Partea aV-a
PAK -40
Tunul isi are originea in cele AT, Pak-38/40, ce au fost si in dotarea Armatei Romane in timpul WW II si, drept urmare, facem o scurta paranteza pentru a vedea “cariera” lor in uz romanesc.
PAK-38, calibrul 50 mm, model 1938 a fost un tun AT cu calitati superioare, cu adevarat eficient impotriva tancului sovietic T-34 (blindaj de 45 mm). Acesta folosea un proiectil perforant cu miez de tungsten AP-40, cu putere marita de patrundere in blindaj, facand praf si pulbere un T-34, aflandu-se in dotarea Armatei Romane din luna martie 1943 (110 piese, cate sase la companiile anticar de la 12 regimente de infanterie si cavalerie; 38 de piese la grupurile de VM din Crimeea si Caucaz), intr-un numar insuficient in fata puhoiul de tancuri sovietice.
PAK-38
Interesant este faptul ca acest tun a ramas in dotare pana in anul 1954, cand a fost inlocuit cu tunuri sovietice de calibrul 57 mm. Tunul se manevra usor avand roata suplimentara care se inlatura pe timpul tragerii, afetul fiind fabricat si din aliaje usoare alaturi de otel (duraluminiu). Avea scuturi metalice curbate si cu inaltime mica (1,05 m), teava lunga de 60 calibre, inchizator de tip semiautomat, suspensie pe bare de torsiune si frana de gura.
PAK-38, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 50 mm; lungimea tevii 3000 mm, 60 calibre; greutatea in mars 1062 kg; greutatea pentru lupta 1000 kg; viteza initiala a proiectilului 1198 m/s; greutatea proiectilului exploziv 2,25 kg; unghi de tragere orizontal de 65 grade; unghi de tragere vertical de la -8/+27 grade; blindaj strapuns cu proiectilul AP-40, 101 mm, la o distanta de 740 m.
Armata Romana a mai avut in dotare si varianta PAK-40, ce a aparut in inzestrare odata cu PAK-38, fiind insa superior acestuia. PAK-40 a fost considerat unul dintre cele mai bune tunuri AT din WW II, fiind capabil sa traga o gama larga de proiectile: perforant cu forma alungita; perforant cu miez de tungsten; exploziv –putea fi folosit si ca tun de camp. Putea distruge blindaje de 98 mm de la o distanta de 2000 m si blindaje de 154 mm de la 500 m, fiind unul dintre putinele tunuri eficiente impotriva mastodontilor sovietici (exceptand tancul IS-2) pe care le avea pe atunci Armata Romana.
PAK-40
PAK-40, avea diferente majore fata de fratele sau mai mic, PAK-38: greutate crescuta cu 500 kg; scuturi drepte; garda redusa la sol ceea ce facea ca piesa sa se impotmoleasca frecvent; mobilitate scazuta –pe teren desfundat nu putea fi manevrat decat prin interventia unui tractor de artilerie, ceea ce punea mari probleme soldatilor romani (fiindca tractoarele erau in numar mic in dotare).
PAK-40, chiar daca era o piesa grea, avea o acuratete a loviturii remarcabila, cuprinsa intre: 71-99%, la 1000 m cu proiectil cu miez de tungsten; 58-98% cu proiectil perforant standard. Tunul avea deasemenea un scut inovator, inclinat si dublat, unic la vremea proiectarii sale; profil redus, ceea ce avantaja camuflajul, de numai 1,25 m inaltime; o buna stabilitate; marime si viteza impresionanta a incarcaturii de lovire: 933 m/s pentru proiectilul perforant standard de 6,8 kg, 548 m/s pentru proiectilul exploziv HE de 5,74 kg.
Tunul s-a aflat in dotarea companiilor anticar ale diviziilor din Caucaz, alaturi de PAK-38, cate 12 piese. Un numar insuficient dealtfel pentru a putea avea o influenta majora asupra eficientei trupelor romane impotriva blindatelor sovietice (un impediment major al Armatei Romane pe toata durata razboiului –lipsa tunurilor AT performante si intr-un numar suficient), si avea urmatoarele caracteristici: calibrul 75 mm; lungimea tevii 3450 mm, L/46; lungimea tunului 6200 mm; greutatea pentru lupta 1425 kg; greutatea proiectilelor cuprinsa intre 3,18-6,8 kg; unghi de tragere orizontal de 65 grade; unghi de tragere vertical de la -5/+22 grade; blindaj strapuns la unghi de 0 grade la 500 m: 132 mm, cu proiectil perforant standard si 154 mm cu proiectil cu miez de tungsten; bataia maxima: 8000 m, cu proiectil HE.
Incepand cu primavara anului 1943 si in urma esecului de la Stalingrad unde Armata Romana n-a prea avut ce face in fata tancurilor sovietice in lipsa tunurilor AT in numar suficient, s-a achizitionat tunul antitanc PAK 97/38, calibrul 75 mm. Acesta a dotat companiile anticar de la cele 8 divizii aflate in Crimeea si Caucaz, fiind un tun hibrid franco-german, realizat prin montarea tunului de camp francez model 1897 (mii de asemenea tunuri au fost capturate de catre germani in timpul campaniei din 1939-1940, din Polonia si Franta) pe afetul tunului antitanc german, PAK-38. Germanii au realizat peste 3700 de asemenea piese hibrid pana la sfarsitul razboiului, ce aveau performante antitanc bune, putand strapunge blindajele tancurilor sovietice T-34 si KV din lateral, la distante sub 500 m.
PAK-97/38
Tunul era relativ usor de manuit si deplasat, teava fiind prevazuta cu frana de gura, dar avea o cadenta de tragere redusa datorita inchizatorului de tip surub.
Tunul utiliza proiectile perforante si explozive, dar avea un camp de tragere orizontal de doar 6 grade, ceea ce nu permitea urmarirea unui tanc in miscare (un handicap major in timpul luptelor).
PAK 97/38, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 75 mm; lungimea 4650 mm; inaltimea 1050 mm; lungimea tevii 2587 mm; regimul de foc 12-14 lovituri/minut; greutatea in mars 1270 kg; viteza initiala a proiectilului 570 m/s; unghi de tragere orizontal de 60 grade; unghi de tragere vertical de la -6/+8 grade; blindaj strapuns: aproximativ 75 mm, la o distanta de 300 m; bataia maxima 10000 m (datorita bataii mari si a capacitatii de a lansa proiectile explozive, era deseori folosit si ca tun de camp).
Nu se stie cu certitudine cate asemenea tunuri a avut in dotare Armata Romana, dar ele au fost cu siguranta insuficiente, ca si alte modele din arsenalul acesteia.
Pusca-mitraliera MG-34 (Maschinengewehr 34, in varianta destinata montarii pe blindate, numita “Panzerlauf”, invelisul tevii fiind mai greu si mai solid, cu orificii de aerisire mult reduse fata de varianta standard. Arma nu avea pat, dar, in caz de nevoie, ea putea fi scoasa si folosita ca arma de infanterie, in interiorul blindatului existand o trusa de conversie ce continea: patul armei, cracanul si sistemul de ochire), avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92 mm; lungimea tevii 625 mm; lungime totala 1220 mm; greutate 11,08 kg; capacitate incarcator 75 cartuse, dar, in general, la bordul tancurilor era armata cu banda ce continea maxim 250 cartuse; greutate cartus 26 grame; rata de foc 750-850 cartuse/minut; viteza initiala a proiectilului 762 m/s; raza de actiune 2000 m. A fost realizata incepand din 1934 de catre firma Mauser, existand si astazi in dotarea multor armate, inclusiv a celei germane. Panther avea doua mitraliere: una coaxiala cu tunul, elevatie -8˚/+18˚, sistem de ochire si vizare TZF 12a (Turmzielfernrohr, era realizat de catre firma Leitz, putand mari de 2,5/5 ori); cealalta aflata in partea frontala a blindatului, putandu-se misca 5˚ la stanga si 5˚ la dreapta, elevatie -8˚/+18˚, sistem de vizare KgZF 2, operata de catre radist. Rezerva de munitie era de 5100 proiectile
MG-44
WW
Blindate care au facut istorie – Panther si Tiger (VI)
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera. Internet.
www.mapn.ro/…/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%2…
www.oocities.org/…/pzpanther/pzpanther-d…
zonepsico.wordpress.com
www.bzi.ro/proiecte-imposibile-tancul-nazist-de-1-000-de-tone-2065…
www.wwiivehicles.com/…/pzkpfw-v.asp –
www.cartula.ro/forum/topic/987-romanian-panther-colors/
wehrmacht-history.com
ww2drawings.jexiste.fr/…/German-Armor.h…
Jale faceau PAK 38 in Company of Heroes 😀
Crezi ca ai putea gasi ceva informatii despre tancuri germane in armata romana(in ww2) pe unde au fost folosite/cand etc?
Pe super-site-u’ wikipedia cu precizie elvetiana apare ca am avut vreo 3-4 modele de tancuri nemtesti..
Urmeaza…
Uite niște date sumare: „pe 9 octombrie 1942 Divizia I Blindată a primit pe front 22 de tancuri mijlocii de fabricație germană cu care s-au creat două noi companii de tancuri în cadrul Regimentului 1 care de luptă. În Batalionul 1, o companie dotată cu 11 tancuri „PzKpfw IV” (indicativ românesc T 4) iar în Batalionul 2 o companie înzestrată cu 11 tancuri „PzKpfw III” (indicativ românesc T 3). Pentru instruirea echipajelor cîte un T 3 și un T 4 au fost livrate Centrului de Instrucție al Trupelor Motomecanizate de la Tîrgoviște. Acestea făceau parte dintr-un program negociat între România și Germania privind înzestrarea trupelor române cu o tehnică cît mai performantă.
În cadrul acestui program, partea germană a transferat la 11 mai 1943 trupelor române din Crimeea și Kuban, corpurilor de Munte și Cavalerie române, 50 de tancuri PzKpfw 38 (t) care au primit în armata română indicativul „T 38”. Tancurile „T-38” transferate erau din variantele A, B și C, material vechi ce fusese reparat și prevăzut cu blindaje frontale suplimentare în arsenalul de la Viena.
Situația înzestrării Diviziei ! Blindată era, la 10 aprilie 1943, precară: 2 tancuri T 3, 18 tancuri T 4, 42 tancuri R 2, 54 tancuri R 35 și 62 FT 17.
………………………………………………………………………………………………………………………………..
Începînd cu ultimele luni ale lui 1943 au început să sosească din Germania primele tancuri și tunuri de asalt pentru reînzestrarea Diviziei 1 Blindată și a diviziei 1, 5 și 8 cavalerie moto. Între octombrie 1943 – august 1944, armata română a primit din Germania autoblindate SdKfz 222, autoblindata 41 (preluate după defecțiunea armatei italiene), SPW mici și mijlocii, pentru comandament, servicii și transport trupe, 114 tancuri T 4 și 108 TAs.
………………………………………………………………………………………………………………………………..
La 15 noiembrie 1947 existau în dotare 13 autoblindate SdKfz 222, 7 tancuri ușoare de diverse tipuri, 53 de tancuri T 4, mai multe variante, 13 tancuri PzKpfw V Panther (indicativ românesc T 5) și 31 tunuri de asalt TAs.”
Extras din „Trupele blindate din Armata Română 1919 – 1947”, autori: CORNEL I. SCAFEȘ, HORIA VL. ȘERBĂNESCU, IOAN I. SCAFEȘ, carte editată de Muzeul Militar Național și care face parte din colecția „Dorobanțul”. Tot în această carte sînt prezentate acțiunile trupelor blindate românești în război, poze și desene cu tipurile de tancuri, schemele de înmatriculare, uniforme și insigne.
Mersi, noi facem un razboi mondial cu 100 de tancuri….
Stefane ai idee de unde as putea sa cumpar respectiva carte?
Pe la MMN tizule, se gasesc si alte cartulii pe langa asta ,cel putin asa stiu de asta toamna .
M-am gandit si eu la asta, dar desi stau la 15 minute de Muzeu, nu-mi gasesc timp sa ajung. Credeam ca le pot comanda de pe net…
Am si eu o intrebare… DACA GERMANIA IN WW2 ar fi facut transfer tehnologic CATRE ROMANIA pentru producere de tancuri ,avioane tunuri etc ar fi fost altfel soarta razboiului?Prin transfer tehnologic intelegindu se utilaje specialisti si permisiunea de a face modele germane EX : am fi putu fabrica Messerschmitt Bf 109 la brasov sub licenta..?
Me-109 G s-a fabricat la Brașov! În rest, partea cu transferul de tehnologie nu prea era posibil. Germanii aveau destule probleme în asigurarea producției pentru trupele proprii așa că nu aveau timp să-i ajute și pe alții.
De la Muzeu. Eu de acolo am luat-o. În colecția „Dorobanțul” mai sînt și alte titluri interesante.
Am avut si transportoare sd kfz 251/9 early (spw) iar TAs -urile erau Sturmgeschutz 3 primite in culori de camuflaj desert, se spune ca erau destinate AfricaKorps dar dezastrul de pe Mediterana si Africa nu mai permitea aprovizionarea.
Am avut și Jagdpanzer IV. Chiar și un Hummel.