Monitorul „BASARABIA”

 

Monitorul Basarabia a fost cel de-al doilea monitor primit de Romania dupa impartirea flotilei austriece de Dunare, in 1920.

Initial, nava s-a numit INN, fiind ce-a de-a doua nava a clasei ENNS.

Clasa ENNS a fost parte a programului austriac de dotare cu monitoare, in ritm de doua nave la fiecare 10 ani, fiind a patra clasa, dupa clasele Maros, Koros si Temes.

Dezvoltata din clasa Temes, clasa ENNS marcheaza trecerea de la propulsia pe carbune la cea pe pacura precum si schimbarea conceptiei de utilizare a monitoarelor, de la confruntarea directa cu monitoarele inamice, ca obiectiv principal, la atacarea tintelor terestre si sprijinirea cu foc de artilerie a operatiunilor trupelor de uscat. In acelasi timp, constructorii au tinut cont ca pe fluviu se aflau 4 nave (clasa Bratianu) mai puternice, ca blindaj si putere de foc, decat monitoarele austriece din acel moment (voi detalia mai jos).

Caracteristic pentru clasa ENNS este catargul foarte inalt, demontabil, prevazut cu gabie pentru observator. Dupa 1916 se va renunta la catarg deoarece ingreuna mascarea navei si limita campul de tragere al tunului cal.66mm din tribord.

O alta inovatie a fost introducerea punctului de comanda de rezerva, situat la capatul dinspre pupa al suprastructurii.

 

Monitor clasa ENNS  – configuratie 1915

Monitorul INN a fost produs la santierul Ganz & Danubius, Ujpest, Budapesta, lansat la apa in februarie 1915 si a intrat in serviciu in aprilie acelasi an.

 

Caracteristici tehnice:

– deplasament: 536 to standard, 600 to full;

– dimensiuni: 57.9 x 10.3 x 1.3 m;

– 2 boilere Yarrow, 2 masini verticale cu tripla expansiune, 2 elici;

– putere totala: 1560 CP;

– rezerva de pacura: 76 to;

– viteza maxima: 13.5 noduri;

– autonomie: 700mile marine, la 10 noduri;

– blindaj: centura 38/40mm, turela si cupole: 50mm, punte: 25mm, comanda: 50mm;

– echipaj: 95

 

In configuratia initiala, armamentul monitorului a cuprins:

 

2 tunuri Skoda cal. 120mm/42 G. L/45

Tunul a intrat in serviciu in 1914, initial fiind destinat unei noi clase de distrugatoare-leader.

In cele din urma, a intrat in dotarea monitoarelor claselor ENNS si SAVA.

Tunul tragea proiectile AP, APC, HE si srapnel, cu masa de 23.7-23.8 kg, cu viteza initiala de 800m/s.

Cadenta maxima de tragere era de 7 lovituri/minut iar bataia maxima de 15.000m la o elevatie de 27-28 de grade.

Tunurile erau instalate intr-o turela dubla, situata la prova. Turela avea un blindaj de 50mm si cantarea cca 22 tone, tunurile putand fi elevate si individual.

Tunuri Skoda 120/42 G. L/45, in turela dubla, tragand asupra bateriilor romanesti

 

3 obuziere Skoda cal. 120mm L/10

Obuzierele aveau o cadenta de tragere de 8-12 lovituri/minut si o bataie maxima de 6.200m. Foloseau proiectile HE si srapnel, cu masa de 20kg si viteza initiala de 300m/s.

Obuzierele erau instalate la pupa, in 3 cupole semisferice cu blindaj de 50mm si masa de 3.62 tone si care permiteau trageri la o elevatie maxima de +85 grade.

Cupolele erau dispuse triunghiular, doua in paralel, in spatele suprastructurii, iar a treia in axul navei, spre pupa. Servantii, munitia si cea mai marte parte a obuzierului se aflau sub punte, mai bine protejati.

Cupole cu obuziere Skoda cal.120mm L/10

 

2 tunuri Skoda 7cmG. L/50 BAG (cal.66mm)

Este varianta antiaeriana a tunului 7cm G.L/50 K10, intrat in serviciu in 1911 si destinat combaterii vedetelor torpiloare.

In 1915 inginerii Skoda au realizat un pivot special pentru trageri antiaeriene care permitea elevatii de la -5 la +90 grade. Masa tunului, cu tot cu pivot, era de 2.030 kg.

Tunul tragea proiectile HE(L4) si srapnel(L3) cu masa de 4.5 kg si viteza initiala de 830m/s.

Cadenta maxima era de 20 lovituri/minut.

Tunul batea orizontal 8.000m, la o elevatie de +20grade, iar plafonul maxim era de 5.000m.

Tunurile erau asezate pe puntea superioara, in borduri, in turele semideschise (fara peretele din spate 🙂 )

Cele doua turele erau asezate esalonat, cea din tribord fiind instalata in fata cosului iar cea din babord in spatele acestuia.

Tun Skoda 7cmG. L/50 BAG (cal.66mm), fara scut

 

6 mitraliere Schwarzlose cal.8mm

Mitraliera este aceeasi cu cea folosita de monitorul Temes dupa reparatii. Doua mitraliere au fost amplasate in mici cupole blindate, pe puntea superioara, spre prova. Pe celelalte nu le-am identificat; e posibil  ca unele sa fi fost instalate pe afet pentru trageri antiaeriene.

 

In privinta blindajului, clasa ENNS a introdus modificari importante fata de clasele anterioare.

Coca monitoarelor dispunea de un numar mai mare de compartimente (11), separate de pereti etansi si, pentru prima data la monitoarele austriece, in zona centrala, intre compartimentele 3 si 8, centura blindata a fost dublata de pereti etansi.

Solutia incerca sa compenseze grosimea redusa a centurii blindate (38/40mm) si sa asigure o mai buna protectie impotriva torpilelor pentru compartimentele critice ale navei: magaziile de munitie ale tunurilor cal.120mm si obuzierelor, sala masinilor, sala boilerelor, rezervoarele de pacura. Austriecii par sa fi luat in serios faptul ca Romania detinea vedete si salupe torpiloare, precum si 3 torpiloare maritime apte sa opereze si pe Dunare.

In privinta rezervoarelor de pacura, de fapt o intreaga sectiune din coca navei era destinata depozitarii pacurii, fapt care nu-i incanta pe marinari, in primul rand din pricina balansului indus navei, daca se iesea pe mare, iar in al doilea rand din cauza riscului crescut de incendiu.

Clasa ENNS – sectiune

 

Revenind la schimbarea conceptiei de utilizare, tunurile principale, cu elevatia maxima marita la 27-28 grade, puteau sa execute trageri indirecte pana la 15 km iar cele 3 obuziere puteau livra un sprijin devastator cu foc, tragand fiecare 8-12 lovituri/minut, pana la 6200m, si putand lovi inclusiv tinte ascunse dupa dealuri sau dupa alte obstacole.

 

In privinta monitoarelor romanesti, mai bine inarmate si mai blindate, austriecii nu s-au gandit sa mareasca blindajul monitoarelor proprii ci au incercat sa compenseze printr-o mai buna compartimentare.

In schimb, au marit raza maxima de lovire a tunurilor si au marit numarul obuzierelor (trageri cu traiectorie inalta), incercand astfel sa “rezolve” monitoarele noastre inainte de a se ajunge in contact direct cu ele.

Ca sa ne lamurim, voi incerca o evaluare a sanselor clasei BRATIANU (configuratia originala) vs clasa ENNS, in functie de distanta dintre cei doi oponenti.

Observatie: in configuratia originala, Bratianu dispunea de 2 obuziere cal 120 mm/L10, similare celor austriece, bataia maxima a tunurilor cal.120mm/L35 era de 10.000m (va creste in 1917 la 11.500-13.000m) iar nava nu putea orienta mai mult de 2 tunuri in orice directie din cauza centralei de tir (va fi demontata in toamna lui 2016).

1. Intre 15.000 m si 10.000 m:

Enns putea trage in voie, bataia maxima a tunurilor de pe Bratianu fiind de 10.000m.

Bratianu era o tinta mobila, destul de mica (asezata cu prova spre adversar) si, chiar cu o buna dirijare a tirului de catre observatori inaintati, erau putine sanse s-o lovesti.

La distanta aceea, tunurile clasei ENNS nu puteau penetra nici puntea si nici bordajul, turelele sau comanda clasei Bratianu (75mm).

In cursul razboiului, monitoarele clasei Bratianu au incasat proiectile pana la cal.105mm inclusiv, fara penetrarea puntii. O singura penetrare a puntii s-a realizat dar cu un proiectil cal.150mm, la o tragere cu unghi mare de lovire.

In plus, traiectoria plata a proiectilelor clasei ENNS (elevatie maxima 27-28grade) crestea probabilitatea unui ricoseu din puntea monitoarelor clasei Bratianu.

2. Intre 10.000 m si 6.200 m:

Tunurile clasei Enns tot nu puteau sa penetreze bordajul, turelele si comanda navelor clasei Bratianu iar traiectoria plata excludea penetrarea puntii.

Tunurile lui Bratianu penetrau comanda, bordajul si turela prova, mai slab blindate, putand lasa oponentul fara artileria principala. Din cauza vitezei initiale mai mici, proiectilele clasei Bratianu veneau pe o traiectorie ceva mai inalta asupra puntii de 25mm a clasei Enns, in special de la 8-10.000m, cu ceva sanse de penetrare, sanse care scadeau odata cu distanta.

3. Sub 6.200 m, fara contact vizual:

Ambele nave puteau penetra blindajul vertical al adversarului. Bratianu era avantajat de faptul ca avea tunurile prova dispuse in 2 turele mici, ovale si cu blindaj mai gros, adversarul fiind obligat sa loveasca fiecare turela exact in centru pentru ca proiectilul sa nu ricoseze. In schimb, Enns avea o turela dubla, o tinta mai mare si mai slab blindata (50mm), o lovitura in plin fiind suficienta pentru a lasa nava fara artileria principala.

Deloc de neglijat, sub 6200m intrau in functiune obuzierele cal.120mm. Enns putea folosi, in functie de pozitia navei, maximum 3 obuziere fata de 2 Bratianu. Nu stiu daca loviturile HE, venite pe traiectorie inalta, puteau penetra puntile dar, daca o faceau, mai degraba penetrau puntea de 25mm a clasei Enns decat pe cea a clasei Bratianu, mai groasa. In schimb, loviturile ar fi scos din functiune obuzierele clasei Bratianu, protejate doar cu scut (si tunurile de 47mm), in timp ce obuzierele clasei Enns erau protejate de blindajul de 50mm al cupolelor, nava pierzand doar tunurile cal.66mm.

4. Contact direct:

Se repeta situatia cu 2 turele mai mici si mai blindate (Bratianu) vs o singura turela dubla, mare si slab blindata (Enns).

In plus, Bratianu putea folosi si obuzierul din prova, contra artileriei secundare de pe Enns, in timp ce Enns avea obuzierele la pupa.

Daca se micsora distanta iar Bratianu reusea sa treaca pe langa monitorului austriac, in pupa acestuia, il masacra  in voie cu cel putin 1 tun cal.120mm/L35 in timp ce nava austriaca nu avea cu ce sa riposteze eficient. Chiar daca n-ar fi fost distrusa, turela prova a clasei Enns nu putea trage la mai mult de 30-35 grade spre pupa, “peste umar”.

Pe scurt, o intalnire la mica distanta se termina tragic pentru nava austriaca.

 

Toate acestea ne arata ca austriecii nu erau prea dornici de o confruntare directa cu monitoarele noastre, incercand sa le loveasca de la distanta mare sau lasand in seama minelor si artileriei terestre rezolvarea acestei probeme. In schimb, austriecii s-au concentrat sa utilizeze monitoarele in sprijinul trupelor de uscat.

Ca dovada, monitoarele austriece si cele romanesti nu s-au intalnit niciodata in lupta directa.

 

 

Despre participarea monitorului Inn la operatiunile austriecilor, inainte de intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, nu am gasit date.

Principalele operatiuni ale anului 1915 in Balcani se desfasoara in Serbia, cu trupele austriece traversand Drina si Sava pe 7 octombrie si ocupand Belgradul pe 9 octombrie. Dupa intrarea Bulgariei in razboi, la 14 octombrie, trupele sarbe incep retragerea spre sud, indepartandu-se de  Dunare. Daca au existat actiuni de lupta ale flotilei austriece pe Dunare, acestea s-au desfasurat in prima saptamana a operatiunilor.

La momentul intrarii Romaniei in razboi, monitorul Inn nu se afla in baza de la Rusciuk(azi Ruse), atacata cu torpile de marina noastra, ci in amonte de sectorul romanesc.

Prima operatiune de pe frontul romanesc in care este mentionat Inn s-a desfasurat dupa anularea operatiunii de la Flamanda si retragerea trupelor romanesti la nord de Dunare:

In dimineata zilei de 8 octombrie 1916, la orele 04.30, monitoarele Inn si Sava, impreuna cu o canoniera, o vedeta si un grup de dragaj, s-au apropiat de ostrovul Chinghineaua(Cinghineaua), sub acoperirea artileriei de la Sistov si a celorlalte monitoare, si au debarcat trupe, neutralizand garnizoana romaneasca (238 marinari cu 4 tunuri cal.87m si 2 tunuri Nordenfelt cal.57mm). La ora 08.00, dupa lichidarea garnizoanei, atacul s-a mutat asupra ostrovului Bujorescu, fiind capturati alti 30 de militari romani si cateva piese de artilerie.

Sfarsitul anului 1916 gaseste navele austriece la iernat, la Turnu Severin si Budapesta, sau in santierele navale, pentru reparatii.

Anul 1917 s-a desfasurat fara evenimente pana pe data de 22 septembrie, orele 11.45, cand, intorcandu-se de la Cernavoda, la 14 km amonte de Braila monitorul a iesit din formatie, urmarind semnalul de primejdie transmis de un slep, si a lovit o mina. Mina a explodat sub prova navei, monitorul scufundandu-se in cateva minute pe fund de 7m.

Monitorul Inn scufundat

Dupa razboi au circulat multe teorii, inclusiv aceea ca scufundarea monitorului ar fi fost o actiune de sabotaj desfasurata de proaspat infiintatul Serviciu Secret de Informatii, condus de legendarul Mihail Moruzov. Acesta ar fi mascat pe mal o caruta cu o sirena care a dat semnalul de primejdie, atragand monitorul intr-o zona minata, dar teoria nu a fost confirmata. Moruzov care, dupa razboi,  isi enumera scrupulos toate misiunile, nu ar fi ratat ocazia sa mentioneze un asemenea succes.

Imediat au inceput lucrarile de ranfluare, desfasurate intre 6 octombrie si 28  noiembrie 1917, dupa care epava monitorului a fost transportata la santierele navale din Budapesta.

Inn – operatiunile de ranfluare

Reparatiile au inceput la 18 Februarie 1918 dar nu au putut fi incheiate pana la sfarsitul razboiului.

In timpul lucrarilor de reparatii, coca navei a fost alungita, ajungand la 62 m.

Prin decret imperial, restul flotilei paraseste Ungaria la 29 octombrie 1918.

La monitorul Inn, aflat in santier, pavilionul austro-ungar este coborat la 6 noiembrie 1918.

La 8 decembrie 1918, prin decizia Comisiei Militare Aliate, nava este confiscata la Budapesta pentru a intra in componenta special createi Flotile Britanice a Dunarii.

La 21 martie 1919, nava, aflata tot in santier, trece sub controlul Republicii Ungare a Sfaturilor.

La 13 aprilie este rebotezata Ujvidek.

La 13 iulie 1919 nava, rebotezata Marx, este lansata la apa si inclusa in Marina Republicii Sovietice Ungare.

La 6 august 1919, este capturata de trupele romanesti.

In noiembrie 1919, este remorcata pana la Novi Sad unde este internata in custodia Regatului Sarbilor Croatilor si Slovenilor, pana la adoptarea unei solutii finale de catre aliati.

La 15 aprilie 1920, in urma impartirii flotei austriece, se decide transferul navei catre Romania.

In decembrie 1920, nava este transferata Romaniei, rebotezata BASARABIA si introdusa in componenta Escadrei de Dunare (monitoare+vedete) din subordinea Diviziei de Dunare a Marinei Militare Romane, la 9 decembrie 1920.

Inn, cca 1919, dupa reparatiile de la Budapesta

 

In serviciul Romaniei, nava a suferit modificari repetate.

Undeva intre 1937-1939, tunurile Skoda cal.66mm/L50 si cele 6 mitraliere Schwarzlose cal.8mm sunt debarcate iar monitorul primeste armament antiaerian nou: 1 tun  cal.37mm/83 SK C30, 2 tunuri cal.20mm/65 C38 si 1 mitraliera jumelata Hotchkiss cal.13.2mm/76. E posibil sa fi primit si o mitraliera cal.7.92mm, mentionata de o sursa ruseasca.

Nu am gasit date sau imagini cu modul de amplasare a lor. Cel mai probabil, au fost amplasate pe puntea superioara, cu tunul cal.37mm spre prova, mitraliera cal.13.2mm spre pupa iar cele 2 tunuri cal.20mm in borduri.

 

La intrarea Romaniei in al doilea razboi mondial, monitorul Basarabia se afla la Galati, in santier, trecand printr-o foarte ampla operatiune de reconstructie-modernizare care va dura pana in 1943.

Au fost debarcate turela dubla de la prova, cu tunurile Skoda 120mm/L45, si cele trei cupole de la pupa, cu obuziere Skoda 120mm/L10.

Au fost instalate 4 tunuri Bofors-Skoda Mk4, calibrul 120mm/L50, similare celor de pe monitoarele clasei Bratianu si de pe distrugatoarele Regele Ferdinand si Regina Maria.

Spre deosebire de navele enumerate, tunurile de pe Basarabia au fost instalate in doua turele duble, una la prova si una la pupa, turele care permiteau o elevatie maxima de +70 grade, pentru trageri antiaeriene.

In plus, turelele permiteau o bataie maxima de 22km (la elevatie +45 grade), mai mare decat a distrugatoarelor (elevatie maxima +35 grade) si a celorlalte monitoare (elevatie +30 grade).

La elevatia maxima de +70 grade, plafonul maxim de tragere era de 10.500-10.800m.

In privinta turelelor, am tot studiat imaginile si cred, fara a baga mana in foc, ca au instalat pe monitor turele de distrugator si nu unele blindate cum ar fi trebuit sa aiba monitoarele. La dimensiunile lor, daca erau si blindate (50-75mm) probabil ar fi sarit de 35 tone fiecare, ceea ce ar fi ingreunat manevrarea lor pentru trageri antiaeriene. Este doar o opinie.

O sursa de la LNR afirma ca tunurile aveau incarcare automata dar este greu de crezut ca pe o nava cu adancime atat de mica se putea realiza asa ceva sau ca in 1937, cand au fost comandate turelele, cehoslovacii ar fi detinut o asemenea tehnologie pentru tunurile cal.120mm.

Puntea principala a fost reconstruita integral, cu grosimea crescuta la 35mm. Ma bazez pe faptul ca sursele austriece si ungare dau, pentru clasa ENNS, o grosime a puntii de 25mm in timp ce sursele rusesti dau o grosime de 35mm pentru Basarabia/Kerci. Iar rusii, dupa ce le-au confiscat, le-au masurat si le-au studiat din greu.

 

In urma modificarilor, cateva caracteristici tehnice ale navei s-au modificat:

-deplasamentul standard a crescut la 641 to;

-deplasamentul maxim a crescut la 770 to;

– pescajul a crescut la 1.56m (1.80m dupa alte surse);

– viteza maxima a scazut la 12.2 noduri;

– echipajul a crescut la 133 oameni.

 

Dupa modernizare, monitorul Basarabia a devenit unul dintre cele mai moderne si mai puternice monitoare din lume.

Mai mult, monitorul depasea, ca raza de lovire si putere de foc, distrugatoarele clasei Marasesti. In 1943, distrugatoarele clasei mentionate aveau 4 tunuri cal.120mm/L45 care trageau cate 7 lovituri/minut la o distanta maxima de 15.5 km in timp ce monitorul dispunea de 4 tunuri cal.120mm/L50 care trageau cate 10 lovituri/minut la o distanta maxima de 22km.

 

Este posibil ca, pana la 23 august 1944, monitorul sa mai fi primit doua tunuri automate cal.20mm Flakvierling 38, cu cate 4 tevi, dar nu am gasit date suplimentare. O schita a monitorului, la preluarea de catre sovietici, arata doua astfel de sisteme amplasate pe plafoanele turelelor cal.120mm dar alte surse nu confirma.

O alta posibilitate, daca respectam proportiile desenului, ar fi ca armamentul instalat pe turelele cal.120mm sa fi fost mitraliere cvadruple Vickers, cal.8mm, similare celor de pe vedetele torpiloare Vosper. Nici aceasta varianta nu e confirmata.

Schita monitorului Basarabia – 1943/1944

Dupa reintrarea in serviciu, Basarabia a facut parte din Detasamentul Tactic Valcov in cadrul caruia, prin rotatie, cate 2 monitoare supravegheau accesul din Marea Neagra pe bratul Chilia.

La 23 august 1944, monitorul se afla pe Bratul Valciu, amonte de Braila, efectuand reparatii la statia T.F.F.

In noaptea de 26/27 august monitoarele au primit ordin sa plece la Giurgiu pentru a impiedica traversarea Dunarii de catre germani si pentru a captura sau distruge navele germane care se retrageau pe Dunare.

La 28 august, monitoarele Basarabia si Bucovina au intrat pe bratul Macin/Dunarea Veche si au capturat 76 de nave (14 remorchere, 2 salupe si 60 de slepuri) pe care le-au dezarmat si le-au trimis sub escorta la Piua Pietrii. Au continuat operatiunea si, pana la Cernavoda, au mai capturat un convoi sanitar, format dintr-un remorcher, doua slepuri si o barja cu raniti.

La 29 august monitoarele au primit ordin sa urce pana la frontiera iugoslava si sa captureze sau sa distruga orice nava germana si au continuat deplasarea spre Turnu Magurele.

La 30 august, Basarabia si Bucovina au ajuns la Giurgiu si au plecat in amonte, Basarabia capturand 2 remorchere, 3 slepuri si o salupa pe care le-a predat la Turnu Magurele.

La 31 august, Basarabia se afla la Turnu Magurele cand s-a primit ordin ca toate navele sa se indrepte spre Braila, ulterior spre Reni, unde echipajele au fost debarcate fortat iar navele confiscate.

Intoarsa din drum pentru a dezesua monitorul Bucovina, Basarabia a primit un nou ordin, sa plece direct la Ismail unde, la fel, echipajul a fost debarcat iar nava confiscata si rebotezata Kerci.

 

La 20 noiembrie 1944, Basarabia/Kerci, cu echipaj sovietic, a fost adus la Galati de unde, impreuna cu Bratianu/Azov, si-a continuat actiunile, sub pavilion sovietic, pe Dunarea Superioara.

Cele doua nave s-au distins in luptele din noiembrie 1944, din sectorul Ilhok-Gura Dravei, precum si la eliberarea de catre iugoslavi a oraselor Osijek si Vukovar, o luna mai tarziu. Ulterior navele au operat pana la Budapesta. O sursa ruseasca spune ca au luat parte si la ofensiva de eliberare a Vienei, inceputa in aprilie 1945, dar nu am gasit date concrete privind actiunile lor.

Kerci, sub pavilion sovietic, navigand in formatie

 

In serviciul sovietic nava a suferit o schimbare completa a armamentului secundar, piesele germane si franceze cal.37mm, 20mm si 13.2mm fiind inlocuite cu armament de productie sovietica:

– 5 tunuri antiaeriene cal.37mm/63 70K, unul instalat pe plafonul turelei cal.120mm de la prova si 4 pe puntea superioara, cate 2 in fiecare bord;

– 2 tunuri antiaeriene cal.20mm/70 Oerlikon MkIV, amplasate pe puntea principala, in borduri, intre suprastructura si turela cal.120mm de la pupa;

– 4 mitraliere cal.12.7mm/79 DShK, instalate pe puntea superioara, cate una spre prova si spre pupa si 2 in borduri, intre tunurile cal.37mm;

Caracteristica pentru perioada sovietica este adaugarea de platforme in sponson, in bordurile puntii superioare, pentru a permite instalarea unei cantitati mai mari de artilerie antiaeriana.

Kerci/Basarabia, alaturi de Azov/Bratianu sau Mariupol/Lahovary. Se vede tunul cal.37mm de pe turela 120mm prova

 

La sfarsitul lui Februarie 1948, monitorul a fost trecut in conservare iar in iulie 1951 a fost restituit Romaniei.

La 1 august 1951, a reintrat in componenta Flotilei de Dunare a Marinei Militare Romane ca Monitorul fluvial M 11 iar din 1952 a fost renumerotat ca M 206.

La 1 decembrie 1957, Basarabia(M206) a fost trecut in conservare, fiind radiat in 1958 si trimis la taiat in 1960.

 

Cristian Ganciu