FLATPACK 2

Odata ce-au aflat de programul ATF sovieticii au initiat propriul program de obtinere a unei aeronave cu caracteristici stealth, program numit initial Perspektivnyi Frontovoy Istrebitel/PFI/Avionul de Vanatoare de Front al Viitorului, aeronava multirol capabila sa combata noua generatie de aeronave de vanatoare americane. Ulterior, la inceputul anilor *80/sec.XX, programul a trecut la alt nivel fiind cunoscut drept Istrebitel I-90/Vanator-90, urmarind obtinerea unor aeronave de generatia a V-a cu capabilitati stealth derivate din aeronavele existente (aici lucrurile sunt interpretabile. Se pune intrebarea, MIG-29 si Su-27, principalele aeronave “de front” sovietice in anii *80, aveau caracteristici stealth, fie ele si limitate? Posibil ca aveau insa era data de manevrabilitate si viteza. Asta o semnaleaza pilotii SUA/NATO care, atunci cand s-au intalnit cu ele la jumatatea anilor *80/sec.XX, au fost impresionati de faptul ca acestea pareau sa apara de niciunde fara ca radarele si sistemele de avertizare de bord sa semnaleze ceva, si daca o faceau era prea tarziu. Exista o gramada de povesti ale pilotilor NATO/SUA in rezerva cu privire la manevrabilitatea uluitoare a Suhoaielor si Migurilor, acestea aparand si disparand rapid –despre Su-27 spuneau in rapoarte ca “e rapid, face manevre acrobatice incredibile fiind superior in lupta aeriana apropiata/dogfight, putand evita relativ usor rachetele aer-aer pe care le avem”. Pai da, Su-27 e renumit pentru manevrele acrobatice numite “Cobra lui Pugachev” si Kulbit” –un looping scurt, aceste denumiri fiind date dupa pilotii sovietici de Su-27 care le-au executat pentru prima data, aceste manevre nefiind posibile aeronavelor americane existente la acea data, conform rusilor. Daca am inteles bine, manevra Kulbit e o dezvoltare a Cobrei lui Pugachev, o rotire completa in jurul axei verticale a aeronavei, 360◦, fara ca aceasta sa piarda altitudine. Oricum, rapoartele pilotilor au dat de gandit strategilor NATO/SUA, acestia concluzionand ca vanatorii sovietici dispun partial de “invizibilitate radar si termica”. Daca era sau nu asa, conform surselor americane, strategii Aviatiei SUA au ajuns la concluzia ca au nevoie de o aeronava mult superioara MIG-29 si Su-27, de aici rezultand F-22 Raptor, prima aeronava de generatia a V-a din lume realizata in proportie de aproximativ 40% din titan si 25% din materiale compozite).

Este greu de navigat prin hatisul informational rusesc dar se stie ca inca de la inceputul/jumatatea anilor *70/sec.XX sovieticii au vrut mai mult, drept urmare PFI s-a ramificat in doua directii distincte –Tyazholy Perspektivnyi Frontovoy Istrebitel/TPFI/Avion Greu de Vanatoare de Front al Viitorului si Lyogkiy Perspektivnyi Frontovoy Istrebitel/LPFI/Avion Usor de Vanatoare de Front al Viitorului.TPFI urmarea realizarea unei aeronave de vanatoare cu raza lunga de actiune si a dus, cert, la Suhoi Su-27 “Flanker” (in 1989, conform surselor rusesti, fortele aeriene sovietice aveau operationale  16 GvIAP/Guards Fighter Aviation Regiments/Regimente de Aviatie de Garda echipate cu Su-27. Fiecare regiment avea intre 12-16 aeronave. Per total, Fortele Aeriene sovietice/Voyenno-Vozdushnye Sily/VVS si IA-PVO/Istrebitelnaya Aviatsita-Protivo-Vozdushnaya Oborona/Aviatia de Vanatoare-Apararea Antiaeriana aveau undeva la 230-240 de exemplare, unele exemplare Su-27UB  fiind detasate la Lipetsk –Centrul de Utilizare a Fortei Combatante si de Recalificare a Personalului de Zbor/VVS si Savasleika/IA-PVO. Din cate se cunoaste, VVS a avut maxim 138-140 de exemplare, doar doua regimente fiind detasate in afara URSS, in Polonia la Chojna/ granita cu Germania si Kluczewo/420 km nord-vest de Varsovia, regimentele 159/582 Vanatoare, fiecare avand 3 escadrile. Regimentul 582 avea 3 exemplare biloc Su-27UB+12 Su-27, foarte probabil. Regimentul 159 avea in 1988, conform polonezilor, 33 Su-27+6 Su-27UB, ultimul zbor pe pamant polonez avand loc pe data de 10 iulie 1992. Dintre acestea, 4 aeronave se aflau permanent in stare de alerta, 24 de ore din 24 de ore, ceea ce NATO/SUA numeste Quick Reaction Alert/QRA, rolul acestora fiind interceptarea aeronavelor militare straine/NATO care zburau deasupra Marii Baltice. Ca fapt divers, baza aeriana de la Chojna a fost operata de Luftwaffe in WW II, fiind ocupata de catre sovietici in ianuarie 1946. In 1949 aici era casa regimentelor 149/171 Vanatoare dotate cu Iakovlev Iak-9, inlocuite ulterior cu MIG-15/17 si…urmasii. Cea mai apropiata baza sovietica de Romania/RSR, baza dotata cu Su-27 Flanker, se afla la Mirgorod/RSS Ucraineana, Regimentul 831 Aviatie de Vanatoare –astazi, Brigada 831 Aviatie Tactica din cadrul Povitryani Syly Ukrayiny/PSU/Fortele Aeriene Ucrainene, unitatea zburand cu Su-27 modernizate local/Su-27C1M si L-39 modernizate local/L-39M1. Ei bine, ucrainenii au avut “noroc” sa puna mana pe Su-27, aeronave relativ noi la vremea dezmembrarii URSS, ca si Belarusul si Uzbekistanul dealtfel, acestea fiind preluate de la VVS. Doar in Uzbekistan, VVS avea in 1990, conform surselor rusesti, 9 baze aeriene dotate si cu Su-27, la Andizhan, Rogachovo, Vainede, Nivenskoye, Guduata, Dzemgi, Krymsk si Kilp-Yavr –sper ca denumirile sunt corecte, posibil sa fie vechile denumiri sovietice, nu si cele actuale uzbeke).

Rusii sustin ca in cadrul acestui program s-ar fi urmarit si obtinerea urmatoarelor aeronave dupa anul 1975: Suhoi T-12 Sturmovik-90, aeronava de atac la sol biloc cu caracteristici stealth al carei studiu a demarat in 1984 ramanand doar pe hartie. Urma a inlocui Suhoi Su-25 Frogfoot/Piciorul de Broasca. Sturmovik –atac la sol; B-90, bombardier strategic stealth, si asta ramas doar la nivel de intentie, foarte probabil similar ca design cu Northrop Grumman B-2 Spirit/SUA. Posibil urma a inlocui Tupolev Tu-160 Blackjack; M-67, aeronava de recunoastere de raza lunga si mare altitudine similara, foarte probabil, cu SR-71 Blackbird/SUA.

LPFI a dus cu certitudine la Mikoian&Gurievici MIG-29 “Fulcrum”, acesta fiind raspunsul sovieticilor la aeronavele americane F-16/18, aeronave numite initial de catre SUA –Lightweight Fighter/LWF/Avion Usor de Vanatoare, acestea facand parte din masivul program ATF. MIG-29, interesant, s-a nascut ca proiect in 1971 fiind denumit initial, in cadrul Biroului de Proiectare MIG/OKB MIG, Lyogkiy Frontovoy Istrebitel/LFI/Avion Usor de Vanatoare de Front (a fost recunoscut de NATO ca o aeronava manevrabila capabila sa opereze de pe piste sumar amenajate, aeronava multirol. In 1982 a intrat in serviciul VVS si era tinuta la secret. In 1986 a ajuns la escadrilele sovietice din RDG, prima varianta de serie cunoscuta drept MIG-29A/9.12 –au fost, conform surselor rusesti, peste 30 de exemplare detasate aici. Oricum, la momentul dezmembrarii URSS, VVS si IA-PVO aveau 14 escadrile de MIG-29 operationale, peste 250 de exemplare. Cele mai apropiate MIG-uri 29 sovietice, cele mai apropiate de Romania/RSR, se aflau la Marculesti/RSS Moldoveneasca, 31/34 de exemplare, Regimentul 86 Aviatie de Vanatoare de Garda transferat in 1989 flotei Marii Negre. 21 dintre ele au fost cumparate in 1997 de catre SUA de la moldoveni, alte 4-6 exemplare fiind vandute Yemenului de Sud. Cert e faptul ca sovieticii au dat Pactului de la Varsovia, MIG-uri 29 “simplificate”, acestea avand radar N019E mai slabut/doar 3 moduri de operare fata de cele 5 originale, nu aveau capacitate de transport arme nucleare tactice, n-aveau IFF si sistem de transmitere a datelor. Cert e faptul ca dezmembrarea URSS a fost o mare lovitura pentru VVS, una colosala as putea spune fiindca doar in Ucraina au lasat 245 de MIG-uri 29, urmata de Belarus cu 80 de exemplare –din cate se cunoaste, Rusia a pierdut la dezmembrare cel putin 480 de exemplare).

Asa cum mentionam anterior, la inceputul anilor *80/sec.XX, pe baza experientei obtinute cu programele TPFI si LPFI, URSS demareaza un nou program ambitios numit Istrebitel I-90/Vanator-90, vizand obtinerea unor aeronave de generatia a V-a cu capabilitati stealth derivate din aeronavele existente –foarte probabil acest program a debutat in 1983. Categoric, atat americanii cat si rusii admit faptul ca acesta era raspunsul “comunistilor” la programul “capitalist” Advanced Tactical Fighter/ATF. I-90, datorita obiceiului ciudat al sovieticilor de a se complica inutil, cu atat mai mult ca la inceputul anilor *80/sec.XX colapsul economic al URSS incepuse sa fie vizibil, a luat initial, similar PFI, doua directii de dezvoltare si anume, Mnogofunksionalni Frontovoy Istrebitel/MFI/Avion de Vanatoare Multifunctional de Front si Lyogkiy Frontovoy Istrebitel/LFI/Avion de Vanatoare Usor de Front. Ambele programe, MFI si LFI, au fost anulate la sfarsitul anilor *90/sec.XX in favoarea actualului Suhoi Su-57/PAK-FA, raspunsul rusilor la F-22 Raptor si F-35 Lightning II. Din datele facute publice, rusii sustin ca MFI a dus a dus la MIG 1.42/MIG 1.44/MIG-MFI si Su-32/37/47 Berkut (Vultur), insa lucrurile sunt oarecum in ceata fiindca dupa caderea URSS denumirile proiectelor avansate fiind schimbate frecvent, posibil datorita haosului care exista in administratia ruseasca si cu certitudine, datorita obiceiului sovietic de derutare a “inamicului” NATO/SUA (ehhh, Berkut, datorita aripilor in sageata spre in fata seamana cu proiectele Junkers Ju-287/Germania-WW II si Northrop Grumman X-29/SUA-1984. Insa asta e alta poveste). LFI, conform rusilor, a dus la Yakovlev Yak-43 VSTOL (urmas direct al Yak-141 si foarte probabil, raspunsul rusilor la F-35 JSF VTOL. A ramas doar pe hartie) si Suhoi Su-37 (primul vanator rusesc echipat cu motoare Liulka Saturn AL-37FU cu jet orientabil/tractiune vectoriala. Aeronava seamana cu Gripen-ul suedez datorita aripioarelor canard+aripilor delta si F-15 Eagle datorita derivei duble).

In sfarsit, ajungem la eroul nostru, avionul de lupta multifunctional MIG-MFI, selectat de catre VVS in 1986 ca primul sau avion de generatia a V-a…Din pacate pentru acest proiect, momentul “nasterii” era marcat de ghinion, URSS se afla in moarte clinica!

 MiG MFI

Totusi, cu toate dificultatile financiare ale URSS, Osoboye Konstruktorskoye Buro MIG/OKB MIG/Biroul de Proiectare MIG a trecut la creionarea noii aeronave cu caracteristici stealth. De acest proiect futurist la acea vreme, inedit pentru URSS si restul Pactului de la Varsovia, s-a ocupat o echipa de ingineri-proiectanti de top aflati sub conducerea lui Rostislav Apollosovici Beliakov (proiectant-sef la OKB MIG. A ocupat aceasta functie din 1969 pana in 1995, insa s-a alaturat MIG in anul 1941, imediat dupa absolvirea Institutului de Aviatie din Moscova. In 1957 era deja proiectant-sef adjunct in cadrul OKB MIG. De numele sau sunt legate celebrele MIG-21, MIG-23, MIG-29 si MIG-31. Datorita contributiei esentiale la dezvoltarea aeronauticii sovietice a fost decorat cu Ordinul Lenin. Interesant e faptul ca Vestul si SUA nu au stiut mai nimic de vizionarul proiectant de la MIG pana in 1991 cand acesta a aparut in persoana la expozitia de la Le Bourget –atunci, Beliakov le-a spus pilotilor occidentali, in gluma bineinteles, “daca aveti 40 de milioane de dolari va vindem un MIG-31”. Clar, gluma sau nu, la acea vreme MIG se afla in declin…si asa e si-n ziua de astazi).

ROSTISLAV BELIAKOV

Din echipa au facut parte, printre altii, Grigori Aleksandrovici Sedov si Iuri Vorotnikov (Sedov era inginer-proiectant si pilot de test la OKB MIG, absolvent in 1938 al Scolii de Pilotaj a Fortelor Aeriene de la Borisoglebsk/vestul Rusiei, si in 1942 a Academiei de Inginerie a Fortelor Aeriene de la Jukovski/Moscova. El este cel care a zburat pe 16 iunie 1951 primul vanator experimental sovietic capabil sa atinga viteza supersonica, prototip cunoscut drept MIG I-350/Izdeliye-350/Produs-350/Izdeliye M. Sedov a atins 1260 kmh in linie dreapta fiind considerat primul pilot sovietic care a zburat cu viteza sunetului. Tot Sedov a decolat pentru prima data cu prototipul MIG-21/YE-2A-1, primul motorizat cu R-11-300, pe data de 17 februarie 1956 –acest prototip avea aripa in sageata, nu aripa delta, fiind motorizat cu nou-noutul pe atunci Tumanski R-11/5098 kgf. El a testat in zbor Iak-15/23/30 si MIG-9/15, printre altele. Sedov a zburat cu primul MIG-23 avand aripi cu geometrie variabila si rachete aer-aer Vympel R-23/AA-7 Apex -1974, prototip numit Izdeliye 23-11/1 “Albastru 231”. Pentru curajul sau si contributia la dezvoltarea Aviatiei sovietice, pe data de 1 mai 1957 devine Erou al Uniunii Sovietice fiind distins cu Ordinul Lenin –avea sa mai primeasca unul impreuna cu 2 ordine Steagul Rosu. In 1977 e inaintat la gradul de General de Aviatie. Vorotnikov era inginer-proiectant la OKB MIG, foarte probabil e cel care a dat forma finala a noii aeronave, surse rusesti sustin ca l-ar fi inlocuit pe Sedov –in fine, cert e faptul ca a fost masiv implicat in programul spatial sovietic/rusesc).

GENERAL GRIGORI SEDOV

In proiectarea aeronavei s-a implicat masiv si Tsentralniy Aerogidrodinamicheskiy Institut/TsAGI/Institutul Central de Aerohidrodinamica –Jukovski/Moscova, forma acesteia fiind atipica aeronavelor sovietice, oarecum similara demonstratorului EAP, taticul Eurofighter Typhoon, aripioare canard integral mobile si doua prize de aer separate sub burtica (e vorba despre proiectul britanic ce a stat la baza Eurofighter Typhoon, proiect privat al companiei British Aerospace/BAE. Cunoscut sub numele de Experimental Aircraft Programme/EAP, a dus la prima si unica aeronava-prototip din care avea sa rezulte Typhoon-ul, aceasta zburand pentru prima data pe 8 august 1986.

EAP – 1986

Ca sa fim corecti, mentionam ca MIG-MFI n-a fost copie EAP/Eurofighter Typhoon, fapt recunoscut de catre experti occidental. A fost proiect 100% rusesc, legile fizicii, ale aerodinamicii, etc sunt aceleasi pentru toti –rusii au, categoric, proiectanti geniali, trebuie sa recunoastem asta. Se stie ca au avut mai multe configuratii pe planseta, se spune ca prima configuratie a noii aeronave semana mai mult cu F-15 decat cu EAP – Proiect 512. Oricum, exista si astazi controverse legate de “paternitatea” MIG MFI in randul istoricilor si expertilor!). Cei de la MIG doreau ca MFI sa devina un inlocuitor pentru Suhoi Su-27, si un vanator de inalta performanta concurent proiectului american Advanced Tactical Fighter (in 1986 au fost selectate doua proiecte, YF-22/Lochkeed Martin+Boeing+General Dynamic si YF-23/Northrop+McDonnell Douglas. In 1991 a fost selectat proiectul YF-22, proiect ce a dus la F-22 Raptor).

Constructia primului prototip a debutat in 1989 la Aviatsionnyy Nauchno-Proizvodstvennyy Kompleks MIG/ANPK MIG/Complexul/Sectia Constructie Aeronave Experimentale MIG din Moscova. Si de aici incepe povestea…

Vestul n-a aflat despre acest proiect decat la inceputul anilor *90/sec.XX, mai precis in 1993 cand la expozitia international de la Le Bourget/Franta, OKB MIG prezinta desene cu noua aeronava intr-o brosura de prezentare, desene care nu aratau mare lucru insa Vestul/SUA au vazut ca rusii lucrau, poate chiar aveau, o aeronava cu aspect futurist posibil cu caracteristici stealth. Bineinteles, presa de specialitate a trecut imediat la supozitii, inclusiv presa ruseasca, ba chiar in Vest si SUA au aparut desene in format electronic legate de proiectul MIG 1.42/Obiect 1.42 sau Izdelie 1.42/Produs 1.42, proiect caruia ii mai spuneau MIG-39, denumire neoficiala. In acea perioada se zvonea ca MIG are doua aeronave-prototip in constructie insa prima certitudine cu privire la existenta fizica a acesteia avea sa vina la inceputul lui 1994.

Cert e faptul ca primul prototip a aparut fizic la Letno Issledovatelskiy Institut “Mihail Mihailovici Gromov”/LII M.M.Gromov/Institutul de Incercari in Zbor “Mihail Mihailovici Gromov” situat la Jukovski, 35 km sud-est de Moscova, Baza Aeriana Ramenskoie, acest prim-prototip MFI inmatriculat “01” fiind la standard modificat Izdelie 1.44/Produs 1.44 (Gromov a fost pilot de test, cercetator si Erou al Uniunii Sovietice, General de Aviatie. Ca fapt divers, la Baza Aeriana Ramenskoie, in timpul Razboiului Rece, sovieticii au evaluat parti ale aeronavelor americane, mare parte a acestora provenind din Vietnam –cu deosebire echipamente electronice, radare, contramasuri, etc. Se stie ca au adus aici piese provenind de la A-6/7, F-111/4/105 si B-52, elicoptere UH-1H, AH-1 si CH-47). Conform surselor rusesti, Izdelie 1.44 difera de Izdelie 1.42, acesta avand radom modificat, aripi modificate, motoare cu tractiune vectoriala 3D si sonda de realimentare in zbor. Izdelie 1.42 nu a depasit stadiul de macheta testata in suflerie, conform afirmatiilor directorului general al MIG in 1998, Mihail Korjuiev, acesta fiind “prevazut” cu doua motoare cu tractiune vectoriala 2D/Doua Dimensiuni/VSTOL (tractiunea vectoriala se obtine prin devierea jetului de gaze fata de axa central a aeronavei. 3D permite controlul aerodinamic al aeronavei prin ajutaje orientabile –giratie, ruliu, tangaj. Prototipul “01”/Izdelie 1.44 avea doua motoare Lyulka Saturn AL-41F a caror ajutaje circulare dadeau posibilitatea vectorizarii tractiunii in plan vertical +/-15 si in plan orizontal +/- 8◦. Ca fapt divers, primul motor cu tractiune vectoriala 2D a fost britanicul Rolls-Royce Pegasus de pe Harrier/1967. I-a urmat sovieticul Tumanski R-28 V-300/2D de pe Yak-38M “Forger A”). Korjuiev ne spune ca 1.42 a fost de bun augur ducand la 1.44, primul prototip functional MIG MFI, demonstrator tehnologic “01” caruia ii mai spuneau in cadrul conducerii Fortelor Aeriene rusesti si MIG I-2000, conform surselor independente.

La Jukovski, pe data de 15 decembrie 1994, avandu-l la mansa pe pilotul de test Roman Petrovici Taskaev, prototipul “01” a efectuat primele rulaje la sol ajungand pana aproape de viteza de decolare insa, conform surselor rusesti, acest prototip nu era 100% gata lipsindu-i componente esentiale pentru zbor, motivul fiind lipsa de fonduri la producator, OKB MIG aflandu-se in imposibilitatea de a comanda si achizitiona aceste componente care, se pare, nu erau in totalitate produse de industria ruseasca –sa nu uitam ca prin dezmembrarea URSS, Rusia a pierdut fabrici si institute vitale pentru industria aeronautica si militara, Ucraina fiind cel mai elocvent exemplu, acum nu mai puteau lua nimic doar pe vorbe, trebuiau sa si plateasca, iar comenzi noi n-aveau, compania aflandu-se in cadere libera (Taskaev era un bun profesionist, un pilot de elita despre care cei de la OKB MIG spuneau ca este “curajos si indraznet”. A intrat in Armata Rosie in 1971 si a servit ca pilot in mai multe unitati de elita ale Aviatiei sovietice ajungand la gradul de capitan in 1981. A urmat Scoala de Piloti de Test “Alexander Vasilievici Fedotov” de la Ahtubinsk, la inceputul lui 1983. In iunie 1983 e detasat ca pilot de test la OKB MIG unde in perioada 1992-1997 devine seful pilotilor de test de aici. Se stie ca a fost implicat in teste de zbor cu MIG-23/25/29/31. El este primul pilot sovietic/rus care a zburat MIG-31 peste Polul Nord. Dea lungul carierei a ejectat de doua ori, MIG-23UB si MIG-29M. Datorita curajului si profesionalismului sau este numit pe 16 august 1992 Erou al Federatiei Ruse si decorat cu Steaua de Aur de catre Presedinte. S-a retras de la MIG in mai 1998. El este cel care pe data 26 aprilie 1995 a stabilit un record de altitudine nedoborat pana acum la mansa MIG-29 –record inregistrat de catre Federatia Aeronautica Mondiala, 27.460 m altitudine, Ahtubinsk/Rusia. Ca fapt divers, Vestul/SUA au aflat pentru prima data de MIG-29 in noiembrie 1977 cand un satelit de spionaj american a fotografiat prototipul la Baza Aeriana Ramenskoie, expertii americani numindu-l initial RAM-L. Aveau sa-l vada in marime naturala pe data de 1 iulie 1986 cand 6 MIG-uri 29 sovietice au facut o vizita de curtoazie finlandezilor in cadrul Bazei Aeriene Kuopio Rissala, casa MIG-urilor 21 si a SAAB-urilor JAS-35 Draken ale Illmavoimat/Fortele Aeriene Finlandeze. Astazi, casa Boeing-urilor F-18C/D Hornet din cadrul Havittajalentolaivue 31/HavLL 31/Escadrila 31 Vanatoare, avand misiunea de aparare a spatiului aerian din estul si sud-estul Finlandei. Aceasta escadrila a operat MIG-21 in perioada 1960-1998 cand au fost inlocuite cu F-18 Hornet –din noiembrie 2018 la conducerea escadrilei se afla Locotenent-colonel Inka Niskanen, prima femeie comandant in cadrul Illmavoimat. In cadrul Ilmavoimat, escadrilele de vanatoare se numesc Havittajalentolaivue/HavLLv. Finlandezii, desi sovieticii au interzis asta pe timpul vizitei la Rissala, au fotografiat la greu MIG-urile 29 dar sovieticii nu erau nici ei ageamii, si-au protejat “secretele”, aeronavele nu aveau grinzile de acrosaj iar gura tunului era acoperita cu o foaie de aluminiu. MIG-29 avea s-ajunga totusi in dotarea NATO atunci cand RDG s-a unit cu RFG, 24 de exemplare ex-RDG intrand in dotarea Luftwaffe, Jagdgeschwader-73 “Steinhoff”/JG-73/Escadrila 73 Vanatoare “Steinhoff” pe Baza Aeriana Rostock. Astea au fost vandute ulterior pe un euro polonezilor…ca noi n-aveam nevoie! Polonezii le zboara si-n ziua de astazi, noi ne uitam la cele 18 ale noastre cum “sufera” si se distrug incet dar sigur, nu suntem in stare nici macar sa le conservam ca piese de muzeu. Au facut parte din istoria noastra aeronautica, basca faptul ca si-au servit tara! Dar la noi asta nu conteaza nicicum…).

Din cate se cunoaste, in decembrie 1994 prototipului “01” ii lipseau multe componente vitale, basca faptul ca o gramada de echipamente nu erau gata: radarul Fazotron-NIIR N-014/AESA care nu era gata; comenzile de zbor FBW digital Avionika KSU-142 asemenea (KSU-Kompleksnaia Sistema Upravlenia/Sistem Complex de Comanda); motoarele Liulka Saturn AL-41F insuficient testate la acea data fiindca MIG a avut bani doar pentru 5-15 ore de test pe banc ale noilor motoare, insa siguranta si omologarea cereau minim 30-50 de ore de functionare la sol; sistemul hidraulic de actionare a aripilor canard nu fusese pe deplin testat pentru a fi declarat sigur in exploatare. Si situatia nu avea sa se amelioreze prea curand datorita lipsei de fonduri la beneficiar (Voienno-Vozdusnie Sili/VVS/Fortele Aeriene Ruse) dar si la producator (OKB MIG), dezvoltarea MIG-MFI decurgand extrem de lent.

Va urma.

 

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

ro.performancegunworks.com

https://military.wikia.org › wiki › Petr_Ufimtsev 

https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…

weaponews.com

https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…

https://persona.rin.ru › eng › view › sedov-grigory

https://www.airvectors.net › avruff

https://en.topwar.ru › 2435-okb-im-mikoyana-mi…

www.testpilot.ru › mikoyan › mfi › mfi_e

users.skynet.be › aerosite

 

 

27 de comentarii:

  1. Wow. Multumesc de articol!

  2. In legatura cu capabilitatile stelth ale avioanelor sovietice, in anii 80 umbla o „legenda cazona” prin unitatile de rachete antiaeriene despre niste avioane rusesti care au intrat in spatiul aerian romanesc prin nord(bucovina, maramures nu se stie) si au traversat tot ardealul si banatul aparand, voluntar, pe radarele romanesti deasupra timisoarei. Nu se stie daca a fost bruiaj al radarelor romanesti sau capabilitati stealth, cert este ca, in perioada respectiva, au cazut multe capete din conducerea CAAT ului si s a accelerat dezvoltarea unor radare autohtone.

    • Legende urbane,eu auzisem ca le reperau radarele noastre avand viteza hipersonica.
      Anii au trecut si realizam ca sunt doar povesti,nu au avut cu ce.
      Apropos,mai stii de elicopterele de la revolutie,ce se deplasau….citez „prin salturi”.

      1
      • Asta cu viteza hipersonica e relativa. Din 81-82 aveau in dotare mig31. La ce vechituri de radare aveam(precizia tindea spre minus infinit ) mach3 sau mach5 tot o viteza fantastica ptr noi.

        2
    • Bruiajul a fost utilizat des de sovietici. Aparatura de la noi era fabricație CCCP. O știu pe pielea lor cei din unitățile de AA in decembrie 1989. Sunt multe relatări cu radare inactive sau ținte aeriene samd

      1
    • In 1994, cand am facut armata la Radiolocatie la Floresti, Cluj, ofiterii ne-au spus si noua legenda asta.
      Numai ca varianta auzita de mine a fost ca au ajuns pana la Brasov, unde au fost detectate de o statie de radiolocatie foarte veche, ruseasca, pe care rusii stiau ca o mai avem si nu i-au bruiat frecventele.
      Adevarul numai Dumnezeu il stie.

    • Strumpf-nu este nici o legenda.Prin 83 eram in P.C. de la Borcea adica in acvariu cind a avut loc o aplicatie aeriana a Tratatului de la Varsovia,iar noi trebuiam sa dam traseul pe unde au zburat sovieticii,polonezii,bulgarii si nu-mi mai amintesc de cehoslovaci unguri si RDG-isti.Toparile au inceput la ora convenita,de pe aerodroamele stabilite si cu nr de avioane stabilite,plansetistii le desenau cu creta cerata pe imensa harta in caroiaje si traiectul a fost prins perfect pina treceau granita romaneasca apoi TACERE pina cind au aterizat pe Borcea iar pilotii straini au descins si in Punct Comanda.Dupa vreo 2-3 zile a aparut un zvon probabil de la C.I-st ca totusi am fi prins traiectu in mare al aeronavelor straine cu ajutorul unei statii vechi cehoslovace din Pipera la care subofiterul a rotit antena cu motor defect cu un MAGARUS…!!-Bulgarii si polonezii nu aveau aparate stealth si nici sovieticii,ei au vent cu mig 21 dar si cu mig 23 si 29 pe care atunci noi inca nu stiam cu ce se maninca.Virusul a fost in statiile de radiolocatie care erau luate TOATE de la rasarit….si de atunci s-a luat decizia de a se face cu SUA un complex de radiolocatie la Pipera.

      2
  3. citisem că odata pusă mâna pe duetul 29-27 occidentul a realizat ca le acordase prea multe „puteri” śi merite.tot atunci au realizat cat de mare era distanța tehnologică dintre cele două blocuri.

    1
    • Gogu de la Stina

      Atunci cind vrei si musai vrei sa aperi TOTAL un obiectiv NU exista invizibilitate radar . Pentru ca da – un F-35 se poate apropia sa zicem pina la vreo 40- 50 km de o tinta anume profitind de relief etc etc dar racheta trasa are slabe sanse sa scape nedectata cind trece pragul de 20 de km si – cum marea majoritatea a acestor rachete sunt subsonice – mai au nevoie de inca 1 minut de zbor pina la tinta – iar in minutul ala mii de proiectile calibrul 23/30 mm ii pot iesi in cale. Iar idea e ca va scapa de un asa baraj de foc este utopica.

      2
      • Invizibilitatea radar este vs. radare ce lucra pe frecvente f mari(de la benzile i, j in sus). Adica alea de la bordul avioanelor. De asta si rcs ul unui avion cand se calculeaza se face pe baza profilului fata(cum il vede un avion ce vine la interceptare). Este imposibil sa ai 0.001m2 privit de jos cand ai expusa spre radar o aripa de 40-50m2 in cazul lui f22. Ideea stealth urilor este de a penetra spatiul inamic(rusesc, chinez, etc) ocolind amplasamentele de rachete sol-aer si facand inutile avioanele de superioritate aeriana care chiar dirijate fiind de radarele de la sol nu le pot incadra pe radarele de bord. Faza care ma intriga este cum isi pot folosi stealth urile rachetele aer aer. Daca isi aprind radarele proprii devin tinte ptr inamic. In sfarsit, problema ma depaseste. Nasol este ca inamicii au dezvoltat in ultimii ani o gramada de sisteme a-a f mobile:s300, s350, s400, buk m3, hq9, hq16 dotate cu radare f puternice si rachete cu bataie f mare. In plus rusii au in panoplie multe rachete cu ghidare aclos care sunt ghidate automat spre tinta de complexul de dirijare de la sol ajutat fiind de radare ce lucreaza pe frecvente diferite.iar timpii de transfer de pe un amplasament pe altul este de ordinul zecilor de minute.

        3
        • @Strumpf
          „Faza care ma intriga este cum isi pot folosi stealth urile rachetele aer aer. Daca isi aprind radarele proprii devin tinte ptr inamic. ”
          imaging infrared…..
          Zic și io…..nici io nu ma pricep….

          1
      • Baga domle lumea banii ca prostii in invizibile de astea…..

        2
        • Cum crezi ca un b1b(avion cu suprafata aripii de 180m2)are un rcs de doar 10m2?ptr ca rcs ul se refera la suprf pe care o expune avionul vs un avion inamic ce vine la interceptare. Vs un radar de la sol isi expune aripa in toata splendoarea, basca alea 4 motoare imense. Daca tu crezi ca stelalth inseamna ca esti total invizibil radar te inseli amarnic.

          2
        • Gogu de la Stina

          @Seba – nu ii vorba de asta …. in general speranta cu stealth-ul este in combat-ul aerian si bombardament tactic a unor tinte slab protejate.

          Da sa vii si sa imi spui mie ca un F-35 zburda ca rindunica pina deasupra Kremlin-ului …. ei bine … eu asta NU o mai cred. Cred ca este posibil ca frontierele Rusiei sa fie penetrate sa zicem de 400 de F-35 in acelasi timp – dar marile orase din interior sunt ferite de astfel de surprize -de Moscova SIGUR nu se va apropia vreunul …. nici macar la 200 km distanta.

          In jurul Moscovei – pe o raza de 500 km – exista probabil cea mai puternica apararea anti-aeriana din lume cu zeci de batalioane de S-300 si S-400 basca cel putin 400 interceptoare capabile sa lupte cu F-35.

          Da F-35 este un aparat bun – dar mai mult bun pt Iran si nu pt Moscova.

          3
          • Stai linistit ca si iranul si a luat penultimul model de s300(ca ultimul se pare ca este s400) asa ca nici acolo nu prea mai este o paine de mancat ptr ele. Plus ca teheranul e la dracu in praznic.

            2
            • @strumpf
              „Este imposibil sa ai 0.001m2 privit de jos cand ai expusa spre radar o aripa de 40-50m2 in cazul lui f22.”
              Ar trebui subliniat faptul ca RCS-ul are valori diferite in functie de banda de detectie. De exemplu, daca o zburatoare are pe radar 0.01m² in banda X, in UHF/VHF ar putea avea peste 0.6 m².
              Unghiul la care diferote suprafete ale avionului se afla față de undele radar conteaza mai mult in benzile cu frecventa mai mare, cum ar fi banda X, cea mai răspândita.
              Radarele UHF/VHF au o lungime de unda ce datorita marimii ei intra in rezonanta cu tot avionul. De VHF nu te poti ascunde.

              @seba
              „Baga domle lumea banii ca prostii in invizibile de astea…..”
              Thnologia „stealth” aka „low observable” este totusi tehnologia viitorului. O evolutie a avioanelor clasice. Si avioanele progreseaza nu bat pasul pe loc, iar aceste aparate low observable vor lua locul celor clasice la fel cum avioanele cu turboreactor au luat locul celor cu elice.

              7
  4. apropo de legende urbane si cobra lui pugaciov:Several decades prior to Pugachev showing off his cobra, during the early 1960s, the maneuver was performed by Swedish pilots flying the Saab 35 fighter jet. It was invented during training on how to recover from what is called a „super stall” in Swedish, which simplified can be described as an uncontrollable stall which appears on planes with specific features when pulling high alpha numbers. Super stall plagued the early years of the Saab 35’s service life, leading to several deaths, which in turn lead the Swedish air staff to implement extra training on how to counteract and recover from it.
    Beyond Sweden, Syria also discovered the maneuver prior to the Soviets. In 1961 when Syria broke loose from the United Arab Republic, they were left with a very weak air force. Due to this, the Syrians had to order new combat aircraft, which resulted in the Mig-21F-13 in June 1962.Once the aircraft had arrived and been set up a problem became apparent. All the unit commanders had been selected based on political associations and loyalty to superiors, instead of knowledge in air combat. Due to this, the newly established commanders were over-reliant on advice from about 30 Soviet advisers assigned to the Syrian air force to help them work with the new planes. Due to this era of power over knowledge, a handful of pilots with powerful connections, were able to disregard Soviet advises and orders from their commanders, which enabled them to do whatever they wanted.
    One of these pilots was a man by the name of Mohammad Mansour, a then novice MiG-21-pilot fresh from conversion course in the USSR.However, during a test-flight in early 1967, Mohammad inadvertently pitched the nose of his MiG-21 too hard, so that the forward movement of his aircraft nearly stopped. As a reaction he engaged the afterburner of his MiG which ended with the plane standing vertical on the verge of stalling out of control. Mohammad managed to recover the plane from the state, just in time to prevent a crash. To prevent this from happening again, he decided to try to replicate the maneuver in a controlled manner, this time by engaging the afterburner beforehand, as the Tumansky R-11 engine of the Mig-21 had to spool for full effect. After successful replication of the maneuver it became clear that this was the defensive maneuver for close combat that he had been looking for.
    The Syrians came to name the Cobra the „zero speed maneuver” (Arabic: مناورة السرعة صفر, „munawarat alsureat sifr”). Mohammad soon saw combat with the Israeli air force but never got to use his Cobra.The Cobra quickly became a standard part of defensive tactics for Syrian Mig-21’s.

    3
    • Prin anii 90 ..parca , pilotii rusi participanti la show-uri aeriene de prezentare ..fusesera sfatuiti sa piloteze agresiv avioanele rusesti ptr publicitate
      Sunt constienti si erau ..ca avionica si celelalte sunt ramase mult in urma si stiu si ei ca factorul uman e subiectiv ..oricat de mult ae insista pe obiectivitate ..stiu si ei ca decizia nu e luata in urma unor teste fata in fata ..nici ca exista o cerinta generalizata ptr toate tarile
      Parerea mea e ca piloteaza avioanele la limita lor ..fapt ce nu fac vesticii , cel putin la show-uri
      Asta nu inseamna ca su 27 , mig 29 nu sunt manevrabile , probabil la unele caracteristici sunt peste alea vestice
      Mig 29 imi place ptr usurinta cu care face tranzitia catre manevrele pe verticala si cat de repede pleaca de pe orice tip de pista
      Probabil e cel mai bun in astea ..gripenul ..cel publicitat de multi nu il egaleaza nici pe departe

      1
  5. Foarte bun articolul! Multumim WW. ?

    Dumneavoastra in articol mentionati:
    „a dus la Yakovlev Yak-43 VSTOL (urmas direct al Yak-141 si foarte probabil, raspunsul rusilor la F-35 JSF VTOL”
    Totusi nu prea are cum sa fie Yak-ul un raspuns al rusilor pentru F35 JSF VTOL pentru ca F35 nu exista nici pe planşe atunci cand Yak-ul zbura.. Gurile rele spun invers, ca varianta F35 VTOL este inspirata dupa Yak 141, sovieticii le vandusera blueprinturile americanilor, la fel cum le vandusera chinezilor cele ale Mig 1.44.
    https://m.youtube.com/watch?v=k8QKj4K8Ko4

    Nu este singurul caz de genul, mai este si Boeing X43A. Se spune ca americanii au profitat din plin de prototipurile rusilor dupa caderea URSS. Dintre proiectele studiate de americani se numara Kholod, GLL-VK, Ayaks, GLL-31 si altele.

    7
  6. Strumpf-nu este nici o legenda.Prin 83 eram in P.C. de la Borcea adica in acvariu cind a avut loc o aplicatie aeriana a Tratatului de la Varsovia,iar noi trebuiam sa dam traseul pe unde au zburat sovieticii,polonezii,bulgarii si nu-mi mai amintesc de cehoslovaci unguri si RDG-isti.Toparile au inceput la ora convenita,de pe aerodroamele stabilite si cu nr de avioane stabilite,plansetistii le desenau cu creta cerata pe imensa harta in caroiaje si traiectul a fost prins perfect pina treceau granita romaneasca apoi TACERE pina cind au aterizat pe Borcea iar pilotii straini au descins si in Punct Comanda.Dupa vreo 2-3 zile a aparut un zvon probabil de la C.I-st ca totusi am fi prins traiectu in mare al aeronavelor straine cu ajutorul unei statii vechi cehoslovace din Pipera la care subofiterul a rotit antena cu motor defect cu un MAGARUS…!!-Bulgarii si polonezii nu aveau aparate stealth si nici sovieticii,ei au vent cu mig 21 dar si cu mig 23 si 29 pe care atunci noi inca nu stiam cu ce se maninca.Virusul a fost in statiile de radiolocatie care erau luate TOATE de la rasarit….si de atunci s-a luat decizia de a se face cu SUA un complex de radiolocatie la Pipera.

    1
  7. A mai existat in perioada aceea si un mock-up destul de interesant de Sukhoi S-22 care se apropia destul de mult de formele stealth avind canarduri si aripa in sageata negativa .

    https://www.reddit.com/r/acecombat/comments/ebb34x/a_fullsize_mockup_of_sukhoi_s22_su47s_predecessor/

    1
  8. Si intre timp scuzati-mi mistocareala, „Bolshoy Frontovoy Prospektiny Aviatii” sau cum s-ar chema „phantom menace” sovietic ( nu rusesc) a devenit un film de …documentar.

    Si acum inaintasii lor scot doar niste modernizari si ameninta tarile mici si foarte mici, dojeneala ruseasca de carier.

    1
  9. Gogu Stina-Stealthul F35 nu se poate apropia nici macar de la 100km de granita Rusa de Moskova nici atit ca este pazita de patriarhul KIRIL cu apa sfintita ,DAR un tinerel din RFG ce pilota o bizdiganie a ajuns si aterizat in Piata Rosie.

    3
    • Aia cred că a fost o mînărie. O luptă pentru putere între facțiuni ale armatei sovietice. L-au folosit pe neamțul ăla că să se ardă între ei.

    • Gogu de la Stina

      @K – 2 chestii la ce ai zis:

      – de fapt Mathias Rust cu basina aia a lui de avion a fost detectat din timp si nu odata ci de 3 ori si a fost la un pas de a fi doborit de cel putin 2 ori – fie de baterii de rachete sol- aer fie de interceptoare trimise dupa el care l-au si reperat. Evenimentul a avut loc dupa ce doborisera sovieticii avionul ala corean de pasageri si nu au vrut sa se riste cu un nou scandal international

      – rusii au invatat din treaba asta – te asigur ca a 2-a oara nu vor avea nici mila si nici indurare fata de un aventurier ca asta. Crede-ma ca nimeni zdravan la cap nu ar mai incerca chestia asta acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *