de Moise Guran
Curtea Constituțională a luat-o razna! Se crede instanță de judecată!
În vara anului trecut vă avertizam că judecătorii Curții Constituționale sunt niște ticăloși, încercând să demonstrez că decizia referitoare la Abuzul în Serviciu este un abuz în sine, prin care Curtea, care nu este instanță de judecată (ce aplică și interpretează legea) ci o instanță politică (cu o singură atribuție – verificarea conformității textelor de lege cu Constituția) și-a depășit în mod evident atribuțiile. Acum nu mai spun doar eu acest lucru, o spune cu subiect și predicat (mă rog, mai puțin partea cu ticăloșia) judecătorul CCR Livia Stanciu, fostul președinte al Curții Supreme.
Doamna Stanciu a formulat o opinie separată în care arată de principiu așa:
- Călin Popescu Tăriceanu nu a depus și nici nu există nicio dovadă a faptului că, investigânnd modul de adoptare al OUG 13, DNA sau Parchetul General ar fi investigat oportunitatea emiterii ordonanței.
- Niciunul dintre documentele cauzei nu este de natură să probeze că ancheta penală ar viza respectarea condițiilor stabilite de art.115 din Constituție pentru adoptarea de ordonanțe de urgență
- Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională nu poate avea semnificația încălcării chiar de către CCR a competenței altei autorități publice (…) pentru a analiza (…) încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a formulat denunț în prezenta cauză.
- Pe 15 mai 2016, tot Curtea Constituțională a constatat că procurorul este obligat să înceapă urmărirea penală in rem, în cazul unei sesizări, acum CCR spune că procurorul și-a depășit atribuțiile, începând aceeași urmărire.
Mai pe limba română… Declarația Dorneanu era o copilărie pe lângă motivarea Deciziei. Răul făcut de judecătorii CCR prin această decizie este monstruos! Ea acordă o supra-imunitate miniștrilor, alta decât aia pe care o poate ridica Președintele (sau Parlamentul) căci această decizie va putea fi invocată în fața instanțelor de un ministru-infractor.
Nu s-a mai pomenit, nu s-a mai auzit și nici democratic nu poate fi, ca o Curte Constituțională să oprească o anchetă penală. Acesta este jobul Instanțelor Judiciare. Ba chiar, încercând în mod excesiv să-i apere pe miniștri de procurori, judecătorii CCR spun că numai ei, nimeni altcineva nu poate controla legalitatea unei Ordonanțe de Urgență, uitând de exemplu că Guvernului îi este interzis prin Ordonanță de Urgență să modifice nu numai regimurile unor libertăți, dar chiar Constituția însăși, sau regimul unor instituții fundamentale.
Dacă guvernul ar da o ordonanță prin care, să zicem ar desființa chiar Curtea Constituțională, atunci procurorii, poliția, oricine, n-ar avea ce să-i facă. Pentru că miniștri și Guvernul au de acum imunitate față de toată lumea, cu excepția Curții Constituționale. Nu bat câmpii, astfel de situații s-au mai văzut – în 2012 Guvernul Ponta a modificat prin OUG chiar legea Curții Constituționale.
Este de asemenea destul de evident faptul că motivarea acestei decizii are drept scop crearea unui pretext suficient pentru a permite politicienilor schimbarea Procurorului General și a Procurorului Șef al DNA. Nu mă credeți? Citiți pasajul ăsta… (oricum va fi vedetă la televiziunile penalilor)
Curtea constată că prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 (…) Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj instituţional din perspectiva dispoziţiilor constituţionale ce consacră separaţia şi echilibrul puterilor în stat. Astfel, în condițiile în care începerea urmăririi penale presupune activități de cercetare și anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul șia (sic!) îndeplinit atribuțiile de legiuitor delegat, acțiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare. Mai mult, acțiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcționare a acestei autorități sub aspectul actului legiferării, având drept consecință descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-și exercita atribuțiile constituționale. Declanșarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiției, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcționari publici, secretari de stat și miniștri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare. Astfel, sub imperiul unei temeri declanșate de activitatea de cercetare penală și de formularea unor viitoare acuzații care pot determina incidența răspunderii penale, Guvernul este blocat în activitatea sa de legiuitor. Împrejurarea creată golește de conținut garanția constituțională referitoare la imunitatea inerentă actului decizional de legiferare, de care beneficiază membrii Guvernului, garanție care are ca scop tocmai protejarea mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor. Prin conduita sa, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție a acționat ultra vires, şi-a arogat o competenţă pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ, sub aspectul legalității și oportunității sale, ceea ce a afectat buna funcționare a unei autorități, care îşi are remediul în dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, care prevăd soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice de către Curtea Constituţională.
Te doare mintea! DNA-ul a dat o lovitură de stat, ce să mai…
Ceva îmi spune că lucrurile nu s-au terminat și că mai urmează și altele. În același timp, cum nu există o instanță superioară la care deciziile Curții Constituționale să poată fi atacate, cred că trebuie de acum să începem la modul serios discuțiile despre o nouă Constituție, una care să prevadă inclusiv depolitizarea Curții Constituționale
Traim in Absurdistan.
Cine?
Romanistan?
Dorneanu e vreo cârtiță PSD-istă pe acolo sau ce e cu el acolo? Că am impresia că sunt pe acolo pe la CCR numa de ăștia de bagă numa ștăngi, numa-numa să iasă curat și legal ce face guvernu…
Fost sef al Camerei Deputatilor, Avocat „Mut” al Poporului in timpul „loviturii de stat” prin referendumul de suspendare in 2012…
De acord,dar carmaciul nu si a pus pe nimeni la CCR???
Exact! Ai votat Constitutia in 2003 (sau ai validat-o prin prezenta desi ai votat NU)?
Lidia Stanciu e propusă de Joha. Singura care s-a opus mișeliei.
Haideti sa va mai primiti una tare, tot de la Biziday:
http://www.biziday.ro/2017/03/10/dezarmare-pace-domnu-grindeanu-o-achizitie-de-steaguri-albe-nu-facem/
Se pare ca si Agilis are crucea la cap, nu doar corvetele&restul. MAPN intentioneaza, se pare, sa achizitioneze 90 de Pirahnna IIIC si sa renunte la parteneriatul cu Rheinmetall pentru Agilis!
Daca asta chiar se va intampla, putem sa afirmam cu tarie RIP Romania, nu doar RIP MAPN&industri locala de aparare. Suntem atat de aproape de prapastie inacat nu realizam pericolul imens ce ne paste. Daca mai pui la calcul bugetul autodinamitat si programul de guvernare suicidal al PSD, incep sa cred ca FSB-ul a lucrat chirurgical si le-a iesit cu brio operatia! 🙁
Pacientul mort, operatia un succes……ce-si opate dori Ivan mai mult de atat, pare ca a tras biletul castigator la loterie!
Exclusiv RL. Armata Română cumpără 272 de transportoare blindate. Primul contract va fi semnat în acest an. Valoarea totală a programului ajunge la două miliarde de euro
de Mihai Diac , 09 martie 2017 – stire actualizata la ora 12:05, 09 martie 2017
De altfel stirea a aparut si aici in RM.
Intre Moise Guran si RL prefer RL. Adica sansele ca RL sa fie mai bine informata sunt mai mari.
Mai ales ca cadn citesc dun Moise Guran Nu știu mare brânză despre Armată, dar două știri din această dimineață, privind anularea unor achiziții de armament, m-au determinat să pun mâna pe telefon și să-l sun pe Constantin Bucuroiu, liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, și să-l întreb cum merge asocierea cu nemții de la Rheinmetall. Așa cum bănuiam, merge prost. Bizare coincidențe! Ne-am putea pregăti de o achiziție de steaguri albe, că nici în NATO nu știu dacă ne mai țin mult.
Prima știre este despre o decizie luată de instanță și o puteți citi pe Profit.ro:
Ce gasim la adresa de Profit.ro?
Asta Instanța confirmă anularea licitației pentru 6 drone de 250 milioane de lei. Romtehnica și israelienii de la Aeronautics au contestat o decizie CNSC Scris de Adrian Dumitrache cica astăzi, 07:30 .
Cestiunea a fots dezbatuta pe RM sub titlu Cam asa va „cheltui” MApN alea 16 miliarde de lei… la data de 4 feb 2017. Ma rog sirsa este porfit care se pare ca are unele probleme cu data afisata
RM insa nu este „:agentie”, nu are pretentii ca Proft si Bizzi..
Asa ca Guran se pare ca are si alte prbl;eme decat cu alarmele de cutremur. Sau larma de cutremur falsa provine de la „sistemul” Guran (ala a invata mesee de la Tineretul liber si EvZ ul gainilor violate)
Negi, deci, ca Moise Guran poate fi bine informat. 🙂
Si, de asemenea, negi ca nu poti sti lucruri despre armata dar poti aplica (la armata) calcule economice corecte.
In plus, nu lipseste atacul la persoana (lui). As spune, de partea cealalta a baricadei fiind, ca anul de la Academia Catavencu i-a spalat pacatele. In plus, cine primeste o alarma de cutremur de gradul 10 si crede asta imediat fara a trece informatia prin filtrul gindirii, ar trebui sa se inscrie rapid la niste cursuri de cultura generala. Sau sa … dar mai bine ramin civilizat.
Guran spune astazi ceea ce eu vorbeam inca de ieri la telefon cu toti colegi de pe RoMil: Zgureanu, Iulian, WW, etc.
Guran are dreptate.
nu avem politician care sa ceara public si raspicat reinzestrarea armatei.
nu avem politician care sa explice public si raspicat care sunt mecanismele prin care pesedeul stapaneste aceasta tara.
totul e un blat politic prin care se ascund ochilui public problemele esentiale cu ajutorul temelor false.
Mai crede cineva ca politicienii au acces in Parlament , Guvern pentru interesul tarii sau al celor care i-au votat ?? Toti sunt pe persoana fizica , pentru ei si neamu lor , sa se scape de puscarie , sa mai agoniseasca ceva . Despre ce vorbim ?? Credeti ca-l doare pe dragnea , serban nicolae sau toti codrinii stefanesti de pe acolo de TBT -uri ,corvete , F-uri sau alte chestii ?? La rectificarea bugetara o sa se ia cel putin un sfert din banii Armatei .
Pai eu nu mai inteleg nimic , se face sau nu Agilis-ul?…..acu vreo doua zile faceam planuri cu ce turela/tun i-l dotam!…..are cineva informatii clare 100% ca se va continua cu Piranha si MAPN spune pa TBT-ului romanesc?
Daca ar fi sa fim optimisti, si e adevarat zvonul ca s-ar mai cumpara un lot de 90 de Piranha, putem presupune ca sunt o solutie pana intra Agilis in dotare prin 2019. Dar parca trebuia sa fie vorba de 50 de Boxeri. Oricum, mie tare mi-e scarba de Piranha asta, datorita modului in care ne pricopsim cu ele. La fel si de Panhard.
Parca Elvetia este o tara neutra, care sunt consecintele?.
//
Mai „ciudata” decat ma asteptam decizia CCR…
Probabil, zic probabil, pentru ca alta explicatie logica nu vad, aceste Piranii vor ajunge tot la Bg. 2, pentru uniformizarea dotarii si simplificarea logisticii. Cel putin asa imi place sa cred, daca e adevarata stirea, si daca mai gindeste cineva p-acolo pe sus.
Parerea mea, hic…
Si la ce va asteptati?! psdul vrea sa puna mana pe Romania, sa fac ce vor, sa fure cat vor si cu asta basta.
Eu tot cred ca vremea protestelor pasnice a trecut, altfel ramanem fara Tara in patru ani.
Nu credeam ca voi mai trai vremuri d astea asa salbatice…
Sincer si eu sunt surprins, credeam ca am trecut de aceste valuri…
Ce propui?
Știam ca PSD e spurcat rău , dar prin ce face acum devine grețos de spurcat …
Doamna Livia Stanciu nu este judecatoarea care o facut uz de functia pe care a avut-o sa bage o femeie nevinovata la puscarie ?
Ba da…..Incalcite sunt caile omnului….nu mai ai in cine sa ai incredere
Domnului
Pai acu’ intreb si eu in cine sa avem incredere in Stanciu sau in Girbovan…..ambele sunt reprezentante ale sistemului juridic romanesc,…sau e o lupta care pe care si acolo?!!…
Oricum se pare ca saraca justitia a functionat daca saraca femeie a reusit sa scape …tre’sa vedem si partea buna a lucrurilor nu?…
Eu nu spun sa avem incredere in x sau y
Eu ma gandesc ca un om a fost in bagat in puscarie pentru moftul altuia.
Pot sa va spun ca am avut tangenta cu astfel de oameni.
Se cred Dumnezei. Si Totusi sunt oameni.
Dar iti pot distruge viata , familia .
Si ma intreb? Este Doamna Judecator Stanciu ultimul bastion care apara democratia in Romania?
Nu bineinteles!!!!….tocmai de aia sarmana femeie nevinovata a reusit sa scape , asta arata ca sistemul judiciar bun sau rau functioneaza CORECT!….daca ar fi fost dupa Stanciu…
Eu sper ca schimbarile in interiorul sistemului sunt ireversibile si in bine…altfel tara asta se va duce de rapa.
Eu cred ca o parte importanta din problemele societiatii i se datoreaza sistemuluu juridic……tot sistemul juridic tre’ sa remedieze situatia, eu sper ca va reusi.
Acum câțiva ani erau câțiva idioți care spuneau ca ce spune Curtea Constitutionala e ceva sfânt și nu se poate comenta. Azi, dacă aceeași spun ca aceeași Curte Constitutionala e alcătuită din ticăloși, ei bine aflați stimabililor pentru care legea e ceva facultativ, ca sunteți așteptați iîn Coreea de Nord de un domn simpatic cu un tun de antiaeriana în poziție orizontala. Cu drag cetățenii Romaniei
Dacă voi puneți bază pe elucubrațiile unui Moise Guran, cel cu seismele de 10 grade pe Richter, nu mai este nimic de comentat! Ura și sănătate la neamuri!
Ia de la Olguta 4000!
Am lucrat ca si consilier juridic timp de 10 ani. Sistemul juridic este mai putred decat va puteti imagina. In NIMENI din interior nu se poate avea incredere. De unde vreti judecatori la Curtea Constitutionala (CC) integrii, daca sistemul este putred?
Pe de alta parte. Profesional vorbind. CC este sacra. Fara ea Constitutia este la mana partidelor politice. Ea este cel mai mare castig post 1989. Problema este modul de recrutare a judecatorilor constitutionali. Partidele politice au prea multa putere in problema asta.
Eu as pune poporul sa aleaga judecatorii si tot poporul sa-i dea jos prin referendum. Iar dac CC are o pozitie, iar poporul alta sa se considere curtea demisa, iar Constitutia modificata. Eventual referendumul de demitere sa fie combinat cu unul de modificare a Constitutiei.
Dar sa te superi ca avem CC, dupa 50 de ani de comunism, asta arata ca nu prea ai inteles democratia si ca nu ti-e draga libertatea. Fara Curte Constitutionala este deschisa poarta spre dictatura sau spre anarhie.
Nu ne place PSD-ul. Ok. Dar nu distrugem democratia pentru ca nu putem astepta 4 ani. Inlocuind hotia cu anarhia distrugem tara. Indiferent ce pagube vor face campionii furtului si tradarii din Romania, nu vor echivala cu cea mai mare paguba: pierderea democratiei. Iar fara democratie adio LIBERTATE! Libertatea ti-o pierzi usor, dar o recastigi foarte greu.
Ganditi-va cat de penetrate sunt partidele politice de agentii de influenta ai marilor puteri. Fara CC care sa apere Constitutia devenim sclavi in propria noastra tara. Colonie fara drepturi scrie pe noi.
Pentru început, cine e autorul articolului Moise Guran sau Răzvan Mihăeanu. Sau amândoi sunt aceeași persoană…
În al doilea rând ce caută știrea asta aici? Văd prea bine (și cred că orice cetățean cu puțină inteligență vede la fel) că RumaniaMilitary e un oficios, însă este mai degrabă legat de partea militară și mai puțin de cea politică.
Publicitate pentry biziday și MG? Așa de prost merg ratingurile?
Este hilar și puțin dezamăgitor cum ambele platforme (ce se rivalizează, teoretic) adică resboiu și rumaniamilitary fac exact același lucru de ceva vreme și anume se transformă în ghiveci. S-a schimbat target-ul?
Pentru inceput, am avut articole preluate de Biziday si acolo unde am considerat interesant, am preluat si noi (asta e raspuns si pentru insinuarea total nepoliticoasa: „Publicitate pentry biziday și MG? Așa de prost merg ratingurile?”).
Apoi, nu-i frumos sa fii rautacios: ” Razvan Mihaeanu 10 martie 2017 – 18:15″ – este indicatia celui care a postat articolul la noi pe pagina. Imediat dupa este scris autorul iar la sfarsit sursa.
„ce caută știrea asta aici” – pai foarte probabil cine la publicat aici considera dezbaterea interesanta pe marginea subiectului.
„rumaniamilitary fac exact același lucru de ceva vreme și anume se transformă în ghiveci. S-a schimbat target-ul?” Nu, dar fiind platforma de dezbatere uneori anumiti „admini” considera ca ar fi interesant de dezbatut si alte subiecte. Am mai discutat si de demografie, de etnii si alte subiecte, si asta din 2011 incoace.
„S-a schimbat target-ul?”
Nu s-a schimbat nici un target. Ei se vor mapn-isti, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Numai ca acolo, la mapn, nu-s toti niste prosti, unii dintre ei mai si gandesc.
Cine se vrea MApN-ist in afara de cei angajati acolo?
Multi, mai putin cei care s-au mutat cu catel si purcel pe alte meleaguri.
De fapt, acestia din urma nici nu ar fi acceptati; Armata Romana nu a uitat episodul numit Alexandru Sturdza (1917). Recent, acest episod a fost scos de la naftalina.
Pe Romil nu cred ca sunt prea multi… si nici nu cred ca cei de la MApN sunt neaparat toti prosti, ci au mai mult o diferenta de viziune sau optica daca vrei sa-i spunem asa, ca sa ma exprim politicos 🙂
Exista o vorba romaneasca: „unde dai si unde crapa”. Ce-am scris eu si…ce-ai inteles dumneata. Inginereala e buna, dar acolo, la locul ei (m-a durut undeva de parerea unui inginer si drept urmare mi-a trantit masina o scandura in cap).
Tineti insa minte un lucru: primii care parasesc o corabie care se scufunda sunt…sobolanii. Am avut ocazia sa constat, din nou, acest lucru IERI.
Vrei sa iti descifreze careva toate astea? Apai cred ca e unul singur printre voi care are suficienta minte pentru asa ceva. E domnul cu filologia, care scrie frumos si bine.
In fine, ma las pagubas deoarece imi racesc gura de pomana. Ma duc sa-mi curat via.
Ce rost are sa ramai ultimul pe o corabie care se scufunda, in afara de cazul in care esti capitan cu onoare? „Capitanul” nost’ de-a fost si presedinte, chiar ne-a invitat sa plecam spre alte zari, ca se poate pleca liber, daca nu ne convine situtatia din tara… nu care cumva sa faca el si gasca lui si a celorlalti un pas inapoi, ci sa ne caram noi, astia care inca mai speram la altceva!
Auzi mai, tu n-ai ce face si debitezi prostii?
Si RD, o iei la vale iar? „MApN wannabe”…”cei plecati afara sunt tradatori”… vad ca nu scapi de puseurile astea.
Ha, e vorba de prudenta, nimic mai mult. Cand ti-o iei o data, sufli si-n iaurt.
Apropo, vad ca ti-ai revenit, ai din nou suflu. Daca vrei, iti iau din nou piuitul, la fel ca la povestea ninocicai.
?!?
Ia treceti voi doi pe lateral. Definitiv (adica pana va prinde sevrajul de blog si reveniti sub alte identitati).
Asta cu trecerea pe lateral cine a postat-o? George ?