Iran, Turcia si restul lumii

Care este miza tensiunilor americano-iraniene? Dar a celor turco-cipriote? Care este interesul Rusiei in aceste zone? Dar interesele americane? Ce vor europenii?

Orientul Mijlociu este o nebunie curata din punct de vedere geopolitic si economic, acolo toata lumea se bate cu toata lumea, fiecare vrea ceva de la vecin si peste toate acestea troneaza conflictul arabo-israelian, conflict soldat deja cu trei razboaie crancene.

Iranul

O tara mare (nearaba, sau macar asa se considera iranienii), foarte bogata in hidrocarburi, de religie muslumana shiita, natural inamica restului Golfului Persic, majoritar sunnit. Dar nici macar asta nu-i problema.

Iranul este, poate parea absurd, un factor de stabilitate in zona, avand granite cu: Azeribaijean, Turkmenistan, Afganistan, Irak, Turcia, Siria, Rusia si doar peste un brat de mare, vecin cu sauditii si cu restul monarhiilor sunnite din Golf. Ba daca luam in considerare o lovitura cu manta, persii sunt vecini si cu americanii, adevarat nu cu toti ci doar cu cateva zeci de mii de soldati, cateva nave, un submarin doua, cel putin un portavion…

Va puteti inchipui o vecinatate mai aberanta si mai periculoasa/instabila?! Eu nu.

Asadar destabilizarea Iranului nu-i lucru usor, Teheranul avand o importanta mult mai mare in echilibrul zonei Golfului decat Bagdadul. Pana la urma iranienii sunt si o contrapondere la hegemonia sauditiilor, hegemonie care a fost intrerupta in Irakul vecin tocmai de iranieni. In Siria, de asemenea, Iranul a scos si batut mar gherilele sprijinite de sauditi, in Yemen lucrurile sunt in coada de peste.

Iar in Iran toti au sau cred ca vor avea interese. Europenii, cei mai slabi dintre actorii globali, vor gazul iranian in contrapondere la cel rusesc. Rusia vrea alianta cu Iranul, dar nu doreste ca Teheranul sa devina furnizor pentru UE, atat timp cat Teheranul are rezerve de gaze naturale pur si simplu uriase, lipsindu-i doar infrastructura catre bogatele piete europene si accesul politic.

Pe de alta parte, Iranul poate reprezenta si o importanta baza de operatii pentru Rusia in inima Orientului Mijlociu, dar cele doua tari nu ar avea, intr-o lumea normala, nimic de sarbatorit impreuna ci dimpotriva, sunt rivali naturali din punct de vedere economic si la Marea Caspica.

Americanii

Contrar opiniei generale, create de o mass-medie nu foarte bine educata, Washingtonul nu este interesat de valoarea petrolului din Golf (sumele sunt relativ mici fata de cheltuileile americane in zona Golfului), interesul americanilor (si al restului lumii, inclusiv chinezii, cu exceptia rusilor) este ca fluxul de titei sa fie constant. Atat.

Logica este simpla, titei exista suficient in lume astazi, necazurile nu au neaparat legatura cu capacitatea de productie ci cu instabilitatea productiei. Aceasta instabilitate arunca piata in haos, creste preturile astronomic, ca apoi sa le arunce la pamant, iar acest comportament distruge atat companiile petroliere cat si consumatorul, nimeni nu-si mai poate face un plan de afaceri, costurile oscileaza violent, intr-un cuvant: criza economica.

Daca ne mai aducem aminte, Standard Oil, prima mare companie petroliera din lume (propietatea familiel Rockefeller) demna de acest nume, exact asta a facut de a ajuns atat de mare; a inglobat intreg lantul de productie al petrolului, de la extractie, la rafinare si in final la produsul finit, benzina sau gazul lampant.

Asadar, interesul Washingtonului este ca lucrurile in Golf sa fie stabile si nimic mai mult. Asta daca Trump nu are alte idei ceva mai crete, sau Iranul nu calca stramb.

Rusii

Aici lucrurile sunt destul de complicate. Cum scriam mai sus, Moscova are numai inamici economici in Golful Persic, state arabe hraparete care se tot cearta intre ele (se mai si fura cateodata la cotele de productie) si intr-un fel sau altul fura banii rusilor. Sa nu uitam, doar in urma cu 3 ani, cand pretul titeiului a luat-o atat de abrupt la vale incat Rusia a ramas fara aer de nu si-a revenit nici acum.

De unde aceasta problema? Pai tarile OPEC extrageau petrol peste cotele atribuite, pompau in dementa (iertat fie-mi limbajul) iar rusii s-au vazut cu barilul de la peste 150$ la aproape de 30$. Ne putem inchipui socul bugetar pentru Moscova. Chiar si companiile occidentale intrau in criza, pentru ca la un astfel de pret foarte mic, foarte multe exploatari petroliere din lumea Vestica (sisturile petroliere canadiene din Alberta, petrolul din Marea Nordului etc) deveneau pur si simplu nerentabile.  Iar investitiile pentru noi exploatari au fost aproape stopate.

Facem o mica paranteza si amintim (ca de scris am scris de mai multe ori) ca petrolul din zona Golfului este cel mai ieftin de extras. Titeiul irakian fiind chiar cel mai ieftin, pretul per baril fiind in jurul sumei de 1,5$. Este urmat de titeiul saudit si asa mai departe, in timp ce petrolul extras din sisturile canadiene din provincia Alberta sare binisor de 25$ per baril (acestea sunt doar preturi orientative si au legatura cu sfarsitul aniilor “90), astfel ca va puteti face o idee despre cine intra in faliment si cine nu.

Dar chiar si tarile arabe din Golf aveau mari complicatii economice datorita cheltuielilor enorme pe care statul le face acolo, in Arabia Saudita se estimeaza ca un pret al barilului de sub 70-75$ va duce la falimentul statului si intr-adevar, in perioada de timp cat barilul oscila in jurul sumei de 25$, sauditi au cheltuit bani din fondul de rezerva.

Spre sfarsitul aniilor “80, un scandal intre membrii OPEC a dus la supra-productie, sauditii au intervenit, au inundat piata cu titei ieftin si drept consecinta industria petroliera din URSS (proaspat pusa pe picioare) a fost bagata direct in faliment. Bafta arabilor ca n-aveau granita directa cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ca vedeau rosu in fata ochilor cum au vazut cehii in “68, iar arabii chiar ar fi meritat-o…

Iar rusii aveau dreptate, cum au partial si astazi. Interesul Rusiei in Golf este asadar putin antagonist cu cel al Occidentului, Moscova vrea nebunie si instabilitate (moderata adevarat) si mai vrea preturi mari la petrol si gaze. Mai doreste sa aiba monopol pe cea mai bogata piata pentru hidrocarburile sale : UE.

Iar aici poate interveni Iranul

Sa ne aducem aminte. Cand discutiile dintre UE+SUA si Iran in privinta ridicarii sanctiunilor erau in toi si lucrurile mergeau spre bine (pana la urma s-a semnat un acord, renegat de americani dupa ajungerea lui Trump la Casa Alba), Teheranul vorbea despre vaste planuri de constructie a unor imense gazoducte prin Turcia catre Europa, iar Europa era gata sa le finanteze.

Iranienii au fost chiar foarte corecti declarand ca pentru piata europeana vor fi concurenti directi ai Gazpromului. Rezervele de gaze naturale ale Iranului sunt efectiv gigantice, nimeni nu stie exact cat au, dar cel mai probabil ar face de ras Gazpromul daca ar putea pompa spre UE. In prezent Iranul arde efectiv gazul pentru ca nu are cui sa-l vanda, exporturile fiind nesemnificative fata de potential, dar daca lucrurile s-ar normaliza, gazul natural ar depasi (ca nivel de vanzari) cu mult castigurile din petrol.

Iar Rusia stie asta, o stiu si europenii, o stiu si tarile din Golf, toata lumea cunoaste exact potentialul de export pentru gazul natural al Teheranului.

Si de aici incepe balciul: Rusia doreste prietenia Iranului, dar o pritenie exclusiva, in sensul ca Teheranul sa fie sub sanctiuni, sa nu poata exporta gaz (eventul nici petrol), decat (iarasi eventual) prin Rusia. Acest lucru s-a mai intamplat in perioada sanctiunilor, cand Rusia vindea in Iran diferite marfuri pe titei, exportat mai apoi de rusi catre UE. O afacere absolut perfecta pentru Moscova, daunatoare pentru persi.

Pe de alta parte, s-au descoperit mari zacaminte de gaze in largul coastelor Israelului si a Ciprului si din nou o concurenta libera a gazului iranian n-ar fi deloc binevenita mai ales pentru Israel care spera sa vanda masiv in UE.

Dar Rusia are nevoie de Iran pentru a-si extinde influenta in zona Golfului, iar o influenta rusa in Golful Persic nu este niciodata de dorit, atat timp cat Moscova nu are absolut nimic impotriva ca arabii petrolisti sa se ia la bataie, temeinic, intre ei, perturband astfel fluxul de titei la nivel global.

Turcia

Aici lucrurile au luat-o razna rau de tot, mai ales dupa asa-zisa lovitura de stat impotriva lui Erdogan (o a doua incendiere a Reichstagului), doar o scuza auto-creata pentru dobandirea puterii totale.

Nu numai ca economia turca este extrem de vulnerabila, dar actualul presedinte si-a gasit ca principal aliat pe exact dusmanul de moarte (cam singurul dintre vecini) al Imperiului Otoman si mai tarziu al Turciei moderne.

Erdogan nu-si mai aduce aminte de Razboiul Crimeei, cand puterile Occidentale au intervenit in favoarea otomanilor exact pentru a bloca accesul Rusiei catre Stramtori, nu-si mai aduce aminte nici de faptul simplu ca daca Rusia nu se prabusea in bolsevism in 1917 si ar fi terminat primul razboi mondial ca stat invingator Turcia de astazi nu mai exista sau nu mai exista in granitele actuale, nu-si mai aduce aminte nici faptul ca admiterea tarii sale in NATO, in anii ’50, a avut mai mult legatura cu apararea Turciei in fata Rusiei si blocarea accesului Moscovei catre zona Golfului, decat cu vreun castig militar pentru Alianta…

Turcia este, din punctul rusesc de vedere, singura piedica serioasa in cale accederii Moscovei catre Mediterana si Golful Persic, unde avantajele strategice si economice sunt nemasurate. O Turcie-marioneta a Moscovei, sau si mai bine, o Turcia dezmembrata ar aduce numai avantaje Rusiei si nici nu-i foarte greu de observat de ce.

Asadar, ce are de gand Erdogan prin radicalizarea impotriva aliatiilor sai, prin escaladarea crizei cipriote a gazului? Ce spera el sa obtina cand UE este ferma in apararea suveranitatii Ciprului si a gazului sau, cand Washingtonul il avertizeaza din ce in ce mai dur?

Celor care vor spune ca Turcia este suverana si face ce vrea, sa-i mai lase europenii si americanii in pace, le raspund simplu: Turcia moderna si cat de cat prospera de astazi se datoreaza NATO si relatiilor economice si politice cu Occidentul nu cu Moscova, bunastarea Ankarei si modernizarea sa economica si industriala vine pe filiera vestica si nu estica, asadar ar fi cateva momente de adanca cugetare…

Ce se va intampla daca Turcia va forta nota in largul coastelor Ciprului?! Grecii sunt primii care vor interveni, au dovedit de-a lungul anilor ca n-au mari emotii sa se ia cu turcii de gat, Italia va interveni intr-un fel sau altul (compania italiana ENI este direct interesata), iar UE nu va permite unui stat strain sa atace si sa intimideze un stat membru, mai ales un stat membru care poate oferi mult gaz metan.

Are Turcia forta sa se opuna UE (de americani nici nu mai discutam)? Bineinteles ca nu are o astfel de putere si aici nu vorbim de razboi ci mai ales de economie.

Ankara sta pe un butoi cu pulbere, cu o lira in cadere libera si o economie supraindatorata in zona privata, un sector imobiliar nerestructurat si gata de implozie. Totul asteapta doar un ghiont si intreaga economie turca o poate lua la vale. Nimeni nu stie unde s-ar putea opri mai ales fara ajutor (finantare) extern.

Si toate astea pentru ce? Pentru nebunia si orgoliul nemasurat al unui dictator pitic care vrea si el sa i se inchine lumea la picioare. Va distruge o tara, ii va rupe legaturile politice si economice create si intarite in zeci si zeci de ani, dar intre timp locul economiei si firmelor turcesti (pe piata internationala sau europeana) va fi luat de alte companii, iar Turcia va pierde timp, bani, sange, totul doar pentru orgoliul si prostia unui singur om.

Acest articol nu se doreste o analiza a situatiei din zona ci mai mult o prezentare a actorilor pe o scena de fluiditate cu totul nemaivazuta.

GeorgeGMT

23 de comentarii:

  1. Fiind un pseudostat UE nu v-a putea actiona vreodata ca o putere globala fiind in continuare paravan pt. interesele ,,marunte ” ale statelor fondatoare , SUA se pare ca a pierdut hegemonia in Orientul Mijlociu deci scenariul sumbru despre care vb in care Rusia sa-si duca la bun sfarsit planurile cel putin pe hârtie se poate intampla…..dar mai exista o ,,constanta” despre care nu ai vb si anume Israelul, iar Israelul stie ca Iranul si aliatii lor nu au voie sa devina mai puternici.

  2. „Ce spera el sa obtina cand UE este ferma in apararea suveranitatii Ciprului si a gazului sau, cand Washingtonul il avertizeaza din ce in ce mai dur?”

    U.E. e asa de fermà încât continuà sà negocieze o eventualà aderare a Turciei, finantând chiar programe, când o bunà parte din teritoriul unui stat membru este sub ocupatie turcà.

    Iar despre Oriantul Apropiat, nu spui nimic despre importanta relatiilor între Israel si SUA, care influenteazà politica americanà chiar împotriva intereselor ei directe.
    Dacà înainte càpcàunii pentru Israel erau Siria si mai ales Irakul – s-a dus amenintarea – acum este Iranul. Asta în conditiile când SUA sunt autosuficiente actualmente în aprovizionare de petrol si gaze si interesul economic pentru zonà, ca importator, nu mai este mare.

    • UE este destul de ferma, lucru rar, in fata Turciei, chiar Parisul a declarat textual ca Ankara n-are ce cauta in UE, pozitia sa fiind sustinuta de cam toata lumea si asta inaintea derapajelor erdoganiste.
      Despre Israel si SUA, n-am ce sa spun, israelienii vor atacarea Iranului, americanii s-au opus pana acum.

      • Cum poti sà spui cà sunt fermi ?

        Pentru mine, singurul subiect de discutie, ca preambul al oricàrui subiect, pe care U.E. poate sà-l aibà cu Turcia este eliberarea nordului Ciprului, teritoriu al unui stat U.E. sub ocupatie militarà !

        • Eu cred ca Sarkozy a fost al dracului de ferm cand a afirmat pt CNN ca Turcia nu are ce cauta in UE, nu face parte din familia europeana si i-a invitat pe americani s-o primeasca ei, in federatia lor…
          Cipru este o problema sensibila.

  3. Rusia de azi nu mai este URSS-ul de ieri. In prezent, Rusia este lipsita de substanță. Fără ideologie, fără plan de viitor…si cu aceleași probleme ca si UE. Răspândirea accelerată a islamului si indirect a populațiilor non-ruse afectează direct politica federației. Apropierea de Turcia este pur circumstanțială.

    • Wrong.
      Rusia – tarista, comunista, putinista – va avea mereu „substanta” de lacusta din campiile eurasiatice. Nu e o tara, e un continent, problema/tragedia sa nationala insa este sa nu fie bagata in seama. E mereu intr-un purgatoriu: nici european, nici asiatic, in „codul sau sursa” va fi mereu nevoita sa actioneze ca si pana acum.

  4. Excelent articol.
    Follow the money! (oil/gas)
    Si, completez eu, : „Atentie la nebuni!”

  5. Bravo, o analiza faina!

  6. capatu satului

    la mintea mea, situatia trebuie nuantata,
    Arabia Saudita are un avantaj ideologic fata de toate tarile musulmane, la ei este Meca si Medina,
    iar la Meca este Kaba,
    orice musulman trebuie sa treaca pe acolo, ca sa fie indoctrinat, manipulat, etc.
    pe de alta parte, in ultimii 20 de ani s-a remarcat o crestere puternica a extremismului musulman si a radicalizării in Arabia Saudita, linie extremista sustinuta si permisa de catre conducerea tarii, combinata cu cresterea prezentei si influentei milititare in exterior;
    nu este intamplator ca la 11.09. cei mai multi criminali erau de origine din Arabia Saudita sau cetateni ai acestei tari,
    raspunsu american a fost inexistent iar asta a creat in cosntinta colectiva daudita ideea ca ei pot face orice vor in orice tara de pe glob,
    Arabia Saudita doreste cresterea influentei sale in Golf si asupra tarilor din Golf,
    combinata cu atitudinea ingaduitoare a Statelor Unite fata de un mostenitor conducator criminal,
    si am ajuns unde suntem azi,
    de cateva luni cel mai slab presedinte american din istorie a mentionat ca doreste retragerea trupelor americane din Siria pt a lasa terenul armatei saudite,
    plus incursiunea saudita in Yemen,
    embargou si presiunea sauditilor fata de tarile mai mici din golf,
    la mintea mea, sauditii sunt un factor mai destabilizator in zona decat turcii,
    si conducatorii nostrii fac temenele in fata sauditilor,
    aia e cand n-ai conducatori,

    presiunea crescuta pe Iran nu are nici o legatura cu politica SUA in zona ci este rezultatul incapacitatii actualului presedinte american de a conduce,
    presiunea pe Iran este de fapt o lovitura prin ricoseu venita de la Arabia Saudita,
    cum sa dai la unu in cap cu mana altuia,
    US are destul petrol si nu mai are nevoie de petrolu saudit,
    sauditii sunt cei mai porniti din zona pe razboi incepand de la conducere si terminand cu ultimu muezin din moscheea capatului tarii,
    inarmarea Egiptului se bazeaza tot pe influenta saudita,
    atitudinea ingaduitoare a tarilor puternice fata de sauditi va duce pana la urma in constiinta conducerii saudite ca ei pot sa se lupte cu toate tarile din zona,
    pacat ca s-a permis de unii conducatori americani ca sauditii sa scota securea razboiului,
    vor muri multi nevinovati

  7. Eu consider ca Trump este un presedinte mai abil decat Obama. Analiza ta cu privire la Arabia Saudită este eronată cu privire la puterea sa de influență. Țara care face jocurile in Orientul mijlociu este Israelul.
    Trump fata de Obama s-a poziționat in apărarea Israelului indiferent de politicile pe care le-a adoptat sau le va adopta Israelul. De exemplu daca Netaniahu anexează mâine Cisiordania nu va exista nici un protest de la Casa Albă.
    Defapt presiunea pe care o simte Iranul azi se datorează Israelului. Trump (va) mulge Arabia Saudită la maxim de bani știind ca va colapsa fără protecția americană.
    Rusia in schimb dă din coadă in Siria ca sa fie bagată in seamă cu toate ca știe că dragonul din est stă și așteaptă o oportunitate…

  8. Lasati de capul lor si doar cu tehnica americana sauditii or sa intampine probleme mari intr-un conflict cu Iranul chiar si ajutati in mod direct de Israel.
    Oricum, orice conflict se va produce in viitor acolo pentru UE s-ar dovedi cireasa e pe tort…criza din siria ar fi o biata gluma prin valurile de oameni care s-au succedat spre ea.

  9. Excelenta analiza George!
    Situatia e complicata in OM, prntru ca sunt foarte multe interese in acelasi zona, avem actori globali prezenti de la Sua la Rusia, si o pleiada de puteri regionale antagonice- in principal Turcia, tarile sunite reprezentate de Arabia Saudita si Iranul shiit.
    Singurul actor global care sta in expectativa este China, are o prezenta discreta in regiune, avand legaturi economice puternice cu Iranul- importator de petrol.

  10. Chitaii nu pot sa isi traga o teava prin tarile foste URSS sa pape gaz metan cat vor sufletul lor de la Iran? Sau sa stabilizeze cumva nordul Afganistanului si sa faca conducta pe acolo?

  11. Cum ar fi fost daca Turcia ar fi fost primita in ue?

  12. Ref la comentariul dlui Mircea, turcii nu sunt doriti in UE, chiar Erdogan a afirmat de prea mult timp am asteptat la portile Europei…. acum si-a schimbat strategia daca nu se poate intra de afara, vrea sa intre dinauntru, caci a instigat turcii din Europa la minim 5 urmasi, in cateva generatii vor deveni o minoritate majoritara in Europa…
    Nemtii chiar daca i-au tinut in sah cu invitatia de aderare , care e de forma, de fapt nu-i doresc in. Singurul lucru care-i opreste sa le dea flit fiind taberele de refugiati sirieni din Turcia, platiti cu bani grei ai Uniunii, de sultanul se supara, a amenintat ca le da drumul in Europa

  13. realitatea este ca in ultimii ani ,SUA a realizat ca face un efort prea mare si consuma multe resurse in conflicte care numai sunt relevante pt interesele geopolitice si economice ale lor ,emergenta ca actori globali la un nivel mai mare a rusiei si chinei le creeaza probleme unde cu adevarat conteaza pt ei ,nu cearta dintre niste triburi barbare care nu vor ajunge niciodata la un nivel tehnologic si militar care sa le puna probleme de natura existentiala ,foarte probabil ii vor lasa sa de macine intre mai impartind scaltoace din cand in cand atunci cand salta vreunu nasu mai sus

  14. mai lăsați ieuropenii să se hodinească, nu-i mai aduceți în discuție, îs obosiți mititeii, au zîua și săptămâna șî luna mândriei … perversității. De la atâta mândrie nu mai au timp și suflu pentru alte fapte mărețe. Sunt deja în aproape culmea gloriei lor.

  15. Mama, ce nebunie, in Orientul Mijlociu toti sunt nebuni in afara romanilor, care nici nu au plecat de mult de acolo deci pot fi inca considerati localnici. La fel in Moldova- tiganul ala de Plahotniuc – mafiot, anti-occidental dar si anti-rus (desi se vinde ambilor daca ii poate incaiera), si-a pus judecatori la curtea constitutionala, anuleaza alegerile cand nu iese ca el, tinteste spre Ucraina impreuna cu Porosenko, numai nenorociri. Noroc cu romanii ca il sprijina.

  16. Foarte bun articolul.
    Cu cat mai multe paíe pe langa foc…se controleaza instabilitatea.
    Eu gandeam:daca petrolul este ieftin…Rusia cade…China creste…Este greu de mentinut balanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *