Stele verzi – permisul de conducere

În două articole anterioare vorbeam despre cum e să șofezi pe orbită (Stele verzi – șofând pe orbită și Stele verzi – șofând pe orbită (diverse alte vehicule)) și despre o liniuță orbitală.

Ne apropiem de finalul liniuței, SpaceX urmând să trimită dragonul (Crew Dragon) la mama dragonilor (Stația Spațială internațională). Dar până ajunge Crew Dragon la ISS, puteți să treceți pe la simulator să obțineți permisul de conducere categoria andocare.

Mai exact, SpaceX a lansat un simulator de andocare pe web. Trebuie să orientați capsula (rotație și translație) către ISS și să andocați. SpaceX zice ca jocul ar avea legătură cu interfața cu utilizatorul a dragonului. Vom vedea. Până atunci, spor la andocări! Simulatorul se găsește aici (https://iss-sim.spacex.com/).

Și două capturi de ecran, în timp ce mă apropiam cu dragonul de ISS.

Simulator andocare (captură ecran site SpaceX)

Iulian

11 comentarii:

  1. We’re in the pipe, five by five…

  2. Mai aveam 2 metri si am dat-o in balarii

  3. Imi inchide telefonul, are cineva idee de ce ?

  4. Asa am facut si eu, multam. Am revenit doar ca sa ma laud cu reusita. La 13’m e cazul sa il sun pe Musk, asa de backup ?

  5. Eu facui campionat in familie…nu se prinsera de miscarile/comenzile de translatie din stanga pana nu le spusei sa se comporte de parca ar incerca sa aterizeze un Harrier sau un F-35B…. nu glumesc… 🙂

    Ultimi 10 metri sunt cei mai misto, glume cu martanu’ care musca prea mult din branza ca s-o imparta celor 2 matze…nu mai pot, m-a sparsei de ras pe azi.

    2
  6. Apropo, ati incercat sa andocati masinuta rosie Tesla?
    Sau sa jucati in modul…”flat Earth”? 😀 😀 😀

    Capturi personale:

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *