Defineam în urmă cu două luni, când analizele economice proprii finalizate, îmi dădeau ca sigură una dintre caracteristicile economiei anului ce va veni peste puţine zile, anul 2013, ca fiind coşmarul economiei româneşti.
Sunt multe raţiuni care concură la această încă ipotetică stare, primând însă cumulul de dezechilibre ce au intervenit în economia României în perioada de după declanşarea crizei, adică 2009-2012.
Dacă criza economică globală a fost generată de o altă serie de dezechilibre, care au intervenit in perioada 1981-2008, atât pe plan global, cât mai ales european, anul 2013 va fi marcat de criza produsă de tot ceea ce s-a întâmplat după anul 2008, în special prin implementarea planurilor, aşa zis anticriza şi a programelor, aşa zis de austeritate.
Acestea au agravat starea economiilor intrate în criză, inclusiv a României, aprofundând-o.
Încercările anului 2013, în ceea ce priveşte economia României, se pot sintetiza în:
– afectarea dramatică a sectorului industrial, în special metalurgie, siderurgie, prin aruncarea acestuia în zona de necompetitivitate, în principal prin creşterea aberantă a costurilor cu energia, de orice fel ar fi aceasta, inclusiv povara nedreaptă a certificatelor verzi, ce va conduce la închiderea multor activităţi de producţie, proces început deja, vezi cazul Mechel. Ca urmare şi pe cale de consecinţă, vom asista la relocarea activităţilor industriale în alte zone, mult mai prietenoase şi prielnice, cum ar fi Turcia si Ucraina, însă chiar şi SUA unde, datorită exploatării gazelor de şist, preţul gazelor naturale se situează la 25% din cel existent în România. Şi în final, vom asista cu toţii la creşterea şomajului în Romania, atât direct, la nivelul sectorului industrial, cât şi indirect, pe orizontala economiei, cu implicaţii cât se poate de nefaste pe bugetul României;
– creşterea preţurilor, atât la utilităţi, prin liberalizarea parţială a pieţelor de profil, cât şi la produsele alimentare şi de bază, ceea ce în condiţiile reducerii sau chiar menţinerii veniturilor populaţiilor şi companiilor, alterate serios de o rată a inflaţiei în creştere, parcă venită din alte timpuri, trecute, se poate dovedi o bombă cu efect întârziat, care să spulbere şi cele mai bune intenţii de guvernare;
– restricţionarea severă a bugetului de stat, ca urmare a vârfului de plată a datoriei publice către FMI şi ceilalţi finanţatori ai României, pe de-o parte, şi a forţării unui deficit bugetar de 1,7% din PIB, pe de altă parte, care va limita serios investiţiile publice, cu efecte între cele mai distructive asupra creşterii economice din ţara noastră;
– incapacitatea României de a atrage fonduri europene, reoganizarea necesară şi obligatorie, pentru a schimba fundamental situaţia necesitând cel puţin 6 luni, ceea ce va conduce la compromiterea exerciţiului financiar 2013;
– incapacitatea şi incompetenţa autorităţilor din România de a operaţionaliza marile proiecte de investiţii ale României şi de a deschide exploatările de resurse minerale;
– generalizarea evaziunii fiscale şi a fraudei cu fonduri publice şi europene, metastazierea acestei situaţii la nivelul economiei româneşti, ce va conduce la imposibilitatea colectării unui nivel de minim 40% venituri în PIB;
– perpetuarea actului de corupţie, în special în procedurile de achiziţii şi licitaţii publice şi gestiune a fondurilor bugetare;
– fiscalitate mare, în special la nivelul TVA şi a taxării forţei de muncă, care descurajează masiv activitatea economică la suprafaţă şi încurajează categoric economia subterană;
– creşterea nivelului de sărăcie şi îngustarea clasei mijlocii, prin măsuri administrative greşite şi incompetente;
– perpetuarea la nivelul economiei din UE, de care depindem mai mult decât ar trebui, ca urmare a direcţionării a peste 75% din exporturi, a unei stari necorespunzătoare de fapt, prin aplicarea unui mecanism complet eronat, în ceea ce priveşte soluţionarea crizei datoriilor suverane, ce afectează structural existenţa economică a unei uniuni şi aşa nefuncţionale şi induce dezechilibre aproape de nesurmontat, chiar şi în următorii ani;
– împărţirea Uniunii Europene în două categorii de state, cele din zona euro şi restul, România aparţinând desigur categoriei “şi restul”, urmând să aibă de suferit şi din această cauză, în special prin restrângerea drepturilor de finanţare şi sprijin, care aparent vor exista în hârtii şi vorbe, însă în realitate nu, afectând extrem de serios economia autohtonă.
Echipa guvernamentală, mandatată la 9 decembrie 2012 să traverseze la manşă un an plin de turbulenţe, cum va fi 2013, se vede pusă în situaţia să practice o periculoasă “ruletă rusească”, în care cartuşele revolverului vor fi inlocuite de deciziile pe care aceasta le va lua.
Vor fi decizii care vor putea “ucide” economia romanească şi pe acestea va trebui să le evităm, iar altele, care vor putea să o sprijine şi pe acestea, va trebui să le încurajăm.
Câte un exemplu din fiecare cred că ar fi necesar: astfel, dacă fiscalitatea va fi crescuta în anul 2013, atunci putem pune deja lacătele pe economia României, orice ar fi, cu orice ne-am confrunta, trebuie să existe cu certitudine alte soluţii decât aceasta.
Chiar şi deja celebra împuternicire a autorităţilor locale cu nivelul de până la 16,05% în ceea ce priveşte posibilitatea majorării taxelor şi impozitelor locale, ca şi obligaţie izvorată din Codul Fiscal, putea fi prorogată cu 1 an, pentru a nu da un semnal înşelător, pervers şi periculos în acelaşi timp, în ceea ce priveşte posibilitatea de a majora fiscalitatea.
Sau semnalele ca tranzitul pe aşa zise autostrăzi româneşti va fi taxat, începând cu anul 2013, lovind în continuare companiile, în special cu obiect de activitate în transporturi şi în general pe noi, beneficiarii finali ai respectivei activităţi.
Trebuie de îndată introdus un moratoriu în acest sens, FISCALITATEA ÎN ROMÂNIA ANULUI 2013 NU SE MĂREŞTE!
În sens pozitiv, dacă Guvernul României va acorda sprijin sectorului industrial, în baza directivei UE, care recomadă acest tip de activitate, pentru a putea compensa creşterea costurilor generate de certificatele verzi pentru consumatorii finali, în special din metalurgie şi siderurgie, atunci poate se va reduce probabilitatea de relocare a acestei importante activităţi economice din România, cu efectele nefaste cunoscute deja, atât asupra ratei şomajului, cât şi a creşterii economice. Sau dacă fiscalitatea va fi scazută, în special TVA şi taxarea forţei de muncă, atunci, de asemenea, efectul rezultat va fi extrem de benefic şi bine primit de mediul economic.
Cum 2013 va fi anul de coşmar al economiei româneşti, efectiv nu mai avem cum să schimbam acest destin, din multe considerente, pe care nu-mi face plăcere să le mai dezvolt, ceea ce ne ramâne să întreprindem este să minimalizam pierderile şi să creăm premisele pentru ca anul 2014 să constituie an de revenire, şi nu de adâncire a crizei sau, mai bine zis, a unei noi feţe a vechii crize.
Trebuie sa intrăm într-o nouă epocă, începând cu prima zi a anului 2013, a viziunii, inteligenţei şi profesionalismului economic în administraţia de stat, care cel puţin 2 ani va prevala în România, sectorul privat epuizându-şi rezervele de acţiune, după un varf de activitate în perioada 2005-2008, atunci când miliardele de euro intrau în economia României şi proiectele de investiţii existau din abundenţă.
Guvernul Romaniei va fi cel care va ridica sau va coborî economia naţională, în următorii 2 ani, purtând o uriaşă responsabilitate, în ceea ce priveşte viitorul acestei naţiuni.