Astăzi, în prima zi a primăverii anului 2015, le urăm „La mulţi ani!” luptătorilor din Forţele pentru Operaţii Speciale care împlinesc 12 ani de la înfiinţarea primei structuri de forţe flexibile, cu un grad mare de mobilitate şi cu o capacitate sporită de reacţie cunoscută, iniţial, sub denumirea de Batalionul Forţe Speciale „Vulturii”.
Deşi 12 ani pare a fi o vârstă fragedă „luptătorii nevăzuţi” ai României şi-au demonstrat maturitatea vocaţională în tot ceea ce au făcut pâna la momentul prezent.
La mulţi ani Forţelor pentru Operaţii Speciale ale României!
Forțele pentru operații speciale. Scurt îndrumar metodologic
Col.(r) pșt. Vasile Soare
Domeniul forțelor și operațiilor speciale nu este unul cu desăvârșire nou. În cel de-al Doilea Război Mondial, au acționat, cu succes: comandourile Long Range Desert Group (în Africa) și SAS (Special Air Service), ale lui David Stirling (UK); comandourile aeropurtate (Fallschirmjager-Lehrbataillon) ale lui Otto Skozenay (Germania); luptătorii Regimentului 1 Rangers (USA), pe frontul din Normandia, etc. Cu toate acestea, accepțiunea modernă a termenilor a fost impusă conștiinței specialiștilor militari abia după jumătatea anilor ’80 ai secolului trecut. La vremea respectivă, americanii erau marcați de limitele strategiilor proprii de purtare a conflictelor de mică intensitate (Low Intensity Conflict), în care fuseseră implicați (Santo Domingo, Grenada, Panama), precum și de eșecul operației de salvare a ostaticilor Ambasadei americane, reținuți de revoluționarii islamiști iranieni (Operația Eagle Claw / Desert One, 1980). La rândul lor, sovieticii tocmai experimentau, din plin, lecțiile amare ale limitelor tacticilor lor clasice, duse, în principal, cu elicoptere de atac și trupe de desant aerian, împotriva mujahedinilor, în Afganistan.
Schematizând la maxim domeniul, vă propun următoarele clarificări teoretice și metodologice, necesare evitării confuziilor și golirii de conținut a unor termeni de care s-a abuzat foarte mult, mai ales în ultima perioadă. Am luat ca bază prevederile actualelor doctrine în domeniu ale SUA, NATO, UE – preluate de mai toate celelalte armate moderne, inclusiv Rusia (care a anunțat, acum câțiva ani, reformarea Spețnaz, după modelul forțelor speciale occidentale).
“Familia” Forțelor pentru operații speciale (Special Operations Forces – SOF) este formată din:
1. Forțe speciale (Special Forces).
La americani, acestea sunt reprezentate de Grupurile de forțe speciale (Beretele verzi), care își au comandamentul central la Fort Brag, Carolina de Nord. Fiecare grup (de valoare batalion), este format din mai multe companii (detașamente Bravo), care, la randul lor, sunt formate din mai multe detașamente Alfa (12-14 operatori policalificați). Corespondentul lor, în Armata României, este reprezentat de militarii batalionului “Vulturii”, de la Târgu Mureș. Denumirea inițială a unității, la momentul constituirii sale (2003), a fost cea de Batalionul 1 Forțe Speciale. După numai un an (înaintea admiterii noastre în NATO), fruntașii Armatei au considerat că denumirea este prea “ofensivă”, si i-au schimbat numele în Batalionul 1 Operații Speciale (întrucât Armata României mai avusese, în organica Trupelor de parașutiști, unități cu o astfel de denumire – desființate, toate, în perioada 2000-2003). Batalionul a fost organizat cu asistență US, și are o organizare similară grupurilor americane. Un al doilea batalion, similar, “crește” la Buzău. Cele trei misiuni de bază ale forțelor speciale sunt: cercetarea strategică (special reconnaissance), acțiunile directe (direct action) și asistența militară (military assistance). O a patra misiune, de dată mai recentă (acțiunile anti/contrateroriste) nu este întotdeauna explicit menționată, întrucât, afirmă specialiștii, acest gen de misiune se îndeplinește prin recursul la metodele uneia sau tuturor celor trei misiuni de bază, deja amintite.
2. Trupe de asalt aeropurtat.
La americani, acestea sunt reprezentate de efectivele Regimentului 75 Rangers. Corespondentul lor, în Armata României, îl reprezintă batalionul de parașutiști de la Bacău, aflat “în creștere”, și el. Cele trei batalioane românești evocate (Târgu Mureș, Buzău, Bacău) compun de fapt prima noastră brigadă de operații speciale, cu comandamentul dislocat tot la Târgu Mureș (Brigada Operații Speciale “Mihai Viteazu”).
3. Comandouri de asalt amfibiu.
La americani, acestea sunt reprezentate de efectivele grupurilor navale de forțe speciale ale Marinei militare(Navy SEALS). Corespondentul lor, la noi, este Grupul naval al forțelor pentru operații speciale (GNFOS), de la Constanța. Ei au preluat tradiția foștilor scafandri de incursiune (de luptă), din compunerea Divizionului de scafandri al Marinei militare.
4. Structuri de aviație specializate în executarea de operații speciale.
În majoritatea statelor care au o aviație puternică, o parte a acestor mijloace aeriene sunt special destinate pentru executarea de operații speciale, în folosul forțelor deja amintite (transport aerian și sprijin la sol) și, uneori, independent. Corespondentul lor, la noi, îl reprezintă anumite detașamente/aeronave de transport (C-130 Hercules, C-27 J Spartan, elicoptere de transport/atac IAR-330 Puma SOCAT, etc.), precum și Detașamentul de căutare-salvare în luptă (Combat Search and Rescue – CSAR) – cu toate, aflate în subordinea Aviației Militare.
5. Unități de operații psihologice (PSYOPS).
În SUA, aceste forțe sunt în subordinea Comandamentului central al forțelor pentru operații speciale (USSOCOM), dar multe alte țări (membre sau nemembre NATO) le au în componența altor comandamente. Viziunea americană a fost aplicată în ambele ultime războaie de tip coaliție (Irak, Afganistan), având la bază nu atât preemineța forței americane, cât, în primul rând, faptul că acest gen de operații, chiar dacă sunt executate de echipe și subunități de nivel tactic, sunt, întotdeuna, planificate la nivel strategic. Corespondentul acestor genuri de unități, în armata noastră, îl constituie Centrul de operații psihologice, de la Domnești, subordonat direct Statului Major General.
6. Unități de cooperare civili-militari (CIMIC).
La americani, domeniul este cunoscut sub denumirea de Civil Affairs, structurile de acest gen fiind subordonate tot USSOCOM. În majoritatea țărilor NATO subunitățile de acest gen au o subordonare diferită, activitatea lor fiind asociată domeniului de responsabilitate al compartimentelor de tip J9. Experiența ultimelor războaie a dovedit faptul că misiunile de acest gen au devenit, practic, o parte a misiunilor oricărei subunități de tip clasic, aflată în situația de a interrelaționa, pe teren sau instituțional, cu populația civilă a adversarului. Drept urmare, în SUA, acesta este și motivul pentru care, inclusiv în cadrul SOCOM, au fost inițiate unele dezbateri privind oportunitatea păstrării actualei linii de subordonare. Corespespondentul acestor genuri de unități, în armata noastră, îl constituie Batalionul CIMIC, din București, subordonat Forțelor Terestre, însă misiuni de acest gen au fost executate de absolut toate batalioanele românești de manevră, care au acționat în Afganistan.
7. Unități specializate în acțiuni anti/contrateroriste.
La americani, este cunoscută celebra formațiune Delta Force, însă, cu mult mai celebru – în special după raidul ce a condus la uciderea lui Osama bin Laden – a devenit comandoul SEAL Team Six (oficial, Naval Special Warfare Development Group / DevGroup), din cadrul forțelor speciale ale Marinei militare americane. În armata noastră, un corespondent apropiat domeniului este reprezentat de Detașamentul special de protecție și intervenție rapidă (DSPIR), din subordinea Ministerului Apărării Naționale.
CONCLUZII PRELIMINARE
a. Când utilizăm sintagmele forțe speciale și/sau forțe pentru operații speciale, ne referim, fără excepție, doar la forțe aparținând armatelor, și nu la cele aparținând diferitelor alte ministere și/sau agenții de securitate, care pot avea, ce-i drept, și unele misiuni asemănătoare sau chiar identice celor îndeplinite de unele structuri militare (ne referim, în special, la structurile destinate executării misiunilor de prevenire și combatere a terorismului intern și internațional). Aici, trebuie să observăm că nu este vorba nici de concurență și nici de suprapunere de roluri, ci pur și simplu de un transfer de experiență, în domenii punctuale, de la unele structuri, către altele, nou create. Spre exemplu: în Franța, mai întâi a fost creată Gruparea de intervenție a Jandarmeriei naționale (Groupe d’Intervention de la Gendarmerie Nationale – GIGN) și abia apoi Comandamentul Operațiilor Speciale, aparținând armatei; în mod similar, în Germania, mai întâi a fost creat binecunoscutul GSG-9 (Grenz Schutz Gruppe 9), subordonat Ministerului de Interne și abia apoi Comandamentul Forțelor speciale de comando (Kommando Spezialkrafte – KSK); la americani, transferul de expertiză, a fost oarecum invers: Echipa de salvare a ostaticilor din cadrul FBI (FBI Hostage Rescue Team – HRT) a fost constituită ulterior Delta Force, de la care a preluat o bună parte din expertiza ecesteia. Evident, exemplele ar putea continua. Deseori, jurnaliștii, în relatările lor, fac confuzie între forțele speciale (ale armatei) și anumite forțe specializate (ale Ministerelor de interne sau ale diferitelor alte agenții de securitate), atunci când le numesc, pe toate, la fel. Acesta reprezintă un prim exemplu de utilizare neadecvată a termenilor de operații speciale și forțe (pentru operații) speciale.
b. Nu întâmplător, am subliniat, ca doi termeni distincți, pe cei de „ forțe pentru operații speciale” și ”forțe speciale”. După cum ați observat, cei doi termeni nu reprezintă unul și același lucru: forțele speciale sunt parte a “familiei” forțelor pentru operații speciale – o familie care are o arie de cuprindere ceva mai largă. Această confuzie nu există în doctrina americană a domeniului, este, oarecum, “îndulcită”, în cea similară, a NATO, dar este, aproape in integrum, nesocotită de mulți din nespecialiștii domeniului. Acesta reprezintă un al doilea exemplu de utilizare neadecvată a termenilor de operații speciale și forțe (pentru operații) speciale.
c. Atunci când se pune problema filiației actualelor structuri de forțe (pentru operații) speciale, problemele devin complicate – doar în măsura în care cineva dorește, cu tot dinadinsul, să le complice în mod inutil. Dacă vorbim de tradiția forțelor (pentru operații) speciale moderne, cred că am putea să pornim, așa cum au făcut-o și alții, înaintea noastră, de la perioada celui de-al Doilea Război Mondial. La noi, în România, am putea, spre exemplu, să pornim de la înființarea primei companii de parașutiști militari, la 10 iunie 1941, dezvoltată, ulterior, pâna la dimensiunea unui batalion. Datorită materialului și tehnicii militare, specificului de înzestrare și pregătirii personalului, misiunile batalionului se circumscriau, pe deplin, celor specifice unei unități de asalt aeropurtat (prin parașutare/debarcare din aeronave). O companie din cadrul batalionului (condusă de căpitanul Gheorghe Țanțu) era încadrată și pregătită pentru executarea și a anumitor misiuni de cercetare specială, în adâncimea (strategică) a dispozitivului adversarului (prietenul meu, colonelul Mircea Tănase, documentează o carte pasionantă pe această temă, pentru a ne dezvălui lucruri, mai puțin știute, în legătură cu această dimensiune a specificului misiunilor unității). După sosirea rușilor în țară, una din primele măsuri luate a fost și aceea de desființare a Batalionului de parașutiști. Acesta a fost reînființat, în anul 1950, la Tecuci, pentru ca, în anul 1952, să devină Regimentul 246 Aerodesant. Dimensiunile unității și dotarea acestuia îl făceau mai puțin apt pentru misiunile clasice, specifice “desantului aerian”, ci mai mult pentru misiuni de asalt aeropurat și de cercetare-diversiune, executate prin parașutare, în dispozitivul adversarului. Lucrurile capătă o nouă dezvoltare odată cu înființarea, în cadrul rgimentului, în februarie 1958, a Companiei de cercetare specială – ulterior, dezvoltată până la nivelul unui batalion. În anul 1976, batalionul de cercetare din organica regimentului este redenumit Batalionul 404 Cercetare și devine structură independentă, intrată ulterior în subordinea Direcției Informații Militare a Marelui Stat Major. Elementul organizatoric de bază îl reprezenta Grupul de cercetare-diversiune (5 miltari), aproape integral profesionalizat (încadrat cu cadre militare active). Specificul de pregătire al unității a stat la baza transferului de experiență și către alte structuri de cercetare, al cărui element comun îl reprezenta obligativitatea deținerii brevetului de parașutist militar de către toți militarii. Astfel, ulterior, au fost realizate următoarele dezvoltări: în compunerea fiecăreia din cele patru Armate de Arme Întrunite au fost create câte o companie de cercetare în adâncime, prin parașutare (fiecare compusă din câte 10 grupuri de cercetare diversiune); începând cu anul 1980, în compunerea fiecăruia din cele patru regimente de parașutiști (Buzău, Boteni, Caracal, Câmpia Turzii) exista câte o companie de cercetare, pregătită pentru executarea acelorași genuri de misiuni; ulterior, după 1990, în cadrul fiecăreia din cele trei brigăzi de parașutiști (Clinceni, Bacău, Câmpia Turzii), au fost create câte un batalion de misiuni speciale (Caracal, Buzău, Câmpia Turzii), care aveau o organizare diferită față de cele ale celorlalte batalioane de parașutiști (care dispuneau, în continuare, de propriile companii de cercetare). În aceeași perioadă, un batalion independent de operații speciale (Clinceni) se afla în subordinea directă a Comandamentului Trupelor de Parașutiști. Toate aceste structuri, având la bază organizarea momentului (2000-2003), au fost desființate, în numai câțiva ani. O foarte mica parte din cei care au lucrat în aceste unități se regăsește, astăzi, în cadrul Brigăzii de operații speciale “Mihai Viteazu”; o alta – în cadrul actualelelor batalioane de cercetare, din organica celor trei Armate de arme întrunită; și, în sfârșit, o și mai mica parte, în cadrul diferitelor eșaloane de conducere ale Armatei României. Cea mai mare a celorlalți sunt militari în rezervă sau retragere, ori sunt cei care, obosiți de cele lumești, ne-au parasit pentru a ne veghea mai bine, de undeva, de acolo, de sus…
Concluzie finală
Ați observant, probabil, că nu am inclus în enumerarea subunităților care dau consistență valorilor spiritului de corp specific parașutiștilor militari, pe cele aparținând subunităților de cercetare, din organica celorlalte arme (infanterie, vânători de munte, geniu/EOD, artilerie, etc.). Acestea sunt unități de cercetare destinate adâncimii tactice, a căror infiltrare în dispozitivul adversarului se execută, atunci când situația o impune, cu mașinile de teren, pe jos, pe schiuri, etc. – dar nu prin parașutare. Misiunile lor (a se vedea, în principal, Afganistanul) sunt, mai întotdeauna, unele extreme de periculose. Am tot respectul și considerația pentru profesionalismul și dedicația acestor colegi formidabili! Însă povestea lor, este alta.
Noi discutăm doar despre toți aceia care au servit în unități ce aveau ca elemente de identificare a spiritului de corp, brevetul de parașutist și bereta aferentă (albastră și bordo – pentru parașutiști, sau cea verde – pentru forțele speciale), indiferent dacă au fost militari în termen, cadre militare active sau civili, naviganți sau nenaviganți. Cu toții au făcut parte din marea familie a celor care și-au dedicat cei mai frumoși ani, ai tinereții, activității în aceste unități de elită ale Armatei României! A fi parașutist militar, cercetaș parașutist, operator de forțe speciale sau orice altceva, în cadrul acestor unități, a reprezentat și reprezintă, fără îndoială, un fapt onorant, care trebuie să ne determine să fim mai uniți, mai toleranți și mai buni. Mai buni cu noi înșine și – mai ales – mai buni unii cu alții. Să nu uităm că întotdeauna viața sau sucesul multora dintre noi au depins de truda și contribuția, uneori neștiute, ale celor de lângă noi. Cărora, nu întotdeuna, am știut sau am putut și să le mulțumim, așa cum poate ar fi meritat.
Știm că viața nu a curs pentru toți, la fel. Unii au câștigat, alții au pierdut… Să nu uităm însă: viața este un dar de la Dumnezeu, iar acest dar trebuie apreciat ca atare.Trebuie să luptăm pentru toate acele lucruri care ne aseamănă, care ne apropie, și nu pentru cele care ne diferențiază. Cu siguranță, suma asemănărilor este cu mult mai mare decât cea a diferențierilor! Resentimentele și competițiile de orgolii nu-și au locul într-o astfel de inițiativă. Reînvierea spiritului unor mari “familii”, așa cum au fost cele de la Boteni, Clinceni, Câmpia Turzii, Caracal, ș.a., depine doar de noi!
Am onoarea să vă salut!
Col.(r) pșt. Vasile Soare