De doi ani, aproape întregi, zi de zi și seară de seară, mângâi cu privirea imaginile acestei minunății Iar mintea îmi zboară, de fiecare dată, cu 2000 de ani în urmă. Era noaptea de Sanziene, atunci când, poveștile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, troznet, prăbușire, groapă și Ionuț Trufas. Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo ? Inima mi-a stat in loc, asemenea timpului care nu voia sa se mai scurgă. Și da, era ea, cea care ne aștepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradițională, a locului. Matrița din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce ma insoțeau, am simțit că a venit vremea să înțeleg că nu am trait degeaba pe pământ, că pe langă un copil facut, pe langă o carte citită și pe lângă un pom sădit am mai făcut și altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă rasplatea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuți pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sanatatea , mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om, mai de preț, într-o viață întreagă.
P.S. Imaginile sunt luate la cald, matrița nu era încă restaurată. Cine vrea să vadă cu adevarat o capodoperă, se poate întâlni cu ea la Deva, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, acolo unde tronează ca cel mai de seamă exponat pe care l-a avut vreodata acest muzeu.