In cele mai crunte vremuri si in cele mai crancene momente, ale Istoriei Romaniei, apar, cateodata oamenii deosebiti. Unii provin din neamuri renumite ale Tarii, altii apar din neant, din nesecatul izvor de Romanism si noblete al acestui neam nemuritor.Pe vreamea cand femeile erau privite doar cu usoar condoscenta, de catre militarii europeni, in modesta Armata Romaneasca, de la inceputul Primului Razboi Mondial, o fata simpla de pe Jiu, a luptat si a murit, pentru Tara sa si a noastra! Iar in acele vremuri, cand in multe alte tari, femeile nici nu aveau drept de vot, Armata Romana a stiut sa recunoasca un suflet mare, intr-un trup atat de mic.
La declansarea Primului Razboiu Mondial, Catalina s-a inrolat intr-una dintre primele unitati de cercetasi din Bucuresti, numita “Pastorul Bucur”. In dimineata de 15 august 1916, este chemata la sediul Crucii Rosii, impreuna cu toti cercetasii, ajutand apoi la tratarea ranitilor. Debutul in lupta l-a avut in batalia de la Podul Jiului, din 14 oct 1916, in Targu-Jiu. Acolo o companie de militie, impreuna cu civili si cercetasii, au luptat impotriva trupelor inamice aflate in ofensiva. Din randul cercetasiilor s-a evidentiat, pentru prima oara, Ecaterina Teodoroiu, “Eroina de la Jiu”. Felicitata de insasi Familia Regala, pentru curajul sau, tanara eroina avea sa se alature definitiv Armatei Romane, dupa moartea fratelui sau, Nicolae, in luptele de la Porceni.
Din acea zi, Ecaterina a luptat sub comanda Lt. Gheoreghitoiu, fostul comandant de pluton al fratelui sau.
In foarte scurta ei cariera Ecaterina Teodoroiu a fost prizoniera, reusind sa se elibereze singura, ranita de mai multe ori. Evacuata, ca ranita , la Iasi, dupa infrangerile dureroase din toaman-iarna lui 1916, va fi ridicata la gradul de sublocotenent de catre Majestatea Sa Regina Maria, pe patul de spital. Participanta in prima linie la luptele diperate duse de Armata, pentru apararea Moldovei, tanara sublocotenent va cadea in lupta, in fruntea plutonului sau pe data de 22 august 1917 , pe Dealul Secului, deasupra paraului Zabrauciorul, in zona Muncelului…
http://www.muzeulgorjului.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=55&Itemid=52
O simpla si plapanda fata, o tarancuta de pe Jiu, o copila care nu dorea altceva dacat sa devina invatatoare…Un simplu om, o simpla romancuta…Acesta nu este o biografie a Catalinei! Este doar un articol modest, despre Romania, despre noi toti, despre un popor care desi lovit din toate partile, nu a ingenuncheat, ci a ripostat cu lacrimi si durere,cu baionetele si cu dintii, cu imense sacrificii, dar care in 1918, pe 1 Decembrie, stralucea pe harta Europei. Ecaterina Teodoroiu este, poate, un simbol al Romaniei in acele vremuri tulburi. E reprezinta esenta acestui popor simplu si puternic. Un neam nemuritor…
Incepand cu euforia primelor victorii, cand Armata Romana a intrat in Ardeal si continuand cu sangeroasele lupte din Defilul Jiului! Continuand cu Batalia pentru Bucuresti…cu oroare si spaima atacului turco-bulgar din sud…incercarea disperata a Armatei de a lupta pe doua fronturi…doar Sfantul Dumnezeu stie ce era atunci in sufletul strabunicilor nostri, in sufletul Armatei Romane, care se vedea in imposibilitatea da a-si apara Tara!
A urmat apoi retragerea in Moldova, parjolirea pamantului in fata invadatorului, si lupte continue pentru a rezista, macar in Moldova. Comandantii germane de pe frontul romanesc nu asteptau decat primavara lui 1917, pentru ucide o Armata Romana pe care o credeau déjà un mort viu! Daca ar fi stiut ceva istorie ar fi fugit urland de acest “mort viu”, pentru ca in Romania de atunci si morti luptau pentru tara lor…
A urmat, probabil cea mai dura si cumplita campanie militara, din istoria moderna a acestei Tari. O campanie care a ridicat Romania din mocirla si agonia infrangerilor din toamna anului 1916 si a adus-o pe piedestalul eroismului poprului sau, in bataliile din vara anului 1917.
Agonie si mandrie, sange, sacrificiu, eroism si mantuire…toate le-a cunoscut Tara in Campania din 1916-1918. Mareata Tara, maret Popor…Povestea Ecaterinei este intr-un fel povestea Romaniei in acei ani cupliti, dar totusi atat de frumosi. Niciodata pana atunci, maretia Armatei Romane si a neamului Sau, nu fost mai palpabila si mai vizibila. Ne-am batut ca nebunii, ca dacii la Sarmizegetusa, dar spre deosebire de falnicii nostril stramosi…am invins.
Un popor care a reusit sa intregeasca, ceaa ce pierdut in urma cu 1800 de ani, nu poate fi altceva decat un neam mare si frumos, intelept si fanatic…un neam de morti vii…
Dumneazeu sa ocroteasca Romania si neamul sau, asa cum a a ocrotit-o mereu.
Trupe romane la Marasesti
GeorgeGMT
Tare frumos mai scrii Georgica. Respect.
Istoria noastra trebuie cunoscuta asa cum este ea! Ne-am invatat sau mai bine spus, am fost invatati, sa cunoastem eroii altora, istoria altora, astfel uitandu-i pe cei din neamul nostru. Laudabila initiativa ta George, fiindca eroii nu mor niciodata atat timp cat ei sunt pomeniti. Bravo!