Istoria Parasutsimului, partea a III-a
Parasutisti in Armata Rosie in timpul WW2
In februarie 1936, o divizie de vanatori (14 000 oameni) a fost aerotransportata de la Moscova laVladivostok, intregul sau armament si materialele fiind „ancorate” sub avioane, inaugurandu-se astfel si epoca viitoarelor manevre transcontinentale de mare amploare. In acelasi an, in timpul manevrelor de la Minsk, 1 200 de parasutisti impreuna cu 150 mitraliere si 18 tunuri, urmati de 3000 de infanteristi aerotransportati, au fost parasutati, respectiv debarcati, la peste170 km in spatele liniei de contact, indeplinindu-si totodata si misiunile incredintate in cadrul aplicatiei de catre generalul Kamaliuk. In 1937 noi manevre aeropurtate au fost desfasurate in zona regiunilor Moscova, Transcaucazia si Asia Centrala. In anul 1938 au fost infiintate inca 4 brigazi aeropurtate, ridicand la 6 numarul total al acestora, Brigazile 201, 202, 203, 204, 211, 212 si 214. Anul 1939 a consemnat prima angajare efectiva in lupta, in cadrul unui razboi, a unei mari unitati tactice aeropurtate. Este vorba de Brigada 212 Aeropurtata Sovietica destinata sa participe, impreuna cu alte forte, in Manciuria, la respingerea fortelor japoneze.
Destituire maresalului Tuhacevskiin 1937 si inceperea bine cunoscutelor epurari ordonate de Stalin, care au decapitat pur si simplu corpul superior de comanda al Armatei Rosii, a marcat sfarsitul suprematiei sovietice in domeniu, precum si apusul unei perioade de stralucire in dezvoltarea trupelor aeropurtate, pe care URSS nu o va reedita niciodata. Experienta sovietica ramane o buna baza de referinta pentru tot ceea ce inseamna trecut, prezent dar si viitor in dezvoltarea celor doua valente specifice acestor trupe: cea de trupe specializate destinate executarii unor misiuni de mai mica anvergura cu un inalt risc si caracter neconventional, dar cu implicatii cel mai adesea la nivel strategic.
Revenind la 1937, se pune intrebarea: sa nu fi avut Stalin nici o intentie in legatura cu „opera” inceputa de Tuhacevski? Cum acest dictator nu-si prezenta niciodata planurile, multi au crezut ca nici nu le avea. GRESIT ! Asa cum avea sa aprecieze Robert Conquest nu era decat „o greseala tipica de intelectuali flecari „. Este clar ca, in perioada premergatoare izbucnirii WW 2, Stalin se pregatea pentru un razboi ofensiv, desfasurat sub forma unei mari campanii ideologice eliberatoare. Si cum trupele aeropurtate sunt destinate prin excelenta ofensivei, sau in cel mai rau caz executarii sau sprijinirii unor reactii ofensive ale apararii (contraatacuri,contralovituri), rezulta ca Stalin era preocupat de munca depusa de Tuhacevski. O astfel de idee a sustinut si scriitorul Victor Suvorov (pseudonim) fost ofier GRU.
In 1939, Stalin a desfiintat bazele si formatiunile de partizani (instruite de ofiteri GRU), menite sa actioneze pe propriul teritoriu, iar in locul acestora a infiintat noi subunitati aeropurtate (de desant). Stalin, nu numai ca nu a micsorat numarul unitatilor aeropurtate, ci le-a marit astfel ca existau 10 corpuri pentru desant aeopurtat in iulie 1941; in aprilie 1941 a ordonat intrarea in dispozitivul de lupta, in secret a cinci corpuri de armata de desant aerian infiintate in raioanele vestice ale URSS. Toate aceste corpuri au fost dislocate in paduri sau in terenuri greu accesibile, departe de privirile curiosilor: Corpurile 4 si 5 puteau fi folosite, fara o alta redislocare, impotriva Germaniei, Corpul 3 impotriva Romaniei, iar Corpurile 1 si 2, deasemenea fara nici o alta redislocare, fie impotriva acelorasi tari, fie impotriva Cehoslovaciei sau Austriei, in scopul taierii magistralelor petroliere ce duceau din Romania in Germania.
Studiera documentelor privind trupele sovietice de desant aerian a scos la vedere si un alt aspect interesant: fiecare comandant al unei unitati de desant aerian (in special incepand cu gradul de colonel ) avea in imediata sa apropiere un soldat sau sergent de origine germana, sofer, agent de legatura sau simpla ordonanta . Nu se stie care era era situatia cu cunoasterea limbii romane in brigazile 5, 6 si 212, din cadrul Corpului 3 desant aerian, dislocat la Odessa ( comandat de generalul-maior V.A. Glazunov), dar se presupune ca nu era o problema, mai ales dupa realitatea frontaliera din 1940, Bucovina si Basarabia fiind in URSS dupa acel pact jefuitor.
La 21 iunie 1941 comandantii armatelor sovietice nu se gandeau la un razboi de aparare si in consecinta toata pregatirea lor s-a dovedit inutila; intr-un razboi defensiv nu trebuie sa lansezi unitati in spatele inamicului, mult mai simplu este ca la retragere sa lasi in paduri detasamente de partizani.
Aceasta anticipare gresita a caracterului viitorului razboi explica de ce sovieticii au avut putine preocupari in dezvoltarea laturii speciale a misiunilor aeropurtate, foarte multe din aspectele acesteia fiind transferate ofensivei ideologice, sub forma careia urma a fi desfasurata intraga activitate de propaganda ce ar fi trbuit sa insoteasca „marsul eliberator” al Armatei Rosii.
Desi nu erau aeropurtate, primele formatiuni si unitati sovietice destinate executarii unor misiuni speciale, au fost pregatite inca de la crearea lor sa lupte „cu frontul rasturnat”, adica sa lupte cu un inamic potential aflat dincolo de frontire, si sa supravegheze si la nevoie sa anihileze orice dezordine sau opozitie din interiorul statului. Evident, avem de -a face cu o reactie a regimurilor totalitare care au simtit intotdeauna nevoia sa sa aiba si unitati „discrete ” formate din soldati de incredere, din punct de vedere al simpatiilor politice, pentru executarea unor misiuni „delicate” ce nu ar fi putut fi incredintate unitatilor regulate. La inceput menirea unor astfel de trupe a fost aceea de a conseva monopolul minoritatii bolsevice in domeniul puterii politice. Acest fapt a fost cu pregnanta pus in evidenta, atunci cand trupele CEKA au ocupat Kronstadtul in martie 1921, ele constituind baza fortei de asalt cat si integralitatea grupurilor de mitraliori dispusi in spatele fortei de asalt , ce aveau drept unica misiune, ”prevenirea retragerilor sau dezertarilor „. Unitatile speciale ce activasera sub directia CEKA in timpul razboiului civil, au fost mai tarziu constituite ca unitati de sine independente, subordonate statului sub diferite titulaturi: GPU, OGPU, GUGV/NKVD. Tendinta de a forma unitati de elita, plecand de la diferite categorii de forte specializate deja existente, a fost evidenta la mjlocul anului 1919, cand structura separata din cadrul trupelor CEKA denumita „Detasamentul pentru scopuri speciale ” a fost constituita conform unei rezolutii a Comitetului Central. Astfel in timp ce partidul era angajat in „cea de a doua revolutie” din anii 1920, adica in procesul de industrializare si colectivizare, existau deja cateva categorii de forte specializate, subordonate securitatii statului, aflate in organica Trupelor de Frontiera sau Trupelor Ministerului de Interne, fie constituite in „detasamente pentru scopuri speciale ” independente, asa cum era „Divizia Dzerjinski” din cadrul OGPU.
Acestea au fost folosite cu destula generozitate pentru misiuni delicate dintre cele mai diverse mergand de la impulsionarea colectivizarii si expropierea taranilor imbogatiti, pana la operatii antigherila indreptate impotriva rebelilor Basmak din asia Centrala, sau recucerirea Krasnovodskului in iunie 1931, care fusese cucerit de rebeli cu o luna inainte. Tacticile si dotarea speciala le-au asigurat acestor categorii de trupe un anume ascedent in fata unitatilor Armatei Rosii, mai ales atunci cand autoritatea partidului era pusa in pericol intr-o anume regiune.
Tuhacevski, artizanul crearii si dezvoltarii trupelor aeropurtate sovietice in perioada interbelica, a fost si cel ce a impus conceptul de „ofensiva continua”. In viziunea acestuia marsul triumfator al Armatei Rosii trebuia sincronizat cu actiunile proletariatului ridicat la lupta in tarile „eliberate” . Trupele aeropurtate, actionand in fata armatei, aveau misiunea de a-si angaja batalioanele cu „destinatie speciala ” pentru realizarea legaturii cu „muncitorii insurgenti „, concomitent cu atacarea elementelor de comanda ale inamicului si distrugerea unor resurse de aprovizionare ale acestuia.
Oprima „repetitie generala ” pentru acest scenariu s-a dorit a fi implicarea sovieticilor in razboiul civil spaniol (1936- 1939), eveniment ce avea sa ofere una din primele dovezi referitoare la rolul unui serviciu militar de informatii -in speta GRU – in organizarea si conducerea unor operatii speciale in afara granitelor tarii. Sarcina lui Jan Berzin (pana atunci sef al GRU), a fost acea de a sprijinii cauza republicanilor prin consultanta militara, blindate si tehnica de aviatie, tinand totusi in rezerva o forta de elita formata din ofiterisi soldati cu care la nevoie trebuia sa mentina cu orice pret controlul asupra Madridului, apreciat drept „punct-cheie ” al influentei URSS intr-o viitoare Spanie comunista. In acest scop, in URSS fusesera puse bazele unei divizii aeropurtate,Divizia 35 Desant Aerian, incadrata cu numerosi voluntari spanioli din randul carora unii au fost decorati in timpul razboiului, precum locotenentul Ruben Ibarruri , fiul viitorului secretar general al Partidului Comunist Spaniol, bine cunoscuta Dolores Ibarruri.
In afara acestor misiuni, Berzin a furnizat si ofiteri de comanda /consultanta grupurilor spaniole de comando si gherila, care actionau in spatele fortelor nationaliste. Unul dintre acesti ofiteri, colonelul Constantin Rokosovski, avea sa devina ulterior, maresal al al Uniunii Sovietice si ceva mai tarziu, ministru polonez al apararii. Berzin, mai putin norocos, a impartasit soarta lui Tuhacevski care chemat la Moscova in iunie 1937, a disparut curand dupa aceea, victima a „marii epurari”. Omologul sau de la NKVD, Orlov, cel care avusese grija sa mentina in anturajul lui Berzin o vasta retea de informatori proprii, a fugit pentru mai multa siguranta in Vest, un an mai tarziu.
Istoria Parasutismului, Partea a IV-a
CaporalMusat
Sursa: cartea FORTELE SPECIALE, scrisa de colonelul VASILE SOARE si WIKIPEDIA
