Mesajul cel mai insistent repetat de Andrei Marga la inceputul mandatului sau la Ministerul de Externe este reincalzirea relatiilor dintre Romania si Rusia. “Trebuie sa cream incredere”, spunea de curand Marga in timp ce, la doar 140 de kilometri de Iasi, respiratia mamei Rusia se simte mai calda ca oricand.
Daca in dimineata zilei de Paste am fi plecat din fata Palatului Culturii din Iasi intr-o masina cu numar de Republica Moldova, in doua ore am fi putut face poze tancului sovietic din fata Sovietului Suprem din Tiraspol. A fost ziua in care, urmare a unei intelegeri intre liderul separatist transnistrean si prim-ministrul Moldovei, s-a putut circula liber de la Chisinau la Tiraspol. Fara controale amanuntite prin bagaje, fara spaga obligatorie la vamesi. Ocazie unica pentru oamenii obisnuiti care lucreaza in vest si au rude in Transnistria, dar ceva nu foarte deosebit pentru elita politica si economica transnistreana.
Desi oficial se afla pe pozitii adverse cu Republica Moldova, exista destui inalti oficiali transnistreni care au afaceri la Chisinau si ale caror familii chiar locuiesc acolo. Un exemplu este “ministrul” transnistrean al informatiilor, Evgeny Zubov, a carui familie detine un apartament in Chisinau, unde si locuieste. De altfel, se pare ca o ruda foarte apropiata a noului “presedinte” transnistrean, Evghenii Sevciuk, locuieste tot la Chisinau. Desi doar amanunte casnice, astfel de detalii clarifica imaginea evenimentelor derulate, in acest an, in coasta Romaniei si al caror actor principal nu a fost Tiraspolul sau Chisinaul, ci administratia de la Moscova.
TURLELE KREMLINULUI
Totul a inceput in decembrie 2011, odata cu alegerea surprinzatoare a lui Evghenii Sevciuk in functia de presedinte al Transnistriei. Fie ca sunt rusi, germani, romani sau americani, majoritatea diplomatilor de la Chisinau a fost surprinsa de victoria ucraineanului de 44 de ani care l-a invins atat pe necarismaticul Anatol Kaminski, candidatul favorit al Moscovei cat si pe batranul Igor Smirnov, stapan absolut vreme de 20 de ani in Transnistria, dar intrat in dizgratia Moscovei – din motive financiare, fiul lui Smirnov fiind anchetat de rusi pentru delapidarea fondurilor furnizate regimului separist.
Desi o surpriza, Sevciuk nu a venit din neant. Sef al departamentului de taxe al militiei din Tiraspol, director adjunct al bancii detinute de mamutul financiar transnistrean Sheriff si, ulterior, presedinte al Sovietului Suprem, Sevciuk a ocupat pe rand toate aceste pozitii privilegiate din care a invatat maruntaiele sistemului prin care circula banii, gri si negri, caci cei albi sunt nesemnificativi in regiune.
Despre Evghenii Sevciuk s-a spus ca nu era sprijinit de Moscova, dar sa nu uitam: Kremlinul are mai multe turle. Surse multiple au confirmat ca liderul transnistrean a fost felicitat telefonic in ziua investirii atat de oficiali ai Ministerului
S-a nascut la Rabnita, pe teritoriul actualei Transnistria, in 1968. Din 1992 pana in 1998 a fost militian insarcinat cu crimele economice in cadrul Ministerului de Interne transnistrean. In 1998 este numit sef al departamentului de taxe. Din 1998 pana in 2000 este director adjunct in cadrul Sheriff si manager al filialei din Rabnita a Agroprombank. In 2005 devine presedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, functie din care demisioneaza in 2009. In decembrie 2011 este ales presedinte al Transnistriei.
Cine este Evghenii Sevciuk
rus de Externe cat si de un inalt oficial din Consiliul de Securitate al Federatiei Ruse (organism al carui secretar este Nikolai Patrushev, timp de zece ani director al FSB-ului). Sevciuk mai este sustinut si de cercurile economice moscovite care au interese financiare in jurul combinatului metalurgic de la Rabnita (orasul unde s-a nascut Sevciuk), una dintre cele mai importante fabrici ale transnistrenilor.
CUM FAC RUSII BANI DIN TRANSNISTRIA
Combinatul de la Rabnita este detinut de Alisher Usmanov, un personaj aflat pe lista celor mai bogati rusi. Usmanov este unul dintre directorii Gazprom (Gazprominvestholding), fiind insarcinat cu dirijarea tranzactiilor financiare importante (mai detine 29% dintre actiunile clubului de fotbal Arsenal Londra si este patronul ziarului rus Kommersant). Printre asociatii lui Usmanov in afacerea de la Rabnita se numara si apropiati ai lui Pavlo Lazarenko (fost premier al Ucrainei condamnat astazi in SUA pentru spalare de bani si coruptie) si cativa parteneri ai lui Ihor Kolomoisky, unul dintre cei mai bogati ucrainieni, care are afaceri in domeniul metalurgic si in Romania.
Cheia profitabilitatii acestui combinat se gaseste la Moscova. Rusia – prin Gazprom – vinde gaze in Republica Moldova prin compania Moldovagaz, unde 51% dintre actiuni sunt detinute chiar de catre rusii de la Gazprom, 34% de catre statul moldovenesc si 13% de catre transnistreni. Moldovagaz (controlata de rusi) vinde mai departe Tiraspolului la un pret de patru ori mai mic decat pretul de achizitie. De acest avantaj beneficiaza doar fabricile din Transnistria, pentru cele din Republica Moldova pretul gazelor fiind cel mare, impus de Gazprom.
Diferenta se acumuleaza sub forma de datorii ale companiei Moldovagaz catre Rusia. Datoriile se ridica in prezent la 3 miliarde de dolari pentru toata regiunea transnistreana si o parte din ele au fost deja impuse printr-o decizie a instantei internationale comerciale de arbitraj de la Moscova. Chisinaul a solicitat in repetate randuri Rusiei sa divizeze aceste datorii si sa incheie un acord separat intre Gazprom si Transnistria.
Deocamdata, perfectarea unui nou contract intre Gazprom si Republica Moldova se amana, timp in care combinatul de la Rabnita (detinut de unul dintre directorii Gazprom-ului) este practic subventionat de Rusia, ceea ce ii permite sa practice un pret de dumping. O buna parte dintre produsele acestui combinat sunt exportate in Romania (in conditiile in care jumatate din exporturile transnistrene ajung in tari UE), unde exista peste 40 de firme care deruleaza activitati comerciale cu separatistii (o ancheta despre afacerile dintre firmele separatistilor si Romania a fost publicata de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie).
Schema prin care gazele Rusiei sunt oferite aproape gratuit unor fabrici detinute de mari potentati moscoviti, datoriile acumulandu-se in contul Republicii Moldova, functioneaza foarte bine atata timp cat exista o oarecare deschidere si comunicare comerciala intre Tiraspol si Chisinau. Caci pentru a putea exporta, firmele de la Tiraspol trebuie sa fie inregistrate la Chisinau. Inflexibilitatea batranului separatist Igor Smirnov incepuse in ultimii ani sa ingreuneze prea mult mecanismul, aceasta adaugandu-se la matrapazlacurile pe care familia Smirnov le facea pe seama finantarii politice oferite de rusi Tiraspolului. E usor de inteles de ce Moscova se saturase de Smirnov.
DUSMANI, DAR SE INTELEG CA FRATII
Din clipa investirii lui Evghenii Sevciuk ca presedinte al Transnistriei si pana la debutul relaxarii comerciale dintre Tiraspol si Chisinau au trecut doar trei luni. La sfarsitul lui aprilie 2012 era redeschisa circulatia trenurilor de marfa prin Transnistria (oprita din 2006), presa de la Chisinau comentand ca masura ii avantajeaza net pe transnistreni. In doar doua saptamani, uzina metalurgica de la Rabnita a profitat de masura expediind 128 de vagoane pe un traseu cu 400 kilometri mai scurt (deci si mult mai ieftin, intrucat pe anumite segmente au fost diminuate si tarifele de transport). In plus, simplificarea procedurilor vamale convenita de cei doi lideri a adus bugetului Transnistriei venituri suplimentare de 5 milioane de dolari.
Dar aceasta deschidere poate fi profitabila si pentru anumite cercuri economice de la Chisinau. Relaxarea comertului in regiune a adus deja o crestere spectaculoasa a importului de marfuri moldovenesti, ponderea acestora pe piata
Cei mai importanti parteneri transnistreni ai firmelor din Romania sunt combinatul de la Rabnita si fabrica de textile Tirotex din Tiraspol. Pana nu demult, centrala electrica de la Cuciurgani exporta electricitate in Romania, prin cateva firme de la Chisinau si Bucuresti care obtineau din aceasta intermediere peste 10 milioane dolari anual.
Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie
transnistreana crescand de la 2 la 12 procente. In plus, in noul context vor conta si mai mult sefii vamilor din Republica Moldova si din Transnistria. In ambele pozitii sunt apropiati ai celor doi lideri, “presedintele” Evghenii Sevciuk si premierul moldovean Vlad Filat. Chimia dintre ei pare a fi buna (s-au intalnit de trei ori in doua luni, mergand impreuna si la un concert la Chisinau) si se zvoneste ca au conexiuni similare la Moscova.
Dar dincolo de zvonuri, sigura este declaratia lui Dmitri Rogozin, puternicul reprezentant al Rusiei in Transnistria, care il apreciaza pe Filat: “Guvernul Moldovei este condus de un om absolut pragmatic – Vlad Filat. Cu el se poate sta de vorba.” Cat despre Evghenii Sevciuk, acesta este considerat de mai multi oficiali si diplomati din Chisinau ca fiind “un fel de Filat al Transnistriei” (declaratii pentru HotNews).
MIEL LA DOUA OI
Cu alte cuvinte, Evghenii Sevciuk va incerca sa aplice modelul mielului care suge la doua oi. Pe de o parte Uniunea Europeana, care a alocat 12 milioane de euro pentru masuri de consolidare a increderii dintre Moldova si Transnistria. “Tiraspolul este disperat sa obtina bani de la UE, aceste fonduri europene fiind percepute la Tiraspol drept sursa pentru dezvoltarea interna a Transnistriei”, a afirmat un oficial al UE (declaratie pentru raportul CRPE).
De cealalta parte Moscova, unde Sevciuk a calatorit de mai multe ori in primele luni ale lui 2012, reusind sa smulga promisiunea unui ajutor de 180 milioane de dolari, dintre care jumatate ar fi fost destinate acoperirii datoriilor lasate de Smirnov, iar cealalta jumatate s-ar fi aflat la dispozitia sa. Doar ca Moscova devenise deja banuitoare: nu din cauza apropierii comerciale, ci a colaborarii politice dintre Chisinau si Tiraspol.
Nu ar fi pentru prima data cand occidentalii conditioneaza ajutorul financiar in schimbul flexibilizarii pozitiilor politice. Dar Transnistria este o carte de schimb in jocul geopolitic pe care Rusia il face in estul Europei si, tocmai de aceea, rusii sunt foarte atenti sa-i tina sub control pe liderii din Tiraspol. Negocierile politice dintre Chisinau, care doreste integritatea statala a Republicii Moldova si Tiraspol, care urmareste recunoasterea independentei Transnistriei, au fost intrerupte pentru o perioada consistenta de timp pana in februarie 2012, cand au fost reluate in formatul 5+2. Pe langa cele doua parti implicate, la negocieri participa in calitate de mediatori Rusia, SUA, Ucraina, UE si OSCE (o analiza fina a acestor aspecte in raportul Centrului Roman de Politici Europene, scris de Stanislav Secreriu).
Dupa o prima runda de negocieri, la Dublin, si seria de intalniri Sevciuk – Filat, rusii au reactionat in valuri. La sfarsitul lui martie 2012, reprezentant special al Rusiei in Transnistria este numit Dmitri Rogozin, un inalt oficial rus celebru prin nationalismul si duritatea declaratiilor sale.
Apoi, lui Sevciuk i se refuza ajutorul de 180 milioane USD, acesta fiind redus la doar 30 milioane, destinati unor obiective precise. La jumatatea lui aprilie, ministrul rus al Apararii, Anatolyi Serdiukov, face o vizita surpriza la bazele militare rusesti din Transnistria, promitand modernizarea lor. Este imediat urmat de Dmitri Rogozin. Peste doar doua zile urma sa inceapa la Viena o alta intalnire 5+2, care avea sa dea dureri de cap rusilor.
IN CULISELE NEGOCIERILOR: FRUMOASA NINA SI EXPERIMENTATUL CARPOV
Cei doi diplomati care conduc negocierile in numele Republicii Moldova si al Transnistriei sunt de calibru diferit. Eugen Carpov, negociatorul Moldovei, este un diplomat de 46 de ani cu experienta in ambasade importante pentru Chisinau. Negociatorul transnistrean este Nina Shtansky, fermecatoare la cei 34 de ani dar catapultata din staff-ul lui Sevciuk direct in pozitia de “ministru de externe” al Transnistriei. Miza intalnirii de la Viena (detaliile reuniunii au fost relatate pentru HotNews de mai multe surse apropiate negocierilor) era stabilirea unui cadru pentru inceperea negocierilor reale intre cele doua parti, care nu reuseau sa se puna de acord in privinta calitatii pozitiilor lor. Tiraspolul
Control militarizat la granita transnistreana
Foto: Hotnews
cerea Moldovei sa fie recunoscut drept parte egala, solicitare imposibila pentru ca ar implica recunoasterea de facto din partea Chisinaului a statalitatii Transnistriei.
Dupa doua zile de discutii sterile, in timpul unei pauze, experimentatul Carpov i-a prezentat o solutie de compromis Ninei Shtansky: un principiu care stipuleaza ca participantii au aceleasi drepturi in negocieri. Fie din lipsa de experienta, fie dintr-o intentie pozitiva reala, Shtansky a acceptat principiul, care nu facea insa referire in niciun fel la statutul juridic al celor implicati.
La revenirea celorlalti mediatori in camera de lucru, singura opozitie a venit din partea lui Serghei Gubarev, reprezentantul Rusiei la negocieri. Sustinut insa de toti ceilalti participanti, principiul a fost anuntat public ca un pas inainte in procesul negocierilor. Deschiderea comerciala dintre Republica Moldova si Transnistria incepea sa fie completata si de una politica.
PUMNUL RUSIEI
In ziua imediat urmatoare, Dmitri Rogozin acorda un interviu ziarului Kommersant (detinut de Usmanov, patronul combinatului de la Rabnita si director la Gazprom) in care conditiona garantia unitatii statale a Republicii Moldova prin sase conditii imposibil de indeplinit. Printre ele, recunoasterea Rusiei ca “unic stat care dispune de forta si autoritate politica in aceasta regiune” si recunoasterea Transnistriei drept parte egala la negocieri.
In lipsa unei reactii adecvate a liderilor transnistreni, “mediatorul” rus Serghei Gubarev a vizitat Tiraspolul in 17 mai. Transnistrenii s-au conformat instructiunilor rusilor, anuntand pe 18 mai ca ar putea refuza semnarea documentelor convenite la Viena si solicitand explicatii de la Chisinau in privinta egalitatii partilor. Pe 21 mai, Gubarev a intarit mesajul afirmand ca si Moscova ar putea cere revizuirea documentelor de la Viena. Doar la o zi dupa declaratia lui Gubarev, Evghenii Sevciuk a iesit cu o declaratie radicala: “s-a format o conjunctura politica externa favorabila realizarii aspiratiilor poporului transnistrean”, adica a independentei statale. Pe 27 mai, bunavointa de la Viena a Ninei
Se va continua participarea activa la cautarea cailor de rezolvare a problemei transnistrene in baza respectarii suveranitatii, integritatii teritoriale si statutului neutru al Republicii Moldova si identificarea unui statut special pentru Transnistria.
Vladimir Putin – decret prezidential, mai 2012
Shtansky se volatilizase complet: “Se poarta negocieri despre negocieri si rezultatul, in perspectiva apropiata, nu se vede.” Medierea Rusiei fusese cum nu se poate mai eficienta: din nou blocaj politic total intre Transnistria si Republica Moldova.
RESPIRATIA CALDA A RUSIEI
Relaxarea si deschiderea comertului dintre Republica Moldova si Transnistria poate aduce un plus de satisfactii financiare atat unor oligarhi rusi, cat si elitei politico-economice de la Chisinau si Tiraspol. Dar Moscova interzice cu duritate orice apropiere politica de un Chisinau mult prea european pentru gusturile lui Vladimir Putin.
Prin aceasta strategie a pasilor mici si pragmatici, precum reluarea transportului feroviar de marfuri, se va ajunge la o “federalizare economica de facto” (nu si politica) a regiunii, convenabila retelelor financiare rusofile. Acestea vor profita de deschiderea si relatiile privilegiate ale Republicii Moldova cu UE, facand insa de la Tiraspol regulile jocului dupa bunul lor plac. Sau, cum spunea cu talent de poet Dmitri Rogozin, “Transnistria va resimti din plin respiratia calda a Rusiei.”
Sub toate aceste jocuri politice si interese financiare stau oamenii de pe malurile Nistrului. Am fost acolo si nicaieri altundeva nu mi-a fost dat sa vad o disperare mai adanca decat in saracia satelor transnistrene. Daca masinile luxoase ale liderilor de la Tiraspol sau ale afaceristilor rusi trec ca prin branza prin punctele militarizate de control de pe Nistru, oamenii simpli continua de douazeci de ani sa se supuna unor controale umilitoare la umbra kalasnikov-urilor si sa plateasca de fiecare data spagi grase. Cei mai multi s-au obisnuit deja cu acest ritual, iar ce e pentru noi normal, pentru ei e doar o exceptie in zi de Paste, o minune. Aceasta e respiratia calda a mamei Rusia.
“Trebuie sa cream incredere”, spunea de curand ministrul de externe, Andrei Marga, “romanii trebuie sa fie mai bine informati despre Rusia actuala.” Prin acest articol nu am facut altceva decat sa urmam sfatul actualului sef al diplomatiei romanesti.
M.C.
Aseara, la Gabdul Live, directorul UMB ca TR-85 M1 este mai adaptat nevoilor geografiei columbiene decat Merkava. De asemenea, pretul e foarte competitiv pt TR-85 M1. Inteleg ca delegatia columbiana a venit sa vada inclusiv demonstratii de trageri in Romania si le-a placut ce au vazut.
Incredere in rusi. Ma apuca rasul! Rusia ne-a furat din teritoriu de fiecare data cand a avut ocazia si ministrul nostru de externe vrea incredere. Saracul, cred ca nu stie pe ce planeta traieste.
Poate ar trebui sa urmeze o serie de articole despre „binefacerile” pe care ni le-a adus Rusia de alungul timpului, poate le citeste ministrul si poate asa ii vine mintea la cap:))
Vine si randul Rusiei! Sa terminam cu Ungaria, si-apoi Germania, Rusia, Marea Britanie, etc. Inca n-am „inchis” cum se bucurau prematur unii, dar „bucuria” altora, fericirea noastra! Urmeaza…
D-lui Andrei
Rusia a primit din teritoriile noastre, nu le-a furat niciodată.
-În 1812, teritoriul dintre Prut şi Nistru care făcea parte din Moldova, iar aceasta din Imperiul Otoman,a fost cedat de otomani Rusiei deoarece turcii au pierdut războiul, şi denumit de ruşi”Basarabia”.
-În 1859, Rusia a sprijinit Unirea Principatelor.
-În 1877 datorită Rusiei am obţinut independenţa.
-În 1916, armata rusă a salvat Moldova de ocupaţie austro-germană.
-În 1940, Hitler a dat Basarabia lui Stalin, aşa cum a dat nord-vestul Transilvaniei Ungariei şi sudul Dobrogei Bulgariei.
-În urma crimelor şi jafurilor ordonate de Antonescu pe teritoriul URSS(1941 – 1943), Stalin putea să ne pedepsească, nu numai să ne transforme în socialism.
-Insula Şerpilor a fost dată de Gh.Dej nu ocupată de ruşi.
-Noi suntem cca 50% slavi prin asimilare, aşa cum ungurii sunt 66% slavi.
Dacă fascismul câştiga războiul, bunicii noştrii ar fi fost eunuci, iar noi nu mai eram.
Puţină istorie n-ar strica.
D-le Nicu, chiar asa, putina istorie n-ar strica, probabil ati fost repetent la aceasta materie in scoala.
– „Tratatul de la București din 16/28 mai 1812, încălca astfel practica internațională și normele de drept existente la moment, devreme ce Imperiul otoman ceda ținuturi care nu-i aparțineau și care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat garantând frontierele de atunci.
Închinându-se turcilor, ţările române erau doar vasale acestora, şi nu paşalâcuri otomane. Între ele şi puterea suzerană existau capitulaţii (închinări de bunăvoie), care stabileau clar relaţiile dintre ele. Între condiţiile închinării exista şi cea a menţinerii integrităţii teritoriale. „Frontierele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreaga lor întindere”, stipula capitulaţia încheiată în 1634 între Moldova şi sultanul Mehmed IV, şi care era în vigoare şi la 1812. Mult timp Poarta otomană a respectat această prevedere, lucru uşor de observat mai ales în două momente:
În urma războiului austro-turc din 1699, la pacea de la Karlowitz, „polonezii ceruseră, de asemenea, Moldova, însă turcii le-au răspuns că le era cu neputinţă să le-o cedeze, deoarece era un principat care se supusese Înaltei Porţi de bunăvoie şi nu fusese cucerit cu sabia. Polonezii au fost deci nevoiţi să-şi retragă cererea” (după cronica lui Ion Neculce). (10) Şi menţionăm că la pacea de la Karlowitz turcii tratau de pe poziţia unei ţări învinse în războiul anterior, dar nici aşa ei nu şi-au putut încălca angajamentele asumate.
Iar în 1712, după victoria asupra ruşilor, turcii au încercat să transforme în raia cetatea Soroca de pe Nistru, ceea ce a atras protestul primului domn fanariot moldovean, Nicolae Mavrocordat, care spunea că „era de datoria şi în interesul Imperiului să menţină şi să respecte cu fidelitate angajamentele pe care foştii sultani şi le luaseră faţă de popoarele a căror supunere fusese voluntară şi condiţionată, şi să nu încalce privilegiile şi drepturile ce le fuseseră garantate.” (11) Poarta a recunoscut caracterul întemeiat al acestui protest şi a lăsat Soroca în posesia Moldovei.
În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, câștigat de Imperiul Țarist, rușii cereau „ambele țări românești” (Țara Românească și Moldova). Doar iminența atacului lui Napoleon a făcut ca pretențiile rusești să se reducă treptat, de la ambele țări române, la toată Moldova, apoi la teritoriul Moldovei dintre Nistru și Siret, pentru ca până la urmă pretențiile să se limiteze la ținuturile turcești dintre Nistru și Prut: ținutul Hotin și Bugeacul (Basarabia pe hărțile europene). Iscusința negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele țarului, a permis însă și anexarea părții răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ținuturile dintre Dunăre și Hotin, mulțumită complicității primului dragoman al Porții, care și-a trădat suveranul în schimbul unui latifundiu și al unui inel foarte prețios[5]. (Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare din ordinul Porții.)
CONCLUZIA II CA MOLDOVA N-A FACUT PARTE DIN IMPERIUL OTOMAN, A FOST UN STAT VASAL, ADICA PLATEA ANUAL O TAXA CA SA FIE INDEPENDENTA.
– In 1859 Rusia a fost doar una din puterile care au sprijinit Unirea Principatelor
Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aștepta hotărârea Conferinței de la Constantinopol convocată în acest scop. Cum era de așteptat, încă din prima ședință Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiții considerate, în țară, inacceptabile.
Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacția energică Camerelor și a guvernelor, poziția intransigentă a lui C. Negri și atitudinea favorabilă a majorității Marilor Puteri garante și-au făcut în cele din urmă efectul. La capătul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterior solicitate, Austria păstrându-și vechea poziție.
Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.
Vezi că ai o problemă de logică: „CONCLUZIA II CA MOLDOVA N-A FACUT PARTE DIN IMPERIUL OTOMAN, A FOST UN STAT VASAL, ADICA PLATEA ANUAL O TAXA CA SA FIE INDEPENDENTA.” Un stat vasal nu are cum să fie independent.
@Stefan, pai nu vad unde ar fi problema de logica din moment ce Moldova n-a facut parte din Imperiul Otoman, n-a fost niciodata pasalac turcesc, daca n-ar fi platit acea taxa/tribut atunci turcii ar fi venit peste ei si ar fi transformat Moldova in pasalac turcesc…tocmai de asta au platit acel tribut ca sa fie independenti, practic turcaletii erau stapani dar nu proprietari peste Moldova.
Sa-ti mai dau un exemplu, daca ai auzit de Cetatea Devei, acum vreun an de zile s-a construit o placa comemorativa in care ministrul culturii de la cea vreme (Kelemen Hunor) a modifica istoria si anume, pe placuta sta scris ca un conte maghiar este proprietar al acestei cetati in timp ce documentele acelei perioade arata ca acel ungur era doar stapan peste cetate nicidecum proprietar.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/greva-foamei-pentru-un-monument-249436.html
Stefan, confunzi rau de tot caracteristicile politice ale statului vasal cu pasalacul…o expresie mai la indemana ar fi „protectorat sub suzeranitatea Imperiului Otoman”…faptul ca tributul platit de Moldova ca sa aiba independenta interioara in materie de legi si aplicarea lor precum si propria guvernanta se inscrie perfect in acest principiu.
-in 1877 intr-adevar Rusia a avut un rol important in obtinerea independentei Romaniei.
-in 1916 intr-adevar Rusia a salvat Moldova de la ocupatie austro-germana.
– dar vad ca nu amintesti nimic de anul 1917 cand trupele rusesti aflate in retragere prin Basarabia au comis jafuri, violuri si crime
Declanșarea revoluției ruse din februarie 1917 a însemnat și începutul destrămării Imperiului, naționalitățile ne-ruse revendicând autonomia. Lovitura de stat din octombrie 1917 când partidul bolșevic a preluat totalitatea putereii în Rusia mulțumită înțelegerii dintre comuniști și germani, a dus la armistițiul apoi pacea de la Brest-Litovsk, prin care Lenin le ceda germanilor țările baltice, Bielorusia și Ucraina. În acest context, liderii din Sfatul Țării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea civilă și recoltele în Basarabia, decât pe armata română, care, rămasă singură pe frontul de est după retragerea Rușilor, fusese și ea nevoită în cele din urmă să accepte armistițiul cu germanii la 9 decembrie 1917. Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze și să omoare populația civilă băștinașă, fruntașii basarabeni fiind asasinați de către organizațiile comuniste. În aceste condiții la 22 decembrie 1917, Sfatul Țării a cerut guvernului român aflat la Iași să trimită armata să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broșteanu (român) și Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori la 9-16 ianuarie 1918 pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia[14].
– de 1940 nu mai amintesc nimic ca toata lumea cunoaste anexa secreta la pactul Ribbentrop Molotov
-legat de Insula Sepilor
Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 a întărit dreptul de stăpânire românească asupra Insulei Șerpilor. Situația juridică a Insulei Șerpilor a rămas neschimbată până la începutul celui de-al doilea război mondial. Conferința din data de 18 august 1938 de la Sinaia a trecut sectorul Dunării maritime inclusiv Insula Șerpilor sub administrația deplină a României.
Ultimatum-urile sovietice prin care se anexau la URSS Basarabia și nordul Bucovinei din 26 iunie și, respectiv 28 iunie 1940, precum și discuțiile care au avut loc în cadrul Comisiei Mixte pentru stabilirea frontierei pe Dunăre între delegațiile română și sovietică (septembrie-octombrie 1940), nu au făcut nici o referire la Insula Șerpilor. S-a revenit astfel în ceea ce privește frontiera sudică a Basarabiei, la prevederile Tratatului de la Berlin din anul 1878, când județele Cahul și Ismail au fost anexate Rusiei.
La Conferința de Pace de la Paris din 29 iulie-15 octombrie 1946, delegația sovietică a prezentat, în contextul discuțiilor asupra frontierei cu România, o hartă tipărită la Moscova, la o scară foarte mică de 1/1.500.000, care cuprindea și o serie de inexactități. La insistențele delegației române, partea sovietică a schimbat harta, corectând doar inexactitățile de la granița româno-iugoslavă, lăsând de partea sovietică o serie de insule aflate pe brațul Chilia (Tătarul, Coasta Dracului, Dalerul Mare, Dalerul Mic s.a.). Insula Șerpilor, potrivit hărții mai sus amintite, rămânea în continuare României.
La data de 4 februarie 1948, prim-ministrul Republicii Populare Române, dr. Petru Groza și ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, au semnat la Moscova „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS”, care, cu toate că invoca Tratatul de pace din 1947, stabilește, contrar prevederilor acestui Tratat, că „Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componența URSS” (art. 1, lit. b).
Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România. Cu toate acestea, la data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări (Nikolai P. Șutov, prim-secretar la Ambasada U.R.S.S. din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar) au semnat chiar pe Insula Șerpilor (Zmeinâi) un proces-verbal de predare a insulei care mai departe va face parte din RSS Ucraineană. În acel document, se afirma că “Insula Șerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de către R.P.România și încadrată în teritoriul U.R.S.S.“, deși aceasta nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietic.
Documentele din anii 1948-1949 au fost ratificate la data de 20 iunie 1961 la propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe atunci președinte al Consiliului de Stat) doar de către Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne.[6]
Din punct de vedere juridic, cele două înțelegeri bilaterale (protocolul și procesul verbal de predare) semnate între România și URSS sunt neconstituționale, fiind astfel nule și neavenite pentru dreptul internațional. Orice înțelegere bilaterală prin care se cedau porțiuni din teritoriul românesc, nu putea să intre în vigoare, fără ratificarea ei de către Parlamentele celor două țări (în acele vremuri Sovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Națională a României), lucru care nu s-a întâmplat. Astfel, se consideră conform dreptului constituțional că Insula Șerpilor nu a fost înstrăinată niciodată de jure.
Marga asta e un mare prost , pentru jobul pe care il are acum , ca academician jos palaria ,el crede ca daca vorbim de Dostoievski si Tolstoi gata rusii ne pupa pe frunte , sunt convins ca o sa inceapa o colaborare universitara si economica fantastica , o sa fie impanzita Romania de tot felu de cadre „universitare” studenti si oamenii de afaceri si nu o sa ii intelegi de ce se uita asa insinstent la anumite lucruri , noi de bunacredinta o sa cerdem ca nu vad bine si au nevoie de ochelari …….
„Colaborarea militară este absolut ideală, Polonia şi România colaborează cât de bine pot, dar vom colabora intens şi asupra unor paşi pe care îi vom întreprinde împreună – energetic, în domeniul bussines-ului, în domeniul investiţiilor. Cea mai bună perioadă de colaborare româno-polonă abia începe”, a spus Tusk.
Vorbeati de axa aia Romania-Polonia-Turcia? 😀
Cum se naste Uniunea Eurasiatica, din ciclul „daca prostia ar durea…”
http://www.timpul.md/articol/mintiti-ca-semneaza-pentru-gaz-ieftin-moldovenii-isi-dau-acordul-pentru-crearea-unui-nou-imperiu-sovietic-34226.html
Pt . Cristian și RomaniaTricolor. Se pare că voi folosiți termenul independență așa cum vă convine vouă. Aici e sinonim cu autonomie deși nu e același lucru. Vă cramponați de faptul că turcii nu ocupau efectiv cele 2 state românești, dar uitați un lucru. Conducătorii nu erau aleși în țară, de către organismele locale, ci erau numiți de la Istanbul și de multe ori nu erau nici măcar băștinași. Iar faptul că Sultanul îi putea numi/înlătura după bunul plac e un semn de mare independență. Faptul că unii domnitori au avut și preocupări legate de obștea pe care o conduceau și nu erau preocupați doar de îmbogățirea cu orice preț nu schimbă cu nimic datele problemei.
Stefan, ai uitat de unde a pornit polemica si anume:- „Rusia a primit din teritoriile noastre, nu le-a furat niciodată.”
eu am incercat sa-ti demonstrez ca nu-i adevarat ce zici, rusii, probabil sub influenta bauturilor alcoolice n-au facut diferenta intre un pasalac turcesc si un stat vasal si au crezut ca-i tot una…cand i-au batut pe turcaleti au zis ca li se cuvine niste teritorii ceva prada de razboi, Imperiul Otoman au cedat ceva ce nu le apartinea.
Noi eram vasali Portii, adica plateam un tribut anual ca sa fim lasati in pace, vezi izvoarele vremii, sunt destui cronicari care demonstreaza asta…ii ca si cum eu as platii o taxa anuala la Myke Tyson sa nu ma bata si sa fiu lasat in pace 🙂
Asta am înțeles-o. Rusia putea să ceară orice de la Imperiul Otoman ca pradă de război, iar acesta putea ceda ce voia, pentru turci provinciile române făceau parte din imperiu, chiar dacă nu erau pașalîcuri, plus că erau strînși cu ușa și încercau să scape cît mai ieftin. Nu m-am legat de loc de partea asta.
Eu mă legam de alt aspect: faptul că provinciile române nu erau independente. Cînd plătești tribut și te recunoști de vasal nu ești independent. Cînd altul îți numește conducătorii nu ești independent. Principatele Române erau date, practic, în administrare iar administratorul avea anumite obligații. Cît timp și le îndeplinea Sultanul nu avea nimic cu el. Era mai ieftin decît un pașalîc, mai ales prin prisma concurenței la tron, fiecare candidat avînd oferte care mai de care mai generoase rezultînd beneficii materiale sporite pentru Imperiu.
sa zicem ca nu eram independenti, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca nu eram parte integranta a Imperiului Otoman, juridic ma refer, pe acte, adica turcaletii nu aveau drept de proprietate asupra Tarilor Romane, daca am fi fost pasalacuri turcesti atunci Imperiul Otoman ar fi putut sa le cedeze rusilor ca prada de razboi, probabil anumiti sultati ne considerau pasalacuri si puneau oamenii lor la conducerea Tarilor Romane, dar repet juridic nu eram. Reiau un exemplu de mai sus cu cetatea Devei, exista o diferenta mare intre stapan si proprietar, cred ca poate fi aplicat si in cazul polemicii noastre.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/greva-foamei-pentru-un-monument-249436.html