Energia/11K25, racheta purtatoare, a avut doua variante operationale diferite, Energia–Polius (destinata plasarii pe orbita a diverselor incarcaturi grele) si Energia–Buran (destinata plasarii pe orbita a navetelor spatiale Buran). Si le vom diseca pe rand…
La inceputul anului 1970 conducerea sovietica visa deja la o noua generatie de rachete purtatoare, rachete extrem de puternice capabile sa duca la indeplinire obiectivele stipulate in planurile cincinale. La acea vreme URSS avea operationale sau in dezvoltare cinci familii de rachete purtatoare, toate derivand din ICBM: Kosmos/Cosmos+Tsiklon/Ciclon –ambele derivand din R–12/14/36 ICBM proiectate de Biroul Yangel; Vostok/Soyuz –ambele derivand din R–7 ICBM proiectata de Biroul Korolev; Proton –derivand din UR–500 ICBM proiectata de Biroul Chelomei. Astea nu erau de ajuns in viziunea conducerii URSS si a Armatei Rosii, fiind considerate prea “slabe” pentru a putea duce pe orbita noua generatie de sateliti, statii si vehicule spatiale pe care le aveau planificate in noul deceniu.
Ca urmare, la inceputul lui 1973, Ministerul Apararii al URSS initiaza programul de cercetare–dezvoltare numit generic Poisk/Cautare, program de care se ocupa Institutul Central de Cercetari Stiintifice Nr.50/TsNII–50/Tsentralnyy Nauchno–Issledovatelskiy Institut–50, institut militar de cercetari aerospatiale care apartinea armatei sovietice, institut ce se afla la 7 km nord–vest de Moscova, la Yubileyny (au fost puternic implicati in programul Spiral alaturi de TsNII–30 care apartinea Fortelor Aeriene. Si nu numai in acesta. Exista si astazi revenind in cadrul TsNII–4 din care se desprinsese in 1972, ambele institute functionand la Bolshevo, astazi Yubileyny. TsNII–4 a fost infiintat in mai 1947 de catre Directoratul Artilerie avand drept scop proiectarea de rachete pe baza studierii rachetelor germane. Aici a fost creat in 1957 primul centru computerizat/automatizat sovietic de ghidare si urmarire a ICBM in Spatiu, acest Centru avand rol esential in monitorizarea zborului lui Gagarin si in dezvoltarea ICBM, printre altele. Din 1997 acest institut de cercetare apartine KV/Fortele Spatiale Ruse). Cei de aici ajunsesera la concluzia ca satelitii viitorului se vor imparti in patru clase: “usori” –in greutate de pana la 3 tone; “greutate medie” –in greutate de pana la 10–12 tone; “grei” –in greutate de pana la 30–35 tone; “super–grei” –greutate nespecificata. In viziunea celor de la TsNII–50, ultimele trei clase de sateliti nu puteau fi lansate cu rachetele purtatoare uzuale la acea data.
Dezvoltarea noii familii de lansatoare urma sa se faca avand in vedere doua directii importante: in vederea scaderii la maximul posibil a costurilor, noile rachete vor avea treptele echipate pe cat se poate cu motoare racheta existente sau aflate deja in stadiu avansat de dezvoltare; noile rachete se vor baza pe combustibili non–toxici, combustibili ecologici de inalta puritate, fiind preferata combinatia LOX–Oxigen. In viziunea cercetatorilor militari, aceste doua directii erau necesare deoarece “numarul de lansatoare spatiale destinate testelor ar fi astfel mai mare, nefiind necesara modificarea si utilizarea in acest scop a rachetelor balistice cu raza lunga de actiune care sunt extrem de scumpe. Aceasta modificare si combustibilul extrem de toxic si instabil este posibil sa fi contribuit la esecul initial al rachetei Proton la Cosmodromul Baikonur” (Proton deriva din UR–500 si trebuia sa fie „ICBM super–grea”, capabila sa duca o ogiva termonucleara de 100 MT la 13.000 km distanta. Proton–K din 1967 folosea N2O4–UDMH, combinatie nu tocmai fericita. In perioada 1965–1969 au fost efectuate multe lansari–test Proton la Baikonur, initial sub numele de UR–500/500K, fiind inregistrate cel putin 13 esecuri).
In final, concluziile cercetatorilor militari au fost luate in considerare, studiul lor fiind aprobat pe 3 noiembrie 1973 in sedinta GUKOS/Directoratul Activitatilor Spatiale al Ministerului Apararii (in august 1992, dupa disparitia URSS, UNKS devine VKS/Fortele Militare Spatiale, pentru ca din noiembrie 1997 sa fie absorbite in cadrul Fortelor Rachete Strategice. Din iunie 2001 au statut independent sub numele de KV/Fortele Spatiale. GUKOS era puternic implicat in programul Energia–Buran si unul dintre principalii beneficiari ai acestuia, si asta inca din data de 30 iulie 1976. GUKOS isi are originea in 1964 fiind creat in cadrul RVSN/Fortele Rachete Strategice Sovietice, ramura independenta creata in decembrie 1959 in cadrul Directoratului Artilerie al MAp al URSS. In 1964, RVSN consolideaza controlul realizarii, lansarii, monitorizarii, operarii si ghidarii satelitilor civili si militari prin crearea TsUKOS/Directoratul Central al Activitatilor Spatiale din Ministerului Apararii ce se subordona direct comandantului–sef al RVSN. Din martie 1970, TsUKOS devine GUKOS, acesta separandu–se de RVSN in noiembrie 1981, subordonandu–se direct ministrului apararii. Din noiembrie 1986 devine ramura independenta in cadrul armatei sovietice sub numele de UNKS/Directoratul Comandamentului Fortelor Spatiale. In cadrul GUKOS de programul Buran au raspuns urmatorii comandanti aflati in functie la acea vreme: General–maior Andrey G.Karas,1965–1979; General–colonel Aleksandr Aleksandrovici Maksimov,1979–1989, inginer militar si expert in balistica, cel care a grabit intrarea in dotare a rachetei R–7 si supervizor al Cosmodromului Baikonur din partea Armatei Rosii. A participat direct la lansarea Sputnik 1 si a lui Gagarin, si nu numai atat. Ehhh, iata ce declara acesta publicatiei oficiale a armatei sovietice, Steaua Rosie, in 1988 – “Progresele inregistrate in dezvoltarea echipamentelor audio–video cu dispunere in Spatiu ne permit astazi sa vedem ce incarcatura de bombe sau rachete are bombardierul strategic american B–1, putem chiar sa interceptam in timp real comunicatii radio sau TV inamice via satelit”. Asaa, ei bine CIA era “abonata” neoficial la Steaua Rosie, drept urmare intr–un raport strict secret emis catre Comitetul Senatorial de Control al Serviciilor Secrete stipula: “Comunicatiile telefonice sau TV via satelit sunt extrem de vulnerabile la interceptare. Trebuiesc gasite solutii de protejare a comunicatiilor liderilor civili si militari ai Natiunii, a institutiilor strategice, de catre industria noastra de aparare”; General–maior Vladimir L.Ivanov,1989–1996).
Nu ne oprim asupra studiilor preliminare desfasurate de sase institute de cercetare civile si militare destinate realizarii unui vehicul spatial reutilizabil de transport, viitoarea Buran, asta deoarece am incarca mult articolul, ne vom opri strict asupra rachetelor purtatoare Energia, acest program, numit Energia-Buran, debutand la inceputul lui 1976 dupa decizia de anulare a programului N-1. URSS cunostea interesul SUA in dezvoltarea Integrated Launch and Re-entry Vehicle/ILRV, studiile preliminare realizarii unui astfel de vehicul spatial fiind cerute de catre NASA companiilor aerospatiale americane in ianuarie 1969 –de aici rezulta navetele spatiale americane, insa asta este alta poveste. Drumul sovieticilor spre Buran a fost lung si anevoios, insa povestea este deosebit de interesanta si va fi spusa in articole separate!
Ei bine, asa cum spuneam anterior, programul Energia-Buran a debutat in 1976, cercetatorii sovietici avand la dispozitie intreaga infrastructura creata pentru imensa N-1, echipamente specifice, instalatii de lansare, hangare si imensa cladire unde se asamblasera esuatele rachete destinate cuceririi Lunii (bineanteles, sovieticii n-au fost originali cu treaba asta, NASA folosindu-se si ea de infrastructura destinata “rachetei lunare” Saturn V, in vederea crearii navetei spatiale). Dar sa-ncepem cu inceputul…
■17 februarie 1976, CC al PCUS si Consiliul de Ministri al URSS emit in comun Decretul Nr.132-51 cerand industriei sovietice, oficial, dezvoltarea sistemului Energia-Buran (despre continutul vast al acestui decret am discutat in capitole anterioare. Naveta trebuia sa fie capabila sa plaseze pe orbita la altitudinea de 200 km o incarcatura utila de 30 tone,intorcandu-se cu 20 de tone). Programul a fost denumit generic MKS/Sistem Spatial Reutilizabil, Director de Program fiind Ministerul Apararii, iar contractorul principal, NPO Energia (seful proiectantilor de la NPO Energia a fost Igor Sadovsky. Acesta a lucrat cu Korolev fiind proiectantul primei rachete experimentale cu combustibil solid sovietice, numita RT-1/8K91, proiectul debutand pe 20 noiembrie 1959. Directorul NPO Energia a fost Glushko, din 1974, acesta fiind si responsabil de proiect). Denumirea militara oficiala, TTZ, a fost Buran/Viscol/Furtuna de Zapada, Ministerul Apararii alocand sistemului Energia-Buran indexul 1K11K25 (alte surse 11F35K1), iar rachetei Energia indexul 11K25.
■12 decembrie 1976, proiectantul-sef de la NPO Energia, Valentin Glushko, aproba designul preliminar al sistemului Energia-Buran (pai da, aici se studiau inca din anii *60 tot felul de vehicule spatiale. Spre exemplu, sub conducerea lui Vasiliy Mishin, cel care a luat conducerea Biroului dupa moartea lui Korolev, se desfasurau cercetari cu privire la crearea unei infrastructuri spatiale de unde urma a se pleca spre Luna, Marte si Venus, asta purtand numele de MOK/Complex Orbital Multifunctional, chestie pe care astazi o numim Statie Spatiala Internationala. Ulterior i-au spus MKBS/Statie Spatiala Multimodul, si avea inclusiv destinatie militara, Ministerul Apararii fiind foarte interesat de aceasta).
■18 decembrie 1976, Comitetul pentru Industria Militara din cadrul Consiliului de Ministri al URSS aproba lista cu societatile industriale si birourile de cercetare care se vor ocupa de Energia-Buran, printre acestea numarandu-se NIITP/Institutul Central de Cercetare pentru Procese Termice (astazi Centrul de Cercetare Keldysh. La acea vreme se subordona MOM/Ministerul Industriei Constructoare de Masini, condus la acea data de Sergei Alexandrovici Afanasiev) din Moscova, TsAGI/Tsentralnii Aerogydrodinamicheski Institut/Institutul Central de Aerohidrodinamica din Moscova (apartinea MAP/Ministerstvo Aviatsionnoi Promyshlennosti/Ministerul Industriei Aviatice), TsNII-30 si TsNII-50 apartinand Ministerului Apararii, IKI/Institut Kosmichesckih Issledovanyi/Institutul de Cercetari Spatiale (a fost infiintat pe data de 15 mai 1965 la ordinul Consiliului de Ministri al URSS, apartinea Academiei de Stiinte a URSS. Exista si astazi), EMZ/Fabrica de Constructii Masini Experimentale Miasiscev (se ocupau cu proiectarea de aeronave experimentale), Biroul de Proiectare Burevestnik din Nizhnyi Novgorod (sisteme de control automat, sisteme de protectie la incendiu, etc), Uzina Mecanica Tusino, TsIAM/Tsentralniy Institut Aviatsionnogo Motorostroeniya/Institutul Central pentru Motoare de Aviatie “Baranov” din Moscova (fondat in 1930. In anii *70 se ocupau cu studiul motoarelor ramjet, a motoarelor de aviatie, a rachetelor de tot felul. Iata ce spunea CIA despre preocuparile acestui Institut intr-un raport strict secret din aprilie 1967: “TsIAM este situat pe Aerodromul Myachkovo situat in apropierea Raului Moscova. Acesta este un institut important in cercetarea motoarelor reactive si a combustibililor pentru acestea”).
■15 Iulie 1977, Consiliul Consultativ al Proiectantilor-sef din cadrul Consiliului Tehnico-Stiintific al Ministerului Constructiilor de Masini/NTS-MOM aproba designul final al sistemului Energia-Buran, selectand configuratia similara navetei americane, subcontractant fiind desemnat OKB MIG, acestuia revenindu-i sarcina proiectarii navetei. Ca urmare a importantei sarcini si pentru a nu afecta proiectarea si dezvoltarea noilor aeronave MIG, Mikoian infiinteaza un nou Birou de Proiectare numit NPO Molniya sub conducerea lui Gleb Evgeniyevich Lozino-Lozinskiy, Doctor in Stiinte, Erou al Muncii Socialiste, reputat inginer-proiectant de origine ucraineana, el fiind creatorul navetei Spiral si a multor materiale compozite folosite in industria aerospatiala.
MTKVA
Interesant e faptul ca, initial, proiectantii au luat in considerare un proiect mai vechi de naveta spatiala reutilizabila, numita MTKVA, proiect aparut in 1974. MTKVA urma a ateriza pe verticala cu ajutorul parasutelor de franare si a deviatoarelor de jet (solutia era aceeasi ca la Soyuz 1. Ei considerau ca aceasta solutie se poate aplica fara probleme si unei navete mai mari), volum incarcatura utila 80 de tone, greutate totala la lansare 200 de tone, inaltime naveta 25 m, sectiune conica in bot si cilindrica in compartimentul cargo, motoare de manevra dispuse in coada, motoare racheta destinate manevrelor in vidul cosmic. Lansarea MTKVA de la sol urma a se face cu racheta Vulkan, insa reintrarea in atmosfera terestra o facea controlat (echipajul putea face reintrarea manual sau complet automat. Ei bine, Buran putea acelasi lucru). Cercetatorii sovietici de la OKB-1, cei care proiectasera capsula Soyuz 1, nu au fost prea incantati cand Armata le-a cerut sa copieze designul navetei spatiale americane, ei considerau pe baza experientei avute cu Soyuz 1, ca naveta echipata cu ampenaje orizontale si verticale dotate cu mari suprafete de control se expune riscului de a nu rezista la reintrarea in atmosfera terestra, scutul termic de protectie fiind greu si complicat de aplicat pe aceste suprafete cu grosime redusa. Din pacate, Armata nici nu a vrut sa auda, ea vroia o naveta similara celei americane ca design, naveta pe care o visau, in viitor, echipata cu arme si echipamente de recunoastere, un fel de interceptor spatial, hotararea copierii navetei spatiale americane fiind luata, conform unor surse, pe data de 11 iunie 1976 (no asa, hai cu Star Trek. Cert e faptul ca KGB si GRU au strans informatii legate de dezvoltarea navetei spatiale americane, cu deosebire informatii despre scutul termic si echipamente de inalta tehnologie).
Vulkan grafica
Racheta Vulkan/Vulcan urma a face parte din blocul central al mega-rachetei purtatoare Energia (blocul central era echipat cu 4 RD-0120, mai este numit Bloc C. Bloc C are greutatea totala de 934 de tone, lungimea acestuia fiind de 63 m. Motoarele RD-0120, LOX-hidrogen, asigura 175 tf la nivelul marii si 200 tf in vidul cosmic. Impulsul specific este de 396 s la nivelul marii si de 454,90 s in vidul cosmic. Rezerva era de 713 tone LOX si 119 tone hidrogen. Bloc C urma a fi produs la Fabrica Nr.1 Progress din Kuibîsev. Astazi, ZSKB Progress,locul de nastere al rachetei Soyuz), iar boosterele Zenit/11K77 fac parte din Bloc A la Energia (Bloc A are greutatea totala de 449,20 tone, lungimea acestuia fiind de 46,50 m. Boosterele Zenit au motoare RD-179 asigurand 860 tf la nivelul marii si 937 tf in vidul cosmic. Impulsul specific este de 308,50 s la nivelul marii si de 336,20 s in vidul cosmic. Boosterele erau de unica folosinta, si urmau a fi fabricate la Omsk. Ei bine, acestea au devenit ulterior familia de rachete lansatoare Zenit, fiind fabricate de catre Yuzhnoye din Dnipro, Ucraina, fost OKB-586). Racheta Vulcan “originala”, sa zicem, era prevazuta cu 8 boostere Zenit, insa nu a fost fabricata datorita colapsului URSS. Unele surse o numesc Hercules, insa rusii au luat-o in calcul pentru echiparea variantei Energia-M dupa 1992, insa proiectul a fost abandonat in 1995 din lipsa de fonduri. Dezvoltarea Vulcan a fost aprobata de guvernul sovietic in iulie 1981, fiind planificata sa zboare in cincinalul 1982-1987, aceasta racheta urma a duce pe orbita terestra, la 200 km altitudine, incarcatura utila de 175-200 de tone/43 de tone incarcatura pe orbita lunara/52 de tone pe orbita martiana. Greutatea la lansare a rachetei Vulcan era de 4747 de tone.
Vulcan cu opt boostere Zenit
Familia rachetelor lansatoare Zenit a fost dezvoltata in anii *70/sec.XX ca vehicule de lansare pe orbita a incarcaturilor usoare, medii si grele, fiind luata in considerare, ulterior, pentru programul Energia-Buran. A avut mai multe versiuni, cunoscute drept 11K55-incarcaturi usoare, 11K77-incarcaturi medii si 11K37-incarcaturi grele, toate variantele impartind aceleasi sisteme de ghidare, motoare, instalatii de lansare, etc, ceea ce a scazut substantial costurile de productie si exploatare (sovieticii o numeau “familie standardizata”). Interesant e faptul ca fortele spatiale sovietice au fost deosebit de interesate de varianta 11K77, drept urmare, Biroul de Proiectare Yuzhnoye a dat prioritate acestei variante, incepand dezvoltarea ei in aprilie 1974. Pe 16 martie 1976, Guvernul sovietic aproba si el dezvoltarea variantei 11K77 si implicarea acestei rachete in programul Energia-Buran, planificand prima lansare a unei rachete Zenit in cursul anului 1982.
TSELINA 2
Cert este faptul ca Armata Sovietica a folosit rachete Zenit-2 pentru lansarea satelitului de spionaj Tselina-2/ELINT (satelitii din Clasa Tselina sunt in numar de 26. Primul astfel de satelit a fost lansat pe 28 septembrie 1984 si cantarea 6 tone. Dezvoltarea lor a inceput in martie 1973 la Biroul de Proiectare Yuzhnoye, au fost utilizati si de catre Marina sovietica. Acesti sateliti au stat pe orbita la altitudini de 544-566-850 km).
Zenit 2
Prima sosita in familie a fost Zenit-2, si avea urmatoarele caracteristici: doua trepte (Treapta I, motor RD-171+ Treapta II, motor RD-120); prima instalatie de lansare Zenit a fost construita la Baikonur incepand din 1978, aceasta devenind operationala in decembrie 1983, instalatie tip 8U259. Testele rachetei Zenit au fost declarate finalizate in decembrie 1987; lungime racheta 57-61,64 m; diametru 3,90 m; greutate totala 459 tone; LOX-Kerosen; prima lansare in 1985, Baikonur; Treapta I –greutate alimentat 349 tone, greutate gol 29 tone, lungime 32,90 m, diametru 3,90 m, timp de ardere 143 s de la lansare, un RD-171/11D520. Prima treapta a Zenit-2 a fost utilizata ca booster la racheta Energia –2 astfel de boostere erau prevazute la Energia M, 4 la Energia II/Uragan si 8 la Energia M Vulkan/Hercules; Treapta II –greutate alimentat 89,50 tone, greutate gol 8,90 tone, lungime 10,40 m, diametru 3,90 m, timp de ardere 249 s ambele motoare, doua motoare -un RD-120/11D123 si un RD-8/11D513; incarcatura utila dusa pe orbita la 200 km altitudine, cuprinsa intre 11-14 tone. Varianta Zenit-3SL are trei trepte si a aparut in 1999, insa designul a fost propus in anii *80, urma a inlocui rachetele Proton-K (mai multe despre 3SL in articole viitoare).
■21 noiembrie 1977, Guvernul sovietic emite decretul 1006-323 in care stabileste planul de dezvoltare al sistemului Energia-Buran. Conform decretului, prima lansare a rachetei Energia+o macheta la scara reala a navetei fara echipaj, numita OK-ML-1, fara scut termic si fara detasare de racheta purtatoare, urma a avea loc in cursul anului 1983 (alte surse OK-1/Orbiter K-1). Racheta si macheta urmau a fi pierdute, insa echipamentele de testare de la bord ar fi transmis informatii vitale dezvoltarii programului inainte de distrugere. O a doua lansare test urma in perioada 1983-1984, cea dea doua macheta OK-ML-2 urmand a se desprinde de racheta, nici aceasta nu era prevazuta cu scut termic si bineanteles, urma a fi pierduta. Interesant e faptul ca se preconiza ca primul zbor fara echipaj uman al navetei Buran sa aiba loc in 1984-1985, urmand ca zborurile cu echipaj uman sa devina deja o “rutina” pana la al 27-lea Congres al PCUS (eee, asta a fost penultima mare adunare a comunistilor sovietici, 25 februarie-6 martie 1986).
■Martie/15 mai 1978 se definitiveaza proiectul tehnic al Energia-Buran.
■31 decembrie1979 este prezentata oficialitatilor o macheta la scara redusa a Energia-Buran, macheta numita EUK-13, aceasta fiind asamblata intr-un hangar la Baikonur.
POSIBIL MACHETA EUK-13
Nu insistam cu Buran, ar fi multe de spus, continuam cu Energia dar nu inainte de a citi impreuna cuvintele triste dar pline de adevar ale conducerii Companiei Molniya: “Desigur, sistemul Energia-Buran ar fi fost un complex spatial mai eficient decat navetele americane. Dar este necesar sa ne amintim ca Buran a fost creata dupa “Space-Shuttle”, la peste cinci ani diferenta, ceea ce a permis proiectantilor nostri sa tina seama de toate greselile americanilor si, pe de alta parte, a permis aplicarea multor metode moderne de proiectare, a noi materiale, noi tehnologii de fabricatie, noi metode de testare, etc. Sistemele de bord au fost mult imbunatatite fata de naveta americana. Desigur, in anii ce-au urmat, “Space-Shuttle” a suferit continue modernizari si actualizari ale tehnologiilor si echipamentelor aflate la bord si, mai mult decat atat, fata de Buran navetele americane…zboara. Ne bucura totusi faptul ca pana in ziua de astazi, Buran a facut prima si singura revenire in mod complet automat din istoria cuceririi Spatiului. Acest fapt remarcabil din istoria cuceririi spatiului cosmic a fost castigat in mod stralucit de stiinta si tehnologia sovietica. Compania Molniya”.
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.energia.ru/en/history/systems/systems.html
https://www.energia.ru/en/history/brief/01.html
https://books.google.ro/books?isbn=0801887925
https://www.energia.ru/en/history/systems/rockets/r9.html
https://www.britannica.com/topic/Energia-Russian-company
www.missileenergy.com/?lang=en
www.century-of-flight.net/…/Energia%20and%20Khruniche..
www.russianspaceweb.com/r7.html
http://www.amusingplanet.com/2011/04/soviet-russias-secret-failed-moon.html
www.russianspaceweb.com/r7.html
www.russianspaceweb.com/rockets_icbm.html
https://fas.org/nuke/guide/russia/icbm/rt-2.htm
www.astronautix.com/o/okb-670.html
www.friends-partners.org/mwade/lvs/yarkb670.htm
www.k26.com/buran/info/hercules/vulkan.html
www.buran-energia.com/energia/vulcain-vulkan-desc.php
www.astronautix.com/t/tselina-2.html
space.skyrocket.de/doc_sdat/tselina-d.htm
Articol foarte interesant
In partea finală este un citat al conducerii molnyia care apreciază că complexul Energhia buran ar fi mai eficient decat navetele americane, ceea ce este o eroare de apreciere
Primul etaj al navetelor americane era compus din cele doua boostere cu combustibil solid – boostere cu un cost al carburantului de departe inferior Energhia care era o racheta cu mai multe trepte similara Saturn 5
Ori lansarea lui Saturn 5 sau Energhia presupune din start un cost prohibitiv datorita nr. mare de motoare implicate, stocarea si gestionarea unei cantități foarte mari de propergoli
Pe cand la naveta americana după separarea primului etaj reactiv ( boosterele) ascensiunea pana la altitudinea programată era atinsă utilizând propriile motoare SSME ale navetei
Asa ca desi este de lăudat Energhia pt motoarele ei deosebite nu trebuie sa blamam eficienta superioara a navete americane.
Solutia Energhia buran a fost o mare eroare atata timp cat ca sa umpli Energhia complet cu propergoli iti trebuie o cantitate imensa, separat de nr mare de verificări la motoare rezultat al nr. mare de trepte
La.mintea mea Energhia trebuia folosita pt alte categorii de misiuni decat ducerea pe orbita a Bursn
Pe de alta parte daca Energhia ar fi avut misiuni cu succes catre marte probabil istoria a fost alta
Gândirea conducerii obtuze a partidului, preluată de conducerea birourilor de proiectare sovietice ( pline de ucrainieni) sa gandit ca mai bine utilizează Energhia pt buran cand capacitatea sa era păcat de folosit in acest scop pt ca presupunea un cost foarte mare prohibitiv
Aveau in vedere si lansarea de sateliti, Polyus a fost satelit militar, chiar fff interesant. Vom vedea in urmatoarele parti, surprinzator ce idei aveau…Aveti oricum dreptate, urma alege, in privinta Energia putem spune ca „viata bate filmul”.
Polyus nu a fost chiar satelit militar 🙂 Mai degraba statie spatiala militara 🙂 –
era prevazut cu un laser de 1 MW.
Da, apare in cap.6. Era si nu era, ar fi fost, de lansat au lansat o macheta. Statia spatiala…MIR 2??Da, interesanta arma, demna de Star Wars.
Cunoscandu-i pe fratii ursi, si cum neaga… era de fapt o statie dar au pierdut-o din motive prea rusinoase.
Urma Marte …. insa mde dificultati finaciare si a cazut URSS…
Asa intre noi – de ce crezi ca au tinut oameni pe orbita peste un an ?!
S9imceva inyteresabt – o americanca 57 de ani a stat pe ISS 57 de ani, 665 de zile. Colegul ei ISS , un rus a astat 673…
Nu se scrie dar la revenire ii asteota … un spital! nu care este specializat in „recuperare” . Asta inseamna pregatire ptr Marte
Motoarele buran nu erau atât de eficiente ca si cele 3 motoare SSME ale navetei americane si asta a facut diferenta
Din nefericire, solutia Energhia – nr mare de motoare pe treapta a fost preluată de musk
Ce va fi vom vedea
Intr-adevar daca rusii ar fi dus cu Energhia pe marte istoria ar fi fost alta iar programul spatial american ar fi primit o mare lovitura
Dar poate lipsa unor lovituri de astea a oprit inovarea si am ramas in continuare la rachetele in trepte
Sunt de alta parere: programul spatial american nu arnfi primit o mare lovitura, ci un mare boost in cazul unei reusite sovietice in trimiterea unui echipaj uman spre/pe Marte. Asa, din pacate, nu a fost cazul.
@capatu satului, trebuie sa va contrazic putin:
1. Buran nu era unicul scop al Energhiei, racheta era polivalenta, spre deosebire de Space Shuttle care functiona doar ca ansamblu integrat (desi ulterior SRB-ul a fost folosit ca treapta I pentru Ares I)
2. Energhia era in sfarsit echivalentul americanei Saturn V, un transportor spatial super-greu si o reparatie dupa esecul usturator al N-1
3. Energhia nu era o simpla racheta ci un complex modular si polivalent pornind de la cea mai usoara forma (boosterul Zenit) pana la racheta super-grea Vulkan. Exista si o varianta prevazuta a fi integral reutilizabila, Energhia-2, care era un concept superior navetei americane, desi ma indoiesc ca era realizabila cu tehnologiile anilor ’90.
4. Cata vreme au avut doua lansari de succes probabil ca surmontasera problema motoarelor numeroase. Dealtfel Falcon Heavy a aratat ca se poate zbura perfect si cu 27 de motoare. Odata ce introduci controlul digital al motoarelor (si rusii anilor ’90 reusisera asta) treaba se descentralizeaza si simplifica mult.
5. remarca cu ucrainenii e stupida.
Remarca cu ucrainienii e corecta
Presupune ca ucrainienii au scolile necesare
Ceea ce noi evident nu avem si nu ne dorim
Funeriu a fost blamat pt ca a cerut rigoare si performanța
Fara un studiu aprofundat nu poti face performanța
Iar functionarea acestui site este un exemplu in acest sens
@capatu satului, m-ai pierdut complet cu ucrainenii si scolile si funeriu. (Desi sunt bineinteles de acord ca la vremea lui Funeriu a cerut corectitudine. Dar aici vorbim de rachete.) Ucrainenii impreuna cu alte popoare din URSS (baltici, belarusi, armeni cum a fost Artem Mikoian si chiar moldoveni) au avut o contributie nu importanta ci absolut definitorie la programul aerospatial sovietic. La ei se adauga o gramada de etnici germani si evrei(va amintiti de tunurile Nudelmann-Richter, ambele „rusesti” nume). N-am treaba cu ce fac ucrainenii din punct de vedere politic dar ucrainenii au avut o contributie importanta la tehnica URSS, faptul ca rusii ii improasca acum cu rahat ca asa li se pare lor patriotic n-are a face cu tehnica, e pt. uzul politrucilor. Sergei Korolev insusi era ucrainean nascut din parinti ucraineni.
@stelian. Daaa, Energia 2 era ceva deosebit…vom vedea in partea 6. Multe proiecte, prea putini bani!
Imi permit o mica remarca.
Decizia de a se merge, pe un design asemanator Spaceshuttle, nu a fost o decizie chiar arbitrara sau nepotrivita.
The MTKVA and Vulkan were used as a starting point, but modified to meet this requirement. Study of the competing designs indicated that despite the evident advantages of the MTKVA approach, there were serious technical and operational problems with that design.
There was considerable technical risk in realizing the vertical landing itself – and considerable operational risk in completing the fast and complex series of operations necessary to achieve the landing.
There were also problems in ground handling – how to move the vehicle after it had landed, especially if this occurred outside of the normal landing zone.
The final analysis of the problems indicated that the rational solution was an orbiter of the aircraft type.
There was severe criticism of the decision to copy the space shuttle configuration. But earlier studies had considered numerous types of aircraft layouts, vertical takeoff designs, and ground- and sea- launched variants.
The NPO Energia engineers could not find any configuration that was objectively better.
This only validated the tremendous amount of work done in the US in refining the design.
There was no point in picking a different inferior solution just because it was original.
Therefore a straight aerodynamic copy of the US space shuttle, was selected as the orbiter configuration on 11 June 1976.
American Spacecruiser and MKTVA, were all, designed to manuver at high hypersonic speeds and where much less manueverable at lower speeds. Spacecruiser was supposed to enter from a Cis-Lunar trajectory over the North Pole and land somewhere in North American… even if it reentered over Russia.
Probabil ca la final s-a tras linie si a dat cu minus.
Excelenta munca, poate ar trebui sa o materializati intr-o carte.
Interesant ca reusitele tehnologiilor spatiale sovietice sunt puternic personalizate, adica puternic legate de numele unor specialisti de elita, in timp ce in cazul americanilor, doar Werner von Braun a intrat, la vremea lui, in constiinta publica, in rest impactul public dandu-l nume ca Rockwell, Boeing, General Dynamics…, you name it.
au fost mult mai multi nemti in afara de Werner von Brauns si Athur Rudolf, cei mai multi necunoscuti
la wiki spune ca americanii au fost doar constructori, proiectu a fost facut de nemti
The largest production model of the Saturn family of rockets, the Saturn V, was designed under the direction of Wernher von Braun and Arthur Rudolph at the Marshall Space Flight Center in Huntsville, Alabama, with Boeing, North American Aviation, Douglas Aircraft Company, and IBM as the lead contractors.
probabil grosu muncii au dus-o nemtii necunoscuti,
pe pagina wiki apare informatia ca la saturn 5 au lucrat 700 de ingineri nemti adusi prin operatiunea paperclipe
la fel ca la rusi la motoarele cu elice contrarotative,
motoarele franceze pt aparatele de vanatoare franceze derivate din snecma atar, care la randul lui vine din BMW 018 Rickenbach, etc, etc.,
apoi, in episoadele anterioare legate de energhia s-a aratat ca programu sovietic era puternic politizat,
totusi la rusi a existat o linie de cercetare proprie diferita de cea nemteasca si s-a vazut la rd 170 – 4 camere de combustie, o singura tubopompa de 170 MW, etc.,
solutie tehnica diferita fata de ce folosea concurenta americana,
totusi proiectu saturn V (unii spun ca numele real ar fi fost A 10 la nemti) a fost superior fata de cercetarea rusa,
la saturn V cate 5 motoare pe primele doua trepte,
la N1 din acelasi timp vreo 30 de motoare doar la prima treapta,
etc.
A fost superior si din alt punct de vedere: desi a implicat sume enorme, aceasta cheltuiala nu s-a facut in detrimentul civililor, ca sa spun asa. Pe cand URSS a stagnat cheltuind pe inarmare si cursa spatiala. Citesc acum Apollo 11 1969 (inclusiv Saturn V, CM 107, SM 107 LM 5) de Christopher Riley si Phil Dolling si un amanunt mi-a atras atentia. Cei de la MIT aveau de realizat calculatorul de ghidaj. Primul prototip ocupa cateva dulapuri imense, ultimul doar 0,028 mc. Pentru a obtine circuitele integrate necesare miniaturizarii, intre 1962 si 1967 NASA a cumparat peste 1 milion de cipuri din silicon ( multe dintre ele nefiind utilizate vreodata) pentru a-i stimula pe producatori sa invete cum sa perfectioneze procesul de fabricatie. Si de aici a profitat toata lumea , nu doar industria aerospatiala.
No dragu baciului sa ști ca de mult nu am fost asa de deconectat de tate grijile si asta citind articolul …..Sper sa nu ne uiți și sa continui chiar dacă noi o sa mai scriem si aiureli.
P.S.- Si sigur ai miere pe limba si te gândești sa prezinti informația cit mai digerabila
No la final FELICITARI
ww a comis-o din nou.. se naste o concurenta intre ww si Grigore, o concurenta care ridica enrom calitatea acestui blog.
Apropos „Konkurrenz belebt das Geschäft”, cum zic nemtii, concurenta invioreaza afacerile, cursa dintre rusi si americani a dus la dezvoltarea enorma a acestei industrii. Nu are nici o importanta care a fost mai bun, pacat ca-n ziua de azi sa cam inchis aceasta, cu exceptia unor initiative timide private.
@neamtu tiganu. Multumesc pentru incurajare! Totusi, recunosc cinstit ca domnul Grigore ma depaseste la toate capitolele, cultura tehnica deosebita, informatie la superlativ, etc. Jos palaria in fata dumnealui! Nu, eu sunt „mic” pe langa dansul, doar un pasionat fara nicio cultura tehnica, fac si eu ce pot…Nu, nu poate exista concurenta intre mine si dumnealui, si asta fiindca domnul Grigore n-are, cel putin in persoana mea, un concurent. Eu nu am pretentia sa-i fiu concurent, sunt modest si realist, stiu ce pot, insa sunt sigur de faptul ca sunt un admirator al articolelor sale tehnice deosebite. Multumesc, domnule Leoveanu, ca invatati un profan ca mine, respect!
Departe de mine gindul de a va asmuti unul impotriva altuia. Sincer sa fiu articolele tale imi plac mai mult, deoarece, in parte, cele scrise de Grigore au facut obiectul cursurilor urmate la facultate, acum 50 de ani. Si cum e, ce-nveti la scoala si e obligatoriu nu prea iti mai place.
De altfel nu am urmarit tehnologia spatiala, cum se-ntimpla, m-am specializat intr-un domeniu relativ ingust, stiu f. multe despre f. putin, nemtii numesc asemenea experti Fachidioten 🙂
Multumesc pentru seria asta de articole.
Salut.Citind acest articol foarte detaliat si interesant ajung la concluziala la ce rezultate interesante si spectaculase a dus aceasta lupta intre americani si ivani
@WW …cum „ti-am” zis deja, „onestă considerație pentru consistența temei abordate” şi pentru modul plăcut, istoric factual (fără a fi scolastic) pe care îl uzitezi în prezentarea temei …dicționarele rusu’o- romăne pe care ai spus că le’ai aciziționat „îşi merită bani !!”
@Stelian …în capătul satului o ajuns vorba că ăla funeriu „ie un Spiru Haret persecutat de propia „inteligenţie” iară vocile ce le auzea în capul său în timpul ministeriatului erau de la genialitate nu de la şeful său de cabinet”, ori poate de la o parte a presei ce întreba, zăludă, „…diploma, când ne arătați diploma?!”
…pănă ne confirmă (dacă „găseşte” bibliografia) @WW că Buran (Viforu) (o fi rudă cu Fifor?!) sa „înecat” în lipsa de finanțare şi dezamăgire, nu din inferioritate conceptuală ştințifico-tehnică, că americani „de’aia” au „cumpărat” motoare ruseşti (făcute de ucrainieni) şi sedv-uri pentru a finaliza şi „alimenta” SSI, după nefericitele dezastre al navetelor spațiale americane. Stai să lecturezi de ce era capabilă Energia 2, ignoră patimile politicianiste de genul: „…ai noştri sunt buni, ai voştri răi” (cine sunt, „noi şi voi” ?!)…
Se uită ori nu se vrea a şti că ucrainieni au renunțat la arsenalul lor nuclear inclusiv la vectori balistici şi producția lor în decembrie „94 (memorandumul de la Budapesta) după garanți privind inclusiv: „…inviolabiilitatea şi integritatea teritorală” aveau al 3-lea arsenal nuclear (normal şi „transportul” acestuia), treabă bună pentru toți, nu şi pentru ei (cum s’ar fi „jucat” anexarea Crimei?!) …oare cum să „decodăm” garanțiile garanților?! …asta e o altă temă …”of, of topic”