Racheta romaneasca de aviatie care a fost produsa in cel mai mare numar a fost A-91. A fost produsa de Intreprinderea de productie si reparatii a tehnicii de rachete, iar imbunatatirea si modernizarea cu noi tehnologii a modelului sovietic de referinta R-3S ( cod NATO AA-2 Atoll A ) a fost facuta de Centrul de cercetare stiintifica si inginerie tehnologica pentru tehnica de rachete. In anul 1997 cele doua unitati au fuzionat, luand nastere astfel actuala Electromecanica Ploiesti. Racheta a fost omologata in anul 1984.
Varianta originala sovietica a intrat in dotare in anul 1962, iar de atunci a fost supusa la numeroase modernizari. Despre aceasta se spune ca este rezultatul unei operatiuni de ” reverse engineering ” dupa studierea unei rachete AIM 9 B Sidewinder care s-a infipt fara sa explodeze in fuselajul unui MiG 17 chinezesc, in timpul bataliilor aeriene China-Taiwan din anul 1958 pentru controlul stramtorii Formosa. Insa adevarul s-ar putea sa fie altul, prestigiosul JANE´S Air Launched Weapons afirmand in editia electronica gratuita ca aceasta legenda este doar o legenda care acopera o stralucita afacere de spionaj sovietica si un enorm efort de cercetare sovietic. Iar de mai bine de 100 de ani incoace, JANE´S stie ce spune …
Racheta aer-aer romaneasca A-91
Racheta A-91, dezvoltata din racheta sovietica R-3S, este o racheta aer-aer cu bataie scurta, autodirijata in infrarosu. In Romania a dotat avioanele MiG 21, MiG 23, IAR 93, IAR 99, L 39 si prototipul elicopterului IAR 330 Socat ( s-a renuntat, regretabil, la capacitatea de lupta aer -aer la trecerea la productia de serie ). De asemenea, se preconiza a fi utilizata de avionul IAR-95.
MIG 21 inarmat cu A-90 si A-91
MIG 21 LanceR si A-91
IAR 93
IAR 330 Puma Socat inarmat cu A-91
Racheta se acrosa la pilonii avioanelor prin intermediul lansatorului APU-3S sau al lansatoarelor din familia APU-13.
Caracteristici tehnico -tactice :
-lungime 2,837 m
-diametrul fuselajului 0,127 m
-anvergura 0,528 m ( 0,45 m dupa alte surse )
-masa 73,5 kg
-incarcatura exploziva 11,3 kg
-bataia maxima 8 km ( unele surse dau o bataie mai redusa pentru varianta aceasta,
respectiv 3 pana la 7,6 km )
A-91, componente
Cap dirijare A-91
Capete dirijare IR
Racheta are o constructie modulara, pe blocuri.
In primul bloc se gaseste blocul de detectie si autopilotul, elementul sensibil la IR fiind realizat din sulfat de plumb ( sulfat de staniu dupa alte surse ). Unghiul de scanare este de 50º, detectorul putand achizitiona o tinta de 15 m la distanta de 7,6 km.
In al doilea bloc se gasesc generatorul de gaz, turbogeneratorul si servomecanismele de actionare a suprafetelor de dirijare tip canard. Resursa energetica este suficienta pentru 11 secunde de functionare ( 21 dupa alte surse ).
Al treilea bloc contine componenta de lupta ( incarcatura exploziva ), cu o masa de 11,3 kg. Corpul preformat al acesteia se rupe in circa 1100 de schije, eficace pana la 10 – 11 m. Aceasta este detonata fie de focosul de impact, fie de focosul optic de proximitate ( distanta de actiune 9 m ), fie de mecanismul de autodistrugere, care detoneaza incarcatura dupa 25 secunde de la lansare in cazul in care racheta nu a lovit tinta. Acesta din urma are rolul atat de a nu permite caderea intacta a rachetei in mainile inamicului, cat si pe cel de a nu permite caderea rachetei neexplodate asupra obiectivelor civile sau militare din teritoriul propriu.
Al patrulea bloc ( si ultimul ) contine motorul cu combustibil solid, avand o masa totala de 21,8 kg, propelantul original pe baza de nitroglicerina fiind inlocuit cu un amestec autohton.
Racheta era destinata lovirii tintelor din emisfera posterioara. Avionul de vanatoare era dirijat de statiile de la sol, astfel incat sa intre la atac in spatele tintei. Din aceasta pozitie pilotul manevra avionul la interceptie vizual sau pe baza indicatiilor radarului de bord ( noaptea ). La incadrarea tintei de catre capul de dirijare al rachetei era emis un semnal sonor in castile pilotului, concomitent cu aprinderea unui semnal vizual pe bord. Urma lansarea rachetei.
Detectarea tintei
Tragere
Motorul functioneaza 1,7 – 3,2 s, dupa aceasta deplasarea continuandu-se din inertie. Stabilizarea si autodirijarea incep dupa 0,5 -0,7 secunde de la lansare, distanta minima de actiune fiind de circa 0,7 -1 km.
La joasa altitudine racheta se poate utiliza intre 0,7 – 3 km.
La mare altitudine, distantele sunt de 1 ( 1,2 ) – 8 km.
Altitudinea tintei 100 – 20 000 m.
Pe langa racheta propriu-zisa, s-a realizat o varianta de antrenament, de fapt un fuselaj fara aripi, care continea doar sistemul de cautare automata. Se acrosa pe lansator la fel ca si rachetele reale, fara posibilitatea de lansare sau largare, fiind utilizata pentru familiarizarea pilotilor cu utilizarea in lupta a acestui tip de arma.
Racheta poate lovi si obiective terestre care emit radiatie IR, in acest caz decuplandu-se focosul de proximitate. In Romania chiar a fost folosita pentru distrugerea unei cabane undeva in Delta Dunarii, o presupusa baza de actiune a teroristilor . In fabulosul decembrie ´89 …
Surse de informatii:
-albumul EXPOMIL 1999 realizat de Ionica Fonos
-emisiunea Pro Patria, TVR1
-Observatorul militar
-internet
Nicusor
Foarte tare, Nicusor! Tine-o tot asa!!!
Sa ne asteptam si la A911 si RAV-RS?
🙂
Macar sub forma de amintiri sa apara . Caci in realitate , nu cred ca vor ajunge sa fie transpuse . Cat de spre articol , pe masura ce gasesc documentatie …….
E plin netul de informatii despre R23…despre A911, doar referiri succinte cum ca ar fi o varianta fabricata sub licenta la noi…cel putin asta am gasit eu…Astept cu nerabdare 🙂
Intr-adevar , nu sunt informatii despre A-911 . Doar o fotografie neclara si un tabel . La fel si despre A-90 si A-91 ( aici stam totusi mai bine cu fotografiile ) . Intrucat sunt compatibile cu radarele si electronica de bord utilizate pentru modelele originale sovietice , am utilizat in descrierea modului de dirijare documentatia acestora .
Foarte bun articolul, Nicusor.
Stii cumva si perioada in care au fost fabricate si de ce s-a renuntat la dezvoltarea lor in favoarea Python-3 / Magic-2?
Ai si ceva informatii despre A-901 🙂 ?
1.Din cate am vazut eu s-a renuntat la dezvoltare odata cu programul
MiG 21 Lancer .
2.Despre A-901 nu am auzit nimic niciodata .
Ce cunosc eu ?
– A-90 , A-91 , A-911 , RAV-RS aer-aer
– A-921 aer-sol
– o varianta a A-94 pentru dotarea elicopterelor
– Maliutka ( licenta ) si Maliutka M-2T , pentru elicoptere
– rachetele antinava MM 241 ( despre aceasta doar o mentionare succinta , cum ca s-ar fi testat in suflerie , pe site-ul vechi al INCAS sau ORCAS , nu-mi mai amintesc precis ) si NN 86( un desen sumar intr-un PDF al Aerostar ) .Poate fi acelasi proiect cu 2 denumiri diferite .
bre, A901, ar putea fi RS2S cu ghidaj IR sau R13M….?
Sau ar putea fi doua denumiri pentru acelas produs….
A901 ar fi trebuit sa fie varianta ghidata radar a rachetei IR A911 (licenta R-23T), deci ar fi fost similara cu R-23R. Nu stiu insa de ce s-a renuntat complet la A901/911.
Pai…explicatia ar fi renuntarea la IAR-S/IAR95. Pentru cele 48-si ceva de MiGuri 23se cumparase oricum un lot de R23…
@Marius: Nu stiu daca asta ar putea fi explicatia, sint cateva lucruri care nu se leaga:
– lucrul la A901/911 a continuat dupa abandonarea IAR-95 (nu stiu in ce stadiu au ajuns)
– dupa scoaterea din serviciu a MiG-23 / 29 am ramas fara capacitate BVR, ar fi avut sens continuarea programului A901/911 fie pentru inlocuirea R-23/27 pe MiG-23/29 (daca nu ar fi fost restrase) fie pentru integrarea pe LanceR.
Ceva s-a intamplat si LanceR-ul nu a primit niciodata o racheta BVR.
Motivul continuarii activitatii de dezvoltare a unui cap de dirijare semiactiv este ca se urmarea crearea unei rachete de aparare AA cu bataie marita . Radarul de iluminare a tintei ar fi trebuit sa lucreze in banda K , in unda continua .Radarul de descoperire in benzile G/H .
Nu, n-ar fi avut sens pentru ca originalul R23 a fost mult prea slab chiar si pentru rusi(care au inlocuit-o pe generatia a doua respectiv a treia de MiG23, cu varianta mult imbunatatita si perfectionata-R24). Continuarea programului ar fi insemnat deturnarea de fonduri pretioase pentru un produs complet ineficace( exact cum s-a intamplat cu A90- RS2S)
De acord, A90 a fost o alegere bizara, tinand cont ca s-a asimilat cam in acelasi timp cu mai moderna A91.
In legatura cu R23, chiar si in varianta nemodernizata, era comparabila cu AIM-7 Sparrow (si a fost preferata in locul copiei de AIM-7) iar rusii au fabricat o serie lunga inainte sa treaca la R24 (nimic nu ne oprea sa continuam si noi imbunatatirea A911 in aceeasi directie, mai ales ca ne puteam inspira si din R27).
De remarcat ar fi ca la o raza de actiune de 25km (35km dupa alte surse) R23 ar fi si acum superioara oricarei alte rachete AA din dotare si ramane un mister de ce, atunci cand programul a fost anulat, nu a fost inlocuit cu nimic altceva (mai bun).
Practic daca avem o industrie puternica de sisteme radar si de rachete problema apararii teritoriului national este rezolvata, in sensul ca platforma purtatoare nu este chiar asa de importanta. Spun asta ca sa se investeasca in cercetare, achizitie componente, asamblare sa cream locuri de munca si oameni calificati.
1 miliard de euro sunt o gasca de bani pentru multirol care pot fi insa folositi cu cap.
Puneti pe un Soim un radar si rachete smechere si da jos orice inamic.
orice inamic din categoria lui poate 🙂 …
Daca il si prinde din urma, IAR 99 C Soim nu este bun pentru lupta aer-aer un MIG poate fugi oricand de el, si conteaza si faptul ca nu are blindaj, nici de CAS nu este prea bun, ca sa il faci supersonic ai nevoie de alt ampenaj vertical si alt profil de aripa, si aici adauga lungirea botului pentru a face loc uni radar la fel ca si la L 159 ALCA al cehilor – concluzia este ca mai usor il faci un avion eficient CAS decat aer-aer. Evetual pentru a-l ajuta sa care mai mult poti inroduce suprafete canard fix care o sa imbunatateasca si performantele aerodinmice.
Din pacate Soimul etse aproape mort, sansa sa se mai construiasca este foarte redusa.Fabrica traisete practic pe timp imprumutat. Si ca sa fiu corect achizitia de F-16 nu cred sa-i creasca sansele unei redresari…S-ar putea ca Soimul sa fie ultimul avion romanesc.
Pe ce te bazezi cand afirmi ca avionul din fotografie este „MIG 21 inarmat cu A-90 si A-91” – ai macar cea mai vaga idee unde si cand a fost facuta acea fotografie ca sa faci o asemena afirmatie? Exista vreo diferenta exterioara intre rachetele romanesti si originalele sovietice care pot fi detectate in acea imagine?
Daca ai informatii suplimentare, sunt binevenite.
Rachetele se pot deosebi doar citindu-le marcajele , ceea ce nu este cazul in fotografie .Nu cunosc data fotografierii , doar data aparitiei in Observatorul Militar .La aceasta data , conform normelor de casare , care au fost publicate pe internet ,in dotare ar fi trebuit sa se mai afle doar rachetele produse in tara .Cum a scris si George , orice informatie care sa duca la completarea sau corectarea articolelor de pe blog este binevenita .Sau de ce nu , articole noi .
Pingback:SOCAT: SISTEM OPTO-ELECTRONIC DE CERCETARE SI ANTI-TANC - Romania Military
S-a desfasurat un program de modernizare a rachetei A-91 , noua denumire fiind A-91-1M , program oprit dupa 1989 . Modificarile au fost asa ample incat au necesitat incercari noi in sufleria trisonica .
Cred ca am vazut macheta rachetei la INCAS, ma refer la macheta pt suflerie.
Au fost multe proiecte , diferite clase de rachete, care nu au fost terminate .
-A-93
-A-99
-A-901
-A-91-1M
-RATAL/RATDL
-NN-86
-MM-241
Se ajunsese la un nivel de experienta destul de ridicat , Din pacate , s-a distrus continuitatea . Undeva la inceputul anilor ‘ 90 Romania primise invitatia formala de a participa la programul JSF , ceea ce nu e putin .Nici tehnologic, nici politic .
Cred ca cel mai bine ar fi sa-ti trimit imaginile pentru completarea articolului , adica sa termin ce am inceput , si gata .
O varianta a rachetei A-91 , si anume A-91h , optimizata pentru lansarea cu viteza initiala zero ( elicoptere , aparare AA ) a fost utilizata ca arma autodirijata a complexului de aparare antiaeriana CMRA-h mf-87 . Cum ii spune si acronimul , acesta a fost un model functional , experimental, realizat in anul 1987 .
Statia era compusa dintr-o autospeciala radar pe sasiu ARO 320 ( carosat tip duba ) , o statie auxiliara cu camera TV portabila pe trepied , amplasata la max. 20 m de vehiculul radar si un lansator amplasat la max. 50 m de vehiculul radar . Legatura se facea prin cablu .
Lansatorul era dotat cu doua rachete A-91h pentru lovirea apararea raionului de responsabilitate si cu doua lansatoare de PRND cal. 57 mm pentru autoaparare , pe tinta-vine ( astfel capata tot mai mult sens activitatile de dezvoltare a unor componente de lupta cu bile/cuburi din carburi sinterizate , cu focos de timp , care la noi au fost miniaturizate pana la calibrul 30 mm , capabile sa creeze un nor de elemente preformate in calea unei rachete antiradiolocatie sau antinavale ) .
Lansatorul se putea roti 360 º in plan orizontal si 0-65 º in plan vertical .In mod normal identificarea,si incadrarea tintei se faceau cu ajutorul unei camere video amplasata pe lansator .
Se urmarea realizarea unui complex AA care sa poata lovi tinte supersonice la 4-5 km altitudine si 8-10 km distanta , cu o distanta minima de tragere de 0,5-1 km .
Urmarirea tintei trebuia se se faca in doua moduri , automat si manual , atat radar cat si TV ( Romania dispunea de tehnologia de extragere a coordonatelor unei tinte dintr-o imagine TV inca din 1982 ) .
Prelucrarea semnalului radar trebuia sa se faca digital , cu afisarea pe display prin intermediul simbolurilor , nu a unei imagini radar tip clutter , experienta valorificata mai tarziu pe radarele START .
Se urmarea si realizarea unui calculator pentru conducerea focului , capabil sa angajeze mai multe tinte simultan , cu rachete , PRND si cu tunuri cal. 30 mm , experienta valorificata in 1994 odata cu omologarea complexului AA CR-30 , dotat cu tunuri cal 30 mm dirijate centralizat ,. Mai tarziu s-a utilizat experienta prin integrarea rachetelor A-95 in complexul Oerlikon de 35 mm . Asta mai ramasese .
In autospeciala se gaseau blocurile radarului , doua monitoare TV si pupitrul de comanda .Antena radarului era montata pe acoperis ,viteza 60 rotatii pe minut .Antena era de tip parabolic , era in studiu un tip de antena reta fazata , care nu a mai ajuns in stadiu de prototip , ultima data cand am vazut procupari in acest sens a fost in 2007 .
Se urmarea realizarea unui radar ,care in regim de descoperire lucra in mod Doppler in impuls ,in regim de urmarire trecea la modul monoimpuls .Lucra in benzile I/J , distanta 0,5 – 20 km , viteza tintei 20-800 m/s.Trebuia sa asigurea descoperirea , identificarea si urmarirea ( azimut , distanta , viteza a tintei )
Saltul de frecventa in limita a 4-5 valori prestabilite , pentru protectie la bruiaj si cresterea eficacitatii in descoperire . Trebuia sa fie dotat cu sistem de eliminarea e relexiile tintelor fixe , presupun ca dupa modelul INSTM .
Pana la urma radarul a fost dezvoltat in varianta SR-30 , in banda L , Doppler in impuls , dezvoltat intre 1986-1989 si omologat .Descoperea 2-4 tinte si insotea automat una din ele , si transmitea coordonatele unei baterii de 6-8 tunuri .
Camera TV , tip de sensibilitate marita , trebuia dotata cu un teleobiectiv cu distanta focala 60-600 mm , cu grosisment variabil 1x -10x .Se prevedea si dezvoltarea unei camere TV in IR .
Din analiza unicei fotografii disponibile a complexului ( plus un crochiu de amplasare ) se vede clar ” sprijinul ” pe care l-au primit cercetatorii : desi imaginea e de calitate slaba , camera TV de pe lansator imi pare cea de pe CRT-uri , posibil una de rezerva , sora de suferinta a unicului motor de rezerva pentru MiG-23 , lansatoarele de PRND imi par cele recuperate de pe MiG-19 casate , iar sasiul insusi este al lansatorului tractat cal.122 mm cu 18 tuburi de lansare ( cel pentru proiectilele curte M-21-OF-S ).
Dar acum vad ca e si mai rau in cercetare .
Din toata aceasta comoara de experienta pana la urma s-a ales praful .