Icoana de plumb a Cavalerilor Danubieni descoperită la Cioroiu Nou (jud. Dolj)

Cioroiu Nou este un sat din comuna Cioroiași din județul Dolj al Olteniei și se află în partea de sud-vest a județului, în Câmpia Băileștilor. Nu departe de această localitate s-au descoperit vestigiile unei așezări ce cuprinde mai multe niveluri de locuire (dacic, roman, medieval), dintre care cel mai extins este cel roman, de tip castru.

 Aici, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare se găseşte cea mai mare fortificaţie romană, ridicată pe o locație traco-geto-dacă cu o vechime de peste 4.000 de ani. Printre descoperirile importante făcute aici se poate aduce în atenția celor interesați o „icoană” din plumb veche de aproape 2000 de ani cu reprezentarea tainicilor „Cavaleri Danubieni”.

Arheologul Dorel Bondoc spune că în întreaga lume nu există mai mult de 40 de astfel de reprezentări ale acestor cavaleri. Această reprezentare a fost descoperită în cea de a noua campanie de săpături arheologice derulată la situl de la Cioroiul Nou. Ea se poate constitui în dovada clară a existenței cultului mistic al Cavalerilor Danubieni, zeităţi venerate în clandestinitate de daci.

Dezvăluind detalii despre modul de viaţă aristocratic al romanilor, despre ocupaţiile şi distracţiile acestora, aşezarea de la Cioroiul Nou pare, mai mult, să fi fost cel mai important punct de concentrare strategică din Dacia. Ceramica pictată din secolul al III-lea, răspândită în restul Imperiului Roman abia un secol mai târziu, numeroase monede folosite la schimburile comerciale, inscripţii şi cărămizi cu ştampila Legiunii a VII-a Claudia, toate aceste descoperiri definesc Cioroiul Nou drept cel mai important punct de concentrare strategică din zona nord-dunăreană.

Dacă despre modul de viaţă al romanilor cantonaţi în Câmpia Olteniei informaţiile erau oricum bogate, recenta descoperire a arheologului Dorel Bondoc vine să susţină o teorie mai veche, detaliată de cercetările renumitului istoric Dumitru Tudor: anume că, sub ocupaţia romană, locuitorii din sudul Daciei nu au adoptat şi divinităţile oficiale ale imperiului, ci, alături de colonişti, au dat naştere unui nou cult religios, cel al Cavalerilor Danubieni.

Este poate cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o vreodată. În lume nu există decât maxim 40 astfel de icoane, toate rămase un mister în ceea ce priveşte simbolurile întipărite. Este vorba de cei doi Cavaleri Danubieni care stau de-o parte şi de alta a Marii Mame a Zeilor, având deasupra soarele şi luna şi între – o masă cu trei picioare, pe care se află un peşte. O reprezentare spectaculoasă, foarte bine conservată, ce vorbeşte despre un cult care sigur nu era al romanilor”, a declarat Dorel Bondoc.

Icoanei de plumb i se alătură alte vestigii scoase la suprafaţă în timpul campaniei de săpături. Un set complet de veselă, cu farfurii, castroane, arzătoare pentru uleiurile aromate, oale, carafe şi obiecte din sticlă se adaugă ustensilelor pentru scris, monedelor sau pieselor de joc. Viaţa locuitorilor din aşezarea de la Cioroiul Nou nu era una comună. Mai-marii aşezării aveau rezervate, pentru relaxare, somptuoase bazine, pline cu apă încălzită prin podea.

Aici era un lux incredibil. Locuitorii veneau aici, se ungeau cu nişte uleiuri speciale şi apoi se curăţau cu aşa numitul strigillius. Abia apoi intrau în bazinele cu apă caldă sau rece. După îmbăiere ieşeau afară, stăteau pe bănci, socializau, se jucau ţintar sau alte jocuri. Acest lucru vorbeşte despre nivelul lor de civilizaţie, despre situaţia economică a aşezării, despre rangul şi importanţa ei”, a explicat arheologul Dorel Bondoc.

Satul doljean Cioroiu Nou va intra pe lista obiectivelor turistice ale UNESCO ca urmare a noilor descoperiri arheologice făcute aici. Conform ultimelor teorii, pe amplasamentul şantierului de la Cioroiu Nou s-a aflat cândva Malva, capitala Daciei Malvensis, al cărei amplasament este căutat de sute de ani. Cel mai concludent indiciu în favoarea acestei ipoteze este o inscripţie găsită aici care conţine numele Daciei Malvensis, singura inscripţie de acest gen din ţară.

În cadrul sitului au mai fost găsite elementele unei fortificaţii militare, un templu, o necropolă, terme şi clădiri administrative şi militare cu încălzire prin podea, statui, monede, piese metalice de fier şi bronz, arme şi inscripţii şi obiecte din ceramică. O altă inscripţie descoperită la Cioroiu Nou în 1938 plasează aşezarea în perioada lui Maximin Tracul, un împărat roman de origine tracică, care a condus imperiul între anii 235 şi 238. Ipotezele istoricilor spun că aici a fost cantonat şi comandantul Legiunii a VII-a Claudia.

Situl de la Cioroiu Nou este înregistrat în Lista monumentelor istorice ca aşezare daco-romană, castru roman şi monument cu elemente medievale. Deoarece înregistrarea s-a făcut greşit, terenul sitului a fost retrocedat ca arabil după 1990. Ulterior, Fundaţia „Alexis Project”, preocupată de istoria Olteniei, a cumpărat terenul de la proprietari şi l-a pus la dispoziţia arheologilor. Fundaţia „Alexis Project” a fost înfiinţată în 2002, cu scopul reabilitării siturilor arheologice din nord-vestul Olteniei, situate la confluenţa râurilor Jiu, Motru şi Gilort. Preşedintele Fundaţiei, Adrian Gheorghe, spune că lucrează cu o echipă de voluntari cu vârste şi profesii diferite, fără o calificare în domeniu, dar animaţi de dorinţa de a demonstra existenţa în zonă a continuităţii civilizaţiilor şi culturilor.

La Cioroiu Nou, Fundaţia „Alexis Project” vrea să organizeze, împreună cu autorităţile judeţene, un parc tematic, asemănător cu cel din Xanten- Germania. „Avem în principal trei obiective la Cioroiu Nou. Primul este continuarea lucrărilor la situl arheologic. În al doilea rând, (…) dorim să organizăm aici prima şcoală de arheologie aplicată, cu participarea specialiştilor de la Muzeul Olteniei. În al treilea rând, este vorba despre acest parc tematic, de tipul celui din Xanten care va fi un obiectiv important”, spune Adrian Gheorghe.

La Xanten a fost reconstruit un întreg oraş arheologic, cu castre romane, amfiteatre şi băi. Preşedintele Fundaţiei „Alexis Project” este de părere că locuitorii din întreaga zonă se pot bucura de această descoperire, pentru că un obiectiv turistic atât de valoros poate atrage mulţi turişti. „Avem şi oferta pentru introducerea obiectivului în patrimoniul UNESCO”, a mai precizat Adrian Gheorghe.

Conf. univ. dr. George Grigore

Sursa: cunoastelumea.ro

Vizionează aici emisiunea CULTUL CAVALERULUI TRAC:

26 de comentarii:

  1. dacopati cumva?

  2. https://verificasursa.ro/

    cunoastelumea.ro

    Cotidian ce ne oferă „informații de-a dreptul halucinante” încă din 1997. Titluri precum „Începe Jihadul între procurori!”, „Soros epurează Guvernul Ciolos!”, „Serviciile joacă noul guvern și apoi schimbă Garda!” și multe altele oferă garantat senzații țări cititorilor conspiraționiști.

  3. Nu pot sa cred ceea ce vad aici. Sun total dezamagit. Cum poti sa scrii „Dacopat” fara sa ai un scurt circuit neuronal? Ce mama naibii mai e si „verificasursa.ro” ? E o gluma de site. nu se poate aduce link-ul acelui site aici ca super argument. Ma simt ofensat. Cunoastelumea.ro are doar cativa ani nicidecum din 1997 asa cum scrie pe pagina aia idioata realizata tendentios. Cunoastelumea.ro aduce in discutie f. multe elemente din istoria noastra mai putin cunoscute sau total necunoscute de publicul larg. Acolo sunt invitati nume de marca, profesori, academicieni etc. care aduce la lumina informatii incredibile despre istoria noastra.
    Nicidecum nu poate fi „evitat” Cunoastelumea.ro. sau catalogat in bascalie.
    Nu te poti „bate” aici pt inarmarea armatei Romane, offset s.a.m.d. si in acelasi timp sa iti iei la misto trecutul poporului tau. Ceva nu se leaga.

    • Pai atunci ajuta-ne si pe noi cu informatia pe care n-am gasit-o eu cautand pe net: cine este „Conf. univ. dr. George Grigore”, adica la ce facultate preda si in ce este specializat?

      Multumesc!

      • Daca e asa o mare problema identitatea conferentiarului intri pe site si il intrebi direct pe Daniel Roxin in virtutea informarii corecte, deontologie, bla bla bla. si daca Daniel o da in barci atunci o sa-i bat si eu obrazul. Poate omul (conferentiarul) nu are feisbuc. De ce nu ne-am putea gandi si la varianta asta?

        • Vezi ca am scris o idee mai sus ca am gasit 3 „cadre universitare” cu numele asta sau Gheorghe in loc de George. Ideea de baza este ca orice persoana care este angajat la o facultate/universitate (de la asistent la profesor) are un cv public si la vedere ca asa e legea, trebuie sa stii cine te educa.

          Dilema mea este ca daca dl conferentiar este la UNEFS (adica la Sport) si are specializarea kinetoterapie poate sa scrie orice vrea dar in nume personal ca amator sau pasionat, pentru ca titlul nu-l ajuta cu nimic ci este cel mult o semi-inselatorie. Daca esti doctor in filozofie sau istorie si semnezi Dr. Cutare la un articol medical in forma e legal si unii chiar ar putea sa faca o confuzie dar asta nu te face medic.

          Mai e si alternativa ca omul asta pur si simplu sa nu existe si totul sa fie un fals, nu tin neaparat sa pun raul in fata dar alaturarea a doua nume comune si raspandite nu e un semn prea bun. Am intrat si pe site la redactie si ma asteptam ca atasat de numele respectiv sa fie un link cu cv-ul de la fac/univ unde preda sau a predat.

          E o parere, ti-am zis am cautat inainte sa scriu si n-am gasit pe nimeni cu numele asta legat de domeniu desi, repet, cam orice conf sau prof universitar este extrem de simplu de gasit cu cv cu tot.

        • Dannad, sint intre noi care nu folosim feisbuc, pentru ca nu totul se gaseste acolo, cu atit mai putin adevarul (de cele mai multe ori). Este posibil sa fie vorba despre acest domn – Conf. univ. dr. George V Grigore – autor al mai multor carti, intre care:
          http://www.librariaeminescu.ro/ro/isbn/606-93844-7-3/George-V-Grigore__Getii-de-aur.html
          http://www.libris.ro/vorba-lui-tanase-george-v-grigore-POX978-606-8357-19-5–p904168.html

          Acesta este CV-ul sau:
          http://www.spiruharet.ro/facultati/teatru/cadre/626f0c1ab789f57a4622952b112f6dea.pdf

          Si despre dinsul, pentru ca si-a facut pagina pe Wikipedia:
          https://en.wikipedia.org/wiki/George_V._Grigore

          Daca este vorba despre aceasta persoana, interpretez acest articol ca beletristica si PR. Fara suparare.

          • Mda, iata-ma si moderat. 🙂

          • Iulian, merci pentru efort, ai vazut ca gasisem si eu 3 „potentiali”, desi cel din link-urile tale este doar lector, nu conferentiar, cel putin cv-ului.

            Dar na, cum prezentul ne este o tragicomedie atunci si trecutul se cade sa fie interpretat de doctori … in Teatru! 😉

            P.S.1 Nu cred ca cineva isi face pagina pe wiki in care-si trece locul nasterii in Pitesti iar in cv spune ca este nascut in Ploiesti
            P.S.2 Prolific nenea asta si multilateral dezvoltat cum se zicea „pe vremuri”! De la codul lui da Vinci la arta teatrala, de la geti la ce mai vreti! Aferim!
            P.S3 Si pe mine m-a bagat la moderare, cred ca e de la plumbul de articol! 😀

        • Dannad, Radu, cred ca am raspuns la dilema referitoare la identitatea autorului; comentariul este la moderat din cauza linkurilor. 🙂

          Putina rabdare.

    • Nu are nicio treaba armata si economia cu placi de plumb sau alte artefacte descoperite prin pamantul patriei. Istoria antica ainca este grevata de minciunile comuniste, de scrierile lui N.Iorga si mai putin pe documente directe ramase. Spre deosebire de alte popoare, aici, noi avemgrija sa distrugem tot, sa nu fie piatra pe piatra. Betivanii aia de engleji mai au chetroaiele de la Stonehenge in picioare dupa 5000 de ani, noi lasam casele in care s0au nascut sau au locuit Enescu, Eminescu samdi, sa se darame. Iar din Sarmisegetuza, maaama ce temelii si pridvoare isi fac romanasii la viloantele pe care si le ridica din scormonitul cu detectoarele prin paduri

      • „Minciunile comuniste” sunt de fapt bucati mici de adevar scrise in nota nationalista, chestie ok pt. mine, daca e nationalista, dar e un adevar incomplet.
        „Betivanii aia de engleji mai au chetroaiele de la Stonehenge in picioare dupa 5000 de ani”
        Tasteaza in Google ” Stonehenge hoax” vei avea parte de o experienta interesanta 😉

        „Iar din Sarmisegetuza, maaama ce temelii si pridvoare isi fac romanasii la viloantele pe care si le ridica din scormonitul cu detectoarele prin paduri”

        E vina poporului? nu avem un minister al inculturii? ce natie a avut ministrii pe-acolo? nu cumva aia care spun ca istoria noastra e inventata si ca ei sunt buricul s.a.m.d.? Toti din jurul Romaniei isi inventeaza istoria si ne acuza tot pe noi cand scoatem cate un adevar la lumina. Sa fii Roman sa vb. Romaneste dar sa sustii ideile sau interesele altora mi se pare o mare anomalie in system.
        Ne trebuie un bun „anivirus”

        • Nu stiu de ce mie imi apar toate linkurile care aduc dovezi ca Stonehenge nu e hoax. 🙂
          http://wafflesatnoon.com/stonehenge-built-modern-times/

          Cred ca mai e si dupa om. 😉

          • haha. buna asta. dar e doar un articol. Ai citit si comentariile? uite unul:

            „Actually radio carbon dating cannot be used to measure the „age” of a stone construction. This is utter nonsense”

            Mi se pare de bun simt. E bine sa citim ambele parti ale monedei. Extragerea adevarului depinde de…Om? :))
            Scuze, sa nu cumva sa crezi ca imi sta in fire sa fiu rautacios. Peace.
            Subiectul e controversat, inca nu stim tot adevarul dar sa stii ca suntem mintiti in f. multe domenii, mai ales alea care fac bani.

  4. Io unu nu inteleg care e problema unora cu descoperirea asta, si care e treaba cu dacopatia blablabla?

    Adica, placute similare de plumb, cu reprezentari ale Cavalerilor Danubieni, s-au mai descoperit pana acum (plus reprezentari in marmura sau piatra etc). Deci nu vad care e problema, e vorba ca placuta ar fi falsa, ca acel cult nu a existat, sau ce?

  5. Nu imi voi cere scuze

    Insa intrevarea nu este daca unii sunt dacopati ci daca aia care viorbesc de „dacopatie” nu sunt cretinopati bolsevizati

    Despre Cioroiu Satul Cioroiu Nou aparţine de comuna doljeană Cioroiaşi. Preţioasele descoperiri arheologice care s-au făcut aici lansează cea mai spectaculoasă ipoteză : situl istoric din Cioroiu Nou adăposteşte ruinele Malvei, fosta capitală romană a Daciei Malvensis, căutată de sute de ani. Potrivit arheologului Florin Ridiche, cel mai concludent indiciu în favoarea acestei ipoteze este o inscripţie găsită aici care conţine numele Daciei Malvensis, singura inscripţie de acest gen din ţară. În cadrul sitului au mai fost găsite elementele unei fortificaţii militare, un templu, o necropolă, terme şi clădiri administrative şi militare cu încălzire prin podea, statui, monede, piese metalice de fier şi bronz, arme şi inscripţii şi obiecte din ceramică. O altă inscripţie descoperită la Cioroiu Nou în 1938 plasează aşezarea în perioada lui Maximin Tracul, primul împărat roman de origine barbară, care a condus imperiul între anii 235 şi 238. Ipotezele istoricilor spun că aici a fost cantonat şi comandantul Legiunii a VII-a Claudia.
    http://www.evz.ro/descoperire-uimitoare-in-dolj-satul-va-intra-pe-harta-turistica-a-unesco-1060373.html

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_de_la_Cioroiu_Nou

    Situl arheologic de la Cioroiu Nou, ce datează din secolul II p. Chr, este unul dintre cele mai importante monumente arheologice din judeţul Dolj, fiind o mărturie a stăpânirii romane în Dacia. Ansamblul arheologic de la Cioroiu Nou este alcătuit dintr-o villa rustica (DJ-I-m-A-07886.01) şi un castru roman (DJ-I-m-A-07886.02), fiind totodată primul sit arheologic vizitabil din judeţul Dolj.
    http://www.monumenteoltenia.ro/situl-arheologic-de-la-cioroiu-nou/

    Mai bine in docometu de la https://www.academia.edu/24320254/Dorel_Bondoc_CIOROIU_NOU.100_Descoperiri_arheologice_One_hundred_archaeological_discoveries_Craiova_2010 la pagina 91 , este plansa XIII care prezxinta 2 placute de plumb cu reprezentarea Cavalerilor Danubieni.
    Sigur ca http://www.academia.edu nu este Clic, Cancan sau Descopera.ro . Este ce se poate spune o „sursa serioasa” a carei credibilitate este greu de pus la indoiala si mai ales sa fie acuzata de „protoctronism”. Poate ca Bodnoc nu e o autoritate in materie insa pagina https://muzeulolteniei.academia.edu/dorelbondoc ne arata ca este cel putin un arheolog cu lucrairi la activ …. Poate ca Criaova nu este cea mai mare autoritate la Est de Viena insa nu cred ca Muzeul Olteniei accepta impostori.

    La o mica verificare datele in cauza – existenta unui castru , exitenta unor cladiri civile si existenta unor obiecte de cult inclus doua reprezentari ale Cavalerului trac sunt incontestabile….

    Ce au aceste descoperiri arheologice cu dacopatia si cu protocronismul?!
    Mai ales ca sunt relicve romane .. un castru – cum sunt naiba stie cate prin Evropia ? O vila rustica? Pai vedeam la nu mai stiu ce post TV cum inUK unii au construit intr-o vara o vial rustica inclus hipocauatu si baia! Or fi si ei dacopati si protocronisti ceausiti? Sau germanii? Ca din articol mi-a sarit in onchi un nume : Xantem, Caut pe wiki – aici nemtii au reconstruit partial un oras roman : Colonia Ulpia Traiana!!!

    Noi avem etnonimul de romani. Si tratam o decoperiea unui castru roman drept ce? Ceausism?!

    Pai asta arata un singur lucru : ca uni sunt spalati pe creier!
    Adica sunt sunt cretinopati bolsevizati!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *