După lectura încordată a cărţii lui Orwel „1984″, nu acordam atenţie umorului său din romanul „Omagiu Cataloniei”, despre războiul civil din Spania, devenită loc de experimente al comuniştilor. Ce scrie acolo despre cimitire îmi aminteşte de ceva cunoscut din copilărie.
Lipsa aproape totală de inscripţii religioase; steaua cu cinci colţuri sau nimic în loc de cruce devenea la noi un lucru obişnuit. Dar bălăriile vara, transformarea cimitirului din deal în pârtie de săniuş iarna… Dacă nu ar fi existat sărbătoarea aceasta, Paştele Blajinilor, ţinută din inerţie de creştini, cimitirele ar fi fost arate de colhozuri, ca cel al mănăstirii Noul Neamţ după 1962.
Cele mai triste erau gropile comune ale celor împuşcaţi de comunişti, uitate sau necunoscute (unul din ele se afla sub terenul de dansuri „Ulîbka” din Chişinău, altul sub ferma de porci de la Cania).
Nu demult, la cotul Donului, a apărut o cruce la Kleţkaia (foto) peste groapa comună de 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, unde au fost îngropaţi 150 de mii de ostaşi români. Statul român nu a făcut pentru ei măcar o cruce până acum. Vasile Şoimaru a cioplit-o cu cuţitul dintr-un copăcel uscat.
Veterani, dar nu din cei cu privilegii
Prima călătorie în România mi-a prilejuit, în compartimentul aglomerat al unui tren, întâlnirea cu un om care a scăpat cu viaţă după dezastrul de la Cotul Donului. În timp ce vorbea cu mine, soţia îl ghiontea mereu: să tacă. Eram atentă la reacţia lui. În loc să devină mai prudent, repeta, ca să nu uit, că el pentru Basarabia şi Bucovina a ajuns până în acel capăt al Rusiei.
Peste două decenii de la acea întâlnire, prof. Vasile Şoimaru făcea de două ori câte 1942 km cu maşina sa (în 2009 şi 2012) pentru a căuta locul unde au pierit românii în acele zile de iarnă cumplită cu -40 de grade. Despre descoperirile lui tulburătoare citiţi în cartea „Cotul Donului. 1942: eroism, jertfă, trădare”, 2012; autorul proiectului, coordonator şi imagini dr. Vasile Şoimaru. Cartea cuprinde şi interviuri cu veterani din România care vorbesc despre Cotul Donului. Prin ce se deosebesc ei de veteranii „victoriei de la 9 mai”, care ne-au înăduşit cu prezenţa lor în Chişinăul celei de-a doua jumătăţi a sec. XX? Prin faptul că suportă cu înaltă bărbăţie dispreţul cu care a fost răsplătită jertfa lor.
„Naţiunile mari au spintecat istoria”
…scrie Cioran, iar românii trebuie să-şi ceară scuze în stânga şi-n dreapta că au trecut Nistrul şi au ajuns la Odesa, la cotul Donului.
Afli din pagini pline de dramatism că eroismul ostaşilor nu mai contează. Americanii le-au dat ruşilor în 1942 secretul unui aliaj, ceea ce i-a făcut pe nemţii specialişti în tancuri să exclame: „Am pierdut războiul!”. Citeşti nedumerit despre căpitanul Marinu de la biroul 2 de spionaj şi contraspionaj, care a pricinuit într-un ceas moartea a 900 de români, luând în locul altora hotărârea de a nu da ajutoare pentru cucerirea localităţii Kleţkaia.
Unul din capitolele cărţii îmi atrage atenţia: „La Cotul Donului victoria rusească nu a fost o victorie propriu-zisă, ci una obţinută prin trădare”. Veteranul Iosif Niculescu face o şocantă afirmaţie: proiectilele româneşti de brandt, vopsite în galben, rămâneau pe câmp neexplodate. A aflat cauza după întoarcerea în ţară, de la unul din colegii săi (comunist) de la Spitalul Brâncovenesc, care n-a fost mobilizat pe front, ci în pirotehnica armatei. „Şi ce făceai acolo?” „În proiectilele de brandt nu băgam explozibil, încât aveau numai capsa de pornire şi atât. Ca să ne dăm seama care sunt acestea, le vopseam în galben”. Nici nu se temeau să spună cât de mult urăsc România.
Acum 70 de ani, pe un ger de 40 de grade, preotul Popescu din Ştefăneşti, Argeş, a citit rugăciuni singur, la marginea gropii uriaşe, până au venit ruşii şi l-au luat prizonier. Un om a avut mai mult curaj decât statul român, care păstrează cimitirele ruseşti întregi fără a le cere ruşilor dreptul nostru la cimitire de onoare. 150 de mii de ostaşi români, rămaşi în solul roşu de lângă Donul liniştit, nu au un cimitir. V. Şoimaru constată că statul italian şi cel maghiar au inaugurat cimitire ale eroilor lor, ultimii constatând că 100 de mii dintre „maghiarii” căzuţi erau roman.
Jurnal.md
Articol prelua de pe rgnpress.ro
E jale cu mongolii astia, mai ceva ca rusii…”constatând că 100 de mii dintre „maghiarii” căzuţi erau roman.”
Cat de bolnav sa fi…urata rasa spurcata limba
nu e deloc propaganda.au fost soldati romani in armata ungra.erau din transilvania ocupata.
Asa stiu si eu, ca ungurii au trimis trimis 250 000 de oameni la lupta iar dintre acestia 160 000 au murit. Cand s-a aflat cifra asta la Budapesta, aia aproape au lenisat acolo, dar cineva din armata le-a spus „stati linistit, ca asta nu e sange unguresc varsat acolo”.
Asta apropo de aia „6 la suta” unguri in tara 😉 Adica expulzezi sute de mii, convertesti sute de mii, mai bagi la inaintare altii din care 100 000 mor, si tot o mica, mica, mica minoritate ramai, din care jumate au nume romanesti si un sfert sunt tigani.
Ungurii astia, daca ii verifici ca ambii strabunici sa fie unguri si sa mai fie si albi, nu stiu zau daca s-ar strange 100 000 in toata tara asta.
Dar asta e cand esti neam de mamaligar, pui botu’ la orice si uiti repede. O fi de la mici si bere.
Au murit pentru Tara Lor, au murit pentru Neamul Lor………Odihneasca`se in pace! 🙁
http://www.youtube.com/watch?v=VzBXJB_otlc
„A aflat cauza după întoarcerea în ţară, de la unul din colegii săi (comunist) de la Spitalul Brâncovenesc, care n-a fost mobilizat pe front, ci în pirotehnica armatei. „Şi ce făceai acolo?” „În proiectilele de brandt nu băgam explozibil, încât aveau numai capsa de pornire şi atât. Ca să ne dăm seama care sunt acestea, le vopseam în galben”. Nici nu se temeau să spună cât de mult urăsc România.”
Unul din bunicii mei a fost luat prizonier la Cotul Donului și apoi a chinuit, la limita între viață și moarte, într-o mină de cărbune din Donbas până prin 50′ și ceva.
Când mă gândesc câte vieți de militari români au fost distruse din cauza trădării acelor ticăloși de sabotori comuniști nu mă pot abține să nu remarc faptul că prea blânde au fost autoritățile române ale vremii cu aceste lepre. Ar fi trebuit executați sumar imediat ce erau descoperiți. Ca niște păduchi ce erau.
” Când mă gândesc câte vieți de militari români au fost distruse din cauza trădării acelor ticăloși de sabotori ”
Ar trebui sa te gandesti mai mult la cati soldati au murit in campania din 1941 din cauza slabei pregatiri a generalilor de salon, care trimiteau infanteria la atacuri frontale impotriva cazematelor si cuiburilor de mitraliera sovietice .Ar trebui sa te gandesti mai mult la cati soldati au murit la Oarba de Mures si pe Dealul Sangeorgiu , fortand Muresul sub focul inamic , sau atacand frontal o puternica pozitie fortificata situata pe o pozitie dominanta , impotriva tuturor regulilor artei militare , trimisi la atac de aceiasi generali din 1941 , reactivati dupa 23 august 1944. Fara ca nimanui de sus sa-i pese de vietile soldatilor .
Nici un veteran dintre cei care mi-au povestit , acum multi ani, tragicele lor experiente, nu mi-a spus despre ” brandurile galbene ” . Povesti scornite de cei ce nu aveau ce povesti . In schimb mi-au povestit despre ierni petrecute in opinci , caci bocanci de schimb nu primeau , despre foame si mizerie , despre camarazi carati in spate pana la postul de prim ajutor .
Sabotajele din industria de armament nu au existat decat in filmele care incercau sa produca eroi din comunistii ilegalisti .Fictiune. La fel ca si revolutia din decembrie ´89 .
Industria de armament romaneasca din timpul razboiului dispunea de un sistem minutios de control al calitatii , dublat de un sistem de receptie militara .Tot ce s-a produs atunci a fost de buna calitate .
Pistoalele mitraliera Orita , pusca mitraliera ZB au functionat perfect in dotarea garzilor patriotice pana la inceputul anilor ´80 . Tunurile antitanc Resita de 75 mm, tunurile antiaeriene licenta Rheinmetall de 37 mm, aruncatoarele Resita de 120 mm au fost scoase din dotare de abia intre 1995-2000 , si pentru ca erau uzate moral , si nu material . Cu munitia pentru obuzierele Skoda cal.150 mm si 100 mm , Schneider cal.105 mm fabricata in tara s-a tras si in anul 1995 , piesel respective fiind modernizate pe parcurs .
Problema era alta : nimeni nu s-a gandit din timp la inzestrarea armatei .Nu a existat un stoc intangibil de materie prima pregatit din anii de pace , chiar si pentru putina industrie de razboi pe care o aveam . Nu a existat un program de pregatire a fortei de munca calificate .
Astfel incat in octombrie1942 se produceau lunar 250 de pusti-mitraliera ZB fata de 500 capacitate de productie , 30 de aruncatoare de 81,4 mm fata de 90 , 14 tunuri AT de 47 mm fata de 24 posibile etc.Nu are rost sa enumar tot, spre a reinventa eu roata . Cititi mai multe aici , am gasit un articol in limba romana :
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/inzestrarea-trupelor-romane-participante-batalia-stalingrad
Si asta vorbind doar despre nepasarea autoritatilor interelice. Nu mai aduc in discutie sabotajele la nivel inalt, care au intarziat cu 2 ani intrarea in productie a tunului antitanc de 47 mm , ascunderea existentei pistolului Otel Rapid tip ” Soim ” cal.9 mm , interventii „de sus ” in vederea cumpararii avionului PZL-11 , in defavoarea lui IAR-16 sau SET-XV , superioare ca performante . Afacerea Skoda este binecunoscuta .Mai putini stiu ca de fapt s-a urmarit prin aceasta inchiderea uzinelor Resita si Astra . Si mai putini stiu ca ca principalul actor i-a ras in fata comisarului venit sa-l aresteze . Tocmai iesea de la unul din generalii care ii asigurau protectia .
Pana la urma , ce tradatori i-au dus la moarte pe soldatii romani ,Floryn ?
Si ca sa inchei :nu au cimitire eroii romani in Rusia ? Cine se ingrijeste de cimitirele din Romania ?
Un fost coleg de serviciu , martor ocular a dezastrului de pe Dealul Sangeorgiu adolescent fiind , imi povestea cum mers cu caruta, impreuna cu tatal sau ” la prestatie ” , adica munca fortata , sa arunce var peste cadavrele ostasilor romani cazuti , pana cand autoritatile si armata s-au mobilizat sa-i ingroape .
Au murit ca sa indrepte nepasarea sau tradarea altora.
Si daca tot am vorbit de stocuri de mobilizare , hai sa le mai zic una la cei ce repeta ” informarea politica ” vazuta la televizor , unde copiii stalinistilor aciuati aici condamna comunismul : la noi in uzina a existat , bine inchis intr-o magazie , si nestiut de majoritatea nagajatilor, un stoc de otel inoxidabil . Stocul intangibil , pregatit pentru mobilizarea industriei in caz de razboi . Dau doar 3 utilizari intre multele pe care le are acest material : pistonul de gaz pentru armele fabricate la Cugir, axe si arcuri amagnetice pentru focoasele minelor , axe si arcuri inoxidabile pentru anumite focoase de artilerie si rachete de aviatie .
Stocul a fost constituit pe vremea lui Ceausescu , a ramas intact pe vremea lui Iliescu .A fost vandut cam odata cu vinderea presei de turele de tanc de la 23 August sau IMGB , cum i-o mai fi zis , dupa vremuri .Pe vremea unui presedinte care ” credea in Dumnezeu ” , cum ne-a lasat sa intelegem .
Pur si simplu, incarcat in camioane de negustorii ot Strehaia si dus a fost .
„UDMR vrea eliminarea sintagmei „stat naţional” din Constituţia României şi recunoaşterea limbii maghiare ca limbă regională”
Nu este prost cine cere ci cel care da.
navem cohones ata e tot capu plecat bagamias asta e politica din Romania in timp ce suedezii cu ai nostrii comisionari au revendicat o datorie inexistenta ca ala a facut evaziune la greu cu chibritele cu regele alt tradator cine sa ceara la nemti datoria la ucrainieni la rusi datoria ba mai nou vrem gaze de sist cica se ieftinesc gazelle ca curentu la eoliene ha ha sintem prosti singura solutie mina pe bite furci etc
Ca o completare la ceea ce a scris Nicusor mai sus:
Nicusor a scris de la 1940 in sus, numa’ ca e ACEEASI poveste si e mai veche.
In 1913 are loc al doilea Razboi Balcanic: desi nu apucam sa luptam practic cu nimeni cu toate acestea Armata reuseste sa piarda vreo 1150 de soldati din cauza proastei organizari. Vinovat? Nimeni…probabil mortii…
In 1914 incepe Primulu’ Razbelu’ dar dotarea si organizarea armatei romane erau mai proaste decat în 1913. Cineva ar crede ca s-a trecut la reorganizarea si dotarea Armatei romane pe baza invatamintelor din anul precedent. Ei bine, acel cineva se inseala…
Noi nu intram in razboi pana in 1916. Desi pana in 1916 trec inca doi ani, timp in care prin alte zone ale Europei razboiul era in plina desfasurare, cineva ar crede ca in aceasta perioada Armata s-a modernizat masiv. Ei bine, nu.
Atunci cand intram in razboi o facem in conditii proaste de planificare si organizare, cu o conducere si dotare lamentabile si se sfarseste totul intr-un dezastru, cu tara ocupata, drept rezultat ne mor ‘prostii’ cu zecile de mii.
Exemplu al incompetentei unor generali de salon din fruntea piramidei militare: catastrofa de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916), Divizia 17 infanterie comandată de un imbecil, generalul Constantin Teodorescu, a fost facuta zob de bulgari: ne mor 160 ofiteri si circa 6.000 trupa.
La care se adauga 480 de ofiteri si circa 28.000 de militari cazuti în prizonierat, dintre care nu se prea cunosc date precise cati au mai fost repatriati la incheierea razboiului: auzit de la bunica-miu povestile lui taica-su de pe front, cum erau asezati romanii in linie pe pamant si le scoteau bulgaroaicele ochii cu furculita…sau ma rog ‘legende urbane’…
Imbecilul si-a lasat armata in degringolada in prizonierat si a fugit:
„Un automobil trece în goană printre şirurile de fugari, îndreptându-se spre malul Dunării este … generalul Teodorescu care-şi părăseşte armata şi cetatea.”
„Adevărul este însă că el a primit ordin să treacă pe malul de nord al Dunării pentru a nu cădea, un general român prizonier în mâinile armatei bulgare, ceea ce era o mare dezonoare pentru armata română. Sigur, ordinul este ordin, dar, gândesc eu, generalul mai avea şi un pistol la îndemână şi onoarea sa nu i-ar fi permis să-şi părăsească trupele.”
Ne-am lamurit si de partea cu ONOAREA: N-AVEA!!!
Din efectivele ce aparau „capul de pod“ de la Turtucaia s-au salvat putini, aproximativ 2.000 de militari care au reusit să treaca Dunarea, pe malul de nord, si alti circa 3.500 care s-au retras în grupuri razlete spre Silistra.
Armata romana va atinge o stare optima de dotare si organizare de abia in 1917, din Ianuarie pana in Mai 1917, a avut loc refacerea si reorganizarea armatei romane sub supravegherea misiunii militare franceze si cu echipament din Franta si Anglia. Astfel ca Armata a reusit cu greu sa tina piept germanilor.
La terminarea razboiului, nota de plata: cifrele urca pana la vreo 335.000 militari morti sau disparuti si 75.000 invalizi.
Dupa terminarea razboiului ati crede ca cineva a fost gasit responsabil pt pierderea prosteasca a vietilor romanilor cazuti pentru ‘Patrie’ din cauza imbecilitatii si hotiei unora.
‘Ha haa haaa’, cum puteti fi atat de prosti si creduli 🙂
Nu puteti decat sa observati ca acum repetam cu o mare exactitate, cu o deosebita finete si o absoluta precizie toti pasii facuti inainte de 1914 si 1940:
– slugi imbecile si incapabile numite clientelar la conducerea Armatei
– sabotarea si distrugerea industriei de aparare
– jaful si dezarmarea Armatei
Legat de ce spune fratele gsg9, puteti citi „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu… Reda foarte bine adevărul istoric legat de perioada 1916…
Cine mai citeste astazi Sharky ?
Ai de citesc pot fi chiar subversivi. Fahrenheit 451 .
🙂 🙂 🙂 🙂
supertare, frate…la asta nu m-am gandit…referitor la camil petrescu, l-am recitit acum vreo 2 ani, si am fost frapat de asemantoarea izbitoare dintre situatii….desi au trecut aproape 100 de ani, chiar nimic nu s-a schimbat…tot ce scria el in acea carte este PERFECT VALABIL in zilele noastre… e clar ca nu avem nici o sansa…
Totusi , cine vrea sa citeasca ar fi bine sa aceseze
http://www.dacoromanica.ro
Biblioteca digitala a Romaniei .
Veti gasi pe langa literatura , si carti despre Turtucaia .
Corect GSG9, asa este.
Despre asta am tot scris si eu, dar n-am vrut sa intru in detalii, ca sunt penibile pentru imaginea si mai ales organizarea armatei noastre.
Catastrofa de la Turtucaia nu se datoreaza atat de mult lui Teodorescu (imbecil sau nu) cat deciziei idioate a Marelui Stat Major care a decis apararea in „capul de pod” chiar si dupa ce se stia clar ca nu va fi o operatiune spre sud, deoarece rusii au refuzat sa participe la asa ceva impotriva fratilor bulgari.
Din acel moment nu se mai justifica organizarea capului de pod, mai ales ca nu exista un pod in spate si nici mijloace navale suficiente pentru aprovizionarea cu trupe si munitie sau pentru evacuare rapida intr-o situatie critica. In plus, terenul era total dezavantajos pentru asa ceva: cobora catre Dunare, trupele inamice atacand de sus in jos si avand un foarte bun control vizual asupra dispozitivului de aparare. Tot asta a dus, pe masura ce centralii au atins Dunarea, de ambele parti ale orasului, ca nemtii si bulgarii sa controleze cu foc atat miscarea navelor pe Dunare, punctele de debarcare in Turtucaia cat si malul romanesc (diferenta de inaltime de cca 40 m intre cele doua maluri, in favoarea centralilor). Pentru reducerea dezavantajului, armata noastra nu s-a deranjat sa aduca macar un balon de observatie pentru a descoperi pozitiile de tragere ale artileriei inamice, in timp ce centralii au dirijat focul artileriei, din balon, cu mare precizie.
In afara de terenul dezavantajos, Turtucaia era la cca 60 km de cel mai apropiat punct din care ar fi primit ajutor (Silistra). In momentul in care centralii au atins Dunarea, la est de Turtucaia, au taiat orice cale de sprijin.
Pe scurt, au bagat 40.000 de oameni si cca 180 de tunuri intr-o capcana de soareci, fara a-i putea sprijini eficient si fara a-i putea evacua in caz de catastrofa. Pentru a pune bomboana pe coliva, din trupele prezente in Turtucaia doar un regiment era activ, restul fiind formate din rezervisti.
Cum ar fi aratat lucrurile daca ar fi pastrat 10.000 de oameni si o parte din artilerie pe malul romanesc (pentru supravegherea fluviului, ingreunarea miscarilor flotei adverse si efectuarea, in situatii favorabile, a unor incursiuni la sud de Dunare) iar restul de 30.000 de oameni si grosul artileriei ar fi intarit apararea in Dobrogea pe o linie mai usor de aparat: Silistra, Alfatar, Bazargic, Balcic? Ce s-ar fi intamplat daca, in locul celor 30.000 de rusi care au frecat menta din greu si care s-au retras repetat din fata trupelor bulgare, am fi avut 30.000 de oameni motivati sa lupte pentru tara lor?
Nu ma tenta sa vorbesc despre Turtucaia! Acolo romanii aveau avantajului numarului, stiau ca vor atacati, zona era deja intarita destul de bine. Turtucaia este o rusine nationala, locul unde o singura unitate militara a luptat, restul fugind pur si simplu.
Vina nu a fost a terenului, ci a ofiterilor de doi lei care comandau frontul. Aveam superioritate numerica, eram in defensiva si aveam zona fortificata…