Aviatorii militari sărbătoresc pe 20 iulie Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul şi ocrotitorul aviatorilor români.
Cu acest prilej, la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti, din Piaţa Aviatorilor, va avea loc vineri, 20 iulie, începând cu ora 09.30, un ceremonial militar şi religios, în cadrul căruia vor fi depuse coroane de flori în memoria tuturor eroilor aerului, militari sau civili. Ca în fiecare an, în garnizoanele unde sunt dislocate flotile aeriene se organizează demonstraţii aviatice şi expoziţii tematice de cinstire a eroilor aerului.
Aviatori militari vor participa sâmbătă, 21 iulie, de la ora 19.00, la spectacolul aerian „Bucharest International Airshow 2012”, organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, pe Aeroportul Băneasa. Detaşamentul Forţelor Aeriene va demonstra, pe durata a aproximativ 50 de minute, capacitatea de acţiune a aeronavelor, prin prezentarea în zbor a următoarelor secvenţe: demonstraţie de acţiune tactică pentru căutare-salvare prin luptă şi de poliţie aeriană; demonstraţii acrobatice cu MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAK-52, IAR-330 Puma şi C-27 J Spartan.