„Regina” si „Regele”… incotro?

HMS_Coventry_F98

                                                                  HMS Coventry – F98

Regele Ferdinand şi Regina Maria sunt două nume care au făcut cinste marinei militare româneşti în perioada interbelică şi mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial servind cu onoare drapelul ţării.

Fregatele Type 22, denumite conform tradiţiei Regele Ferdinand şi Regina Maria, s-au dovedit a fi o achiziţie controversată, atât din punct de vedere al acuzaţiilor de corupţie vehiculate în media românească a timpului cât şi în ceea ce priveşte oportunitatea şi valoarea lor combativă concretă în contextul utilizării lor de către marina română.

Incapacitatea guvernului român de a derula etapele de înarmare stabilite la data achiziţiei, programe care probabil că ar fi facilitat şi implementarea programului de offset agreat de părţi cu ocazia semnării, a făcut ca, la data acestui articol, marina română să deţină în inventarul flotei sale două nave mari, scumpe de operat şi cu armamentul unui OPV.

Nu voi insista în prezentarea unei înşiruiri seci de termeni tehnici, termeni aflaţi la dispoziţia tuturor mulţumită acestei minunăţii a epocii moderne numită „Google search” sau „Wikipedia”. Mă voi concentra însă mai mult pe controversele pe care aceste fregate le-au născut de-a lungul timpului, atât în ţara de origine cât şi în ţara noastră.

 

Intrarea în serviciul activ al marinei române. O afacere de 116 milioane de lire şi multe promisiuni

09 Septembrie 2004. Fregata Type 22 – Regele Ferdinand (fostă HMS Coventry) primeşte botezul şi intră în mod oficial în serviciul marinei române în cadrul unei ceremonii ţinute în Portsmouth.

f-095-london-DN-ST-92-07116-s

                                                                      F 95 – HMS London

Regina Maria (fostă HMS London) va urma în curând.

Ambele nave au devenit disponibile în vederea vânzării în 2001. După lungi negocieri la nivel interguvernamental între Marea Britanie şi România, negocieri având ca obiect cumpărarea de către România a celor două nave, părţile au ajuns la un acord în cursul lunii decembrie 2002.

Reactivarea celor două fregate la un nivel operaţional conform standardelor NATO (structură la care România dorea să adere) s-a făcut prin intermediul Ministerului Apărării din Marea Britanie care a acordat un contract în valoare de 116 milioane de lire sterline către BAE Systems Customer Solutions & Support (CS&S) în rol de integrator soluţii şi contractor principal.

Fleet Support Ltd a condus operaţiunile de recondiţionare a navei, Rolls-Royce a recondiţionat mijloacele de propulsie iar Flagship s-a ocupat de instruirea viitoarelor echipaje.

Ca parte a modernizării şi actualizării sistemelor de luptă ale navei au fost montate următoarele echipamente: un tun rapid Oto Melara de 76 mm cu un sistem electro-optic Radamec; un sistem de control al focului AMS Nautis; un sistem de comunicaţii BAE Systems MPS2000; un sistem de siguranţă maritimă Inmarsat B; un sistem de contramăsuri Terma SKWS; un GPS şi un gyro compas marca Sperry Marine; şi cam atât, cel puţin conform comunicatului presei britanice de la acea dată.

 

Declaraţiile părţii britanice, bună cunoscătoare a tehnicilor de marketing, au sunat însă cam aşa:

Mike Rouse – director de marketing BAE Systems: „Reactivarea acestor nave prestigioase este ultimul capitol din cooperarea de aproape 30 de ani a BAE Systems cu România. Dorim pe mai departe să dezvoltăm acest parteneriat prin acordarea de suport, mentenanţă şi prin modernizarea în continuare a acestor nave în parteneriat cu industria României.”

Se referea probabil şi la programul de offset care de fapt nu s-a mai întâmplat… Poate că nu din vina lor exclusivă.

Rory Fisher – directorul general al BAE Systems Customer Solutions & Support (CS&S) a comentat: „Acest program a fost un parteneriat şi un mare succes pentru Portsmouth. Am colaborat îndeaproape cu partenerii noştri locali Fleet Support Ltd şi cu Flagship la fel cum am făcut-o cu Ministerul Apărării şi cu clientul român. Împreună livrăm către partenerii noştri din NATO două nave extrem de capabile.”

Având în vedere armamentul instalat putem comenta, răutăcios evident, faptul că, în data de 04.09.2004, BAE Systems a livrat către România, proaspătă membră NATO, un OPV de mari dimensiuni, cu un echipaj numeros, în nici un caz o fregată în adevăratul sens al cuvântului.

f-88-broadsword-DN-SC-87-01110-s

                                                                   F 88 – HMS Broadsword

În încheiere mai adăugăm că, înaintea predării, nava a fost supusă unor teste pe mare de natură a verifica capacitatea operativă a sistemelor şi agregatelor incluzând aici teste de viteză, teste ale senzorilor şi sistemelor de armament, tragere cu sistemul artileristic al navei cât şi lansarea unor torpile… „false”. Toate acestea sub ochii critici ai celor 40 de reprezentanţi ai României prezenţi la bord.

Comunicatul presei britanice conţine totuşi o mică inadvertenţă: nicăieri în enumerarea sistemelor navei nu se vorbeşte despre un sonar sau un sistem de coordonare a lansării torpilelor. Asta în condiţiile în care nava fusese anterior demilitarizată în aşteptarea cumpărătorului.

Speculând putem presupune că la bordul navei ar putea să existe totuşi un sistem de coordonare a lansării torpilelor şi un sonar însă fiind vorba despre nave aflate în serviciul activ al marinei române acest lucru este imposibil de aflat cu certitudine.

 

Scurt istoric al clasei Type 22

Fregatele Type 22 au fost proiectate ca nave dedicate anti-submarin, parte a contribuției Marii Britanii la forţele NATO. Rolul lor preponderent era acela de a împiedica accesul submarinelor ruseşti prin aşa-zisa zonă GIUK din Atlanticul de Nord. Însă pe parcursul serviciului lor în Royal Navy, fregatele clasei Type 22 s-au transformat din nave cu rol preponderent anti-submarin în nave de uz general cu funcţiuni multiple: anti-navă, anti-aeriană, păstrând şi bunele calităţi de vânători de submarine. Datorită sistemelor dezvoltate de comandă, control şi coordonare au fost utilizate şi ca nave amiral („flagship”) ale forţelor expediţionare britanice în diverse teatre de operaţii ca primul război din Golf sau războiul din Balcani.

Au fost construite 14 nave împărțite in 3 subclase, prima – Broadsword, alcătuită din 4 nave, a doua – Boxer, alcătuită din 6 nave si ultima – Cornwall, alcătuită din 4 nave.

Fregatele din clasa Type 22 – Broadsword sunt urmaşele fregatelor Type 12, coloana vertebrală a Royal Navy din anii 1960 – 1970, fiind concepute şi dezvoltate într-o perioadă în care posibilităţile tehnologice (rachetele navă-navă, anti-aeriene, noile mijloace de propulsie) erau într-o continuă evoluţie şi dezvoltare.

f-90-brilliant-DN-ST-87-02392-s

                                                                       F 90 – HMS Brilliant

Fregatele din clasa Type 22 au păstrat bunele calităţi de navigaţie ale clasei Type 12 iar adoptarea turbinelor cu gaz pentru propulsie a redus nevoile de echipaj livrând în acelaşi timp mai multă performanţă. Peste toate acestea, electronica de ultimă generaţie şi armamentul modern – rachetele navă-navă Exocet şi sistemul anti-aerian Sea Wolf – au adus fregatele acestei clase la un cu totul alt nivel, cu consecinţa unei arhitecturi navale neobişnuită pentru acele timpuri. Prin urmare, la lansarea sa, HMS BROADSWORD, prima fregata a clasei, nu a fost ferită de critici din cauza arhitecturii sale, cum ar fi rachetele navă-navă instalate într-o poziţie inedită, la prova, dar şi datorită absenţei tunului de pe punte.

Războiul din Insulele Falklands (Malvine) a fost primul test în condiții de luptă al fregatelor din această clasă, condițiile specifice acestui război fiind complet diferite faţă de ceea ce proiectanții atribuiseră ca destinaţie principală de luptă acestei clase. Prin urmare, adaptarea fregatelor clasei şi a echipajelor lor la un război purtat preponderent în preajma litoralului a fost una brutală.

S-a dovedit astfel că, în condiții reale de luptă, într-un mediu pentru care nu fuseseră proiectate, instalarea unui tun pe teugă ar fi fost extrem de folositoare; abilitatea de a opera elicoptere mai mari ar fi fost de asemenea extrem de folositoare. Senzorii sofisticați, ideali pentru detecția amenințărilor şi intercepția rachetelor pe sute de mile de ocean pustiu nu au funcționat corespunzător în condiţiile specifice de luptă din apropierea litoralului.

Parte din lecțiile învățate pe parcursul exploatării primelor patru nave aflate în serviciu au fost implementate odată cu apariția subclasei Batch II. Au fost instalate un sonar nou, senzori şi un nou sistem de comandă. Mărirea dimensiunilor şi a tonajului au permis mărirea suprafeţei punţii de zbor şi a hangarului ceea ce a permis ca, în caz de nevoie, să poată fi utilizate elicoptere Sea King si Merlin, ambele folosite în lupta antisubmarin. În ciuda modificărilor survenite, scopul fregatelor Type 22 a rămas acelaşi: nave specializate în escorta şi vânătoare anti-submarin, optimizate pentru conflictele specifice Atlanticului de Nord. La subclasa Batch II s-a acordat o atenţie mai mare spațiului în carenă pentru amplasarea unor viitoare sisteme de armament. Cel puţin publicului i s-a spus că, pe măsură ce vor apărea noi tehnologii, sisteme, acestea vor putea fi adăugate mai uşor în vederea modernizării şi actualizării sistemelor navelor clasei.

070529-N-0684R-061

                                                              HMS Cornawall – F 99

Ca urmare a pierderilor suferite de Royal Navy în războiul din Insulele Falklands au fost construite patru noi nave care au constituit o nouă subclasă, Batch III.

Tot ceea ce a lipsit fregatelor Type 22 în războiul din Insulele Falklands a fost incorporat în navele subclasei Batch III. A fost montat un tun în vederea utilizării împotriva ţintelor de pe mal şi împotriva ţintelor mai mici. Au fost instalate rachete navă-navă Harpoon în partea superioară a suprastructurii, locul canistrelor rachetelor Exocet fiind luat de turela în care era amplasat tunul. Sistemul Sea Wolf a fost modernizat cu un radar nou şi pus să lucreze în tandem cu un tun rapid de provenienţă olandeză. Navele subclasei Batch III au beneficiat şi de turbine pe gaz mai noi şi mai eficiente. Practic navele subclasei Batch III au fost configurate ca nave „multirol”.

Sfârșitul Războiului Rece, războiul din Insulele Falkland dar şi conflictele izbucnite în anii 1990 (Războiul din Golf, cel din Balcani) au demonstrat vulnerabilităţile concepţiei iniţiale a fregatelor Type 22 al căror rol iniţial de vânător anti-submarin a fost depăşit de necesitatea de a avea capacităţi „multirol”.

După mai puţin de 10 ani în serviciul activ, toate patru fregatele subclasei Batch I având la bord un sistem Sea Wolf „special”, de export, au fost vândute Braziliei.

Adăugarea de echipament electronic de strângere a informaţiilor (furnizat britanicilor de partenerii americani) unora dintre navele subclasei Batch II si Batch III a atribuit un nou rol acestor nave concepute în timpul Războiului Rece dar care au fost implicate în numeroase operaţiuni în timpul războiului din Balcani şi din Golf. HMS London a fost una din navele subclasei Batch II care a beneficiat de aceste noi echipamente.

Având în vedere că, înaintea vânzării către România, HMS London a fost demilitarizată, putem deduce că, niciunul din echipamentele de strângere a informaţiilor nu a fost transferat României. Ceea ce ar fi fost extrem de util în actualul context geopolitic.

Unii analişti britanici consideră că aceasta a fost oportunitatea pierdută de fregatele clasei Type 22. Aceştia apreciază că s-au făcut multe pentru flexibilizarea platformei navelor subclasei Batch II în sensul acomodării de noi echipamente şi armamente, modernizări care au fost aplicate şi navelor din subclasa Batch III. Astfel, acestea au căpătat un rol de comandă al forţelor expediţionare ale Royal Navy, în genul rolului asumat de crucişătoarele din timpul marelui război, devenind centre de comandă, control, comunicații și strângere de informații.

Aceeaşi analişti britanici admit că modernizarea navelor subclasei Batch II la acelaşi standard cu subclasa Batch III ar fi fost costisitoare dar se apreciază că în felul acesta s-ar fi oferit Royal Navy o clasă de 10 nave de care aceasta avea într-adevăr nevoie şi anume o clasă de nave „multirol” bine înarmate, cu capacităţi globale şi capabile de lovituri semnificative.

Însă la acel moment se investea deja foarte mult în succesorul clasei Type 22, şi anume fregatele de clasă Type 23. O platformă mai mică dar foarte eficientă şi ultra sofisticată însă în continuare tributară doctrinei specifice Războiului Rece de vânătoare anti-submarin. Pare-se că tarele marelui război şi frica de submarine încă îi mai bântuiau pe britanici.

HMS_Cumberland_and_CVN-69

                                                    HMS-Cumberland si CVN-69 USS Dwight D. Eisenhower

Controverse. Preţuri şi costuri de exploatare

În locul modernizării şi extinderii duratei de viaţă navele subclasei Batch II au fost retrase. Cumpărătorii s-au dovedit a fi greu de găsit.

HMS Beaver, în serviciu din 1984 şi al cărei cost de construcţie s-a ridicat la 147 de milioane de lire sterline a fost prima navă scoasă la vânzare. Nici un cumpărător nu a fost găsit astfel că autorităţile au fost nevoite să o vândă pentru suma de 100.000 de lire sterline către un şantier de dezmembrări din Turcia.

Următoarele nave scoase la vânzare au fost HMS Boxer şi HMS Brave, care au costat 147 de milioane de lire sterline, respectiv 166 de milioane de lire sterline. HMS Boxer a fost în serviciu timp de 16 ani, jumătate din durata normală de viaţă atunci când a ieșit din serviciul activ în decembrie 2000.

Niciuna din nave nu şi-a recuperat nici măcar valoarea de dezmembrare. Din contră, Royal Navy a plătit 1,3 milioane de lire sterline remorcându-le 600 de mile în Oceanul Atlantic unde au fost bombardate şi torpilate până s-au scufundat. Asta, după ce anterior britanicii depuseseră eforturi serioase de a vinde cele două fregate către Chile, singura ţară interesată, lucru care nu s-a materializat datorita arestării dictatorului Pinochet chiar la Londra în baza unui mandat spaniol din 1998.

 

Cele mai scumpe ţinte navale din istorie am putea adăuga noi…

Evident, în faţa acestei stări de fapte, reacțiile presei britanice au fost acide. Editorul revistei Warship World magazine, Mike Critchley, a susţinut că este scandalos că aceste fregate au fost dezactivate la jumătatea vieţii lor. Același editor a adăugat că marina britanica a avut mult de suferit în mâinile politicienilor care au scos aceste fregate din serviciul activ fără a asigura şi un înlocuitor pentru ele. Prin urmare amestecul politicului în treburile armatei este un lucru întâlnit şi în ţări cu tradiţie ca Marea Britanie, nu doar la noi.

Acestor acuzații le-a răspuns Navy Commodore Richard Leaman care a spus: “avem 32 de distrugătoare si de fregate care sunt exact numărul necesar pentru asigurarea angajamentelor noastre. Boxer si Brave au fost construite pentru a vana submarine in timpul războiului rece – dar toate distrugătoarele si fregatele noastre actuale au capabilităţi anti-submarin astfel încât navele dedicate nu mai sunt necesare. Utilizarea lor ca ținte navale pentru trageri reale cu rachete si torpile oferă o experienţă excepțională şi se constituie într-o bună modalitate de testare a eficacităţii armelor.”

HMS London si HMS Coventry, au fost vândute României pentru aproximativ 116 milioane de lire sterline, după lungi negocieri.

BAE şi-a folosit influenţa pe care o avea în România pentru a vinde ultimele două nave la un preţ de 58 de milioane de lire sterline fiecare. Dar navele au fost transferate către BAE la un preţ de dezmembrări de 200.000 de lire sterline. Practic toţi banii României au mers către BAE, ca şi contractor principal, în vederea „modernizării” navelor. Departamentul britanic anti-fraudă a investigat cazul suspect de plată a unui comision de 7 milioane de lire sterline. Ministerul Apărării a argumentat ca vânzarea navelor către România  va aduce atât beneficii diplomatice părţilor implicate dar va ajuta şi industria din Marea Britanie.

Dintr-o dezbatere din Parlamentul României mai aflăm şi că am avut o perioadă de graţie de 18 luni şi că a existat o planificare privind costul ciclului de viaţă al celor două fregate… Dar cel mai bine se vede din documentul de mai jos : Dezbateri parlamentare.

În iunie 2006, a existat şi un militar român care a luat atitudine împotriva achiziţiei celor două fregate Type 22. Este vorba despre Contra-amiralul Victor Aurel Blidea, de altfel o figură controversată, care a susţinut că România a plătit de trei ori mai mult decât era necesar pe nişte nave care din punct de vedere al costurilor de întreţinere erau prea scumpe pentru bugetul României dând ca alternativă fregatele olandeze şi ele disponibile în acea perioadă.

 

Mai mult decât atât, fregatele Type 22 achiziţionate de România nu erau nici măcar înarmate corespunzător, după echiparea şi înarmarea lor preţul urmând a ajunge undeva pe la 250 de milioane de lire sterline.

Investigaţia declanşată ca urmare a suspiciunii de corupţie şi dare de mită a condus la efectuarea unor perchiziţii la sediul din Bucureşti al firmei Axis Trading condusă de Georgiana George. Soţul ei, Barry George, cetăţean britanic, a acţionat în calitate de agent al BAE în timpul negocierilor cu partea română. O percheziţie similară a fost desfăşurată şi de autorităţile britanice la apartamentul lui Barry George din Chelsea, Londra. Cei doi soţi au fost duşi la poliţie unde li s-a luat un interogatoriu, fiind ulterior eliberaţi. Acuzaţiile autorităţilor britanice erau aceleaşi: de corupţie şi dare de mită.

În aceeaşi perioadă s-au desfăşurat mai multe investigaţii jurnalistice care au condus la concluzia că BAE practica pe scară largă politica “comisioanelor” în vederea obţinerii de contracte de furnizare de tehnică militară. Nu numai tranzacţia cu România, dar şi cele cu Qatar şi Arabia Saudită, au condus la declanşarea unor investigaţii din partea autorităţilor britanice privind “practicile” de vânzare ale BAE.

Autorităţile britanice care au investigat posibilele acuzaţii de corupţie în cazul celor două fregate Type 22 cumpărate de România au ajuns la concluzia că suma de 1 milion de lire sterline a ajuns în mod legal la Barry George, agentul BAE în relaţia cu România, însă restul de 6 milioane de lire sterline ar fi ajuns la oficiali guvernamentali români, fiind vehiculat şi numele lui Adrian Năstase.

Ancheta autorităţilor britanice a fost închisă în mod oficial în septembrie 2009 în timp ce ancheta echivalentă a DNA-ului a fost oficial închisă în iunie 2009. Ambele din lipsă de probe.

Cea de-a treia nava a subclasei Batch II a fost cumpărată de Chile, HMS Sheffield devenind Almirante Williams. Williams a reprezentat ceea ce ar fi trebuit să se întâmple cu navele Batch II când încă mai erau parte a Royal Navy. Modernizate cu un tun de 76 mm, rachete navă-navă Harpoon şi un sofisticat dar ieftin sistem de rachete pentru apărarea anti-aeriană numit Barak, produs de Israel, Williams a oferit statului Chile o navă de război eficientă. A devenit practic o navă „multirol” adaptată cerinţelor strategice ale zilelor noastre.

Ceea ce a făcut Chile cu Almirante Williams ar fi trebuit sa facă si Romania cu cele doua fregate Type 22. Probabil că pe noi ne-ar fi costat substanţial mai mult, dar asta era finalitatea întregului contract până la urmă şi anume, de a avea două vase militare înarmate corespunzător titulaturii lor, aceea de fregate.

Referitor la aspectele financiare ale vânzării către Chile. Deşi preţul oficial de vânzare a fost de 27 de milioane de lire sterline, suma returnată de fapt plătitorilor britanici de taxe a fost de doar 3 milioane de lire sterline, conform informaţiilor oferite de Ministerul Apărării britanic. Restul banilor au mers în achiziţia de armament şi în „regenerarea” (modernizarea cum ne place nouă să declarăm) navei în baza unui contract de 10 milioane de lire sterline atribuit lui BAE şi şantierului naval din Plymouth. Sunt evidente diferenţele substanţiale de preţ faţă de fregatele noastre…

Tot BAE s-a ocupat şi de vânzarea a trei fregate Type 23 către Chile. HMS Norfolk (al cărei cost de construcţie a fost de 135 de milioane de lire sterline), HMS Grafton (un cost estimat de 80 de milioane de lire sterline), şi HMS Marlborough (tot 80 de milioane), au fost vândute, cel puţin aparent, la un preţ de aproximativ 45 de milioane de lire sterline fiecare. Dar la bugetul Marii Britanii nu se încasase nici un ban la nivelul anului 2006 şi existau suspiciuni că nici nu se va încasa mare lucru, asemănător cu vânzarea fregatelor Type 22. Din nou, diferenţa de preţ faţă de fregatele noastre este semnificativă, cu atât mai mult cu cât vorbim de nave de concepţie mai nouă.

În timp ce declaraţiile de presă ale guvernului britanic sugerează că vânzările au adus la bugetul statului mai mult de 227 milioane de lire sterline, cifrele ne arată că de fapt marea majoritatea a banilor a mers către companii comerciale, îndeosebi către BAE, pentru reechiparea navelor. Nouă fregate moderne dintr-o flotă de 26, a căror construcţie a costat mai mult de 1,2 miliarde de lire sterline, au readus la bugetul statului britanic mai puţin de 5 milioane de lire sterline în ciuda unui efort de cinci ani al Ministerului Apărării britanic de a le valorifica.

Nici cele patru nave ale Subclasei Batch III nu au avut o soarta mai fericita. Deşi ar fi trebuit să rămână în serviciul activ până spre sfârșitul anilor 2020, prin reducerile bugetare stabilite in 2010 Strategic Defence Review, cele patru fregate Type 22 Batch III au fost vândute şi date la tăiat pentru suma de 3 milioane de lire sterline.

Astfel s-a încheiat istoria tumultuoasa a fregatelor Type 22.

Presa de specialitate britanică este unanimă în a aprecia că, de fapt fregatele Type 22 nu mai aveau niciun viitor real în cadrul Royal Navy. Navele erau pur şi simplu prea scumpe si prea bătrâne pentru a mai face obiectul unei modernizări.

Zece fregate Type 22 au fost scoase din serviciu la jumătatea duratei lor de viață. Prin controversatul Strategic Defence Review din 1997 s-a ajuns la concluzia că navele clasei Type 22 erau prea scumpe din punct de vedere al costurilor de operare. În plus fregatele clasei Type 22 îndeplineau acelaşi rol cu fregatele clasei Type 23, o platformă care, deşi tot cu scop preponderent anti-submarin şi cu costuri de operare asemănătoare era totuşi mult mai versatilă.

Costurile anuale de operare a unei fregate din clasa Type 22 au fost estimate la aproximativ 16 milioane de lire sterline pe an, la nivelul anilor 2010 – 2011, asemănător cu costurile de operare ale fregatelor Type 23, în timp ce costurile de operare ale unui submarin de atac nuclear erau estimate la 11 milioane lire sterline.

 

Scurte concluzii

 

Achiziţia acestor fregate de către marina română a fost cu siguranţă o operaţiune extrem de controversată. Navele s-au dovedit a fi prea scumpe chiar şi pentru Royal Navy, ceea ce ar fi trebuit să dea de gândit decidenţilor locali atunci când s-au hotărât să le cumpere.

Faptul că în acest moment Royal Navy nu mai are în exploatare nicio navă a clasei Type 22 va complica probabil şi mai mult activităţile de întreţinere a Regelui şi a Reginei în condiţiile în care navele sunt deja bătrâne. Canibalizarea, la care noi românii părem să ne pricepem destul de bine, nu poate fi aplicată pentru simplul fapt că nicio o navă a clasei nu mai este disponibilă astăzi. Evident, vorbim de nave, nu de avioane, dar totuşi… Nu putem decât să sperăm că, odată cu reactivarea navelor, BAE a efectuat o muncă de calitate, de natură a mai adăuga câțiva ani buni duratei lor de viaţă.

O altă concluzie, cât se poate de evidentă aş spune eu, este că România, chiar dacă ar vrea, nu mai are cui să vândă cele două nave. Poate doar folosind metodele neortodoxe de care au fost suspectaţi cei de la BAE cu ocazia vânzărilor către noi sau Qatar sau Arabia Saudită. Prin urmare, opţiunile României mi se par destul de clare: cele două nave trebuie înarmate corespunzător titulaturii. În cel mai scurt timp posibil. A nu le înarma înseamnă să aruncăm pe apa sâmbetei 116 milioane de lire sterline şi toţi banii investiţi până acum în exploatarea lor, în antrenamentul echipajelor ş.a.m.d.

Să nu uităm totuşi că, din punct de vedere al calităţilor nautice, vorbim de două nave foarte bune având capacitatea de a sta departe de baze pentru o perioadă lungă de timp. Capacitatea de a ambarca elicoptere mari este de asemenea un plus. Însăşi deplasamentul foarte mare este totuşi în ton cu deplasamentul actual al celor mai moderne fregate de pe piaţă şi permite îmbarcarea unei game largi de armament anti-navă, anti-aerian, anti-submarin ş.a.m.d.

Într-adevăr, aceste nave au fost poate slab înarmate raportat la deplasamentul lor. Într-adevăr costurile de operare sunt foarte mari, pentru bugetul nostru cel puţin. Totuşi, nu putem să nu observăm că navele subclasei Batch III erau nişte nave cu bune capabilităţi militare. Restabilirea capacităţilor de comandă, control şi culegere de informaţii ar fi de asemenea utilă. Marea întrebare este: cât ar costa acest lucru? Merită?

Răspunsul meu, propriu şi personal este că, restabilirea capacităţilor de luptă a Regelui şi a Reginei este obligatorie în actualul context geopolitic, cel puţin ca soluţie stop-gap până ce vom fi în stare să trecem la implementarea programului de dotare a marinei române cu corvete multirol şi OPV-uri moderne şi eficiente din punct de vedere al operării.

Şi mai cred că, în lumina recentei cruciade desfăşurate de DNA, într-o perioadă relativ scurtă de timp vom asista încet-încet la restabilirea capacităţii de luptă a armatei române, inclusiv prin donaţii de tehnică militară. Doar timpul ne va dovedi dacă am avut sau nu dreptate.

 

Nicolae

114 comentarii:

  1. Mi se pare relevant un amanunt ”Zece fregate Type 22 au fost scoase din serviciu la jumătatea duratei lor de viață. Prin controversatul Strategic Defence Review din 1997 s-a ajuns la concluzia că navele clasei Type 22 erau prea scumpe din punct de vedere al costurilor de operare.”
    Ei bine , daca armata brit a ajuns la aceasta concluzie, si aici vorbim de una din primele economii mondiale este evident ca de aceasta informatie dispuneau si ai nostri decidenti politici . Deci, linia logica : Armata britanica voia sa scape de niste fiare scumpe numite fregate. Guvernul brit a pus mana streasina si a facut ochii roata.A gasit ca romanii trebuie sa intre la NATO. Asa ca a iesit in felu urmator…luati navele astea , la pretul asta , ca sa fim intelegatori cu aderararea voastra. Apoi BAE a identificat politicienii responsabili cu decizia pe partea romana, a uns rotitele , armata romana s-a trezit cu 2 cazi de baie si acum suntem mandrii posesori de chestii scumpe de operat si cvasiinutile.
    Deci politicul nostru a decis ,in baza faptului ca a fost strans discret de coie si stimulat cu niste spaguta in acelasi timp,sa uite ca britii nu pot mentine in serviciu aceste prea scump de operat fregate ,asa ca le-am luat noi…ca suntem bogatii lumii a 14-ea! Si apoi avioanele pe aceiasi schema, ca daca ti se duce buhu in piata ca esti sarac cu duhu si te vinzi pe spaga … stiti si voi ca pe prostu cu bani e pacat sa nu-l furi!

    • pai ai nostri nu le-au luat sa le opereze…

      • @ Marius. 🙂 pai si atunci ce ne mai chinuim cu ele.Lasa-le naibii asa cum sunt si sa luam ceva profitabil..ca la mintea cea de pe urma!

        • Amu’ le avem, deci nimeni nu va da bani pe altele noi atata timp cat astea inca plutesc multumitor… deci ramane optiunea inarmarii lor, pe care insa nu as face-o in detrimentul aviatiei de lupta, a rachetelor sol-aer si sol-sol/nava, al proiectilelor de artilerie ghidate si al celor 4 programe prioritare de inzestrare.
          Sa nu mai vorbim de elicoptere si tancuri…

    • Bre, nu le mai bociti atata…
      Le-au luat cum le-au luat, traiasca putzin totzi copiii lu’ Nastase, acuma le avem pe cap. Bani de alte copai noi (corvete sau altceva) nu sunt, astea 2 sunt planificate sa mai pluteasca vreo doojda ani in baltoaca asa ca singura optiune logica e sa le inarmeze/echipeze, ceea ce or sa faca candva, sper inainte sa le scoata din dotare. Sunt suficient de mari si flexibile ca sa pui ce vrei pe ele, bani sa ai…

    • mde.
      Si britzii au rams fara .. fregate ? Sau au pus latele in loc?!

      hai sa iti ofer alta explicatie. Royal navy avea 22 de fregate excelente „ca noi” – data fiind calitatea normala a navelor miliatre britone . Unicu defect era grupu motoporpulsor care e mai insetat decat toti docherii i din Liverpool … Altfele grupe performant foarte .
      In fara de asta IK mai avea (mai are) niste santiere navale care trebuiesc sa foe pastrate in productie .. ca altfel va ajunge Royakl navy s acumpere te mici ce din Copreea se Sud sau China .. ca as zuce ca daca cumprada din Japonia rad cu curu si curcile din Irlanda !!!
      Deci asadar si prin urmare se face un raport ca cum fregatele alea sunt prea inseatate si se dorestc unele mai sobre (poa intre timp s-ua mia modernizata si diesele navale) si se laseaza o comanda noua,
      Asa ca un numar de Tyoe 22 trebuiesc sa fie vanbdute ca doar nu o sa le vanda la turci ca fier vechi!!!
      Chile a cumparat nu stiu de ce. Brzilienii la fel.
      Noi aveam nevoie – poate. Sigir ca aveam niste conditii NATO asa cam am cumoprarat englezesti. Sigir ca a fots si un calcul politic. Nu ma mir de ‘comisioane” ca nu s-a cumprata de la stata la stat ci prin „privati” .

      Apoi vine cestia cu Romania si prostel naravuri locale. Aici se zice coruptie si se acuza premieru i functie la data achizitiie (anchetele din Londra arata insa ca afaceristu a cam dat multi bani pe niste achizitii imobiliare).
      Freagtele deiv busc niste rable oribile iar Maraseseti o biojuterie la nivel mondial. Scuze dar am dibii ca o nava constuita la Mangalia (fara traditie in domniul militar) cf unui proiect local (adica cam ptr conditiile din Marea Neagra) este mai buma decat una construita in Anglia (santiere care au produs de 100 de ani nave militare cu priiectate englezesti cf unei traditii de pe vremea cand marea era „domneiu” britanic) ptr Royal Navy (care opereza in tiater marile pamantului) . Patriotism patriotism , nationalism nationalism dar e bie sa ne cunosatem si lungu nasului!

      A de mai zice ca navele alea nu au aia nu au ailalat. Da nu se zice ca sunt (inca) excelente platforme care pot primi si aia si aialata daca avem banii (adica se va chektui mai putin pe vile extravagante si alte asemenea si imbiogatitii nostri vor accepta sa plateasca mai mult ca sa isi apere averile necinstite)

      In fine .. poa de asta sunt sucariti si olandezii. Ca veau si ei nevoie de clienti Ins ama devenit curios si ma veridficat – fregatele lor sunt mai usorare. Insa din 3 clase doua au aceisi probelma cu Type 22″ 4 motoare de aviatie (turbine cju gaz) excagt de acelsi tip ca si Type 22 …

      • „Insa din 3 clase doua au aceisi probelma cu Type 22″ 4 motoare de aviatie (turbine cju gaz) excagt de acelsi tip ca si Type 22 …”
        „Unicu defect era grupu motoporpulsor care e mai insetat decat toti docherii i din Liverpool … Altfele grupe performant foarte .”
        Este ceea ce se cheama propulsie tip COGAG (combined gas and gas). Folosirea turbinei cu gaz pentru mentinerea vitezei de croaziera da consumul mai mare de combustibil.
        Intre timp s-a trecut la CODAG (combined diesel and gas), diesel pentru viteza de croaziera si gaz cand tre’ sa-i dea „talpa”.
        Mai nou, au trecut la CODLAG (combined diesel-electric and gas) sau CODLOG (combined diesel-electric or gas) asa cum au Type 23-urile si FREMM-urile. Avantajele vin din folosirea motoarelor diesel ca generatoare pentru motoarele electrice pentru croaziera dar si, cred eu, vanatoare AS clasica, motoarele electrice fiind mai silentioase.
        Oricum, cand au nevoie de viteza toate sistemele de mai sus cupleaza turbina cu gaz.

        • Dragule

          nu contest ca motaoarele electrice e mai silentioase .. Insa ca sa ramana silentioase le trubuiesc niste bafterii ca diesele e galagioase rau
          Insa te rog sistemu diesel electric este cam vechi … dinati au fost locomotiveke, apoi camionale grele (monstrii aia din cariere care zici ca sunt vapoare pe roti!) pe motiv ca e ceva mai usor sa bagi jun alternator sau dinam si unu sau mai multe motoare electrice decat o transmisie mecanica giganta, Duoa cate stiu (citit)diesele valale erau lente sau semilnete adica 120-140 rotatii minut alea lente si ceva miamiyti semilentele. iar elicea era antrenata diorect. Ori daca vreio sa cresti puterea fara sa marestii cilindrea (deja .. ceva de mirare) nu ai altasolutie decat sa maresti turatia, Marind tiratia trebuie un reductior ptr elice,. Un reductor ptr un motor de o putiare formidabila cu un cuplu superfiormidabil e o cestie ,,, o CHESTIE … care cred ca este refuzata de orice uzina din lume . Asa ca mai ramane .. solitia diesel electrica – ca la locomotiveve, camioane ultragrele ..
          A da.. oricum deja aveai alternatoare si motoare electrice la „parametri” ceruti chiar si o nava militara .. (adica fuinctioneaza luni de zile non stop. O nava insa din cand in cand mai intra si in proti „de bastina” sa isivaza echipaju famelia)]

          Scuze ptr proloxitate

          • Bre! Matale ai suficienta claritate pentru cine vrea s-o vada. Scuze pentru limbaju’ prea familiar. Io doar am subliniat evolutia sistemelor de propulsie. 🙂 Ca cand astia au bagat pe FREMM sistemul CODLAG englezoii deja l-aveau pe type 23. Asa cum ziceti dvs., englezìi cam stie cum e cu barcile. Ca vorba ceea, traditia… (sper sa nu gresesc in ceea ce priveste mijloacele de propulsie ale lu’ type 23)

    • „Armata britanica voia sa scape de niste fiare scumpe numite fregate” …Seriosss? Sincer guvernele britanice din ultimii ani sunt pus pe taiat zdravan si fara cap; si nu doar de la marina dar si de la avitatie si fortele terestre. Vezi faimosul caz Nimrod care modernizat aka bani bagati in el a fost trimis la fiare vechi pentru ca apoi sa se trezeasca ca nu au avioane de culegere informatii (noroc cu americanii care i-au ajutat); sau faimoasa laba###la referitoare la tipul F35 (facuta de guvernanti nu de armata). Si aceste taieri fara logica cateodata nu sunt facute cu acceptul cadrelor militare britanice. Asa ca te rog mai incet cu afirmatiile gratuie; navele daca sunt utilate corespunzator(armament/sisteme comunciatii) chiar sunt bune. Ca de ce le-am luat noi mai scump asta e problema DNA-ului… Acum sincer eu as fi preferat in locul lor 2-3 Oliver Hazard Perry pe langa modernizarea Marasesti-ului dar asta e alta poveste…

    • Subscriu.Personal as renunta definitiv la aceste fregate si as cumpara, cand ar fi posibil, 4 corvete multirol de ultima generatie,care ar putea fi construite dupa licenta la Mangalia sau Galati, si echipate cu tehnica militara in occident, daca la noi nu ar fi posibil si aceasta operatiune.
      Daca pentru bugetul marinei militare britanice aceasta clasa de fregate era prea scumpa de operat si modernizat atunci pentru flota noastra militara, aflata pe butuci, ce sa mai vorbim.

    • capatu` satului

      usor cu pianu` pe scari;
      nu exista nici nea mai vaga legatura intre intrarea in nato si cumpararea freagatelor, tot asa cum nu exista nici o legatura intre intrarea in schengen si scandalu` EADS;
      noi n`am avut servicii si conducatori. punct.

      este adevarat orice crestere a poverii bujetare a avut pt. neuronu` obosit al alegatorului ipoteze ca cele invocate de Dvs. trebuie sa luam jafuri de la straini, sa acceptam tot felu` de figuri legislative, etc. dar acestea nu au avut niciodata nici cea mai vaga legatura cu realitatea;

      nu a trecut decat vre`un an de cand cel mai capabil guvern din istorie, s`au asa isi spune pictor vonta, a mintit poporu` ca trebuie sa introduca o crestere a accizei pe carburant si introducerea de noi impozite ca asa ar fi cerut fmi, ue, etc.- toate`s minciuni; ue, fmi, etc. au mentionat ca nu pot credita tara daca nu exista suficiente resurse bujetare pt. planurile de revenire la situatia anterioara a diminuarii pensiilor si salariilor;
      guvernu` fiind format numai din specialishti tip cresa la seral au crescut povara fiscala: cu argumentu` luam mai mult de la toti si avem bani sa dam la cine vrem noi;

      s`au taiat toate investitiile inclusiv cele cofinantate cu fonduri ue; guvernu` ne dovedeste ca nu a uitat deviza de dinainte de `89: spre comunism, tot inainte.

  2. Nu vreau sa fiu carcotas dar distrugatoarele (pe atunci) clasa 22 nu par sa fi participat la razboiul din Insulele Falkland. Cele prezente la operatiuni apartineau clasei 42 inclusiv Sheffield si Coventry, scufundate atunci.

    • Broadsword took part in the 1982 Falklands War where, on 25 May 1982, she was providing air defence support to HMS Coventry. A technical fault in her Sea Wolf missile system allowed two Argentine Skyhawks to sink the Coventry. Broadsword was hit by one bomb, which bounced up through the helicopter deck and put out of action a Lynx helicopter, before exiting and exploding harmlessly. She subsequently rescued 170 of the sunken Coventry’s crew. She shot down one IAI Dagger of FAA Grupo 6 and shared an A-4C Skyhawk kill with HMS Antelope ’​s Sea Cat, land-based Rapiers and Blowpipe SAMs.

      • OMG ! Eu am sperat sa fie doar o confuzie dar acum inteleg ca am cumparat niste nave construite dupa un concept din anii 70 !
        Yeah baby !
        Pai Marasestiul e pusti pe langa ele, ca si concept, si noi ne gandeam ca ar trebui taiat.

        • Ma Bulica ce intelegi tu este una , ce crezi ca ai intels este alta si per total e ca in bancurile cu Bula ….
          Deci ia sa vedem datele :
          HMS London (F95) alias Regina Maria a fost Îousa pe cala la 7 februarie 1983
          Lansata la 27 octombrie 1984, Armata la 5 iunie 1987 (Marea Britanie)

          HMS Coventry (F98) alias Regele Ferdinand a fost pusa pe cala la 29 martie 1984
          Lansata la 8 aprilie 1986 i armata la 14 octombrie 1988.

          „Junioru” Mărășești a fots pus pe cala in 1978. Lansat la aoa in 1985 si armat in 1985. Deci dupa data armarii este mai btran decat Regele Ferdinand .
          A se observa ca a fost construit in 7 ani (data lansari – data punerii pe cala) Cam mult. Asa se intampla cand un santier s epauca sa faca ceva nou si nu are expereinta, Mai ales intr-o tara care nu are expereinta in cestia aia noua (de ex ai facur cargoboturi si mineraliere si ti se cere „crucisator” ) Saic asa te cam incurci.
          Comparativ contructia portavionului nuclear Nimitz a durat numa 4 ani (: pus pe cala la 22 June 1968 lansat la 13 May 1972) desi are numa 100.000 de tone, si are 2 reactoare nucleara. Per total Nimitz a avut nevoie de 7 ani (cat Marasesti) sa intre in dotare -adica sa merga , sa ii finctuioneze catapultele si cellate scule si jucarii, sa isi promeasca avioanele. Ce e drept este drept – nu era pirmul portavion construit in SUA!!!!

          Acu hais a discutam mirarea ta : nave construite dupa un concept din anii 70 !
          Da normla bre. Ca le-am cumparata in 2002 .. ce crezi ca puteai cumpra in 2002 ? Unu conceput in 2000?! Cand „Aliatu” ala la care te inchini ca la Cristos zicea daca vreti sa intyrati trebe sa avezti si noi odream sa intram in anii aia nu in 2024?!
          Da hai sa vedem altceva : HMS Broadsword prima dintre Type 22 a fost pusa pe cala la 7 February 1975. Cand a fost pus pe cala Mărășești ? In 1978. Acu duap capul tau conceptu lui Mărășești (ex Muntenia) cam din ceani iaste el? Cumva din 1990 ? Sau de prin anii 70 ? Si ai pe deoparte tradtita si experenta navala a Romaniei care incerca sa fie independenta de URSS si pe cealata parte cestia ca Type 22 era dupa niste specificatii NATO .. adica Anglia exstapana marilor, SUA jupanu oceanelor …

          In final cica „noi ne gandeam ca ar trebui taiat”.Psi asta este un adin belele din tara asta – ca tu „gandesti”. Adica iti iei fantezile si fandacsiile drept gandire ca deh „ganditorii” nu au de ce sa se informeze. Ei e despepti!!!! Ca deh sa cauti sa te informezi este dovada de prostie ….

    • Pe langa Broadsword a mai fost si HMS Brilliant in acelasi razboi. Acestea erau mai moderne la momentul respectiv decat distrugatoarele type 45 (Sheffield) si clasa County (HMS Glamorgan) care reprezentau grosul fortelor expeditionare.

  3. Atata timp cat opinia publica – informata de la TV – crede ca fregatele type22 sunt deja inarmate, necesitand doar „modernizari”, nu va exista o presiune pe politic pentru a face ceva.
    In acest caz, dar si in general, ar trebui schimbate mentalitatile dar si legile: introdusa obligativitatea informarii corecta a cetatenilor asupra capacitatilor militare reale ale tarii.
    Altfel vom continua sa ne furam singuri caciula, adica sa raportam ca totul e OK, dar „pe afara vopsit gardul, inauntru… leopardul”.

    • Vizitati-le contul de pe facebook.Cum le spui ca fregatele sunt dezarmate si inutile,imediat iti sterg postul.Pun poze acolo sa prosteasca naivii ce-i lauda pt minunatele poze cu soldati tragand cu AK-ul de pe punte.Multi din Fortele Armate sunt niste pacalici iar „opinia publica” nu sta nici ea mai bine.

  4. La armament mai puteti mentiona si torpile antisubmarin Sting Ray, imi amintesc ca s-au achizitionat 18 torpile in uz dar revitalizate. Daca mai au si sonarele, chiar nemodernizate, ceva dintzi pe partea de antisubmarin tot mai au.

  5. „La armament mai puteti mentiona si torpile antisubmarin Sting Ray, imi amintesc ca s-au achizitionat 18 torpile in uz dar revitalizate. Daca mai au si sonarele, chiar nemodernizate, ceva dintzi pe partea de antisubmarin tot mai au.”

    Dragut ce sa zic 6 torpile pe cap de fregata adica fix cat pentru o lansare. Si oricum Type 22 nu a fost conceputa sa-si traga proprile torpile dupa submarine decat in caz de urgenta, adica „ne-am trezit cu un prost tragand parturi chiar sub noi sa-i tragem doua torpile repede pana nu fuge”. In orice alt caz o torpila grea lansata de un submarin depaseste ca raza de actiune o torpila usoara ca Stingray-ul lansat de Type 22 sau elicoptere de vreo 4 ori si orice capitan care incearca sa-si foloseasca fregata pe post de platforma de lansare contra submarinelor a orice altceva decat ASROC-uri e ori beat, ori nebun, ori l-a parasit nevasta si vrea sa se sinucida. In mod normal frecacatele ale ar trebui sa foloseasca elicoptere ca sa lanseze torpilele si ma foarte indoiesc ca Pumele alea navale au integrate torpile StingRay ca armament.

    • Arhenghel Mda… scepticu negativistu dujmanu poporului…huooo 🙂

      Decat sa n-ai nimica si sa scuipi sau sa te pisi peste bord dupa sujimarine tot e mai bine sa ai si tu 18 torpile acolo, nu?

      Sujimarinul lanseaza torpile grele de la distanta daca scapa nedetectat si sta bine merci la panda, si dupa aia sunt si sisteme anti-torpila, cu cat e distanta mai mare cu atat ai timp mai mult, daca le detectezi 🙂

      Daca astia pe fregate l-au detectat pe sonar si se reped dupa el, nu mai sta ala sa traga torpila grea de la distanta, stai linistit, principala grije e sa se faca nevazut ca sa-si scape coca negaurita.

      Sunt scenarii tactice in care torpilele de la bord sunt folositoare, altfel nu si-ar mai fi batut aia capul sa le instaleze, ce zici…

      Daca astea doo l-au detectat prin apropiere si se iau dupa el la vanatoare, atunci si Stingrayurile de la bord or fi bune la ceva. Sau vanatoare combinata, elicoptere + fregate si lanseaza ala care are pozitia mai buna

      „Dragut ce sa zic 6 torpile pe cap de fregata adica fix cat pentru o lansare. ”
      6 X 2 = 12, ca n-avem trei fregate 🙂 🙂 , deci si-au mai luat si de rezerva 🙂

      Dupa aia rusii aveau un singur Kilo in mareata flota a marii negricioase, asa ca 18 torpile per cap de una bucata Kilo erau arhisuficiente

      Elicopterele vanatoare de sujimarine au avantaje, ai nostri au cumparat ceva balize sonar Thales si instalat ceva echipamente pe Pumele Navale.

      S-a discutat o licitatie pt torpile usoare ASW pt elicoptere, nu stiu in ce stadiu mai sunt, ori e moarta ori s-a cumparat ceva pe shestache

      Elicopterele vanatoare de sujimarine au si dezavantaje, pt ca sunt sublime numai atunci cand pot sa decoleze.

      Cand nu pot sa decoleze pen’ca se zbantzuie copaia stanga-dreapta-sus-jos mult prea tare, atunci te intorci la pozitia clasica cu torpila de bord dupa sujimarine….

      Bre, daca am ajuns eu sa postez comentarii pozitive pe RumaniaMilitary s-a intors dreacu lumea cu kururile in susuri…sau aveti voi neshte probleme 🙂

      • „Daca astia pe fregate l-au detectat pe sonar si se reped dupa el, nu mai sta ala sa traga torpila grea de la distanta, stai linistit, principala grije e sa se faca nevazut ca sa-si scape coca negaurita.”

        Mataluta ma faci pe mine demodat, dar ai ramas la capitolul WWII cand e vorba de ASW. Daca astia pe fregata l-au detecta pe sonar si se reped dupa el vor face un zgomot de ii aude si nevasta-ta cu aparatul auditiv din Irlanda. Cei 30 de km cat e diferenta intre raza de actiune a unui Stingray si a unei torpile de submarine ii fac astia pe frecata in juma de ora la viteza maxima, asta presupunand ca submarinul sta pe loc. Asa ca zi-mi si mie ce-l impiedica pe capitanul de submarin ca in jumatatea aia de ora sa nu-si descarce toata incarcatura de torpile in coca dobitocilor de romani, care vin dupa el cu surle si trambite de nici nu are nevoie de sonar sa ii auda? Sau tu traiesti inca cu impresia ca e ca in al doilea razboi mondial cand submarinul trebuia sa se uite prin periscop la nave pe care o vrea scufundata, si lansa 10 torpile in evantai rugandu-se ca macar una sa loveasca. Fraticule s-au inventat torpilele ghidate si odata cu ele a trecut era cand submarinului ii era frica de fregata singurica care il vana. Acum oricine pleaca la vanatoare de submarine cu fregate/distrugatoare/crucisatoare/port-avione fara elicoptere sau avioane e mort.

        „Elicopterele vanatoare de sujimarine au avantaje, ai nostri au cumparat ceva balize sonar Thales si instalat ceva echipamente pe Pumele Navale.”

        Dar nu piloane de acrosare pentru torpile a se citi aici http://www.rumaniamilitary.ro/un-elicopter-antisubmarin-puma-naval-prima-varianta

        „Cand nu pot sa decoleze pen’ca se zbantzuie copaia stanga-dreapta-sus-jos mult prea tare, atunci te intorci la pozitia clasica cu torpila de bord dupa sujimarine….”

        A se vedea mai sus: te intorci la pozitia de rugaciune si te rogi sa fie marea prea montata ca sa poata ala ….. pardon ma luase si pe mine nostalgia WWII, am uitat ca acum torpilele nu mai au nevoie de contact direct ci explodeaza la cativa metrii sub chila si arunca nava in aer (la propriu) ceea ce pot face pe mare de orice grad. Deci te intorci la tata capelanul si iti iei ultima impartasanie, pentru ca daca ai un submarin prin zona si tu nu poti lansa elicopterul esti mort. Sau poate ai ASROC-uri … asta-i pe post de gluma.

        „Daca astea doo l-au detectat prin apropiere si se iau dupa el la vanatoare, atunci si Stingrayurile de la bord or fi bune la ceva. Sau vanatoare combinata, elicoptere + fregate si lanseaza ala care are pozitia mai buna”

        Care doua, frate. Ca daca ai doua nave in toata flota una e pe mare si alta in port la reparatii. Iar daca le trimiti pe amndou la vantoare atunci tot ce vei obtine sunt doua fregate scufundate in loc de una.

        „Sujimarinul lanseaza torpile grele de la distanta daca scapa nedetectat si sta bine merci la panda, si dupa aia sunt si sisteme anti-torpila, cu cat e distanta mai mare cu atat ai timp mai mult, daca le detectezi :)”

        A se vedea iar mai sus. La care adaug, care sisteme anti-torpila? Pe frecate sunt urmatoarele si citez: „un tun rapid Oto Melara de 76 mm cu un sistem electro-optic Radamec; un sistem de control al focului AMS Nautis; un sistem de comunicaţii BAE Systems MPS2000; un sistem de siguranţă maritimă Inmarsat B; un sistem de contramăsuri Terma SKWS; un GPS şi un gyro compas marca Sperry Marine; şi cam atât, cel puţin conform comunicatului presei britanice de la acea dată. ” Unde ti-e sistemul anti-torpila. Si chiar daca ai avea crezi ca submarinul nu are si el sisteme anti-torpila.

        „Decat sa n-ai nimica si sa scuipi sau sa te pisi peste bord dupa sujimarine tot e mai bine sa ai si tu 18 torpile acolo, nu?”

        Mai bine n-ai nimic si ramai cu 300 de marinari in viata.

        • @arhengel & gsg9 Din toata hartogaraia pe care am lins-o eu, niciuna dintre ele n-ar trebui sa aiba torpile la bord. Pe maretul site al SMFN-ului astia zic de instalatii lansare torpile, dar s-ar putea sa fie „chioare” ca navele au fost demilitarizate si de sonar nou la revitalizare nu se vorbeste pe nicaieri. Pe de alta parte cand le-au scos la teste, englezii au zis ca au simulat si lansarea unor torpile … „false”. Nu stiu ce sa zic…
          Cele 18 de care vorbiti voi cred ca erau pentru Pumele Navale, dar nu le-am vazut acrosate niciodata, de fapt nici nu am confirmarea ca le-au luat vreodata, discutia veche era ca au lansat licitatia dar nu era nimeni interesat – stoc (achizitie) prea mic. Poate are careva de pe aici mai multe informatii si ne spune si noua (daca n-o fi secret de stat…)
          Cat despre vanatoare AS, nenea Donitz a inceput sa piarda submarine pe capete in momentul in care aliatii au reusit sa acopere cu aviatia tot Atlanticul de Nord, aliatii transformandu-se astfel din vanat in vanatori.
          Problema cu Pumele noastre (care de fapt ar trebui sa fie arma AS principala a fregatelor) este ca, din cate am auzit, nu au degivrare in pale, ceea ce le poate face inutilizabile in anumite conditii meteo. Iar cum despre fregate nu stim daca au sau nu sonar propriu, presupunand ca vremea nu-ti permite sa faci patrulare cu Pumele, mai bine le tii in port, ca-s chioare oricum.

          • Pumele noastre – cu actuala motorizare – n-au cum sa devina elicoptere AS.

            • Pai si la ce sunt navalizate atunci? Credeam ca asta e finalitatea. Adica nu pot lua doua torpile pentru vanatoarea de submarine? Ca sonar au…

              • @Nicolae. Pumele noastre navalizate nu au sonar, vor avea doar niste balize, alta mancare de peste. Din pacate masa utila prea mica nu le permite un sonar submers si torpile in acelasi timp, fiind nevoie pentru asta de o remotorizare.

                Din pacate am avut nevoie de 25 de ani pt a duce la bun sfarsit un program – Puma Naval – inceput inainte de „89, asa cum resie din articolul publicat pe RoMilitary si scris de Nicusor.
                Elicopterele sunt navalizate in sensul ca pot fi operate de la bordul fregatelor, nu sunt insa AS.

        • Tulai Doamne , Nicusor a ajuns sursa de informare publica 🙂 🙂 🙂
          No amu´, sincer am mai vazut si in alte site-uri din lumea asta mare ( si global village-ul asta mic 🙂 ) , ca RumaniaMilitary a inceput sa fie citata .
          Deh, facem si noi ce putem , si vad ca facem mai mult decat ” profesionistii ” , ocupati acum cu tocatul ” pensiei nesimtite ” , si care se desteapta din cand in cand ca sa strige in gura mare ca e mare nevoie de import SH fara offset ,ca-i urgenta .

          • Am ajuns intradevar – de destul de mult timp – sursa de informatii, mai ales pe zona armamentului romanesc, iar tu Nicusoare ai foarte multe merite, foarte multe, pt munca depusa! Sa fii sanatos sa mai scrii matale ceva articole.

        • Arhenghele, matale te pricepi cam la orice in afara de avioane mah 🙂 🙂

          Si iti inchipui batalia sujimarin frecata in larg de la zeci de km, care o are mai lunga si o lanseaza mai de departe…

          Un Kilo sovietic contra 2 Type 22, 4 Tetaluri si 1 Marasesti

          Lumea n-a renuntat la tuburile de pe nave, vezi nave moderne gen Nansen class, si alea au tot tuburi cu Stingray pe langa elicopter ambarcat.

          Si au si depth charges, care nici alea nu pot fi lansate de la 100km

          Type23 are acelasi setup, tuburi cu Stingray + elicopter

          Horizon are Murene in tuburi

          Acu poate aia de le concepura nu se prea pricep la antisubmarine warfare precum matale 🙂

          A nu se intelege ca am ceva cu SH60 LAMPS sau cu P3C/P8A, ASW nu e oricum o chestie simpla si se face cel mai bine in echipa cu mijloace combinate

          Inchipuieti si vanatoare prin apele teritoriale dupa sujimarine pitite venite la cules de informatii si nu venite la bataie parte’n parte cu fregatele, situatii in care fregatele in colaborare cu alte mijloace se pot apropia suficient cat sa lanseze, daca’l detecteaza, pot fi mai multe nave care incearca sa-l incolteasca din directii diferite etc

          Cam cum se scremeau suedezii la un moment dat 🙂

          Nu cred ca un submarin daca i se pare ca vine ala de deasupra fix spre el risca sa stea se se ia la tranta cu fregata, cel mai probabil incearca sa se faca nevazut

          Asa dupa tine orice arma ASW lansata de pe nave este redundanta, vezi si RBU-urile pe care rusii si-au pus pe toate copaile, alti tampitzi 🙂

          Nu stau permanent cate una in reparatii, in caz de urgenta le scoti pe amandoua

          Mai sunt si amaratele alea de Tetaluri, 4 bucati cu RBUuri, nu cred ca un Kilo sta sa se ia la tranta cu RBU si depth charges

          Care sisteme anti-torpila, alea pe care or sa le cumpere candva inainte sa le dea la taiat 🙂

          „Mai bine n-ai nimic si ramai cu 300 de marinari in viata”
          Sigur, ai tinem doar pt parada si ca le platim salariile, ca asa facem si cu inginerii aero 🙂

          Mai bine cu sonar si torpile si ai trimitem la munca tovarasi

          Articolul ala e din 2012, n-am mai vazut poze noi cu Naval, nu stiu daca o avea vreunul acuma vreun pilon de acrosare, ca n-o fi mare filozofie sa-i puna, cel mai probabil nu are ca asa-i la noi

          Nu stiu daca au mai cumparat torpilele sau au ramas cu licitatia in gat, probabil in gat

          Pt Nicolae:
          au scris pe undeva, nu stau sa mai caut, au cumparat 18 Stingray in uz revitalizate

          Daca au luat torpilele probabil au si SONAR, altfel nu prea aveau ce sa faca cu ele

          Uite aici, in prima poza cred ca o torpila live, intr-a doua aia cu capu rosu 🙂 e de exercitiu:
          http://romaniaforum.info/board3-marina-romana-romanian-navy/board636-armament-naval/board639-torpile-torpedoes/1477-marconi-stingray-torpedo/

          Pt GMT:
          un Stingray are 267Kg, o Puma are sarcina utila in jur de 1tona, deci macar 1 torpila acrosata de fuselaj ar putea sa care, nu stiu cum se descurca cu sarcina asimetrica, dar agatzat aproape de fuselaj s-o putea…

          Ideea e ca s-ar putea multe, daca s-ar deranja careva cu banii…

          • asteapta moderarea lu moderarea matii

            • @ gsg9

              :))) …..gsg-ule … vezi ce se intimpla daca postezi comentarii pozitive …… 😉

              Dar orice vei zice …… rusii tot vor inainta pina la V de Siret , inainte de a trece la Dobrogea ……. adicatelea pina la poalele Carpatilor Orientali …… ca asa e ordinul din planurile neosovietice ….. si care ordin va fi respectat cu strictete …. din pacate pt Romania

          • @gsg. O torpila, teoretic chiar si doua poa sa duca, partea proasta este ca deocamdata n-are sonar sumbers ci doar – candva – niste balize sonar de la Thales. Acu” io nu ma pricep suficient de mult sa-mi dau cu opinia daca balizele alea sunt suficiente sa ia urma unui Kilo, partea proasta este ca baliza nu este deloc mobila. Ma refer bineinteles la Puma naval.
            In privinta fregatelor modernizarea ar trebui sa presupuna in primul rand un sonar tractat performant, in prezent este foarte probabil sa aiba unul fix la bord.
            Poate si Tetalurile – asa zgomotoase si batrane cum sunt – ar avea o paine de mancat pe zona ASW cu un sonar tractat si RBU active.
            Si poate ca lupta ASW ar trebui sa fie prioritatea modernizarii flotei pt ca in lupta nava-nava chiar modernizate nu cred ca avem ce face si aici cateva baterii de rachete AN, mobile si ascunse prin tufisurile Dobrogei ar putea insemna mai mult, impreuna cu ceva campuri de mine, mai ales ca rusii au la Sevastopol crucisatorul Moskva, si zic iar „poate” comandantul lui o avea pe perete o poza cu ailalta Mokva de facu baldabac in WW2 de la minele noastre…

            • Din cele spuse de voi putem deci concluziona ca mai avem sonar si lansatoare de torpile si tot ce tine de operarea lor iar PUMA naval este mai mult pentru SAR, daca nu gresesc… Presa engleza zicea ca inainte de predarea navei s-au simulat lansari de torpile, deci sonarul si sistemul de control ar trebui sa fie de atunci. In aceeasi linie n-ar strica daca si alte „bunataturi” de detectie si razboi electronic ar mai fi la bordul fregatelor pentru ca stim ca HMS London avea capabilitati dezvoltate in aceasta directie si asta ar justifica pretul mare in comparatie cu 22-ul vandut catre Chile. N-ar justifica pretul mai mare decat al 23-urilor vandute tot catre Chile dar, nah, cine stie…
              Integrarea Super Puma care inteleg ca are suficienta sarcina utila ar putea sa duca la dezvoltarea capabilitatilor AS aeropurtate dar e cale lunga pana atunci. Partea buna este ca puntea 22-urilor permite apuntarea si acomodarea unor elicoptere NATO care au astfel de capabilitati si aici vedem flexibilitatea platformei Type 22.

              • Dpdv al luptei anti submarin greu RoNavy ar fi putut cumpara ceva mai capabil pe vremea aceea. Aceste doua nave, aduse la zi, reprezinta intradevar o grea dilema pt orice comandat rus de Kilo – chiar si modernizat – pt ca Type 22 a fost special proiectata sa vaneze submarine la „rasul botului”, adica nava in sine cu mijloacele de bord, fara a mai pune la socoteala si elicopterul.

                La vremea cand au fost aduse in tara rusii au facut gargara. Daca pana acum cele doua fregate nu-si gaseau rostul – datorita faptului ca Rusia detinea un singur sub la MN si ala amarat si vai de el – pe viitoarea schema, cu sase Kilo la Sevastopol, poate ar fi momentul sa le modernizam, desi eu cred ca urgentele noastre sunt altele.

              • Din punct de vedere volumetric este mai compact. Cantareste in exces de 300 de kg. It’s not happening.

                • @Alex
                  Am adunat toate kilogramele din coloana din pagina a doua, dreapta jos: 361.9

                  Include CAP 29 kile si STR 46 kile

                  http://www.thales7seas.com/html5/products/214/FLASH_Dipping_Sonar.pdf

                  Plus 1 Stingray 267 ies 628 kilotone

                  Raman 372 ocale pt echipaj, paloniere, mansa, poate le ramane ceva si de elice 🙂
                  La limita…poate zboara 🙂

                  • Nu uita radarul ala de rahat care il au. Plus pilonul/grinda de acrosaj, care este diferita de ce au pe ele acum si cu mult mai grea, plus dispozitivele de flotare, lista poate continua. This mo fo will get off the ground when pigs will fly. Oh and by the way, iti trebuiesc doua grinzi nu una…alfel stai cu manutele pe HOCAS (de fapt pe colectiva) numai ca sa mentii level flight sau hover hold…actual flight nearly impossible…you will end up flipping the bird over.

                    • Vorba lu Arhenghel, mda
                      Pai dam mecanicu jos, ca sa nu atarne 100kile degeaba cand doarme pe mitraliera aia 🙂
                      Bagam pilotii la o cura de urzici, mai salvam si de acolo…
                      Ma gandeam eu ca nu i-o placea sarcina asimetrica, vine Eroul Bula si ai sudeaza un FBW compact de 2 kilograme si 300 de grame.
                      Remotorizare la Pume la aurolacii nostri…mai greu…
                      Mai bine stam fara, vin americanii, problem solved 🙂

              • Iar asta nu include statia de procesare acustica. Alti bani, alte kg in plus, alta distractie pe care gluma asta de elicopter nu esta capabila sa o care.

        • „Unde ti-e sistemul anti-torpila”
          Frecatele au TERMA SKWS, DLT-12 130mm instalate pe ele

          http://romaniaforum.info/board3-marina-romana-romanian-navy/board636-armament-naval/board640-rachete-missiles/1479-terma-skws-dlt-12-130mm-decoy-rl-system/

          Currently the following types of decoys are available and
          supported by Terma SKWS:
          – Seduction Chaff: SeaGnat 214
          – Distraction/Confusion Chaff: SeaGnat 216 / PW216
          – Infrared Rounds: PIRATE / GIANT (MK245 and DM19A1) / TALOS
          – Dual Mode (RF and IR) decoys: Chimera and Bullfighter
          – Torpedo Decoys: LEAD MK12, MK13, MK14, MK15, and LESCUT

          An upgrade kit provides full support of:
          – SIREN Active Offboard Decoy
          -PW 216 Distraction Chaff with automatic range programming.

  6. aici articol mai vechi in care erau studiate variantele cele mai probabile de inarmare a fregatelor,:
    http://www.rumaniamilitary.ro/variante-pentru-modernizarea-fregatelor-t22

  7. raspunsul ukrainean la clipul ala de propaganda cu ocupantul rus

    https://www.youtube.com/watch?v=qlBUf2xneqU

    • @ robi Bulangii astia de englezi au blocat clipu.aici sunt o gramada de siteuri pe care nu pot sa le vad pentru ca nu-s in linie cu politica lor politicali corecta fu..i in gura! Cica are continut inapropie si trebuie sa ma loghez!

      • Daca il vrei il pun la mine pe canal… o sa-i schimb denumirea… astept raspuns

        • @ dany hahaha ce mi-ar place sa-i conturnez pe dobitocii astia . Pai hai sa facem asa cum zici.Chiar sunt curios sa verific niste filme documentare care aici nu se gasesc . Sunt curios daca cenzurarea lor are de a face numai cu titlul sau cineva se uita in ele si apoi le face KO!

          • Un pic de rabdare… il pun pe mediafire cu nume schimbat. Daca mai ai si alte probleme din astea cere lui @GMT emailul meu si discutam in privat…. Leac exista pentru orice boala…

            • @ Dani

              Faina faza cu dedicatia :)) Nici in Ro nu mere clipu’ orijinal; iti trebuie login ca sa-ti confirmi varsta.
              Crezi ca ai putea modifica putintel dedicatia si sa-l treci la beneficiari si pe $tu „Bolshii” Wil$on?? :)))) Mercic fain! 🙂

              • Rezolvat bre si cu $tu „Bolshii” Wil$on asa cum iti este voia… 🙂
                La un moment dat si astia de mediafire aveau glume in program…
                Ce nu inteleg este cum reusiti voi sa nu vedeti videoul original…. sincer! 🙂

                • @dany .Multumesc de dedicatie. Vad ca merge si azi .Deci scepsisul filtrului este in titlu.Asta pana probabil vreunu’ care urmareste si e devotat partidului youtube raporteaza la ”baieti”.Totusi celalalt clip ,cel rusesc de ce este la liber si asta este limitat? Oare din cauza ca segmentul de varsta adolescent -tanar si-ar putea forma,pentru ca este in formare ,o imagine ”neadecvata”despre mareata rusie?
                  O sa iau adresa ta de la GMT.
                  Cat despre faptul ca nu vad anumite filme ,pomelnicul se intinde de la faptul ca postul a fost sters de autor, continut neadecvat, reclamatii de drepturi de autor, pana la ”acest continut nu poate fi vizionat in tara dvs” Tara mea!? adica se spune cu vorbe clare ca aici,in Anglia nu avem voie sa vedem anumite filme.Deabia asteptam sa ajung inapoi acasa sa vad daca cenzura functioneaza si la Romanica .Nimic, la noi totul in regula ,totul la liber cel putin pana am fost eu in ianuarie!

                  • Nu ai pentru ce bre… 🙂 Cand ai probleme de genu’ asta striga … La cate filme sunt pe diverse platforme este aproape imposibil ca un grup de cenzura sa le vizioneze pe toate…. Inteligenta artificiala inca nu si-a intrat in paine in domeniul asta….dar nu va mai dura mult

                    • @ Dani

                      Yeaahhhhhh!!!!! 🙂 Dani man, ai un camion de bere de la mine 🙂 Ti le dau din tot sufletu`! 🙂 Saru` mana tare mult!!!!! 🙂 U made my day! 😀

          • Incearca aici :
            https://www.youtube.com/watch?v=r18QlR7xe0k
            Un moment ca vad ca si astia pe mediafire incearca sa blocheze

  8. Partea hazlie e ca unul din oamenii de baza al acestei afaceri pentru cumpararea epavelor a fost fiul unui fost spion britanic(preot propus pentru canonizare) din timpul bombardamentelor anglo-americane. Adica, pe intelesul neavizatilor: coordonarea bombardamentelor anglo-americane….. partea hazlie e ca era cap de afis la Alcibiade(Romania Mare) si baietii din servicii alergau ca disperatii la fostii ofiteri ca sa-si tina gura…pentru ca e o teapa cu agenti din generatie in generatie pe care o stiau foarte bine geniile care au fost ministrii apararii.

  9. Eu zic să le dezmembrăm pe toate(inclusiv Mărășeștiul) în vederea obținerii de material de construcție pt. noua clasă românească de corvete/fregate de mici dimensiuni Tetal III… am dovedit că avem mai mult decât capacitatea și talentul necesar pt. așa ceva… am construit un Mărășești de 5000t, ce ne este să proiectăm niște Tetal III cu forme stealth de 2000-2500t??? Motoarele, armamentul, radarele, sonarul și restul acareturilor le luăm din Vest…

  10. E despre filmuletele cu ocupantu ,.,,

    BUNE ! Ambele amandoua !!
    Insa am, asa o curiozitate : noi am fi in stare sa producem ceva de o calitate asemanatoare ? Nu de lata dar asta este propaganda , Si ar fi bien sa ne facem si noi ca altii ne-au facut: corupti care alunga tiganiii in alte atri. Ba mai rau ii alunga duoa ce au delaodat zici de mld de euroi dati de UE tocami ca sa integram tiganii …

    • Raspuns corect: pentru ca regalistii nu au luptat la diktat si au pierdut 2/3 din litoral si nu are rost cu doua porturi falimentare sa mai producem asa ceva.

    • Bre nea Ghita…. faceti voi filmul cum vreti voi… iar eu ma ocup de partea de internet, chiar daca suntem in tabere adverse dpdv politic eu zic ca pentru binele RO putem lucra… o parere…. Sincer nu ma pricep la editare filme, foto si alte bazdaganii… dar pot ajuta dpdv informatic…

      • Scuze dar chiar nu sunt in stare sa conceop „scenariul” . Aici este treaba artistica de creatie (cam ca la artya in gnl – unii fac arta altii fac .. critica!!)
        Insa aia care fac propaganda .. ei bine au alte prioritati

      • Uitasem

        Filmuletele alea nu sunt facute de amatori.. ci de profsionisti de prima mana !!! A ca le-au pus pe Youtube .. asta este ptr efect maxim

        • Bre… ai ramane surprins cati amatori dau clasa multora care sunt „profesionisti” cu acte in regula in domeniul informaticii… Cunosc o gramada care nu au studii in domeniul informaticii dar de la care se adapa multi „profesionisti”….

        • @ Ghita Bizonu’

          Nea Ghita, ca sa faci astfel de filme ai nevoie de o intreaga echipa: regizor, regizor de imagine, echipa de montaj, consultant istoric, copy-writer etc etc.
          Cateva randuri mai sus aveai niste dileme legate de capacitatea Romaniei de a face un astfel de film.
          In Romania exista „publicitari” care ar fi capabili sa-ti faca un astfel de film sau unul chiar mult mai bun. Avem profesionisti excelenti premiati la diverse concursuri sau festivaluri de advertising, oameni care lucreaza sau, in unele cazuri, detin functii de conducere in mari companii internationale de Ad & PR.
          Uite, pt ca tot am vb despre rusi, iti exemplific care-i diferenta intre profesionisti si amatori, prin 2 clipuri. Primu-i realizat profi, iar cel de-al 2lea este realizat de vreun sergent / locotenent de la emisiunea Propatria (varianta rusa):

          Varianta profi:

          https://www.youtube.com/watch?v=1idTSSc_7Ts

          Varianta realizata de armata:

          https://www.youtube.com/watch?v=oOaGgY2yUHw

          • @ Jimmy haha imi place muzica vdv-istilor astia..o mai fredonez si eu uneori. Tipu e un cantaret recunoscut la rusi si asta-i un fel de clip de recrutare 🙂 Alalaltu e mult mai profi, ptr ca e cu ordin de la Safu al mare .
            Asta cantata e varianta de recrutare cazona.

    • @Ghita Bizonu
      asta cu integrarea este relativ discutabila, in privinta rromilor , deoarece ei sant un popor migrator/nomazi , o parte din ei sant integrati in societate , insa alta parte, mai mare nu sant integrati si nici nu vor , atunci ce facem incalcam drepturile omului, ca sa ii integram cu forta ,sa mearga la scoala, sa munceasca ca restul cetatenilor etc.

      • Eu o stiu asta.
        Am incercat sa explic asta de 2 ori ziarului Le Monde. Dar eu sunt NIMENI (mai ales sub numele real ca Bizonu’ poa fi „documentat” ) si Mirel Bran e „intelctual” .
        Si da sunt tigani si tigani.. Unii – putini – le zici „domnule” si altora iti vine automat sa le zici „cioara” si „baragladina”. Culmea este ca cei intehrati nu se proveaza de placerea de a le zice alaorlalti „cioara” ca [poi sa itis ceara scuze fata de romani „dom;le asta sunt aia ciori care fac de ras neamu tiganesc!!”
        Dar de anu de zile observ o anume atitudine in ce priveste tiganii neintegrarti – ii „nigerizeaza” ca sa ii „promoveze” prin „discriminare pozitiva” . V si reactiile la filmul Aferim …”vai ce rusine! Rusine sa ne fie ca ipamtinit robi!!” da nu stiu cam nimeni nu pomeste despre felul in caere erau tratati taranii romani – a se vedea Dinicu Gloescu..

        • Poti sa ma luminezi si pe mine cu ceva? Ce legatura au fregatele cu integrarea tiganilor? Poate ca o sa lupte tiganii in locul liberalilor ca la diktatul de la Viena nici macar unul nu s-a opus cu arma in mana .

  11. Am o propunere radicala pentru lupta anti-submarin in Balta Neagra, presupune renuntarea la fregate si are 2 componente:
    1. Dezvoltarea unei rachete de croaziera cu raza de actiune de 1000+ km, care sa transporte in zona tinta 2 torpile de 324 mm (circa 270kg fiecare).
    Torpilele ar putea fi Mk 54 BUG sau echivalente europene, iar racheta derivata din una deja in productie (de preferat cu RCS mic, pentru a nu fi doborata de AAA din Crimeea).
    2 baterii (in buncare in Dobrogea) cu 2 x 12 astfel de rachete de croaziera ar putea acoperi cea mai mare parte din mare impotriva submarinelor rusesti Kilo+.
    2. Amplasarea pe fundul marii a unei retele de senzori acustici similara cu Sosus, care retea nu poate fi scufundata (precum fregatele) sau doborata (precum elicopterele ASW). Completare a retelei de ascultare cu multe drone subacvatice care sa traga sonare gen SURTASS.

    • Tzupy,
      1. Legat de necesitatea unui ASROC cu raza lunga gasesti ceva aici: http://www.rumaniamilitary.ro/torpila-mk-43-o-solutie-veche-la-o-problema-actuala.
      Ideea de a folosi o racheta de croaziera cu raza de 1000km+ care sa duca 2 torpile de 324 mm, adica vreo 6-700kg incarcatura de lupta, se loveste de prima problema: nu exista o racheta de croaziera care sa combine raza si incarcatura de lupta vizata de tine. In cel mai bun caz, poti adapta un Tomahawk sa care o torpila de 324mm.
      Raza de 1000km inseamna ca, teoretic, vrei sa lovesti un submarin aflat in bazinul estic al Marii Negre, adica sa defilezi cu racheta, la viteza subsonica, prin fata Crimeei, intesata de radare si senzori de la uscat si de pe nave carora li se adauga si supravegherea din satelit, poate si ceva similar AWACS, plus avioane de patrulare care-ti pot intercepta si dobori racheta. Chiar si daca nu ti-o doboara, timpul necesar pana la tinta (zeci de minute) ii va permite submarinului sa iasa din zona vizata si sa se „camufleze” (oprit motoare, sisteme neesentiale, comunicatii etc).
      Daca vrei sa faci asa ceva ai nevoie de o racheta balistica de tip LORA care sa-ti duca rapid (4-5Mach) o torpila de 324mm (sau 3 de 250mm) la peste 300km, pe o traiectorie foarte inalta (cca 45km), inaccesibila sistemelor antiaeriene. Timpul scurt pana la tinta, sub 7 minute, nu-i va permite submarinului sa se indeparteze prea mult de zona initiala de detectare.

      2. Ideea cu buncarele din care sa lansezi rachete antinava/antisubmarin este buna doar in masura in care le folosesti drept tinte false. Ideea principala, in cazul bateriilor de la uscat, este mobilitatea si posibilitatea de a le camufla pe mijloace de transport care sa nu se deosebeasca de cele civile (autobasculante, containere etc).

      3. Ideea cu senzorii si dronele subacvatice este buna. Chiar daca nu imediat acum, ar trebui sa incepem concesionarea de zone din platoul Marii Negre pentru realizarea de campuri de turbine eoliene, cu destinatie mixta:
      – producerea de energie;
      – extinderea Scomar catre larg, prin amplasarea de senzori radar si EO pe turbine;
      – dezvoltarea retelei de supraveghere submarina, in prima faza cu senzori apoi cu drone subacvatice si mine-torpile inteligente;

      • @Eroul Bula
        Nu citisem articolul tau, imi cer scuze pentru plagiatul involuntar. 😉
        Eu am pornit de la o cerinta operationala de a lichida toate cele (viitoare) 7 submarine Kilo+ din balta, in primele 2 ore de la declansarea unui conflict cu Rusia.
        Pentru asta e nevoie de acoperirea bazinului estic si a zonei din jurul (sub 50km) Crimeei.
        Cred ca o racheta de croaziera stealth ar putea trece nedoborata la o distanta de peste 50 km de un sistem S-400 (asta ar trebui documentat, dar nu am suficiente informatii).
        Cu greutatea e o problema, dar cred ca se poate rezolva prin folosirea unor aripi ceva mai mari, cu o viteza ceva mai mica. Pornind de la Taurus sau Storm shadow, cred ca se poate ajunge la capacitatea de a cara 2 torpile, chiar si MU90 Impact. Un sistem de senzori subacvatici ar transmite nu doar detectarea ci si noi pozitii ale Kilo+. Racheta de croaziera ar putea fi dirijata spre noua zona tinta, ceea ce ar fi mai greu cu LORA.
        LORA sau ATACMS au bataie maxima de 300 km, deci nu poti acoperi decat cam o treime din balta, cu lansare din Dobrogea. Acuma si turcii ar putea desfasura un asemenea sistem de tipul long-range ASROC si ar acoperi aproape tot, exceptand marea Azov.
        Privind folosirea unor torpile mai usoare, de 250 mm, ar fi suficiente pentru Kilo+, dar ar trebui transplantat sistemul de senzori / ghidare de la cele de 324 mm. Nu stiu daca e posibil, nu doar tehnic ci comercial, iar sa o iei de la 0 nu merita, ca dureaza prea mult.

        • Problema de a cara doua torpile de 324mm nu se refera numai la cresterea capacitatii de transport a rachetei ci la o intreaga schimbare a structurii acesteia. Torpilele de 324mm au circa 3,2m lungime si nu ai cum sa le pui una dupa alta ci trebuie sa le pui una langa alta ceea ce duce la o ingrosare a fuselajului rachetei la peste 650mm. Se schimba tot, pe scurt, trebuie dezvoltata o noua racheta de croaziera. Putin probabil.
          Pe langa Crimeea nu treci la 50km, la viteza subsonica si, in general, nu treci deloc. Repet, pe langa radarele de la uscat, ai supraveghere (in special in zona aia) nonstop din satelit, probabil si avioane radar.
          De asta am spus ca ai nevoie de o racheta balistica, apta sa zboare peste anvelopa de zbor a S-300 si imposibil de interceptat de avioanele de vanatoare adverse, datorita plafonului si vitezei foarte mari.
          E drept ca nu ajunge in bazinul estic dar poate sa acopere tot ce iese de la Sevastopol si tot bazinul vestic al MN pana la Bosfor.
          Asta inseamna, pentru submarinele adverse, ca vor trebui sa lanseze rachetele Klub din bazinul estic al MN, obligandu-le la cca 15 minute de zbor pana la malul romanesc, cea mai mare parte la viteza subsonica, crescand timp avut la dispozitie pentru interceptie.
          In plus, rachetele LORA au si varianta navala astfel ca le poti instala pe nave incepand de la Tarantule (daca duc 4 Styx de 2,3 tone pot duce si 4 LORA de 1,6 tone) si mergand pana la fregate. Sau, in varianta containerizata, poti sa instalezi 1-2 containere de 9-12m pe puntea de zbor de la pupa Tetal II, sau chiar Midia/Constanta, si iti extinzi in larg zona de interdictie pentru submarinele adverse.
          Nu stiu cat ar fi de interesati turcii de asa ceva dar daca acopera partea estica a MN, Azovul nu e mare bai pentru ca acolo nu au unde sa se scufunde din cauza adancimii foarte mici.

          • Recunosc ca ar fi complicat sa modifici o racheta de croaziera existenta ca sa duca 2 MU90. Dar nici o modificare a LORA ca sa duca 1 – 2 torpile nu ar fi usoara. Italienii au Milas, o versiune de Otomat, care e cu circa 1.5m mai lunga, presupun ca si la LORA ar ajunge de la 5m la circa 6.5m. Si e mai usor sa refaci aerodinamica pentru o racheta de croaziera la Mach 0.8 – 0.9 decat pentru una balistica la Mach 3+.
            Cred ca se poate creste mult sansa de supravietuire a rachetei de croaziera (derivata din Taurus, Scalp naval sau JASSM-ER), prin folosirea unei singure torpile MU90 plus 3 tinte false ADM-160A, s-ar incadra in greutate (305 + 3 x 45 = 440).
            In ceea ce priveste buncarele pentru rachete anti-nava, nu ma refeream la lansare direct din buncar, ci de TEL(cu 4 rachete fiecare) care sa fie adapostite in buncare, ar fi trebuit sa fiu mai explicit.

      • Eroule,
        O intrebare…si atunci de ce Rusia foloseste baterii de rachete pe coasta care ies din buncare? Intreb si eu ca asa am vazut intr0un documentar facut fix de rusi.
        Adica , pe bune. Folosesti cateva zeci de asa zise baterii false , cum faceau irakienii cu tancuri din plastic in desert, dar una poate sa fie buna si reala…

        • Rusia nu-si pune problema in niciun moment ca ar putea pierde controlul spatiului aerian si zonei limitrofe Crimeei, din motiv de aviatie numeroasa si sisteme S-300, ceea ce nu-i cazul la noi.
          Daca le construiesti, singura speranta este sa apuci sa tragi 1-2 rachete din fiecare inainte sa ti le distruga, de asta am zis ca singura optiune valabila dpdv economic este sa construiesti fake-uri. E drept ca printre ele poti sa strecori 1-2 reale dar nu cu 12 rachete ci cu 1-2 bucati pentru a nu risipi rachetele (costa mult). Varianta cea mai buna este sa utilizezi mijloace cu aparenta civila (basculante, tiruri, containere depozitate in port la Constanta, Sulina, Midia, Mangalia). Ce vor putea face? Sa bombardeze toate basculantele, tirurile si containerele din Dobrogea?

          • Nu stiu exact la ce baterii de coasta rusesti te-ai referit. Cele reinstalate acum in Crimeea sunt Bastion-P adica varianta terestra a Onyx, montata pe autovehicule. Probabil ca au buncare de depozitare dar, pentru lansare, ies si se desfasoara in teren.

  12. Poftim?
    Racheta de croaziera care sa transporte 2 torpile??????

  13. Imi amintesc o declaratie a unor militari romani cand Regele Ferdinand a plecat in Marea Mediteranta (razboiul din Libia)

    navele sunt specializate in lupta anti-submarin, avand la bord inclusiv sonarele cu care fusese dotata in momentul darii in folosinta!
    DECLARATIILE AU FOST PUBLICE PE POSTURILE TV.

    UITE CE ZICE SITE-UN FORTELOR NAVALE ROMANE:
    http://navy.ro/

    CA NAVELE AU IN DOTARE:
    – 9 SISTEME RADAR
    restul informatiilor sunt pe site

  14. La momentul achizitiei celor 2 nave…. (fregate)
    Fortele Navale Romane detineau in inventar alte 2 NAVE mari clasa croitor. una din ele a fost retrasa iar cealalta completeaza CAREUL DE ASI al MARINEI MILITARE. (inlocuind practic Distrugatorul NMS Marasti)

    este vorba de Nava logistica 283-MIDIA si de Nava logistica 281-CONSTANTA.

    aceste 2 nave au dimensiunile unor fregate usoare:
    – Lungime 108 m
    – Deplasament > 2800 tone (mai mare decat distrugatorul NMS Marasesti)

    acum…. cu cei 116 milioane Lire sterline, puteau sa instaleze cele mai performante sisteme de lupta pe aceste nave si puteau sa inlocuiasca si motoarele.

    • @ Chip

      ” sunt neglijate total ”

      La modul cum sint ” dotate ” si rusii le-ar neglija … total si din mila .

      Sint fix bune doar pentru a proteja navele comerciale de atacul unor pirati mai pricajiti sau braconieri piscicoli .

      Imi pare rau pt Romania dar mai cu izmenele in vine ca acum , nici inainte de WW2 nu am fost .

      Eu nu inteleg cum unii nu inteleg ca zarurile au fost deja aruncate si soarta ne-am hotarit-o , deja , ca natie . Nu de acum dateaza decizia si atitudinea politica si economica ci cu zeci de ani in urma ( un sfert de veac , timp in care armata , credibilitatea politica si economia au fost decimate sistematic )

      Intrucit nu putem lupta frontal si simetric cu alianta inamicilor care ne inconjoara ……… singura modalitate este de a purta un razboi asimetric , de gherila ajutati de forme ale reliefului care sa permita o protectie naturala adecvata minima si si sa ofere independenta fata de resursele primare care sustin viata distribuite controlat de inamic sau subordonati ai inamicului ( colaborationisti ) . Ca sa putem supravietui mara partial teritorial ca natie , sa evitam ocuparea totala !!!!!!

      Restul este imaginatie cu rol speranta naiva si medicament antidepresiv . Frectie la picior din lemn de brad putrezit .

      Rusii vor invada prin Moldova si apoi vor trece apoi in Dobrogea si mai departe spre S pentru a ataca strimtorile si Turcia . Rusii vor eliberarea ICBM-urilor la decolare de sub pericolul rachetelor americane ca sa poata ameninta si santaja nuclear cu toata puterea continentul european , structura NATO si UE .

      Flota romaneasca nu valoreaza nici 2 bani in fata unei invazii terestre a rusilor.

      Cine controleaza litoralul controleaza si marea .

      Ucraina , Rep Moldova , Moldova ( invadare pina la V de Siret ) , Dobrogea Turcia si mai tirziu Polonia si Germania sint etape ale actiuniilor militare initiale rusesti din WW3 pt a distruge Scutul SUA si a captura spatiu vital si de control ( prin santaj ) a spatiului european . In acest timp Rusia se va asigura ca marele si numerosul prieten chinez de la rasarit ii va acoperi ( o vreme si pe gaze super ieftine ) spatele .

      Americanii nu vor incepe un razboi total cu Rusia , ci doar o cronfruntare initiala clasica , doar pt ca au pierdut armament defensiv antibalistic in estul Europei citeva zeci de vehicole , citeva sute de oameni si 2 baze . Si-au permis pierderi mult mai mari umane , financiare si logistice cu primitivii de irakieni …….

      Vecinii nostri europeni , mare parte dependenti energetic de Rusia, nici atit nu vor razboi cu mina stapinului care hraneste . Nici in Razboiul Rece americanii nu aveau Scut . Asa ca Romania sa nu spere la prea mare ajutor american iar de la europeni si mai ales de la ” bunii ” nostri vecini nici atit , ba dimpotriva unii vecini ne vor ajuta sa le „donam” si teritorii .

      Ginditi realist si la sub 0 grade Kelvin !!!!

      Romania fiind principalul si cam de altfel singurul pivot american in balcani …. Rusia va ataca cu toata puterea si cu toti aliatii ungaurieni si bulgaurieni momiti de promisiuni teritoriale romanesti constienta fiind de faptul ca orice jumatate de masura in ofensiva va genera o reactie rapida occidentala . Asa ca o fie un atac covirsitor dublat de un santaj nuclear si energetic fara precedent in istoria europeana si mondiala . Ca doar la asta Putler se pricepe foarte bine .

      Iar Rusia va face orice ca acest atac sa fie in timpul presedentiei Obama ( medaliat pt pace !!! ) … chiar inainte de alegerile de la sf 2016 cind pe americani ii intereseaza orice , mai putin politica externa . Si obligatoriu inainte de venirea iernii ca sa-i poata santaja energetic pe europeni . Cu fortarea intrarii in razboi , initial clasic, a SUA contra Rusia , cu un al treilea mandat fortat , Obama pacifistul va lua cele mai proaste decizii din istoria SUA . Garantat .

      Pina la acel moment al declansarii atacului asupra Romaniei , adica un an jumate , Rusia are timp sa cucereasca toata Ucraina ( care e „ajutata ” din rasputeri de toata planeta la capitolul aparare contra agresiunii rusesti ) si sa-si puna armata intr-o ordine minima . Deja vad ca rusii sint cam tot timpul intr-o alarma , continua , non-stop , vesnica si fara de sfirsit . Rusia a devenit o uriasa baza militara care se pregateste de razboi mondial prin lustruirea disperata a bitelor ruginite clasice si nucleare . Pt ca economie este pe butuci si a venit timpul pt inca o expeditie de jaf prin vecini .

      Iar eu sper , prosteste , ca Romania va face in urmatorul an mai mult pentru pregatirea armatei si a populatiei civile decit a facut de un an incoace ( adica nimic !!!!!! ) . Si sper si pt un plan B guvernamental .

      Adica sper la o ingrasare a porcului in ajun ca totusi sa nu ne autosinucidem total si involuntar prin inactiune stupida in forma agravanta si continua precum in Miorita .

      • Draga Buzu,
        Vad ca esti plin de adrenalina la ora 5 dimineata. Asta nu e bine. Iti consumi prea repede bateriile. Nu de alta dar si eu fac greseala asta. Si observatia pe care ti-o fac tie am primit-o si eu de la un militar profesionist care intamplator a fost in Legiune. Adica razboiul pe care il asteptam amandoi si restul de pe forum e un razboi psihologic in prima faza, plus asteptare si rabdare. Odihneste-te, maninca bine, ia vitamine, in special B-uri, fa sport, daca ai burta, da-o jos. Daca vine the ww3 nu ai voie nici macar bataturi la degete sau carii dentare. Pregateste-te dar nu fi panicat. Daca vrei putem sa vorbim pa mail, cere-l de la GMT . Cu drag. Sper ca nu te superi pe mine, nu am scris nimic cu rautate sau cu condescendenta

    • Ce le face nave de aantrenameng?
      Croitor sunt NAVE CAT DISTRUGATOARELE romanesti DIN WW2.
      Si cunt mai mari decat corvetele Tetal.

      Eu fost proiectate ca si nave de lupta, la origine 281 a fost Escortor.
      O nava de 108 m lungime si dellasament de 2800tone poate fi armata minim la
      nivel de corveta.

      @BUZU,
      Armele si armamentul se instaleaza pe o nava daca e intentie

      • Chipp,
        trebuie, in primul rand, sa le schimbi masinile pentru ca nu prind decat 17 Noduri.
        Ca escortoare erau bunicele pentru vremurile alea ca mergeau pe langa cargouri si petroliere.
        In plus, sunt printre cele mai vechi din flota.
        Daca mai vor sa le foloseasca drept nave de sprijin sau ce sunt pentru fregate trebuie sa le modernizeze radarele si sa le imbunatateasa protectia antiaeriana si cam asta-i tot dar sa le faci corvete/fregate …. cred ca glumesti.

        • @Eroul B,

          Una din cele 2 nave chiar are statut de a 4-a nava a flotei navale.
          Eu am mai citit cate ceva despre ele… si stiu ca are viteza mai mica, de 17-18 noduri, pentru ca are doar 2 motoare.
          Radarele sunt identice cu cele de pe Fregata Marasesti.
          Diferenta o face lipsa rachetelor Nava-nava si are doar tunuri aa AK-230 in timp ce Marasesti are AK-630
          Are si tunul de 76mm si are si torpilele Anti-nava si Anti-submarin la fel ca pe Marasesti.

          Eu amrut sa subliniez ca fregatele englezesti nu erau mari nave. Se putea instala tehnologia pe cele 2 nave Croitor si daca mai adaugi si armele rusesti, ciar erau nave, omule.
          Motoarele se pot schumba.
          Tata a lucrat la SANTIERUL NAVAL BRAILA si aici astia schimna motoare si chiar au lungit cu vreo 16 m o nava.
          Au taiat-o in doua apoi au intridus in mijloc o sectie pentru a o lungi.
          Tolul in doar 2 luni

          • Chipp,
            281 si 283 nu au avut nici torpile nici tun de 76mm. Aveau o turela 2x57mm DP, una din ele (cel putin) a trecut la 2x30mm in prova.
            Nu exclud posibilitatea tehnica de a le taia si adauga un segment de 10-15m, schimbandu-le si masinile, creand spatii suplimentare pentru rezervoare (masini mai mari, consum mai mare), pentru echipaj suplimentar etc. Dar daca am trei fregate pe care nu reusesc sa le modernizez sa ma apuc sa surubaresc la navele de sprijin ca sa le fac fregate?

  15. fregatele astea sunt o risipa de bani si cea mai bnuna solutie ar fi sa fie schimbate cu sauditii pe F16 . Daca nu se poate cea mai buna solutie ar fi sa fie transformate in obiective turistice pentru scafandrii amatori si turisti. la fel si cu Delfinul care e mai mult decat expirat. O modernizare a Delfinului inseamna sa inlocuiesti de la cabluri si contactorii din anii ’80 pana la sonar si parame si asta e prea scump. Ma avantajos ar fi sa fie dotate cu hublouri mari pentru turisti in SNC si plasat pe piata turistica sau poate fi dus la Muzeul Marinei ca obiectiv turistic .

  16. Senzatia mea este ca nu avem o politica destul de coerenta in ce priveste achizitiile de tehnica.Au niste planuri multianuale ba ca-i TBT( of, am uitat ca asta nici nu este terminat si nici nu sunt sigur ca va fi cumparat) ba ca-i F-16 ba ca a fost Spartanul, mai sunt niste achizitii punctuale gen 18 torpiledar nu avem ceva gen „pentru urmatorii 10 ani vom face achzitii de..15 mlrd dolari avand in vedere urmatoarele programe 1 escadrila F-16, 2 batalioane de tancuri Leo 2, x baterii cu raza lunga AA, X rachete ASM baterii terestre, aeropurtate si pe nave, 2 submarine cu NSM ca element de descurajare la MN etc etc. Impresia pe care mi-o lasa este ca fac totul la modul improvizat pe principiul ” aaa ce mai luam.. a da, inca 200 de rachete 160 mm Larom, si ce mai vrem hmm… da inca 10 torpile…”.
    Nu va agitati la lista de mai sus era doar ca exemplu.
    Din nou ma uit cu invidie la polonezi. Isi doteaza aviatia cu JASSM, submarine cu rachete de croaziera pe care daca le-am avea si noi cuiva din Crimeea i-ar cam tremura chilotii etc.

    • Ce tupeu pe tine, tu compari merele cu perele, adica pe noi cu polonezii. Pai suntem din ligi diferite de fotbal. Ei din liga 1 si noi liga a 4-a comunala. Noi inca nu suntem constienti ca va fi razboi…acum ma uitam la Propatria (si eu sunt masochist) si toata emisiunea a fost despre gimnastele de la Steaua si despre actorul care a murit Stefanescu….

      • Like!!!!
        La asta am holbat si eu ochii azi dimineata. Cum spuneam altii se pregatesc sa se apere numai noi plantam panselute.

        • Ca sa mai inviorez atmosfera (in genul fantasmagoric a lui gaspadin Buzu)
          Linistea ciudata cu care vad ai nostri situatia se datoreaza evident armelor exotice de le avem si de care vorbea si americanu ala care batea si apropouri sa luam ceva MEADS si LRASM (cred eu ca la astea batea el cu „area denial weapons” cu care ar trebui sa ne dotam sa devenim lideri regionali si sa protejam zona de rusi).
          Cine stie insa cate din foarte multele miliarde furate din Romania in toti anii astia au poposit in niste bugete negre secrete cu care s-au construit aerodinele alea lenticulare si armele cu plasma sau mai stiu eu ce hehe.
          La urma urmelor si o arma biologica calumea rezolva treaba, chiar mai catastrofic decat un arsenal nuclear, depinde ce microbi folosesti. Filmele alea horror apocaliptice tocmai pe ipoteza asta merg, problema e daca apar mutatii si nu mai mere antidotu (si e posibil sa apara, desigur). Da daca da coltu si inamicu aia e, ce sa-i faci, la razboi ca la razboi, toata lumea ajunge mai devreme sau mai tarziu pe lumea cealalta

          Buzule ai legatura hehe, zi ceva metafizic asa, sa-i lasam pe specialisti sa vorbeasca despre dotarea fregatelor si atasarea de diverze rachete si turele pe ele

    • La planuri suntem foarte buni, implementarea lasa de dorit…
      http://www.mapn.ro/despre_mapn/informatii_generale/documente/plan_2009.pdf
      Planuri se tot fac de prin 2004 incoace.

      • Da am incercat sa-l citesc cu atentie dar am vazut aceleasi lucruri de care tot aud din 2004 incoace. Vorbeste despre capacitati logstice aeriene si navale, centre de comanda si fregate modernizate. Acestea la modul concret in rest multe date statistice si…hai sa spunem contabilicesti si generalitati. Si desigur gargara cu indeplinirea oblogatiilor fata de UE si NATO. Nimic concret despre investitii apararea teritoriului national sau descurajarea unui eventual atac.

  17. Sunt perfect de-acord cu ce spune Anla’shok, aceeasi senzatie ma incearca si pe mine!

  18. Emisiunea armatei de pe TVR 1 este o mare porcarie, insipida, inodora, incolora, plina de hau-hau, de muuult timp n-o mai servesc. Radu, ce mai pot s-arate astia, aceleasi vechituri? Daca Dushka nu e, nimic nu e de prezentat, prin poligoane totu-i frumos si totul merge ceas, MISIUNE INDEPLINITA! Daca stai de vorba cu militari te convingi de realitate, cand se filmeaza totu-i pregatit si bine regizat. Au fost cazuri cand vehiculele sau defectat chiar in timpul filmarilor, n-au aratat asta, asa mi-a soptit mie o pasarica. Ei, de-acolo, traiesc si creeaza un vis, realitatea-i insa de cosmar!

    • Ce ne spui despre starea de functionare jalnica este o treaba care dureaza de foarte multa vreme.
      In 91-93, cand am fost MAC, cel putin pe partea de auto, starea generala era deja pe butuci.
      Imi amintesc ca la o inspectie pe auto, partea de ARO si TV a unitatii era in pom si, nu stiu cum, au reusit sa-l convinga pe ofiterul inspector sa le verifice direct in remiza, fara sa le mai scoata.
      Porneau un ARO sau TV si, pana sa treaca la urmatoarele, ai nostri demontau bateriile de pe cele verificate si le mutau pe alte masini, aflate mai la coada. La unul din TV-uri, pe langa sofer s-a urcat inca un subofiter, in dreapta, si-i turna benzina direct in carburator ca altfel nu pornea.
      Starea aia generala proasta nu se produsese instantaneu, in cei 2 ani de la Revolutie, dar nici nu aveau de gand s-o rezolve.
      S-a continuat cu sistemul raportarilor false pentru ca, daca venea unul si spunea cum e treaba, nu numai ca zburau prime si avansari dar ar fi ajuns multi la parnaie. Asa ca au dus-o mai departe in acelasi stil.
      Chiar daca s-au facut multe taieri de tehnica veche, nici cele ramase, mai noi, n-o duceau mai bine.
      Mai tarziu a aparut scuza cu politicienii care nu aloca suficiente fonduri pentru armata (ceea ce e foarte adevarat) iar baietii au continuat s-o festeleasca pe linia pregatirii de lupta a tehnicii.
      Ma ia groaza cand ma gandesc cata tehnica va reusi sa iasa din unitati la o situatie reala de razboi.

      • iti poti doar inchipui cum arata tehnica acum… Sa nu mai vorbim de furturile de componente, motorina, cauciucuri, uleiuri, si baterii, subiect pe care pana acum am reusit sa-l evit cu mare grija 🙂 .
        Oare cati din km raportati ca executati sunt si in realitate parcursi?!

  19. Dar unde sunt rusofilii? Or fi fost chemati la centru sa isi insuseasca noile directive ? Sau au fost dati afara pe motiv de ineficienta?

  20. @gsg

    „Arhenghele, matale te pricepi cam la orice in afara de avioane mah 🙂 🙂

    Si iti inchipui batalia sujimarin frecata in larg de la zeci de km, care o are mai lunga
    […]

    au luat torpilele probabil au si SONAR, altfel nu prea aveau ce sa faca cu ele

    Uite aici, in prima poza cred ca o torpila live, intr-a doua aia cu capu rosu 🙂 e de exercitiu:
    http://romaniaforum.info/board3-marina-romana-romanian-navy/board636-armament-naval/board639-torpile-torpedoes/1477-marconi-stingray-torpedo/

    TL;DR
    Pot sa-ti spun ca ma pricep la orice mai putin avioane avioane cam si cum te pricepi tu la orice mai putin calculatoare sau programare sau cu ce te ocupi tu acolo.

    Oricum ce am citit acolo vad ca-i tot dai cu cat de utile sunt pe fregate torpilele alea si imi tot dai exemple cu Horizon and stuff. Eu nu am zis ca sunt complet inutile torpilele ca sa ma citez: ” Si oricum Type 22 nu a fost conceputa sa-si traga proprile torpile dupa submarine decat in caz de urgenta, adica „ne-am trezit cu un prost tragand parturi chiar sub noi sa-i tragem doua torpile repede pana nu fuge”. ”
    Au o utilate ca arma de urgenta ca si un CIWS dar orice nava moderna foloseste elicopterul ca arma principala ASW. Si Horizon si Alrleigh Burke si mai vechile Oliver Hazard Perry etc.

    Mi se pare foarte amuzanta urmatoare fraza a ta:
    ” Si iti inchipui batalia sujimarin frecata in larg de la zeci de km, care o are mai lunga ”
    In primul rand nu eu mi-o inchipui ci mai toti strategii si tacticienii navali care fac cerintele pentru elicoptere ASW, nave ASW, ASROC-uri etc.
    In al doilea rand mi se pare amuzant ca atunci cand e vorba de avioane ti se pare normal ca totul sa se termine la BVR si sa nu se ajunga la dogfight in schimb intr-o confruntare unde trecerea de la raza lunga la dogfight dureaza cateva ore nu cateva minute ca in cazul avioanelor ti se pare perfect normal ca cel ce are avantajul razei mai mari de tragere sa renunte la el pentru o lupta gen WWII. Unde-i logica dragul meu?

  21. Și noi puteam pune pe fregate până la modernizare câteva aruncătoare reactive și câteva tunuri în turele,niște rachete de pe vedetele purtătoare tip OSA și apoi mai vedem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *