Motto: Poate se prind si generalii români că nu-i impotriva legii să-ți informezi poporul despre situația din armată.
Vă prezentăm mai jos traducerea scrisorii generalului în retragere (2S) Antoine Martinez către președintele Franței, Francois Hollande, scrisoare publicată în decembrie 2014:
Domnule președinte al Republicii,
Nu se întâmplă des ca un general să i se adreseze președintelui pentru a-și exprima îngrijorarea în legătură cu viitorul națiunii franceze. În ziua următoare inaugurării muzeului imigrației, aș dori să vă comunic dezacordul – probabil comun multor francezi – în legătură cu spiritul unei părți a discursului dumneavoastră rostit cu această ocazie. Dumneavoastră îi pedepsiți în fapt pe cei care agită frica unei “dislocări” în Franța. Denunțați un “sentiment de deposedare, întreținut cu malițiozitate sau chiar cu răutate”, subliniind – pe bună dreptate – că un francez din patru provine din imigrație și insistând – la fel pe bună dreptate – asupra necesității de a le reaminti francezilor de unde vin și care sunt valorile pe care le reprezintă. Vă declarați, din nou, favorabil dreptului de vot al străinilor, afirmând ca “nimic nu se poate face fără o revizuire a constituției, ceea ce presupune o majoritate de 3/5 din parlament” și le cereți, pentru a reuși, forțelor republicane să își asume responsabilitățile.
Îmi veți permite ca, după ce am servit Statul și Națiunea sub uniformă timp de 4 decenii, cetățeanul angajat care sunt, atent la evoluțiile lumii și purtând de grijă intereselor Franței și ale poporului său, nemilitând alături de niciun partid politic, ci atașat fiind libertății de gândire și de exprimare, să vă contrazic cu tot respectul. În primul rând, nu este exact să se spună că nu se poate face nimic fără o revizuire a constituției. În realitate, aceasta din urma prevede în articolul 89 o a doua posibilitate, referendumul. Ar trebui ca guvernanții noștri succesivi să înceteze să considere referendumul ca un plebiscit sau mai rău, ca pe un rezultat contrar dorințelor lor, și, deci, nu îl folosesc, estimând că poporul nu are un cuvânt de spus cu privire la subiecte care totuși privesc viitorul său. Și asupra dreptului de vot al străinilor extracomunitari, pentru rațiuni evidente, dar pe care nu doriți să le evocați, poporul are un cuvânt de spus. Este chiar suveran în ultimă instanță. A nu îl consulta într-un caz atât de important, înseamnă, pur și simplu, a-l disprețui, ceea ce nu este de natură să privilegieze seninătatea. Consecințele unui astfel de despreț, cu care poporul este obișnuit de mult timp, sunt dezastruoase și funeste asupra funcționării democrației noastre. Căci, frustrați și neputincioși, dar furioși, cetățenii au din ce în ce mai mult tendința, în fața a ceea ce consideră laxism, o lipsă de curaj, un refuz de a vedea realitatea și, deci, o renunțare din partea responsabililor lor politici, de a dori să se răzbune fie boicotând izolarea, fie împuternicind cu votul lor pe cei care au afișat în mod clar o strategie privind violarea intenționată și fără ambiguitate a corectitudinii politice. Și, în cele din urmă, așa cum realitatea este ignorată și ocultată într-o manieră atât de puțin responsabilă și pentru atât de mult timp, consecințele unei astfel de derive sunt incalculabile și imprevizibile. Căci de mult timp li se dă de înțeles cetățenilor că părerea lor nu are nici o importanță. Dar sosește un moment în care un popor educat în spiritul democrației, chiar și ignorat de către elitele sale, ar putea să ceară să fie ascultat.
Acestea fiind spuse, aprob în totalitate remarcile prin care insistați asupra necesității de a le reaminti francezilor de unde vin și care sunt valorile pe care le poartă, dar cu condiția de a nu considera că istoria Franței începe odată cu Revoluția franceză și de a nu accepta delirul unora, sosiți de curând în țara noastră, care presupun că istoria începe odată cu ei. Franța este o țară veche care are o istorie de două mii de ani și care este de 15 secole o țară catolică, chiar dacă secularizarea a trecut peste ea. Ea deține, deci, o moștenire istorică, spirituală și culturală care face din ea ceea ce este și pe care trebuie să o apărăm, să o creștem și să o transmitem mai departe.
Ascultând-vă, unele dintre aluziile dumneavoastră provoacă o neînțelegere care li se adresează, firește, cetățenilor. De fapt, cine ar contesta ca bogăția moștenirii aduse de imigranți să facă parte din identitatea franceză? Răspunsul este clar: nimeni. Nimeni pentru simpla și buna rațiune că acești imigranți, ai căror descendenți suntem mulți dintre noi, nu au fost integrați ci s-au integrat prin proprie voință și au fost asimilați în a doua generație.
Și atunci unde este problema? De ce este atât de dificil astăzi să vorbim despre imigrare, subiect devenit tabu? De ce anumiți concetățeni ai noștri nu se mai simt la ei acasă? De ce s-au adăugat acum fără încetare termeni ca laicitatea sau conviețuirea care nu aveau până de curând nevoie să fie evocați, într-atât erau de trăite aceste principii de către cetățeni fără a băga de seamă, la fel cum domnul Jourdain scria proză fără sa o știe? Folosirea lor repetată și intempestivă nu constituie, în fapt, o mărturisire de recunoaștere a unei veritabile probleme care se pune astăzi despre unitatea națiunii?
Răspunsul este simplu dar, ca și alții, nu doriți să-l pronunțați: imigrația pe care Franța a cunoscut-o până în anii 1970 era de origine europeană, deci de cultură comună hrănită de moștenirea creștină care este comoara nu doar a întregii Europe, ceea ce a facilitat asimilarea începând cu a doua generație. În schimb, imigrația pe care țara noastră o indură de la adoptarea de masuri precum cea a întregirii familiei, urmată de regularizarea masivă a clandestinilor între 1981 și 1997, la fel ca cele efectuate regulat (cel puțin 30000 anual) – știindu-se că cine spune regularizare, spune întregire familială pripită – este de natură total diferită prin cultura sa modelată de Islam. Acest Islam care nu cunoaște decât drepturile lui Dumnezeul și nu recunoaște, de fapt, separarea puterii spirituale de cea temporar si nici, pe cale de consecință, drepturile omului. Aceasta duce inevitabil la situații nu doar insuportabile, ci dificil de trăit de către concetățenii noștri, dar care devin periculoase pentru viitor.
Și deși deja în 1981, domnul Georges Marchais (personaj poziționat mai degrabă la stânga eșichierului politic, fiți de acord) apasă butonul de alarmă cu scrisoarea sa – mai mult ca nicicând de actualitate – adresată rectorului moscheii din Paris și publicată la 16 ianuarie în ziarul “L’Humanité”, guvernanții noștri n-au schimbat mai nimic de atunci, închizând ochii asupra unui subiect capital pentru viitorul națiunii. Nu este totuși dificil să înțelegem (și actualitatea cotidiana ne-o demonstrează), că sub loviturile unei radicalizări a spiritelor unei părți a acestei imigrații noi alergăm spre un viitor dureros, căci cultura sa nu este cea a concepției noastre creștine de libertate, demnitate și respect al persoanei umane și a separației puterilor. Valori universale lăsate de civilizația noastră greco-romana și creștină, cea a rădăcinilor noastre: Atena, Roma și Ierusalim. Deci aveți dreptate, trebuie reamintit francezilor de unde vin. Aceasta evidențiază de asemenea decalajul care exista între valorile pe care le reprezintă și le promite Franța și cele revendicate de o parte din ce in ce mai importanta a celor care se identifică cu Islamul și pentru a înțelege mai bine reacțiile concetățenilor noștri pe care le considerați în mod greșit o retragere în sine, o respingere a celuilalt care ar fi marcat de “un sentiment de deposedare, întreținut cu rea voință daca nu cu răutate”. Concetățenii noștri sunt doar lucizi și consternați în fața unei astfel de lipse de clarviziune.
Căci trebuie la fel de bine ascultați anumiți responsabili religioși musulmani, pe propriul nostru pământ, care nu sunt deloc îngrijorați de autoritățile publice: “În Islam noțiunea de cetățenie nu există ci cea a comunității este foarte importantă, căci a recunoaște o comunitate înseamnă a recunoaște legile care o animă. Noi lucram pentru ca noțiunea de comunitate să fie recunoscută de către Republică. Atunci, noi vom putea constitui o comunitate islamică, bazată pe legile pe care le avem în comun cu Republica și apoi, să aplicam propriile noastre legi în comunitate” – “Asimilarea presupune ca populațiile islamice să se topească cu timpul în populație. Aceasta este exclusa, căci ar însemna abandonarea legii islamice […] Nu va exista derogare de la această regulă”.
Mesajul este clar și aplicat de către credincioșii lor. A-l nega sau a dori sa-l ascunzi înseamnă a refuza realitatea și a compromite astfel viitorul. Pe de altă parte, de ce parlamentarii noștri au fost îndrumați să voteze o lege pentru interzicerea portului voalului la scoală? De ce o lege pentru interzicerea burqa? De ce o cartă despre laicitatea în scoală? Este chiar dovada că Islamul creează probleme societăților noastre europene și că aceste diferențe de comportament nu sunt, așa cum încearcă unii să ne facă să credem, produsul contextelor sociale “made in France”, ci importate de către o cultură incompatibilă cu tradițiile și modul nostru de viață.
Cardinalul De Richelieu afirma ca “politica constă în a face posibil ceea ce este necesar”. Iar ceea ce este necesar astăzi este refundamentarea urgentă a politicii noastre cu privire la imigrație și aplicarea ferma a legilor. În locul acesteia, dumneavoastră afirmați din nou necesitatea de a le acorda dreptul de vot (si de eligibilitate) străinilor extracomunitari, abținând-vă in schimb să cereți opinia poporului. Trebuie să înțelegeți că instaurarea unui astfel de drept va duce indubitabil la apariția unei societăți biculturale, care nu va putea decât să se rupă ducând la libanizarea țării noastre si, deci, spre război civil.
Caci adoptând o astfel de măsură, într-un moment în care integrarea nu mai funcționează sub efectul numărului, nu este dificil de înțeles că grupuri de presiune se vor înființa inevitabil pentru a căuta să impună revendicările lor. Cum nu înțelegeți că valorile noastre, principiile noastre de viață, relațiile noastre vor fi afectate profund daca milioane de străini originari din Africa sau Maghreb vor avea un cuvânt de spus în privința vieții de zi cu zi a cetății? Cum nu înțelegeți că le deschideți o cale largă partizanilor comunitarismului, care în plus este un comunitarism agresiv și răzbunător? Se pare ca bunul simt nu este o calitate răspândită la dragii noștri responsabili politici. Totuși, una dintre sarcinile nobile ale politicului este aceea de a întreține unitatea Națiunii care nu poate exista decât cu condiția ca societatea să posede un minimum de coerență internă. Deci, a venit timpul nu doar de a înceta să acceptam, dar să revenim asupra acestei multitudini de acomodări fără de sfârșit impuse de fapt societății franceze, cel primit trebuind să se adapteze noii sale vieți și nu cel care îl primește. Caci, acceptând aceste derive, responsabilii noștri politici încurajează supralicitarea cu revendicări inacceptabile și insuportabile care au condus, printre altele – e totuși aiuritor – la introducerea unor metode barbare de sacrificare a animalelor, contrare tradițiilor noastre și principiilor unei societăți civilizate, sau la neaplicarea legilor noastre peste tot deoarece unii nu le accepta.
Astfel o criza identitara îi este impusă națiunii noastre, caci chiar despre aceasta este vorba. Ea nu ar fi trebuit să se întâmple vreodată dacă responsabilii noștri politici ar fi muncit, și aceasta de vreo 40 de ani, pentru binele comun și în interesul Națiunii. Și bunul simț ar sugera să-i reamintim sau să învățam această imigrație extraeuropeană că mizeria în care trăia înainte de a ajunge în țara noastră este în mare parte consecința culturii sale închise în fața cunoașterii și progresului. Urmarea logica este ca ea să devină conștientă și să se decidă să se integreze în societatea care a primit-o și care îi oferă aceste condiții decente de viață. Trebuie să se topească în masă, cum au făcut-o și alții, pentru a reuși în noua sa viață și a le da copiilor perspective de reușită în noua cultură pe care trebuie să o adopte progresiv pentru a-și înscrie descendența în această nouă cultură. Iar cel care refuză acest pact nu-și are locul la noi. Mai trebuie ca și școala să abandoneze un sistem fără sens și sinucigaș pe care îl aplică de 40 de ani și care constituie o frână puternică în integrarea tinerilor imigrați în ciuda avertismentelor succesive emise de către Înaltul Consiliu al Imigrației și în mod curios ignorate. Astfel școala noastră pregătește un viitor dificil, cu violența ca singur mijloc de exprimare. Dar, am înțeles bine, problema pe care o creează această imigrație nu este atât țara de origine cât cultura care o reunește. Aceasta din urma este modelată de către Islam care este, trebuie să admitem, incompatibil cu societățile noastre europene democratice. Apropo, acești imigranți și chiar copii lor născuți în țara noastră și chemați să devină francezi la 18 ani prin dreptul pământului (90.000 anual), rămân în mod visceral foarte atașați naționalității țării de origine și religiei lor, căreia îi sunt loiali în mare parte. Și primele rezultate ale unei astfel de politici sinucigașe duse de Educația națională sunt concretizate în revoltele de la sfârșitul anului 2005. Ele se vor relua. Un deceniu mai târziu, lucrurile s-au agravat cu bombele cu efect întârziat reprezentate de Merah, Nemmouche, Kelkhal și alți jihadiști din orașele noastre, ale căror rânduri nu încetează să crească pentru a atinge astăzi, să fim lucizi, mai multe mii de indivizi potențial periculoși. Cum să interpretăm sondajul ICM Research potrivit căruia 27% dintre cei între 18 și 24 de ani și 22% dintre cei între 25 și 34 de ani din țara noastră au o părere favorabilă Statului islamic? Aceasta n-ar trebui să-i sesizeze pe responsabilii noștri politici și să-i facă să tragă concluziile revizuindu-și viziunea idilică a acestei “Franțe visate a anului 2025” care riscă să se transforme în coșmar? A guverna nu înseamnă a prevedea?
Deci, o întrebare sâcâitoare îi frământă pe cetățenii devotați rădăcinilor și valorilor care au alcătuit Franța: câți imigranți de cultură diferită poate primi o societate fără a-și rupe echilibrul său identitar, fără a-și pune în pericol identitatea și, deci, unitatea sa? Puteți admite că cetățenii nu înțeleg interesul de a favoriza o mutație a identității noastre în marș forțat primind tot mai mulți imigranți de cultură diferită, ostilă celei a noastre, pe care acum și în plus, din simplu punct de vedere financiar, țara noastră nu și-o mai poate permite? Este o simplă întrebare de bun simț și nu o reacție xenofobă care ar fi “întreținută cu malițiozitate sau chiar cu răutate”.
Este adevărat că în țara noastră, de mai mulți ani, gândirea pozitivă și politicul corect domnesc în capul majorității responsabililor noștri politici la fel ca și în sânul unei mari părți a media, incapabili să trateze faptele cu obiectivitate, dar în schimb gata să se transforme în procurori și judecători la adresa celor care încearcă să alerteze asupra pericolelor care amenință țara noastră trăgând alarma. Cazul evacuării jurnalistului/scriitorului Éric Zemmour de către un canal de televiziune este simptomatic pentru această atitudine care se aseamănă cu terorismul intelectual. Dar nu spunea oare Chamfort: “În Franța sunt lăsați în pace cei care dau foc și sunt persecutați cei care trag clopotul de alarmă” ?
Va rog sa primiți, Domnule Președinte al Republicii, expresia înaltei mele considerații.
General (2s) Antoine Martinez
Traducerea Marius Zgureanu
Alte luari de pozitie aici:
https://www.youtube.com/watch?v=PTqcf8OiJ34
„Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi maro. Ei arată că Franța este deschisă pentru toate rasele și are o vocație universală. Insă cu condiția ca aceștia să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franța nu ar mai fi Franța. Suntem totuși în primul rând un popor european de rasă albă, de cultură greacă și de religie creștină.”
Generalul Charles de Gaulle
„Insă cu condiția ca aceștia să rămână o mică minoritate”
Se trezira si astia la spartul targului, cand au intre 5 si 6 milioane de musulmaci citoyens cu suficient tupeu cat sa intre in sediul ziarului si sa le traga gloantze in cap. Natalitatea la astia 5-6 meleoane is booming pe banii prostilor de frantzuji, asa ca la next generation 🙂 …
In Engletera crez’ca e si mai rau, prin Londra englezii au devenit minoritari, de niste ani la rand cel mai raspandit nume de baiat la nastere este Mohamed (cu cele 4-1000 variatziuni ale sale), in scoli englezoaicele albe minoritare sunt numite „white whores” de catre majoritarii bruneti – a fost scandal si anchete pe la tembeliziunile inca britanice, am vazut la news clasa de copii de in jur de 12-13 ani, toata clasa era de bruneti si mai ales brunete nord-africance, cu batic sau fara, iar in spate erau pititzi acolo un singur baietzel si o singura fetitza de rasa alba 🙂
Asa ca alea iacta est.
„…de cultură greacă și latină…”
„Motto: Poate se prind si generalii români că nu-i impotriva legii să-ți informezi poporul despre situația din armată.”
Motto-cicleta asta probabil ca e bagata de la matale 🙂
Pai una, ca generalii români este mai intelepti si ei stie ca o informare d’asta le taie avansarile alea rapide la mii de stele si poate ai mai trece si in rezerva, asa ca de ce sa se streseze 😉
A dooa e ca poporul doesn’t give a f@ck despre situatia din armata 🙂
Si a treea e ca situatzia din armata este foarte buna, este roza si foarte bine umectata 🙂 si voi aici pe site sunteti stresatzi degeaba, ca oricum nu va ataca nimeni
Corect gsg9….ai perfecta dreptate,daca vin soldele la timp tozta lumea e multumita…..
Cum a precizat George, generalul Martinez este „în retragere”. Altfel ar fi tàcut, sà nu fie zburat, fiindcà este vorba de „datoria de rezervà”. Nu degeaba armata francezà este denuminà „la grande muette” (marea mutà).
da si astia, cat sunt de muti, tot mai iau atitudine! La noi tacerea e atat de mare incat o auzi, e dureroasa!
„în retragere” , „Altfel ar fi tàcut” , „la grande muette”
HA ! MY ASS ! Pardon, MON CUL !
http://www.leparisien.fr/politique/budget-de-la-defense-les-chefs-d-etats-majors-menacent-de-demissionner-23-05-2014-3864391.php
Bravo Martinez ! Vive Martinez ! 🙂
SHAME ON YOU CIUCA ! SHAME ON YOU… ! 😡
Martinez vs. Ciuca !
Tout va très bien Madame la Marquise !
http://stiri.tvr.ro/gl-lt–nicolae-ciuca–avem-capacitate-de-reactie-astfel-incat-sa-ne-adaptam-oricarei-provocari_55958.html
Da’ …sigur …capacitatea capacitatilor!
Cu 12 super mega advanced… F16 rasvopsite sigur avem…capacitate!
Mai zicea nu stiu care tanchist ca TR-85 este spuma…
In schimb la propaganda suntem cei mai tari….
Bre dany, pai nici matale nu le prea pricepi ma 🙂
Si daca de la Zgureanu nu mai sper mare lucru, in schimb de la matale chiar aveam niste asteptari 🙂
Avem capacitate de reactie, adica avem si noi cu ce reactiona 🙂
Aia trimit 40-50 de Miguri si Suhoiuri dupa niste balistice, noi reactionam si trimitem si noi unul. Pe ala care mai zboara.
Aia trimit doua-trei divizii mecanizate grele, reactionam si noi si trimitem o brigada mecanizata formata dintr-un TR, un TAB, doua DACuri, un ARO244 si crema cremei…un HUMMER plus MRAPul de la parada. Cainele am inteles ca-i bolnav saracu, ca-l trimiteam si pe ala sa reactioneze un pic la ei.
Stiu bre GSG-ule…
Ce ma enerveaza este faptul ca tot pe propaganda din aia de 2 lei o tin astia. Asta inseamna ca poporul asta din care facem parte amandoi se plimba tot cu cartea de botanica in buzunar… adica nexam desteptare …. Daca poporu’ era un pic mai treaz (dupa berile si mititeii electorali) astia responsabili cu PR-u’ aveau de munca nu gluma… Iti dai seama ca se pupa in fund unu’ pe altu’ astia de la (dez)informare de drag ca nu au atit de mult de munca?
De aia si educatia este la pamant… au nevoie de botanisti in continuare….
Bre, pai cand nu mai e nimica de mancare si nu mai e nici mare lucru de furat, ce faci 🙂 ? Intetzesti propaganda.
Ce credeai, ca vine nea asta acuma si spune ca fratilor suntem in rahat 🙂 ?
Atat timp cat se platesc salariile acolo la ei in sistem toata lumea e OK si cacapacitate de reactie estem…
Si oricum au amenintat ca or sa se inarmeze abia dupe 2017 😉 cand o sa ploo cu doi mililitri la mia de kilometri patrati. Spera probabil ca in vreo 2 ani s-o lamuri situatia prin Ukraina si dupe aia se mai relaxeaza si ei cu inarmarea asta violenta ca nu o sa mai fie nevoie de ea.
da domle boboru ..
Da oare cine a zis ca nu vrea sa BE$LLeasca Romania cu 96 de AH1? Ca cica erau prea vechi Cobrele, ca duceau numa PRND samd.
96 de elicoptere Cobra, rusii ar trebui sa consume pe ele cateva duzini de MANPADS si cateva benzi de proiectile pt. Tunguska. Oh, my God! Cred c-ar fi impietriti de groaza….Si ucrainenii au avut sute de aeronave si peste mia de tancuri si vorba bancului cu politaiul, la ce le-a folosit?
Pt. ca le-au lipsit si inca le lipsesc alte chestii mult mai grave. Avem cu conflict „didactic” la cateva sute de km, transmis in direct pe net, ne uitam la el, comentam si nu intelegem nimic. Nu fierataniile sunt cea mai mare prioritate in cazul unei agresiuni externe in zilele noastre. Decat daca vrei sa umpli campurile cu mii de tone de fier vechi.
@ dany
Dany-man, nu boboru` este responsabil de evolutiunea unei natii, a unei tari. Pt asta, teoretic, trebuie sa existe elite. Prin vestu` ala spre care ne tot uitam, elitele politice, alea intelectuale si cele economice au dat tonul schimbarii…..
Spre ex, Anglia n-a fost mare & tare pt ca John era mare jmeker de cartier si palea strasnic cu pumnu` sau era artist cu sisu, sau ca Mary era cea mai tare-n foale si scotea copii pe banda ca s-aiba rejina soldati cu care sa copleseasca armatele inamice….Au avut vizionari care au inteles ca daca vor sa tina pasu` cu restu` lumii (aia care conta, bineinteles) vor trebui sa se miste mai cu talent. Si s-au miscat.
Si cam la fel s-a intamplat cu toate marile state sau natiuni ale lumii asteia. Boboru` este un factor secundar…
Boboru nu este secundar ..
Insa ca de obicei sunt mai multi factori la fel de importanti… De ex in armata conteste soldatimea , ofiterimea si aia care inavat sa gandeasca pre ofoteri. Ca poti sa ai ofiteri brici da cu niste sodlati invatati sa caraie, sa nu se jertfeasca, sa pretinda … canci taica (de ex italineii si cehii). Poti s aia niste soldati exceptionali da cu ofiteri prosti mor eroic si atat (de ex argentinienii condusi de tortionari)
In fine .. aia care cica „invatat sa gandeasca” De ex Constantinopol 1453. Aia care luptau cica erau „ucigasi” si „blestemat”i. Ei daca insa s-ar fiz is ” in numele lui Cristos luptati! Cine lupat este oertata de pacate! Cine nu lupat cu paganul este blestemat s arda in iad!!” pesmene ca Mehmed nu ar fi fost cuceritorul ci ala de isi perddu nu numa onoarea ci si papucii cand fugea!!! Sau mai recenty na de vezi anul 1941. Rusia era terminata.. si Stalin Supremul Viclean a schimabat foaie propagandei … a bagat patriotism, stramosi, „razboi sfant” si …. si nemtii au muscat din fier . Fiindca Stalin si-a „condamnat” soldatii la victorie!!
Asa si noi azi. unii sunt invatati sa cuipe pre „bobor”. Atunci ptr ce dracu sa te mai inarmezi si sa lupti bre? Ptr Basescu? udrea? Patapievici?!
@ Ghita Bizonu’
Nea Ghita, stii la fel de bine ca si mine ca elitele sunt „vinovate” de traiectoria unei natii sau a unui stat (cu a sa societate). Hai sa-l credem si pe macaronaru` ala de Pareto, ca nu s-o fi chinuit (degeaba) sa scrie o carte destul de „sfanta” pentru intelegerea mecanismelor functionarii interne a unei societati….Sau, daca nu-i dam crezare `talianului, putem sa cercetam noi cu a noastra mintzilik si, surpriza, s-ar putea s-ajungem cam la aceeasi concluzie.
ma Jimmy
elitekle noastre e cam belite ma.
Insa … in 1877 se mirau toate ziarili ca niste tarani in opinci luati de la plug (cu cateva luni inainte) stiau „sa mOARA”. Adica sa moara victoriosi!!! Asa se invati si Carol von Hopintzol cu o coroana de otel (SPLENDID! corana din otelul unui tuin capturat .. e cel mai regla gest cu putinta! caci datorioa Regelui este Victoria … )
la 1916 .. dupa o intensa campanie de coruptie , previcariatiuni si perversiuni economice si politice de tot soiul cand era sa se duca dracului sandramau la Marasesti au inviat mortii !!!! Asta titrau altii nu romanii .. ca numai asa isi ecplcau unii ca la Marasesti trupa romana rezista!!!
in 1941,43, 44 samd trupa romana prost dotata, de multe ori prost condusa, execrabil tratata .. ei bine de multe ori a fost apreciata superlativ (ba cica odata niste menti s-au cutremurat ingroziti ” este prea barbar! Asta nu e razboi!!” duoa ce au nistr e truopeti romani au sarjat a outrance la baioneta )
Asta in timp ce „elita” … hai sa nu discutam!! AZic decat ca un cunoscut de familie in permise in Bucresti in 1943 .. cauta la centura pistolul… Dupa multe minute cand nu putea vorbi de indignare a izbucnit „porcilor! meritati impuscati!! va faceti de cap si noi suntem in IAD!!!” Norco ca nu ave apistol; la el …
Elitele.. tara asta supravietuieste in ciuda belitei!!! Si te org fara eroricu Cioran cerl anticomunist samd .Elita, elita era pe front!!! Cioran nu …
@ Ghita Bizonu’
Nea Ghita, io ma refeream la marile state / natii…Bine, ce-i drept, si noi am avut vreo doua-trei sclipiri da`s prea putine, din pacate…
Nu elogiez istoria nationala dar nici nu o detractez, cum este (acum) la moda. Vreau doar s-o inteleg si si sa o apreciez asa cum ii ea, cu bune si cu rele…. 🙂
In schimb, cred sincer ca am avea o sansa-n plus sa facem ceva ce n-am facut niciodata daca am scapa de „(b)elita” asta care ne tot sodomizeaza viitoru`de 25 de ani incoa`….Adicatelea, de jigodiile astea penale si morale care se dau mari virjine in zilele astea si cele ce vor mai urma…Eu chiar cred in noi, ca natie.
P.S.
Si mai cred ca armia noastra nu s-ar fi facut de kkt asa cum s-a facut cea ucrainiana. De ex, asa cum erau ea in `89, cu soldati slab instruiti, prost hraniti dar cu ceva jucarele (mai bune sau mai rele) generalul Gusa a dat ordin sa traga in orice soldat sovietic care ar fi trecut Prutu`, ivani „binevoitori” care doreau nespus de sincer sa ne ajute sa scapam de tiran…. De multe ori mi-am de amintit episodu` asta, vazand omuletii verzi hoinarind duios prin Crimeea.
Mai oameni buni, cititi cu atentie:
Ciuca n-a zis : „avem capacitate de reactia astfel incat SA FACEM FATA oricarei provocari”
ci: „avem capacitate de reactia astfel incat SA NE ADAPTAM oricarei provocari”
Iar adaptarea asta poate insemna multe, nu neaparat respingerea unei agresiuni (doar asa, ca exemplu ……..)
Da bre, ne adaptam.
Avem suficiente TRuri si LanceRe functionale cat sa fugim cu ele la Budapesta 🙂
Ne luam brigazile blindate, mecanizatele, artileria, rachetele, infanteria si luptam de acolo din exil. Cred ca merge si cu flota, inclusiv Delfinul.
Bre Eroule,
Io cand am zis ca or reactiona cumva, m-am referit la toate posibilitatile, incluzand fuga sau capitularea. Si alea sunt tot reactii.
Daca corelam cu cerinta de viteza de 120 km/h pentru achizitia de transportoare, Io cred ca vor dori sa o ia spre Vest cu toata viteza, ca acolo sunt autostrazi pe care pot sa mearga cu toata viteza, si nu in tara noastra sau, Doamne-fereste, spre Est, spre Basarabia si Ucraina.
Deci cred ca ipoteza lui GSG9 cu Budapesta se sustine, doar sa reusim sa-i convingem ca ne retragem strategic, sa-i aparam si nu sa-i ocupam 🙂
Cum dracului te adaptezi tu ca armata romana dupa 2-3 zile de razboi cand totul este vraiste si haos??? Sunt destule exemple in istoria moderna in care armate cu mult mai bine dotate si remunerate au dat chix dupa 3 zile de razboi… Avem capacitatea sa ne adaptam…avem pe draqu’…Trei lucruri sunt sigure in toata tarasenia asta:
-Avem un popor care invata alfabetu’ folosind cartea de botanica
-Avem niste smekeri in frunte care la o adica se duc draqu’ noua ani …
-Ca sa obtii ajutor extern in momentele acelea critice trebuie sa renunti in favoarea celui caruia ai ceri ajutorul, la multe … da’ taman asta nu inteleg boiiu d’Romania…adica sa dai totu’ pe nimic…si asta in conditiile in care toata lumea joaca la cel putin 3-4 capete…
Cred ca Ciuca si-a muscat pe ascuns limba cand a zis chestia aia,..poate reuseste sa mai convinga din boi ca nu poate avea o Armata cu ceea ce exista in dotare acum.
…poate…
ei o dau pe aia cu „alarmam populatia, panica etc etc” dar in realitate populatia ar trebui sa fie constienta de situatia actuala…si atunci poate nu o sa mai fie tampiti care incep sa strige „spitale, educatie, ajutoare sociale” cand aud ca s-a dat un ban in plus la armata
Daca nu ai spitale si educatie ai degeaba armata.
Cum poate sa fie populatia constienta daca ei vad la TV numai: „armata e puternica, e gata sa faca fata la provocari”. „Tancurile noastre sunt bune, pot sa isi indeplineasca misiunea”. „La anu’ punem tunuri laser pe navele noastre de razboi. Submarinul nostru de la anu’ o sa poata zbura pe alte planete” (asta e Duscacu declaratiile lui de la anu’). Ei trag concluzia ca totul e bine in armata, iar in ziua in care armata va trebui sa lupte o sa aiba parte de o mare surpriza neplacuta…
@gsg9
George GMT are dreptate sa puna motto-ul respectiv. Pt noi, romanii, asta e de fapt subiectul principal si anume lipsa cvasitotala de implicare/reactie/actie a diferitelor grupuri sociale, aici militarii, in viata sociala a „cetatii” pe care o numim Romania. De aia au prins atata tupeu toti jegosii care au simtit oportunitati de imbogatire rapida in politica. Abia apoi ar fi partea a doua care la noi se aplica pt comunitatea de tzigani. Cel mai important lucru este ca eu inafara unui blogger de pe Adevarul care sa scrie despre armata, bugetul&rolul armatei si importanta ei in societate nu am mai vazut nicaieri in presa centrala. Pai ce dracu fac angajatii de la „comunicare” ai mapn? Inca invata sa scrie comunicate de presa cu limba de lemn si pe care le trimit inca pe fax cu stampila de la sefu’ unitatii ca semn ca nu trece nimic fara aprobarea lui? Cati amirali, sefi de mari unitati, generali, sefi de stat major au depus macar memorii la presedintie, guvern, parlament, nato sau macar lui Dumnezeu? Eu n-am auzit nici unul. Altfel tziganii astia de politicieni fac scandal de zici ca e sfarsitul lumii cand risca sa le scape vreo afacere cu banii de la bugetul statului sau vreunei companii de stat. Urla de zici ca sunt apucati ca nu e stat de drept si democratie daca nu stiu ce licitatie n-au castigat. In schimb generalii se multumesc cu un salariu peste media asta jalnica din Romania care e asa de mica ca oricat de mare le-ar fi salariu fatza de medie tot mic ar fi in comparatie cu un militar francez, englez sau suedez. Sa inteleg ca valoarea generalilor romani fatza de ceilalt este precum diferenta de salraiu?
Sa ma bag si io ca musca-n lapte. 🙂
Din punctul meu de vedere sunt mai multe aspecte (foarte pe scurt ca n-am talent scriitoricesc):
1) Educatia este jalnica de mai bine de 20 de ani, ori din prostie crasa, ori intentionat. Pe nimeni nu intereseaza de identitate nationala, armata, urbe s.a.m.d.
2) Saracia a fost, este si inca va mai fi. Prin urmare lumea este ocupata sa traiasca, sa aiba ce manca si sa bea ce munceste. Lipsa educatiei din astia 20 de ani n-o ajuta nici ea prea mult.
3) Modelele natiunii…. Multe si de cele mai multe ori toate proaste. Intrebati o pustoaica de liceu care e modelul ei in viata, or sa va placa raspunsurile.
4) Valorile… Putine si alea care „este” fug cu 200 km/h. Si cand zic valori ma refer la valorile fiecarei categorii sociale, de la zugravi (nu gaseai unul mai de Doamne-ajuta inainte de criza), mecanici pana la ingineri, doctori etc
5) Promovarea aberanta a BOR. Nu ma intelegeti gresit, cred in Dumnezeu nu si in reprezentantii lui din Romania, mult prea ocupati sa improaste cu biserici in stanga si-n dreapta ca de, enoriasii „cere” si alocarile bugetare „creste” si ele. (in timp ce biserica din stanca de la Corbii de Piatra – adevarat lacas de cult, mostenire a istoriei noastre, se degradeaza de ani de zile cu mare succes. Are niste picturi rupestre superbe, cat or mai rezista nu stiu…)
6) Economia. Nu m-ar deranja ca bugetul apararii sa fie de 1,5% din PIB atat timp cat pensiile militare trec in sistemul de pensii civil si, prin masuri fiscale coerente si de reducere a evaziunii fiscale, PIB-ul creste semnificativ.
7), 8), 9) etc, le puteti completa si voi, eu ma opresc pentru ca ma apuca nervii pe masura ce scriu tot mai mult.
Si voi vreti ca cetatenii acestei tari sa ia atitudine?!? Nu ii intereseaza decat Rosia Montana! 🙂 Uniti, salvam etc
pai putem transforma lozinca in „Uniti ne salvam pe noi” 🙂
Sau ceva de genu’: „Uniti ne salvam pe noi si va castram pe voi!” 🙂 Scuze pentru limbaj!
@ nicolae
Ar fi fo` tare fain dac-aveam si-n cadru Ro Army sau in randurile pensionarilor militari o miscare de genul Rosia Montana. O gramada de inepti au tot criticat miscarea si oamenii care o compun fara a vedea esentialul: oamenii aia s-au moblizat pt a lupta pt ceva de care le pasa. Si-au reusit.
In schimb, marele si ilustru „maresal” al vajnicilor si neegalatilor pensionari militari, colonelu` „Câinaru” isi dorea, nici mai mult nici mai putin, desfiintarea unor institutii esentiale functionarii statului roman, respectiv: Curtea Constituţională, DNA, ANI şi CNSAS……
P.S.
C.A.D.A. a fost si va ramane cel putin pe durata vietilor noastre) un fenomen unic in cadrul Ro Army…. Un sincer si profund respect BARBATILOR alora care au avut cojones-urile cat casa !!!
Bre @Jimmy
CADA a fost o miscare distrusa din fasa de ILICI. Si asta fara drept de apel!
Daca nu ar fi fost distrusa atunci aceasta miscare, ILICI nu ar fi avut gramada de mandate…
Ce este mai grav, este faptul ca la 25 ani de la pseudo revolutie, in armata se constata o involutie, o miscare in sens invers fata de societatea civila care taras grapis tot mai misca ceva… In schimb in armata li se inchide gura brusc celor care totusi doresc o reforma reala a armatei. Poate doar un conflict pe teritoriul nostru va reusi sa mai doboare din haita aia care este pusa acolo doar pentru spaga si praduit…
@ dany
Bre Dany man, a avut si Ilici partea sa de vina ca, deh, din reflexu`i comunistoid nu prea-i placeau aia care gandeau, doar ca balauru` sovietic era si mai mare si mai tare decat to`arasu` Ilici…Si de la ala li s-a tras, in principal. Ca baietii aia din CADA au reusit sa-l trimita la plimbare pe cel mai mare criminal din istoria MApN-ului, p-atunci ministru al apararii…
Si da, la 25 de ani dupa CADA il avem „portdrapel” pe politrucu` „„Câinaru””, mare colonel, mare caracter…..
Sa dea Domnu` sa nu reformam armata c-un conflict ca rusii nu crez sa fie vreun factor pozitiv de reformare….Dimpotriva….
Stai linistit jimmy…..pensionarii militari nu caraie de frica sa nu le taie astia din pensii ,mai ales ca multi nu prea le merita…
N-as vrea sa va stric imaginea creata despre CADA, dar cred ca a fost o operatiune a DIA, menita sa-i scoata din minister pe Militaru si celelalte fosile proruse reactivate dupa revolutie.
I-am vazut la cateva mitinguri, la Piata Victoriei, si am recunoscut doi ofietri de la unitatea mea, ofiteri despre care se stia ca turnau la CI-ist.
E posibil ca, pe langa cei care executau o misiune, sa se fi alipit si ofiteri care chiar credeau ca e o miscare de democratizare a armatei (unde dracu’ democratie in armata?)
Asta s-a vazut dupa debarcarea prorusilor (in frunte cu Militaru) din minister, cand miscarea s-a stins instantaneu, doar cativa ofiteri care nu s-au prins continuand sa mai faca valuri dar au fost linistiti (mutati in alte garnizoane, sariti de la avansari etc).
@ Nicolae // La punctul 5 ai dat-o in bara cu mare arta. Fara BOR am fi disparut din istorie la primul val migrator. Nici nu poti sa-ti imaginezi cati preoti martiri au fost pentru ca natia asta sa nu piara. Nu sunt toti perfecti in BOR, dar Biserica este nu numai clerul, ci comunitatea credinciosilor si clerului. Iar aceasta comunitate are si uscaturi pentru ca numai Dumnezeu este perfect. Fara aceasta ”lege romaneasca” care a fost Ortodoxia, stramosii nostri nu ar fi ridicat sabia si nu ar fi murit pentru tara asta. Ultima reduta a fost intodeauna credinta pentru acest neam. Iar credinta fara preoti si ierarhie nu exista. // Daca tot te-a apucat anticlericalismul pe un site militar si inca la un semnal de alarma realist al unui general francez, atunci fa bine si constientizeaza ca in Occident (apropo, ma cam aflu pe o insula acolo) natiunile sunt deposedate pasnic de propriul teritoriu exact prin doua ciocane: ateismul si imigratia non crestina. // Fiecare neam are o identitate specifica data de traditiile sale (credintele sale) si de limba sa. Limba ti-o invata si emigrantii, dar daca nu iti adopta si traditiile (mai ales pe cele religioase) te trezesti minoritar in propria tara, iar niste orientali isi vor spune ca sunt urmasii romanilor. // Nu milita impotriva bastionului invizibil al natiei ca lupti impotriva natiei tale si a stramosilor tai.
Generalul francez are perfecta dreptate in tot ce spune.Din pacate Holande si clica sa nu vor face ce trebuie facut, inclusiv din meschinarie, intrucat ocupa actualele pozitii in viata publica datorita voturilor unor inadaptati care treptat isi impun propriile reguli de viata arhaice, actualei populatii majoritare din Franta.Nu imi plac extremele pentru ca de regula sunt nocive, inclusiv tanti Marine Le Pen, pentru ca va arunca actuala U.E. in aer, si ar fi pacat de acest proiect maret care uneste si pacifica popoarele de aceeasi cultura, insa la ora actuala, in Europa, doar partidele de extrema dreapta mai pot restabili situatia existenta anterior sosirii valului mare de imigranti musulmani in Europa de vest.Celelalte partide politice se limiteaza doar la demagogie si ascunderea rahatului sub pres, din interese meschine.
Daca suntem corecti, trebuie sa recunoastem ca deja extremistii musulmani au reusit prin teroare sa isi impuna anumite doleante in tarile occidentale.Ma refer la renuntarea publicarii altor caricaturi cu profetul Mahomed.Daca era unitate intre tarile U.E. si NATO , imediat dupa atentat, ca o dovada a credintei in statul laic, in toate publicatiile din tarile membre celor doua organizatii ar fi trebui sa fie publicate caricaturi cu acel individ.
Generalul francez are perfecta dreptate in tot ce spune.Din pacate Holande si clica sa nu vor face ce trebuie facut, inclusiv din meschinarie, intrucat ocupa actualele pozitii in viata publica datorita voturilor unor inadaptati care treptat isi impun propriile reguli de viata arhaice, actualei populatii majoritare din Franta.Nu imi plac extremele pentru ca de regula sunt nocive, inclusiv tanti Marine Le Pen, pentru ca va arunca actuala U.E. in aer, si ar fi pacat de acest proiect maret care uneste si pacifica popoarele de aceeasi cultura, insa la ora actuala, in Europa, doar partidele de extrema dreapta mai pot restabili situatia existenta anterior sosirii valului mare de imigranti musulmani in Europa de vest.Celelalte partide politice se limiteaza doar la demagogie si ascunderea rahatului sub pres, din interese meschine.
Daca suntem corecti, trebuie sa recunoastem ca deja extremistii musulmani au reusit prin teroare sa isi impuna anumite doleante in tarile occidentale.Ma refer la renuntarea publicarii altor caricaturi cu profetul Mahomed.Daca era unitate in tarile U.E. si NATO , imediat dupa atentat, ca o dovada a credintei in statul laic, in toate publicatiile din tarile membre celor doua organizatii ar fi trebui sa fie publicate caricaturi cu acel individ.
Rog frumos sa fie stearsa postarea de mai sus.Multumesc frumos.
Ma refer la cea postata la ora 16.52.
Imtr-o tara mai traditionalista nu s-ar fi publicat caricaturile alea. Ce este drept ca aia de la Charlie ar fi incasat-o de la prima caricatura cu Cristos sau Marianne (simbolul Frantei)
Findca una este sa fi laic si alta este sa fii nesimtit, incult si agresiv … In ce ma priveste desi sunt laic, nu agreez popimea samd totusi cand ma gandesc la o anume caricatura cu sf Treime .. ei bine parca sunt mai simpatetic cu aia care au tras decat cu charliotii … Te asigur ca pe undeva si generalul ..
Daca tot ati dat-o pe inarmare si forta de reactie rapida cantand , iaca bre o manea militara , cu dedicatie celor care viseaza leoparzi verzi pe pereti :
http://www.cotidianul.ro/germania-si-ungaria-nu-vor-oferi-armament-ucrainei-256004/
Credeti ca voi aveti doua perechi de , si voua o sa va dea piese de schimb in caz de ?
Pai numa matale ai o problema (de fapt nu numai una, un stol intreg 🙂 ) de intelegere relativ la tehnica de import si anume meletara 🙂
Lu’ matale ti se pare ca astia ar trebui sa o cumpare ca sa o foloseasca in vreun razbel ceva…
Cand ei de fapt doar o cumpara 😉
O poate face insa SUA, prin intermediul aliatilor sai, Polonia si Romania, care pot furniza, contra cost, armament cu care ucrainenii sunt deja familiarizati.
Arm,anet ar avea si opcarinenii. Nu au insa combatanti
Ca una este sa golanesti pe maidan si lata sa lupti cu arma in mana .. Unde este puzaderia de maidanezi ?!
Noua Axa: Germania – Ungaria – Franta
„Selon M. Le Drian, la France n’envisage pas de livrer des armes létales à l’Ukraine”
Sa nu uitam cazul generalului Croitoru, care a facut zgomot prin presa in 6 ian 2009 ca nu ne putem apara cu MiG-urile, ca trebuie avioane noi nu second hand, etc…
vezi:
http://www.aripiromanesti.ro/forum/viewtopic.php?f=27&t=4848
Prompt, la 29 ian 2009, i s-a inscenat furtul de la Ciorogarla si a fost fortat sa demisioneze.
Culmea, din toate unitatile militare din tara asta care au AKM-uri, binocluri si pistoale in depozite, s-a furat de la un depozit al Fortelor Aeriene – da, da „coincidenta”.
Cred ca mesajul a fost suficient de clar pentru toti ofiterii superiori cat de cat integri, care ar fi putut sa devieze de la propaganda oficiala.
gogu de la pascani
4 februarie 2015 at 8:05
96 de elicoptere Cobra, rusii ar trebui sa consume pe ele cateva duzini de MANPADS si cateva benzi de proiectile pt. Tunguska. Oh, my God! Cred c-ar fi impietriti de groaza….Si ucrainenii au avut sute de aeronave si peste mia de tancuri si vorba bancului cu politaiul, la ce le-a folosit?
Gogule, argumentația ta e mai mult decât sofistică.
Iar cu MANPADS-urile astea, observ că există pe aici un adevărat fetish pentru ele. Bă frate, o căutare pe Google cu termenii manpads countermeasures relevă faptul că nu sunt infailibile aceste mijloace AA portabile. Faptul că în Ucraina Ivan a dat jos într-o veselie fiarele vechi zburătoare ale lui Poroșenko nu înseamnă că gata, depunem armele că ce rost are să ne mai dotăm cu aviație și elicoptere, că ni le dă rusu jos…
Sofisme…
George, Marius, WW, faceți domle un articol despre contramăsuri care există și sunt/pot fi montate pe elicoptere/avioane de atac la sol.
Un scurt exemplu, din tabăra adversă:
https://russianmilitaryphotos.wordpress.com/tag/president-s-countermeasures-suite/
The issue of aviation security in the presence of MANPADS (man-portable air-defense systems) is very serious. Missiles equipped with infrared guidance systems present a huge threat to low flying helicopters. Statistics show that nearly 90% of all aircraft losses in modern armed conflicts were caused by MANPADS. Countermeasure systems of the previous generations have proven to be ineffective. The problem clearly requires a completely new solution, and such a solution exists. The President-S was designed by developers in Russia to offer unparalleled protection against MANPADS missiles.
Comprehensive protection is provided by:
– Optical-electronic interference stations that protect the helicopter by forming a directed interference at the infrared seeker.
– UV detector for detecting and transmitting the location of air-to-air and surface-to-air missiles as soon as they are launched
– Equipment for the detection of laser irradiation and locating the coordinates of its location
-Control unit, which provides integrated control and information processing and controls all elements of the system simultaneously.
– Multi-panel display and a system that distinguishes false targets.
-A flare-dispensing system
The optical-electronic system President-S was developed on the basis of heavy analysis of various protection systems of the previous generations. The President-S is unique due to the fact that it implements several sub-systems of detection and countermeasures into one, giving it the ability to effectively counter heat-seeking missiles. As soon as a missile is launched at the helicopter, the UV finder immediately relays the missile’s coordinates to the control system, which simultaenously sets off the flare dispensers and activates the optical-electronic interference stations. It also alerts the helicopter’s crew of the attack via system-generated voice messages and digital information on the multi-panel displays. The coordinated work of all sub-systems results in the homing missile losing “sight” of the real target.
The effectiveness of the President-S has been proven through a full cycle of tests, including a full-scale experiment which involved the use of the latest MANDPADS. During the first stage of the experiment, the helicopter was replaced with a layout of the various components of the Mi-8 helicopter. All missiles that were fired at the layout were countered from at least 100 meters away. During the second phase of the experiment, a real Mi-8 helicopter was used, with its engine running. The President-S proved its high efficiency once again, as shown in the footage. The President-S has been tested on the Mi-8 and Ka-50 helicopters, and is currently being implemented on the Ka-52 and Ka-252 helicopters. The system is universal, and can be mounted on all Russian and foreign helicopters without loss of performance.
Bre, contramasuri iegzasta la orice categorie de arme.
Insa faptul ca se da de azvarlita cu aveatzeea inamica cu MANPADSuri ar trebui totusi sa te puna pe ganduri 🙂
Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la elicoptere.
Insa daca intri cu elicopterele intr-o zona d’asta infestata cu asa ceva iegzasta o oarece probabilitate sa te duci dracului cu tot cu contramasurile alea.
Una ca caco’ntramasurile nu sunt nici alea infailibile.
Nici rachetele nu sunt, e adevarat 🙂
A dooa e ca daca pacalesti o racheta poate nu o pacalesti pe a doua sau pe a treia din cele care vin simultan catre tine.
A treea e ca si senzorii aia pt rachete sunt in continua dezvoltare(hardware si software), ca si contramasurile. Si daca ai ghinion de nesansa cu un senzor updatat si contramasuri neupdatate, ai fript-o 🙂
Ce reclama isi fac aia la contramasurile de i le-au bagat in rect lui Putin Nemuritorul…cate elicoptere ale armatei ruse crezi ca sunt protejate la nivelul ala, nu de alta dar si contramasurile alea cacam costa 🙂
Acu’s la moda DIRCM-urile, ca numai cu flares nu prea mai tine la ultima generatie de sensors.
http://aviationweek.typepad.com/ares/2007/04/dazzled_by_dirc.html