In vara anului 1942 America inca isi tragea rasuflarea dupa bocancul primit in plina figura din partea Japoniei. Daca in urma cu aproximativ sase luni SUA era in afara conflictului, care ravasea Europa de doi ani, acum era practic implicata in razboi pana peste cap.
In doar sase luni imensa capacitate economica a tarii si imensul potential uman au fost concentrate pentru razboi. Industria Americana si-a turat la maximum motoarele, zecile de mii de fabrici si uzine americane, santierele navale, fermele, lucrau non-stop pentru a furniza Americii si aliatiilor sai mijloacele necesare castigarii razboiului.
Yorktown aflat in reparatii la Peral Harbour, cu cateva zile inaintea ultimei sale batali
In multe companii industriale si in fermele agricole sau transporturi, femeile, cu sutele de mii, au inceput sa ia locul barbatilor, care erau concentrati pentru front. Un imens val de ura si patriotism biciuia economia americana, in incercarea de a produce armament. Japoniei ii sunase deja ceasul, dar inca nu aflase! Banuia insa…
Inca din primavera anului 1942 serviciul de informatii al armatei incerca sa sparga codul secret de comunicatii al Marinei Imperiale Japoneze si desi nu reusisera pe deplin, informatiile pe care le aveau deja indicau un nou atac masiv asupra unei locatii inca necunoscute. La inceputul verii insa responsabilii americanii aveau dovada: Midway urma sa fie atacata de cea mai mare flota combinata japoneza,. Mai mare si numeroasa decat cea care lovise Peral Harbour in decembrie “41.
Trebuie precizata ca miculul atol Midway nu avea absolut nici o valoare strategica sau economica, ci era doar cascavalul pe care Japonia il punea in cursa de soareci. Intentia lui Yamamato era sa atraga Flota Americana, inca nesemnificativa ca numar, intr-o batalie in care superioritatea portavioanelor japoneze (ca oamanii si ca numar), s-o pulverizeze, castigand astfel timp. Intregul plan japonez se baza pe elemental surpriza si pe distrugerea celor trei portavioane americane ramase in Pacific.
Torpiloare pregatite sa decoleze de pe Enterprise, in dimineata bataliei. Aproape toate avioanele torpiloare americane au fost doborate
Planul prevedea bombardarea insulei si atragerea Flotei Americane intr-o batalie de portavioane si, sperau japonezii, scufundarea portavioanelor americane. Astfel o flota japoneza formata din peste 160 de nave inainteaza spre Midway, in timp ce o alta, mult mai mica, ataca in Aleutine pentru a creea confuzie.
Probleme Japoniei era insa imensa! Americanii cunosteau planul, la fel de bine ca si comandantii japonezii si astfel elemental surpriza a fost de partea lor. Yorktown, avariat in batalia din Marea Coralilor, este adus la Peral Harbour si reparat in mare viteza, Midway-ul este intarit cu avioane si trupe, iar amiralul Chester Nimitz, comandatul Flotei din Pacific, ordona ieisrea navelor la lupta.
Astfel Enterpise, Yorktown si Hornet, impreuna cu navele lor de escorta parasesc Hawaii si se indreapta spre Midway, in asteptarea flotei japoneze.
Povestea acestei batalii este ciudata! Un lung sir de ghinioane i-a urmarit pe japonezi si i-a favorizat pe americanii. Intr-un mod extrem de ciudat soarta au fost cu totul de partea SUA.
Si…incepe!
Pe 4 iunie, dimineata, un hidroavion PBY Catalina decolat de pe Midway, descopera flota japoneza. In urma descoperirii inamicului toate avioanele americane, cu baza la sol, decoleaza pentru atacarea flotei de invaziei. Americani folosesc practic tot ce au de la B-17, la bombardiere in picaj! Aviatia Americana ataca furibund navele japoneze, fara escorta avioanelor de vanatoare, cu avioane vechi si slabe, insa cu toate aceaste cel putin sapte atacuri consecutive ale avioanelor decolate de la Midway hartuiesc apararea japoneza si imprastie navele. Nici macar o singura lovitura asupra vreunei nave japoneze, in schimb majoritatea aparateor SUA sunt doborate.
Concomitent aviatia japoneza ambarcata lanseaza primul atac asupra insulei, bombardand-o masiv. Din motive inca neclare comandatul grupului japonez de avioane cere executarea unui al doliea raid asupra Midway, si de aici incolo incep necazurile pentru japonezi!
Hiryu manevrand dimineata in fata atacurilor avioanelor B-17, decolate de la Midway
Tot Hiryu, dupa amiaza, cu putin timp inainte de scufundare…
In timp ce japonezii habarnuaveau de Flota Americana , portavioanele americane, intra cu prova in vant, accelereaza la maximum si se da ordinul de lansare: avioane torpiloare si bombardiere in picaj, escortate de aceasta data de avioane de vanatoare, decoleaze de pe toate cele trei portavioane americane si se indreapta spre o flota japoneza care inca nu stia de faptul ca Flota Americana din Pacific, le luase urma.
Intre timp avioanele japoneze erau reinarmate cu munitie pentru atacul la sol si in momentul in care aproape reusisera sa le inarmeze…cade lovitura de gratie! Un hidroavion japonez, decolat cu o intarziere de cateva ore!!!, descopera portavioanele americane! In acel moment japonezii intra in fibrilatie! Se anuleaza ordinal de atac asupra Midway si se ordona reinarmarea aparatelor cu munitie pentru atacul asupra navelor americane. Tehnicienii si mecanicii japonezi misuna innebuniti pe langa avioane inlocuind munitia. Nimeni nu mai are timp de respectarea normelor de protectie: bombe pentru atacul la sol sunt pur si simplu impinse mai incolo, rezervoare de combustibil sunt imprastiate pe puntile portavioanelor si toata lumea se pregateste in delir sa atace navele americane…
USS Yorktown la putin timp dupa ce primise o torpila in babord. Se poate remarca jetul de apa de la explozia torpilei.
Primele avioane americane care ajung deasupra flotei combinate japoneze sunt torpiloarele marinei. Acestea, desi s-au ratacit de vanatoarea proprie, ataca furibund portaviaonele inamice, la joasa inaltime, val dupa val. Escadrilele decollate dupa cele trei portavioane americane, ataca neintreupt, creand haos si mai important, atragand dupa ele aviaonele Zero care aparau portavioanele. Nici macar un singur aparat American nu reuseste sa loveasca ceva, in schimb aproape toate sunt doborate!
DAR…la 3000 de metri, fara nici un avion de vanatoare japonez pe langa ele, bombardierele in picaj americane, de pe Enterprise si Yorktown, privesc in jos! Intreaga flota de portavioane japoneze este acolo si ceasul razbunarii pentru Peral Harbour a sosit! Escadrila dupa escadrila, bombardierele americane se lanseaza in picaj pastrand formatia stransa. Zeci de avioane se pravalesc de la 3000 de metri, cu motoarele turate la maximum, spre puntile lipsite de aparare.
Japonezii sesizeaza tarziu moartea care vine din cer, antiaeriana deschide focul disperata, insa totul este in zadar! Pentru a fi siguri de lovitura, americanii lanseaza de la 600 de metri inaltime, mai jos decat normele lor si fac prapad! Trei portavioane japoneze sunt lovite de cel putin doua ori, unele chiar de trei ori. Puntile pline de bombe si combustibil si cu toate avioanele gata de decolare fac pur si simplu explozie. Trei vulcani de foc erup in mijlocul Pacificului, in timp ce aparatele amerticane mitralieaza cu furie navele inamice.
Astfel Akagi, nava amiral, Soryu si Kaga sunt distruse in cateva minute. Singurul ramas intreg este Hiryu, si asta pentru ca fusese despartit de flota in timpul atacurilor din dimineata aceea.
Ramasi intr-un singur portavion, japonezii ataca si ei. Grupul aerian de pe Hiryu decoleaza si se indreapta spre Flota Americana. Yokrtown este lovit de doua torplie, ia foc si iese din lupta, nu pentru mult timp insa. In acest timp pe singurul portavion ramas in viata, japonezii incep sa creada ca poate, poate, vor reusi. Avioanele sunt reinarmate si alimentate apoi, in mare viteza, decoleaza din nou.
Ghinionul japonezilor sunt insa echipele de control al avariilor de pe Yorktown. Acestea, in cateva ore, au reusit sa stinga incendiile si sa repuna nava pe linia de plutire si astfel al doilea val al atacului japonez va lovi aceeasi nava. Lovit de trei torplie portavionul american se inclina si stopeaza, insa nu moare. Nu inca.
In acelasi timp celelate doua portavioane americane lanseaza din nou. De aceasta data Hiryu nu mai scapa, fiind lovit si scufundat de aceleasi bombardiere in picaj. Cateva ore mai traziu Yorktown este torpilat a treia oara de un submarin japonez cu trei torpile: doua lovesc portavionul si-l scufuna pana la urma, a treia loveste si scufunda ditrugatorul Hamman.
Aceasta este, foarte pe scurt, povestea celei mai importante batalii din Pacific in WW2. O Flota Americana compusa din maximum 40 de nave, fara prea multa experienta, a reusit sa distruga gruparea de portavioane, considerate atunci cea mai buna din lume. Sutele de super-piloti japonezi morti avea sa coste Japonia, pana la urma, pierderea razboiului. Dar ce este de remarcat este spiritual cu care americanii au luptat la Midway. Avioanele americane au atacat neintrerupt si cu foarte multa hotarare, flota japoneza, desi nu aveau escorta, aveau aparate mult mai slabe decat japonezii.
Torpiloarele americane, lente si greoaie, nu au deviat nici macar un metru de la traiectoria lor la joasa inaltime, desi cadeau unul cate unul doborate de vanatoare japoneza. Nici macar unul singur nu a evitat si prin nebunia lor au facut loc bombardierelor in picaj…
Cateva ciudatenii insa sunt remarcabile: Yorktown atacat de trei ori, fiind mereu confundat cu o nava care nu fusese atacat, nici un avion de pe Hornet nu a lovit portaviaonele japoneze, hidroavionul japonez care a descoperit Flota Americana, a plecat cu o intarziere de cateva ore, in urma defectarii catapultei, altfel, americanii ar fi fost descoperiti inainte de a se reinarma avioanele pentru Midway, momentul perfect in care portavioanele americane au reusit sa atace.
O serie de ciudatenii, care alaturi de curajul nebunesc al pilotilor americani, au intors soarta razboiului.
Si cand te gandesti ca mai sunt unii care spun ca americanii nu sunt luptatorii de valoare! In mod sigur Nagumo, inainte sa-si ia viata in 1944, avea alta parere…dar el luptase cu ei!
FOTO: Wikipedia
Din ce am mai citit eu una din marile greseli ale lui Nagumo a fost aceea ca a folosit avioanele penru a lovi insula in loc sa foloseasca pentru asta tunurile navelor din gruparea navala asta dupa ce doborasera aproape in totalitate avioanele cu baza pe Midway. Astfel pastrand avioanele disponibile pentru flota americana probabil batalia ar fi avut alt deznodamant. Atacul asupar portavioanelor americane a fost intarziat si pentru ca momentul decolarii a fost dat peste cap pentru ca exact atunci veneau la apuntare avioanele care bombardasera Midway.
„O serie de ciudatenii, care alaturi de curajul nebunesc al pilotilor americani, au intors soarta razboiului.
Si cand te gandesti ca mai sunt unii care spun ca americanii nu sunt luptatorii de valoare! In mod sigur Nagumo, inainte sa-si ia viata in 1944, avea alta parere…dar el luptase cu ei!”
Evident ca incapatanarea si curajul multor piloti americani sau infanteristi marini (merita amintiti pilotii supranumiti „bluzele murdare” de pe Guadalcanal, infanteria marina de pe Guadalcanal care a aparat aerodromul Henderson Field, infanteristii marini care au luat cu asalt atolul Betio sau Bititu unde americanii au avut 5000 de victime la primul asalt) au deventi proverbiale.Dar din istorie unii iau doar ce le convine si plaseaza monopolul curajului doar pe la anumite popoare ( sarbi sau rusi de exemplu).
Asta cu sarbii sau rusii (de ce nu si francezii, recunoscuti pentru bravura, japonezii sau vietnamezii?) este pentru ca istoria acestor popoare e straveche si abunda in eroism. America nu a fost invadata de nimeni in istorie de pilda ( si atunci faci de fapt dovada lui, cand a-ti aperi propria casa) si curajul lor era perceput acela din filmele de la Hollywood cu John Wayne, Winnetou si cu mexicani. Sunt o natiune mai tanara, cu o istorie inca scurta si n-au fost niciodata un popor, nu au notiunea propriei origini, a propriei ginte. S-au nascut direct natiune. Mai au timp sa se remarce ca natiune cu „sange in instalatie”.
Bravura nu e un monopol al nimanui. Doar ca unii au facut dovada ei in imprejurari cumplite, pe care yankeii nu le-au trait niciodata. E mai multa bravura si sacrificiu in istoria Greciei decat in toata istoria SUA la patrat. E firesc ca pe astia sa-i admir pentru curaj, nu crezi?
Sa inteleg de mai sus ca niponii au pierdut din cauza comandei slabe? Doar Nagumo e raesponsabil?
Nu as putea afirma ca japonezii au avut o comanda slaba. Pur si simplu au avut un ghinion teribil, iar americanii au fost foarte incapatanati. Au fost loviti in cel mai vulnerabil moment! Daca cele patru portavioane ar fi reusit sa-si lanseze grupurile aero…americanii erau scufundati. Eficienta pilotilor japonezi era mult peste ce puteau americanii pe atunci.
Eu nu judec curajul dupa filme. Vad ca mai ai cuvinte de lauda si pentru altii decat pentru Rusia, asta e bine.
Despre Midway, nu am zis ca aveau comanda slaba ci ca au comis greseli ceea ce este cu totul altceva, Huichi Nagumo n-a ajuns amiral vanzand izmene ca un anume ministru al apararii (nu dau nume, nu-i nevoie) iar pe de alta parte si George are dreptate pe langa greseli a fost si ghinionul.
Desi este off topic hai sa-ti dau un exemplu de pe la grecii antici. Spartanii erau considerati cei mai bravi si cei mai buni soldati ai Greciei. In ciuda acestor calitati la Leuctra au suferit o grea infrangere care a marcat sfarsitul hegemoniei lor intre orasele stat-grecesti.
Morala? Bravura nu te face invincibil si asta e valabil pentru anumite situatii in care se tot dau drept contraargumente vitejia anumitor popoare care prin asta devin de neinvins.
Apropos de vitejie! Nu am auzit prea des, de fapt cred ca nu am auzit deloc, ca primele doua armate ca eficienta din istoria omenirii, o opinie personala, sa fie gratulate cu acesta caracteristica: vitejia!
Ma refer aici la Armata Romană si cea Germană. Eficiențti, duri, bine pregătiți si foarte bine conduși, nu viteji! Absolut ca moralul conteaza enorm dar si acesta se invata prin antrenamente si o conducere foarte buna. Militarii de rand au moralul ridicat daca se simt bine pregatiti si au incredere in ofiterii lor. Ca un examplu: soldatii germani, in timpul retragerii din Normadia aveau moralul ridicat. Mai ales trupele Waffen SS. Iar soldatii Romei luptau pana la ultimul om, fara sa intre in panica.
Probabil ca conteaza si poporul, dar cel mai mult conteaza liderii si pregatirea. Ce diferenta enorma intre Marea Armata a lui Napoleon si jalnicii soldati francezi din WW2.
Difertenta a consatat in conducatorii si antrenament.
Asta cam asa este. Desi as putea gasi si in cazul lor exemple de batalii in care au cam aratat dosul dar asa ceva gasim la absolut toate armatele lumii, difera insa doar proportiile.
Romanii n-au avut o asa determinare tot timpul, decimarea fiind inventata tot de ei. Cei drept nu era o regula.
Pe de alta parte, dupa introducerea armatei profesioniste, avand soldati pregatiti, cu experienta si cea mai bine organizata armata din antichitate pana in ww2 (ma refer ca sistem, ca organizare) au detinut controlul in cel putin 80% din infruntari. Si cand detii controlul, nu trebuie sa mai fi curajos, viteaz, etc. Curajosi, viteji sau disperati sau toate la un loc, trebuie sa fie adversarii.
Eroismul n-are nimic de-a face cu pregatirea, comanda, echipamentul sau eficienta. Tine de pedigree-ul poporului. Si unii au asta din plin. Chiar daca au pierdut lupte. Pieile rosii sunt un exemplu, sarbii, slavii de tot felul, de sud sau de aiurea, francezii, grecii etc si oriunde vezi semne ale manifestarii lui pe timp de pace, ai de a face cu un popor brav. Monumentele, memorialele si tot ceea ce tine de memoria istorica si manifestarea genetica colectiva. Si cand fenomenul e de mase e remarcabil. Devine legendar. Spartanii au fost 300 in trecatoare, dar pe persi i-au alungat Liga elena, toate statele grecesti. Ce faceau Waffen SS nu e eroism care presupune constiinta, un fatalism asumat. Aia aveau creierele spalate, nu aveau nici o constiinta. Si moralul e altceva.
Ghinion sau nu, americanii au invins. De fapt e mai bine ca au invins atunci, pentru ca razboiul oricum nu-l puteau pierde, iar asa s-au mai redus din pierderile de vieti omenesti.
Putin comentat e efortul americanilor de a-si salva pilotii doboriti. Pentru a permite zboruri de salvare, dar si o activitate aeriana intensa (recunoastere, atac) americanii au iluminat portavioanele noaptea, chiar daca stiau ca erau submarine japoneze in zona. Astfel, pierderile in avioane nu au avut corespondent in pierderi de piloti experimentati, ceea ce mai tirziu avea sa conteze enorm, ca au inlocuit avioanele rapid. La japonezi situatia a fost inversa. Pierderile in piloti experimentati au dus la incapacitatea japonezilor de a controla razboiul aerian, chiar daca initial au fost capabili sa inlocuiasca avioanele pierdute.
Oricum, din experienta proprie scriu, daca vrei sa invingi America nu e bine sa dai batalii decisive. Natiunea asta are curaj, spirit de invingator, arme si incredere. Va invinge in orice competitie deschisa. Din pacate nu stie sa astepte, n-are viziune imperiala, iar tot ce vrea soldatul american fie sa lupte, fie sa se intoarca acasa la hamburgeri si aer conditionat. Lungeste confruntarea 10-20 ani si amercanii o sa te lase in pace.
Sau or sa te omoare repede..Intradevar faceau tot posibilul sa-si ajute pilotii, iar pe langa castigul practic, in piloti cu experienta, aceasta conduita conteaza enorm si pentru moralul oamenilor. Nimeni nu ramane in urma!
Da ai dreptate americanii in contrast cu japonezii puneau mare pret pe recuperarea pilotilor doborati. Efectul s-a vazut dupa 1942 cand japonezii aveau mari lipsuri in piloti experimentati . Japonezii nu se oboseau sa ii caute pentru asta platind tribut intre altele codului Bushido, pilotul doborat trebuia sa moara cu onoare pentru imparat, nu sa supravietuiasca in dezonoare, o viziune un pic romantica dar total lipsita de eficienta.
La fel de romantic si ineficient fiind si atacul asupra tancurilor germane dat de catre cavaleria polona.
Una e sa fii „viteaz” si sa te bati in conditii dezavantajoase si alta e sa te duci in fata plutonului de executie. Kamikaze aia mai scufundau si nave, dar polonii nu cred ca au zgariat vopseaua tancurilor cu sabiile.
Dupa parerea mea viteaz nu echivaleaza cu inconstient.
Definitia curajului! Sa-ti fie frica, dar sa nu intri in panica, si sa poti face ceea ce trebuie. Doar un antrenament foarte bun, automatismele castigate in poligoane, te fac sa pari foarte curajos. Inconstienta si fanatismul sunt doua lucruri daunatoare in razboi. Ca tot vorbim de japonezi, la ce le foloseau atacurile tip Banzai?!
Vitejia in lupta este un concept prost inteles si mai mult romantic decat real. O unitate bine pregatita si care actioneaza cu sange rece, sigura pe ea si pe pregatirea facuta, este infinit mai periculoasa, dacat strigatele de Uraaaa! si atacul la baioneta cu ochii injectati de ura sau propaganda. Napoleon spunea ca intr-o confrunatare militara, chiar cu soldati slab prgatiti, dar cu ofiteri de valoare, poti avea castig de cauza. Nagumo nu era de loc slab, a avut pur si simplu ghinion. Fortele Armate Japoneze, pe de alta parte, nu aveau n ici o sansa in fata pragmatismului american. La nivel de soldat nu trebuie uitat ca Japonia a intrat in razboi cu o armata de tarani si cu un sistem social, mult mai apropiat de feudalism, decat de o societate burgheza macar.
Iar fanatismul i-a costat foarte mult!
Daca, asa cum spunea unul din voi la un alt articol, Japonia ar fi atacat Rusia odata cu Germania, daca nu ar fi implicat SUA in razboi deloc si daca macar trei portavioane grele japoneze, ar fi fost dislocate in Atlanticul de Nord…
Daca, tot in Atlantic, Japonia ar fi trimis si cele doua cuirasate din clasa Yamato parca, Musashi si Yamato, care impreuna cu Bismark si Tirpitz, ar fi format o flota a Axei in jurul celor trei portavioane grele japoneze, Anglia pierdea razboiul inca din 1940-1941, rusii nu mai primeau ajutoare pe Ruta Nordica, prin Murmansk, si WW2 se termina extrem de diferit.
Axa a pierdut razboiul pe mana si greselile ei…