28 iunie 1940, ziua cand am pierdut Basarabia fara sa tragem un singur foc de arma. Practic nici nu avem cu ce sa-l tragem, dotarea si in general starea Armatei fiind deplorabile. Am patit la fel in 1916, intrand in razboi prost echipati si prost instruiti, am repetat greselile inaintea celui de-al doilea razboi mondial, facem la fel astazi…
Suntem blestemati sa facem mereu si mereu aceleasi greseli, aceiasi coruptie, aceiasi incompetenta…
RoMilitary
Colonel Dr. Dan PRISĂCARU
Partea I
Cauze și antecedente
Înzestrarea și dotarea materială, factor esenţial al potenţialului de război, au constituit una din cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat Armata României în Primul Război Mondial, perioada interbelică și în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Cauzele sunt multiple, complexe, iar o analiză detaliată a acestora poate face obiectul unui studiu de caz distinct. În continuare, prezentăm doar câteva aspecte pe care le considerăm relevante din perspectiva impactului și consecinţelor neajunsurilor din acest domeniu asupra capacităţii combative a trupelor și potenţialului de război al României în anii 1935-1940.
După Marea Unire din 1918, timp de aproximativ 15 ani, înzestrarea armatei, crearea și dezvoltarea unei industrii proprii de apărare au ocupat un loc secund în preocupările factorilor de decizie politică, România înregistrând mari întârzieri în acest domeniu. La începutul deceniului al patrulea al secolului al XX-lea, statul român era în situaţia de a nu-și putea procura de pe piaţa internă decât în cantităţi modeste armamentul, tehnica și echipamentele destinate apărării ţării.
În acest sens, trebuie menţionat faptul că în perioada interbelică, pe problematica înzestrării armatei, a existat o dispută continuă între două modalităţi de abordare care erau diametral opuse prin conţinutul lor. Prima se referea la promovarea ideii de dezvoltare a unei industrii naţionale de război, considerată ca singura cale de a obţine o independenţă economică, cel puţin în domeniul militar, fără a fi condiţionaţi de importurile din alte state. A doua modalitate evidenţia slaba dezvoltare a industriei românești, imposibilitatea acesteia de a furniza tehnica și echipamentele necesare armatei, și considera că înzestrarea cu astfel de materiale nu se putea realiza, la data respectivă, decât prin importuri.
Apreciem că disputa dintre cele două curente de opinie avea o doză însemnată de exagerare, întrucât înzestrarea armatei nu se putea baza numai pe importuri, dar nici nu putea apela în exclusivitate la resursele interne, deoarece industria naţională era în curs de dezvoltare și nu avea capacitatea de a onora în timp scurt cerinţele foarte mari din domeniul apărării naţionale.
În același timp, trebuie menţionat faptul că planurile de dezvoltare a unei industrii naţionale de apărare nu au putut fi materializate, în primul rând, din cauza dificultăţilor financiare care au grevat bugetul ţării, îndeosebi în perioada imediată încheierii Marelui Război. În Memoriul tehnic depus de România la Ministerul de Finanţe francez, la 16 iulie 1929, în legătură cu Planul „Young”, se arăta că situaţia economică și financiară care a rezultat (în urma Primului Război Mondial – n.n.) a obligat România la o politică de restricţii, astfel că a fost imposibil în perioada de după război de a reconstrui utilajul său industrial și agricol, ca și căile ferate […]. Mai mult, lipsită de mijloace, România se găsește în imposibilitatea de a proceda la refacerea lucrărilor necesare unei exploatări indispensabile economiei naţionale.
Cheltuielile foarte mari de organizare și unificare administrativă, absolut necesare în urma Marii Uniri din 1918, trebuiau efectuate în condiţiile unui buget secătuit. O astfel de situaţie nu avea cum să nu influenţeze negativ și capitolul apărare naţională.
În anii 1919-1920, guvernele României au contractat împrumuturi de la statele aliate, în special pentru acoperirea plăţilor impuse prin tratatele de pace și a celor destinate importului de produse alimentare necesare consumului populaţiei. România, Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia trebuiau să plătească aliaţilor suma de 2,5 miliarde coroane aur ca datorii de eliberare a teritoriilor fostei monarhii austro-ungare. Vintilă Brătianu aprecia că abia la sfârșitul anului 1927 erau îndeplinite, în linii generale, cele trei condiţii esenţiale – echilibrul bugetar, reglarea datoriilor din străinătate, realizarea unei balanţe comerciale active – pentru ca România să atace cu toată încrederea chestiunea consolidării monetare și, prin urmare, să poată fi luată în calcul și înzestrarea armatei.
Redresarea situaţiei economice a fost de scurtă durată, deoarece criza economică din anii 1929-1933 a lovit puternic și România. În 1933, venitul naţional a scăzut cu 52,2% comparativ cu anul 1927 din cauza diminuării cu aproximativ 60% a preţurilor la principalele produse de export ale României (cereale, lemn, petrol). În aceeași perioadă, datoria publică a statului român a crescut continuu, după cum urmează:
| Anul | Venit national
pe cap de locuitor |
Indice | Anuitatea externa
(in miliarde lei) |
Indice |
| 1928 | 11546 | 100 | 4 | 100 |
| 1929 | 11105 | 96 | 5.4 | 130 |
| 1930 | 8099 | 71.1 | 5.2 | 130 |
| 1931 | 6086 | 52.6 | 6.1 | 152 |
| 1932 | 5610 | 48.5 | 4.8 | 120 |
Din cauză că acoperirea anuităţilor datoriei publice externe devenea aproape imposibilă, guvernul român a fost nevoit să negocieze, la Paris, cu creditorii străini, în perioada decembrie 1932-februarie 1933, pentru a identifica modalităţile de ieșire din impas. Datoria publică, ce reprezenta până la 28% din bugetul ţării, și așa redus după război și afectat sever de criza economică din anii 1929-1933, a determinat ca și cheltuielile din domeniul apărării naţionale să fie mult sub necesarul realizării unui program minimal de înzestrare.
Situaţia bugetului alocat anual armatei în perioada 1922-1931 se prezintă astfel:
| Anul | Creditele armatei
din bugetul statului |
Bugetul general
al statului |
Procentul din bugetul general reprezentat de creditele armatei (%) |
| 1922 | 1.707.502.148 | 10.498.283.482 | 16.27 |
| 1923 | 3.117.619.465 | 19.565.729.767 | 15.93 |
| 1924 | 3.574.700.663 | 42.000.000.000 | 14.89 |
| 1925 | 4.423.650.797 | 31.750.000.000 | 13.62 |
| 1926 | 5.024.650.787 | 42.527.971.700 | 11.89 |
| 1927 | 6.904.180.000 | 53.467.228.900 | 12.91 |
| 1928 | 7.830.500.000 | 55.957.755.000 | 13.75 |
| 1929 | 7.930.500.000 | 55.569.755.000 | 14.17 |
| 1930 | 9.092.700.000 | 68.710.283.079 | 13.23 |
| 1931 | 10.204.029.661 | 69.668.251.378 | 14.66 |
| Total general | 59.711.033.351 | 432.844.838.306 | 13.79 |
În anul 1932, când criza economică și financiară era la apogeu, se înregistrează cele mai scăzute sume alocate armatei din întreaga perioadă interbelică, respectiv 11,66% din bugetul general al statului.
Comparativ cu alte ţări europene, România se situa aproape pe ultimul loc în ceea ce privește bugetul repartizat armatei, astfel: Polonia aloca 33,7%; Italia – 29,3%; Franţa – 26%; Bulgaria – 23%; Iugoslavia – 22,7%; Cehoslovacia – 18,2%; România – 13,79%.
În aceste împrejurări dificile, o serie de trusturi și companii străine căutau să speculeze dificultăţile financiare și economice ale ţării pentru a prelua, în condiţii dezavantajoase pentru statul român, diferite active și resurse.
Mitiţă Constantinescu, guvernator al Băncii Naţionale a României în perioada 1935-1940, afirma în acest sens următoarele: Ofertele de împrumuturi, de concesiuni, de arendări a forţelor productive ale ţării nu mai conteneau. Unii cereau petrolul românesc pe 90 de ani, pentru a ne împrumuta în schimb cu o mână de bani, alţii cereau regia drumurilor și a căilor ferate; alţii monopolurile statului; alţii minele de cărbuni; alţii, bălţile și pescăriile statului etc., ca și cum ţara era scoasă la mezat, pentru incapacitatea incurabilă de a se administra și lecui de criza economică, chiar a doua zi după ce fusese capabilă și dăduse dovadă de eroism și supreme sacrificii, dovadă că știa și vrea să realizeze unirea tuturor românilor.
Ca urmare, în anul 1928, peste 70% din capitalul investit în industria metalurgică era de provenienţă străină: uzinele „Reșiţa”, „Copșa Mică” și „Cugir” erau sub controlul capitalului englez, reprezentat de concernul „Vikers”; Societatea „I.A.R.” era controlată de capitalul francez; întreprinderile metalurgice „Astra” Arad, „Vulcan”, „Romlac”, „Titan”, „Nădrag”, „Călan” și altele se aflau sub controlul capitalului italian, austriac și maghiar. Situaţia era asemănătoare și în alte ramuri industriale.
Adepţii ideii de pătrundere a capitalurilor străine în economia românească au încurajat și comenzile de material de război la uzine din afara ţării, unele dintre acestea efectuându-se în condiţii dezavantajoase pentru statul român. Cazul cel mai cunoscut îl constituie contractele de achiziţie de armament și muniţie încheiate de guvernul Iuliu Maniu, cu Uzinele „Škoda”, la 17 martie 1930, și cu uzinele „Schneider” din Franţa, la 17 iulie 1930.
Contractul „Škoda”, în valoare de aproximativ 5,5 miliarde lei, se adăuga altor comenzi militare anterioare către aceleași uzine și care totalizau suma de 15 miliarde lei. Dacă aceste contracte ar fi fost finalizate în forma iniţială, statul român ar fi pierdut imensa sumă de 7,5 miliarde lei, deoarece preţurile materialelor comandate erau de câteva ori mai mari decât cele practicate de uzinele românești sau de alte firme din străinătate.
De asemenea, unii factori de decizie militari au apreciat că o mare parte din armamentul comandat în străinătate, în anul 1930, nu întrunea condiţiile tehnice necesare pentru a putea fi fabricat la uzinele de armament din ţară, iar Uzinele „Škoda” și „Vikers” nu urmăreau altceva decât să împiedice crearea unei industrii de armament în România pentru a nu pierde monopolul în sud-estul Europei.
Astfel, în Studiul Inspectoratului Tehnic al Armatei Române, din 5 martie 1931, asupra proiectului de contract cu Uzinele „Škoda” se arăta că uzinele cehoslovace nu urmăresc crearea unei industrii de război serioase în România, deoarece crearea unor uzine „Škoda” în România cu preţul distrugerii începuturilor realizate până azi de Reșiţa, Făgăraș, Copșa Mică, Cugir și Dicio – Sân-Martin nu poate aduce prosperitatea industriei noastre de război.
În cadrul aceluiași studiu se atrăgea atenţia că procedeul apelării la importul de armament din străinătate nu este cel indicat și nici cel just și că el nu poate să aibă decât rezultate dăunătoare, atât armatei în general, cât și industriei noastre de război, în special. Autorii memoriului concluzionează că prin comanda de furnizare de puști-mitralieră și tunuri de către Uzinele „Škoda”, Comandamentul Superior al Armatei a renunţat definitiv la dotarea ţării cu industrie de război.
Sub presiunea puternică a opiniei publice, în luna decembrie 1931, guvernul Nicolae Iorga a fost obligat să modifice clauzele contractului semnat în martie 1930.
Pe lângă Afacerea Škoda și alte contracte oneroase precum Afacerea Fero-Chimica sau Afacerea Fokker au scos în evidenţă corupţia și culpabilitatea unor factori de decizie politici și militari, care au fraudat statul român cu sume mari de bani, au întârziat procesul de înzestrare a armatei și crearea unei industrii naţionale de apărare. Potrivit Memoriului din 5 martie 1931, aceste afaceri erau expresia crizei de conștiinţă prin care trecem și mai ales a diluării răspunderilor, consecinţă a viciilor de organizare.
În același timp, trebuie menţionat faptul că, pe lângă insuficienţa fondurilor alocate pentru înzestrare, ca urmare a dificultăţilor economico-financiare ale ţării, o a doua cauză a întârzierii creării industriei naţionale de apărare a constituit-o utilizarea resurselor de la buget și din împrumuturile externe pentru achiziţii de armament și tehnică de luptă, preponderent din străinătate, în detrimentul producerii acestora în ţară.
O altă cauză a întârzierilor a fost aceea că deţinătorii români de capitaluri, ca de altfel și cei din alte state, erau interesaţi de plasarea acestora în ramurile industriale în care investiţiile erau relativ reduse și rata profitului rapidă și sigură. Din acest punct de vedere, investiţiile în industria alimentară, textilă, a pielăriei etc., care dispuneau de cantităţi mari de materii prime în ţară și de forţă de muncă ieftină, au cunoscut, în întreaga perioadă interbelică, o dezvoltare continuă. Erau printre puţinele segmente industriale care puteau intra în competiţie cu producătorii străini. În schimb, industria grea, îndeosebi cea metalurgică, legată direct de crearea potenţialului de apărare a ţării, nu a beneficiat decât într-o măsură redusă de sprijin bancar și investiţii de capitaluri.
Ca urmare, ar fi fost necesar ca statul român, ca beneficiar principal al industriei de apărare, să intervină și să susţină diferenţa de cost a producţiei de armament autohtone, care avea preţuri mai mari decât cea de import. Acest lucru nu s-a întâmplat decât într-o măsură redusă, astfel încât, la aproape un deceniu și jumătate de la Marea Unire, România nu își putea asigura mijloacele de luptă necesare din producţie internă decât într-o proporţie minimală, fiind dependentă în cea mai mare parte de importuri.
Lucreţiu Pătrășcanu, aflat pe o poziţie ideologică diferită faţă de elita conducătoare din perioada interbelică, va sintetiza totuși cu obiectivitate situaţia creată, afirmând următoarele: Burghezia liberală înţelegea foarte bine protecţia „industriei naţionale” atunci când era vorba de zahăr, hârtie, uleiuri vegetale și alte articole de acest fel, pe care le produceau fabricile ei. Dar nu înţelegea să plătească în numele acestui ideal „naţional ” un preţ dublu la mașinile și uneltele pe care industria metalurgică la producea în ţară, când s-ar fi putut aproviziona mult mai ieftin din străinătate.
Ritmul lent în care autorităţile acţionau pentru creșterea capacităţii de apărare a ţării și trecerea la producţia autohtonă a materialelor de război a făcut obiectul interpelărilor și criticilor din Parlamentul României. Astfel, la 18 ianuarie 1932, senatorul de drept, generalul Nicolae Petala, apreciind că oricare va fi războiul viitorului, România va f i o cetate asediată […] și redusă a se apăra cu propriile ei mijloace, îl întreba pe ministrul de Război în legătură cu politica militară a guvernului: Ce rezerve de arme, de muniţiuni și materiale de luptă se găsesc astăzi acumulate pe teritoriul nostru? Și mai ales, ce mijloace avem a produce la noi, cu propriile noastre puteri, eventual chiar în timpul războiului și în faţa agresiunii, armamentul necesar apărării ţării?
În același timp, generalul Petala aducea grave acuzaţii Ministerului de Război pentru că Uzinele „Copșa Mică – Cugir”, în care s-au investit sume mari, nu lucrează la capacitatea proiectată, dar în schimb se importă armamentul care s-ar putea fabrica în ţară.
La rândul său, senatorul Vasile Urzică adresa următoarea întrebare ministrului de Război: Din comenzile de multe sute de milioane care se fac în f iecare an în străinătate, nu s-ar f i putut și nu s-ar putea ca de aceste comenzi să beneficieze și uzinele naţionale?
Relevante pentru definirea concepţiei factorilor de conducere ai statului pentru inzestrarea armatei o reprezintă și ponderea cheltuielilor pentru acest capitol din totalul fondurilor alocate apărării naţionale. Astfel, în anul 1921, 98,60% din buget era destinat cheltuielilor pentru întreţinere și doar 1,40% pentru înzestrare. În anul 1931, din totalul de 10.204.029.661 lei alocaţi Ministerului de Război, numai 15% s-au alocat achiziţiei de mijloace de luptă, restul fondurilor fiind necesare achitării soldelor și întreţinerii trupei. Prin comparaţie, în anul 1931, Polonia aloca pentru înzestrarea armatei 45% din totalul bugetului apărării, Iugoslavia – 35%, URSS – 33%, Japonia – 31,4%, Germania – 30,1%, Franţa – 29,8%, Cehoslovacia – 25,5%, Bulgaria – 23%. De asemenea, din datele publicate de Societatea Naţiunilor privind cheltuielile militare rezulta că România aloca pentru întreţinerea armatei cele mai reduse fonduri dintre toate statele europene. Spre exemplu, comparativ cu România, Germania cheltuia pentru fiecare soldat de 7 ori mai mult, URSS de 5 ori, Franţa de 3,5 ori, Italia de 3 ori, Iugoslavia de 2 ori.
Din datele prezentate rezultă că, după 15 ani de la sfârșitul Marelui Război din anii 1914-1918, armata era aproape în imposibilitatea de a-și îndeplini misiunea de apărare a independenţei și integrităţii teritoriale a României Întregite. Planurile de apărare elaborate de Marele Stat Major deveneau inoperante, în condiţiile în care nivelul de dotare și pregătire a trupelor se situa la aceste cote scăzute.
Locotenent-colonelul Ion Cernăianu, unul dintre cei mai valoroși teoreticieni militari români din perioada interbelică, caracteriza starea Armatei Române ca fiind: o situaţie dureroasă cu care este greu să ne obișnuim, dar reală până la brutalitate (s.n.).
Ion Antonescu și șocul reformei în Ministerul Apărării Naţionale
În condiţiile deteriorării climatului internaţional și ascensiunii forţelor revizioniste și revanșarde, devenite o evidenţă începând cu deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, starea de nepregătire a armatei a generat îngrijorări legitime în rândurile clasei politice și a unor segmente din opinia publică. Se contura din ce în ce mai evident faptul că România Mare va deveni victimă sigură a tendinţelor revizioniste ale vecinilor de la graniţele de Vest, Sud și Est.
În baza Înaltului Decret nr. 3057 din 29 noiembrie 1933, generalul de brigadă Ion Antonescu, la data respectivă comandantul Diviziei 3 Infanterie, a fost numit, începând cu data de 1 decembrie 1933, subșef al Marelui Stat Major, cu delegaţie provizorie de șef al Marelui Stat Major. Sprijinit de Partidul Naţional Liberal, în frunte cu I.Gh. Duca, și acceptat de regele Carol al II-lea, desemnarea lui Ion Antonescu în acest post cheie al oștirii, se datora calităţilor sale de excepţie evidenţiate încă din anii Războiului de Întregire Naţională, prestigiului de care se bucura în rândurile factorilor de decizie politică, cadrelor armatei și în opinia publică românească, cât și încrederii de care beneficia în rândul aliaţilor României. De asemenea, numirea lui Ion Antonescu, un foarte bun organizator și cunoscut ca o persoană energică și autoritară, avea legătură cu imperativul trecerii, de urgenţă, la reorganizarea și modernizarea armatei, rămasă mult în urmă din acest punct de vedere în raport cu cele ale altor state europene. La sfârșitul anului 1933, România nu era în măsură să mobilizeze decât cel mult 10 divizii, fapt cu implicaţii deosebit de grave pentru apărarea ţării.
La preluarea mandatului, Ion Antonescu aprecia că armata se afla într-o stare deosebit de precară din următoarele cauze: haosul pe care l-a produs legislaţia numeroasă, improvizată și nearmonizată, rău studiată și rău aplicată; hidrocefaliei; birocraţiei care s-a dezvoltat și continuă să se dezvolte în detrimentul corpului principal al oștirii; servituţilor care au supt toată seva și care au sporit și sporesc continuu în detrimentul armatei, pe care se sprijină cu adevărat apărarea naţională și care astăzi primește resturile și chiar deșeurile naţiunii; bugetului rău studiat și rău aplicat; lipsei unui plan precis de ansamblu al pregătirii statului pentru apărarea lui; lipsei unui plan propriu de organizare, dotare, de încadrare și de pregătire de război, adaptat condiţiunilor generale, nevoilor și posibilităţilor actuale; lipsei continuităţii în toate ramurile de activitate care privesc, direct și indirect, vastul organism de care depinde, direct și indirect, apărarea de astăzi și de mâine a statului.
La 9 ianuarie 1934, Ion Antonescu înaintează ministrului Apărării Naţionale un studiu în care atrăgea atenţia asupra necesităţii adoptării unor măsuri urgente, ca urmare a noilor condiţii politico-strategice europene, după cum urmează: Procesul de regrupare a statelor, în raport cu poziţia adoptată faţă de revizuirea tratatelor, a dus la declanșarea unei formidabile curse a înarmărilor. Pentru cei rămași în urmă nu mai este nici un moment de pierdut. Nu numai că dreptul lor, obţinut cu atâtea îndelungate sacrif icii, dar însăși existenţa, libertatea, le sunt periclitate fără putinţă de salvare[…]. Experienţa trecutului a demonstrat până la evidenţă o sumă de adevăruri care interesează, în special pe cei nepregătiţi, astfel: nu e suficient să nu vrei războiul pentru ca să fii la adăpostul lui; cine are interese să nu provoace, așa cum este cazul nostru, nu va putea evita de a nu fi provocat; singura garanţie contra provocării este, însă, permanenta și completa pregătire pentru război.
Pentru generalul Ion Antonescu modernizarea armatei viza, în principal, două omponente: una teoretică, referitoare la pregătirea ofiţerilor de stat major și însușirea de către aceștia a tot ce avea mai bun gândirea și tactica militară și dotarea armatei cu armament și tehnică de luptă moderne, provenite fie din import, fie de la o industrie specială creată în ţară.
Constatând existenţa unor neconcordanţe grave între planurile de campanie și cele de mobilizare care, bazate pe date teoretice, nu ţineau cont de necesităţile reale, Ion Antonescu a dat dispoziţii, la 20 ianuarie 1934, ca în întocmirea ipotezelor de război, cele două planuri să intre în vigoare la aceeași dată. Noul șef al Marelui Stat Major considera situaţia găsită ca fiind anormală, întrucât o eventuală mobilizare găsea România cu un plan de campanie vechi și cu două planuri de mobilizare; unul nou, care nu putea f i aplicat și altul vechi, care nu mai corespunde nevoilor. În consecinţă, Ion Antonescu a dispus măsuri de remediere a anomaliei și de întocmire în cele mai bune condiţiuni a ipotezelor, care era, în fapt, menirea esenţială a Marelui Stat Major.
Împreună cu alţi generali și ofiţeri, economiști și oameni politici, Ion Antonescu a căutat să identifice soluţii de îmbunătăţire a nivelului de înzestrare a armatei. Propunerile înaintate în acest scop Consiliului Superior de Apărare a Ţării, la 21 februarie 1934, au atras atenţia conducerii statului, iar la 9 martie 1934 s-a hotărât întocmirea de urgenţă a unui studiu asupra necesităţilor de dotare a armatei, a surselor de aprovizionare și a mijloacelor materiale și financiare cerute de un astfel de program.
Între argumentele raportului din 21 februarie 1934, Ion Antonescu insera și următoarele consideraţii: Ciocnirile tot mai accentuate între diferitele naţiuni apropie perspectiva unor conflicte uriașe și se impune să examinăm în ce măsură le putem face faţă. Acest examen trebuie să f ie cu atât mai sever cu cât este considerat că, deși România duce o politică cu totul pașnică, interzicându-și orice scopuri agresive, totuși părţi importante din teritoriul ei formează obiectul unor revendicări din ce în ce mai precis conturate.
La 12 martie 1934, propunerile Marelui Stat Major erau analizate de Consiliul Superior al Apărării Ţării, convocat sub președinţia regelui Carol al II-lea. Președintele Consiliului de Miniștri, Gh. Tătărăscu, aprecia situaţia externă ca foarte gravă și adăuga că fără a f i alarmist, cred că înarmarea noastră trebuie să fie preocuparea oricărui om politic conștient de răspunderea ce o are. Referitor la căile prin care urma să se realizeze înzestrarea rapidă a Armatei Române la cerinţele câmpului de luptă modern, Gh. Tătărăscu se situa pe aceeași poziţie cu generalul Ion Antonescu, susţinând că, în afara resurselor interne, trebuie apelat la sprijinul Franţei prin: a) Gratuitate; cu persoana chemată și cu reprezentanţii calif icaţi din guvernul francez vom vedea în ce măsură răspund la apelul nostru. Când noi contribuim cu sânge, ei sunt datori să contribuie cu ajutor militar; b) Ce nu poate da cu titlu de împrumut, să dea din ce are în depozite, urmând ca după întrebuinţare, în scopul știut, să le restituim; c) Ce nu poate ceda, pe credit lung și cu preţ redus.
Concluzia principală care rezulta din intervenţia premierului român era aceea că se lua în calcul posibilitatea și chiar probabilitatea unei intervenţii militare comune româno-franceze pentru apărarea prevederilor tratatelor de pace încheiate la Paris în anii 1919-1920. De asemenea, se considera că este de datoria Franţei să sprijine efortul militar românesc subordonat unui obiectiv ce nu viza nemijlocit numai interese proprii, ci securitatea în zona central și sud-est europeană. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor va evidenţia că, din păcate, Franţa nu-și va onora decât în foarte mică măsură angajamentele de susţinere a ţărilor mici și mijlocii din centrul și sud-estul Europei în faţa pericolului agresorilor.
În perioada 9 martie-15 noiembrie 1934, generalul Ion Antonescu a prezentat factorilor de decizie politici și militari numeroase alte memorii referitoare la dotarea insuficientă a armatei, precum și propuneri de remediere a situaţiei existente. Astfel, în Memoriul din 19 iunie 1934, șeful Marelui Stat Major cerea ca în cel mai scurt timp să se completeze lipsurile în materiale bune, fără de care unităţile nu puteau face faţă necesităţilor operative.
La 20 iunie 1934, în Prefaţa la Planul general al organizării armatei, înaintată președintelui Consiliului de Miniștri, Ion Antonescu atrăgea atenţia asupra următoarelor aspecte: Ţara este astăzi într-o totală imposibilitate de a se apăra, dacă va f i atacată. Armata este complet dezarmată, pseudoinstruită și demoralizată. Dacă va f i chemată astăzi să apere frontierele, va f i cu toate sacrif iciile de vieţi ce i se vor cere, care vor f i pe cât de numeroase pe atât de inutile, un dezastru militar unic în istoria popoarelor. După el va urma cu siguranţă, la scurt interval de timp, dezastrul social și economic, care ne va costa nu numai graniţele României Mari, dar ne va duce la situaţia de a nu ne putea opri nici la cele ale României din 1916 […]. Dacă o facem imediat avem putinţa, sper eu, de redresare. Nu e nevoie numai de bani. Oricâţi vom avea, cu sistemul actual se merge la dezastru. Pe lângă bani, trebuie un plan, o voinţă fermă, continuitate și energie în aplicarea lui. Și înlăturarea fără milă a farseurilor, a prevaricatorilor, care, ridicându-se la conducere prin alte mijloace decât acelea pe care le au meritele, trecutul și munca, trebuie alungaţi.
Totodată, la 23 iunie 1934, Ion Antonescu îl atenţiona pe Gh. Tătărăscu asupra faptului că lipsurile și nevoile armatei sunt enorm de mari. În privinţa lipsurilor, Antonescu considera că unele puneau în pericol siguranţa acoperirii (dislocarea defectuoasă a unităţilor sau a resurselor lor de mobilizare), executarea la timp a concentrării grosului forţelor (lipsa unei apărării antiaeriene permitea aviaţiei inamice să întrerupă, prin bombardament, concentrarea trupelor), slăbirea considerabilă a puterii de luptă a unităţilor și marilor unităţi (lipsa puștilor mitraliere și a obuzierelor de câmp), imposibilitatea de a lupta a unor mari unităţi (nu posedau materiale pentru protecţia contra gazelor și nici muniţie). Ca urmare, Marele Stat Major solicita o utilizare cât mai judicioasă a fondurilor, eliminarea lipsurilor care periclitau acoperirea și concentrarea și puneau marile unităţi în inferioritate pe câmpul de luptă, amânarea pentru o perioadă mai îndepărtată a acelor lipsuri care se puteau completa, în timp util, prin comenzi în ţară sau prin rechiziţii.
Ion Antonescu avea ca obiective prioritare întreprinderea unor măsuri radicale care să aibă ca finalitate îmbunătăţirea sistemului naţional de apărare al cărui instrument de bază era reprezentat de armată. Măsurile preconizate de acesta vizau recuperarea decalajelor în pregătirea și înzestrarea marilor unităţi și unităţi ale Armatei Române, astfel încât acestea să fie în măsură să treacă în timp scurt de la starea de pace la cea de război. Totodată, intenţiona să stârpească din rădăcini, cu biciul și fără milă pe impostori, incompetenţi și pe cei care s-au ridicat la treptele de conducere prin alte mijloace decât acelea pe care le dă trecutul, meritul și munca lor(s.n.).
Din nefericire, avertismentele șefului Marelui Stat Major nu au avut efectul scontat. Nici regele Carol al II-lea, nici premierul Gh. Tătărăscu nu numai că nu l-au sprijinit pe Ion Antonescu, dar au acceptat tacit insinuările și calomniile care îl vizau, contribuind astfel la demisia sa.
În legătură cu această situaţie, Ion Antonescu a semnalat regelui Carol al II-lea următoarele: În 1933 am fost numit, fără să cer și fără să umblu, în postul de mare răspundere din capul Statului Major. Mi-a fost dat să sorb, și încă din plin, și din otrava unei astfel de situaţii. A doua zi după ce am pornit la muncă, calvarul a început. Surâzătoarea bandă care pusese mâna pe Ministerul de Război a început să mă sâcâie, să mă exaspereze. Faimosul general Tătărăscu a avut îndrăzneala să-mi spună în faţă „Sunteţi sâcâit ca să vă exasperaţi și să plecaţi singur”. De la locul în care era generalul Antonescu, simţea și știa totul. Era deci periculos. Nu puteam f i doborât prin nepriceperea, prin neactivitatea sau prin faptele mele, s-a recurs la clasica și eterna mișelie, s-a recurs la intrigă și calomnie.
Exasperat de piedicile care i se puneau și de rezistenţa acerbă la schimbare a unor reprezentanţi din conducerea superioară a armatei, la 7 decembrie 1934, Ion Antonescu și-a înaintat demisia din funcţia de șef al Marelui Stat Major. În acest sens, în scrisoarea din 7 decembrie 1934, adresată lui Gh. Tătărăscu, Ion Antonescu menţiona: Dat f iind această situaţie care mă împiedică total de a lucra, fiindcă trebuie să mă apăr la fiecare pas, găsesc că a mai persevera în a rămâne în capul instituţiei este de a contribui la anihilarea activităţii ei și să mă fac părtaș la dezastrul moral și militar pe care-l pregătim cu astfel de ignobile și criminale procedee. Putregaiul este așa de mare, încât a rămâne în mijlocul lui înseamnă a-mi lega și eu numele de un dezastru care e inevitabil, dacă continuăm sistemul și metodele actuale. Avertismentele șefului Marelui Stat Major se vor adeveri, din nefericire, în vara anului 1940.
Autorităţile aprobă imediat cererea și, în baza Înaltului Decret nr. 3377 din 12 decembrie 1934, însărcinarea generalului de brigadă Ion Antonescu de a îndeplini funcţia de subșef al Marelui Stat Major încetează pe 11 decembrie 1934.
Plecarea forţată a generalului Ion Antonescu de la conducerea Marelui Stat Major a fost interpretată negativ de opinia publică românească și de aliaţii României. Cazul a fost dezbătut intens în Parlamentul României, iar răspunsul ministrului Apărării Naţionale, generalul P. Angelescu, a fost vag și neconvingător.
Se încheia astfel, o primă etapă din activitatea generalului Ion Antonescu la conducerea celui mai înalt post de conducere militară al ţării. Încercările lui de a moderniza sistemul militar românesc au produs un adevărat șoc în rândul birocraţiei inerte și bine ancorate în structurile centrale și teritoriale ale armatei.
Rezistenţa la schimbare, interesele mărunte, șicanările permanente, intriga și calomniile dirijate împotriva sa, îl vor determina pe Ion Antonescu să-și înainteze demisia din funcţia în care a fost numit în decembrie 1933. Dar semnalele trase de acestea nu puteau rămâne fără urmări. Chiar dacă măsurile întreprinse ulterior nu vor avea dinamismul și anvergura iniţiatorului lor, ele vor marca totuși un pas înainte în procesul de recuperare de către Armata Română a decalajelor și întârzierilor în procesul de întărire a capacităţii de apărare a ţării.
Norii războiului, deși încă departe, se apropiau cu repeziciune și ameninţau independenţa și integritatea teritorială a României Mari.
Articolul a aparut in numarul 3(61) / 2013 al publicatiei Document, buletinul Serviciului Istoric al Armatei.
Romania Military:
Pentru ca e foarte lung, dar si foarte interesant, vom publica articolul in doua parti.
Este socant sa afli ca tot ce traim de vreo 25 de ani s-a mai intamplat in istoria noastra, pana la nivel de detaliu, in perioada interbelica, iar decidentii nostri politici si militari de azi nu au invatat nimic si repeta aceleasi erori.
Data trecuta s-a terminat cu sute de mii de morti si 50 de ani de comunism, ne intrebam cum se va termina de data asta.
Colonelul Dan Prisacaru este autorul volumului „In avanpostul luptei pentru supravietuire” apărut la Editura Militara. O carte cu informatii la fel de interesante privind situatia din acea perioada. O recomand.
Multumesc pentru informatie. Am reusit sa cumpar cartea de la E mag
Se pare ca este in ADN-ul nostru chestia asta cu furaciunile din banii statului . Din cate se stie situatia Armatei era un dezastru atunci ca si acum . Deja-vu .Macar atunci a iesit un om si a spus care este treaba si ce trebuie facut. Atunci ca si acum politicul si-a bagat picioarele in ea de Armata . Nu a interesat pe nimeni si s-a terminat cum stim ca s-a terminat . Cu tara ciopartita . Acum aceiasi chestie . Cedeti ca ii intereseaza pe dracnea sau tradiceanu de Armata ?? Ei abia asteapta sa ia banii alocati MAPN si sa-i arunce catre clientii partidului . Numai uitati-va la nominalizarile pentru ministru Apararii si o sa ne dam seama cat ii intereseaza pe politicieni situatia Armatei…
pentru a invata din lectile istoriei trebuie sa dechizi si niste carti,de citit nu de tarot…sa studiezi si altceva decat etichete de sticle .
Eu unul nu deplang situatia politicienilor interbelici ce si-au lasat oasele in inchisorile comuniste….nu poti fi o viata nabab si sa nu platesti pentru asta.
N-au fost toti nababi. Si stii foarte bine ce fel de judecati faceau „tribunalele poporului” in acei ani. Maniu, Bratianu, Ion Mihalache, Mihail Manoilescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr ofiterii armatei regale deveniti martiri nu au fost nababi.
Exista un pret pentru fiecare esec si oamenii astia l-au platit.
Marea majoritate au primit ce au meritat. Cativa au scapat …
Dar nu au fost judecati corect de catre „tribunalele poporului”, nu li sa dat prezumtie de nevinovatie, au fost tratati ca „dusmani ai poporului” sau dusmani ai orinduirii” sau „sionisti” sau „elemente dusmanoase” etc. Cat despre conditiile de detentie si tortura, nu mai vorbesc.
Bine ai venit in lumea reala …
Presupun ca tie procesul de la Nuremberg ti s-a parut corect si echitabil, nu ?
Procesul de la Nuremberg a fost net superior fata de „Tribunalele poporului”. Mai ales ca cea mai mare parte a nazistilor de rang doi nu au facut multi ani de puscarie si apoi au trait in libertate.
Au trait in libertate pentru ca erau extrem de folositori castigatorilor frontului de vest. Toti au fost folositi in prima linie impotriva „ciumei rosii”.
Oameni de stiinta nazisti au fost folositi de catre anglo-americani dupa razboi. Restul nazistilor de rang doi si trei si-au trait vietile si au murit fara a mai fi deranjati.
Evident nu pentru ca au fost nababi, au suferit prin Aiud, Pitesti s.a.m.d. Ci pentru ca au avut o gandire si actiune politicianista orientata spre beneficiile marunte de partid, cu toate ca cei mai multi dintre ei cunosteau suficient de bine, cum merg lucrurile pe lumea asta. Sunt sigur ca suferinta lor morala a fost dublata de „revelatiile” avute in puscarie.
Din punctul meu de vedere, problema sta in „individualismul romanesc”, care a dinamitat permanent orice forma de asociere in vederea dezvoltarii comunitatii. Iar istoria ne da o multitudine de exemple in acest sens.
Oamenii politici din acele vremuri aveau o cultura superioara – din toate punctele de vedere – celor care „conduc” Romania astazi
Au suferit la Aiud, Pitesti s.a.m.d pentru ca au fost condamnati de niste tribunale ilegale intr-un regim comunist adus de tancurile sovietice. Si la un loc cu ei au suferit si alte milioane de romani, liberali, taranisti, legionari, sionisti.
Au suferit pentru greselile lor. Finlandezii au fost mai destepti decat fosta noastra elita politica si militara.
Finlandezii nu erau la fel de importanti pentru Stalin ca romanii si Balcanii in general.
Au suferit la Aiud pentru ca au pierdut razboiul. Daca il castigau nu sufereau pe niciunde. Dreptatea nu are nici o legatura cu asta.
„Daca il castigau nu sufereau pe niciunde”
Daca nazistii castigau razboiul nu cred ca taranistii, liberalii, sionistii ar fi avut o viata usoara, din contra ar fi existat posibilitatea sa fie inchisi sau chiar omorati de catre autoritatile progermane de la Bucuresti sau chiar de catre nazisti.
„Au suferit la Aiud pentru ca au pierdut razboiul”
Au suferit pentru ca au fost condamnati pe nedrept ca fiind criminali de razboi sau dusmani ai poporului fara nicio dovada..
nababi n-au fost toti politicienii interbelici, dar au fost multe loaze,
multi palavramentari leberali si taranisti au fost doar pioni pt. linistea conducerii partidului care fura si se infrupta in voie din bujetu de stat,
planurile militare nu aveau nici un pret intre cele doua razboaie – afacerea skoda
carol al ii-lea si-ar fi dat si creierii pt. orice muiere,
trebuie sa multumim din inima leberalilor, taranistilor si la restu care au ocupat scaunele in palavramemt intre cele doua razboaie, dar n-au facut nimik pt. dotarea armatei, numele bulevardelor patriei le rasplatesc somnu,
din nefericire, suntem in aceiasi situatie,
avem un palavrament consistent prin numar,
ultimele propuneri de ministrii ne arata ca nu avem nevoie de neuroni,
inzestrarea ramane cum am stabilit: 2 avioane la Constanta, inca 2 la Fetesti, mai punem 2 la Campia Turzii, ceva aparate scoase din uz pe la Craiova si Timisoara, inca 2 la reparatii pe la Bacau, 12 la guvern in pdf, inca vreo 28 in pdf la ministeru de aparare – inseamna ca avem arma aviatie,
nu se poate sa fie atat de rau cum vor sa spuna dusmanii poporului,
las ca vine acuma nou ministres de aparare si ne spune cum multinationalele au oprit inzestrarea si incorporarea – fraieresc angajatii sa munceasca cand pot mai bine sa doarma prin armata, sa fie platiti, dar sa nu faca nimik,
iubesc tradarea dar urasc pe tradatori.
PS: Antonescu a facut multe lucruri bune, dar din nefericire a facut si mult rau,
un singur evreu, tigan, cetatean al patriei daca a fost ucis ca sa dea bine la nemti sau a fost predat nemtilor pt. a fi lichidat este prea mult,
iar trenurile mortii si Odesa sunt episoade negre pt. noi,
nu poti sa inchizi ochii cand mor oameni nevinovati, mai ales daca sunt cetateni ai patriei tale
toata stima pt. memoriu lui Antonescu trimis rejelui in 40 pt. ca arata pregatirea de lupa si spiritu combativ a conducatorilor de unitati din Moldova de peste Prut:
Maiestate, Țara se prăbușește. În Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare…
Problema nu este doar cu dragnea si tariceanu, problema este cu toti, oricare ar fi fost la putere acum, facea fix la fel. PNL? serios? sunt vai de mama lor, iar USR, ai caror fan declarat am fost, am strans si semnaturi pt ei…sunt buni pt circ, ma uitam la ce au facut pana acum in parlament, pai in afara de bascalie si circ, nimic altceva, asadar, repet, oricare ar fi avut acum puterea, era fix la fel. Boala o avem in suflet.
Pana nu ne vom vindeca de propriile noastre boli,pana nu ne vom scoate morții si scheletii din dulap,nu avem sanse.suntem condamnați sa repetam aceleasi greseli ale istoriei.acea si situație doar anii sa u schimbat.
O elocutiune care e ca si astatinul: frumoasa, dar fara scop sau folos.
Ceea ce s-a intamplat atunci ar trebui cu atat mai mult sa fie un averstisment pentru actuala clasa politica, altfel vor ajunge in aceeasi situatie.
Pentru ca the winner takes it all!
Dar ca sa intelegi asta trebuie sa fi invatat in scoala…
Interesanta ciclicitate, criza au avut, razboi au avut, criza am avut, razboi sper sa nu…
O cauza importanta a dotarii slabe cu armament a fost si ocuparea Cehoslovaciei de catre Germania, Ungaria si Polonia in 1938, fapt care a dus la disparitia principalei surse de armament din exterior. De exemplu germanii nu au mai vrut sa onoreze o noua comanda de tancuri Skoda R2 catre Romania dupa 1938. De asemenea, Romania importa artilerie si mitraliere din Cehoslovacia, lucru care nu a mai fost posibil dupa 1938.
Asta nu a fost o cauza ci o consecinta.
Ai nostri s-au trezit in ultimul moment sa dea comenzi, cand ar fi trebuit sa dezvolte industria nationala mai devreme si doar sa completeze cu importuri acolo unde nu reuseam sa producem ceva de calitate sau in cantitati suficiente.
A fost si cauza si consecinta. 🙂 Daca nu-si baga Hitler „coada” in Cehoslovacia nu am fi ramas fara principala sursa de armament din exterior, iar Cehoslovacia chiar facea blindate bune, la fel si artilerie. Mai ales ca s-a destramat si Mica Intelegere si astfel Ungaria a avut libertate de manevra in privinta Transilvaniei.
Cand decizi sa faci achizitii de asemenea marime, nu pui toate ouale intr-un singur cos, mai ales cand cosul de langa casa lui Hitler.
Nu au facut eforturi suficiente pentru a obtine deschiderea unor linii de productie in tara, in conditiile in care cantitatile erau mari iar cehii ar fi castigat oricum o caruta de bani din licente si din instruirea personalului, livrarea de materiale strategice si din instruirea ulterioara a artileristilor.
Germania nu s-a trezit dintr-o data ca invadeaza Cehoslovacia, acolo au fost evolutii care s-au derulat pe multi ani. Serviciile de informatii, diplomatii si analistii au dormit in ghete iar noi am dat comenzi unor uzine care puteau fi ocupate oricand.
„nu pui toate ouale intr-un singur cos, mai ales cand cosul de langa casa lui Hitler.”
Problema era ca blindatele franceze erau mai scumpe decat cele cehoslovace. In plus blindatele franceze trebuiau aduse cu vaporul la Constanta, in timp ce blindatele cehoslovace erau aduse pe calea ferata peste granita comuna.
„iar cehii ar fi castigat oricum o caruta de bani din licente si din instruirea personalului, ”
Nu cred ca cehoslovacii ar fi fost dipusi sa vanda licente de fabricatie pentru tancurile lor cele mai noi Romaniei, deoarece Cehoslovacia era in relatii bune cu URSS, avand chiar un tratat de prietenie si ajutor cu sovieticii.
Eroule , Italia intrase in razboi cu o flota aeriana mare , dar invechita . A fost construita din timp, si la declansarea otilitatilor si-a dovedit ineficienta . In loc sa se faca o dotare echilibrata, pe masura dezvoltarii . La tancuri, idem . Daca tot vorbim de cei care au dat comenzi din timp .
Si dupa lipsa viziunii din perioada interbelica , comuna ( geanta latina , vorba lui Gheorghe Braescu ) , la momentul adevarului si corijarii greselilor – la ei lipsa materiilor prime , la noi lipsa industriei .
NB – oameni care au rationat corect am avut si unii si altii – dar nu a fost ceva general acceptat .
Aviatia era o arma unde se inova de la un an la altul. Totusi, nici sa nu produci avioane deloc, ca macar sa-ti poti pregati pilotii pe ele si, in paralel, sa-ti califici forta de munca in domeniul aeronautic, nu era o solutie.
In Romania s-a construit mult, s-a inovat dar a lipsit o mana de fier care sa concentreze energiile si sa asigure finantare pentru un program performant. Ce s-a facut pentru avionul de vanatoare a fost prea putin si prea tarziu, succesul initial IAR80 fiind o gaselnita desteapta a catorva pasionati si mai putin rezultatul unor programe de dezvoltare sustinute financiar de stat.
In schimb, la artilerie, branduri, armament individual, mitraliere, munitii evolutiile nu au fost atat de abrupte iar contracte facute din timp, plus cumparare de licente si deschiderea de linii in tara ne-ar fi scutit de situatia in care am ajuns la declansarea razboiului.
La branduri si tunuri AT existau licente cumparate , si linii de fabricatie , desi de capacitati reduse. Insa bineinteles s-au ivit orgolii, dezorganizare , interese obscure, poate chiar tradare : spre exemplu tunul AT Schneider mod. 1936 cal 47 mm a intarziat cu 2 ani la intrarea in dotare , datorita tergiversarii contractarii aparatului de ochire . Si in 1940 am avut nevoie de el , si nu l-am avut .
Corect !!
Italia , mai precis armata italiana si furnizorii (in special Fiat) , au avut o bizara „fixatie” cu biplanele. Excelente insa din 1935 depasote de monoplane. FIAT G 50 a fost produs la ordinul expres al „politicului” insa cam in scarba
Marea Bitanie s-a dotat în 1937 cu avioane biplane Gloster Gladiator și au avut noroc că au renunțat la ele începând din 1938, dacă ar fi fost mai reușite poate că ar fi renunțat să mai ia Hurricane și Spitfire așa de repede și ar fi fost descoperiți mai târziu la Bătălia Angliei
Italienii și-au modernizat armata în anii 30′ când aveau la nivelul de atunci una dintre cele mai moderne armate, dar care i-a costat după aia când nu au mai fost în stare să se remodernizeze la nivelul celorlalți, neavând resursele necesare. Poate că singurele lucruri care le-au câștigat italenii de la armata lor au fost reclama care și-au făcut-o în timpul ăla când defilau cu tehnica lor (peste ce aveau nemții atunci!) și faptul că au reușit să îi zdrobească apoi pe etiopieni
@Musoiu
Dupa ce au dormit pe ei , au crezut in garantiile Frantei si UK, au preferat importurile, si alea la preturi umflate, dumneata le cauti scuze?!
Ce scuze au oare cei din ziua de azi ?!
Nu caut scuze, am prezentat doar faptele.
scuza ca au fost votati
ca au facut un program de inzestrare frumos in pdf,
si ca armata n-a tusit pana in prezent legat de lipsurile inzestrarii,
Bine zis.
e ușor să o faci pe deșteptul acum când știi ce și cum dar atunci lucrurile erau mai nuanțate, e de discutat dacă și cât de umflate erau prețurile, pentru că în perioada aia toți au început să se înarmeze și e clar că au început să crească prețurile, iar românii au cerut în general caiete de sarcini cum au crezut ei că e mai bine, lucrul care i-a mai costat în plus
problema lor a fost că au ales ca furnizor principal Cehoslovacia care a fost cedată de Franța și Anglia nemților, de aici au pornit majoritatea problemelor în aprovizionare, dar din toți producătorii ăștia erau cei mai buni pentru nevoile lor
poate cea mai mare greșeală a lor a fost că s-au bazat mult prea mult pe Franța, cea care a distrus alianțele în care era România prin politica ei externă și care nu au putut să ofere armamentul cerut (pe care nu îl aveau nici ei!), dar ar fi fost greu să nu facă așa pentru că datorau mult prea multe Franței
cum necum nivelul de înzestrare la infanterie la nivelul anului 40 se apropia de ce aveau britanicii (și majoritatea celorlalți europeni), problemele ce le mai mari le aveau la artilerie și mai ales cea antitanc
Şocantă asemănarea între vremea de atunci şi situaţia de astăzi. Astăzi nu pare să avem pe cineva cu impetuozitatea lui Ion Antonescu, personaj istoric pe care eu unul nu îl prea stimez, dar care se află la ani lumină faţă de ceea ce pot eu observa în clasa politică şi elita militară de astăzi. Să mă ierte cei faţă de care greşesc şi care totuşi se zbat, cu inimă bună, să nu se mai repete istoria.
Țările fără o industrie puternică în spate nu pot susține un conflict armat serios. Armata Română evită să cumpere armament românesc și face o mare greșeală. După o săptămână de conflict serios nu mai ai nici F16 si nici Pirania și nici nu o să-ți mai vândă nimeni armament, nici măcar o șaibă de schimb. Din import ar trebui cumpărat numai armamentul care un poate fi dezvoltat și produs de industria locală.
Am avut industrii, puternice, si au fost distruse dupa 1990. Totul trebuie reconstruit.
Eu cred ca am putea acum revitaliza o parte din industria nationala de aparare, nu este prea tarziu niciodata. In cazul in care s-ar si cheltui cei 2% din PIB, cu ceva investitii in companiile care mai exista si cu ceva parteneriate externe cred ca s-ar putea face unele produse competitive. Nu trebuie sa producem toata gama de armament, ci macar cateva pe catre strategii armatei le cred cele mai importante si sa ne concentram pe ele. Mai ales ca contextul pare destul de favorabil.
Se incepuse anul trecut destul de bine, la nivel de intentie, cu Transportoarele blindate (Moreni-Rheinmetall ) si corvetele (la Damen). Normal ca nu le construiesti 100% in tara, dar daca vine razboiul peste tine mai ai specialisti, ai mentenanta, piese de schimb, componente pe stoc din care mai poti sa repari/produci.
Asa ca eu cred ca posibilitati sunt, doar sa vrea cineva sa le puna in practica
Pe de alta parte, sunt unii care ti-ar spune ca din import poti iesi mai ieftin, vezi cazul Australiei.
La noi nu exista o viziune si un plan strategic. Daca investesti serios in industria de aparare, da, este posibil sa te alegi cu un produs mai scump decat cel din import. Aici trebuie luate in calcul mai multe aspecte:
– ca poti sa faci tu mentenanta produsului
– il produci intr-o cantitate nelimitata de un tert (cat ai tu nevoie)
– creezi locuri de munca
– stimulezi cercetarea si noile tehnologii
– aplici in industria civila tehnologiile din industria de aparare
S-ar putea ca beneficiile de mai sus sa iti acopere diferenta de pret
De acord, insa, ca sa citez pe un respectiv: se MERITA sa fugaresti acele beneficii? Daca o industrie se dezvolta cu sprijin de la stat, nu se cheama ca e non-competitiva? Ca daca era competitiva, aparea singura, ca firul de iarba. O industrie de armament ca a Italie sau Cehie are sute de ani.
Se plecă de la o ipoteză greșită – că trebuie cumpărat armament. Problema trebuie pusă în felul următor – am o sumă limitată de bani – cum pot obține efectul militar maxim și cât de eficiente sunt acțiunile pe care le pot duce la bun sfârșit cheltuind suma respectivă.
Analiza de cost trebuie făcută pe întreaga durată de viață a produsului militar, incluzând grad de operaționalitate, cost mentenanță, eficiență pe câmpul de luptă, etc.
Spre exemplu – am cumpărat 16 Panhard 4×4 din import, înainte de asta trebuia să ne asigurăm dacă nu sunt și alte soluții oferite de industria internă cum ar fi recondiționarea și remotorizarea unor vehicule TABC79. Să analizăm toate costurile și beneficile. Poate de aceiași bani am fi avut nu 16 ci 30 de TAB-uri mult mai eficiente din punct de vedere militar.
Despre asta este vorba.
Cum foarte bine ai scris: „Analiza de cost pe întreaga durată de viață a produsului militar, incluzând grad de operaționalitate, cost mentenanță, eficiență pe câmpul de luptă”. Nu poti sa ai in vedere doar pretul initial, mentenanta este de multe ori, pe durata de folosire, mai „scumpa” decat produsul.
La fel trebuie sa ai in vedere daca acel producator, pe timp de razboi, mai poate ori vrea sa iti trimita (inclusiv moduri de aprovizionare) ce si cat ai nevoie (de la capacitate de productie pana la vointa politica). De ex: daca importi muntia de MLRS este clar ca ai renuntat la folosirea eficienta a acelei arme (datorita consumului mare de rachete nu o sa poti face aprovizionarea in nr. suficient).
TABC79 ++ .
http://smg.mapn.ro/SIA/14_Inzestrarea_Armatei_vol_2.pdf
Am mai pus link-ul, fiecare poate sa citeasca si sa-si formeze propriile opinii .
Documentul care dezvaluia carentele armatei romane dupa campania Odesei s.a discutat aici mai demult, pun un link catre un document mai putin cunoscut , se pare realizat dupa primele saptamani de campanie :
http://culoriletrecutului.ro/2016/08/29/luptele-din-basarabia-1941-un-document-zguduitor-22-greselile-comandantilor-romani/
Socant. Si erau inca in Basarabia, nu la Stalingrad.
„În special la coloane și diferite formațiuni de servicii, s-au găsit oameni murdari, nespălați, nebărbieriți și în cea mai destrăbălată ținută posibilă.”
„Animalele nu sunt îngrijite, sunt extenuate în marșuri fără rost, caii nu sunt adăpați și hrăniți la timp, iar alții sunt cu noroiul uscat pe ei de zile întregi.”
„S-au văzut cazuri când soldații au împușcat populația civilă pentru pretinse agresiuni inexistente; măsurile contra agresorilor nu vor fi luate decât de autorități și de comandanții de unități, numai în caz de vădită agresiune, sabotaj etc.
Soldații care vor fi prinși că execută singuri, fără să fie atacați (deci, în legitimă apărare), vor fi sancționați pe loc, fără cruțare.”
Cateva observatii:
„Redresarea situaţiei economice a fost de scurtă durată, deoarece criza economică din anii 1929-1933 a lovit puternic și România. În 1933, venitul naţional a scăzut cu 52,2% comparativ cu anul 1927 din cauza diminuării cu aproximativ 60% a preţurilor la principalele produse de export ale României (cereale, lemn, petrol).”
„Ca urmare, ar fi fost necesar ca statul român, ca beneficiar principal al industriei de apărare, să intervină și să susţină diferenţa de cost a producţiei de armament autohtone, care avea preţuri mai mari decât cea de import. ”
Afirmatiile de mai sus se bat cap in cap.
„O altă cauză a întârzierilor a fost aceea că deţinătorii români de capitaluri, ca de altfel și cei din alte state, erau interesaţi de plasarea acestora în ramurile industriale în care investiţiile erau relativ reduse și rata profitului rapidă și sigură.”
Absolut normal in orice forma de capitalism, vezi exportarea unei bune parti din industria Vestului in Asia. Daca nu le permiti sa faca asta, vei fi acuzat ca nefiind capitalist, si, teoretic, e pe buna dreptate. Free economy, nu?
„Totodată, intenţiona să stârpească din rădăcini, cu biciul și fără milă pe impostori, incompetenţi și pe cei care s-au ridicat la treptele de conducere prin alte mijloace decât acelea pe care le dă trecutul, meritul și munca lor”
„Rezistenţa la schimbare, interesele mărunte, șicanările permanente, intriga și calomniile dirijate împotriva sa, îl vor determina pe Ion Antonescu să-și înainteze demisia din funcţia în care a fost numit în decembrie 1933.”
Pt cineva care era atat de pornit sa faca schimbare, se pare ca avea obrazul cam subtire. Intentia e inutila daca actiunea nu se petrece.
„În același timp, trebuie menţionat faptul că, PE LANGA insuficienţa fondurilor alocate pentru înzestrare, ca urmare a dificultăţilor economico-financiare ale ţării, o a doua cauză a întârzierii creării industriei naţionale de apărare a constituit-o utilizarea resurselor de la buget și din împrumuturile externe pentru achiziţii de armament și tehnică de luptă, preponderent din străinătate, în detrimentul producerii acestora în ţară.”
Pe langa ala ma scoate din minti. Procentual, cat la suta din lipsa de dotare a armatei se datoreaza lipsei de bani, si cat din utilizarea ineficienta a resurselor? Calculezi ce i-ar fi trebuit armatei, faci costul acelor chestii trebuincioase, si observi la sumele alocate, cat ar fi putut fi indeplinita in conditii optime de utilizare (care ar constitui procentul ce tine ineficienta) si cat ar fi ramas oricum neacoperit (care ar constitui procentul ce tine de lipsa de bani). E un studiu, ar trebui sa studieze ceva, nu doar sa imi povesteasca.
„În acest sens, trebuie menţionat faptul că în perioada interbelică, pe problematica înzestrării armatei, a existat o dispută continuă între două modalităţi de abordare care erau diametral opuse prin conţinutul lor. Prima se referea la promovarea ideii de dezvoltare a unei industrii naţionale de război, considerată ca singura cale de a obţine o independenţă economică, cel puţin în domeniul militar, fără a fi condiţionaţi de importurile din alte state. A doua modalitate evidenţia slaba dezvoltare a industriei românești, imposibilitatea acesteia de a furniza tehnica și echipamentele necesare armatei, și considera că înzestrarea cu astfel de materiale nu se putea realiza, la data respectivă, decât prin importuri.
Apreciem că disputa dintre cele două curente de opinie avea o doză însemnată de exagerare, întrucât înzestrarea armatei nu se putea baza numai pe importuri, dar nici nu putea apela în exclusivitate la resursele interne, deoarece industria naţională era în curs de dezvoltare și nu avea capacitatea de a onora în timp scurt cerinţele foarte mari din domeniul apărării naţionale.”
E o disputa care are loc si astazi. Chiar acu cateva luni, cineva de pe alt site mi-a demonstrat ceva contrar opiniei ca offsetul ar fi bun. Si nu a primit nici o replica ca lumea. Deci cine are dreptate? (Mie imi pare rau ca duelul e ilegal. As pune adeptii ambelor idei intr-o camera comuna sa se bata cu sabii, pana iese un invingator. „Duelatul” in opinii e la fel de inutil ca aerobicul pe care il facea vecina ca sa slabeasca: nu are efect fizic. Sunt curios cine si-ar pune gaj viata pentru opinii 🙂 ).
„cat la suta din lipsa de dotare a armatei se datoreaza lipsei de bani, si cat din utilizarea ineficienta a resurselor?”
http://foaienationala.ro/armata-romn-perioada-interbelic.html
„Timp de un deceniu şi jumǎtate armata românǎ a folosit armamentul rǎmas din timpul Primului Rǎzboi Mondial, depǎşit tehnic şi uzat din punct de vedere moral. Abia în iulie 1934 s-a înfiinţat Ministerul Armamentului, care a fost desfiinţat în februarie 1937. În octombrie 1938 s-a înfiinţat Ministerul Înzerstrǎrii Armatei, în fruntea cǎruia a fost numit Generalul Iosif Iacobici, iar din februarie 1939 economistul Victor Slǎvescu. În însemnǎrile sale zilnice, ministrul Victor Slǎvescu noteazǎ impresiile culese cu ocazia vizitelor fǎcute în mai multe unitǎţi militare şi fabrici de armament. Citǎm pe cele din aprilie 1939: La Divizia de Artilerie din Arad: „Multe lipsuri. Nici o armǎ nouǎ la trupe”. În Bucureşti, la fortul Bragadiru: „plin de muniţii. Halul în care se gǎsesc aceste muniţii mǎ umplu de jale”. La Atelierul Central de Confecţii al Armatei: „O impresie de jale. Maşini vechi, murdǎrie, lipsǎ totalǎ de organizare”.”
„Cercetǎtorii militari au stabilit cǎ în preajma rǎzboiului lipsurile erau considerabile: 25-75% la micul echipament; 40-59% la îmbrǎcǎminte; 25-60% la marele echipament; 8-37% la obiecte de cazarmament etc”
AHA!-finally, niste cifre. Ok, acum treb sa stabilesc cat ar valora asta si corelez cu bugetul. De asemenea, treb sa aflu cat ar fi costat procurarea lor din industria romana, versus straina.
„cat ar fi costat procurarea lor din industria romana, versus straina.”
Ia aminte ca industria romana in 1940 nu producea blindate, nici artilerie grea iar productia de IAR-80 abia incepuse in 1939. De asemenea nu fabricam vase de lupta.
Si atunci despre ce vorbim? 🙂 De ce sunt numiti tradatori daca nu puteau sa le produca in tara, iar bani sa puna o industrie pe picioare nu erau (aparent)?
Sunt numiti tradatori din cauza coruptiei aparatului administrativ si a unei mari parti a ofiterilor precum si in proasta gestionare a banilor, si asta s-a vazut in slaba dotare cu armament si cedarea fara lupta a unei treimi din tara. dupa ce am ramas fara aliati.
@Checkmate
Tradatori pt. ca:
– atat importul (era mai scump de produs ca in tara) cat si productia interna (comezile mici date industrei nationale – “Uzinele „Copșa Mică – Cugir”, în care s-au investit sume mari, nu lucrează la capacitatea proiectată, dar în schimb se importă armamentul care s-ar putea fabrica în ţară.” – exista un nr. sub care devine din ce in ce mai scump sa produci) au fost mai scumpe decat daca s-ar fi produs in tara.
Nu trebuia neparat statul sa investeasca dar:
Investitia in industria grea este costisitoare si cum statul prefera sa importe nici cei care aveau bani nu riscau sa ii investeasca in fabrici iar guvernul sa nu le cumpere productia. Consetintele au fost:
-mentinerea unei stari de inapoiere economico-sociale (industria aduce cu sine cresterea gradului de alfabetizare, dezvoltarea mediului academic, cultural sau medical);
-nedezvoltarea industriei grele care ducea la aparitia sau dezvoltarea si al altor fabrici si/sau industrii a afectat PIB-ul si bugetul (mai putine taxe si impozite colectate atat de la fabrici cat si de la muncitori sau familiile acestora cand cumparau cele necesare).
Consecinta fireasca, mai putini bani disponibili pt. buget (dezvoltare), armata si inarmare.
Ca sa citez pe acel cineva: daca armamentul produs in Ro era atat de bengos, de ce nu l-au exportat? De ce au considerat statul roman ca fiind singura piata? (in fine, atunci discutia se referea la Saur, si la eforturile Moreniului, dar e aplicabil si aici). La urma urmei, cehii exportau mult mai mult decat foloseau pt ei. Idem si italienii.
Ca sa exporti trebuie sa te ajute statul:
-sa il cumpere, macar sa fie in dotarea armatei tale altfel este aproape imposbil mai ales cand tu nu ai traditie caci industria deabia se infiinta;
-pt. o firma privata este mai greu sa exporte, guvernele prefera sa discute cu alte guverne ca sa obtina si alte avantaje;
-statul trebuie sa ofere garantii, ca nu da poimaine firma faliment si tu nu mai ai unde sa faci mentenanta sau nu mai are cine sa finalizeze contractul.
Cel mai bine este ca firmele de armament sa fie, majoritar ori 50%/50%, de stat sau macar cumva si statul implicat in acea firma (evident, trebuie sa ai un stat). Mai conteaza si traditia (direct sau indirect) care nu se prea poate obtine fara ajutorul statului la inceput. Este foarte greu ca tu firma nou infiinta sa poti face export de armament.
Saur si alte produse authtone a avut clienti…..
In Cehia exista o firma numita Retia, fac modernizari de radare sovietice (din care avem si noi, de altfel), rachete de diverse feluri, etc. Genul dupa care se plangea zilele trecute pe pagina despre electromecanica sau cum ii cheama pe aia.
Stii ce scrie pe pagina lor? Uite asta:
We have realised projects in more than 40 countries around the world.
Asta inseamna sa ai oameni, calitate si sa fii recunoscut.
Printre altele au facut digitalizarea a cca 40 de radare in Vietnam si le-au furnizat alora licenta pentru asta. Au lucrat nu doar in Cehia si Slovacia ci si in Egipt, Polonia, Finlanda si dupa cum scrie mai sus in multe alte tari.
Asta inseamna „resursa umana”, asta inseamna „nivel mondial”, fireste nu esti Lockheed sau Raytheon dar nu esti nici un milog care vede conspiratii mondiale impotriva lui. Joci intr-o liga mai mica dar esti un castigator, faci bani pentru societate si pentru tine si poti progresa. Nu sugi bani de la societate ca sa produci niste gunoaie pe care nu le vrea nimeni.
Oricare produs de calitate are o sansa mare sa fie vandabil pe o anumita piata! Daca nu reusesti sa vinzi nimic, nicaieri problema s-ar prea putea sa fie la tine si nu la clienti. Ca e produsul depasit, nefiabil, ca nu te zbati sa gasesti clientii potriviti nici nu mai conteaza, desi mai mereu e o combinatie a tuturor celor 3 de mai sus.
Nu puterea mondiala Cehia a fortat Vietnamul sa lucreze cu Retia, ci firma aia s-a zbatut si a prezentat un produs competitiv si a castigat 40 de milioane de dolari pe modernizarea a 41 de radare. Unde era firma romaneasca miloaga, producatoare de hartie si de promisiuni cand Vietnamul a scos contractul asta pe piata? Apropos, radare ca alea avem si noi deci nu era ceva ilogic sau imposibil de realizat. Macar de s-ar duce naibii undeva si ar incerca ceva doar ca ei stau doar cu mana intinsa la buget, la subventie si la lipsa de concurenta.
Ai oameni, tehnologie, esti tare? Poti sa faci si proiecte civile, poti sa faci multe lucruri.
Doar ca ei n-au decat fumuri, prostie in cap si laudatori la fel de „realizati” profesional ca si firmele astea „strategice”.
Mie pe 25 ale lunii nu-mi plateste statul taxele si nici nu-mi da amanare o zi. Atunci, eu de ce sa hranesc (inclusiv) din banii mei niste ratati dovediti?
Cum am zis marea putere mondiala Cehia le-a facilitat astora proiecte in 40 de tari de pe glob:
http://www.military-retia.eu/en/
Retia este o firma infiintata din 93 deci are o anumita traditie. Nu cred ca poti sa sti cine este in spatele ei (este sau nu o firma a seviciilor secrete) si cat a fost ajutata de stat (i-a cautat statul or serviciile clienti, au dat garantii pt. ea, ce comenzi a dat statul)…
In multe cazuri ca sa poti participa la o „licitatie” ori sa depui o oferta trebuie sa:
-functionezi de un anumit timp si sa ai productie in acel domeniu;
-sa ai o anumita cifra de afaceri.
Or cele doua se pot face foarte, foarte greu, in domeniul militar, fara sustinerea statului. Chiar daca nu ai produce nimic tot ai cheltuieli cu slariatii, cladirile, utilajele, etc. Nu iti cumpara statul, pana iti faci un „nume” si o cifra de afaceri, nu te poti duce la piata sa vinzi civililor mitraliere.
In Romania sa luam doua exemple IAR99 si Saur2:
„„Atunci când ar fi vrut să comande aceste avioane, întrebau şi doreau să vadă câte avioane are Armata Româna în dotare şi cum evoluează ele. Or, aici aveam o problemă, pentru că Armata Română a refuzat sistematic, pâna târziu, să comande aceste avioane”.
Fabrica de la Craiova se dă de ceasul morţii să-şi găsească singură clienţi. India, China, Turcia şi Indonezia se arată interesate să cumpere IAR 99 ŞOIM, dar, cum nu primesc garanţii de la statul român, nu mai cumpără nimic.
„Ei, dacă atunci ar fi fost lăsată să vândă afară, (…) atunci probabil că se mai putea salva”, consideră Constantin Dudu Ionescu.”
http://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-zborul-frant-al-fabricii-de-avioane-de-la-craiova-388193”
Nu ca nu s-ar mai putea salva si acum…..
Doar India dorea app. 90 aparate….
Dar despre delegatia, venita pt. Saur, de care fugea toata lumea pana cand a plecat…
In domeniul militar nu este atat de simplu sa ai cele mai bune tehnologii, echipamente sau oameni si gata ai vandut.
Nici macar cand vin clienti la tine nu poti fi sigur ca poti sa vinzi.
Nu a scris nimeni ca trebuie sa fi putere mondiala ca sa ai ce sa oferi celui care cumpara. Mai ai un vot pe ici pe colo, mai poti sa imporiti de la ei, mai faci lobby pt. conducerea statului respectiv, mai un imprumut cu niste conditi mai bune decat cele din piata, etc. Cand esti doar o firma care vinde echipamente militare este mai greu.
Sa nu uitam de unde a pornit discutia, in acea perioada mai greu cu exportul.
@Hannibal,
Cred ca am mai zis o data, te respect pentru faptul ca faci aproape zilnic o sinteza cu link-uri si informatii interesante. Nu e putin lucru si apreciez asta!
In rest, sunt convins ca asemenea fiecaruia dintre noi, ai niste idiosincrasii de care nu te poti detasa iar faptul ca insisti sa gasesti cauze mai mult sau mai putin S.F. pentru nereusita pseudoindustriei noastre de aparare este una dintre ele.
Poate este momentul sa te intrebi daca nu cumva produsele acestei „industrii” nu sunt cumva foarte proaste (atat in absolut, cat si in raport pret calitate) si daca este o posibilitate demna de discutat ca esecul lor global (intern si extern) sa vina in primul rand din aceasta cauza. Iar succesul altora la fel de mici ca si noi poate ca vine mai degraba din adecvarea la momentul actual si la piata si mai putin din ajutorul statului si, mai ales, al omniprezentelor „servicii”.
@Radu
Ai info. ca s-au dat acele grantii sau ca a exista dorinta de a vinde Saur?. Posteza-le.
Cel mai simplu cand nu ai argumente este sa vi cu slogane gen: industria romana, un morman de fier vechi sau piata „libera” (bine el se refera la libera de orice alta concurenta..).
Sa luam exemplul celei mai puternice economii din UE, Germania. Acolo tot ce inseamna stat (mai les servicile secrete extrene) este pus sa ajute firmele in a obine contracte. De la omniprezenta mita pana la incalcarea tratatelor ori leglilor totul este permis.
Se numeste pragmatism si se translateaza in prosperitate.
@Hannibal,
Nu-mi dau seama la ce garantii te referi si nu vreau sa ma arunc la presupuneri. Sper din toata inima ca nu e vorba despre faptul ca daca produsele nu corespundeau sau nu erau livrate din vina Moreniului sau A. Craiova statul roman era bun de plata.
M-am uitat un pic si la documentarul de pe Digi atasat de tine si am retinut asta:
„A patra încercare de privatizare găseşte fabrica de la Craiova cu datorie de 8 milioane de euro. Oferte depun trei companii: Alenia Aeronautica Italia, AERO Vodochody din Cehia şi INAV România. Din nou negocierile ajung într-un punct mort. AVAS selectează oferta cehilor, care vor să plătească 16 milioane de euro, dar nu le acceptă condiţia de a concedia 200 dintre cei 700 de salariaţi.”
In final voi ce vreti? Sa produceti ce vreti voi, cu cati oameni vreti voi si cand se trage linia sa se plateasca nota de plata de la buget, oricat ar costa?
Oricum, recomand acel documentar din link-ul tau pentru ca este un exemplu real de sinucidere colectiva dpdv economic. Adica s-au vandut utilajele ca sa se plateasca salariile, asta ce e casa de ajutor reciproc sau intreprindere? In loc sa fie concediati oameni si sa se faca ce productie se putea cu utilajele alea, sa se reduca orice cost era posibil sa fie redus astia vand „mijloacele de productie” ca sa plateasca salarii in speranta ca ce? Castiga la 6 din 49? Pe masura ce tu nu mai ai cu ce produce care mai este ratiunea sa existe firma respectiva?
Iar la final, cum am scris mai sus, vine unul, vrea sa te cumpere si sa investeasca in tine si tu zici: „ori ne iei pe toti, ori deloc, bah fraiere!”
Scuza-ma dar daca inainte aveam un usor regret omenesc acum imi pare chiar bine de toti idiotii astia care s-au dus pe apa sambetei, daca in astia sta speranta noastra, mai bine lipsa!
Eu nu imi dau seama pentru cine e raspunsul? 🙂
In general scriu pentru oamenii capabili si dornici de un dialog bazat pe fapte verificabile, indiferent unde imi sunt inserate mesajele.
Fabricam vase de luptă. „Murgescu” a fost proiectat și construit în țară.
http://www.ligamilitarilor.ro/arc-peste-timp/puitorul-de-nms-amiral-murgescu-al-doilea-razboi-mondial/
Corect. Tarziu, in 1939, dar asa este.
Nu lipsa dotarii armatei a cauzat pierderea Basarabiei. De altfel, sute de mii de soldati romani au murit absolut degeaba in WW2. Si daca Romania nu ar fi avut armata, adica 0 (zero), inexistenta ca institutie, rezultatul ar fi fost acelasi, doar ca nu am fi pierut atatia oameni prin stepele sovietice.
Da,da, sigur se speriau si dadeau inapoi nemtii sau bolsevicii de frica armatei romane, oricat de dotata ar fi fost ea ( inclusiv dotata si cu ofiteri capabili).
Sa fim seriosi, o tara de dimensiunile Romaniei, oricat s-ar fi inzestrat militar, se putea opune cu succes doar statelor de rangul ei, Ungaria, Bulgaria, Serbia. Marilor puteri, niciodata. Ah, da, poti rezista o perioada, cu importante pierderi proprii si generand pierderi si mai mari inamicului, doar ca asta ne-ar fi asigurat si de o razbunare mult mai consistenta din partea URSS la momentul tragerii liniei.
Nu puteam compara situatia Romaniei cu cea a Finlandei, din orice perspectiva ai privi. Nu, Romania nu putea rezista precum finlandezii, fie si pentru ca Ploiesti nu e in Finlanda.
Postac rus?
Romania este de 3 ori mai mare decat Ungaria. Populatia noastra este suma populatiei Bulgariei + Serbia+ Ungaria. La armata la fel – armata noastra are forta combinata a celor 3 tari.
Nu, si daca nu ai fi postac ignorant ai fi priceput ca tu, de fapt, confirmi ceea ce am enuntat eu: marimea (populatiei) conteaza. Asa, noi suntem de 3x cat Ungaria. URSS de cate ori cat Romania era?
Te intreb ca exercitiu de imaginatie doar, cat i-ar fi costat pe bolsevici cucerirea arcului Carpatic, daca ar fi fost aparat de „resturile” armatei germane impreuna cu rezerva nedesfasurata de armata romana in „rusia”, bashca negocierea acestui „amanunt”? Cred ca de aici poti emite o judecata vis-a-vis de comparatia Romania/Finlanda.
Oare ce razbunare mai consistenta mai doreati? Ca doar au luat tot ce se mai gasea, au distrus societatea, au distrus armata si alte grozavii.
Nu te raporta la situatia acuala, cand poti tine in frau o natiune agresiva prin resorturi economice, cand orice KM ocupat din teritoriul altui stat genereaza o revolta internationala. Situatia era cu totul alta.
Il durea in cur pe Stalin de cati rusnaci mureau in ocuparea Romaniei. Carne de tun, Mama Rusie producea materie prima in nestire. Problema nu e cat ii costa pe rusi, problema e cat ne costa PE NOI! Pentru ca se ajungea la bombardamente si razboi de artilerie grea IN ORASELE Romaniei. Fie si pentru asta, Regele Mihai trebuie apreciat pentru ca a avut curajul sa „ia situatia in mana” la 23 August ’44.
problema nu era dacă ar fi rezistat urss-lui, cât dacă ar fi putut să reziste urss-lui și nemților, pentru că atunci tot ce știau ei era că exista un tratat prin care Polonia fusese deja împărțită între aceștia, așa că chiar dacă ar fi luptat cu rușii nu știau dacă nu ar fi fost atacați pe la spate de nemți! poate numai rușilor ar fi putut să reziste cumva dar înte ruși și nemți nu aveau nici o șansă, mai ales că avea experiența din Primul război mondial, când au avut o situație similară, dar măcar avuseseră un aliat în zonă-singurii care s-au arătat gata de sprijin au fost turcii!
Trebuie sa fim realisti, probabilitatea sa repetem acesta experienta este mult mai mare comparativ cu varianta in care am reusi sa evitam o situatie similara. Asta indiferent de cat de rau si de cate ori ne-am fript pana acum.
Norocul nostru este ca armata ungara, bulgara si „moldoveana” sunt chiar mai slabe decat cea romana. Iar Ucraina se bate cu Rusia.
Din articolul de mai sus , reiese ca ne-am comportat ca niste barbari in Basarabia … din pacate tind sa cred ca asta este adevarul … pacat … am mai citit undeva ca in armata romana si cea bulgara a fost cel mai mare procent de analfabetism , pacat ca asa analfabeti cum au fost taranii romani au dat dovada de marii sacrificii , insa corpul ofiteresc a fost de proasta calitate … cu mici exceptii desigur …
Auzi..ai citit undeva.
Stai sa ghicesc,in cartile scrise de comunisti.
Dupa tine soldatul bolsevic era instruit la minsk si moscova, era cultivat si recita poezii in drum spre front comparativ cu soldatul roman.ce sa zic.
Soldatul rus era analfabet,beat,brutal ca o vita.Marturii sunt destule spuse de bunicii mei deportati de bautori de votka ca tine.
Ţara este astăzi într-o totală imposibilitate de a se apăra, dacă va f i atacată. Armata este complet dezarmată, pseudoinstruită și demoralizată. Dacă va f i chemată astăzi să apere frontierele, va f i cu toate sacrif iciile de vieţi ce i se vor cere, care vor f i pe cât de numeroase pe atât de inutile, un dezastru militar unic în istoria popoarelor. După el va urma cu siguranţă, la scurt interval de timp, dezastrul social și economic, care ne va costa nu numai graniţele României Mari, dar ne va duce la situaţia de a nu ne putea opri nici la cele ale României din 1916 […]. Dacă o facem imediat avem putinţa, sper eu, de redresare. Nu e nevoie numai de bani. Oricâţi vom avea, cu sistemul actual se merge la dezastru. Pe lângă bani, trebuie un plan, o voinţă fermă, continuitate și energie în aplicarea lui. Și înlăturarea fără milă a farseurilor, a prevaricatorilor, care, ridicându-se la conducere prin alte mijloace decât acelea pe care le au meritele, trecutul și munca, trebuie alungaţi.
Eu am mai scris aici:
1. Am avut monarhie – tara a fost corupta si prost organizata. Armata nu a fost in stare sa isi indeplineasca misiunea – adica sa apere teritoriul national
2. Am avut monarhie parlamentara, nici nu stiu cum sa ii zic – tara a fost corupta si prost organizata.Armata nu a fost in stare sa isi indeplineasca misiunea – adica sa apere teritoriul national
3. Am avut comunism. – tara a fost corupta si prost organizata.Armata nu a fost in stare sa isi indeplineasca misiunea – adica sa apere teritoriul national
4. Avem democratie – – tara a fost corupta si prost organizata.Armata nu a fost in stare sa isi indeplineasca misiunea – adica sa apere teritoriul national
Cu alte cuvinte schimband 4 sisteme politice am avut absolut acelasi rezultat referitor la armata si la managementul banului public, ceea ce inseamna ca sistemul politic nu influenteaza (din nefericire) aparatul functionarilor publici si managementul tarii asteia!!!!
Nici nu stiu ce sa mai zic, sa propui o schimbare a sistemului politic (ce tot propun unii pe aici) nu ar da nici un rezultat dupa cum se vede.
Eu zic ca in primul si in primul rand trebuie identificata cauza faptelor (proasta organizare, coruptie) si dupa ce aceasta este gasita, formularea unui plan de indreptare. Slaba dotare si dezorganizarea armatei este un simptom al unei alte boli, si nu poate fi rezolvata punctual fara sa rezolvam cauza mare.
Cauza care cel mai probabil este in educatia oamenilor – care privesc statul ca un loc unde te duci sa furi, in nici un caz ca un loc unde mergi sa faci lucruri pentru binele comun.
Solutia este o Justitie fara magistrati corupti care sa actioneze fara frica impotriva mafiotilor. Daca justitia nu este sanatoasa atunci intraga tara va fi bolnava.
domnilor, tocmai citesc ca viitorul ministru al apararii va fi fabulosul personaj pe numele lui: Tutuianu, cel care avea cosmaruri noapte cu multinationalele si protestatarii din iarna.
Dat fiind combinatia dintre el si tovarasul prim ministru (da, ala cu figura aia de izolat intr-un refugiu montan langa un izvor cu alcool) cred ca se va alege praful fin de ceea ce pana acum a fost pietris marunt in planurile de modernizare a armatei.
@LionHeart
Si totusi in 89, 90 si 91, armata a fost cea care, in cele din urma, a mentinut unitatea Romaniei (au mai contribuit si alte institutii dar in final tot la armata si amenitarea cu rebeliunea sau razboiu civil s-a ajuns, au fost generali care au batut cu pumnul „in masa sovietica”….).
Am mai spus-o, dar ma repet: istoria noastra administrativa e a peschesului. A datului de bani catre Poarta pt a mentine privilegii sociale. A latifundiarului medieval. Trecerea fizica de la feudalism la modernism a fost foarte abrupta, dar posibila. Trecerea mintala insa….a mai durat. Si a fost intarziata de diferite perioade (comunism, autoritarism, razboaie,etc).
Eu zic ca dupa ce schimbi o gramada de antrenori si ai aceleasi rezultate, e bine sa te uiti si la echipa mai atent!
Tutuianu la Aparare, se anunta vremuri grele…
e cu „tz” , altfel imi aminteste d ebancul ala cu „tu ti tu tutututu ” 🙂
Reprosul pe care seful Marelui Stat Major il face politicienilor, la Consiliul de Coroana din 27 iunie 1940, ca nu au pregatit aliantele Romaniei, ca nu au pus pe picioare o industrie de razboi si nu s-au ocupat de inzestarea armatei, este intemeiat.
Totusi, nu pot sa nu observ ca, in afara de Antonescu, niciun general activ nu si-a rupt camasa de pe el sa faca scandal sau sa ameninte cu demisia, pe motiv ca armata e slab inzestrata.
Nope, s-au ocupat de cariera, intrigi, nepotisme si alte cacaturi, si-au luat salariile grase bine mersi apoi, cand a fost groasa, au aratat cu degetul spre politicieni.
Din pacate, si acum se intampla la fel.
Nu iese niciunul sa ameninte cu demisia pe motiv ca se taraganeaza inzestrarea armatei.
Isi iau salariile, poate au noroc si nu izbucneste niciun razboi pana se pensioneaza si apoi isi vor papa pensiile dolofane, fara griji.
Trist….
„Contractul „Škoda”, în valoare de aproximativ 5,5 miliarde lei, se adăuga altor comenzi militare anterioare către aceleași uzine și care totalizau suma de 15 miliarde lei. Dacă aceste contracte ar fi fost finalizate în forma iniţială, statul român ar fi pierdut imensa sumă de 7,5 miliarde lei, deoarece preţurile materialelor comandate erau de câteva ori mai mari decât cele practicate de uzinele românești sau de alte firme din străinătate.”
„În cadrul aceluiași studiu se atrăgea atenţia că procedeul apelării la importul de armament din străinătate nu este cel indicat și nici cel just și că el nu poate să aibă decât rezultate dăunătoare, atât armatei în general, cât și industriei noastre de război, în special. Autorii memoriului concluzionează că prin comanda de furnizare de puști-mitralieră și tunuri de către Uzinele „Škoda”, Comandamentul Superior al Armatei a renunţat definitiv la dotarea ţării cu industrie de război.”
Importul a insemant mai putine arme pt. soldati deoarece au fost mai scumpe iar bugetul acelasi. Atat importul (era mai scump de produs ca in tara) cat si productia interna (comezile mici date industrei nationale – “Uzinele „Copșa Mică – Cugir”, în care s-au investit sume mari, nu lucrează la capacitatea proiectată, dar în schimb se importă armamentul care s-ar putea fabrica în ţară.”) au fost mai scumpte decat daca s-ar fi produs in tara.
Investitia in industria grea este costisitoare si cum statul prefera sa importe nici cei care aveau bani nu riscau sa ii investeasca in fabrici iar guvernul sa nu le cumpere productia. Consetintele au fost:
-mentinerea unei stari de inapoiere economico-sociale (industria aduce cu sine cresterea gradului de alfabetizare, dezvoltarea mediului academic, cultural sau medical);
-nedezvoltarea industriei grele care ducea la aparitia sau dezvoltarea si al altor fabrici si/sau industrii a afecatat PIB-ul si bugetul (mai putine taxe si impozite colectate atat de la fabrici cat si de la muncitori sau familiile acestora cand cumparau cele necesare).
Consecinta fireasca, mai putini bani disponibili pt. buget => armata si inarmare.
Cum s-a preferat importul iar situatia bugetului era cum era, Romania trebuie sa se imprumute cea ce implica plata unor dobanzi => oarecum scad bani disponibili pt. armament.
@Musoiu
“O cauza importanta a dotarii slabe cu armament a fost si ocuparea Cehoslovaciei de catre Germania, Ungaria si Polonia in 1938, fapt care a dus la disparitia principalei surse de armament din exterior. De exemplu germanii nu au mai vrut sa onoreze o noua comanda de tancuri Skoda R2 catre Romania dupa 1938. De asemenea, Romania importa artilerie si mitraliere din Cehoslovacia, lucru care nu a mai fost posibil dupa 1938. ”
Cred ca este unul din cele mai bune exemple la ce poate duce importul si nexistenta unei industrii proprii de aparare (macar pt. armamentul „de baza”). Romania putea sa aibe toti banii din lume nu mai avea de unde cumpara armament si la fel de grav, la ce s-a cumparat era posibil sa ajungi in situatia de a nu mai putea sa le faci mentenanta si deci sa menti functionabilitatea.
Cu alte cuvinte bani dati degeaba atat pt. echipament cat si in antrenarea celor care il deserveau.
Un alt exemplu este promisiunea Germaniei de a ne da armament cand am “negociat” intrarea in razboi. Din pacate ea nu a avut capacitatea de a le furniza decat partial iar unele aproape deloc. Consecinta a fost tragica, mai ales in cazul AT, multe vieti au fost pierdute datorita proastei sau insuficientei dotari.
Ce a insemnat de fapt importul (macar pt. armamentul „de baza”):
-lipsa unei industri dezvoltate, militare si nu doar, ca unele firme puteau produce si pt. civil;
-inapoiere economico-sociala;
-in final multe, multe vieiti pierdute datorita insuficientei armamentului pe timp de razboi si a subdezvoltarii la toate capitolele (de la educatie la medicina) pe timp de pace.
Hannibal
Ironia este ca nici azi nu avem o industrie autohtona care sa ne ofere tot armamentul necesar. Au avut grija securistii dupa 1990 sa distruga baza industriala a tarii si au lovit in fabricile de armament lasandu-le fara comenzi si astfel am ajuns din nou sa importam armament.
Din pacate, asa este. Nu sustine nimeni ca trebuie sa ne producen tot echipamentul dar macar cel „de baza” (pt. echipat infanterie, tot ce inseamna munitie, pulberi, unele drone si baloane, unele ATGM, MANPAD, MLRS, optice, ceva senzori, APC, camion, IAR99+, kituri de ghidare (planare), mine, ceva elemente EW (capacitatea de a detecta pozitia sursei unor semnale inamice), poate un tanc).
Securistii au fost interesati strict de bani si de putere, este ilogic sa credeti ca au exploatat o gramada de sectoare economice din care puteau face bani si l-au „distrus” pe cel militar de-ai naibii. S-au capusat sectorul petrolier, cel siderurgic, anumite parti din constructiile de masini, in general tot ce functiona cat de cat, s-au facut chiar bani din arme (stocuri) in conditiile in care le-am vandut pe aproape nimic. Ceea ce spune multe despre valoarea lor reala.
Pur si simplu nimeni nu putea face bani vanzand ceea ce fabrica industria militara post 89, la fel cum nici ceausescu n-a facut cine stie ce bani ante 89, daca luam in considerare numarul de contracte „pe datorie”, pe barter sau la preturi de dumping.
Cu atat mai putin au fost vandabile copiile sovietice carpite pe ici pe colo cu componente de calitatea a doua importate din vest si produse la standarde dubioase de calitate. Asta la zeci de ani de la aparitia „originalului” si dupa cel putin un razboi care le-a aratat adevarata valoare (Golf 1991). Sau alta tehnica autohtona, tehnologic aflata la nivelul acelorasi ani 1970-1980 maxim.
O explicatie mai rationala, desi nu cred ca multi sunt receptivi la ratiune, ar fi ca in lipsa vointei politice de a se fabrica in cantitati mari diverse tipuri de arme dintre care unele erau exportate in conditiile comerciale spuse mai sus (pe datorie, barter, dumping) prodsele respective nu si-au mai gasit nici resursele si nici justificarea pentru a fi produse.
Va rog, daca este posbil, sa tramsmiti multumirle mele domnului colonel dr. Dan PRISĂCARU pentru excelenta sinteza a starii economice din anii 20-35 .
Catesceva citisem, aveam unele idei foarte vagi insa nu intelesesem proprotiile deficitului economic al Romaniei acelor ani.
Apropo de înzestrarea armatei în perioada interbelică, o chestie interesantă:
Nicolae Titulescu va fi demis în 29 august 1936, printre altele și pentru faptul că cedase cu de la sine putere comuniștilor spanioli, o comandă românească făcută în Franța, de 100 tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault.[35] Datorită acestei acțiuni, armata română va fi complet lipsită de armament greu la asediul Odessei, iar Germania, își va reorienta politica externă, încheind Pactul Ribbentrop-Molotov, urmat cum se știe, de dezmembrarea României.
[…]
Un pretext imediat, extrem de palpabil, care avea să coste scump armata română la asediul Odessei, a fost cedarea cu de la sine putere, către comuniștii spanioli a comenzii făcute în Franța pentru 100 tunuri grele Schneider-Creusot, plus cele trei escadrile Dassault. Această operațiune i-a fost cerută lui Titulescu de către ministrul aerului francez, Pierre Cot, dovedit ulterior, în urma decriptărilor din cadrul Proiectului Venona, drept agent sovietic.
Deci no comment…
Ce înseamnă 3 escadrile Dassault? Pe vremea aia nu exista numele ăsta în aeronautică.
Pe vremea aia inca se chema Société Anonyme des Avions Marcel Bloch
Probabil era vorba de Bloch MB.150…