ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: ARUNCATOARELE (II)

Un capitol aparte in dotarea Armatei Romane, l-au constituit “Aruncatoarele de proiectile reactive”. Acestea, prin puterea lor de foc si de distrugere, dar si datorita mobilitatii, au reprezentat si inca reprezinta, mijloace de foc eficiente si versatile.

Primele aruncatoare de proiectile reactive pe care le-a avut armata noastra, au fost cele de tipul R-2, calibrul 130 mm, incepand cu anul 1950. Aruncatorul era de fabricatie cehoslovaca, montat insa pe autocamioane sovietice ZIS-151 cu 3 punti motoare, avand 32 tuburi de lansare rachete nedirijate. Greutatea aruncatorului cu toate cele 98 de rachete era de 10330 kg, iar numai cu rezerva (66 rachete) de 9700 kg. R-2 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 130 mm; greutatea fara munitie 7575 kg; lungimea aruncatorului 7000 mm; latimea 2380 mm; inaltimea in pozitie de mars 2180 mm; rachetele erau de tipul ORNNG cu focos NZ-60, in greutate de 24 kg, viteza initiala 420 m/s, lungimea 815 mm, timp de ardere-motor cu 8 ajutaje de 0,67 s; camp de tragere vertical de la 0-50 grade; camp de tragere orizontal stanga/dreapta de 120 grade; bataia maxima 8200 m.

Cabina autocamionului ZIS-151 era rezistenta la socul produs de lansarea rachetelor, iar timpul mediu pentru tragerea unei salve era de 12,4 s; viteza de deplasare a instalatiei in teren accidentat era de 10 km/h, iar pe drum de 40 km/h. Romania a avut in dotare putine asemenea instalatii si aproximativ 600 de rachete ORNNG, ce s-au aflat in dotarea Brigazii 74 Obuziere Roman (12 aruncatoare) si Brigazii 175 Aruncatoare Galati (12 aruncatoare), pana pe la jumatatea anilor *60, cand au inceput sa soseasca in tara instalatiile mult mai moderne si complexe de tipul BM-21 GRAD (GRINDINA) de calibrul 122 mm.

Aceste instalatii extrem de raspandite in lume, montate pe o multitudine de vehicule pe roti sau senilate si construite sub licenta ori copiate, de o multime de state, sunt inca performante. BM-21 GRAD a intrat in dotarea Armatei Romane alaturi de punctul de comanda, masinile de transport si reancarcare 9 T254, masina de legare topogeodezica si altele; vehicule ce erau moderne in acele timpuri.

BM-21

Varianta initiala achizitionata de catre Romania la sfarsitul anilor *60, era montata pe camioane de tip URAL 375E (la origine acestea erau camioane civile!), echipate cu motoare V8 pe benzina, avand 180 CP, viteza maxima pe drum 75 km/h, raza de actiune fara realimentare de 750 km; tractiune 6×6 si sistem de umflare a rotilor in mers CTIS (pe atunci aceasta era o noutate in armata noastra), trecea vaduri adanci de 1,5 km, putand traversa zone greu accesibile prin modificarea presiunii in pneuri. La acea data, URAL375E era de departe cel mai modern mijloc auto pe care-l avea Armata Romana!

Si sistemul de lansare era extrem de modern, BM-21 putea lansa rachetele din cabina camionului cu ajutorul dispozitivului de dare a focului 9 V170 sau de la distanta printr-un sistem de control si cablu cu lungimea de 64 m. Rachetele puteau fi lansate la interval de 0,5 s, lansatorul putand fi reincarcat manual in aproximativ 10 minute de catre 5 servanti.

Rachetele GRAD erau de tipul M 21-OF de 66 kg greutate, avand bataia maxima de 20,4 km, si erau mentinute pe traiectorie cu ajutorul blocului stabilizator cu ampenaj. BM-21 s-a aflat in dotarea regimentelor de artilerie de divizie –cate un divizion a cate 18 lansatoare si avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 122,4 mm; greutatea cu servanti si munitie 13,7 tone; greutatea fara servanti si munitie 10,8 tone;  lungimea aruncatorului 7350 mm; latimea pentru miscare 3010 mm; inaltimea in pozitie de mars 3090 mm; camp de tragere vertical: stanga 105 grade/dreapta 70 grade.

Ca multe alte state precum Polonia, Cehoslovacia, Egipt, Iugoslavia, Coreea de Nord, Etiopia, Iran, Pakistan, China, etc, si Romania a asimilat in fabricatie, sub licenta, sistemul GRAD. Primul sistem fabricat la noi, a intrat in dotare pe data de 02.07.1975 sub denumirea de APR-21, fiind montat pe sasiul camionului SR-114R “Bucegi” de 4 tone si 140 CP (era in dotarea armatei incepand cu anul 1964), 4×4, avand 21 de tuburi de ghidare (3 randuri a cate 7 tuburi). Interesant este faptul ca  lansatorul romanesc a avut succes la export, fiind intalnit in tari dinAfrica, unde s-a comportat foarte bine, astfel incat unele dintre aceste tari au importat ulterior si varianta mai moderna APRA-40 (precumMaroc, Iran, Irak, Nigeria, chiar si in fosta Iugoslavie). APR-21 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 122,4 mm; greutatea cu servanti si proiectile 8650 kg;  lungimea aruncatorului 6170 mm; latimea 2480 mm; inaltimea 2720 mm; camp de tragere vertical de la 0-155 grade; camp de tragere orizontal: stanga 110 grade/dreapta 70 grade; timpul pentru tragerea unei salve era de 15,6 s; bataia fara inel de franare 20750 m/ cu inel mare de franare 11980 m; racheta era de tipul M-210 F (9 M22U), de calibrul 122 mm, 66,6 kg greutate, dintre care aproximativ 20 kg reprezinta incarcatura de lupta.

APRA – 40

Incepand cu anul 1978, instalatiile de tip APR-21 au inceput sa fie inlocuite de catre mult mai modernul APRA-40 (daca APR-21 este bunicul LAROM-ului, APRA-40 este taticul acestuia), ce are 40 de tuburi de ghidare rachete cu lungimea de 3 m si folosea aceeasi racheta de tip M-210 F GRAD (la inceput, ulterior industria romaneasca a asimilat in fabricatie racheta M-210 F, modernizand-o). APRA-40 de inceput era montat pe platforma camionului DAC 665T, cu tractiune 6×6 (astazi acest camion este dotat cu motoare MAN, mult mai puternice si fiabile) si dispunea de o masina de transportat munitie pe sasiu DAC 665G, in caroseria caruia erau dispuse 2 stelaje pentru 80 de proiectile. Incarcarea se executa manual, APRA-40 fiind deservit de catre 6 servanti, care puteau fi transportati in cabina (ceea ce la APR-21 nu era posibil din lipsa de spatiu in cabina). APRA-40, ca si predecesorul sau, APR-21, a avut succes la export. Astfel, state care au cumparat vechiul model au achizitionat si APRA-40, ceea ce spune multe despre profesionalismul si calitatea cercetatorilor si producatorilor romani.Maroc,Nigeria,Iran, Irak,Etiopia,Croatia,Bosnia(in aceste doua state, APRA-40 era cunoscut sub denumirea de SVLR 122 GRAD), sunt doar cateva dintre tarile ce au achizitionat acest lansator.

Dupa 1985, APRA-40 a fost modernizat, aparand in inzestrare (lansatoarele existente au fost si ele aduse la noul standard) cu un pachet ghidaje rachete separat in doua module, a cate 20 de tuburi, ceea ce usura incarcarea, avand in dotare si o macara de 6 tone + remorca RM-13. Masina de realimentare putea transporta 6 module (120 proiectile -3 salve complete a cate 40 de rachete) si se afla inca in dotare, bineanteles modernizate, deservind inclusiv LAROM. Modernizarea initiala s-a facut la URA Bacau, actuala Aerostar S.A (ce astazi produce LAROM). Astazi, datorita modernizarii, APRA-40 este capabil sa lanseze si rachetele containerizate LAR 160, dar racheta de 122 mm, cu suport israelian, are acum capabilitati cargo, fuzee electronica de timp, un numar de 25 submunitii, fara a-i fi afectate greutatea si raza de actiune, acestea ramanand neschimbate. Noua racheta 122 mm CARGO, este fabricata de catre C.N ROMARM in colaborare cu IMI. LTD. ISRAEL si se afla in dotare.

APRA-40, in varianta originala, are urmatoarele caracteristici: calibrul 122,4 mm;  lungimea 7390 mm; latimea 2150 mm; inaltimea 3250 mm; camp de tragere vertical de la 0-55 grade; camp de tragere orizontal: stanga 100 grade/dreapta 80 grade; bataia fara inel de franare 20750 m/ cu inel de franare 11980 m; incarcarea se facea in aproximativ 15 minute; viteza pe drum/camp: 80/25 km/h.

Un derivat al APRA-40 a fost lansatorul AURORA APR, creat pe la jumatatea anilor *80, dar care n-a intrat niciodata in productia de serie, desi a fost prezentat publicului strain in 1989, la o expozitie de armament in Irak. Nu se stie cu certitudine daca, in afara prototipului, au mai fost fabricate si alte sisteme, dar acesta era montat pe sasiul autovehiculului tot-teren ARO, avand 12 tevi de lansare, folosind racheta M 21-OF-S (aceasta se pare ca era o varianta mai scurta a rachetei originale, de aici si semnificatia literei S=scurt/simplificat). Ultima oara, dupa unele surse, cand a fost vazuta AURORA, a fost in anul 1995 la o prezentare de tehnica in fata conducerii MApN de atunci. Totusi, in 1999, se pare ca mai exista prototipul la fabrica AEROSTARS.A.

AURORA pe sasiu de ARO

Cel mai modern sistem ce se afla in dotarea armatei este LAROM, incepand din 2002. Pana acum in dotarea Fortelor Terestre se afla doar o brigada LAROM. Despre acesta, performantele si caracteristicile sale, am vorbit deja pe larg pe blogul RoMilitary LAROM. Se pare ca si LAROM este in proces de modernizare, dar nimic nu este oficial si sigur. S-ar intentiona dotarea acestuia cu racheta EXTRA produsa de catre IMI Israel, mult mai performanta si cu raza de actiune cuprinsa intre 20-150 km, avand o acuratete de 10 m CEP! Racheta este containerizata (un container contine 4 rachete) si teoretic ar fi usor de integrat pe LAROM. Sa speram ca asa va fi! Pentru mai multe detalii, aici: Viitorul LAROM

 

AG-urile, 7 si 9

O arma foarte versatila, extrem de cunoscuta si raspandita, este RPG. Aceasta arma a aparut in inventarul Armatei Sovietice in 1960-1961, fiind produsa si astazi in diferite variante. RPG este o arma pe care atat cei care au facut armata, dar si pasionatii, o cunosc foarte bine, sub numele de AG-7. Fara a fi deloc complicata si relativ ieftina, “vedeta” incontestabila a gruparilor teroriste, gherilelor de tot felul, luptatorilor pentru “libertate” din toate colturile planetei, anarhistilor, nebunilor si a tot felul de descreierati, etc., RPG este o arma pe care doar cine n-o vroia, n-o avea! Ea este usor de construit, fiind fabricata in multe tari, precum:China,Bulgaria,Serbia, Cehia, Slovacia,Filipine,Vietnam, Coreea de Nord, etc. Pana si gruparea terorista HAMAS din Liban (mai precis Brigada Hamas Izz ad-Din al-Qassam –ce nume au bre si gorobetii astia!) o fabrica in mici ateliere sub denumirea de YASIN! SiRomania a asimilat in fabricatie RPG sub denumirea de AG-7, inclusiv munitia necesara, iar in dotare a aparut prin anii *60, probabil intre 1963-1965. Se afla inca in dotare.

AG-7

O arma la fel de cunoscuta, ce se afla si ea inca in dotare, este AG-9, fratiorul mai mare al AG-7. Acest aruncator a inceput sa fie fabricat la noi in anii *70 (anii 70-80, au fost anii de varf in ceea ce priveste relansarea industriei de aparare. In aceasta perioada au fost asimilate in fabricatie categorii de tehnica, unele mentionate in aceste articole, ce se afla si astazi in dotare, fiind modernizate succesiv de-a lungul timpului. Interesant de mentionat este faptul ca in anul 1978, s-au achizitionat sisteme si instalatii deosebite, inexistente pana atunci in dotare, precum: statia de radiolocatie pentru artilerie SNAR-10 -8 asemenea instalatii, statia meteorologica ARMS 3 -2 instalatii, si statia de radiolocatie RMS 1M -2 instalatii, destinate plutoanelor meteorologice; toate acestea fiind de fabricatie sovietica) sub licenta dupa aruncatorul sovietic SPG-9 KOPYE, inlocuind in dotare tunurile fara recul B-10/11. AG-9 se afla in dotare din anul 1980 la companiile antitanc din batalionul de infanterie, vanatori de munte si parasutisti (compania antitanc, cate 3 plutoane cu 9 aruncatoare).

Aruncatorul AG-9 este montat pe afet-trepied si dispune de tren rulor in vederea transportului. Are si o varianta montata pe autoturismul tot-teren ARO-26M, aparuta pe la jumatatea anilor *90, dar se pare ca nu se mai este in uz.

AG-9M, este ultimul venit in familie, fiind facut la CARFIL/Brasov, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 73 mm; greutate 52,1 kg; lungime 2110 mm; latime in pozitie de lupta 900 mm; zona periculoasa din spatele ajutajului este de -90×30 m; inaltimea maxima a trepiedului este de 850 mm; bataia maxima: cu proiectil cumulativ 1,5 km, cu proiectil exploziv de fonta 4,5 km, cu proiectil exploziv de otel 5,4 km; cadenta de tragere 4-6 lov/min; 4 servanti.

AG-9 utilizeaza lovituri cumulative PG-9 cu putere de penetrare blindaj de 400 mm, lovituri explozive OG-9, incendiare si cu fragmentatie, dar cel mai performant este cel termobaric cu mare putere de distrugere (de fabricatie romaneasca). Dupa aprinderea incarcaturii de azvarlire (cu un sistem de dare a focului electric), proiectilul este propulsat din teava lisa cu viteza de 250-400 m/s, iar cand acesta ajunge la distanta de 15-30 m de lansator, se initiaza motorul de propulsie cu combustibil solid care mareste viteza proiectilului la aproximativ 700 m/s. AG-9, este inca performant si va ramane inca mult timp in dotarea armatei, iar pentru mai multe detalii, aici: Lovitura Termobarica

 

WW

 

Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.

www.rwd-mb3.de/pages/snar10.htm

Sursa poze: Wikipedia

Series Navigation

<< Istoria artileriei romane – aruncatoarele (I)ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: TRACTOARELE DE ARTILERIE >>