Maimuţa iraniană a fost trimisă în spaţiu

iran_monkey_space-300x200

Primul „iranian” intors viu din spatiu

Iranul a trimis luni în spaţiu o maimuţă la bordul unei capsule şi a recuperat-o în siguranţă la aterizare, a anunţat canalul în limba arabă al televiziunii iraniene, Al-Alam, citând Ministerul Apărării, transmite AFP.

“Iranul a lansat luni cu succes la o altitudine de 120 de km o capsulă denumită ‘pisgham’ (‘deschizătoare de drumuri’) cu o maimuţă la bord şi a recuperat ‘încărcătura’ fără pagube“, a precizat Al-Alam, citând Organizaţia industriei aerospaţiale a Ministerului Apărării.

Teheranul şi-a anunţat la mijlocul lunii ianuarie intenţia de a trimite o maimuţă în spaţiu la începutul lui februarie, în cadrul manifestărilor de celebrare a 34 de ani de la victoria revoluţiei islamice 1979. Lansarea a fost prezentată ca o primă etapă înainte de a trimite ‘un om în spaţiu în 5-8 ani’.

Proiectul prevedea trimiterea unei maimuţe la o altitudine de 120 de kilometri pentru un zbor suborbital de circa 20 de minute, la bordul unei capsule de 285 de kilograme lansate cu o rachetă Kavshgar-5. Iranul a trimis deja trei sateliţi în spaţiu începând din 2009, precum şi o ‘capsulă’ cu un şobolan, broaşte ţestoase şi insecte la bord în februarie 2010.

O precedentă tentativă de a trimite o maimuţă în spaţiu s-a soldat în schimb în 2011 cu un eşec, pe care Teheranul l-a recunoscut indirect, dar fără a oferi şi cauzele.

 

Ziuaveche

 

5 comentarii:

  1. Off-topic & nu prea funny:

    Nea Hafez a lu` Assad a fost „vizitat” – incognito – de niste vecini nu prea prea „friendly” :

    http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-21271260

    Si ca de obicei intr-o astfel de situatie din acea regiune, Rusia face ce stie mai bine: protesteaza! 😀

    http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-21272171

  2. deci ahmadinejad a fost in spatiu chiar e un rrou

  3. Deci pana la urma cel mai evoluat membru al populatiilor islamice este o maimutza.Uahahaha………

  4. radem, radem dar ideea este ca au lansat o racheta capabila sa puna incarcaturi pe orbite joase si au mai si recuperat cimpanzeul.
    Nu prea am de ce sa rad,
    Oamenii aia chiar se misca in directia in care vor!

  5. Noul avion de lupta a fost dezvaluit.Nu cred ca aici era locul link-ului,dar George il va dirija probail la un articol separat:http://www.irandefence.net/showthread.php?p=1070106#post1070106

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *