Armata era gata să se bată. Întreaga Românie era pentru luptă
Pentru cei care vor sări în apărarea lui Carol al II-lea, comparând acest Consiliu de Coroană cu cel din august 1914, am vești foarte proaste. Și Carol I ar fi putut trece peste votul Consiliului de Coroană de atunci și să ia decizia de a intra în război de partea Puterilor Centrale în 1914 în ciuda deciziei pentru neutralitate și expectativa armată luată e acel Consiliu, dar bătrânul rege nu a putut face asta. De ce? Deoarece întreaga populație, întreaga opinie publică era împotrivă. Dacă și Consiliul de Coroană era împotrivă, regele nu avea nicio șansă. Dar în cazul lui Carol al II-lea, care era situația? Consiliul de Coroană votase pentru cedare, dar întreaga populație, întreaga armată era pentru rezistență. Toate mărturiile și amintirile militarilor români, tot ce se spune despre atitudinea civililor, totul conduce spre această concluzie, armata era gata să se bată pentru linia Nistrului, întreaga opinie publică era pentru luptă. Dar atunci, de ce Carol al II-lea nu a decis să treacă peste votul Consiliului de Coroană și să meargă pe linia opiniei publice și a armatei, caz în care ar fi devenit din start erou național? Ce l-a oprit? Doar lașitatea sa și fuga de răspundere care l-a caracterizat întreaga viață. Dar decizia sa de atunci a avut grave consecințe asupra întregii istorii a României.
Componenta strategică
În orice decizie trebuie luat în calcul și contextul strategic, din punct de vedere al aliaților și al intervenției lor. Să evaluăm situația la data de 26 iunie 1940.
Aliații
La cea vreme, în iunie 1940, marii aliați ai României erau în imposibilitatea de a ne ajuta, mă refer aici la cei ce ne garantaseră granițele, respectiv Franța și Marea Britanie. Franța capitulase în urmă cu patru zile, iar Marea Britanie era bătută și izgonită pe insula ei. Bătălia Angliei nu începuse încă, se părea că în curând Hitler va invada insulele britanice, totul era de partea lui. Dintre aliații României din estul Europei, doi nu mai existau, Cehoslovacia și Polonia. Statele din cadrul Înțelegerii Balcanice, respectiv Iugoslavia, Grecia și Turcia (în afară de România), contactate de România în 27 iunie pentru a vedea dacă își vor respecta înțelegerea în cazul unui conflict militar dintre România și U.R.S.S. au răspuns evaziv, cerându-ne să nu rupem echilibrul printr-un război, cu alte cuvinte s-au eschivat de la angajamentele lor anterioare. Cu o singură excepție, Turcia, cea care a reiterat și s-a angajat să respecte alianța. În ciuda tuturor conflictelor și divergențelor din trecut, inclusiv din primul război mondial, când am luptat împotriva diviziilor turce în Dobrogea și mai apoi, doar pentru acest gest de onoare ar trebui să le fim recunoscători turcilor, spre comparație cu iugoslavii și grecii, de care ne leagă și multe legături religioase.
Numai turcii au transmis că își vor respecta tratatul semnat până la ultima literă
Tratatul de alianță prevedea că în cazul în care unul dintre aliați intra în război cu un alt stat și un stat terț îl ataca, aliații trebuiau să intre în război contra statului terț. În cazul nostru, lucrurile erau deja clare la 27 iunie 1940, când am cerut ajutorul aliaților. Dacă noi intram în război contra Uniunii Sovietice și Ungaria sau Bulgaria ne atacau, aliații din Înțelegerea Balcanică, respectiv Iugoslavia, Grecia și Turcia, intrau în război contra acestora? Mă repet, ei nu trebuiau și nu aveau cum să intre în război contra U.R.S.S., ci doar contra Ungariei sau Bulgariei, care ne-ar fi putut ataca pe la spate, la fel cum a făcut Italia împotriva Franței când aceasta lupta pe front contra Germaniei în 1940. Ei bine, răspunsul Iugoslaviei și Greciei a fost ambiguu, mai degrabă negativ, ei ne-au transmis să nu tulburăm echilibrul balcanic și să ne batem cu rușii. Singurii care au răspuns pozitiv, clar și la obiect, au fost turcii, care au transmis că își vor respecta tratatul semnat până la ultima literă. Din partea lor, dacă ne-am război cu rușii și bulgarii ne-ar ataca pe la spate, ei ar intra în război contra bulgarilor, punându-i astfel într-o poziție dificilă. Dar, din păcate, iugoslavii și grecii s-au eschivat, astfel noi rămâneam descoperiți unui atac al Ungariei care ne-ar fi lovit din spate în cazul unui război contra U.R.S.S.. Mai mult, au concentrat trupe pe granița din Banat, în ideea de a ocupa întreg Banatul dacă statul român s-ar fi dezmembrat. Amintirea ocupației Banatului din 1918-1919 le era încă proaspătă. Ce să zici de asemenea aliați? Iar noi, în 1941, când au fost invadați de germani, am refuzat să intrăm în Banatul sârbesc, ba chiar am amenințat prin vocea lui Antonescu că în caz că Ungaria intră aici, ne băgăm după ei și îi vom scoate afară. Deci, dintre aliați ne puteam baza doar pe Turcia, și asta în cazul unui atac din partea Bulgariei.
Inamicii
Am vorbit de Uniunea Sovietică, ea ne viza încă din 1918, când Lenin ne-a cerut Basarabia și Bucovina, deși această bucată de teritoriu românesc nu a fost stăpânită de ruși niciodată. Putem astfel să facem o legătură între pretențiile lui Lenin din 1919 și ale lui Stalin din 1940, toate vizau același lucru, extinderea noului imperiu comunist clădit pe ruinele celui țarist, dar mult mai ambițios. Țarii doreau doar stăpânirea regională, pe când comuniștii cea mondială. În rest, metodele sunt asemănătoare, dar mult mai rafinate sub imperiul comunist clădit de Lenin și perfecționat de Stalin. Pentru a-și atinge scopurile, Stalin se aliază cu Hitler. Împreună își împart estul Europei, apoi Stalin îi dă mână liberă lui Hitler în vest. Germania s-a temut de războiul pe două fronturi, cum s-a întâmplat în primul război mondial, dar fiind asigurat de alianța cu Stalin prin pactul Molotov-Ribbentrop, Hitler a avut mână liberă pentru a lovi în vest, cu estul asigurat. Dar după victoria sa împotriva Franței, Hitler este anunțat că sovieticii își vor partea lor din înțelegere, ce a mai rămas din tratatul din 23 august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov. Anume punctul 3 din protocolul secret: Basarabia.
La 22 iunie 1940 Franța capitulează. Iar a doua zi, imediat după felicitările sovietice de rigoare, Molotov îl invită pe ministrul german de la Moscova la o discuție și îl informează că problema basarabeană nu mai suferă amânare. Dar sovieticii cer și Bucovina pe lângă Basarabia, fapt care îl irită pe Hitler, dar nu numai acest aspect, cât și momentul ales. Abia golite cupele victoriei, când Stalin venea cu pretenții noi. Opoziția lui Hitler s-a tradus prin diminuarea pretențiilor sovietice de la Bucovina întreagă la doar jumătate din ea, respectiv Bucovina de Nord. Iar prin creionul gros al lui Molotov, la aceasta s-a adăugat și Ținutul Herța.
Stalin a jucat bine, ca întotdeauna; acest geniu al răului și-a jucat întotdeauna bine cărțile. Sunt mulți astăzi care spun că în cazul în care am fi rezistat pe Nistru și am fi fost bătuți, Hitler nu i-ar fi permis lui Stalin să ocupe teritorii de la stânga Prutului. Întrebarea de bază este cum l-ar fi oprit Hitler pe Stalin să nu o facă, din moment ce întreaga armată germană era în Franța și ar fi avut nevoie de câteva săptămâni să revină pentru a-l putea amenința pe Stalin și Armata Roșie. Deci, în ciuda pronosticului unora că Hitler nu ar fi permis ca rușii să treacă de Prut, adevărul este că germanii nu ar fi avut cum să-l amenințe. Nu ar fi avut cu ce, tocmai pe asta s-a bazat Stalin. I-ar fi pus pe germani în fața faptului împlinit și atât. Iar germanii ar fi avut nevoie de luni de zile de concentrări de forțe pentru a putea declanșa un atac, iar acesta putea fi efectuat doar în anumite condiții calendaristice și meteorologice, cum s-a verificat ulterior.
Să nu uităm un lucru esențial şi anume, că la 26 iunie 1940, sovieticii și germanii erau aliați, erau pe aceeași mână. Chiar germanii ne-au sfătuit să cedăm ultimatumului sovietic, deci nu aveam cum să ne bazăm pe ei ca și ajutor. Prin acest aspect, nu aveam cum să știm că germanii s-ar fi opus ca rușii să treacă dincolo de Prut în caz că rezistam armat.
Încă un lucru des adus în discuție referitor la acele timpuri. Mulți își justifică părerile și teoriile pe baza negocierilor dintre Hitler și Stalin ca și cea descrisă de mine mai sus, referitor la diminuarea pretenției sovieticilor de la întreaga Bucovină doar la partea de nord a acesteia. La fel, pe anexa secretă de la pactul Ribbentrop-Molotov. Ce vreau să subliniez este faptul că la acea vreme, anexa secretă de la pactul Ribbentrop-Molotov era cu adevărat secretă, necunoscută de nimeni în afara celor care au semnat-o. Această anexă secretă a fost descoperită de aliați în arhivele germane cucerite, iar sovieticii nu au recunoscut-o multă vreme. La fel cum nu au recunoscut și nu recunosc multe masacre comise împotriva altor popoare. Masacrul de la Katyn l-au recunoscut abia după căderea comunismului.
Stalin dorea să pună mâna pe arhivele germane
Personal am o nelămurire, ținând cont de alianța sovieto-germană din anii 1939-1941. Oare obsesia lui Stalin pentru ocuparea Berlinului nu avea și o motivație mai ascunsă, în afara celei logice și normale de ocupare a capitalei inamicului? Că l-ar fi vrut capturat pe Hitler, dușmanul suprem, cu care stătuse alături timp de doi ani de zile, poate fi valabil, dar Stalin nu avea de unde să știe că Hitler va rămâne în Berlin și nu se va refugia pe undeva prin Alpii austrieci, așa cum existau unele planuri. Chiar și Stalin, când trupele germane se apropiau de Moscova în 1941 avea planuri de a se refugia la est de Urali, guvernul și o parte din structurile de putere au și început să se evacueze. Deci, Stalin nu putea fi sigur că îl va prinde pe Hitler în Berlin, totul era relativ. Berlinul era bine apărat și pierderile sovietice au fost pe măsură.
Nu cumva Stalin dorea să pună mâna pe arhivele germane și să le distrugă înainte de a ajunge pe mâna aliaților occidentali, pentru a nu se afla adevărul asupra dimensiunilor colaborării între Hitler și Stalin în perioada de aur a înțelegerii dintr cei doi? Totuși, protocolul secret din pactul Ribbentrop-Molotov a fost găsit și publicat, în acesta era trecut la punctul 3 interesul sovietic pentru Basarabia. Dar asta abia în 1945. În 26 iunie 1940, la primirea ultimatumului, nu se știa nimic despre acest protocol secret, nu se știa nimic nici despre pretențiile lui Stalin asupra întregii Bucovine și nici despre faptul că nemulțumirea lui Hitler a diminuat pretențiile sovietice. Se știa doar că Sovietele ne cer Basarabia și nordul Bucovinei și trebuie să le răspundem în răstimp de 24 de ore, apoi aveam patru zile să le evacuăm. Și nu ne puteam baza pe nimeni, doar pe turci, împotriva tuturor puterilor momentului.
Componenta militară
Desigur că cea mai importantă bază pe care se putea susține o decizie de rezistență împotriva potențialei agresiuni rusești o constituie armata română, gradul ei de pregătire și de dotare comparativ cu cea agresoare. Era pregătită armata română să facă față celei sovietice în 1940? La trei luni după ce sovieticii încheiaseră un război greu contra finlandezilor? Să nu uităm că aveau și experiența luptei contra japonezilor în Mongolia, unde Jukov declanșase pentru prima oară atacul combinat aviație-tancuri la Halhin Gol, dezvoltat ulterior de germani sub numele de blietzkrieg. Un lucru este foarte clar, sovieticii ne erau superiori din toate punctele de vedere în 1940, numeric, tehnic, ca dotare și ca experiență de război.
Planul sovietic de anexare a Basarabiei și nordului Bucovinei
Despre superioritatea inamicului vorbise și Șeful Statului Major, generalul Florea Țenescu, în Consiliul de Coroană, el susținând că sovieticii aveau o sută de divizii, iar ungurii și bulgarii câte 20, contra celor 40 ale noastre, dintre care 20 concentrate pe frontiera de est și nord-est. Poate că numărul de o sută pe granița noastră este exagerat, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Armatele a 9-a și a 18-a, erau cele mai puternice din Armata Roșie, cele cu care ne-am confruntat după 22 iunie 1941. Lor li se adăuga Armata a 12-a ca sprijin. Era normal ca cele mai puternice armate sovietice să fie orientate împotriva României, rolul lor era ca la nevoie să se năpustească prin Poarta Focșanilor și să ocupe terenurile petroliere de la Ploiești, securizând cel mai mare rezervor de petrol
european, astfel ca nimeni, nici germania, să nu poată avea acces la el. Fără petrol, mașina de război germană nu putea funcționa. Până acum aceasta a funcționat cu petrol sovietic, dar în caz de răcire a relațiilor sovieto-germane, cum se va întâmpla ulterior, petrolul românesc devenea o resursă esențială. De aceea erau aceste armate poziționate atât de aproape, pentru petrol și pentru a lua în stăpânire gurile Dunării.
După cum se poate vedea în imaginea anexată, în apropierea granițelor noastre se aflau patru armate sovietice a 12-a, a 5-a si a 9-a, iar în spatele lor, ca și acoperire, a 6-a și a 18-a. Este adevărat, nu doar superioritatea numerică și tehnică este determinantă într-un război, cum s-a văzut de multe ori în conflictele militare, inclusiv în istoria noastră. Mai apar și alte condiții, dar nici acestea nu ne erau prea favorabile. Mulți vor oferi exemplul finlandezilor, care au rezisatat cu succes timp de trei luni, provocând pierderi grele invadatorilor. Dar aceștia pierd din vedere o condiție esențială, condițiile și terenul. Condițiile și terenul favorizau în Războiul de iarnă apărarea în cel mai înalt grad. Iarna grea din ținuturile nordice greu accesibile, temperaturi de minus 40 de grade, viscole, zăpada abundentă în care se blocau tancurile, terenul greu, cu lacuri și păduri și puțin drumuri, toate la un loc au făcut victime grele, favorizându-i pe finlandezii care se deplasau pe schiuri, echipați în alb, provocând dezastru în spatele liniilor sovietice, care îi numea Moartea albă. Spre deosebire, în iunie-iulie 1944, terenul cucerit în trei luni în războiul de iarnă a fost ocupat de sovietici în câteva săptămâni. Orașul Tamperre, pentru care s-au dat lupte atât de grele în 1940, a fost cucerit în câteva ore în condiții de vară.[1] Doar victoria de la Tali Ihantalla i-a oprit pe ruși. Dar, în iunie 1940, sorții erau tot de partea sovietică.
Situația strategică a frontierei era mai gravă decât cu un an înainte
Cât timp a existat Polonia ca stat aliat, aveam o continuitate a frontierei de la sud la nord, trebuia să ne apărăm doar spre est. Chiar configurația terenului, cu văile râurilor orientate de la nord la sud, și dealurile tot la fel, favoriza o apărare pe aliniamente succesive, pe crestele dealurilor. Dar odată cu împărțirea Poloniei, U.R.S.S. câștigă un intrând periculos în nordul Bucovinei, în Galiția. De aici, printr-un atac de la nord la sud prin Bucovina, pătrunzând pe văi și urmându-le, întreaga apărare română putea fi întoarsă cu ușurință. Era suficient ca o forță să le fixeze pe front, iar o alta să le întoarcă apărarea pe flanc, de la nord la sud. Aceeași problemă spinoasă apăruse și la granița cu un alt dușman, cu Ungaria. Până în 1939, la destrămarea Cehoslovaciei, aveam granița cu ei doar la nord-vest. Când Cehoslovacia a fost împărțită, României i s-a propus să preia partea din Maramureșul istoric lăsată cehoslovacilor în 1920 (o mare prostie, deoarece era ocupat de armata română!). România a refuzat să preia acestă porțiune din vechiul Maramureș prin desființarea Cehoslovaciei, motivând că reîntregirea ținuturilor românești nu se face pe nenorocirea aliaților. Ungaria nu a avut astfel de probleme și l-a preluat. Fie numai din rațiuni strategice ar fi trebuit ocupat, astfel aveam în fața ungurilor și a pretențiilor lor un front continuu, sprijinit pe Carpați la nord. Nu am făcut-o, astfel că ne-am trezit cu un intrând periculos la nord, de-a lungul Tisei, care amenința apărarea noastră cu întoarcerea, astfel că trupele noastre de vânători de munte au trebuit masate la Sighet și în Maramureș în vara lui 1940, până la dictatul de la Viena, la a doua cedare.
O altă chestiune esențială a apărării o reprezintă pregătirea terenului. Dacă terenul este favorabil apărării, trebuie pregătit să fie și mai favorabil prin fortificații. Șanțuri antitanc, cazemate, lucrări de întărire pot face ca o trupă redusă numeric să poată fi capabilă să reziste timp îndelungat unei forțe superioare. Insulele japoneze din Pacific sau plaja Omaha din Normandia au arătat acest lucru în cazul debarcărilor de pe mare, dar sunt și alte exemple referitoare la cât de greu poate fi trecut un râu cu malul fortificat de inamic. Cum stăteam noi la acest capitol? Foarte bine, excelent, ca și planuri pe hârtie. Dar ca realizare? Ne spune col (r) Florea Pavlov, în acea perioadă șef al secției operații din Comandamentul trupelor de geniu: „Prin directiva generală 748 din 13 martie 1934 și completată cu noi precizări în anii 1936 și 1937, a stabilit un sistem unitar de realizare a fortificațiilor la granițele de est, nord și sud, iar prin Memorialul nr 455 din 10 iulie 1936 a stabilit măsurile de întărire defensivă a frontierei de vest. (…) Sistemul unitar de fortificare a țării prevedea executarea unor fortificații permanente sub forma cazematelor de beton cu 2-4 creneluri pentru mitraliere, cazemate pentru tunuri anticar, observatoare și puncte de comandă din beton, completate cu instalații de transmisiuni, lucrări pasagere pentru apărarea apropiată, baraje de mine și baraje de sârmă ghimpată ș.a. […] Lucrările de fortificații de pe Nistrul inferior și din Bucovina de Nord au fost începute la 4 ianuarie 1940 (!), fiind destinate acestui scop. Sectoarele militare 8,9,10 și 11 lucru, cu reședințele la Tighina, Chișinău, Cornești și Rădăuți, au acționat în zonă până la 18 iunie 1940.”
Durerea mare a Oștirii Române
Când imperiul sovietic a executat invazia ocupând teritoriile românești de vest de Nistru, urmare a altui diktat, pactul Molotov-Ribbentrop din 1939, în Basarabia, trupele de geniu executaseră, din cele 1033 cazemate planificate, numai 127, adică 12,3% din necesar, iar în Bucovina, din 498 cazemate prevăzute, se realizaseră doar 24 de cazemate, adică 5% din necesar. Materialele de construcții aprovizionate, valorând 227,118 milioane lei nu s-au mai putut evacua din depozitele create rămânând în posesia cotropitorilor. Aceasta a fost soarta eforturilor umane, financiare și materiale făcute de statul român pentru apărarea țăriii. Sumele enorme cheltuite pentru executarea acestor lucrări de fortificații s-au adăugat la imensele pierderi suferite de România prin rapturile teritoriale.
Durerea mare a oștirii române a fost că toate aceste pierderi au fost suferite fără nici un fel de luptă, iar din sutele de cazemate construite nu s-a tras nici un glonț sau proiectil. Câtă iresponsabilitate politică a factorilor de decizie, când ne băteam cu rușii pe Nistru până în 1924, de atunci veneau propuneri pentru un sistem de fortificații pe zona de est! Iar lucrările au început abia în 4 ianuarie 1940! La fel ca și în ziua de azi, când sunt amânate la nesfârșit dotările armatei, iar când acestea sunt făcute se fac cu întârziere, second-hand și incomplete! Istoria se repetă, dacă nu vrei să înveți din ea. Și atunci, cine sunt vinovaţii? Aceiași, și atunci și acum.
26 iunie – Ziua Drapelului este ziua în care U.R.S.S emitea ultimatumul pentru cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei
Culmea politicianismului: Ziua Drapelului, 26 iunie, este ziua în care U.R.S.S ne înmâna ultimatumul pentru cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Tot pe 26 iunie 2013, s-a declarat zi de doliu național, dar surpriză, nu pentru Basarabia, sau Bucovina, ci pentru că au murit nişte turiști într-un accident rutier. Da, e tragic, atât pentru victime, cât și pentru rudele lor, dar putem compara asta cu miile de morți anual pe șoselele din România? Atunci și ei ar merita o zi de doliu național, nu? Dar ce ne facem cu sutele de mii de victime ale comunismului în Basarabia și apoi în România, ca urmare a acestui ultimatum din acestă dată fatidică? Nu pentru ei ar trebui să se proclame doliu național?
– Va urma –
Cristian Negrea
România – Finlanda. O comparaţie care nu se susţine – http://www.geostrategic.eu/romania-finlanda-o-comparatie-care-nu-se-sustine.html
Nu am agreat niciodata ideea de a ceda fara lupta! Chiar si atunci cand stiu ca pierd! Dar ce putea face armata romana in conditiile cand haita politica aflata in pozitii comode isi spune cuvantul…Cat despre fortificatiile din Basarabia, asta arata incompetenta decidentilor politici, se dovedeste inca odata (a cata oara??) ca nu prea se prinde nimic de noi (mai ales de clasa politica!). Previziunea este mama intelepciunii pe timp de pace sau razboi. Puteti gasi o imagine completa a clasei politice din perioada interbelica in memoriile lui Mihail Moruzov si Eugen Cristescu. Clasa politica din acea vreme este responsabila de dezastrul din anii ’40, nicidecum armata romana asa cum insinueaza unii…Cat despre rusi, se vede destul de clar cam cata importanta au dat Basarabiei, si cat de multa atentie acorda acesteia in zilele noastre…Le doresc rusilor coabitare placuta cu mancatorii de orez, in momentul cand chinezii vor stabili granita in zona muntilor Urali atunci voi fi satisfacut pe deplin!
Acela/si lucru i/l doresc si eu, a /si fi si mai satisfacuta cand si japonezii vor cere Curilile. Le/asi mai dori sa le de/a Domnul dupa inima, sa se trezeasca toate natiunile din Federatie si sa/si proclameze independenta.
DorogaiaTaniushka. Da cum ar fi sa se trezeasca toate natiunile din Romania si sa-si proclameze independenta? Ai grija ce-ti doresti. Cat despre Dumnezeu, el e pe simbolurile Rusiei. S-ar putea sa aiba pe altcineva ca aliat in cancelaria sa.
Basarabia in sine nu reprezinta mare lucru pentru Rusia. Nu-i importanta. Important e Nistrul! Sau Prutul. Sau Dunarea daca vrei. Intreaga geopolitica rusa este centrata in jurul ideii de aparare a istmurilor si a granitelor inermediare pe un curs de apa. Ghinionul este ca pe acolo trece o apa. Daca nu trecea, rusii cultivau o alta „granita naturala”, pe alta apa. Siret de pilda! Mancatorii de orez au muuuuulte cursuri de apa intre ei si Urali. Fluvii gigantice, nu un amarat de Nistru. Orice aliniament defensiv pe un astfel de curs de apa face taaaaaare improbabil ce-ti doresti tu. Asa ca din nefericire pentru tine vei fi …nesatisfacut.
@Stu Wilson …
Ca intre noi militarii (fosti sau activi) … sunt bune rusoaicele? Mancatorii aia de orez o sa fie majoritari in Siberia mai devreme sau mai tarziu, si atunci sa vezi rascoale inchipuite la ordinul Beijingului…Daca Putin crede ca alianta cu China este singura optiune, atunci nu are decat sa condamne Rusia la destramare…Cred ca esti constient ca fara Siberia, Rusia nu valoreaza nici doua cepe degerate… Cat despre granite pe cursuri de apa…granita o stabilesc de cele mai multe ori invingatorii… invinsii au o singura optiune…
Ba nu. E nemaipomenit ca atunci cand vorbim de „emigranti” in UE este clar ce-i cu ei, nu-i nici un pericol de destramare dar cand e vorba de aceeasi emigranti in Rusia gandesti altfel. Subit devin „cuceritori”. Vai de capul lor! Ce crezi tu ca Rusia e tara faca caini? Cum sa ajunga majoritari in Siberia? Ce ? Sunt cetateni rusi? Ce? Astia nu au granita, graniceri, punct de trecere si control, consulat? Daca prin „majoritari” pe astia-i ai in vedere atunci esti in eroare. Daca treci ilegal in Rusia esti un raufacator. Te paste expulzarea. Ca-n UE sau peste tot. Ca cineva sa aiba dreptul de sedere in Rusia e nevoie de mai mult decat o viza de tranzit. Procesul e controlat de un minister. Adica de stat. Stat in care niciodata in toata istoria lui n-a contat originea etnica. Ci doar apartenenta la stat. La Lume. Prin institutia cetateanului. Pana si pe vremea tarismului nu conta. Numele statului era Rossiskaia Imperia nu Russkaia Imperia adica nu tara lui Ros ci LUMEA lui Ros si nu conta decat calitatea de cetatean nu cea etnica, dupa cum ti-ar putea povesti miile de intelectuali polonezi, plecati (de bunavoie!) la Sankt Petersburg unde s-au integrat perfect si erau apreciati in mod deosebit . Cum de a ajuns un minoritar ca Hrusciov sa reprezinte poporul rus ba chiar si pe toti sovieticii? Cum de Dudaev era general sovietic? Bagration maresal tsarist? Rokossovski polonez, Jukov bulgar, Mikoian ministrul industriei, Shoigu ministrul apararii sau Gurevitch inginer intr-o tara in care tu crezi ca etnia prevaleaza? Nu prevaleaza . Poti sa te afirmi in Rusia indiferent de etnie. Daca in schimb chinezii tai fac cerere pentru a primii cetatenia e altceva. Daca o primesc, ceea ce ar fi perfect posibil, ei ar devenii LEGALI. Ar deveni cetateni rusi si atunci DA. Altfel nu merge. Si pot sa se afirme in Rusia cat vor. Dar ei nu ar mai fi chinezi! Ar fi rusi! Subiecti ai federatiei Rusiei. Cetateni ai noii lor patrii. Rusia. Pe care vor jura sa o apere la fel ca toti ceilalti, insusindu-si limba si istoria. Si statul rus are jurisdictie asupra cetatenilor lui si mana acestui stat e foarte lunga. Si n-ar fi nici o problema sa existe la Kremlin un presedinte pe care sa-l cheme Li sau Wu daca el e cetatean rus, dupa cum n-a fost vre-o problema cu Boris Godunov care era tatar! Asa ca , cum sa devina majoritari chinezii? In ce calitate? De etnici? Ei si? Asta nu conteaza in Rusia. Atata timp cat sunt cetateni rusi nu e nici un pericol caci numai asta-i important in Rusia. Apartenenta la LUME, la patrie. Pasaportul. Nu altceva. In America un negru este presedinte. Sa inteleg ca negrii sunt „la putere” in America? Cineva era tare „ingrijorat” pe aicea de cresterea numarului de cetateni rusi de religie mahomedana. El saracu incerca alta schema pentru a vedea Rusia destramata. Intelesese prostia cu etniile si o dadea pe aia cu credinta. Ei si? Eu am mai afirmat ca si daca la Kremlin se va da jos steaua rosie si se va pune semiluna iar miss Rusia va purta salvari nu va fi nici o problema. Tot Rusia va fi si tot LUMEA aia va exista. Pentru ca rusii sunt o NATIUNE chiar daca multietnica. Pare ca uitam perpetuu asta. Au trecut printr-o revolutie de-adevaratelea. Si au constiinta apartenenentei la lumea lor. Si a mai fost si socialismul si WW2 care au cimentat aceasta constiinta. Ca impreuna sunt cineva. Uitate la separatistii ceceni. In Rusia sunt peste 100 de popoare si limbi. Cecenii sunt doar un popor si o singura limba. Nici un alt popor din Rusia nu le-a luat apararea si nici unul nu lupta de partea lor! Nu le recunosc cauza!
In schimb au creat o armata „federala”, adica a tuturora care sa-i combata pe astia si toti sustin politica Kremlinului cu privire la Cecenia. Cum de este posibil asa ceva? Cum de intr-o tara cu atatea etnii si credinte, cecenii sa nu gaseasca ecou? Asta-i daca vrei cea mai buna dovada ca razboiul cecen e de sorginte externa. Ca-i alimentat in alta parte nu la ei. Si relitatea asta face din Rusia ceva remarcabil de..aparte. In permanenta exista un echilibru, chiar daca fragil cateodata, care face ca in mintea oamenilor sa aibe castig de cauza ratiunea.
Si ratiunea pentru Rusia este unitatea. Si tot ce face Putin zilnic, de la dezvelirea unui nou monument istoric, lansarea cu surle si trambite al unui nou Borei sau o aplicatie militara uriasa in rasarit are legatura cu unitatea. Cu cultivarea unei anumite stari de spirit. Cu traditia.
Invazia chineza pe cale militara ar fi un act de razboi si China pierde razboiul asta in toate scenariile posibile. E inutil de dezbatut tema.
Prin urmare ce „majoritate” daca etnic nu conteaza la astia si singura linie traditionala a politicii interne este unitatea?
Tot ca intre noi militarii (fosti sau activi) … sunt bune rusoaicele? Sunt. Rasaritul este celebru pentru frumusetile sale. La noi tot in rasarit gasesti pe cele mai frumoase romance, in Moldova. Poate cu exceptia celor din Arges, proportia de femei frumoase este cea mai mare in rasaritul tarii. E o opinie personala. Daca te referi insa militar, rusoaicele sunt o mare durere de cap pentru orice inamic. Wehrmacht-ul stie cel mai bine asta. Au existat femei saperi, femei sniper, femei aviatori ba chiar si femei tanchist. Cu rezultate dezastruoase pentru nemti. Luftwaffe poreclise aviatia de bombardament de noapte…”Vrajitoarele noptii”, iar femeile sniper au facut prapad. Se puneau premii pe capul lor. Dar cele mai tari cred ca erau alea din razvet-gruppa si din detasamentele de partizani. Erau diabolice. Toata lumea recunoaste asta. Gestapoul a pierdut razboiul cu ele.
@Stu Wilson Bun comentariul,excelent,dar aplicabil in secolul 19.
@Stu Wilson …
Tu imi spui practic ca acele popoare de origine musulmana(si nu doar!) nu erau in stare sa se guverneze singure si au gasit de cuviinta sa intre in componenta maicii Rusia, asa in regim de urgenta…Iar maica Rusia imediat si-a oferit ajutorul dezinteresat… Cam ciudata chestia asta! Nu cumva ati folosit voi diverse siretlicuri si forta pentru asta? Cam asta spune istoria adevarata! Nu este de ajuns sa-i pui in coada lui Ali acel ev sau ov…. Acel Ali isi va pastra mostenirea ancestrala inca cel putin 10 generatii…Care este total diferita fata de cea ruseasca… Daca ai schimbat Ali cu Aliev deja se numeste rusificare, facuta inclusiv in teritoriile romanesti luate cu japca…Cunosti destula istorie ca sa iti dai seama despre ce vorbesc…
Nu compara zona americana /europeana cu zona ruseasca. Este o diferenta uriasa , incepand de la modul de gandire si pana la libertatile individuale…Te invit sa faci o vizita de cel putin 2-3 ani in USA /UE si ai sa-ti dai seama de diferentele intre Rusia si zona euroatlantica… Referitor la comunitatile chinezesti… o sa ma refer la cele din Vest … Sunt foarte ascunsi, foarte bine organizati, relatii clare (dar nedovedite!) cu mafia chinezeasca dar si cu partidul-stat chinez, efectiv infiltrarea acestora este aproape imposibila pe cai normale. Practic sunt ca niste celule de rezistenta…Cam tot ce castiga este trimis in China pe diverse cai. De aici si ciorapul gros al Chinei, ala la care visati voi! China nu a prezentat clar politica demografica niciodata… Ceea ce stim noi (o familie un copil), este posibil sa fie fals, prin simplul fapt ca nu a existat niciodata un recensamant real la care sa fi participat reprezentanti straini… Practic la ora actuala nici ei nu stiu cati sunt, dar, stim ca se pot inmulti in timp scurt cu mult mai repede decat altii. Cate comunitati chinezesti ai in Siberia? Vezi in cat timp pot domina Siberia aceste comunitati … Exista vreo lege in Rusia care impiedica o anumita etnie sa aiba mai multi copii? Nu cred! Tocmai asta trebuie sa dea de gandit… Vezi exemplul romilor dupa 1990…de asemenea poti vedea si implicarea Rusiei pe ascuns in aceasta chestiune…In momentul cand sunt majoritari chinezii in Siberia, cam in cat timp vor cere autonomie si alipirea Siberiei la China? Este un scenariu pe care voi va faceti ca nu-l vedeti, pentru care nu aveti antidot! Politica voastra de inarmare a Chinei va avea rezultate dezastruoase in final, cat de curand Japonia va primi drepturile pierdute in WW2… Asta ca un antidot la expansiunea chineza! Sa nu ajungeti din nou sa cersiti ajutor SUA /UE referitor la problmea chinezeasca… A nu se uita ajutorul economic si militar primit in WW2 de la SUA, fara acel ajutor practic acum vorbeati limba germana, pana la Vladivostok… Germania a fost prietenul vostru, a primit ajutor de la voi in perioada interbelica (vezi aplicatiile militare germane din URSS) si sunt o gramada de documente care atesta asta… La final a trebuit sa cereti ajutorul SUA ca sa infrangeti monstrul creat si cu ajutorul vostru…Referitor la Cecenia… Ce cautati voi acolo? Nu cumva seamana razboi de cucerire? Ca trebuie sa aveti acces la rezervele de gaz din zona este altceva…Dar care nu sunt ale voastre…80 de milioane de rusi intinsi pe doua continente nu prea seamana a natiune! Cel de-al treilea continent , si aici ma refer la continentul american, mai bine zis zona Alaska v-a fost suflat de yankei pur si simplu… Elementul definitoriu in toata chestia asta a fost un roman! Cred ca stii cine este si ce masuri au luat impotriva lui autoritatile tariste din acea perioada! Chestia asta a fost planuita zeci de ani, tocmai pentru a reduce forta Rusiei! Treci peste ce spune internetul in aceasta chestiune, sunt destule documente in arhivele voastre in aceasta privinta dar care nu vor vedea lumina zilei niciodata! Pentru simplul fapt ca toata chestiunea este o mare rusine pentru Rusia! Vezi incercarile rusesti recente privind Alaska!
CE TE FACE SA CREZI CA ROMANIA NU ARE ALTI OAMENI PREGATITI PENTRU A REALIZA DISLOCAREA SIBERIEI DE LA SANUL RUSIEI SI ALIPIREA EI LA CHINA?
Forta Romaniei nu consta in mii de tancuri/avioane/capacitati nucleare/milioane de soldati… Forta Romaniei vine din alta parte… Treci peste ce spun manualele de istorie romanesti sau rusesti…Este destul de evident ca exista un nucleu dur care a permis existenta poporului roman in acesti 2000 de ani… Poti gasi urme ale acestui nucleu dur inclusiv in perioada de aur a Imperiului Roman de Rasarit! Cum la fel de bine poti gasi urme si la Roma in aceeasi perioada! Treci peste conducatorii vremelnici ai romanilor, aia vizibili…
Ca sunteti incapabili sa localizati acest nucleu dur, desi incercari au fost in diverse faze ale istoriei (si nu doar voi!) este alta mancare de peshte…Fara acest nucleu dur am fi avut soarta aztecilor sau a altor popoare disparute din istorie…Acest nucleu dur a permis supravietuirea poporului roman intre atitea imperii care rand pe rand s-au destramat! Urmatorul imperiu care se va destrama este imperiul rus! Pe ramasitele lui va fi cladit imperiul chinez! Un imperiu se realizeaza in timp, nu in 2 ani… Din pacate cam asta este perspectiva, indiferent cat de mult apasa Putin pe acceleratie!
Cat despre intrebarea „Ca intre noi militarii (fosti sau activi) … sunt bune rusoaicele?”, vad ca ai ocolit raspunsul cu eleganta…Ceea ce imi spui tu, referitor la rusoaice fii sigur ca stiam si eu…
Iti urez o zi placuta in continuare!
In momentul in care etnicii rusi vor fi minoritari in Rusia iar majoritari vor devenii asiaticii, actuala Rusie sau actuala societate ruseasca nu va mai exista.
Chiar daca actualii minoritari asiatici din Rusia au cetatenia ruseasca li se falfie la modul real de mama Rusie.Pentru ei conteaza in primul rand cultura lor.
In momentul in care musulmanii vor fi majoritari in Rusia tara asta va arata ca celelalte tari musulmane iar minoritarii vor fi asimilati cel putin cultural de catre majoritari.
In Siberia daca etnicii chinezi vor fi majoritari, asa cum a zis si Dany, se va repeta scenariul kosovar, sau cel din Texasul in anul 1836 cand si-a proclamat independenta fata de Mexic, in care imigrantii de limba engleza fiind majoritari, cu sprijinul SUA, s-au rupt de Mexic si ulterior s-au alipit de patria mama.
Nu stiu de unde iti vin ideiile astea dar ar trebui sa stii ca rasismul si iredentismul poate lua orice forma indiferent de regim si mai putin in Romania. Prin soviete s-a reusit rusificarea multor minoritati mai bine decit in tarism.
…există o carte, se numește ”România și sfârșitul Europei”, scrisă de un fost ministru de externe în perioada 1940-1941, prințul Mihail Sturza (Sturdza), o găsiți de dat jos de pe net. Acolo spune o chestie interesantă: înainte de a căuta alianța cu ungurii și bulgarii, nemții ne-au ofertat pe noi. Ba ai și plusat, oferindu-se să ne fortifice linia Nistrului, să ne ”antreneze” armata și să ne-o doteze cu cel mai modern armament. Toate cu o condiție: să nu-i lăsăm pe ruși spre Europa. Telegramele, atenție, 2 la număr, au fost aruncate la… gunoi (coșul de gunoi al istoriei, din păcate) și n-au fost niciodată prezentate vreunui consiliu de coroană sau ministru. Am uitat cum îl chema pe acel colonel, atașat militar în Germănica, dar… damnatio memoriae! Neprimind niciun răspuns din partea noastră, nemții se orientează spre Ungaria și Bulgaria, iar de-aici-ncepe toată nebunia pentru noi!
http://www.realitatea.net/basescu-la-chisinau-unei-tinere-care-l-a-intrebat-despre-unire-cereti-o-si-o-vom-face_1227565.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
Orice armata are in caz de razboi niste planuri de aparare foarte bine puse la punct.Care erau planurile de aparare ale Romaniei inainte de diktatul de la Viena?
1) Pe relatia de vest rezistam singuri si obtineam victoria
2)Pe raltaia Sud rezistam singuri si obtineam victoria.
Insa ptr oricece eventualitate facusem Mica Antanta care ii fixa pe unguri. Adica daca lua armnele se trezeau cu Cehoslovacia, Iugoslavia si Romania pe cap. Si mai era Antanmta Balcanica cre ii fixa pe bulgari . Adica daca lua armnele se trezeau cu Grecia, Iugoslavia. Romania si Turcia pe cap.
Asa ca astea 2 directii erau sa zic asa „{i9nalt improbabile”
Ramanea Directia Est . Aveam tractat cu Polonia. Insa palnu de operatii prevedea o rezistenta apriga pe linia Focsani-Namoloasa- Galati pana la venirea ajutoarelor de la „marii nostri aliati” Ori in august 1940 „marii nostri aliati” c@@@@ra steagu, Franta era zdrobita, Anglia se lauda cu retragerea de la Dunquerque (ocazie cu care „scapase” de materialil greu! si si facea grijii in legatira cu pustile) . Sa nu mai zic ca dupa disparitai Cehoslovaciei Ungaiora se simnte amai libera …
Ma rog lu Lica Lupescu i-a fost frica.. El personal putea s ao intinda cu vre-un avion. Insa multi ar fi fi fost tgrimisi in Siberia si altaii ar fi fost execuati promt de NKVD.
Si as mai aduauga ca armata ropmana in 40 era prist dotata – numar mic de avioane de lupta (juma din ele PZL 11!) . cca 120 tqancuri Sko0da R2 plys 76 Renault 35 (cu tun care nu putea strapunge nici un blindaj, fara TFF) [nu mnerita sa fie enumerate cele cca 72 de tancuri FT 17) , trupa slab instruita ptr cooperare cu tancurile (care va duce la mari perderi la Odesa) . artilerie cam putina si in special de cal 75 mm , armanent automat insuficent . Se pare ca si instructia moderna era cam deficitara (baza ramand atacu la baioneta!) … Adica armata art fi arata cum se moare glorios si cam atat!!
[Se zice de Finlanda. Situatioa gerografica nu e comparabila… insa ceva e comparabil. Doatrea armtei finlandeze era mai buna!!! Ca la ei nu8 au fost „afaceri” tip Skoda. De fpat Skpoda e cea mia cunoscuta da au fost si altele. In plus i9n anii 20 pana prin 45 a fots un dezinteres tota fata de armata .. Cam ca acum.Sa mna rog acvum i-=am depasit!!Iar sitiuatia armatei in anii 20 era jalnica ,,, )
Planurile pe anii 50 mergeau pe ideea unui raspuns in urma ocuparii Romaniei de armate straine si se baza pe contrainformatii militare si diversiuni psihologice. Adica cine intra nu mai iese . Vezi diferenta intre planuri si de aici poti sa intelegi de ce au fost pierdute teritorii dupa diktat.
Care planuri?
Apo planuri din astea merg cu ocupantio cuvilizati, milosi, cy frica de Dnezuy, Ubsa pe vremea aia sovoeticii ar fi imouscaty pronto vpre 100 de naii su ar fdfdi deportata rapid vre0-yb nuluon si ceva ptre inceput. Daca „insustan” naue era lic su ub poanabt si in Sibir!!!
Uito ca este vorba de reginul care la Tamabovb a folosit gaze de lupta si xare a organizat vreo 2 foamete si a ucis numa vreop 20 mi lioane de coioncetanei .
Cred ca faci o confuzie intre defilarile ND si razboi. Sunt doua lucruri total diferite.
…76 Renault 35 (cu tun care nu putea strapunge nici un blindaj
Păi da, erau slabe, dar să nu uităm că T34 a început să intre în producție prin septembrie 1940, deci la momentul iunie ’40 grosul tancurilor sovietice era format din T 26 și BT.
Nu uit … Insa T26 halkea Renault 35 la micu dejun iar BT trecea in tromba inainte ca ala de pe R35 sa apuce sa reincarce ~! Sa reincarce degeaba .. Asta fiindca tunu de pe R35 nu perofra nici un blindaj!!
1931 România
Armament existent:860.000 puşti din Primul Război de 7 tipuri, 59.000 revolvere şi pistoale din Primul Război, 11.931 mitraliere(973 defecte), 3.451 tunuri de 40 de modele(1.477 defecte), 120 modele de muniţii, ţinute româneşti, franceze, austro-ungare,ruseşti, bulgare, turceşti şi sârbeşti(ce au rămas din Primul Război).
1932 Raport către regele Carol II
„În prezent, ofiţerii şi subofiţerii n-au primit solda pe luna ianuarie şi februarie…Sunt ofiţeri care nu au cu ce să-şi cumpere tutun, fumează câte doi inşi la o ţigară.Nu există echipament pentru soldaţi, aceştia se plâng că umblă cu hainele şi încălţămintea(opinci) de acasă.Lipsesc păturile, cearşafurile şi feţele de pernă.” Rezolvare zero.Guvernul PNŢ care conducea ţara nu a luat nici o măsură.
1933
Datorită spaţiului mare de apărat al României, s-a propus organizarea de divizii uşoare, pentru a putea fi dislocate şi manevra mai uşor.Divizia de infanterie era organizată pe:2 regimente de infanterie(6 batalioane),1 batalion VM, 1 regiment de artilerie(36 tunuri), 1 regiment de obuziere(24 obuziere), 1 divizion antiaerian(12 tunuri), geniu, chimic, transmisiuni şi logistică cu un efectiv total de 8.000 militari.Proiectul a fost abandonat din lipsă de bani.La Berlin, Hitler l-a chemat pe ambasadorul român şi pe un ton dur a avertizat România să continue relaţiile economice şi să nu ducă o politică ostilă intereselor germane.
1934 România.Rezerva de aur:3.446 kg.
Colaborare secretă între Gestapou şi Legionari.
Deoarece divizia de infanterie reprezintă marea unitate de luptă tactică şi de calcul a puterii tereste a unei armate,se propune o nouă organizare a diviziei astfel:2 R.I.(6 B.I.),1 R.I.(1 B.Asalt,1 B.Mitr.),2 R.Art., 1 Divizion obuziere grele(8 piese), etc.total 12.000 oameni.Proiectul a fost abandonat fiind greu de condus.
Datorită pericolului fascist şi revizionist din vest, primul ministru Tătărăscu propune luarea de măsuri de apărare pe graniţa cu Ungaria.În scurt timp armata a prezentat spre aprobare planul de apărare al României astfel:Urgenţa I – Zona de Vest (Ungaria), Urgenţa II Zona de Est(Rusia) şi Urgenţa III Zona de Sud(Bulgaria).
1935
Datorită ameninţărilor ungare, s-a ordonat ca unităţile din vest să dispună de efective aproape de statul de război(au fost dislocaţi militari de la celelalte divizii de pe graniţa cu URSS).
A fost adus un aruncător de mine cal 81,4 mm francez şi aşezat la intrarea în M.St.Maj. în speranţa că se va găsi cineva să sprijine producerea lui în ţară.Deoarece nu a interesat pe nimeni, soldaţii care făceau curăţenie l-au mutat în depozit.
1936
Avionul de vânătoare IAR-80.Proiectul a fost abandonat din lipsa de interes.Regele Carol organiza chefuri şi miss, iar politicienii liberali, ţărănişti etc. se acuzau, furau şi îşi petreceau vacanţele la Paris s.a.Moşierii vindeau grâul în Occident spunând că România este grânarul Europei, numai că, doar oraşele mâncau pâine,restul ţării mâncau mămăligă.
Va urma
1938
La 28 martie, datorită anexării Austriei de către Germania, s-a trecut la întocmirea unui nou plan de apărare a României astfel:
-Frontul de Vest:12 divizii de infanterie, 3 brigăzi de VM şi o divizie de cavalerie
-Frontul de Est: 5 divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie
-Frontul de Sud: 4 divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie
-Rezervă: 3 divizii de infanterie
1939
La 15 aprilie trupele germane au ajuns la graniţa de nord a României după ce au ocupat Cehoslovacia, iar trupele ungare s-au concentrat la frontieră pentru ocuparea Transilvaniei.
Faţă de această ameninţare s-a decretat mobilizarea parţială pentru zona de vest şi sud.S-au cerut rezerviştilor să vină cu anumite părţi din echipament civil deoarece în stocuri nu erau suficiente echipamente militare.Cu un elan patriotic, s-au prezentat la unităţi mai mulţi rezervişti depăşind efectivele stabilite la mobilizare.Diviziile de infanterie mobilizate aveau efective între 6.000 – 7.000 militari(3 regimente de infanterie şi 2 de artilerie).
URSS se oferă să ajute România îndeosebi cu armament.Prin nordul României se retrăgea un corp de armată sovietic(70.000 militari) retraşi din Cehoslovacia care n-au putut intra în război deoarece Cehoslovacia la solicitarea Franţei şi M.Britanii a capitulat fără luptă. Franţa şi M.Britanie care aveau armate de”paie” le-a fost frică de Germania şi i-au oferit acesteia Cehoslovacia pe tavă.
În timpul atacului împotriva Poloniei, au fost concentraţi 760.000 de militari. S-au stabilit înfiinţarea de noi divizii până la 35. Însă, situaţia era gravă în ce priveşte dotarea acestora.Existau divizii fără nici un obuzier(24 erau necasare), iar muniţia restului artileriei (15 unităţi de foc) asigura cca o lună de război, în condiţiile în care o parte de muniţii nu se fabrica în ţară.
După desfiinţarea Poloniei, România a îmbrăcat trăsăturile unei neutralităţi armate, în speranţa că va scăpa de război.
La 28 iunie 1940 nu aveam alte optiuni, cu 4 zile inainte capitulase Franta, acum ii usor de zis ca puteam incerca ceva rezistenta impotriva rusilor, probabil ar fi murit sute de mii de soldati in zadar…greseala Romaniei, a spus-o si Basescu, a fost ca nu ne-am oprit pe Nistru si am continuat lupta alaturi de nazisti sute de km in interiorul Rusiei…daca ne opream pe Nistru si apoi am fi intors armele impotriva nemtilor si ungurilor pt eliberarea ardealului de nord alta ar fi fost soarta Romaniei, ceream ajutor din partea aliatilor care ar fi venit promt pt ca noi alimentam cu materii prime(in special petrol) masinaria de lupta nazista, fara materii prime din Romania nemtii ar fi capitulat in 6 luni…
Ce usor iti vin ideile strategice stand confortabil intr-un scaun si cu o cafalutza in fata 🙂
PS, nemtii au fost aproape sa-si construiasca arma nucleara, daca reuseau sa puna mana pe ea si ar fi dat pe rusi si pe romani care au intors armele impotriva lor care ar fi fost soarta Romaniei?
Cristian, ti se pare normal ca un aliat sa se opreasca la mijlocul razboiului cand lupta alaturi de tine ? adica cum, sa le fi spus noi nemtilor „bai, baieti, gata, atata ne-a fost, noi ne oprim aici, la revedere” ? asta ar face un las. Terminati odata cu prostia asta cu opritul pe Nistru. Un razboi se duce pana la capat cu aliatul pe care l-ai ales. Fie ca pierzi, fie ca o sa castigi. Tu crezi ca e asa usor sa iesi cand ai tu chef dintr-un razboi, nu ? armata germana era stationata in toata tara noastra si ne ocupau imediat.
Kellerman, noi duceam un razboi de reintregire nationala, ne-am aliat cu nemtii sa eliberam Basarabia apoi ne aliam cu rusii si aliatii sa eliberam ardealul de nord, mi se pare absolut normal si firesc sa-ti urmaresti interesul national chiar daca iti calci in picioare vechii aliati. Dincolo de Nistru Antonescu a dus un razboi de cucerire de noi teritorii, cel mai probabil Hitler i-ar fi promis lui Antonescu o suprafata teritoriala mare din Ucraina de azi care sa compenseze pierderea ardealului de nord…maresalul a dat cioara din mana pt vrabia de pe gard, eu il consider pe Antonescu un mare patriot, dar trebuie sa recunoastem c-a facut o mare greseala trecand Nistru.
Cristian, ne-am aliat cu Germanii pentru ca nu aveam incotro. Erau cu armata la usa noastra si pareau de neoprit. In astfel de cazuri daca nu esti cu cineva esti automat contra lui. Varianta unei neutralitati neexistand pentru noi.
„Ne aliam cu nemții să eliberăm Basarabia, și apoi cu rușii &co. ca să eliberăm Ardealul.” 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Bravos, națiune…
Asta e cea mai tare fază auzită de ceva timp încoace…
Poi dacă faceam așa ceva, eram văzuți mai rău decît suntem acum…
Plus că rușii visau la Basarabia de pe la 1812, dacă nu mă înșeală memoria…Crezi că erau ei așa de băieți buni să treacă peste faptul că tocmai le luasem Basarabia înapoi, și veneau ei să moară de gît cu Germania pentru Ardealul nostru???
Hai să ne trezim, totuși, și să nu mai visăm… 🙂 🙂 🙂 🙂
Altă alternativă nu aveam la acel moment, și Antonescu a luat singura decizie posibilă în acel moment…
Și faza cu opritul pe Nistru, iar e de rîsul curcilor…Cînd pleci la război, mergi pînă la capăt, ori distrugi inamicul, ori te distruge el pe tine. Nu mergi ca la nuntă, și pleci înainte de dar, că nu ai destui bani la tine…
Părerea mea, hîc…
Și să ne aducem aminte cum au ajutat rușii Rezistența poloneză, în ’44, cînd polonezii s-au răsculat și au pus stăpânire pe Varșovia…
Din ordinul lui Stalin, Armata Roșie s-a oprit pe Vistula, pentru „refacerea capacității de luptă” , pînă cind Wehrmacht-ul, în colaborare cu Luftwaffe, a distrus Varșovia complet și total… De abia după aceasta a ordonat Stalin reînceperea ofensivei…
Crezi că pe noi ne aștepta altă soartă ???
Dar cand Armata Romana a intrat in Ungaria in 1918 tot razboi de cucerire era? Un inamic ca URSS trebuia distrus pana la capat pentru a deveni inofesiv. Pai ce crezi ca se intampla daca Armata noastra se oprea la granita? Nu facea decat sa ofere un ragaz rusilor ca sa-si consolideze pozittile si in scurt timp ar fu urmat un contraatac care ne-ar fi facut pulbere.
@Cristian…o sa iti raspund in cateva puncte:
1.Onoarea militara in acele vremuri era ceva esential, lucru pe care foarte rar il gasesti azi, decadenta umana din ziua de astazi deghizata sub false aparente, fiind tocmai izvorul situatiilor grotesti din ziua de azi…Privind din acest unghi, criza economica (si politica!)in desfasurare, este rodul acestei decadente…Criza economica+ criza politica ==>> crize mili1tare!
2.Ca Maresal, fiind conducatorul de facto al Romaniei, orice cuvant de onoare dat era cuvantul de onoare al Romaniei!
3.Onoarea se obtine foarte greu, mai ales in zona militara…. cu cat gradul si functia sunt mai mari, cu atit mai greu se mentine aceasta onoare…
4.Ca tot vorbim de onoare… ti se pare normal sa fim cu acte semnate, catzel si purcel si mai stiu eu ce in NATO /UE si sa semnam tratate secrete cu state care nu doresc sub nici-o forma binele NATO /UE? Tie cum ti se pare chestia asta? Mie mi se pare o totala lipsa de seriozitate…ca sa nu spun altfel… vezi vizita de ieri a unei delegatii militare chineze in frunte cu serful de stat major al unei armate care are cel putin 1 milion de soldati… A venit saracu’ sa manince orez la popota romaneasca, asta pare sa fie explicatia oficiala!
5.Anexarea Basarabiei in ce categorie intra ? A fost cumva o reintregire a teritoriilor sovietice, ori cucerire? Te rog sa imi detaliezi chestia asta…
6.Daca te gandesti sa imi raspunzi ca a reprezentat cucerirea unor teritorii romanesti imi permit sa marsez in continuare
7.Daca inamicul meu imi da o palma, eu trebuie sa intorc si celalalt obraz, sau sa-i dau inapoi 10 palme, in asa fel incat data viitoare sa se gandeasca de doua ori atunci cand are el chef sa mai rapeasca niste teritorii ? Asta este filozofia mea cat se poate de simpla, pe care o respect cu sfintenie!
Mai mult, istoria dovedeste ca tot timpul a fost respectata aceasta filozofie!
8.Nu avem de unde sa stim ce scria in tratatele incheiate intre Maresal si Hitler, pentru simplul fapt ca insusi Stalin alerga disperat dupa toate documentele lui Hitler…O mare parte din documente au intrat in arhiva NKVD…sau pur si simplu au fost distruse!
9.Romania nu a dorit nimic din Ucraina, teritoriile luate cu japca era normal sa fie cerute de Maresal! Putea foarte usor sa anexeze Banatul Sarbesc, cum la fel de usor putea sa ia o particica din Cehoslovacia. Poti sa imi raspunzi de ce nu a facut chestia asta? De ce ar fi luat teritorii din zona Ucraina care nu apartineau poporului roman???
10.Astept raspunsul tau, multumesc anticipat!
dany, punctele 1-4, repet ce scriam mai sus, noi am dus o lupta de reintregire nationala/teritoriala, am incercat sa ne recuperam un teritoriu care ne-a fost smuls din trupul tarii iar fratii nostrii moldoveni au fost deportati sau ucisi, ce fel de onoare trebuie sa ai in astfel de situatie? trebuia sa stam cu mainile in san si sa asistam la uciderea fratilor nostrii ca sa nu ne bata rusii obrazul si sa spuna ca suntem neseriosi? sau nu trebuia sa intoarcem armele impotriva nemtilor si ungurilor pt eliberarea ardealului de nord unde romanii erau macelariti pe criterii etnice ca sa nu ne bata Horty si Hitler obrazul ca suntem neserioasi? noi am dus un razboi de aparare/eliberare a fratilor si surorilor noastre…ce onoare trebuie sa ai in astfel de situatii??
Dany, daca tu ai o livada cu 100 de ciresi si la vremea recoltatului vine Van Damme(URSS) si iti zice ca 20 de pomi sunt ai lui si iti mai violeaza si vreo ruda ce faci cu onoarea? nu pui mana pe telefon sa-l suni pe Chuck Norris(Hitler) ca sa-l zdrobesti putin pe Van Damme?…daca apoi Chuck Norris zice vai ce livada frumoasa ai, da si mie vreo 40 ciresi ca altfel iti omor alta ruda…CE FACI CU ONOREA????…mie unul mi se pare absolut normal si firesc c-am incercat sa fim cu fundul in doua luntrii, ne-am urmarit interesul NATIONAL.
Punctul 5, a fost o anexare a unui teritoriu care nu ia apartinut nici macar in 1812, prin pacea dela Bucuresti turcaletii au cedat un teritoriu care nu era pasalac turcesc, nu puteau sa cedeze ceva ce nu era a lor. Anexarea Basarabiei in 1812 a fost un rapt teritorial, o anexare ilegala.
Punctul 9, e doar presupunerea mea, ca Hitler l-ar fi ademenit pe Antonescu in caz de victorie asupra URSS-ului ca Romania ar fi primit o mare suprafata teritoriala din Ucraina de azi care sa compenseze pierderea ardealului de nord…altfel nu vada nicio logica in faptul ca Antonescu a trecut Nistru si a pus in pericol viata a sute de mii de soldati romani si chiar natiunea romana.
Zau? Mergi pana la capat cu el?…Da in ’44 de ce n-am mers pana la capat cu el? De ce n-am aparat noi Berlinul? Pe aliatul nostru? Pe Elba? Barem fi consecvent. Altfel, afirmatia ta este falsa. Sub tot felul de explicatii de natura militaro-strategica am fi putut spune ca trebuia sa trecem chiar Amurul daca ne-o cerea Hitler! Si pe urma sa bombardam Sahalinul. Cum se face ca finlandezii nu au participat la lupte prin Crimeea, nu au trecut Donul sau Volga si nu au ajuns in Caucaz si la Stalingrad? Astia de ce nu au mers pana la… capat?
@Stu Wilson …
Treci peste cazul Finlandei… nu stii ce tratate au fost incheiate si mai ales ce papara a incasat „glorioasa” armata sovietica…In treacat fie spus,pe frontul finlandez a luptat si un batalion de vanatori de munte romanesc…Finlanda a fost poligonul de incercare al armatei sovietice…asta uita sa spuna multi… La fel ca si Spania cu cativa ani in urma…Si in cazul Spaniei se atribuie vina doar nemtilor, istoricii omit in majoritate ajutorul acordat de catre defuncta URSS….vezi batalioanele comuniste (+ 1 batalion de comunisti romani) …Internationala Socialista si Cominternul aU o mare parte din vina referitor la dezastrul spaniol… Observi cumva ca fostele poligoane de incercare nu au participat la WW2? Oare de ce?
In alta ordine de idei, daca noi am intrat in NATO, iar NATO sa zicem ca este infrant in anumite razboaie locale ce zici, trecem cu arme si bagaje la inamic? Exact pentru asta suntem numiti pe drept „Curva Europei”….Stii ce urasc cel mai mult militarii? Pe tradatori… Daca am fi continuat alaturi de nemti, soarta noastra era cu totul alta… Distrugerile provocate de zboi se compensau cu jaful facut de sovietici atunci cand am trecut de partea lor…Vezi cazul Italiei si al Frantei…amandoua au fost cu fundul in doua luntrii…dar au fost cu mult mai bine tratate dupa razboi. Sa nu mai vorbim de cazul Ungariei… Practic Romania inca de la inceputul razboiului ,a fost condamnata la aceasta chestiune…. Daca sa zicem prin absurd eram aliati de la inceput cu URSS ne jefuiau nemtii, asa dupa razboi ne-au jefuit rusii…
De ce germanii si japonezii sunt respectati oriunde? Pentru ca au mers pana la capat chiar daca multi din ei erau constienti ca este o prostie! In lumea asta, oamenii de onoare sunt tratati cu respectul cuvenit iar curvele cu tipul de respect pentru meseria aleasa! Asta nu intelege bizonul roman furajat cu comunism pe post de steroid!
Revenind la situatia internationala actuala, observi cumva ca zona araba este pe post de poligon?
Nu-i chiar asa desi exemplul cu Spania este excelent.
Finlanda s-a batut grozav cu sovieticii dar la sfarsit pierduse jumatate din teritoriu si i s-a impus statutul de nealiniere exact ca Austriei. Chiar in capitala ei la Helsinki. Eu zic ca logica impune sa afirmam ca finlandezii sunt cei care au mancat o bataie zdravana. Gruzia e alt exemplu unde s-a speculat slabiciunea rusilor si totusi astazi, Gruzia e cu o cincime mai mica si e inconjurata de baze rusesti. Eu zic ca Gruzia a mancat o bataie sora cu moartea, comparabila doar cu infrangerile in fata turcilor pe vremuri.
In legatura cu „statul cu curul in doua luntrii” este inadmisibil ce au putut sa ofere ca explicatie Maniu & Co. vis-a-vis de situatie. Ei au spus nici mai mult nici mai putin ca Romania se temea sa iasa din axa mai devreme de ’44 din cauza „pericolului” ca Stalin sa faca pace separata cu Hitler si razboiul sa se opreasca pe granita sovietica dinainte de razboi! URSS era eliberata si toata Europa ramanea sub Hitler. Prin urmare si Romania care nu putea intoarce armele mai devreme. Adica chipurile exista pericolul ca Hitler sa se razbune pe indisciplinata Romanie daca noi faceam insurectia armata mai devreme, ieseam din axa si intram in „natiunile unite”.
In treacat fie spus doar asta ar fi suficient sa definesti lasitatea. Polonezii s-au revoltat pana la sfarsit impotriva lui Hitler chiar daca suferintele acestui popor au fost uriase. La fel Iugoslavia sau chiar Franta care nu a trimis trupe franceze sa invadeze estul, desi Hitler putea sa-i stranga nitelus de gat si sa le dea un branci.
Iar Stalin afirmase inca din 1941 ca razboiul se va termina cu luarea Berlinului. Si in fata Moscovei in ’41 pe tancurile sovietice era o singura lozinca…”Za Berlin”! Era anul 1941 nu 1944! Noi ne facem ca nu stim asta. Asa ca ideea ca exista pericolul unui paci separate intre Hitler si Stalin e o bazaconie. Chiar daca era asa noi tot ne-am comportat las. In orice caz sovieticii nu au folosit acest cuvant. Potrivit Alexandrei Kolontay trimisul lui Stalin la Stockholm unde au avut loc negocieri cu romanii, eram „neseriosi” si „vicleni” nu lasi. Dar dupa rundele de negocieri secrete de la Cairo toata lumea s-a prins cum sta treaba. Adica noi vroiam sa pacalim atat pe Stalin cat si pe Hitler, fiindu-ne indiferent cine e mai tare doar urgia sa nu treaca pe la noi. Adica nu aveam nici un principiu ca cinste sau onoare ci doar dorinta sa nu avem soarta Poloniei sau
a Iugoslaviei. Restul se stie. Polonia si Iugoslavia au respectul tuturora pentru sacrificile lor si pentru pozitia consecvent transanta in ceea ce-l priveste pe Hitler. Sunt tari INVINGATOARE in WW2. Pana si Grecia sau Olanda sunt invingatoare. Asa le consemneaza istoria. Noi in schimb..suntem alta gasca.
@Stu Wilson…
Finlanda a pierdut in final cam 10% din teritoriu, Daca faci raportul intre fortele existente in conflict, o sa vezi ca o armata uriasa si destul de bine echipata s-a „impiedicat de un ciot”… Faptul ca URSS cerea peste tot teritorii in perioada premergatoare WW2 ma face sa cred ca ei au fost agresorii pana la urma… Daca Stalin mai avea un an la dispozitie, sigur il ataca el primul pe Hitler. Intre ei nu putea fi vorba de pace, ori Stalin ori Hitler,amandoi nu incapeau nici macar pe Jupiter daca ar fi fost posibil asta…Ca sa exemplific chestia cu teritoriile…Jumatate din Polonia nu a fost de ajuns pentru Stalin, au fost necesare si Basarabia, Letonia, Estonia,Lituania…Desi nu aveau nici in clin nici in maneca ,,,cu limba rusa/ etnici rusi…
Maniu nu facea parte din guvern … Ca
Armata rosie a facut curatenie cu mana nemtilor in Varsovia….asta cum se numeste? Fii sigur ca partizanii aia au fost lucrati chiar de serviciile secrete rusesti, le-au promis marea cu sarea daca provoaca o revolta la Varsovia ca sa usureze efortul de razboi sovietic. La final, rusii priveau cu sticla de votca in mana cum sunt macelariti polonezii… Din cauza asta nu sunt suportati rusii in Polonia, mai adauga Katyn….si tabloul este complet!
Alexandra Kolontay a fost destul de subiectiva la fel ca majoritatea inaltilor demnitari sovietici! Sa nu uitam ca URSS venea dupa o epurare masiva facuta de Stalin, toata lumea zicea ca el (si facea ce zicea el!) chiar daca in sinea lor nu erau de acord… Vezi erorile comise in WW2 de catre armata rosie la ordinul lui Stalin! Ceea ce nu i-a impiedicat sa laude trupele romanesti care luptau impotriva nemtilor dupa 23 august! Nu ti se pare putin cam tras de par? Chestia aia cu viclenia…Arata-mi un singur negociator care nu este viclean… As pune semnul egal intre negociator si viclean in cazul politicii!
Referitor la razboiul cu gruzinii… Daca tu dai o palma unui copil esti invingator? De ce nu recunoaste Rusia ca nu are nici-o treaba cu zona respectiva? Daca spun chestia aia cu etnici rusi… asta inseamna ca undeva in istoria lor rusii au fost din aia cu coviltir ,asemanatori cu tiganii nostri! Poti sa explici intinderea unui popor de aprox. 80 milioane de etnici rusi pe o suprafata uriasa, practic de la Vladivostok pana in Europa? In alta ordine de idei, cum rezista in cazul asta limba rusa???
Sincer, un stat urias care isi clameaza victoria in fata unor state mici provoaca repulsie pe plan international! Daca ar fi invins USA, parca mai ziceam sa se laude atit! Din celalalt unghi, daca un stat mic rezista cu succes invaziei unui stat urias deja este privit ca invingator! Desi statul urias a provocat daune materiale si pierderi umane importante statului mai mic, cel din urma este privit ca un invingator daca a rezistat cu succes unei invazii! Asta nu au inteles rusii in istoria lor si se pare ca nu vor sa inteleaga…. Desi la origini Rusia a fost un stat destul de mic! Ce ai costa pe mai marii rusi sa dea accept la unirea Romaniei cu Basarabia? Ce castiga statul rus daca mai plusa si cu tezaurul? Iti spun eu: castiga simpatia romanilor, automat astia spuneau „Rusia s-a transformat, nu mai este Rusia care ne lua tot din casa”, automat se inchidea gura nationalistilor! Altfel ar fi fost privita Rusia pe plan international daca facea chestia asta!
Dar , dupa cum se vede, Rusia nu o sa inteleaga lucruri simple…dar cu efect mare! Si de asta am urat in prima postare chestiile alea…Asa cum pentru Rusia este vitala Siberia, la fel si pentru noi este vitala Basarabia.
Treci peste chestia cu 80 milioane etnici rusi, din aia 143 de milioane cat declara ei… Restul sunt sigur alte etnii!
1.Pai depinde cum definesti tu o victorie? Daca o faci exact cum o face cartea noastra de istorie mincinoasa si trasa de par atunci Finlanda a castigat WW2 si Gruzia e mare putere planetara!
La 23 August 1595 ( nu 1944) a avut loc batalia de la Calugareni pe care orice elev de scoala invata ce tare a fost armia lui Mihai care l-a batut pe Sinan de i-au zburat dintii, Sinan, care avea forte coplesitoare. Dar batalia s-a terminat indecis! A doua zi turcii reiau inaintarea ajung la Bucuresti si pe urma chiar in Targoviste care era capitala tarii! Mihai fuge in Transilvania! Exact cum avea de gand Saakashvili! Turcii care aveau alte treburi prin Europa pleaca dar lasa garnizoane in Targoviste, Bucuresti si Giurgiu! Adica in realitate Mihai a pierdut razboiul! Abia peste un an, Sigismund „elibereaza” de fapt Muntenia. Uite cum facem noi istorie!
Asa si cu finici sau gruzinii. Care sunt REZULTATELE campaniei? Aia conteaza. Si ce e pus pe hartie! Adica PACEA. Postbelica. A carei negociere e la fel de nasoala ca un razboi pe front. Si in acest caz rusii i-au snopit pe finici si gruzini chiar daca s-au batut cu pricepere si bravura. Pentru ca rezultatele finale sunt catastrofale pentru subiectii in cauza. In WW 2 sovieticii au avut pierderi gigantice! Mult mai mari decat a avut Germania. Dar au pus steagul rosu pe parlament si pe nazisti in celulele de la Spandau. Sa inteleg ca si astia erau copii si le-au dat o palma?
Finlanda a pierdut toata Karelia a carei suprafata este cat vre-o doua Romanii. A pierdut iesirea la oceanul Arctic, (rusii invecinandu-se de atunci cu Norvegia!) despre care vad ca nimeni nu spune nimic, iar maine Arctica este viitoarea baza energetica a Europei. Asa cum ti-am zis defineste o victorie mai intai. Ce ma intereseaza pe mine ca au cazut mai multi sovietici decat finici dupa cum cel interesa pe Padisah ca pierisera multi turci la Calugareni daca rezultatul este ocuparea Targovistei sau controlul unei bune parti din Finlanda. Astea sunt socoteli ” contabile”. Unii-si permit multi soldati altii putini. Intelepciunea spune ca cei care au mai putini sa nu infurie pe cel care are mai multi. Altfel se petrec evenimente gen Calugareni 1595, Gruzia sau Finlanda. Ce ai vrea? Sa se lupte parte’n parte? Ca si cavalerii pe vremuri, unu la unu? Nu fi naiv.
2. Sunt de acord ca daca Hitler nu ataca URSS in 1941 nu-l mai ataca de loc. Stalin contraataca. Pentru Hitler a fost o problema de timp, pe care l-a risipit pe cucerirea vestului. Dar n-avea ce face. Nu putea sa plece la aventura in est cu vestul iesit de sub control. Asta o spune orice carte de strategie. Asa ca a pierdut timp cu cucerirea lui si s-a grabit cat a putut. In 1942 URSS ar fi fost prea puternica. De exemplu ei au avut in 1941 in fata Moscovei un numar limitat de T34. In 1942 ar fi avut mii si Operatiunea Barbarossa ar fi devenit in aceste conditii improbabila.
3.Povestea cu polonezii care fara sa intrebe pe nimeni daca-i oportun s-au nu, s-au apucat sa faca insurectie de capul lor crezand ca armata rosie e la ordinele lor, este o tragedie provocata de propria prostie desi explicabila de nerabdarea de a scapa odata de ocupatia inumana a nazistilor. De cand lumea si pamantul o armata este comandata de comanda sa si nu de ” dorintele” fie ele si justificate ale civililor. Cum vine asta? Bai fratilor armata rosie e la granita noastra! Haideti bai sleahtici viteji sa incepem si noi in Varsovia tambalaul ca astia sigur apar pana la 8 seara! Ce spui Franz? Zau? Da daca eu nu mai pot CHIAR ACUM sa inaintez? Daca am pierdut inertia de la declansarea ultimei ofensivei ? O senila,.. un soldat,… o caruta cu alcool? Daca sunt in plina regrupare. Sau daca pur si simplu trebuie sa astept logistica ca nu mai am gaz, munitie, paine sau filme cu Stan si Bran? Poate nu-i OPORTUN nici macar operativ strategic sa inaintez pe directia Varsovia asa cum au astia chef? Poate e mai eficient prin Cracovia. Pe directia Aushwitz. Sau dinspre Chestochowa din Cehoslovacia? Nemti nerabdatori sa ajunga in raiul lui Wotan sunt peste tot pe aicea. Si in Polonia si in Ungaria si in Austria sau Cehoslovacia. Si toti asteapta sa ia bataie. Pe care-i alegi primii? Pai facem plan. Lolek si Bolek stiu de el? Niet.
Ai vazut tu un singur insurectionist care s-a dus la STAVKA sa propuna vre-un plan? Care sa intrebe ceva? Bai voi CHIAR PUTETI la 8 seara? Sau si mai simplu. Ne ajutati? Da! Cand? Asta face din insurectia poloneaza ceva foarte neprofesionist ( desi explicabil) comparativ cu insurectia romana care a fost ceas! Cum asa? Fraierii astia de romani cum de nu au inceput recapturarea Iasului inainte de ofensiva lui Malinovski si Tolbuhin? Cum de totul s-a coordonat cu precizie si nemtii chiar au fost luati prin surprindere? Pai e vorba de coordonare. Adica premeditare. Stii tu ca s-a premeditat ceva de polonezi impreuna cu STAVKA? Ai auzit de vre-o coordonare operativa comuna ? Barem de un stat major comun?
Revolta poloneza a fost o tragedie. Cauzele sunt altele si nu sovieticii sunt vinovati de deznodamantul ei. Daca Stalin hotara sa faca pace cu Hitler intre timp cum ne spuneau politicienii romani? Si se retrageau pe granita pentru ei razboiul fiind incheiat? Sleahticii ce faceau? Ascultau barem radio Moscova? Nerabdare combinata cu lipsa de profesionalism, de coordonare, de organizare ba chiar si de „fler”, de bun simt elementar. Ar fi trebuit sa astepte momentul miscarii unui „front” sovietic nu al unei armate. Si astea sunt operatiuni migaloase care cer timp. Un front sovietic avea si 12 armate cu tot cu rezervele. Ca asta se se miste ceas e nevoie de logistica si coordonare intre mari unitati. Si nici un comandant sovietic nu a primit vreodata ordin decat de la superiorul sau. Adica acesta insurectie trebuia coordonata cu miscarea unui intreg front si sa fie o anexa a lui. O operatiune minora dar integrata a lui. Atunci da. Daca incepeau insurectia cand tancurile sovietice ajungeau chiar linga Varsovia si nu inainte, cum s-a intamplat la Iasi atunci le-ar fi iesit din prima. Asa au platit pretul nerabdarii, a lipsei de experienta al prostiei desi asa cum ti-am zis este explicabila.
Katyn e un episod stalinist. De exces de zel, de razbunare istorica sangeroasa, (tipic gruzina) si de plata a unor datorii pe care polonezii trebuiau sa le plateasca. Ei au dus o lupta pe fata impotriva revolutiei bolsevice si cei mai multi sabotori erau polonezi. Au avut chiar si interventie armata directa in Rusia lui Lenin. Si cand Stalin a executat pe ofiterii sovietici la „marea epurare” primii ofiteri executati erau de origine poloneza. E o minune ca Rokossovski a suravietuit! Intre rusi si polaci e o poveste dramatica straveche. Polonezii au vrut sa catolicizeze toata Rusia provocand o reactie foarte dura a poporului. Au facut excese de neinchipuit in Rusia ortodoxa. In Ucraina a fost tragic, provocand rascoala lui Hmelnitski si apoi a razboiului taranesc. Polacii nu sunt usa de biserica si ranile se inchid greu. Dupa ce i-au desfiintat ca stat , rusii i-au umilit, transformand Polonia in gubernie pentru 200 de ani si Varsovia intr-un simplu nod de cale ferata.
E greu cu impacarea si Katyn e doar un episod. Daca-l invoci poate invoci si pacatele polonezilor fata de rusi. Atunci ai deveni mai intelept mai echilibrat si in genere nu ai arata cu degetul neaparat pe cineva. Caci dpdv istoric polonezii sunt cei care au ridicat primii piatra!
4. In alta ordine de idei, cum rezista in cazul asta limba rusa???
Pai e o cultura superioara, oricarei alteia de pe teritoriile pe care le amintesti.
De ce grecii nu au putut fi siliti de romani sa vorbeasca latineste? Pentru ca cultura greaca este superioara celei romane. La fel egiptenii. Nici un egiptean nu vorbea latina. Daca ne uitam la Rusia vedem aceeasi tema. Toti nerusii asiatici vorbesc ruseste si sunt numiti cu substantive proprii slavizate. Avem peste tot Aliev in loc de Ali. Mogamedov in loc de Mohamed, Gasanov in loc de Hasan etc. Si diferenta e si mai clara avand in vedere ca sunt nume de familie. Spre deosebire de bulgari si turci „rusificarea” nu s-a facut fortat. Nici nu era posibil. Imammi au fost primii care au acceptat noile denumiri. In schimb la popoarele identice cu rusii care au aceeasi cultura s-au pastrat diferentele. Bulgarii au sufixul OV..EV. De pilda Jukov, Makarov, Konev..etc. Ucrainienii au sufixul KO ..Litvinenko, Demianenko..Bielorusii pe SKI si ICI..Vronski, Tsiolkovski, Gurevitch…iar rusii get beget pe IN..Lenin, Levin…Putin etc.
Mai mult decat atat, la alte „popoare” la care influenta era oricum masiva, ca limba romana s-a dezvoltat un grai aparte dar fara deosebiri de limba cu romana dar care din cauza usurintei de a scrie fonetic ( mult mai dificil cu caractere latine) se scria cu alfabetul rus. Dar doar alfabetul nu limba. Limba a ramas romana doar ca se scria fonetic cu alfabetul lui Kiril. E vorba evident de moldovenii nostrii. La alte popoare functionau doua alfabete si doua limbi (ambele oficiale!), Ca la gruzini , armeni, baltici sau coreeni.
5. Rusii nu dau nimic inapoi pentru care au pierdut sange. Este in traditia lor populara, regula in Realpolitik, lege a bunului simt si …proverb rusesc. Singurul mod in care dau ceva inapoi este tot cu sange. Bate-i intr-un razboi si atunci fa cererea! Dar grija mare. Nu cere prea mult deodata! Ci pe rand! Astia nu uita niciodata. La urmatoarea operatiune „hematologica” vor lua de sapte ori mai mult in numele pedepsirii „cererii” tale. Deh..i-au avut pe tatari ca maestrii. Si niciodata tatarii nu au platit ceva de bunavoie.
@Stu Wilson
Daca tot amintesti de Calugareni, si spui ca in istoriografia noastra nu se vorbeste si de urmarea ei si cum Mihai a fost nevoit sa se retraga apoi, pai si tu nu vorbesti cum s-a terminat de fapt razboiul ala ci te opresti la ce iti convine tie.
Mihai a inceput razboiul invadand sudul Dunarii si ajungand pana la cativa km de Adrianopole, Balcanii erau in extaz si il vedeau ca pe un eliberator.
A urmat contraofensiva otomana, batalia de la Calugareni etc, retragerea lui Mihai din cauza fortelor insuficiente.
Mihai s-a intors insa si i-a batut pe turci si la Targoviste si la Giurgiu si apoi a unit si Ardealul si Moldova sub sceptrul lui.
Iar turcii care pornisera cu gand sa transforme Muntenia in pasalac au terminat prin a se retrage cu coada intre picioare, a semna un tratat si a recunoaste domnia lui Mihai in toate cele trei Tari Romane.
Nu stiu cum poti sa tragi de aici concluzia ca se aseamana cu situatiile Finlandei sau Georgiei ?
4 SEPTEMBRIE 1941.ÎNTÂLNIRE LA WASHINGTON ÎNTRE însărcinatul cu afaceri român Brutus Coste şi secretarul de stat american Hull.
Diplomatul român a prezentat nota guvernului României semnată de Antonescu
prin care se justifica participarea României la război împotriva URSS.
Apoi, diplomatul român conform instrucţiunilor primite de la Antonescu, a precizat că, războiul împotriva URSS are doar scopul de a redobândi teritoriile ocupate, iar de acum în colo operaţiile României vor fi limitate la obligaţiile unei forţe de ocupaţie. De asemenea s-a făcut precizarea că aria operaţiilor va fi limitată la regiunea dintre Nistru şi Bug.România nu formulează pretenţii teritoriale şi a explicat guvernului german că nu va fi de acord cu nici o expansiune în Est ân schimbul Transilvaniei care rămâne o problemă naţională.Apoi diplomatul român a mai făcut precizarea că România a refuzat cererea germană de a participa la invazia Iugoslaviei.
Secretarul de stat:”Răspândirea comunismului ca sistem este o problemă în sine.Guvernul SUA consideră hitlerismul inamicul mondial al naţiunilor paşnice, distrugându-le una după alta.SUA cheltuieste miliarde de dolari pentru înfrângerea hitlerismului şi această situaţie determină atitudinea noastră şi faţă de acele ţări care ajută cauza lui Hitler”
Diplomatul român:”România speră să fie din nou liberă pentru cooperare cu alte ţări, dar în ce priveşte relaţiile cu URSS pare a nu fi înţeleasă aşa cum reiese din declaraţiile d-lui Churchill care ne-a făcut – ŞACALI AI TIGRULUI.
Hull:”Este o problemă între dv. şi guvernul britanic”.
8 septembrie 1941.SUA solicită României şi Finlandei să înceteze participarea la războiul împotriva URSS, iar Finlandei să-şi precizeze obiectivele la fel ca România.Finlanda a răspuns că nu va trece graniţa în URSS, şi şi-a respectat angajamentul.
25 septembrie 1941
Guvernul SUA:”Încetaţi imediat orice acţiune militară împotriva URSS, deoarece v-aţi redobândit provinciile româneşti.Guvernul american consideră nazismul adversarul său de moarte şi oricine se asociază nazismului va avea să întâmpine ostilitatea SUA”.
Guvernul Antonescu nu a dat nici un răspuns.În acest timp se duceau luptele pentru Odessa iar în Transnistria se comiteau crime de război împotriva evreilor români, polonezi şi ucraineni din ordinul lui Antonescu.
6 decembrie 1941
M.Britanie declară război României, Finlandei şi Ungariei.
9 decembrie 1941
China declară război Japoniei, Germaniei şi Italiei.
10 decembrie 1941
Australia declară război României.
12 decembrie 1941
Antonescu, în calitate de prim – ministru şi autodenumit”conducător al statului” declară război SUA.Unii cetăţeni americani au luat hărţi de la chioşcuri pentru a vedea pe unde este România.
6 iunie 1942
SUA declară război României.
Acestea au fost evenimentele de atunci.
@Vasile
Totul a inceput de fapt cu tratatele secrete dintre Hitler si Stalin, lacomia bolsevicilor si nazistilor si prostia englezilor si francezilor care au crezut ca daca il lasa pe Hitler (si pe Stalin chiar) sa inghita tari mai mici sau mai slabe aia se vor linisti.
Ce a urmat se stie, au fost la randul lor atacati pentru ca niamnui nu-i place concurenta, nu pot fi doua sabii intr-o teaca cum se zice.
Ce descrii tu sunt consecintele actiunilor bolsevicilor si nazistilot si felul cum a reactionat Romania
Vinovatii principali care au pornit al doilea razboi mondial si care au facut cele mai mari crime sunt in ordine Stalin, Hitler, marea finanta mondiala si prostia anglo-franceza.
Eu sincer ma bucur ca Romania a omorat cat mai multi sovietici, dar apoi si hortisti si nazisti.
Asta trebuia sa fie scopul, toti aia erau vinovati fata de noi si nu trebuie sa avem regrete, nici cam ajuns in Caucaz si am cucerit nu stiu ce prin Cecenia, si nici ca am trecut de muntii Tatra, am facut ceea ce trebuia in ambele cazuri.
Nu trebuie sa ne intereseze opiniiloe unui dobitoc precum Churchill sau cele ale americanilor de atunci, si desigur nici tampeniile debitate de propaganda sovietica sau ruseasca, si nici macar unele aiureli spuse de nazisti.
Un singur lucru conteaza, Romania si interesul nostru national, si desigur nimicirea inamicului care ne ataca
Aprilie 1939
Germania a terminat ocuparea întregii Cehoslovacii.
Mai 1939
Stalin a solicitat M.Britanii şi Franţei încheierea unui tratat împotriva Germaniei, în cazul că va mai încerca ocuparea vreunui stat, cele trei mari puteri să intervină.
Cele două aşa zise mari puteri, mai bine zis puteri coloniale M.Brt. şi Franţa au fost de acord trimiţând la Moscova delegaţii. Prima observaţie a ruşilor a fost că cele două delegaţii au venit împreună cu un avion de transporatat marfă şi nu cu un avion de pasageri sau special.Tratativele au continuat în luna inie, iulie şi august. În acest timp marele conducător fascist Adolf Hitler care a vrut să cucerească lumea, s-a făcut foarte mititel şi n-a mai îndrăznit să facă o mişcare greşită.Hitler solicita zilnic serviciilor de informaţii despre zezultatul de la Moscova. În cele din urmă, Hitler a aflat că de fapt tratativele merg prost deoarece delagaţii britanici şi francezi aveau funcţii mici şi nu erau împuterniciţi să semneze un asemenea tratat împotriva Germaniei.Aşa că, la începutul lunii august 1939, Germania a curtat URSS în privinţa semnării unui tratat comercial. Astfel, pe 22 august 1939, la o zi după plecarea delegaţilor, Hitler a trimis o telegramă lui stalin prin care îl informa că mâine 23 august ministrul de externe al Rheich – ului va veni la Moscova pentru discuţii foarte importante.Toată noaptea fanfara Kremlinului a învăţat imnul fascist al Germaniei. A doua zi, pe aeroport, ministrul de externe a fost primit de Molotov, iar membrii ambasadei germane din Moscova au schiţat zâmbete la adresa fanfarei care cu greu interpreta imnul nazist.Ajunşi la Kremlin, ministrul german a pus pe masă textul tratatului de neagresiune pe 10 ani şi economic.De asemenea, se preciza că între Germania şi Polonia va avea loc un conflict din care URSS poate să-şi reia înapoi teritoriile ocupate de Polonia în 1920(vestul Ucrainei şi a Bielorusiei).Între timp a Berlin, un reprezentat al ambasadei României l-a invitat la o bere pe un apropiat al ministrului de externe german, cu care se împrietenise. La un moment dat între ei a avut loc următorul dialog:
-Am aflat că şeful tău a plecat la Moscova pentru semnarea unui tratat după ce Anglia şi Franţa n-au făcut-o cu ruşii.
-Da aşa este.
-Dar, aş vrea să te întreb acum aşa ca prieten, pe noi românii ne afectează cumva?
-Ai să vezi la timpul potrivit, răspunde arogant neamţul.
Din acel moment, românul n-a mai putut bea berea, s-a dus la sediul ambasadei de unde a fost informat telefonic regele Carol II că, la Moscova germanii au pregătit ceva neprevăzut şi României.
După ce ministrul german a prezentat textul, Stalin a convocat Biroul Politic al PCUS unde s-a discutat:Ce facem?Dacă nu semnăm cu Germania este posibil să intrăm în război cu aceasta, dacă semnăm poate mai amânăm acest război.Atunci s-a hotărât a doua variantă.După semnare, s-a dat o masă festivă unde germanii s-au îmbătat şi n-au trimis informaţia imediat lui Hitler. Hitler aştepta la Berlin rezultatul.Trecuse de miezul nopţii şi de la Moscova nimic.Hitler se plimba dintr-o cameră în alta stresat la culme.Dacă Stalin nu-i de acord, voi merge eu personal la el, spune Hitler la cei prezenţi.În sfârşit pe la ora 2 vine ştirea că Stalin a fost de acord.Imediat l-a chemat Hitler pe şeful M.St.Maj. cu proiectul de atacare a Poloniei pe care l-a semnat, atacul fiins stabilit peste 8 zile adică la 31 august(cu o zi înainte la amânat pe 1 sept.).
Aşa s-a întâmplat atunci.În rest sunt discuţii de cafenea.
Vinovaţii principali sunt politicienii britanici şi francezi care au dat mână liberă Germaniei de frica ei.
În ce priveşte uciderea a cât mai multor sovietici, horthysti şi germani, n-are nici o legătură cu Hitler care a declanşat cel mai mare măcel din istorie. Acei sovietici, unguri şi germani care s-au ucis împreună cu românii, sunt de fapt bunicii şi străbunicii noştri şi ai lor, smulşi din sânul familiilor, oameni nevinovaţi trimişi să moară aiurea pentru interesele fascismului german.
Nu este cazul şi nici normal să vorbim despre militarii trimişi cu forţa şi care s-au ucis unii pe alţii, în urma cărora au rămas milioane de văduve, orfani şi răniţi, şi să spunem acum cu bucurie că ar fi trebuit ucişi mai mulţi.Ar trebui să avem un respect pentru militarii sovietici, români, bulgari, sârbi, polonezi, francezi, britanici, americani… care prin jertfa lor au salvat omenirea de fascism.
În ce priveşte România, interes naţional nu mai există pentru noi, suntem într-un tratat politic UE şi unul militar NATO, în interesul celor care le conduc pe acestea.
@Cristian
Germania nu a fost niciodata aproape sa produca arma nucleara. Din toata infrastructura necesara producerii plutoniului sau uraniului imbogatit, primii si cei mai importanti pasi, au reusit doar sa produca apa grea, cu alte cuvinte aproape nimic. Le mai trebuia cel putin un reactor nuclear complet functional pana la arma nucleara, abia atunci putem spune ca erau relativ aproape.
Iar legat de aceste tragice evenimente putem zice doar atat.
Niciodata nu o sa stim care ar fi fost situatia daca luptam, iar sovieticii au demonstrat ca singura lor calitate in acel moment era numarul de trupe si nu calitatea lor.
Bogdan, ok, poate am exagerat spunand ca nemtii au fost aproape sa-si procure arma nucleara dar cert este ca aveau intentii clare sa puna mana pe ea, daca ar fi si reusit oare cum arata Romania intorcand armele impotriva lor…
cristian daca romania ar fi facut in vara lui 1941 ce ai sugerat tu ne-ar fi ocupat nemtii in cateva zile asta inainte de a ramane ei fara petrol ( aliatii in acea perioada nu ar fi putut sa ne dea nici macar un surub plus ca nici nu erau curiosi sa dea vreun ajutor unei romanii care tocmai a facut o prostie galactica ) ,e de prisos sa amintesc ca in acea periada wermachtul era stapan pe campurile si rafinariile din romania .
Stu Wilson, dany, sharky
Dupa razboi multi viteji ….
Plus ca o tara nu are voie sa se sinucida ptr “onoare” . Asta este un act individual care cand se face ptr Tara este stimabil si merita monumnete., Cand este implicata o tara se vorbeste de prostie si tradare . Si fiecare tara are interesele ei si proasta ar fi de ar pune interelele altora inainte (chiar si Franta care a sprijinit .. ete na! A sprijinit interesele ei care ii dictau sa sprijine Italia si Romania insa cand a fost vorba de Siam .. colonie s-a numit!)
Iar in 1940 Romania a fopts pusa intr-o situatie cam fara iesire. Nu mai putea fi neutra (desi tare I-ar fi placut ! Mai ales sa vanda pe aur garu , proci si petrol!!) Da asa era in situatoa de a mjerge fie in Vest fie in Est .. totul depindeea de oportunitate. Eventualele reprosuri morale sa fie adresate celor care au provocat aceastas situatie : Nemtia si Rusia!! Nu e cazu sa ne autoacuzam de imoralitae ca cand astea 2 s-u dovedit a fi si talhari si codosi ordinari !!!
In rest ce sa zic.. Nu stou daca Polonia nu ar fi cedat coridorul daca ar fi stiut ca garantiile anglo=franceze fraceau cat o ceapa degerata. Si daca ar fi stiut ca pactele de neagrtesiune cu Nemtia si URSS devenisera curpapir (chioar asa : avea tratat de neagresiune si cu URSS si cu Nemtia) . Iar Iugoslavia nu avut de ales –a fost atacat fara avertisment! Basta!!
Dany onoarea miltara a fost intodeauna ceva relativ . De exemplu Macjuensen I-a dat cuvantul lui de onoare lu Adolf ca imediat ce s-a terminat intrevederea sa orodone sa fie contactai Aliatii . Si Osceola a nurit fiinda a crezut in onoarea militara a unui “gentelmen”. Si Nemtioa a comis cele mai marsave tradari cu putinta : a atacat state pe neutre pe care le garanta!!! Asa ca nu e cazu sa ne punhem cenusa in cap … ca daca stamk si cautam gasim si noiste vizite ale unor genrali chinezi in SUA ..
“De ce germanii si japonezii sunt respectati oriunde?” Fiindca sunt mari putori d’aia! Nu ptr ca au “onoare”. E vorba de bani si poutere adica sunt niste Becalli la nivel statal!
Stu Wilson Maniu si retragerea. Pai in primu rand ca retragerea din cooperarea cu Nemtia era riscanta. V ce au patit Italia, Ungaria si ei – da ciurpriza – Finlanda!! Apoi ptr ca maniu se deroba de orice responsabilitate (de ex la 23 augqaist 44 nu a fots gasit nici cu poliotia!! Era cauta sa fioe facut premier da prea riscant!! Si daca asta nu ajunge ia vedeti cat de “scrofulos” a fots Maniu in legatiora cu “restiaratia”. A faciliata revenirea lui Carol2 , apoi si-a dat demisa, a lasat pe altui ca sa jure credinta regelui Mihai ca peste 2 zile sa il detroneze si sa ilfaca rege pe Carol2 si apoi prospat si nerihabit ca un crin dalb Maniu a revenit si a jurat cvredinta noului rege !! Nu=I prea placea cuvantu responsabilitate./ D;aia a ajuns ci Antonescu premrier fiinda isi asuma responsabilitati.)
Si situatia Romania de dupa WW2 . Noi eram pe lista “scurta” a Rusiei., Polonia sdi Iugoslavia nu!! Si ep lista Angliei era Grecia asa ca Romania a fost la schimb… Iar pe lista SUA erau alte prioritati .
Politica la inamt novbel are tot atata moralitate cat si tractiru’ iar reponsabilii mlor sunt ca codosii inbsa iun plublic predica virtutea .
Rusinea nu-i a regelui Carol II ca a pierdut Basarabia, ci a noastra ca n-am recuperat-o! Nimeni in România Regala n-a acceptat in 1940 cedari teritoriale! Sa ne batem orbeste! Este exact ce voia Stalin când si-a pus armata si agentii cominternisti, infiltrati indeosebi printre minoritati, sa ne jefuiasca si sa ne umileasca trupele si functionarii in retragere! Sa-l constrânga pe Regele Carol al II-lea sa recurga la rezistenta armata, generalizând conflictul. Asa se explica si ciudata idee Molotov de a ocupa nu numai Bucovina de Nord si Basarabia, ci si pamântul moldovenesc niciodata tinator de aceste provincii, al Hertei: era târgul natal (1899) al Elenei Lupescu, se miza pe exploatarea psihologica a impulsivitatii Hohenzollernului din capul tarii. Sa ne batem, dar… de la 4 aprilie 1944 incoace, inclusiv dupa 17 decembrie 1989, noi românii nu ne mai saturam de câti prieteni avem la toate zarile! Noi ne-am si batut, de indata ce am avut nu un aliat, ci un tovaras de drum lânga care sa ducem un razboi paralel. Depinde doar de analisti si de scriitorime a sublinia aceste sacrificii din Razboiul Sfânt dus impotriva ambelor totalitarisme (1940 – 1945). Perspectivele nesabuintei de a face razboi in iunie 1940 fara a ne baza pe un mare aliat erau urmatoarele: 1) URSS nu s-ar mai fi oprit unde ne este granita azi: cu certitudine ar fi luat TOATA Bucovina, cu Suceava, cu Voronetul si cu Sanctuarul de la Putna cu tot; 2) Revizionistii unguri si bulgari ar fi ajutat la extinderea bolsevismului, iar harta României postbelice nascute dintr-un stat desfiintat ar fi fost cu siguranta mai rea decât azi.
Rusia nu ar fi trecut Prutul,nu avea de ce,nu ca am fi fost noi ce-va da,aveau o înțelegere cu Nemții,pentru ei era suficient sa distrugă instalație petroliere.
Cat despre Ungaria ea se afla în sfera Germana de influenta și cu toate ca grosul armatei germane era în Franța,avea suficiente trupe sa mature pe jos cu Ungaria dacă ar fii vrut,de acea întrebare este cum ar fii reacționat Germania,în cazul Ungariei,
bogdan nici tarile baltice nu ar fi trebuit ocupate in cadrul pactului ribentrop- molotov dar stalin le-a ocupat in 1940 , nu cred ca in caz de conflict urss s-ar mai fi oprit pe prut ( stalin facea aluzie la granita pe carpati referitor la romania ) in alta ordine de idei in cazul ungariei nu cred ca horti ar fi fost atat de cretin in 1940 sa atace romania in prima zi de conflict cu urss ( era militar de cariera ) mai mult ca sigur ca ar fi atacat in momentul in care armata ungara ar fi putut sa-i satisfaca pretentiile fara prea multa bataie de cap , armata romana dupa ce ar fi fost rupta de sovietici in basarabia si bucovina nu cred ca ar mai fi fost nici macar in masura sa opuna o rezistenta decenta armatei maghiare daramite sa mature cu ei pe jos ( fara sa mai luam in calcul ca in caz de conflict cu ungaria automat ave-am de a face cu germania si italia foarte puternice cel putin prima amintita in perioada respectiva ) .
Ma refeream la Germania ca nu ar lasă Ungaria sa intervină în România.
Legat de tarile baltice,sovietici au intrat sa-i protejeze,bine ca i-au protejat de le-a venit rău balticilor e partea a doua.In cazul României zona de influenta stabilit în pact de sovietici şi nazişti se termina la Prut,ce rost avea pentru Rusia sa ocupe pana la Siret,când pentru ei era suficient sa bombardeze,instalaţiile petroliere,(rafinai sonde).
Ca sa răspunzi la întrebare dacă putea România sa facă altlceva in 40,trebuie sa răspunzi la întrebările:
Vroia Rusia sa îşi strice relaţia cu Germania,trecând Prutul ?
Care erau relatile România Germania atunci ?
Putea Germania sa lase Ungaria (sau sa intre cu ei) sa intre in România,cu sperata ca vor ocupa unguri rafinarile si sondele cu riscul ca sa nu mai gaseaca nimic ?
Potrivit înţelegerii din 23 august 1944, în sfera de influienţă sovietică intrau Estonia şi Letonia.
La 28 sept.1939, la a doua întâlnire între Ribbentrop şi Molotov s-a completat paragraful 1 din protocolul din 23 august, cu Lituania, iar regiunile Lublin şi Varşovia intrau în sfera de influienţă germană.
În ce priveşte Prutul, acesta era „graniţa” stabilită de Hitler până unde să anexeze Stalin. Dacă Hitler ar fi stabilit graniţa pe Carpaţi, Stalin ar fi anexat până la Carpaţi. Şi tot Hitler dacă ar fi stabilit graniţa de est a Ungariei pe Carpaţi adică întreaga Transilvanie ungurii ar fi anexat-o, iar la Bulgari toată Dobrogea şi aceştia ar fi anexat-o fără nici o problemă.
În ce priveşte Polonia, în tratatul Hitler – Stalin, era trecută şi o parte din teritoriul polonez, însă Stalin a oprit Armata Roşie la graniţele de vest ale Ucrainei şi Bielorusiei ocupate de polonezi în anul 1920, pentru care Stalin i-a pedepsit la Katyn. Generalul rus a cerut explicaţii la Moscova în legătură cu oprirea pe cele două graniţe, de unde i s-a răspuns că Stalin a ordonat ca AR şă nu intre pe teritoriul Poloniei, ca să rămână polonezii sub ocupaţie germană pentru a le crea probleme acestora. Unguria era sub influienţă germană şi executa doar ordinele din Berlin.Ungaria a avut o armată slabă şi indisciplinată.Bulgaria a avut o armată superioară Ungariei şi Iugoslaviei.Italia a avut o armată slabă, dar a fost ostilă României până în 23 noiembrie 1940 când Antonescu şi Garda de Fier au semnat Tratatul Tripartit unde România a intrat în tabăra fascistă.
dar de rezistenta anti bolsevica din epoca postbelica nu scrii nimic? Romanii au avut cea mai indelungata rezistenta armata anticomunista (in conditiile in care, de exemplu ,occidentala Franta sau ..Itaila erau infestate de marxism). vedeti filmul ‘portretul luptatorului la tinerete’ sau documentarul ‘memorialul durerii’ ambele incorecte politic, nu?.
@Ion,
Articolul este al lui Cristian Negrea si noi l-am preluat…
Cat despre rezistenta anticomunista, au mai fost discutii pe aici.
Oricum, astfel de subiecte sunt de apanajul istoricilor de profesie, deci nu putem scrie articole la comanda aici…
Daca apare ceva relevant si gasim sau suntem anuntati, publicam cu placere.
@Ion…
Daca tot intrebi asta imi permit sa spun ca sovieticii copiau si in aceasta chestiune. Asfel au sustinut partizanii comunisti din Grecia, prin intermediul Bulgariei / Iugoslaviei din decembrie ’44 pana in februarie ’45(asta a fost razboiul civil, actiunile de partizani au continuat si dupa). Practic Stalin dorea iesire la Mediterana…era nemultumit cu impartania teritoriilor. Acum iti dai seama cine a dat ajutor Greciei sa se duca la vale in zilele noastre? Exact acel partid comunist, transformat mai tarziu in socialisti…Practic actiunile din Grecia au fost o contrapondere la actiunile desfasurate pe teritoriul nostru de catre partizanii anticomunisti…Daca doresti sa gasesti „puisorii” Moscovei, este de ajuns sa privesti miscarile socialiste din Europa,(care uneori mai ajung si la guvernare!) ….aceste miscari socialiste au avut la origine partide comuniste dirijate de Moscova, vezi Cominternul, Internationala Socialista etc , practic erau sub controlul Moscovei. Mai nou, „puisorii” Moscovei au trecut Atlanticul, vezi Bolivia, Venezuela, Ecuador, Argentina…
Parerea mea, nu stiu daca si corecta, este ca greseala nu s-a facut in iunie ’40, atunci era deja prea tarziu, ci o data cu infiintarea Romaniei Mari. In loc sa fie clar ca suntem inconjurati de dusmani, care vor incerca preluarea teritoriilor ce considerau a li se cuveni, cand conjunctura le va fi favorabila, ne-am lasat pe tanjala si huzur, ne-am bazat pe vorbe goale si hartii de sters la cur. Din anii 20 trebuia inceputa industrializarea masiva a tarii, cu orice pret, fortificarea granitelor si mentinerea armatei la cel mai inalt nivel.
Cat despre opritul pe Nistru, trebuie sa fi cel putin naiv sa crezi ca rusii s-ar fi oprit si ei apoi pe Prut, greseala zic eu este ca am trimis mult prea multi oameni in rusia cu prea putin material. Ca un exemplu, parerea mea este ca mai bine ai 100000 soldati cu artileria si armamentul automat cat pentru 300000.
M-am exprimat gresit spre final, ce vroiam sa spun de fapt este ca mai bine ai 100000 cu armament complet, mai mobili si mai usor de aprovizionat, decat sa ai 300000 soldati cu material cat pentru 100000.
Daca e sa pastram proportiile, cred ca stam mult mai prost acum decat atunci.
Pe frontul de est au fost permanent 4.000.000 de militari germani,din care s-au îmbolnăvit 2.000.000 pe an.Din cei 4,0 mil., 2,0 încadrau cele peste 200 de divizii, iar ceilalţi reprezentau logistica, aviaţia, marina, unităţile de exterminare în masă, unităţile de jefuire a economiei sovietice, unităţile cordon în spatele trupelor germane pentru a-i executa pe cei care fug înapoi, unităţile de căi ferate, unităţile de siguranţă pentru transporturi, unităţile de lucru, spitalele,poşta militară, etc.Frontul de est a avut o lăţime de 5.500 km în anul 1942 din care 1.000 km fără germani fiindcă Germania nu mai avea rezervă umană pentru completarea pierderilor.Aceşti 1.000 km au fost ocupaţi de români, unguri,italieni,slovaci,croaţi,spanioli şi o divizie arabă.Hitler accepta pe oricine numai să vină pentru a salva armata germană.Astfel pe frontul de est din 22 iunie 1941 şi până la 9 mai 1945 s-au succedat 10.000.000 germani.Din 3 iulie 1941 până la 23 aug.1944 s-au succedat pe frontul de est 901.000 militari români din care:72.000 au murit, 305.000 răniţi, 281.000 prizonieri şi 86.000 dezertori condamnaţi.În ce priveşte existenţa unei armate de 100.000 oameni foarte bine înarmaţi aceasta ar putea acţiona pe un teritoriu mic de cca 50 km, iar pe un teritoriu cât România ar fi ca şi când n-ar fi. În noiembrie 1942, armata română mobilizată avea următoarele efective:463.395 în URSS şi 323.445 în România(90% recruţi şi rezervişti din primul război mondial) care făceau instrucţie şi săptămânal erau trimişi pentru completarea pierderilor în URSS.
1 oct.1942, Mareşal Antonescu:”Industria de război sovietică nu este atât de profund zdruncinată aşa cum se crede, nu i s-a dat lovitura decisivă şi dispune de suficiente materii prime, combustibil, instalaţiuni de prelucrare, iar greutăţile ce le întâmpină în prezent sunt în măsură a fi remediate în spatele îndepărtat al frontului”.
3 dec.1942, Mareşal Antonescu:”Înfrângerea germanilor de la Stalingrad este rezultatul nu numai al unei erori de concepţie şi conducere, ci şi al neputinţei de a-i copleşi pe ruşi.Frontul german se găseşte într-o criză strategică gravă ca urmare a lipsei de rezerve.Germania şi-a propus ţeluri îndepărtate şi mari fără să dispună însă de forţele necesare.În concluzie, operaţiunile din est 1942, constituie mai mult de cât un eşec al planului strategig german”.
http://www.youtube.com/watch?v=Vxno99wtmlg e off topic dar m-a impresionat intr-un mod foarte placut PRESedintele tarii….
Pentru cei care mai cred povestile vanatoresti:
http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/VICTOR-SUVOROVSpargatorul-de-g143231214.php
http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/Victor-SuvorovZiua-M205514911.php
http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/Victor-SuvorovUltima-Republica631010148.php
Tot acolo pe sait mai gasiti si alte bunatati.
Pentru faptul ca Germania a fost trimisa la plimbare ii putem multumi lui Titulescu, la fel cum ii putem multumi si pentru trimiterea tezaurului la Moskova. A pastrat alianta paguboasa cu Franta si implicit cu Anglia care nu aveau posibilitatea sa ne ajute cu nimic (schimburile economice cu Franta in perioada interbelica erau pur simbolice – se pot consulta statisticile vremii) Faptele vorbesc, restul sunt simple abureli.
In situatia data Romania nu avea ce face, situatia militara era dezastruaoasa – a se citi rapoartele inaintate de Antonescu lui Carol 2 inainte de a fi numit maresal. Sa na batem, bine! ne batem! dar cu ce? cu armamentul din primul razboi mondial? Romania era cheia petru cucerirea Germaniei si implicit a Europei, fara petrolul nostru nu misca nimic mai mult de 1-2 saptamani….
Sustin introducerea in noua constitutie a unui articol care sa prevada unirea cu Moldova. Voi ce parere aveti?
Angelico tu esti naiva sau saraca cu duhu’. Constitutia nu poate prevede asa ceva. Daca ar prevede asa ceva ar fi LEGE! Si daca Moldova face referendum si nu vrea unirea aceasta LEGE va fi considerata de toti ca o pretentie teritoriala impotriva unui stat suveran membru ONU. Ar fi o constitutie imperialista si ar da apa la moara tocmai antiunionistilor carora le-ai da gratis munitie sa traga. Am fi considerati stat agresiv si de data asta pe buna dreptate ceea ce ar fi comic. Adica ne-am pune singuri piedica si asta printr-o LEGE. Apoi cum o aplici daca moldovenii considera ca bugetul lor trebuie hotarat la Chisinau si nu la Bucuresti? Crezi ca moldoveni vor accepta sa le faca Georgescu sau Ponta bugetul si sa le dicteze prin HG-uri cat sa cheltuiasca pe sanatate sau cat sa coste o paine?
Pe urma ar fi un precedent. Ce ar fi ca Rusia sa treaca si ea in constitutie acelasi lucru ? Sau de pilda unirea cu Alaska? Sau cu Polonia care a fost 200 de ani o gubernie tsarista? Nu merge asa oricat de frumos ar fi.
Roata istoriei nu sta, se invarte tot timpul. Rusia nu e primul (si probabil nici ultimul) imperiu care ne-a facut probleme. Despre cele de dinainte, ele mai exista acum doar in cartile de istorie. Asa se va intampla si cu Rusia mai devreme sau mai tarziu.
Iar pentru problemele pe care ni le-a facut si ni le face, asta nu ne va intrista deloc, ba chiar ne face sa punem bucurosi mana la treaba asta.
Sunt unii azi care sunt inca suparati pe romani ca i-au invins pe daci, daramite pe rusi care ne-au facut probleme mult mai recent (si inca ne fac).
Lucrurile si istoria curg diferit in partea asta de lume si de Europa, probabil o sa aterizeze extraterestrii aici sau o sa intram in federatia galactica si tot o sa fie oameni de aici nemultumiti de vreo chestie istorica
Si e si vorba aia, fiecare pasare pe limba ei piere. Rusia s-a tot intis si a furat de la altii ce a putut, s-a purtat viclean, dusmanos, a profitat de necazul altora, de slabiciuni etc. Dar legile istoriei spun ca roata se intoarce la un moment dat si apare reversul.
Sunt sigur ca multi dintre rusii de rand, ca oameni, sunt foarte OK, insa ca stat sunt de toata jena si continua (asa au decis ei) sa fie inamicul nostru
Ar fi o chestie interesanta asta, dar sincer nu vad cum in constitutia facuta de USL… Cum o sa introduca ei asta, cand ei semneaza tratate secrete cu puteri straine iar noua ne spun ca au fost sa vanda nu stiu ce fabrica…Deocamdata ai putem numara pe degete pe politicienii care se zbat cu adevarat sa aduca Basarabia acasa…
Cateva lucruri, din ce stiu eu
Romania la acea data a fost confruntata cu o posibila interventie militara din partea URSS, Ungaria, Bulgaria si Germania, nu a fost vorba doar de URSS sau doar de Ungaria (caz in care am fi luptat cu siguranta).
Am citit demult o carte a lui Aurel Pop, care a fost unul din delegatii care au fost la Viena, cand s-a dat acel dictat, si parca se spunea acolo ca s-a pus problema sa luptam, si seful Marelui Stat Major de atunci (generalul Mihail parca) a spus ca armata poate rezista cam o saptamana in fata unei invazii generale a armatei rosii, wermachtului, armatei ungare si celei bulgare. Cu alte cuvinte, se formase o coalitie impotriva noastra
Asa s-a ajuns sa se hotarasca cedarea fara lupta, in ideea ca in viitor se va schimba situatia strategica si vom putea lupta altfel.
Greseala cea mai mare a fost lipsa dotarii corespunzatoare (munitia s-ar fi terminat in rastimpul ala destul de scurt, nu prea aveam tancuri, artilerie prea putina, IAR-80 abia incepea sa intre in productie etc).
Pentru asta vina o poarta desigur politicienii vremii, dar si unii sefi de prin armata
Apoi, dintre aliatii nostri, Franta disparuse, Anglia tremura retrasa pe insula ei, Polonia disparuse, Iugoslavia si Grecia ne-au dat de inteles ca nu au tupeul sa intre in asa razboi alaturi de noi si deci ca nu vor respecta alianta iar Turcia a zis ca ar intra, dar doar impotriva URSS (iar vazand stadiul armatei turce de atunci, nu stiu daca ar fi contat prea mult).
Si ca tot se discuta de altii, Polonia a luptat in conditiile in care nu se stia de pactul Ribentrop-Molotov si credea ca va lupta doar impotriva Germaniei. Stia in acelasi timp ca e aliata cu Franta si Anglia, care i-ar ataca pe nemti din spate, si deci sansele ei de victorie pareau chiar mari.
Ca lucrurile au stat cu totul altfel, se stie.
Finlanda a avut si ea de luptat doar pe un front, avand spatele asigurat (ba chiar primind si ceva voluntari straini si ajutoare. La un moment dat se vorbea chiar de trimiterea unui corp expeditionar anglo-francez care sa-i ajute, dar finlandezii au semnat pacea inainte de asta (era oricum discutabil ajutorul ala). Ce au cedat iarasi se stie.
Asadar pozitia noastra a fost mult mai complicata, probabil cea mai complicata din Europa la acea data.
Cu toate astea cred ca daca aveam niste conducatori mai inteligenti si mai putin corupti si am fi fost mai bine pregatiti dinainte (inclusiv prin aliante politice) am fi putut rezista mai bine.
Daca IAR-80 intra in productie de serie 2 ani mai devreme (in 1938), daca luam mai multe tancuri bune de la francezi (de ce nu o licenta), daca aveam o industrie de aparare cat de cat pusa la punct inclusiv ca dimensiuni, cine stie. Multi de daca, si noi am fost prinsi in ofsaid cum se zice
Nu sunt de acord cu faza ca noi am fi „tradat” pe cineva atunci. In primul rand ca am mers pana la capat cu Franta (si Anglia), pana cand astea nu au mai contat, au disparut de pe scena practic.
Apoi am fost fortati sa intram in alianta cu Germania, si am respectat-o si pe aia destul de mult, pana cand a fost evident ca era fiecare pentru el (nemtii nu au respectat intelegerea cu noi si si-au retras diviziile de tancuri in Polonia, pentru a apara Germania, deci era clar ca devenise fiecare pentru el).
Italia iesie din Axa inaintea noastra, Ungaria incercase dar fusese ocupata, iar Finlanda a iesit din alianta cu germanii aproape in acelasi timp cu noi, si a actionat cam la fel.
Alianta cu URSS a fost pentru a recupera ce se putea recupera, adica nord-vestul Transilvaniei, pierdut tot din cauza nemtilor (sigur, si ungurii au avut rolul lor, dara fara spatele asigurat de germani si fara cooperarea cu URSS nu ar fi putut face nimic).
Nici Rusia nu a respectat tratatul cu noi in primul razboi si nici inainte), Germanii cu rusii s-au injunghiat pe la spate, Franta si Anglia nu au respectat tratatul de alianta cu Cehoslovacia pe care au abandonat-o nemtilor (si au platit apoi la greu) etc etc
Dar acum suntem in NATO pentru ca ne-am dorit asta, deci nu poate fi vorba ca ii asteptam la cotitura.
@radu2…Scenariul a fost aplicat si in cazul Poloniei. Atacata de doi , Germania si URSS, atit cat au rezistat, parca o luna daca nu ma insel….chiar daca teritoriul a fost impartit in doua… Nu era sfarsitul pamantului daca rezistam si noi macar o saptamana… Una peste alta, polonezii sunt mai bine vazuti decat noi si din cauza asta!
Oricum, pierderile umane /materiale care le-am fi pierdut in cazul asta , le-am pierdut mai tarziu …ori in est ori in vest… Deci pana la urma tot acolo am ajuns!
@dany
Polonia a intrat in lupta stiind ca are de luptat doar cu Germania si avand alaturi Franta (considerata la acea vreme cea mai puternica armata terestra din lume) si Anglia (cea mai puternica marina) care ar fi atacat Germania din spate. Ca nu s-a intamplat asta, si polonezii au avut o mare surpriza neplacuta sa fie calcati si de rusi din spate aia e altceva..
Parerea mea e ca vinovatii de pornirea celui de-al doilea mondial sunt Germania si URSS, dar o vina destul de mare o au si Franta si Anglia care au inchis ochii la expansiunea lui Hitler sperand ca se va opri prin vecini.
Asa si-au incalcat tratatele si s-au trezit si ei oocupati sau
Nu se poate compara cu situatia noastra. La noi era clar ca suntem singuri impotriva URSS, Germaniei, Ungariei si Bulgariei.
Polonia e cumva mai bine vazuta dupa momentul 1989, si principalul factor a fost Vaticanul condus de un papa polonez, si poate un fel de sentiment de vinovatie a unora in vest, ca i-au lasat balta si cu nemtii si cu rusii.
Dar nu sunt nici ei super vazuti, cica prima data cand a aparut faza cu imigrantii care mananca lebede a fost intr-un ziar britanic si se referea la polonezi (ca sa vezi ca propaganda asta a fost destul de raspandita).
Mai era si chestia cu eroismul polonezilor care au atacat tancurile germane cu cavaleria, cu lancile in vant. Asta e doar o poveste insa, nu s-a intamplat asa ceva ci a fost o neintelegere a unui reporter italian parca.
Niste atacuri de genul asta (e drept, nu impotriva tancurilor ci a unor pozitii intarite pline de mitraliere si artilerie) au fost executate in primul razboi mondial de catre cavaleria noastra (sarjele de la Robanesti si Prunaru parca).
Chiar si atunci era mai bine daca eram si noi plini de mitraliere si nu trebuia recurs la asemenea sacrificii. Pentru ca si atunci ne-a cam prins cu dotarea in aer
Unirea se va face pana la urma, cursul e implacabil si vine de pe ambele maluri ale Prutului. In 2 -3 generatii cred ca se va face, mai ales daca vom avea niste lideri priceputi.
Ar fi fost bine sa avem propriul arsenal nuclear pentru a fi chiar linistiti pe viitor ca nu vom mai avea astfel de probleme precum in 1940, si pentru a rezolva treburile mai repede acum, dar oricum o vom face.
Rusii prin incercarile disperate de a evita asta doar se fac tot mai urati aici, si pana la urma asta ii va costa.
Ei au acum la granite doar dusmani sau unii care asteapta sa le plateasca ceva. Noi, balticii, polonezii, chinezii, japonezii, caucazienii.
Americanii ii asteapta si ei la cotitura desigur, si e in special vina Rusiei ca au ajuns in situatia asta
@radu2
„Unirea se va face pana la urma, cursul e implacabil si vine de pe ambele maluri ale Prutului. In 2 -3 generatii cred ca se va face, mai ales daca vom avea niste lideri priceputi.”
2 -3 generatii e foarte mult timp si se pot intampla foarte multe. Chiar si nasoale.
Daca trec 2-3 generatii probabilitatea mai mare e sa nu se intample, pe principiul boala lunga moarte sigura. Si de lideri ‘priceputi’ n-am prea suferit lately…
Noi nu mai avem avioane si TABuri, de aici pana la arsenal nuclear…tu crezi ca ni s-ar permite?
Ce e amuzant ca si acum suntem in aceeasi stare dezastruasa cu Armata, e adevarat ca suntem in alianta, dar cand toate aliantele pica ramai sa te bazezi pe ce ai concret in ograda si noi nu mai avem mai nimic…
Pe rusi ai uraste multa lume, adevarat, dar cainii latra ursul trece, atat timp cat isi permit sa provoace o criza in zona aia fara sa pateasca mare lucru, ca sunt mari si tari si nu se duce NATO sa-i bombardeze, nu stiu ce sa zic…
Ma rog, eu sper ca intr-o singura generatie sa se faca (adica in maxim 20 de ani sa fim o singura tara, chiar daca parte a UE). Poate am exagerat eu cu 2-3 generatii, ai dreptate.
Despre armele nucleare, aia e o treaba ce e nevoie sa fie facuta cu cap si fara tam tam. Tehnologia o avem la o adica. Dar imi dau seama cat de greu e.
Cat despre rusi, ma rog, cainii latra, unii cainii se cam fac lupi, pe langa ei mai e dragonul chinezesc, tigrul japonez si leul american, iar ursul e cam jigarit in ultima vreme, lumea din padure nu prea il place si teritoriul lui de vanatoare s-a redus tot mai mult.
Celelalte fiare asteapta momentul prielnic doar.
Cred ca va mai dura tot cam o generatie, maxim doua, pana cand decalajul va fi suficient de mare incat ursul sa fie in pericol cu adevarat.
Chiar si acum stie ca e slabit, de aia cam da inapoi la unele presiuni, vezi faza cu Snowden care a ajuns la ei. Putin vrea sa scape de el, i-a cerut sa taca din gura daca vrea sa ramana in Rusia, in loc sa bata toba ce nedemocratici si rai sunt americanii si cum incalca ei drepturile omului.
Inainte s-ar fi facut mare tam tam si ar fi fost foarte bucurosi sa-i arda cu asta pe americani, acum tac chitic.
Cred ca l-ar si preda americanilor daca ar putea-o face pe ascuns si fara sa se umileasca si sa para slabi in fata lor (ceea ce le-ar taia orice posibilitate de a mai recruta agenti din SUA sau de oriunde)
Suntem in aceeasi perioada de dinainte de WWII. History repeating….
As vrea sa vad si un monument al eroilor din WWII de pe orice fel de front. Cand s-o intampla asta o sa maninc statuia lu’ Burebista. Cu sare si pita ca asa-i traditional.
Oare de ce nu avem nici un monument din razboiul 2?
Cum n-avem monumente din WWII?
Pai la Carei ce e? Dar la Paulis? Dar in Timisioara, in Parcul Central?
Sau la ce te referi mai exact?
De acelasi autor, despre oprirea pe linia Nistrului in 1941
http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2011/10/ne-puteam-opri-pe-nistru/
Despre comparatia cu Finlanda
http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2012/04/finlanda-si-romania-in-razboi-asemanari-si-deosebiri-ii/
Romania trebuia sa lupte in 1940. Asa evitam sa ne aliem cu germanii, care erau dusmanii nostri, iar cu sovieticii luptam pe pamantul nostru pentru ce era al nostru, evitand astfel acuzatiile de mai tarziu in legatura cu invazia din 1941.
Dar daca nu am facut-o atunci trebuia cel putin sa fim mai putin „heirupisti” in privinta trecerii Nistrului. Trebuia sa negociem aceasta trecere, sa trimitem forte mai putine si apoi sa negociem cand/daca Hitler cerea suplimentarea lor.
Trebuia sa obtinem anumite chestii de la Germania, nu sa oferim tot si sa zicem si „sarumana”. De fapt asta e mentalitatea proasta romaneasca. Dam totul usor, ne bucuram la vorbe dulci si maini pe umar… Mentalitate taraneasca in fata boierului de la oras. Vezi si cazul scutului antiracheta. Polonezii au negociat dur si au cerut Americii intarirea capacitatii de aparare antiaeriana. Noi… „da, sa traiti marite licurici! punem la dispozitie tot, nu cerem nimic decat sa ne alegeti pe noi!” Pai sa fi cerut noi Patrioturi? Sau sa legam problema scutului de cea a dotarii cu avioane multirol si sa cerem un ajutor pentru a le obtine noi? Nuuuu…. n-ai sa vezi in Romanika asa ceva.
Marele Stat Major.Secţia Operaţiilor.15 iunie 1940
Directiva Operativă nr.18 pentru comandantul Grupului de armate nr.1, Moldova şi Basarabia
I. Situaţia generală
1. informaţii despre inamic…
2.gruparea generală a forţelor noastre noastre:
-pe frontul de est…
-pe frontul de vest…
-pe frontul de sud…
II.Misiunea
Grupul de armate Nr.1 are misiunea…
III.Forţe la dispoziţie
Armata 3(8 divizii de infanterie)
Armata 4(8 divizii de infanterie)
Corpul de Munte(2 brigăzi)
Corpul de Cavalerie(3 brigăzi)
Regimente de fortificaţii(8)
IV.Gruparea forţelor…
V.Concepţia manevrei…
VI.Câmpuri defensive pentru armate…
VII.Conducerea operaţiilor…
……………………………………………………………..
M,St.Maj.Secţia 2 Informaţii.19 iunie 1940
Consideraţii politico-strategice privind România după capitularea Franţei…
Forţe ale sovietelor:50 D.I.,12 D.Cv., divizii de tancuri şi aviaţie
Concluzii:
a)Trupele noastre să fie gata de luptă
b)să se ceară oficial sprijinul militar al Germaniei
……………………………………………………………………….
21 iunie 1940
Instrucţiuni asupra modului cum se vor executa evacuările…
Planul”Tudor”:evacuarea cu trenurile ziua iar Planul”Mircea” noaptea.Marile unităţi vor supaveghea…
…………………………………………………………………………
M.St.Maj. Secţia Operaţiilor.Frontul de Est.25 iunie 1940
URSS şi-a apropiat dispozitivul forţelor de frontierele noastre.Solicităm ca diviziile din linia I să intre în dispozitivul operativ, completarea serviciilor şi aprovizionarea cu alimente, echipament, muniţii şi furaje, aducerea artileriei grele pe Prut şi a unităţilor de poduri, precum şi aducerea a două batalioane care de luptă.
…………………………………………………………………………….
25 iunie 1940
De acord.Se va supune personal d-lui ministru al apărării pentru a dispune.
Şef.M.St.Maj.Gl.C.A.Florea Ţenescu
……………………………………………………………………………………..
25 iunie 1940, ora 21:00
-Efectuaţi recunoaşteri aeriene fără a trece frontiera
-Toţi ofiţerii la posturi
-În funcţie de situaţie spre sfârsitul lunii cele două armate vor face un exerciţiu de ocupare a poziţiei din linia I.
-Deosebită atenţie pentru a nu produce panică.
-M.St.Maj. va propune întăriri pt. frontul de est reducând pe cel de vest.
M.Ap.N.Gl.I. Ilcuşu
……………………………………………………………………………………………………
27 iunie 1940, ora 2
Telegrama de la Moscova pentru înapoierea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
……………………………………………………………………………………………………….
27 iunie 1940
Se ordonă pregătirea pentru evacuarea pe calea ferată a armatei, autorităţilor şi a intelectualilor
Gl.N.Mazarini
…………………………………………………………………………………………….
27 iunie 1940
Regele Carol II decretează mobilizarea, începând cu noaptea de 28/29 iunie
Se ordonă de ministrul apărării Armatei a 4 să intre în dispozitivul de apărare pe Nistru.
…………………………………………………………………………………………………
28 iunie ora 2
Ultimatumul de la Moscova, de evacuare în 4 zile.Răspunsul astăzi până la ora 12 ora Moscovei.
………………………………………………………………………………………………
28 iunie 1940 ora 6
Guvernul ordonă retragerea celor două armate pe Prut în termen de 4 zile.
………………………………………………………………………………………………………
6 iunie 1940
Armata 4.Confidenţial.
Evacuarea Basarabiei a scos la iveală lipsuri în pregătire şi slăbiciuni morale:
-lipsa ofiţerilor din mijlocul trupei
-lipsa de spirit militar a ofiţerilor
-lipsa de iniţiativă şi energie a ofiţerilor
Cer ofiţerilor:
-să lase viaţa molâie şi confortabilă şi să treacă la viaţa aspră de soldat, fără cantonamente comode, mese copioase, maşini şi trăsuri pe timpul marşurilor
-să iasă din birouri şi dosare
s.a.
……………………………………………………………………………
Ofiţeri morţi în urma evacuării:
Basarabia:
-Slt.Perjalschi Zenovie(împuşcat de jandarmii români)
Bucovina:
-Cpt.Ahsenhorl Arnold(sinucis)
-Cpt.Epure Ion(sinucis)
-Cpt.Boroş Ioan(împuşcat de ruşi)
-Slt.Dragomir Alex.(împuşcat de ruşi)
Rechiziţii forţate fără acte efectuate de armata română în retragere din Basarabia: 15.000 cai, 4.000 căruţe, 4.500 boi, 7.000 perechi de hamuri etc.după 28 iunie 1940.
Va urma dotarea armatei române, 1940.
Vasile,
Astea sunt bune de publicat intr-un articol…
Foarte interesant articolul.
Eu doresc sa fac o provocare cititorilor. o comparatie intre Ocuparea Basarabiei-1940 si eliberarea Basarabiei-1941.
Ii rog pe specialisti sa analizeze si sa scrie despre puterea militara a celor 2 forte combatante: RUSIA si ROMANIA.
care au fost schimbarile majore intre anii 1940 si 1941?
De ce va spun asta… ROMANIA elibereaza Basarabia si Bucovina N in numai 18-20 zile. Adevarat… cu ajutorul Germaniei totusi grosul luptelor le-au dus soldatii Romani, in conditiile in care noi nu am bagat toate Diviziile in lupta.
Putem observa in BASARABIA de Sud unde CORPUL 11A (Oancea-Cahul) CORPUL 2 A(dobrogea) cu ocupat treritoriile abia dupa ce s-a atins Nistrul in zona N si Centru. Ele ramanand pe pozitiile Dunarii si Prutului.
Pot sa subliniez faptul ca in 1941 eram in ofensiva iar in 1940 am fi fost in defensiva. Defensiva se organizeaza mai usor decat Ofensiva.
Si un rol important l-a jucat Divizia-1 Blindata
atasez o harta din 1941:
http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2011/10/harta_basarabia.jpg
Bre difernta este in armata germana. Care a constituit forta de soc… O da noi am lutata splendid, eroic, fara teama de moarte samd. Da cum zicea Patton victoiria n u se opbine murindf ci omorand. AIr soldatu roman cu taote calitaile sale duicea liopsa de tancuri, mujloace antitanc, artilerie grea si aviatie …. pe care le aveau nemtii. Ca in 1941 in basarabia erau numai 1050 tancuri rusesti! Da T26 si BT da ce Pzkfv I si II erau mai breze? Nici chiar Pzkfv III nu era chiar cine stie ce … si nemtii m ai utilzau vrepo 700 Pzkfv 38 (cehesc)..Si inca una buna !! In dimineata atcului cica la Cernaiti au fost distrise doar 200 de avioane sovoetcice (vanatoare si bombardament) Cate pe alte aeroprturi din alte aprti hrapite in 40 nu am auzit . Distruse de Luftwaffe
Si la ipoteza ta daca mai pertractam ., XCanci! ne atacu fara sovaiere! Ca seara a fost ultimatmu :daca p-ana maine la 7 nu cedati RAZBOI!!! Asta prin telegrama! Si apoi vreo 4 ore telegraful sovietic s-a „stricat” cica si nu se putea lua legatira cu ambasada din Moscova!!!
Si sovieticii au trimis trupe de infiltare din prima dimineata! Si desantistio dupa ora 12 !!! Ma rog astea 2 sunt date „personale” de la batrani …
Oricum inainte sa ai diei despre cum ar fi trebuit saq tratam si pertrctam vezi mai bine Mircea Musat si Ion Ardeleam „Romania dupa Marea Unire” vo 3 / Di nu zi9 ca e din din 88 ca daca scoti pasajele de bine despre PCR (si el pastrezi p-e cele de rau) .. au !! Oricum si in forma originala este antisovoetica (an inprunutat=o ubuyia de numa 25 de ani. Era de-a drpetu siderat :cum a putut parea asa ceva? Ca si azi uneld comumente redate ar fi „excesive”!!!
MAI LANSEZ O VARIANTA”
Daca in 1940 nu eram pregatiti pentru defensiva, puteam sa trimitem rusiei un raspuns prin care ii informam ca vom ceda teritoriile solicitate, in 2 etape, incercand sa mentinem controlul asupra unor orase importante din zona de Vest a Basarabiei: Cahul, Chilia, Ismail, Bolgrad, poate chiar si Balti (totusi este destul de departe de prut) si nu trebuia cedat controlul asupra orasului Cernauti, macar o perioada.
Puteam sa incercam sa negociem. Nu aveam experienta unui razboi (in cazul URSS, razboiul cu Japonia si Finlanda) dar puteam sa „ne vindem scump tara”.
CE AR FI FACUT RUSII DACA LE SPUNEAM CA NE SUPUNEM CONDITIILOR IMPUSE DE EI DAC CA VOM EVACUA O PARTE DIN TERITORIU IN 4 ZILE, IAR ORASELE PRINCIPALE DIN VESTUL BASARABIEI IN 14 ZILE?
CREDETI CA INCEPEAU RAZBOIUL?
Eu nu cred ca ne atacau. probabil doar schimburi de foc in zona granicerilor.
Foarte important, Puteam sa-i mai informam pe URSS ca in cursul retragerii… daca trupe sovietice se apropie de trupele romanesti, in timpul evacuarii, trupele romanesti vor riposta cu armamentul din dotare.
In felul acesta armata URSS sa fie obligata sa mentina distanta fata de armata Romana in cele 4 zile ale evacuarii.
Nu trebuia acceptata pretentia prin care armata sa nu foloseasca pentru evacuare caile ferate.
In timpul evacuarii armatei romane, armata noastra trebuia sa asigure protectia in timpul evacuarii prin infiintarea unor gurupuri operationale.
@ Ciprian M.
http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/VICTOR-SUVOROVSpargatorul-de-g143231214.php
este un link postat de enzo, mai sus…intră, citește, si vei primi răspuns la ambele postări ale tale…
@ Enzo..
mulțumesc pentru că ai postat acele linkuri…aveam idee de planurile rușilor de cucerire a Europei, darNICIODATĂ nu am bănuit, măcar, IMENSITATEA forțelor concentrate de ruși, și mai ales de cele pregătite pentru Romania…
E clar că nu aveam nici o șansă… 🙁 🙁 🙁
http://www.youtube.com/watch?v=R9w74H5BSNg
Nu-s de acord cu ideea ca n-aveam nicio sansa in fata ciolovecilor lui Tatucu’ Stalin. Parca Sun Tzu spunea ca o natiune este infranta doar atunci cand ultimul om/soldat depune armele. N-am fi rezistat mult in fata hoardelor moscovite, este adevarat, dar cel putin am fi ramas cu fruntea sus si le-am fi facut „sederea” aici tare placuta. Asa n-am facut nimic din cauza clasei politice imbecile, desi Armata ar fi luptat, si cu nimic ne-am ales. Eu ii admir pe finlandezi care, mult mai putini decat noi, le-au dat suturi in fund ciolovecilor de le-a sunat apa-n cap! Cred ca puteam si noi sa facem asta, poate mai ceva decat finlandezii, care au luptat si cu pusti de dinainte de WW I. Poate, daca luptam atat cat puteam cu sovieticii, n-am fi ajuns in iadul proletar. O natiune, fie ea cat de mica, daca arata curaj si determinare in fata unora cu mult mai puternici decat ea, va fi intotdeauna respectata. Daca bagi coada intre picioare si esti umil, ajungi un NIMENI. Chiar daca au pierdut teritorii, atat polonezii cat si finlandezii, macar au avut demnitatea de a le arata sovieticilor si germanilor ca exista ca Natiune, ca acea natiune are Luptatori care, la nevoie, vor face tot ceea ce pot sa le-o dea peste bot invadatorilor. C-au avut sau nu cu ce este alta poveste, important este c-au avut curajul si determinarea sa lupte chiar si atunci cand sansele erau minime.
Asa ca nemtii care au lupata cu cel mai mdern armanet si …. se plang azi ca dopar o mica parte a vizita Siberia !!
31 iulie 1940
M.Ap.N. Pierderile în retragerea din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Pe timpul retragerii s-au desfiinţat:
-28 de batalioane(o divizie avea 13 batalioane – 4 regimente a 3 batalioane-şi un batalion de VM), echivalentul a peste 2 divizii.
-22 escadroane de cavalerie(echivalentul unei divizii)
-36 baterii de artilerie x 4 = 144 tunuri(o divizie avea 13 baterii)
Au dezertat sau au fost reşinuţi de sovietici:
-49 ofiţeri
-40 subofiţeri
-22.729 trupă
Au fost pierduţi:
-6.733 cai
-903 trăsuri
Unii ofiţeri şi subofiţeri şi-au abandonat subunităţile, au ieşit prin gardul cazărmilor şi fuga la gară cu familia.Unii ofiţeri cu funcţii mari şi-au încărcat mobila lăsând muniţia.Soldaţii basarabeni au dezertat în masă.Grupuri de soldaţi români fără comandanţi au fost atacaţi de tineri basarabeni.
Un general din M.St.Maj.s-a întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă intram în luptă, dacă fără luptă am pierdut deja 10% din armata de pe frontul de est?
Dotarea armatei române în anul 1940.
Modern:
Armament de infanterie:
-300.000 puşti ZB cehoslovace
-20.175 puşti mitraliere ZB
-3.500 mitraliere ZB
Artilerie:
-248 obuziere 100 Skoda
-180 obuziere 150 Skoda
-72 tunuri lungi Scneider(fr.)
-152 tunuri antitanc 47 mm
Tancuri:
-nici unul
Aviaţie:
-32 av.de vânătoare Huricane şi IAR-80
Tancuri – nici unul…?! Eu zic să te mai documentezi:
http://www.mapn.ro/smg/SIA/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%20tancuri.pdf
http://www.scribd.com/doc/68649145/Trupele-Blindate-Din-Armata-Romana-1919-1947
În plus, contrar celor afirmate de Ghiță Bizonu mai sus, amărâtu ăla de tun Puteaux SA 18 de pe tancurile ușoare Renault FT și Renault 35 pe care le avea Armata română în ’44 putea să penetreze începând de pe la 1000 de metri (http://www.tarrif.net/cgi/production/all_vehicles_adv.php?op=getvehicles&vehiclesX=14) conservele lui Ivan, adică în vara lui ’44 în principal T-26 cu blindaj de 6-15 mm.
Rectific…pe care le avea Armata română în ’40
Mai adaugă numai T-28, și tancurile BT, ca să fie imaginea mai clară
due to its low muzzle velocity which proscribed anti-armour use. Though armor penetration was poor, even as late as 1939 it was sufficient to combat light armoured vehicles http://en.wikipedia.org/wiki/Puteaux_SA_18. Adica ceva in genm 6–10 mm max 10 mm. Nsapa e ca conservele al;ea a lu Ivamn erau cam multe ,,, si de aici lata xestie nasola – armata romana nu avea cu ce le distruge !! ma rog ptr alea ar fi fost buna si o pusc anatitanc .. da noi nu aveam ..
Tancuri moderne:
-motor puternic(peste 10 CP/t)capabil să-l deplaseze pe orice teren
-protecţia prin blindaj a echipajului, peste 50 mm
-tun având calibrul de la 75 mm în sus
Tancuri moderne până în anul 1940
-T34 sovietic(avea o superioritate în plus, datorită blindajului înclinat şi a motorului pe motorină)
-KV1 sovietic
-T4 german
Tancurile reprezintă forţa de izbire a trupelor de uscat.O stare slabă le va înşira pe drumuri fiind necesare batalioane de reparaţii şi o mare cantitate de piese de schimb.Un blindaj slab le scoate din luptă în mare parte prin distrugere pierzându-se şi echipajele.Un tun slab le condamnă la distrugere chiar dacă deţin motor şi blindaj gros.
În anul 1940 România avea:
Regimentul 1 Care de luptă:126 tancuri uşoare LT-35 Skoda
Regimentul 2 Care de luptă:75 tancuri uşoare R-35
Batalionul Care de luptă:75 tancuri uşoare R-1917
Nici unul din aceste tipuri de tancuri nu corespund cerinţelor de tancuri moderne.
În anul 1941, la eliberarea Basarabiei a participat şi Divizia 1 Blindată română care a fost subordonată cu forţa Armatei 11 germane şi trimisă să sprijine armata germană la eliberarea Chişinăului, deoarece Divizia 35 Infanterie română care înainta spre Chişinău a fugit înapoi de frica ruşilor.Însă la Chişinău au ajuns un număr redus de tancuri, restul au rămas pe drum defecte sau au fost foarte uşor distruse sau avariate.Divizia a fost refăcută în anul 1942 şi cu tancuri germane, şi trimisă la Stalingrad unde, a fost distrusă complet, a mai rămas un tanc.Apoi, divizia a fost refăcută în anul 1944, şi a fost distrusă în august 1944 la vest de Iaşi de o brigadă de tancuri sovietică.
În ce priveşte Basarabia 1940, nici toată armata României n-ar fi putut ţine un front cu o lăţime de 300 km într-un război de mişcare, cu autovehicule, blindate, aviaţie, desant şi trupe diversioniste în uniformele armatei române.Iar era fortificaţiilor cu cazemate a apus în anul 1918.Au văzut-o francezii în 1940 când a fost manevrată pe la nord de germani,şi germanii în faţa Berlinului în aprilie 1945 când a fost ruptă prin izbire directă de către ruşi.
@Vasile
Imi pare rau sa o spun amu, dar rusofilia ta cam da pe afara. VAd ca de la „armata romana nu avea niciun tanc” ai ajuns sa spui ca avea spre 300 hehe.
Sigur, erau prea putine si astea, si nu chiar cele mai bune, dar. In 1940 rusii inca avea ca tancuri majoritare ca numar tot tancuri usoare, din aceeasi categorie. Sigur, aveau si ceva T-34 si KV-1, dar alea nu formau inca grosul.
Asadar dpdv al calitatii tancurilor inca nu erau mult peste. Pacat ca nu am apucat sa luam ceva tancuri mai grele din Franta.
Trecand peste basmele lui Suvorov cu super/giga/mega/extra armata sovietica din Basarabia, care ar fi trebuit sa ocupe Romania, vedem ca armata aia era echipata majoritar cu tancuri din astea mai usoare, si nu avea foarte multe T-34.
Aceiasi super armata nu a fost capabila sa tina Basarabia prea mult in fata armatei romane (si germane, dar grosul luptelor l-au dat romanii). Bucovina a fost curatata de sovietici in mai putin 20 de zile parca, de vanatorii de munte romani, desi teoretic zona muntoasa si impadurita ar fi asigurat o rezistenta mult mai buna.
Pentru a ataca Romania sovieticii trebuiau sa treaca Nistrul, apoi sa treaca si peste Prut si apoi peste Siret, avand pe flancuri Dunarea si Carpatii. Practic trebuiau sa-si desparta fortele si sa forteze trecerea succesiva a acelor rauri destul de importante, si care curg paralel.
In fata ar fi avut frontul ala fortificat, FNG, si pe flancuri Dunarea (si mai greu de trecut) si Carpatii (la fel, foarte greu de trecut).
Daca in 1944 au considerat ca ar fi avut nevoie de 6 luni sa treaca de Romania, in 1940, cu o armata mai slaba ar fi avut nevoie probabil de cel putin un an, cu pierderi uriase.
Si nu stiu daca le convenea asta, sa ramana impotmoliti si sangerand aici, cu nemtii privind amuzati de pe margine, ranjind satisfacuti si gata sa-i atace
Problema noastra a fost ca nu era vorba doar de rusi, ci si de nemti, unguri si bulgari. In cazul razboiului, am fi fost atacati si de unguri si bulgari, care ar fi profitat de ocazie (altfel singuri nu ar fi miscat niciodata) si desigur de catre nemti, care ar fi vrut sa puna mana pe campurile petroliere si pe rafinarii.
Daca ar fi fost doar rusii, in mod sigur am fi luptat, si sansele nu ar fi fost chiar atat de rele cum ar vrea unii sa creada.
Revin iarasi la basmele lui Suvorov (sau Rezun, cum il cheama), si care eu cred ca a fost trimis in misiune in vest, nu a fugit el de capul lui. Iar cartile lui sunt o propaganda si incercare de razboi mediatic facuta de URSS la sfaristul anilor 80′, o incercare de a fi prezentata ca o tara misterioasa, cu planuri globale incredibile si secrete, care actioneaza pe ascuns si care ar putea cuceri lumea cand te astepti mai putin.
In realitate URSS era pe moarte, cu economia la pamant si cu populatiile subjugate asteptand momentul oportun sa obtina tot mai multa autonomie, si eventual independenta.
Solonin (alt autor rus) prezinta lucrurile mult mai realist si logic zic eu.
Desi e de acord cu Rezun (si cred si eu asta) ca Stalin se gandea sa invadeze Europa, el spune ca se planuia ca asta sa se intample in 1942, si sovieticii erau inca in pregatiri, nu se asteptau ca nemtii sa rezolve razboiul in vest atat de repede.
Armata rosie s-a prabusit astfel in 1941, milioane de morti, milioane de prizonieri si milioane de dezertori. Sovieticii nu erau pregatiti dpdv tactic si moral/psihologic, si au clacat desi aveau superioritate numerica si de multe ori si calitativa la unele categorii de arme.
Nationalitatile de acolo au preferat sa-si vada de ale lor si si-au bagat picioarele in maretul URSS si tovarasul Stalin, ele erau tinute la un loc de NKVD nu de cultura rusa sau dragostea fata de bolsevism si partid.
Prostia nemtilor a fost ca nu au profitat de ura asta impotriva lui Stalin si a URSS si au mers mai departe cu tampenia aia de ideologie a lor, cu „rasele subumane slave” etc, ceea ce i-a aruncat pe multi inapoi in tabara lui Stalin Daca ar fi actionat normal, marsand pe dorinta popoarelor subjugate de a se elibera din URSS si mergand pe ura lor fata de Stalin, NKVD si URSS, ar fi castigat cu siguranta razboiul.
Dar nici pe nemti nu i-a dus prea mult capul, au facut si ei greseli strategice, a venit si ajutorul aliat pentru rusi (lend lease, debarcarea din Africa si Italia, plus bombardamentele strategice asupra Germaniei) si lucrurile s-au schimbat tot mai mult
Radule, apreciez interesul pentru această temă, dar lasă părerile, şi documentează-te, fiindcă altfel vei bate câmpii.Dacă crezi că vei învăţa de pe History te înşeli amarnic.Studiază prima dată economia României, a Germaniei, a URSS, Franţei şi Marii Britanii între 1935 – 1941.Apoi,caută publicaţii militare pentru WWII din surse româneşti, germane şi ruseşti, şi cu creionul în mână notează şi urmăreşte pe hartă operaţiunile militare.Între timp, documentează-te şi în ce priveşte tipurile şi cantităţile de arme produse de beligeranţi.De asemenea cu această ocazie vei afla capacităţile de producţie militară a fabricilor civile, resursele şi forţa de muncă a beligeranţilor, şi vei avea o idee în ce priveşte organizarea şi dotarea subîmpărţirilor(grupă,pluton),subunităţilor(companie, baterie, escadron,batalion,divizion),unităţilor de luptă(regimente de infanterie,cavalerie,vânători,tancuri),unităţilor de sprijij(regimente de artilerie,geniu,chimic,transmisiuni..),marilor unităţi(brigăzi,divizii),marilor unităţi operativ-tactice(corp de armată),mari unităţi operative(armate),mari unităţi strategice(grupuri de armate, sau front) şi zone militare strategice(2 – 3 fronturi – numai ruşii au avut aşa ceva).Vei înţelege de asemenea ce înseamnă o luptă, o operaţiune militară, o bătălie şi o mare bătălie.La fel vei afla efectivele în oameni ale germanilor, ruşilor şi românilor pe front:combatanţi,la logistică, la transporturi,bolnavi, răniţi,dezertori,starea morală a lor,sinucideri,automutilări, apoi starea tehnică a blindatelor(între 20 – 25 % erau în reparaţii),starea tehnică a aviaţiei la fel, autocamioanele de mai multe tipuri fără piese de shimb, tunurile neoperative deoarece se defectau legăturile elastice care frânau şevile, uzura armamentului de infanterie care deseori se blocau, uzura ghinturilor la puştile ZB de producţie românească datorită calităţii slabe a oţelului, accidente în mânuirea muniţiei, explozia unor grenade în mână, explozia unor mine de aruncător în ţeavă ucigând servanţii, lipsa somnului la militari, lipsa hranei, lipsa lenjeriei de corp curată ceea ce infecta rănile, lipsa hranei pentru cai, lipsa încălţămintei la armata română(şi-au confecţionat soldaţii noştrii opinci şi tălpici din lemn cu balamale) s.a.Studiază principalele state din conflict dar să nu fi părtibnitor, şi după aceea pune la comentarii ce ai studiat, nu ce vrei fiindcă nu merge. Îţi doresc succes.Suvorov, a fost ofiţer de securitate şi era colateral cu armata iar prostiile ce el le-a scris nu a fost luat în considerare de istorici considerându-l „în alt spaţiu”, deoarece războiul a dovedit contrariu.După ce vei studia ce ţi-am spus, vei trage următoarea concluzie:fiecare ţară participantă la război a făcut tot posibilul care se putea face atunci, şi în cele din urmă, aşa s-a întâmplat.
Dupa cum spuneam, pentru noi logistica a fost in primul rand calcaiul lui Ahile, partial provenita si din inzestrarea extrem de pestrita, cu loturi mici de armament, imposibil de alimentat in conditii de front.
Iar daca echipamentul, respectiv munitia, nu sunt macar partial produse in tara, intregul cosmar e amplificat.
Pusti mai multe. Alea 300.00 sunt lipsa (suplinita cu manlicheru din WW1)
La aviatoie se mai adauga 24 de HE 112 si 24 de PZL 24. Plus nu mai stiu cate PZL 11 sa zic asa „onorifice” care si in 1944 (!!) erau juna din avoatia romana de lupta. Da lupat in cvazu lor era sa o vorba ..
Si toitusi tancuri erau 76 R35 si 120 Skoda 35 zis si R(omanesc) 2 (zis romanesc ca au fopst modfificate dupa specificatii romanesti. Destul de afurisite. Tot pr aici „carnetu romanesc” cvica ar fi fost modelu ptr oricen dorea sa comande tun pana prin 40 . „”Carnetu romanesc” adusese in culmea disperari pe Krupp inainte de 1910 ptr ca paoi acelsi Krupp sa se laude „incepem de la carentu romanesc. Mai doriti ceva ?!”)
25 iunie 1940
Puşti în dotarea armatei române şi în depozite:
-300.000 puşti ZB importate din Cehoslovacia
-721.000 puşti de 7 tipuri din Primul Război
-139.000 puşti cu un singur cartuş, fără magazie(cu acest tip s-a completat lipsa armelor la unităţile noastre de la Stalingrad), iar în anul 1944, 50.000 de soldaţi de pe frontul Iaşi-Chişinău nu avea arme, fiindcă nu mai erau.militarii au rămas la logistică.Cavaleria română a trecut Prutul având şi lănci, fiind luaţi în derâdere de germani(„românii sunt în evul mediu”), iar când au văzut că 4 boi trăgeau un obuzier germanii au spus la mişto”românii sunt motorizaţi”.
La 26 iunie 1940, nu existau în armata română Heinkel 112, iar PZL-24 nu era un avion modern.
Scrie mai clar ca să poţi fi înţeles.
Dany, Sorin si anonimu’. Tuturor va raspund aici, dar in principal lui Dany:
1. Este clar ca nu stapanesti istoria Rusiei si ma trimiti prin state sa fac o diferenta. De ce? Eu am calatorit si in occident si in rasarit si am vazut cu ochii mei realitatea. Cum eu nu inghit de felul meu orice, am pus mana pe cartea de istorie si m-am lamurit. Dupa ce am fost socat sa constat ca realitatea e alta am inceput sa fac sapaturi si mai adanci. Si se pare ca am ajuns un exeget pe aici pe forum in ceea ce priveste Rusia. Poate la fel ar trebui sa faci si tu. Si poate ar fi oportun sa-ti sugerez sa faci si tu o calatorie in rasarit sa te lamuresti singur.
Ceceno-ingusii au intrat in componenta Rusiei absolut firesc. Nu a fost nici o fortare. Dupa toate legile occidentale de astazi Cecenia aste Rusia si Rusia e Cecenia. Ivan IV (Vasilievici) primul tar al rusilor, supranumit cel Groaznic s-a casatorit cu o printesa cecena si astfel a mostenito. Perfect LEGAL. In occident astfel de lucruri erau la ordinea zilei, iar drepturile francezilor asupra coroanei engleze exista si astazi pe acelasi principiu de drept. Pentru a scapa de…mostenitori s-a inventat casa de Windsor, o struto-camila menita sa prezerveze conducerea si sa o scape de umbrele trecutului. Dar asta-i alta poveste. In Cecenia nu a fost cazul dar DREPTUL Rusiei fata de Cecenia este clar. De altfel, cecenii nu lupta neaparat pentru independenta decat in subsidiar. Independenta este un tel secundar. Ce vor cecenii acolo este un Califat. Adica un stat care sa aiba in centrul societatii pe Allah. Evident, cum Rusia e stat laic vor sa iasa din Rusia si cer si independenta. Dar rusii au drepturi istorice acolo! Cecenii nu pot invoca un stat. Ei erau pe ultima treapta a barbariei, daca nu cumva pe penultima cand dau nas in nas cu rusii. Totodata erau pastori nomazi in organizare gentilica, nu erau un popor si nu cunosteau organizarea urbana! Dar orasul Groznyi este oras rusesc nu cecen chiar daca azi e capitala republicii. Ivan cel groaznic ( rus= groznyi) a infiintat orasul dupa modelul grecilor care infiintau tot felul de Alexandrii pe unde trecea Macedon. Cecenii nu infiintau orase si nu traiau in ele! Petru mai tarziu, dupa aceeasi traditie greaca, va infiinta propriul oras cu propriul nume ( Sankt Petersburg) iar alte orase au fost numite si ele dupa cuceritorii sai ( la fel ca la greci) cum au fost Stalingrad ( care a cucerit Tsaritsin-ul), Kirovo-grad si Kirovo-bad!!!, Leningrad si Sverdlovsk ( in cinstea lui Sverdlov) si chiar au dat numele unei zone intregi dupa numele liderului ca in cazul Kaliningrad ( evident dupa Kalinin). Ba chiar exista denumiri dupa meserii ca Tankograd! Cu drepturile cecenilor esti „pe langa” rau de tot , ca si marea majoritate a admirabililor nostri forumisti care cred ca daca Rusia a fost candva un stat agresiv nu are drepturi. Are!
In afara de asta, toata zona este istoriceste a Rusiei. Rusii au fost priviti ca eliberatori de toti acolo. Caucazul a fost de secole zona de intersectie a trei vulturi care cautau cadavre pe acolo. Indiferent ca regimul era otoman, persan sau tataresc, prapadul a fost cuvantul de baza. Rusii au inceput un razboi nemilos cu toate trei! Au desfiintat pe tatari (care erau maestrii lor) reusind sa-i transforme din nomazi in sedentari. Au dus un razboi indelungat cu Persia eliberand pe azeri si ingusi. Chiar si in momentele de maxima periclitare a Rusiei insasi cum a fost campania lui Napoleon, rusii duceau razboaie in Persia! Rusii dadeau batalia de la Borodino si in paralel duceau un razboi cu iranicii! Uite un adevar mai putin elucidat si marturisit! Iar cu turcii…, au jurat ca vor incepe un razboi TOTAL si NON-STOP cu astia facand din asta obsesia intregii politici externe si s-au tinut de cuvant! Gruzinii si armenii sunt crestini asa ca nu a fost o problema cu acceptarea rusilor. Ambele popoare-i considera salvatori istorici pe rusi. N-ai decat sa studiezi cartea de istorie a armenilor si sa vezi filmele lui Abuladze si Paradjanov. Ceilalti, care erau musulmani, au descoperit ca sub rusi nu se intamplau excesele turcilor si tatarilor. Ca ei se multumeau doar controlul istmului. Legatura intre cele doua mari. Astazi Rusia este principalul jucator aici tocmai din cauza acestei realitati. Nici o alta tara de aici nu are litoral si la Marea Neagra si la Caspica. Asta ca sa intelegi ce important este un istm sau un curs de apa Si ca in Siberia mult dorita de chinezi sunt foarte multe asemenea obstacole. Si acesti musulmani au intrat nu numai de bunavoie sub rusi dar si ca aliati impotriva vechilor si nemilosilor lor stapani. Cam asa e istoria spusa in stil compact. Daca vrei alte detalii n-ai decat sa faci ce am facut si eu si sa pui mana pe o carte de istorie.
2. Rusificarea populatiilor asiatice nu s-a facut cu forta! Ma repet. E vorba de o cultura superioara adoptata ca proprie de nativi. ALIEV SAU MOGAMEDOV nu sunt nume DE BOTEZ, nu le alegeau rusii pe astea, ci de FAMILIE!!! Si numele de familie nu se schimba asa usor. E o mandrie pentru oricine! Si tot limba rusa a facut asta. Cultura. Si tot fara fortare. Cartea de limba rusa a fost mai tare ca orice tun. A functionat ca un liant intre zecile depopoare si limbi ca limba de circulatie intre ele. Un kirghiz nu se intelege cu un caucazian. Dar ambii cunosc ruseste. Uite dezlegat misterul. Si nu in cele din urma, pur si simplu asa-i apelau rusii si asa-i recunosteau pe strada. Cu timpul asa s-au numit ei insisi si asa s-au recunoscut si apelat intre ei chiar ei! Nu-i nici un mister. Toata Asia ruseasca e plina de astfel de nume dupa felul cum apelau rusii. Nici un tun nu a impus asta. SI dupa secole asa a ramas.
3. Ideea ca chinezii sau altcineva vor coloniza Siberia este o prostie si ti-am mai spus asta. Am sa-ti arat ce se va intampla cu subversivii tai chinezi in cazul asta.
Trec foarte repede peste amanuntul ca ei nu au traditie de colonizatori ca rusii si ca in Siberia nu exista nici o infrastructura si ca daca vor sa faca un oras acolo au nevoie de o aprobare de la Moscova, caci numai Moscova poate aproba un proiect de infrastructura in Siberia si initiativele private pentru sa zicem constructia unui drum de catre investitori locali privati are nevoie de aceasta aprobare. Nu . N-am sa fac asta desi ar fi fost suficient sa te racoresc din prima.
Am sa-ti spun alta poveste.
Tatarii au fost maestrii rusilor si cel mai negru cosmar al lor in vechime. Distrugerea lor a fost o intreprindere remarcabila si astazi tatarii sunt sedentari si membrii activi si loiali ai federatiei in care traiesc. Lupta asta a durat secole dar a meritat. Dar tatarii sunt originari din Gobi, din China, chiar daca sunt mongoloizi asa ca am putea spune ca sunt partial chinezi. Exact ca astia care ai tu chef sa plece cu Siberia dupa ei. Si nu oricum ci cu toata. Pana la Urali! De ce nu pana la Carpati sau pana la Alpi?
Acum trei zile s-a ispravit cea mai mare competitie sportiva din lume. Jocurile Olimpice Universitare. Pe scurt Universiada studentilor. Gazda a fost orasul Kazan care este intamplator capitala Rep. Tatare. Daca ai fi urmarit competitia si ai fi vazut festivitatile de deschidere si de inchidere ai fi descoperit ca stadionul Rubin era plin ochi de localnici cu ochi migdalati. De tatari! Mandrii nevoie mare de evenimentul pe care l-au organizat. Dar toti (peste 60.000) erau imbracati cu tricourile albe ale Universiadei care aveau deasupra cercurilor olimpice vulturul bicefal din aur si agitau in draci drapele tricolore ale Rusiei pe care era stema statului! Stema care are ca figura centrala pe Sf. Gheorghe ucigand balaurul! (oare iubitul tau dragon chinezesc?). Care-i o icoana CRESTINA! Cum asa? Minune! In cele din urma vine Putin si rosteste speech-ul sau. Nu inainte de a se canta din toti rarunchii de catre stadionul acesta plin ochi de tataro-nohai…imnul Rusiei! Uite raspunsul meu la pericolul colonizarii.
Chinezii tai dupa cateva generatii vor face la fel de frumos ca astia. Nu numarul conteaza, tatarii erau mai numerosi ca etnicii rusi si ar putea s -i depaseasca din nou in curand. Ci cu totul altceva. Acel inconstient si fragil echilibru mental care face ca in mintea oamenilor sa izbandeasca ratiunea. Ca sunt cineva numai prin unitate. Ca nu pot trai singuri fiecare cu p..masii. Ca au nevoie unii de altii. Si ca le e foarte bine asa cum sunt.
4. „Ajutorul” aliatilor in WW2 este recunoscut de sovietici dar nu a reprezentat decat ceva peste 5% din efortul total de razboi al URSS. E nesemnificativ, si e o fortare gosolana sa spui ca rusii au invins in WW2 datorita „ajutorului”. Si nu a fost nici un ajutor. Au platit totul cu aur! Se numeste comert. Daca anglo-americanii nu vindeau cumparau de la altii.
5. Inceteaza sa te exprimi cu cuvinte de genul „ai vostri”, „voastre”…”voua”, de parca am fi in tabere inamice si ne-am lua de par. Nu-s „ai mei” si nici „ai nostrii”. Sunt ai tuturora sau ai nimanui. Rusii fac parte din familia poporelor lumii si mie i-mi plac toate popoarele cu putinta. Ba chiar sunt foarte dezamagit ca natura nu a produs mai multe. Faptul ca stiu atat de multe despre rusi e o intamplare. Dar la fel de multe stiu si despre ” ceilalti”…”ai tai”…”ai vostrii”
Sanatate si cer senin.
Tatarii inca mai flutura cu mandrie steagul rusesc pentru ca inca sunt minoritari in mama Rusie, in momentul cand vor fi majoritari, din punctul meu de vedere vor flutura alt steag.In intimitate, tatarii viseaza la vremurile lor de glorie cand calcau sub picioarele cailor, Europa de Est.Inca rusul este majoritar si la o adica ii poate baga pumnul in gura tatarului, insa in momentul cand nu o va putea face, situatia va fi alta.Nu as fi surprins ca Sharia sa fie noul Cod Penal in acel colt de lume.
Dqacsa ii zagndare pe rusi isi amintesc cum au luat rusii Kazanu! Cu sabia !!! Ca Stu are drepate tatarii au fost maestrii rusilor asa ca au toate calitailoe si proastele naravuyri tataresti plus pe alea preluate de la vartegi la care se adauga alea proatse ale lor … Si mai nasol este ca si in 1990 rusii aveau sensibilitati istorice fata de tatari. Asa ca fricvam mi-=e ca i-ar tgrata dupa modelu Tamerlan.
A da sio nume de familie Aliex, Mahmudov .. Rusii au talent si la xenoclasm. Nu neaparat prin sange ci si prin votca . Vua a doua te intreaba care este numeme tataului tau ? In cazu meu a fost Emilian. Artunci sa inchinam Geporghii Emilianovici! Ntz. E doar politicos la modul prietenesc. Si daca e cam multa votca se termina cu ala agata de gatu tau si amndoi cantati!!! Si asa m-am trezit Gheorghi Emillanovici .. apelatiune rusa 100%!!!! Si dupa ce stai printre ei 1 an te rpezinti tu ca find Sorin numele talaui + ovici si bunele de familie !! Fara misto au si talentu asta de a te face de-al „lor”.
Pai sunt un popor vesel oricat ar parea de bizar. Totodata foarte ospitalieri. Daca un rus pleaca in vizita la prieteni nimeni nu-l da afara daca nu incalaca legile casei. Poate sa stea si luni de zile pe acolo. Apoi daca tot faci psihanaliza maselor sa spunem si ca cel mai bine se vede caracterul si spiritul unui popor in cantecele si dansurile populare. Precum si in portul popular. Polonezii au polka, rusii au cazaciokul si noi avem ..calurasii ceea ce dovedeste ca si noi si rusii si Lolek si Bolek suntem popoare vesele si spirituale. Ritmul muzical e fortissimo con sentimento ceea ce inseamna ca avem mintea brici si inima calda. Nemtii pe de alta parte…., adormi daca-i vezi sau asculti. Nu-s spirituali si sentimentali ca noi astia din rasarit dar in schimb au capacitatea de a face abstractie, calitatea tehnica. Asa ca toate popoarele au cate ceva valoros si frumos care trebuie admirat. Englezii au dezvoltat balada, dar costumul lor national mi-e cam neclar. Cum descrii costumul unui pirat? Iar gruzinii sunt singurul popor din lume care are in componenta portului national ..cutite!! Nu unul..nu doua…nu trei…ci sase! Si cum e costumul omului asa e si omul. Cateodata si haina face un pic pe om!
Musulmanii din Rusia si-au rusificat numele de familie pentru a putea promova in structurile URSS.Pentru ca URSS era stat totalitar, rusificarea voluntara era singura cale pentru a obtine unele avantaje, respectiv oportunitati.O atitudine antiruseasca le-ar fi adus musulmanilor doar belele pe cap, inclusiv anihilarea fizica.
Ba nu! Rusificarea s-a facut cu mult timp inainte de Lenin. Atunci cand limba rusa a fost preferata din motive practice. Pentru ca era o cultura superioara. In societate irlandezii folosesc cu precadere engleza nu keltic iar bascii spaniola! Bagration era print gruzin si tarul l-a facut si print rus, dotand-ul cu mosii si castele. Dar pentru toata lumea Bagration a fost un rus, ceea ce dovedeste ca nimeni in imperiu nu punea pret pe etnie si ca nu existau probleme din astea. Toata lumea din Rusia se duce sa viziteze monumentul sau funerar din Rusia de la Bagrationovsk! Rusii au dat pana si numele unei localitati unui gruzin. Care ca orice print rafinat nu vorbea nici gruzina nici ruseste. In schimb se fonfaia in franceza!
Sorine tu incepi sa devii lipsit de imaginatie cu dorinta asta a ta de a gasii o bresa in unitatea poporul multietnic rus. Cred ca esti vre-un Gandalf ceva de poti ghici ce viseaza tatarii! LOL! Sa inteleg ca toti nohaii aia de la Universiada jucau teatru? Erau vorbiti sa joace o piesa proasta in timp ce acasa fac planuri militare de arborare a steagului profetului pe Kremlinul din Kazan? Ridicol.
Tatarii au fost si mai inainte superiori numeric rusilor si au stat frumos in banca lor in marea familie a popoarelor de acolo. Ce vrei! S-au cumintit! Au inteles ca numai impreuna cu ceilalti reprezinta ceva. Ca unitatea este directia de dezvoltare a poporului lor. Si le e foarte bine asa.
Evident asta nu place adversarilor rusilor. Unitatea! Incearca sa o torpileze. In ultimele luni cativa clerici au fost ucisi (probabil de gherile cecene) pentru ca nu propovaduiesc tinerilor tatari wahabismul prin temple. Ce vrei, sunt disperati. Pe astia-i doare-n cot de gherila lor si se distreaza la Universiada cantand imnul Rusiei. Sa stii ca vorba aia cu …” cainii latra….ursul trece…. .” nu-i chiar vorba goala.
Ce crezi ca s-ar intampla daca clericii musulmani ar provadui wahabismul?Crezi ca FSB-ul i-ar lasa in pace?Daca ar face acum figuri tatarii, pe sablonul cecenilor ar avea doar de pierdut.Chiar tu ai afirmat ca tatarii sunt vicleni iar ei stiu ca natalitatea lucreaza in favoarea musulmanilor din Rusia.Deocamdata ei au dreptul la autonomie culturala, religioasa si asta este foarte important.In momentul in care vor fi majoritari in Rusia, cei care vor trai atunci, vor vedea atitudinea lor.
Sunt de acord ca musulmanii din Rusia au fost influentati pozitiv de cultura ruseasca , in sens pozitiv.Invatamantul si serviciul militar din perioada URSS a apropiat sufleteste si cultural minoritarii de majoritari.
Crezi ca este o simpla coincidenta faptul ca localitatile din SUA locuite majoritar de afro, au cea mai mare rata a criminalitatii din SUA si toate au mari probleme economice, asa cum are acum Detroit, intrat acum in insolventa?
Hombre, tu nu pricepi ca nu conteza etnia!!! Rusii erau cel mai numeros popor si Stalin sau Hrusciov erau seful statului! Si daca ar fi Tamerlan astazi presedinte nu s-ar schimba nimic. Si pe linga dreptul la invatamint sau cultura toata lumea in Rusia are propria conducere. GUVERN! Ales local. Tatarii au guvern 100% tataresc la Kazan! Nu-i nici un etnic rus in consiliu. Dar toata lumea canta imnul Rusiei.. Kadarov este seful guvernului cecen de la Groznyi..etc. De aia Rusia e FEDERATIE si nu o UNIUNE.
O ipotetica Republica independenta a tatarilor n-ar insemna nimic pe harta lumii, dar in componenta Rusiei inseamna totul! De la prezervarea identitatii la securitate si nivel de trai. De asta or sa se lamureasca curand si fostii subiecti care compuneau URSS, (nu federatia). Cu precadere republicile asiatice care n-au nici o sansa singure si nici o solutie geopolitica. Cea mai mare dintre ele, Kazahstanul, formeaza EVRAZES impreuna cu Rusia si Bielorusia. Integrarea e cuvantul de ordine astazi nu separatismul. Doar tu privesti astazi prin lentilele inversate ale binoclului.
Asta, cu cultura superioara a rusilor, imi aminteste de o vorba care circula pe la noi, despre rusi, dupa instaurarea comunismului: „Kultur iesti, a platok nema.” (Cultura este, dar batista nu este)
Cel putin in perioada tarista in Rusia au existat doua lumi paralele.Una a aristocratiei si a burgeziei rusesti, culta si educata, identica cu cea din occident, si cea a populatiei majoritare, adica a mujicilor, marea majoritate analfabeta si credula.Cei cu Davai ceas sau care beau lesia cu care se spalau hainele, crezand ca este bautura alcoolica, amintiti in repetate randuri de bunicii nostrii, erau urmasii celor majoritari.Sovieticii au incercat sa elimine prin educatie, barierele culturale si religioase dintre oameni, lucru salutar si cred ca cel putin partial, au reusit.
trebuie judecate lucrurile in atmosfera de atunci. Noi acum ne dam cu parerea si avem multe elemente.
M-am intrebat mereu de ce a vrut rusul Basarabia e in fond un teritoriu sarac si in loc sa isi exploateze resursele au dorit mereu sa anexeze alte teritorii cu alte cuvinte mai degraba sa fure de la altii in loc sa isi sape gradina proprie.
Antonescu s-a inhaitat cu germanii erau pe val atunci aveau armata moderna, Hitler nu era asa paranoic sau cel putin nu sarise calul prea mult.
In problema Transilvaniei se stie ca germanii au fost neutri insa italienii ii sustineau pe horthysti. Urma ca Romania sa ia Basarabia de la rus si sa cedeze Transilvania ungurului. Antonescu vroia ca dupa incheiera ostilitatilor cu rusii si preluarea Basarabiei sa se lupte cu ungurul pentru Transilvania.
Hitler vroia doar sa ii impace ca sa se bazeze pe ei in infrangerea rusului.
Insa in problema Transilvaniei nu ii sustinea pe romani pentru ca italienii si ungurii erau de aceeasi parte a baricadei.
UK si americanii nu prea aveau interese in zona.
De fapt mos Churchill a si vandut Romania la troc ulterior lui tatuca stalin la schimb cu Grecia.
Deci Romania era cam singura in acea perioada din pacate. Armata Romania nu era deloc dotata nu era eficienta desi aveam 4-5 divizii echiparea lasa de dorit.
Cred ca se putea sa fie si mai rau, daca nu tradau pe germani tara era distrusa de T-urile rusului. Tradarea nu e buna dar in aceasta situatie a salvat multe alte vieti ale civililor si bruma de avere. Deznodamantul era acelasi si de rezistam 2-3-4 luni nu se schimba cursul razboiului.
Basarabia la fel avea soarta pecetluita, rusul pe ce punea cizma ala ramanea al lui la fel ca intreaga Europa de est.
Sorry ma gandeam la armate si am postat divizii.