Armata Romana in Cernauti, vara anului 1941
Pe masura ce evenimentele din Ucraina au evoluat si par sa ne indice o extindere catre zone foarte sensibile pentru noi, Moldova si Gurile Dunarii, s-au intensificat pe net discutiile pe tema: daca am merge sau nu la razboi pentru Romania.
Au aparut inclusiv articole pe aceasta tema, unii incercand sa explice de ce trebuie sa-ti aperi tara, altii incercand sa explice de ce nu.
Primii vin cu argumente mai sentimentale Obisnuit.eu – Ucraina: ai merge la razboi? , sau mai pragmatice Biziday.ro – Folositi cu discernamant retele de socializare
Mai precauti, cei care sustin o neimplicare in apararea tarii isi prezinta ideile sub forma unor analize neutre privind lipsa de motivare a tineretului, nemernicia clasei politice, despre faptul ca statul nu face nimic pentru cetatenii sai, despre lipsa de dotare a armatei, disproportia dintre noi si rusi la capitolul militar, despre jocul la doua capete al aliatilor nostri din NATO (Germania, UK si Franta), despre vecinii care ne pandesc orice miscare, pe scurt, 1001 de motive ca sa nu-ti aperi tara.
In afara de argumentatia articolelor merita atentie si comentariile la acestea. Ca numar sunt cam egale pro si contra dar, la o analiza mai atenta, puteti remarca o incrancenare mai mare a celor care sunt contra apararii, cu mai multe postari, agresivitate in adresare si repetarea pana la obsesie a acelorasi linii de rationament.
Pare din ce in ce mai evident ca, dincolo de cei care nu si-ar apara tara nici daca ar fi cea mai bogata din lume, s-a declansat o campanie de demoralizare si demotivare a populatiei astfel ca, in cazul unei situatii extreme, autoritatile sa intampine rezistenta in procesul de mobilizare a resurselor umane pentru apararea tarii.
Seamana izbitor de mult cu campania dusa de media rusa in Ucraina, campanie care, pana in prezent, pare sa fi avut un efect devastator asupra moralului militarilor ucraineni.
Dincolo de orice propaganda, de motive economice, sociale sau politice, decizia de a-ti apara tara (sau nu) tine de felul cum ai fost crescut, de ce te-au invatat parintii si scoala, de cat de interesat ai fost sa afli despre trecutul locului in care te-ai nascut, de cat de mult esti dispus sa te umilesti pentru a-ti pastra viata si de ordinea in care asezi pe scara valorilor notiuni ca VIATA, ONOARE, LOIALITATE, DEMNITATE, LIBERTATE, FAMILIE, BUNASTARE, CONFORT etc.
Nu pot sa spun altora ce sa faca asa ca voi da ca exemplu familia mea care, desi in majoritate n-au fost nici militari de profesie si nici macar cetateni romani, au participat la toate razboaiele Romaniei, incepand cu Razboiul de Independenta.
Pentru a simplifica, pentru ca e vorba despre 4 strabunici si 2 bunici, voi codifica bunicii cu TT si TM (tata lu’ tata si tata lu’ mama) iar pe strabunici cu TTT, TTM, TMT si TMM (tata lu’ tata lu’ tata , ati inteles mai departe).
Strabunicul pe linie paterna (TTT) provenea dintr-o familie instarita de romani, crescatori de oi din zona Cadrilaterului, supusi ai Imperiului Otoman, care s-au mutat pe la 1860-1865 in satul Urumbei, actualul Luminita, com Topologu, jud. Tulcea, din cauza regimului mai bland al taxelor din provincie. Aici strabunicul s-a casatorit cu o mocanca venita din zona Fagarasului si stabilita in Dobrogea.
La declansarea Razboiului de Independenta strabunicul a fugit in Romania, s-a inrolat in armata si a luptat la sud de Dunare, fiind improprietarit de Carol I, dupa razboi, cu pamant chiar in comuna Topologu. Atunci au fost cca 4800 de veterani improprietariti de Carol I in judet. Ulterior a mai cumparat pamant si a infiintat o mosie de peste 500 ha, moara, plus restaurante la Galati si Braila. Si acum o vale si ruinele morii ii poarta numele.
Al doilea strabunic, TMM, era etnic bulgar, locuia in Tulcea, supus al Imperiului Otoman, si a participat la Razboiul de Independenta doar ca in cazul sau nu am multe detalii, in afara de o poza de familie, din anii 1905-1908, in care apare cu o decoratie in piept. Din cauza vechimii pozei, nu pot spune cu precizie daca este Crucea Trecerea Dunarii sau Crucea Sfantu Gheorghe (rusa), a doua varianta fiind mai plauzibila deoarece in Dobrogea au operat preponderent trupe rusesti care au incorporat voluntari bulgari. Dupa razboi s-a casatorit cu fata preotului roman din Babadag si s-a stabilit acolo.
Al treilea strabunic, TMT, roman, mult mai tanar, a luptat in primul razboi mondial, ca ofiter pe unul din torpiloare, a fost decorat de 4 ori si, dupa razboi, a devenit pilot sef la AFDJ. A fost inmormantat cu onoruri militare. Tata a ramas cu imaginea cortegiului funerar deschis de un militar care ducea o perna pe care erau prinse cele patru decoratii.
Este cel care ii povestea tatalui meu, la gura sobei, despre istoria noastra si luptele Primului Razboi Mondial.
Despre al patrulea strabunic, TTM, grec, nu stiu decat ca era fiul unui armator din Pireu, indragostit de o grecoaica stabilita mai demult in Tulcea si stabilit aici in urma casatoriei.
In privinta bunicilor mei, TT a murit foarte tanar si nu a apucat al doilea razboi mondial iar celalalt bunic, TM, care nici macar nu avea cetatenie romana (facuse armata in Grecia, ca mitralior), a fost mobilizat in 1940, cand am pierdut Basarabia, si a fost dislocat in zona Mineri-Somova unde au ramas cu unitatea pe pozitii din iunie si pana in octombrie.
La inceperea campaniei din Basarabia, in 1941, a fost mobilizat din nou dar, nefiind cetatean roman, a fost trimis la o unitate de constructii din zona Buzaului. Probabil au lucrat la linia Focsani- Namoloasa-Braila dar nu am detalii suplimentare. Daca el nu a fost trimis pe front, in schimb nasul de botez al tatalui meu, impreuna cu fiul sau, au servit pe monitorul Kogalniceanu, pana in ziua scufundarii lui de catre noii “aliati”, pe 24 august 1944.
Tata, asa cum va imaginati, nu a luptat in niciun razboi, avea 9 ani cand a inceput razboiul si cand a tras prima data cu ZB-ul ordonantei unui capitan din Regimentul 33 Dorobanti, incartiruit in casa bunicilor mei.
Singurul moment mai tensionat a fost in 1968 cand invazia din Cehoslovacia l-a prins in fata Bostonului, ca marinar pe unul din primele trawlere ale flotei de pescuit oceanic. Initial au discutat sa se intoarca in tara, cu acostare intr-un port yugoslav de la Adriatica (pentru a nu fi capturata nava de rusi) urmand sa-si continue deplasarea terestru spre casa deoarece erau ferm convinsi ca va fi razboi. Ulterior lucrurile s-au linistit si si-au vazut de treaba.
Chiar daca nu a prins niciun razboi, tata a avut grija sa-mi povesteasca din marturiile veteranilor de razboi din cele doua razboaie mondiale, sa-mi faca rost de lecturile necesare, sa-mi explice cum stau in realitate multe din lucrurile invatate la scoala, care sunt relatiile reale cu URSS si cu fratii de lagar comunist. In plus, am ascultat Europa Libera din clasa a II-a (inclusiv in armata, ca doar eram unitate de transmisiuni 🙂 ).
Cu o asemenea mostenire de familie va dati seama ca nu am dileme de genul “sa ma duc, sa nu ma duc?”, “de ce eu cand altii se fofileaza?”, “inamicul e numeros si bine inarmat”, “politicienii sunt de rahat” etc. In toata istoria noastra am avut lasi si tradatori, in toata istoria noastra, cu mici exceptii, am luptat impotriva unor adversari mult mai numerosi si mai bine inarmati iar rezultatul este ca noi suntem aici iar de ei s-a ales praful.
Dincolo de campania mediatica dusa pentru demobilizarea si demoralizarea populatiei (poate ca baietii de la PSI OPS ar trebui sa ne demonstreze pentru ce sunt platiti) nu-mi fac foarte multe griji privind opiniile din spatiul public, pe tema asta.
O situatie extrema, cum este un razboi sau o catastrofa naturala majora, declanseaza resorturi umane pe care nici nu le banuim. Au demonstrat asta reactiile romanilor la cutremurul din 1977 si la Revolutie.
Poti sa ai surpriza sa-l vezi pe unul care, pana mai ieri, tipa in gura mare ca nu are motive sa-si riste viata, ca e printre primii la centrul de mobilizare sau, din contra, sa afli ca a fugit din tara unul care pana ieri se batea cu caramida in piept ca moare cu dintii in beregata dusmanului.
Nu-mi doresc un razboi dar, daca va fi sa fie, sper sa fie curand, cand inca pot fi util, decat mai tarziu cand inamicii mei vor fi guturaiul, bronsita, reumatismul si alte minunatii ale varstei.
Eroul Bula
Eu sunt roman si un om liber. O sa mor roman si liber – deci o sa lupt.
Nu esti nici un om liber,corporatiile,bancile si masoneria au pus mana pe Romania si Europa,asa ca nu mori pentru interesele tarii ci pentru expansiunea americana.Aici sunt multi rusofobi care nu iau in considerare hegemonia americana la nivel planetar.Cred ca ar trebui sa nu mai mai dam vina mereu pe Rusia si sa cautam cauza problemelor si in alta parte.Incercati sa cititi un pic si despre: William Donovan,Allen Dulles,William Stephenson,David Rockefeller,George Creel,Paul Wolfowitz,Donald Rumsfeld,George P. Shultz,Bernhard de Lippe-Biesterfeld,Chaim Weizmann,Arthur Balfour,Jacob Schiff, Paul Warburg,Henry Kissinger
@qwert … ai putea sa ne dai definitia libertatii? Vad ca esti detinatorul unor „secrete supreme”… cred ca ar fi cazul sa ne impartasesti si noua din ele. Daca ne explici cate ceva, vorbesc cu baietii de pe blog sa nu mergem la razboi… promit! :))))
@qwert
Cred ca LionHeart nu se referea la un nou Stalingrad.
Chiar si asa condusa de masonerie, sau de finantele americane, Romania nu e a masonilor ci a oamenilor care traiesc in ea. Si merita aparata, ca vin rusii, ca vin americanii, ca vin ucrainenii, ca vin ungurii, bulgarii sau sarbii peste noi.
De ce? Pentru ca fiecare roman are o casa si o proprietate pentru care a muncit, Romania nu e o tara de chiriasi. Iar sa iti imaginezi ca vine americanul sau rusul ca sa te „elibereze” fara sa ceara ceva in schimb, e inconstienta. Pentru motivul asta ar fi bine sa ne tinem de pamantul asta pe care ni l-a dat Dumnezeu si cei dinaintea noastra care au murit ca noua sa ne fie bine azi.
In schimb daca Romania va incerca in calitate de membru NATO sa participe la vreo actiune care trece de granitele ei si e indreptata impotriva vecinilor Romaniei, fara ca Romania sa fie atacata prima, io zic ca orice riposta a respectivilor (care or fi ei) e justificata, moment in care pentru a evita o situatie in care murim de pomana pentru expansiunea altora, conducerea tarii trebuie schimbata.
Daca in schimb stam in banca noastra, nu agresm pe nimeni, dar intr-o noapte ne trezim ocupati, fie de unguri, fie de bulgari, fie de rusi, fie de ucraineni sau de sarbi, atunci fiecare roman are datoria sa reactioneze.
@dany
Daca nu ai arguente concrete, e mai bine sa nu te bagi in seama doar de dragul de a spune ceva contra.
@unu…
Observ ca faci parte din aceeasi categorie cu @qwert…
Asta detine adevarul suprem despre masoni si conspiratii mondiale… tu la fel, ieri sustineai sus si tare ca programatorii care au lucrat la proiectul F-35 sunt slabuti… cum le stii tu pe toate! :))))
Asta in conditiile in care mai mult ca sigur iti faci veacul pe un P4 cu Windows XP… dar de… aici toata lumea stie ca folosesti Mac OS…
Ti se pare ceva deplasat daca il intreb pe @qwert definitia libertatii?
@dany
Nu detin nici un adevar suprem, in schimb ce stiu pot sa iti argumentez si pot sa vin cu referinte si dovezi ca e asa. Daca nu am dovezi si argumente la ceva, pur si simplu nu imi dau cu parerea.
Ma deranjeaza doar ca tu nu vii cu argumente. Daca vrei sa te ia lumea in seama, hai cu argumente, nu raspunde la intrebari cu alte intrebari.
Ma rog unii mai au case da s-au cam luat masuri sa le piarza. Mai o gicacalorie sumpa foc, mai scaderi de venituri , mai … A stiu ce zic .. in curnad o sa fiu nevoit sa imi schimb apartamentul de 3 camere pe ceva mai mic plus diferenta. Apartament cumprat in in iarna 74-75 …
Inima de Ron zice ca e bine …
Oricum cum am zis 62 ani , HTA, tahicardie si BPOC , vaz cam prost deci nu contati pe mine ca se umfla doar statistica scalpurilor (pe dracu ca sunt si cam chel) luate ..
@qwert
Ieri,la Baile Herculane,au inceput cei de la Misa sa faca spirala.O urinoterapie ti-ar fi binevenita.Numai ei te-ar mai putea vindeca.Ptiu drace!
ce spui tu acolo e doar pe jumatate adevarat..da romania e la mana celor cu mai multi bani decat noi,dar decat sa vina rusii sa scoata tot si sa nu dea nimic mai bn asa..macar americanul unde a mers,si democratia in general..a dat si oportunitatea dezvoltarii,unde au mers rusii spre exemplu au adus saracie,chiar sclavism,uite azi..vazand ca ii scapa din mana pe ucrainieni fac ce se vede foarte bine..nu uita ca niciodata nu trebuie sa pui argumente pentru a-ti apara tara sau nu..trebuie doar sa o faCI::ASA cum inaintasii nostrii au facut-o fara sa se gandeasca in feelul cum tu o faci.intr-un fel imi e rusine ca sunt romanii care cauta scuze la a nu-si apara tara.de aceea merge asa bine romania, ca ne doare pe toti in ….trebuie sa fim nationalisti..asa cum sunt toti din tarile vecine,crezi ca un sarb sau un ungur ar zice ce zici tu cand ar fi intrebat daca sa isi apere tara sau nu.asa cum e ROMANIA azi,e tara care ne-a crescut pe toti,si fapul ca merge cum merge e vina celor care o locuiesc.adica noi,asa ca nu cauta argumente.
Esti prost foc, si mai ai curaj sa scrii pe blog?!
conspiratia p…ii mondiale , wtfk . gata daca vin rusii la mine la Chisinau nu lupt, nu ma bat cu iei , oricum am prenume de rus IGOR si gavaressc HARASHO PA RUSKII , asa ca ma descurc , nu ne trebuie razboi nu am sa fiu IGOR MOCANU ci IGARY MAKANU .. davai rasia !!!!
iata un om care este totusi documentat sa spun asa si chiar cunoaste adevarata idila a occidentului si orientului.
Tind sa cred ca vom reusii sa iesim din impasul asta,sa ne putem salva familile si Tara asta subjugata de toti drogatii astia supradozati de putere care vor sa omoare populatiile sub pretxtul lipsei de resurse,incalzire globala,suprapopulare a planetei,etc.Eu unul daca va fi sa mor pe front o voi face pentru mine si familie,pentru Romania din care fac parte nu pentru americani si nu pentru politrucii romani.
Sa ne ajute Dumnezeu pe noi si pe toti romanii
calatorind in Lume am inteles ca ceea ce consideram coloana vertebrala a culturii Poporului Roman nu e nici filosofia (avem cativa filosofi buni dar nu destui), nici poezia (cu Eminescu nu se face primavara) si nici alte arte sau curente folclorice.
dupa Ani de cautare a ceea ce imi lipsea departe fiind de casa, am gasit din intamplare acea vibratie care ma face sa ma simt Roman, si am gasit-o: Slujba Bisericii Romanesti.
nu trebuie sa fii credincios, ca tot o simti dupa ce te-ai lipsit de contact cu tara sau romanii ceva timp ! si o simti direct in inima… cum curge frumos si te lasa curat si cu dorul ostoit.
cum zicea Petre Tutea: Poporul Roman e marsul lui Dumnezeu pe Pamant.
nu intelegi aceste cuvinte dupa ce haladuiesti prin Lume si vezi in ce mizerie morala se scalda alte popoare muuuult mai culte si mai inteligente (economic si tehnic) ca noi.
si inca ceva: Romanul are o Identitate Universala – venita de Sus !
nu esti Roman dar ai devenit prin Botez ? aia e tot ! nu trebuie nici sa mai vorbesti Romaneste cu accent !
sincer as instaura o singura conditie sa devii cetatean al Romaniei: Botezul in Biserica Romaneasca. atat.
scuze daca toata pledoarie poate suna habotnica, nu e !
e doar un Adevar.
bine scris articolul. am vrut doar sa mai o cireasa pe acest tort mare.
praful sa se aleaga de orice semintie ce o sa se atinga de noi vreodata.
Treaba asta ce ai spus-o tu o simti cel mai tare cand esti departe de casa. Am incercat sa traiesc in afara Romaniei dar nu am putut, tot timpul am simtit nevoia sa revin acasa, macar pentru a-mi reincarca bateriile, spiritual vorbind.
La fel simt si eu, si cred ca e valabil pentru multi dintre romanii plecati de acasa, ca o constientizeaza sau nu.
Cred ca nici nu ar trebui sa se puna aceasta problema. Faptul ca politicienii sunt corupti, noncombatul nu rezolva situatia, ci o agraveaza. In afara de faptul ca iti aperi ceea ce inseamna fiinta ta. Grupul defetististilor, dupa mine, multi sunt platiti sa induca demoralizarea.
Pai imediat dupa „occidentalizarea” Romaniei, a aparut curentul asta de doi lei care spune ori ca in ziua de azi nu mai e nevoie sa lupti pentru ca razboiul e facut de masini si nucleare, ori ca nu mai e nevoie sa lupti pentru ca te apara armata profesionista, ori pentru ca te apara NATO ori pentru ca te apara extraterestrii, ori pentru ca pur si simplu am devenit foarte destepti, niste fiinte rationale si non-violente.
Curentul asta pare ca i-a prins foarte bine si pe ucraineni, care acum sunt niste legume ambulante. Ma uitam acu vreo cateva zile la protestele din estul Ucrainei si vedeam separatistii pro-rusi cu puscoace si bate preluand controlul institutiilor.
De partea ucrainenilor, o gasca de studentei scoliti pe la Londra si Paris, cu floricele, fete zambitoare si pancarte in engleza cu „Make love not war”. ABSOLUT PENIBIL!
Asta e semnul clar ca Ucraina nu mai exista, si nici nu merita sa mai existe in forma in care e acum. No man’s land.
A fost o foarte mare greseala eliminarea stagiului militar obligatoriu, un atentat la siguranta Romaniei. Inainte de ’89 Romania era de zece ori mai bine aparata.
@Eroul Bula. BRAVO, FELICITARI PENTRU ACEST ARTICOL, RESPECT INAINTASILOR TAI! Asa cum bine spune LionHeart, o sa mor roman si liber, o sa lupt indiferent cat de puternic va fi inamicul. Sa speram ca ne putem face datoria asa incat inaintasilor sa nu le fie rusine cu noi. Noua categoric nu ne este cu faptele lor!
In primul rand felicitari pentru articol , frumos….am mai scris si in alte imprejurari pe aici pe blog , sunt roman si chiar daca de-a lungul timpului voi avea probabil si alta cetatenie , voi ramane roman dar in privinta inrolarii acum , pas…raman in rezerva , caci vor fi nevoie si de rezerve , la fel ca si Eroul , ar fi bine ca razboiul sa vina cat mai repede , acum ca inca mai sunt bun sa fac fata unuia caci peste ani Doamne fereste….atunci poate singurii inamici pot fi aceea care se combat cu pilule, am scris ca voi da pas mobilizarii in caz de pacaneala in speranta ca in primul val sa cada majoritatea celor care constituie cancerul societatii romanesti , aceea vor pieri cu siguranta , contez pe inamic , si ce nudoboara inamicul sa venim noi din rezerva si sa ii stergem de pe fata pamantului , sunt mai periculosi dusmanii interni decat cei externi , asa ca eu stau la umbra si imi adun fortele si abia la urma voi iesi la lumina , nu e lasitate si nici tradare , stiu cu siguranta ca sunt mai roman decat multi , as lupta , dar sa fiu sigur ca am pentru cine , intai m-as asigura ca vor ramane doar acei romani care fac cinste neamului , as lasa pe altii , rusi , unguri sau martieni , sa curete grosul cu tunul , apoi vin si eu cu farasul si mai arunc ce mai ramane , apoi am eu grija si de inamic,si pentru cei care se bat cu pumnul in piept , ii asigur ca lupta cea mai grea se va duce la urma , intotdeauna e mai greu sa cureti si sa reconstruiesti edcat sa participi la distrugere
Si cam cum crezi ca ar face selectia asta inamicii, ca nu imi e clar. Aia vor da un interviu cu fiecare in parte si apoi vor decide pe cine sa impuste sau nu? Nu cumva lasii vor fugi ca potarnichile (fiindca stiu cel mai bine sa se fofileze, au exersat toata viata asta) si inamicii aia tot oameni demni si cinstiti vor secera proponderent fiindca (aia vor lupta), venind la urma lasii sa ridice steagul alb. Atunci tu ce sa mai cauti? Sa faci ce?
Categoric NU, ce ivani sau dus prin preajma lor? sa faca vreo revoluti prin Mexic sa zicem? Oare ce ar zice cioroiObama ? cred ca treaba este clar sfera ruseasca nu se incalca , cum nici cea americaneasca nu se incalca. Dar daca le arde de jocuri de sah geostrategice treaba lor, nu vad da ce ne ar privi pe noi . Numai prostu de beinescu se baga in seama cu putin, in vreme ce bulgari,unguri,cehi,slovaci,portughezi,elvetieni,austrieci,greci,sarbi ba chiar si nemti, TAC din gura ,o gasitn basel cel mare sa il omeze pe putin.Cred (opinia mea) ca este jocul lor si tarile mici trebuie sa isin tina gura.
@pontacu
ID-ul tau vine de la Dottore?Ca numai ala nu poate rosti nici batut numele lui Putin.Tu spui ca portughezii tac din gura?Pai ce sa le faca Putin?Ca sa ajunga la ei,Putin al tau ar trebui sa ocupe toata Europa,desteptule.Ar trebui sa ne tinem gura?OARE?Dupa mintea ta,”capul plecat,sabia nu-l taie”,nu-i asa?
E impropriu termenul de ,,fofilare” si in definitiv la o mobilizare primii ar trebui sa fie rubedeniile politicienilor din ultimii 24 de ani. Cine conduce si cine profita de putere ar trebui sa stie si ce e raspunderea .
NU, primii ar trebui sa fie angajatii Ministerului de Finante. Au buget de vreo 3 ori mai mare decat cel al Ministerului Apararii!
din pct meu de vedere nu se pune problema daca sa-mi apar sau nu tara, imi iubesc patria si tin ca romania sa fie o tara libera si demna. sunt rezervist si as lupta si muri fara rezerve sau regrete pt asta. dilemele mele sunt altele;
1. daca romania mai este o tara libera si suverana (si am mari dubii ca mai este asa)
2.daca merita sa mergi si sa mori pt o cauza care nu e a ta. adica in speta actuala, sa lupti pt ca cineva de la washington a avut ideea nefericita sa-si bage coada in ucraina ca sa puna cu spatele la zid rusia,
deci cred ca dorintele de dominatie globala ale sua nu fac parte din aspiratiile mele sau din aspiratiile romanilor.
contrar aspiratiilor autorului acestui articol sper din inima ca sa nu mai fie niciodata un razboi pe aceste meleaguri iar bula sa ajunga sa-si trateze bronsita si reumatismul pana la adanci batraneti.
PS: ma intriga in continuare apasarea asta repetata pe pedala temei unui razboi iminent si nu-i gasesc rostul. ca e manipulare mi-e clar. cui foloseste insa intretinerea unei stari de panica permanente…nu prea. am doar asa o banuiala.
@danny…
Stai linistit acasa in fata calculatorului… Pe voi astia care va exprimati atasamentul fata de politica ruseasca nu va ia in calcul nimeni… Sunt deja liste cu cei care isi exprima adevarul fata de „valorile estului”… Cine draqu’ ar pune baza in unii care isi exprima pe fata simpatia fata de inamic? :))))
Referitor la „ma intriga in continuare apasarea asta repetata pe pedala temei unui razboi iminent si nu-i gasesc rostul”…
Si pe noi ne intriga apasarea pedalei de catre Putin in Ucraina… incet incet smecherasul ajunge si la gurile Dunarii…observi cumva ca avem un motiv de ingrijorare?
Din nou, doar plaaca cu rusii rai si americanii buni. Fara nici un argument solid. Bineinteles.
La un articol mai vechi, 3-4 saptamani in urma, in care reinteram importanta Gurilor Dunarii pentru UE si Rusia, am incasat o groaza de „lovituri” de la diferiti baieti care incercau sa-mi explice cum ca Gurile Dunarii nu mai sunt aproape deloc importante, in actualul context… 🙂 E si asta o modalitate, perdeaua cu fum pe miza reala.
@ George GMT
Cum ar putea folosi Putin gurile Dunarii ca sa santajeze Europa in conditiile in care exista canalul Dunare – Marea Neagra?
Sa zicem ca prin absurd reuseste sa ia gurile Dunarii, dupa aia ce face? ia si toata Dobrogea sau cum?
Canalul Dunare-Marea Neagra are o adancime prea mica pentru unele nave de mare tonaj, care trebuie astfel sa treaca prin Gurile Dunarii. Adancimea e de doar 6 metri; Ceausescu voia s-o faca mai mare dar s-au opus rusii iar el a cedat. Astfel Canalul nu poate prelua tot traficul de pe bratele Dunarii oricat ar vrea romanii; iar daca rusii intra si in Dobrogea pe la nord si bulgarii pe la sud (sa nu uitam cateva fapte istorice: Bulgarii se declara urmasii tracilor (!!!) si vor Dobrogea pe temeiul ca a apartinut Regatului Tracilor – si nu vorbesc aiurea, i-am auizit cu urechile mele si deschid gura pe tema asta chiar si la conferinte pe teme istorice, chiar daca sunt luati in ras de alti participanti: sapa, sapa, poate dai de apa. In plus prin anii 1970 exista chestiunea „Culoarului de trecere” din URSS in Bulgaria PRIN DOBROGEA, proiect rusesc foarte indragit de bulgari: cine ne asigura ca baietii astia, vechi prieteni, n-au batut iar in secret palma panslavismului?). Cam asa sta treaba grosso-modo; adaugam tradarile interne, politicienii de nimic si ignoranta generala; contrapunem amintirea groaznica a ocupatiei bulgaresti a Dobrogei in primul razboi mondial si prezenta americana la Kogalniceanu (poate chiar si a intereselor Chevron in sudul Dobrogei, asta daca inghitim ca pelicanii argumentele stravezii ale guvernului Ponta).
@dany unde vezi tu mai creier spalat ca mi-am exprimat eu
atasamentul fata de politica ruseasca? sau fata de
„valorile estului” sau simpatia fata de inamic? nu prea pari
a fi in firea ta mai baiete sau tu ai niste probleme cu nervii
capului. ai neuronii ajustati cum iti place tie sa zici. si incerci
sa-i ajustezi si pe-ai altora. motivele mele de ingrijorare
sunt ca la 25 de ani de la revolutie n-au disparut genul asta
de propagandisti fanatici, asa ca alde tine. n-o sa fie nici un
razboi de dragul ucrainei, sa fie clar. in cel mai rau caz va fi
razboi civil dar datorat in mai mare masura descreiratilor care
conduc ucraina acum decat rusi;or si lui putin.
1. Perfect de acord
2. Cum ziceam mai sus intr-un comentariu, Romania e de partea americanilor, si nu neaparat in urma vointei populare. Dar nu stiu daca cineva vrea sa fim de partea rusilor. Romanii vor neutralitate si independenta, dar in contextul actual e mai greu. Asa ca atata timp cat stam in banca noastra si batem doar din gura, nimeni nu are dreptul sa calce granitele tarii. Ca or sa demoleze intr-o zi scutul de la Deveselu, pe mine nu ma intereseaza, sa il demoleze. Ca or sa dea jos conducerea de la Bucuresti prin ceva manarii, din nou, Bucurestiul sa fie sanatos pentru ca in definitiv e doar o marioneta acre va fi schimbata cu alta marioneta. Dar daca cineva incearca sa ne arunce in razboaie care nu ne apartin, sau cineva incepe razboi in care armate straine trec granitele Romaniei fara ca armate romanesti sa fi trecut granita sau sa le fi facut ceva efectiv provocator, atunci trebuie luptat cu toate fortele.
Legat de cine se chinuie sa creeze impresia ca suntem in stare de razboi, trebuie sa privim la WW1 si WW2. Sunt aceiasi indivizi.
Exista niste grupuri de interese (stim noi cine) care se chinuie din rasputeri sa inceapa un nou razboi mondial. In WW1 s-au spart imperiile. In WW2 au disparut monarhiile. In WW3 trebuie sa dispara conceptul de natiune si de tara si sa facem o uniune globala condusa de un singur grup de interese. Un nou Imperiu Roman, de data asta absolut. Asta e planul.
Si acum baietii aduna pe cine pot la razboi. Preferabil pe TOTI. Creaza problema: un razboi devastator, pentru ca mai apoi sa vina cu solutia: o uniune globala urmata de „pace eterna si prosperitate” sub bocancul unui grup restrans de interese.
Romania trebuie sa ramana in banca ei, sa stea sa isi apere pamanturile si sa nu faca greseala din WW2. Daca o sa fie asa, atunci o sa asistam cum toti ceilalti se omoara intre ei. Daca o sa ne bagam si noi in hora, o sa ne omoram si noi odata cu ei.
Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva, in orice caz.
@unu…
Se pare ca ati primit ordine noi … :))))
Tu chiar nu observi ca placa asta cu masonii si conspiratiile mondiale este cam zgariata? Cam mult invarti la gramofonu’ ala al lui Putin… :))))
Imi cer scuze ca te-am trezit din somn. Poti sa te culci la loc. Masoneria nu exista, nu conduce Romania, Comisia aia Trilaterala care s-a intalnit la Bucuresti s-a intalnit ca sa mai iasa si aia la o bere. Somn usor in continuare.
pt danny
de acord cu tine americani ar trebui sa stea in banca lor
sa nu mai faca pe jandarmu lumii
Si te angajezi tu sa faci pe jandarmul? Cine le ia locul? Sau te pomenesti ca daca nu se mai implica jamdarmul de SUA lucrurile se linistesc de la sine pe glob….
Buna intrebarea lui Sandel. De bine de rau sub „domnia” americanilor Europa a devenit un continent bogat in loc de lagar stalinist sarac. N-or fi perfecti, au si ei interese, dar se poate trai bine pe langa SUA, in contrast total cu URSS/Rusia.
In cazul americanilor depindem doar de noi insine, in cazul rusilor depindem doar de Moscova…
Adica Europa de Vest vs Europa sovietica! Lagare vs Planul Marshall, libertate vs puscarie politica, bogatie vs cartele la paine, etc, etc…
Cel mai bine pentru Romania ar fi sa isi vada de propriile interese, tarile nordice, canada, australia, uk, o duc incredibil de bine comparativ cu statele unite, noi de ce nu putem sa ne vedem de treaba noastra. Sunt multe alte lucruri de facut in tara asta, razboiul ar trebui sa fie pe ultimul loc.
Multi vad ca sunt „zmei” in comentarii(nu numai aici, sunt pline rubricile de comentarii), dar nu se gandesc deloc, ce faci daca esti singurul copil, pur si simplu familia ta dispare, nu lasi nimic in urma decat bunici/parinti ce o sa te planga pana cand o sa moara. Multi nu ati fi in stare sa luati o viata si daca ati face-o, ati fi marcati, cosmaruri in fiecare noapte. Macar ati vazut un documentar cu batrani din WW2, cum plang si tremura cand isi aduc aminte de razboi, de mirosul de carne putreda si strazile acoperite cu sange ?
Capul are si alt scop, nu doar umbrela pentru gat.
Asta cu „trebuie sa iti aperi tara”, e la fel cum spuneau crestinii ca sa justifice crimele „In numele Domnului”, vrei sa iti ajuti tara, creaza locuri de munca, ajuta orfani, fa voluntariat la un spital, prin asta o ajuti, prin asta iti ajuti semenii.
Fara pic de jena, nu as merge sa-mi apar „tara”, nu ca sunt „fricos”, doar ca trebuie sa ai un motiv pentru a o face, cand iesi pe strada ai sa vezi mii de motive pentru a nu o face, oamenii au devenit „americani” si ma refer la americanii de rand, stupizi(sa nu spun prosti), aproximativ 20.000.000 de americani depind de bonuri de masa si cupoane, asa vreti sa ajungeti si voi sau vreti ca englezii sau canadienii, norvegienii care au „free healthcare” si educatia e educatie
Si crezi ca sub ocupatie ar fi mai bine?! Cum te-ai simti sub o ocupatie militara, sa vina unul sa-ti ia ce vrea el, sa-ti agreseze, sa nu spun altfel, sotia, mama, etc, etc?! Hai sa discutam practic… Ai mai putea sa ai o viata normala dupa ce ai trece prin astfel de lucruri stand cu mainile in san?! Ai mai avea vreodata psihic sa curtezi o femeie?!
Viata merita traita, dar nu chiar intotdeauna, exista un pret pe care eu unul nu l-as putea plati.
george
pai acuma nu santem sub ocupatie?
ai cosmaruri tati??
@George GMT Pai „Bre George” ca e vb matale, ce sa mai ne ia?? ca nu mai avem nimic!!! doar se schimba proprietarul!!! adica nu o sa mai fie PETROMV o sa vie o combinatie de PETROM – LUKOIL
cam asta este situatia!! ca nu mai avem nimic si daca vin altii nu luptam pt ce este al nostru al romanilor, luptam pt ce este al occidentului!! pamantul nu ni-l vor lua nici rusii si nici casele nu ni le vor lua!! tot aici vom traii tot aici vom muncii!! Si nu prea a venit occidentul cu salarii ca in occident sa avem pt ce lupta!!! eu voi merge la razboi din placere, numai daca basescu, nastase, iliescu, constantinescu si toata clasa politica de la revolutie in coace vor fi pe front in prima linie!!! daca se vor duce ca ponta in buncar clar NU voi merge la nici un razboi!!
@George Nu stiu daca mie mi-a fost adresat comentariu.
Tin sa le reamintesc tuturor ca sub ocupatie nu e atat de rau pe cat vor unii sa para, Londra a devenit ce este astazi din cauza ca a fost cucerita de romani, au construit podul peste Tamisa si au pus Londra pe harta, facand-o o putere economica.
Imi vine greu sa cred ca in 2014 daca ar incepe un razboi pe teritoriul romaniei, femeile ar fi violate, etc. Mentalitatea de barbar cred ca a disparut.
Vad ca toata lumea lauda S.U.A., cati oameni au murit in numele „democratiei” si „libertatii”, scoli lovite de drone, puteti sa cautati interviuri ale oficialilor din Afganistan, etc care regreta ca au acceptat ajutorul americanilor.
Un mic exemplu http://adevarul.ro/international/in-lume/yemen-nunta-1_52ab2b66c7b855ff56aee6b5/index.html
Daca ar fi sa aleg intre a lupta noi singuri impotriva rusiei si in a accepta ajutorul statelor unite, as prefera singuri impotriva rusiei. Pentru ca este un blog cu specific militar, cine credeti ca in cazul unui razboi o sa fie fututi in cur, noi sau americanii?
Tind sa cred ca esti incepator.Altfel,ai fi naiv!
Baieti !Jos palaria penru sentimentele voastre patriotice!Ma bucura faptul ca in fata unei agresiuni externe sunt romani dornici de a lupta pentru tara!Rusinos este faptul ca in fata agresiunii interne a politicienilor corupti nu prea se face nimic!Problema Romanie este in primul si in primul rand agresiunea interna care nu a fost rezolvata de aproape 2000 de ani!Asa cum spunea si Maresalul ca sa faci ceva din tara asta trebuie reformate in primul rand SCOALA,ARMATA SI BISERICA apoi peste 30-40 de ani se vor culege roadele!Dar e un timp indepartat ptr multi dintre noi!
Sa speram ca totul va fi bine!
Cred ca a inceput campania de pregatire psihologica,
-ce ai face daca ar incepe razboiul?
-cu cine ai vota, daca maine ar avea loc alegerile…?
Lipseste „de partea cui ai lupta” e de la sine inteles si „daca maine” -momentul cand va incepe razboiul
cine va apara Romania:
18 – 30 ani – armata nefiind obligatorie au vazut o arma doar la tv sau in jocuri
30 – 45 ani – tinand cond de stilul de viata actual, cati pot merge la pas cu mainile in buzunare macar vro 10 km fara sa-si tina ficatul in mana? Sa zicem ca 50% dintre ei mai sunt apti de o plimbare prelungita, or fi suficienti?
>45 ???
Cei sub 30 ani, cat timp ar dura pregatirea lor pentru a putea fi utilizati in conflict? Va dura conflictul suficient incat sa poata fi utilizati? Se va opta pentru calificare la locul de munca, adica tine arma, manualul de utilizare, frontu-i in directia aia?
Te felicit Eroule. Ma bucur sa aud ca ai radacini in zona Brailei. Eu sunt din Braila.
@sandel
Asta cu radacinile este tare complicata pentru ca n-am reusit inca sa dau de toate firele. Din ce-am gasit pana acum: nordul Dobrogei, Cadrilater, Fagaras, Pireu … tare complicat.
E drept ca prin Braila am multe rude (veri de grad 2 si 3, de pe partea greaca a familiei)
Ok, am suficiente motive sa ma bucur. Deasemenea ma bucur si pentru pozitia ta expusa in text. Un bunic de-al meu a luptat si el pe front. Celalalt nu a apucat. A murit de tinar.
E primul articol pozitiv pe care il vad in ultimele doua saptamani legat de subiectul asta. Si sunt 100% de acord cu el. As vrea sa imi expun cateva idei, din perspectiva mea. Am 20 de ani, situatie materiala buna si nu am de ce sa ma plang. Insa am avut o pasiune care m-a invatat multe: istoria. Am invatat si am bagat la cap despre sacrificiile facute de stramosi nostri pentru atingerea telului suprem: suveranitatea tarii, intregirea ei. De ce m-as inrola ? In primul rand, pentru ca tara asta sa ramana intreaga si pentru cei care s-au jertfit pentru ea, pentru familia si prietenii mei sa ramana liberi. Sunt constient ca sunt un tanar visator, care probabil va muri imediat cum va intra in lupta, daca va mai apuca ( a se vedea Band of Brothers ). Insa macar stiu ca am incercat sa fac ceva pentru mine, tara si familie si ca am murit liber.
Motivul folosit de prietenii mei de a nu se inrola ar fi clasa politica, coruptia, NATO (in ordinea asta). Dar ei ce au facut pentru pentru a stopa acest lucru ? Nimic, cand erau proteste stateau in fata televizorului si faceau misto de respectivii. Nu pot sa zic ca eram si eu mai breaz. Insa nu am tupeul sa folosesc un motiv, pentru care nu am facut nimic sa il opresc, lasandu-l sa creasca din ce in ce mai puternic. Insa aici, parerea mea, se va vedea caracterul.
@Mister Bula… :)))
Foarte bun articolul… Ai perfecta dreptate… acum cand mai putem inca decat mai tarziu!
Pana la urma, la orice varsta se gaseste ceva de facut. Cred ca si la 70 de ani as putea impinge in fata autobuzului o baba care striga Slava Rassia 🙂
Glumesc…. da’ un branci pe scari tot i-as da.
Cel mai probabil ma vad la calculator, cu ochelarii pe nas, postand, cu des’tele strambe de la artrita, comentarii indescifrabile pe care FSB-ul sa-si rupa creierii sa le decodifice.
@Mister Bula… :)))
Daca vrei sa pui neuronii pe moatze astora de la FSB poti face cam asa:
– creezi un cont pe Vkontacte… (creatorul Vkontacte se spune ca deja a parasit Rusia avand in vedere ca siteul a fost preluat de FSB!)
-o sa iti ceara numarul de telefon… obligatoriu… va trebui sa dai o lista de contacte de pe telefon…. (nu rade!) …inca mai poti cumpara cartele reincarcabile … gasesti diverse nr de telefon din Rusia pe net… este de ajuns sa dai un bip respectivului si sa-l salvezi cu un nume pe Aliosa…
-cand incepi procesul de inscriere pe VK folosesti un proxy rusesc… este plin netul… :)))
-gasesti pe VK diversi rusi pe care ai adaugi in lista ta de contacte…
le trimiti mesaje codificate (la vrajeala! ) … poti utiliza siteul asta pt codificare mesaje: http://crypo.in.ua/tools/…combini cu ce mai stii tu :))))
-Sigur vei intra in atentia FSB (in cazul in care inca nu esti!!!)…
-Iskanderu’ ala care il cauta zilele trecute pe George GMT sigur te va cauta si pe tine…:)))
🙂 Nu trebuie atat deranj, baietii cu ochii albastrii a lui ivan sunt mai mult decat bine crescuti, in general vin ei la tine sau dupa tine…
Mi-e frica ca o impimgui si chiar daca nu striga slava rusiei!
Mi-e frica ca cam la atat se reduce aportul tau …
E e.. ceva timp in urma v-am dat n iste linckuri la artocole din ziare un de cetitorii dezbateau aceiasi cestie. Unu era de la EvZ .. Nicio reactie.
Acu Bulishor agsait niste sauturi mai „curatele” si incepe sa zica povesti despre un tata cam betiv (asta dupa ce ne-a asigurat ca.. ) si apopi intocmai precum pestinentialul inimii sale Primul Portuar al Tarii ne asigura ca totu va fi bine si roz-chilotiu . Si „demasca” …
Nasol este ca prppaganda aceasta dureaza de 24 de ani!
Ca unu ca Patapievici a fost promovat ca mare carturar tocami ptr cestii din astea!!
Ca j’ de mii de tineri cica inteligenati si activi te scuipa in ochi daca zici de in depe ndenta. Ca ei nu se vor romani ci europeni . Cetateni europeni. EI stiu ca „independenta” e ceva nasol . E cevca care este folosit cas a jutifice ratia la zahar.
La care puneti si situatia economica nenorocita a multora. Depopularea tarii … de romani in special.
Asa ca va zic :geaba inchizi usa cotetului cand porcu’ e deja pe ulita!!
Cine te-a impiedicat sa preiei ce ai vazut in EvZ si sa scrii un material?
Il scriai asa cum puteai, puneam mana de la mana si faceam o traducere si aparea pe site.
Asta cu „uite un link, bagati un articol pe tema” nu merge totdeauna.
Pot sa nu-ti vad comentariul pentru ca in ziua respectiva nu am intrat pe site, apoi sa nu mai citesc comentariile la articolele mai vechi.
E posibil ca, in acel moment, sa nu-mi dau seama de ce ai pus linkul sau sa nu mi se para ceva interesant, sau sa am mintea la o alta tema.
Cum spuneam, scrie si trimite-i textul lui George, apoi vedem cum facem cu traducerea.
Oricum, eu nu scriu la comanda ………. decat daca e de la CIA sau MOSAD 🙂 dar banuiesc ca stii asta deja.
Revenind la articol, de ce te supara tema? Tu oricum ne-ai spus sa nu ne bazam pe tine, in caz de ceva.
Bulisor
nu este vorba de scris articole aici. Este vlrba de a mai stii ce zi9ce lumea .
Pe tine se pare ca te doare fix in picioru’ mesei de ce zic altii.
Ma rog as a o fi politicos insa uneori poate deveni periculos – daca de o pilda unii nestingheriti fac apologia consumului de droguri prin scoli , daca fac apologia lepadari de tara si neam samd samd . Devin epriculos fiundaca se pot apuca de droguri copii tai si dupa aia e cam greu cu dezintoxicarea .. Sau cu apararea tarii …
Uite in cestia in discutie – de 24 de ani „desteptii” natiei au batjocoirt traditiile, neamul si au dreaat tinerii sa zica „mi-e scarba de romanica ” ROma niaica cu minsucla. In numele astei teorii cica „anticomuniste” (asta ptr ca sir Nae desriase complet in ultimii ani) s-a p[laudat cand tara era depopulata .. se injura pe cei constransi sa ia la vot o nemoricta de galeata sau un kil de ceva. Insa au fost adusi in aceasta situatoe prin politici deliberate .
Acu vii si zici la stanga-mprejur. Greu baiete greu. In ani de zile ai crreat reflexe . Si acu reflexu este „la dracu cu romanica”, „ce treaba avem noi ca sunt,me europeni nu balcanici” si „sa ne apere amercanii asa cum l-au aparat p[e Basescu de demitere!!”
Asa de amuzament iti sugerez sa postezi idei de ale tale pe platforme sa zic asa „portocalii” adica probasesti (ca este si simpatia ta!) de ex Ziare.com sau Evz. Si apoi sa vezi reactiile tutor celor care cica „gandesc” si sunt „prppccodentali” si nu vopr catre est!!
Acu marurisesc ca ocazional mai arunc un ochi pe acolo .. sa iau pulsul tampitilor. Dar de vreo 3 ani am cam renuntat sa fiu voce singulara …
„Ca j’ de mii de tineri cica inteligenati si activi te scuipa in ochi daca zici de in depe ndenta. Ca ei nu se vor romani ci europeni . Cetateni europeni. EI stiu ca “independenta” e ceva nasol . E cevca care este folosit cas a jutifice ratia la zahar.”
Din astia „apara” Ucraina acum.
intrebarea e in asa fel pusa incat orice roman patriot,nu poate sa raspuda decat afirmativ..daca imi permiti pun si eu alta mai ‘grea’ :
daca situatia din Ukraina scapa de sub control (se pare ca ascapat deja se dau lupte serioase) cati din cei de aici vom merge sa recuperam teritoriile (Bucovina si Basarabua de Sud, furate de Ukraina? eu merg. voi?
Frumos scris.
Nu-mi imaginam că, dacă vreodată va fi necesar, voi ajunge iepure de câmp – infanterist și nu pe cerul patriei, dar acum nu mi se pare esențial. Mă adaptez rapid, știu să trag și eram unul din cei mai cei țintași. Cu o lunetă sunt și mai precis, vederea e ageră încă, primăvara a venit și la vară va fi cald. Ranițele sunt gata, echipamentul curat și pregătit.
Legat de motivație și moral, părerea mea e că trebuie să fii tâmp să oferi motiv patriotic românului, fie el ciumpalac, bețivan sau „la virajul 4” – pensionar ce-și așteaptă pensia și moartea. Pentru că, brusc, toți devin candidați la a (re)deveni războinici. Mizez pe rațiunea adversarilor, deocamdată. Datoria față de țară e de nediscutat, cred!
Ce ranite ai tu pregatite, frate, chiar sunt curios ? Ce echipament ? Daca ai ranite pregatite inseamna ori ca n-ai pupat in viata ta militarie si povestesti din filme, ori ca esti dus. Nu te duci cu ranitele la mobilizare, doar cu valijoara si nu ma leg de modul in care iti transporti cele necesare (in primul rand care tin de igena personala), ma leg de faptul ca bati campii. Pe semne ai si-un agheu dosit pe undeva. Chiar ne iei de prosti ? Go fuck yourself!
Comparatiile cu 1940, cu 1916 sau, de ce nu, din 1877, sunt la fel de… nereusite (sa nu scriu stupide, da’ na c-am scris) ca cele dintre Germania ’38 si Rusia 2014. Mentalitatea unui individ, a unui grup de indivizi, a unei natii pana la urma, e data preponderent de conditiile in care respectivii traiesc. Situatia Romaniei din 2014 e incoparabila cu cele din 1877, 1916 sau 1940, deci nu ai cum sa le pretinzi oamenilor sa se comporte ca si atunci.
Eu chiar as vrea sa ii vad pe cei care ar fugi de pe-acum cu PM-ul in mana si baioneta in dinti dupa „dusmani” cum s-ar descurca macar 2-3 saptamani de armata. De armata, nu de razboi. Cum s-ar descurca sa incalte bocanci vechi, cu un numar mai mari, uniforme spalacite, rupte, arme de-acum 40 de ani, cum ar primi ordine de niste neica nimeni, care habar n-au ce e aia armata, cum s-ar descurca sa faca sectoare, plantoane si muuuuuulte altele. Iar colac peste pupaza, sa-i vada la TV pe politicianul x sau pe politicianul y care ar putea fi, de asemenea, incorporat, dar care sta acasa „sa conduca”. Sau cum isi tin copiii pe langa ei sa nu cumva sa pateasca ceva…
Vedeti voi, dragilor, armata nu e counter strike si nici airsoft. Dar, pana la urma, poate c-ar fi buna reintroducerea stagiului obligatoriu, poate ca fanteziile unora ar fi spulberate iar visatorii ar reveni cu picioarele pe pamant.
vreau sa iti spun ca mai sunt unii pe aici care au mai facut armata cand inca era obligatorie, si nici macar aspirine si polidin nu aveam, de bocanci si tinute noi nici nu poate fi vorba, si nu am nici un regret si daca as da timpul inapoi tot as face-o. Nu generaliza, te rog.
Cand iti aperi tara ,intai iti aperi familia(parinti,copii,surori, etc), nu pe politicieni. Daca nu iti aperi tara, nu iti aperi familia, cel putin asa gandesc eu.
Parerea mea, mai bine cu ei de gat ,decat sa vad efortul bunicilor si strabunicilor dus pe apa sambetei fara sa misti un deget.
Si apoi nu cred ca merit sa fiu cetatean de mana a doua la mine „acasa”(a se citi tara), sa imi spuna cineva in alta limba ce sa fac si cum sa fac…….
Cred ca cei care doresc non combat in Romania s-ar putea sa aiba o surpriza…
Pentru multi dragostea de tara trece prin stomac , parerea mea ca primele victime ale razboiului sa fie politicienii corupti cei care au saracit statul Roman , cei care datorita lacomiei si coruptiei au furat din banii publici pt inbogatirea lor , pe urma vor urma cei care pun piciorul in Romania cu gandul la pamantul si apa noastra , eu sunt plecat de ceva vreme in strainatate , daca se da ordin de mobilizare ma voi intoarce , acum am o viata prospera , in Romania nu as fi avut ce am acum in schimb si maine as veni acasa , mereu voi fi considerat strain aici unde traiesc , si eu am avut bunici care au luptat in ww2 nu pot ignora ca si stramosii nostri au luptat desculti si infometati cu tehnica militara inexistenta , au luptat si au murit pt tara asta , au luptat si au murit ca gasca de hoti din parlament sa fie mai presus de lege , ma gandesc ca se va ajunge la executarea clasei politice in final , romanul se va satura pana la urma
@Ghita
30 – 45 ani – tinand cond de stilul de viata actual, cati pot merge la pas cu mainile in buzunare macar vro 10 km fara sa-si tina ficatul in mana? Sa zicem ca 50% dintre ei mai sunt apti de o plimbare prelungita, or fi suficienti?
De asta mi-e teamă și mie. Mi-am ieșit complet din forma fizică, de ani de zile mă deplasez doar cu mașina, am vreo 10 kile peste…bașca un nasol de reumatism. Poate e careva dintre voi din domeniul sport/fitness/aerobic ceva și pune aici un program de exerciții care să poată să scoată din inerție de ăștia ca mine.
@Marius
Eu chiar as vrea sa ii vad pe cei care ar fugi de pe-acum cu PM-ul in mana si baioneta in dinti dupa “dusmani” cum s-ar descurca macar 2-3 saptamani de armata. De armata, nu de razboi. Cum s-ar descurca sa incalte bocanci vechi, cu un numar mai mari, uniforme spalacite, rupte, arme de-acum 40 de ani, cum ar primi ordine de niste neica nimeni, care habar n-au ce e aia armata, cum s-ar descurca sa faca sectoare, plantoane si muuuuuulte altele. Iar colac peste pupaza, sa-i vada la TV pe politicianul x sau pe politicianul y care ar putea fi, de asemenea, incorporat, dar care sta acasa “sa conduca”.
Eu și mulți alții de aici ne-am descurcat cu toate greutățile armatei. Eu am făcut în ’98 într-o unitate de transmisiuni. În primele două săptămâmi n-am făcut baie pentru că era nu știu ce defect la sistemul de alimentare cu apă. Prin vesela de la sala de mese țopăiau rozătoarele ș.a.m.d. AKM-ul meu era din 72 dacă-mi aduc bine aminte, dar trăgea bine; printre cadre erau și moși Teacă dar și băieți deosebiți cu care am rămas prieten și după armată.
Cât despre politicienii X sau Y, nu asta ar fi problema, dar îți verși mațele de scârbă să vezi inși precum Lucian Boia că vin și debitează mârșăvii http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/cutremur-in-tagma-istoricilor-ardelenii-nu-ar-fi-vrut-unirea-cu-romania-in-1918–126075.html în timp ce eu sunt chemat să servesc patria.
Oricum orice om de bună credință își va apăra țara, deși toți sperăm să nu fie cazul și să învingă rațiunea și diplomația.
Si eu m-am descurcat cu greutatile armatei, in cazul meu a fost chiar mult mai usor decat in cazul altora. Iar eu unul n-as mai repeta experienta. Din mai multe motive.
Acum discutia era despre tinerii care habar n-au ce inseamna armata si cate trebuie sa induri ca militar in termen, dar s-ar arunca cu capul inainte. Bine, sunt sigur ca o buna parte din ei doar braveaza si ca in caz de Doamne-fereste ar face coada la medic sa fie declarati inapti.
:-))))))))))))
Nu-i problema, bagam DNA-ul peste doctori sa-i intrebe: „Te duci 25 de ani la parnaie, pentru tradare, sau iti iei toate neamurile de sex mascul si pleci pe front?”
tu esti din aia care comanda dna mai tov bula? dupa cum
scrii mai c-as zice ca insusi basescu se da pe-aici pe site
sub numele tau. daca asa crezi tu ca formezi o armata
cu militari inrolati cu pistolul la tampla si care sa mai si lupte
mai bine iti iei arma din dotare si-ti tragi un glonte-n cap.
Tu esti din aia care singurul program de guvernare este jos Basescu plus taxe cat mai generoase ?? Dupa cum ai reactionat mai sa cred ca ai probleme cu DNA , poate ca intradevar Basescu are dreptate si justitia incurca pe cei care o tin una si buna JOS BASESCU , cate dosare de coruptie au fost solutionate cand a fost PSD la putere ?? Doar intreb atat daca te simti asta este …
Eu…. militar al Fortelor Armate, jur credinta patriei mele, Romania. Jur sa-mi apar tara chiar cu pretul vietii. Jur sa respect legile tarii si regulamentele militare. Asa sa-mi ajute Dumnezeu !!!
Gogule …asta este de departe cel mai bun comentariu! 🙂
Nu ar fi rau sa le explici unora cum se pedepseste propaganda in favoarea inamicului! Nu de alta, dar sunt multi care tin cu ursu’ … :)))
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
Mai cuprinzator si clar de atat nu poate exista.
Articol bun!
Romanii care s-au luptat la ’77, la 41, la oricand vreti voi au fost animati de patriotism.Si pe pe timpul lor politicienii erau aceiasi cloaca ca si acum asta pe langa conditiile mult mai proste de trai din viata de zi cu zi
Oricand ma duc la razboi numa ca , o sa-mi fac niste ascunzatori pline cu arme si munitie si dupa razboi, cum nu-mi place de un politician corupt, cum ii bag un glontisor in cap ca sa se invete minte jegurile politice sa aiba grija de tara nu de conturi si Famiglie!
Hei , baietii, SRI, hai ma ca glumesc , ce naiba..!:)
Asa spunem noi acum dar militarii din al doilea razboi mondial au mers la razboi pentru ca era obligatoriu.
Asta nu inseamna ca le neg patriotismul sau eroismul in vreun fel ! Le sunt si voi fi vesnic recunoscator pentru sacrificiul facut patriei !!
Doar ca nu au mers pentru ca vroiau sa moara in rusia ci pentru ca nu au avut de ales….
Citesc demult timp articolele dvs. si vrea sa spun un lucru pe care l-am citit intr-o carte scrisa de un polonez care a luptat in al 2-lea razboi mondial impotriva rusilor (culmea)… m-a impresionat. „Si daca doar zgariem vopseaua de pe tancuri si nu avem sortsi de izbanda dar macar nu se abate asupra copiilor nostri blestemul lasitatii noastre iar ei vor putea sa stea la mormantul nostru cu capul ridicat si nu plecat de rusine” . Sincer… iata diferenta dintre polonezi si romani.
Romanii , pana acum, nu au fugit din fata inamicului. Care e diferenta dintre polonezi si romani?
Avem si noi exemple: „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.”
Capitan-aviator Alexandru Serbanescu, cazut la datorie…
La cateva zile dupa ce a rostit aceste cuvinte, in 18 august, este doborat in lupta cu americanii.
„nici un petic de pământ nu trebuie cedat fără luptă” – n. iorga
Eu alerg 4 km pe zi, merg la sala, stiu sa trag cu arma si sa zbor avioane…daca mi se cere am sa vin cu primul avion…bunicii mei au fost vanator de munte si pilot in WW2 si dc ei nu i au oprit pe ivani atunci poate oi avea eu mai mult noroc…sau voi muri incercand…
Esti un fel de Chuck Norris corcit cu von Richthofen. Clatite stii sa faci? Sau papanasi?
Nu prietene da stiu sa iti citesc comentariile tale idioate…da tu in afara sa comentezi aiurea ce stii sa faci? Ca eu imi las familie si tot dc e nevoie si vin sa lupt pt tara mea natala…tu? Stii ca unde locuiesc ca sa intrii in armata trb sa ai niste aptitudini deosebite pe care armata sa le poata folosi de asta le am enumerat nu ca sa ma laud dar trb sa se trezeasca un comedian (in speta tu) care sa incerce sa bata p**@ din spatele monitorului…jalnic…
Daca s-ar ajunge la o stuiatie de razboi intre Romania si Rusia, din pacate reactia majoritatii tineretului din tara noastra ar fi identica cu cea a celor din Ucraina.Pasivitate totala,evitarea incorporarii iar in cazul unei confruntari directe, capitularea rapida in fata inamicului.La aceasta atitudine a contribuit din plin clasa politica de dupa decembrie 1989 si pana in prezent, care ne-a creat societatea in care traim in care principalele valori sunt arivismul, birocratia,coruptia si dezorganizarea totala.
In scoala de gradati am avut o ora de pregatire practica: saparea adapostului individual- la milimetru, iar eu imi intreb profesorul: domn’ maior la ce sa sapam adaposturi individuale cand rusi au 95k blindate doar de un singur tip…..iar el fara sovaire imi spune: Taci si sapa ca teritoriul e cucerit doar cand trece talpa de soldat inamic.:D
Iegzakt ! Si nici macar atunci !
Pierderea suprematiei aeriene (ca tot a scris VR o imbeclilitate pe tema asta), invazia teritoriului si atingerea capitalei unui stat nu inseamna infrangerea (chiar daca politicieni lasi sau vanduti ar fi in stare sa semneze actele de capitulare).
Abia din acel moment incepe distractia adevarata.
Daca incepe razbelul, este timp sa instruiesti generatia nascuta dupa 1980, cea care n-a facut armata? Si daca-i instruiesti, la ce arma ii incadrezi – artilerie, infanterie? Eu cred ca in caz de razboi trebuie de urgenta facuta o instruire in masa a celor pana in 35 de ani, pe elemente de baza ale infanteriei: tras cu AK, aruncat grenada, incendiat vehicul blindat, tactici de infanterie si, foarte important, de guerila urbana. Apoi, o parte din recruti trebuie incorporati in unitati regulate iar altii trimisi acasa cu AK si munitie, ca civili, pe cat posibil fara nici o inregistrare in acte a numelui lor. Cu tot riscul. Pentru ca sunt convins ca armata noastra e infiltrata de spioni rusi si o astfel de lista va ajunge in mainile lor. Si apoi Dumnezeu cu mila: tot vom fi ocupati, dar viata ocupantilor trebuie sa fie un iad.
grecia antica
poti avea dreptate cand spui ca in armata romana sant spioni rusi
dar si mai grav in opinia mea , sant maistri mailitari ,ofiteri gradati care au neveste cu ochi albastri
E logic sa mergi sa-ti aperi tara, dar ma intreb armata cu doatrea pe care o are ce sanse iti ofera? Ai sorti de izbanda sau tre’ sa mai asteptam putin si sa investim ceva mai mult in echipament? Ca doar sa mergi doar sa completezi statisticile nu are nici un rost, cred ca tovarasii guvernanti tre’ sa-ti ofere macar 50% sanse sa invingi!
Daca dotarea armatei nu-ti ofera multe sanse atunci iti creezi tu singur sansele. Daca am fi luptat doar cand am avut macar 50% sanse eram disparuti de mult din istorie.
atata timp cat ai picioare sau macar ti-au mai ramas mainile sa te tarasti, ai de munca
Fata de dotare…un kil de motorina si-un sac de azotat s-o gasi…
🙂 ))))
Un kil de cuie, o banda adeziva, un telefon mobil ………
Cate-un pic, pic, pic, pana n-o mai ramanea nimic (sau niciunul) 🙂 ))))))
Base si specialii pregatesc in secret o OG prin care sa interzica iesirea din tara a cetatenilor romani cu varsta cuprinsa intre 17 si 50 de ani incepand cu 10 august 2014. In acelasi timp se preconizeaza reinfiintarea trupelor de graniceri (in subordinea jandarmeriei). Asa ca nu o sa cheme nimeni capsunarii, stati linistiti! Vor veni singuri in concediu in august si aici vor ramane!
Si daca vor muri pentru Rromania, nu uitati: Patria le va fi recunoscatoare!
Link:
http://www.realitatea.net/documentele-necesare-recrutarii-in-caz-de-razboi-publicate-in-monitorul-oficial_1430752.html
Si daca vor muri pentru Romania vor muri pt tara lor! Nu trebuie sa astepti recunostinta pentru ca iti faci datoria de om! In paranteza fie spus, nu cred o iota din faza cu OG…
sa mori tu ca sunt capsunari aia de afara sau chiar aia din Spania?
Vezi ca incurci emitentul: OG-urile le da Ponta si specialistii, nu Base si specialistii.
Nu inteleg, de ce ar trebui sa-ti fie Patria recunoscatoare? Daca-ti aprinde o lumanare, de Ziua Eroilor, e suficient.
@Felicia draga…
Iar o sa ma acuze astia ca sunt misogin… :))))
Confunzi cratitza cu manipularea… :)))
@Dany, my friend, aici ai fost rau, da’ la „obect”. 🙂
@dany… nu confunda ..chiar stie foarte bine cum vine manipularea… nu vezi ca e practiciana ? 🙂
Tovarasa Felicia de la VR. Dobre vecer!
Nu va faceti griji pentru ca romanii de afara deja au discutat problema si bucurosi vin sa isi apere tara.
„Base si specialistii” n-au guvernul si nici majoritate in Parlament. Deci nu pot trece nici legi si nici ordonante.
Iar o asemenea lege in conditii in care nu este declarata mobilizarea este profund anticonstitutionala si nu poate intra in vigoare niciodata.
Deci mai usor cu discutiile de salon, desi unii chiar va meritati soarta. De la un amarat ordin de ministru dat acum un an s-a ajuns la legi de a bloca iesirea din tara… Natie de telenovelisti si cancanisti…
http://activenews.ro/vocea-rusiei-romania-cedeaza-30-de-minute_1834496.html
http://adevarul.ro/international/europa/vocea-rusiei-loveste-nou-romania-nu-rezista-mai-30-minute-fata-unui-razboi-1_5363289f0d133766a8486395/index.html
cititi si comentariile..
http://www.antena3.ro/externe/vocea-rusiei-in-caz-de-razboi-romania-nu-rezista-mai-mult-de-30-de-minute-252038.html
citit si aici
scuze pentru spam, punele la un loc, sunt acelasi subiect, dar pentru a vedea comentariile
Militarii unitatii Psyops nu sunt platiti sa contracareze campanii mediatice in Romania. Altii sunt platiti sa faca asta (inclusiv postacii militari si ai serviciilor).
Guran a facut armata? Sau a ajuns direct colonel ca Turcescu?
Guran are dreptate cu si tu ai dreptate vis-a-vis de Turcescu.
George, una la mana, sunt satul de domnisori de-astia educati la scolile de vara de la Bran, Branesti si Gradistea care coboara din cer sa ne-nvete ca apa e uda si ca iarna nu e ca vara, cum sunt o gramada in presa. In caz de ceva ei ar taia frunza la caini pentru ca ar fi mobilizati pe posturi caldute.
A doua la mana sunt satul de jurnalisti care au fentat armata si dupa aia vin sa dea lectii despre ce-nseamna patriotism.
A treia la mana, unui militar nu e nevoie sa-i explice Guran de ce trebuie sa-si apere tara. Asta poate e nevoie pentru generatia Facebook si pentru tinerii crescuti in Dorobanti. Apararea tarii e de la sine inteleasa pentru militari, indiferent ca-s rezervisti sau activi.
Deci a facut armata sau nu?
Ofiterii rusi, care sunt de foarte buna calitate, ar zambi in fata unei astfel de ineptii…
fara indoiala voi lupta pentru tara mea !!!
strabunici mei amandoi au luptat pe frontul de est participand la eliberarea odesei
Noi nu avem ce căuta mai departe de Nistru. Să eliberăm Odesa de cine?
(4) Serviciul militar in rezerva se indeplineste in calitate de:
a) rezervist voluntar
b) rezervist.
Rezervist voluntar – despre ce e vorba ? Din cate am citit, salariu de 1000 lei cand esti mobilizat, iar in rest este redus cu 70%. Tot ce am gasit sunt niste stiri vechi de prin 2010, poate cineva sa confirme ca mai este valabil ?
E vorba de legea rezervistului, ca nu stiu cum sa-i spun altfel, dar zace in parlament de cel putin 3 ani.
Pacat, poate se gandesc mai bine si o sa primeasca aviz pozitiv in Parlament in urma evenimentelor din Ucraina, ca ma duc sa imi fac dosarull.
De fapt salariu lunar este 25% din solda conforma gradului de militar activ, o luna pe an si un weekend pe luna mobilizat cu solda intreaga.
Un articol cam din aceiasi categorie si cred ca tot p’aici l-am descoperit.
http://www.tedoo.ro/arma-secreta-a-romaniei/
Excelent articolul recomandat de Catalin! Citez:
Arma secretă a românilor.
România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată). Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.
Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.
Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.
Intradevar un articol deosebit.
Atentie foarte mare la comentarii, dar mai ales la tonul lor, pentru ca diponibilitatea mea de a suporta ineptii si false argumente scade proportional cu cresterea gradului de tembelism anti-national al autoriilor respectivi.
Sunt adeptul libertatii de expresie, nu al manipularii ordinare, astfel ca in lumina celor de mai sus, sunt convins ca nu veti simti lipsa unor anumiti comentatorii aflati momentan la racoarea spamului…
Depinde doar de ei daca raman acolo pana cand ii batem noi pe rusi 🙂 , sau dea pururea si-n vecii vecilor!
eu vroiam sa iti iau mailu’ la spam, ca deja m-i se ridica tensiunea…………. 🙂 )
daca ar fi dupa mine as sterge orice abureala sub masca „argumentului matematic”
„campanie de demoralizare si demotivare”…nu va suparati pe mine, dar multi dintre voi aveti o gandire deformata din pricini profesionale: vedeti peste tot conspiratii insidioase, planuri obscure, manipulari, razboaie vizibile si invizibile…
fratilor, va respect meseria, va respect ca oameni, dar fiti mai echilibrati! nu si-a bagat niciun rusnac coada in dezbaterea iscata in ultimele zile, sa fim seriosi!. daca a facut-o vreunul, a facut-o marginal, in cel mai rau caz.
cu riscul de a va supara pe multI: tinerii de astazi sunt pragmatici. da, si spalati pe creier: nu le mai pasa de istorie, nu vor sa moara pentru bla-bla-uri, asta-i realitatea, sa o constatam cu luciditate. in plus – si cu asta sunt de acord – principalul, intaiul dusman al societatii noastre este clasa politica. multi parlamentari urmariti penal de DNA sunt tinuti cu dintii, protejati de o adevarata mafie transpartinica aciuata in a doua cladire ca dimensiuni din lume.
deci, inainte de Rusia si de alti adversari reali sau ipotetici, clasa noastra politica reprezinta cea mai mare amenintare la adresa sigurantei nationale, sa fim constienti de asta! nu ca institutie in sine, ci prin parlamentarii actuali, tradatori si corupti. prin coruptie, indeosebi, inscrisa la capitolul riscuri si amenintari chiar de catre CSAT.
adaugati la asta tv in exces, filme in exces, jocuri video in exces, conturi pe retele sociale in exces, gadgeturi in exces – va reamintesc clasamentele si unde se situeaza Romania in prezent – si aveti tabloul complet.
asa ca nu mai vedeti „campanii” acolo unde nu este cazul. asta-i realitatea zilelor noastre: tinerii sunt ahtiati dupa tehnologie si spectacol media, s-au retras in sine si in gastile lor, nu li s-a oferit altceva, iar Romania a fost facuta tandari de politicieni, fara ca vreunul sa fi platit pentru asta (cu ticalosul Nastase nu s-a facut primavara). continuam sa-i pupam in bot si in cur pe Iliescu si pe Roman, ii vedem bine-mersi la tv, Vacaroiu e la Curtea de Conturi, Ciorbea a devenit sau urmeaza sa devina Avocatul Poporului (nici nu mai stiu), cand sunt campanii electorale taranii sau orasenii nu-i alearga pe politicienii cei mai corupti cu ce au la indemana, sau macar sa-i scuipe sau sa le adreseze niste vorbe de ocara etc. nu avem memorie, nu avem sita de valori, nu discernem, astia suntem…
din fericire, cu Basescu inca presedinte si cu institutii precum SRI, DNA, DIICOT si ICCJ care functioneaza, macar atat la nivelul statului roman. si cu parti din armata, sunt convins.
in concluzie, impartasesc opinia privind politicienii si odraselele lor in prima linie, impinsi cu armele de la spate daca nu altfel, si apoi celelalte categorii.
da, o sa o fie o balmajeala totala in caz de ceva mobilizare, sunt convins, dar sa privim la adevaratii vinovati. sa stim, inainte sa mergem pe campul de lupta, de ce o facem si cui foloseste, iar pe politicieni sa-i ridicam primii de la domiciliu, fortat. galiganul ala de Ponta, ditamai animalul de om, s-a lasat plimbat cu barcuta, cand putea sa mearga bine-mersi pe jos cu cizme de cauciuc. si ca el, multi altii, darmite in caz de razboi?!
voi sunteti militari de cariera, stiu, ati jurat credinta, dar nu le cereti tuturor sa fie la fel. si eu sunt patriot, dar privesc cu atentie la cine-a ingenuncheat Romania, intern si extern.
p.s. cea mai aberanta stire pe care o puteam citi astazi: Rusia cere ajutorul OSCE, dupa ce teroristii apartinatori i-au luat ostatici militarii. atata cinism si ticalosie n-am mai pomenit!
http://www.agerpres.ro/externe/2014/05/02/update-uniunea-europeana-vrea-un-pret-unic-pentru-gazul-rusesc-pentru-toate-statele-membre-14-00-43
E prea devreme sa discutam incrancenat despre asta pentru ca in absenta unor stimuli externi puternici (pericol iminent de razboi, atacuri) e in natura umana sa se raspunda pe baza nemultumirilor actuale. Asta nu inseamna ca cei nemultumiti sunt tradatori. Sau ca raspunsurile multora dintre ei ar ramane identice in caz ca acei stimuli externi apar. Ura fata de clasa politica ar ramane, numai ca ar fi cel mai probabil depasita de ura fata de cel care te ataca fizic, e destul de simplu.
Principala problema nu sunt opiniile unora acum, ci faptul ca cei fara stagiu militar + rezervistii in forma fizica proasta + cei dezgustati de regimul politic de dupa 1989 nu vor aduce un aport de calitate. Vor fi slab pregatiti si posibil demoralizati. Demoralizarea la mobilizare/incorporare sa zicem ca poate disparea daca apar acei stimuli externi dublati de o propaganda patriotica mobilizatoare, dar deficientele de pregatire si dotare isi vor spune cuvantul si demoralizarea se poate reinstala pe front in fata loviturilor inamicului.
excelent scris! ai punctat totul!
@vector.. bine zis, si mergand pe acelsi fir logic rezulta ca nu trebuie sa-mi bat capu cu apararea tarii, pentru ca exista destui oameni satisfacuti politic, cu masini si case frumoase, care se simt bine aici, si prin urmare se vor repezi primii sa ceara arme nu-i normal? sa-si apere avutiile si statutul 🙂
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul!
Eu unu nu ma gandesc decat ca vreau sa am in grupa pe filfizoni ca alde fiul lu nascase , sau pe ala cu bugatti veiron, de ia facut tasu’ sosea sa se dea pe ea , sa-i batucesc in pumni , cand le dau alarma aeriana sa nu le mai vad decat varful nasului ca le iese din baltoaca in care i-am aruncat ! oh doamne… indeplineste-mi dorinta si adumi mie pe acei rataciti de prin cafenele dorobantilor sa ii invat lucruri frumoase invatate prin teri streine! Amin :)) manca-v-ar mama de beizadele!
Ai citit prea mult Sven Hassel. Zic si eu…
Apropo de „propaganda patriotica mobilizatoare”, aia se pare ca se va face numai dupa ce ne invadeaza cineva?
Din ce vad io pe la noi, daca propui sa se dea o lege prin care fiecare scoala trebuie sa cante imnul Romaniei in fiecare dimineata in scoli, automat iti sar in cap toate televiziunile si zic ca esti nationalist ieftin.
Sau spre exemplu de ce Romania a renuntat la stagiul militar obligatoriu ca mai toata Europa?
daca va fi cu totii ar trebui sa mergem sa aparam cea ce avem. cu siguranta avem o multimea de-a frustari, dar ce strabunicii nostri erau mai bogati, nu aveau nici o vaca schioapa unii dintre ei si tot au mers in prima linie. multi ar spune ca pleaca, insa esenta lor este aici, aici vor ramine mormintele stramosilor lui, bunicii lui sau parintii, invatatorul ce la invatat sa scrie, copacul in care se suia sa fure cirese, maidanul pe care se jucau cind erau mici. pentru aceste lucru ar trebui sa luptam. Pentru identitatea noastra ca popor. Razboiul nu e joaca de-a recrutarea. Daca nu vom merge ce vor spune copii nostri, ca am fost lasi, ca am fugit in alte tari.
cei de la SRI pot foarte simplu sa verifice cum a inceput dezbaterea, cine a initiat-o, care au fost vectorii. sa fim seriosi, a fost un text al unuia de nu stiu de pe unde, raspandit pe Fb si preluat de realitatea.net. de acolo a pornit totul.
e simplu sa-l verifici pe autor, mediul relational, cat de repede i s-a raspandit textul pe Fb, eventualele legaturi cu trustul Realitatea si motivele pentru care cei de la portalul realitatea au propagat textul.
EDITAT. Chiar n-are rost sa-i facem reclama…”tanarului” idiot.
deci, ori suntem profesionisti, ori nu mai suntem!
cei de realitatea au facut si o emisiune pe tema vomei lu’ boia………
Boia ala si-a tras mai nou si serial istoric pe Gandul. De vreo saptamana tot aflam din cugetarile tovarasului respectiv.
Are dreptate. Poate infiintam divizia Horia, Closca si Crisan. Ha ! Ha! Ha!
@ER ai niste comentarii cam ciudate . lamureste-ma daca tii voia ce ai vrut sa spui cu aceea divizie, si da-mi si niste amanunte istorice ca nu ma pricepui la ce zici tu acolo!
e pe pilot automat omu
Tu nu vezi ca e comedie? Timp de 24 de ani partidele de dreapta(liberali, taranisti) si fesenistii din PSD au destructurat tot ce e armata, industrie , agricultura si acum se trezesc ca au nevoie de carne de tun pentru Ucraina ca nu o sa vedeti nici un metru patrat din Basarabia(UE nu inghite state mari ca Polonia ) adica sa murim ca prostii pentru integritatea Ucrainei la ordinul americanilor si acum incep patriotismele Base-Ponta , Basarabia(vrabia malai viseaza ) , mai pune o harta etc. Bineinteles, copiii domnilor de dreapta parlamentari vor fi in Monte Carlo .
@ER Amice, nu te face chinez , zi-mi si mie la obiect ce ai vrut sa zici cu acea divizie.
S-a bagat de seama totusi ca ai niste comentarii ca nuca-n perete, da care e scopu tau pe aici?
Pai totusi nu ar face decat sa repete actele de vitejie antisovietcica a eroilor : Coposu, Ratiu, Campeanu, Tutea samd samd care au lupat foarte vitejeste .. di n spatele frontului!!! Precum si tov Ceausescu care a strigat prin mitinguri antifasciste de a ragusit ptr vecie …
Nu imi cer scuze ptr sarcasm.. Nu de alta dar cunosteam un fost „ilegalist” cu 2 ani f activi pe frontu antisoviectic … (Cante et incalta si ajungi la locu faptei nu ai ce face ; Lupti sau te sinucizi. Cei mai multii prefera sa lupte)
Ai fi surprins cu ce se ocupa SRI-ul. Ii cam doare in c*r de siguranta nationala. Cred ca sunt mai preocupati de dat in gat pe unii si pe altii care deranjeaza intereselor politice.
Erau niste clipuri pe Youtube de exemplu care explicau asa fumos si european cum Transilvania e un amestec cultural si trebe autonomie, sau strangere de semnaturi pentru secesiune Transilvaniei, in care lista de nume era exclusiv de unguri.
Ce a facut SRI in respectivele cazuri? Nimic. Clipurile alea sunt tot pe Youtube, semnaturile adunate si trimise mai sus.
http://youtu.be/j1Mtk7rj-XQ
preventiv 🙂
frumos ar-15-ul ala…mi-as cumpara si eu unul 🙂
Fara ochelari de soare nu putea face videoul 🙂
daaa, eu nu-i inteleg, nu suport ochelarii……zici ca sunt legat la ochi, sunt incomozi, nu-i suport
@M.C
Ar mai fi si ca purtatul de ochelari de soare din aia negri complet, atunci cand faci cunostinta cu cineva sau atunci cand te adresezi cuiva (chair si intr-un video) mi se pare de prost gust. Doar la poker porti ochelari din aia, ca sa nu vada adversarul ce dracu ai in cap. Dar na, ca sa fii pizdos, trebuie sa ai ochelari de soare musai, indiferent ca e soare sau e noapte, ca te ajuta sa vezi mai bine sau te incurca.
Sunt curios, pentru cati oameni mai avem arme si echipament, ca una e sa chemi lumea la incorporare si alta e sa ai cu ce sa-i dotezi.
am pus ieri un link da’ nu m-a bagat nimeni in seama 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17147154-mircea-dusa-fabricile-armament-din-cugir-vor-avea-comenzi-din-partea-ministerului-apararii.htm
„… in cadrul unui miting electoral desfasurat joi la Cugir, la care au participat circa o mie de persoane, Mircea Dusa a spus ca…”
Cu accentul pe miting electoral, da?
sincer, nici nu mi-am dat seama, am uitat de alegeri…si cand am vazut titlul, mai ales ca nu vezi asa ceva decat odata la cateva decenii…am preluat link-ul
chiar, citisem un comentariu nu mai stiu pe ce site legat de aceasta stire „da’ ce suntem in Congo? in stare de criza bagam bani in pusti si gloante?”
Cugir cam cu asta se ocupa….contracte pentru ce? reparatii?
Daca nu au luat vreo licenta pentru o arma de asalt din vest, inafara de simpla bucurie de o potentiala gura de aer, stirea nu prea pare cine stie ce…
macar sa bage bani in paralel si pentru altele…in masinarii care pot face diferenta intradevar…
http://www.timpul.md/articol/%28incotro%29-vocea-rusiei-amenina-bucuretiul-in-cazul-izbucnirii-unui-razboi-romania-nu-ar-rezista-mai-multe-de-30-de-minute-in-fata-unui-atac-aerian-58645.html
Pai ia sa ne uitam nitel pe niste parareri oficioase. Alea ca ne „invata sa gandim” bine ..Evenimentu Zilei :
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În contextul Noului Război Rece, America face curățenie pe portavionul numit România sâmbătă, 12 aprilie 2014 Deci canci tara ca e acu’ portavionu’ altora. Si uite asa cica nu as mai fi cetatean al Romaniei ci crewman care trebe sa zbiere „Yes Sir YES!!!” .
Veste îngrijorătoare pentru toți tinerii între 20 si 35 ani. Armata le pregătește o nouă surpriză vineri, 02 mai 2014 In-gri-jo-ră-to-are! asta ne comunica presa oficioasa apropiata comandantului suprem . Adica baieti biletu si valiza!! Congo venim!! De rest sa aiba grija .. rusii ?!
Băsescu liniștește spiritele. Armata nu face MOBILIZARE, se derulează proceduri STANDARD ale NATO: ”Să știți că nu a făcut-o numai România!” vineri, 02 mai 2014 Adica spiritele cele mai „pro” erau nelinistite. Nu in sensu’ sa rupa usa comisariatului „vrem arme!!” . As pune pariu ca votacii domnlui prezidente de crew pe portavionu Romania (boțman pre marinareasca) se cam inghesuiau la ambasada Congo (oricare!) sa afle cum pot ajunge in jungla (ca naspa Frankfurtu si Londonistanu e in NATO si la o adica is returnati in bou-avion legati in si poa si „frageziti” !!)….
Preiau din EvZ ea ca este pe „linia politica curecta” ca sustine SUA si NATO , ca nu poa fi deci banuit de iubire de rusi, comunism samd samd.
Cum ziceam 24 de ani de propaganda sorosista isi fac azi efectul.
A da.
RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Tiruri de armă şi explozii puternice: Atac de ANVERGURĂ. Două elicoptere au fost DOBORÂTE. Patru suspecți arestați. Declarații de la Moscova |
Elicoptere ucraininen..
Sa vedem si care va fi efectu a vreo 30 de ani de intoxicare pacepist-tismaneana in ce priveste pe „aliatii” nostri aia care ne-au inrolat in Navy …
In caz de razboi hmm…nu prea as crede ca tineri intre 20-35 de ani vor veni voiosi sa lupte pentru tara asta 🙂 mai ales când vad cat de bine o duc ei cum ii fura statul prin taxe si alte taxe si taxe pana la exasperare eu zic ca baeti de prin parlament ar trebui sa faca o legiune si sa merga sa apere tara asta ca pt ei da e foarte buna mai ales din pct de vedere ”financiar” si chiar economic (firmele lor) in caz de razboi MOARTEA o sa tainueasca peste tara asta….Noi nu avem tehnica militara,si multe alte când fraeri de romani vor merge cu AK-47 rusi or veni cu tancurile,elicoptere doar ati vazut si voi cum a fost prin Georgia si prin Ucraina,si pt multi care cred ca si noi avem tancuri sau elicoptere sau avioane=))……Nu din pacate nu avem Tr 85 + Puma + Mig21 vs T90- T72 +Mi-28 Mi24 + mig 29+su27+su34 + Tupolev 160 + o flota bine pusa la punct fata de cea romaneasca hai sa fim seriosi la tancurile rusesti nici nu are rost sa le pun ca numar sunt cam multe,elicoptere aira sunt cam multe avioane nici nu mai zic.In caz de razboi daca aliati nu voi veni sa isi puna ei tehnica militara pentru o adevarata devensiva romania va cadea in mai putin de o zi.Cand ivani dau navala la noi in tara cu legiunea de tancuri,elicoptere,avioane si rachete balistice fara focos nulcrear ca nici nu au nevoie pt o tara ca anoastra ,dragi mei compatrioti nu avem ce sa le facem fara tehnica militara suntem egal cu 0 sau poate ca romania se bazeaza pe artileria mobina care abea bate 45km :)) .REPET fara aliati suntem degeaba,im pare rau poate am fost prea dur la cuvinte cu propria mea tara dar asta e adevarul 🙂
granitele sunt deschise
sa te intorci acasa
Thy-
Băi „your” scris frumos. Ia egzplică-ne nouă, celor mai neștiutori în materie de material sovie..rusesc: câte Su-34 are ei? Patru sau șase? Tupolevii ăștia ce castraveți îs, merg la salate su cum? T-72 e pocnitoare de tăte anotimpurile, așa mi-o zis mie…
Părerea mea înclină spre faptul că singurele focoase rusești bune de ceva îs focoasele rusoaice – blonde, brune și roșcate- focoase pe care beț-I-vanii nu prea știu să le lucreze!
Vezi sa nu ajungi sa iti ceri sc uze sau sa ceri „ajutor tovarasesc” daca dai peste oi vidma prea focoasa una din alea de danseaza cazacioc la 4 ……
O să pun şi aici un comentariu pe care l-am postat şi în altă parte:
Mediul online stimulează dezvoltarea specimenului de copil retardat, care-şi dă cu părerea despre oricee şi, mai ales, face pe breazul ori pe opozantul faţă de orice. Acest specimen consideră că are teoriile conspiraţiei la degetul mic şi îşi dă aere de superioritate faţă de toată “clasa politică”. Nu mai ştie ce este acel obiect din hârtie numit “carte”, după cum şi “logica” îi este o noţiune străină.
Deci, pentru acest tip umano-online fac nişte mici (micuţe chiar) precizări: încorporarea se face în virtutea LEGII. Cine nu se supune înseamnă că încalcă LEGEA. De aici riscul de a fi adus în faţa unui TRIBUNAL MILITAR de unde îl aşteaptă orizontul unui BATALION DISCIPLINAR.
“C’aşa e-n tenis!”
oare daca o fi ceva pot sa cer sa fiu repartizat la plutonul de executie? 🙂
M-am străduit să traduc un text de Charles Péguy, poet și scriitor, care a murit în fruntea companiei sale în ajunul primei bâtălii de pe Marna (1914). este valqbil pentru orice țară :
„Nu este nimic de făcut. Și nu este nimic de spus. Soldatul măsoară cantitatea de teren unde se vorbește o limbă, unde domnesc obiceiuri, un spirit, un suflet, o religie, o rasă. Soldatul măsoară cantitatea de teren în care un popor nu moare. Este soldatul care măsoară pridvorul închisorii temporale. Este soldatul care masoara cantitatea de teren în care o limbă, un suflet, înflorește. Este soldatul care măsoară leagănul temporal. Este soldatul care măsoară cantitatea de pământ temporal care este aceeași ca pământul spiritual și pământul intelectual…
Că vrea sau nu vrea Sorbona*, soldatul francez i-a măsurat pământul. Este soldatul francez, și este tunul de 75, și este forța temporală care au marcat, care au măsurat și care măsoară în fiecare clipă cantitatea de pământ unde se vorbește franceza.
…
Ceea ce este în cele din urmă, sau mai degrabă la origine și totdeauna este soldatul ( și inamicul său acest alt soldat ), că se vorbește sau nu se vorbește franceza aici sau dincolo.
…”
*prin Sorbona, Charles Péguy înțelegea ideologii epocii, rupți de realitate.
Impresionant…
http://www.dcnews.ro/basescu-apare-pe-distrugatorul-american-ponta-zboara-la-man-a-unui-avion-f-16-i-udrea-sare-cu-para-uta-ce-urmaresc-politicienii-prin-astfel-de-gesturi_442544.html
hmmm, inca ceva…
oare tiganii o sa se prezinte sau o sa plece toti din tara? 🙂
Nu știu țiganii, unii poate că da, dar cu siguranță Csibi Barna@company o să se prezinte.
Să „servească” patria…
Cunoaşteţi vreun război la care a participat România în care să nu-şi fi vărsat sângele pentru Patrie şi cei din minoritatea ţigănească? Alţii sunt ăia de au tras chiulul.
@Donkey
ai un link ceva, cu date? (nu e sarcasm)
Eu am invatat un lucru..cand tara are nevoie de tine, tara pt care au murit milioane de suflete pt ca noi sa fim astazi aici si cu care ne mandrim, intrebarea daca te duci sau nu, nu exista..pur si simplu te duci..
Aceste nedumeriri sunt cauza eliminarii stagiului militar obligatoriu, intrucat acel stagiu te invata niste lucruri esentiale in viata, in primul rand ce inseamna sa fii om, si sa iti iubesti aproapele. Fac parte din prima generatie de tineri pt care stagiul militar nu a mai fost obligatoriu, insa regret ca nu am facut armata. Stagiul militar trebuia sa ramana in vigoare, iar la final era alegerea ta daca te angajai permanent in cadrul fortelor armate sau nu. Stagiul militar trebuia sa ramana parte a sistemului de invatamant.
Desi sunt pe cale sa devin notar public, dupa ani grei de studiu, nimic nu mai conteaza pt mine daca ma cheama Tara la datorie..renunt la tot pt ea, inclusiv la propria viata.
Mori ptr tara ca ai ptr ce!bravo natiune!
Da..am pt ce..defapt avem pt ce..avem o tara superba..nu au murit atatia oameni si nu au ramas atatea femei, vaduve si copii orfani, car au crescut auzind povesti despre tatii lor, ca noi astazi sa abandonam fara lupta..probabil nu am rezista mult intr-un conflict armat cu Rusia, insa tare fericit as fi sa stiu ca mai iau 2-3 ivani dupa mine!!!
A rezistat Vietnamul impotriva atacului SUA desi erau net inferior dotati, ba chiar dupa parerea mea, au castigat, nu vad de ce nu am rezista si noi..iti trebuie insa curaj, vointa si multa doza de patriotism..imi iubesc tara si istoria ei..Nu uitati, Rusia exista azi doar datorita imensitatii sale si a reliefului geografic dificil, pe cand tarisoara asta a noastra cu atat mai mult trebuia laudata ca a rezistat pana azi in pofida limitelor sale umane (nr de soldati, dotare armata slaba etc). Un popor mic daca reuseste sa reziste, inseamna ca e inteligent, pe cand popoare ca ivanii, turcaletii etc, s-au bazat pe forta bruta, si enorm de multi soldati..
alex
daca obsevi sant cercuri care din rasputeri incearca sa
ne stearga istoria
Pentru cei care nu gasesc motive sa isi apere tara, cautati istoria ofiterului Ioan Toba, datorita caruia putem merge linistiti (fara vre-o viza) sa vizitam manastirea Putna. Romania are eroii ei din care ne putem inspira. Trebuie sa-i cautam un pic numai.
http://www.rumaniamilitary.ro/valeriu-carp-ofiterul-care-a-salvat-putna
sandel
daca te referi la putna
a fost si maiorul valeriu carp care a spus
din ordinul meu si pe raspunderea mea foc
Mai precis: Ioan Toba-Hatmanu
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentare/ultimul-strajer-al-lui-%C5%9Etefan-cel-mare–capitanul-ioan-toba-hatmanul–un-erou-ingropat-de-istorie-290877
„Despre al patrulea strabunic, TTM, grec, nu stiu decat ca era fiul unui armator din Pireu, indragostit de o grecoaica stabilita mai demult in Tulcea si stabilit aici in urma casatoriei.”
Acum observai…atunci ești de-al meu, și eu am, din partea mamei, străbunici greci 🙂
Și tot pe la Tulcea…
George, faceți un chat, un forum, ceva, să putem vorbi și în privat…
sunt programe parca, pe care poti sa le pui pe site, gen „chatroom”
Offff Doamne, cum a tunat si ne-a adunat pe aici 🙂 😉 . Vom avea si chat.
v-au luat la suturi aia din Olimp, hai, uș us 🙂 )
chiar, de unde aflati toate datele respective (cu stramosii etc) ? 🙂
Eu am aflat de la bunicul, tatăl mamei…
In cazul unui razboi cu rusii, atat Basarabia cat si Transnistria se intind pe zone de relief descoperit…Voi astia care o tot trageti cu patriotismul si nu tineti cont de mijloacele de care dispune armata, cred ca habar nu aveti cu ce se mananca razboiul. Sa lupti cu rusii in camp deschis si cu o dotare precara e o nebunie… Ucrainienii cu aproape 50 de milioane de oameni si cu o armata care arata mai bine cel putin pe hartie nu au indraznit, constienti de rezultat…Cat timp guvernul nu aloca fonduri semnificative pentru o dotare corespunzatoare, tinerii ca mine(29) nu sunt dispusi sa se bata pentru o himera! Nu e vorba de lasitate, e o revolta a spiritului…Aproape ca am pierdut doua razboaie din cauza unei clase politice indoielnice si unui corp de ofiteri superiori doar cu numele…Azi situatia nu difera prea mult si rezultatul nu ar surprinde pe nimeni. Va salut cu respect!
Nu te trimite nimeni cu bata in mana in fata T-90, este doar o discutie de principiu, cu toate ca lupta impotriva unui inamic net superior nu se termina cand ala iti distruge armata regulata. poti lupta impotriva lui si ca civil.
Si poti lupta impotriva inamicului si fara arme, fara ca tara ta sa fie oficial atacata, e vorba doar de mentalitatea care face dintr-un om o victima sau o persoana care risposteaza.
Problema e ca lumea ii uraste pe astia din conducere, mai rau de cat pe aia care ar venii peste noi si atunci am asista la tot felul de scenarii, unu’ mai interesant ca altu’. Oricum sunt ferm convins ca in primele ore ale razboiului majoritatea „baietilor destepti” se vor cara impreuna cu familile sau isi vor pune odraslele „la adapost”. Chiar as fi curios sa il vad pe Mazare, daca mai defileaza tantos cu bereta aia de parasutist, prin Constanta:)))))))))))
Vrei sa facem pariu pe cine ar ura romanii mai mult?! Nu spun ca in drum spre front nu l-as ridica de-o funie pe un felinar pe Mazare, ba chiar mi-ar creste moralul, dar una-i una si doua sunt mai multe.
HUNTER(RAP
prima data trebuie imuscata toata conducerea
si dupacea intri in lupta
Basarabia… câmp deschis!? Offf, greu este cu geografia asta! Apropo, ai reuşit să iei bacul?
Eu vad aici mai multe planuri de discutie . MORALUL si EFICIENTA pe sectoare ce pot fi bine stapanite cu o anumita dotare sunt esentiale si se sustin reciproc . Apoi ar mai fi si cum e pusa problema : Este aceasta lupta PT A-TI APARA TARA , sau DE A LUPTA INTR-UN RAZBOI …?[a altora cum ar veni vorba ,in care impresia generala actuala e ca noi am fi mai mult folositi de interesul altora decat beneficiari , adica sa si profitam de roadele luptei … ex elogvente Avganistan , Irak de unde in afara de experienta a trupelor specializate si de afirmatii de sustinere din partea americanilor , alte beneficii nu prea ar fi la prima vedere ] Chiar daca e apropiat acest [acel ?]razboi si implica grupuri de conationali [chiar ne pasa , chiar lor le pasa ?] in mare parte vazut de aici , de acasa cum ar veni ,pare destul de indepartat , greu de suportat sau nenecesar si deci fara a avea o doza mare de interes si motivare pt. cei mai multi care si-au proiectat un mod de viata si o linie de urmat , care clar e paralela si nu va da rezultate de mobilizare pozitive in contextul politic dar si social actual .
E nevoie de multe resurse pt. a pregati o natie ce pana acum era manipulata si demoralizata spre o tendinta de a se accepta ca si colonie eventual federalizata , deci DIVIZATA pt. a o face DISPONIBILA ca partener [EGAL] participarii intr-un razboi , daca nu se simte direct amenintata , adica , cum ar veni daca nu e atacata tara in mod direct , si chiar si atunci reactia prima ar fi de fuga dezertare sau trecere de partea inamicului pt. a -si salva pielea multi mai degraba decat de lupta . E specific oricarui animal de a fugi initial si de a lupta doar daca existenta i e amenintata . Deci PREGATIREA MORALULUI E ESENTIALA si nu se castiga intr-o saptamana , mai ales ca tendinta mentalului colectiv actual e mai degraba ”PT. CE sau Cine ?” deci nu este nimic clar definit si inteles in prealabil , chiar daca la nivel individual fiecare isi face propriile calcule despre implicare sau nu . E nevoie de MOTIVARE COLECTIVA ! Iar ASTA SE CONSTRUIOESTE IN TIMP si TREBUIE SUSTINUTA DE REALITATI NU DE VORBE ![si campanii politice cu mici , bere si politruci care se dau in barci pe technica occidentala] daca nu este impulsionata de derularea situatiei de front .
In cazul unei invazii a Romaniei -cu sau fara NATO- cetatenii vor raspunde mobilizarii din datorie…Dar in cazul unei campanii romanesti in Basarabia, Bucovina, Buceag si Transnistria pentru protejarea etnicilor romani, nu cred ca decizia va fi primita cu entuziasm. Nu ca nu ne pasa de ei, dar nu avem cu ce! Vom lupta in inferioritate numerica si sub un cer dominat de aviatia lor. Daca ai nostri se gandesc pe viitor la o eventuala ciocnire, cred ca au pierdut startul…Daca am achizitiona acum in 12 lea ceas avioane si elicoptere nu am avea timp sa ne pregatim pilotii…Lucrurile ar dura mai putin cu tancurile si rachetele AA, dar nu sub 9-10 luni de pregatire, presupun ca astea ar fi urgentele. Ma gandesc ca daca ei domina in aer si pe mare, noi sa fim in stare sa dam o replica eficienta pe uscat, sub o protectie AA decenta. Daca nici atata lucru nu putem face, atunci sacrificam mii de vieti inutil!
stati linistiti ca nu aveti timp sa luptati pentru ca cica suntem anihiliati in 30 minute, nici nu aveti timp sa ajungeti la cea mai apropiata baza militara, lasati eroismele si sa punem mana pentru cercetare si modernizare la scara mare,
http://www.gandul.info/stiri/vocea-rusiei-in-cazul-izbucnirii-unui-razboi-romania-nu-ar-rezista-mai-multe-de-30-de-minute-in-fata-unui-atac-aerian-12570065
Asta-i alt articol scris de un imbecil! Ma si mir cum de Kremlinul nu i-a dat dracului afara pe pacalicii aia de la VR, ca prea sunt tembeli.
Chiar azi ma intrebam ce naiba e cu saitul ala, ca de cand a inceput paranghelia, Vocea Rusiei citeaza din Adevarul si Gandul articole de genul „Romani, uniti-va, sa trecem granita si sa luam inapoi pamanturile noastre din Ucraina” iar Adevarul si Gandul citeaza din Vocea Rusiei tot felu de articole inventate, incercand sa creeze o stare de panica generala si inventand un razboi care nu exista (cel putin pana acum) intre Romania si Rusia.
Si de o parte si de alta apar tot felul de dezinformari. Si cine naiba e Vasilescu ala de fapt?
Cine patroneaza Gandul si Adevarul? Astia parca se dadeau pro-americani …
Se aude ca vor fi preluati, cu PRO TV cu tot, de divizia media a….gazprom! Au datorii de 100 milioane de euro.
Chiar e bine să ne punem întrebări.
1. Cine a filmat execuţia lui Ceauşescu, semn că era parte a conjuraţiei KGB ce plănuia asasinatul? Ulterior a devenit patronul postului ProTV (că nu trebuia să le scape nimic din gheare) iar din trustul media fac parte Mediafax şi publicaţia online Gândul.info.
Dar cine e redactor ŞĂF la Gândul.info? Un anume CTP care în parcursul său „jurnalistic” a stat o bună vreme la… Adevărul, alt organ de nădejde al fesenismului glorios şi cu iz KGBicios din anii ’90. Mai ţine cineva minte articolele greţoase prin care erau ridicaţi minerii în slăvi în iunie 1990?
Da, toti sunt parte din fostele structuri. Dar ce sa vezi, mare surpriza, si Gandul si Mediafax, si Adevarul sunt parte a CME (Central Media Enterprises), detinut si condus de niste baieti evrei din SUA.
Si cum evreii cam au legaturi peste tot, ba mai mult au inventat o chestie numita comunism, au omorat tarul rusiei si au adus prin Rusia comunismul in Europa, si implicit in Romania, nu mi se pare o treaba iesita din comun ca acest conglomerat media angajeaza fosti KGB-isti. Si nu mi s-ar parea iesit din comun ca mana lor lunga sa nu ajunga inca si pe la rusi, oricum au relatii peste tot prin finantele pe care le controleaza.
Ai dreptate in privinta faptului ca apartin de CME, insa nu stiu daca sti dar CME are datorii mari pe trustul din Romania si se zvoneste ca va vinde PRO TV-ul si nu numai, ghici cui?! Diviziei media a Gazpromului! 🙂 😉
Asa ca…
@George GMT
„se zvoneste ca va vinde PRO TV-ul si nu numai, ghici cui?! Diviziei media a Gazpromului!”
Aia mi se pare o amnipulare pentru ca stirea nu a fost confirmata de nimeni. Acu 3 zile se zvonea ca il cumpara 3 miliardari cehi, stirea care la randul ei nu a fost confirmata de nimeni dar a crescut actiunile CME cu vreo 13%.
Intradevar poate fi manipulare, insa stirea este anterioara crizei din Crimeea.
Ce nu inteleg io, sau inteleg dar prefer sa nu incep subiectul de discutie, e cum naiba KGB-istii de Iliescu, Roman, Brucan, dupa ce l-au executat pe Ceausescu si au pus mana pe putere, s-au imprumutat din nou de la FMI, au inceput exercitii comune cu NATO, tehnica militara de provenienta sovietica s-a dus „spre evaluare” in SUA si Israel. Sa fi fost KGB-ul in ultimii lui ani de existanta condus de altii?
Sa fi nu fi fost Gorbaciov omul sovieticilor, sa fi facut el jocurile altora? Citind despre ce lucruri s-au intamplat in ultimii ani ai URSS-ului si culminand cu prabusirea sa, tind sa cred ca da.
unu
articolele citate din ziarele gandul,adevarul
nu vor sa faca dect razboi psihologic
si nu ar trebui sa le bagam in seama
ce frumos ies curvele de sub birou zilele astea 🙂 )
muriti incet
AS propune si un exercitiu de gandire …[ infantil ce-i drept dar simpatic ]Exercitiul s-ar numi ”eu daca acu as primi acu moka un akm si incarcatoare , pe cine mi-ar placea sa impusc primu ?” E la ordinea zilei pe aici si tare mi-e ca raspunsul visceral nu ar fi nici rusii nici europenii ci oaresce politruci bastinasi sau din partidul etnicilor …Deci ? Pt. cine trag mai clopotele ?
mai intai granitele domnilor tineri, frumosi si ecologisti…….
asa cum sunt politicienii lu’ peste, trebuie sa fie liniste in interior la circ, sunt altii care sunt sigur ca o sa aiba grija ca deciziile o sa fie pe cat de posibil corecte in situatii de criza…
daca umblam cu mizerii deastea cu ciuruitu’ politicienilor pe timp de criza, o sa ajungem ca ucraina….
Rusii dau doborate 2 elicoptere ucrainiene Mi-24. Am citit stirea asta aici:
http://adevarul.ro/international/europa/fortele-ucrainene-lansat-atac-separatistilor-prorusi-slaviansk-1_536337d30d133766a848a527/index.html
cei de la adevarul au pus si filmarea in care unul dintre ele arde, iar filmul este acesta:
http://www.youtube.com/watch?v=rPHbi2PygqY
Daca nu vi se pare nimic suspect in filmare va vand un pont. Elicopterul care arde este un Kamov 52 de ultima generatie, elicopter neaflat decat in inventarul Rusiei. In concluzie avem o veste excelenta, ucrainienii au doborat de fapt un elicopter rusesc! Va dati seama ce propaganda mincinoasa porneste de la Kremlin?
Intradevar este un Ka, se vede dupa habitaclu, cele doua usi de acces ale pilotilor fiind deschise. 100% este un Ka.
si are si aceeasi schema de camuflaj!!
http://img-fotki.yandex.ru/get/6209/51604349.a4/0_71957_6f80b538_XXL.jpg
http://1.bp.blogspot.com/-luHy9Jz-w34/T533G-oBm7I/AAAAAAAALJY/GcjI8ThBY_o/s1600/Russian+Air+Force+air+base+of+Chernihiv+card+equipment+card+April+20+-52%252C+m-8AMTSH+and+Mi-24+armed+helicopter+demonstration+training+to+fly.+-52+Card+Russian+Air+Force+is+co-axial+side+by+side+two-seat+atta+%25282%2529.jpg
Avem deci dovada vie a implicarii fortelor aeriene rusesti!?!
Se pare ca filmarea e o manipulare!
E intr-adevar un elicopter Ka52 al rusilor, dar filmarea nu e din Slavinsk ci din Moscova si e din Octombrie 2013 cand s-a prabusit un Ka52 langa Moscova. Filmarea cu un alt aparat:
http://www.youtube.com/watch?v=Pwg17TtNoDg
La 00:33 se pot vedea cam aceleasei detalii ca si in filmuletul tau la 0:54. LFilmarile sunt facute cu dispozitive diferite, dar sunt cu acelasi elicopter parbusit in moscova in Octombrie anul trecut.
http://rt.com/news/helicopter-falls-moscow-906/
Published time: October 29, 2013 12:02
Edited time: October 30, 2013 03:48 Get short URL
Deci manipulare anti-ruseasca sau pur si simplu stupiditate din dorimnta de a face view-uri pe Youtube. Poate de aia sunt si comnenturile disabled pe videoul tau.
De fapt a observat si Vector mai jos faza…
Nu am vazut aceste imagini altundeva in presa mondiala in legatura cu incidentele de azi din Ucraina. Asa ca dupa cateva cautari se pare ca sunt imagini de anul trecut de la un accident din Rusia. Cel care le-a incarcat pe youtube a facut-o pentru atentie. Cei de la Adevarul sa-si mai verifice sursele…..
Iata:
http://rt.com/news/helicopter-falls-moscow-906/
Dap, e clar ca buna-ziua ca e un KA52 rusesc, ucrainenii nu au asa ceva.
retele de soacializare= retele de scandalizare 🙂
nu mi se pare un gest prea destept sa ma bag intre niste hiene doar ca sa salvez buzunarul plin de bani al unora fie ei rusi fie ei americani. Rusii sunt destul de prosti ca sar dupa Putin.
Da toti cei care au functii publice si sunt in partidele PSD, PNL, PD sunt chemati pentru incorporare in primul val. Ei se vor arunca primii in lupta pentru a ne spune noua daca este bine sau nu sa luptam pentru tara. 🙂
@M.C Stiu bine de ce am pus intrebarea .Este un test de studiere a moralului . Un moral sanatos are de regula un azimut foarte precis , CINE ITI E INAMICUL ?
De regula , daca nu ai identificat un inamic clar definit , sovai , daca sovai … Deci , in afara de ceva propagandisti si niste mascati care nici nu sti daca -s rusi sau ucraineni , ai aflat un inamic fezabil pt . a-ti apara granitele , frumosi tineri exaltati …care nu au citit in tinerete suficient de atent Sven Hasel si au fost cuprinsi de emotie patriotarda cand citeu ce cafteu faceau aia cu tancurile nebagand de seama ca de fapt ceea ce conteaza intr-un conflict adevarat sunt 2 lucruri
1 CAMARADERIA
2 INAMICUL IDENTIFICAT dupa orientarea pustii [ sau a cautaturii ]
De aia-i bine de facut armata ! Nu conteaza in nici un caz cate trageri faci , mai degraba iti aduci aminte de ele prin prisma legaturilor camaraderesti .
Deci la asta se rezuma ”capcana ” cu impuscatu …[uneori inamicii din interior sunt mai periculosi decat cei din interior iar exaltatii ajung repede cei care cad prosteste sau ajung sa fuga dupa medalii ] La urma , in orice conflict si de oricare natie esti nu prea lupti pt . povesti istorice , ci ALATURI si Pt. a-ti ajuta camaradul !
Acesta e un alt aspect IMPORTANT al moralului si se aplica doar in contextul parcurgerii unui timp indelungat , cu experiente la limita , pt . a se suda acea legatura ce constituie Frontul de lupta EFICIENT .
Pai baieti, daca vreti sa va aparati tara cine va opreste ?
Problema principala nu a Romaniei nu e ca ne invadeaza Rusia, ci ca suntem furati ZILNIC de o mana de politruci si 90% din Romani zic ca asta e soarta. Daca rezolvam problema asta o sa avem armata Poloniei si nu mai e nevoie sa luptati VOI cu arma in mana. Va fi o forta de descurajare suficienta. Nu am auzit de articol pe Vocea Rusie ca in 30 min sunt in Varsovia…
Voi vreti sa spuneti ca v-ati apara bine-inteles tara cu arma in mana daca vin Rusii, dar nu ati iesi 4h intro seara la un miting pentru independenta justitiei sau contra unei spagi de partid cum a fost Rosia-Montana vara trecuta ?
Asta e o gluma, toti „eroii” de pe net o sa dispara in secunda doi in care e pericol de bum-bum. Ei sunt „eroii” de forum. Isi dau cu parere de armata, de economie, de agricultura … dar nu sunt in stare de nimic.
Pentru mine, singurii Romani adevarati sunt cei care au facut ceva concret pentru tara lor. Iar coruptia e principala problema a Romaniei de azi. Din ea pleaca toate celelate: economice, (dez)-Armata Romana, sistemul sanitar.. TOT. Si este aici de ani de zile. Nu exista scuza nu am avut ocazia inca.
de ce sa scrie de polonezi daca au transnistria+Rep. Moldova sa ne frece pe noi la nervi stiind, corect, ca deasemenea stam mai prost ca polonezii…nu se iau de noi numa’ cu gandu’ la armata…..
cu sorparlele astea de 2 bani cu politicienii nu faceti decat sa dansati in curu’ gol pe melodia lor
corect. Atia pe timp de pce sunt gata sa ne omaoare prin ce decid ei daramite in timp de razboi. Cand am iesit in strada pentru diferite proiecte eram luat peste picior, sa lupt pentru cine. O intrebare buna care te face sa te intorci la cele fundamentale: iti place cine esti, iti place cine sunt cei din jurul tau, iti place ce se intampla cum gindesc cei de linga tine? Daca nu ….
haion ai fost luat peste picior pentru ca actiunea doare.
Politrucii se simt cel mai bine intro tara de adormiti, impacati cu soarta si care protesteaza pe net. Iar la vot se rezolva, cu un „kil” de faina, o asfaltare „cadou”, poate chiar canalizare pe ulita si au rezolvat problema.
Ce le displace profund este sa dea „explicatii” prostimii despre ce fac ei. Sau si mai rau sa raspuna in fara legii ca orice „coate goale”.
Dar asta inseama ca tebuie sa mergem inainte nu sa cedam. Iar daca dorim o „tara ca afara” nu se poate fara acest pas, fara o clasa politica reformata. Reformata de noi, ca ei nu o sa se plictisesca sa traiasca bine pe spinarea altora.
Iar ideea asta va fi mereu desconsiderata si sabotata pe cat posibil pentru ca e singura care poate schimba ceva, iar asta nu convine.
Sau poate crede cineva ca putem ajunge din urma Polonia cu un parlament corupt, cu cele mai scumpe autostrazi din Europa sau prin marirea la nesfarsit a taxelor
@MIG 21 Da , si eu zic ca ar fi Kamow dupa carlinga cote-a-cote . Ar fi interesant ca de fapt ambele sa fie rusesti si aia sa bage propaganda sa-si scoata ”parleala”
E Kamov Ka52 dar filmuletul e de anul trecut in Moscova, nu e din Slaviansk…
@ M.C Sa iti explic , daca inamicul tau este mai degraba identificat sau identificabil din interior , miscarea de constructie a unei forte valabile va FI OBLOGATORIU sa porneasca din interior , adica de la reconstructia structurilor din interior pe baze solide . Daca in schimb se marsaza acum pe mobilizare patriotica [ patriotarda chiar as putea spune ] nu prea se ajunge decat la cateva exceptii de reusite in lupta in rest dezastru si carne de tun [ ex corpul roman de la Stalingrad de unde a pornit incercuirea ] Aceasta nu s-a datorat atat pregatirii soldatului cat neacordarii atentiei fata de el din interior . De aceea eu unul marsez deocamdata pe identificarea verigii slabe din interior pe care Am IDENTIFICAT-O .De aici trebuie pornita reconstructia , pt. ca mobilizarea cea mai eficienta se face din interior . Faptul ca poate fiecare din noi are alte tinte , nu demonstraza decat divizarea Frontului de atac . De aceea si intrebarea trebuie sa si-o puna fiecare individual , desi , cum ama mai zis e infantila , tine de visceral . Visceralu e cam 70/100 intr-o mobilizare pe caz de lupta .Ori daca nu-i o singura tinta , inseamna ca avem o problema mai mare chiar decat dotarea armatei …
eu te inteleg, nu e nevoie de paragrafe tip articol.
VOI nu intelegeti si o tineti pe aia cu „lasa rusii, hai sa ne omoram intre noi”…
Mai erau unii prin toamna lui 1940 care, în timp ce sovieticii ne ameninţau graniţele, vroiau „justiţie cu pistolul”. Între timp s-a cam demonstrat că respectivii „camarazi” aveau ceva trese de NKVD pe sub cămaşa verde.
ASTA nu inteleg tinerii liberi si frumosi si iti arunca in fata aia cu politicienii….
desigur sunt si hortisto-bolsevici care umbla cu asemenea mesaje…
@M.C
Si tu te-ai luat de politicieni intr-o veselie. De fapt cred ca toti ne-am luat pe aici.
da da da, normal, da’ in momente ca astea, trebuie sa avem PRIORITATI..
Hm M.C, nu m-ai inteles inca suficient .Tu tocmai pt . si la indemnul acelor hortysto-bolsevici [ care de fapt colcaie acilea , deja in granitele tale ]o sa ajungi sa lupti impotriva unor nazy-nkwd-isti rusi daca curatirea sistemului nu se face din interior DIN TIMP , pt. a-ti asigura tie ca soldat suficienta incredere ca intr-adevar lupti pt granitele tale sau pt . neamul tau .
Inca ceva timp mai este sa si stabilim CARE sunt PRIORITATILE ACTUALE ! Ori astea sunt mai degraba AICI , NU ACOLO .Pt ca daca ajung acolo , prioritatile astea ar deveni DEZASTRE in halul in care sunt acum .
Nu confunda o gandire personala cu propaganda . O gandire personala tine de logica individuala si este asumata pesonal , propaganda se foloseste de motive din aceasta pt . a lansa miscari de masa controlabile .
@M.C.
De unde atata panica? Cine e de vina pentru starea precara a armatei? tinerii liberi si frumosi?
Industrie nu mai avem. Agricultura e cum e. Scoala nu se mai face. Spitale – jale. Oare acest asalt asupra Romaniei nu e periculos?
Daca protestezi impotriva gazelor de sist, esti cu rusii! Daca protestezu impotriva RMGC esti platit de Sorors! Daca incerci sa faci si tu ceva, ca si cetatean pentru tara ta, tot timpul se gasesc unii si altii sa te scuipe. Nimeni nu mai e pentru tara asta, incep sa cred ca sunt inconjurat de niste zombie oligofreni….
Si nu ma gandesc la ”a ne omora intre noi ”, doar de a trage la raspundere [din timp …care ar mai fi …] un sistem care nu v-a trimite soldati [pregatiti ]pe front ci carne in burduf de camuflaj .
Ca sa nu o lungesc prea mult , nu incerc sa determin pe cineva sa adopte logica mea , dar pt. mine nu-i suficient doar sa -mi zica un gheneral care si-o luat stelele la dineuri prezidentiale sa lupt pt. bunastarea neamului lui .
Daca intr-adevar ar fi pusi in functiile cheie oameni capabili de comanda pe timp de razboi , adica in principal din cei care au fost in teatre de operatiuni , DECI CAPABILI , si acei oameni ar incepe organizarea modul real , atunci DA ,ar fi o posibilitate de a trimite oameni pregatiti pe un front , chit ca si acestia ar trebui adaptati cerintelor situatiei de acolo .
In fiecare situatie in care o armata chiar mai slab pregatita a avut sorti de izbanda , la comanda s-a aflat cate un Romel sau Antonescu etc , chiar si un Napoleon , atata timp cat a jucat dupa cartile proprii . Deci cam asta elogica mea . Este OMU ‘ este sansa , nu este , atunci sunt doar iluzii si exaltari . Nu cred ca e prea preopagandistic , mai degraba , personal, as zice ca e realist .
Nu trebuie să faci un efort deosebit pentru țară, nu trebuie să verși sânge, trebuie să verși sudoare. Fă un efort pentru familia ta. Muncește mai mult, consumă rațional, izolează-ți casa, conductele, cumpără aparate eficiente energetic. Dacă fiecare dintre noi are grijă de casa și familia sa și țara asta va fi mult mai puternică.
si ca sa nu ziceti ca vorbesc tampenii:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Metrouri+prea+late+Traseul+de+pe+Magistrala+II+Berceni+-+Pipera+
astia sunt aia care se ocupa de propasirea Romaniei ( ma rog, unii)
si ca sa fiu on topic cu comentariul: da merita sa luptam pentru tara asta, PE TOATE FRONTURILE. Ala de est e ultima reduta. Pana acolo asta vreau sa zic, mai avem de sapa fratilor. Cu stima
Ba chiar exista si o campanie de instigare asupra tarilor occidentale care saracesc prin masuri economice tarisoarele sarace si vulnerabile, care sunt virgine in economia de piata ! Curios !
e si aia o parte din pachetu’ bolsevic
dece nu? tot ce stiu si iubesc e in Romania lupt pentru ce e al meu
@Mediere Bucuresti Oho , si de cand e campania asta …. de pe vremea razboiului rece , unde in Cuba a functionat la greu , bineinteles si cu ajutorul amerlocilor … e doar ciorba reincalzita . Problema e ca in timpul asta Romania era sub poalele sovietelor , si mai cunoastem si noi cine exploata la greu tarisoarele la fel de ”sarace si vulnerabile ”din ”cordialitatea sovietica ”….
Are ”cineva- rechinu” dreptul sa-ti ia si prafu de pe toba , doar pt. simplul fapt ca daca nu i-l dai te lasa prada aluilalt rechin ? Sau te sfasie intre ei in timp ce se mai musca din cand in cand pt. bucatelele mai bune din tine … Se pare ca mai nou asta-i ”gandirea moderna ” a globalizarii cum ar veni …facem progrese , adica , ca specimenus politicus evoluam
concluzie la toate comentariile de mai sus.ROMANIA nu este a mea si nici a voastra care ati comentat aici,este a stramosilor nostrii,DECEBAL,BUREBISTA,si cred ca sa-r intoarce amindoi in mormint sa auda ca nu am aparat tarisoara asta asa cum e ea.urasc razboaiele dar daca tr. sa ne aparam tara o sa o facem ca nu avem incotro si asta ptr. copii nostrii nu ptr.noi.ascultativa inima si nu propaganda.
cool la 03 mai, 16:49 a spus:
,,Man, desi n-am facut armata sunt campion la Warcraft, de abia astept sa ma chemati. Cu mine tara este in siguranta, dar sa nu vad burtosi din aia care se lauda cu amintirile lor din armata langa mine, sunt iesiti rau din trend!,,
…..cam asta gandesc astia de +20 ani
sincer, cu riscu’ sa pic eu de prost, asa ceva nu exista, nu se poate….ori face bascalie ori e o taratura bolsevica….
@M.C,comentariul era de aici
http://www.evz.ro/dezbatere-daca-te-cheama-armata-la-incorporare-ai-merge-sa-servesti-patria-.html
ma crezi sau nu, am vrut sa imi incerc abilitatile de remote viewing 🙂 si site-ul de care vroiam sa spun era din aceeasi familie si anume Gandul…sunt legate amadoua si voma la fel de puternic prezenta, acelasi stil si insistenta
maaama ce cloaca, in 10 sec mi-am luat thumbs down 🙂 ))))
am treaba in seara asta, imi iau un sac de cafea 🙂
🙂 Pai nu erai in ton cu…vremurile! 😉 😉
eh, sunt mai rebel eu 🙂 )
@M.C
Pe saiturile „mainstream” nu mai comentez de multa vreme, pentru ca sunt pline de postaci si pentru ca mia nou trebe sa te loghezi ca sa comentezi, asa doar ca sa aiba ei statistica cu cine a spus ce si la ce ora.
Ţara asta trebuie să se opună oricărui atac, o zi, două, o săptămână, cât va putea. Va fi greu pentru că nu avem în spate o industrie de apărare, suntem conduşi de oameni incompetenţi şi nu avem aliaţi. Nu trebuie în nici un caz să repetăm prostia din 1940. Cu toţii avem o datorie faţă de ţară, cum o fi ea, alta nu avem, ca şi faţă de mamă. Strămoşii noştrii şi-au dat viaţa ca noi să avem pământul acesta.
E, un soi de razbel tot avem: tov. Basescu se ia la tranta cu tov. Ponta. Sefu’ de stat tocmai a declarat: relatia pe care el a perfectat-o (cu SUA) este o avutie nationala. Iar apropierea de China o mare prostie. Si ca sa continuam firul logic, poate ca ar trebui sa il votam tot pe el, ca e cu americanii. Ma intreb: oare nu e clar ca pana astia nu or sa dispara, toti, de pe firmament, nu o sa realizam nimic, in niciun domeniu? Ce T76? Ce Ghepard? In curand astia or sa ii aduca si pe cei mai buni sa creada in sulite si arcuri.
Sa ne aparam tara, clar. Dar impotriva dusmanului din interior, cum luptam?