Este cunoscut până în ziua de azi drept cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Vorbim despre explozia reactorului nuclear 4 al centralei de la Cernobîl de la care se împlinesc mâine 30 de ani. 56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Pentru alte sute de mii destinul s-a schimbat într-o clipă. Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005 în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

În 1984 şi 1985 reactoarele Centralei Nucleare de la Cernobîl sunt supuse unor teste. Inginerii verifică dacă generatorul turbinei poate produce suficientă energie pentru alimentarea pompelor de răcire. Asta în eventualitatea opririi unui reactor nuclear pentru o scurtă perioadă de timp. Rezultatele experimentelor scot la iveală faptul că voltajul generatorului nu este corespunzător. Se aduc îmbunătăţiri sistemului şi, în aprilie 1986, inginerii iau decizia de a repeta testul în timpul unor lucrări de mentenanţă la reactorul 4.

25 aprilie 1986. Dimineaţa – Echipajul începe pregătirile. Reactorul urmează să fie setat să funcţioneze la 25% din capacitate. Moscova nu dă însă undă verde, iar testele sunt programate după lăsarea nopţii.

Ora 23:00. Echipa de la Cernobîl primeşte aprobarea să reia procedurile de reducere a capacităţii reactorului.

26 aprilie ora 01:23:04. Începe testul şi are loc prima greşeală, potrivit unui raport publicat ulterior. Unul dintre operatori uită că trebuie să reseteze aparatul care reglează capacitatea de funcţionare a reactorului. Ca urmare, nivelul de producere a energiei scade dramatic, la doar 1%.

Ca soluţie de urgenţă, inginerii decid ridicarea nivelului de producţie treptat. Este momentul în care se produce a doua eroare – sunt îndepărtate simultan prea multe tije de control, lucru care poate fi făcut doar cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă. Puterea creşte însă la doar o treime din minimul necesar continuării experimentului. Ulterior, acestea sunt reintroduse în reactor simultan, procedură care determină o creştere puternică a nivelului energetic.

26 aprilie 1986, ora 01 şi 23 de minute şi 58 de secunde. Reactorul scapă de sub control şi se produce o explozie violentă. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, este aruncat în aer. Învelişul de grafit ia foc şi 190 de tone de substanţe radioactive ajung la peste 1.000 de metri în atmosferă şi sunt purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Norul de precipitații radioactive s-a îndreptat iniţial spre vestul Europei: a traversat Ucraina, Belarus, Rusia, ajungând până în peninsula Scandinavă, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei.

Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia sunt puternic contaminate. Conform datelor oficiale, aproximativ 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.

27 aprilie. La mai bine de 24 de ore de la dezastru, Moscova raportează un incident minor şi respinge ajutorul internaţional. Între timp, potrivit specialiştilor, reactorul de la Cernobîl continuă să emită radiaţii ucigaşe. Vorbim de echivalentul a 100 de bombe de la Hiroshima şi Nasgasaki.

Abia la 36 de ore de la dezastru încep evacuările în Pripiat, localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.

Între-timp, norul radioactiv traversează Europa Centrală şi ajunge deasupra Ungariei, pe 29 aprilie. De aici porneşte spre sudul continentului şi traversează România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

Ruşii continuă să tacă. Suedia trage însă un semnal de alarmă. Specialiştii de aici observă o concentraţie peste limită de substanţe radioactive şi informează autorităţile din mai multe state europene.

În România, oficialii comunişti sunt preocupaţi de sărbătorile legate de 1 mai. Aşa că primele decizii se iau abia pe 28 aprilie. Este măsurat nivelul de radiaţii din atmosferă şi raportat mai departe conducerii. Informaţiile care ajung la populaţie sunt puţine.

Abia la 5 zile de la explozia reactorului, Uniunea Sovietică admite gravitatea situaţiei. Până pe 5 mai, aproximativ 130.000 de oameni din 76 de localităţi sunt siliţi să plece definitiv din casele lor. Teritoriul evacuat, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, e declarat zonă de excludere. Accesul în perimetru e interzis şi astăzi.

În total, peste 336.000 de persoane sunt evacuate din zonele contaminate din Ucraina, Belarus şi Rusia. Secretomania ruşilor se contabilizează în oameni expuşi unor radiaţii peste nivelul admis – vorbim de 6,6 milioane de persoane.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese direct accidentului de la Cernobîl și a estimat că mai mult de 9.000 de oameni dintre cei aproximativ 6.6 milioane expuşi radiaţiilor pot muri din cauza unei forme de cancer. Acelaşi raport semnalează şi 6.000 de cazuri de cancer tiroidian, raportate până în 2005 în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

În 2000, Ucraina a închis definitiv centrala, dupa 14 ani de la catastrofa nucleară.

Sursa: Digi24

 

Cernobîl, mărturii nespuse

Peste trei mii cinci sute de oameni din Republica Moldova, în anii 80 parte a Uniunii Sovietice, au fost trimiși, din ordinul oficialităţilor de la Moscova, să lichideze efectele dezastrului de la Cernobîl. Şederea lor în imediata apropiere a reactorului avariat a durat între două luni şi doi ani. Nimeni nu bănuia atunci ce va însemna asta pentru propriul destin şi propria sănătate. O mie dintre cei care care au intervenit în zonă, imediat după catastrofă, nu mai sunt. La ordinul partidului comunist sovietic, şi-au sacrificat viața pentru a cruța alte sute de mii.

„Radiația nu are miros, nu are gust, ea nu poate fi văzută și pipăită. Radiația asta era ceva ce era în aer și noi simțeam acolo că, uite te doare capul. Te apuca un fior, așa zguduia tot corpul și tot sufletul când vedeai ce-i acolo. După Cernobîl toate s-au schimbat la 180 de grade. Am ajuns în timpul de azi că am probleme și de sănătate și copil invalid. Este o vorbă, treceam pe sub pământ, dar nu plecam. Dar în ziua de azi e mai ușor de vorbit. Atunci statul sovietic ii îndruma pe toți întâi să servească țării, apoi să se gândească la sănătatea și viața lor.”

Tudor Căpățână are 70 de ani acum. A fost inginer electronist la Institutul Politehnic din Chişinău.

În ianuarie 1987, el şi alţi 300 de specialişti moldoveni au fost chemaţi de urgenţă la Comisariatul Militar Chişinău.

Comandantul de acolo le-a spus că trebuie să plece imediat la Tighina, unde urma să se ridice un pod nou peste Nistru. Ar fi trebuit să stea acolo şase luni.

Pe drum, Tudor Căpăţână a observat că trece de Tighina, apoi de Nistru, apoi de Odessa…

Autobuzele au oprit la o unitate militară din Kiev. De acolo, specialiştii au fost duşi direct la Cernobîl. Doar aici li s-a spus ce caută şi ce au de făcut.

Tudor Căpățână, președintele Uniunii Cernobîl, Republica Moldova: „Am stat 89 de zile dintre care 42 de zile am făcut reparații, deoarece eu eram inginer electric, reparația utilajului energetic a blocului numărul trei care era alături de blocul numărul patru a blocului atomic care a explodat. Spuneam că trebuie să rabd și va veni timpul când voi fi trimis acasă.”

În total, peste 3500 de oameni din Moldova, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, au fost trimişi la reparaţiile de la Centrala Nucleară.

Tudor Căpățână, președintele Uniunii Cernobîl, Republica Moldova: „Din 3550 de oameni, au rămas în viață 2282 de oameni, dintre care 2141 sunt invalizi. Radiația, încetul cu încetul, ia vieți omenești, și în Republica Moldova decedează ca muștele.”

Continuarea articolului: Digi24

 

Ce consemnau rapoartele secrete ale Securității despre nivelul radiațiilor după catastrofa de la Cernobîl

…

Proiectul Cernobîl fusese coordonat direct de la Moscova, în secretomania tipic comunistă.

La 30 de ani de la producerea dezastrului, nu avem date clare despre numărul victimelor şi despre efectele radiaţiilor. Norul radioactiv degajat după incendiul din Ucraina a ajuns şi deasupra României.

Regimul Ceauşescu a decis să păstreze discreţia. Oamenii NU au fost avertizaţi decât târziu că trebuie să se protejeze. Datele despre nivelul uriaş al radiaţilor au fost păstrate doar în rapoarte secrete ale Securităţii, studiate în premieră de Digi24.

„În rândul locuitorilor judeţului nostru se înregistrază comentarii pe marginea evenimentului de la Cernobîl, care reflectă îngrijorarea acestora pentru sănătatea populaţiei, în special a copiilor.(…) Se continuă acţiunea începută pe 02 mai de administrare a dozei stabilită de iodură de potasiu”, scria șeful Securităţii Constanţa la 3 mai 1986.

Sute de pagini de rapoarte au scris ofiţerii fostei Securităţi în primele săptămâni de după tragedia de la Cernobîl. Erau informaţii care ajungeau doar la liderii Partidului Comunist Român, nu şi la oamenii obişnuiţi.

Documentele sunt astăzi la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Ele conţin date importante care arată proporţiile dezastrului şi efectele lipsei de informaţie.

Norul radioactiv a ajuns deasupra României, în special zona de sud-est.

La o săptămână după producerea tragediei de la Cernobîl, şeful Securităţii din Constanţa semna un raport în care erau prezentate valorile radioactivităţii. Au fost analizate apa potabilă, laptele de vacă, solul, dar şi depunerile la nivel de vegetaţie. Documentele studiate acum, în premieră, arată că s-au înregistrat valori chiar şi de 20 de ori mai mari.

Cele mai multe rapoarte sunt datate în prima parte a lunii mai 1986. Radiaţiile înregistrate erau la un nivel ridicat.

Securitatea a interceptat inclusiv discuţii ale unor turişti vest-germani care spuneau că au fost avertizaţi să evite România din cauza faptului că autorităţile ascund nivelul real al radiaţiilor.

În acelaşi documente se vorbeşte şi despre controlul medical strict la care erau supuşi străinii care se întorceau acasă din ţara noastră.

Securişii voiau să ştie şi cum au aflat românii de evenimentul de la Cernobîl, în condiţiile în care, în presa comunistă, acesta a fost un subiect tabu. Toate raportele indicau ca sursă Europa Liberă.

Continuarea articolului: Digi24

 

„Rezervaţia” Cernobîl. 30 de ani de la dezastru

Pe 26 aprilie se împlinesc 30 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie. În acea zi nefastă, reactorul 4 al centralei atomice de la Cernobîl a explodat, aruncând în atmosferă un nor radioactiv care s-a întins peste întreaga Europă. O zonă de 2.600 kilometri pătraţi a fost evacuată. Acest perimetru interzis se transformă, însă, treptat, spun unii specialişti, într-o rezervaţie naturală. Reporterii emisiunii „Din interior” au pătruns, la 30 de ani de la tragedie, în „Zona de excludere” de la Cernobîl şi au aflat cum natura se regeneraeză pe locul unei catastrofe nucleare.

„Zona morţii” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiaţii, ce se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Perimetrul a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986, când reactorul numărul 4 al centralei atomice de la Cernobîl a explodat. Un nor radioactiv s-a întins peste întreaga Europă. Deşi explozia a provocat doar 47 de victime recunoscute oficial, zeci de mii de oameni au avut de suferit de pe urma radiaţiilor, în anii ce au urmat. Iar efectele contaminării se simt şi după 30 de ani.

„Putem afirma că nivelul actual nu este benefic pentru sănătate. Nu este benefic să trăieşti în această zonă”, spune Evgheni Gonciarenko, angajat zona de excludere de la Cernobîl.

Teoretic, zona de excludere ar trebui să fie un teritoriu-fantomă. Solul şi anumite suprafeţe de pădure sunt în continuare radioactive. Cu toate acestea, există studii recente care susţin că teritoriul contaminat se transformă, în lipsa oamenilor, într-o „rezervaţie naturală”. Biologii au observat cum multe specii de animale, dispărute înainte de accident, populează acum pădurile radioactive. O echipă Digi24 a pătruns în „zona interzisă” şi a surprins cum viaţa încolţeşte în mijlocul unui peisaj postapocaliptic.

Reporter: Vă este frică de radiaţii?
Maria Pavlovna, locuitor în zona de excludere de la Cernobîl: Nu îmi este frică de nimic!

„Am văzut multe urme de animale aici. De mistreţ, de căprioare…”, spune Serghei Gashak, biolog zona de excludere de la Cernobîl

Gennadi Milinevski, profesor la Departamentul de Biologie, Universitatea din Kiev, adaugă: „Am descoperit multe anomalii la aceste animale din zona de excluziune”.

…

„Rezervaţia” Cernobîl. 30 de ani de la dezastru

La 30 de ani de la accident, Cernobîl rămâne un loc paradoxal. Deşi accesul este strict interzis în zonele puternic contaminate, perimetrul a devenit atracţie turistică. Specialiştii spun că, în realitate, natura se va regenera complet în zeci sau chiar sute de ani la Cernobîl. Până atunci, locul rămâne un laborator uriaş pentru experimente în medii extreme.

Gennadi Milinevski, profesor la Departamentul de Biologie, Universitatea din Kiev: Zona este acum un loc foarte interesant din punct de vedere ştiinţific.
Irina Kozeretska, profesor la Departamentul de Biologie, Universitatea din Kiev: Nu avem cum să ştim ce va fi în viitor la Cernobîl. Nu ştiu ce va fi. Dar sunt convinsă că la Cernobîl va fi o lume nouă!
Reporter: Nu este însă un loc sigur încă…
Irina Kozeretska: Nu, nu, nu!
Anton Lavrinienko, asistent la Departamentul de Biologie, Universitatea din Kiev:Dacă vrem să ajungem mai aproape de ce înseamnă impactul radiaţiilor, trebuie să studiem aceste efecte. Şi apoi, de fapt, trebuie să ne închidem centralele nucleare…

Pe 15 martie 2011, reactorul numărul 2 al centralei de la Fukushima, Japonia, a explodat, în urma unui tsunami. Autorităţile au anunţat „valori dramatice ale radioactivității” şi au evacuat zona. Accidentul a forţat comunitatea internaţională să-şi îndrepte din nou atenţia spre Ucraina. Datele adunate de oamenii de ştiinţă în zona de excludere de la Cernobîl au devenit astfel esenţiale pentru înţelegerea efectelor radiaţiilor. Dincolo de ştiinţă, Cernobîl rămâne o constantă aducere aminte a riscurilor pe care le presupune jocul oamenilor cu energia nucleară. Rămâne un muzeu în aer liber, pe locul unei tragedii care a schimbat lumea.

Articolul integral: Digi24