M-am gândit în virtutea multitudinii de generali cu trei stele pe care-i avem ca urmare a ultimelor avansări în grad, să vă aduc în față un astfel de model din trecut. Recent observ că funcții care altădată erau încadrate cu generali maiori sau generali de brigadă au devenit funcții de trei stele, respectiv echivalente comenzii unui corp de armata, adică o structură care la standard NATO ar trebui să aibă între 26.000 și 40.000 de militari.
Să facem o comparație ca mai apoi în bună tradiție a acestei serii, fiecare să-și pună concluziile pe care le consideră utile. Pentru mine rămâne o întrebare totuși, cum putem noi reconcilia această imagine din prezent cu cea a trecutului? Este greu de spus. Avem în prezent generali care se exprimă deficitar în limba română, vorbitul fluent al mai multor limbi străine o rara avis, sau macar o limbă de circulație internațională cât de cât mulțumitor. Nu facem afirmații generaliste, sunt false din start, am rămas plăcut uimit de limba engleză vorbită excepțional de macar un general la nivel SMAp însă după cum am văzut modul înfiorător chiar în care se exprimă în limba maternă un general cu 4 stele, și fost șef SMG/Ap în rezervă acum, și altii… stau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă va trebui vreodată să ne apărăm cot la cot cu francezii, americanii, polonezii, englezii și nemții care au mai trimis oameni și echipamente pe aici.
Prin urmare avem onoarea să trecem în revista de front rumaniamilitary pe generalul corp de armată Gheorghe Rozin. Cel care va deveni generalul Rozin s-a născut la Fălticeni în anul 1888 într-o familie de clasă mijlocie.
În anul 1907 este admis la școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină pe care o absolvă în condiții bune în anul 1909.
La finalizarea studiilor militare în România este primit în vederea executării unui stagiu de formare în cadrul Regimentului 14 Artilerie prusac, în virtutea bunelor relații politico-diplomatice de la vremea respectivă între Imperiul German și Regatul României, dar și dinastice, Regele Carol Întâiul fiind înrudit cu Împăratului Wilhelm al II-lea, ambii Hohenzollerni. Aceste stagii în Franța de regulă, Germania mai apoi dar și în Austro-Ungaria sau Marea Britanie, nu erau situații excepționale ci erau relativ frecvente însă cei trimiși în primul rând să reprezinte România erau cu adevărat excepționali, tineri competenți și abili, calitatea absolut necesară fiind întotdeauna profesionalismul.
După finalizarea acestui stagiu rămâne în Germania și este admis în anul 1910 la Academia Tehnică din Charlotenburg al cărui absolvent devine în 1912. În același an este avansat la gradul de locotenent. Dorind să se perfecționeze își continuă studiile la Școala Prusacă de Trageri a Artileriei din Jüterbog, până în 1913. Din acest an, având rezultate foarte bune la ultima scoală absolvită, este primit la Școala Superioara de Război a Prusiei, una din cele mai prestigioase din epocă, înființată la 1810 de către generalul Gerhard von Scharnhorst și o scoală necesară în vederea îndeplinirii oricărei functii de stat major din armata prusacă.
În anul 1914 datorită abilitaților sale excelente de comunicare în limba germană și a formării sale, face primul pas spre diplomația militară și primește funcția de atașat militar la Berlin. Ca urmare a începerii Primului Război Mondial, revine în țară și este numit într-o functie de căpitan în cadrul statului major al corpului 2 Artilerie. Este avansat la gradul de căpitan implicit.
Deși stat-majorist, căpitanul Rozin asigura personal misiunea de transmitere a unui ordin în condiții ridicate de risc, făcând o deplasare printr-o zona ocupată de inamic, motiv pentru care comandantul Armatei a II-a, generalul de divizie de atunci Averescu, viitorul Mareșal, propune să fie decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cls. a III-a:
„Pentru vitejia și devotamentul arătat pe câmpul de luptă în ziua de 13 septembrie 1916, când, însărcinat să transmită cu orice preț un ordin, a străbătut o zonă de 50 km ocupată de o divizie inamică, a pătruns printre husarii și ulanii vrăjmași, îndeplinind-si misiunea în mod strălucit.
Înalt Decret no. 24 din 13 ianuarie 1917″
Tot în anul 1916 primește comanda unei baterii în cadrul Regimentului 2 Obuziere și apoi Regimentul 1 Artilerie Călare în 1917, având un rol însemnat în luptele de pe Valea Oltului și de la „ Porțile Moldovei ” Activitatea sa în cadrul acestor unitati a fost apreciata drept una peste așteptări, prin urmare este avansat excepțional la gradul de maior. Pentru perioada următoare maiorul Rozin îndeplinește funcția de șef al biroului informații din cadrul Diviziei 13 Infanterie și mai apoi devine șeful de cabinet al Șefului Marelui Stat Major.
La finalizarea primului Război Mondial, Marele Stat Major al Armatei Române apelează la maiorul Rozin și abilitățile sale diplomatice coroborate cu înțelegerea sa a lumii germane. Este trimis la Berlin și din 1919 devine șeful misiunii militare la Berlin pentru repatrierea prizonierilor români de război.
Perioada interbelică și așezarea apelor în Europa, măcar pentru o scurta perioadă îl găsește pe maior în funcția de profesor la Școala Superioară de Război, o funcție pe care o va îndeplini pănă în 1924. Tot în 1924 este avansat la gradul de locotenent-colonel. Ulterior, până în 1930 se întoarce în cadrul Marelui Stat Major și îndeplinește funcția de șef al biroului regulamente generale.
În 1933, primește și un onor deosebit din partea Regelui Carol al II-lea. Este numit la comanda Regimentului 2 Artilerie Gardă, regiment component al Diviziei de Gardă. Aceste unități, după cum am menționat în seria dedicată, erau unități de elită, cu un bogat parcurs în toate războaiele la care Romania a participat pana în acel moment. Onoarea comenzii unui regiment din Divizia de Gardă era rezervată „elitei elitelor”, dacă păstrăm formularea din epocă. Desigur că au existat și excepții, dar este cu totul alt subiect.
Ulterior, tot în 1933 primește funcția de șef al Secției 3 Operații din Marele Stat Major, funcție strategică pe care o detenție până în 1938, o perioadă excepțional de lungă după practica vremii. Tot anul 1938 aduce și epoletul cu o tresă de general de brigadă alături de comanda Brigăzii 8 artilerie. Fiind încă un cunoscător al lumii germane și înțelegând rapid ca norii negrii ai războiului asupra Europei nu se vor disipa, generalul Rozin reconsideră percepția clasică din armata română existentă în acel moment asupra războiului și înțelege că războiul iminent va fi unul al vitezei și al trupelor de blindate.
În 1940 pe 8 iunie, este distins de către Regele Carol al II-lea cu ordinul „Coroana României” în grad de comandor.
La intrarea României în al II-lea Război Mondial generalul Rozin primește comanda Divizie 13 Infanterie, divizie care intră temporar în subordinea Corpului 30 de Armată german participând decisiv la eliberarea Basarabiei de sub ocupantul sovietic. În mod excepțional se menționează rezistența Diviziei 13 infanterie în fața atacului Corpului 2 mecanizat sovietic, unitatea comandata de generalul Rozin menținând pozițiile eroic în fața unui inamic net superior. Înaintează alături de divizia sa până la Odessa și participă la operațiunile militare finalizate cu eliberarea acestui obiectiv. În tot acest timp devine un specialist în materie de război blindat, studiind evoluțiile unităților germane pe front.
La 7 Noiembrie 1941 vine și recunoașterea meritelor sale și este distins de către Regele Mihai I cu ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer cu panglică de „Virtute Militară”. Trebuie menționat faptul că acest ordin în grad de mare ofițer era unul rar, fiind limitat la 80 de deținători.
Capacitățile sale organizatorice sunt apreciate de Mareșalul Antonescu dar și abilitatea datorită formării sale de a relaționa cu aliatul german, dublată desigur de o limba germană vorbită exemplar. În acest context pentru o perioadă lungă de timp va desfășura o dublă activitate pe parte de diplomație militară adițional sarcinilor specifice funcțiilor pe care le încadra.
General colonel (Generaloberst) Hans Guderian alături de general corp de armată Gheorghe Rozin
În acest context este chemat la Ministerul de Război și începând cu 1942 îndeplinește funcția de director al învățământului superior militar, ceea ce a însemnat și înaintarea la gradul de general de divizie. Anul 1943 îl găsește pe generalul Rozin la comanda direcției Superioare a Artileriei și tot în același an se reîntoarce într-o functie de eșalon, respectiv comanda Corpului 4 de Armată. În 1944 primește Comandamentul Trupelor de Tancuri și Auto-Mecanizate și înaintarea la gradul de general corp de armată, în epocă reprezentat de cele trei trese pe epoletul auriu cu lauri. De principiu unitatea trebuia să reprezinte o forță redutabilă formată din Diviza 1 Blindată, Divizia 2 Blindată(prin transformarea Diviziei 8 Cavalerie) și Divizia 3 Blindată(prin transformarea Diviziei 5 Cavalerie). Mărirea capacitaților blindate ale Armatei Regale Române a fost o preocupare inclusiv a Mareșalului Antonescu drept urmare generalul Rozin a fost chemat să îndeplinească funcția de comandant al acestei noi structuri.
Măsurile necesare fiind deja aprobate de Mareșal ca urmare a discuțiilor cu Rozin totodată fiind asigurat și sprijinul german în aceste demersuri. Cu toate acestea, situația de pe front fiind cunoscută, Rozin atrage atenția că lipsește sprijinul material-tehnic în vederea realizării într-un timp util a acestor deziderate. Din această functie face tot posibilul realizării masurilor necesare pentru înzestrarea prioritară cu blindate însă cursul războiului în anul 1944 era unul clar, iar planul transformării celor două divizii rămâne doar în faza incipientă.
Ca urmare a trecerii României de partea aliaților, generalului Rozin asigură comanda unităților blindate mai departe și se angajează în lupta împotriva trupelor germane. Organizează exemplar operațiunile blindate soldate cu îndepărtarea armatei germane din București și capturează un număr mare de soldați inamici. Ca urmare a tratatului “bilateral” impus de sovietici românilor, Divizia 1 Blindată “România Mare” este desființată, un act pe care generalul Rozin l-a considerat inacceptabil, argumentând avansul fulgerător al trupelor romanești blindate în sudul României contra elementelor germane.
La scurt timp însă este pus fost pus la dispoziția Ministerului de Război. Respectul de care beneficia generalul atât în ochii Mareșalului Antonescu cât și din spre partea germană nu aveau cum sa-i aducă vreun beneficiu, deși nu a fost activ politic în nici un fel, nu si-a exprimat opinii pro sau contra, fiind un militar desăvârșit a acționat doar acolo unde interesul țării noastre a dictat-o. În 1945 este dat afară din serviciul militar activ pe temeiul legii 166/1945, privind trecerea din oficiu in rezervă a personalului militar care depășește nevoile de încadrare ale armatei, act juridic folosit de regimul comunist în vederea epurării sistemului militar. Este interogat în mod repetat iar în 1948 este condamnat pentru trădare și încarcerat de către regimul comunist. În mod interesant, cei arestați în acest lot al demnitarilor, au fost acuzați majoritar de crime de război. Rigoarea generalului fiind una exemplară, nu a existat nici o probă în acest sens și nici acuzatori publici care să susțină așa ceva, fapt atipic. Prin urmare a rămas doar posibilitatea acuzării pentru trădare.
Ca scrută paranteză, unul din primele acte ale lui Lucrețiu Pătrășcanu în calitate de ministru al justiției a fost introducerea instituției “acuzatorului public” în procesul penal din Romania din acea perioadă, adoptând acel “Kak izvestno”( https://www.rumaniamilitary.ro/razboiul-hibrid-partea-a-vii-a-kak-izvestno-sau-dupa-cum-se-stie ) sovietic despre care am mai discutat în alte articole. Prin urmare, dintre cei condamnați pentru crime de război în România acelor ani, foarte puțini au trecut printr-un proces având la bază probe specifice – documente, înscrisuri, martori netorturați și chiar s-a putut proba comiterea unor fapte reprobabile. Majoritar însă au fost condamnați folosind instituția juridică a acuzatorului public, acuzația publică fiind mai mult decât suficientă în rațiunea juridică stalinistă care se înrădăcina încet dar sigur la noi in țară. Ironia sorții fiind faptul că însuși Pătrășcanu va cădea victimă acestei farse juridice pusă în operă de el însuși.
Închizând paranteza și revenind, sub ocupantul sovietic desigur nu avea ce căuta un astfel de om, vertical în primul rând și mai apoi competent profesional în dublă calitate, cea de militar, respectiv cea de diplomat. Figurând ca „deținut politic”, își execută pedeapsa cu demnitate și rezistă cu stoicism abuzurilor la care este supus, abuzuri detailate și cu alte situații în această serie cu referire la oameni de un asemenea calibru. La data de 16 ianuarie 1961 decedează la închisoarea Văcărești, ca urmare a regimului inuman de detenție.
Aici se încheie injust și fundamental incorect și aceasta poveste a unui militar de excepție, un ofiter de stat-major prin excelență, a încă unui Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul” cu aproape 40 de ani în serviciul țării. Ca de obicei nu pot să pun concluzii ci mă gândesc la etalonul dat de astfel de oameni în materie de demnitate, verticalitate și competență profesională.
Mă semnez al vostru, lt(rez)
Bibliografie:
Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1930
Buletinul Arhivelor Militare – Nr. 3/2017
Adrian Stroea, enciclopedia Artileriei Romane, Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2013, pag. 119 – 124
Ucrain, C., col. (r.) dr. – Eroilor artileriei, Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2000, p. 159-168.
https://arhivelenationale.ro/ – Microfilme-SUA.-Rola-93.-Inv.-999.pdf
https://apps.dtic.mil/sti/tr/pdf/ADA617477.pdf – The German Military Mission to Romania, 1940–1941
https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Aparitii_editoriale_pdf/20_Armata_evolutia_armei_tancuri.pdf
Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
ARMATA ROMÂNĂ ŞI EVOLUŢIA ARMEI TANCURI – DOCUMENTE (1919 – 1945) – Editura Universităţii de Stat din Piteşti, Piteşti – 2012
Cinste lor, celor de azi…………
Multumim de articol
Cu mare drag, si multmim noi ca ne citesti!
Respect!
Un articol si un omagiu minunat.
Multumesc, LT.
Din nou, sub obladuirea orcilor, ai nostrii au terminat un OM.
Am putea spune ca istoria noastra intre 1945-1989 a fost ciuntita si toti oamenii cu coloana vertebrala au murit in inchisori si pe nedrept, doar ca sa lase puterea in miinile unor nevertebrate…
Mare pacata. Oameni ca acesta ar fi dus Romania departe – militar vorbind, Avea cunostiinte, bravura, „spine”, era patriot, etc …
Legar de ce ziceai la inceputul articolului, ca ai multi dintre comandantii nostrii de azi, ca brazii, ca nu stiu romana bine si nici o limba de circulatie, ma gaseam in armata ca TR-ist, la marina, in CT, la academie. Aplicatie NOTO, ma ia un colonel la hotelul unde era punctul de comanda pentru dirijarea navelor, sa stau sa traduc ce ziceau americanii si englezii … ca deh, aia conduceau operatiunile – intrebasera inainte in unitate cine stie engleza, si eu cum facusem facultatea Politehnica in engleza, si ma specializasem in motoare termice, eram omul necesar …
Asa s-a rezolvat „comunicarea” cu partea vorbitoare de engleza…
La noi nu mai exista acel „core”, care sa formeze ofiteri de cariera, acum ofiteri de cariera inseamna sa plimbi hirtii pina la pensie..
Toti ofiterii vechi, care stiau ce sacrificii trebuie sa faci ca sa ajungi si sa te mentii ofiter adevarat, aproape au disparut. Inainte, sa fii ofiter, era o onoare si nu era ceva „granted”, trebuia sa muncesti si sa dovedesti ca meriti sa fii ofiter.
Acum, PCR functioneaza, te inscrii in PSD si avansezi … ca totul e politic, nu mai conteaza ce stii … sau ce faci. Meritocratia e „absolete”, din pacate.
Faptul ca avem o multime de generali si colonei, nu face decit sa arate dimensiunea molimii din armata, servicii si politie/jandarmi.
Multumesc inca odata, LT.
Numai de bine !
Cu mare placere! Este intradevar ceva odios. Distrugerea elitelor a fost o etapa calculata, si a asigurat ca urmatorii 45 de ani nu va exista nici macar capacitatea de riposta decat sporadica in urma unor clinciuri pe putere la varful partidului.
Imi aduc aminte ce spunea bunicul meu, cum vacarul orasului,un alcoolic, fara scoala caruia oamenii ii dadeu vacile sa le duca pe camp la pascut a ajuns ofiter MAI in urma venrii comunistilor, dupa un curs de cateva luni. Analfabet, saracul nu stia sa scrie nici sa citeasca.
#modusoperandi
Da coane, si eu sunt stupefiat cat de bine s-a inradacinat traba asta de pana in ziua de astazi mai avem de furca cu prostul satului(statului), ajuns in functie.
oamenii au stiut ce fac,si-au gandit si pregatit sederea pentru cel putin doua -trei degeneratii.punctul opt si reformele structurale nu se rateaza intamplator iar la ce citesc prin sondaje o dau ca-n miorita…mai chem si un caine,cel mai barbatesc si cel mai fratesc.
Post 89 s-a facut prin distrugerea sistemului scolar,prin mimarea educatiei si prin facultatile fabrici de diplome.
Un popor de idioti e usor de manipulat.
multumesc pentru articol. Rozin a fost unul din generalii mereu la zi cu schimbarile si noutatile.
Merci fain! Este interesanta perioada si perspectiva lui Antonescu. Din pacate legate de Antonescu nu prea poti vorbi, mai ales cand apar bizari din astia care il divinizeaza. Nu poti discuta greselile lui, ca un zeu nu are cum sa gresasca. Asadar ajungi in postura ingrata de a-l critica pe Zeus din Olimp, incercand sa-l umanizezi, chiar daca ai respect pentru antementionatul. Tot timpul am spus ca am respectat taria lui, si faptul ca a fost un barbat de stat cum nu stiu daca vom mai avea vreodata. Cu toate greselile lui.
Acum, dupa cum am relatat in articolele dedicate unitatilor de garda, regimente au ajuns la nivel de companie, find nimicite. Ce victorii mai vroia Antonescu sa obtina, doar el stia, iar conetxtul cu gen. Rozin a fost unul edificator. I-a cerut acestuia sa reorganizeze divizii de cavalerie un grad de motorizare in divizii blindate. Rozin a articulat lipsurile evidente si perioada tarzie in care s-a discutat acesta manevra.
Oricum, singurii doi specialisti in razboi blindat, Korne si Rozin, care au si stat la masa cu Guderain, au sfarsit intr-un mod incalificabil pentru noi ca natiune. Repet, la Rozin nici macar crime fictive de razboi n-au indraznit sa-i puna in spate.
da, asa e, exercitiul discutiilor obiective nu prea a prins in Romania…Ion Antonescu de pilda nici nu apare pe pagina wiki in romana a liceului unde a terminat (doar pe cea in engleza). eu as incadra totusi la oamenii de stat pe cei care reusesc sa faca ceva pozitiv, ori el, din prea putina experienta politica si impermeabil la o alta viziune, a ratat cam orice obiectiv.
Generalul Korne este iarasi o personalitate despre care s-ar putea crea o polemica interesanta. Fara indoiala a fost un excelent ofiter de cavalerie motorizata cu vasta experienta pe frontul de est. Unii insa pun la indoiala capacitatea lui de comandat de unitati blindate, in special in momentul ofensivei Iasi-Chisinau; de pilda Ion S Dumitru, in memoriile sale, care contureaza ideea ca a actionat deconcentrat, cu 3 grupuri care nu s-au sustinut unele pe altele; evident, cam greu de la nivelul unui sublocotenent (parca asta era gradul atunci) sa contesti ditamai generalul; ce am citit insa, ca marturie directa, par sa confirme aceasta idee; de pilda Ienceanu, in memoriile reeditate dupa 1990, fiind in unitatea de cercetare blindata a diviziei pare ca nu prea stia ce face in momentele respective iar memoriile lui Ion Grosu (aparute la Ed Militara), care a vazut actiunea dintr-un post de comanda par sa confirme teza lui Dumitru. Drept e ca Divizia 1 blindata era cam singura in zona si s-a confruntat cu un intreg corp de tancuri sovietic ; daca mai stiti si alte marturii directe sa-mi spuneti va rog
Rozin pare sa iasa cel mai bine pe partea de profesionalism dar cum ai zis, prea tarziu si prea putin material s-a primit de la germani iar preocuparile noastre au fost lente (e.g. carul Maresal) sau foarte limitate (TACAM-urile). Nu stiu ce putea schimba el. Oricum cred ca era evidenta imposibilitatea de transformare in divizii blindate, mai degraba in unitati mecanizate, pentru ca nu si-au schimbat niciodata denumirea, tot divizii de cavaleriei erau (purtata, motorizata, depinde de document).
Am văzut de suficiente ori problema asta.Documentele oficiale zic una.Participanti direcți zic ca nu-i chiar asa.
De unde concluzia ca e bine sa ai surse oficiale,dar să le pui sub semnul întrebării.
Oricum e mai bine cu rapoarte si jurnale decât cu nimic.
Iar cu rapoarte despre batalia aia din 20-23 august ma mir sa mai fie ceva de incredere în arhive.Intai panicații nu au scris ca nu aveau timp,morcovitii au evitat subiectul iar lingăii au curățat ce mai era.
Amu,problema de fond ce persista e ca ne legam mereu de absenta tehnicii.Daca în interbelic se făcea x și y,rupeam fasul.
În 1934,Antonescu șef al MStM, a propus motorizarea și blindatele.Super,doar ca mai sunt detalii.Blindatele în cauza erau câteva sute de tanchete Carden Loyd cu tun de 47mm.
Dacă în 1940 aceste jucării ar fi putut spera sa dea gaura în T26 ori BT 7 ,posibilitate de a moderniza în număr suficient arma tancuri era 0.In 1942 și 1944,rezultatul armatei „modernizate” ar fi fost la fel de praf.
Dacă niște idei aparent ultimul răcnet în 1934 devin antichitate în 1942 e pt ca apare o noua generație la 18-24 luni.
Americanii au făcut deliberat alegerea sa simplifice procesul de producție,dar între 1942 și 1945 au nus câte generații de Sherman.Iar nemții oricum au fost tampiti la partea asta,dar cam toți știu ca apărea ceva nou anual.
Războiul industrial era ,ca și acum,de domeniul sefe pt noi. Ca sa schimbi sute sau mii de arme învechite la câte 2 ani presupune sa poti sa produci la greu.
Ce ar fi putut învața armia de atunci e sa faci lucruri elementare bine,iar cu noutățile sa vedem atunci.Ca dacă ești meserias în elementare,cumva reușești sa compensezi alte deficite.
În epoca,dacă de exemplu infanteria era super instruita,nu exista panica la orice apariție a unor troace pe senile inamice.Pierderile în general ar fi fost mult mai mici.Depindea de nivelul de industrializare?Nein.
Dacă artileria și infanteria ar fi putut comunica și coordona focul mai repede,atunci pifanii rusi ar fi fost separați mereu de blindate,iar vânătorii de tancuri ar fi hartuit orice trecea de prima linie.Tine asta de câte tanchete producea Malaxa?
Dacă banale camioane ar fi fost mai multe pe cap de trupet,atunci de retras ne puteam retrage pana sa suferim ireparabil,iar în avans nu am fi permis inamicului sa refacă apărarea.
S.a.m.d
Ok,al 2-lea război a fost al blindatelor,dar din 1942 a devenit al armelor combinate pt simplul motiv ca apar un număr suficient de mijloace AT.
Capacitatea militara nu a fost nicicând determinata de prezenta ori absenta unui mijloc fie el tancurile în anii 40.
adevarul e ca intre 1935 si 1942 avansul tehnicii blindate a luat pe multi prin surprindere. adica Puteaux 25 mm md. 1937 era o chestie relativ moderna iar Bofors 37 mm tot asa. in 1942 insa, cand au dat de primul T-34, nu numai astea s-au dovedit complet depasite ba chiar si cele de calibru 47 mm.
si atunci da, se crestea eficienta altei categorii, preferabil infanteria si astfel compensai.
partea asta cu artileria m-a mirat mereu; 75 mm retubat la Resita, chiar de era de WW1 era decent, comparabil cu 76.2 mm sovietic mai putin pe AT; Skoda 100/150 si Schneider iarasi erau piese moderne; au fost o sumedenie de tunuri vechi sau de captura refolosite, deci ceva capacitate aveam; mortierele de 60 (foarte utile de altfel), 82 si apoi 120 mm erau iarasi mijloace ok; drept e ca in URSS au fost folosita artileria noastra moderna mult de germani in detrimentul nostru si lipsa radio moderne s-a vazut in comunicarea dintre artilerie si infanterie; dar si in 1944 a ramas problema, n-a fost imbunatatita si nu s-a vazut o imbunatatire nici la unitatile considerate de elita gen 1 Blindata.
camioanele, tunurile se puteau face aici; s-a facut si armement individiual decent, dar prea putin. camioanele, motorizarea a fost probabil cea mai mare problema pe frontul de est; dupa ce rusii au primit Studebaker americane in numar mare, capabile sa mearga si prin noroi, altfel s-au vazut operatiunile blindate; la fel si la exploatarea unei ruperi a frontului, ei o faceau cu Sherman in principal urmate si de camioane, pentru ca ala rezista la mars indelungat, T-34-urile nu; si pe langa ca nu aveam, nici resursa umana de mecanici nu prea exista…
tot asa s-ar pune problema si azi, adica sa avem artilerie si munitie din belsug, comunicatii bune, greu de interceptat si bruiat, multe multe drone, atentie la detalii, de pilda avem in curte IOR si putem face arme de asalt aici, ar trebui ca dispozitivele de vedere pe timp de noapte si antrenamentul pentru asa ceva sa fie comun pentru orice categorie; militarizarea jandarmilor, inclusiv antrenament AT; arma anti-tanc portabila si manpad. 4×4 si 6×6 (battle taxi) pe langa Piranha si IFV-urile ce sunt planificate, pentru mobilitate pentru toti, inclusiv pentru rezervisti si ce s-ar mai strange; asta ar fi un minim iar chestiile complicate (Patriot, tancuri, avioane etc.) s-ar cumpara.
Baiul e ca la nivel de sefime si aia de aveau o buna pregatire erau buni doar pe harta,nu si pt a lega harta de teren.Planurile la mijlocul anilor 30 nu erau planuri in sensul adevarat ci un fel de ipoteze de lucru cu ce ar face pe directia cutare daca ar avea X divizii.Doar ca X alea nu erau,iar ce era in realitate nu avea valoarea combativa,asa incat planificarea interbelica ramane un exercitiu de fantezie militara,ce nu-i Tom Clancy pt ca aia nu publicau fantezii in scop comercial.
Ca in gramada aia au mai scapat si unii rasariti e drept,dar e inacceptabil si imoral sa inveti meserie pe sangele oamenilor.Si mai naspa e ca sistemul de selectie a sefimii tinea si nu prea tinea cont de cat sange a varsat domnul cdt de osti. Si nu e ca si cum ar fi devenit subit Napoleoni,pt ca ma umfla rasu-plansu de cate ori am citit ca nu se coordonau forte pt simplul motiv ca uitau de unii. Puneau simbolul pe harta,dar nu ajungea ordinul la cutare unitate ca trebuie sa se miste din A in B.
Minunea,cand te uiti la armata regala nu e ca nu s-a descurcat wow,minunea e ca s-a descurcat atat de bine pe cat a fost in realitate.Ca ar fi trebuit sa fie mult mai rau la ce lipsa de orice era.Asta e meritul unei minoritati.
Cea mai mare nenorocire pe care am moștenito de la regimul comunist nu a fost nici naționalizarea și nici colectivizarea .
Nenorocirea cea mai mare a fost distrugerea elitelor românești și înlocuirea lor cu absolvenți de Ștefan Gheorghiu iar după 90 cu nulități școlite la fără frecvență în universități neacreditate și apoi intrate în politică.
De acolo parcursul poticnit spre capitalism și democrație .
Partea nasoală e că ăștia au făcut pui și o generație la fel de mizerabilă de politicieni de 40-50 ani preia conducerea în țară
După fiecare articol din seria asta mă întristez tare pentru ca mă gândesc unde ar fi fost țara noastră dacă n-ar fi avut ghinionul blestemat să fie vecină cu orcaria bolșevică.
Mulțumesc Lt pentru efortul tău. Si site-ului pentru ca le tine memoria vie acestor mari români.
Superb articol Lt. am ramas fara cuvinte…
Multumiri! Scriem in continuare.
Glorie eternă eroilor neamului românesc. Mulțumim pentru articole Lt .
Este o onoare pentru mine sa scriu despre ei, si sa-i avem chiar si aici in ceea ce as putea numi deja, un foarte mic dictionar enciclopedic al personalitatilor de seama militare.
Multumesc de articol
Robi, scriem ca trebuie!
Mulțumesc pentru articol! Respect și recunostință eroilor neamului!
Iti multumesc si eu!
Multumesc pentru articol!
Poate ca bravul MApN ar face bine sa construiasca un memorial/monument dedicat tuturor generalilor si ofiterilor ”distrusi” de ciuma rosie.
Salut Kata, e greu zic eu. Pentru simplul fapt ca inca mai exista o admiratie fata de mama rusie acolo.
Exemplu, generalul Dragnea a ajuns acolo chiar in timpul vietii un fel de icoana ambulanta, elogii peste elogii, onoruri peste onoruri. In acelasi timp, gl Dobran era mult in plan secund. Cu ani inainte, Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul care mai traiau erau in plan tertiar eventual. Si la dineurile organizate pentru ei, hop se infinta si gen. Dragnea, el nici urma de ordin.
Referitor tot la gen. Dragnea, pana dupa moartea sa au ascuns unde s-a facut dansul ofiter, ca el pe front a plecat ca gradat.
Ce am vrut sa subliniez cu asta, cand faci eforturi sa pui in reflectoare un fost demnitar comunist in detrimentul celor care au suferit de mana comunistilor, atunci un memento militarilor exterminati de comunisti are putine sanse sa fie epicentrul unei revigorari culturale si de valori a ministerului. Cum ne-a spus si Hari Bucur Marcu intr-un editorial pe care imi permit sa-l insumez intr-o fraza: e cam mare proportia de ofiteri (r) cu opinii proruse in Romania.
Excelent articol! Un erou granicer, pe cand?
https://youtu.be/6HQh2CwlZgU?si=p7Af-NxzidE79L7O
Armata română la Odessa
Mulțumim frumos leftentent! Un alt militar și român de excepție omorât prin pușcăriile comuniste, pentru că a îndrăznit sa își iubească țara. Doare, nu numai pentru că noi toți suntem urmașii celor rămași, ci și pentru că încă suntem dezbinați. Ca și atunci, scara valorică este întoarsă cu susul în jos, pentru ca niște ciolaci și drăgni, ciurucuri, să se poată cocoța fără rușine unde clar nu ar avea niciun merit sau drept! În timp ce alții cuceresc Deep-Space, noi încă ne luptăm pentru ciolan, în mileniul trei!!
Multumesc pentru pagina de istorie!