13 iunie1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia peste 32.000 locuitori.
Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.
După alipirea Basarabiei la Uniunea Sovietică in 1940, au demarat și represiunile asupra băștinașilor, care aveau drept scop deznaționalizarea teritoriului rupt de la România.
În perioada 12-13 iunie 1941, istoricii aveau să noteze primul val de deportări organizat de puterea de la Moscova în Basarabia. Atunci, au fost bligați să-și părăsească locuințele cei mai înstăriți basarabeni, intelectualii și cei care ocupaseră posturi înalte pe timpul românilor, considerați a fi „elemente antisovietice”, care au fost duși în Siberia sau Kazahstan.Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.
Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2.30, și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.Urmau să fie ridicate 32 423 de persoane, dintre care 6 250 să fie arestate, iar restul 26 173 de persoane – deportate, inclusiv 5 033 de persoane arestate și alte 14 542 deportate din RSS Moldovenească.
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiţi gata!” era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte.
Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.
În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Râbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţîz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.
Drumul spre punctele de destinaţie a durat circa două-trei săptămâni.Condiţiile erau îngrozitoare.În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 de grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor.Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală.Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză.
La unele gări, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470).În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.
Viaţa deportaţilor era grea.Lipsurile materiale erau accentuate şi de lipsa hranei spirituale. Deservirea aşezărilor speciale cu produse alimentare şi de primă necesitate se făcea destul de prost şi deportații erau nevoiți să facă schimb cu populaţia locală: pentru pâine sau cartofi se cedau costume din ţesătură calitativă, covoare, perne, bijuterii, obiecte preţioase etc.Pentru a-și putea hrăni copiii, adulții făceau eforturi colosale.Copiii lucrau de mici.
Faptul că URSS era în război şi suporta mari greutăţi economice se resimţea foarte mult asupra condiţiilor lor de trai.Foametea, lipsurile, înjosirile şi frica pentru viitor erau omniprezente.Credinţa strămoşească, păstrată în sufletele întristate ale deportaţilor, îi ajuta şi le dădea puteri pentru a suporta chinurile şi a spera la revenirea acasă.Datele statistice arată că din numărul celor deportaţi doar jumătate a revenit acasă, dar puţini oameni au reuşit să se reintegreze în societate.Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Surse:
Vasile Soare, Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina în Şcoala Memoriei 2010, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011