Avioanele F16 second-hand? Interese legate de Marele Licurici!

Interviu cu Dl. Gen(r) Mircea Budiaci, fost şef al Statului Major al Aviaţiei

Domnule general, au ajuns politicienii să ştie mai bine cum e cu apărarea spaţiului aerian?

Din cauza costurilor mari ale avioanelor de luptă, dacă nu ai perspectiva înzestrării în timp, nu vei face faţă în momentul în care tehnica ajunge la sfârşitul resursei ei. Cam cum se întâmplă acum cu MIG-ul 21, care peste un an dispare din înzestrare, neavând înlocuitor. Aş vrea să fiu ceva mai direct şi mai dur: practic, acest subiect mă interesează nu numai ca român, nu numai ca militar, ci şi efectiv ca fost pilot de vânătoare. Am 24 de ani de zbor pe MIG 21 şi MIG 23. La data când am ieşit eu din aviaţie, România avea 15 escadrile de vânătoare, însumând 250 de avioane de luptă – vorbesc doar de cele de vânătoare – şi circa 300 de piloţi. N-aş vrea să fac niciun fel de comparaţie cu ceea ce se întâmplă acum.

Greşeala pleacă şi din Ministerul Apărării. Mulţi dintre foştii miniştri debitează nişte inepţii care pe mine m-au îngrozit. Am văzut cine a putut să conducă armata noastră atâta timp. Unul dintre ei chiar zicea: -“Nu-i nicio problemă, mergem la Craiova, facem mai departe IAR-ul 93, avem şi industrie şi zboară şi piloţii. ”Apăi, dragă domnule, cu bicicleta nu vei prinde motocicleta din urmă niciodată! Crezi că vei putea face faţă la 600 de kilometri la oră unui avion care zboară cu 2000 de kilometri la oră? Niciodată!

Un alt fost ministru zicea aşa: -‘’Luăm F16 la mâna a doua!’’. E exact cazul unei maşini second-hand care poate ceda oricând la un drum mai greu. Numai că aici vorbim de avioane care pot ceda în zbor, căci asta le e soarta după un anumit număr de ore. Cred că se înţelege foarte clar despre ce este vorba.

Referitor la înzestrarea cu F 16, eu, ca pilot de vânătoare, spun că F16 este un avion extraordinar de bun. În toate conflictele la care a participat, niciun F16 nu a fost doborât. Şi acest lucru spune foarte mult. Referitor la plata acestor avioane, căci de aici începe durerea, nimeni nu vrea să înţeleagă despre ce este vorba. E vorba de peste 1 miliard de euro. Domnule dragă, aceşti bani nu se plătesc toţi odată, cu sacoşa, ca la piaţă. Ei se plătesc în timp, negociat, în zece, douăzeci de ani. S-ar putea da 100 de milioane pe an şi s-ar rezolva problema, care într-adevăr este arzătoare. Efectiv, România a ajuns în incapacitate de a-şi apăra teritoriul. Vreau să vă spun că, potrivit înţelegerilor existente, României îi revin peste 5.000 de ore de executat pentru poliţie aeriană. O ţară baltică, din lipsă de avioane, a apelat şi la România, care a executat serviciul respectiv pe teritoriul ei. Eh, cam cum ne-ar sta nouă să vină ungurii, cehii sau alţii să ne facă treaba pe care trebuie să ne-o facem noi? E vorba de mândrie naţională până la urmă, ca să nu mai vorbesc de faptul că niciun străin nu-ţi va apăra ţara niciodată.

Aruncăm cu banii…

M-aţi înţeles de unde vine prostia… Şi-acum să discutăm şi mai departe. Bun, să punem în prima variantă: 24 de avioane din cele 48, second-hand, costă un miliard şi am rezolvat problema. Însă doar pentru zece ani! Deci la 5.000 de ore, cu resursa care există, la un an elimini două avioane.

M-aţi pierdut pe drum! E vorba de 24 de avioane în prima fază. Aceste avioane vor începe să patruleze, iar după zece ani le scoatem din uz ca pe MIG-uri?

Exact! Toate cele 24 dispar…

Şi va trebui să o luăm de la capăt. Lobby, comisioane, alte sicrie zburătoare…

Se reia ciclul. Să spunem că în a doua fază merg pe varianta F 35. Pentru acest avion, care este deja de generaţia 4 spre 5, un avion extraordinar, am avut şi noi propunere să participăm la acest program acum 10 ani. Vreau să se înţeleagă foarte bine! Armata e a ţării, nu a vreunui partid politic. Când un fost prim-ministru declara “ce înseamnă asta? Decât să dau 1% din PIB pentru tancuri, mai bine dau pe nu ştiu ce…’’ este un comportament tipic al politicului în situaţie de pace prelungită. Dă armata de-o parte!

Or fi crezând că armata e vreo chestie pe care o chemi cu o zi înainte de începerea războiului…

Armata trebuie pregătită din timp de pace pentru a putea face faţă unui eventual război. Şi-acum să mă întorc la avionul F16. Ultimele achiziţii de F16 s-au făcut de către Israel – 300 de bucăţi – atenţie ce vă spun, ultimele variante, bloc 52 şi bloc 60, iar Emiratele Arabe Unite încă vreo sută şi ceva de bucăţi, acum un an, un an şi ceva. Cu 24 de avioane second-hand la un miliard, cât ar trebui să dăm pe astea, mai bine cumpărăm – costă cam 60 de milioane un avion nou – o escadrilă de la 12 la 15 avioane, pe care le ţin 40 de ani în dotare! Apăi dragă domnule, ce e mai rentabil? Să iau 24 de vechituri care expiră peste 10 ani sau 15 noi pe care să le ţin 40 de ani? Atenţie, la aceiaşi bani… Fac un proiect şi merg în perspectivă. Că iară m-apucă pandaliile! Până şi comuniştii judecau înzestrarea pe un termen de minimum 20 de ani.

Daţi definiţia acestui tip de achiziţie care ni se pregăteşte!

Pierdere de bani şi imposibilitatea de a se asigura apărarea aeriană a României pe termen lung. Achiziţia acestor second-hand-uri varianta bloc 25 este o opţiune care, practic, nu rezolvă nimic, aparatura electronică de la bord fiind sub ceea ce avem la ora actuală pe MIG-urile noastre modernizate şi incompatibilă cu sistemul de comunicare LINK al NATO. Când am modernizat MIG-urile 21 a fost o mişcare deşteaptă aducându-le spre generaţia a 4-a, iar bloc 25, care vor să fie cumpărate acum, fac parte din generaţia a 3-a. Deci cumpăr un avion cu o clasă mai jos faţă de ceea ce am avut!

Este un interes în acest caz…

Interes cum să vă spun eu, legat de Marele Licurici , ca să nu mai discut altceva!

Chiar dacă ei ne asigură că intrăm în programul pentru F 35, vreau să spun că pînă ajungem acolo mai trec 20 de ani, iar peste 10 ani va trebui să facem noi achiziţii. Sunt mulţi la rând care au participat deja la programul F35 pe care România l-a refuzat acum câţiva ani. Dom’le, afacerile de aviaţie sunt afaceri politice. În momentul în care îţi cumperi un avion, îţi iei şi un partener pe termen lung. Atenţie ce vă spun, că acest partener îţi asigură modernizarea, asistenţa tehnică, pregătirea personalului şi aşa mai departe… Atenţie la acest aspect pe care toată lumea-l neglijează!

Ne ajunge atunci miliardul despre care discutăm?

Bineînţeles că nu! Nu există cazuri în lume să cumperi avioane fără să ai contrapartidă. Ce înseamnă contrapartidă? Fabricantul îţi dă dreptul şi îţi creează şi posibilităţile de a produce în ţară părţi componente ale avionului, fie îţi dă altceva în loc. Haideţi să luăm exemplul polonezilor; Ei au cumpărat F16, blocul 52, varianta nouă, dar au obţinut şi contrapartidă, o universitate dată «la cheie» de americani şi multe alte facilităţi. De exemplu, Grippen-ul oferă contrapartidă de peste 100% din valoarea achiziţiei. Deci dau două miliarde, dar voi primi contrapartidă de cel puţin două miliarde; în turism, în industrie şi aşa mai departe. Eurofighter-ul! Ce, nu putem asambla şi noi o aripă la Craiova? Putem revitaliza nişte fabrici şi să creăm locuri de muncă. Se ştiu toate aceste lucruri, dar nu se ţine cont de părerea specialiştilor din armată. Generalul Croitoru le-a spus-o verde-n faţă şi a fost ’’zburat’’ de la conducerea Statului Major.

 

 

Interviu Cotidianul

51 de comentarii:

  1. Asa este! Politicul nu asculta niciodata de specialistii militari. Armata trebuie sa se descurce cu ce are! Si fiindca n-are, se descurca prin PROFESIONALISM. Asta inseamna politizarea Armatei prin conducere civila -coruptie, incompetenta, nepotism, lichelism si indiferenta! Specialistii pleaca din sistem, ceea ce nu are cum sa-i faca bine Armatei in intregul ei, dar le convine cretinilor numiti politic si slugilor lor -se pot „desfasura” in voie, nu se mai impiedica de specialisti, precum generalul Croitoru si altii, care au platit cu functia curajul de a-i infrunta pe nemernici La asemenea oameni de onoare, nu tinea spilul politic: „Taci, ca stim noi mai bine ce-avem de facut!”. Urmarile „civilizarii” conducerii Armatei de dupa 1990 incoace, le vedem cu totii! Javrele dracului nenorocite, isi fac mendrele pe banii nostri din impozite si taxe, iar Armata…tace, fiind bine incorsetata in Regulamente si Legi, facute de catre EI, civilii, ce nu sunt decat niste sugative in „organismul militar”. Punct!

    • Da, ai mare dreptate. „Civilizarea” conducerii armatei a fost o eroare. Mai ramane sa fie numita o muiere ministru apararii si sa comande asta culcat si la stanga imprejur!

      • in Spania e o femeie la ministerul apararii si armata astora e cam la nivelul germaniei…

        • Am sa cred in capacitatea muierii de a comanda barbati sub arme cand am sa vad una amiral sau general. Tu crezi ca „seniorita” aia castiliana stie barem ce dezbatem noi pe aicea pe forum? E politician. Greenhorn! Eu zic ca n-are habar cum se pune masca de gaze pe o figura fardata. Sa ne intelegem, nu contest bravura femeii sau capacitatea de a fi lucida, talentul stiintific, combativitatea sau indemanarea manageriala (vezi Ecaterina Teodoroiu, Tereshkova, Thatcher , Curie, etc) dar razboiul e alta poveste. O femeie ofiter superior e impotriva naturii ca sa zic asa. In istorie zau eu nu stiu nici una. Crezi ca un general castilian o baga in seama pe asta? A facut barem armata? Cum sa fi ministrul apararii, indiferent de sex daca nu ai facut armata? Ce prestigiu poti avea in fata trupei daca esti civil si n-ai facut-o? Iar daca esti si muiere e si mai greu sa te impui.

        • Breeeee misoginule! Iei bataie acasa de la nevasta si te dai si tu rotund pe aici?! Rusine frate, fi barbat acasa, cand da, fuuuuugi……. 🙂 🙂
          PS Si americanii au avut un general femeie Sef de Stat Major al Air Forces. Gagica cica fuses piloata cu multa experienta…
          Bre da dupa ton iei bataie mai mereu si la greu! 🙂 🙂 Tot cu papucul? Ca mie mi-a povestit un coleg, ca io, iti poti da seama, nu patesc astfel de rusini… 🙂 🙂

  2. pai e un conflict intre intentii.

    unii vor second hand in special pentru ca e de generatia a 3-a si pot veni ei sa le mai puna un beculet si sa mai ia un miliard, doua, tot pe alea 24 de vechituri.

    pilotii si specialistii isi dau seama ca e o tzeapa, ideea e sa se imbogateasca aia cu upgrade-urile si ei vor pica la mijloc.

    investitiile in contrapartida nu sunt nici ele bune pentru ca ar sustine industria nationala de aparare si cea de aviatie. Pai daca avem industrie nu mai putem sa importam si nu mai ies comisioanele – dupa fightere unii vor sa importe tot felul de alte lucruri si se incurca in industria romaneasca.

    de ex. daca luam transfer de tehnologie si comenzi putem sa ne punem la punct industria de aparare ca sa produca aproape tot ce are nevoie Romania – transportoare, nave de lupta, etc.

  3. Ar fi cazu sa ne punem sa facem arme cu puls electromagnetic ca nu o sa mai putem sa cotra-atacam avioanele inamice cu…avioane…

    Si toate taxele (procentul care revine armatei) care le platim sa se duca direct in armata sa le gestioneze oameni (tot din armata, nu partide/guvern/presedentie) votati de soldati, daca tot armata a devenit un fel de partid tratat ca opozitie de catre putere…

  4. a propos de contrapartida, mi-am dat seama de o chestie – turismul ar putea fi o zona interesanta. iugoslavii cand au cumparat tehnologia pentru trainer de la englezi in anii ’80 – i-au platit cu 6.000 de bilete la mare.

    credeti ca n-au cheltuit si englezii aia un ban in Iugoslavia cat au stat acolo? si poate au mai zis si ei pe la un prieten, si-au aratat pozele de vacanta si au venit si altii mai tarziu, pe bani. cu timpul, s-au pus la punct statiunile.

    asa ar trebui si noi sa facem cand dam bani pe ceva – sa fim siguri ca o parte din bani se intorc sau sa producem noi oportunitati cu ei – e foarte utila cooperarea si vanzatorii din domeniul militar sunt foarte flexibili – thailandezii acum vreo cativa ani au cumparat chestii de la europeni si de la americani platind in pui congelati (iar Lockheed acceptase plata in pui contra avioane F-16, insa a pierdut licitatia in fata Gripen cand a fost vorba de inlocuirea flotei de F-5 (desi Thailanda are deja o flota de F-16 A/B).

    • numa ca la noi lumea zicea „uite cati bani lasa astia, hai sa scumpim tot, sa ne putem lua inca 3 vile” in timp ce serviciile sunt de 2 lei.

  5. Nu s-a pus niciodata problema ca Block 25 sa vina in configuratia originala. Cat despre viabilitatea unei forte aeriene la mana a doua uitati-va la Chile: majoritatea avioanelor sunt la mana a doua.

    • Si ca sa demonstreze fiabilitatea avioanelor la mana a doua, cilienii au pus un f 16 pe burta ieri… 😉
      http://twitter.com/#!/R_ceballosp/status/185765502809931777/photo/1/large

    • Chile avea deja F-16 A/B si a luat in completare de la olandezi avioane upgradate, la vreo 200 milioane. Nu incep un program nou de inzestrare cu un avion vechi, ci mai inlocuiesc si ei din aparatele care nu mai merg.

      acum tin competitie pentru avioane noi – vor inlocuirea flotei de F-5 si au invitat si Gripen – desi trebuie retinut ca Chile e total in zona de control americana, sunt si membri NAFTA.

      daca vrem sa cautam decizii corecte trebuie sa ne uitam in afara coloniilor si statelor dominate, gen tarile arabe – la tarile care au o marja de libertate in selectie.

      a propos, uite ce se discuta azi in Filipine, o fosta colonie americana, despre Block 25 – desi aia de la externe le vor, cei de la aparare sunt contra. se pare ca a vorbit cu pilotul ala batran de la noi, ca au aceeasi pozitie – care e ideea sa iei vechituri, sa le upgradezi, dupa care sa le zbori cativa ani si sa le pensionezi.

      http://www.abs-cbnnews.com/nation/04/03/12/defense-not-keen-purchase-us-fighter-jets

      MANILA, Philippines – Defense Secretary Voltaire Gazmin expressed reservations over the country’s plans to purchase old F-16 fighter jets from the United States, as earlier announced by Foreign Affairs Secretary Albert del Rosario.

      „The F-16 (acquisition) is still being studied because the F-16s are old in the inventory. If they give that to us, we have to upgrade them and after upgrading, we’ll look at the flying hours left,” Gazmin told reporters.

      He said the Philippines will only feel short-changed if after the upgrade, “the flying hours left is one or two years.”

      He noted a pilot will have to be trained for two years to fly a jet, he said.

      He said the country does not have jet pilots. The Air Force used to have F-5 fighter jets but these were decommissioned due to high maintenance costs.

      The Cabinet secretaries are due to meet with US defense Secretary Leon Paneta and Secretary of State Hillary Clinton Washington later this month.

      They will seek “minimum defense posture” which, Gazmin said, are equipment needed so that the Philippines will not be „pushed around by those who want to bully us.”

      • Vezi si tu cat de saraca e Filipine si mai dicutam, de ce nu au bani de F-16 chiar si la mana a doua. Oricum in momentul de fata nu se mai pune problema de achizitie de avioane in uz pentru Romania, ci de avioane noi. Indonezia a cumparat lotul care era destinat Romaniei.

  6. E un an electoral si la voi iar Puterea are prioritati electorale . Inchipuitiva ca voturile sunt mult mai importante decit niste avioane sau chiar decit securitatea unei Societati . Deacum si pina la alegeri nu veti avea decit colive si cadouri , doar sa le dati voturile necesare . Cea ce politicienii inteleg foarte bine e sa numere voturi si sa le cumpere cu banii alegatorilor ( din buget ) .

  7. OFF:

    Cica MRU e jumate ungur, da el nu spune nimic, mai si vorbeste ebraica la perfectie…

  8. sa ma kk pe ele de block 25..ce naiba facem??ne batem joc de noi??nu putem si noi sa luam macar un block 52??sa putem zice ca am luat ceva nou si modern..desi nici block 52 nu e de ultima generatie..ma refer ca deja exista varianta block 60 si varianta v cu radar aesa.

    • nu-i bai, las ca luam si niste abrams „reconditionate” tarate prin iraq si alte razboaie si nu o sa avem bani de combustibil….

  9. Cred ca ne-am permite sa luam 24 de F16V, dupa care putem „primi” cateva zeci debucati de F16 Bl25, nu mai vechi, cu 2-4000 de ore de zbor (ramanand cu aprox. 5-6000 de ore de zbor rezerva, care in ritmul de zbor de 500 ore/an si-ar epuiza resursa in minim 10 ani), pe care sa le repunem pe picioare cu motoare si avionica noua la LM-Aerostar, la standard V, pentru a ne completa efectivele pana la numarul initial de MIG21 Lancer care au fost in inzestrarea ROAF.

    Am avea si offset si numar acceptabil de aparate in inzestrare.

  10. „România a ofensat stupid Suedia, ignorând invitaţia de a fi reprezentată la exerciţiile militare Gripen

    La 75 de ani de la înfiinţarea Saab, compania suedeză şi guvernul de la Stockholm au organizat, zilele acestea, exerciţii militare aeriene la baza Ronneby, în Sud-Estul ţării scandinave. La evenimentul la care au participat escadrile ale tuturor ţărilor care deţin avioane Gripen (Suedia, Cehia, Ungaria şi Africa de Sud) au fost invitaţi reprezentanţi din toate ţările care au diverse interse în programul Gripen, inclusiv România. Invitaţii oficiale scrise au fost trimise la ambasade şi la cartierele generale ale Forţelor Aeriene din ţările respective.
    La eveniment au participat 17 ataşaţi militari, din tot atâtea ţări invitate, a declarat Gabor Nagy, comandantul bazei Ronneby.”Am aflat cu mirare că nu a venit nimeni din partea României. Nici nu ni s-a răspuns în vreun fel la invitaţii, care au fost trimise cu o lună înainte de exerciţiile aeriene de aici”, ne-a declarat Jerry Lindbergh, directorul Programului Gripen pentru România, din partea Agenţiei pentru Exporturi Militare a Suediei.
    Oficialul suedez precizează că, deşi evident şi-ar dori ca România să aleagă Gripen pentru înnoirea flotei sale de avioane de luptă multirol, nu ar fi dezamăgit, dacă opţiunea ţării noastre ar fi alta, însă în urma unui proces transparent. ”Noi ştim că oferta noastră este cea mai bună din punct de vedere al raportului calitate/preţ, dar ştim că sunt multe elemente care trebuie considerate în cazul unei asemenea decizii. Ar fi de dorit, totuşi, ca nu doar un singur element să conteze”, a spus Lindbergh, cu referire la orientarea pro-americană a politicii externe a României.

    Revenim cu amănunte”

    http://www.jurnalul.ro/observator/avioane-gripen-saab-608907.htm

    • Da bai Lindberg, pun americanii scutul in Romania si noi il aparam cu avioane suedeze. Sa fim seriosi.

      • Eu as vrea sa-l aparam cu avioane rusesti pilotate de piloti romani, pana deasupra Transnistriei, inclusiv!

        Toata lumea ar fi multumita!

      • de parca noi am fi baza, noi (si polonezii) suntem doar avangarda … de fapt toata tara cam asta e, buffer zone in caz de conflict cu … cineva.

  11. Zicea unu in articol ca F-16 nu a fost doborat in conflictele in care a actionat. De la acel paragraf am incetat sa mai citesc.

  12. ce nu pricep eu – Romania vinde Croatiei pe mai nimic (2 milioane bucata) niste Mig 21 resapate, dar destul de moderne ca avionica, un block 40.

    in schimb, romanii ar cumpara pe 1 mld euro niste F-16 vechi inferioare ca avionica celor pe care le vand croatilor.

    pai daca alea mai zboara si croatii pot sa faca politie aeriana cu ele nu inteleg de ce nu le pastram noi si economisim 1 mld. de euro.

    ideea cu avioanele noi era ca e o modernizare atat a aviatiei cat si a industriei – si finantezi cumparatura sau o parte din ea prin slujbele create de offset. Asa aviatia primeste avioane noi, pilotii sunt fericiti, zboara, intra intr-un program coerent vreme de 30 de ani, industria primeste comenzi, se creeaza si salveaza mii de locuri de munca, contribuabilii sunt si ei fericiti ca achizitia se finanteaza din taxele platite de noile locuri de munca, economia creste, apar noi oportunitati, etc.

    pe varianta F-16 vechi eu vad numai costuri mari, un program ametit si nesustenabil – stam cativa ani pe ele, pe urma chipurile trecem la F-35 – pe care de fapt nu ni-l permitem, alte costuri de tranzitie, belele, etc.

    n-are niciun sens planul asta, pare o chestie impusa de vanzator caci de partea cumparatorului nu se vad niciun fel de beneficii si se inhameaza la costuri imense, avioane vechi, un proiect neclar in care „vedem noi ce facem” peste 10 ani cand expira si noile avioane pe care de-abia am invatat sa le operam.

    • „ce nu pricep eu – Romania vinde Croatiei pe mai nimic (2 milioane bucata) niste Mig 21 resapate, dar destul de moderne ca avionica, un block 40.”…

      Haida bre??!! De unde ai informatia asta? Cine a zus, unde a zis asta??
      A fost cumva de 1 aprilie?

      • era ceva printr-un ziar croat, citat pe acest blog – sa zicem ca e o posibilitate, o oferta, mai e mult pana departe cand s-ar si vinde.

  13. http://romanian.ruvr.ru/2012_04_02/70438241/

    in timp ce mascaricii astia de la noi nu stiu cum sa imparta coliva ,vecinul mai mare dela est e pus pe treaba…
    rusii au un plan de inzestrare ..si oamenii care or sa utilizeze tehnica respectiva or sa fie sub forma unei garzi nationale..

  14. Breeeeeee…tot nu va saturati sa va hraniti cu vise??? Inca nu v-ati prins ca pe trompetistii aia de ne conduc ii doare fix in paishpe de ȚARĂ si de ARMATĂ ??? Planul e sa fim terminati, si aia o sa se intimple…Restul e can-can…Visele cu UNIREA, cu dotarea Armatei si dezvoltarea ROMÂNIEI , asa o sa ramina…doar vise!

      • Si ce ma omoara pe mine e ca tot ai nostri ne termina, nu strainii…Cozile de topor…

        • Conspiratie?! 🙂 Bre nu e nici o conspiratie, e doar prostia si incompetenta alor nostri. Nici a mai a dracu conspiratie din lume nu ar reusi sa ne faca atata rau.

          Intr-o povestire mai veche se spune ca la Gomora, inainte de distrugerea cetatii, era un singur diavol, care toata ziua statea pe poarta cetatii si dormea dus. Si asta din cauza faptului ca pur si simplu nu avea pe cine sa mai strice, ca toti erau stricati!
          La fel si la noi: ce conspiratie, ce conspirationisti, cand noi insine ne facem tara praf cu atat de mult talent. Aia saracii, conspirationistii, nici daca ar vrea nu ar reusi sa aiba „performantele” idiotilor care ne conduc…

      • Nici nu stiu ce sa mai inteleg, e adevarata asta cu conspiratiile straine sau e doar base(sau politicienii in general) care vrea sa arunce vine in toate partile….

        Oricum, chiar daca ar varianta cu strainii ca vor sa ne dea na-na atunci bravo lor, statu’ e de vina ca permite acest lucru, deci tot aia de la conducere sunt vinovati.

  15. Hai sa gindim pe termen mediu si lung. In zece ani sper ca Ro sa inceapa dotarea cu drone. Dronele sint mai ieftine, mai usor de inlocuit, iar in citiva ani vor fi drone care vor actiona ca avion de vinatoare, cu performante mult peste ce pot face aparatele cu oameni la bord. Deci ce cumparam azi (avioane cu piloti) probabil ca nu va face fata in 30 ani, indiferent ca e nou sau vechi. Trebuie sa ne asigure protectia pentru 10-15 ani, cind se va face transferul spre drone la un pret si o calitate rezonabila. In aceste conditii aparate noi nu cred ca sint varianta cea mai economica.

    Care sint optiunile? 1. F16 vechi, cu investitii aditionale in upgradeuri. 2. Gripen C/D nou.

    Nu cred ca ne permitedm F16V nou, sau Gripen NG. Si daca ne-am permite, nu cred ca ar avea rost sa cheltuim banii, cind aceste avioane vor fi inutile in 20-30 ani.

    Cum decidem intre variantele 1 si 2?

    A. Cred ca pretul e un criteriu important. Dar trebuie sa se includa in asta trainingul pilotilor, costurile de operare, inarmarea aparatului si upgrade-urile.

    B. Un alt criteriu e rolul aparatului in sistemul de aparare: poate ataca la sol (tancuri, etc.) sau nave? Ca daca nu, iti trebuie bani de elicoptere. Are sisteme de arme care sa-i permita sa execute misiunile de care ai nevoie? Degeaba e un avion bun, daca n-are un radar performant, sisteme de comunicatie compatibile cu restul armatei, etc.

    C. Exista avioane si piese de schimb in rezerva? Ce te faci daca intr-o zi proasta pierzi 5-6 aparate? Cum le inlocuiesti? Vor fi producatorii in business in 10-15 ani? Daca producatorii dau faliment, de unde iei piese de schimb? Sint suficiente avioane vechi pe piata pentru a te asigura ca le poti mentine pe ale tale?

    D. Care e rolul tau in alianta? Daca te limitezi la supravegherea/apararea propriului spatiu aerian e una, daca va trebui sa-ti trimiti avioanele peste hotare, la baze aliate, operind in cooperare cu altii, e alta.

    E. Exista upgradeuri pe care le poti cumpara mai incolo? Azi n-avem bani de configuratii foarte performante, dar in cinci ani poate ca ne permitem un radar nou. Se poate face asta, sau ce avem e capat de linie?

    F. Ce folosesc potentiali inamici? E aparatul/sistemul de arme mai bun sau echivalent? E producatorul in relatii mai bune cu potentialii inamici decit cu noi? In caz de conflict va colabora producatorul cu noi sau cu inamicul?

    Aspecte care le consider irelevante ar fi:
    a. Offset. Inca n-am auzit de un exemplu in care sa functioneze pe bune. In mai toate cazurile e doar propaganda, sa indulceasca pilula. De multe ori platesti pentru aparatele de zbor, dupa care te alegi si cu un atelier de reparatii cu tehnologii invechite, care te costa sa-l intretii. Sau mai rau, te apuci sa construiesti aparate in tara ta, de o calitate indoielnica, la costuri peste buget, in imposibilitate de a exporta sau de a innoi tehnologia. In teorie suna bine, practic sint extrem de rare exemplele in care sa mearga.
    b. Participarea in programe viitoare. Cine stie cind F35 va fi gata, daca la ora aia va fi rentabil sau daca n-ar fi mai bine sa luam drone.
    c. Opinia publica. Toti ne dam cu parerea, putini stim toate detaliile. Specialistii trebuie sa-si faca datoria, nu sa asculte de politicieni sau amatori interesati in masini straine.

    Eu cam asta am de spus. Evident, am si eu preferintele mele, dar pina la urma trebuie sa intelegem ca sint decizii care nu ne apartin.

  16. faza e ca toti din jurul nostru se inarmeaza, noi ca de obicei stam si ne uitam

  17. Ne agitam comentand aici degeaba si visand la ce-ar fi daca. Adevarul e ca suntem vai de steaua noastra. spunea un batran calugar ceva de genu „va plangeti ca n-aveti preoti sau conducatori drepti, pai facetii. Ei sunt dupa chipul si asemanarea poporului. Nu sunt picati din luna sunt fii neamului.
    Cand va incepe ceva ne va gasii ca de obicei in curu gol. Dar tot ca de obicei, prin nu stiu ce miracol noi tot aici vom fi, ca vom fi facuti bucati, ca ne vor imparti, ca ne vor cumpara, nu va pleca nimeni de aici cu pamantul in spate si un nucleu al populatiei va ramane mereu aici. Noi vom fi aici multa vreme dupa ce SUA vor fi prefacute in cenusa ca toate celelalte imperii. E adevarat ca indivizi nu vom fi poate niciodata multumiti, dar ca natie nu vom pieri. O spune istoria nu eu.

    • Absolut ADEVARAT ! partea proasta e ca jmekerii, cozile de topor adica, vor fugi care pe unde si-au transferat cashcavalul, iar noi, prostimea, o sa murim, ca de obicei, pentru bucata asta de pamint…
      uite 2 chestii de suflet, emblematicepentru poprul român…vreau sa cred …:D

      http://www.youtube.com/watch?v=NzpC8Wt6q4I

      Decebal către popor

      Viaţa asta-i bun pierdut
      Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
      Şi-acum ar vrea un neam călău
      S-arunce jug în gâtul tău:
      E rău destul că ne-am născut,
      Mai vrem şi-al doilea rău?

      Din zei de-am fi scoborâtori,
      C-o moarte tot suntem datori!
      Totuna e dac-ai murit
      Flăcău ori moş îngârbovit;
      Dar nu-i totuna leu să mori
      Ori câine-nlănţuit.

      Cei ce se luptă murmurând,
      De s-ar lupta şi-n primul rând,
      Ei tot atât de buni ne par
      Ca orişicare laş fugar!
      Murmurul, azi şi orişicând,
      E plânset în zadar!

      Iar a tăcea şi laşii ştiu!
      Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
      Să râdă! Bunii râd şi cad!
      Să râdem, dar, viteaz răsad,
      Să fie-un hohotit şi-un chiu
      Din ceruri până-n iad!

      De-ar curge sângele pârău,
      Nebiruit e braţul tău
      Când morţii-n faţă nu tresari!
      Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
      Când râzi de ce se tem mai rău
      Duşmanii tăi cei tari.

      Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
      Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
      Zamolxe, c-un întreg popor
      De zei, i-am întreba: ce vor?
      Şi nu le-am da nici lor pământ
      Căci ei au cerul lor!

      Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
      E rău destul că ne-am născut:
      Dar cui i-e frică de război
      E liber de-a pleca napoi,
      Iar cine-i vânzător vândut
      Să iasă dintre noi!

      Eu nu mai am nimic de spus!
      Voi braţele jurând le-aţi pus
      Pe scut! Puterea este-n voi
      Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
      Că zeii sunt departe, sus,
      Duşmanii lângă noi!

      Tot off-topic…scuze , nea George !

      • Imi place foarte mult Cosbuc…nu e offtopic de loc…
        …..Totuna e dac-ai murit
        Flăcău ori moş îngârbovit;
        Dar nu-i totuna leu să mori
        Ori câine-nlănţuit….ador versurile astea!
        ….Voi braţele jurând le-aţi pus
        Pe scut! Puterea este-n voi
        Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
        Că zeii sunt departe, sus,
        Duşmanii lângă noi!….ar trebui sa luam aminte, cei care inca mai au obiceiul sa gandeasca cu proprile lor minti, din ce in ce mai putini insa!

        • ADEVARAT! Pentru cine are urechi sa auda, si creier sa inteleaga… Nu ne asteptam la clasa pulitica sa inteleaga..Nadejdea tot in noi e…din pacate. dar stii cum e…poporul care nu isi invata istoria, e condamnat sa o repete!

  18. Generalul nostru de aviatie afirma ca:
    ,,În momentul în care îţi cumperi un avion, îţi iei şi un partener pe termen lung. Atenţie ce vă spun, că acest partener îţi asigură modernizarea, asistenţa tehnică, pregătirea personalului şi aşa mai departe… Atenţie la acest aspect pe care toată lumea-l neglijează!,,
    Cred ca din motivul mentionat mai sus, Basescu vede in fata ochilor, cand este vorba sa cumparam avioane, doar F16.Dupa cum afirmam si altadata, asa cum este normal, specialistii in aviatie militara si securitate nationala, sunt mai bine documentati si vad lucrurile pragmatic, fata de noi, forumistii.
    Generalului nostru i-a scapat faptul ca un Mirage 2000, grec, a doborat un F16, turc, in anii 1980.
    Candva, ideea era sa cumparam SH F16, pe care sa il folosim circa 10 ani, pana cand putem sa ne dotam cu F35.Teoretic ideea nu suna rau, insa la modul real, nu stiu daca financiar ar fi fost posibil de respectat acel termen de dotare cu F35.
    Daca cumparam acum 48 de aparate F16,block 52, noi, peste cel mult 20 de ani, aceste aparate vor fi cel putin uzate moral, in comparatie cu aparatele din generatia 5, sa nu mai vorbim de cele din generatia 6, de care se tot scrie prin presa, ca se lucreaza la dezvoltarea lor, normal, de americani, ca ceilalti inca nu au ajuns nici la generatia 5(nu ma refer la prototipuri).

    • exact asa e, iti iei un partener ca avioanele nu le iei ca sh pe 10 ani, ci pe 30 si trebuie sa fie mentinute moderne – daca iti iei vechituri cum le mai mentii moderne, cand ele sunt terminate de cand le iei?

      au cazut o gramada de F-16 si singure, nu e nimic special la ele ca sa nu poata fi date jos – dar cine se bate cu americanii – irak, afganistan – nu are sanse prea mari datorita disproportiei tehnologice si numerice, indiferent ce aviatie ar avea. in plus, americanii folosesc F-16 dupa ce superioritatea aeriana a fost deja castigata cu alte aparate, F-16 e folosit mai mult pentru bombardat la sol.

      nu a fost un avion rau, chiar e bun si in ziua de azi – dar peste ani cum ti le mentii moderne cand ele sunt pensionate de principalul utilizator, ala nu mai plateste grosul de R&D? si ce parteneriat e ala intre doua tari cu nevoi complet diferite, unii vor ofensiva, altii defensiva, totala disproportie ca marime, nevoi, etc?

    • RomaniaTricolor

      Interesant de urmarit noul reprezentant al FMI la Bucuresti, un…olandez. Da, pleaca Jeffrey „Talpa Rupta” Franks! 🙂 Poate „ne forteaza” Olanda sa construim la Damen Galati niste nave in plus pt. Marina si Paza de Coasta, ar fi chiar asa de rau?!

    • Olandezii nu ne vor in Schengen si chiar in U.E. pentru ca s-au saturat de delicventii din Romania care le creaza probleme si de autoritatile romane, corupte, birocrate si ineficiente.Tehnica de lupta pe care o detinem sau am putea-o detine nu are nicio legatura cu actuala atitudine a olandezilor fata de aderarea tarii noastre la spatiul Schengen.

  19. citatele astea asta ar merita inramate:

    „Un alt fost ministru zicea aşa: -‘’Luăm F16 la mâna a doua!’’. E exact cazul unei maşini second-hand care poate ceda oricând la un drum mai greu. Numai că aici vorbim de avioane care pot ceda în zbor, căci asta le e soarta după un anumit număr de ore. Cred că se înţelege foarte clar despre ce este vorba.
    ….
    E vorba de mândrie naţională până la urmă, ca să nu mai vorbesc de faptul că niciun străin nu-ţi va apăra ţara niciodată.”

    intr-adevar, aliantele sunt bune, mai ales la factorul de stabilizare, deterrence, dar daca e la o adica trebuie sa te bazezi in primul rand pe tine. in plus, daca esti tot timpul varza si rupt in fund se cam plictisesc si aliatii de tine sa te apere.

    asa ca nu trebuie sa te axezi doar pe aliante si sa stai expus – si in 1940 aveam garantii de securitate engleze si franceze si cand au venit rusii sa ceara Basarabia, ai nostri au vazut ca aliatii nu zic nimic si s-au dus si la Hitler – ala a zis, cinic, sa va apere englezii si francezii, aveti tratat…

    cu americanii nu suntem parteneri decat in capul nostru – din pacate in al lor noi suntem un fel de cunostinta de la tara care cand vine in vizita se dau plecati si nu deschid usa – in schimb isi fac casa de vacanta pe terenul lui si se prezinta sa incaseze o parte din recolta la care n-au lucrat, il pacalesc cu tot felul de chestii pe taranoiul snob care se da mare prin sat ca are asa cunostinte tari, „are pile mari la oras.” Cam astia suntem. Ce nu inteleg astia cu teoria licuriciului e ca ala te calca in picioare daca il lasi – trebuie sa te respecti in relatiile cu el, sa impui limite, sa ceri si tu lucruri la schimb – ar trebui ca toti diplomatii romani sa fie trimisi in Polonia la specializare sa inteleaga cum se fac relatiile cu SUA si UE.

    de altfel, eu sunt sigur ca americanii ar muri aparand mai degraba Suedia sau Finlanda de rusi decat pe noi – desi aia nu sunt in NATO au relatii mult mai stranse, inclusiv militare, si se respecta reciproc, nu sunt considerati ca fraierii de la tara.

    • „de altfel, eu sunt sigur ca americanii ar muri aparand mai degraba Suedia sau Finlanda de rusi decat pe noi – desi aia nu sunt in NATO au relatii mult mai stranse, inclusiv militare”

      ca sa nu vorbesc neargumentat, la fiecare 2 ani Suedia, Norvegia si Finlanda tin exercitii masive cu americanii, britanicii si canadienii in Arctica. Luna trecuta, au fost 14.000 de militari implicati in exercitiile din Suedia si Norvegia – foarte complexe de altfel, cu debarcari, artilerie, aviatie (inclusiv Gripen, F-16, elicoptere), etc.

      http://4gwar.wordpress.com/2012/03/27/arctic-exercise-cold-response-2012/

      au mai fost exercitii si pe la noi – dar nu asa masive si nu asa de aproape de granitele Rusiei si nici asa de evident centrate pe rusi – la noi vin sa simuleze Afganistanul, Irakul, etc., nu ca ne apara pe noi.

      probabil ca oricum nu ne-ar ataca nimeni ca daca vrea careva gen bogatii – petrol, gaze, aur, uraniu, cupru, etc. nu au nevoie sa ne invadeze – la noi se poate obtine orice pe cale pasnica si mult mai ieftin decat sa vii cu armata, belea, morti, raniti, NATO, etc.

    • Din pacate pentru Romania, ai dreptate.Subscriu la cele afirmate de tine.

  20. Eu sunt perfect de acord cu ce spune Mircea Budiaci. Am mai citit despre el si cred ca stie ce spune, avand in vedere ca este un fost pilot cu mare experienta, inclusiv a catapultarii, dintr-un mig-23 UB.

    Din punctul meu de vedere, solutia este simpla: Se pot cumpara un numar de 12-15 F-16 noi minim block 52+, de preferat cu tot ce au pus israelienii pe ale lor, care stiu cu ce se mananca razboiul si victoriile aeriene. Asta pentru inceput.
    Ulterior se poate achizitiona, in loturi de 12-15 avioane, intregul numar de 48 necesare, pe care sa le modernizam, in timp, pana la nivelul F-16V, adica AESA in principal.

    Daca ar face asa cred ca ar fi bani care sa acopere costurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *