Uimitor, neuimitor, americanii si-au ales Presedinte pe Trump, ramane acum ca si restul lumii sa vada ce si cum. Parafrazand o sintagma celebra, Trump va fi presedintele lor si, posibil, problema noastra.
Intre timp primele reactii:
- Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA ar putea provoca și o importantă incertitudine economică la nivel mondial, scrie Reuters. Dolarul american a înregistrat deja o scădere cu 2% iar bursele din Asia înregistrează pierderi importante. Pe măsură ce Trump se apropie de victorie, principalii indici asiatici continuau, miercuri dimineață, să se deprecieze. Indicele japonez Nikkei 225 scădea cu 5,42%, iar indicele Topix cobora cu 4,93%. În acelaşi timp, indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong se deprecia cu 3,6%.
- Dezamăgire și durere în sediile de campanie ale democratei Hillary Clinton. Susținătorii acesteia s-au prăbușit în lacrimi pe podea. Aproape toți analiștii consideră că Donald Trump nu mai poate pierde în acest moment cursa spre CASA ALBĂ. Actualul președinte american Barack Obama le-a cerut oamenilor să-și păstreze cumpătul pentru că, indiferent de rezultat, ”America rămâne cea mai mare dintre națiuni”.
- Susținătorii lui Donald Trump sunt convinși că acesta nu are cum să mai piardă, după ce a câștigat în cele mai importante state indecise. După numărarea voturilor din 41 de state, republicanul conduce cu 244 de electori, cu 35 mai mult decât democrata Hillary Clinton, care are doar 209.
Pentru victorie sunt necesari 270 de electori din cei 538 desemnați prin votul popular. Cotidianul New York Times estimează pe site-ul său de internet că după ultimele rezultate parțiale șansele de victorie sunt de peste 95% de partea lui Trump.
Sursa: EVZ.ro
Nu-mi ascund crunta dezamagire in cazul victoriei acestui clovn, dezamagire care a aparut inca de cand cele doua mari partide si-au desemnat candidatii (ba am fost dezamagit si de competitia interna din partide!!!). Este uimitor cum o mare democratie precum SUA nu a fost in stare sa ofere oameni valorosi, oameni seriosi in cursa pentru Casa Alba si ne-am trezit cu un candidat resapat – Hillary Clinton si un pacalici precum Donald Trump, un scandalagiu, un barbat in varsta de 70 de ani cu o nevasta de 40, pe deasupra si cu parul vopsit…
Dar asta-i viata si asta-i defectul marcant al democratiei; rar castiga cei merituosi, cel mai adesea castiga cei mai guralivi, cei mai mincinosi si mai fara scrupule morale, cei care toata viata lor n-au facut mare lucru ci doar dau din gura, cei care au discursul cel mai socant si placut maselor de zombi, iar americanii – din punctul meu de vedere – ne-au aratat ca si in cazul unei tari serioase si cu cetateni prosperi, prostia poate ajunge presedinte.
Mai ramane acum ca si in Franta sa castige un alt candidat cu totul execrabil, precum Le Penn si Rusia poate in sfarsit zambi satisfacuta, cu astfel de lideri lumea libera va avea probleme mari si foarte mari.
Pentru ca de fapt democratia – in care toti au drept de vot egal – este in esenta o idioto-cratie, acolo unde minoritatea celor merituosi este mereu, sau macar mai mereu, obligata sa se supuna majoritatii idoate. La fel la ei, la fel la noi, la fel cam pretutindeni.
Nici nu mai spun „Dumnezeu sa ne apere!” pentru ca ne meritam soarta si noi, si americanii, si britanicii, etc si nici macar Dumnezeu nu te poate salva de tine insuti, de prostia ajunsa dominanta, intr-o clasa politica occidentala retardata mintal si corupta moral pana in strafunduri.
Si cand te gandesti la Washington, John Adams, Jefferson, Lincoln sau marele si imensul Franklin D. Roosevelt…
GeorgeGMT
Doamne ajuta
Se pare ca a fost un presedinte destul de bun „prostul”, mai ales economic USA nu a mai avut asa booming de mult timp. Daca aveti rude pe acolo va rog sa ii intrebati si va vor confirma. Nu mai rumegati tot cctul ce vi-l pune media in farfurie si mai deschideti ochii si mintea.
Sau, poate, sunt eu ala pesimistu si Trump se va dovedi un al doilea Ronald Reagan. Putin probabil, dar ramane sa vedem…
Sa nu uitam ca Trump ii reprezinta pe republicani… deci poate ca dracul nu e chiar atat de negru.
E un sfarsit de epoca si inceputul alteia, nu neaparat mai buna in prima faza… Cert e ca o sa fie interesant 🙂
Trebuia sa devina si america o tara fascista
Mi se pare o exagerare total inutila (si deja lipsita de valoare retorica) sa acuzi pe cineva de fascism cand el nu e fascist. Dilueaza termenul pana va ajunge sa nu mai insemne nimic. Politologul evreu (dar republican) Paul Gottfried are o carte, Fascism: The Career of a Concept, care exploreaza acest abuz retoric
http://www.vdare.com/articles/paul-gottfrieds-fascism-the-career-of-a-concept-explains-why-elites-believe-trump-is-a-fascist
http://www.theamericanconservative.com/articles/in-search-of-fascism/
http://www.unz.com/pgottfried/terror-and-anger/
Da , USA a ales un președinte care nu e negru si nu este evreu . Nu au avut o alternativă mai bună !
Obama și-a exprimat sprijinul deschis pentru H Clinton , iar el însuși nu a fost recunoscut ca șef de majoritatea albilor creștini …
Să nu tragem concluzii pripite , dar fosta clasă de mijloc ( compusa in marea majoritate din albi educați și creștini ) , a fost pusă în pericol de cei de mai sus , ca urmare s-au mobilizat la vot și rezultatul e cel palpabil .
Ce va miră ?
Stați să vedeți ce o să se întâmple pe plaiurile mioritice ….
Numai ca Trump nu este republican.
si nici democrat 🙂
Iar daca e sa o luam asa… nici cu Reagan nu a fost prea clar…
E un ‘closeted libertarian’. La fel ca Reagan. Numai că publicul american nu îndrăznește facă un mental leap și să acorde o șansă ‘celei de-a treia alternative’ sau ‘third way’ cum îi ziceți voi.
Pesimist? L-ai făcut prost și l-ai umilit de parcă Clinton ar fi fost mai întreagă.
Nu ai de unde sa sti, este prea devreme… Lucrurile nu sunt chiar alb/negru nici din punctul de vedere al rusilor…un inamic previzibil (si cu destul de multe schelete in dulap – dna. Clinton) este intotdeauna preferabil unui amic imprevizibil (si asta cu ceva schelete, dar care sunt macar…private)…
Eu cred ca americanii l-au ales presedinte pe JR Ewing 🙂 .
te-ai uitat prea mult la DALAS!
@George
fii optimist. Eu personal sunt optimist.
Daca eram in SUA votam cu Republicanii. adica cu Trump.
Gandeste-te ca in spatele lui TRUMP stau o multime de oameni care intra la conducere odata cu el. Nu or fi toti clovni.
In ultima luna am vazut o campanie mizerabila facuta de democrati. si aici nu ma refer la Doamna Clinton dar ma refer la Presedintele Obama care a mers prea departe, implicandu-se in campanie, cu atacuri de genul PONTA.
ce sa mai zic ca Democrtatii au pierdut din cauza politicii de promovare a homosexualitatii iar cetateanul de rand american (nu vedetele de la Hollywood) s-a impotrivit inca de cand a aparut decizia Curtii Supreme.
Donaldica Trumpilica a cam pus degetul pe ranile SUA in campania electoraca cu toate bufoneriile lui, isteriile, iesirile necontrolate si atacurile rasiste si intolerante. a spus ca ca remedia problemele grave ale SUA cu in discurs nationalist efectiv pt SUA profunda pe care establishement-ul a cam adus-o in sapa de lemn si a cam luat-o de fraiera. a fost votul de razbunare al majoritartii americanilor pt joburile pierdute prin mutarea lor in Asia de catre establishement, impotriva insecuritarii, violentei, ilegalitatii, dezechilibelor sociale, analfabetismului si corporatismului, a spalarii de creiere prin internet si alte mijloace. Hilaryka Clintonella a fost demulte ori hilara cu in discurs fabricat in laboratoarele puterii care vrb mult dar nu spunea nimik.
Pt Romania DT va fi bun pt ca va vrea ca noi sa platim pt ca SUA sa ne asigure securitatea + se va termina cu idea stupida si tampita ca vine SUA si ne apara de rusi iar noi romanii mai jmecheri nu ne implicam cu nimik.
Shi dc dt va fi bun : pt ca Romania va trebui sa faca rost de bani ca sa cumpere armament, licente si tehnologii militare, sa redezvolte industruia de armament si th militara, sa se faca faza cu 2% cel puitn din pib pt aparare. Se vor crea locuri de munca, si oportunitati de afaceri, vor veni mult asteptate investitiile americane in economia romaneasca.
Banii se vor lua pt plata securitatii Romaniei din reducerea la 300 a nr de parlamentari si a beneficiilor acestora, reducerea evaziunii fiscale si a risilei financiare anuale din Romania.
Salu. Ce e ăla „establishement”? Toată lumea îl folosește într-o veselie.
Oh nu, atacuri rasiste si intolerante. Gaseste cel mai apropiat safe zone si ascunde-te acolo.
Stai linistit – Trump e doar reprezentantul unor interese. Ce spune el nu e obligatoriu sa fie ce vor cei care l-au sustinut financiar.
@Sergiu, vorba lui Brad Pitt din Inglorious Basterds….”correcto”
Interesele dicteza bine, Eisenhower atentiona la sf. mandatului sau ca trebuie mare atentie la complexul politico-militar din spatele politic americane.
Problema e la cateva sute de ani se intampla asta in tarle dezvoltate, dar la noi cu dreq a ”zamislit” idioto-cratia un Poanto sau un Dragneo ? Totusi parca pre repede !
Cam arogant titlul, vezi ca prostul are miliarde de $ si a ajuns presedintele U.S.A….tu cu ce te lauzi ?
Imi pare rau ca nu a castigat Clinton.
Trump nu e cu nimic mai rau decit Clinton, parere pur subiectiva, nu -i prea cunosc nici pe unul nici pe alta… :), oricum a cistigat un barbat de origine germana si probabil SUA se vor concentra mai mult la probleme interne, la problemele americanilor de rind.
sa-i multumim lui DUMNEZEU ca mai acorda o sansa omenirii!!!
Greu de anticipat ce va urma.
Trump e un clovn dar SUA are institutii solide, nu e chiar un despotat.
Problema este ca nici nu aveau ce alege. Clinton a facut parte din administratia Obama care a bagat in cacat tot estul Europei prin politica prea concesiva fata de Rusia.
La Trump ii face placere sa faca spectacol dar tampit nu este.Omul asta are si un pic de experienta militara fiind absolventul Academiei Militare din NYC, pe langa licenta in stiinte economice iar daca va fi presedinte, va proceda ca si pana acum, in calitate de CEO, bazandu-se pe sfatul consilierilor de specialitate.
ca care cadademie militara sorine?
Adica tine cont ca in Romania Academia Militara este in primul rand fosta Școala Superioară de Război care pregateste ofiteri de stat major si comanda .. in care sunt selectionati numai ofiteri .. Si ar mai fi si Academia Tehnica Militara care pregateste ofiteri de tehnic (ingineri de diferite specializari)
Si in nici un caz la Academia Miliatra nu se priemsc elevi de 13 ani!
In rest nu e tampit ci doar un f reusit exemplar de lumberjack cum scrie la carte cu niste gusturi hartostice absolut discutabile. D’aia a si fost atat de bine votata E ‘ricanu tipic redneck asa cum scria Mark Twain ca sunt o natiune (adunatura) de tzoparlani sadea!
A da. Auz urlete de entuziasm Transmisie de la sediu lu Trump. Mde cum zicea McCâine SUA nu e Romania .. si nu au venit voturi de la Paris si nu se baga STS ul si acolo nimeni nu se pune cu Senatu nici chiar binomu. Pardon nu au binom..
NY Military Academy nu-i academie ci un fel de scoala generala si liceu, in acelasi timp. Are un titlu pompos atata tot. Chiar ma miram ce academie militara in New York.
Nu a avut timp SA cistige exp militara …..a fost trimis acolo CA safie disciplinat ……SE pare CA nu prea le- a reusit !!!
Experinta aia militara este egala cu un mare ZERO.
O avea SUA institutii solide, dar adu-ti aminte de faptul ca echipa de campanie a lui Trump i-a blocat accesul la contul de Twitter, ca boul tot scotea rahat pe gura si se certa ca ultimul om cu niste troli care ii trimiteau mesaje. Omul asta de care vorbim noi are nevoie de control parental la 70 de ani… E de toata jena. Eu il consider mult sub Vadim.
Eu il vad ca o combinatie americana 100% intre Becali si Vadim, insa la o scara diferita!
@ Marcian, Exact e un bou sadea …la butonul rosu…doamnae freest sa nu incurce butoanele cand e…in draci !!
NU asta a cost criteriul dupa care au votat AMERICANII…
Era pentru eroul bula……
Democratii sunt in Twilight Zone, tocmai vazui ce debita ala pe scena in NY la HQ-ul lui Hillary, oricum „Clinton will not speak tonight”! – CNN dixit 🙂
Oh, ba da, trebuie sa vorbesti, mamaie! O vei face! Chiar si cu perfuzia in vena, dar o vei face!
http://www.silive.com/news/index.ssf/2016/11/electoral_college_map_live_upd.html
Da si Clintonoaica mai are un pic si moare, eu chiar m-am interesat care era Vicele.
Baba nazisto-socialista nu cred ca era mai buna – si cred ca americanii n-au vrut sa-l faca pe Billy Clinton prima doamna a Americii.
Jenant e intr adevar ca America a pus in ring 2 candidati de asemenea calitate. Sa speram ca institutiile americane vor reusi sa suplineasca derapajele care vor urma.
Pt noi nu stiu ce sa zic. S-ar putea ca Trump sa-i faca pe europeni, inclusiv pe noi sa alocam cei 2%din PIB pe aparare si sa vedem niste planuri mai coerente. Habar n-am, ca de obicei pe noi ne surprinde iarna in decembrie si schimbarea de presedinte american cu inarmarea la nivel de rfi.
Corect! Cum zicea nea Trump : ” statele din estul Europei vor primi securitatea de la SUA functie de cat contribuie si ele la securitatea asta”. Alo, MApN, Ministerul Economiei , ring a bell???? Cine nu va marca banu pentru aparare nu va fi aparat din banii contribuiabililor americani.
Hehe, in New Hampshire albastrul deveni cam…rozaliu.
Decat perversa aia de Clinton, fan al neo-marxismului, o mare mafioata, il prefer pe batranul Trump, cu vechi state de plata in mediul de afaceri.SUA are nevoie sa fie condusa eficient, ca si o companie iar asa ceva poate face doar un om de afaceri cu multa experienta in acest domeniu.
Cu Clinton la Casa Alba, mizeria morala neo-marxista din SUA ajunge si la noi.
In relatia cu Rusia, daca Romania isi va face asa cum trebuie tema de casa, dotandu-si fortele armate asa cum trebuie, in loc sa cheltuie aiurea banul public pe pomeni electorale si clientela celor aflati la guvernare, cum a facut pana acum, nu vor fi probleme.Trebuie sa ne bazam in primul rand pe noi insine sa ne aparam tara si nu tot timpul doar pe altii.Nu este nimic gratis in ziua de azi.
Sa nu uitam ca presedintele SUA este obligat sa coabiteze cu Congresul care ii poate bloca anumite porniri nepotrivite iar cine incalca legea, poate fi destituit din functie.SUA are deja experienta in acest domeniu.
Pana la oficializarea rezultatului alegerilor din SUA deocamdata doar facem speculatii.
Sa vedem cum va conduce Trump si abia apoi sa il criticam.
Deie Domnul Sorine sa ai dreptate tu!
@sorin
Un om de afaceri care nu si-a facut public dosarul fiscal, o premiera pentru candidatii prezidentiali. Ce are de ascuns? Cumva relatii cu firme/banci/oligarhi rusi cum se zvoneste?
Un candidat care l-a avut sef de campanie pe Manafort, tip care a lucrat pentru Ianucovici si se pare ca are legaturi cu Deripaska.
Si care il are consilier militar pe Flynn, un general care s-a intalnit cu Putin anul trecut la un dineu Russia Today.
Trump a zis chiar acum: „vom avea relatii bune cu toate tarile care vor sa aiba relatii bune cu noi” (Rusia sigur vrea, Putin de-abia asteapta sa-l intalneasca). „We will seek partnership, not conflict”.
Te asigur ca Fiscul american nu doarme.Fiscul american nu iarta pe nimeni, fie el si presedintele SUA.
In concluzie, nu trebuie mancat tot ce zboara.
@sorin
Ideea e ca a avut ceva de ascuns, nu ca a facut ceva ilegal din punctul de vedere al fiscului. Toti candidatii prezidentiali isi publica dosarul fiscal el nu a facut-o. Intr-un fel e ca si cum la noi un candidat la prezidentiale nu si-ar publica declaratia de avere.
Nu neaprat ceva ilegal ci doar ca isi ascunde optimizarile perfect legale
„We will seek partnership, not conflict”.
Crede-ma intelegi taman pe dos afirmatia.
@Anla’shock
Bine.
Si vrei sa detaliezi sau o lasi asa?
Sigur. Mesajul transmis este urmatorul: Nu va bagati in borsul nostru si va fi pace. Interesele Americii sint globale, complexe. Trump nu va abandona nimic daca acest abandon va periclita interesele de securitate si economice ale Americii.
@Anla’shock
Evident, dar astea sunt truisme.
Esenta mesajului e ca el e un presedinte nou cu propria viziune asupra intereselor Americii si va urmari cooperare si parteneriat cu alte tari (insinuand ca precedenta administratie a cautat conflict).
Asta implica discutii in privinta „borsului”.
Unde se termina borsul meu si unde incepe al tau.
Are America interese vitale in Ucraina sau nu? Are America interese vitale in Moldova? In Siria?
Oricum faptul ca Putler anexeaza Crimeea iar acum un nou presedinte american e cel care ii intinde mana, de parca America e cea care a facut ceva rau, arata destul de nasol dpmdvdr.
Nu imi fac griji ca ne abandoneaza, tratatele vor ramane in vigoare, dar e posibil sa fie redusa prezenta militara americana in estul Europei/anulate planurile de suplimentare a ei daca se ajunge la un deal cu Rusia.
Mi-e sa nu il regrete rusii pe Obama curand . Notiunea de negocieri corecte pt un om de afaceri ca Trump are alt sens decat pentru noi.
Sa vezi cand o face bani pe spinarea noastra, cand si-o lua jucariile de pe Kogalniceanu si o sa-i vanda Dobrogea, sau toata Romania lu’ nen-tu Putin. O sa faci plaja la Mamaia cu pasaport!
:)) :))
mai e o varianta:
Sa aprobi 2% din PIB pentru armata. si asa te incadrezi in standardele impuse de TRUMP si raman si trupele la Kogalniceanu.
daca nu vrei sa dai la armata 2% atunci va trebui sa faci rostu de un pasaport ca sa mergi la Mamaia.
EDITAT!!!! Iti poti exprima opinia, fara tembelisme dastea insa!
Republicanii au majoritate in ambele camere cica asa ca politicile republicane se vor putea impune. America vireaza spre dreapta dar nu stim sigur unde va ajunge.
Sincer, Trump e un pacalici dar are in spate un aparat de stat serios insa socialistii nu-mi plac orice natie ar avea. De aia nu sunt sigur ca baba Clinton ar fi fost mai buna.
Apropo stie cineva guvernari socialiste bune, care au adus crestere economica si dezvoltare industriala pe bune (nu bazata pe consum din pomenile de la stat) ????
Tarile Nordice?
aia-s social democrati combinati cu mentalitatea specifica. adica ministri mergand cu tramvaiul sau alte chestii de acest gen.
ii vezi pe ai nostri social-democrati – adica aparatorii celor sarac (grosso-modo spus) coborandu-se la nivelul poulimii ? Ai in minte imaginea lui Ponta cu Dragnea plimbati cu barca de jandarmii in apa pana la brau ?
Tonny Blair ? Obama ? alti socialisti care au risipit banii pe pomeni si politici tolerante si deschise, fara sa contruiasca ceva concret …
Trump a fost votat de albi, Clinton de majoritatea negrilor, hipanici, minoritati sexuale etc. Nu ca vreau sa fiu reactionar, dar se vede clar care a fost problema dintre cei 2. Albii conservatori nu mai au chef sa primeasca pe toata lumea la ei in oras. Asta a fost cauza la Brexit, asta va fi cauza si daca iese blonda franceza.
Ai cerut guvernari socialiste care au facut ceva. Acele tari sunt, traditional, socialiste. Deeeeci….ti-am raspuns la intrebare 🙂 .
(Nu, si mie imi displac socialistii, dar, iaca, exista tari pt care guvernarile de genul asta chiar s-au pretat bine. Nah, ce sa-i faci…)
Comunitarianismul specific țărilor nordice funcționează pentru că nordicii au populații restrânse. Ușor de administrat. Comunitarianismul în general este foarte potrivit comunităților mici și relativ omogene (familia, biserica, eventual locul de muncă dacă ești japonez).
Libertarianismul în general este foarte potrivit comunităților mari și foarte diverse (țara, organizația transnațională).
Iar țările nordice au avut, pe lângă comunitățile mici și omogene, un context geopolitic deosebit de favorabil și o așezare geografică puțin atractivă, întrucâtva puțin cunoscută și departe de conflictele majore și de liniile de conflict ale Europei.
Asta i-a ajutat enorm.
Si intre noi fie vorba – ce e aia meritocratie bre? Adica esti meritocrat doar daca votesti cum trebe? Si cine stabileste cum e cum trebe? Nu de alta da cunosc multi cretinei care cica e „meritocrati” si „intectuali” doar ptr ca guita lozincile „corecte” si votesc „cum trebe”
Ca Donald e un mascarici.. un falit samd DA! si cum mai vreti voi sa ziceti.
Ca au ajuns amerlosii sa aleaga intre un mascarici si o nebuna asta este treaba lor.
Da oricum dupa cu se vede prea mult Soros strica ….
A da. Si asa intre noi de cand ai nefasta cu 30 de ani mai tanara este ceva de condamnat? Ati facut cursuri de feminism sau ce?
^
I’m with this guy!
Nea Ghita ia explica-mi matale mie ce-i mai face Trump, la 70 de ani, nevestei lui?! Era vorba de o anumita conduita morala…
O face SA rida……cica AR fi pozat goala …….
Intreab-o pe ea nu iti afisa invidia ! Si sa astii ca nu totu au facut infarcte, AVC uri si iau pastilele cu lol in coada asa ca mai reusesc o data pe luna
@George
stii ca Doamna Clinton are 69 de ani?
Un barbat la 70 ani este mai in putere decat o femeie la 69 ani?!
Fiziologic vorbind este exact invers 🙂 .
Ei si tu nea George. Nici nu stii ce efect afrodisiac are un card de credit (nelimitat) 😉
un doctor batran mi-a spus ceva odata: cat am o limba si zece degete pot sa fac fericita orice femeie.
Sigur vremea p..ii trece dar exista metode diverse
Corect, culmea impotenței e atunci cînd îți amorțește degetul cu care împingi limba.
Nu stiu de ce (nu sunt american si nici foarte emotiv de fel), dar la ultima propozitie aproape ca mi-au dat lacrimile…
S-a dus prima din cele 4 alegeri blestemate. Mai e cea din RM, RO si FR, iar mie tare mi-e frica ca toate o sa se termine la fel de rau ca asta. Se aduna nori negri.
Mai sunt cele din*
N-am dormit toata noaptea.
Am dormit ca un ursulet de plus!
99 problems but US presidential elections ain’t one!
Eh, m-am distrat pe 4chan, a fost un shitstorm cum rar vezi in viata. 🙂
Credeam ca 4chan si shitstorm impreuna = pleonasm! 🙂
Invata rusa zic eu…
Am facut germana si rusa in generala si liceu 😉
N-am fost burghej ca aia cu franceza si engleza
Me too. Sa speram ca preturile la arme si munitie vor scade. $15.99 pentru o cutie de Winchester .45 Auto? Asta este dea dreptul scandalos.
Ceea ce unii numesc democratie e in fapt cea mai rafinata forma de tiranie/sclavie. O iluzie ca esti implicat in stabilirea destinului tau si al tarii. Ca votul tau poate conta la aceasta. Valoarea votului este zero insa atata timp cat nu ai niciun cuvant de spus in desemnarea candidatilor si atata timp cat cei de buna credinta ce vor sa candideze sunt fortati sa nu o mai faca. Astfel, Ii lasi pe sclavi sa isi aleaga conducatorul, insa dintre oamenii tai, impusi de tine.
Deci problema e ca niciodata oamenii independenti, cu bune intentii nu ajung in situatia de a fi candidati, ci doar oameni controlati prin corupere sau santaj de catre sistemul ocult. Si iata cum oamenii sunt fortati sa aleaga nu pe cel mai bun dintre cei buni ci pe cel mai putin rau dintre cei rai.
Meh…just don’t go full bliblical again, okay?
Wisconsin =10 voturi, it’s over!
Trump = 276
S-a terminat!
A! Unuu de pe aici sa tina minte ce au scris despre Trump…. si sa nu se repeada prea repede sa il pupe prin partile din dos doar ptr ca isi va paca turul pantalonilor pe fptel;u din Biroul Oval!~!
Vorbesti de tine, nu?
Ma tu asa te-ai nascut sau ai luat lectii ?!
Viata ne modeleaza pe toti sa reactionam la actiunile altora.
Ehhh… hai sa nu ne mai… ***** cu alegerile altora…! Sa ne uitam la noi si sa vedem ca realitatea bate orice imaginatie! In curand sarbatorim ziua nationala iar noi suntem distrusi ca natiune…. vai de fundul Armatei Romane, vai de sistemele democratice Romane, vai de noi de zeci de ani… Toti ne plangem si toti nu facem nimic! Cersim sa fie bine la altii ca poate ne apara altii, poate ne ajuta altii, poate ne mai scapa altii printre degete ceva…! Hai sa mai facem si noi ca inca mai avem o tara si o cetatenie in lumea asta! Iar alegerile de genul S.U.A. sa fie doar un exemplu in care poate ajunge intr o situatie ca asta cea mai puternica democratie, din cauza lipsei vizibile accentuat in timp de cultura si educatie…
Republicanii au castigat Senatul si Camera Reprezentantilor asa ca Donald are suport total . Cum Presedintele SUA este si seful guvernului sa speram ca acesta va fi unul politic care il va mai tempera pe nebun. Sa vedem cine va fi Secretarul de Stat ( externele ) , Apararea , ce rol va juca VP-ul . Oricum vremurile se anunta de kkt cu America lui Trump , UK afara din UE si amenintata cu destramarea o Franta tot mai nationalista si peste tot Rusia cu un Putin care acum probabil,isi rade in barba .
Sau poate cum spunea cineva mai sus poate va fi in al 2 lea Regan desi nu cred asta . Acum putem spune ca s-ar putea chiar sa fim singuri in gura ursului . Sper ca ai nostrii sa se trezeasca desi este prea tarziu acum .
Amerlocia ar avea nevoie de jun al doilea Nixon nu de…
Daca ma ganewssc bine si lumea ar avea nevoie de inca un Nixon
Ce vremuri interesante vin , problema este ca bursele scad si majoritatea nu acorda credit Trompitei. Ma intreb si eu ca omul va ramane pretul petrolului asa cum este acum ?? Dar NATO si parteneriatele strategice ale USA ? In cat timp va avea un accident Trompita ?? Dupa parerea mea daca nu avem idioti si tradatori la MAPN se vor accelera achizitiile de tehnica militara , Rusia va iubi iar cu forta tarile vecine
Piata se va reglementa.Moment reactioneaza asa deoarece a fost total dezinformata.
Trump e mare fan al frackingului si keystone pipeline. Cel putin pe filiera asta, va spune drill baby drill si nu ii va pasa de plonjarea pretului petrolului si efectul fiscal asupra petrostatelor.
Sunt dezamagit si eu dar zic sa asteptam un pic sa vefem ce iese, nu va pierdeti rabdarea. Cred ca multi de pe aici sunteti militari, deci cred ca voi trebuie sa dovediti sange rece, rabdare si rezistenta psihologica. Sa vedempt ca presa a tot insistat cu Clinton si l-a demonizat pe Trump. Eu chiar stau in expectativa. Sunt neutru un pic ingrijorat de caract moral al lui Trump si pt ca e inpredictibil. Oricum, candidatii se pare ca au fost f slabi.
Se zice ca a fost un vot puternic anti sistem al am. Analistii prezic o posibila viitoare perioada izolationista a Us ca si inainte de Ww1. Sa ne apere Dumnezeu!
Noi il stim pe Trump asa cum ni l-a prezentat mass media in marea ei majoritate aservita lui Clinton.Stim cu totii pana azi, ce rezultate ne oferea aceasta mass media despre alegerile din SUA si vedem cu totii ce au gandit si simtit majoritatea celor care au votat.
nu trebuia să îl demonizeze nimeni pentru că singur scotea tâmpenii pe gură!
piețele au căzut în primul rând din cauza idioțeniilor pe care le-a spus el în timpul campaniei electorale, nu îl punea nimeni să afirme că va distruge NATO sau va pube Japonia, mexicul la plată etc
pune Japonia, Mexicul
Alegeri în SUA: Clinton l-a sunat pe Trump pentru a-și recunoaște înfrângerea (CNN)
http://www.agerpres.ro/externe/2016/11/09/alegeri-in-sua-clinton-l-a-sunat-pe-trump-pentru-a-si-recunoaste-infrangerea-cnn–09-47-27
Acum ca trump a castigat, brexit-ul e pe val, le pen va castiga, orban in ungaria face ce vrea, dodon in RM se uneste cu rusia, la bulgari va castiga un prorus, noi putem sa ne ducem la dracu! Si cel mai nasol este ca nu mai ai unde sa emigrezi! Las ca ne trimite putinica sa-i concuram vulpile polare prin tundra siberiana!
@Cosmin Moise
Ma tem sa nu-i spuna amicul Farage ca bulgarii si romanii sunt mexicanii Europei. Ungurii deja lucreaza la zid. 🙂
De ceva vreme chiar! Or fi stiut ceva? A, sil uitasem pe amicul Erdogan! oare cand o sa-si insceneze si Trump vre-un atentat sau lovitura de stat?
@Analistul
Sper sa le dovedim lor si noua insine ca nu este asa. Treaba lor ce vor sa faca in tarile lor si mi-as dori sa fim lasati sa facem si noi la fel in a noastra (nu ma refer la coruptie, ma refer la politici economice si culturale). Nu ne-ar strica si noua niste ziduri cu vecinii gen Serbia – gardurile bune contribuie la buna vecinatate.
Nu cred. Hai ca nu e sfarsitul lumii.
Trump nu e Erdogan si nu a trecut asa mult de cand JFK si Regan si-au luat-o. Asta in care caz „agenturili” americane vad ca nu reusesc sa-l tina pe Trump la locul lui.
Hai sa nu incepem corul bocitoarelor. Vom trai ai vom vedea.
Ce e interresant la Duck asta este ca prevede o criza care ar incarca SUA cu o datorie de , inca, 2 triliarde $$$$$$$$ .. Asta de prin primavara (sau eu am citit prin primavara). Se prea poate ca deciizle sale sa fie subordonate acestei ideii.
Ma rog o fi el cum este insa la banuti ar trebui sa se proceapa .. nitel mai mult!
sunt curios ce se va intampla cu acordurile de liber schimb…
Om vedea ce o sa fie. Personal mi-a placut mai mult pozitia lui Trump in privinta ISIS decat al lui Clinton (sa afle cine ii sustin financiar si sa le taie accesul la bani)
Cica nevasta consilierului economic al lui Trump e romanca, avem pile :)).
Doar nu crezi ca Clinton s-ar fi atins de vreun fir din capul sauditilor si qatarezilor care i-au dat atata bani prin Fundatie? Trump a fost singurul serios in privinta Daesh, inclusiv dintre candidatii republicani, care trebuiau sa faca jocurile neoconilor cu privire la Assad.
Imi place de romani, pt ca le-a dat Dumnezeu simtul umorului, caterinca in situatii grele.
Ref la RM si Dodon, cititi va rog analiza lui Valentin Naumescu despre aceasta tara si daca iese Dodon. Nu va mai speriati atata. Rusia si nici Ue n-o sa investeasca bani in RM ca sa le ridice traiul, ci ir sa ramana singurei. Si o sa se sature rapid si de Dodon si acolitii lui. Singura speranta va ramane Romanica, patria muma, asta daca intre timp n-o sa ne sucim noi si n-o sa-i mai dorim. Relax. O sa vina la noi in patru labute sa ne unim cu ei. Numai sa continuam cresterea si dezv economica.
Subscriu.
Am vazut acum discursul lui Trump, destul de echilibrat si impaciuitor.
Nu imi place individul, sper insa ca sistemul de checks and balances al republicii americane sa functioneze si sper ca se va inconjura de oameni competenti.
Evident, nu mai poate fi ignorat acest curent politic care a dus la Brexit si la alegerea lui Trump.
America a ales! Putin presedinte!
Ce? S-a terminat si Prozacu?!
Nu mai merge softu’ de la cardu’ de sanatate!
Cosmin Moise,nu mai trolla pe aici,te stiu si de pe alte cateva situri,acelasi discurs si sarcasm Ps : vad ca pe paginaderusia nu ti mai place
Nene, bati campii, fara gratie! De toate ma poti banui da numa de trol rus nu! Vezi ca mai e un Cosmin pe aici, poate ma confunzi! Sau poate nu si vrei tu sa scapi de banuiala de putinism! Sau cretinism, tot una!
Si uite asa am ajuns sa vedem inceputul sfarsitului. Cu cateva luni in urma ma intrebam cum va fi posibil sa se implinesca Cuvantul biblic. Adica Rusia aliata cu Turcia si alte tari musulmane sa atace Israelul fara ca SUA sa intervina. Parea imposibil. Acum Rusia e tot mai prietena cu Turcia iar America a ales un presedinte care se pare ca nu are de gand sa apere Israelul. Implinirea profetiei biblice pare din ce in ce mai posibila. Spun „pare din ce in ce mai posibila” in modul lumesc de a vorbi dar de fapt eu sunt convins ca asa va fi. Cred ca Biblia se va implini cuvant cu cuvant. Sa dea Dumnezeu ca si voi sa credeti si sa aveti parte de mantuire. Spun aceste lucruri pt. ca atunci cand veti vedea ca se vor implini (daca veti trai pana atunci) sa cunoasteti ca Biblia este Cuvantul adevarat al lui Dumnezeu, sa credeti ca ” atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu Isus, pentru ca oricine crede în El să nu piara, ci sa aib ă viaţa veşnică. ” si sa fiti mantuiti. Dumnezeu sa binecuvinteze poporul roman.
Amice, las-o mai moale cu biblia sunt si alte carti interesante. Ce treaba au Rusia si Turcia cu Israelul? Turcia e in relatii tot mai bune cu Israel in ultimul timp, iar in Israel jumatate din populatie provine din URSS. Ai uitat ca Israelul are vreo 200 de arme nucleare, pe care le poate folosi, indiferent daca intervin ori nu americanii? Care tari arabe? Siria? Egiptul lu’ Sisi (care-i nimiceste pe musulmani mai ceva ca evreii). Arabia Saudita cu care Israelul e aliat in fata Iranului?
Si ce legatura au armele nucleare cu ce am spus eu. In afara de asta tot Biblia spune ca razboiul se va sfarsi cu distrugerea a 90% din armata rusa. Fiecare are libertatea de a crede ce vrea dar toti va trebui sa raspundem inaintea lui Dumnezeu pt. alegerea noastra. Dumnezeu a facut maximul ce se putea pt.noi: a dat pe propriul sau Fiu sa moara pe cruce ca plata pt pacatele noastre si astfel toti cei ce cred in El sa aiba iertare si viata vesnica. Cine crede ca acest lucru e prea putin ca sa fie luat in seama isi alege sg moartea.
Ai baut prea mult „Vin Bisericesc”
Ref la profetii, ca am citit adineaori la slta rubrica, scrisa de un coleg, pericolul mare eu pers nu-l vad la rusi, ci la chinezi. Au si economie, au bazin demografic imens, au forta armata. Rusii au doar armata, si si aia cam ruginita, au nuke-uri. Chinezii au de toate si stau si asteapta, doi se bat si-al treilea castiga.
Profetia la Gog si Ros imparat di Apocalipsa e greu de interpretat. Izraelul din Scriptura nu- i musai acelasi cu statul Izrael! Cand se unesc Gog si Magog zice scriptura, vine sfarsitul lumii.
Bre, ia lasati voi cimiliturile cu Geti si Massageti in pace! 😉
Fiti barbate, ce dracu!
La chinezi daca le tai exportul, le tai principala sursa de venit.Sursa de energie pentru economia chineza , adica drogul, este exportul.Daca occidentalii isi reloca majoritatea punctelor de productie din China in tarile mama, se duce dracului economia chineza sau cel putin intra in sevraj.
Trump: „NAFTA was worst trade deal ever; TPP is a close second”
Vine vremea tarifurilor.
nu cred ca vreun establisment d’asta de tot zice lumea despre el, evreiesco-rockefelleristo-masonisto-vanderbiltisto-CIAist, si pe care il tot crediteaza ca virgula conduce america, ar fi lasat un clovn la casa alba, daca cu adevarat ar fi condus-o. deci, parerea mea, alegerile din sua demonstreaza clar ca teoriile conspiratiei sunt apa de ploaie si ca, la ei, cu adevarat democratia populara decide. chiar si prost…
Gresit.Evreii au marsat mai mult cu Clinton.Ei au mare influenta in toata lumea insa nu reusesc sa domine tot.Te asigur ca si in randul republicanilor, evreii au influenta.Trump este un produs atipic, care nu este subordonat liderilor republicani care la randul lor au legaturi foarte stranse cu evreii, asa ca initial Trump nu a fost dorit de liderii republicani, insa in final a castigat.
De ce au votat asa americanii care in marea lor majoritate, inclusiv electorii, nu sunt evrei?Pentru ca s-au scarbit de imoralitatea si demagogia politicienilor de cariera, de asa zisa corectittudine politica care nu poate fi combatuta decat de un om care nu face parte din sistem.
Trump va fi obligat de imprejurari sa coabiteze cu politicienii republicani de cariera.
Mie mi s-a parut foarte ciudata isteria diasporei evreiesti fata de Trump (israelienii erau destul de ok cu Trump, mai ales aia de dreapta). A crescut inconjurat de evrei, lucreaza intr-un domeniu plin de evrei (real estate, showbiz, cazinouri), are doi copii casatoriti cu evrei si convertiti (evrei ortodocsi chiar) si toti nepotii lui sunt crescuti evrei. Ce si-ar putea dori mai mult? Parca nu si-ar vedea interesele. Evreii ortodocsi american au votat cu Trump, la fel ca imigrantii evrei din fosta URSS, dar liberalii evrei il compara cu Hitler si se dau in stamba public. Iar neoconii evrei au tradat partidul si s-au dat cu hillary, mai putin Irving Kristol.
Mi-ar face plăcere dacă i-ar da dracului si pe unii și pe alții și s-ar înconjura de libertarieni.
Cata naivitate …just wait and you will see ! Pana atunci e suficient sa constati cum Trump isi „indulceste” discursul imediat dupa ce rezultatul alegerilor e clar si cum isi exprima sincerele aprecieri fata de hoasca ce i-a fost adversara. Ciudata metamorfoza, taranoiul s-a dat peste cap si s-a transformat intr-o clipita in mare diplomat ! Chiar crezi ?! Viata iti va da inca o lectie dura 😉 Episodul JFK nu se va repeta, e penibil, de altfel, sa ii comparam pe cei doi :)) Nimeni nu ajunge in fazele finale cu candidatura daca nu e om al sistemului ! Inclusiv JFK a fost, dar a schimbat macazul cand a realizat cat de groasa e treaba … Trump nu e binecuvantat cu inteligenta necesara pentru a face acest gen de judecati de valoare.
E necesar sa fie asa pentru ca teoria conspiratiei sa mearga inainte, nu? Noroc ca il aveti in continuare pe Soros, ca ramaneati fara paine 🙂
Problema statelor europene si Sua e ca sunt roase din interior de niste pericole pe care Ru si Ch nu le au pana acum. Tarile astea au prea multa libertate, ceea ce poate fi periculos pt ele insele! Sunt bolnave din interior de pornografie, homosexualitate, lipsa demografica(doar Sua si Uk exceptie) lipsa moralitate, lipsa de viitor. Oamenii nu mai au nici un Dumnezeu, nu mai cred doar in ban si bunurile de consum. In Sua se incearca legiferarea poligamiei, ce urmeaza?
In occident, libertinismul este promovat chiar fortat de catre socialisti in timp ce cei de dreapta, sunt conservatori.
Problema demografica poate fi rezolvata usor prin initerea unor programe sociale in acest sens care insa sa nu ii favorizeze doar pe tagani, asa cum este acum la noi.
Bravo Sorin
SUA si UK au aceeasi problema demografica, dar o mascheaza prin niveluri absurde de migratie. Ca procent, ii bate Canada (si Australia). Cauta pe net fertility rate la femei albe. Daca nu-s mormone sau Amish sau alt cult american, vor avea cam 1,7 copii. Si au aceeasi problema disgenica, cu carieriste inteligente care nu fac deloc copii.
Femeile nu trebuie obligate sa faca copii. Daca o femeie vrea sa faca cariera, atunci decizia ei trebuie respectata. Va face copii doar cand va fi pregatita emotional si financiar.
Cu mult respect, Dle Musoiu, nu asta este problema. Nici eu nu sunt de acord sa fortezi femeia sa faca copii, dar trebuie sa faci in asa fel incat balanta sa incline financiar, cultural, situational si afectiv catre a face copii (de timpuriu, ca costul de oportunitate si riscurile de sanatate sa fie cat mai mici) si a face mai mult de 2, macar pt a acoperi absenta copiilor femilor care nu vor face niciodata copii, din diverse motive. O treime din nemtoaicele foarte educate nu vor avea copii deloc, nu doar ca vor face unul la 35 de ani.
Daca, in prezenta unor ideologii anti-natale, infantilizante si consumeriste, noi ne bazam pe femeie sa decida cand este pregatita emotional si financiar, atunci ne vom alege cu injumatatirea populatiei si sporul numarului de autisti. Tot femeia (plus sotul ei) alege, dar prosperitatea nu este garantul fecunditatii. Poate ca romancele sunt inca in zona mentala de a spori marimea familiei (de la 1 la 2) daca li se va imbunatati situatia, insa vom ajunge destul de repede in vecinatatea mentala a Frantei, Germaniei, UK etc.
Noi trebuie sa facem urmatoarele, pe langa prosperitate:
– o societate prietenoasa logistic cu familii mai mari
– una in care o familie numeroasa si bine crescuta este un semn de statut social superior si o sursa de prestigiu (ca la israelienii seculari care au 2,6 copii TFR)
– o societate in care elitele si modelele culturale de la teveu (reclame, filme) sustin ideea familiei numeroase si a satisfactiilor care deriva din aceasta. Rareori vad o reclama in care familia are doi copii, si nu vad niciodata una cu trei. Si elitele noastre trebuie sa aiba familii numeroase (daca pot), daca vor sa fie in spotlight.
– sa se inteleaga ca copiii sunt cea mai buna sursa de sprijin unii pentru altii si pentru parinti si sa sustinem aceasta prin politici (virare procent cotizatii pensii direct catre parintii salariatului spre exemplu). Noi nu suntem in postura de a avea statul pe post de sot pentru mame singure, pe post de parinte pt copii neglijati sau pe post de ingrijitor adecvat pt batrani. E ca oul si gaina – am putea fi daca ne-am rezolva problema demografica in paralel cu dezvoltarea, dar atunci nu ar mai fi asa mare nevoie; fara spor demografic, nu avem nici una, nici alta.
Asta este alta discutie, dar timpul care ne ramane noua ca tara sa o purtam este foarte scurt.
PS Sa nu se inteleaga ca toata treaba pica pe umerii femeilor. Si barbatii trebuie incurajati sa se statorniceasca, sa isi prioritizeze posteritatea si sa vada cu alti ochi stilul de viata de Peter Pan si cei care il practica.
Principial aveti dreptate. Dar, ca ne place sau nu, trebuie sa luam in considerare si faptul ca peste 4 milioane de romani sunt la munca in strainatate. Mai intai trebuie create locuri de munca aici in tara, apoi sa fie incurajata natalitatea prin masuri sociale. Aducerea definitiva in tara a romanilor plecati afara trebuie sa devina prioritatea 1. Iar asta se va face prin crearea de locuri de munca aici. Incertitudinea locului de munca si veniturile mici nu vor incuraja niciodata cresterea natalitatii decat daca se vor adopta masuri gen interzicerea avorturilor si taxa pentru celibat.
Subscriu.
Cu siguranta ca nu pot propune nici un plan de revenire demografica a Romaniei care sa nu contina o componenta de reducere a impulsului migrationist si una de atragere a romanilor din strainatate care, in proportie mai mare decat populatia nationala, sunt persoane tinere si aflate la varsta intemeierii familiei.
ce ne intereseaza pe noi este politica externa a usa
clinton a spus ca sustine neconditionat tarile nato contra agresiunii rusesti
trump a spus ca va sustine tarile nato doar daca isi indeplinesc obligatiile si ca va fi prieten cu putin.
avand in vedere ca romania nu prea isi indeplineste obligatiile nato ar putea sa insemne ca trump poate oferi romania rusiei.
deci intra rusii peste noi?
Pai tu vrei ca altul sa vina sa te apere pentru ca tu, in loc sa incerci sa te inarmezi ca sa te poti apara, iti cheltui banii in mod meschin si vrei ca altul sa se bata in locul tau?Taticu, George Friedman a zis, rupei tu mana rusului ca il termin eu.Hai sa ne dotam armata, atat cat putem, cu jucarii cumparate din SUA, sa tinem aproape de aceasta tara, fara sa fim insa obedienti, si totul va fi ok.Marea problema a Romaniei este ca nu profita din plin de oportunitatile pe care le are din relatia cu SUA iar pentru aceasta situatie sunt de vina doar politicienii romani.
clinton a spus ca sustine neconditionat tarile nato contra agresiunii rusesti
cand , unde , cum , in ce constxt? Linku!
Daca se vede o parte buna in asta:
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_sua_2016-21405192-klaus-iohannis-scrisoare-felicitare-pentru-donald-trump-romania-intelege-deplin-contribuie-eforturile-comune-menite-promoveze-stabilitatea-securitatea-regiune-nivel-global.htm
2% din PIB pentru aparare
Singura parte buna aici este ca asta sa ne puna sula-n coasta sa alocam aia 2% din pib pentru aparare si sa dotam Armata la nivel de 2016 . Dupa pararea mea e cam tarziu , trebuia inceput mai demult . Dar cum se spune nicioadata nu este prea tarziu . Vom trai si vom vedea . Siguru lucru de care mi-e frica este de o intelegere intre SUA si Rusia in care vom fi aruncati din nou in bratele Rusiei peste capul nostru. . Si cum suntem inconjurati numai de prieteni…..by the way , Orban deja este in orgasm la stirea ca Trump este presedinte .
doar nu crede cineva ca Us este condusă de un singur om. fie el si președinte. nu se va schimba nimic in politica externă americană.
Prima chestie, si cea mai importanta zic eu, e ca Trump a declarat de vreo 2 ori ca NATO nu va apara tarile care nu participa cu aia 2% la bugetul apararii. Nu stiu declaratia mot-a-mot, dar pe-acolo e. Sunt foarte, foarte curios daca asta va insemna intr-un final buget mai mare pentru armata…
Ar fi bine 2%+. si pt noi ca dotare moderna & aparare, si pt altii care se bazeaza pe noi. NATO e ca un lant si nimeni nu cred ca vrea sa fie veriga slaba (fie prin subfinantare, fie prin suuuuprafinantare unde te slabesti singur ignorand alte domenii).
Buna Seara ‘Merica, Buna Dimineata Romania!
TRUMP Presedinte in ‘Merica!!!
Super-Trump – Breakfast in America
https://www.youtube.com/watch?v=v2sgjndGTKo
asta parca merge mai bine 😉
Supertramp – The logical song
https://www.youtube.com/watch?v=fBoYZqmcZuc
PS – Douche beat Turd Sandwich
„Este uimitor cum o mare democratie precum SUA nu a fost in stare sa ofere oameni valorosi, oameni seriosi in cursa pentru Casa Alba”
@ George: a fost bre ca l-a dat pe Kennedy care corecta multe mizerii facute dupa 1913 si a incercat sa evite un razboi la scara mare cu rusnacii & cubanezii.
Restul gen Nixon, Bush-ii si Bill s-au remarcat prin lucruri foarte urate (interceptari ilegale, razboaie prin Asia, scandal sexual, etc.).
Acum ce iese in state este ceea ce iese si la noi.
Kennedy era sa arunce iar lumea in razboi, unul nuclear…mai documenteaza-te, era o vedeta media, mai apropiat de Trump ca sa zic asa , lipsit insa de substanta
Nixon a fost providential, cu toate greselile lui.
din pacate si la americani noxon are o imagine foarte proasta si asta doar din cauza watergate.in rest a fost un mascul alfa la nivel mondial.
Domnu amz, dvs cred ca v-ati documentat din operele alora platiti de cei care i-au gaurit teasta …
Apropiat de Trump :))
https://www.youtube.com/watch?v=zSYD69cYeLI
Gasiti vreo asemanare intre cele doua discursuri ?
Trump a declarat ca fiecare partener NATO trtebuie sa-si respecte obligatiile.
Se referea la bugetul; pentru armata de 2% din PIB.
Pana acum numai 5 tari NATO l-au respectat.
Din acest punct de vedere, Trump este un mare castig pentru Romania. Politicienii nostri va trebui sa respecte bugetul militar daca doresc suportul SUA.
Deci eu votez pentru Trump.
pot sa spun ca In sfarsit vine la guvernare Partidul Republican. Poate asa scapam de presiunea cu familiile de acelasi sex, impuse de politica Democratilor prin Obama.
Mai ramane sa castige Igor Dodon peste prut, nebuna aia in Franta la anul si sa se mai intample un nou Maidan La Kiev sau sa o dea aia intr-un fel la pace cu rusii, eventual dupa ce scapa de pro occidentalul si filo romanul Petro Poroscenko. Nu este exclus decloc faptul asta, defapt la asta lucreaza rusii acum, la a acapara Ucraina fara razboi, asa cum a incercat inainte de maidan.
Daca cumulul asta de factori se indeplinesc 100%, noi o sa intampinam cel mai negru cosmar din istoria noastra postdecembrista…..back in 1938! Sa nu uitam de vecinul Orbam la vest, de faptul ca prorusii sunt favoriti la alegerile de la bulgari si de sarbii care danseaza pe sarma si joaca la doua capete. Si noi ca de obicei suntem cu izmenele in vine.
PS Sa ridice mana asus aia de urlau sus si tare ca si la americani conteaza cine numara voturile, nu doar prostimea de isi exprima optiunea. Ca illuminati tac si fac, de Clintoanca ca-i omul lor, cu Trump e outsider…….ca nu castiga nicicum, ca se masluiesc voturile, ca nu-l lasa si tot asa. Pai se pare ca la americani nu-i chiar tara lui Dragnea sau Stalin, votul pare ca are valoare…….inca!
Probabil vor veni si cei care ii prevad astuia soarta lui Kenedy, dar aveti rabdare sa ia o gura mare de aer intai, ca au ramas in pana de idei. Nu prea stiu bine ce i-a lovit! 🙂
Oricum….urat. Se pare ca au castigat si senatul sau cealalat caamera.
Ceva proteste in Los Angeles…un pitziponc intervievat pe strada: „Canada looks good right now”.
Ma pufni rasul.
Da’ Mexic ce are?
🙂
Canada incepu sa construiasca Zidul de Gheata ca sa-i tina pe imigrantii sudici departe de …in timp ce Hollywood raspunse imediat cu inceperea filmarilor la „The Day After The Day After Tomorrow – Part Two: The Meltdown”
cata panica, cata panica… cei ce o plangeti pe clintoneasa, sa nu uitati ca fundatia lor a primit niste milioane de dolari de la putin. ma rog, de la agentia lor de extragere a uraniului, sau cum s-o fi numit… chestie pe care tanti NU a declarat-o.
deci, despre ce vorbim, domnule George GMT?
a fost un vot anti-establishment
Exact ce ziceam ! Saracu alegator, niciodata nu are sansa sa il voteze pe unul pt. ca e cu adevarat bun, ci doar pentru ca celalalt candidat pare mult mai rau. Valabil la noi si oriunde in asta lume
Antena3 – surse spun ca Basescu e implicat… :p
:)) :))
Tare asta cu basescu…
Un pic cam afumata totusi, nu era Kovesi? 🙂
Ok, asta e, faptul e implinit. Nu vad de ce trebuie sa ne punem poalele in cap si incepem jelania.
1) NATO: atitudinea lui Trump ar trebui sa constiruie un factor in plus pentru alocarea a macar 2% din buget apararii (ba poate chiar ceva in plus). Posibilitatea de a ne trezii (aproape) singuri in fata „bravei armate ruse” poate ii va mai scutuarin amortire pe minunatii nostril conducatori.
2) Relatia cu Rusia: a doua problema care ne doare pe noi foarte tare. Nu imi place sa spun asta, dar anexarea Crimeei este deja realizata, doar un rasboi iar mai scoate pe rusi de acolo. Detensionare relatiilor dintre SUA si Rusia nu ar fi un lucru rau, daca nu se face pe spinarea noastra (imi pare rau de ucrainieni, dar daca ei nu au fost pregatiti sa lupte pentru Crimeea, nu o sa lupte altii pentru ei – o lectie pe care noi ar trebui sa o invatam foarte bine)
3) Politica externa vis-a-vis de restul lumii: aici ramane sa vedem exact ce va face, nu a fost foarte clar / coherent in timpul campaniei. Daca isi va tine promisiunea si va reindustrializa macar in parte SUA, reducand importurile din China, posibil sa ii puna astfel aceteia problem mult mai mari decat „containment strategy” incercata de Obama.
In concluzie, din punctual meu de vedere, business as usual. Noi sa punem osul la treaba, sa ne vedem de problemele noastre, sa ne ridicam de unde am cazut si totul va fi bine. Si daca e vre-o lectie de invatat de aici: daca nu vrei sa iasa „celalalt” mergi la vot. Contrar celor exprimate de un coleg intr-un post mai sus, votul chiar conteaza.
Americanii vor sa emigreze-n Canada, site-ul de emigrari canadian i-a cazut pagina din prea multe accesari in ultimele ore :))))
Vestea a gadilat fatalismul traditional al rumanilor, care mai de care se plange si nu mai stie unde sa se ascunda…. Demonstratie de popor de chickens. Moral de furnica. Cum poti sa reusesti sa rezisti intr-o lume asa dificila si complicata cum e asta in care traim, daca tu la prima veste negatuva, deja incepi sa te plangi, iti faci scenarii care mai de care mai pesimiste, capitulare totala!!??? Ati terminat cu bocetele, babelor???
Daca astia care se plang sunt militari care ar trebui sa ne pazeasca, deja mi se face pielea de gaina
Trumpul a zis cam asa (citez din memorie): eu, ca om de afaceri, voi incerca sa fac un deal cu Putin. Daca ne vom intelege, vom putea construi o relatie buna, dar, se poate la fel de bine sa nu intelegem deloc. Ce ar presupune aceast deal? Probabil solutii pe dosarele Siria si Ucraina (poate concesii mai mari pt rusi aici). Insa nu cred ca e cazul de cedari de state Nato. Trump e doar un ins din sistemul complex de putere de la Washington, nu decide el singur astfel de lucruri. Iar sloganul de campanie al lui,’Vom face America mareata din nou!’ nu-mi sugereaza cedari de sfere de influenta din partea US.
As mai aminti declaratia lui Neagu Djuvara, care a spus ca va da de dracu Putin cu mormonul Trump.
De unde sa intelegem ca Djuvara stie ce vorbeste 🙂 ?! In rest de acord cu tine, poate.
Nu stiu daca stie ce vorbeste Djuvara, speram ca stie. Imi „place” insa cum le stiu romanii pe toate: ei l-au diagnosticat deja pe Trump, – ne-a vandut rusilor! Asa au zis acum cateva luni despre „brexisti”, ca-s oamenii lui Putin, ca ne-au abandonat, ca nu mai putem conta pe britanici in Nato, bla, bla…Si uite ca brexistul sef, Johnson, a fost foarte vocal impotriva Rusiei ca ministru de externe, iar britanicii trimit trupe pe flancul estic. Deci, haideti sa asteptam investitura mascariciului si sa lasam alarmismele. Sa speram ca isi va alege o echipa buna la Dep of State si la Pentagon, presedintele se ocupa mai putin de relatiile externe; despre vice, am auzit de bine.
Juamra a is mormanu. Partea proasta este ca Trimputza nu este mormon.
Cestie ce ma face sa intreb daca Neagu Africanu are habar despre ce vorbeste
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/neagu-djuvara-l-ar-prefera-pe-donald-trump-presedinte-al-sua-mormonul-ar-da-cu-pumnul-in-rusia-fara-niciun-fel-de-jena-143231.html
„..mi-ar plăcea să vină mormonul, fiindcă ar da cu pumnul în Rusia fără niciun fel de jenă, ca să zic așa. Ar fi mult mai brutal”
E prezbiterian… si nu f religios. Nepotii sunt evrei ortodocsi.
Of… Pentru prima data imi doream sa iasa un POTUS democrat(a) si cand colo… Macar cu Hillary stiam pe ce contam.
Ramane de vazut cum va schimba Trump politica externa a SUA si cat il va lasa establishmentul sa-si faca de cap.
Dumnezeu sa-i dea sanatate si minte limpede lui Donald Trump.
Incerc sa arunc si eu doi centi. Ce mi-a atras atentia a fost fraza asta, factuala, in The Economist:
,,Mr Trump tore through the Rust Belt states, such as Iowa, Ohio and Wisconsin, turning red a swath of
states that had not voted for a Republican presidential nominee in decades—including Pennsylvania, which
last voted Republican in 1992, Michigan which last went red in 1988, and Wisconsin, which had been blue
since 1984”
Adica mai pe romaneste l-au votat baietii de la tara? De ce, ne intrebam? Eu cred ca la baza au fost doua
promisiuni: scaderea imigratiei ilegale, respectiv crearea locurilor de munca. Practic mos Trump cu asta
i-a facut pe erectori. Acum sa vedem pe unde va scoate camasa. Cu mexicanii e usor, va fi doar de vointa
politica.
Insa cu locurile de munca o sa fie groasa. Ca sa reindustrializezi America fie pui de un razboi, fie
pui de tarife comerciale si fortezi sa aduca productia inapoi acasa. Asa imi explic si de ce era toata
media contra lui. Porcii cu melon care conduc jocul o preferau pe Clintoana pentru predictibilitate;
paralele ar fi venit la fel cu baba. Insa cu asta nou nu mai sunt nici ei sigur daca vor scoate la fel
de multi bani. Asa ca au dat ordin si toti caselusii din media s-au aliniat sa-l latre.
Cred ca l-a durut in bascheti pe alegatorul din Rust Belt de Evropa de Est.
Eu personal sunt semi-optimist cu Trump. Pana la urma omul a spus clar: baieti, puneti mana si platiti
si voi pentru aparare, nu o mai ardeti intelectual in Europa, iar USA sa achite nota de plata. Si chiar
nu il vad pe Trump stand capra lui Putin cum prezic acum toti. Probabil vor trebui sa se inteleaga intr-un
fel pe cartofii fierbinti lasati de negru, adica Siria si Ucraina.
Asa ca estimez ca din nou am cazut de partea buna. Insa Rep. Moldova este pa.
Bai di mini si di mini ce rsuineica sa le fie Adica [prshu amerlociei e dat de niste fesenei ricani , niste limberjacks care nu tin cont de ca cum botesc gayy din orasele mari si aia de le vand driguri intelctualilor ?!!! Mai mai mai asta e dimacratie ma?
@George: de obicei imi esti simpatic dar astazi nu. Cum poti sa o alegi pe mincinoasa si scarba aia de Clinton? Ai vazut ce promoveaza partidul democrat? Divizare rasiala (esti alb esti clar rasist), feministe de gradul 3, 65 de sexe, etc. Nu ea e individa care vroia sa faca AIZ peste Siria? Nu ea a pornit „primara araba”? Nu a primit bani din toate fondurile de investitii saudite, rusesti, Sorosesti etc? Trump e un babuin, dar e un babuin caruia ii plac banii! Daca o sa mearga tara bine, o sa ii mearga si lui bine. Nu e atat de tampit cat pare, pentru ca altfel nu facea banii pe care ii are. Stiu ca a inceput cu un ajutor de la parinti, dar cati indivizi nu au avut capital si nu au reusit sa faca o afacere de succes!?
Corect
Deageaba se aloca 2% din PIB pentru armata daca banii se duc in salarii si alte mizerii,atata timp cat avem acesti paraziti la conducere nu o sa vedem nimic facut pentru armata,si faptul ca vin rusii peste noi pe ei nu prea ii intereseaza,e vorba de ceva poc poc,isi iau talpasita catre tarile exotice ca doar nu au trait pe salariu minim pe economie.
Si asata dovedeste ca americanii de rand nu sunt lobotomizati, 8 ani de ”domnie” democrata le-a ajuns.
Nu ne putem pune cu ”gandirea” lor logica, adica daca ai avut o nevasta cam ca Obama & Co., si ai dreptul sa alegi alta dupa 8 ani, sigur alegi alta…..
Tot raul va fi spre bine, trebuie sa ne luam niste popcorn ..
No , ca America si-a votat zombiul mai agresiv dintre cei 2 . Se pare ca planu baietilor cu WW3 merge din plin ! N-am zis-o io , o zis-o Papa he he he
Un lucru mi-a ramas in minte din campanie …Acela ca zombiul mai guraliv zicea ca America nu va mai ajuta militar tari din nato decat cu plata …Asa ca ar trebui sa ne imbunatatim armata in consecinta
In rest … macar o sa ne distram ca prea devenise holmarc cu Obama
https://www.youtube.com/watch?v=ae5XwkSguNI
https://www.youtube.com/watch?v=EqQuihD0hoI
o yeee …
https://www.youtube.com/watch?v=5hkgoWXNh-8
Treaba e nasoala. Nu ca ar face Trump cine stie ce nebunie, dar republicanii au fost si vor ramen conservatori. Ridicarea vizei pt USA va ramane doar un deziderat.
Cel mai problematic e atitudinea SUA fata de NATO. Invariabil, SUA se va implica $$$ mai putin, iar asta ne cam lasa in curul gol. E nevoie MARE de actiune in strategia militara a Romaniei, o alinata REALA, FUNCTIONALA (nu numai tatonari si bla-bla) cu Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria si Tarile Baltice, poate si Germania, ca un scenariu in care ramanem singurei la indemana Rusiei nu mai e de domeniul SF. Bani mai multi la aparare, perioada de pregatire militara obligatorie a tuturor tinerilor.
It’s getting serious.
Nu au nevoie romanii de vize pentru SUA, sa ramana aici, sunt destui prin Italia, Spania, UK.
Asta e direct de la Ceausescu, eu zic sa se inchida granitele de tot (cu exceptia „catre Rusia”), ca sa nu plece romanii din tara.
Nu sunt destui prin Italia, Spania, UK?
The man has a point, though…. O tara careia ii pleaca cei mai dinamici cetateni….cei care ar trebui sa asigure viitorul demografic si economic al tarii,…..pierde acest viitor. Ar fi niste decenii pierdute, a la Japonia…dar fara sa fi ajuns la nivelul lor de trai, si intr-o perioada critica a istoriei noastre. Si inainte sa o dai cu: „Pai, daca in tara nu se schimba nimic….”. Din nou, fals, cei care pleaca sunt chiar cei care ar trebui sa o schimbe.Crezi ca a vota o data la patru ani va duce la schimbarea clasei politice? Crezi ca atunci cand nush ce grup organizeaza proteste la Londra in sprijinul a nush ce, crezi ca politrucilor de la noi le pasa? Intelegeti bine: atunci cand pleci, pierzi (si pierzi nu filozofic sau moral, pierzi fizic) puterea de a schimba ceva.
Baga o idee despre cum ai putea sa rezolvi asta, si nu mai da slogane 🙂 .
Apropo, dpmdv, nu republicanii l-au scos presedinte pe Donald Duck, ci democratii. Ai un Bernie Sanders, ai zeci de oameni in partid care ar fi putut la orice ora sa faca din Trump doar un sparring partner in alegeri, si tu vii cu madame Clinton, care trezeste fiori americanilor numai cand baga un zambet-grimasa a la bunicuta Iliescu.
Incredibil, cat amatorism sau… who knows….
inca votu nu s-a incheiat,
votu se incheie doar dupa ce electorii desemneaza presedintele US
au fost 3 cazuri in istorie in care electorii au ales altceva decat a ales electoratu,
pt. cei care tot o dau cu inteligentu trumpa am sa amintesc ca ineptiile debitate de acesta sunt similare cu nivelu lu jiji beekal
si nu in ultimu rand, o stire mai buna, de ceva zile ministresu de invatamant ne spunea ca 40 % din elevii rumani nu inteleg un text scris,
pai daca in US a iesit trumpa inseamna ca procentu alegatorului US care nu intelege un text scris este de peste 50 %,
de azi dimineata rad pe sub mustata,cred ca cotoroanta e pe sedative?
fara sa am nici in clin nici in maneca cu vreo unul dintre ei va spun ca nu am nici un stres.majoritatea republicana din spatele roscatului ma linisteste.
este infrangerea lui obama si a democratilor care s-au indepartat de omul de rand si s-au inconjurat de slifositi socialisti,intelectuali de salon,artisti neintelesi si plin de dolari,diverse minoritati pacalite cu legi sociale.
america 8 ani de zile a stat in loc fiind pacalita abil de discursurile bine ticluite ale presedintelui,realitatea economica era alta.
oamenii care vor nivel de trai prin locuri de munca,investitii si dezvoltare au votat in consecinta.cei care voteaza de dragul diversitatii si ca e la moda au primit o lectie.
este ompalma grea pe obrazul democratilor.
?
Am avut destul timp sa facem achizitii si sa ne pregatim armata,acum e tardiv,chiar daca cumperi tehnica militara trebuie timp sa antrenezi militarii sa manuiasca tehnica respectiva.
Am dat de dracu si e blond si il cheam trump , donald trump
Amuzant e ca in serialul simpson se preciza ca trump va fii presedint ( o poza cu el presdinte )cu mult inainte ca el sa se inscrie in cursa prezidentiala
e mai multe acolo..
https://www.youtube.com/watch?v=oz7_JP7ROvA
max fun (for me) e sloganul de campanie :))
„America you can be my ex-wife!”
Daca mai sapati veti gasi ca serialul The Simpsons e plin de profetii postate subtil care s-au adeverit. O dovada in plus ca Trump e omul lor 😉 Eu zic ca nu prea e amuzant …cu asta sau cu hoasca, soarta noastra tot ww3 se numeste. Noroc ca stam bine la generali, deci avem cea mai bine condusa armata din lume ! Abia astept sa ii vad pe generalu Oprea insufland curaj trupelor, acum ca comisia din MAPN a zis ca a fost legal avansat in grad !
Ai nimerit-o, trump e omul lor , hillary era doar un contracandidat fals …
http://www.timesnewroman.ro/politic/11-prime-efecte-ale-castigarii-alegerilor-din-sua-de-catre-donald-trump
11 prime efecte ale câștigării alegerilor din SUA de către Donald Trump
• Statele americane în care a ieșit Trump câștigător vor fi redenumite simbolic cu nume de județe pesediste din România: Teleorman, Buzău, Botoșani și tot așa;
• Canadienii au anunțat că nu mai scot vizele pentru români, că așteaptă câteva milioane de refugiați americani;
• Donald Trump, către Hillary Clinton după ce au fost anunțate rezultatele finale: ”Cum să-l bați tu pe Trump, șomâldoaca-escroaca?!”
• Drept mulțumire pentru susținerea primită din Rusia, Trump i-a spus lui Putin că poate să invadeze orice țară, la alegere;
• Donald Trump a fost deja abordat de un anume Videanu, care s-a oferit să-i ridice zidul la granița cu Mexic din borduri sau, dacă are bani, chiar din marmură;
• Vasluienii sunt primii care s-au arătat mâhniți de victoria lui Trump, mergând la băut încă de dimineață;
• Bill Clinton a răsuflat ușurat, pentru că era aiurea ca, după ce a fost președintele SUA, să devină acum prima doamnă a Americii;
• Așa cum era de așteptat, Trump a primit primele mesaje de felicitare de la Rusia, Coreea de Nord, ISIS și Tăriceanu;
• Inspirat de succesul lui Donald Trump, Băsescu a ciupit-o de cur pe Elena Udrea și a înjurat mexicanii autohtoni, sperând că poate așa ajunge și el măcar în Parlament, dacă nu chiar prim-ministru;
• Dacă dolarul sau petrolul au scăzut masiv pe burse, prețul pastilelor pe care le ia Donald Trump efectiv a explodat;
• Mai mulți martori spun că, după ce s-a anunțat victoria lui Trump, din sicriul lui Vadim s-au auzit aplauze și înjurături la adresa lui Hillary.
Sa mai destindem atmosfera! 🙂
oau,ce mai vaiet ce mai zbucium.
mai avem putin si ne apucam sa plangem.
Cu rezervele de rigoare, eu cred ca DT e o alegere mai buna decat Hillary nu doar pt americani, ci si pentru romani.
Ca exemplu, nu doar hard power-ul rusesc (plus elementele razboiului hibrid) este o problema pt Romania, ci si soft power-ul american, prin vulnerabilitatea noastra in fata propagarii anumitor ideologii prin Hollywood, ONG-uri straine etc, toti avand convingerea dreptatii punctelor lor de vedere si a dreptului de a se impune asupra problemelor interne ale altora. Puteti pune multe aici – multiculturalism, white guilt (la noi, cu privire la tigani), gay marriage etc. Acestea au efectul de a slabi societatea, a dizolva capitalul social si legaturile dintre cetateni bazate pe o identitate comuna… etc
Trump poate opri procesul acesta, care se accelerase recent (a se vedea respingerea de catre Obama a gay marriage in scop politic acum 8 ani si imbratisarea sa totala la putin timp dupa), prin numirile sale la Curtea Suprema, unde exista deja un loc liber si si ar putea urma doua in urmatorii patru ani, daca nu mai multe. Cum Senatul (ramas republican) confirma judecatorii, are oportunitatea de a crea o majoritate conservatoare care sa dureze decenii. Ar putea fi mai important pt lume pe termen lung decat orice ar face cu privire la multe alte probleme, gen Yemen. Sa nu uitam ca Curtea Suprema a fost cea care a creat conceptul de „diversitate” ca un legalism politic, care a obligat toate statele americane sa implementeze gay marriage chiar si fara legislatie statala pro (33 adoptasera deja, dar acoperirea constitutionala e mai buna decat sa ai o simpla lege care poate fi schimbata oricand), care a lasat corporatiile sa influenteze alegerile in mod deschis si legal. etc. Ei sunt ultima bariera in calea normalizarii anormalului.
Domnule, regret sincer ca nu avem ocazia sa aprofundam astfel de teme in particular. Sunt impresionat in cel mai pozitiv sens cu putinta de cinismul comentariului. Nu sunt deloc ironic, vorbesc serios.
Dar nu mi se parea ca sunt cinic 🙂 poate chiar optimist!
@Jorj
Multe din aceste politici se mai pot si scrise si George Soros care se foloseste de minoritati pt. a-si impune agenda.
”
The EU should „do its best to undermine” the „homogeneity” of its member states, the UN’s special representative for migration has said.
An ageing or declining native population in countries like Germany or southern EU states was the „key argument and, I hesitate to the use word because people have attacked it, for the development of multicultural states”, he added.
In evidence to the Lords committee, he urged EU member states to work together more closely on migration policy and advocated a global approach to the issue – criticising the UK government’s attempt to cut net migration from its current level to „tens of thousands” a year through visa restrictions.”
Si sa nu uitam de Gen Wesley Clark, care a zis ca epoca statelor monoetnice a apus.
Asa este! Sunt multi factori. Dar sanctiunea oficiala a institutiilor statului si sprijinul lor consfintesc ceva asemanator unei ideologii nationale (ca substitut pt religii nationale) si valoreaza f mult in ecuatia progresista. Aduceti-va aminte cum crestinarea multor popoare a inceput cu liderul – la fel si reforma religioasa. Si ganditi-va ce enormitate de resurse sunt dedicate castigarii alegerilor, inclusiv de catre Soros. Este o licitatie pentru puterea statului care, pe masura ce s-a marit, a devenit si mai valoroasa (Obama a fost primul care a spart pragul de un miliard pt campania electorala). A avea legile de partea ta, organele administrative, zeitgeistul, mass media etc valoreaza f mult, oricate resurse ai avea tu ca individ gen Soros sau Cuckerberg.
Exemplu de transformare – Senatorul Hillary Clinton respingand categoric gay marriage in 2004
https://www.youtube.com/watch?v=6I1-r1YgK9I
A încercat să evite un amendament constituțional care să definească mariajul ca o uniune între un bărbat și o femeie. Și i-a ieșit. În clipul de mai sus ea spune de fapt că a susține mariajul între un bărbat și o femeie nu implică neapărat opoziția față de mariajul gay, fără s-o spună explicit. Dar lumea se prinde mai greu. Uite aici, aceeași senatoare Clinton, tot cam atunci, ce părere are de fapt cu privire la căsătoriile gay:
https://m.youtube.com/watch?v=Y3huRVrckY8
Asta a fost părerea ei si a lui Bill dintotdeauna.
P.S. eu sunt împotrivă.
Un astfel de amendament constitutional era imposibil inca de pe atunci. Congresul este polarizat de decenii intregi, ceea ce a permis cresterea puterii prezidentiale prin Bush si Obama, iar acum va spori prin Trump, cel mai probabil.
Hai sa ii spunem asa cum este – un politician oportunist a spus ce i s-a parut mai ok in perioada si postura respectiva, ceea ce il face un barometru bun pentru cum era setata fereastra Overton. Comparand cu astazi, cand toti politicienii americani, inclusiv cei conservatori, sustin vocal gay marriage, transformarea este vizibila la nivelul spectrului de idei acceptabile in public si care te fac electabil politic. Efectul se datoreaza presiunii donatorilor, a minoritatilor activiste si a Hollywood-ului, precum și barajul media de povesti legate 1. de normalizarea si paralelizarea cu heterosexualii si 2. de victimizarea homosexualilor de catre bigotii albi, crestini si rurali (despre homofobia virulenta a negrilor nu se discuta in media, ca ar submina lipiciul slab la coalitiei democratilor).
https://en.wikipedia.org/wiki/Overton_window
Nu cauta semnele unor pozitii coerente sau a evolutiei lor de-a lungul deceniilor. Exista o vreme cand Prima Doamna Clinton vorbea despre „superpradatorii” din comunitatea neagra si nevoia de a apara comunitatea prin incarcerare agresiva (asta vroiau comunitatile in anii 90). Iar Bill Clinton vorbea exact ca Trump pe tema migratiei ilegale
https://www.youtube.com/watch?v=FZXbG5gvoC0
https://www.youtube.com/watch?v=OK6ixvKxw7E
cu ce e mai prost trump care a castigat decat clintonesca,obama si tot partidul democrat care au fost demolati fara drept de apel?
savurez dezolarea de pe feta ziaristilor de casa,a hollywoodului si analistilor de doi bani care au tocit studiourile de tv.?
@psycho
Io am auzit ca si Ponta si mentorul sau Nastase au strans lacrimile ziaristilor si analistilor, le-au pus la congelator, si acum le savureaza sub forma de cuburi de gheata in paharele cu vodka in timp ce asculta „Katiusa”.
republicani sa faca pact cu rusii?!…sa avem pardon.
@psycho
Cand a fost ultima oara cand ai vorbit cu un republican?
Eu am vorbit recent, cu cativa pe care ii stiu de 15 ani.
Baza partidului nu mai are opiniile de politica externa pe care le avea odata.
Trag mai mult spre dezangajare sau chiar izolationism.
Trump pe ei i-a capacitat si a invins elitele republicane care pe politica externa aveau cu totul alte pareri, apropiate de ale Clintonesei.
Republicanii de rand cred ca tensiunile cu Rusia sunt vina establishmentului corupt care s-a bagat in ograda rusilor in loc sa-i lase in pace in sfera lor. Si ca acum trebuie reparate relatiile.
Adica domnu Trump va fi acum un Obama portocaliu care se duce iar cu resetu la Kremlin.
Vai de capu nostru.
nu stiu cu cine ai vorbit tu ca nu sunt in state si imi fac o pare de aici de j’demii mile distanta.rezulattul nu este intamplator iar concluzia este ca democratii si obama au irosit banii de chirie degeaba la casa alba…americanii au votat.
poti sa vorbesti cu mine ca si eu sunt republican..
republicanii sunt divizati… libertarians, tea party…
oamenii au votat anti-musulmani ca Trump a zis ca ii deporteaza..evident ca nu o sa fie asa. Nemultumiti de politica lui Obama rasiala cand i-a bagat in corzi pe albi pentru negri.
repeitor la Europa tendinta americanului de rand republican e America first. sa nu ne mai irosim resursele pe apararea altora. Daca vor ca NATO sa reziste atunci sa plateasca si europenii nu numai tax payer american.
Republicanii sunt f sensibili cu problema rusa a ramas in aer. Daca va bate palma cu rusii isi pierde suportul congresului republican care daca face pe nebunu il si poate suspenda. Parti din republicani nu l-au sustinut pe trump.
deocamdata trump e un necunoscut si ptr americani si mai mult si ptr republicani fiind imprevizibil.
republicanii poate că au câștigat pe termen scurt, dar în realitate stau destul de prost pentru că nu au reușit să aibă un candidat real, republican al lor, singurul lor câștig este că au câștigat majoritatea în Congres și Cameră dar pe termen lung asta îi va costa, poate chiar cu spargerea partidului lor
auzi la ei,emigreaza in canada…plecati ba ca america merge inainte.
Si cu ce ne incalzeste pe noi ca merge America „inainte”? Unde, inainte? Inainte spre 1850, cand nu existau nici casatorii intre homosexuali, nici Hollywood, marile probleme care te apasa pe tine?
Problema e cum ieseam noi mai bine, cu presedinte democrat sau republican. Noi avem doua puncte de interes majore in releatia cu SUA : NATO si ridicarea vizelor. Cu NATO, ne-a spus Donald Duck cu gura lui ca Statele Unite se vor implica mai putin, iar vizele… cand vrodata ati vazut voi deschidere spre exterior cu republicanii, care sunt conservatori pana-n maduva oaselor? Reducerea emisiilor de CO2? Come on, baga tare pe furnal, tata, sa duduie economia, that’s the way.
Cu ce ne ajuta pe noi ridicarea vizelor pentru SUA?
Cu ce te-a ajutat pe dumneata caderea comunismului? Cu nimic, se pare.
Pe mine caderea comunismulu m-a ajutat sa scap de un sistem totalitar abject. Repet: cu ce ne ajuta pe noi ridicarea vizelor catre SUA?
:))))))))))))))
esti intr-o capcana.
pai in 8 ani de liberalism-socialist-progresist ainprimit altceva decat vorbe?
replublicanii mai si fac,democratii doar vorbesc.
esti si superficial in gandire.
1. A fost ales cu majoritate = legitimitate pt. actiunile promise in campanie
2. Poate se trezesc si politicienii nostri ca trebuie sa fim un pic mai performanti si sa ne tinem de cuvant ca sa contam in noua conjuctura …
3. Anumite corporatii / persoane au pierdut. Unele prezente activ si pe la noi … si nu prea ne-a mers bine.
4. Contactele din diaspora ar trebui sa ne ajute …. daca se va apela la ele si lise va da ce vor cere …
5. Indiferent cine castiga SUA isi urmeaza interesul … doar propriul interes. Acolo pragmatismul si lobby-ul dicteaza. Noi in orice situatie eram expendables sau moneda de schimb
6. Tine doar de Romania cum va continua relatia cu SUA. De acum totul e live fire … Plangem aiurea … noi trebuie sa ne schimbam fundamental … si trebuie inceput la nivel individual …
7. … Titlul articolului e prost … nu Trump … americanii, dupa ce a fost ales, nu vad ca sa-l mai faca prost … e felicitat …
americanii sunt prosti ?! …tipic romanes
Cam asa ceva …
si atunci ce tot te uiti in gura unor prosti?
https://www.youtube.com/watch?v=llwgHjfagBo
lamentabila strategia democratilor.
ridiculizand-ul pe trump in fel si chip au calcat pe bombeu parte mare din electorat mai ales ca si candidatul propriu era plin de bube.
au indus in mod intentionat alegatirilor o stare de panica in caz de „trump”.
minciuna in falsh vorba unui tov. decedat.
republicanii au invins pe linie si nu degeaba,obama si democratii au vorbit frumos si atat.oricum a fost o relatie de conjunctura intre el si hillary.
iar de valul de simpatie cu care democratii si obama au castigat s-a ales praful,nici nu au stiut ce i-a lovit?
de ce toate astea? pentru ca americanul nu se lasa pacalit decat odata..pentru ca FAPTELE VORBESTE mister barack.
democratii se credeau presedinti ca geoana la noi.
mie azi america imi place si mai mult.
politica lui obama a fost doar discurs mestesugit …in rest haos .
americanii au avut prea multa rabdare cu el sincer.
..si da ,titlul articolului este subiectiv.
Ce titlu ai fi pus dumneata?
cuvantul prostie nu are ce cauta acolo.e prea dur si partinitor .
LIVE Stream: Hillary Clinton Concession Speech After Defeat by Donald Trump in 2016 Election 11/9/16
https://www.youtube.com/watch?v=b-B6AtuNlMY
Dadui click….nimerii pe la minutul 18…canci Hillary! (serios, lipsii ore intregi din fata pisicului, tipa nici acum nu ?…) si…rock music! hell yeah!!!
so fucking what!
http://youtu.be/CGUpRYA2Amw
americanii au votat !
Well, screw you ABC News, I has TV too!
..ma uit pe cnn,parca e priveghi la democrati.a murit cineva si nu stiu eu?!
astia vroiau sa conduca america,s-au apucat deja de bocit.
Nu-i judeca aspru, victoria lui Trump este un eveniment traumatizant pentru intreaga lume, cu atat mai mult pentru SUA. Cu ajutorul lui Dumnezeu insa, Trump va putea sa arate ca a meritat sa devina conducatorul celei mai puternice tari din lume.
exagerezi …ca multi de altfel.
Acum sa nu spui ca victoria lui Trump nu te-a surprins. Aproape toti o vedeam pe Hillary castigatoare.
nu asta e problema,apocalipsa cu care este prezentat acest succes ma irita.
Incepu bine speech-ul si Hillary
Well, frak! „…LGBT people” 🙂
Se putea sa nu lipseasca marti din post?
am auzit,nu e pusa degeaba acolo.
dar aici si la controlul armelor sunt pe felie cu democratii.
Textul postat ieri de Clotilde Armand (oricum nu candideaza la aceste alegeri), care i-a atras ura muuultor votanti…USR-isti 🙂
„Opinia mea este că USR se poziționează pe temele care au stârnit indignarea românilor: corupția, proasta administrație, ne-transparența, risipirea banului public, manipularea alegerilor. De fapt, USR s-a născut din exasperarea comună a unui grup foarte divers de cetățeni față de administrația hoțească a partidelor PSD-PNL-UDMR și sateliții lor. Ne unesc temele de mai sus. Pe alte teme, fiecare dintre noi are în mod evident propriile opinii și păreri, dar atâta timp cât suntem împreuna în USR am căzut de acord să nu le promovam din postura de politician. Ar fi ne-etic să procedăm altfel, deoarece nu am fost votați și nu candidăm decât pe temele menționate mai sus.
Există desigur și alte subiecte de interes public majore decât cele care au generat formarea USR. Aș vrea ca pe teme ne-tehnice, care pot fi înțelese de către marea masa a alegătorilor, decizia să revină poporului român prin referendum și nu unor reprezentanți aleși pe cu totul alte platforme și teme electorale. Pentru aceste teme, noi încurajăm inițiativele legislative, inclusiv de modificare a Constituției, din partea poporului. Numai dacă sunt consultați și au un rol activ, cetățenii se vor implica cu adevărat în viața politică. Noi dorim o comunitate responsabilă, care își spune părerea. Numai cu această condiție democrația se va maturiza. Ne plângem că poporul este manipulabil, dar cum ar putea deveni mai matur politic dacă nu este lăsat să se exprime și nu este luat în serios?
Din 1990 până astăzi, nicio inițiativă legislativă populară nu a devenit lege în România. În afară de referendumurile din 1991 și 2003 pentru adoptarea Constituției, au mai existat după căderea comunismului doar 4 referendumuri, toate la inițiativa reprezentanților aleși și toate eșuate. Politicienii din FSN și derivatele sale, adică grupul partidelor parlamentare actuale, au confiscat parțial suveranitatea poporului proclamată în Constituție:
„Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum” (Art. 2(1) din Constituția României).
Opinia mea este că e bine să redăm poporului român deplina exercitare a suveranității sale prin ambele modalități prevazute în Constituție. Un exemplu celebru este inițiativa recentă de modificare a Constituției de către un grup de 2,7 milioane de cetățeni. Este necesar ca această inițiativă, declarată recent constituțională de către CCR, să fie supusă deciziei populare prin referendum. Acest referendum nu trebuie instrumentalizat pentru influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Orice alt deznodământ al acestei inițiative ar fi o atingere a principiului suveranității poporului român stipulat în articolul 2 din Constituția României și un pas înapoi în maturizarea democrației în România.”
Oare d-asta spunea mai deunazi Nicusor Dan ca „USR s-ar putea sparge”?
„Există niște distincții de finețe, să le spunem. Asta face ca în Uniunea Salvați România să existe și oameni de stânga, oameni de dreapta și oameni pe scara asta conservator-progresistă. De toate nuanțele. Am ales să fim împreună sub această umbrelă pentru că este un prag de 5% în Parlament și un partid ca USR are șanse să intre. Cinci partide delimitate ideologic n-ar avea șanse. Când vom fi mai mari probabil că ne vom și sparge ideologic, păstrându-ne civilitatea unul față de celălalt”
Ce este mai deranjant la papitoii astia este faptul ca ne considera inca ”nedati” jos din copac. Ei isi imagineaza ca joaca alba-neagra cu natiunea asta si ca le merge. Unii le-ar zice cameleoni, eu le-as zice papagali.
Nici prietenii mei din PNL, pe care i-am votat in tot sfertul asta de veac, nu is mai abitir… Cand ii intrebi de taierea salariilor iti raspund ca nu ei, ci PDL… Cand ii intrebi de lovitura de stat, cica nu ei au fost, ca sunt aia din vechiul PNL. Umbla cu cioara vopsita, ca Alinuta la usa copiilor. Treaba-i grea pentru mine, ca de data asta nu mai stiu cu cine sa votez. Ne trebuie si noua un Trump?!
a fost o solutie atunci.
O fi crapat identitatea queer? Nu stiu, zic si eu … 😀
au facut o campanie in antiteza si demonizat adversarul in stil romanes…basescu e pure evil,la fel trump.
Romanes sau romanesc?
pune matele ultima litera ,scriu in graba.
OK, oricum si tiganii sunt tot oameni, trebuie respectati si iubiti crestineste. 🙂
au ales puternicul „?” in dauna incapatanatului si capriciosului „?”
Nu stiu cum de ratai asta: http://www.timesnewroman.ro/politic/reactie-prompta-dupa-alegerea-lui-trump-scutul-antiracheta-de-la-deveselu-a-fost-intors-in-directia-cealaltatia-cealalta
…iar ardelenii…
http://www.timesnewroman.ro/politic/ardelenii-reactie-prompta-dupa-alegerile-din-sua-dic-bet-as-americanii-au-ales-un-negru
…ala cu comentariul in care prezice ca Trump va castiga peste 4 ani… 🙂
Cica vasluienii sunt romanii cei mai suparati ca a iesit Trump presedinte la americani. Atat de tare s-au suparat oamenii aia, incat s-au apucat de baut de la prima oara(de suparare)! :)))))
…si primele efecte…
http://www.timesnewroman.ro/politic/11-prime-efecte-ale-castigarii-alegerilor-din-sua-de-catre-donald-trump
Cred ca Bill Clinton s-a temut mai mult sa nu fie poreclit „First Whore”…
Gata pe ziua de azi, imi ajunge, e ultima! 🙂
Bullshi…nu ma pot abtine, intrebare pentru CERN:
Care va fi rezultatul coliziunii directe sub forma de strangere de mana intre Donald Trump si Geer Wilders?
Geez, astia de la BBC pun niste intrebari directe, fara mila:
– Anders Fogh Rasmussen zise ca Trump are dreptate cand cere respectarea lui 2% (punctand insa ca tratatul e tratat, referindu-se atat la acest aspect cat si la apararea comuna);
– Jens Stoltenberg fu ceva mai „limba de lemn” (nu-si prea permite „luxul” lui ex-Rasmussen) in privinta lui 2%, dar si el o dadu serios pe „all for one and one for all”.
Interesant, la CNN Stoltenberg prinse ceva mai mult curaj, desi e in aceeasi tonalitate…
intrebare din conferinta de la casa alba,de ce eledtoratul care a votat de doua ori cu obama acum a votat cu republicanii?
why??!…ca nu ati facut nimic bai in doua mandate.plus o campanie doar pentru drepturi civile si sociale,elite,gulere albe etc.,unde problemele econimce ale americanul de rand erau doar o anexa.
aud ca washingtonul a fost pro hillary in proportie devastatoare,ruptura evidenta intre cap si talpa.
Mai avea un pic si facea acolo 100%! 🙂
Ma rog, procentajul de afro-americani e enorm in DC…
si Klaus a dat-o de gard. Unirea cu Moldova , NU us va face in viitorul apropiat, zice el. era singurul motiv pentru care acceptam prezența Mutului. de acum, România este in bătaia vântului. se apropie timpul eroilor.
Damn, they are moving fast!
http://www.gandul.info/international/primul-lider-politic-pe-care-donald-trump-il-invita-in-sua-dupa-ce-a-castigat-alegerile-15936021
Stirea asta a reusit sa ma enerveze…
numai pun in discutie suportul fatis pentru democrati a unor colosi din presa americana ca e poveste veche si cunoscuta.
daca eu aici in romania am fost mirat de tusele groaznice in care era portretizat mister trump aia in america au fost cu siguranta iritati si au votat in consecinta.
Voturile au cam fost numarate, castigatorul este decis, noi nu mai putem schimba nimic (nici inainte nu am fi putut) trebuie sa ne adaptam noi situatii doar alti pot profita daca nu o facem.
Pana la urma este si o victorie a Statului National poate acum se mai extompeaza la ideea de a federaliza/regionaliza Romania (si de la US venea).
Oricum Trump are multi dusmani inclusiv in partidul republican (si aici Soros a avut un candidat) care abia asteapta sa il poata ataca or el va trebui sa fie foarte atent la cum se va pozitiona daca vrea partidul si sa ii neutralizeze pe cei care vor sa il saboteze. El a criticat pe Obama ca fiind un presedinte slab care nu impune respect (trataul cu Iranul si multe altele) or din aceste motive nu prea isi permite sa fie foarte „bun” cu Putin, abia asteapta presa sa il poata ataca (pe de alta parte vor trebui sa colaboreze pt. a infrange ISIS care deja opereaza in peste 16 state).
*Statul Natiune (ce vrei sa scrii si ce iese…).
DJT: „No country has ever prospered that failed to put its own interests first. Both our friends and our enemies put their countries above ours and we, while being fair to them, must start doing the same.”
„ The nation-state remains the true foundation for happiness and harmony . I am skeptical of international unions that tie us up and bring America down and will never enter. ”
„Trump: „We Don’t Have A Country Without A Border”.
O mica, mica parte din ce inseamna Trumpism.
Pentru mine este ok (in sondaj am bagat Trump) cred ca e mai bun tipul. Cred ca FBI are informatii (poate individa este un pericol mai mare) ce au determinat sa dea cu clintoneasa de asfalt si au influentat oarecum alegerea oamenilor. Taranoiul asta sigur nu o sa stea capra pentru nimeni (nu il vad curva lui putin) si mai tango cu clintoneasa care a facut numai boacane, democratii au promovat numai cretinitati si nu meritau sa faca asta inca un mandat.
Cica Donald ne va vinde rusilor nu ca Clintoneasca care ne „proteja”
Pai sa vedem cum a fost cu protectia O’Labeasca ..
2008 stupidul Gruziei isi paste cravata in direct. Stupidashvili asta a uitata ca poti sa iei bataie si cand esti indreptatit moral … iar protectia muricana nema fu …
Nitel mai tarziu O’Labele se gandesc ele bine bine (da poa ca foloseau curul la gandire) si baga bani si fac rost de un Maidan la Kiev. Alunga presu filorus .. apoi dau dovada de dezinters total (adica bani sa va dea Putin!) si .. Crimeea este si azi a Rusiei!
Sa nu mai zic ca asa ca o demonstratie „fac ceva pe sanctiunile voastre” a dat epse cap toata „politica” (daca aia e politica!) Olabeasca din Siria ..
Adica genu „ia-l de pe mine ca il omor!!!”
Mie mi se pare mai „sigur” Trump. Adica din ce a zis el inteleg ca nu va proceda la provocari inutile care oprovoaca reactii la care nu va avea vointa de a se opune…
Clintonoaica insa … cum zicea Donald insemna razboi . Gratuit. Adica din prostie pura.
Adica f probabil ca cu inestimabila ei inteligenta egalata doar de inteligenta unor „analisti” si „cercetatori” reusea un incident .. da unu nasol la care SUA nu ar mai fi putut sa se faca ca ploua…
Ca asa intre noi fie vorba – nu era mai bine fara Maidan si cu Crimeea in Ucraina?
„stupidul Gruziei” – defapt a fost salvat de SUA, ca daca era dupa Rusi era de mult mort si ingropat iar Georgia era azi ca Sputnik: satelit artificial sovietic.
„Nu era mai bine fara Maidan si cu Crimeea in Ucraina?” – Cea-a fost mai intai: Maidanul sau programul de inarmare a Rusiei ? Bizoane, ai pierdut vremea degeaba pe blogul asta. Maidanul nu a fost un act gratuit ca asa a vut nebuna de Clinton. A fost o reactie la programele de inarmare incepute de Putin. A fost un mod de a le arata ca se poate si mai rau decat erau atunci si un mod de muta razboiul in curtea lor (nu unde ar fi ales Rusii sa il declanseze – probabil baltice) si un mod de impune sanciuni (replica rusa nu putea lipsi).
Chestiunea cu Strumf care vinde sunt sau Clinton care cumpara sunt aberatii. Insa la fel ideea ca Clinton razboi gratuit iar STrumfy negociere si pritenie cu Putinica.
Oricare din ei iesea presedinte urma interesul American, interesul American insemna in mare parte influenta globala. Toti analistii zilei analizeaza punctul si virgula in ce a zis STrumf in campanie de parca le-a picat Scrisoarea 3 la bac… de parca nu am sti de la ai nostri ce aberatii se promit (si voteaza) in campanie.
Da ? Zi-mi si mie cum a salvat SUA Gruzia de la ocupare?! (eu zic ca Rusia nu a vrut sa ocupe Gruzia. Prea mare incurcatzeaau mai bine sa o tina sub amenintare. A da.. Gruzia preinta o mica partuclaritate. In 1950 in Gruzia erau mai multi rusi decat in 1985-86. Gruzinii faceau „atmosfera” asa ca rusii plecau singuri dde buna voie. Atmosfera- adica nimci care sa dea motov Rusiei sa se puna cu bataia pe ei .. doar sicane si mici mizerii care in 4 ani se aduna si iti zici „gata! pana aici! De maine plec la mama!!”)
A fost o reactie la programele de inarmare incepute de Putin … si ? Ce escrii tu e ca bancu ala :”tu ai dat in tata?” DA! „mai incearca odata daca ai curaj!!” Harst batrnu mai primeste o plama. „Mai ai curja sa repeti?” Harst! Pleosc-trosc-jart!! Inca 2 perechi de palme peste botu lu mosu. „hai tata acasa ca asta e nebun!!!!” Cam asa au mutate raqzboiul in Dombas si Crimeea in curtea Rusiei. SI apoi I-a apucat cufureala ca vaiu tarrile baltice! Insa nu observa ca flancul S-E este terminat!!!
Sa zic asa ce imi argumetezi tu .. parca ai face reclama la in curs „cum sa deveniti prosti dupa metioda Ivy League! Ieftin! 300 lei!~!!”
Cat despre netersu global .. cum sa iti zic nu contest insa daca ai entwerese globale iti trebe si mijloacele globale. Bani, oameni, samd. Iti tarag atentia ca in 1936 i8mperiul Briton era in culmea stralucrii sale .. arata nemai incotzopenit …. insa in 39-40 se dovedea ca mijloacele nu se intimdeaua la marimea sarcinii „globale”
In plus azi … azi entersele mari ale SUA at impune sa se ocupe de zona Pacifica nu de Maidane …
Bizoane ai o intelegere cel putin firava a mediului inconjurator.
Eu ma refeream la Saakashvili. Si daca nu interveneau US fii ti sigur ca il penalizau Rusii intr-un definitiv si irevocabi. In plus instalau si un guvern pro-Rus in Georgia daca tot s-au deranjat cu deplasatul acolo. Ceea ce nu s-a intamplat.
A fost o reactie la programele de inarmare incepute de Putin Esti troll ? Inventezi o realitate paralela. La momentul declansarii Maidanului era clar ca Rusia urmeaza o ofensiva. Alt sens decat recastigarea gloriei Sovietice nu puteau sa aiba programele militare. Cum s-ar zice indiferent ce scop aveau nu era unu fericit pentru influenta Americana in lume. Ce zice pritenul nostru Sun Tzu ca e de facul cand nu ai de facut si un conflict se apropie ? Alege macar locul si momentul. Cam asta au facut … iau pus pe Rusi in corzi si iau supus la presiuni economice inainte sa se dezvolte suficient sa devina un pericol. Donbass ? Crimmea ? lol, era de astptat o reactie Rusa. Problemele din flancul S-E nu au ca si cauza principala Rusia ci Islamismul. Sigur Rusia a complicat situatia cat a putut si ea insa flancul S-E este terminat!!! e o afirmatie destul de greu de sustinut. Turcia e o mare putere care depinde Economic de Europa si militar de SUA. Ce se intampla in Turcia daca UE ii impune taxe vala de 75% ??? Erdogan isi joaca si el cartile cum poate, dar …. in incinta.
Interesele SUA in pacific erau prevazute dinainte de Maidan. Maindanul si Rusia chiar a anulat o detasare MULT mai profunda a trupelor SUA de Europa. Interesele in Pacific si ascensiunea Chinei nu va anula interesele US in Europa.
PS: legat de Ivy League … Eu nu incerc sa vand castraveti la gradinar :))
Daca ai folosi captul din dotare (chestia aia din prelungurea gatului) si ce ai mai invata la scoala si ai citit si mai ales daca ai renuntat sa repeti propaganda O’Labeasca poate, zic poate ti-ai aduce aminte ca Slovacia, Ungaria si Bulgaria au adoptat pozitii cel putin ciudate.
Iar cu realitatea paralela – nu eu ci Clintoneasca si compania o inventeaza. Ba mai mult au resuit „sa convinga” si institutiile amerloce care se ocupa de sondaje sa incalce corectitudinea. Ani de zile se glumea ca in SUA alegerile au loc doar ptr ca sa confirme pe Gallup … Acum ….
Si ia revezi-ti definitiile Ca scrii ca cum Turcia e o mare putere care depinde economic de Europa si militar de SUA O mare putoare nu depinde de nimeni .. militar cel putin. Da ….ue la toti .
Cap ai. Foloseste-l ca d’aia ti l-a dat statu! (asta e o glima veche veche veche de demult)
Aha. deci contra-argumentul tau este ca ” Slovacia, Ungaria si Bulgaria au adoptat pozitii cel putin ciudate” ? :)) :)) :)) :)) :)) Si teoria constipatiei: „Ani de zile se glumea ca in SUA alegerile au loc doar ptr ca sa confirme pe Gallup” care merge mereu, nu ?
„Turcia e o mare putere ” a fost recunosc o ironie PREA fina. Trebuia sa pun 3 ghilimele si un zambilici.
UE nu depinde economic de nimeni. Iar miliar nu prea si-a propus pana acum. Si oricum, pentru Rusia e „Prea mare incurcatzeaau” sa ocupe Georgia, tu zici ca ocupa UE ?? lol. Lol, da ar putea ocupa balticele dar cam atat.
Zoro UNDE DRACU AM SCRIS IO CA Rusia ar ocupa UE? Da citataul si nu uita sa pio si ora si data!
„O mare putoare nu depinde de nimeni .. militar cel putin. Da ….ue la toti”
Avand in vedere cu nu ai toate tastele la „pian” am inteles ca vrei sa exprimi un „da UE de toti”. Scuzele mele. Dar acum pe bune, pune si tu un ban deoparte si ia-ti de Craciun o tastatura noua. In fine, am scris mai sus, cand am scris Turcia mare putere eram ironic.
Tu ine traiesti? Nu stii ce e aua UE la toata lumea?!
Se referea la Turcia si la respingerea ei de către UE atunci când a zis că o mare putere nu depinde de nimeni si da UE la toți. Citește și tu mai atent. Politică independentă, autoritară si cu iz si tendințe de mare putere e un rezultat al respingerii Turciei de către UE sub pretenția că turcii nu sunt europeni și n-au ce căuta în Europa.
Turcii s-au supărat pe UE și s-au inchis in ei înșiși, si au luat-o pe calea de mare/mica putere. Poti să-i blamezi pentru asta?
UE le-a dat UE iar turcii le-au dat UE înapoi.
UE nu depinde economic de nimeni? Au strănutat un pic americanii si ăștia au luat gripă. UE cu Germania in frunte e un mare exportator si trăiește in mare măsură din exporturi. Un exportator e dependent de piața lui de desfacere. Oricât de ciudat ar suna. De aia zic eu ca ar fi bine ca Romania sa bifeze CETA, TTIP si TISA, ca să nu fim piața de desfacere a unui singur exportator si implicit la mâna lui.
@Zoro
„Interesele in Pacific si ascensiunea Chinei nu va anula interesele US in Europa.”
-Nu le va anula, le va modifica! SUA nu poate face fata si unei Rusii si unei Chine ostile (plus un Iran ostil). Rolul lui Trump e sa detensioneze lucrurile cu Rusia. Asta va insemna anularea politicii Obama-Clinton in privinta incercarii lui Putin de a crea o uniune eurasiatica cu fostele republici URSS (minus balticii).
1) Scuza-ma, dar e o prostie sa sustii ca avand in vedere ca SUA nu poate face fata si unei Rusii si unei Chine ostile, solutia e sa cedezi si mai multa putere Rusiei sau Chinei. Chiar nu are logica. In plus vezi cazul Iranului, chiar scos de sub embargou de Obama nu a devenit aliatul SUA. Si nici nu se astepta cineva la asta. Ei bine nici Rusia scoasa de sub embargou de STrumf nu va deveni brusc aliatul lor. Ca orice putere va continua sa aiba agenda ei, ba chiar lasata in pace ar avea gura de oxigen necesara sa devina chiar un pericol real. Americanii nu sunt tampiti sa nu vada asta.
2) SUA fara Europa nu mai e putere mondiala. Rusia (cu resurse) + UE (cu tehnologii) detroneaza SUA ca putere mondiala iar SUA va lupta a asta sa nu se intample. Unul din moduri este Intermarium, adica ce se intampala cum: o Polonie puternica si o Romania care trebuei sa recupereze timpul pierdut si sa devina ceva similar, aliati cu SUA chiar si daca NATO dispare si care sa separe UE de Rusia.
3) Deocamdata si in viitorul previzibil SUA face fata foarte bine Rusiei si Chinei. Argumenteaza tu contrariul.
Si Rusia si China sunt inconjurare de vecini ostili, SUA nu.
Si Rusia si China au sensibilitati si dezechilibre economice puternice, SUA nu.
Miliar ambele sunt cu cel putin 1 generatie in urma SUA la principalele categorii de armament.
etc etc
@Zoro
1) Nu e o solutie ideala dar nici prostie nu e. E o varianta pe care se merge uneori.
N-am vorbim de o alianta SUA-Rusia.
N-am zis ca SUA ar ramane fara Europa.
2) Intermarium nu e un proiect fezabil. In lumina surprizelor recente cu Brexit si Trump, mi se pare chiar o idee stupida.
UE nici macar nu e un stat iar Rusia e un centru de putere separat. Nu ai elementele unui pol de putere de sine statator. Faptul ca au relatii economice complementare nu le transforma intr-o putere mondiala. Nu au unitate de decizie politica, nu au armata unica, nu au comanda militara unica, nu au aceleasi interese. Crema puca.
3) Americanii nu sunt asa de optimisti cum esti tu.
1) Pai „ar anula interesele US in Europa” ce mai inseamna atunci ? daca nu SUA nu se desprinde de UE si nu vorbim de o alianta UE-Rusia ?
2) UE este un pol de putere economica de sine statator. Nu inteleg cum poti sa afirmi altceva. Sfideaza evidenta. Faptul ca e UE e condus de un parlament european si nu de un Putin nu schimba lucrurile.
Ce nu este UE … nu e putere mondiala si asta pentru ca ii lipseste latura militara complet, insa probabil ai auzit de armata comuna care este in proiect. Acum NATO este cel care ocupa acest rol, cei drept dominat de SUA, dar NATO nu este doar SUA. Nici ca putere militara nici ca decizie.
3) Nu stiu cat esti tu in masura sa aprciezi optimismul lor. Ce este vizibil este ca se pregatesc pentru pretendentii care se ridica (China). Ce ai vrea ? Sa stea cu o bere in mana la carciuma comentand despre cum se ridica China ? Iar masuri, le dau peste bot pe unde se intaresc, aduc trupe in zona pentru contrabalansa intarirea lor. Decomandata ” in viitorul previzibil SUA face fata foarte bine Rusiei si Chinei. Argumenteaza tu contrariul.”
@Zoro
1) Citatul acela nu-mi apartine.
Afirmatia aceea e a ta.
Eu am spus foarte clar in replica mea la acel citat: „nu le va anula, le va modifica”! Si am explicat in ce sens – modificarea politicii Obama-Clinton de a bloca planurile Putin in zona fostei URSS.
2) Zici: „UE este un pol de putere economica de sine statator. Nu inteleg cum poti sa afirmi altceva. Sfideaza evidenta.”
Dar eu am vorbit de UE si Rusia cand am precizat ca nu formeaza un pol de putere de sine statator! Ce am zis eu si ce ai inteles tu ca am afirmat…
3) Ar fi prea mult de discutat, ar trebui unul sau mai multe articole de sine statatoare.
1) Pai asa, si ? Ce spui tu este de Caragiale. Deci interesele in Pacific si ascensiunea Chinei nu va anula interesele US in Europa ci „le va MODIFICA”, in sensul ca (A) SUA nu se retrage din Europa si (B) nici nu va permite o legatura mai puternica Rusia-UE ??? Ca asta este esenta intereselor in UE. Detaliaza ce insemna pentru tine „le va modifica” !!! Ca ii lasa sa pastreze Crimeea ? Ca le „da” Ukraina inapoi ? Si daca ar vrea, povestea de iubire Ukr-Rus e moarta in papusoi.
2) Nici acum nu inteleg ce zici. UE+Rusia pol de putere de sine statator ? teoretic se completeaza, practic COMPLET imposibil de realizat.
3) Dezbatem idei. astea nu umplu volume.
@Zoro
2) Tu esti cel care a spus: „Rusia (cu resurse) + UE (cu tehnologii) detroneaza SUA ca putere mondiala”.
Eu te-am contrazis, pentru ca nu au cum sa formeze un pol de putere care sa detroneze SUA.
Acum zici: „UE+Rusia pol de putere de sine statator ? teoretic se completeaza, practic COMPLET imposibil de realizat”.
Pai daca esti de acord cu mine ca e imposibil de realizat care e sursa neintelegerii?
Singura explicatie e ca prin „UE+Rusia=detroneaza SUA” ai inteles ca UE si Rusia raman entitati separate, poli separati!
Numai ca 2-3 state separate nu pot constitui o putere mondiala doar pentru ca unul are resurse, unul are tehnologii, unul are populatie uriasa is isi dau „+”! Cel mult pot forma o coalitie sau o alianta. Deci din afirmatia ta eu am inteles ca vrei sa spui ca UE+Rusia pot forma un pol de sine statator care ia locul SUA. Si la asta am replicat, considerand ca nu e posibil.
3) Nu ma incanta ideea unei astfel de discutii tinand cont cat de anevoios merge asta. 🙂
Sunt destul de acord si cu 2) dar mai ales cu 3).
O alianță UE-Rusia e imposibilă si dacă ar încerca ceva în direcția asta ar înțelege amândouă că au diferențe politice și sociale ireconciliabile și ar lasa-o baltă. Rușii au mai multe în comun cu chinezii dpdv politic și social decât cu UE.
Suntem conduși, după cum spunea C. Wright Mills în anii 1950, de un guvern plin de ”realiști trăsniți”: în numele realismului ei își construiesc o realitate paranoică. Presa noastră a creditat-o pe Hillary Clinton cu cea mai minunată experiență internațională, spre deosebire de Trump, însă fără să observe rezultatele politicii ei. Poate fi comparată cu alegerea de către Bill Clinton, in stilul Razboiului Rece, când a numit-o pe excentrica Madeleine Albright, unul dintre cei mai proști secretari de Stat pe care i-am avut… în afară de Condi Rice? Albright se lăuda: ”Dacă trebuie să recurgem la forță este pentru că suntem America; suntem o națuine indispensabilă. Suntem înalți și vedem mai departe în viitor decât o fac alte țări”.
Experiența lui Hillary ține de sprijinul pentru barbarii ”contras” împotriva poporului nicaraguan în anii 1980, susținerea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, susținerea războiului încă neîncheiat al lui Bush în Irak, a actualei mizerii din Afganistan. Iar ca secretrar de Stat a distrus statul secular Libia, a susținut lovitura de stat militară din Honduras și ”schimbarea regimului” în Siria. Fiecare dintre aceste situații a dus la mai mult extremism, la mai mult haos în lume și la mai mult pericol pentru țara noastră. Vor urma frontierele Rusiei, Chinei și Iranului. Uitați-vă la răutatea discursului ei de la AIPAC (American Israel Public Affairs Committee ) – să nu spuneți că nu ați fost avertizați. Oare mai putem suporta sa vedem cum Clinton ”duce alianța noastră cu Israelul la următorul nivel”? Unde este simțul măsurii? Nu poate presa, cel puțin, să o numească extremistă? Cred că problema este duhoarea corectitudinii politice care domină gândirea americană
http://m.cotidianul.ro/oliver-stone-cu-hillary-clinton-presedinte-vom-incepe-un-razboi-278864/
Imi place si citatul „Albert Camus, când vorbea despre războiul civil din Spania din anii 1930, spunea: ”Cei din generația mea duceau Spania în inima lor. Aici au învățat… că cel care are dreptate este totuși înfrânt, că forța învinge spiritul și că sunt vremuri când curajul nu este răsplătit”
dupa 2 mandate de democrato-comunsti era cazul sa vina o schimbare, Trump pare nebun, da nu e, e bine ca e bataios, si pare se ca mai ales isi cunoaste ff bine interesul. si daca va lucra in interesul SUA, si deci va face SUA mai solida si mai puternica, e bine, iar noi nu avem de pierdut in situatia asta.
si una e ce zice in campanie si alta ce va face dupa.
varianta cu hillary era o mare pierdere pt noi. asta sigur facea jocurile rusilor.
Se pare ca multa lume uita emisunea Ucenicul….
Mi se pare ca Trump a „jucat” ca atunci la Ucenicul (odata ama urmarit 30 minute ..) si a profitat dinplin ca el stia cum reactioneaza publ;icul sau (multi in public „dezgustati” dar in particular incantanti. Cand votezi esti singur .. deci esti „in particular”)
Ce a facut cu Nadia…
Am vazut ca au incepiut americanii sa protesteze fata de Trump. Au inceput cateva zeci/sute de oameni, dupa care s-a ajuns la cateva mii si acum zeci de mii care protesteaza. Interesant! 🙂
De pe feisbuc:
George SimionUrmăreşte
Ieri la 09:23 ·
Eu ieri vă ziceam că Trump va câștiga.
Azi, când realizați că Trump a câștigat, ce vă rog: nu e niciun Brexit, nu e nici sfârșitul lumii, pur și simplu a ajuns un președinte republican/anti-sistem la Casa Albă. Nu mai ascultați doar mass-media oficială pentru că vă veți trezi teribil de neinformați.
Viitorul se joacă și… România va fi mare din nou, poate mai devreme decât se așteaptă unii 🙂
Am vazut-o si eu aseara. Bravo lui.
articolul este tendentios. america era in prabusire accelerata in ceea ce priveste moralitatea, conceptiile despre familie, despre sexualitate, despre economie, si cel mai rau despre ce se denumeste acum „globalism”-adica disparitia identitatii nationale, ” si al aspectului care defineste america- democratia-declaratia drepturilor omului. „povestea americana” a inceput cu principiile sociale, morale si economice ale unei natiuni sanatoase. acolitii clintonilor, bushilor si altor satanisti si globalisti cu sufletul vandut au transformat america si lumea in general intr-un „jeleu” multicultural , amoral, nonfamilial, asexual si desnationalizat. „mc donalds, mancare chinezeasca, apple, beyonce, madona, satan si prostiile cu care ne indoctrineaza si invenineaza sunt acum iubite de noi toti. v-ati invata copii ca pot iubi si persoane de acelasi sex? ca pot face sex si ca familia este o prostie? conteaza mai mult un apple decat un pom sau un pahar cu apa? ca americanu, mexicanu, chinezu, bantu , romanu, au aceleasi sarbatori? ca stam aserviti unor interese? parerea mea este ca din 2 rele s-a ales cel mai putin rau. ce vreti? razboi? madam clinton care flutura moralitatea pe la nasul fraierilor si acum 20 de ani fugea dupa curvele care faceau sex oral cu barbasu prin casa alba, daca aveati curiozitatea sa ii urmariti programul – razboi, cheltuieli militare, prezervative in scoli, familii homoxexuale, sex in licee „dar protejate” satanism, haos. asta ofera ea si ei. trump? prostii dar macar sunt pasnice. nu ne mai batem cu rusii nu mai cumparam avioane f35 ca si asa nu aveam ce face cu 10-20-30 in fata celor 4000 rusesti, nu mai „importam noua civilizatia” mondiala. deci – cine e prost? trump sau cei care „sufera” dupa doamna satan?(fiisa, chelsea clinton poarta -asa ca fapt divers-crucea sf Petru adica crucea inversata. bietul clinton si chiar hillary sunt abonati la „boehmian grove” -cine stie despre ce-i vb isi da seama de morala parintilor )
Corect exprimat domnule Viorel. Dar credeti ca postacii de pe acest site vor intelege vrodata ca se poate si invers ? Eu nu cred!!!
viorele
„cat timp vpr exista ideile de dominare va fi necesara existanta armatei” . Cu mare aproximatie Gheorghe Adrian, general,aghiotant domnesc, minstru de razboi, teoretician autor al studiilor Idee răpide despre resbelul de partizani, Instrucțiuni asupra servițiului de campanie și Manual de fortificațiunea pasageră, politician și membru de onoare (din 1875) al Academiei Române.
Asca ca at fi bine sa cheltuim si ptr dotarea armatei .. asa sa fie. Ca armele sunt ca si umbrella – mai bine sa injuri ca o cari cu tine decat sa regererti ca ai lasat=o in cuier!!! (la 30 de ani intr-o nopate as fi avut neboie de umbrella.. De atunci o tot trag … )
http://adevarul.ro/international/statele-unite/protesteanti-trump-america-manifestantii-contestand-rezultatelealegerilor-nu-e-presedintele-meu-1_5823f9c95ab6550cb85f08d9/index.html
Adica un fel de #notmychristian? 🙂
De abia astept sa vad reactia lui John Oliver!
Americo-Maidan? Rasturnarea rezultatului alegerilor prin miscari populare in numele Libertatii, Democratiei, Progresului, etc si etc….? Unde am mai vazut noi asta? Tari Kommies astia…. Hai sa vedem daca le iese si in US! Ma duc dupa pop-corn si bere…
Daca incepe asta in SUA, nu se termina azi maine, acolo putem vorbi de razboi civil in adevaratul sens al cuvantului. Doamne fereste de asa ceva, ca Europa ramane la mana tuturor nebunilor daca acolo se creaza vid de putere. O sa ajunga Putin si Rusia lui izvor de stabilitate si intelepciune, pe langa ce panarame se vor ridica in vecinatatea noastra…in caz de nu mai are cine sa-i tina sub control!
Nu cred sanse minime de contagiune, diferenta mult prea mare la voturi. Este ceva si de strategie „politica”.
Proteste au fost cam tot timpul ce a mai patit Bush…
Ce mai tipa Fratia Musulmana:
„Muslim Brotherhood: Trump victory a ‘disaster’
Mamdouh Al-Muneer, a member of the supreme body of the Freedom and Justice Party ( 🙂 ), wrote on social media that the results of the elections were a catastrophe as a “racist” has ascended to the White House.
“Goliath is coming himself, with his horses and men… what our nation has witnessed in the last period is something and what is to come is something different. God willing it will be for us not against us.”
”
Sa speram ca va fi gata cu CP-ul in timpul si dupa Trump.
da. proteste. qui prodest? cui foloseste? tot lor. ce vor? hollywood-ul amoral? „zombi” globalisti? va e dor de razboaiele mondiale? da trump e un rechin capitalist, poate lipsit de empatie cu alti semeni, dar macar e om. nu „prelucrati” iluminati care se dau drept umani dar nu dau doi bani pe 100-1 000 000 -1 000 000 000 de oameni. ca dovada si „scaparile” din mass media aservita lor. acolo un hai 500 mil de oameni cara sa munceasca ptr ei e de ajuns. dar restul? „politici” de democratizare ale luminatilor presedinti satanisti -bush, clinton, obama, – cat mai multe razboiae din care sa castige „cei care trebuie” si cat mai multe victime, e bine. ca sa nu fie rau.
@viorele…las-o mai moale!
Aia s-au suparat pentru ca Klintoneasa (in comparatie cu votul electorilor) a luat mai multe voturi fizice de la populatie decat Bufonul!
iar tu te auzi cum vorbesti … spui de hollywood amoral etc comparandu-l cu cine, cu unul care e la a treia femeie?
Ciudat nu, vorbim de conspiratii sataniste, de puterea banului de illuminati si …hamericanii au un miliardar presedinte, un miliardar care si-a facut averea manipuland tot destine umane! Hai, las-o mai moale ca guita acum, nu mai macane!
Pai e ca-n tenis, castigi la gameuri, pierzi la seturi, care-i problema? Sau regulile electorale nu se aplica pentru toata lumea?
Asa e sistemul, l-au respectat.
@Razvan Mihaileanu
😀 corect tot ce-ai spus, doar ca vroiam sa justific temeperamentul uman! Ceea ce castigi e de fapt ceea ce a pierdut celalalt!
Pentru ca banuiesc ca multi sunt ca viorel care sunt admiratori ai lui Trump dar care in iulie 2012 s-au suparat ca la votul de suspendare a Ratoiului nostru marinar, in ciuda votului masiv impotriva lui, acesta nu a fost suspendat!
exact se simt si americanii care au votat-o pe baba de frica nebunului dar … conform legilor electorale au votat-o degeaba!
Ce nu stii? Sistemul este rau daca nu ma favorizeaza!!!
Si e o cestie hazoasa cu unii care demosntreaza: NU SUNT CETATENI! mai rau sunt ilegali!!!
George,
Am descoperit recent acest site și am fost plăcut surprins de calitatea nu doar a informațiilor din articole ci și de calitatea multor comentarii. Cu ocazionale și neglijabile excepții, am constatat un efort pentru a respecta atât limba română cât și diferența de opinie. Cel puțin din motto-ul acestui portal, înțeleg că se dorește a fi un spațiu de informare și dialog constructiv pe teme de apărare națională. Sau poate am înțeles greșit?
Consider că acest articol face notă discordantă cu cele descrise mai sus. Nu știu dacă realizezi, dar, chiar din titlu, articolul tău devine ceea ce dorește să critice… Cu privire la conținut, găsesc că are puțină substanță. Asta nu înseamnă că nu îți împărtășesc într-o anumită măsură dezamăgirea și îngrijorarea cu privire la politica lor externă. Dar a afirma că prostia este președintele ales de către jumătate din americanii care au votat, respectiv aprox, 60 milioane este cel puțin greșit, din mai multe motive. Cunosc personal mulți americani care l-au votat pe DT și te asigur că nu sunt nici pe departe proști.
Personal, consider că Americanii au votat bine pentru ei, având în vedere alternativa. Dacă va fi bine și pentru noi, vom vedea. Deocamdată putem doar specula.
În concluzie, sper să reconsideri titlul acestui articol, pe care-l găsesc sub nivelul acestui site. E păcat… Sau poate ai vrut să șochezi și să generezi trafic? Dacă da, atunci – încă o dată – devii ceea ce critici…
Te asigur de aprecierea mea pentru restul contribuției pe care o aduci aici.
Cu stimă,
corect ce spui. am subliniat asta. ca trump e un capitalist fara empatie fata de semeni. un „jefuitor” . dar am spus clar ca dintre 2 rele cel mai putin rau a fost trump. si pana la urma alegerea este a americanilor. consecinta asupra noastra era doar legata de politica americana fata de estul europei(ca nu cred ca ei macar vad pe harta Romania-sau au compasiune fata de noi). eu vb de faptul ca macar cu trump nu vom mai avea parte sau sper ca nu , de „minunatiile” alaora de ne conduc-razboaie, cheltuieli inutile, imoralitate, homosexualitate, etc
Pana una-alta, niste cifre seci:
Milioane USD investite in campania electorala:
Florida: Clinton 82; Trump 28 (castigata Trump)
Ohio: Clinton 48 ; Trump 12 (castigata Trump)
Pennsylvania Clinton 34 ; Trump 12 (castigata Trump)
Carolina de Nord Clinton 32 ; Trump 8. (castigata Trump).
concluziile le trage fiecare…
🙂
”No! The universe does not want even!
It wants conflicts and resolution and constant improvement!”
Va las pe voi sa gasiti cand spune chestia asta…
https://www.facebook.com/socialjusticewarriors/videos/1013032348819926/
Perfect!
Well, screw you…youtube!
#notmyYoutube 🙂
Programul cu care a candidat Trump (ca sa stim despre ce vorbim):
http://www.evz.ro/trump-demoleaza-tot-ce-a-facut-obama.html
Perfect…ib(i)le!
(le citii avand in cap melodia din postarea de mai inainte ^ a lui raster)
🙂
Apropo, deci pe romaneste NAFTA devine ALENA!
Hahaha!
„Construirea unui zid la frontieră „integral finanțat de Mexic”, înăsprirea pedepselor pentru expulzații reîntorși în Statele Unite, modificarea regulilor de acordare a vizelor, pentru a rezerva locurile de muncă „mai întâi americanilor”; ”
Si daca aia nu vor sa plateasca pentru el ? pana in final daca vrei zid plateste tu pentru el . Asta ar veni cam in felul; in care Ungaria face zid la granita cu Romania darnoi trebuie sa platim pentru el . Absurd
Da, dar prostu’ – Big Boss Nass George GMT dixit in titlu – are mintea odihnita!
Daca Mexicanii nu vor INCA sa finanteze constructia zidului pot fi convinsi sa o faca. Sub amenintarea cu excluderea din Acordul de liber schimb.
De ce naiba am o „vibratie” in my shorts, de China?..unde primesti un glont in cap si apoi familia ta il plateste…
China e clar prima pe lista. Cu Mexicul treaba e incurcata in sensul ca sunt totusi vecini si nu e un inamic al SUA. Nu are sens sa il aduci in acea pozitie.
Interesante sunt insa impicatiile (potentiale) pentru Romania in cazul in care SUA si China isi baga bariere tarifare. Pentru ca daca SUA impune bariere pentru Chine e posibil ca si UE sa o faca (la presiune SUA pentru un efect garantat la tinta). Si daca ajungem in acest caz si UE mai exista, Romania poate sa spuna Thank God (s)Trumf was elected president.
Pai uite solutie de acilea…..Mexicul vine cu muncitorii si SUA cu banii. Si dupa terminarea zidului, Trump le da muncitorilor mexicani cetatenia drept multumire pentru efortul depus si ii angajeaza cu norma intreaga si carte de munca cu salariul minim pe economie la Trump Construction Company Invest, pentru saparea tunelurilor subterane prin care vor intra muncitorii ilegali din Mexic si restul tarilor sud americane, atat de necesari economiei americane si muncii kla negru de care sunt dependenti ‘bossii, pardon, borfasii yankei’, democrati dar mai ales republicani!. 🙂
Si uite asa se rezolva situatia in mod convenient pentru toti….are ‘ele presidente’ multa experienta cu los hombres! 🙂
Pariem ca il platim? Sau cel mult il facem jumi-juma daca nu se inteleg cu ungurii la „para’ndarat”.
Trump nu este prost. El a fost arhitectul, in cea mai mare parte, campaniei care i-a adus nominalizarea unde a obtinut cele mai multe voturi din istoria partidului (bani a avut foarte putini si doar din donatii si ai lui).
In privinta zidului va impozita banii trimisi in Mexic si va renegocia tratatele de liber schimb. Deja presedintele Mexicului este dispus sa negocieze cu Trump.
Prima victorie, simbolica, pt DJT se pare ca NAFTA se renegociaza canadienii ar vrea:
„Ottawa (AFP) – Canadian Prime Minister Justin Trudeau said Thursday he is willing to renegotiate the North American Free Trade Agreement (NAFTA), which US President-elect Donald Trump has said he wants to change or scrap.”
“If the Americans want to talk about NAFTA, I’m more than happy to talk about it,” he said, adding that it was important to periodically reassess trade deals to ensure that they continue to be of benefit to Canadians.
Trudeau called the president-elect on Wednesday to congratulate him on his election victory.”
Bine ca macar acum ne-am miscat si noi mai repede si decidentii s-au adaptat noi situatii. In acelasi timp trebuie sa fim recunoscatori lui Obama pt. ce a facut dupa anexarea Crimeei.
Este posibil ca pe viitor, daca nu ne permitem intretinerea scutului de la Deveselu …( ca daca ne pune sa cumparam sistemele…noi sau aliatii europeni… sansele sunt zero sa se intample ) sa decida retragerea tehnicii militare de acolo..pe langa tot ce au mai adus prin zona. ( asta daca isi pune in aplicare declaratiile din campanie si este sprijinit si de Congres ). Apogeul in zona ar fi recunoasterea anexarii, in paralel cu o intelegere cu Rusia si Ungaria pt noi rectificari zonale ale granitelor ( poztia lui Putin fata de asta… atitudinea oficialului american fata de steagul secuiesc… )
In loc sa ne suparam mai bine ne-am gandi pe unde scoatem camasa!
Eu cred ca Trump va avea aceiasi soarta ca john f kennedy. Plus se incearca la nivel mondial ca lumea sa isi piarda increderea in guverne.