Trei ani de când Rusia a atacat cu totul neprovocată Ucraina, trei ani de când rușîi bombardează orașele ucrainene, ținte civile, spitale de copii, trei de ani de război în Europa.
Și după trei ani de război ne-am trezit la Casa Albă cu un Trump anti-european și pro-rus, mult mai agresiv decât în primul mandat. Dacă inițial actualul președinte american putea fi catalogat drept un miliardar excentric, de această dată discutăm despre un om periculos atât pentru americani, cât mai ales pentru europeni.
Debutul de mandat este cuprins de minciuni și manipulări mizerabile, în timp ce camarila lui este și ea la fel de agresivă.
Trump
Nu numai că nu știe ce face, vezi tarifele la importuri împotriva Canadei și a Mexicului, dar obișnuința lui de a minți fără să clipească din primul mandat este astăzi mai puternică ca niciodată: Ucraina este de vină pentru începerea războiului, Zelensky este de vină că nu a oprit războiul – dar cum să oprească victima agresorul?, Rusia nu este stat agresor, Puțin a bombardat cu blândețe Ucraina, Zelensky este un dictator, Ucraina nu are ce caută la masă negocierilor, America a dat până acum 350 de miliarde de dolari Kievului – în realitate ceva peste 60 de miliarde etc.
Câtă credibilitate mai are America sub președenția acestui saltimbanc rămâne de văzut, cât mai contează cuvântul Statului American în fața aliaților săi este o întrebare bună și europenii ar trebui să găsească rapid mijloace pentru a contracara psihopatia acestui individ și prostia din jurul sau.
Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că lumea s-a schimbat și trebuie ca în primul rând Uniunea să accepte ideea că ea însăși trebuie să se schimbe. Cu orice risc pentru viitor, Uniunea trebuie să-și relaxeze drastic programul climatic (nu se poate ca China, India, Asia în general, Africa, America de Sud și acum Statele Unite să facă ce vor, fără să țină seama de schimbările climatice, iar UE să fie mai catolică decât Papa), să ia măsuri dure împotriva imigrației ilegale, să treacă la deportarea masivă a celor intrați ilegal în Uniune, să termine odată pentru totdeauna cu drepturile minorităților sexuale, să revină la normalitate și să susțină oamenii normali, să susțină economia europeană, agricultura europeană și poate că astfel scorul partidelor extremiste să mai scadă.
Pentru că dacă nu facem nimic din cele de mai sus, economia și agricultura europeană o vor lua la vale, sufocate de politicile climatice (care deși sunt extrem de necesare nu sunt economic viabile), de migrație, de multiculturalism. Partidele normale mai trebuie să facă și ce vor cetățenii care nu sunt musulmani, care nu sunt din Africa sau Asia, care sunt doar niște simpli europeni heterosexuali.
Altfel va fi rău de noi…
Camarila lui Donald Trump
În mod clar, americanii lui Trump au ceva cu România, atât vice-președintele J.D. Vance cât și Elon Musk.
Ce au J.D.Vance și Elon Musk cu România? De ce ne atacă atât de des și ce au cu noi de la bun început? Greu de spus, atât timp cât nu discutăm despre oameni ai căror opinii să fie predictibile. Atacurile au venit din senin și mai ales cel al vice-președintelui american este cel mai greu de înțeles, cu atât mai mult cu cât este în formă continuată.
Aflăm acum că America și România nu au valori comune, atât timp cât nu i-am permis unui imbecil de teapa lui georgescu sa candideze la președenție. Atacurile au trecut de la reproșuri publice la amenințări, pentru că în momentul în care declari că nu mai avem valori comune lucrurile pot degenera, dar întrebarea rămâne: ce are administrația Trump cu Bucureștiul, atât timp cât România a fost loială relației trans-atlantice?
Dar să ne aducem aminte că Trump a beneficiat la câștigarea primului mandat de un atac fără precedent al rușilor asupra Partidului Democrat, în scandalul cu poștă electronică a lui Hillary Clinton, lucru pe care Trump l-a negat întotdeauna dar care este evident real și bine documentat de agențiile federale și presa americană.
Acum nu putem nici măcar specula ce are Donald Trump cu România și vom vedea în continuare cum vor decurge lucrurile, sper doar că măcar de această dată Bucureștiul să fie mai tare și să blocheze candidatura imaginii în oglindă a lui Trump pe meleagurile noastre. Cu un Trump supărat pe noi ne-om descurcă patru ani, cu georgescu la Cotroceni s-ar putea să nu…
În privința altui apropiat al președintelui american care atacă România odată la două zile, Elon Musk, eu personal nu dau două parale pe acest individ – deși îi recunosc geniul în afaceri – și nu de ieri de azi ci din totdeauna.
Musk are ceva cu noi și ne arată acest lucru prin diverse postări pe rețeaua Twiter, dar de unde vine acest lucru este mai greu de explicat, cert este că el există și trebuie să fim atenți. Dar nu numai noi trebuie să căscăm bine ochii ci și americanii, pentru că șeful de la Tesla a pus ochii pe F 35 și susține că întregul program ar trebui închis în favoarea dronelor.
Evident că domnul Musk, la adăpostul averii lui, se consideră un om priceput la toate dar de multe ori pricepe puțin și vorbește mult, celebră pentru înțelegerea lui asupra realității este o discuție pe Twiter cu o astrofiziciană americană, referitoare la viață din Univers.
Musk îi explica respectivei doamne că viața poate apărea ușor în Univers, chiar în condiții grele, dând exemplul extremofilelor de pe Pământ. Doar că respectiva astrofiziciană i-a explicat simplu că exemplul extremofilelor nu este unul de luat în calcul pentru că acestea ființe sunt unele extrem de complexe și sunt rezultatul a patru miliarde de ani de evoluție.
La începuturile vieții pe Terra, primele celule simple erau infinit mai puțin evoluate și mai puțin eficiente decât sunt astăzi extremofilele, așadar aceste viețuitoare care pot intradevăr trai în condiții de mediu extrem de dificile nu au nicio legătură cu debutul vieții ci cu cei patru miliarde de ani de evoluție.
Trecem peste astronomie și revenim la Trump și ai lui, doar pentru a constata că președintele american este un prieten al Rusiei, un adept al regimurilor de mâna forțe, nu foarte bun amic cu democrația în sensul ei americano-european de până astăzi, iar în particular, noua administrație de la Washington are ceva de împărțit cu România.
Iar aici trebuie să fim foarte atenți și să urmărim cu băgare de seamă ce se va întâmpla în continuare.
În privința Ucrainei se pare că va exista până la urmă un acord pe tema pământurilor rare și dacă Trump se vede cu banii în buzunar rămâne de văzut care va fi noua atitudine a lui față de Ucraina. Doar un alt exemplu de josnicie din partea acestui om…
Oricum mizerabil caracter, minte puțină și de această dată înconjurat de oameni din aceeași categorie cu el. Dar pe de altă parte este mereu bine coafat, vopsit proaspăt, dus la solar, un bărbat adevărat. Bietul Ronald Reagan, un republican pur-sânge, s-o învârți în mormânt când vede cine a ajuns la Casa Albă și cum s-a făcut slugă la bolșevici.
GeorgeGMT