Un număr de 132 de imigranţi care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni au fost salvaţi luni de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră de la Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră – SCOMAR au identificat, luni dimineaţă, în Marea Neagră, o ambarcaţiune suspectă, fără pavilion arborat, care pătrunsese în apele teritoriale ale României dinspre Bulgaria.
„După intrarea în apele teritoriale ale României, analizând condiţiile meteo nefavorabile (mare agitată; vânt puternic) şi având în vedere numărul mare de persoane aflat la bordul ambarcaţiunii, aproximativ 132 de persoane, bărbaţi, femei şi copii, conducerea Gărzii de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare pe mare cu o ambarcaţiune a Grupului de Nave Mangalia”, se arată într-un comunicat al poliţiei de frontieră.
Drept urmare, poliţiştii de frontieră au remorcat ambarcaţiunea suspectă în Portul Mangalia, unde a acostat în siguranţă în jurul orei 13:00.
Din primele cercetari a reieşit faptul că la bordul navei se aflau aproximativ 27 copii, 21 de femei şi 84 de bărbaţi, de origine siriană, afgană, iraniană, irakiană şi turcă. Cel mai mic pasager era în vârstă de 1 an şi şapte luni.
La acţiunea de salvare tip S.A.R., alături de nava Garzii de Coastă, a participat şi o ambarcaţiune a Centrului Maritim de Coorodonare (M.R.C.C.) Constanţa.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz. Ei spun că este al optulea şi cel mai mare caz de migraţie înregistrat în ultimul an. Precedentul caz major a înregistrat 54 de migranţi, între care două călăuze, şi s-a petrecut la sfârşitul lunii iulie.
Doi cetateni turci si unul irakian cercetati pentru calauzirea a 129 de migranti afgani, iranieni, irakieni si sirieni pe Marea Neagra
Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti pentru doi cetateni turci si unul irakian care au facilitat transportul din Turcia, cu o ambarcatiune pe Marea Neagra, a 72 de cetateni afgani, 34 irakieni, 16 iranieni si 7 sirieni care au declarat ca doreau sa ajunga in tari precum Germania si Suedia.
Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au continuat cercetarile in cazul interceptarii, in data de 15.09.2014, a unei ambarcatiuni suspecte pe Marea Neagra, pe care se aflau 132 de persoane.
Dupa declansarea procedurile specifice de remorcare a ambarcatiunii in cauza, fara pavilion arborat, la sediul Grupului de Nave Mangalia, au fost demarate cercetarile la sediul Garzii de Coasta.
Astfel, persoanele adulte au fost audiate, stabilindu-se faptul ca la bordul ambarcatiunii se aflau 72 cetateni afgani, 35 de irakieni, 16 iranieni, 7 sirieni si 2 turci, adulti si copii, cu varste intre 1 si 65 ani, care intentionau sa ajunga in mod ilegal in tara noastra, pentru ca apoi sa-si continue calatoria spre tari din Uniunea Europeana.
In urma cercetarilor a mai rezultat ca ambarcatiunea tip pescador, in lungime de 20 metri, a plecat in urma cu trei zile dintr-un port situat in apropierea Istanbulului, fiind condusa de doi cetateni turci, in varsta de 45 ani, respectiv 41 ani, ajutati de un cetatean irakian, in varsta de 31 de ani.
Politistii de frontiera fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat si trafic de migranti, fapte prevazute si sanctionate de art. 262, alin. 1, respectiv de art. 263, alin. 1 si 2 din Cod Penal, iar unul dintre ei, care a condus ambarcatiunea, mai este cercetat si pentru savarsirea infractiunii de conducere a unei nave de catre o persoana fara brevet sau certificat de capacitate corespunzator, fapta prevazuta si sanctionata de art. 2, alin. 1 din Legea 191/2003.
Cei doi cetateni turci si complicele irakian vor fi audiati in data de 16.09.2014 de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, care vor dispune masurile legale ce se impun.
La finalizarea cercetarilor, intregul grup de migranti din Orientul Mijlociu va intra in custodia Inspectoratului General pentru Imigrari.
Sunt oameni sarmani in cautarea unei vieti mai bune in Occident. Oricum n-au nici un viitor in tarile lor natale.
Interesant e ca bulgarii si mai incolo turcii s-au facut ca ploua 🙂
La cati copii aveau pe barca, saracii, sper sa-i cazeze decent intr-un centru de tranzit pana se clarifica statutul lor.
SRI-ul ar trebui sa faca niste verificari daca printre ei nu se afla si membri „occidentali” ai ISIS care acum dau de greu si vor sa se intoarca acasa.
am si eu o intrebare referitoare la cei 123 de inmigranti salvati de catre Politia de Frontiera Romana,
ce se va intampla cu ei le vor da ai nostri azil sau vor fi repatriati in tarile de origine?
si – si, am dat un raspuns partial la un comentariu anterior: centru de tranzit refugiati in care asteapta clarificarea situatiei lor (daca au cerere de azil si in care tara din UE)…
La noi in Timisoara este un astfel de centru de tranzit, si mai vad oameni de pe acolo prin oras/mall… par ingrijiti si destul de bine imbracati, deci probabil se ocupa destul de OK de ei…
🙁
Mai vorbim peste 15/20 de ani… Romanistan? Califat? Shariah police….
Fred
adica ?
Foarte putini vor primi azil in Romania.Majoritatea vor fi repatriati.Doar cei din Siria au sanse,intrucat acolo este razboi recunoscut de toata lumea.
Noi sa revenim la Africa noastra:
http://www.biziday.ro/2014/09/15/recesiune-planul-premeditat-al-unei-eminente-maronii/ 🙂
oameni necajiti, pacat de ce se intampla in tarile lor.
P.S. nu le spune nimeni celor cu comunicatul ca atunci cand dai cifre exacte, nu ne foloseste adverbul „aproximativ”, care are sensul de: în jur de.., cam…vreo?
http://www.euronews.com/2014/09/16/watch-angry-mob-in-ukraine-throw-mp-in-rubbish-bin/
MI se pare că procedura este să fie introduși într-un fel de carantină. Toți o să ceară azil politic. Nu există niciun motiv să nu li se acorde. De fapt, statul nici n-are voie să le refuze. Probabil oamenii își vor continua drumul către Frumosul Occident și se vor opri prin Londra, să zicem. Nu este exclus ca din aceștia unii să devină jihadiști. Un lucru e cert, este populație care nu poate fi asimilată, nu vrea să renunțe la obiceiuri, ba chiar le aduce cu ea, alături de forma de cult. NU este vina lor, este vina Occidentului că nu mai are identitate și nu știe ce vrea să devină în viitor, o societate care nu se mai regăsește, populații native fără scopuri, fără țeluri identitare, fără idei, anchilozată în mentalitatea hippie, de non-combat.
majoritatea irakienilor erau kurzi YEZIDITI , si cei dintre ISIS care „vor sa se intorca” nu s-au dus ca sa se intoarca (sensul cuvintului a se duce, cine s-a dus nu s-a mai intors) . . . kader tu esti turk nu stii romaneste :))