Cu subtitlul: „Titand cont de dotarea armiei noastre, ca si de perspectivele dotarii in viitor, RoMilitary s-a hotarat sa va invete, in caz de vie invanii pe la voi prin batatura, ce optiuni de dat la cap aveti, tinand cont de avutia de prin garajul vostru sau de magazinele de bricolaj locale…
Vom continua si cu alte chestii folositoare precum sacul cu azotat cel mai bun prieten al romanului-vanator-de-vehicule-invadatoare, cum sa facem din tractoare tunuri si…rachete ne-nucleare (si cum sa le detonam de la distanta), etc, etc…
Dacă în prima parte tehnologia a fost subiectul principal, mai exact produsele pe care le pot face două mâini dibace când pun mâna pe tehnologie, aceasta devenind tot mai mult disponibilă la colțul străzii, de la partea a doua vizităm cercul de bricolaj și voi trece în revistă realizările meșteșugarilor.
Ce mai poate face un om în gospodărie în timpul liber? Să sufle carburatorul? Să își fabrice o galerie pentru draperie? Nu neapărat. Interwebul ne învață că se poate bricola orice, cunoștințele ajungând la popor tot mai repede, locul tehnologiei fiind luat uneori de ingeniozitate. Nevoia e un învățător foarte bun. În plus, prin asocierea într-o cooperativă se pot realiza mult mai multe produse.
Nu mă voi ocupa acum de IED și armele de foc artizanale (vin si astea 🙂 ). Sunt atât de ușor de confecționat încât nu merită atenție în acest moment. Mă voi concentra asupra altor realizări care au fost testate în viața de zi cu zi sau se așteaptă utilizarea lor.
Majoritatea filmelor de mai jos au coloana sonoră în arabă, nefiind dublate sau subtitrate.
-
Aruncătoare
Una din armele utilizate în Siria pentru focul indirect (o alternativă la mortier sau artilerie grea) este aruncătorul de butelii, disponibil în două variante – Volcano și Hell Cannon. Unele Volcano au o rază de acțiune de 3 km. Hell Cannon are o rază de acțiune de 1.5 km și a început sa fie folosit în 2012.
Ambele folosesc ca lovitură o butelie umplută cu exploziv și bucăți de fier, care are sudate aripi pentru stabilizare în timpul zborului. Înainte de utilizare, butelia este unsă cu ulei. Mai multe despre lovituri, mai târziu.
Hell Cannon
Baterie Hell Cannon
Hell Cannon, loviturile în aer și după impact
Volcano și încărcarea lui
Pachetul care este, probabil utilizat pentru a propulsa proiectilul
Lovitura … sau butelia, după preferințe și focosul
Volcano în acțiune
Un alt Volcano
Există disponibile și variante de aruncătoare, crescute în casă, cu 4 țevi sau 7 țevi.
Aruncător cu 4 țevi
Aruncător cu 7 țevi
Câteva filme.
Putem merge mai departe, catre ceea ce ar putea fi numit ‘Mama tuturor aruncătoarelor’.
Încărcare și tragere
2. Aruncătoare (nu, nu este nici o greșeală)
Pe lângă artileria grea, discutată mai devreme, actuala categorie de arme poate fi considerată artilerie ușoară, extrem de mobilă. Pe parcursul documentării pentru acest articol, a fost confirmată teoria conform căreia mortierul este una din armele care sunt cel mai la îndemână (de fabricat și folosit). În fond este doar o țeavă cu un cui. Dovezile urmează.
Meșteșugarii au adunat pe o platformă mobilă mai multe aruncătoare (6 bucăți), reglabile (totuși, nu cred că folosesc un sistem hidraulic) în plan vertical.
Lansator mobil
Filmul.
Mergând mai departe, avem banalele aruncătoare fixe, confecționate artizanal.
O livadă cu aruncătoare
Mecanismul de eliberare a proiectilului
Citirea elevației
Imaginile următoare mă poartă în timp, în urma cu 200 de ani. Vă dați seama de ce?
Aruncător model 1800
Un alt model de muniție și aruncătorul
Creativitatea nu poate fi oprită; există și aruncătoare cu două țevi.
Aruncător dublu
În continuare, aruncătoare surprinse în diverse situații.
Aruncătoare
3. Aruncătoare de grenade
Evident, nici aruncătoarele de grenade nu au fost uitate în efervescența inginerească, identificând două variante – un model portabil, confecționat din puști obișnuite sau din shotgun și unul greu. Evident, modele este mult spus.
Prima variantă este de fapt o pușcă modificată, capabilă să lanseze bombe artizanale realizate din tevi care au un dipozitiv temporizator, cunoscut și sub denumirea de fitil.
Aruncător de grenade portabil
Pe lângă aruncătorul portabil, dezvoltat din puști obișnuite, rebelii au dezvoltat și un aruncător greu, așa cum se poate vedea mai jos.
Aruncător de grenade greu cu sistem de amortizare a reculului
Aruncător de grenade greu – se vede firul folosit pentru declanșare
Movie time
4. Evul Mediu (da, din nou)
Dacă am aflat deja că se utilizează catapulte cu contragreutate – trebuchet, poate ar trebui să vedem că există și banala praștie, folosită pentru a arunca bombe artizanale, cu fitil.
Praștii
Praștie și proiectil
Și să ne amintim de trebuchet.
Un … trebuchet în Siria
La final (tot la capitolul arme artizanale), să nu uităm realizarea de top din ultimii 5 ani (cel puțin) a „industriei locale de apărare”. Autorii sunt Romarm și Digital Bit, Geniul care a avut ideea fiind (încă) necunoscut. Evident, este Dacia Duster cu RWS. I-au pus roll cage, i-au pus mitralieră, i-au pus troliu. Au uitat însă ceva ce se găsește pe o variantă mai serioasă de Duster (după părerea autorului), Mudster. Roata de rezervă în afara caroseriei și snorkel.
Duster Army
Dacia Mudster
Iulian
Surse și imagini: interwebs
is dati dracului arabeții astia?viața bate filmul..mad max.
l-ai scapat pe unul de asta prin gospodarie si ai toate sansele sa te caute de sanatate sri-ul…sau sa primesti niste comenzi telefonice?
You made my day, man.
My pleasure. 🙂 Dedicated to you and your shop. 🙂
sa le trimita si ai nostri niste rfi-uri ,transferul de tehnologie si asimilarea productiei pe plan intern nu este o problema?
https://youtu.be/P7dTgOq9Hrk
armata română secreta, gata de actiune
Va tineti de glume proaste … dupa ce politicienii v-au invatat la TV cum sa tineti de partea curata KKT-ul frumos ambalat in poleiala aurie .
Desigur o gluma ne poate binedispune temporar , dar nu poate schimba situatia dezastruoasa in care se afla Romania .
Este evident pentru oricine ca exemplele de mai sus nu sunt si nu pot fi o cale de urmat pentru noi .
Noua ne trebuie economie functionala , industrie de varf , educatie performanta , armata dotata ( asemanator cu cea a SUA , Israel , Marea Britanie , Franta , Coreea de Sud ) si bine motivata , nu neaparat in ordinea asta si in niciun caz la nivel isis 🙂 .
Populatia Romaniei trebuie educata in spiritul celei din Elvetia , inclusiv pregatirea militara individuala .
Of Doamne, e bun articolul asta dar trebuie sa luam aminte….lipsa de tehnologie duce la dezastru.
Mah voi nu aveti ce face. Maine poimaine se uita tantalaii aia pe acilea si le vin idei despre dotare si alte alea. Nu de alta dar noi suntem doar cu 1 nivel oeate araboi. In caz de ceva am dat de dracu…
Excavatorul ala cu 4 tevi de mortier improvizat intră în categoria mortiere mobile. Are bună mobilitate în teren accidentat, e 4×4, euro 4, climatizare, sistem hidraulic de reglaj al unghiurilor, etc 🙂 Acum am o întrebare: Câte mortiere de 120mm montate pe vehicule avem noi în Armata Română?
Cel mai bun exemplu al zicalei „nevoia te invata”.
Ma intreb totusi, dincolo de efectul moral (uite domnule, avem si noi artilerie) cat de practice sunt unele dintre „inventii”, si aici ma refer la toate atributele unei piese de artilerie: precizie, raza de actiune, cadenta, mobilitate etc. In plus, cateva din „mortierele” expuse imi par mai periculoase pentru cei care le utilizeza decat pentru inamic(vezi „mecanismul” galben de declansar a focului, la mortierele din livada, un fir lung de cativa metri buni – presupun ca stiu ei ce stiu). Probabil ca sunt mai bune decat nimic, si cam atat. Oricum, jos palaria pentru inventivitate
nu au precizie sa nimeresti pozitii militare dar au fost folosite cu succes contra tinte mai mari precum orase. nu tintesti o anumita casa dar unde cade tot distruge ceva. si au fost omorati o gramada de oameni de aceste hell canon
În Germania și Olanda sunt competiții cu tunuri cu carbid. Unele tunuri au și 10m lungime. https://www.youtube.com/watch?v=fHhRKcwVbSs
uite aici o compilatie mai larga 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=Abql2ExwG54
Un lucru e clar…aia, asa desculti cum sunt ei, se chinuie mai bine decat o tara pe timp de pace, asa cum suntem noi! ):
Daca o sa ajungem in postura Ucrainei, o sa dam din colt in colt!
http://www.janes.com/article/67663/islamic-state-video-reveals-turkish-defeat-in-syria
E o gluma sau epurarile din armata turca își arata rezultatele?
e punere in scena 🙂
Minciuni! Armata Turciei nu poate fi infrinta. 🙂
Totuși, la Al Bab abia se mișcă turcii.
Eram sarcastic si ironic la adresa lor. 🙂
Deja e jenant ce se intampla acolo cu armata turca si fsa shit. De luni de zile nu reusesc sa ia orasul; plus in triunghiul format de cele 3 orase ping-pongul cu isis devine de ras (sau de plans dpdv al pierderilor turcesti). Iar la nivelul aviatiei faptul ca plang dupa ajutorul aviatiei rusilor si al SUA denota faptul ca ceva s-a intamplat si cu aceasta arma a turcilor. Kurzii parca le dau clasa pigdoganilor la sol…
vb si cu kurzi ??:)))))))))) ca au alta parere :)))
aoleo da’ ce i-au gaurit !
Puliticienii au intotdeauna in vedere un plan B de genul Stejar Extrema Urgenta cum a fost cel din 23 Aug 🙂 .
De aia nu investesc in inzestrarea armatei , iar la sfarsit scapa cine poate …
Atunci inseamna ca urmatorul care ne va cunoaste bine – dupa teutoni, prin prisma planului B – este unchiul de peste ocean.
Dincolo de glume trebuie privit cu mare seriozitate spiritul combativ al celor de acolo. Dotarea menționată a unor state a avut o hiba extraordinara în atitudinea soldaților. În primul război mondial doi din zece americani trăgeau asupra germanilor care deschisesera focul asupra lor. Ceilalți aveau o atitudine de noncombat. Cam același lucru și în ww2, cel puțin la început. Foarte important, nu?
http://www.activenews.ro/stiri-politic/Sustinerea-industriei-de-aparare-a-devenit-prioritate-guvernamentala-Este-un-moment-de-referinta-al-business-ului-industriei-apararii-romanesti-141000
Multumesc pentru articol, Iulian! 🙂
Io cred ca la astia productia merge mai bine decat la noi pentru ca si RFI=urile si caietele de sarcini sunt mai simple:
Alahu akbar, alahu akbar, tre’ sa death to Israel, tre’ sa death to Americhia, the great Satan, tre’ sa death in general, alahu akbar!
Pe astia ai nostri ii trag in jos pdf-urile alea stufoase! 😉
Despre productie intr-un aticol viitor. Au si probleme – lipsa standardizarii de exemplu – dar sa nu intru acum in detalii.
Ma uit la aceste filme fara sonor. Nu mai rezist la numarul de Allah Akbar pe minut pe care il debiteaza protagonistii. 🙂
Incepind cu Anno Crisis (2008), cind au disparut banii atit de usor accesibili, mostrele si testele au fost inlocuite de PDF-uri, aparind specialistii in vinzari de PDF. Noi insa sintem specialisti in productia de PDF in zadar pentru ca nu se face nimic dupa emiterea lor. Cred ca pot fi folosite in razboiul electronic, intr-un atac DDoS cu fisiere PDF. 🙂
Esti generos daca tu crezi ca „astia” chiar mai intentioneaza ceva in plus dupa emiterea pdf-urilor. Eu cred ca ele sunt scopul final si nu un mijloc catre altceva … ?
PDF-ul. un scop in sine prin a fi si mijloc. Destept lucrat la Minister (intentionat scris cu majuscula, ma plec in fata neeminentei cenusii care conduce armata).
Foarte tare articolul! Nu am mai vazut pana acum o compilatie asa amanuntita de armement artizanal „modern”.
Bun am aprins fitilul proiectilului si aruncatorul are un rateu 😀
Ce face un binecredincios in situatia asta 😀
Este subinteles din ceea ce fac acei adevarat-credinciosi atunci cind aprind fitilul (vezi numarul relativ mare de Allah Akbar spuse pe minut). 🙂 Acel Allah Akbar are sensuri multiple si cuprindere a tuturor posibilitatilor.
Statistic, numarul accidentelor si incidentelor este mult mai mare decit in cazul aparaturii neartizanale, utilizatorii riscindu-si existenta de fiecare data cind le folosesc. Informatii despre increderea se obtin si din distanta la care stau in timpul utilizarii. 🙂
Referitor la filmulețul de la Al Bab, cred ca e cea mai serioasa pierdere de Leo 2 ca număr într-o singura luptă de când e tancul ăsta. Bine, nu putem judeca ca nu știm cum au fost folosite în luptă și mai ales care a fost acul pentru cojocul lor. Oricum, dacă as fi producătorul m-aș interesa sa vad ce s-a întâmplat cu fiecare tanc distrus în parte, de le-au făcut în halul ăsta. Sa fi fost oare ceva Kornet și RPG -29 prin preajma? Oricum, sigur ca nu cu artizanale le-au făcut mucii haturi în halul ala. Merita studiat ce s-a întâmplat acolo.
Ziceau unii ca ar fi fost Kornet si Tow2. Acum problema e ca tancurile au fost pierdute cum le sade bine sa fie pierdute: static, fara infanterie sau IFV care sa le asigure protectia si au luat rachetele din lateral.
Ziceau unii ca tancul a fost abandonat de coalitie, capturat de ISIS si dinamitat dupa aia ca sa obtina efectul respectiv…
ba concret cu rpg7 :)) sau AG7 :))))) nu au chitul suplimentar de protectie iar un tanc stationat ,victima sigura pt pedestrime se vad loviturile aplicate in spatele turelei , locul unde toate tancurile sunt si vor ramane vulnerabile 🙂
Da, e clar. Am văzut acum pe Youtube desculții pozandu-se lingă Leo 2 abandonat și plimbându-se cu alte vehicule capturate de la turci. plus clipurile cu lovirea tancurilor. Și când te gândești ca nici măcar nu erau rachete AT de ultima generație. Asta e a patra armata ca fosta militara din NATO???!!! Cred ca rușii s-au căcat pe ei de râs când au văzut imaginile alea.