Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Ucraina, Serbia şi Bulgaria au cerut, marţi, la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, sprijinul statului român pentru a-şi păstra identitatea naţională, afirmând că sunt supuşi unui proces continuu de asimilare în ţările în care trăiesc,potrivit Agerpres.
Reprezentantul minorității românești din Ucraina, Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Basarabia a românilor din regiunea Odessa a vorbit despre agravarea situaţiei învăţământului în limbile minorităţilor din această ţară, punctând faptul că numărul şcolilor cu predare în limba română este în continuă scădere, iar dispariţia şcolilor va duce la dispariţia comunităţii româneşti.
„Mai ales în ultimii cinci ani, odată cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, s-a agravat situaţia învăţământului românesc şi în general a învăţământului în limbile minorităţilor naţionale din Ucraina, din care face parte şi minoritatea românească. Profitând de lupta cu rusificarea, statul ucrainean, paralel, scapă şi de restul elementelor naţionale (…) Românii din Ucraina, din cele trei regiuni (Cernăuţi, Transcarpatia, Odessa – n.r.) aveau 111 şcoli, acum doi ani în care se predau materiile şi în limba română, dintre care şcoli cu predare integrală în limba română sunt foarte puţine. Spre exemplu, în Sudul Basarabiei, anul acesta, avem numai două (…) în care învaţă, în total, aproximativ 450 de copii. Dacă dispar aceste şcoli, care au rezistat peste două valuri de rusificare şi încă se mai menţin peste al treilea val de ucrainizare, dacă dispar, dispărem noi ca naţiune, în zonă”, a arătat Anatol Popescu.
„Suntem dezamăgiţi, am avut tot felul de dialoguri cu majoritatea guvernărilor care au fost în ultimii 20 ani. (…) Este loc de foarte mult, avem toată deschiderea să ajutăm la o cauză comună, fiindcă dacă dispare centura de aur a românilor din jurul României, apare o problemă mare pentru România „, a spus Anatol Popescu.
Prezent la lucrări, secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Victor Alexeev, a anunţat că se lucrează la o nouă strategie pentru românii din afara graniţelor, care va fi implementată de anul viitor, dând asigurări că există preocupări pentru finanţarea proiectelor care să sprijine cât mai bine comunităţile istorice.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Mi se pare mie sau din cauza de limacsi in Parlament, am avut la dept care vizau direct românii și romanitatea numai minorități nu dintre cele prietenoase? Ex. La Cultura numai UDMR și au făcut rahat praf in Harcov…iar asta Alexeev, secretarul lui peste, suna a rus toată ziua…și e la romanii de pretutindeni? Curat murdar…să nu ne mai mirăm că nu e vreo strategie în legătură cu minoritățile românești din jurul Ro.
strategie implemenata anul viitor ? Pai strategia este simpla…€€€€€€ ££¢£££$$$$$$¥¥¥¥¥ !
Lipsa de vointa, rea-vointa, prostia si delasarea (de fapt urmarirea interesului propriu sau al grupului de interes propriu) celor care de 30 de ani conduc Romania fac ca aceste comunitati sa se simta abandonat de cei care le sunt frati de sange.
Poate sunt „vorbe mari” dar …oamenii astia chiar ne sunt frati de sange.
Ne tot freaca grija de drepturile LGTBQ…de drepturile papuasilor…de drepturile martienilor dar de drepturile celor care si ei sunt romani ca noi dar istoria a facut ca ei sa fie nevoiti sa traiasca in alte state nu ne doare… CLASA POLITICA TRADATOARE !!! streangul sau glontul este prea putin pentru aceste mizerii de politicieni.
Noi suntem fraieri ca ii suportam pe maimutoi in loc ca de fiecare data cand avem ocazia sa ii „strangem de cojones” sa ne dea socoteala pentru tot ceea ce fac (sau nu fac).
…..
vine campania electorala si daca am ocazia sa particip la vreun miting electoral il voi scuipa in fata pe politicianul care va tine cuvantare daca va abera chestii gen …ne intereseaza bunastarea romanilor.. ne intereseaza, o sa facem, o sa dregem :(((
La noi minoritatile au reprezentare in parlament si tot felul de drepturi, in schimb sunt tari, chiar din UE, unde nu suntem recunoscuti ca minoritari si nu avem niciun drept.
Corect RTI. Pe romanii aceia carora le lipsec drepturi culturale, de reprezentare, educative etc nu li se va imbunatati situatia daca radem drepturi la alte minoritati de la noi. Din contra am fi in una din putinele situatii cand ne-am permite sa dam indicatii altor state. In prostia multora, intamplator sau nu pesedisti, au priceput ca datul asta cu opinia in altii prin nato si ue este similar cu bluful la poker si facutul pe smecherul in curtea scolii. Din pacate pentru ei indicatile si sfaturile le putem da cand avem un model functional intr-un domeniu unui stat care nu are asa ceva. Si aici stam bine ceea ce nu ne face mai frumosi si mai destepti. Ne va face daca reusim sa exportam modeul asta pentru romanii nostrii de peste mari si tari. Si faptul ca nu reusim asta spune multe despre abilitatea noastra de a dezvolta politica externa si relatii bilaterale cu unele tari.
Eu voi fi foarte curios de ce se intampla cu romanii din UK, atunci sa discutam despre drepturi si ce insemna sa ai sau nu un Minister de externe (cu „M” mare).
Am dat exemple de fraieri sau pentru castig politic intern: maghiarii, bulgarii si mai ales grecii, nu mai pot de exemplul nostru. Sunt pentru acele drepturi ce ajuta sa isi mentina o identitate culturala si nimic mai mult, pentru altceva sa se mute fiecare in tara de origine, valabil pentru toate comunitatile: istorice sau mai noi, indiferent de etnie. Acorzi drepturi daca si tu primesti acelasi tratament, altfel in lipsa reprocitatii e nerozie. Ce model sa exportam, ala in care tu oferi si ceilalti te iau de fraier sau ala in care ai acordat acele avanantaje ca sa profiti politic, vezi udmr si ceilalti minoritari, alcatuind o majoritate ?
Sorry RTI, aici le vedem diferit.Nu se limiteaza la cultura si mie nu mi-ar conveni sa o ia la suturi pe romanii care au drepturi castigate in alte tari si sa-i de afara din parlamentele regionale(spania spre exemplu) si sa-i zica, vrei mai mult? Mars la tine in tara, puta del romeno cum purtau unii tricouri acum ceva timp tot prin Spania.Mie sincer asta nu-mi convine.
Daca tot timpul asteptam ca altii sa „ne dea” ca mai apoi noi poate „sa dam” nu ajungem nici unde.Daca tot timpul vom avea parerea ca noi neprihanitii suntem luati de fraieri ne vom invarti in cercuri.
Nu, nu-i vad sa faca majoritate ca nu au cum, ei reprezinta o imagine a societatii, deci ai 90% romani, 5% unguri, 1% nemti si restul toate celelate natii.
In Ue poti merge cu asta, aloo tara X, cat de reprezentativ ii parlamentul vostru, daca romanii sunt 1% din populatie, hop baga-ne si un reprezentant acolo. Avem membrii in parlamente regionale in Spania, Italia, Germania la nivel de land federal.Exista partide ale romanilor si asta este bine.Altminteri cu ce mergi la ei, hai baga acolo romanul in parlament ca pai vad eu ce mai fac. Ii ca la vanzare de masini, eu dau banul tu ii dai cheia si actele, si nu suntem o putere nici macar regionala sa putem da cu pumnul in masa.
In fine, nu fac apologhia dreturilor minoritatilor in RO, ca au har domnului, ci ministerul de externe sa ceara aceste chestii si in alte tari. Sincer imi doresc sa vad ca sunt reprezentati si tratati cu respect. Si aia nu vine doar cultural din concert Hrusca la Madrid.
P.S. Mie imi place Hrusca.
Daca bateai aporopo la comunitatile musulmane, acolo prostia ii la cei care ii accepta. Ei sunt incompatibili cu mixul care ne face europeni respectiv crestinismul si scoala rational-ateniana.
100% de acord, cu mentiunea ca in cadrul comunitatilor musulmane istorice nu sunt probleme ci doar in cazul celor veniti in numar mare incepand cu ultimul secol si pana in prezent.
da categoric, comunitatile istorice musulmane cred ca au preluat putin din cultura zonei/regiunii astfel devin mult mai maleabili si pot relationa in comunitate mult mai usor.
Ok. Eu raman la parerea ca orice drept acordat in plus, fata de recunoasterea minoritatii in plan local sau national, posibilitatea de invatamant primar si gimnazial, partea cu religia si anumite obiceiuri specifice, sunt inutile si chiar periculoase. Esti cetatean spaniol, roman, etc. ,cu toate drepturile si obligatile ce decurg din asta, avand in plus, daca numarul este semificativ raportat la numarul total sau local al populatiei ori este vorba de o comunitate istorica, si posibilitatea de a perpetua limba natala, credinta si obiceiurile. Faza cu reprezentarea in parlament doar pe baza faptului ca faci parte din minoritatile recunoscute sunt aiurea si nasc ganduri politice periculoase. Aceste drepturi dorite de minoritati ar trebui sa se limiteze doar la pastrarea identitatii, asta daca si oamenii isi doresc, pentru ca sunt multi ce vor sa se integreze total si nu ii intereseaza pastrarea identitatii etnice. In general politicienii fac tampenii, din cauza populismului, iar cei proveniti din minoritati fac mai multe ca ceilalti si sunt predispusi compromisului. Pai asta am zis si eu, daca tot acordam si am ajuns etalon, voit sau nu, macar sa existe reciprocitate. Repet, prea mult strica, ce te faci daca turcii vor mai mult in Germania si cer separarea unor landuri, sau romanii din Spania incep sa aiba apucaturi de basci sau catalani ? Sincer, Halep, Hrusca sau altii fac mai mult ca orice politician. Romanii din diaspora europeana vestica (nu ca ii uit pe cei din SUA, Canada, Israel, Australia, Turcia, Kazahstan, etc.) dar mai ales romanii din jurul tarii: Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Ungaria, Ucraina, Serbia, din care o parte sunt recunoscuti si au drepturi la nivel national sau local iar o parte din ei nici nu apare in statistici. Problemele lor principale, mai ales in comunitatile istorice supuse eroziunii identitatii etnice, sunt legate de recunoastere la nivel local sau national, posibilitatea invatamantului in limba materna, ce ajuta la pastrarea activa a limbii romane, si dorinta de a avea slujbe religioase in limba lor, ce ajuta si la mentinerea unor traditii si obiceiuri. Toate acestea ajuta la pastrarea identitatii etnice si asta e ce isi doresc. Nu viseaza la regiuni autonome sau reprezentanti politici, poate doar complementar sperand ca asa se misca ceva.
Ai dreptate, este posibil ca pe fondul dreptului de reprezentare pe care eu cel putin mental il leg cu compozitia sociala din toate perspectivele nu doar etnica, sa ai indivizi care vor autonomii dubioase.
Pe de alta parte as dori acest drept pentru romanii din exterior deoarece problemele cu care se confrunta nu cred ca pot fi rezolvate de o majoritate, o majoritate spaniola, germana etc. Nici nu cred ca au vizibilitate pe problemele romanilor de acolo.
La fel cu partea culturala 100% de acord.
Hai sa fac pe avocatul diavolului. N-o sa-ti placa,, nici mie dar….
Daca ne dau vesticii afara (Spania, Italia, Germania….) atunci acei romani se vor putea intoarce sa rezolve problema lipsei de forta de munca, si pe cea a schimbarii clasei politice (votul mult mai simplu si cu cantitate multe mai mare de fosti diasporeni). Ai vreo cale de a-mi dovedi ca lucrurile nu stau asa?
Vezi vreo alta cale de a salva tara….?
Sa fie dati afara dintr-o tara in care muncesc, si platesc, asta imi pare a fi umilinta suprema. Mai mult multi au ajuns in tari straine nu pentru ca avea posibilitati materiale sau profesionale enorme in Romania ci ca acolo si-au gasit ceea ce Romania nu le poate oferi. Nu stiu daca pot sa dovedesc dar pot sa incerc sa argumenetz.
Eu nu cred sincer ca exista un loc de bugetar pentru un absolvent de Oxford. Nu cred ca exista la momentul asta posibilitatea reala ca Romania sa preia romani care acolo au dobandit calificari, de la bucatari la sudori la medici. Numai cu medicina sa iti dau un exemplu, ca am in familie medici. Pentru rezidentiat intr-un oras mare fie sti pe cineva, fie dai o spaga serioasa fie te duci in alta tara. Nu are nici o treaba cu faptul ca tu esti doxa in materie.
alt exemplu, am avut ceva de sudat recent si chiar la sudura nu ma pricep. In rest sunt de toate. Am chemat un tip care stiu ca lucreaza la o firma de constructii. Omul a venit l-am platit si l-am servit si cu o bere, ca asa-i la noi. Omul mi-a povestit ca acum de 2-3 ani are program normal de lucru deoarece patronul tragea si pielea de pe el. I s-a spus de nu stiu cate ori ca te dau afara ca inca 100 asteapta sa-i angajez. Problema s-a schimbat in ultima vreme si patronul macar sa-si respecte angajatii a invatat. Ca i-au plecat echipe cu totul in Spania si in Germania. Desigur ca doua exemple nu servesc temei suficient sa tragem concluzii majoritare ca generale este imposibil. Insa parerea mea este ca la momentul asta, un aflux de oameni dati afara in cel mai umilitor mod posibil din alte tari ne-ar dezavantaja. Pe langa faptul ca astia trimit milioane de euro in tara.
Eu sper ca ai lor copii sa vina in tara, dar asta numai dupa ce ei si noi astia ramasi facem curatenie. Incepand cu votul si terminad cu „spaguta” aia mica cat „eu” sa imi rezolv problema.
Apropo, am patit una astazi. Mi-a trebuit un fiscal de la primarie si ca orice relatie cu statul eram pregatit de scandal. Nu a fost nevoie, am primit totul in 5 minute cu „poftiti” si „multumesc” si nu sunt sigur dar cred ca din gresala o domnisoara mi-a pus mana pe fund.Deci win-win…plus o inalta apreciere.
Deci se poate dar trebuie sa se duca o generatie. Nu stiu daca fac parte din generatia care trebuie sa dispara sau nu, vreau sa cred ca nu.
Raspuns concret: putem salva tara daca ne invatam parintii sa voteze si incepem sa votam oameni cu rezultate si nu portavoci.
Opinia mea nu contează, aşa că nu mă bag !
Poate ca acest comentariu nu o sa fie important pentru majoritatea oamenilor de aici. Unii dintre voi il vor ignora, majoritatea nu se vor obosi sa citeasca şi va trece neobservat împreună cu alte comentarii , sau poate ca voi fi criticat , dar vreau sa stiti ca am cartofi de vanzare.
E bine de știut…
Fiind un blog cu un anumit specific, s-ar putea ca glumele agricole să nu fie prea bine (de)gustate…
De la Herodot încoace, frica față de neamul tracilor a străbătut veacurile!
Toți au avut grijă ca nu cumva tracii romanizați (pentru că asta suntem noi, nu doar urmașii a două triburi trace- dacii și geții) să se unească și să fie o forță de neoprit!
”Vecinii” noștri și-au urmărit interesele și, cu ipocrizie, ne dau lecții!
Revin cu motto-ul Iluminismului: SAPERE AUDE!
La cati au trecut pe aici, numai traci romanizati nu mai suntem…S-au mai purtat pe aici discutii despre markeri genetici, STR, etc
A, vezi ca sunt unii ce se considera doar daci.
Iar legat de vecini, si aia s-au tot schimbat.
Genetica într-adevăr, nu prea ne ajută, dar un pic de mândrie nu ar strica!
Markerii genetici arata o distributie echilibrata procentual intre hiperboreni, pelasgi (preindoeuropeni-neolitic) > traci, daci, geti,(indoeuropeni-antichitate) >> vlahi, romani (perioada migratorilor-epoca moderna) din care rezulta o continuitate a unei populatii omogene in aceasta zona cu o vechime aproximativa de 10.000 de ani, inceputa cu raspandirea agriculturii, asezarilor preurbane, etc. continuata de indoeuropeni (daca e sa respectam geografia si istoria ar trebui numiti euroindieni) pana la zi. Bineinteles ca exista mixaj, mixaj dovedit inca de la CroMangon cu Neanderthali acum 40000 de ani, mixaj gasit in ADNul nostru al oamenilor moderni. Apoi mixaj intre pre si proto indoeuropeni si tot asa pana azi. Deci are dreptate, poate spune ca suntem, macar partiaĺ, traci romanizati. Desi teoria romanizarii este destul de subreda si tot mai multe indicii duc la o evolutie a latinei comune/batrane din o limba mai veche din care a evoluat si limba daco-getilor.
Florin Stanciu zice altceva:
https://radioromaniacultural.ro/genetica-reinterpreteaza-istoria/
https://m.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/dininterior-adn-ul-romanilor-la-control-ce-secrete-din-trecut-ne-arata-studiile-genetice-268493
In fine, rezultatele apartin unor esantioane, nu stim mare lucru despre reprezenativitate sau viabilitatea stiintifica a metodei.
Da, esantioanele nu dau informatii foarte exacte, insa Stanciu e in eroare cand amesteca genetica cu etnia si diferentele culturale. Normal ca nu exista diferente genetice majore intre slavi si latini ambele populatii sunt indoeuropene, chiar daca din valuri de sosire diferite. Sincer sunt dezamagit daca asta emite un „cercetator” sau poate interviul nu este complet si omul a emis si alte precizari. „Cercetatorii” astia o cam dau in diverse cu slavii dar nu spun ca si ei sunt indoeuropeni, ori in ADNul nostru 70% sun gene indoeuropene si 30% preindoeuropene, 30% din cele 70% fiind din prima roire (4000-3000 ani) si restul din perioada erei noastre. Este la fel de dubios cum incearca unii sa ne faca slavi sau altceva cu cei ce ne vor daci sau altele.
…În urma interpretării rezultatelor concluziile arată că poporul român are sânge latin, dar genele slavone sunt mai puternice sau în orice caz mai recente…
Ordinea menționată este cea corectă- întâi ne-au tras-o cei de la Râm și după aia rușii…
Iar în curând o să avem numai gene indo…fără europene…iar imnul național Asa sunt zilele mele…
care minoritați românești,la cum se mișca statul român noi nu aveam treabă cu subiectul.
conform statului român armata apară țara si poporul de amenințările externe în mod exemplar,poliția și jandarmeria protejează cetățeanul de clanurile interlope,justiția pedepsește exemplar si este imparțială,doctorii si asistentele oblojesc rănile poporului necondiționat,profesorii si invatatorii educă generatiile tinere in mod constincios,serviciile de informatii apara interesele țării si sunt loiale acesteia.
in realitate românul se apară singur,va fi chemat sa apere țara pentru ca altii sa-si umfle pieptul pentru decoratii,isi oblojeste singur ranile,se educa singur,va fi pedepsit exemplar de o justitie schioapa,va fi catalogat inamic al statului de catre servicii….si totul pe banii lui.
no ,thanks.
Dap. Ai dreptate din pacate.