Duminica a fost poate cea mai frumoasa seara dintre toate cele de pana acum. Peste 500 de mii de romani au iesit in toata Tara, au iesit civilizat, au cantat si si-au anuntat ferm decizia a de a nu ceda in fata amenintarilor capilor psd.
In cele mai importante orase ale Romaniei s-a cantat Imnul National la ora fixa, toti romanii in acelasi timp, intr-o magnifica dovada de solidaritate nationala. In peste 70 de orase oamenii au iesit pe strazi: in Bucuresti 300 de mii, In Sibiu 40 de mii, 50 de mii in Cluj-Napoca, peste 40 de mii in Timisoara, peste 30 de mii la Iasi, etc. De fapt niciodata nu am vazut o Romanie mai unita, mai solidara, mai frumoasa, mai demna si mai curata ca in aceste ultima sase magnifice zile. Maria Sa Vlad Basarab Tepes ar fi mandru de noi…
Cuvantul care a stat pe buzele tuturor a fost solidaritatea, o solidaritate nationala si internationala, in care toti romanii isi apara Tara.
Iar romanii merita respectul si admiratia intregii Europe fiind pana acum singura natiune din fostul est comunist care a iesit in strada masiv pentru a apara Legea, Lupta anti-coruptie, Statul de drept, Valorile europene.
In Polonia noul guvern de sorginte comunista a calcat si el in strachini pe zona democratiei, polonezii au iesit la 1-2 mitinguri si cu asta basta, ungurii au capitulat in fata exceselor lui Orban dupa cateva miscari de strada, doar Romania lupta de peste doua saptamani impotriva coruptiei, doar in Romania poporul a iesit in strada nu ca sa ceara salarii sau pensii, ci pentru a apara democratia, care democratie are la baza corectituidea statului si lupta impotriva coruptiei.
Doar in Romania poporul lupta cot la cot cu Parchetul General, cu CSMul, cu Inalta Curte de Casatie si Justitie, alaturi de patronate, de marile companii si de Uniunea Europeana impotriva legiferarii coruptiei, iar pentru acest lucru putem fi foarte mandri.
Romania este, asa cum am tot scris, ultimul bastion al UE/NATO in Europa de Sud-Est, ultima stavila democrata impotriva valului de coruptie si a rusificarii regiuni. Daca noi picam tot flancul sudic al Europei cade sub dictatura. O dictatura “soft” dar tot dictatura.
Revenind la manifestanti, am fost prin Piata Victoriei si va recomnad tuturor sa mergeti, este o cu totul alta lume, o alta natiune romana: oameni politicosi, oameni decenti si educati, oameni de absolut toate varstele, nu vezi mizerie pe jos, nu vezi haos, vezi doar solidaritate si respect.
Trecand acum la manipularile unor tembeliziuni deja cunoscute.
Fratilor tre” sa fi macar tembel sa crezi ca cineva ar putea manipula o Tara intreaga, ca cineva ar putea scoate zi dupa zi, intre 300 si 500 de mii de oameni in strada, in peste 70 de orase. Cum sa scoti sute de mii de oameni, zi de zi, in piete?! Cum sa manipulezi oamenii din Tecuci sau Zalau, dar pe aceia din Sf. Gheorghe, Alexandria, Reghin, Baia Mare, nu mai vorbesc aici de marile orase? Pur si simplu nu se poate…
S-a vazut ce se poate face: 1500 de pensionari psdisti la poarta Cotrocenilor, e cam maxium posibil, si daca nici psdul nu are stiinta cum se face o astfel de “incolonare” atunci nimeni nu mai are…
Trebuie sa fi tembel sau un mincinos ordinar, oamenii astia nu sunt manipulati si stiu exact ce vor acum: demisia guvernului josnic grindeanu si a lui Dragnea din fruntea psd. Deocamdata nimeni nu contesta dreptului psdului de a forma urmatorul guvern…deocamdata.
Asadar iesiti in strada in orasele voastre, nu va lasati calcati in picioare de dragnea, grindeanu, tariceanu, iordache, vosganian, firea, nicolcea si restul grupului infractional. Romania este a noastra, guvernul este tot al nostru si vom castiga.
Acum nu pot sa trec mai departe fara sa scriu cateva cuvinte despre dragnea
Ei bine am stiut intotdeauna ca acest individ – Dinu Paturica – este corupt, hot si rau-intentionat, dar niciodata nu l-am banuit ca ar fi si prost, ori prin modul cum isi conduce partidul si guvernul, individul da dovada de o incompetenta crasa. El este astazi cel mai mare dusman al propriului partid, el duce victoria psd in tenebrele unui viitor foarte incert.
Dar sa le lam pe rand…
In primul rand si-a “facut” un guvern de prosti fara cloana vertebrala, ministrul justitiei – “sobolanul” – este deja “faimos”, pe ministrul agriculturii l-am cunoscut ieri, “ministra” de interna si ea destul de faimoasa (intrebata fiind de ce a avizat ordonanta 13 a raspuns ca ea a avizat doar pe zona de interes pentru MAI, adica …alcoolemia) si mai sunt destui alti idoti.
In al doilea rand lumea deja protesta impotriva legii gratierii (ordonanta 13 nu era inca “vedeta”) si ce face dragnea?! In loc sa puna batisa pe tambal (si sa incerce altadata sau prin alta metoda), intr-un total dispret (si inconstienta) fata de zeci de mii de romani iesiti deja in strada, calca peste ei si arunca ordonanta 13 in lupta. Imediat cele cateva zeci de mii de oameni din strada ajung cateva sute de mii.
In toiul manifestatiilor de protest…alta tampenie, guvernul da drumul la ordonanta, noaptea, pe furis si astfel isi pune in cap pe absolut toata lumea. Numarul manifestantilor creste din nou. Lumea se radicalizeaza si striga “Hotii!”…
Mergem mai departe, dupa gafa de marti noaptea, guvernul tace malc, apare dragnea intr-un tarziu si prin “explicatiile” , destul de arogante, oferite creste iarasi temperatura in strada. Si mai multi oameni ies in strada. Orase din zone clar dominate de psd se alatura protestului si totul se transforma intr-o lupta nationala de care pe care, intre romani si dragnea.
Solidaritatea romanilor din intrega Tara se cristalizeaza si creste…
Pana la urma ordonanta este abrogata, dar este prea putin, prea tarziu si acum se cere demisia guvernului si a lui dragnea, ba ca circul sa fie complet, cateva proaste din psd (firea, olguta si of course dragnea) “ameninta” cu…contra-manifestatii. Cand am auzit asta am zis ca totul este doar un discurs pentru votantii psd (nucleul dur, ca „uite domne si noi am putea dar nu vrem”), nu i-am crezut atat de prosti incat sa se faca de ras, dar…au facut-o si ieri am putut fi martori jalniciei psd cu cateva sute de pensionari in fata Cotroceniului. Oameni in general batrani, dar foarte agresivi, nereprezentativi din punct de vedere demografic (probabil o facatura), dar ideea este ca pe de o parte erau peste 500 de mii de romani, in peste 70 de orase, iar de alta parte erau 1500 de pensionari si oameni mai putin educati, doar intr-o intersectie obscura din fata Cotroceniului. O alta lovitura dura pentru imaginea psd, data tot de psd…
Eu m-am simtit jenat de jena lor.
Si continuam, dragnea o tot lalaie cu guvernul in loc sa-l arunce in gura multimii, poate, poate o va calma, in loc sa faca asta il pastreaza in guvern pe sobolanul de iordache, merge pe la televizunile sale de partid si indarjeste si mai mult romanii. Adica in loc sa se retraga strategic dintr-o lupta cu toata lumea si sa se replieze cu un alt guvern, merge inainte precum ostile Republicii Romane la Canae…
La sfarsit un scurt rezumat al gravelor greseli de tactica politica: legea gratierii scoate zeci de mii de romani in strada, in loc s-o opreasca dragnea pluseaza fatal cu ordonanta 13. Rezultatul, sute de mii de romani manifesteaza in fiecare seara in toata Tara, dar seful psd in loc sa faca liniste si sa nu lase multimea sa se adapteze si sa creasca tine ordonanta pe tapet timp de 5 zile enervand oameni si determinandu-i sa iasa si mai multi la proteste.
Intre timp cerintele romanilor se ramifica, acum nu mai cer doar anularea legii gratierii si a ordonantei 13, vor si demisia guvernului. Guvern care pare condus de un prostanac, intr-un final abrogheaza ordonanta dar nu-l da afara pe Iordache si continua sa-si sutina punctul de vedere….
Oamenii cer deja demisia guvernului, dar psdul nu vede “bata” si scoate la “contra-manifestatie” 1500 de simpatizantii jalnici. M-am tot intrebat, daca psdul nu facea acea contra-manifestatie, aseara mai ieseau 300 de mii de oameni in strada la Bucuresti, 50 de mii la Cluj, 40 de mii la Timisoara, 30 de mii la Iasi, etc?
Daca dragnea ar fi avut intelepciunea sa nu porneasca acest “bulgare de zapada” si ar fi retras imediat legea gratierii si nu ar fi dat ordonanta 13, am mai fi avut astazi demonstratii masive in Romania?! Probabil ca nu, dragnea a reusit insa ceea ce opozitia, Johannis, serviciile si cine mai vreti voi, n-ar fi reusit niciodata sa faca, dragnea a scos romanii in strada, i-a radicalizat impotriva propriului lor guvern, a reusit performanta ca in mai putin de o luna sa prabuseasca credibilitatea unui guvern care venea la guvernare pe o majoritate zdrobitoare.
Daca astazi s-ar face un sondaj de opinie cati ar mai vota cu psdul?! Unde se va opri acum “bulgarele de zapada”? Cat va mai suporta psdul tratamentul aplicat de dragnea? Cand va fi dragnea debarcat de propriul sau partid? Va mai putea pastra psdul guvernarea in final?!
Toate aceste greseli personale au facut ca astazi sa avem manifestatiile-mamut de protest, cand totul se putea termina cu mult timp in urma, iar guvernul isi putea vedea de treaba lui, dar aroganta si prostia unui lider autoritar au facut ca astazi un intreg partid sa nu stie ce-l asteapta ziua de maine, iar cererile manifestatiilor cresc ca importanta si devin din ce in ce mai periculoase pentru psd.
La sfarsit o alta “bomba” marca dragnea, ordonanta de urgenta numarul 9, ordonanta care da efectiv frau liber primarilor la cheltuitul baului public, fara restrictii, fara licitatii. Acesta ordonanta este macar la fel de periculoasa pentru economie ca si ordonanta 13 pentru justitie, dar daca le luam pe amandoua in considerare vedem …planul. Dar acesta ordonanta trecuse fara sa faca valuri de loc, acum lumea a aflat de ea si o discuta, multumita tot lu” domn dragnea.
Adica abuzul in serviciu dezincriminat tocmai cand alesii locali au primit dreptul de a cheltui fara numar, de a angaja contracte fara licitatie sau a de a semna acte aditionale discretionare la contracte aflate deja in derulare.
Asadar ordonanta 9 + ordonanta 13 = trai pe vatrai si furt legal la cote nemaiintalnite in Romania de dupa aderarea la UE.
Iar daca liderii locali ai psd sunt astazi suparati ei trebuie sa fie suparati pe dragnea si pe tactica lui sinucigasa. Pentru ca dragnea se comporta in realitate precum cel mai mare dusman al psd, este cel care ar putea sa arunce partidul intr-un imens hau fara ca cineva din afara psd sa fi facut ceva.
Astfel ca intrebarea: “Cine doreste caderea psd de la guvernare?” are, in lumina actiunilor lui dragnea, o cu totul alta conotatie…
GeorgeGMT
Trădare națională , sa nu iasă viu din puscărie !
Protestele trebuie sa continue si pentru arestarea mafiotilor din guvern.
Subscriu.Ar fi o uriasa greseala ca actiunile de protest sa inceteze.Acum PSD si-a schimbat strategia dorind ca prin parlament sa adopte o lege care sa contina ce era prevazut in OUG13, beneficiind de majoritatea parlamentara a PSD-ALDE ce permite adoptarea fara nicio emotie a acestei legi, in mod transparent, cum zic liderii mafioti PSD-ALDE.
sunt sigur ca acest idiot di prostie incompetenta aroganta sau sfatuit din afara ca sa distruga romania a realizat un singur lucru a distrus partidulu-i si sia taiat singur creanga cine va mai avea incredere in ,,dansul,, toata presa italiana vorbeste foarte frumos de aceasta victorie a poporului roman in sfarsit ne facem cunoscuti pintr-o actiunie de mare curaj demnitate barbatie
Problema este ca nu este o gresala personala marca DRACNEA ! Tot psd +alde este profund vinovat !!! NU simplii votanti !
Este vorba de sefii din aceste partide care au pus la cale miselia OUG 9 + OUG 13 +OUG 14 si Dumnezeu mai stie ce !
Alte alegeri nu sunt posibile deocamdata ! Dar un alt guvern da !
Justitia care a inceput anchetarea initierii OUG 13 trebuie stimulata sa nu renunte si sprijinita
USR si PNL trebuie sa faca publice b e n e f I c I I l l e OUG 9/2017
Mergem mai departe, alta Tara n-avem! MERGEM pana la capat. Mafia e disperata, sunt surprinsi ca Romania s-a trezit, sunt socati ca Romanii nu le mai tolereaza minciuna, hotia, pomenile electorale si tradarea interesului national. La asa ceva nu s-au asteptat!
@Nu-i injurati pe simpatizantii PSD dintotdeauna, pensionarii si asistatii social (altii decat cei care intr-adevar se afla in suferinta si incapacitate de munca, oameni care au nevoie de suportul intregii societati. Ma refer la puturosi, la cei care pot dar nu vor). Pensionarii au muncit pentru aceasta Tara, e greu pentru ei sa vada ca Lumea s-a schimbat, ca progresul si bunastarea nu stau in pensii marite, galeti, pixuri sau faina. Sa-i intelegem!
Eu propun sa nu ii intelegem … ca nu avem de ce …
Mafie politico-economica este in Romania atat in partidele de stanga cat si in cele de dreapta.e de datoria partidelor sa aiba grija ce membrii coopteaza in partide.
ce Johannis presedintele este curat ca lacrima, sau nicusor dan,sau clotilde armand, sau gramezi de pnl-isti si mai ales fosti pdl-isti?
livache mustaciosu si governu lui psd-alde s-au grabit ca tugulanii si cum erau asteptati la cotitura la prima gresala de catre Johannis & cie si suporterii, s-a intamplat ceea ce se traieste zi n Romania. exista o doza mare de manipulare in evenimentele care se produc acum in toata Romania. din ambele parti. personal ingrijorarea mea este sa nu se rupa Romania. din ce s-a vazut romanii nu vor accepta asta si e bine, chiar daca soarta Romaniei se pare ca se hotaraste f mult si in afara granitelor ei si de altii, marile puteri mondiale!
Dragnea un cretin avid de putere . Un incult parvenit.o curva tradatoare .
Aseara am iesit si a 2 oara cand am auzit ca metrolul nu mai opreste la victoriei. Uite asa de al dracu
A oprit, cu el am venit cu el am plecat.
A fost doar temporara oprirea pt ca erau pur si simplu prea multi oameni. Si da am fost si eu. Si daca e nevoie o sa ma mai duc . O data de 2-3-x ori. De cate ori e nevoie pt țârișoară asta .
Oricit as face surfing pe valul entuziasmului nu pot sa nu ma uit in jur incercind sa gasesc capcane intinse de diverse entitati. Da, sint usor paranoic, in doze normale, care fac bine gindirii critice.
Au dat OUG 9 si 13, care impreuna legitimeaza accesul nelimitat la fonduri utilizabile in orice fel, fara consecinte notabile pentru faptasi. Dincolo de aspectul moral, este cel economic – cine scoate din posibilul faliment orasele care nu isi vor permite cheltuielile pe care le vor face? Ce vor obtine creditorii din bunurile oraselor? Cum era cu ‘nu ne vindem tara’, lozinca de baza a PSD-ilor? Belsugul care se va revarsa in perioada PSD-ista va fi decontat de austeritatea de peste 4 ani cind creditele vor trebui platite. Un joc de genul acesta pe durata lunga va scoate opozitia din joc pentru inca 20 de ani, toata lumea amintindu-si cit de bine a fost pe vremea PSD, 2016-2020. Ar trebui sa mai vina si 40 de miliarde de la UE pina in 2020, dar banii aia nu ii cheltui cum vrei, plantind panselute. Probabil OUG 9 este o modalitate de a ii plati pe cei care au contribuit la cistigul PSD in alegeri.
Incapatinarea lui Dragnea cred ca se bazeaza pe trei lucruri:
– noi nu putem sta un an in strada, 500000 de bucati (el sta la caldura, isi vede de viata, noi seara dupa munca mergem la al doilea loc de munca in piata); entuziasmul se erodeaza in timp
– constanta opiniei care da o oarecare legitimitate din punct de vedere al imaginii (daca nu renunta inseamna ca are dreptate)
– obligatiile fata de suporteri (probabil le-a promis ca nu vor mai avea dosare penale si ca va face totul pentru curatarea lor juridica) care probabil au facut presiuni
De ce atita graba sa fie data acum? Repede? De ce atita opozitie la orice schimbare? Probabil un interes propriu (nu m-am uitat la dosarul lui pentru abuz in serviciu) si se mai intimpla ceva ce nu vedem inca sau ignoram. Nu cred ca cineva poate conduce tractorul PSD cu remorca plina de proletari atit de inconstient, tragind dupa sine intregul stabiliment (citeste bordel) la vale si mizind totul pe o OUG daca nu este si altceva la mijloc.
Ce are de cistigat si de pierdut daca isi pastreaza constanta in opinii? Intern:
– daca reuseste manevra, cistiga curatenia politica si va putea fi prim ministru si chiar presedinte, functii care acum ii sint de neatins. Cistiga prestigiu pentru ca nu a cedat iar data viitoare va fi mult mai greu. Va creste in popularitate de la 20% unde e acum pina peste 50%. De asta nu trebuie sa renuntam.
– daca cedeaza imaginea pe care o proiecteaza este ca el si partidul au fibra moale si cedeaza sub presiunea strazii. Probabil va ceda daca ne adunam si mai multi in continuare, dar nu cred asta. Imaginea sifonata se repara pina in 2020 cu suficient PR. Oamenii vor uita, vor fi ametiti cu mesaje propagandistice.
Extern:
– daca nu reuseste manevra este ars. Deja a fost criticat international toata lumea, aproape la fel de mult ca Iranul sau Coreea de Nord.
– daca reuseste manevra este ars. Vezi argumentatia de mai sus, cu observatia ca va fi perceput si mai rau.
In ambele situatii, daca PSD nu schimba oamenii vom fi vazuti ca o tara pentru care, probabil, nu are rost ca vesticii sa se mai zbata. O oportunitate perfecta de a aduce singe alb, crestin, in propriile economii, untermenschen scoliti, calificati si pregatiti pentru tarile lor cu probleme musulmane.
De ce guvernul nu demisioneaza? De ce nu cade macar un cap? Sint primul set din marionetele lui Dragnea, care deja i-a ars. Fiind arsi, ii va folosi cit va putea, pina vor fi cenusa, apoi schimbindu-i cu un set proaspat. Dupa ce Dragnea va rezista suficient de mult, probabil va face protestatarilor concesia impaciuitoare de a schimba setul de marionete (probabil in doua etape). Urmeaza o crestere in popularitate si o anume detensionare. Nu face toate concesiile odata; daca le-ar face noi am intelege ca cedeaza la presiunea noastra. Din nou, este un joc de uzura.
Joi este contramanifestatia PSD. Ar trebui ca joi sa ii lasam sa vedem citi oameni pot aduna. Poate aduna 1 milion si chiar au dreptate cind spun ca au legitimitate. Chapeau bas in acel caz; renunt la parerea mea. Dar… dar…. as estima la 10% cifra. 1000 de autocare * 50 de oameni = 50000 de oameni din toata tara. Plus 20000 din Bucuresti. Pot aduna, cred, maxim 70000 de omeni. Hai 100000, adica 10% din milion. Socotind ca pentru sorosist, la 50 de lei manifestantul, PSD va plati 5 de milioane de lei oamenilor. Contramanifestatia PSD poate fi una din doua:
– o metoda de dezbinare (daca va fi seara, odata cu cea din Piata Victoriei)
– o oportunitate de a ne aduna noi, vineri, 1 milion
Insa daca cei care vor fi prezenti vor fi de calibrul celor de ieri de la Cotroceni, va fi transparent ce face PSD. Referitor la momentul Cotroceni de ieri, am fost trist. Oamenii aceia chiar aveau nevoie de cei 50 de lei primiti.
Sindicatele au fost sluga PSD si in Romania sint o gluma trista, asa ca nu am incredere in mesajele lor si in actiunile lor. Nu m-ar mira ca chair sindicatele sa ii mobilizeze pe o parte din cei care vor veni.
Tot joi Dragnea a anuntat ca guvernul va informa ce face cu Iordache. Prea multe se intimpla joi.
Nu in ultimul rind, odata su OUG 13 a fost trimis la Parlament si un proiect de lege. In acest moment sint doua tinte – guvernul care trebuie sa plateasca si Parlamentul care trebuie sa respinga proiectul de lege si ordonanta. Cum ne putem imparti intre cele doua institutii noi ca manifestanti, facind presiune? O zi intr-o parte, o zi intr-o parte. Sau cu un mars de la Piata Constitutiei la Piata victoriei, zilnic. Cum spuneam, un al doilea loc de munca.
Manipularile si mesajele ar trebui sa fie subiectul altei postari. 🙂
Parerea mea, hic. © Sharky
dragnea va tine de acest guvern cel putin pana cand bugetul va fi aprobat de parlament si publicat in Monitorul Oficial, apoi nu mai are nevoie de grindeanu pt ca orice guvern vine, psd, pnl, sau tehnocrat, va lucra cu acest buget.
Din acest motiv, cred eu , guvernul trebuie sa mai reziste inca 2 zile.
Cum spuneam. E un motiv pentru care Dragnea ii tine. Bugetul e unul din ele, dar nu stiu daca e singurul.
Pentru cine stie sa citeasca printre rinduri. Melescanu s-a suit pe un cal inaripat si a plecat la Bruxelles sa se ia la trinta cu UE si sa arate vesticilor ca e o neintelegere in legatura cu ce face guvernul. A luat m*ie de la NATO.
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/vizita-ministrului-roman-de-externe-la-nato-a-fost-amanata-664296
Pai e cam greu sa vorbrasca probleme NATO cu unu care destabilizeaza propria tara(sa nu uitam ca pe OUG13 apare semnatura lui!).
Si in plus are sef pe unul care considera discutiile despre Rusia citez „bullshit”
Cacatul asta trebuia sa fie in puscarie, impreuna cu Corlatean, pentru porcaria facuta diasporei la alegerile din 2014, nu sa-si vanture coaiele pe la Bruxelles.
Si NATO nu l-a primit…
se zice ca jens stoltemberg secretarul general al NATO si-a anulat toate intrevederile pe care le avea pt ca a avut probleme de sanatate…?! trebuia sa se vada si cu un ministru de la polonezi.
„De ce guvernul nu demisioneaza?”
-Pentru ca dupa aceea presedintele ar putea incerca sa formeze o alta majoritate. PNL+USR+PMP+ALDE (sau dezertori din ALDE)+UDMR.
„Joi este contramanifestatia PSD. Ar trebui ca joi sa ii lasam sa vedem citi oameni pot aduna. Poate aduna 1 milion si chiar au dreptate cind spun ca au legitimitate.”
-Legitimitatea e data de vot nu de cati ies in strada.
Daca se schimba iar un guvern si o majoritate cu miscari de strada (cred ca ar fi a 3-a oara in 5 ani?) democratia in Romania e moarta, daca a existat vreodata.
Pentru ca dupa aceea presedintele ar putea incerca sa formeze o alta majoritate. PNL+USR+PMP+ALDE (sau dezertori din ALDE)+UDMR.
Un motiv valid. Nu am insa nici o problema ca PSD sa puna un alt guvern. Morala, onoarea, cinstea spun ca daca ai comis-o pleci.
Legitimitatea e data de vot nu de cati ies in strada.
Cum spuneam mai jos, aritmetica e o curva docila. 3000000 vs 3000000 (totalul celor care au mers la vot) sau 3000000 vs 15000000 (voturi vs restul votantilor). Depinde de ce cifre alegi pentru a face comparatia.
Daca se schimba iar un guvern si o majoritate cu miscari de strada (cred ca ar fi a 3-a oara in 5 ani?) democratia in Romania e moarta, daca a existat vreodata.
Si cum ar trebui sa raspunda cei care au incalcat citeva legi cind au dat OUG? Guvernul adica. O varianta ar fi sa fie arestati si ar salva aparenta democratiei si cinstea obrazului. Nu poti sustine ca doar de dragul pastrarii unui guvern cu motivul expus de tine mai sus este normal sa nu plateasca nimeni pentru tentativa de curatare penala a unor infractori.
Variantele posibile pe care le am in cazul raminerii sint:
– sa inchid ochii si sa imi mut domiciliul si taxele in Canada
– sa incepem sa spargem geamurile sediilor PSD, intr-o lupta de gherila continua
– sa intru cu camionul cu azotat in curtea guvernului
– sa inghitim placizi ceea ce se intimpla, alegind peste 4 ani pe cineva care sa faca o schimbare. Peste 4 ani alegerile vor fi organizate de PSD, diaspora va fi faultata din start (ar trebui mai multi senatori si deputati pentru ei si sa aiba posibilitatea de a vota toti) si oamenii vor fi mult prea scirbiti ca sa nu iasa din nou PSD, din nefericire. In plus, tot ce strica acum PSD poate fi reconstruit in 10-15 ani doar.
@Analistul,
Pai cu ce sa aduca PSD-ul, mai, nene,mai….. una(1)bucata de milion de oameni in capitala, ca intreprinderile cu care miscau ei oamenii ori au dat faliment, ori sunt privatizate, cu tot cu mijloacele de transport din dotare. Dupa mineriade companiile miniere au ‘scapat’ de autocare sa evite deplasarea ortacilor in tara. Restul mijloacelor de transport sunt pe bani, iar PSD-ul e cunoscut ce foarte prost platnic catre societati, cine crezi ca ii mai trece pe caiet pe astia, cand ei nu au reusit sa-si ia banii nici din 2012? Si la cum se intrevad lucrurile zilele astea, este pe cat posibil sa piarada guvernarea, adica si speranta la ciuguleala si contracte. Pai studentii au gratis pe tren, dar astia sunt cu ‘dusmanul sorosist’. Pensionarii tot moca au, dar aia sunt greu de urnit daca nu-i iei de la scara, nu se duc ei de bunavoie sa dea cuuponul sa mearga la Bucuresti cateva sute de km. Basca ca e joia, cine dracu pleaca joia la protest, ca dor nu-ti da nimeni liber in cursul saptamanii. Poate sa faca Dragnea o mijmoanda si sa dea liber pe ici pe colo, pe la stat, dar oricum nu-i vad pe oameni sa vine sa-i sustina pe ei, ca tot pensionarii sunt grosul lor!
Ok. Ce face PSD imediat si in perspectiva.
1. Arunca noroi si laturi pentru decredibilizare. Vezi Buzatu, Firea, LOV, Dragnea, etc.
2. Sustin ca ei sint legitimi, cu cele 3 milioane de voturi. Ok, 3 milioane din 15 milioane, daca e sa facem calcule cum vrem. Totul depinde de cifrele la care te raportezi si cum vrei sa te folosesti de aceasta curva docila, aritmetica.
3. Teza celor doua Romanii. E doar una; unii oameni nu inteleg ca avem aceleasi ginduri.
4. Dragnea sustine ca e nevinovat in dosarul in care e deja condamnat (nu au dat motivarea, presedinta completului de judecata s-a mutat). Miros o manevra pentru care s-a ajuns aici, prin neurmarirea procedurilor. Dar are dreptate intr-un punct – nu are procedural situatia finalizata. Evita dosarul cu prejudiciul de 100000 si bombonicile subalterne.
5. A scos minerii zilei, acum o saptamina, incercind manevra Iliescu in 2017 AD. Fara efect. Jandarmii nu si-au permis sa intre in demonstrantii cu copii si au facut ceea ce era normal – i-au saltat doar pe violenti. Dar cazul a disparut, praf si ceata, nimeni nu a mai spus nimic.
6. Urla prin portavocile lor (A3 si RTV) impotriva protestatarilor.
7. Metrorex executa ordinele PMB, adica Firea (nu mai opresc) in loc sa ia masuri de fluidizare. Scopul lor este sa transporte calatori, nu sa se scuze penibil. Economic vorbind este incredibil cum pot rata o asemenea oportunitate comerciala – sa prelungeasca programul pina la 00:30, de exemplu. Salarii da, sa speculezi oportunitatile de piata, ba.
8. Tezele potrivit carora cei ce ne opunem sintem manipulati, platiti, dezinformati (adica exact tehnicile pe care le folosesc ei)
9. Corporatiile si multinationalele sint de vina. Strainii ne vor tara (ex: directorul Raiffeisen, insurat cu o romanca, mai roman decit multe milioane de romani).
10. Presiuni la ordinul aparatului de conducere: functionarii publici sa nu iasa in strada, etc. Suna a PCR.
Ce am ratat, completati si voi.
Parerea mea, hic. © Sharky
Yap!
Acest Dragnea are in spate toata mafia care dupa 1989 a luat puterea. Nu ne luptam doar cu el, ne luptam cu un intreg sistem mafiot, nerusinat.
Ei au banii si multa putere si ne-au inselat batranii sa ii sustina. Ii manipuleaza pe prosti prin cele doua televiziuni mizerabile (care isi apara patronii infractori: Ghita si Voiculescu) si ne jignesc zicand ca suntem iohanisti si platiti de Soros, de parca totul se reduce la Dragnea si Iohannis.
Noi ce avem? Iesim 5-600000 in strada, mai sunt tot atatia care ne sustin de acasa, mai sunt si parintii, dar parca tot SINGURI suntem.
Tocmai ca nu suntem singuri si pe langa faptul ca am reusit sa actionam la unison, am dat si o gura de aer proaspat institutiilor care poate nu aveau o imagine clara de cat suport se bucura din partea noastra. Imaginea noastra ca si natie a avut iar de castigat in aceste zile, ca sa nu mai spun de palma data avocatului poporului. Pacat ca nu s-a insistat indeajuns in strada pentru schimbarea lui din functie.
La 1 nemultumit in strada mai sunt acasa 11 care nu au iesit din diverse motive, dar tot nemultumiti sunt. deci putem calcula cel putin un 5,5 milioane de oameni impotriva rosiilor si a lui Dragnea
Eu nici in gasca PNL nu am incredere. Au niste indivizi foarte periculosi in partid si au fost aliatii PSD si PD in trecut, de asta spun ca suntem SINGURI.
Suntem NOI si Ei(=sistemul mafiot imbogatit si invigorat din banii furati de la noi + oamenii tembelizati de TV care ii sustin).
Imi scapa ceva?
PNL s-a mai albit oleaca prin trecerea unor indivizi catre ALDE. Insa si eu cred ca PNL e un PSD mai mic.
Liberalul ex-premier Petrica Roman neulander-par vopsit isi face veacul pe la Ghita-TV si se complimenteaza cu Grindeanu ( ex: aseara ).
E clar ca si acolo sunt lichele. De fapt noi asta dorim … sa scapam de lichelele care ne conduc
salut
NATO anunță că întâlnirea va fi reprogramată la o dată care va fi anunțată ulterior.
Comunicatul Alianței nu precizează și motivul amânării.
Ministrul român de externe se află la Bruxelles, unde participă azi la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Afaceri Externe.
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/vizita-ministrului-roman-de-externe-la-nato-a-fost-amanata-664296
Melescanu si-a luat m*ie de la NATO, scurt si violent, fara sa se poata opune.
iulian astia nu au nici macar balls cum spune americanul , romania poate faulta nato
– au 2 baze aici din care una de rachete antibalistice care pot zbura oricand in alta parte daca conducatorii nostri vor fortandu-i sa-si reconfigureze strategia
– putem sa ne retragem de pe teatrele de operatii pe nepusa masa ( au mai facut-o si altii ) cauzandu-le din nou neplaceri
– putem incerca sa reluam relatiile economice in primul rand cu rusia si pe urma si cele de cooperare politica
nato asta ar putea sa si-o ia peste bot in multe privinte pentru un asemenea comportament daca conducatorii romaniei ar fi adevarati barbati de stat nu niste marionete ascunse sub fusta mamei
Trist este ca am ajuns sa ne faultam cu cei care ar trebui sa fie aliati. Nu tine de balls sa te scuipi cu aliatii, ci de prostie. Ori Melescanu a inceput dansul asta care pe mine personal ma deranjeaza.
Daca s-ar incerca pe fata indepartarea de UE/NATO si apropierea de Rusia, nu ar face decat sa infurie si mai mult lumea si sa amplifice protestele de strada.
Radu Tudor zicea la Antena 3 ca de fapt s-a amanat ca are Stoltenberg probleme de sanatate… Cred ca il doare undeva,,,,
A, da. Clar. L-a sunat Stoltenberg pe Radu Tudor si i-a spus asta. Dar sa vorbeasca cu Trump nu a fost bolnav. Exista pe nato.int transcrierea discutiei.
Va admir pe cei ce rezistă să se uite la A3 sau Rtv, chiar aveti sănătatea bună. Eu sunt mai fragil, jur ca numai câteva zeci de secunde dacă ma uit la ei mă ia o stare fizică foarte foarte naspa.
Liviu Dragnea si-a chemat inapoi consultanti israelieni si se pare ca in laboratoare este clocit scenariul suspendarii presedintelui Iohannis pe acest motiv: iata, OUG 13 a fost abrogata, e clar ca nu despre ea e vorba, se incearca destabilizarea Romaniei”http://www.aktual24.ro/dragnea-si-a-chemat-inapoi-consultantii-israelieni-se-cloceste-suspendarea-presedintelui-iohannis-este-devoalat-planul-de-contraofensiva-al-psd/
Un pic cam alarmist. Exista eventualitatea ca PSD sa incerce sa il suspende pe presedinte. Vedem atunci ce facem.
Daca declanseaza procedura de suspendare iese cu paruiala la propriu.
Deja suntem cu nervii intinsi. Politetea si bunacrestere au si ele o limita.
De asta spun ca nu cred ca vor incerca suspendarea chiar acum.
Cum PSD nu uita niciodata, de acum va trebui ca presedintele sa joace foarte atent pentru ca se vor folosi de orice pretext (eventual vor avea grija sa creeze pretexte) pentru a ii deteriora imaginea. Acum pedaleaza pe ideea ca el a politizat manifestatiile si ca e mina lui in orice miscare.
Sa vedem continuarea.
Nu! Caci pe timp de iarna e aproape imposibil sa faci cvorum la un referendum de suspendare. 6 milioane parca era conditia. PSD pierde daca face asta. Iohanis ramane pe loc din lipsa de cvorum si e practic relegitimizat.
Nu va fi nici un referendum pe suspendare. Dar pot sa-i faca viata grea..sa-i taie curentu, apa, combustibilul pt. avion si sa-i micsoreze „fondurile” pentru hartie de imprimat de exemplu 🙂 Cascavalul e intotdeauna la guvern intr-o republica parlamentara…
..de unde rasare imediat intrebarea! Cum imparte cascavalul PSD-ul prin legea bugetului…si pe cine „afecteaza”.
Sunt pt schimbarea guvernului care a dat dovada cel putin de idiotenie si in cel mai rau caz pt alegeri anticipate.
Nu imi permit sa fiu patimas sa cer ,,guvernul nostru care … nu va fi al nostru” pt. ca ordinea costitutionala stabilita prin alegeri LIBERE (Dragnea nu a mai beneficiat de schema anterioara … schema doar faptul ca majoritatea nu se mai simtea reprezentata si nu a mers la vot) nu trebuie sa fie compromisa de un nou guvern ,,tehnocrat”.
Nu cred ca 500.000 / 1.000.000 pot cere schimbari fundamentale fara sa strice bruma de democratie si ordine constitutionala.
Ce facem daca dupa ,,guvernul nostru” ies alti 500.000 si cer guvernul lor?
Cine are cele mai multe mecanisme de mobilizare a oamenilor va face regulile. Oare cine le are?
De ce sa mai facem alegeri cand sunt suficiente demonstratii?
Trebuie culese beneficiile antibioticului administrat magistral de societate si sa nu lasam sa prolifereze candida …
Nu cred ca Iohanis si binomul sunt salvarea reala. Chiar va simtiti reprezentati de acestia?
Schimbarea noastra a inceput cu Piata … in schimb a PSD .. daca se vrea se poate acum … macar partial … a lui Iohanis si binom nu a inceput si cred ca e nevoie
Ba ma lasi cu binomul tau?!
binomul asta e un citostatic care administrat in cantitati prea mari distruge organismul ….
vezi achitarile si arestarile declarate ilegale … si ponderea dosarelor raportat la fiecare partid …. trebuie gasit echilibrul ca altfel daca se trece in sfera abuzului (contorizata si ea) toata munca lor va fi in zadar …
restul e parerea fiecaruia …
Te uiti la Dragnea- un mafiot jegos pus pe japca
Te uiti la Nicusor Dan- un papagal drogat care pica la prima adiere de vant
Te uiti la PNL si..nu e…sau ai putea vedea un zombie decapitat invartindu se in cerc
Te uiti la PmP- e la pensie, bea un whisky cu 3 cuburi de gheata.
Te uiti la Romania si ti vine sa plangi…
Si ce profesionist iti intra si lupta intr-un partid fara bani, pe termen lung?
Politica consuma timp si energie, pe care omul le foloseste, de obicei, pentru a lucra si a castiga bani. (sunt si oameni care pot face asta din patriotism, dar nu in Romania, cel putin nu destui)
Si ce ai sa faci daca te uiti si nu ai cu cine? Pleci din tara? Inveti sa suporti abuzurile unui guvern mafiot(ca parintii si bunicii nostri)?
Nu inteleg cum parintii nostri au suportat regimul FSN si PSD de dupa el, cum au suportat mineriadele si batjocura conducatorilor fara sa riposteze.
Dupa 45 de ani de comunism si spalare pe creier, cu greu a mai putut cineva sa riposteze, mai ales dupa mineriade.
Prefer să văd papagali drogați în Parlament, decât comunisti cu cefe groase.
Altă întrebare: Dacă pleacă Dragnea cu ai lui, vine ăsta?
https://youtu.be/HnT5oHS-Rg0
…Vai de capul lui…. de fapt de al nostru….
Vine alt guvern PSD-ALDE. Asta este majoritatea in parlament. Nu exista alta majoritate, inca.
Din nefericire USR sint precum caprioara in faruri. Nu se asteptau sa intre in Parlament si trebuie sa invete foarte repede politica. Daca nu scot din palarie – si repede – niste consilieri buni, li se evapora sprijinul.
Astia chiar sunt tampiti. Agenturiile straine, manipulare (aia din strada sunt prosti), protestele au fost organizate ‘profesionist’, este un atac la integritatea teritoriala a Romaniei, etc etc, rusii, acoperiti, sistem, binom, reptilienii. declaratii panicarde. Tipul asta de discurs il au. Sunt cateva personaje pe acolo pe care nu m-ar deranja sa le caut cu niste stangi la ficat. Gen: serban nicolae, dragnea, codrin..si altii.
http://adevarul.ro/news/politica/liviu-dragnea-asistam-protest-politic-guvernul-nu-demisioneze-1_589849c65ab6550cb82f94be/index.html
http://adevarul.ro/news/eveniment/surse-contine-noul-proiect-mj-privind-modificarea-codurilor-abuzul-serviciu-maximum-3-ani-atac-institutia-denuntatorului-1_589852755ab6550cb82fe059/index.html
Multumesc pentru acest articol George. Cam departe de tarà si fàrà sà cunosc protagonistii, mai îmi fac si eu o idee.
Oricum, fiind vorba de stânga, având preconceptii (din cauza post-conceptiilor), nu eram departe de adevàr.
Sa fii sanatos Mircea si astia nu sunt de stanga sunt doar borfasi 🙂 .
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/guvernul-renunta-la-modificarea-codului-penal-664401
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/premierul-ia-in-calcul-demiterea-ministrului-justitiei-664396
Nori si ceata deasa. Declaratiile se schimba de la ora la ora, nu stiu ce vor.
Sa ma fac mai clar. Guvernul trimite la toata lumea un proiect de lege identic cu OUG 13 pentru consultare si pareri.
Apoi vin si declara ca nu ii mai intereseaza. Dar ce se intimpla cu ceea ce a fost deja trimis? Mie imi seamana cu aruncatul unui cartof fierbinte din mina in mina. Pentru cine se arde, ne pare rau, ghinion. Cei prin mina carora a trecut nu au nici o responsabilitate.
Lege a lui Murphy: cind nu ii convingi, zapaceste-i.
Si cica acum declara din nou ca mai vad ei.
guvernul polonez de acum e anticomunist, doar ca au o mica problema de tact 🙂
Deci eu am in primul si in primul rand o mare intrebare:
De ce imbecilii au dat ordonantele astea si au scris in ele ca intra in vigoare la 10 zile dupa publicarea in monitorul oficial ?
Luat din lege:
http://www.monitoruloficial.ro/docs/260_lg24.pdf
http://www.monitoruloficial.ro/docs/260_lg173.pdf
Cu alte cuvinte la o prima vedere prin ordonanta de urgenta legea respectiva intra in vigoare IMEDIAT. In cazul asta care ar fi explicatiile pentru asteptarea de 10 zile?
Vi le pun in ordinea sanselor sa fie adevarate:
1. Frica – in caz ca dau ordonanta si scapa si vine poporul si le rupe capul (in sensul propriu al cuvantului) cand vad ca astia scapa. Undeva cineva s-a opus ca efectul sa fie imediat ca in caz ca se va intimpla ceva foarte rau dupa sa nu pice cu Dragnea.
2. Imbecilitatea – intotdeauna asta este o explicatie pentru cele mai retardate faze posibile. Daca nu credeti, uitati-va pe youtube …
3. Intoxicare. SRI prim metode specifice a stiut ce urmeaza si si-a bagat coada in tot procesul asta cu ordonantele. Adica o mica amentiare aici, o mica dezinformare acolo si gata, ordonantele au iesit cu termenul de 10 zile. Ganditi-va la ce inseamna astea 10 zile – suficient de mult timp ca lumea sa poata sa iasa in strada si sa se organizeze, dar si suficient de putin timp ca lumea sa nu isi piarda interesul si manifestatia sa nu se fasaie.
Din punct de vedere tactic faza cu 10 zile a fost o greseala enorma, adica au dat un deadline clar care a permis tuturor romanilor sa isi formuleze un plan care pornea de la o chestie fixa (avem 10 zile la dispozitie ca sa anulam ordonantele). Pe baza deadlineului s-au putut crea strategii si tactici, samd.
Trebuie sa fii cu adevarat imbecil, adica cu adevarat imbecil ca sa faci o manevra de genul asta – data ordonanta la miezul noptii, publicarea ei in 10 ore ca dupa aia sa astepti 10 zile ca sa intre in vigoare. Fara ca legea sa te oblige sa astepti astea 10 zile.
In prima seara au iesit 80.000 de oameni in Piata Victoriei. Restul e istorie…
Eu am inteles (de pe o postare d epe FB cu nume de lege si toate cele) ca e o lege care impune sa dea termen intre 10 si 60 de zile sa aibe timp restul de institutii sa puna la punct situatia cu cine e afectat, etc.
In legea propriu-zisa nu e nimic, ma indoiesc ca nu ar fi aparut vreo mentiune, dar in Romania este posibil orice …
@LionHeart,
Raspuns sigur: au procedat in felul asta deoarece asta spune legea. de la 10 la 30 de zile pentru codul de procedura penala, ca fiecare procuror si judecator in parte sa-si puna ordine in dosare. De remarcat ca au luat termenul cel mai scurt, de 10 zile, desi puteau opta pentru 20 sau chiar 30 de zile.
De fapt, pe masura ce ma gandesc mai mult la situatie, cred ca cele mai mari sanse sunt ca SRI sa il fi facut pe Dragnea din joc de glezne. De la faza cu scazutul bugetului SRI cu 10% i se trage – Dragnea a vrut sa arate cine este seful in tara asta si le-a dat-o SRIstilor unde ii doare mai tare: la buget. Dar nici o problema, ca si SRI-ul i-a dat lui Dragnea unde il doare mai tare: la dosare …
Concluzia: se pare ca Dragnea nu e cel mai tare din Romania…
Atunci SRI-ul conduce Romania. Din umbra. Eminenta cenusie.
Mai am un singur dor, Dragnea scriilor! 🙂 Si daca se poate, ca bonus….un menage a trois la dusuri pentru Olguta&Firea cu Maricica din Ferentari, aia de iubeste fetele frumoase la penitenciarul de femei de la Gaiesti! 🙂
Oh, baby, talk dirty to me. 🙂 LOV, Firea si Maricica.
din pacate asta cred si eu ca e situatia..sri ul conduce ..din umbra romania..prin institutiile de forta dna,parchet judecatorii,institutii de tv/presa.nu generalizez..dar aia corecti/cinstiti..nu au ce face.
Chiar nu va puteti limita la site-uri mai generaliste asa?Asta e un site accesat in general de oameni care tin la tara asta. Si care zic eu ca din moment ce sunt capabili sa compare specificatii tehnice la diferite masini de lupta si altele de genul, sunt capabili si sa vada un postac. Ce zici tu cu institutiile de forta care dau in omul obisnuit e placa de la antene si ghita tv. Incearca pe alt site te rog, nu jigni oamenii care urmaresc site-ul asta. Pleaca si lupta-te cu alti postaci de la tabara opusa.DNA(ca asta va doare pe voi postacii) nici nu are competente sa investigheze infractiuni obisnuite. Aia se ocupa de CORUPTIE.
Se pare ca nea’ Liviu este gata sa sacrifice si PSD -ul ca partid numai sa mearga mai departe . Chestia aia cu vizita reprogramata la NATO a lui Melescanu arata ca baietii au devenit nefrecventabili . Cel mai rau este ca ne izoleaza ca tara in cadrul NATO si UE iar in mai este reuniunea NATO unde va fi si Trump .
Cat despre suspendarea presedintelui sper sa mai aiba o farama de creier prin capetele alea ale lor asta daca nu cumva vor intradevar sa arunce tara asta in aer .
Si daca tot se da vina pe sorositi , johannisti si ale agenturi , corpoaratii , SRI, poate ne spune si noua nea Livache cine sunt israelitii aia care il tot consiliaza pe dansu asa bine , daca tot i-a chemat inapoi .
Nea’ Livache chemasi Mossadu sa te scoata din kkt bre’ !!!!! ?????
Bai frate da curios cum se invart numai consilieri israelieni pe aici de la un timp de vreme … cam de vara trecuta parca .
http://www.aktual24.ro/psd-aduce-oameni-din-teleorman-la-o-contramanifestatie-in-satele-din-jurul-turnu-magurele-ei-sunt-urcati-in-masini-care-apartin-teldrum-anunt-ingrijorator-psd-trece-la-actiuni-de-forta/
il consigliaza bine pe jegos . baietii aia sunt specialisti in campanii violente si ‘chestii” de gherila . au comis-o si in tara lor .
nu mai zic de flacaii de la black cube , care dupa ce au fost prinsi cu chilotii in vine – intr-un hotel din Bucuresti – acum sufera profund la orgolii , cum de si a permis Romania sa ne o dea asa pe cocoasa !
Da curios ! Si Tariciordeanu avea doi consiglieri cu ceva stein la urma (ceva gen finckelstein ) pe care-I platea cu 4 mld lei vechi.
– Se stie ca Tariciordeanu a vrut sa ne scoata din NATO prin retragerea soldatilor noastrii din Afganistan cand era mai dura treaba(posibil la sugetia prietenilor lui unguri).
– Se stie ce a lasat Tariciordeanu in urma : 5,7% deficit cand economia era pe val !!! Abia dupa 4-5 ani ne-am revenit !
Si Melescanu a sugestionat de mai multe ori ca ar trebui sa ne retragem din Irak si din Afganistan.
Tot Melescanu a avut grija ca pe durata mandatului lui, sa nu se intample nimic la MApN si ca discutiile cu privire la programe de inzestrare sa fie lalaite, amanate etc. Cand am vazut ca-l pun pe Melescanu la aparare, am fost sigur ca s-au dus corvetele… pe canalizare 🙂
Daca Romania nu lua masurile dura pe care le-a luat Boc, deficitul in anul respectiv ar fi urcat la 9,1 la suta iar in anul urmator undeva spre 14 la suta.
Din cate tin eu minte, dupa masurile lui Boc (alea care au fost… nu ele sunt subiectul acum) deficitul a ajuns la 6,6 la suta in anul respectiv si 4,4 la suta in anul urmator.
A… si sa nu uitam… tot Tradiceanu a reusit uimitoarea performanta HR de a angaja aproximativ 250 000 de oameni in plus in institutiile statului intr-un timp ridicol de scurt; cred ca orice angajat care avea o ruda (sau doua, trei) a fost incurajat s-o aduca „la primarie”, ca poate primi un salariu.
De fapt, tot in directia aia a tras si Ponta, care a taiat cu multe miliarde anual bugetele pentru investitii ale tuturor institutiilor statului si a dat o data la cateva luni inca 1,8 miliarde in plus pt primarii (cheltuieli de personal, concerte, subventii), apoi 1,4 miliarde la ajutoare sociale, apoi inca 1,4 miliarde la primarii, apoi la bugetul Parlamentului, apoi partidul lui a votat in Parlament pensii speciale pt parlamentari, era cat p’aci sa voteze si pt primari si angajati in primarii, anul urmator inca 1,4 miliarde in plus pt ajutoare sociale si o creste de 1,8 miliarde pe an din cauza majorarii alocatiei, pe care am combatut-o aici si unii ziceau ca am ceva cu copiii 🙂
Asta e tactica ruso-pesedista, distruge tot, sa nu se construiasca nimic, si foloseste toti banii pentru salarii, pensii, ajutoare sociale si concerte. Falimentul garantat, viitor zero, pensii speciale multe, pensionari anticipate si cu prima de pensionare pt multe categorii de angajati la stat, etc…
Stam de 10 ani de zile si tot refacem SF-ul ala (studiul de fezabilitate) pentru Bucuresti-Pitesti, ca sa ajunga intr-un final la varianta din 1970’to’mna a lui Ceausescu, care la randul lui a rafinat o propunere de pe vremea lu’ Dej…
Degeaba… in afara de membrii familiei mele, toti batranii cu care am vorbit in ultimele zile accepta orice cat timp le-a crescut pensia. N-ai cu cine vorbi. „Mi-a dat 100 de lei in plus la pensie”, deci poate sa faca orice, poate sa arunce tara in aer, sa violeze copii sau sa „privatizeze” Dobrogea la bulgari. Important e ca „mi-au dat 100 de lei”.
E plin netul de scuze pentru pensionarii astia, inclusiv aici lumea zice ca nu e vina lor, ca trebuie sa ii intelegem etc… dar eu cred ca orice toleranta merge pana la un punct… Ce sa facem cu ei? Nimic mai simplu, sa mearga tinerii la vot, inainte sau dupa ce merg in bar, alesii pesionarilor nu mai castiga majoritatea si toate problemele astea dispar de la sine…
…insa aici apare o a doua problema, tinerii care stateau langa mine la protest erau foarte suparati pe oamenii care merg la vot, spuneau ca le e scarba de Romania fiindca oamenii sunt foarte prosti fiindca merg la vot. Cum sa fii atat de prost incat sa mergi la vot? Nu te duci, nu se face cvorum si politicienii isi vor da seama ca poporul e nemultumit si trebuie sa faca ceva… cam asta era citatul. Le-am spus ca degeaba nu mergeti voi la vot fiindca pensionarii se duc si de-aia iese PSD cu o majoritate atat de clara (n-am mai zis si de UDMR ca nu stii cine e langa tine), dar s-au infuriat destul de tare, nu-i adevarat, trebuie sa nu votezi, n-am fost de X ani la vot, altu’ ca n-a fost niciodata etc…
🙂 🙂 🙂 🙂
„Viitorul si-l face fiecare cu mana lui”
🙂
Hahahaha…
Deci asta cu nu votam ca sa nu se faca cvorum a fost maxima…
Da… si erau si porniti…
Idei infantile, „politicienii o sa-si dea seama ca e o problema, nu vine lumea la vot, si atunci vor face ceva”… copii mici de gradinita, insa cu 25, 27, 32, 35 de ani in buletin… TRIST.
Banuiesc ca pentru ei are sens sa nu mearga la vot, sa lase PSD-ul sa castige, iar apoi sa iasa in strada si sa demonstreze. „Face sens”, e o poveste buna de spus cand „halesti” la „mcdo” pe banii altora 🙂
Ordonanta trebuia abrogate – s-a facut.
Iordache trebuie demis – sunt semen din ce in ce mai clare ca o sa se intample in cateva zile.
Grindeanu trebuie sa plece – pentru ca a girat toata aceasta porcarie. Povestea cu increderea acordata de popor la vot e doar o poveste, nimeni nu a votat Grindeanu, 45% au votat PSD.
Din motivul de mai sus (si spun asta cu toata scarba) PSD nu trebuie sa plece de la guvernare. Ne place nu ne place, au obtinut 45% din voturi acum o luna si jumatate, promitand marea cu sarea. Acum, sa stea si sa traga pentru a indeplini ce au promis, si daca nu pot, sa iasa si recunoasca asta public, si sa se declanseze anticipatele.
Sa fortezi acum debarcarea PSD de la putere ar fi o eroare majora. Presupunand ca s-ar realiza, ce am putea pune la loc in contextual actual: o alianta PNL+USR+ALDE+PMP+UDMR si eventual si grupul minoritatilor. Ce sanse credeti ca are o astfel de coalitie sa conduca rezonabil o tara? Ar face CDR-ul anilor 96-2000 sa para un monolit, o guvernare de success. In plus, asta nu ar face decat sa radicalizeze si sa mobilizez votantii PSD, adancind falia din societatea romaneasca, adica exact ce nu avem nevoie.
Cat despre Dragnea, nu ii prevad un viitor foarte lung la sefia PSD, dupa ultima luna. Se aude deja cum se ascut cutitele in partid.
Anticipatele ar fi prea mult. Macar de am avea pe cine sa votam in loc de PSD, dar problema e ca nu avem. Eu m-as declara multumit cu urmatoareale:
– retragerea ordonantei si a tuturor versiunilor acesteia;
– in general renuntarea la dezincriminarea abuzului in serviciu;
– renuntarea la orice proiect de amnistie;
– demisia lui Alta Intrebare;
– demisia pampalaului de care mi-e rusine ca s-a nascut in acelasi judet ca mine;
– demisia Liderului Suprem din pozitia de sef de partid si de presedinte al Camerei Deputatilor;
– consens intre toate partidele in ceea ce priveste alte eventuale schimbari ale codului penal.
Daca se respecta conditiile astea, pot suporta PSD-ul 4 ani, ca pana la urma au castigat alegerile. Daca nu se respecta, fie spargerea lui si ai mai putin hoti sa faca un guvern de uniune nationala cu PNL si USR, fie alegeri anticipate.
Perfect de acord cu tine. Ramanerea PSD la putere este absolut necesara din 3 motiveȘ
1) – asta e democratia – cine e votat in majoritate – de cei care isi exprima PRIN VOT optiunea politica – conduce, si nu se pot face anticipate la 2 luni dupa alegeri, si nici nu se pot face majoritati politice la fiecare strigat al strazii, indiferent cat de legitim este acesta.
2) – PSD-ul trebuie sa-si duca crucea pina la capat, sa guverneze aceas popor infuriat maxim pe ei, sa-si aplice programul pentru cei care i-au votat.
3) – cei care nu au votat pe 11 decembrie trebuie sa-si duca si ei crucea pina la capat, si sa simta pe deplin ce inseamna refuzul exercitiului democratic. PSD le va sta fix ca un nod in gat pentru 4 ani si atunci, in 2020, poate se vor gandi de 2 ori inainte sa decida sa nu voteze.
Am si eu o intrebare. Voi realizati ce o sa insemne inca un an cu PSD, nu 4?
O sa ziceti ca-s alarmist, dar 4-5-6% ROBOR e un nivel normal si fara ei si avem sanse sa-l vedem mai devreme decat mai tarziu. Toti cei cu rate in lei vor avea ratele aproximativ dublate. Mai punem si inflatie, ca nu vine dragnea cu un sac de bani de la el de acasa pentru pomenile alea si ceva reasezare la cursul valutar si ne intoarcem economic in 2007, daca nu in anii ’90. Cand am mai avut perioade de-astea am ramas fara vreo 4 milioane de oameni buni de munca. Daca mai pleaca un milion putem trage obloanele si inchidem pravalia.
De afectat nu-i afecteaza doar pe cei ce n-au votat, ne afecteaza pe toti.
Disclaimer: Am rate in lei cu dobanda fixa inca vreo 4 ani, daca se lasa cu inflatie imi convine de minune, lucrez la corporatie si pot sa imi renegociez sa fiu platit la cursul zilei. Dar nu toti din strada sunt in cazul meu.
Au un buget fantezist, o crestere economica ireala si ma tem ca deficitul va creste peste cel agreat. Evident, zero investitii in orice pentru a sustine programul social si lucrurile vor fi tinute in friu economic. Toata lumea va primi bani si va avea interdictie sa ii cheltuiasca.
Aia cu interdictia mergea pe vreme lu nea nicu. Toti aveau bani la saltea si nu aveau ce face cu ei, ca era cu lista de asteptare la televizoare. Acum mare parte din mariri se va duce in importuri si va pune presiune pe curs. Firmele straine care or sa reduca expunerea pe RO pun presiune in plus. Mai cu o taiere/inghetare de fonduri de la UE si o reducere la ce trimit „capsunarii” pe motiv ca „si-asa va da Dragnea, sa fiti sanatosi si voiosi, eu v-am zis sa nu-i votati pe astia ca nu ma intorc acasa/nu va mai dau bani/etc”. Cat il poate tine in loc Isarescu numai el stie (si presupunem putin hazardat ca o sa vrea asta in continuare).
E cam confuzant cu doi Iulian. Cred ca celalalt se referee la Ministere si Institutii publice. De exemplu: dam 2% la armata, ca asa am promis, dar nu se face aproape nici o achizitie, dam doar salarii si mai platim participarea la o aplicatie, mai cumparam un ciocan, o punga cu seminte. Doar asa se poate tine deficitul in frau, ca veniturile prognozate de ei, canci.
Da Iulian, inteleg ce spui. Eu contez pe faptul ca, stransi bine in chingi de lege nu vor putea face toate nebuniile care le trec prin cap (dovada o avem deja, prin ce s-a intamplat in ultimele zile). In acelasi timp, destul de repede mare parte din promisiunuile electorale se vor dovedi nerealizbile, rupand macar o parte din electorarul PSD. Doar atunci ar avea sens anticipate. Declanseaza-le acum, si vei avea reonfrimarea votului din decembrie, poate cu o diferenta de1-2 procente.
Opozitiei ii lipseste un om port-drapel, un om care sa coaguleze asa zisa dreapta romaneasca. In momentul de fata, cred ca sunt vreo 5-6 partied ce clameaza ca au o doctrina mai mult sau mai putin de dreapta, din care 5 sunt in Parlament, si feicare e la cutite cu cel putin unul din celelalte „de dreapta”. Si acum, cu tot respectful, da-mi voie sa iti intorc intrebarea: tu realizezi ce inseamna un an, nu 4, cu astfel de coalitie? Pentru un stimul de imaginatie, te rog sa revezi perioada 1996-2000.
In alta ordine de idei, nu toti din PSD sunt cretini. Au si ei oameni capabili. Daca te uiti la datele economice ale guvernarii Nastase, o sa vezi ca am avut in perioada respectiva o crestere economica considerabila, in conditiile in care consumul nu luase inca foc. Guvernarea Ponta (ponta fiind un pm cel mult mediocru), nu a fost in nici un caz dezastruoasa. Sigur, s-au facut multe erori, dar pe ansamblu ne-am mentinut pe linia de plutire.
Momentul pentru un govern Ciolos II era 11.12.2016. Din pacate, nu a fost sa fie. Raman la parrerea mea, acum PSD-ul trebuie lasat sa guverneze,fortat sa o faca responsabil.
Ai dreptate. Cu mentiunea ca la o prezenta buna la vor PMP zboara sigur si ALDE are deja probleme.
Dar da, acum nu e momentul de anticipate. Daca declanseaza suspendarea o sa isi dea arama pe fata si o sa vedem ce si cum.
Care-i problema ? Alta intreba .. :)))
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21590983-florin-iordache-vizibil-iritat-intrebarile-jurnalistilor-privind-renuntarea-modificarea-codului-penal-vreau-dezbatere-mai-larga-nu-mai-pun-nicaieri-dat-comunicat-care-problema.htm
Bai fratilor da in toate tevatura asta lipseste cineva , Ponta care tace mormant , nici macar un comentariu pe FB acolo nicio iesire la rampa ceva ? Tacere totala
A invatat sa taca. 🙂
Ponta de fiecare data cand deschide gura si o ia la m..e.S o fi saturat si el,ca o jigodie cumsecade ce este, de atata sodomizare orala…
o fi pe la erdogan , in vizita .
sau in voiaj cu ghita .
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21591250-purtatorul-cuvant-comisiei-europene-romania-inregistrat-regres-ceea-priveste-ireversibilitatea-reformelor.htm
Dragnea are un plan cinic si foarte clar :
1. Detine puterea legislativa. Personal a facut listele de deputati si senatori.
2. Detine puterea executiva (fara presedentie deocamdata) mai putin controlul serviciilor, dar incearca prin comisia de control a SRI sa contracareze. Are un guvern de obedienti si incapabili , dar devotati total
3. Ataca puterea judecatoreasca pe care urmeaza sa o controleze, pentru inceput prin schimbarea legislatiei. O parte din opozitie de fapt sustine actiunile.
4. Prin alocarile discretionare de fonduri pentru adminstratiile locale, doreste sa controleze toti primarii, cei care aduc cele mai multe voturi la orice fel de alegeri, inclusiv eventuale referendumuri – ordonanta 9 .
5. Daca le da bani si le asigura si protectie impotiva legii la furat , crede ca va fi invincibil pe termen lung. O armata intreaga de sustinatori, disciplinata si bine platita prin tolerarea furturilor
6. Il doare in cot de UE si NATO, ba din contra , um model rusesc de oligarhi si autocratie e mai favorabil pentru gasca de hoti. Sub steagul nationalismului, nu mai ai nici o presiune externa gen intarire DNA sau MCV .
7. Nu exista opozitie. Anticipatele nu sunt o solutie
8. Protestantii in strada vor obosi
9. Pana acum a gresit doar cand a fost oprita ordonanta 13 , probabil simtindu-se deja prea stapan pe situatie
10. A facut cacealmaua cu vizita la Trump, dar 2% pentru aparare a trecut cu forta, desi nu sunt sigur ca se vor face mari dotari
11. Exista experienta confiscarii revolutiei din’89 si compromiterea CDR
12. Propaganda impotriva multinationalelor, sfidarea scrisorilor de la ambasadori , numirea lui Melescanu , dispretul fata de „tinerii frumosi si liberi” (considerati niste naivi utopici) , corporatistii trimisi de sefi sa demonstreze, plus cele doua posturi TV , toate se fac conform unui plan.
13. ( fara )- asta e numarul Ordonantei
14. Probabil PSD poate organiza mari manifestatii in provincie , cu exceptia marilor orase.
15. Tariceanu face afirmatii despre Euromaidan, lauda Brexit-ul si da interviuri despre manipularea protestantilor.
Sper sa ma fi inselat in toate ipotezele despre acest plan care banuiesc ca este intocmit in detaliu de mult timp.
Oricum situatia e complicata , iar interesele de gasca sunt mai presus decat cele nationale.
Nu il poate durea in cot de UE si NATO deoarece din UE vine majoritatea alimentelor din magazine, din NATO vine garantia de securitate iar tot in UE sunt vreo 4 milioane de romani care alimenteaza PIB-ul Romaniei.
PSD-ALDE trebuie sa guverneze eficient sau sa fie dati jos de la putere.
Declaratiile lui Melescanu si atitudinea sfidatoare a lui Dragnea exact asta arata, ca ar cam vrea sa intoarca spatele UE sau sa pastreze statusul actual.
Chiar daca ei are vrea tot nu ar putea. Economia Romaniei depinde de restul UE. Fara UE economia Romaniei se prabuseste.
Nu imi e clar daca inteleg lucrul acesta.
Romania este dependenta de UE ca de droguri. Daca UE dispare, economia romaneasca nu va fi capabila sa ofere tot ceea ce au romanii nevoie (mancare, produse de larg consum, masini grele etc) PSD-ALDE stiu asta si nu vor intoarce spatele UE.
Deci urmaresc sa pastreze status quo actual.
Pe noi trebuie sa ne intereseze anchetarea si pedepsirea mafiotilor din parlament care franeaza dezvoltarea tarii si sacrifica viitorul copiilor nostrii.
Si aici ajungem la o problema.
Parlamentul nu va modifica Constitutia din proprie initiativa, deci ar trebui ca noi, cetatenii, sa pornim un proces de revizuire a Constitutiei care sa modifice articolul 72, referitor la imunitatea parlamentara. IMO, prevederile lui incalca articolul 16, alineatul (1) si (2).
Asta inseamna ca trebuie sa ne uitam la articolele 150, 151 si 152.
Iata inca un motiv grav pentru a protesta: imunitatea parlamentarilor mafioti.
Fara modificari de Constitutie, nu se incepe ceva asupra caruia poti pierde controlul.
Art. 152 este unul din cele mai importante art. din Constitutie, un factor de stabilitate. Ca mai avem un hipermarket numit Romania este in mare parte meritul acelui articol.
Sensul era sa citim articolele 150, 151, 152 si sa vedem cum putem modifica doar articolul 72.
@Iulian
Eu am inteles, altii s-ar putea, interesat, sa nu „intelega” de aceea am scris ca nu trebuie modificata, acum, Constitutia.
Am impresia ca prea deranjeaza acel articol tocmai pt. ca este un factor de stabilitate.
152 este un safeguard pentru articolele care garanteaza principiile fundamentale care stau la baza ei. Orice modificare a lui e inceputul sfirsitului.
La orice discutie legata de modificarea Constitutiei cineva se va trezi sa umble la el – stim macar o parte din cei care ar face asta. Daca vrei sa ai masura unui om, vezi daca vrea modificarea articolului 152.
Asta sa imi clarific pozitia.
Hmmm…
4. Prin alocarile discretionare de fonduri pentru adminstratiile locale, doreste sa controleze toti primarii, cei care aduc cele mai multe voturi la orice fel de alegeri, inclusiv eventuale referendumuri – ordonanta 9 .
Zice-se ca au introdus un mecanism de control. Daca i-ar fi lasat de capul lor, unele primarii dadeau faliment in mai putin de 4 ani. Aici e momentul cind ma enervez – pentru a sta cu ochii pe ei si a avea o parere argumentata trebuie sa devin si cunoscator de drept administrativ.
9. Pana acum a gresit doar cand a fost oprita ordonanta 13 , probabil simtindu-se deja prea stapan pe situatie
Daca se simtea stapin pe situatie nu ar fi oprit-o. Din contra, ar fi ignorat toate vocile care se opuneau si continua. Dar a fost prea multa critica.
12. Propaganda …
Planul fiind pentru a ajunge in situatia de la punctul 6?
14. Probabil PSD poate organiza mari manifestatii in provincie , cu exceptia marilor orase.
Cred ca doar daca face presiuni asupra aparatului de stat. 1000000 de bugetari din administratia locala si centrala (finante, prefecturi, consilii, primarii, directii si agentii diverse), scosi la miting, un fel de Cintarea Romaniei, ca pe vremea lui Ceausescu. Masa de manevra, care nu are curaj sa isi spuna parerea, infricosata de lipsa unei perspective daca isi pierd venitul. Trist.
15. Tariceanu face afirmatii despre Euromaidan, lauda Brexit-ul si da interviuri despre manipularea protestantilor.
Dan Amedeo Lazarescu a spus ‘unii parinti au copii frumosi si destepti; al meu e doar frumos’. Se referea la fi-su, Tariceanu. Eu cred ca tariceanu e doar prost si face orice sa scape de penalitate. Nu cred ca il duce intelectul spre planuri machiavelice.
Ma tem de directia evocata de tine la punctul 6 care ne-ar infunda pe inca 15-20 de ani, cel putin. Sper sa nu fie ceea ce urmareste PSD de fapt.
Legat de 15 si Tariceanu: cred ca este doar tont pentru ca nu intelege lucruri fundamentale:
– in 2005 cu declaratia despre retragerea trupelor din Irak
– in 2017 cu declaratia despre Brexit si UK (care isi permit sa Brexit si nu sufera comparatie)
– in 2016 cu toate timpeniile spuse
Imi pare doar un bufon, care prin avantajul genealogiei a reusit sa intineze idealurile liberalismului. © Ion Ilici Iliescu
My two cents:
PSD a castigat alegerile si are dreptul legitim de a guverna. Insa in mod responsabil – faptul ca au luat 40% la alegeri nu inseamna ca li s-a dat si un mandat sa fure. Insa le e foame si astia fac ca toti dracii cand nu pot sa bage si ei mana, e impotriva naturii lor sa fie corecti.
Ei au acum o atitudine cam nedumerita – noi am castigat, cum adica nu avem voie sa furam? Pai atunci ce naiba facem 4 ani la guvernare, ne uitam unii la altii?
Problema e ca ei spun Vestului – daca nu ne lasati sa furam, atunci ne lipsim de Vest. Mai avem si alte optiuni – intr-o zona neutra, de paria gen Ungaria, sau chiar cu rusii. Iar aia din Vest au o gramada de probleme si pot fi tentati sa zica si ei, hai sa scapam de tarile astea de mafioti, ca numai probleme ne fac.
Guvernul Grindeanu de abia a venit dar e deja terminat. Oricum, chiar si in cele mai bune conditii, e greu sa guvernezi in Romania – niciun partid la guvernare nu a reusit sa fie reales dupa 1990. Nici macar Tariceanu, care a condus in vremuri super bune, a marit salarii, pensii, etc. A iesit pe locul 3.
Deci Grindeanu e terminat, fie il schimba acum fie il lasa sa agonizeze urat cateva luni, cand PSD se va uita pe sondaje, va vedea ura populara si pana la urma il va schimba ca va incepe partidul sa se dezintegreze.
Dpdv opozitie, aceasta e in reasezare. Deocamdata doar USR e clar impotriva clasei politice si probabil ca daca lucrurile continua asa va castiga alegerile din 2020.
PNL (vezi Cezar Preda) si PMP (Basescu) sperau sa treaca Grindeanu asta ordonantele, ca au si ei destui care ar beneficia (inclusiv Ioana Basescu, Elena Udrea, o gramada de primari PNL, etc).
PNL in special pare muribund, nimeni nu intelege cine e sef acolo si ce vor ei – nu s-a prea inteles nici la alegeri. Sunt insa unii care sunt buni acolo, gen Florin Citu.
PMP e un satelit acoperit al PSD, o intoxicare, insa sunt unii pe acolo care nu sunt multumiti de situatia asta. Ar putea sa se alature o parte din ei la PNL si sa se structureze ceva care are sens. Restul balastului PNL (gen Cezar Preda) si basistii nerecuperabili din PMP vor polua in continuare politica degeaba.
pesede cu cine a facut useleul ,cu pmp?!
cei care au votat cu usl ar trebui macar sa taca din minima decenta,atunci s-a brevetat lovitura de stat ascunsa in legi si oug-uri.
Ma bucur sa vad ca, dincolo de emotiile momentului (Doamne, ce-as fi vrut sa fiu duminica in Piata Victoriei!) si de injuraturile trase jigodiilor de la PSD, comentariile se orienteaza catre o solutie matura:
– demisie guvern;
– demisie Dragnea de la conducerea Camerei Deputatilor (n-au decat sa-l pastreze la partid, sa se faca de cacat cu el in continuare);
– PSD sa vina cu alta garnitura de guvern;
– bunghiul pe ei la tot ce legifereaza pentru ca sunt jigodii.
Suntem toti de acord ca i-am vrea afara de la guvernare dar sa faci acum anticipate inseamna sa risti sa-i reconfirmi la guvernare. PNL e pamant de flori iar USR habar nu au pe ce lume sunt. Sa-i aduci acum la guvernare inseamna sa repeti dezastrul Conventiei din 1996-2000.
PNL trebuie sa se reconstruiasca DAR SA ADUCA FIGURI NOI SI CREDIBILE IN PRIMA LINIE DE CONDUCERE.
USR trebuie sa se clarifice ce dracu vrea sa faca pentru ca acum e un mare ghiveci.
PMP dracu’ sa-i pieptene, am dus munca de lamurire cu familia si prietenii sa-i bagam in parlament si au facut cacatul praf asa ca i-am umplut frigiderul lui Basescu pe pagina lui de FB si am incheiat socotelile.
Atat se poate acum
corect …
dar pana la marinar mai avem un usl.
Dragnea e intre ciocan si nicovala, daca schimba guvernul arata ca e slab, da in partid semnale ca nu mai e mana ferma, iar daca ar vrea aa-l schimbe – ii trebuie iar o papusa controlabila, un premier cu tupeu, necontrolabil i-ar fura partidul! Ce greseala ca au acceptat pesedei alegeri in partid cu un singur candidat la presedentia PSD. Acum ar fi avut un al doilea pol de putere in spatele caruia sa se replieze!
Asteptam o analiza pertinenta si de la Ghita Bizonul! 🙂 s-a intors de la mitingul de la Cotroceni?
acolo ma gandeam si eu?
pana la urma daca psd ramane la guvernare si se aproba bugetul de ce sa-i refuzam lui grindeanu si partidului de a gestiona economia cu un buget SF asumat si girat?! cred ca asta e pasul necesar pentru a termina odata cu acest partid pana la urmatoarele alegeri.
de acord sa continuie, daca nu ne termina ei in 4 ani… Oricum, guvernul trebuie sa ramana tot de la P s d, cu toate ca mi-s dragi ca sarea-n ochi! Dar pentru OUG cineva trebuie sa plateasca, macar pentru linistirea strazii…
il sacrifica pe cap de bou ala de la justitie.
in fata la cotroceni se filmeaza o reclama la farmacia inimii catena.
https://www.youtube.com/watch?v=pgf1gMA5NVc
🙂
Povestea aceasta (ordonantele 9 si 13) a fost gandita de catre PSD cu mult timp inainte de alegeri. In acest scop au mers pe masuri populiste (salarii marite, protectie sociala etc.) pentru a-si atrage voturi. Imediat ce s-au vazut cu painea si cutitul in mana, s-au folosit si de o conjuctura internationala extrem de favorabila (adica balamuc): Trump abia instalat ca presedinte, fara a detine inca un control real asupra parghiilor puterii, in cearta cu liderii europeni. Dragnea s-a asigurat de un oarece sprijin american (dracu stie ce au discutat si ce i s-a promis sau ce i s-a parut lui ca i s-a promis), insa le-a tras alora clapa. Toata treaba cu ordonantele este la foc automat pentru a beneficia in urgenta de instabilitatea de pe scena politica americana. In plus, s-a mai apucat si sa promita in tara oamenilor marea cu sarea sperand ca banii promisi il vor scuti de necazuri. PSD-ii incearca sa puna pe toata lumea in fata faptului implinit: sa scape basma curata si sa ramana cu banii furati in buzunar.
Tot ce incearca ei acum este sa obtina timp.
Nu cred in scenariul pe care ni-l tot flutura in fata relativ la pericolul de dezmembrare a tarii. Indivizii acestia traiesc prin minciuna si pentru minciuna, asa ca daca ei spun sa o luam la stanga, fiti sigur ca trebuie sa o luam la dreapta.
In momentul de fata, lucrurile se indreapta spre un guvern CIOLOS 2. Nimeni nu mai are incredere in PSD et comp., atat in tara cat si in afara. Se vor face presiuni, cei santajabili vor fi amenintati cu dosarele ca sa voteze in parlament ce trebuie. Americanii nu isi permit inca un punct de instabilitate in aceasta zona pe care ei pretind sa o controleze.
Dragnea a actionat ca un golan de cartier, cu o inteligenta limitata, pus numai pe mici golanii. Un fel de Ceausescu nr. 2. Va avea soarta acestuia.
Felicitari pentru gandul cu „Ciolos 2”. PSD nu merita sa mai faca vreun guvern, cu toata „legitimitatea” alegerilor parlamentare.
Pe termen mediu/lung, e timpul ca ori noi ori Iohanis sa venim cu ideea unei Constitutii. Asta e pentru mine cel mai important lucru… de acolo ni se trage.
Repet obsesiv decalogul meu de adaugat in Constitutie, la care se pot alipi si alte idei realiste (de exemplu in privinta padurilor, casatoria dintre un barbat si o femeie…et cetera):
-1) Interzicerea Imunitatii Parlamentare/Ministeriale.
-2) Interzicerea Migratiei Politice.
-3) Votul Nesecret in Parlament.
-4) Incompatibilitatea totala a functiei.
-5) Interzicerea efectuarii mandatului de parlamentar in acelasi timp cu functia de ministru.
-6) Confiscarea averilor ilicite.
-7) „7 ani de acasa” domiciliu candidatilor pana in ziua alegerilor inclusiv.
-8) Punctul 8 de la Timisoara, varianta 2017 (fara penali in demnitati publice).
-9) Alegerea judecatorilor CCR si a Avocatului Poporului prin tragere la sorti din propunerile Parlamentului, Presedintelui si CSM.
-10) Taxele nationale si locale sa fie aprobate numai prin referendumuri nationale si locale (guvernul si autoritatile locale avand drept doar sa propuna, sa reduca, scuteasca de taxe si sa elimine taxe).
Bineinteles, repet ce am mai spus si de multe ori inainte: punctul 10 e poate prea „vizionar” pentru unii, iar punctul 8 – Lustratia- (imposibil de aplicat azi dar in ultimele zile constiinta cetateneasca a celor care am iesit si iesim in strada m-a facut sa visez) poate deveni realitate daca se marseaza pe interzicerea penalilor de a mai detine functii.
Dragnea et comp. sunt efectiv lipsiti de orice urma de inteligenta. Repet, ceea ce au ei sub frunte este un soi de golaneala, specifica unor indivizi limitati, gen ceausescu sau basescu. Nimic mai mult. Nu stralucesc prin nimic.
PSD-ul acesta de acum este o umbra a ceea ce a fost in timpul lui Nastase. Acesta din urma, pacat ca a fost ticalos, ca prost n-a fost deloc. Iorgovan la fel. Pacat ca nu si-au folosit inteligenta in mod constructiv pentru poporul acesta amarat. PSD-ul a luat-o la vale o data cu venirea la putere a unor indivizi gen Geoana (un dobitoc cu hartie la mana).
Restul chestiunii (rezultatul alegerilor): hartie igienica buna de sters la fund.
Cu privire la punctele 1-10…dumneata visezi frumos. Ar trebui sa coboare ingerii din ceruri ca sa se intample ceea ce scrii dumneata acolo (expresia nu-mi apartine, e de imprumut).
@RD
„Cere, și ți se va da !”. Încă e de actualitate…..
Dar ca la orice negociere, cere cât mai mult ,să obții ceea ce vrei cu adevărat.
Comentariul de mai sus e un apropo la îngeri…..
saracul pedesere….ce bine am mai dus-o pe timpul lui bombo,mafia adusa la rang de politica de stat.
cat de ignoranti romanii astia ca nu l-au votat prezidente ,ne meritam soarta.
cu nastase presedinte numai era durere si intristare.
Era fain, procurorii zburau de pe acoperis!
Am dat in seara asta peste o chestie de pe contul unora care vroiau sa iasa la contra-manifestatii. Tipul destul de realizat, audi A6, face iesiri in afara, in comunitate- genul din aia care castiga de pe urma intrarii in UE si scot bani din cauza asta, dar in tara tipa tare ca UE ne-a facut sclavi…
Sergiu Trifan (era o poza modificata cu Ficusul si comentarii)
Un kkt cu ochi! Grijania ei de viata de roman.
Grijania ei de natie puturoasa. In 24 de ore daca s-ar ridica 2 mil.
in Bucuresti am da jos toti penalii cu tot cu DNA-ul si serviciile lor.
Scuzati-mi pornirea, dar m-am cam saturat. Chiar ma gandesc sa plec din tara… sic
Dreaming since 2003…mereu va soimanesc pe aici pe unii ca v-ati dus la referendumul constitutional, legitimand rezultatul.
Ar mai fi o varianta la care m-am gindit acum. Dragnea merge pe drumul pavat de Orban al Ungariei.
Unul din primii pasi pe care l-a facut Orban a fost sa obtina controlul asupra media, in prima faza prin finantarea generoasa a Magyar Televizio. ceea ce face PSD.
Asa cum sta bine oricarui stingist, Dragnea a cistigat cu teme populiste si vrea sa isi tina promisiunea prin masuri populiste, asa cum a facut si Orban.
Ar urma constructia viitoare pe fundatiile xenofobiei si a unor frici fata de dusmani majori din exterior. Unele teme au aparut deja, dar le-as pune pe seama manipularilor PSD.
Exista o mare diferenta. Orban e in frunte, isi asuma toate riscurile si toate meritele.
Dragnea a bagat la inaintare cativa fraieri, buni de sacrificat la nevoie. Toata treaba a fost gandita la rece de mult timp. Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara. Dragnea spera sa poate pune in aplicare cateva prevederi legale care sa-l faca scapat pe el si gasca tuturor penalilor de la toate partidele. Si va arunca rapid multimii „hoiturile” catorva fraieri, buni executanti, sperand ca el, Dragnea, sa nu fie tras la raspundere.
Treaba nu este noua: a practicat-o Hrebengiuc, cand ii punea pe altii sa semneze in locul sau.
Adevarat. Cum spuneam mai sus, a ars o serie de marionete, dar trebuia sa o faca pentru a putea sa aiba o pozitie asemanatoare cu a lui Orban.
Cu ceva timp in urma a trebuit sa dau un test ca sa pot sa devin cetatean german; cam trei sute de intrebari foarte simple de studiat din care cad cam treizeci la testul efectiv. Notiuni simple, gen ce face Curtea Constitutionala, ce fel de putere este presa, ce tip de republica avem.
Mie cel putin mi s-ar parea o idee de bun simt adaugarea unui astfel de test si la noi. Orice cetatean roman sa aiba dreptul sa voteze numai cu conditia trecerii unui test similar. Trei sute de intrebari cunoscute, ai raspuns corect la treizeci din ele, primesti drept de vot. Simplu ca buna ziua. O confirmare ca intelegi cum este structurat statul al carui cetatean te declari. Nimic mai mult. Probabil Romania ar depasi statele nordice daca intr-o lume ipotetica am reusi sa implementam o masura atat de simpla si de normala.
Stie cineva in care tari se practica votul secret in parlament?? Am poate falsa impresie ca sunt foarte putine, normal ar fi daca votezi o lege sau impotriva ei sa-ti asumi pe fata optiunea! mai ales daca e o lege anti-constitutionala.
Nastase, declaratie : S-au suparat pentru ca guvernul lucreaza pana tarziu, noaptea! asta nu era sinucis!?
nu dar inca e plans si regretat.
Cine-l plange si-l regreta????
Ceea ce regret eu in cazul sau, este faptul ca a facut puscarie pentru o porcarie de doi bani, nu pentru ticalosiile cu adevarat importante, pentru care nu-i ajung doua vieti ca sa plateasca cu adevarat. Sa stea la bulau cu poponarii si sa si-o ia continuu zi si noapte.
Si mai regret ca o persoana cu inteligenta lui a decazut atat de mult. Cartile sale si ale lui Iorgovan sunt de foarte buna calitate.
tocmai finalul este cheia de bolta .incununeaza o cariera cladita la adapostul si cu ajutorul partidului a unui tanar comunist pe atunci ce trebuia sa ajunga candva un functionar la dispozitia sistemului.nu are nici sclipire si nici geniu doar blazon la comanda.
Poate ar fi cazul sa se formuleze ceva „solicitari” de către cei din stradă ,nu doar jos guvernul…
Oricum nu știu ce mai stau pe acolo, oricum nu îi mai crede nimeni….
Solicitări de genul:
– abrogarea și a ordonanței 9
– fără imunitate parlamentară, excepție facând opiniile politice
– fără pensii speciale ( principiul primești pensie pe cât ai contribuit)
– funcția publică să fie un factor agravant pt infracțiunea de corupție
– fără perioadă de prescriere la infracțiunile de corupție și fără pedepse cu suspendare, sau posibilități de reducerea pedepsei pe varii motive(vârstă, deveniți sciitori peste noapte, etc); să își facă anii integral
– fără condamnați pt corupție în funcții publice; 15 ani după executarea pedepsei de corupție să nu poată ocupa funcții publice, sau în consilii de admin. firme sau admin de firme private(la muncă bă, hoților)
– anularea anilor vechime în muncă pt perioada cât au ocupat funcții publice celor condamnați pt corupție
– avocatul poporului să fie ales prin vot
– identificat un alt mod de numire a judecătorilor CCR (reacționează cam cu întârziere și cam trași de mânecă)
Înșiruirea de mai sus să fie prinsă în constituție, prin referendum, binențeles mai puțin abrogarea ordonanței 9.
Acum ,am zis, asta e….. 🙂
Râdem ,glumim, dar nu părăsim incinta !
🙂
Postasi cam in acelasi timp ca mine, ma bucur ca spre ceva cam asa incepem sa ne indreptam.
🙂
Ne completăm …..
Eu un pic mai neacademic și mai pe ei pe mama lor….
Mai am o părere ,poate e doar o idee fixă a mea , dar…. :
Procurorii și judecătorii culeg acum ce au semănat. Au dat sentințe ușoare persoanelor publice, de parcă cei aflați în funcții publice au o scuză prin funcția ocupată pt mizeriile comise.
Ei (corupții) trebuie să primească MAXIM !
Că ies prin parlament după aceea și ne scuipă cu coji de semințe în cap și pe magistrați, și pe noi !
discutia a devenit atat de tehnica cu toate acest oug-uri date si retrase de guvern inca ma intreb daca nu urmaresc dezorientarea oamenilor .
Nu. Ei stiu ca sunt pe faras si ca vor zbura in cateva zile. Incearca sa isi impuna prevederile acelea ca sa scape, sub orice forma. Cauta un soi de scapare avocateasca, nimic mai mult.
Hai sa ma bag si eu in seama…guvernul nu va pica…pentru ca ar fi la mana lui Johannis. plus ca ar transmite un semnal dezastruos pentru psd. deci nop.
In privinta alegerilor anticipate nicio sansa. nici macar 1%. pentru ca parlamentarii lui peste prajit ar fi in stare sa voteze si o maimuta ca prim ministru (la a 3 a strigare) doar nu au cotizat de prosti ca sa intre in parlament.
Din pacate cred ca psd-ul va juca tare si dur…ei vor o Orbanizare… de aici si mesajele cu multinationalele etc. sa stea in banca lor si sa nu faca gargara,
se poate baga un impozit acolo. o chestie prin alta parte…mult fum si propaganda.
Eu chiar nu vad vreo diferenta intre propaganda in stil putinist cu trolli de rigoare si ceea ce face psd+ sateliti acestora… aceleasi mesaje, minciuni la tot pasul. grosolane, cretinatati etc…doar am intrat in era post adevarului.
Iar in privinta celor 10 zile de care se vb. p’aci exista o explicatie logica chiar banala. Cei care trebuie sa aplice modificarile respective trebuie sa le ia la puricat sa vada ce si cum ca doar trebuie ceva timp pt. asimilare.
Au fost obligati sa dea un minim de zile, nu se putea altfel.
Guvernul s-ar putea sa faca parnaie pentru favorizarea infractorului. Si asta e un cap de acuzare evident si gata probat de ei cu mana lor. Se pot discuta si altele.
se poate dar trebuie some balls pentru asa ceva…eu nu pot sa-mi dau seama cum de mai este Tradiceanu nr 2 in stat la cate magarii a facut? sterling etc…restul penalilor sau mai rotit. au mai disparut dar de asta tot nu scapam…
Pentru ca tariceanu e un herpes.
Save the rebellion! Save the dream! 🙂
May the light be with us!
The world is full of kings and queens who blind your eyes and steal your dreams
RJD
All governments suffer a recurring problem: Power attracts pathological personalities. It is not that power corrupts but that it is magnetic to the corruptible.
Dune.
They think they want good government and justice for all, yet what is it they really crave, deep in their hearts? Only that things go on as normal and tomorrow is pretty much like today.
Terry Pratchett
Intrebarea de actualitate este, ce facem mai departe?
Continuam dupa o mica pauza de rehidratare.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, salută BREXIT și face aluzii la un posibil ROMEXIT
BUCUREȘTI, 4 feb — Sputnik. Invitat într-o emisiune tv, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a expus câteva idei care vor da naștere unor vii dezbateri zilele viitoare — nu numai în România, ci și în UE. Președintele Senatului a mărturisit o mare dezamăgire față de UE, mai preci față de regimul la care UE suspune România. El a numit BREXIT „o decizie de curaj a britanicilor”.
Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20170204/11108822/tariceanu-ue-dezamagire.html
Omul , are o varsta , s-o fi gandind ca a ajuns la ultima nevasta , se vad clar semne patologice de dementa senila.
Cred ca Tariceanu a uitat ce scor a obtinut partidul dansului la alegeri , uita ca nu este decat o remorca a PSD . Tradiceanu este numele care I se potriveste perfect acestui arogant si din ce in ce mai fara minte personaj .
Vad ca a inceput sa o suga din ce in ce mai tare si des licuriciului de la Est.
Buna seara
Nu l mai minimalizati pe acest vanzator de neam – ca are o varsta , ca nu stiu ce … omul e unul dintre cei mai mari ticalosi din Romania
Individul asta are nas de cununie ( una din multele cununii ale sale ) pe un fost sef de serviciu de informatii al Ungariei / cu care si a deschis si o reprezentanta Harley .
Acelasi vanzator de neam , e cel care a declansat suspendarea din 2007 – la sfaturile ( ce conincidenta! ) lui silberstein si inca unu’ .
Tot tradatorul asta este cel care dupa o noapte de betie s a trezit ca vrea sa retraga trupele romanesti din Irak , lasandu-i pe aliatii Romaniei cu gura cascata .
Nas al lui Bogdan Olteanu ( nepotul bolsevicei Gisela ) a sabotat cum a putut atat statul de drept si democratia din Romania cat si relatiile externe ale tarii noastre . A trecut de la slugarnicia fata de Kondyakov la slugarnicia fata de fostul sef al dumei de stat din Rusia / actual sef de servicii de informatii * l a primit pe rusnac in parlamentul Romaniei , exact cand avea interdictie a intra in state membre UE ( sanctiuni pentru Ucraina )
E inculpat in dosarul penal – beny steinmetz , silberstein , truica etc .
Si multe altele , astea sunt informatii publice – ma gandesc cu groaza ce au cei din serviciile secrete despre el .
Socant (sau amuzant, depinde cum vezi lucrurile) e ca daca ar posta aia pe Twitter, in engleza, foarte posibil ca Trump sa-i dea „like” si „follow”. 🙂
Imnul Național al României se cântă, nu se răcnește. Toți politicienii sunt corupți și mânjiți, de la PSD, PNL, USR, UDMR. Nu este PSD mai breaz ca alte partide, dar cu oamenii care îi are vrea PNL să conducă țara ? Cu Raluca Turcan, Alina Ghorghiu, Vasile Blaga ?!? Omul lui Soros, Nicușor Dan, vrea să conducă România ?!? Or fi miniștrii din guvernul Grindeanu incapabili, dar până acum guvernele au fost capabile ? Guvernul Cioloș a modificat și el Codul Penal prin ordonanță de urgență și nu a ieșit nimeni în stradă.
Te minti sigur dar de curiozitate chiar te crezi ?
Ati inceput propaganda cu „si aia sunt la fel”? Dupa oug 13 or sa iasa oamenii la vot si pt. o maimuta numai sa nu iasa iar psd.
Soros bla bla bla agenturili straine bla bla bla
Aia cu Ciolos care a dat si el OUG iar e o prostie. Uite un exemplu: eu dau cu scaunul in capul unuia care vroia sa omoare o femeie. Tariceanu da in cap unuia sa ii fure portofelul. Vezi o diferenta aici? Una cat de mica? Ambii am dat in cap dar …. parca nu e chiar acelasi lucru, nu?