Oerlikon 2x35mm – Sursa: Arsenal Resita
In acest episod, o posibila cale de modernizare si imbunatatire a modului de functionare a sistemului AA Oerlikon cunoscut in Romania ca Viforul 2x35mm.
In linii mari, modul in care functioneaza o baterie Oerlikon este urmatorul: tinta este detectata de radarul SHORAR-TCP de la o distanta de maxim 28km, identificata amic/inamic, apoi coordonatele sint transferate punctului de control Gun Star Night care, prin intermediul unei camere IR si a unui telemetru laser, incadreaza si urmareste tinta de la o distanta de maxim 8km. Gun Star Night calculeaza si trimite comenzile necesare catre doua tunuri (cu cate doua tevi) GDF-003 de 35mm, care vor deschide focul asupra tintei atunci cand aceasta a intrat in raza lor de actiune, in jur de 4km.
Radar SHORAR TCP
GUN STAR NIGHT Fire Control Unit (FCU)
Dupa cum se vede Gun Star Night joaca rolul central in lantul de comanda avand un rolul de urmarire precisa a tintei si comanda automata a bateriei. De remarcat ca solutia camera IR + telemetru laser a fost aleasa in locul radarului de conducere a focului folosit la sistemele similare Oerlikon Skyguard, alegere care a adus a serie de avantaje dar si dezavantaje.
Skyguard Fire Control Unit
Avantajele ar fi:
– posibilitatea observarii si urmaririi tintei fara asistenta radarului SHORAR-TCP, in cazul bruiajului radar puternic
– urmarirea se face pasiv, pe timp de zi sau de noapte, tinta fiind alertata doar in momentul in care este iluminata laser
– telemetrul laser este extrem de dificil de bruiat chiar si in momentul in care tinta a fost alertata
De asemena exista si o serie de dezavantaje, unele fiind inerente arhitecturii, intalnite si in cazul variantei Skyguard:
– performantele camerei IR sint dependente de conditiile meteo fata de un radar care functioneaza pe orice vreme
– ochirea se face in mod indirect, intre Gun Star Night si tunuri putand interveni erori care afecteaza precizia tragerilor si cantitatea de munitie consumata
– un FCU, comandand o baterie cu doua tunuri binate, poate urmari si conduce focul asupra unei singure tinte. In conditiile imbunatatirii preciziei sau a efectului la tinta prin folosirea sistemului AHEAD, capacitatea celor doua tunuri sa angajeze tinte diferite poate deveni importanta. Aici ar fi de remarcat ca sistemele autopropulsate de tip Gepard au un radar de conducere a focului montat pe sasiu iar efectul la tinta a celor doua tevi de 35mm este considerat suficient, deci acelasi lucru ar trebui sa fie valid si in cazul unui singur tun cu doua tevi tractat.
Dezavantajele enumerate mai sus pot fi inlaturate prin instalarea pe fiecare tun a unui radar de control al focului intr-un mod similar cu cel folosit de sistemul american M167 Vulcan.
M167 Vulcan – Sursa: Wikipedia.org
Solutia ar aduce o serie de avantaje in plus fata de sistemul actual:
– erorile de aliniere ca urmare a ochirii indirecte ar disparea, precizia tragerilor fiind mai buna si cantitatea de munitie redusa
– urmarirea tintei la distanta maxima s-ar face indiferent de conditiile meteo
– fiecare tun al bateriei poate angaja o tinta diferita, capacitatea bateriei crescand astfel de doua ori
– in conditiile folosirii unor radare de tip LPI, cu o putere radianta foarte mica, se poate evita alertarea tintei si asigura o functionare mai discreta decat solutia iluminarii laser
– radarele de urmarire pe distante mici, de tip FMCW de exemplu, ar putea fi produse intern si deci cu un efort financiar redus
Pe langa modernizarea bateriilor romanesti la standardul GDF-006, prin adaugarea capacitatii de a folosi munitie AHEAD, ar trebui luata in considerare si o solutie similara cu cea de mai sus.
Stie cineva daca Romania are in dotare munitie AHEAD ?
sun un optimist incurabil si referitor la situatia aviatiei pe un spectru de aprox. 10 ani cred ca totul va fi ok (stiu nu are nici o legatura cu articolul he he)
pentru cei interesati http://www.stiri.com.ro/stire-38255/productia-de-armament-aruncata-in-aer-de-strategii-imaginare-si-interese-politice.html
putin amuzament http://www.timesnewroman.ro/life-death/8544-prima-palinca-peste-100-de-grade-testata-cu-succes-intr-un-laborator-din-zalau
Cum bre …peste 100 de grade?! Pai aia este baubila? Adica apuci sa iei si a doau gura?! 🙂
Ai de capul tau George ce avem noi aici prin Ardeal. De ne invadeaza rusii si dau peste un depozit de palinca se oprese ofensiva cateva luni :)) La mine acasa am vreo 50 de litri de trotil din asta de 60+ de grade
Bre….60+ este ceva, da sa mor cu o sticla daia in labute, de am auzit vreodata de 100+! 🙂 Daca nu am auzit ce vina am eu?! 🙂 🙂 Lasa bre ca am si eu palinca daia de 60 de grade, pruna curata, butoi de dud, galbena ca mierea si aromata precum pruna…Dumnezeu insusi a facut-o. De Revelion, undeva pe la Timisul de Sus, am stat ca gogoamnau, cu inca cativa aurolaci, prieteni buni, pe prispa cabanei, in frig si dai cu palinca nene.Da din cauza frigului nu simteam nimic, cand am intrat inauntru…cred ca erau 30 de grade ca popa, mi s-au lipit instantaneu ochii. Si nu numai mie. Femeile radeau de noi, ca suntem vai mama nostra si chiar asa era, eram morti!
La 2 dimineta dormeam dus 🙂 🙂
Da fain ai petrecut. Îs extrem de curios de palikuța aia de 60 și puțin, prună curată, din butoi de dud și galbenă ca mierea. Când ne vedem să uneltim nu mai ieșim la bere…
Sincer nici nu-mi place berea, prefer un vin rosu de tara si palinca. Matale sa nu-ti faci griji, ca palinca este…Am asa: palinca de pruna 100% de la mama ei, tuica de pruna, tot galbena, buna si aia de te tavalesti si de la un prieten tre sa-mi trimta tuica dulce. N-am baut pana acum, dar prietenul zice ca asta dulce este numai pentru ocazii deosebite si oameni deosebiti. Asa ca tu sa vi, de plecat…problema ta! 🙂 🙂
George,nu exista lichid cu mai mult de 99%(grade) alcool.La o puritate de 100% alcoolul este gaz, nu lichid.
Gradele dintr-o bautura alcoolica reprezinta procentul de alcool pur din bautura respectiva
PS: site-ul respectiv, timesnewroman e un site de caterinca sa zic asa. Stirile nu sunt adevarate.
Bre multam de explicatie, chiar nu ma pricep si habarnuaveam. 🙂
Mersi fain, vin și dezbatem la un păhărel.
Țuică dulce? Nu am mai auzit și îs chiar curios. Nu îmi imaginez cum ar fi, dar dacă guști să ne zici cum e.
de palinca de 90 de grade am auzit dar peste 100 nu 🙂 Mai fac o smecherie ca palinca sa fie buna la gust si galbena, Bag prune uscate in recipient si e f buna dupa 2-3 ani 🙂
Cred ca am luat-o pe ulei de la atita palinca si postez unde nu trebuie…
Pe parcursul operaţiilor desfăşurate pe frontul antisovietic, trupele de blindate au cunoscut mai multe transformări, atât structurale, cât şi ca dotare. La 28 octombrie 1943 a fost promulgată legea pentru reorganizarea forţelor armate, care prevedea, printre altele, şi organizarea trupelor de tancuri. În urma acesteia a fost înfiinţat Comandamentul Trupelor Motomecanizate, organism pentru coordonarea şi conducerea trupelor motomecanizate din Armata Română şi o dublură a Diviziei 1 blindată, dotată cu tehnică de luptă de provenienţă germană: tunuri de asalt şi autoblindate. Concomitent, s-a încercat fabricarea unor vehicule blindate în România. Mareşalul Ion Antonescu credea în mod realist că slaba apărare anti-tanc a trupelor româneşti, impunea măsuri radicale de îmbunătăţire. În luna decembrie 1942, la cererea sa, a fost demarată proiectarea, în vederea producerii de către industria autohtonă, a unui vânător de tancuri uşor, foarte mobil şi cu mare putere de foc. Iniţial, vehiculul a fost realizat la uzinele Malaxa. Importantă contribuţie românească adusă la evoluţia vehiculelor blindate pe şenile, carul de luptă, „Mareşal”, a fost rezultatul unei concepţii revoluţionare româneşti. Iniţial, şasiul tancului sovietic uşor, T-60, capturat, a fost adaptat pentru a putea fi compatibil cu tunul Putilov-Obuhov M 1904-1930, de 122mm L-12 (tot sovietic şi tot de captură), suplimentând puterea de foc cu o mitraliera coaxială de 7,92mm ZB HMG. Neavând turelă – soluţie absolut nouă şi originală la acea vreme – partea superioară a era protejată prin îmbinarea a patru plăci trapezoidale din oţel. Prototipul cu denumirea M-00 a fost testat în anul 1943, rezultatele obţinute fiind favorabile finalizării proiectului. După scurt timp au fost realizate prototipurile îmbunătăţite M-01, M-02 şi M-03, ultimul având şasiul mai lung cu 43,2 cm şi mai lat cu 13,4 cm, decât M-00. Modelul iniţial avea blindajul părţii superioare sudat, iar structura interioară era întărită prin compartimentare, mărindu-se astfel robusteţea vehiculului. Tunul folosea o lovitura cumulativă, de tipul Hohllandung, creată special. Pe timpul derulării proiectului, industria românească a creat un tun anti-tanc foarte reuşit – Reşiţa M1943 – de 75mm, care a fost montat pe „Mareşal”, mult mai performant decât tunul sovietic. S-a renunţat la comanda iniţială a celor 1000 de motoare Hotchkiss de 120c.p., din Franţa, preferinţele orientându-se spre motorul Diesel german de 220c.p., mult mai performant. Au fost achiziţionate maşinile-unelte, necesare fabricaţiei, iar în noiembrie 1943 au început pregătirile pentru lansarea producţiei de serie. Germanii au fost foarte interesaţi de proiect, pe care l-au urmărit îndeaproape, contribuind cu piese şi subansamble, care nu puteau fi produse în România. Au fost impresionaţi de mobilitatea acestuia şi de viabilitatea proiectului absolut original, de inteligenţa şi ingeniozitatea proiectanţilor şi inginerilor români, care au făcut tot ceea ce a fost posibil, pentru a nu depinde de furnizori străini. Ultimul model experimental, M-05, utiliza componente de fabricaţie românească, abandonând definitiv modelul iniţial, T-60. Singurele componente din import – majoritatea aduse din Germania – erau: motorul, cutia de transmisie, şenilele C.K.D., aparatul de radio emisie-recepţie şi o mare parte a dispozitivului optic de ochire, acestaurmând să fie fabricat la I.O.R.
S-a hotărât producerea a 1.000 de care de luptă „Mareşal”, demarându-se simultan şi antrenamentul echipajelor. Vânătorul de tancuri urma să intre în dotarea Regimentului 2 – Care de Lupta (32 de batalioane AT, fiecare cu câte 30 de unităţi de luptă). În premieră românească, la fabricarea acestor blindate urma să fie folosit cimentul antimagnetic şi schema de camuflaj multicolor. În urma actului trădării de la 23 august 1944 şi a dezastrului care a urmat după ocuparea ţării de către sovietici, aceştia au confiscat tot ce cuprindea proiectul „Mareşal”: proiectul revoluţionar de excepţie al echipei de ingineri şi proiectanţi români, planuri, utilaje, dispozitive, prototipuri – inclusiv seria „0″, aflată pe linia de fabricaţie – şi care urma să intre în dotarea Armatei Române în luna noiembrie a aceluiaşi an. Germanii au continuat proiectul „Mareşal”, l-au dezvoltat şi au fabricat vehiculul blindat german, redenumindu-l „Hertzer”.
http://www.art-emis.ro/analize/823-maresal-carul-blindat-de-lupta.html
Bre cred ca strategia noastra e sa le dam cate o cinzeaca de palica de 100 grade si crapa toti pana sa apese tragaciul.
Pingback:Da' turela, cat e turela? - Romania Military
Pingback:Rafael FireFly... un nou membru al familiei Spike - Romania Military