Lucretiu Patrascanu – negociatorul de elita din Partidul Comunist
Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei „Viata româneasca” (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).
Întîlnirea cu Lenin
În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare.
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: „Hotarâsem chiar ca <atunci când voi fi mare> sa-mi schimb numele în Stefan”.
Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev.
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. „Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec”.
Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali.
„Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu”. Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: „Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti”.
Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta).
În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. „În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu”.
Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma „un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana”. Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.
„Închisorile mele”
Sub sintagma „închisorile mele”, Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei.
Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a „legii Mârzescu”, prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o „jumatate de ora”, pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 – participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 – membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.
O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944.
Desemnat pentru negocierile de la Palat
Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie.
Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei.
Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului?
Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu).
O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu.
Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane.
O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România.
La prima dintre ele, „Dl. Maniu a voit sa stie – declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (…) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat”.
Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. „Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea”.
Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza
În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea.
Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul.
Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu.
La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: „Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla”. Patrascanu însa i-a raspuns: „Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu”. Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.
Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august.
„A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (…) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (…) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (…) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie”.
Trei întîlniri la Palat
În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului”.
Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ.
Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a „Proclamatiei pentru Tara” si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.
Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist.
Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej.
Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde „a patronat” activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi.
Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber.
Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: „Am fost prieteni” (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).
Articol preluat de pe Historia.ro