Cea mai complexă navă de război construită în România va fi lansată la apă.

Şantierul Naval Damen Galaţi va lansa luna aceastao navă militară gigant destinată Marinei Regale Olandeze

Potrivit reprezentanţilor şantierului naval gălăţean, pe 17 octombrie va fi lansată cea mai mare şi mai complexă navă militară construită vreodată în România şi, totodată, cea mai mare navă construită la Galaţi în ultimii 22 de ani. Destinată Marinei Regale Olandeze, „HNLMS Karel Doorman” poartă numele unui fost amiral olandez, are 204 metri lungime (cât două stadioane de fotbal puse cap la cap) şi are o înălţime de 50 de metri, mai mare decât un bloc cu zece etaje.

 

Este o navă de tip Joint Logistic Support Ship (JSS), dotată cu hangar pentru şase elicoptere, cu două puncte de aterizare la bord, cu un spital prevăzut cu 20 de săli de operaţii şi tratament, cu o cameră de comandă pentru coordonarea acţiunilor tactice ale altor nave în caz de război, cu rampă de acces a vehiculelor amfibii de asalt, precum şi cu alte facilităţi. Nava poate lua la bord 300 de militari, dintre care 180 de membri ai echipajului.

 

Sistemul militar al navei va fi completat cu două sisteme antirachetă, două tunuri cu un calibru 30 mm şi patru mitraliere de calibru 12,7 mm.

Nava s-a construit, în premieră, pe bucăţi, asamblate ulterior printr-un procedeu extrem de dificil de realizat într-un doc clasic. Blocurile componente au fost construite în patru locaţii. Două blocuri au fost cuplate pe uscat, într-o hală şi apoi, ansamblul rezultat a fost lansat la apă şi dus cu patru remorchere în doc pentru a fi asamblat ‘în plutire’ cu o altă parte a corpului navei.

 

Nava „HNLMS Karel Doorman” va pleca de la Galaţi complet echipată, mai puţin partea care ţine de armament şi care va fi montată în Olanda. Livrarea este prevăzută pentru jumătatea anului viitor.

 

Articolul complet pe Evz

 

 

16 comentarii:

  1. Poate cat 2 terenuri, nu 2 stadioane

  2. O frumusete de nava! Chiar incepem sa avem competente si tehnologie sa construim la noi in tara asa ceva!

    Ce bine ne-ar prinde si noua o astfel de nava in cadrul unui grup de lupta, insa cat timp nu reusim macar sa modernizam fregatele si corvetele si sa repunem in functionare submarinul, nu cred ca e loc de prea multe vise…

  3. HNLMS Karel Doorman
    Marina olandeză olandeză a început la 7 iunie 2011, la Damen Galați, construcția unei noi nave. Este vorba de o navă tip JSS, care va fi cea mai mare navă militară a Olandei.
    HNLMS Karel Doorman- număr de bordaj A833, va fi construită de Damen Schelde Naval Shipbuilding.
    Studiile pentru proiectarea acestui tip ne navă au început în 2004-2005, necesitățile marinei olandeze cerau 2 astfel de nave, pentru a înlocui navele HNLMS Zuiderkruis şi HNLMS Amsterdam, dar cum costul ințial, de 286 de milioane de euro aprobat în 2006, a crescut cu aproape o treime în faza finală a proiectului din 2009 ajungând la 363 milioane euro, pe fondul crizei economice s-a decis construirea unei singure nave.
    Inițial trebuia construită în perioada 2009-2011 și să intre serviciu în 2012. Dar a suferit amânări succesive ( se întâmplă și la case mai mari nu doar la noi), construcția armarea și testarea se vor desfășura în perioada 2011-2014 iar intrarea în serviciu este planificată pentru 2015.
    Misiuni
    Aprovizionare, depozitare, transport, sprijin medical, tehnic şi logistic, cazare și transport persoanele evacuate, posibilitate de încărcare şi descărcare și în zone neamenajate, transport trupe desant, realimentare pe mare, punct de comandă ambarcat pentru grupări navale.intervenții și transport în zonele calamitate.
    Caracteristici tehnico-tactice
    Deplasament standard 27.800 tdw
    Deplasament maxim 28.246 tdw
    Lungime 204,7 m
    Lățime 30,4 m
    Pescaj 7,8 m
    Propulsie 2 motoare diesel-electrice de 9000 kw, 2 elici cu pas variabil .
    Două propulsoare electrice prova pentru manevră de 1,25 MW și un propulsor electric de manevră pupa de 0,75 MW
    4 diesel generatoare de 5,5 Mw și un diesel generator de avarie de 2,8 Mw.
    Nava poate furniza în zonele calamitate o cantitate de energie electrică de până la 25 MW.
    Viteza maximă 18 Nd
    Autonomie de marș 9.800 Mm la viteza de 12 Nd
    Echipaj 150 oameni.
    Poate transporta și caza încă 150 de persoane, dispune de un spital cu 20 de paturi, infirmerie, radiologie și 2 blocuri operatorii.
    Nava poate stoca pentru reaprovizionare 8000 m3 de combustibil pentru nave și 1000 m3 cherosen pentru elicoptere, 450 m3 apă potabilă , 400 de tone de muniţie.
    Dispune de 2000 m de benzi rulante pentru ambarcări și debarcări de materiale, un lift transport materiale pe puntea eliport și o macara de 40 tf. Rampă pentru ambarcare/debarcare vehicule grele, tancuri, ori TAB-uri.
    rampă de acces a vehiculelor amfibii la pupa precum și ambarcarea/debarcarea de materiale și personal.
    Pe puntea eliport pot ateriza și staționa simultan 2 elicoptere Chinook sau NH-90 iar hangarul poate adăposti până la 6 elicoptere cu palele pliate.
    Poate transporta 2 LCVP
    Armamantul este pentru autoapărare, pentru navigație in zone de risc ridicat nava trebuie escortată de fregate ori distrugătoare.
    Două sisteme antirachetă automate Goalkeeper CIWS compuse dintr-un radar de căutare cu fascicol de 1,50 orizontal, 60 0 vertical,cu două benzi de frecvență, 60 rot/min, ce descoperă rachetele navale sau aeriene sau alte ținte mici, subsonice ori supesonice, de la distanța de 30 km, poate gestiona până la 18 obiective simultan, identifică automat țintele ca amic-inamic selectează țintele care reprezintă o amenințare pentru navă și prioritizează distrugerea lor utilizând contramăsuri electronice prin cele patru platforme de lansatoare SRBOC. Sistemul dual band exclude posibilitatea mascării țintelor ce zboară la joasă altitudine. Un sistem de observare video permite observarea țintelor de către operator. De la pornirea sistemului acesta funcționează autonom. Operatorul poate doar anula distrugerea unei ținte considerate ostile de către sistem.
    Un radar de urmărire comandă deschiderea focului și corectează tragerile.
    Un tun GAU-8 / A Avenger, de 30 mm cu 7 țevi , cadența de tragere 4200 lov/minut, asigură distrugerea țintelor.
    Pentru o rachetă supersonică cu viteza de 2 mach timpul de reacție de la detecția țintei până la distrugere este de mini 5,5 secunde asigurând distrugerea țintei în spațiul de la 1500 la 300 m de navă.
    Doua tunuri Oto Melara Marlin WS 30mm împotriva ţintelor navale mici .
    4 mitraliere OTO Melara Hitrole de 12.7mm

    Catargul intergrat Thales
    Cuprinde toți senzorii navei, radare de supraveghere și conducerea focului, de navigație, sistemul de antene radio, aparatura de recunoaștere amic-inamic, electronooptică și în infraroșu. Se construiește și testează separat de navă și se montează la final cuplându-se rapid la sistemul de alimentare, de climatizare și perifericele navei.
    Sistemul de descoperire și urmărire a țintelor aeriene SMILE /Seamaster 400 este un radar fix cu 4 antene având fiecare un fascicul multibandă de 1200 în plan orizontal, 70 0 în plan vertical, derivat din APAR şi SMART-L . Execută supravegherea spațiului aerian până la 400 de km. Poate descoperi rachete de la distanțe de 65 km, are o bună capacitate de detecție automată şi urmărire a obiectivelor de joasă altitudine inclusiv ținte mici ca proiectile de artilerie sau păsări.
    SEASTAR/ SEAWATCHER 100, un radar fix cu 4 antene pentru supravegherea navală ce detectează automat şi urmăreşte ameninţări asimetrice şi obiecte foarte mici bărci, inotători, periscopoape de submarin are o bună rezoluție pentru obiectivele de la litoral. Poate fi folosit și ca variantă de rezervă pentru dirijarea elicopterelor.
    Gatekeeper un sistem circular panoramic electro-optic de supraveghere și alertă bazat pe camere de luat vederi IR și HD. Proiectat pentru a contracara ameninţările emergente până la bărci mici şi înotători, ori
    a situaţiei din zonele de litoral.
    Compararea automată datelor celor trei sisteme diminuează până aproape la zero alarmele false.
    Sistemul de comunicații, comandă, control, calculatoare și sistemul informații permite conexiuni în timp real la diferite distanțe într-o rețea comună cu alte forțe navale, terestre ori aeriene. Nava este dotata cu 7 rețele de date. Dincolo de posibilitățile tehnice ale senzorilor de la bord poate utiliza informații și date în cooardonate și timp real de la elicopterele proprii.
    Chestii inedite legate de această navă:
    Construcţia navei necesită 700 km de cablaj, 10.000 de tone de oţel, iar pentru planurile de construcție a fost nevoie 120 desenatori tehnici.
    Dacă nava s-ar fi construit în Olanda, în șantierul din Vlissingen ar fi fost mai scumpă cu circa 90 de milioane de euro.
    Tabla pentru bordajul acestei nave nave dar și a celor din clasa Holland, este din oțeluri aliate, mai grea decât cea obișnuită dar care supusă efectului exploziilor, se deformează plastic dar se perforează mult mai greu ca cea normală.
    Tot ca un element inedit, specific marinei regale olandeze, pe chila navei a fost fixată o monedă din anul 1889 anul în care s-a născut viceamiralul Karel Doorman, comandantul forței navale aliate ABDACOM (American-British-Duch-Australian Command) în bătălia din marea Java. Un erou ce s-a scufundat în adâncuri odată cu crucișătorului greu De Ruyter, nava amiral a flotei olandeze, pe 28 februarie 1942. Înfrângerea de către japonezi a însemnat pentru Olanda pierderea definitivă a Indiilor olandeze cu petrolul şi plantaţiile de arbori de cauciuc și pierderea definitivă a statutului de putere militară maritimă și colonială.

  4. Armamentul nu e montat acili sa la noi ! 🙂 de ce oare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *