Ce s-a întâmplat în toamna lui 1944, în octombrie, la Budapesta. Chiar nu ştiţi?!
S-a fost produs atunci unul dintre cele mai penibile momente din istoria Ungariei, săraci vecinii noştri! Nici când au fost alungaţi ocupanţii turci din Ungaria, după un secol şi jumătate de paşalîc, scurs fără ca ungurii să mişte în front măcar un deget, ruşinea nu a fost aşa de mare, deşi a fost tare jenant pentru istoricii de mai târziu că în armata eliberatoare austriacă nu a mărşăluit victorios nici picior de maghiar !…
Şi totuşi în octombrie 1944 ruşinea a fost şi mai mare, căci s-a logodit cu penibilul situaţiei în care i-a pus Horthy pe bieţii unguri.
Foto: Amiralul Horthy al Ungariei
Amiralul fără flotă (unii spun că nu ştia nici să înoate), după ce s-a consultat cu întreg guvernul şi cu tot parlamentul ungar, a ieşit pe postul de radio şi a declarat solemn şi marţial că Ungaria iese din război, îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, părăsindu-şi aliaţii, adică pe nemţi. Pe «aliatul german» aşadar.
Deci ce a făcut Mihai al nostru la 23 august, Horthy a făcut încă la sfârşitul lui octombrie 1944, pe 28, pare-mi-se. Iar apoi a urmat episodul care, dacă eşti bine crescut, nu te apuci să-l aminteşti unui prieten sau chiar duşman ungur. Adică a urmat, ca şi la 23 august, replica Germaniei, a armatei cu care fuseseşi aliat până deunăzi.
Bucureştiul a fost bombardat, s-au dat luptele de la Băneasa şi din alte filme de-ale lui Sergiu Nicolaescu, dar, una peste alta, respinşi şi suferind pierderi grele, nemţii au fost nevoiţi să accepte situaţia şi să se retragă. Cu victime, nu puţine, de-o parte şi de alta. Asta în august şi în România, la Bucureşti.
La Budapesta, în octombrie, tot aşa, nemţii au reacţionat când s-au văzut trădaţi. Cum? Au trimis un avion, unul singur, care a zburat deasupra Budapestei şi din care au lansat un comando de paraşutişti, vreo 60, nu mai mulţi, iar acea mână de soldaţi au fost destui ca să aresteze tot guvernul Ungariei, tot parlamentul şi pe însuşi amiralul lui peşte, punând astfel capăt, în câteva ceasuri, lui 23 august unguresc.
Precum se vede, au încercat şi ungurii lui Horthy, dar nu i-a ţinut cureaua să facă şi ei un 23 august ca lumea! Iar nereuşita lor, unii o numesc fidelitate !
În plus, la Bucureşti actul de «trădare» a aliatului german a fost opera nefericită şi ruşinoasă a unui grupuscul de veleitari năuci, a unui mic complot ticălos.
A unei lovituri laşe de palat! Pe când la Budapesta s-au pus de acord să trădeze toţi miniştrii şi toţi parlamentarii, în frunte cu şeful statului!
E ca şi când la Bucureşti 23 august ar fi fost organizat de Ion Antonescu însuşi! Bietul Antonescu, care a plătit cu capul pentru cuvîntul dat de care nu a conceput să se dezică! S-a dezis Horthy şi are acum statui în toata Ungaria…
În concluzie, notaţi-vă în agendă: au încercat ungurii, adică conducătorii lor, să fie infideli faţă de aliatul german, dar două plutoane de nemţi au fost suficiente ca să-i cuminţească şi să spulbere veleităţile de independenţă sau ce va mai fi fost în capul lui Horthy and Company.
Nici vorbă de fidelitate în comportamentul Budapestei, ci de cu totul altceva, mi-e ruşine de ruşinea lor ungurilor ca să-i zic pe nume…
Acum, dacă tot veni vorba, s-o ducem până la capăt, întrebându-ne cu seriozitate ce a vrut de fapt Horthy, când era pentru toată lumea evident că nu avea nici o şansă de reuşită.
Totul a semănat cu o operetă, cu un vodevil, drept care nici sancţiunea germanilor nu a fost prea severă. Se pare că nimeni nu a murit, nimeni nu a fost rănit măcar. Comédie în toată regula!…
Eu am o explicaţie: se pare că la Moscova Stalin i-a cerut lui Litvinov un răspuns la întrebarea ce facem cu Transilvania la sfârşitul războiului? Cui o dăm, României sau Ungariei?
Propunerea lui Litvinov: o dăm celor care întorc primii armele împotriva Germaniei. Propunerea i-a plăcut lui Stalin şi a aprobat-o spre a fi aplicată la momentul potrivit. Unii spun că ideea i-ar fi aparţinut lui Valter Roman, rezident la Moscova pe vremea aceea.
Este evident însă, din cele petrecute la Budapesta în octombrie 1944, că Horthy şi ai săi au aflat de această decizie a Moscovei şi au încercat să fie si ei pe val. Măcar aşa, de ochii lumii, să bifeze că au făcut-o, dar nu le-a mers…
Dincolo de orice speculaţie şi alte ipoteze, există o certitudine …sigură: încercarea nereuşită de a trăda, nu se numeşte fidelitate prostească.
prof.Ion Coja
Post scriptum. Mai rămâne întrebarea: cine a informat Budapesta despre cele decise la Moscova? Stalin, Litvinov sau Valter Roman?
Dacă este adevărat, cum pretind unii istorici, că Valter Roman la un moment dat, imediat după 23 august 1944, ar fi susţinut ideea ca Transilvania să se constituie într-un stat de sine stătător, atunci întrebarea noastră şi-a găsit răspunsul.
Sursa: Cer si pamant romanesc