A treia. 13-15 iunie 1990.

Am avut câteva zeci de încercări de a scrie ceva pe tema mineriadei numarul trei. Nu am avut și nu am, însă, energia necesara.

Aș dori, totuși, să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă transformarea României într-o societate aflată în comă – securiști, peceriști, comuniști, mineri, jandarmi, agenți, idioți utili, manipulatori și manipulați, politicieni vechi și noi.

Unde am ajuns după 30 de ani și ceva de revoluție continuă? Priviți în jur. Lecția mereu actuală este că bâta bate principiul.

Iulian

Sursa imagine: Pinterest

31 de comentarii:

  1. offf…eram un copil in crestere dar imi aduc aminte cat de debusolati erau ai mei.
    tranzitia lui ilescu cred ca mi-a lasat cicatrici psihice mai mari decat anii de comunism traiti .

    6
  2. Putem adauga si 10Mai. Ce se mai aude??? NIMIC!

    2
    • Probabil peste 28 de ani dosarul va fi in aceeasi stare in care este astazi cel al mineriadei.
      Adica puscariabilii bine mersi cu pensii bune.

      10
      • @Iulian: daca ti-ai pune intrebarea „de ce nu s-a lucrat serios la dosarul mineriadei din iunie 1990” ai putea intelege cat de multi sunt vinovati si de ce nu s-a vrut dreptate.
        Am scris anul trecut despre organizarea mineriadei, la nivelul FSN Bucuresti: pe 13 iunie dupa amiaza au fost sedinte de partid, in care s-au distribuit echipamente de miner, noi si curate (ale minerilor erau folosite si murdare). A doua zi dimineata cate un activist FSN, imbracat ca miner, a primit cate o grupa de mineri in subordine si un obiectiv de rezolvat.
        Daca s-ar fi intocmit dosare penale celor circa o mie de activisti FSN si sefilor lor, care (daca mai traiesc) acum sunt distribuiti prin partidele succesoare FSN (PSD si PDL), s-ar fi produs un cutremur in politica. Nu se puteau inculpa doar pesedistii vinovati, fara a fi implicati si pedelistii.

        10
        • Toți trebuiau scoși la lumină, judecați, și cu sentințe de 10-15-20 de ani executate integral.

          Dar nu cu nația nostră de momâi, între care mă includ. De fapt e tare, tare trist. Și cel mai trist e că mergem înainte orbește spre marea neneorocire a neamului românesc…

          @offtopic:
          Dedicat tuturor, însă nicolae cred că va aprecia în particular:

          https://www.youtube.com/watch?v=tGaSmvSv8jI

          Să vază și ochii voști, să auză urechile voastre, anume că mințitul în privința (in)capacității tehnice și operative a armatei e bine reprezentată la toate casele mari. Da, da, inclusiv SUA sau britanicii – oameni serioși, adică.
          Atunci, de ce ne mirăm (?) că se întâmplă și la noi asta?
          Mai mult, admit că am făcut-o și eu aici și aevea. Desigur că regret, pentru că pe fundație proastă nu poți construi viitor luminos. Adevărul e bun!

          6
        • urmărește traseul PNL.

          1
  3. Sorry rectific. 10 August.

    2
  4. Principiul vaselor comunicante aplicat comportamentului maselor largi populare ne învață că un corp scufundat într-un lichid acceptă ideologia celui de la celălalt capăt in maxim 2-3 minute!

    Tovarășii știu de ce!

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/30-de-ani-de-auto-intoxicare-episodul-3-violen%c8%9bele-din-13-15-iunie-sau-diversiunea-ca-model-de-succes-in-postcomunism/

    2
  5. „Unde am ajuns după 30 de ani și ceva de revoluție continuă? Priviți în jur. Lecția mereu actuală este că bâta bate principiul.”
    …No comment!

    8
  6. Am vrut sa scriu ceva, pe urma altceva, apoi m-am razgandit, si dupa aia m-am mai razgandit inca o data.
    Pacat ca n-am rezolvat aceasta criza. Pacat ca n-am recunoscut criza, ca n-am ajuns la responsabilitatea personala, ca n-am intreprins actiuni , ca n-am reactionat pentru a o rezolva, ca n-am cautat ajutor, ca nu am gasit un model (de fapt nu l-am cautat), ca nu am incerat sa ne autoevaluam,, ca nu ne-am eliberat de constrangeri, ca nu am apelat si nu avem valori fundamentale, ca nu am folosit in niciun fel experienta crizelor anterioare.
    Trauma. Si atat.
    De fapt stiu cativa indivizi care au parcurs macar partial o parte a procesului de mai sus, ba chiar cu succes. Ma intreaba cand si cand, poate din politete, ce mai e pe la noi. Sunt la fel de ezitant in raspuns precum descriam in prima fraza reactia mea la articolul asta.
    Acum ma duc sa-mi „vad de ale mele” ca tot nu am aflat daca aia de la SpaceX au recuperat semicarenele din lansarea de azi.

    3
  7. Din punctul meu de vedere Romania a ratat cele 2 sanse majore de exorcizare de comunism – dosarul Revoluției si dosarul Mineriadei din 13 -15 iunie. Sa ai tu zeci, sute de ore filmate cu fetele oamenilor care trageau cu armele la Revoluție, a minerilor care ” la penețe am gasit valuta, arme si munitie… ” si sa zici ca ” nu stim cine… „… ĂȘTIA SUNTEM!

    18
  8. Dacă tot suntem în plin sezon de dislocat statui, acum e momentul perfect de demontat țeapa lui Iliescu – ocaziile bune nu trebuie ratate

    7
  9. Eu… eram bebe pe vremea aia. Nu tin minte decat, foarte vag, pene de curent in timpul unor mineriade mai tarzii. Parintii discutand soptit si nume precum Cozma sau Iliescu sau Vacaroiu sau Roman.
    Acum inteleg… si poate tocmai fiindca nu fac parte din generatiile gri sau schizo, nu renunt asa usor….
    Thanks for the reminder, Iulian! 🙂

    3
  10. Eu nu înțelegeam nimic. TVRL, ( adică televiziunea română liberă) ne spunea că era ceață. Sau la altă mineriada era ceață? Oricum, criminalii de atunci apar și acum la Latrina 3 și Ghiță TV. PETRE ROMAN, ticălos cu păr vopsit, mai ai curaj să dai lecții de morală? Cozma, mai ești pe post de vedetă tot pe la trustul securistului Felix Voiculescu? Generalii și coloneii de atunci, i-ați învățat aceleași prostii pe coloneii de la 10 august? Să vă ia dracu pe toți.

    8
    • Eu tot mai sper să îi ia justitia și să îi bage unde le e locul…..

    • asta vroiam sa punctez,numitorul comun la revolutie si mineriade a fost televiziunea romana cică libera.
      fara o reasezare a cna-ului,radioului si televiziunii pe un culoar predictibil manipularile vor continua oficial si la scara nationala.
      nebunia usl si 10 august ar fi luat alta turnura doar cu tvr la butoane,colectivul ar fi fost doar un incendiu banal fara alte sa relateze.
      cna,tvr si radioul public sunt conspirate de la femeia de serviciu (sunt xenofob) pâna la directori.

      5
  11. O involuției tot evoluție dar cu pași înapoi, asta face parte din cursul societății dacă prosteala și minciuna funcționează, acum fata de atunci știm sa vedem aceasta minciuna și prosteală am devenit experți sa vedem ce e dincolo, nu-i la fel la toate paturile sociale dar măcar avem “libertatea” sa cernem datorită liberei circulații a informației.

    Și dacă sa vedem “involuția” altei democrații “ veritabile” sa luam ca ex. Revolta din 92’ in Los Angeles datorită tot unui negru bătut de poliție fata de acum care a fost omorât, cum a evoluat SUA fata de atunci ?

    Probabil mai sunt exemple cu “ involuții” cam peste tot.

  12. Încă tragem consecințele zilelor alora. Când vom avea curajul să transam subiectul ăsta în justiție, vom putea spune că ne-am vindecat de comunism. Până atunci, rămânem în tranziție. Cu vinovații nepedepsiti, cu urmașii lor în funcții publice, cu sistemul de stat cangrenat de corupție, moștenire dată spre păstrare de tatucul iliescu și camarila sa.
    Aveam 12 ani jumate, și îmi aduc aminte de discuții aprinse între părinți, mama fiind de partea celor din piața, de ideea de revoluție furată, de faptul că cei care au murit atunci, au murit degeaba. Nu înțelegeam mare lucru, dar au avut grijă amândoi ca atunci când am fost pus în fața stampilei de vot pentru prima oară în 1996, să votez cât de cât în cunoștiință de cauză.
    Faptul că, la 30 de ani de atunci noi nu avem o concluzie în justiție, arată că moștenirea tatucului ilici, a rămas în diferite forme, prezentă. O vedem in fiecare zi, în plenitatea hidosenei sale în aproape toate instituțiile statului: parlament, ministere, curte constituțională, avocatul diavolului…

    6
    • E musai sa ne vindecam de ranile comunismului cu un plus sa dam exemple, exemple pozitive, asta, bineinteles daca vrem o societate moderna bazata pe principii.

      NU-i obligatoriu, doar daca vrem…))

  13. „boomul” economic comunist la noi a fost in anii șaizeci sau șaptezeci?….50 si 80 cu siguranță nu au fost.

    1
    • dupa 80 au inceput problemele .
      i-mi amintesc anii 70+ , ma duceam cu mama in piata centrala bacau (numita atunci florescu) la bacanie erau jumatati de vaca atarnate pt vanzare .

      3
  14. http://www.contributors.ro/cultura/raul-romaniei-de-azi-o-mafie-camuflata-in-partid/

    Ati auzit voi la PNL de vreo lege a lustrației ca de la PSD sau ceilalti n-avem ce ne aștepta?!…., ăștia oricum speculează la sânge prostiile PNL-ului de zici ca PNL -ul parca are ca ,,misiune ” aruncarea de fiecare dată a poporului dinou in bratele PSD-ului, da oare-i asa sau e un mare blat ca-n epoca fanariota?!

    5
    • Jumate blat, jumate incompetenta.

      6
    • Serghey-Pe cine sa lustram? Eu cred ca am trebui sa fim lustrati toti care ne-am nascut pina in 1989. Ex:unul dintre bunici a fost intr-o comisie de colectivizare (era tovaras) si mi-a zis ca nu a facut rau, nu a batut, schingiuit, omorit…dar cine stie ca asa ne spun toti …mai ales ca era iubitor de muskali, celalalt bunic era dujman al poporului rus caci trecuse de Don. Tata era cu SUA, dar noi toata familia aveam pasapoarte (doar pt socialisti), un unchi era sef cu cadrele local la partida, altul a fost cu garda de fier si legionar si matusa angajata la primarie functionara. DECI – familii mixte iar noi suntem OAMENII NOI care distrugem aceasta tara.

      1
  15. mineriada a trecut . sincer vorbind , chiar ati crezut ca dosarul mineriada va fi rezolvat ? 🙂 nu fiti naivi , nici pe viitor nu se va intampla . problema nu consta in nerezolvarea lui ci in faptul ca acelasi sistem se perpetueaza , dreptul fortei si nu forta dreptului

    2
    • Civilizatia – ca si anarhia – e exercitare a fortei…fizice.
      Ce gandeste creierul…pumnul pune in aplicare.
      Diferenta e ca civilizatia are delegati/reprezentanti ai fortei, la anarhie insa e directa.

      1
  16. Mda.

    Mai este o .. sa zicem ipoteza nepusa in discutie.

    Aia ca dupa caderea lui Ceasca erau multi nemultumiti ca a cazut. Insi cu functii (nu neaoprat mari!) insi care sperau la o cariera .. insi care depindeau de o pila bine plasata .

    Eu am avut – zic eu – motive ca sa nu ma incante protestul „opozitiei8 democratice” .
    De ce?
    Pai .. pai – „organzatoricul” din institut (inginer ) imidaita , adica in 2 saptamani s-a inscris la .. taranisti! Fosta sevvretara de comitet PCR brusc a devenit „anticomunista”. Un altul care disparat dadea din coata „partinic” incecand sa compenseze politic ce nu reusea profesional …. si asta anticomunist si taranist! Primul si tertul ma faceau sa fiu prident caci nu eram sigir ca nu m-ar turna ..

    Noistorescu si Cristaoriu deveniti si ei f vocal anticomunisti. Adica oamenii „printisorului”.. care in ian 1990 puteau zice ca viitiorul lor era ca nu mai este!
    Octavian Paler f nemultumit si anticomunist!!!

    Ei bine titi astia ma fgaceau reticent.
    Nu de lata dar stiu f bine ca cei inlcuiti din functii sunt „etern recunoscatori „alora care i-au mazilit!!!
    Si ar fi fopts prima data cand cei inlocuiti ar fi stat frumusle fara sa incerce sa replice !
    Pircepeti?

    Eu as sapa nitel in directia asta…

    Si ca pomeniti de dosarul Revolutiei. mama ce frumos au adus din condei ala de=l cercetara ultima oara! Ca din rechiztoriu reise ca amrele pacat a fsit complotul contra lui Ceausescu!!!! Buna chestie !!!

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *