de Dana LEPĂDATU
La 12 noiembrie 1859, domnitorul A.I.Cuza, prin Ordinul de Zi nr .83, a semnat actul de constituire a “Secţiei a II-a” din cadrul “Corpului de Stat Major General”, ca prim element organizat al cercetării Armatei române.
Această dată s-a constituit în ziua “onomastică” a cercetaşilor militari. Înfiinţată ca urmare a creşterii nevoilor de informaţii, cercetarea şi-a extins obiectivele şi orizonturile având ca element de comparaţie armatele moderne prin însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor militare şi prin perfecţionarea deprinderilor necesare culegerii datelor şi a informaţiilor despre inamic, în toate condiţiile de timp şi anotimp, ziua sau noaptea. Reuşita oricărei misiunii este asigurată de deţinerea informaţiei. Depinzând de doi factori, timpul şi calitatea, informaţia este baza deciziilor luate de factorii de conducere şi totodată salvează vieţii omeneşti. Filtrul minţii cercetaşului rezultă informaţia necesară deciziei. Ei au învăţat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile şi sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei maşini, a unui om sau animal. Ei sunt cei care iau pulsul fierbinte al ariei de responsabilitate. Sunt primii care se expun pericolului şi care îşi sacrifică viaţa pentru ceilalţi dacă situaţia o impune. A fi cercetaş înseamnă să vezi şi să nu fii văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fii discret dar, totodată, omniprezent. „Audi, vidi, sile!” („Ascultă, urmăreşte şi taci”) este motto-ul care defineşte blazonul cercetaşilor! Cercetaş nu poate ajunge oricine, mulţi doresc să primească dreptul de a purta pe mâneca vestonului semnul Rozei Vînturilor, emblema cercetaşilor, dar foarte puţini îl şi obţin. Spiritul de echipă, coeziunea, încrederea în camarazi sunt elemente care definesc cariera unui cercetaş. Cercetaşii sunt primii care observă un potenţial pericol, iar de memoria lor vizuală depinde foarte mult deplasarea patrulelor pe traseele stabilite. Media de vârstă a celor de la Cercetare se situează la douăzeci şi cinci de ani. La mulţi ani cu această ocazie, tuturor celor care lucrează în structurile de cercetare şi intelligence militar ale Armatei Române.
Prima hartă topografică în care apare numele România
Prin acelaşi ordin din 12 noiembrie 1859, A.I.Cuza Cuza a pus bazele Serviciului Topografic al Armatei Române. După această dată, atât structura organizatorică a acestuia, cât şi tehnologia de obţinere a hărţii topografice militare au fost perfecţionate continuu.
Institutul Militar de Invatamant Superior de Artilerie si Geodezie „IOAN VODA”
Printre realizările topogeodezilor militari se numără prima hartă topografică pe care este înscris numele de România, executarea unor lucrări topografice pentru zonele de operaţii ale armatei române în timpul Războiului de Independenţă, medalii de aur şi de argint la Expoziţia Universală de la Paris (1899), reţeaua triangulaţiei de stat de ordinul I-IV, reţeaua nivelmentului de stat de ordinul I-IV, harta topografică militară la scările 1:25 000 – 1:1 000 000, planuri topografice ale localităţilor, etc. Începând cu anul 1963, s-a trecut efectiv la actualizarea hărţii topografice la scara 1: 50.000, folosind procedee topofotogrametrice moderne, activitate finalizată în anul 1973. Din ianuarie 1991, sectorul productiv a trecut în subordinea Institutului de Cercetare, proiectare, producţie în domeniul Topogeodeziei Militare, ca secţie a acestuia, iar Unitatea de Geodezie şi Topografie şi-a schimbat denumirea în Unitate de Instrucţie şi Pregătire Topogeodezică.