În 1965 Brejnev i-a spus lui Ceauşescu că aurul din tezaurul României de la Moscova a fost furat de alb-gardişti. Brejnev minţea fără să clipească şi atunci când spunea că arhivele lor nu conţin date despre soarta aurului românesc după ce acesta a fost evacuat în Siberia. Minciuna „aurul românesc a fost furat şi cheltuit de alb-gardişti” nu era nouă, încă din 1921, la o întâlnire de la Varşovia, diplomaţii sovietici le-au spus acelaşi lucru reprezentanţilor României. Doar că documentele sovietice, puţine şi ieşite greu la iveală, spun altă poveste.
Mapa secretă a lui Lenin
Documentele lui Lenin au fost accesibile istoricilor puţină vreme în 1993, după care arhivele au fost din nou închise. Chiar şi aşa, a mai ieşit câte ceva la lumină. În septembrie 1921 Lenin i-a cerut ministrului de Finanţe să îi prezinte un inventar precis al rezervelor de aur deţinute, subliniind că vrea să ştie exact soarta aurului românesc. Bolşevicii aveau nevoie de mijloace de plată forte pentru a-şi începe programul de reconstrucţie. Lenin a primit rapid răspunsul în 1921: aur românesc în valoare de 117,5 milioane ruble aur. La începutul anului 1922 un nou raport i-a fost transmis lui Lenin, iar aurul românesc era evaluat la 108 milioane ruble aur (semn că începuse cheltuirea lui). Tot în 1922, în luna august, un nou raport secret vorbeşte despre rezervele de aur din Sala Armelor de la Kremlin (fără să spună expres că este aur românesc, dar acolo fuseseră depozitate lăzile cu tezaurul BNR) – concluzia era că existau 1.357 de lăzi cu aur care nu fuseseră încă inventariate.
Problema aurului românesc şi ruta americană
Există percepţia falsă că aurul românesc trimis la Moscova a fost sub formă de lingouri. În realitate, cele 1.738 de casete expediate la Moscova în decembrie 1916 conţineau monede de aur, germane şi austriece în mare parte, şi foarte puţine lingouri marcate de BNR (de aici apar tot felul de confuzii în ceea ce priveşte evaluarea valorii aurului, cert este că au fost trimise la Moscova 93,4 tone de aur).
În 1921 presa americană sesiza o adevărată avalanşă de aur pe piaţa SUA şi se întreba dacă nu cumva aurul provenea din Rusia bolşevică, aflată în acel moment sub embargo. Ambasadorul american la Bucureşti a început în acelaşi an să se intereseze foarte insistent despre simbolurile româneşti de pe lingourile de aur şi soarta tezaurului de la Moscova. Fără să existe dovezi clare, este foarte posibil ca aurul românesc de la Moscova să fi fost (cel puţin parţial) topit şi folosit pentru a finanţa programul bolşevic de reconstrucţie.
Minciuna rămâne
Alb-gardiştii din Siberia au suferit principalele înfrângeri încă din 1919, iar la începutul lui 1920 a fost executat comandantul lor, amiralul Alexander Kolceak. De vreme ce în 1921 Lenin primea rapoarte exacte despre aurul românesc este greu de crezut povestea că a fost furat şi cheltuit de Kolceak. Misterul rămâne câtă vreme arhivele ruseşti sunt închise, dar este limpede că există documente care spun precis ce s-a întâmplat cu aurul românesc de la Moscova.
P.S. În revista Magazin istoric din iunie 2013 găsiţi mai multe detalii despre povestea tezaurului de la Moscova.
Imperiul Rusiei 1013
Rezerva de aur:1.560 t
Rusia Sovietică 1919
-323 t aur furat de Corpul Cehoslovac,dar a fost recuperat de A.Roşie
-8,47 t aur recuperat de C.Ceh. prin atacarea trenului
-280 t aur furat de Kolceak din care:100 t predat în SUA,Fr.,MBrt.Jp. şi China(fiind confiscat în contul datoriilor);32 t furat de Semion Ataman,10 t dus în Japonia, 22 t luat de Armata Albă(100.000 albgardişti) şi 116 t recuperat de A.Roşie.
1920:
-Rezerva de aur:917 t(2,4 t aur românesc) – 654 t aur exportate pentru importul de alimente datorită secetei de pe Volga, au rămas 264 t aur.
-Datoria externă:12,0 mld.fr.aur(x0,322g)=3.840 t aur(nu au fost plătite)
Tezaurul românesc de la Moscova.
– 2,4 t aur în lingouri
-93,4 t aur ca valoare a mai multor monezi din aur şi argint care circulau prin România până în 1916.
-diferite obiecte de valoare şi documente
România:
1918
-Pătrunde în Basarabia care fuse-se dată de Imperiul Otoman Imperiului Rus în anul 1812.
1919
-Trimite peste Nistru 4.000 de militari să lupte împotriva Rusiei Sovietice.
1922
-România nu recunoaşte pe URSS, refuzând să stabilească relaţii diplomatice
1933
-Hitler somează România să nu aibă o atitudine ostilă intereselor germane
1934
-România recunoaşte pe URSS
1935
-URSS trimite o parte din Tezaur în România.De teamă ca regele Carol II să nu-l cheltuiască la chefuri, cineva a solicitat Moscovei să nu mai trimită că s-ar putea să-l confişte regele.
-Într-o şedinţă a PCUS, Stalin a făcut următoarea precizare:”Ţara care va ataca pe URSS va fi transfomată în socialism”.Carol II fiind informat a spus:”Nici măcar să nu priviţi spre răsărit”.
1937
-Întâlnire la nivel de ministrii polono-română având un scop agresiv antisovietic, de dezmembrare a URSS.România nu a dat nici un răspuns Poloniei.
1938
-În Germania s-au înfiinţat unităţi speciale de cunoscători a-i limbii române care vor participa alături de armata ungară la ocuparea Transilvaniei, având un interes de perspectivă cu privire la petrolul românesc.
-La solicitarea Cehoslovaciei ameninţată de Germania, un corp de armată sovietic(70.000 militari) tranzitează România(prin nord) în Cehoslovacia. Deoarece MBrt. şi Fr. având armate
simbolice au refuzat să participe şi ele conform tratatului încheiat, determinându-i astfel pe germani să meargă spre URSS.Astfel corpul sovietic a fost nevoit să se retragă.
1939
-Prin Tratatul din 23 august Hitler oferă lui Stalin Basarabia.
1940
-URSS anexează Basarabia deoarece, Tratatul din 1925 nu a fost semnat de Japonia, astfel acest teritoriu nu a fost recunoscut ca făcând parte din România.
1941
-România(Antonescu) declară război URSS.Apoi trece Nistru trecând la un război de jaf şi exterminar alături de fascişti.
1941 – 1944
-Jafuri româneşti:1.500.000.000 dolari(au fost plătite 300.000.000 dolari în 7 ani)
-Crime de răboi:ucişi peste 200.000 evrei români, evrei ucraineni şi evrei polonezi, precum şi înfometarea şi ţinerea sub cerul liber desculţi şi dezbrăcaţi (ordin dat de criminalul de război Antonescu)a mii de prizonieri sovietici morţi în lagărele din Transnistria.Crimele au fost pedepsite doar cu executarea a 4 criminali şi condamnarea a 80 de criminali.
2013
Cele 2,4 t aur echivalează cu 16.000.000 euro(preţul unui tanc modern sau a unui motor de avion modern).
Cele 93,4 t monezi dacă ar fi toate din aur, ar echivala cu 626,0 mil euro(preţul a 10 avioane de luptă moderne).1 euro=0,149 g aur
@ vasile rusofonu’
Aveam de gand sa-ti fac o analiza pe text da m-am razgandit.Sa polemizez cu tine pe ineptiile astea mi-ar scadea stima de sine.
Oricum participantii la discutii te-au luat suficient peste picior
Ai in text fraze sablonarde venite direct de la maicuta rusie , pline de ura fata de fascistii de romani.Nu asa ne spuneti voi noua romanilor, fascisti!?
I-ati alt nick , f-ati alt mail si cere noi indicatii de la ofiterul coordonator, ca vasili mama ai dat-o-n bara de data asta!
Imperiul Rusiei(1913,corectură)
Vasile, ai uitat ocupatia rusa ilegala a Basarabiei in 1812, tratamentul aplicat romanilor acolo (si din Ucraina, unde erau multi romani la acea data, inclusiv in Odessa), felul cum ne-au fentat in 1878 la conferinta de pace, felul cum au incercat sa ne fenteze in primul razboi mondial, jafurile pe care le-au facut bolsevicii in retragere in Basarabia in 1917-1918 (dupa ce au parasit frontul si ne-au lasat descoperiti, noroc ca la Marasesti am avut ceva rezerve sa umplem golurile), crimele si deportarile (si jafurile si confiscarile ilegale) facute de sovietici dupa ce au intrat iarasi in Basarabia (si nordul Bucovinei) in 1940, la fel in 1947 si pana spre mijlocul anilor 60′.
Daca Antonescu e criminal de razboi Stalin nici nu are termen de comparatie, e mai rau chiar si decat Hitler.
Nu inteleg cum cineva normal la cap (asta daca nu e rusofil „dresat” anume sa evite chestiile astea) poate sa treaca cu vederea ce au facut rusii inainte.
Orice normalizare a relatiilor dintre noi va avea loc abia cand se vor discuta serios si se vor rezolva si problemele astea. Atata timp cat avem parte doar de o propaganda agresiva si prost facuta care nu tine cont de istorie acea normalizare nu poate avea loc.
Atata timp cat cineva arunca fara sa gandeasca faza cu participarea Romaniei la invazia URSS si se face ca ploua legat de cauzele ei, nu poate primi decat semnul cu degetul mijlociu si nu normalizarea relatiilor.
Iar daca nu-i intereseaza asta (niste relatii normale sau chiar amicale), sau sa recunoasca si greselile lor (chiar daca o fac in fata unui stat mai mic) nu inteleg de ce se mai agita atat si nu lasa lucrurile cum arata acum (adica o relatie rece, ca intre doi adversari). Macar sunt mai pe fata.
@ Vasile…
te-ai nascut cumva dincolo de Nistru??? cam asa se intelege din istoria cunoscuta de tine…
Aia cu invazia URSS este pur si simplu penibila, dupa ce in vara lui „40 rusii ne-au invadat primii! Hai dracului sa fim odata seriosi si ceva mai educati, istoric vorbind. Asa cum am mai scris pe aici, Romania cauta Basarabia, cand a trecut Prutul…Iar dincolo de Nistru cauta Transilvania de Nord. Panimaiu, au ba?!
Si o parte din Bulgaria si parca ar fi si o parte din Ungaria pana la raul Tisa…
Vasili e pe val, ce de personaje au aparut pe blog de ceva timp 🙂 🙂
Chiar ca. Acum un an si ceva erau doar doi indivizi. De fapt doar unul, dar mai rafinat. Mai apare si acum. Scrie un articol despre ceva rusesc si apare sigur.
Acum s-a umplut forumul. Apar baietii pe banda rulanta. Cred ca nu le plece directia ideilor de pe aici.
Eu recunosc ca am o nelamurire. Citesc si ceva presa de la Chisinau si vad niste comentarii pe acolo de te doare capu. O gargara de propaganda ieftina si atat de proasta, incat nu numai ca nu-si atinge scopul, dar ii si ostilizeaza pe cei carora li se adreseaza. Aceeasi tendinta o observ si la unii de pe aici. Adica trebuie sa fi complet redus mintal ca sa pui botu la asa ceva.
Mai baieti, nu stiu in ce moment in timp sunt voi criogenati, dar cu siguranta sunteti cu mult in urma timpului in care traim. Macar mai rafinati-va discursul. Mai repede ne-ati convinge cu vorbe dulci, decat sa incercati sa ne convingeti cu aberatiile astea. Astea mergeau acum 70 de ani. Suntem in 2013. Chiar ne insultati cu tentativele astea.
Asta inseamna ca am crescut destul de mari sa fim…urmariti! 🙂 Zic si io…
E de apreciat totusi ca omul a spus-o direct. Nu s-a mai ascuns in spatele ideilor contorsionate. Tocmai daia pentru mine a fost o surpriza. Mi-a cazut falca pe tastatura.
@vasile Mai vasile ce sa zic… analiza ta e plina de date tehnice ,nume proprii,locuri istorice etc, tot ce trebuie sa te certifici ca fiind doct si sigur pe tine in fata publicului.
Numa ca publicul asta iti da direct un sut in analiza ta cu pretentii academice .
Uite , daca mai postezi pe aici, te invat eu ce sa faci ca sa ai un pic de credibilitate :fa comparatii, cand zici ceva de rau de cineva zi si ceva de adversarul sau ceva , nu de alta da ne-a cam pufnit rasu’ pe toti! Chiar asa de mult a scazut nivelul acolo la voi? Stiam ca rusii sunt asi in dezinformare da’ daca au ajuns sa foloseasca specimene ca tine , mai ca incep sa cred ca se duc draq de-a berbeleacu pe scara istoriei
După preluarea puterii de forțele comuniste în 1945 și a prezenței Armatei Roșii , problema tezaurului nu a mai fost ridicată de autoritățile române, fiind aproape uitată. În mod neașteptat, la 12 iunie 1956 ziarele relatau despre faptul că tezaurul românesc aflat la Moscova urma să fie restituit. Comunicatul oficial afirma că „poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un bun inalienabil al poporului român însuși”.
‘m pare rau, dar cel ce semneaza Vasile NU e rusofil iar cei care il acuza de ‘rusofilie’ fac diversiuni pe aici. cateva intrebari;
cine afirma sus si tare ca Romania a fost un stat „fascist'”?
cine s-a opus si se opune reabilitarii Maresalului Antonescu?
cine afirma ca Miscarea Legionara a fost ‘fascista’ si ‘criminala’ desi la Nuremberg a fost exonerata de orice vina?
cine sustine ca Romania ca ‘stat ‘fascist’ a ‘ucis..a ucis..a ucis..’
cine sustine asa-zisul ‘masacru din Odessa’?
cine a facut presiuni asupra justitiei pt a NU reabilita membrii guvernului Antonescu (morti in puscariile comuniste)?
la presiunile cui s au daramat statuile lui Antonescu?
cine sustine ca in Ro a existat ‘holocaust’?
cine afirma ca Armata Ro a fost o armata (‘fascista’) in campania din Est?
etc.
@ion.Mda ai dreptate,la toate astea vina o poarta internationalistii comunisti de sorginte evreiasca! Si bineinteles balegile astea care ne ”conduc” momentan!
Si de unde stii tu ca vasile nu e rusofil? daca nu e rusofil inseamna ca e prost informat sau rau intentionat.
De mine zici ca fac diversiune? ce intelegi prin asta? Diversiune face vasilii prin informatiile prost coroborate cu realitatea istorica pe care le disemineaza copios aici.Nu-ti atrage atentia ca restul de comentatori nu sunt de acord cu el, si mai mult decat atat, daca nu ar fi incarcatura tragica a evenimentelor descrise mai ca ar izbucni in ras?
Vedeti la sfarsitul comentariilor ce am adaugat, ca sa incheiem discutia asta… Poate unii dintre voi nu au citit articolul respectiv, publicat acum mai bine de 1 an. Insa poate e bine de re-amintit din cand in cand…:
http://www.rumaniamilitary.ro/suferintele-romanilor-din-basarabia-bucovina-si-transnistria
HAi sa dam si noi cifre, cu citate ale unor istorici din Vest, care s-au aplecat peste problema asta. Auzi tu „1940 -URSS anexează Basarabia deoarece, Tratatul din 1925 nu a fost semnat de Japonia, astfel acest teritoriu nu a fost recunoscut ca făcând parte din România.
1941 -România(Antonescu) declară război URSS.Apoi trece Nistru trecând la un război de jaf şi exterminar alături de fascişti.”
Mai Vasile, familia bunicului meu a trebuit sa se refugieze in Romania in 1940, pentru ca el era sanitar militar roman si daca ramanea risca sa fie impuscat cum i-au impuscat pe amaratii aia din fanfara militara, in gara din Chisinau! Razboiul ala de „jaf si exterminare” l-a ajutat pe bunicul meu sa se intoarca acasa, insa nu pentru mult timp!
Ia datele de aici si compara cu aberatiile pe care le-ai scos:
http://www.rumaniamilitary.ro/suferintele-romanilor-din-basarabia-bucovina-si-transnistria
– la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug “două treimi din locuitorii Moldovei
– Tot la 1792, surse rusesti mentioneaza ca 80% din populatia din Transnistria erau romani de origine.
– La 17 decembrie 1917 s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie
– intr-un discurs tinut la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu a tinut sa precizeze ca “600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”
– la 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, la est de Nistru, în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, cu „o suprafaţă, la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol.
– PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPATIA SOVIETICA – PRIMA OCUPATIE SOVIETICA 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941:In mai putin de un an, peste 300.000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentand 12.23% din populatia Basarabiei interbelice.
– TOTAL pierderi umane in a doua ocupatie sovietica Deportati: 875.000; Morti: 300.000
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:
• Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;
• Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;
• Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceeace înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King, diferenţa dintre populaţia teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959 (sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în perioada iulie 1941-martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populaţia băşinaşă românească/moldovenească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de proporţia de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau deportaţi.
Deci CINE A DUS UN RAZBOI DE JAF SI EXTERMINARE ?!
Sau poate si cei din Congresul SUA sunt spalati pe creier si nu stiu ISTORIA ADEVARATA din manualele rusesti, croite pe model sovietic ?!
Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:
“On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:
1. support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;
2. support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.
In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”
Deci CINE PE CINE A OCUPAT mai Vasilii?!
Apreciez interesul deosebit faţă de acest subiect care după cum se vede nu a fost înţeles, fiind vorba de Tezaurul României de la Moscova care se pare că nu-l vom mai primi niciodată, din unele motive pe care le-am prezentat.Este regretabil reacţia unora care nefiind informaţi sau informaţia nu-i pe placul lui fără să aducă argumente, încearcă un răspuns brutal folosind şi un limbaj suburban.Documentaţi-vă, sunt publicaţii româneşti actuale de istorie, studiaţi-le dacă vă place istoria, nu vă aruncaţi nepregătiţi obţinând doar unele informaţii în salturi de pe internet, fiindcă altfel nu veţi înţelege niciodată.Este adevărat că trebuie răbdare şi timp la studiu, dar altfel nu se poate.Încercaţi să fiţi imparţiali ca să puteţi înţelege momentele istoriei de atunci, şi abia atunci veţi avea o oarecare imagine în legătură cu toate taberele implicate.Lăsaţi povestirile ziaristice de cafenea a unor străini:occidentali,americani,ruşi…care au tot interesul să răstălmăcească istoria noastră având anumite scopuri oculte.
Daca imi recomanzi cartea de istorie din scolile romanesti, nu mersi, prefer sa citesc taldumu’…….
La fel si cu „istoria” povestita de vagaboate platite frumos din afara Romaniei….
talmudu’ pardon :))
Atunci citiţi taldumu, cu siguranţă veţi cunoaşte toată istoria lumii, şi veţi combate istoria povestită de vagaboate plătite din exterior.