Spitalul Militar din Constanta
Ministrul de finante, Eugen Teodorovici, a anuntat joi ca se vor construi doua spitale regionale – Constanta si Craiova – pe banii ministerului apararii, din bugetul acestuia. Motivul?! Zice domn ministru ca cele doua spitale vor fi mixte, militaro-civile. Ce inseamna acest lucru?! Nimeni nu cred ca stie, atat timp cat orice spital militar din Romania este deschis si civililor fara nici o problema, iar militarii se pot trata si in spitalele Ministerului Sanatatii…
Intrebarea retorica este: de ce sa luam bani din bugetul MApN cand Uniunea Europeana ne-a pus la dispozitie banii necesari (fonduri nerambursabile) pentru constructia a exact doua spitale regionale? Noi n-ar trebui sa cheltuim nici un leu, doar sa avem locatia si vointa de a lua banii europeni.
„Mâine vom avea în Guvern un astfel de document pentru a aproba construirea celor două spitale regionale (n.r. Constanţa şi Craiova). Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere – de sănătate şi apărare. Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanţa desigur are şi alte elemente, un număr ridicat de turişti pe timp de vară, problema migranţilor. Sunt elemente care justifică astfel de spitale. (…) Ştim deja cât durează construcţia, cât costă efectiv un astfel de spital. (…) Avem locaţii identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării – vor face parte din cei 2% pentru Apărare. La rectificare completăm sumele necesare dacă va fi nevoie”.
„Eu zic că în acest an cele două spitale pot să şi înceapă să fie construite. (…) Vor fi spitale de ultimă generaţie. Acest prim pas va fi mâine făcut, după aceea va fi făcut un act normativ”.
Toate acestea pe fondul minciunii guvernelor psd-alde care au declarat ca au depus documentatia pentru accesarea fondurilor necesare spitalelor regionale din fonduri UE. Replica comisarului european Corina Cretu a fost taioasa: guvernul minte, nu s-a depus nici macar o mapa goala.
Asadar, banii de la Bruxelles pentru doua spitale regionale asteapta in banca de ani de zile, dar noi ne apucam sa luam bani din bugetul MApN, pe motiv ca “vor fi spitale publice cat si cu caracter militar”, desi toate spitalele militare sunt publice si (destul de) viceversa.
De ce nu se acceseaza fondurile europene pentru spitale? Dar fondurile europene pentru infrastructura?! Dar fondurile europene in general?! Pai raspunsul are doua paliere, pe de o parte incompetenta celor care ar trebui sa se ocupe de accesarea banilor (efectiv nu cred ca-i duce capul sa pregateasca documentatia) , iar pe de alta parte din fondurile europene mai greu cu furatul. Trebuie reamintit ca pe executia actuala sunt 33 de miliarde de euro – fonduri europene destinate Romaniei – inca necheltuiti.
Sa ne aducem aminte de pasajul rutier subteran din Bucuresti, zona Berceni, pasaj inceput cu fonduri europene si terminat din bani publici pe motiv ca nu s-au respectat termenele, si uite-asa Bucurestiul a pierdut milioane bune de euro datorita incompetentei autoritatilor, asta ca sa nu discutam si despre altceva cu iz penal specific.
Ar mai fi de precizat ca la Craiova (Spitalul Clinic de Urgenta “Dr. Stefan Odobleja”), la Constanta (Spitalul Militar de Urgenta Constanta) sau Iasi (Spitalul Clinic de Urgenta Militar „Dr. Iacob Czihac”) exista deja spitale militare, asadar ce treaba mai poate avea MApN cu noi spitale “militare” in respectivele orase? Absolut nici o treaba, respectivele spitale vor fi unele regionale aflate in planul de dezvoltare al ministerului sanatatii, nicidecum in parohia ministerului apararii. Pur si simplu se fura bani din cei 2% alocati pentru armata, in conditiile in care sunt programe care ar trebui sa fie deja in derulare (amintim doar de modernizarea MLI 84M si de reparatia capitala pentru cele 67 de MLVM-uri) care nu au finantare de doi ani de zile.
Culmea este ca cele trei spitale enumerate mai sus sunt si moderne, au beneficiat de achizitii de aparatura noua, doar in spitalul militar Craiova, 75% dintre pacienti sunt civili, iar spitalul militar din Iasi este cel mai mare din regiune, asadar despre ce vorbim, decat despre o alta minciuna a acestui guvern de imbecili antinationali?! In cele trei spitale pacientii civili depasesc lejer 50% din numarul total de pacienti, asadar MApN are, in aceste orase cel putin, o capacitate medicala cu mult excedentara, astfel ca nevoie cresterii acesteia nu se justifica cu nimic.
Asta-i imbecilul: Ben-Oni Ardelean, conferentiar nus pe unde…
Poate maine-poimaine, o alta idee, a altui imbecil (vorbim de deputatul Ben-Oni Ardelean, din partea PNL, conferentiar off course), va prinde contur. Onor reprezentatul nostru sustine ca din bugetul MApN de 2% sa facem domne autostrazi, ca la nevoie si Armata le foloseste, nu? Cum sa-si deplaseze Armata tehnica de lupta fara autostrazi, cugeta domnul Ben-Oni, desi problema Armatei in acest moment este mult mai simpla: ce sa-si deplaseze, daca nu are tehnica de deplasat?!
In acest context, bani pentru achizitia de licente, retehnologizarea uzinelor de armament, pentru repornirea fabricii de pulbere de la Fagaras etc nu se gasesc.
GeorgeGMT
Poti sa il convingi pe Bin Laden sa isi faca cruce, nu poti convinge un votant pezede ca Dragnea si Trady sunt hoti ordinari.
Corect !!!!!!!!!!!!!!!!
Asta-i o manea de tara. De vina suntem noi ca am permis sa se intampla asta, prin neprezentare la vot, prin ignoranta. De vina suntem tot noi, nu stainii, nu extraterestrii, nu harkonienii sau atredesii. Fiecare tampit care a votat pentru 100 de lei la „pensiuca” fiecare cretina de gospodina care pleaca dimineata de acasa fara sa stie unde merge, fiecare idiot de pensionar care merge aiurea cu autobuzul fara a avea o tinta precisa. Fiecare tanar bou care si-a frecat ochii de telefon in loc sa mearga la vot.
Astia suntem, astea sunt rezultatele.
Asigurat find si eu OPSNAJ, pot spune ca spitalul militar din cluj este de nota 10. La fel si la bucuresti unde am fost o singura data cu mama cand a avut probleme. Problema nu sunt spitalele militare, ci unele spitale civile unde trebuie sa investesti cu duiumul. Rapunsul schizofrencilor astora nu are tangenta cu problema in sine.
Spitalele civile daca nu ar mai avea directori numiti politic ar arata altfel.
Daca ar avea de ales intre a lua 100 de lei in plus pe luna acum, cu riscul de a pierde din ei treptat prin devalorizare dupa o perioada de timp necunoscuta (x luni), si a lua doar 10 lei sau nimic, majoritatea covarsitoare a oamenilor va lua suta de lei. Asa e natura umana. Ideea ca oamenii ar trebui sa ia numai decizii bun/corecte chiar sacrificand unele castiguri imediate/temporare e superba, insa daca ar fi realista nu ar mai exista crize economice ciclice, jocuri piramidale, falimente, fraude etc.
Razvan Mihaeanu, mergi la vot?
George Simion tocmai a depus 116 400 semnaturi (chiar daca i-ar anula 10% din ele tot se incadreaza in 100 000 necesare).
Insa realitatea e ca in 2014 la EUroparlamentare…ultimii 2 alesi (de la PMP) au fost votati de vreo 346 000 (6,21% din peste 5,57 milioane de voturi valide…din peste 5,9 milioane total exprimate/prezenta).
Deci George Simion (daca prezenta si invalidarea vor fi similare cu anul 2014) ar avea nevoie de vreo de 3 ori mai multe voturi decat semnaturile necesare de acum.
deci trebuie sa mergem la vot! 🙂
Da, votez…daca ii valideaza semnaturile (ar fi chiar o scarbosenie crasa altceva).
Daca nu…atunci chiar nu stiu, probabil pe Basel de la PMP, e primul pe lista, s-ar putea sa fie singurul cu sanse, nu stiu daca Eugen Tomac intra din pozitia a doua.
Doar alta sifonareala ordinara de fonduri, daca chiar o fac. Boul ala de Les chiar nu poate sa ia atitudine?
Opozitia din pacate e la fel de varza: de ce sa nu faca PSD spitale cu banii armatei, cand PNL vrea sa faca autostrazi? Alt desptept se lamenta aseara pe la televizor ca de ce nu lasa PSD-ul armata in pace, ca nu sunt decat 2% din buget, sa faca investitii din restul de 98% (pentru respectivul politician, evident ca PIB si buget sunt acelasi lucru, desi bugetul cred ca e undeva pe la 30-35% din PIB). USR si PLUS sunt de o tacere induiosatoare pe subiect.
Si mai e un lucru care ma ingrijoreaza: usurinta cu care se schimba destinatia sumelor bugetate. Teoretic, cand faci bugetul, ar trebui sa fie ceva de genul: am nevoie de atat pt salarii, atat pentru pensii, atat pentru cheltuieli curente (intretinere, consumabile, exercitii) si pentru achizitii, planuiesc sa iau asta si aia, care costa cam atat. Rezulta o suma. Cum poti sa vii acum si sa zici: pai de o parte din bani facem spitale / autostrazi / rahat in forma de bici? Bugetarea si executia bugetara pare ca a ajuns doar asa, o chestie semi-optionala, in rest facem ce vrem ca reprezentam poporul.
Acum ne putem doar inchipui cat vor costa acele spitale, daca chiar se vor face, ce sume astronomice vor fi drenate din bugetul MApN.
Eu unu nu le asi spune dom ministru doar ministu ca astia nus domni sunt doar indivizi cu statut de minstru ….si asta cu bai de la mapn e o manarie sora cu tradarea nationala atata timp cat au bani de la ue , eu ajung la concluzia ca asta sunt asa de prosti si batuti in cap in cat nu sunt in stare sa faca dosarele necesare pentru fonduri sau sunt putori, le e lene sa faca acele dosare
Problema lor e ca banii aia sunt mult mai greu de furat. Sunt persoane care ii controleaza, persoane care nu sunt sub controlul lor ca in Romania.
??????????
Cu faza asta de deturnare de fonduri de la inzestrarea ArmRo chiar ca pszd-alde au pus capac la toate imbecilitatile si hotiile spoite cu incompetenta si rea vointa! Fifor de asta a fost dat la o parte de la conducerea MAPN pt ca incepuse sa faca treaba buna si corecta acolo, fiind pus in locul lui bocciul de lesh obedientul, pt a fofila si ciordii banii pt armata Romaniei.
Deci solutia este iesirea masiva la vot si maturati de la conducera Romaniei shleahta de jigodii incompetente in frunte cu zdragnea si veoricanci !
Sobolanii Rosii , cauta banii de oriunde pot ciupii. Construiesc spitalele cu resurse MAPN , iar apoi se lauda la bobor ce a facut guvernerea. Daca era pe timpul lui nea Ceasca bagau si o concentrare de 9 luni ptru personanlul militar ca mina de lucru ieftina.
Doamne cu naiba ii mai rabda pamintul la ce grad de idiotenie au ajuns. Chestia e groasa , economia e demolata bucata cu bucata , serviciile slabite si ingenuncheate politic, Justitia o fac pentru ei , si te pot baga la bulau cind vor ei , indatoreaza tara pe 30 de ani mai rau ca Ceausescu, distrug tot si nu tin cont de nimic.
Articolul ala din Constitutie cu ” desfintarea unui partid ” care a preluat puterea si tradarea de tara mai sunt valabile?. daca avem spitale militare avem si tribunale militare!! Aproximativ 400 de inalti demnitari se pot judeca linistit in 3 luni de zile. parcarea de sub casa poporului e mare si acoperita , plus izolata fonic.
Miroase un pic a decembrie 1947. Parca ii si dubios de frig pentru martie.
Oare spitalele se vor numi Sigma si Gowind ? In plus vom avea ceva militar care se poate trata in regim de urgenta. Poate se trezesc si RoAF si fac o pista Ploiesti-Brasov.
Shotgun!
„Sigma” pentru Craiova.
Ciudat nume are:
Ben-Oni in ebraica veche înseamnă ‘ Fiul durerii mele’
O fi ceva fiu de evreu 🙂
Si uite asa au sarit din inzestrarea Armatei vreo 800 mil $. Apropo, cica Teodorovici e guvernator al fostei banci sovietice in legatura cu CAER. Ce sa facem noi cu atata armata daca fratele de la rasarit ne tine spatele? Vrem spitale nu avioane! :)))
Am vazut si eu stirea. https://en.wikipedia.org/wiki/International_Investment_Bank – despre asta este vorba. Cred ca legaturile respective trebuiau taiate cu toporul daca trebuie in 2004. Dar cand relatia devine mai profunda dupa 2015 stai si te intrebi… multe te intrebi.
E offtop , scuzati
” Felicitări domnului general Ciucă pentru câștigarea procesului, în primă fază, de repunere în funcția de Șef de Stat Major al Armatei Române! Cu această ocazie i-am cerut permisiunea de a publica pentru prima oară în presa din România o fotografie de a sa din perioada în care a condus prima operațiune românească în Afganistan. Știam de ceva timp de această fotografie, am văzut-o într-o colecție de fotografii meritorii pentru Armata Română. De ce este această fotografie importantă? În ea se vede ce înseamnă să fii cu adevărat militar. Generalul Ciucă, șeful primei misiuni românești în Afganistan, a luptat efectiv în fruntea militarilor noștri din acel teatru de război. Ce vedeți pe chipul lui este oboseala după mai mult de 24 de ore de luptă adevărată, cu arma în mână, la Spin Buldack, granița de sud dintre Afganistan și Pakistan. Arma cu care a tras este cea de pe transportor. Politicienii de nimic care-l contestă azi pe generalul Ciucă să caute în arhiva personală o fotografie din care să reiasă că și-au riscat vreodată la propriu viața pentru România… Respect adevăraților militari din Armata Română! ”
https://plusinfo.org/exclusiv-prima-fotografie-din-afganistan-a-generalului-ciuca/
Tradarea si inalta tradare au disparut din Codul Penal ?
subminarea economiei nationale in primul rand, pana la tadare:
https://legestart.ro/subminarea-economiei-nationale-reintrodusa-codul-penal-printr-un-proiect-de-lege/
https://www.gandul.info/stiri/exclusiv-dosarul-de-subminare-a-economiei-nationale-de-126-milioane-de-dolari-ce-spune-fostul-ministru-al-economiei-varujan-vosganian-9128684
http://parl2019ro.eu/pls/steno/steno.stenograma?ids=7940&idm=8
lucrurile o iau la vale intr-un derapaj tot mai accelerat…
nu lipsa spitalelor este problema contribuabilului ci scuipații pe obraz și bolile dobândite cu care se pricpsește in spitale.nu există șmen mai mare la nivel național decât această nenorocire numit sistem de sanatate public.din ’90 încoace s-au sifonat miliarde de euro pentru o infrastructură spitalicească aproape neschimbată de atunci….o gaură fără fund a banului public.
exact
si se sifoneaza in continuare .
spitalele regionale sunt o frecție a pontănacului aruncată la plezneală atunci ne luată în serios nici măcar de psd….este rostogolită doar din interes electoral.
toate orașele mari au unul chiar doua spitale prot folosite,prost dotate și prost populate….asta e problema.
„…Vor fi spitale de ultimă generaţie…” >> Da, vor fi TURCISME de ultima generatie ! Sabotare maxima! De ce sa se faca ceva bun?
Cata rautate la adresa noastra ! De ce sa schimbi ceva care functioneaza, finantat cu bani europeni, cu proiect bine realizat ?!
„Onor reprezentatul nostru sustine ca din bugetul MApN de 2% sa facem domne autostrazi, ca la nevoie si Armata le foloseste, nu?”
Quiet 🙂 Our defense minister is already spending money from MoD budget for highways 🙂 And because you want to be like us, Poles, don’t advise that for Les. 🙂
Ecuatia este simpla. De la autostrazi si spitale pot fura banii. Cred ca si votcarii sunt uimiti ce guvern de cretini avem.
Dar unde este armata?
Și uite o posibilă motivație pt încercarea de a numi politic șeful statului major.
Or sa dea o comanda de rachete Tomahawk cu încărcătură nucleara pe bugetul protecției copilului Teleorman. Jegurile astea de la psd ar face orice sa ciordeasca banii fie-le-ar țărână grea, politic vorbind ….
Un link:
https://adevarul.ro/news/eveniment/ministrul-gabriel-les-daca-ajungi-situatia-razboi-lucrurile-complica-industria-aparare-pamant-1_5ca0e2d2445219c57eec8a6d/index.html