300 de mii de romani au iesit in strada impotriva coruptiei institutionalizate de PSD

Aseara a fost una dintre cele mai frumoase nopti de dupa 1989, a fost seara in care romanii au aratat ca inteleg si le pasa de viitorul lor si al Tarii lor. Peste 300 de mii de oameni au iesit in strada, in proteste pasnice, aparandu-si dreptul la o Tara curata.

Bucurestiul, Clujul, Frumoasa Timisoara, Bacaul, Iasiul, Sfanta Alba Iulia, Constanta, Brasov, Miercurea Ciuca, Craiova si alte orase au aratat aseara ca nu suntem cu totii lobotomizati, nu avem sange de iobagi in noi ci dimpotriva suntem romani si ne pasa ne noi insine, avem puterea de a lupta cu mafia instutionalizata a PSD.

Din pacate tot aseara am putut vedea si reactia PSD. Conform unor surse din media cei care au atacat jandarmeria in jurul orei 23.30 au fost membrii galeriilor de fotbal al Rapidului si ale echipei Dinamo, oamenii care ar fi ajuns in Piata Victoriei cu autocarele, venind de la hotelul Rin, care hotel apartine finantatorului echipei Dinamo Ionut Negoita, fratele lui Robert Negoita, fruntas PSD, primar al sectorului 3, un analfabet care si-a luat diploma de bacalaureat dupa 30 de ani (va puteti inchipui cum), apoi in succesiune rapida si-a luat si o licenta la nus ce facultate, plus un doctorat (pe care a recunoscut public ca l-a plagiat), desi el abia poate ingaima cateva cuvinte si as face pariu pe orice suma ca acest individ n-a citit in viata lui o carte…

Asadar PSDul a contraatacat, a creat dezordine doar pe ideea de a „sparge” mitingul pasnic, de a arunca o umbra de violenta asupra celor 150 de mii de romanii care manifestau pasnic. Metoda „minerilor” adaptata anului 2017.

SRIul a aflat de aceasta manevra si a anuntat din timp jandarmeria, dar nu trebuie sa ne mire, asa-zisii ultrasi din galeriile de fotbal sunt efectiv printre cei mai prosti oameni in viata, usor de de cumparat.

RealitateaTV ne informeaza ca pe pe forumurile ultraşilor, aceştia au scris: „Mergem la proteste, zăpăcim oile”…

 

Tot ce putem face este ca mentinem presiunea asupra mafiei guvernamentale PSD si sa iesim si asta-seara in strada, sa le aratam ca doar cateva zeci de analfabeti din galeriile de fotbal nu pot inchide gura a sute de mii de romani.

Pentru ca suntem intr-o situatie fara iesire si fara posibilitatea unui compromis: ORI EI, ORI NOI SI VIITORUL COPIILOR NOSTRI!

GeorgeGMT

173 de comentarii:

  1. In tot si toate numai psd-ul este vinovat.

  2. De ce nu dizolva presedintele parlamentul ?

    • Prezidentu nu poate dizolva Parlamentul , iar Guvernul nu pate fi dat jos decat prin motiune de cenzura care acum nu are nicio sansa sa treaca sau sa-si dea demisia . O varianta ce a aparut si sustinuta de USR at fi ca toara opozitia sa-si depuna demisia din Parlament pana cand l-at face pe acesta nefunctional prin numarul redus de deputati si senatori si asta sa declanseze alegeri anticipate .

      • Și eu tot la asta m-am gândit, dar cică rămân majoritari psd + alde și ar putea să-și continue liniștiți activitatea și fără ceilalți…
        Oricum o mare mizerie ce se întâmplă și o nouă pată neagră pe obrazul României!

      • In ultima instanta presedintele poate da un decret prin care gratiaza toti angjatii MAPN care vor bloca intrarile in Parlament pana dupa organizarea alegerilor anticipate.

    • Se mișcă greu, durează 4-5 ani pana face asta. Plus ca, sa fim serioși, nu sunt îngerași în opoziție iar președintele vreo usa de biserică. Tare mi-ar plăcea sa justifice casele. Ca dreptatea trebuie sa fie una pt toți. Altfel, tot ca pe vremea lu Nea Nicu sau a PSD ului este.

  3. Normal ca de la nenorocitii astia nu ma asteptam la nimic bun.
    Orice om care a terminat o facultate economica cu mai mult de 6.00 (facultate, nu fabrica de diplome) stia ca programul lor electoral era o idiotenie si ca aplicarea lui ar fi pus economia pe butuci.
    Problema este ca nici macar nu s-au apucat sa aplice programul ci au inceput cu restauratia. Au anulat reformele din sanatate ale guvernului anterior, au anulat modificarile din invatamant.
    Guvernul, care nici macar nu a avut timp sa afle unde sunt WC-urile din Palatul Victoria (daca-i taie diareea se caca in pantaloni pentru ca nu stiu unde sunt wc-urile), s-a apucat sa dea ordonante de urgenta ca sa-si scape de parnaie mafiotii din partid.
    Aseara, la Tulcea, au fost cca 400 de oameni.
    Astazi ii fac de 9 zile maica-mii si deseara ma duc in piata.

    • @Eroul condoleante.

      Iar la subiect, cu tot respectul, dar se vad diferente mari intre orase. De exemplu, Sibiu are 150 000 de locuitori si au iesit in strada 20 000 iar la Galati, oras cu o populatie de 250 000 de locuitori, au iesit doar 3 000…

      Prin unele ziare mai lauda si Miercurea Ciuc, unde au iesit cateva sute de romani, pentru ca restul de 30 000 de unguri care voteaza de 27 de ani cu aceeasi corupti nu cred ca au ceva impotriva situatiei actuale 🙂

    • cu OG 13/2017 psd-alde s-au grabit si au dat-o prost de tot. trebuiau sa faca multe chestii inainte ca sa o prepare, consultaii publice, trecuta prin parlament, etc. plus ca trebuiau sa mai astepte. ca nimeni nu venea sa-l aresteze pe livache mustaciosu de la telemorman. cel mult ii mai dadea o suspendare ca sa nu caute pasarica aia a lui de 24 de ani, parca, pe altu sa o jumuleasca….lol!

  4. Nu au fost Ultrasii au fost Huliganii,
    Cei care merg la meciuri ,cei care fac parte din galerii înțeleg diferența . Nu poți să. Ii bagi pe toți intro oala .
    Ultrasii suubt suporterii mai înflăcărați și organizați în grupuri care susțin echipa lor indiferent de situație- iar Hooliganii sunt acei care vin la meciuri doar pentru bătăi , pentru a scuipa jandarmii și a aruncat că cu sticle.

    • Ai dreptate, ultrasii nu sunt acelasi lucru cu huliganii, iti spun din experienta

    • aia din fata care au inceput nu erau din galerii. ii stiu dupa mutre pe majoritatea din bucuresti si nu erau nici ultrasi nici huligani nici casual nici nimic.

      dupa ce aia au inceput si jandarmii au reactionat multimea a reactionat ca o multime…

      • Minti!
        Am fost langa aia care dadeau cu petarde inca de la ora20. Cate o petarda la 5 minute. O tineau numai in Ale-ale sierau organizati ca la meci. Apoi din spate au mai venit inca vreo 20-30, i-am vazut clar, imbracati de scandal si foarte porniti.
        Pe unii i-am oprit sa dea foc la o masina, toti erau niste derbedei care se credeau la meci.
        Asa ca nu mai dezimforma, au fost aia care fac scandal si la meciuri, si au fost organizati si adusi.

        • aia de la dinamo erau langa aia 2 care au pornit lucrurile apoi au inceput si ei dar n-au dat ei nici un ton am fost fix langa.

          ce s-a intamplat a fost ce era de asteptat aia n-au vrut sa plece de acolo si jandarmeria i-a impis in prima faza apoi au inceput cu pietre

          daca aveau molotoave cum a spus azi jandarmeria de ce nu au dat cu ele si au dat doar cu petarde ? le pastrau pana sa vina jandarmii sa le ia sa faca poze cu ele ?

  5. gogu de la pascani

    O treaba importanta este a se intelege ca nu toti cei care au votat cu PSD sunt neaparat naspa. Si nici macar aia cu carnet de partid. E normal sa avem si partide de stanga in Ro. Sunt si multi simpatizanti PSD sau membri de partid care nu-s de acord cu ce-a facut gasca de infractori care a preluat conducerea. Un exemplu ar fi primarul Iasului. N-am votat cu el, nu votez cu PSD-ul, nu ma intereseaza oferta lor electorala. Dar cata vreme se comporta in limitele legii n-am treaba. PSD-istii nu trebuie culpabilizati la comun in momentul asta, din contra, trebuie ajutati sa izoleze gasca de infractori si de „ultrasi” politici pentru a scapa de ei. Nu-s de acord cu cei care ii dau cu „mama/tata sunt tampiti ca au votat cu PSD-ul”. In primul rand gasca lui Dragnea nu a povestit nimic in campanie despre ce avea de gand sa faca si mai ales in ce mod.
    Am fost si eu aseara in Iasi, interesant ca fix „corporatistii” aia de care se tot radea pe aici ca-s incapabili si hipsteri au venit in modul cel mai disciplinat. De pe „platforma Palas” si din alte cateva centre de birouri s-a plecat pe departamente la fel cum se pleca pe vremuri din Zona Industriala pe sectii. Dupa cum spunea unul aseara „bai, sunteti noul proletariat”.

  6. Totul este ca in perioada urmatoare sa nu lasam garda jos si mai ales sa nu ne amagim cu demisia guvernului. Sa plece dupa ce abroga ordonanta. Countdown 9 zile… http://www.europafm.ro/voltaj-10-zile-daca-romania-ar-putea-vorbi-cred-ca-ar-spune-asa-video/

  7. Pai tocmai de asta sunt proști toți cei care au votat cu PSD . De știa din timp ce vor face , de știa de zeci de ani ce au făcut,.Aicipe forumul asta ce sa dezbătut pina acum , ce tot am mâncat „cactusul ” cu rotii desppre PeSeDe și gașca lor. Ce sunt cu scuzele astea de doi bani că nu toți din PeSeDe sunt hoți corupti- nu toți doar cei de la conducere și baronii locali.

  8. Azi e prima data când mie rușine că fac parte dintr-o galerie ( chair daca sunt membru a platformei care unesc toate galeriile pentru a susține echipa națională a României , ” Uniți Sub Tricolor” ).
    Mie rușine că sunt ultras și fac parte dintr-un grup ultras,.

    • gogu de la pascani

      Igor, exagerezi…ai spart geamuri, ai batit oameni, ai avariat masini? Atunci trebuie sa-ti fie rusine. Daca n-ai facut nimic contra legii n-ai de ce sa-ti fie rusine. Pe stadion sau la iesirea de pe el poti sa urli cat vrei cata vreme nu te iei la bataie cu jandarmii sau trecatorii.
      Poti sa te vopsesti, sa umbli cu steagul echipei pe tine pe strada sau ce-ti mai trece prin cap. Asta inseamna o tara libera, pt. asta iesim in strada. E foarte bine ca iti gasesti timpul sa sustii echipa nationala. Daca oamenii vor invata sa traiasca respectandu-i pe ceilalti dar fara a le fi rusine de ceea ce sunt atunci se cheama ca vom fi liberi. Si dupa aia se rezolva si cu coruptia si cu productia de blindate si avioane, samd.

      • E.. de parca nu se bat si intre ei … parca nu isi dau cu lantu si sticla in cap ca le place „sportul”

        • @ghita vezi bre ca te cauta unu cu un cearsaf negru pe cap….

          • Ba robi

            asteapta primul meci important … si o sa vezi cordoane de politie, cautre de sticle si obecte condondente , unii care sunt refuzati la intrare

            Ia sa vedem de pe net :
            Explicaţia momentului care era să transforme România-Polonia într-o tragedie a fotbalului. Cum au intrat suporterii în peluza de unde s-a aruncat petarda spre Lewandowski

            Momentul care era să provoace nu numai suspendarea partidei şi pierderea ei cu 0-3 de către România (deznodământ la care, până la urmă s-a ajuns, însă pe ”căi fotbalistice”), dar şi o tragedie pentru unul dintre cei mai mari atacanţi ai lumii, a fost posibil din cauza inconştienţei suporterilor români, care consideră că petardele fac parte din fotbal, dar şi din cauza controalelor relaxate de la porţile de acces în respectiva peluză. Publicat de Gandul la 12 noiembrie 2016

            Dupa numeroase antecedente, butoiul cu pulbere a explodat joi in Giulesti, unde partida Rapid – Steaua a fost intrerupta in minutul 73, dupa ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit in cap de o bricheta metalica. Sport.ro Sambata, 22 martie 2008 ,

            Fotbal sub paza jandarmilor la partida FC Oradea – FC Resita Romania Libera 12 mai 2006

            Sa zic asa iubitori de sport unu si unu. Se duc la stadion sa urle, sa arunce si sa se bata.

            Adrian Daniel Matei, un suporter dinamovist în vârstă de 18 ani, a fost ucis în timp ce se întorcea de la meciul Steaua – Dinamo, în urma unei altercații care a avut loc în apropierea parcului Titan din București. După meciul de fotbal dintre FCSB – Dinamo, suporterul dinamovist a fost lovit în cap cu o sticlă de un suporter de la Steaua. august 2016

            Nu numai in Romania.

            Ia zi tu pe ce lume traiesti?

    • Honnor et patria e mai mult decat o galerie

    • @Igor.Omule, nu trebuie sa te rusinezi de nimic atat timp cat n-ai facut nimic impotriva acestui popor.Respect pentru ca ai curajul sa spui ca esti roman!
      @Doamne-ajuta sa se duca naibii toti hotii, javre nesimtite! Respect celor ce manifesta, demonstreaza ca Romania are Demnitate, are Onoare, ca Romanii inca exista!
      @Auzi la penalii astia, „grup infractional organizat”!!! In 1991 li se spunea „huligani” in Piata Victoriei, acum au cotit-o, mama lor de rapandule comuniste.
      @Felicitari SRI c-a informat corect si onest!

    • Igor, eu abia acum realizez cine esti, desi activezi de cativa ani si tu pe RoMil.
      Lasa bre prostiile, ca nu are treaba sula cu prefectura, si nu poti compara ultrasii în marea lor majoritate, cu cei care sustin echipa nationala&Unirea.

  9. Stau si ma gandesc cat de cretin sa fii si sa continui cu prostia asta cand ai toata tara in cap si cand toata lumea incepand din Europa pana in America iti spune ca faci un lucru rau . Acest partid a reusit sa puna Romania pe harta lumii bineinteles in sensul cel mai rau .Eu totusi cred ca daca vor continua cu prostia asta vor incepe sa apara proteste chiar in interiorul PSD daca mai este cineva pe acolo cu capu pe umeri si nu sunt toti ca pintecantropu ala care este ministru al Justitiei .
    Dragnea si gasca aia din jurul lui au reusit sa faca cel mai mult rau PSD -ului .Si-au dat arama pe fata si acum oamenii au vazut adevaratul PSD.
    Si un cuvant despre Tariceanu care cred ca acum si-a semnat intradevar disparitia din politica pentru el si partidul ala de kkt al lui . Dom’ Tradiceanu prin actiuniile si asocierea cu PSD , mare ” liberal ” de altfel trebuie sa dispara de pe scena politica din Romania . Sa-I dam timp acestei curve politice sa se ocupe de altceva , eu stiu , curse de masini , neveste , copii …
    ALDE si PSD tradatori de Patrie .

  10. Of mama dracu de hoti ordinari. Asta e o sa stam in strada pana la capat, oriunde ar fi capatul asta. Va asteptam in numar cat mai mare la Cluj

  11. nu se mai sparg demonstratiile cu mineri au trecut la un alt nivel,folosesc hooligans.pe de alta parte la manifestatiile pro arafat(arabul vesnic ) multi au acceptat comportamentul deviant al acestor derbedei.
    azi au sedinta ciumele rosii,ramane de vazut ce se intampla.

  12. Baieti

    asa pen orice eventualitate …

    1) Dizolvarea parlamentului : se papte ajunge la ea numai dupa ce de 2 ori parlamentul refuza vitul de investitura a noului cabinet. Nu daca presedintele refuza 2 de două numiri de prim-ministru. Cum zic4a GMT constituia nu este prea groasa si se gaseste si pe net.

    2) abuzul in servicu nu a fots depenalizat.. ci doar a fost modificat (prost) textul… In contunuare nu ar fi fopts voie sa furi , sa delapidezi, sa iei mita. In gnl abuzul in servicuu presupune altceva … tu te duci cu o cerere perfect legala insa functionaru zice „te bag” si aunca cererea la cosu de gunoi… Abiz este ca sa tarteze prefential – tu aspeti dde 2 luni insa cererea lui X este luataimediat si prelucrata . Sau ma rpg primarul isi doneaza casa (perfect legal) apoi cere o lucinta ca cica e boschetar si semneaza autireoartitai ca primar /(aparenta de laglitate) opricum trecand abuziv peste a;te N cereri mult mai vechi … Insa in gnl abuzul de serviciu nu presupune o imbiogaire a functionaruluio abzuziv – ca daca da de obsieci se cheama MITA

    3)”Tovaras” Asa cuim explicam unui … tovaras inseamna ca lucrezi impreuna cu el(colleg de munca), ca faci echiopa cu el (se mai zice coechipier), ca faci sau ai facut armata cu el, ca te imbatei regulat la aceiasi masa cu el, ca furi impreuna cu el, ca faci parte din acelasi partid cu el. ALtfel nu esti tovaras . Daca nu esti situ hot nu poti fi tobaras cu un hot.. daca insa zici hotului „tovaras” esti si tu hot.

    4) Nu va mai laudati ca azi tinerii au liceul. Multi dintre cei care ies azi din licu nu ar fi fost in stare nuici sa intre intr0o scoala profesionala mai tehnica (stungar, electrican , mecanic auto) ba destui nu cunosc nic tabal inultirii (nu ma refer la sex!)

    5) Si sa stiti ca totusi in1989 leaga minina era de 2000 lei net (in mana) . Insa nu se pot face comparatii caci un kil de zaher costa 9 lei, in kil de branza de la 16 in sus (telemeau de vaca care azi costa 10-13 lei) oar o paine .. ei bine numa bagheta Bucresti avea 300 de grame ….

    Si in gnl scuzati-ma ca stiu ceva mia multe. Am o memorie mai antrenata si cu rusine va marturisesc ca parunti mei erau ce numiti azi intelectuali … asa ca mu=au dezvolatta interesul pentru unele domenii care in gnl nu sunt prea agreate de majoritate ..

    • Corect. „Abuzul in serviciu nu a fost depenalizat” Si atat. Pentru ca a fost golit de continut.
      Concret daca eu ca functionar public imi cumpar pe banii primariei un BMW (mai ieftin de 50.000E) tot ce risc este sa fiu dat afara (pe codul muncii, daca seful meu vrea asta) si sa dau banii inapoi.
      Cum in Romania instituriile sunt politizate, iar abuzurile pe bani publici se fac pe linie de partid, seful imi va spune ce sa cumpar si tot el nu va va da afara. Amandoi fiind numiti politic. Asta insemna ca defapt hotia e legala.

      • Și dacă cumva nu observa nimeni în 6 luni ca primăria a plătit pentru BMW-UL meu, nu mai dau niciun ban înapoi indiferent cat de clar este ca a fost un furt.

        • Nu este furt, este o eroare involuntară a funcționarului public, care , conform noului cod penal nu va mai fi incriminata . Ca din aceste erori involuntare se îmbogățesc si s-au îmbogățit foarte mulți , asta e alta poveste …

      • A nu!
        Nu pricepi absolut nimic.
        Daca tu iti cumperi BMW de mai putin de 50.000 pe numel tau … delapidare se numeste. Chair si daca a costat numai 5000 de lei , Sau ai cumprata telefon de 388 lei

        Insa daca ai de cumparat BMW seria 7 full options 12 V ptr promarul „tau” si cumpari de la X in loc de Y (unde era cu 10.000 mai ieftin .. diindac nu avea piele de crocodil) nu mai esti acuzat de abuz. Desi intre noi fioe vorba abuzul este la primaruluo care ar putea respnsabil sa umble in Logan). Sa nu mai zic ce funtionar givernament aplaudat ptr anticoruptei umba in Audi de 100.000 sau pe aproape ..

        • Fals si uz de fals 😀
          Delapidare : „folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri AFLATE ÎN GESTIUNEA SAU ÎN ADMINISTRAREA SA”. Exemplul meu e abuz in serviciu: o mica „greseala” a unui functionar care produce pagube. Evindend paguba unuia e profitul altuia.

          Oricum ar fi ne certam pe virgule. Ce conteaza este ca un functionar public va putea sa greseasca zilnic de 50.000 de euro si to ce risca MAXIM e sa fie concediat. Ceea ce in Romania, unde functionarii publici sunt numiti politic se transforma in masina de bani pentru partid .

        • Zoro

          Pen’ca cu comentariu asta arati de parca ai avea un IQ mai mare decat numarul sacoului pe care il porti .. asa ca de la unu care a facut Dreptu (Adtiv econimic la ff totusi si fara folos adica fara sa practic) NU EXISTA INFRACTIUNE de CORUPTIE!!!
          „Se egzista” insa un sir intreg de infractiuni circumscrise notiunii de „coruptie”:
          – Darea si luarea de mita (asta este cea care se inscrie cel mai bine in termnul de „coruptie”)
          – Primirea de foloase necuvenite (adica functionaru nu cere sa dai ti de bine voie si el zice mersoa. I se zice si „atentie”, „buna ziua”)
          – Abuz in serviciu atunci cand functionaru public „miluieste” material (ii da o casa ficei lu unchiu’ lu’ nasu’) pe unu fara sa pretinda contraprestatie materiala (ca daca zice 5-10-40% atunci este luare de mita sau macar tentativa) si atunci cand se „miluieste” pe sine (alte cazuri de abuz nu sunt coruptie .. daca ti se refuiza o adverantoia ca esti un „caine dinamovist scarbos” este abuz dar nu coruptie)
          Ar mai fi .. confundate sub ambele aspecte
          – Delapidarea
          – Falsul intelctual (functionaru atesta in fals ca io is sontorog si nu pot munci trebe sa fiu pensionat da’ io parcurg suta de metri in 11 sec [nu ecazul] ridic 200 kile . mintea imi este brici si @@@ de 6 ori pe nopate si de 4 ori pe zi [nu nu eu! As fi vrut …{si totsui se plangea una ca fostu sot …. de 10 ori in 24 de ore!!!}]) sau ca primarele este mostenitorul lu X care a mirut fara mostenitori legaoi si fara testamatz

          Legea 78/2000 face n carnat (cam discutabil dpv tehnic) in care ar fi implicat un functionar public desi in mod normal ar trebui sa fie doar „agrabante” sau „calificat”

          Tine minte : „coruptia” este inspecuila un calificativ „moral” nu o fpata penala. Legea penala distinge mai multe ifractiuni unde profu de filozofeala zice „coruptie”,. Si pe vuna dreptate distinge pen’ca aunt fapte si grabotati doferite. Adica daca functonaru zice „iti dau aviz de fonduri europene numa daca imi dai para-ndarat 30%” sau doctoru iti zice „da-mi 5.000 ca sa te operez” e mai grav decat daca zice „mersi” dupa ce ii bagi ti cat consideri de cuviinta.
          Unsa in zulele noastre cand e nebunie curata …. uite , martirisesc ca uneori mai dau unor functioanre o floare .. unsa unins nebun (ca nu vrea si cu el) ar putea urla coruptie!!!

          Mult din scandalul de azi se datoreaza nebunilor si naivilor (adica nu au studii de drept) care ii cred pe nebuni (mda.. de 8 martie voi „mitui” / „da foloase nmecuvenite” asistentei care imi completeaza reteta. Nimic doctorului* [e barbat] care cred ca zice mersoa ca nu suntem atab de amici ca sa ii zic „da ba o tigara!”)

          * in ultimii 7 ani am avut 3 internari … la ultima mi s-a pus un stent. Am dat ZERO LEI si ZERO BANI!!! Si da.. doctoru meu imi da mie „foloase necuvenite” – uneori primeste „mostre” de medicamente … asa ca io zic meroa frumos domn doctor ei el zice „hai lasa!”

          • După cum răspunzi kilometri fără sa spui nimic tu sigur ești cu PeSeDe. 🙂
            Nu-mi fa mie teoria chibritului cu diferența dintre abuz în serviciu și dare de mită. Ca dacă PSD-istu nu e complet ageamiu nu îl prinde nimeni cu plicul în mână. ȘI tot ce rămâne este abuzul în serviciu. Asta dacă nu cumva au trecut 6 luni. Sau prejudiciu nu e mai mic de 50.000 euro…

            Dar nu te îngrijora pentru noi, nebunii și naivii care ieșim în strada, îngrijorează-te pentru PeSeDe. Ca s-au spânzurat de grindă cu Grindeanu și o să îi ia dreapta cu Dracnea. Ce nume predestinate…. Am și eu niște prieteni PSD-isti, gen politica e subiect tabu intre noi. Am vb cu unul din ei ieri și fără sa deschid subiectu a început să îl înjure pe Dragnea cum nu am auzit mulți…. Nu știu cat capital electoral vor recupera în cei 4 ani de opoziție care urmează dar îți spun că dacă mâine ar fi alegeri Psd-ul ar lua cu greu 15%.

            • Turcu' si pistolu'

              Pentru aducere aminte…

              2014 stenograme Hrebenciuc – Sova

              Stenogramele convorbirilor dintre Dan Sova si Viorel Hrebenciuc din Ordonanta DNA arata cum cei doi lideri PSD cautau solutii pentru dezincriminarea faptelor de coruptie prin eliminarea unui articol din legea 78/2000. Hrebenciuc apare in stenograme promitandu-i lui Sova sprijin pentru sefia PSD in detrimentul lui Valeriu Zgonea si Liviu Dragnea, in timp ce Sova vorbeste despre o lege care sa aprobe amnistia si gratierea. Sova vorbeste chiar despre „epoca post Victor”, spunand ca membrii PSD nu il vor pe Liviu Dragnea la sefia partidului.

              HREBENCIUC VIOREL: …Acum îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă că…

              ŞOVA DAN: Amnistie şi graţiere obligatoriu!

              HREBENCIUC VIOREL: Pe cuvânt îţi spun, Dane, şi tu să le spui la partid asta.

              ŞOVA DAN: Şi ştiţi ce trebuie făcut, domnul preşedinte – trebuie să, nu o să putem să abrogăm abuzul în serviciu, dar…
              (…)

              HREBENCIUC VIOREL: Sigur, e corect aşa. Şi cum am vorbit cu tine la faza cu preşedintele şi modernizezi puţin – adică să mai fie şi activitate la partid. Clar că te impui. Orice aprobă partidul. Ai forţă imensă, Dane, ascultă ce spun! Nu sunt nebun.

              Cel mai mare partid! Solid, e solid, ascultă-mă ce spun! Nu contează că dispare un baron sau altul, nu contează, Dane!

              ŞOVA DAN: Partidul merge.

              ŞOVA DAN: In legătură cu epoca post Victor, toată lumea cu care am vorbit, toată lumea merge cu mine. Nu îl vor pe Liviu în primul rând.

              HREBENCIUC VIOREL: Asta este problema.

              ŞOVA DAN: Este negativ.

              HREBENCIUC VIOREL: Boss, pentru mine, cum să-ţi spun ţie, să nu fie Liviu! în rest, nu am o problemă, practic şi normal că mă focusez pe tine, ştii. Este şi Vali Zgonea…

              ŞOVA DAN: Dar ce facem cu Vali?
              (…)

              HREBENCIUC VIOREL: Hai să-ţi spun o chestiune: o să fii preşedinte, o să ai – pe ăştia pe care sunt nu te poţi baza pe toţi, că nu poţi lucra cu Vanghelie să întrebi: Bă, pe cine pun la guvern? Că el vine cu nu ştiu cine. Nu ştiu dacă mă înţelegi. Deci aici tu ai o problemă. Dar cât de cât trebuie ştiut un lucru- sunt ministere în care chiar trebuie să mergi cu tehnocraţi, nu o să ai ce să faci, boss.
              (…)

              ŞOVA DAN: Şi trebuie să mai vorbesc cu Maria Lazar, cu ea nu am apucat.

              HREBENCIUC VIOREL: Maria Lazăr?

              ŞOVA DAN: Da. Nu am apucat să vorbesc cu ea.

              HREBENCIUC VIOREL: Vorbeşte în numele meu cu ea. Ii spui: Domne, uite, eu am vorbit şi cu Hrebenciuc. Eu am o relaţie specială cu ea, nu trebuie să mă – până o găsesc, până nu ştiu ce, vorbeşti tu direct cu ea şi îi spui aşa de la început. Şi îi confirm eu când o văd, fără probleme. Ca să intri direct pe poarta din faţă la ea.

              ŞOVA DAN: Şi cu Vali, cu care m-am tot chinuit.

              HREBENCIUC VIOREL: Cu Vali o să facem o discuţie, o să mă laşi pe mine că acum el, aşa. O să fac eu o discuţie cu el şi vedem, ne lămurim exact. Fără probleme.

              (…)
              ŞOVA DAN: O să mă duc şi până la Focşani, la Marian acasă.

              HREBENCIUC VIOREL: Da, că e de ăsta la care trebuie să ai grijă să îi hrăneşti orgoliul. Hrăneşte-i orgoliul! Aia e cheia succesului la Marian. îi hrăneşti orgoliul şi…

              HREBENCIUC VIOREL: Şi mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, că aici aceeaşi chestie spune. Aia e lege făcută de Stoica în 2000, atunci am aprobat-o ca tâmpiţii. Până acum câţiva ani lumea nu băga în seamă, nici procurorii nu se uitau la ea. Năstase a fost prima victimă a acestei legi. E un articol 13 care spune aşa: influenţarea în calitate de şef- nu şef…

              ŞOVA DAN: De partid.

              HREBENCIUC VIOREL: …de partid’ nu ştiu ce, organizaţie şi altele, nu numai partid, influenţarea şi luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obţinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul.

              ŞOVA DAN: Aşa l-au băgat şi pe Liviu cu referendumul.

              HREBENCIUC VIOREL: Exact. Şi atunci, boss, ăsta este un articol doborâtor: orice telefon care îl dăm – că eu am zis asta în Biroul Permanent şi Mediafax a preluat-o anul trecut, înţelegi? Am zis, domne, pe această lege, Dane, orice telefon îl dai, este influenţare. Dacă eu sun pentru un primar din colegiul, noi trebuie să lămurim ce facem ca parlamentari, care e rolul nostru. Eu, dacă mă bat pentru un primar să îi dau bani la drum – că pe urmă mă văd oamenii acolo, nu? Mă iau de guler că nu rezolv cu drumul. E, în momentul acela e influenţare!

              ŞOVA DAN: Da, da.

              HREBENCIUC VIOREL: Deci, automat, suntem beliţi.

              ŞOVA DAN: Toţi!

              HREBENCIUC VIOREL: Deci ascultă ce spun, aia nu e o chestiune…

              ŞOVA DAN: Nu, codul integrităţii…

              HREBENCIUC VIOREL: Trebuie puse la punct astea pentru că, îţi spun, suntem degeaba. Tot aşa, mă chemase pentru asta acum câţiva ani şi zic: Domne, dar vedeţi că e aşa? Şi zic f.Domnule Hrebenciuc, nu eu am făcut legea. Ce să îi spun? Ce să îi spun? Aici, uite, la asta, la Braşov şi la acesta, la Sârbu şi la mine, e trecută asta.

              ŞOVA DAN: Vreau să vă spun un lucru: când am vorbit cu câţiva judecători – că sunt prieten, sunt 15 ani de bară – Voi sunteţi nebuni? Şi mi-au spus: Puişor, dăm ce aţi reglementat voi. Voi aţi scris, noi aplicăm.

              HREBENCIUC VIOREL: Exact.

              ŞOVA DAN: Modificaţi legea.

              HREBENCIUC VIOREL: Nu, trebuie făcută o chestiune foarte clară.

              ŞOVA DAN: Dar trebuie pornită de la Ministerul Justiţiei cu inteligenţă.

              HREBENCIUC VIOREL: Vezi că asta e procedura acum, vezi că poate să fie şi avantajul tău.

              ŞOVA DAN: Da, dar pentru asta ar trebui să nu am dosar, ca să mă poată pune la Justiţie, că am discutat cu Victor treaba asta.

    • abuzu in serviciu merita unele nuantari,
      apoi este de observat ca prin OUG 13/2017 (speram ca nr. sa fie cu ghinion),
      se observa ca infractiunea de neglijenta in serviciu dispare din Codu penal,
      nu exista o analiza de impact asupra cauzelor pe rolu parchetelor si a instantelor – vax albina, crema puca,

      apoi, in ceea ce priveşte participaţia penala, favorizarea nu se mai pedepseste daca fapta a fost savarsita de un membru de familie sau ruda/afin pana la gradu 2 – in traducere pt. necunoscatori: faptele savarsite de clanurile tiganesti/mafiote/camataresti/traficanti de doguri pot scapa pt. fapta de favorizare,
      cred si io ca era in interesu tarii ca fostu sef al militiei neamt soric, clanu corduneanu, clanu camataru sa scape pt. pedepsa de favorizare a infractorului, DIICOT poate scapa de o mare parte a obiectului muncii,

      totodata, la neglijenta in serviciu daca ai paguba de sub 200.000 lei fapta nu mai este infractiune,

      este regretabila modificarea pe loc a codului de procedura penala referitoare la toate cauzele in care sunt formulate denunturi, daca acestea sunt formulate la mai mult de 6 luni de savarsirea faptei nu se poate porni nici urmarirea penala,

      este regretabila trimiterea din preambulul OUG 13/2017 la deciziile instantei de contencios administrativ, in conditiile in care in realitate se doreste a se vorbi de deciziile instantei de contencios constitutional – dar nu poti avea pretenti la unu ca iordachiul cu doctorat cresa la seral, prin corespondenta,

      este foarte grav ce s-a intamplat,
      si este si mai grav ca se incerca a se arunca in derizoriu ceea ce s-a intamplat,

      CSMu a atacat la CCR voinicia gubernului,
      aveti aici documentu CSM:
      https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2017/02/Document.pdf

    • gogu de la pascani

      Probl nu se pune f. mult pe ordonantele in sine ci pe modul golanesc in care au fost adoptate. Functie de importanta actului normativ si de pozitia opiniei publice ai OUG, legi si referendumuri. Ca sa aloci 100.000 lei pt. ajutoare in caz de inundatie nu ai nevoie de referendumuri. Ca sa umbli la chestii de gratieri „bulk” incriminarea sau dezincriminarea unor fapte ai nevoie macar de Parlament, si cand stii ca strada fierbe te abtii sau faci referendum.
      De facut sex poti sa faci cu orice femeie cat timp e de acord. Daca nu e de acor d se cheama viol si faci puscarie.
      Poti sa iei bunul oricarui om cata vreme el e de acord, se cheama donatie sau imprumut. Daca il iei fara acordul lui se cheama hotie si faci puscarie.
      Contabilitatea normala e OK, contabilitatea dubla se cheama infractiune si se face puscarie. Lucrurile se fac in lumea asta dupa niste proceduri.
      Derbedeii au bagat pe shest o OUG de importanta critica, noaptea, fara ordine de zi, samd. Asta in sine e motiv de demitere fara alte explicatii. Crezi ca daca ei la serviciu plec cu statia de lucru acasa si HDD-urile cu date pe ele crezi ca ma asculta cineva ca voiam sa fac ore suplimentare acasa? Nu tata, exista proceduri de lucru, de securitate, samd.
      La fel, mandatul oferit de populatie Parlamentului si Guvernului nu e in nici un fel un cec in alb asa cum a interpretat gashca. E ca si cum i-ai da lui nea’ Dorel cheile de la casa ca sa zugraveasca si cand te intorci gasesti lucrurile de prin casa furate, vandute, eventual iti agreseaza nevasta, samd. Si la proces el explica tamp: „Pai el mi-a dat cheia!” Crezi ca ar fi achitat? Adica tu le dai cheile cu un scop, nu ca sa-si faca de cap cu ele. Asta nu au inteles nenicii astia cu „alta intrebare”.
      Dupa ce se lamuresc lucrurile cu abaterea asta grava de la conduita de guvernare discutam si cu oportunitatea gratierii, dezincriminarii, etc.
      Deocamdata baietii au trecut pe rosu in mod grav!

    • Inca o poveste trista cu si despre Ghita Bizonul, acest Florin Iordache al forumurilor.

      Eu ma mir ca a uitat sa faca o comparatie 1989/2017 si la kilul de ulei ca sa ne demonstreze definitiv ca suntem niste nerecunoscatori care nu apreciaza eforturile pcr, pardon psd de ridicare a patrrriiieeeeeeeeiii noastre socialisteeeeee pe noi culmi de prroogressss, uraa, uraaaa, urrrraaaa!

      In special ca sticla de ulei este piatra de temelie pentru colegii lui de la psd, aia trei trandafiri ar trebui sa stea intr-o sticla din asta.

  13. Nu sunt adeptul teoriilor conspirationiste dar oare a inceput batalia pentru Romania ? De la cine din PSD a venit oare ordinul de a aduce huliganii aia sa sparga demostratia si demonstratiile pasnice care au avut loc pana acum in Bucuresti ??? A venit de la varful partidului sau de la vreun politruc de mijloc ? At fi interesant de aflat .

  14. 300.000 ? Oare? Haideti sa nu ne mai mintim singuri. In strada,au iesit cei ce au votat PNL/USR si cam atat. PSD joaca prea inteligent. A castigat LEGAL pozitia dominanta si nu ii va clinti o mana de corporatisti si idealisti batrani NEASUMATI de nici o forta politica.
    De ce nu iese nimeni sa isi asume aceste miscari? Le e frica de dosare tip Dragnea ,celor de la PNL/USR? Nimeni nu vrea sa isi ia rolul de „Providential” ?
    47% dintre cei prezenti la vot au votat cu PSD. Nu va intrebati DE CE ?

    • Ete si postacu profesionist. Aparu.

    • Bai desteptule, daca erai in strada ai fi vazut ca sunt oamenicare inclusiv au votat PSD. Daca aveai putin interes si citeai presa ai fi vazut ca sunt oameni din interiorul PSD care isi dau demisia, ba chiar din guvern si care spun negru pe alb ca ce face acest guvern este odios. Asa ca nu mai plange tu pe aici ca ar fi lumea manipulata cum incerci sa insinuezi pentru ca NIMENI nu isi poate asuma aceste miscari in afara de POPOR!

    • @Rosu Ca sa-ti dai seama ca cineva vrea sa te fure trebuie sa fie asumat de vreo forta politica ???
      E chiar atat de greu de inteles si de acceptat ca poate niste oameni simpli vor sa traiasca intr-o tara normala fara ca niste cacati cu cefe groase si mintea in p@@a labartatii pe scaunele de piele ale Parlamentului sau ale Guvernului sa le bage mana-n buzunar si sa se duca dracului la puscarie daca au furat ???

    • Poate cei care ies in strada nu vor apartenența politica ? Poate cei care ies in strada vor doar corectitudine ? Poate ?

    • In Bucrsti la alegrile locale s-a votat cam asa :Gabriela Firea (PSD) 246.553 voturi, Nicuşor Dan (USB) 175.119 voturi, Cătălin Predoiu (PNL) 64.186 voturi şi Robert Turcescu (PMP) cu 37.098 voturi, potrivit rezultatelor finale prezentate vineri de Biroul Electoral Central
      Adica ar fi iesit sa proesteze mai putini decat au votat la locale. Cica au spirit civic

    • gogu de la pascani

      Rosule, las-o jos ca macane. Deja apar disidente in PSD si asta e bine pt. ca sunt convins ca exista oameni corecti si acolo si Romania trebuie sa aibe si o stanga. Daca se poate curata. Personal doresc PSD-ului sa se fragmenteze in urma acestei crize ca sa aibe si ei contact cu realitatea, sa se mai termine cu hegemonia in mediul rural, samd. Si nu in ultimul rand sa fie extirpati penalii si cine are de gand sa fie o stanga corecta si constructiva sa-si vada de treaba.

    • Eu am votat cu Bolcas pt care am o simpatie si totusi am iesit la miting pt ca stiu cate AN sunt si acum si o sa ne trezim cu minuni daca schimbam asa legea.

    • Rosu(se potriveste numele). Octombire ROSU.

    • Mai exact, au votat PSD 45.5% dintre cei 39,49 % care s-au prezentat la urne.

  15. Mda. Postacu profesionist…Fara un grup care sa isi asume miscarile din strada, PSD-ul nu va da 1m inapoi. Legal, este „acoperit”. De vina pentru tot sunt doar cei ce nu au votat.

    • Asta ar mai lipsi, sa vina vreun blatist din USL sa-si asume…Bun, unii nu au votat, asta inseamna ca e liber la furat 4 ani??? Sunt curios cati din aia 18% care au votat psd+alde au macar 4 clase…

    • @Rosu – De acord cu tine ca o mare parte din vina o poarta cei care nu au votat. Totusi, cred in cifra de 300 000. In Iasi au fost 20 000 in momentul de maxim al demonstratiei. Pentru cine e din Iasi si cunoaste orasul, cand eu, care eram la capatul din spate al coloanei am parasit piata Unirii, amici de-ai mei care erau in primele randuri erau deja la Prefectura. Deci a fost absolut impresionanta mobilizarea oamenilor! Si daca iei numai marile orase si aduni participantii o sa vezi ca-ti da lejer peste 200 000. Si nu-i nimic daca nu esti convins de amploarea protestului – inca o zi si vine weekendul:D

      • gogu de la pascani

        @IS28B2, confirm amploarea protestului. Eu am parcurs de doua ori distanta intre Palatul de Justitie nou si Hotel Europa fara a atinge nici fruntea si nici coada coloanei.

    • Legal era si ponta prim.sinistru si totusi la presiunea strazii a zis pa. Cine a zis de demisia guvernului?sa isi retraga ordonantele si restul merge inainte pana cand mai scot cate o aberatie de genul asta de lege. Btw ,de ce isi pot vota salarii preferentiale dar cand e vorba de gratiere trebuie sa li si aplice si lor?daca legea se dadea doar pt puscariasii de rand si nu se aplica la parlamentari nu cred ca ieseau atatia in strada.

  16. aseara am stat pana la ora 2 ora italiei cu ochi pe ecran si mam simtit ca in 90 la Bucuresti in piata universitati ce sa va spun trebuie pusa o presiune mare pe guvern nu ar fi rau ca aceasta poza sa ramana simbolul acestor manifestati e tare

    • Si daca Guvernul nu cedează? Ce vor face oamenii,vor dormi în stradă?

      • pai nu stiu … guvernul , guvernarea .. nu e pentru oameni ?
        tara se guverneaza pentru oameni sau pentru sobolani , guzgani si parnaiasi ?
        ca pot sa intreb si eu : da guvernu … guvernu ce face daca oamenii vor refuza sa mai plateasca taxe si impozite ?

      • @iuli30 intram peste ei in parlament si ii eliberam din functie.

        • Iti vor rupe oasele jandarmii si te vei alege cu dosar penal. Nu este aceeasi situatie ca in ’89. In plus, doamnefereste de o contra-manifestatie…Facem jocul rusilor si nici macar nu intelegem asta…
          Cine are nevoie de o Romanie destabilizata?

          • bai postacule daca tu crezi ca imi e frica de jandarmi inseamna ca latri la usa gresita.

            facem jocul rusilor daca devenim corupti si slabi nu daca avem o societate sanatoasa !

          • Bai nea Rosule, PSDul face jocul Rusiei prin destabilizarea justitiei si legiferarea coruptiei, la fel ca in Rusia.
            Ce contra-manifestatie, ti-e dor de mineriade sau de vremurile cand PSDul plimba taranii cu autocarele sa apuce toti sa voteze de 4-5 ori?!

            • Si robi pe al cui il face?
              Sau aia care zic de dat in cap?

            • Sa facă o contramanifestație ? Si la contramanifestație ce sa strige ? „Vrem hoție in tara ! Vrem confort in pușcării !” Hai sa fim serioși – nu va fi nici o contramanifestație pentru ca nu au cu cine ! Daca aduna 500 de oameni nu pot face contramanifestație …

          • Culmea tupeului siberianist: Sa-ti spuna un postac rublist ca noi facem jocurile Rusiei. PS: Jandarmii se vor „da la o parte” cand treaba se va imputii prea rau. Si stai linistit ca si noi putem rupe oase de jandarm daca se ajunge la asta, desi nu cred.

            • Ciuma asta trebuie starpita prin orice mijloace si cu toate riscurile asumate.

            • Jandarmii sunt si ei tot romani si multi dintre ei gandesc la fel ca cei din strada. Bravo lor!

              • Corect, majoritatea au aceleasi nemultumiri. Si pana la urma niciun om, jandarm sau nu, v-a trece de partea a ceea ce crede ca e bine, indiferent de consecinte. Sunt si o parte din jandarmi care sunt pur si simplu capete patrate (ca huliganii platiti de aseara), insa totusi marea majoritate a jandarmilor sunt oameni normali, cu familii de care trebuie sa aiba grija sa traiasca intr-o tara curata si democrata. Pana la urma de noi, poporuul, sunt platiti

            • @Paul Bescuca. Jandarmii sunt neam cu mine, un roman nu omoara alt roman. Si ei sunt oameni, si ei au copii, si ei vor un viitor pentru acestia, sunt convins ca si ei vor o tara demna si corecta. Am incredere ca nu vor face nimic impotriva poporului, conducatorii sunt trecatori, poporul e vesnic!

          • Cine are nevoie de o Românie corupta? Ala este jocul rușilor, nu mișcările de strada.
            Situația este EXACT cea din 89. Atunci poți sa demonstrezi juridic ca puterea legitimă era PCR. Legitimată de constituție. Asa cum era ea. Și ca orice modificare a ei trebuia făcută legal pe linie de partid.

        • Bai robi ,cred ca esti un putoi fara minte ,te a luat spiritul de aventura pe dinainte ,cred ca nu stii ce inseamna sa ai oasele rupte ,mai si jignesti oameni in varsta pe aici ,esti un neavizat si fara educatie vad ,veziti de mers la sala ,tatuaje belciuge nu te arunca cu jigniri ca vine nenea si da nana .

          • Aeroth Robert pe facebook daca ti mortis sa ma intalnesti.

            cand esti un comunist bosorog nu poate exista respect din partea mea

            • Ai o gandire bolnava de generatie spalati pe creier ,esti si un pic din ungurime ,cunosc modelul de rokăr pletos bautor de vodca pe care il adopti ,genul de saltimbanc mereu prezent la manifestari cu chitara intre prieteni yoghini.Cum ar fi fost daca parintii tai ar fi nerespectati ptr ca au o anumita inclinatie politica ,cred ca esti amic bun cu Remus Cernea .

              • sunt din giurgiu ar fi cam greu sa fiu bozgor dar iti place sa dai din gura despre oameni fara sa ii cunosti.
                nu sunt ba nici cu chitara nici cu yoga si sunt cu vinul si tuica facuta de mine.

                crezi ca n-as putea sa zic si eu despre tine ? ca esti x si y ? bai baiatule bagati mintile in cap ca demonstrezi doar ca astia comunisti traiti intr-o bula oricine nu e cu voi e hipster sau ungur….

                atat poti.

            • Aolioooo Robi…. O arzi cu fortichei da’ macar esti tu Emperor!!!! Respect from IG 😉 .

          • Hai breeeee, usurel, ca sunteti de aceeasi parte amandoi (mai putin maruntele diferente de viziune, sanatoase pentru diversitate 😀 ) Pace, pace! Robi are dreptate ca o Romanie slabita si corupta e minunata pentru rusi; dar nu numai pentru ei, din pacate. Dar sa te iei la bataie cu jandarmii, ce folos? Si ei sunt tot romani (si ma gandesc ca taman de-aia vor alde unii si altii prin UE sa impuna jandarmerie internationala prin tarile membre, ca bulanul jandarmului strain bate mai tare decat cel autohton). Folositi-va creierul mai inaintea muschilor.

  17. au inceput dezinformarile. Aseara am fost intre demonstanti si un fost securist batran actual sef de sectiezicea ca a vazut tineri cu steagul ungariei. Lucru total fals..

  18. Va rog sa nu preluati propaganda ieftina din nici o parte si sa pastrati acest site curat. Nu exista vreo urma de dovada ca huliganii ar fi fost pusi de Negoita si nici nu cred ca ar fi in interesul psd-ului ca protestele sa fie violente, exista posibilitatea sa scape de sub control. Eu cred ca huliganii au fost in asentimentul pietii si au protestat asa cum stiu ei sa o faca, fara discutii, repede la bataie. In cazul ordonantelor, nu sunt de acord cu proteste violente, mai avem sanse sa castigam democratic, dar in anumite situatii violenta este singura cale. De exemplu, daca s-ar apuca guvernarea sa inchida DNA-ul, chiar am avea nevoie de huligani sa faca treaba murdara.

    • Problema e ca eu am personal o a doua sursa care spune acelasi lucru despre huligani.

      Prima sursa e postarea fostei neveste a lui Ionut Negoita, care hai sa zicem ar putea avea un interes personal, de afaceri sau poate chiar politic.

      Insa sursa mea, om serios, spune acelasi lucru despre deplasarea huliganilor din galeria Dinamo de la hotelul Rin Grand Hotel din Bucuresti si a spus-o inainte sa vada stirile cu declaratia nevestei…

      Hai sa nu mai luam apararea unora care e clar ca sunt tradatori de tara, ca au bagat tara in cel mai mare rahat din ultimii 30 de ani. Hai sa nu fim orbi chiar si in ceasul al 13-lea, sa nu mai cautam scuze sau circumstante atenuante.

      PS: n-o sa-mi dezvalui sursa indiferent de cine intreaba sau cu ce epitete voi fi interpelat. E sursa mea, treaba mea.

      • Nu stiu exact cum or fi huliganii echipelor de fotbal din Bucuresti, dar huliganii cu care am crescut eu, erau de fapt in mare parte educati, patrioti si extrem de greu de influentat. Eu din cate stiu, huliganii de la Dinamo sunt cam in aceeasi categorie, imi este greu sa cred ca ar putea Negoita sa ii cumpere. Eu nu iau apararea tradatorilor de tara, eu spun doar ca minciuna asta cu huliganii, va da un material foarte bun celor de la RTV si A3 sa acuze tabara celor de dreapta de minciuna si in acest caz pe buna dreptate. De asemenea, din cate stiu eu Negoita si galeria nu sunt in relatii bune deloc, minciuna asta pur si simplu nu sta in picioare si duce spre penibil.

        • Sursa mea zice ca a vorbit la telefon cu cineva de la fata locului care a spus ca sunt huligani care s-au adunat la hotelul Rin Grand si au fost transportati de acolo cu autobuze. Asta a venit inainte sa vad eu, dar si el, stirea cu cele spune de fosta nevasta a lui Ionut Negoita.

          Acum, ca or fi fost ultrasii galeriei Dinamo, ca erau doar o parte din ei, ca or fi fost si de la Rapid, etc, nu putem stii cu siguranta fiindca n-avem poze cu fiecare.

          Dar e evident ca a fost ceva organizat, nu ad-hoc, si de asemenea 2 surse spun ca a fost un grup care s-a asamblat in mod organizat la hotelul ala si a fost transportat cu autobuzele de acolo, asa ceva nu se intampla din senin, oamenii aia au fost „convocati” acolo.

          https://www.facebook.com/berenghi.catalin/videos/1381551908572348/

          Vezi si ce zice robi mai jos:

          http://www.rumaniamilitary.ro/300-de-mii-de-romani-au-iesit-in-strada-impotriva-coruptiei-institutionalizate-de-psd#comment-245877

          Ideea e ca si-au gasit material de lucru, sigur i-au adunat, i-au platit si i-au transportat ca sa faca scandal si sa deturneze protestele, ceea ce s-a si intamplat fiindca zeci de mii de oameni de bine au plecat acasa cand au inceput „luptele”.

          Cine avea interesul sa faca asa ceva…?

  19. Bravo ,s a mai incercat destabilizarea atunci cu unirea ,acum vad colcaie de dezinformare ..o sa ajungem ca in 89′ ” că asa o zis la televizor „

    • Asta, din pacate Ronine, asa a fost si cam asa va fi mereu. Noi doar trebuie sa fim atenti si sa procesam cum trebuie. Intotdeauna vor exista lasi si lingai care pt doua ruble vor trada si dezinforma. Din fericire nu vor fii majoritari niciodata, eu inca am incredere in poporul asta. PS: Apropo, ca sa nu mai fiu prost inteles de uneke persoane sau sa mi se rastalmaceasca vorbele, prin lasi si tradatori nu ma refer la toti cei ce au votat PSD, eu ma refer la cei ce tradeaza si dezinformeaza adliteram pt 2 banuti.

  20. „Ideea de a dezbate câteva aspecte legate de situaţia actuală este una foarte bună. Spre deosebire de preşedintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD şi nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte uşor să-i recunosc după răgetele pe care le scot şi am înţeles că este o facţiune ultrareacţionară care habar nu are de comportamentul democratic şi de valorile umanitare. Sunt indivizi care se ascund în dosul anonimatului reţelelor de comunicare şi, după părea mea, şi câţiva «antrenori» din instituţiile de represiune caracteristice statului capitalist”, a declarat, joi, pentru News.ro, preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/lider-psd-despre-proteste-nu-ma-intereseaza-100-000-de-ragalii-adunate-de-undeva-661605
    Alt bizon :))

    • Turcu' si pistolu'

      Bizon bizon, dar dat dreaq…
      In 2012 era impotriva gazelor de sist iar dupa ce USL a ajuns la putere (iarna lu’ 2012) a pus jandarmii sa-i bata pe aia din Pungesti! uitase ca nu mai vrea gaze!

    • Am tacut si chiar combatut de-a lungul anilor isteria asta cu „Vaslui”, dar la replica de mai sus, mai ales avand in vedere demisiile zilnice din PSD din ziua de azi din alte orase, nu pot sa zic decat…

      „Vaslui”…

    • Pe asta nici un milion in strada nu l-ar interesa, lasa-i sa latre si sa fiarba in sucul propriu, vorba lui ilici, seful lor suprem, capo di tutti capi. Poate ca mergea chestia asta in ianuarie-februarie-martie-aprilie-mai 1990, dar cum scenariul se repeta (bani externi blocati, cursul valutar explodat, atentionari internationale, aliati ingrijorati, sanctiuni posibile si un buget evaporat din start) sper ca pesedistii inteligenti (sunt si d-astia) sa faca pasul inapoi, daca le pasa de Romania.

  21. Rusii comenteaza :
    – protestele sunt organizate de Johannis si guvernul nu trebuie sa cedeze
    – Johannis va dizolva parlamentul

    https://sputnik.md/radio_rubrica_interviu/20170201/11062023/cine-sta-in-spatele-protestelor-de-la-bucuresti.html
    https://sputnik.md/world/20170202/11065760/iohannis-dizolvare-parlament-romania.html

    despre Dragnea :

    „Iată deci cum luna mai — prin tradiţie, luna socialismului, ce ironică potrivire! — ar putea consemna nu încarcerarea, ci decesul politic al unuia dintre cei mai dinamici, abili şi performanţi lideri politici ai ultimilor ani — cifrele electorale relevă asta. De aceea sper să se înţeleagă că atât aprecierea amintitelor calităţi precum şi a eventualităţii „decesului” nu sunt opinii partizane, ci concluzii pe baza unor date reale, obiective.”

    Read more: https://ro.sputnik.md/columnists/20170129/11012893/dragnea-moarte-politica-mai.html

    E suficient ?

  22. Bun …

    Pa huliganii aia i-a platit Robert Negoita

    Insa oare cine ii plateste pe robi si Bescuca (nu urlati ,, intrebare retorica … )?

    A ronin felictari ! Ai ajuns si „comunist bosorog nu poate exista respect”

    • Intrebare, nea Ghita:

      Esti de acord cu ordonanta aia? De ce aperi PSD-ul si atunci cand calca pe cadavre, ca aici deja nu mai e vorba de doctrina si afinitati? Mai spune-ne matale ce parere ai de Ilici&CO, mineriade si revolutie, macar sa stie lumea tot!!!

    • Bai Guita, ti-am zis clar sa imi ignori postarile si sa nu te mai bagi in seama, dar trebuia sa stiu la ce sa ma astept de la un bosorog agresiv si analfabet, indopat de Newmarkt si Marble ca doar deh, de aia voteaza PSD. Spre deosebire de tine eu nu votez si nici nu postez pt bani, de platit sunt platit pt ce muncesc, ca am invatat carte. Vezi-ti de viata ta patetica, revarsa-ti laturile agramate cat vrei, dar sa nu te prind ca imi mai rostesti numele.

      • Ma fara curca sau fata cuca (bes inseamna fara in limba ce iti place mult) oa zi ma boete de uinde stiii tu ca nu postez dopar dion placerea de a iti strica multumirea de sine?!

        Si ce studii ai facut? De dat cu paru? Ca oricum nu unele sa oti permita sa inetelegi cer e aia „intrebare retiorica” A das ca ai invata carte – de trela sau de toba? „siberianist”!!! E ca si cum ai scrie „oltenist” in loc de oltean? Este ca una ca in lata limba?

        • Esti prea penibil sa ma mai cobor la nivelul tau. Numele meu de familie e perfect romanesc, intra pe facebook si tasteaza-l sa vezi cate mii de romani au acest nume. Habar n-ai din ce familie cu state vechi de patrioti ma trag dar iti dai cu mucii in fasole doar ca sa te simti bagat in seama, un sado-masochist obosit de viata, o epava din timpurile demult apuse. Mananca-ti pensia linistit, scrie dracu’ comentariile sa le putem descifra si noi, nu ca ai avea ceva de invata din ele, doar ca bre, ne dor ochii si capul de ineptiile scrise de o fosila narcisista. Fa-ti un bine si nu ma mai musca de cur, nu stii cat o mai duci si iti pierzi si ultimele clipe cu unul ca mine ce nu da doi bani pe genul tau de om. Du-te tare spre inevitabil, stii care e inevitabilul, presupun, dar lasa-ne pe noi astia cu ceva flaga sa ne aparam familiile si sa incercam sa curatam pe cat posibil tara de taraturi parsive, presupunand iarasi ca ai habar de astfel de specimene. Vorba aia, doar tre’ sa te uiti in oglinda. E ultima oara cand iti raspund, nu-mi permit luxul pierderii timpului pe un muribund melancolic.

          • *vlaga Eu, ca si altii, mai gresesc cate o litera, la tine ne trebuie Enigma.

            • Nu fi nelinistit. In mod normal cu vasrta se agraveaza. Minus daca nu facui parte din mancatorii de praz (e sanatios nu are cholesterol dar eu prefer porcul) care beau tuica de duda si zaibar (cam nealcolice) si #### doar nevasta

              A da. Parzu, tica de duda si zaibaru sunt saracie

            • Asta cu „Enigma” e tare! :))

            • Nu te supăra pe Ghiță Bizonul! Așa e el, are gura spurcata , dar sunt sigur ca are suflet bun – „câinele care latră nu musca”

              • Nu ma supar John, i-am si precizt acum vreo saptamana intr-un comentariu ca nu port pica, sunt oltean „mancator de praz si beutor de zaibar” cu sange fierbinte, deci ma mai ia gura si pe mine pe dinainte, dar inainte de toate sunt roman si nu pot sa halesc „acuzatiile” de genul ca sunt instigator platit de nush cine drac, cand eu, daca e nevoie, pot sa-mi dovedesc provenienta si simpatiile „apolitice”, mie imi pasa doar de familie si de popor, in ordinea mentionata, caci un popor transformat in „sclav” imi transforma automat in sclav si copilul (am o fetita pe care o cresc SINGUR). Vreau un „enviroment” cat mai sigur posibil si sunt dispus sa fac tot ce tine de mine pt acest lucru, nu ma pot vinde pe trei lei ca pe centura. Am avut o parere acum ceva putin timp, fara sa isu la tinta oameni de pe site, Ghita s-a simtit desi i-am explicat ca nu era cazul, si o tot tine cu tampenii fara nicio dovada/proba. Nu-s usa de biserica, mai dau si eu rayeuri, am avut „conflict” si cu un admin, dar pana mea, tre’ sa stii/inveti cand sa spui stop si sa-ti vezi de ale tale, indiferent ca ai 35 sau 65 de ani. Respectul se castiga, nu e automat si mie nu mi se poate baga pe gat. Mandru ca sunt ROMAN „tupeist”, altfel nu poti sa suptavietuiesti printre hienele ce incearca sa ne manance taramul stramosesc. Exista viziuni diferite, de acord si chiar sanatos, dar viitorul copiilor nostri nu este de vanzare. NU in cazul meu, si constat cu o deosebita mandrie, ca nici in cazul majoritatii romanilor. Acest neam merita ceva cu mult mai bun decat a avut parte pana acum. Si doar luptand il putem obtine, ca mai tot timpul am facut asta.

              • Si sparta.

  23. Sa recapitulam :
    robi a scris

    2 februarie 2017 at 11:02 : intram peste ei in parlament si ii eliberam din functie

    2 februarie 2017 at 11:20 : bai postacule daca tu crezi ca imi e frica de jandarmi inseamna ca latri la usa gresita

    Bescuca a scris

    2 februarie 2017 at 11:28 :Si stai linistit ca si noi putem rupe oase de jandarm daca se ajunge la asta, desi nu cred]

    2 februarie 2017 at 11:30 : Ciuma asta trebuie starpita prin orice mijloace si cu toate riscurile asumate.

    Acum asa pe cinstite – oare aia care aruncau in jandari nu tot asta doreau?
    Si cei 2 sunt platiti de R Negoita (nu urlati ,, intrebare retorica … )?

    A ronin felictari ! Ai ajuns si „comunist bosorog nu poate exista respect”

    • Prin „ciuma asta trebuie starpita” m-am referit la mult iubitul tau PSD si in niciun caz la jandarmi. Tot siteul s-a prins insa numai prostul familiei nu, sau mai bine nu a vrut sa se prinda, ca asa e invatat de partid, sa rasuceasca cuvintele pt 2 ruble.

      • Rog frumos un admin sa observe comentariile mele pe acest subiect si se v-a vedea cum domnul Guita Bufonu’ imi scoate cuvintele din context (si nu doar mie), procedeu tipic comunist de altfel, pretabil oamenilor marunti si lipsiti de caracter. Asta dupa ce l-am atentionat mai acum o saptamana ca noi doi nu avem ce discuta si sa imi ignore comentariile. Asta in caz ca se mira cineva de ce l-am luat „la cearta”.

  24. Pesedeul a mai fost dat jos odata artificial de aceea nu cred in miscarile de strada politicianiste

    • astea sunt miscari de strada politicianiste ?
      acordati prea mare credit politrucilor din Romania .
      partidele politice nu reusesc sa scoata la un miting nici macar 3mii de oameni – fara sa i plimbe cu autocarele dintr un loc in altul .
      ps : pesedeul trebuie scos in afara legii , cu tot cu consiglierii lor din israel si cu tot cu gaozarii lor din presa .
      si ca nu existe dubii .. daca proclamatia de la Timisoara nu s a putut aplica ( rezultatele deseurilor comuniste le putem vedea in nivelul de subdezvoltare a Romaniei , de astazi ) atunci sa se dea o proclamatie nou : toate javrele care au avut functii politice , functii de conducere in Romania – dupa 89 sa nu mai aiba dreptul sa candideze/ocupe functii publice timp de 20 ani .
      iar parlamentarii si alesii locali sa aiba dreptul la fix 2 mandate – exact cum e pentru functia de presedinte .

    • PSD a fost dat jos in mod artificial? De ce ești escroc ? PSD s-a bucurat ca poate prinde alegerile din opoziție !

  25. Si primul banc de IT’ist dupa protestele din ultima vreme…

    Esti departe de oras?
    Protesteaza de acasa: ping -l 1440 -t -f romaniatv.net

  26. Am fost si eu aseara la proteste, in Pitesti. Am scris si un articol pe tema asta, despre cum s-au desfasurat protestele la mine in oras. Am trimis adineauri un mail cu el si ceva foto catre adresa de mail de la contact. Sper ca lui George sa-i placa si sa-l publice astazi. Daca nu nu-i niciun fel de suparare. 🙂

    Merita sa nu cedam noi, pana nu o fac ei! Ne vedem in piata si diseara.

  27. Va cer scuze ca pun ‘spurcaciunea’ aici – https://ro.sputnik.md/radio/20170201/11062941/cine-sta-in-spatele-protestelor-de-la-bucuresti.html . Uite ce sustinatori are PDSR-ul. Oare de ce nu ma mira. Saracii functionari, politicieni care au luat mita 60 Ron si sunt condamnati la ani grei de inchisoare. Plang de mila lor:( Bleahh

    • Saracii, au luat mita si au fost condamnati la ani grei de puscarie. Intr-o tara ci-vi-li-za-ta, cum e Rusia sau Moldova, ar fi primit o medalie si cheia orasului, dar in nenorocirea aia de Romania fac puscarie.

      Ce fata de artist-ratat-acum-asistat-social are autorul ! Genul de om care sta toata ziua intr-un bar de artisti si bea/fumeaza pe banii fraierilor care ii fac cinste ca sa-i auda povestile cu ce bine era pe vremea comunismului, cand „iti dadea”, de ce nu ne da, am o fiica si n-am sa-i dau bani, etc etc. Cunosc fenomenul, am petrecut suficient timp in baruri de artisti ratati, ma rog, majoritatea clientilor erau de fapt oameni fara ocupatie, auto-intitulati pictori, actori sau sculptori, iar eternele subiecte erau „nu am bani” si „sa vina sa ne dea”, condimentate cu ura fata de oricine care are bani (de unde ai ma, de unde ???) si invitatii pe sleau sa le platesti un coniac sau o tigara, pe motiv ca… ei nu au bani 🙂

      PS: si tot din categoria Sputnik, iata ce articole interesante mai au:

      „Tematic

      Vezi efectul distrugător în cazul exploziei bombelor nucleare la Deveselu”

      Da’ eu vreau sa vad raza de omorare in cazul exploziei unei rachete Trident fix in mijlocul Moscovei, sau a Budapestei. Unde dau click sa vad asta ?

      • Sunt satul de cel putin 2 ani de amenintari. Cu o moarte suntem datori toti. De multe ori amenintarea repetata produce efecte mai grave in mentalul celui amenintat decat materializarea amenintarii in sine. Cu siguranta apare prin manualele de razboi psihologic, vechi sau noi. Asa ca…bring it on (sau nu).

        • Exact, asta si vor, sa ne termine psihologic si sa ne induca starea asta falsa de „n-avem ce face”.

          Chiar si aici pe forum e plin inca de la infiintare de oameni care ne repeta la nesfarsit ca nu avem cum sa ne opunem Rusiei si din cauza asta armata e o pierdere de bani, etc.

          Daca asa ar fi gandit si stramosii nostri in fata romanilor, turcilor etc putem alege dupa preferinta secolul in care am fi disparut.

          E ca si la luarile de ostateci pe termen lung, dupa ce au fost supusi de zeci de ori la executii false, ostatecii se roaga de cei care i-au capturat sa-i omoare odata.

          • Mai sunt 9 zile pana intra in vigoare ordonanta.
            Crezi ca se vor solutiona conflictele inter-institutionale/constitutionale pana atunci?
            Pana se solutioneaza jandarmii oricum au obligatia sa apere sediile institutiilor si ordinea publica.
            Chiar daca mergi pe ipoteza ca se intra in sediul guvernului cu forta si se produc pagube, ce rezolva asta practic? Nimic.
            Dpmdvdr nu cred ca intrarea in vigoare a ordonantei mai poate fi oprita, sau poate doar daca Dragnea&co se rasgandesc. Dar Dragnea parca a zis ca el nu renunta si punct. Ramane de vazut deci cum se solutioneaza conflictul juridic/constitutional. Si daca CCR poate anula retroactiv efectele ordonantei.

    • 60 lei luati spaga pe tren de un controlor o data de la un grup, si stim cum isi umplu buzunarele controlorii, mai ales pe trenuri regio unde 60% circula fara bilet.
      60 x 5 grupuri = 300 lei / cursa, sunt 2 curse pe zi adica 600 lei /zi sau ~30000 euro pe an furati de la CFR de un singur controlor la un calcul aproximativ
      Pare o pedeapsa destul de mica 3 ani de inchisoare.

  28. Incerc sa pun cap la cap toate evenimentele din ultimele luni… Tipul de propaganda folosit de PSD&CO in campania electorala (anti-UE, anti-Occident – prin ricoseu – anti-Nato anti-US). Apare porcul Ghita cu ‘dezvaluiri’ – despre ‘binom’, ‘agenturiile straine’ si alte bazaconii care distrug Ro, pe care ei, patriotii vor sa o salveze – dar nu sunt lasati, dom’le! Plus – toti propagandistii curentului estic prin tara. Toate astea pus in contextul international.Hmm…au mirosit excrocii vreo oportunitate? Au crezut ca arunca cu niste maruntis in oameni si gata – toti se pleaca in fata marinimiei lor? Hmm..ceva nu se leaga, inca nu sunt lamurit

    • arata a amanta….


    • Aceasta a postat un mesaj pe contul ei de Facebook în care îi numește pe protestatari ”putori”.

      ”Practic România nu este de acord ca, atunci când furi, să fii grațiat și să poți returna banii.”

      „Practic” e pentru prima data cand o centurista se prinde atat de repede care e faza. Da fa, mancat-as, Romania nu e de acord ca atunci cand furi sa fii gratiat. Sa moara familia ta 🙂 Esti cea mai desteapta din tot partidu’.

      „Deși vorbește de cotizații la stat, Maria Sabrina Nedelcu nu a plătit, în ultimul an, niciun leu impozit, potrivit declarației de avere care poate fi consultată pe site-ul Consiliului Județean Constanța și care a fost completată în data de 22 iulie 2016. Potrivit acesteia, nu deține terenuri, case, nu a avut niciun venit, nu are datorii și nici depozite bancare. Are însă 280.000 de euro, proveniți dintr-o moștenire de la o anume Nițu Tudora, din localitatea Nuntași, județul Constanța.”

      Comunistul tipic, nu face nimic, nu contribuie cu nimic, da’ are 280 000 de euro. E adevarat, o mostenire din comuna Nuntasi, celebra in toata Europa fiindca e pe primul loc la milionari per mia de locuitori. De altfel si Microsoft Europa isi are sediul tot acolo.

      Eu unul as fi curios pe care centura, pardon, la care facultate de studii europene, protectia mediului sau geografia turismului a prestat dansa pentru diploma din dotare… daca o are.

  29. Decalogul Chomsky https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Noam_Chomsky
    1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate
    Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.
    2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii
    Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.
    Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.
    3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
    Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
    4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său
    Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
    5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte
    Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
    6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor
    Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
    7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare
    Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.
    8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă
    Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
    9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
    Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.
    10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare
    Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

  30. Da , credeam ca mai exista cineva cu ceva minte prin PSD si vor retrage ordonanta aia dar se pare ca m-am inselat . Oamenii cer in strada retragerea OUG si ei ii tot dau inainte cu pensile si eliminarea taxelor . Partid de autisti.
    PM ne spune in conferinta de presa ceva despre tomate si solarii
    Back in the street…..poate inteleg pana in final despre ce este vorba si ce vor oamenii

    • Si eu aveam macar un minim de incredere ca vor ceda, insa spectrul puscariei cred ca i-a speriat mai rau decat soarta lui ceausescu dupa asemenea miscari de mase.

      Intre timp delirica Anghel a facut spume la gura, poate face si la cap! 🙂
      Cristiana Anghel, soluții pentru salvarea țării: Suspendarea lui Iohannis și anchetarea lui pentru înaltă trădare, demiterea șefilor de la Parchete și Servicii, interzicerea adunărilor publice

      http://www.b1.ro/stiri/politica/cristiana-anghel-solutii-pentru-salvarea-tarii-suspendarea-lui-iohannis-si-anchetarea-lui-pentru-inalta-tradare-demiterea-sefilor-de-la-parchete-si-servicii-interzicerea-adunarilor-publice-175792.html

      Fosta senatoare Cristiana Anghel a susținut într-o postare că Iohannis ar trebui să fie suspendat din funcția de președinte și anchetat pentru înaltă trădare, iar șefii Parchetelor și Serviciilor schimbați din funcții. Și nu sunt singurele măsuri pe care aceasta le vede esențiale în vederea salvării țării.

      Anghel a propus 11 ”soluții” și susține că acestea ar trebui puse în aplicare în 30 de zile, perioadă în care ar trebui interzise adunările publice.

      ”Daca nu vreti sa muriti cu dreptatea in brate (justitia este o prerogativa a suveranitatii nationale):

      1. Suspendarea lui Iohannis
      2. Revizuire legislatie organizare judecatoreasca
      3. Schimbarea intr-o zi a tuturor sefilor de parchet, inclusiv Parchetul Genaral, DNA si DIICOT
      4. Demararea unui control de fond la parchetele generale (inclusiv pe cheltuirea banului public)
      5. Modificarea legislatiei penale
      6. Schimbarea tuturor sefilor din toate structurile serviciilor secrete
      7. Modificarea legislatiei acestora
      8. Acuzarea lui Iohannis de inalta tradare si trimitere dosar la PICCJ
      Aveti la dispozitie 30 de zile. Nici o zi in plus sau in minus!
      9. In aceasta perioada interzise orice fel de adunari publice.
      10. O palma peste bot ambasadelor care isi baga coada in treburile noastre interne. Cine nu intelege, persona non grata, pachet si trimis acasa.
      11. Cerere catre Trump retragere ambasador actual.
      Altfel, Plicusor Ban, Basescu cu Turcescu si Turcanca vor juca pe mormantul vostru politic.
      Din pacate pentru tarisoara asta!
      Ori luptati, ori muriti!
      Din pacate, daca voi muriti, murim si noi!
      Update

      Pentru ca deja a fot ucis un om, Nicusor Dan si toate persoanele politice care au incurajat iesirea la mitinguri neautoriate, puse sub acuzare”, a scris Cristiana Anghel, pe Facebook.

      Asta merita o bataie buna si alta nu!

  31. Articolul parca ar fi scris de Raluca Turcan

  32. Nu stiu daca e off neaparat, dar am gasit o harta care arata rezultatele unui sondaj facut in europa cu intrebarea „Ati lupta pentru tara voastra?”
    Rezultatele sunt chiar interesante. Finlanda si Turcia conduc topul cu 74% respectiv 73% raspunsuri pozitive.
    Tarile vestice stau cel mai prost, Olanda, Germania si Belgia fiind la coada clasamentului(15%, 18% si 19%).
    Romania e undeva la mijloc cu 38% raspunsuri pozitive… foarte putin dupa parerea mea… Polonia in schimb are 47%, sa nu mai zic de Ucraina cu 62%.

    Sincer cred ca are legatura cu subiectul actual aceasta informatie. Fiecare trage concluzile pe care le vrea in legatura cu acel procent.

    Las si harta aici:
    https://i.redd.it/nk1uzja3wvby.png

  33. pubelele de la psd s-au bagat singuri singurei intr-o situatie fara exit strategy.
    daca fac un pas inapoi arata o slabiciune ce poate fi speculata iar daca o tin inainte orbeste vor ajunge la disolutie.
    Doamne ajuta !

  34. orice ineptie debiteaza mustața la ceas de seara poate fi usor demontata de catre opozitie.faptele sunt evidente si vin pe calapodul din 2012.
    dar cine sa-i intoarca gherțoiului din teleorman cuvintele ,partidul cu care impreuna a brevetat lovitura de stat parlamentara?!..recte penele.
    asta e mostenirea pe are acest partid istoric o lasa romanilor.

  35. Cluj: cel mai mare protest din ultimii 20 de ani. Jandarmii au cântat cu protestatarii
    https://pressone.ro/cluj-cel-mai-mare-protest-din-ultimii-20-de-ani-jandarmii-au-cantat-cu-protestatarii/
    Bravo clujenilor!

  36. Si uite asa incubatorul socialismului romanesc a mai scos un pui. Clar cu veleitati de arendas de Teleorman, care intre timp i-a ramas mic, isi incearca tehnica de tinichiger al adevarului pe o natiune pe care o stie obedienta. Ce nu a luat in calcul , este faptul ca in spatele celor iesiti in strada se afla institutii ale statului de drept si o puternica opinie din afara. Acum ca a primit unda verde de ca ciraci pentru o misiune kamikadze a partidului, ma duce cu gandul la celebra fraza a lui JFK: „Those who make peaceful revolution impossible will make violent revolution inevitable.”

  37. Analiza este corupta. vazui din prima dupoa ce ma uitai la punctual 5 articolul 301


    Nu se mai incrimineaza conflictul de interese atunci cand se obtin, direct sau indirect, foloase patrimoniale pentru persoanele cu care functionarul public se afla in raport comercial sau de munca.

    Ori in legea veche se specifica „a fost in raport de … in ultimii 5 ani” adica la trecut. O aberatie lipsita de orice logica si depasita de situatia reala relatiilor umane din ziua de azi. Adica nu am voie sa lucrez la stat timp de 5 ani ca sa nu fiu bagat la puscarie cand imi indeplinesc sarcinile de serviciu fata de persone cu care am intreat in contact commercial sau anterior. O TIMPENIE.

  38. Si cel mai socant : dobandeste bunuri patrimoniale (punct) adica nu conteaza daca corect sau incorrect, nemeritate sau meritate. Adica pedepsit oricum. Chiar daca esti correct sau nu. Pentru lgea asta chiar ca merita sa emigrezi.

  39. Din toata istoria n-au fost mai mari hoti si nesimtiti ca cei din psd-ul de azi .
    Oameni buni, continuati sa luptati pentru drepturile voastre.!
    Ati vazut ca au facut totul ca noi ,cei din Diaspora sa nu mai putem vota ca inainte.
    Jos cu Dragnea si sleahta lui !!!

  40. Da ,totul cu moderatie ! Dar cand vezi ce face PSD-ul, E GREU SA TE STAPANESTI .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *