Portavioane nucleare versus rachete de croaziera! US Navy are o dilema financiara

Marina Americana se afla in fata unei crize financiare, criza generate de necesitatea inlocuirii navelor actuale cu noi modele moderne. Daca in cazul inlocuirii navelor mai mici, distrugatoare si submarine, lucrurile mai pot fi facute cat de cat, pastrandu-se puterea de lupta, necazul cel mare vine de la portavioane.

Extrem de scumpe, noul Gerald R. Ford class, sare de 7 miliarde de dolari bucata, navele purtatoare de aviatie nu vor mai putea fi inlocuite in proportie de 1:1, iar solutia, desi cunoscuta, este totusi foarte dureroasa. Scaderea generala a numarului de nave operate de US Navy se va rasfrange si asupra numarului de portavioane operationale, astfel ca daca in prezent SUA detin 10 grupuri de lupta cu un portavion in centru, peste un anumit numar de ani, numarul de portavioane operationale s-ar putea sa scada la jumatate.

Pusa in fata acestei probleme US Navy incearca macar sa-si pastrze forta de lovire si cauta inlocuitori pentru avioanele sale din ce in ce mai putine. Raspunsul la care americanii au ajuns in acest moment consta din doua tehnologii foarte la moda astazi: rachetele de croaziera si dronele.

Astfel odata cu scaderea prevazuta a numarului de portavioane, Marina ar dori sa-si cresca numarul de distrugatoare si submarine capabila sa foloseasca rachete de croaziera in locul bombelor lansate de avioanele sale.

Studiile desfasurate pe ultimii 20 de ani arata ca rezultate spectaculoase in ultimele conflicte purtate, au fost obtinute prin lansari de rachete de croaziera de pe distrugatoare si submarine. Raza unei astfel de rachete de 2500km depaseste in mod constant posibilitatile avioanelor ambarcate, iar odata cu dezvoltare de noi sisteme de ghidaj foarte perfomante, dublata cu existenta dronelor cu raza lunga, care pot ghida la randul lor rachetele, arata ca necesitatea detinerii unui numar mare de avioane la bordul portavioanelor s-a mai estompat. De asemenea necesitatea mentenentei unei rachete de croaziera este foarte mica in comparatie cu a unui avion, nu necesita pregatirea de piloti sau tehnicieni, iar stocarea este foarte ieftina, racheta fiind gata oricand de lansare, fara sa fie nevoie de exercitii si pregatiri continue, ca in cazul unui grup aeronautic.

Astfel ca in viitor se asteapta ca numarul de portavioane operationale sa scada spre 4-5 nave. Daca tinem cont ca astazi navele de suprafata si submarinele americane au o capacitate de aproximativ 8000 de lansatoare verticale si de faptul ca aceste lansatoare pot lansa practic orice de tip de racheta, de la rachete AA si anti-nava, la rachete de croaziera sau anti-racheta, observam ca soarta portavioanelor americane, ca nave principale de lovire in cadrul US Navy, este oarecum pecetluita.

In viitor, rolul portavioanelor nu va mai fi de forta luptatoare principala, ci poate, atributia lor principala va fi acoperirea aeriana a fortelor americane expeditionare, sau a  restului flotei, sarcina de lovire revenind submarinelor si navelor mai usoare, dotate cu rachete de croaziera.

Iar aceasta decizie, de a da prioritate navelor lansatoare de rachete, a fost luata deja. Astfel vor fi construite doar 3 distrugatoare din clasa DDG-1000 Zumwalt, iar in locul lor se vor construi distrugatoare din clasa DDG-51 Arleigh Burke, care desi este un proiect mai vechi, se potriveste foarte bine cu nou filosofie a US Navy, mai ales ca pretul unui Arleigh Burke este considerabil mai mic. Astfel costul unui Zumwalt se apropie de 4 miliarde de dolari (si asta doar daca ar fi construit in cantitati mari), in timp ce un Arleigh Burke costa 1,9 miliarde.

Cel mai nou distrugator din clasa Burke a intrat in dotare in 2011, iar astazi au fost comandate inca 13 asemenea nave, iar constructia lor a inceput deja.

Revenin la noile portavioane americane si costurile lor, pe langa cele 14 miliarde banii investiti in primul portvion al seriei CVN 78 Gerald R.Ford, completarea navei cu grup aerian mai costa inca 3,5 miliarde de dolari. Adevarat ca urmatorul portavion din clasa Ford va costa “doar”7-8 miliarde de dolari, datorita faptului ca in costul primei nave se regaseste si pretul cercetarii-dezvoltarii noi clase de nave, dar totusi costurile unui portavion, incluzand aici si grupul sau aerian, se va apropia de suma de 11 miliarde de dolari, si acest lucru se intampla pe fondul presiunilor tot mai mari de reducere a costurilor si bugetelor militare.

Deocamdata, cel putin la nivel teoretic, lupta intre portavion si racheta de croaziera, pare castigata de racheta, insa acest lucru se poate schimba in viitor. Dezvoltarea tot mai rapida a sistemelor de ghidaj performate si cresterea razei rachetelor de croziera, cuplata cu dezvoltarea fara precedent a dronelor, ar putea sa schimbe structura US Navy.

Insa sa nu uitam ca si Marina Americana este foarte interesata de folosirea dronelor, inclusiv pe portavioanele sale. De fapt marina este ramura militara americana cea mai intersata de drone, iar succesul X-47B ar putea insemna ca portavioanele, ca nave de lupta principale, mai inca un cuvant greu de spus. Intradevar pretul unui portavion este greu de scazut, dar daca grupul aerian ar fi format majoritar din drone, si cum pretul unui UAV este sub jumatate din cel al unui avion clasic, atunci am putea vedea in continuare marile portavioane pe oceanele planetei.

Intr-o era a droneleor navalizate, numarul de tehnicieni de la bordul unei nave ar fi dramatic mai mic, necesarul de menteneta ar scadea si el, la fel ca si pretul achizitiei si al mentinerii grupului aerian in intregul sau. Atunci poate ca portavionul va reveni ca nava principala, odata cu cresterea eficientei sale si scaderea costurilor de exploatare, pentru ca de fapt totul tine de raportul pret/rezultate. Cel mai bun rezultat, la cel mai mic pret…

Sursa: strategypage

GeoregeGMT