Si speram noi sa nu fuga precum marmota americanilor cand isi vede umbra.
Astfel, cu ocazia unei ceremonii, prototipul radarului AESA care va echipa avionul de generatia a V-a coreean KF-X a fost prezentat oficial. Dezvoltarea radarului are o foarte stransa legatura cu refuzul partii americane de a furniza tehnologii sensibile necesare construirii unui radar in Coreea, refuz care a devenit foarte ferm prin 2015.
Pusi in fata faptului implinit, coreenii s-au apucat sa-si dezvolte un radar cu propriile lor puteri, cei de la Hanwha Systems ocupandu-se de radar si cei de la LIG Nex1 avand partea de softwareul in sarcina.
Ce si cum, cert este ca pana la urma se pare ca le-a iesit (nici n-ar fi de mirare) si au ajuns la stadiul de prototip.
Deocamdata stim ca radarul AESA al celor de la Hanwha are o mie de unitati de emisie-receptie, teste reale fiind conduse in 2019 in Africa de Sud, rezultatalele sunt macar bune atat pentru detectia tintelor aeriene cat si a celor terestre sau maritime.
Acuma, daca radarul le iese cum trebuie ambitiile sunt mari si se are in vedere montarea lui si la bordul aparatelor F 15K sau a mai indigenului KAI T 50.
Despre KF-X stim ca va fi un bi-motor, ca va folosi o motorizare americana GE F414 (motoarele vor fi insa produse in Coreea de catre Hanwha) si va avea primul zbor undeva prin 2021.
Si uite-asa coreenii au tratat refuzul americanilor de le furniza tehnologie cu demnitate si inteligenta: s-au apucat ei sa-si dezvolte un radar AESA autohton, care radar n-o fi el la nivelul celor americane, dar inceputul este important si vointa de a face ceva. Mai apoi, tehnologia se va maturiza, lucrurile vor evolua iar coreenii vor avea propria lor familie de radare.
Maine-poimaine se vor apuca poate si de motoare, pentru ca asa fac oamenii seriosi, invata, pun de-o parte, investesc in viitor si devin o natiune serioasa si de sine statatoare.
Cert este ca pana acum doar americanii si rusii au (vor avea in cazul ivanilor) aparate de generatia a V-a dotate cu motoare dedicate, coreenii folosesc mai banalul F414, iar turcii (mult in urma coreenilor) soparlesc motorul de pe F 16 in asteptatrea unui iluzoriu motor dezvoltat si fabricat la ei in batatura.
GeorgeGMT
Salut. Vezi c’è inseamna sa primesti un ciocan peste deste, plangi, suspini, suferi dar tè apuci de treaba si daca esti o natiune seriosa incet, incet vei reusi. O intrebare am si eu dar super tehnologizati din nord unde sunt, ce mai produc si ei sau au Ramas de caruta.
Coreea de Sud un exemplu de urmat pt Romania din multe puncte de vedere. Normal ca nu ii vom egala dar macar sa ne apropiem de ei economic si militar. Dpdv politic au avut si ei sincopele lor dupa separrarea de nordul cretio-comunist. Dictatura de dreapta, scandaluri de coruptie, crize economice. Dar in final au reusit, fiind dupa Japonia a doua tara ca prosperitate in Asia de est.
Ce bine i-ar prinde ArmRo si Romaniei licenta de la K-1A2, K-9, K-21, plus alte jucarii militare inventate de coreeni sudisti.
Daca clasa politica din Romania nu o distrugea dupa 1990 si tara noastra era macar la nivelul Spaniei poate puteam intra coparteneri in programul KF-X impreuna cu sud-coreeni si indonezienii. Ar fi fost mirific ca FARo sa aiba in dotare 60 KF-X fabricate parti din el si in Romania….dar din varii motive asta este sf.
Coreea de Sud e un exemplu de urmat, insa trebuie inceput cu educatia. Sunt pe primele locuri in testul PISA.
Asta ii ajuta in orice domeniu, de la tehnologie, pana la armata sau pana la covid – a propos, au doar 355 de morti de covid-19, desi s-au infectat printre primii.
Coreenii nu au avut nici lockdown, doar si-au pus masti si testeaza masiv, ba au exportat teste in toata lumea. La ei nu protesteaza toti cretinii ca nu vor sa poarte „botnita”.
„Daca clasa politica din Romania nu o distrugea dupa 1990… ”
Uite aici cu e cu „distrugerea” in 1950:
ROMANIA GDP $1182.00
COREEA DE SUD GDP $876.00
Cam asta-i …
https://www.nationmaster.com/country-info/stats/Economy/GDP-per-capita-in-1950
@gabriel in sfarsit spune cineva treaba asta. ai o bere de la mine
@nl81 tu chiar crezi legendele cu clasa politica care a distrus tara dupa 1990?
In primul rand poate ar trebui sa te gandesti cu cine ai votat tu in anii astia? Tu, familia si prietenii, si aici pune si randurile in care ai stat acasa.
Si eu nu inteleg ce s-a distrus, pt ca Romania e intr-o situatie economica, militara si strategica cum n-a fost niciodata in istoria ei.
Suntem parte a celor mai puternice aliante politice, economice si militare in lume, avem acces la fonduri de nu reusim sa cheltuim nici jumatate.
Ca se putea mult mai e bine e de neconstestat, doar ca nu e vina politicienilor corupti, cat a naivilor, fraierilor si prostilor care se lasa cumparati cu o paranghelie, un mic si o bere sau o galeata si o punga cu mancare.
Eu am avut ocazia sa stau o saptamana la Seul cu munca, si nu exista termen de comparatie intre coreeni si noi. Aia sunt oameni seriosi, care au inteles ca pot invata multe de la americani si au si facut-o. Ca fapt divers sportul nr 1 e baseball-ul 🙂
Iar Seul-ul este u fel de New York amestecat un un oras medieval, foarte interesant
@dinu
aliantele sunt povesti,
ca si axa de aparare,
astea sunt bune la copii in clasele primare,
pt ca la aia care incep sa isi puna intrebari, care citesc istoria moderna a patriei, le da aliantele cu virgula,
si la 1940 stateam la fix cu aliantele si am avut pierderile de teritori care le stim,
nimik nu scuza functionarea defectoasa a tarii, coruptia si inzestrarea inferioara vecinilor sau a potentialilor inamici,
votu tau schimba politicianu,
da nu schimba toti oamenii care tb sa isi faca treaba la locu lor de munca,
tara trebuie sa se inameze ca de aia este armata,
armata nu este pt increderea populatiei in ea si pt paradele de 1 decembrie si 15 august la marina,
armata este pt asigurarea apararii tarii si in caz de nevoie pt atac (ofensiva)
alegerile nu schimba omu de jos,
ori constiinta muncii si restu til da educatia,
cand educatia e praf se intampla ce vezi azi,
soferu lu miron cozma coordonator de doctorat, etc.
si incepe de la academie al carei sef nu isi poate da seama ca ponta a copiat la doctorat – trebuie expertiza, proces judiciar, etc.
ca si la clasele primare/gimnaziale daca invatatoru/profu te prinde copiind iti cere expertiza, proces judiciar, etc.
dar serviciu ala secret are conducere si oameni care trebuie sa preintampine ca tara sa o ia pe aratura,
sociologi, psihologi,
de aia care citesc vremurile si oamenii,
aia iau salar pt cunostintele, aptitudinile, capacitatile si ce fac ei,
altfel curtea constitutionala penala a eliberat cam toti suspectii/inculpatii in toate dosarele,
n-ale nicio legatura ca serfu ei se intalneste cu curtea comunista de la moskva,
a pus osu si inalta curte cu pedepse de astea gen amenzi de parcare: achitare, suspendare, 1, doi ani, etc.
si restu instantelor judecatoresti impreuna cu parchetu jeneral,
la fel grosu armatei: ofiteri superiori si generalii nu sunt toti produsu politicienilor,
mai sunt si oameni,
prea multi nu isi fac treaba,
cum spunea cel mai mare presedinte american, ala cu excedent bugetar adevarat, ma refer la Bill Clinton: Niciodată n-ar trebui să uităm că drumul spre tiranie începe cu distrugerea adevărului.
asa ca aia din Corea de Sud sunt la ani lumina de noi in ceea ce priveste inzestrarea si capacitatea de productie tehnica militara,
si da totu incepe de la educatie,
de aia nu stii ce votezi,
de aia ies comunistii si mincinosii, pt ca alegatorii nu au toti educatia necesara si isi pun putine intrebari/indoieli fata de minciunile debite in campania electorala,
Amice singura data cand eu si familia mea am votat cu iliciescu ion a fost in 2000 la prezidentiale ca sa nu iasa vadim tudor prezident de la Romania.
Sunt regalist,….deci nu am cum sa-mi placa comunistii si mai ales aia globalisti fosti kominternisti care ling clantele la moskva.
Uite acum in decembrie 2020 romanii au shansa sa voteze la alegerile parlamentare alianta USR-PLUS. Daca nici astia nu vor pune Romania pe un fagas normal ca sa fie si tara noastra cat de cat ca tarile din occidentul Europei sau precum Korea de sud, atunci clar ca sperante vor fi infime de a avea o Romanie democrata prospera si puternica.
E mai complicat decat pare
Chiar si alianta usere plus ar putea sa faca rele daca ar avea majoritate prea mare si ar controla toata puterea
Puterea corupe iar puterea absoluta corupe si mai mult
Majoritatile absolute produc derapaje grave
Nu inventam noi apa calda
Istoria este ciclica
Legea fundamentala – constitutia republicii – a fost creata plecand de la ideea ca puterile (autoritatile publice) constituite in stat se controleaza una pe alta pt a preantampina orice derapaj sau abuz
Omu sfinteste locu
Sau cine nu este vrednic il spurca
Fiecare partid are loaze
Nu exista un panaceu universal
O formula matematica care sa fie aplicabila in toate societatile si in toate natiunile la timpuri istorice diferite
Tot asa in 92 tara l-a votat pe iliescu & co pt scimbate
Dupa aia conventia cedere tot pt schimbare – astia au fost hoti mari si mai incompetenti ca cei dinainte
Au inventat anticoruptia in favoarea hotilot
Sefii la anticoruptiile judetene erau, de regula, cei mai mari hoti sau prietenii lor
Apoi, la mintea mea, singuru guvern capabil din istoria noastra recenta – guvernu isarescu cu desfintari si reduceri de ministere, de acolo tb plecat
Au urmat comunistii lui iliescu
Cu nastase fregate rujimite la suprapret si microsoftu tot la suprapret – n ‘a ajuns judecat pt chestiile astea ca nu avea cum au participat prea multi la impartitea banilot
A urmat scandalu cu costiniu sef de sectie la inalta curte care dansa pe muzica pesede etc etc.
Fereste-te de rau si fa binele
Cauta pacea si o urmeaza pe ea
Acuma cu radarele fata de correni de sud noi suntem ca inexistenti
Nu mai producen cam nimik sau foarte putin si insuficient in domeniu militar – vin experti sa ne spuna ca nimik nu are rost, ca e prea scump, ca tara nu are oameni etc
La polonezi si la unguri se pare ca nu e chiar asa de scump
La ei se fura mai putin la autostrazi
Exista inca reguli si conducatori
Oricum cererea pt productia noastra industriala se va restrange si mai mult
Cam toata piata mondiala se ca contracta in continuare
Sunt curios daca acei colegi care viseaza ca Romania sa copieze modelul Coreii de Sud au lucrat vreodata cu sud-coreeni/japonezi/singaporezi.
Se misca cu talent coreenii …
https://www.youtube.com/watch?v=oUvphPdv_30
Pt noi daca iau 12-16 F35 ar fi exceptional ,,alaturi de 24 F16 noi si alea 17 F16MLU ai putea spune ca ai aviatie militara,chiar daca ar trebui 3 avioane de patrulare maritima si 2-3 F18 Growler ,sa nu zic si 2 cisterne….?….macar alea 24 F16 de ar fi Block 70/72 precum bulgarii