Românii din Ucraina îşi cer dreptul la limba maternă

Sub-titlu

De unde noi trebuie sa pricepem ca Ucraina nu va fi niciodata amica cu noi si tot o javra maidaneza de sorginte sovietica ramane. Acum ca-i la ananghie vrea sa-i dam noi gaze azi si ei banii cand s-or coace, dar imediat ce se vor pune cat de cat pe picioare iar vor incepe cu magariile…

Aviz amatorilor!

Într-un memoriu semnat de asociații ucrainene pentru limba română din regiunea Odessa, adresat redacţiei RBN Press, se „solicită Ucrainei ca limba română să revină atât în toate cele 18 școli în care s-a studiat în regiunea Odessa dinainte de independența Ucrainei cât și ridicarea la rang de catedră de limbă română a actualei derizorii specializări din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail și acordarea de pe acum, pentru viitorul an universitar, de cel puțin 25 locuri fără taxă la limba română.”

Untitled

O situație de neimaginat o au românii din regiunea Odessa, unde trăiesc jumătate din cei 400 000 români/moldoveni din Ucraina. Aici, în regiunea Odessa, în timpul anilor independenței Ucrainei, au dispărut două treimi din școlile românești/moldovenești. Au rămas 6 din 18 câte fuseseră inițial!

Românii/moldovenii din regiunea Odessa puteau să își pregătească intelectuali în limba maternă doar în cadrul unei specializări din cadrul catedrei de limbi romanice de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, unde anual erau înscriși cam 5 studenți.

 

Din acest an școlar universitar, statul ucrainean nu a mai alocat niciun loc finanțat de la buget nici măcar la această specializare. În vara 2013, în perioada primirii documentelor de către comisia de admitere la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, copiii românilor/moldovenilor veneau cu marea speranță să devină studenți la română, dar din cauza lipsei de bani nu si-au putut permite taxa de 600-700 de euro și, împreună cu părinții, au plecat acasă dezamăgiți. Degeaba, în iulie, Asociația Generală a Învățătorilor din România împreună cu alte 4 asociații ale cadrelor didactice din Ucraina și R.Moldova, am solicitat rectorului să nu închidă acea unică linie de specializare în limba maternă de care până atunci aveau parte câte o mână de studenți anual.

În regiunea Odessa românii sunt tratați cu același dispreț ca în autoproclamata republică separatistă nistreană. Atât în regiunea Odessa cât și în autoproclamata republică separatistă nistreană, populația română/moldoveană este obligată să studieze, acolo unde se mai studiază încă, o limbă ,,moldovenească” în grafie chirilică, deși această zonă este învecinată atât cu România cât și cu R.Moldova, două state ,,mamă”, în care toți conaționalii lor învață ,,limba română”. Românilor din regiunea Odessa, deși au două țări ,,mamă”, autoritățile locale nu le permit să studieze aceeași limbă cu aceea din aceste state.

 

Reamintim că în toate școlile din R.Moldova, după independența acesteia, se studiază disciplina ,,limba română” și nu ,,limba moldovenească”.

Reamintim, de asemenea, că în România, deși există cetățeni care se declară unii ucraineni și alții ruteni, statul român acordă tuturor dreptul la studiu al limbii ucrainene. România nu a divizat artificial comunitatea introducându-i o limbă artificială care să o îndepărteze de țara mamă –Ucraina.

Susținem integritatea teritorială a Ucrainei și parcursul european al acesteia. Solicităm însă Ucrainei un tratament prietenos față de comunitatea românească (inclusiv în regiunea Odessa) și față de vecinii ei –România și R.Moldova.

Solicităm Ucrainei ca limba română să revină atât în toate cele 18 școli în care s-a studiat în regiunea Odessa dinainte de independența Ucrainei cât și ridicarea la rang de catedră de limbă română a actualei derizorii specializări din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail și acordarea de pe acum, pentru viitorul an universitar, de cel puțin 25 locuri fără taxă la limba română.

Mai solicităm schimbarea din funcția de inspector școlar a doamnei Larisa Fetesku, și a domnului Anatol Fetesku din funcția de conducător al publicației ,,Luceafărul”, aceștia fiind cei care, în vechiul regim, au promovat în școlile din regiunea Odessa o limbă artificială ,,moldovenească”, limbă care nu se studiază în nici măcar o școală din R.Moldova. Aceștia au timorat constant bruma de intelectualitate românească din regiunea Odessa, i-au interzis contactele firești cu persoane și instituții din România și R.Moldova. Din poziția unor reprezentanți ai autorităților locale, ei au umbrit relațiile

Ucrainei cu Bucureștiul și Chișinăul organizând ,,proteste” împotriva limbii române în fața consulatului român în Odessa și chiar în Chișinău.

La toate deplasările Asociației Generale a Învățătorilor din România în Ucraina, în delegație am avut cel puțin un cadru didactic de etnie ucraineană din România care și-au vizitat țara mamă (Ucraina), au prezentat învățământul în limba maternă a ucrainenilor din România, au plecat încărcați de manuale și cărți în limba ucraineană pe care le vor folosi la catedră în România.

 

Din 2012 există un acord de parteneriat privilegiat între 4 asociatii din România, Ucraina și RMoldova:

-ASOCIAȚIA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂTORILOR DIN ROMÂNIA, str. Mucius Scaevola nr.9, Arad, România reprezentată prin președintele Viorel DOLHA

-ASOCIAȚIA PEDAGOGILOR DIN REGIUNEA ODESSA – UCRAINA, str. Seghedsca nr.9 „a”, of.2, Odessa, Ucraina reprezentată prin președintele Nicolai FEDOREȚ

-ASOCIAȚIA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂTORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA DIN REPUBLICA MOLDOVA, str. Doina 113 A of. 2, or. Chișinău, Republica Moldova reprezentată prin președintele Mariana MARIN

-ASOCIAȚIA DEZVOLTARE CREATIVĂ “VARTO”- UCRAINA, str. 600-ani nr.8, Regiunea Vinnița, Vinnița, Ucraina reprezentată prin președintele Ghennadii CEPURNOI

 

Enumerăm câteva dintre obiectivele acordului:

 

  • Încurajarea educației copiilor, tinerilor și adulților în spiritul respectului față de valorile culturale naționale și față de tradițiile naționale concomitent cu cunoașterea, respectul și prețuirea valorilor naționale ale popoarelor vecine și etniilor conlocuitoare.
  • Sprijinirea învățământului de limbă ucraineană și rusă din România și R.Moldova și a învățământului de limbă română din Ucraina,
  • Crearea de noi instituții și organizații obștești internaționale pentru formarea și realizarea proiectelor educaționale, social-pedagogice, psihologo-pedagogice și de alt gen în contextul integrării europene.
  • Organizarea unor congrese comune, nu mai puțin de o dată pe an, cu atragerea de fonduri guvernamentate, neguvernamentale sau din fonduri europene pentru facilitarea participării membrilor asociațiilor noastre la acestea.
  • Încurajarea membrilor asociațiilor noastre de a se înscrie și activa pe bază de reciprocitate ca membrii ai asociațiilor partenere sau ale unor departamente, sucursale sau alte structuri ale acestora.
  • Acordarea, la nevoie și la cerere, de suținere și sprijin moral uneia dintre asociații sau unuia dintre membri acestora ca expresie a solidarității între părți.

Memoriu semnat și de asociații ucrainene pentru limba română în regiunea Odessa

 

În vara lui 2013, la Odessa, ca expresie a solidarității pentru dreptul tinerei generații de a-și învăța limba maternă, cele patru asociații au semnat un memoriu comun (atașat mai jos) pentru nu se închide specialitatea de limbă română din cadrul catedrei de limbi romanice de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail. Celor patru asociații li s-au alăturat prin semnătura lor încă două asociații:

-FEDERAȚIA ,,HADU”, Kiev, Ucraina, prin președintele Zviad ARABULI;

-ASOCIAȚIA PEDAGOGILOR DIN MOLDOVA „ȘCOALA INOVATIVĂ” prin vicepreședinta Svetlana BELYAEVA.

Le mulțumim pentru solidaritate, civism și convingerile lor de autentici intelectuali europeni!

 

Așteptăm ca diplomația din România, R.Moldova și UE să solicite Kievului îmbunătățirea situației minorității române din regiunea Odessa prin luarea urgentă a măsurilor enunțate mai sus.

În regiunea Cernăuți, conform recensământului din 2001, românii sunt prima etnie în raioanele Herța, Hliboca și Noua Suliță și a doua etnie în încă două raioane;

În regiunea Odessa, românii/moldovenii sunt prima etnie în raionul Reni și ca a doua etnie în raionul Ismail și în încă alte 7 raioane;

În regiunea Transcarpatia, românii sunt a doua etnie în două raioane;

Românii/moldovenii sunt a treia etnie în aproape o treime din Ucraina, asta pe lângă raioanele în care este prima sau a doua etnie.

Sursa: Timpul.md

Comunicat RBN Press

Dragi colegi,
La data de 6 ianuarie 2016, a-ți publicat un material cu titlul „Românii din Ucraina își cer dreptul la limba maternă”
http://www.rumaniamilitary.ro/romanii-din-ucraina-isi-cer-dreptul-la-limba-materna
În care redacția RBN Pres este citată „Într-un memoriu semnat de asociații ucrainene pentru limba română din regiunea Odessa, adresat redacţiei RBN Press, se „solicită Ucrainei ca limba română să revină atât în toate cele 18 școli în care s-a studiat în regiunea Odessa dinainte de independența Ucrainei cât și ridicarea la rang de catedră de limbă română a actualei derizorii specializări din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail și acordarea de pe acum, pentru viitorul an universitar, de cel puțin 25 locuri fără taxă la limba română.”

Referitor la cele publicate vă înștiințăm că materialul în cauză este o știre publicată de romaniabreakingnews.ro în urmă cu un an și nouă luni (28 martie 2014) iar destinatarul nu este redacția RBN Press așa cum eronat este prezentat ci diplomația din România, R. Moldova și Uniunea Europenă așa cum este indicat de sursa menționată (etransmedia) in articolul de pe romaniabreakingnews.ro :http://romaniabreakingnews.ro/romanii-din-sudul-basarabiei-cer-sprijin-romaniei-si-r-moldova/)

Întrucât materialul publicat de domniile voastre poate crea confuzie și face mari deservicii atât eforturilor comunităților românești din Sudul Basarabiei, respectiv regiunea Odesa, care luptă pentru dreptul limbii și identității românești,  cât și instituțiilor din statele implicate, vă rugăm în spiriul deontologiei și corectudinii care știm că o prețuiți, să publicați precizările de riguare detaliate în comunicatul oficial, aflat în atașamentul acestui email.

Cu toate acestea, menționăm că problemele ridicate în textul memoriului  din martie 2014, sunt vechi dar din păcate încă actuale.

50 de comentarii:

  1. Ar trebui sa ceara mai multe. Ukrainienii sunt niste veri de la tara ai rusilor. Nu inteleg decat de bataie.

    • Ukropsii sunt maimute neintelese si agresive…..noi mielusei pascatori de iarba verde…..mai lasa ma frate cu politeturile astea stupide cu ei si hai sa ne cerem minimul de drepturi…..dar ong urile dorm.pe el si guvernul e la merkel…fuck off beach!!!

  2. înca 20 de ani si bunastarea României mai poate schimba ceva în zona daca va fi vreodata bunastare la noi.

  3. Sa multumim liderilor din politic si servicii pt semnarea tratului din 1997. .I.

  4. Când scriam cà actualmente nu Rusia ci Ucraina ocupà teritorii românesti, deveneam agent al Moscovei.
    Prudentà farà de Ucraina, fàrà iredentism màrturisit si luat exemplu de la francezi înainte de primul ràzboi mondial, à propos de Alsacia: „N’en parler jamais, y penser toujours” (Sà nu vorbim niciodatà (despre) dar sà ne gândim (la ea) întodeauna).

    • Iar te faci ca nu intelegi si abati atentia de la Rusia.
      Cine a luat acele teritorii ? Ucraina ? Nu, le-a URSS, iar urmasa URSS este Rusia.
      Cine a dat acele teritorii Ucrainei ? Rusia. Asa cum i-a dat si Crimeea.
      Cine a luat inapoi Crimeea ? Rusia, „ca asa a vrut muschii ei”.
      Ca teritoriile romanest sunt in componenta Ucrainei, este o consecinta a politicii RUSIEI.

      • Logicà bizarà.
        Deci dupà dumneata trebuie revendicate Rusiei teritoriile de sub jurisdictie ucrainianà. Tratatul din 1997 a fost încheiat cu Ucraina, nu cu Rusia. Vorbim de situatia prezentà, nu de „cine-i vinovatu’ ”
        Asa Ungaria poate sà cearà puterilor Triplei-Entente-ei Transilvania 🙂 (de remarcat cà din Tripla Entente fàcea parte si Rusia)

        • Transilvania a revenit Romaniei prin Tratatul de la Trianon dintre Puterile Aliate (vezi cine sunt membri) si Imperiul Austro-Ungar.
          La Tripla Antanta (ca asa se scrie pe romaneste) a aderat si Romania in 1916.
          Asta ca vad ca esti cam tafnos din fire.
          Ca esti filorus, stim cu torii si intelegem de ce nu vrei sa stii „cine-i vinovatul”.
          Ucraina „nu ocupa” acele teritorii pentru ca nu le-a luat cu forta. Ea „detine” acele teritorii pentru i-au fost date.
          Iar confirmarea detinerii acelor teritorii s-a facut implicit prin semnarea „Acordurilor de la Helsinki”, tratat ce avea drept scop eliminarea oricaror dispute teritoriale in Europa.
          Si URSS a semnat. iar mostenitoarea URSS, adica Rusia, a calcat in picioare acest tratat prin anexarea Crimeei. Un adevar care, stiu, te supara tare 🙂

          • Tratatul a fost incalcat in Balcani. RFSI iti zice ceva?
            Dar Kosovo?

            • RSFI s-a dezintegrat singura. Intre croati si sarbi n-a fost niciodata o buna intelegere. Vezi WW2.
              O sa spui ca si-au bagat mana altii, gen Berlin si altii. Poate, dar terenul era fertil 🙂
              Kosovo … discutam si de Kosovo, daca vrei. In opinia mea cei care au recunoscut Kosovo au facut-o cu nerespectarea Acordului.
              Acum o sa vina MirceaS si o sa faca legatura cu Crimeea 🙂 Eu sper sa n-o faca 🙂

              • Dupà tratatele internationale, Crimeea ar trebui sà revinà Turciei, a càrui teritoriu era înainte de cucerirea de càtre Rusia (nu mai urc pe firul istoriei, cà asa vor fi o gràmadà de revendicàri). Istoric vorbind, cei 60-70 de ani de integrare administrativà a Crimeei în Ucraina, o plaseazà pe ultimul loc ca legitimare istoricà de suveranitate.

                • Si aici am un amendament. Conform tratatului ruso-turc, Crimeea revenea Turciei in cazul in care isi revendica independenta.
                  Dar la referendum nu a cerut sa devina independenta 🙂 , ci unirea cu Rusia.
                  Turcia a mormait ceva printre dinti … si atat.
                  Cel putin atunci, ca acum … 🙂

              • „RSFI s-a dezintegrat singura.”

                Serios? 😀 Bre tu crezi ca cei care intra pe siteul asta sunt atat de boti incat sa inghita toate abjectiile si dezinformarile voastre securiste? 🙂

          • Gabriele, binenteles cà filorusismul meu îmi ia mintile.
            Dar dumneata, care nu esti tulburat de o înclinatie moscovità, cum vezi lucrurile înspre o eventualà retrocedare a teritoriilor românesti actualmente sub ocupatia, custodia, administratia, îngrijirea, detinerea (barati mentiunile inutile) Ucrainiei ?
            În afara unui conflict armat, cu cine crezi cà s-ar duce tratative ? Cu Rusia, cu Ucraina, cu imperiul Austro-Ungar, cu Donbasul ? Alte propuneri ?

            • Conform Acordului, se pot face schimburi teritoriale cu acordul statelor.
              Cand URSS-ul s-a spart, putea, prin condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, sa retrocedeze teritorii luate in acel moment printr-un acord cu Romania.
              Dar n-a facut-o.
              Momentan nu cred ca se poate schimba ceva. Si Ucraina n-are in componenta (custodia, administratia, îngrijirea, detinerea, cu voia dvs) doar foste teritorii romanesti, mai are si de la altii.
              Un schimb posibil cu Ucraina ar fi Transnistria pentru Buceag, in cazul reunificarii cu Basarabia.
              Dar si aici slabe sanse, cand vezi ce se intampla in Rep Moldova …

  5. nationalistu_de_serviciu

    Care noi?
    „Susținem integritatea teritorială….”
    Exista pamint romanesc sub jurisdictie ucraineana, mai devreme sau mai tirziu trebuie sa revina la patria mama. Nu are nici un rost si nici nu duce nicaieri sa fim draguti cu ucrainenii, cind cineva iti face promisiuni si nu le respecta e vina lui, cind o face a doua oara e vina ta.
    Romania trebuie sa inceteze sa tot intoarca si celalalt obraz.

  6. OFF TOPIC
    Intr-un articol, se vorbea de achizitia de F-35B de catre Israel. O achizitie ciudata am putea spune.
    Videoclipul de mai jos e un posibil raspuns:
    VMFA-121 Conducts F-35B FCLP Training at MCAS Yuma
    https://www.youtube.com/watch?v=yJ3HJbjN1TQ

    • Io sunt foarte atent la ce cumpara evreii. Daca astia cumpara ceva inseamna ca acel „ceva” e bun de cumparat si pentru noi, tinand cont ca situatia geostrategica dintre cele doua tari are destule similitudini.

  7. ei pot sa ceara dar cine are urechi la bucuresti? ! numai spun de florida .

  8. Mda ..
    daca nu am fi atat de speriati ca suntem prea „nationalisti” si ca „mancam minoritati pe paine de 3 ori pe zi” poa am putea zice ceva si oficial .

    Da asa stam capra …
    Si sunt tare curis daca nu am inceput exportu de gaze. Ca cica avem execedent!!

  9. Gabriel

    Uneori sa stii cine este vinovatu nu ajuta prea mult..
    Uite sa zicem ca unu Ivan Rusu ti-a sutut ceva (tablou, casa, ceasu de aur de la strbunicu, masina) si apoi a vandut/fat lu Vsea Ucraienetz.
    Tu nu prea mai aci ce despaguri sa ceri de la Ivan .. si chiar daca ar putea sa te despaguibeasca tu ai dori sa ti se inapoieze bunul TAU . Ca e al tau si ai si niste amintiri legate de el (ceasu de aur cu monograma si dara .. arata ca deh nu erati „golani”. Tabloul ti-a fots daruit de pictor … automobilul .. cam vechi da ce amintiri! Ce gagici!! samd [a da stiu pe unu care are acelasi mercedes 200 .. numa de vreo 40 de ani! Crezi ca ala este dispus sa il vanda? NU!!!])
    Deci ai dori sa itio reca[peti bunu..
    Da nu.. ca cica Vaska zice ca de fpat sa te duci la Ivan. Si el Vaka sa raman cu bunul tau …

    Ma rog asta este ilogica cu care operam de ani de zile.. Am citit chiar de niste cazuri in care unora le-a fost „vanduta” casa, falsificatorii au organizat iute inca vreo 4 vanzari dupa care a urmat o presupusa vanzare catre un tertz preumat de buna credinta.. Si pagubitu a aflat cand i s-a facut somnatie sa paraseasca casa… Cestia ca a depus plangere penala, ca s-a inceput procesul ptr fals samd nu a contat. Pagubitua fots zabrlit in strada de catre „justitia independenta”

    Asa si „logica” ta.

    Da, Rusia a luat.
    Dar acum este la Ucraina.
    Insa mde ca sa nu suparam Ucraina trebe sa inghitim. Am inghita chiar si halu cu Insula Serpilor (care a fost data pe PV de mana .. si putea gfi restituta la fel .. chiar si printr-un pv intre 2 sefi de post graniceresc!)

    Insa ca care a fots atitudinea Ucrainei?

    Sfidare.
    A facut ep dracu in patr ca I Serpilor sa fie „locuita”.
    Mai tii minte povestea cu canalul Bastroe ?! Vedetele alea ucrainiene care patrulau „in forta” sa previna .. Sa previna ce ?!
    Avem o minoritate romaneasca in Ucraina. Care sunt drepturile acelei minoritati?! NEMA !!!!

    Acum sa le vindem gaze … ca cica avem excedent (ins ama inchis industriile care aveau nevoie de gaze. Ingrasaminte chimice, fibre sintetice, detergenti) . Sa le vindem gaze ? la ce pret?
    Nu de alta dar Rusia le vindea gaze la pret de mare favoare. Si „nu observa” cum mai suteau din conducte … Si totusi Ucraina nu reusea sa plateasca gazele !!! (Insa Iulia Timoşenko a facut miliarde din gaze devenind „prinţesa gazelor” si nu! Nu este corputa jura frau Doicea aia prinsa cu falsu de la VW si amendata si ptr spagi fate de Mercedes-Benz!)
    Deci daca le dam .. LE DAM!!!! Ca avem de unde da?!

    Adica ca cam asa : si batuti si ####ti si le mai dam si banii!!!!

    Ce dracu .. cum ma ajuns o natie de perversi amatori de „rafinate”? (gagicile cu cizme si bici platite de unii clienti cam maoschisti)

    • Incerc sa-ti raspund, desi ai atins cam multe subiecte.
      Deci, e bine sa stii cine-i vinovatul. Pentru o buna judecata a evenimentelor.
      Eu stiu ca daca detii un bun, care mai apoi se dovedeste ca l-ai primit de la cineva care l-a furat, nu mai ai dreptul de detinere al acelui bun. Cunosc cazuri si te poti interesa la cineva care a studiat dreptul.
      Se vede ca acest principiu nu se aplica si in cazul teritoriilor luate prin forta.
      Atitudinea Ucrainei. Pai sa stii ca na-m uitat povestea cu Bastroe, asa cum n-am uitat cum mutau balizele de demarcatie pe Dunare, cum ca „in complicitate cu fluviul” le furam din teritoriu 🙂 reaba a incetat din momentul cand am devenit membru NATO.
      Mai stiu si despre comportamentul abject al ucrainienilor fata de etnicii romani. Sunt exemple pe youtube.
      Deci nu ii am la inima deloc pe ucrainieni.
      N-am facut, in conversatia cu MirceaS, decat sa precizez modul corect de utilizare al cuvintelor.
      Si in incheiere, crezi ca cineva din jurul nostru ne iubeste ? 🙂
      Eu cred ca doar Marea Neagra 🙂

      • Marea Neagra iubeste pe ala care are flota militara destula!!!

        Aata este adevarul pe care voi „moralistii” incrcatai sa il ascundeti sub prsul vorbelor. FORTA CONTEAZA!!!

        Da sa stia capra ptr tioti neispravitii si sa te dai coltos la cei puternici .. asdta nui e morala e imbecilitate!~!~

        • Multam pentru apreciere 🙂

          • Ce te simti vizat?
            Sensibil mai esti draCule!
            Ce, nu ai auzit nicodata de Th Rooswelt si the Big Stick ? Curios nici Fekete zis Kunike nu auzise da vorbea precum Theodore „fii politicos si tine cutitu in maneca!” (Kunike era politicos si tinea in fiecare maneca un cuitit. In rest bait bun chiar daca pe baza de 153 facuse 1 an de parnaie …Dar daca ii rapsundeai cu politete …. era un coleg agreabil. Coleg in armata UM 1189 botsani 1972-73)

  10. Pai si cum ramane cu multiculturalismul ala rau si expirat in care se arunca cu oua din ce in ce mai mult in ultima vreme? Ce cer romanii in Ucraina inseamna practic multiculturalism. Aviz celor care se grabesc sa arunce multiculturalismul cu tot cu apa din copaie.

    • Pe bune bre, domnu’ vectoras Rusia? 🙂 Deci noi suntem cu dublu standard ca ne luam de salbaticii aia ce fac ravagii in Europa care e paralizata legislativ si la mentalitate de varza brusselezo-franco-germana si apoi zbieram cand vine vorba de romani..nu? cam asta e ideea dumitale… 🙂

      Bre, las-o in moasa-sa de propaganda, de unde si pana unde e „multiculturalism” in Ucraina la ce cer ai nostri, prin comparatie cu ce se intampla in mUE?

      • @Razvan Mihaeanu
        Statului respectiv i se cere sa recunoasca existenta mai multor (sau si a altor) culturi in interiorul granitelor sale si mai ales sa le respecte si sa le permita sa se manifeste si sa se dezvolte liber! Asta e multiculturalism. Si e un castig pentru Europa.

        Salbaticii care fac ravagii si incalca legea se combat cu legea. Pot fi inchisi. Sau expulzati. Si se poate schimba si politica fata de imigranti/refugiati. Poate se ajunge la concluzia ca multiculturalismul nu merge cu noii veniti din Orient! Asta e una, a ataca ideea de multiculturalism in sine e cu totul altceva insa. Cam periculos si deloc bine pentru Europa. Nu e bine sa se arunce si copilul cu apa murdara din copaie.

        • Multiculturalismul e o fortare a demografiei si nimic mai mult.

          Ce nu inteleg astia din matriarhatul pussyfica(n)t al mUE in lupta lor cu patriarhatul violator-islamist e ca ”toleranta” pe care ar trebui sa se bazeze ideologia asta (”corect-politic-nazista” din punctul meu de vedere) nu este un ”drept uman”, e pur si simplu un lux demografic.

          Norocul nostru ca tara e ca inca ne invartim pe la „bacsisul” de 10-15% (ma rog, n-am ajuns la 15%, pe la 12% suntem) de alte nationalitati pe langa cea romana.

          • @Razvan Mihaeanu
            Probabil multiculturalismul functioneaza cel mai usor/bine intre popoarele europene si cele care au valori asemanatoare sau valori care nu intra in conflict deschis. Multiculturalism cu unii care vin cu o respingere profunda si posibil violenta a tot ceea ce inseamna Europa si alte culturi nu merge, aici sunt de acord. Cei care nu ofera „reciprocitate” trebuie expulzati.

            • Problema cu romanii din tarile vecine e faptul ca ei sunt mereu victime colaterale ale masurilor statului respectiv in lupta cu cea mai importanta minoritate, ai nostri fiind mereu pe locul 2-3…sunt pocniti indirect.

    • Vectorica

      in Ioropa „se stoie” ca rumanii manca mainoritati pe paine.
      Este oare exagerat sa cer ca altii sa se ridice la nivelul intolerantei noastre?
      Mai pune ca acei altii ne cer ajutorul, ne cer gaze (si nu pot sa le plateasca!)
      Ca minoritatea lor are depturi pe care statul lor le refuza minoritatii romane
      Ca statul lor detine niste teritorii care de fapt sun romanesti! SAMD .

      Deci ar fi prea mult sa le cer maidanezilor alora sa acorde romanilor acelasi drepturi pe care le au ucrainenii in Romania? Macar ptr faptu/ ca nu am trimis 12 elicoptere cu cate o grupa in Insula Serpilor?!

      • @Ghita Bizonu’
        Adica din ce am scris eu dumneata ai inteles ca nu as fi de acord cu ce cer romanii in Ucraina? Complet gresit, nu asta era ideea, si n-am nimic impotriva ce naiba.

  11. Off-topic dar in legatura cu tarisoara noastra.

    https://www.youtube.com/watch?v=xluw9oFRwYw

  12. Hm …
    Cam pe alaturi … off topic

    Apropos de vinovati si nevinobvati si ce facem noi …

    Caz in „afara” pe „langa subiect”.
    Cei 5 copii din Norvegia , luati de la parintii lor nu se stie precis ptr ce .{Parintii sustin motive religioase. Organu ala din Norvegia zice „abuzuri” . O intrebare bizonica : trei la fund ptr o trasnaie este „abuz” ? Da sa ii numeri la fund copilului diferenta intre 56 si cat a zis plodu [a nspea oara pese suta) ca ar fi rezultatul lui 7*8? Asta tot abuz este sau doar „memnotehnica”? }
    Nu de alta dar a lua un copil de langa parintii sai mi se pare o violenta odioasa (minus cazurile inc care sigur parintii sunt niste degenerati care pun in pericol dezvoltarea copiilor)

    Unii zic ca organilei lu Stau Roman (in frunte cu Ficusul Floridan, urmand cu Ciolos Julien si continuand cu Parlanmnbtu) ar trebui sa faca si sa dreaga ..
    Insa draCii mei sa fi indraznit asta Romania fata de copii unui pocait sau iehovist ce ar fi iesit?

    Ar fi iesit ca Dracu!! Dracu gol …
    Da toti cei care ar fi urlat „so pa ei” acu tac …

    Deci ar fi un bun moment ca sa lase la o parte „anticomismu”, „coruptia” si sa iasa sa protesteze in Washington, NY, Londonistan, Paris, Chicago, Berlin sa protesteze impotrvba „nazismului norvegian” .

    Ca Norvegia are un moment cvasi nazist. In 1945 copii facuti cu germani au fost „luati” si internati. Se pare ca in case de nebuni. Si mamele lor asisderea. Asta scuze este intoleranta de tip Adolf (eu mai cinic si mai „oriental” adica „batran” prefer modelul devirsime…La o adica il cresc chiar cu dragoste si ii explic ca de fapt pe tac-su l-au ucis dusmanii. Ieniceri sec XV il fac!!!)
    Plus ca in mediul protestant „rationalismul” si „socialismul” au dus la aberatii (cele mai multe teoretice) destul de „derapante” incat pana si Calaul Popoarelor, Stalin sa fi pufait nemultumit in pipa sa „Ce dracu nu om fi noi crestini dar nici asa!!”. Cum sa va spui .. nu Adolf a avut primu ideea eugeniei .. si parerile din anii 30 a unor insi intelepti si „umanisti progresisti” de obedienta anglo saxona.. scuze dar au fost de natura sa imi inghete c###tul in colonu sigmoid …. Adfolf „bietu de el” era mult mai moderat !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *