Cu toata cresterea asta a numarului de cazuri COVID19, este vremea de lockdown? Se merita sa tii deschis doar pentru a nu supara lumea de alegeri, sau va fi un efect invers, neluand masuri o sa ti-o incasezi la vot? Ce ziceti?
La mine la serviciu, s-a revenit la măsurile din starea de urgență. De fapt, măsurile sunt ceva mai restrictive decât cele din perioada de urgență.
În rest, cred că nu se va mai vorbi despre lockdown general. Poate va mai fi ceva zonal, în rest, ținând de responsabilitatea fiecăruia dintre noi cât, unde, cu cine socializeaza.
Sunt niște articole în această săptămână, referitoare la faptul că virusul a suferit niște mutații, în sensul creșterii contagiozitatii, și cu o scădere ușoară a letalitatii. Partea proastă este că nu avem încă un vaccin, și nici o molecula de medicament despre care putem spune sigur că omoară virusul. Astea ar fi singurele chestii care ne-ar scăpa cu adevărat de pacostea asta.
Cei care au avut Covid-19 au sapte luni de imunitate. Daca in astea sapte luni se mai intalnesc odata cu virusul,corpul invata sa elimine total aceasta amenintare.Stiti cum e sa ai Covid? Mai usor de 10 ori decat o gripa! 80% nici macar nu stiu ca au avut covid. Il poti confunda cu o raceala banala dusa pe picioare. Sa-i inchida in case numai pe cei care n-au avut. Sau care vor sa stea in case. Deja suntem la faza la care se face imunizarea de turma.Sunt foarte multi care nu se testeaza si il au.Cei care si-au castigat imunitatea naturala sa putem sa traim normal.Sa se faca o notificare sau sa poti dovedi sau cu un certificat.Noi de ce sa mai stam inchisi? Oricum mastile acelea nu te protejeaza iar noi clar nu mai suntem purtatori.
In umila mea părere personala gândesc că :indiferent de alegeri sau cine este la putere (PSD,PNL ,USR,UDMR ,etc,etc) poporul este destul de iritat și halucinant de prost informat ,de către autoritățile incapabile și incompetente . (guvernul actual este total pe lângă situație și dă impresia că nici nu caută soluții cu adevărat ) Un lockdown ar fi posibil ,dar sa fie luat ,cu gândul către cetățeni …nu către interesele de partid … Oug-uri, fara temei legal,date peste noapte sau alte vrajeli de genul nu cred că mai pot fi tolerate,într-un stat de ,drept . Indiferent de câștigătorii viitoarelor alegeri ,este clar că așa cum s-a procedat până acum ….nu se mai poate …. ! Este necesar un pachet de legi clare și constituționale …este nevoie urgenta de un plan economic ( in sprijinul cetatenilor și al firmelor lovite puternic de aceasta criză ,și nu numai …) ,sustenabil și ft,ft bine pus la punct … Toate partidele de guvernământ să-și asume răspunderea (cu capul) pentru faptele și deciziile lor (luate pe ,perioada pandemiei ) …..!
Situati nu este asa de dramatica cu 15000 de cazuri pe zi la 10milioane de locuitori…deci ar cam fi 30000pe zi.Eu zic sa se termine alegerile apoi va fi coerenta momentan la butoane sunt tot psd-istii.ex-daca deschid scolile si se imbolnaveste un singur elev <<criminalii de la pnl))-daca inchid scolile criminalii de la pnl lasa copii fara scoala.
Cam 2 ani durează de la a dori până la a avea.
La noi cât mai durează până semnam naibii ceva? Sau apărăm patriot cu hawk și osa.. Tu-i mama masii de Pilon de stabilitate și furnizor de securitate ce suntem.
Da, procesele alea pentru corvete cât mama lor mai durează? Cum e cu celeritatea la ele?
pai nu poti anunta pana nu semnezi contractul iar ca sa semnezi contractul trebuie sa bugetezi iar ca sa bugetezi trebuie sa ai buget aprobat iar anul asta nu ai prevazute asa ceva in buget iar pt la anul trebuie intai sa astepti alegerile din 6 Decembrie 2020 sa vezi cine formeaza guvernul si dupa ce buget aloca si pt ce, deci pana prin Martie 2021 nu o sa existe anunturi cu achizitii noi
Doamne ferește de încă un an al marinei!!! … Pe de altă parte, prefer cu determinare… Cineva care știe ce vrea și de unde sa ia… https://youtu.be/jcBkvr_PGaY
Citeste la ce concluzie au ajuns specialistii din ucraina in legatura cu calitatea UAVurilor rusesti capturate. Asta e situatia reala in Rusia. Restul e teatru de prost gust pentru propria populatie.
Nu reușesc să înțeleg legislația împotriva COVID 19.
Un exemplu.
Două comune de lângă orașelul în care locuiesc, sunt în carantină.Totuși ,elevii care învață în oraș și cei care vin la serviciu, au dreptul să intre în oraș.
În aceste condiții ,mai putem vorbi de o reală carantină?
Nu. Carantina conform definiției este o măsură de restrictionare complete a dreptului de a circula a unei populații potențial infectate. La noi, și nu numai, din cauza faptului că economia e în scădere, se încearcă aplicarea unei măsuri parțiale de carantinare, te lasă la serviciu, școală, magazine, farmacie, etc… cu riscul asumat de menținere a unui nivel (cât mai scăzut se speră) de infectare, astfel încât sistemul medical să nu intre în colaps. In final încearcă să temporizeze rata de infectare, o să vedem cu ce succes.
Un minut de reculegere va fi observat în toate scolile din Grecia, luni 3 noiembrie, în omagiu profesorului francez Samuel Patty, decapitat de un musulman cecen a càrui familie a obtinut azil politic în Franta.
Si în Franta s-a decretat acelasi lucru pentru luni, dar mà îndoiesc cà va fi respectat (practic 30 % din elevii „francezi” sunt de provenientà africano-arabà sau alte tàri musulmane)
Prostii. Este o lege federalà care interzice exportul lui F-22. Numai Congresul (Camera reprezentantilor + Senatul) poate anula/modifica aceastà lege, fàrà sà mai vorbim cà linia de productie si asamblare a dispàrut.
Ce mă intrigă este faptul că Rusia a mizat pe alianțe cu vecinii noștri împotriva noastră, planul medieval de împărțire a influenței prin preluarea Moldovei și cedarea Transilvaniei pt unguri ca populație interesată, sau intervenția prin care ne-a pedepsit retrocedând Cadrilaterul Bulgariei și niciodată nu a jucat o relație cinstită direct cu noi. Deci NATO este o oportunitate istorica pt noi.
Dude.. ai spus-o cu gura ta. Nu mai suntem in Ev Mediu si rusii pot sa-si ia adio de la testamentu lu’ ‘Petru cel Mic’.
Actuala conjunctura geopolica, din fericire, ne e favorabila. Daca nu profitam de ea, suntem niste tampiti.
Am ajuns in situatia in care ne vor altii binele (ca au interese si ei, evident), cu forta, si ma repet, trebuie sa profitam de asta, ca a 2-a oara americanii nu vin.
ps: petrolu o ia in jos la greu (again), adio mother russia…
retrocedarea cadrilaterului a fost facuta la ordinul lui hitler.bulgaria a fost si va fi un land german mai ales ca si acum ei nu mai au banca nationala ci consiliul fiscal german.
Baune cultura din astia, dar vorba ta, se vede pe fata lor onoarea de a fi in proximitatea limbricului cantecaci.
Ca roacker cu state vechi, detest profund acesta mizerie denumita pompos „muzica” si acesti „artisti”.
Mai povestesc cum Grecia va lua dualismos submarine 214 suplimentare si cà SUA a întàrit colaborarea military si facilitàtile de finantare pentru Grecia.
https://tass.ru/proisshestviya/9825573
Schimb de focuri in Cecenia intre OMON (forte speciale ale politiei) si SOBR, tot speciali dar ai gărzii naționale a Rusiei. Un militar si un civil au fost uciși.
Cat au băut nu se spune in articol.
China e peste Rusia din majoritate punctelor de vedere, nu numai militar, dar crezi ca le fac o surpriza la sarbi si le dau ceva mai bun sau mai ,,mult” decat au platit si decat scrie in contract?
China, precum Rusia, are variante ale sistemelor „de export” (adică „castrate”). Iar KS-3 e varianta „de export” a „Volhovului” șurubărit prin „reverse engineering”. Deci neimpresionant!
@Luci,
De ce ar trebui ca sârbii să țină „la respect” Croația și Albania (state NATO)?
Pe lângă faptul că croații au o armată foarte bine echipată, mai modernă decât a sârbilor (Bradley, PzH2000, Patria AMV, JLTV, drone israeliene etc), sârbii oriunde se uită, cu excepția Bosniei și a Kosovo, văd doar NATO: Croația, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria, România, Ungaria. Deci, nu sunt în măsura să țină pe cineva „la respect” în regiune.
Ah, aici posibil să ai dreptate. Chinezii le-au cam luat fața rușilor în ceea ce privește electronica (ei au mai asimilat și produse occidentale, superioare celor rusești).
Ai dreptate, ma refeream asa de unu vs unu ca si idee, sarbii fiind singuri nu prea sunt relevanti dpdv militar sau politic. Rusia e departe si trebuie sa strabata multe tari UE si NATO terestru sau aerian ca sa trimita ceva ajutor relevant acolo.
Ii macelaresc pe armeni de le sar fulgii. Armenii ar trebui sa-si schimbe tactica imediat, sa ia notite de la vietnamezi si talibani.
In caz de suprematie (nu superioritate) aeriana a inamicului, te ingropi cat mai adanc…Sapat retele de tuneluri subterane, bagat acolo catel, purcel, tunuri, mortiere ce poate fi carat cu carca si razboi de gherila.
Tehnica ce nu poate fi bagata in pesteri si vagauni o bagi naibii in aglomerari urbane, in case, in gropi de gunoi si ii atragi pe inamici in lupte urbane costisitoare. Asa nu mai merge cu urletul subofiterilor „Aviatie inamica, Culcat!”
Te culci si iti pica drept in freza bomba.
Nu merge asa in NK, conteaza foarte mult cine ocupa teritoriul pt iitoarele negocieri de pace. Pana acum armenii au torpilat toate negocierile tocmai cand se putea ajunge la decizie. Acum probabil regreta ca au respins acordul de la Paris (Armenia pastreaza NK si coridorul Lacin si se retrage din districtele azere ocupate) pt ca realitatea din teren arata altfel acum.
Si daca nu ai observat, transeele si gropile nu prea ajuta, rachetele sunt foarte precise
„Acum probabil regreta ca au respins acordul de la Paris (Armenia pastreaza NK si coridorul Lacin si se retrage din districtele azere ocupate)”
______________________________________________
La asta mă gândeam și eu. Pentru ei era maxim ce puteau obține în condițiile unei inferiorități militare evidente.
Probabil au sperat că îi vor ajuta rușii să contrabalanseze dar s-au cam „țepuit”. Acordul de la Paris era cel mai bun compromis pentru ambele părți și ar fi scutit multe pierderi de vieți omenești…
Nu m-ai inteles…Nu am zis transee si buncare…AM zis TUNELURI SUBTERANE…Sa ia cartita de la metroul nostru si sa sape…E munte, tine tunelul, nu loess ca in sudul Ro.
Nu pot sa atraga inamicul in luptele urbane pentru ca nu au orașe. Șușa – 4000 populație, Lachin – 2000, Stepanakert are 50 mii dar, doar n-o sa cedeze toata țara pe care ei o consideră a lor ca sa lupte in capitala.
„Austriacul” (fiindcà era nàscut în Austria) care s-a „dezlàntuit” la Viena este de originà albanezà (familie originarà din Macedonia (de Nord)).
Fusese condamnat la 22 luni închisoare (fàcute doar 8) pentru cà a încercat sà se ducà în „statul islamic”. Pânà la urmà „executat” de politia austriacà.
Election Day in SUA. Majoritatea sondajelor dau castigatori pe Harris – Biden, cu 54% la 46%. Dar se pare ca multi alegatori ai lui Trump se tem sa-si dezvaluie opiniile, ramane de vazut cat de multi. Se apreciaza ca cel mai important „battleground state” este Pennsylvania, unde s-ar putea sa apara acuzatii de frauda electorala.
hopa…noi tipam de ani de zile despreTRUST si tāietorii de frunze la câini de acolo.neamuri ,trantori si atarnatori cu functii si grade pe umar pregatiti sa iasa la pensie militara.
ceva mai devreme am intrat site-ul celor de la /T R U S T/ . Oamenii nici macar nu au pagini, tre’ sa iei la rand toate subiectele(de la dragobete, PENSII MILITARE, VA INTEREASAZA, etc.) ca sa poti citi un articol mai vechi de o saptamana.
Au uitat sa aminteasca momentele culturale cu poezie si tot tacamul care desigur fac parte din specificul militar. Ultima data cand am urmarit Pro Patria trei sferturi din stiri erau despre evenimente culturale si doar un sfert despre domeniul militar si al tehnicii de lupta. Cine ii vede isi face impresia ca avem o armata de taurasi Fernando.
Cam într-o notă tendențioasă articolul… Tocmai publicații pentru care războiul din NK practic nu există (cum nu a existat nici cel din Ucraina) vorbesc despre achizițiile militare destul de tendențios. Asta înseamnă să nu vezi în jurul tău/în regiune.
Deci Zoltan, insinueaza, in mod vadit rauvoitor, ca dupa intotoarcerea lui Ciuca din US, cumparam JLTV. Adica, cineva de prin guvernu americanesc, i-a soptit lu’ nea’ Ciuca la ureche, ca tre’ sa ia musaai JLTV.
Pentru că e musai și trebuiau „ieri” iar licitația s-ar fi intins pe 2-3 ani cu toate procedurile/contestatiile?
O „mașinuță” care a trecut prin tot procesul de selecție în US e foarte bună și pentru Ro, zic eu 🙂
PS: nu are nici o legătură numele domnului ziarist, stai chill. Și ce dacă îl cheamă Zoltan? (până să comentezi tu, eu nici nu observasem autorul).
Este exact stirea pe care am postat-o si noi ieri, o sa actualizez articolul.
Interesant cum Newsweek are acces la o Nota de fundamentare clasificata… Cineva din MAPN da pe goarna la presa, dar nu pare sa deranjeze pe nimeni de acolo…
Pai presa aia e din cercul intim…cerc din care voi nu faceti parte, nu aveti certificat ORNIS…ah, stai trebuie sa fiti strungari ca sa obtineti acel certificat…Tough luck, baieti. Sunteti supracalificati pentru a primi certificat ORNIS. 🙂
Si acum intrebare: newsweek nu pericliteaza siguranta nationala asa cum o face RuMil cand publica documente clasificate de pe gugal?
Ca am impresia ca newsweek nu a luat de pe gugal nota… zic si eu.
Sunt de admirat taiwanezii. Au si cap, au si bani. Sunt un exemplu de buna practica. Păcat ca nu avem deschisa o reprezentanta comerciala cu ei, cum au altii
intrebare intrebatoare,
nu erau mai ieftine 20 de grippen noi decat f16 ab mlu care trebuie luate la pila si nu sti la ce pret vei ajunge in final,
povestea cu daca dai bani banii pe jafuri third hand nato se obliga sa ne asigure apararea este din aceiasi gama cu cumpararea fregatelor de nastase la suprapret cu smenu aferent a fost pretu intrarii in nato
norok cu parchetu jeneral care n-a reusit nici o ancheta cu fregatele
In SUA, cateva state au oprit numararea voturilor, pe motiv ca asteapta inca 2 – 3 zile sa vina prin posta.
Configuratia actuala a voturilor il favorizeaza pe Trump, probabil cu 272 la 264, daca am numarat corect…
Gresit. Daca voturile prin corespondenta au fost stampilate cu data de 3 noiembrie si ajung pana pe data 6 noiembrie vor fi numarate. Nimeni nu a oprit numaratoarea.
„publicăm astăzi, fără alte comentarii, pentru ca nu cumva să ”alterăm” detaliile tehnice ale unei astfel de operațiuni, partea din raportul contrainformativ care se referă la ”aspecte neconforme din derularea procedurii și contractul de achiziție pentru TBT Piranha 5”.
Nu știu dacă pur și simplu e un refuz mai elegant sau e ceva tactic/geo-strategic dar americanii le-au spus indonezienilor că pt F35 lista de așteptare e de 9 ani și că trebuie mai întâi să aibă avioane de generație 4 și 4.5 (ei având deja F16 C/D) și că ar trebui să cumpere mai întâi niște F16 block 70/72 de exemplu.
la noi e mai greu dupa ce s-a intamplat in ultimii 4 ani si mai ales dupa 10 august,s-a cam terminat cu regatul unde hotii se credeau imparati,in schimb mama Rusie devine raiul pe pamant pt borfasi,cu conditia sa ajungi borfasul numero 1!Esti practic in rai!
Ne-am scartarit la 10 milioane si la vezi doamne ego-ul Rusiei tariste…Bratianu si Titulescu mari iubitori de rusi – pfua…
Romanii nu au invatat niciodata vorba – nu inventa apa calda daca exista – copiaza si imbunatateste…Sa primesti sfaturi de la un evreu in domeniul financiar si tu ca mare boier sa te p…i cu bolta pe sfatul lui. Asta e valabil si azi, doar trebuie sa vezi ce fac evreii bine, sa iei aminte, sa implementezi si la tine in tara si sa incerci sa imbunatatesti.
„Decizia strămutării tezaurului în Rusia a fost una foarte grea, astfel încât Ionel Brătianu a vrut să ceară și părerea bătrânului bancher evreu Mauriciu Blank (1848–1929), director general al faimoasei bănci Marmorosch Blank, finanţist ce contribuise cu sume însemnate la dezvoltarea industrială și a infrastructurii românești în precedentele patru decenii.
Sfatul lui Blank a fost categoric: „Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale, și vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem tezaurul la Londra”. La argumentul lui Brătianu, cum că tezaurul nostru ar putea fi scufundat de submarinele germane pe parcursul transportului din Norvegia în Anglia, Blank propune soluţia închirierii unor seifuri în băncile norvegiene în care să fie depozitat tezaurul. Brătianu nu se lasă și spune că „rușii s-ar simţi jigniţi dacă am prefera Anglia, ţării lor. Și apoi călătoria tezaurului până la coasta Norvegiei și de acolo cu vaporul spre Londra ar costa ca primă de asigurare vreo zece milioane”.
Dovezi care să sprijine afirmația cu ok-ul, sprijinul aliaților pt transfer tezaur in Rusia? Din articol reiese că englezii îl vroiau la Londra. Aștept dovezi cu francezii susținand transfer la Moscova că sa îi urăsc și mai tare.
Nu sunt de acord. Autorul articolului are in mare parte opinii istorice mediane insa asta ma surprinde.
Am observat in ultima vreme un „trend” de defaimare daca pot spune asa a parintilor marii uniri. Articole fara o farama de proba care indica „documente” din arhiva engleza(oare cum a ajuns acolo autorul) il califica pe Maniu drept „spion”. Acum aflam ca Bratianu este macar autorul moral al pierderii tezaurului Romanesc. Parintii Marii Uniri sunt mai nou atacati nefondat, lucru inacceptabil pentru mine.
In contrabalans apar „spalaturi” ale unor persoane din vremurile respective care au gresit fundamental insa Romania Mare i-a iertat incercand sa scriem o pagina noua a istoriei romanesti impreuna. Nu ma ascund de nume, Patriarhul Miron Cristea a blestemat armata romana cand a intrat in Ardeal. Afirmatia o gasiti in cartea „Polittetea ca arma” de Alexandru Paleologu.
Merci VS. Se poate sa vina din est sau poate unii creeaza stiri cu iz de dan senzationescu in direct sa faca trafic pe site-uri. Nu stiu, dar poate fi si cum zici. Izul rusesc este o varinata de analizat la modul serios, un astfel de narativ nu poate decat sa-i avantajeze pe rusnaci.
Si eu sunt ala care a zis, si o voi spune in continuare istoria nu trebuie romantata, unii au fost doar buni si altii doar rai. Maniu si Bratianu au greselile lor, oameni find, dar in niciun caz nu ar trebui puse asemena acuzatii in seama lor, nefondate, ca unul a pierdut de incapatanat tezaurul si altul ca-i „spion”.
Cu tot respectul, domnule…dar gresiti intr-un singur loc si acela foarte important. Sa lasam misoginismele si cat de tari in ooo sunt barbatii acestei tari si faza cu „Parintii Marii Uniri”.
O singura persoana a decis soarta Tarii si ok-ul pentru Marea Unire – Regina Maria…deci ea este singura entitate (Mama si Tata) a Romaniei Mari, precum Isus este Trinitatea.
Dar spalarile pe creier ale comunistilor si istoria deformata had, hidos de catre toti Iuda asa numiti istorici au dus la aceasta perceptie redusa si diminuata spre zero a rolului hotarator avut de Maiestatea Sa Regina Maria a ROMANIEI.
Fara ea, Bratianu si Maniu plecau cu capul plecat de la negocierile de pace…inca din anticamera. Sunt destule articole pe tema aceasta – presedintele USA si premierul francez nu-l inghiteau pe Bratianu fiindca il credeau incapatanat si cerea prea mult pentru o tara asa mica.
P.S Intr-adevar, ar trebui ca istoricii sa se aplece mai detaliat asupra subiectului tezaurului Romaniei – intrand in arhivele BNR, cele de Stat chiar si cele din capitalele Londra si Paris – sa se termine o data cu miturile si basmele din jurul tezaurului – sa se spuna cu subiect si predicat cine, cum si in ce fel a decis, semnat si si-a asumat predarea tezaurului catre rusi.
@Reis o iei pe aratura cu rolul reginei Maria. In mod real rolul ei in negocierile de la Paris a fost marginal. Negocierile reale cu cutitele pe masa le-a purtat delegatia condusa de Bratianu. Toata stima mea pentru regina noastra care a simtit mai multe pentru tara decat simteau atunci si simt si acum multi romani verzi. Totusi nu-i facem cinste atribuindu-i merite pe care nu le are. Daca tu crezi ca o conversatie si cateva zambete i-au facut pe aliati sa ne recunoasca drepturile esti naiv. Negocierile s-au purtat cu harti, amenintari, cedari si compromisuri din ambele parti si cu armata romana la Budapesta. A fost o activitate istovitoare care a durat cam 1 an. Contrar unor trompete lansate de publicatii gen Historia rolul reginei a fost minor.
La cat de necioplit esti, ca deh…nu ai facut scoala de maici…dar nici sa te interesezi despre subiect inainte de a scrie ineptii/prostii – primul lucru la indemana e Wikipedia in limba engleza nu cea in romana:
Ai si trimiteri catre carti si scrieri pe subiectele pe care le-am expus – Regina Maria, cel mai mare om de stat al Romaniei din timpul celui dintai razboi mondial si Conferinta de pace care a urmat. Cu asta voi defila si voi arunca in fata misoginilor si tuturor care minimizeaza rolul femeilor „MARI” ale acestei tari – (ca sa va dau la temelie – chiar si cele 2 femei care strang bani din donatii pentru ridicarea aripii de oncologie a spitalului Marie Curie si in curand pentru construirea intregului spital intra in categoria femei „MARI” – defilati in continuare cu epave depasite gen Basescu, Ponta, Tariceanu, Ciolacu sau Dragnea)
https://en.wikipedia.org/wiki/Marie_of_Romania
”
.
.
In 1918, Marie vehemently opposed the signing of the Treaty of Bucharest, giving rise to her description as „truly the only man in Romania”.
.
.
Because Ferdinand had refused to sign the Treaty of Bucharest and because Romania had been hostile towards the Central Powers until the end of the war, its place among the winning countries during the Paris Peace Conference was guaranteed.
.
Brătianu’s rigidity, combined with French Prime Minister Georges Clemenceau’s reluctance to overlook Ferdinand’s acceptance of the Treaty of Bucharest led to open conflict and the Romanian delegation left Paris, much to the dismay of the „Big Four”. Hoping to resolve the situation, Saint-Aulaire suggested that Marie should be sent to the conference instead. The Queen was delighted at the prospect.”
Deci? Unde e Bratianu? Ala a cedat si a avocat pentru semnarea Tratatului de la Focsani si pe urma de la Bucuresti.
22 ani mai tarziu, au mai fost „MARI” oameni de stat care in 1940 si-au pus palma in coor si au pasat responsabilitatea apararii tarii in fata ultimatumului sovietic.
@Reis, exagerezi mult cu privire la rolul reginei Maria. Da, a avut si ea un rol, mai ales la netezirea asperitatilor generate de pozitia lui Bratianu, in fapt solicitarile Romaniei.
Nu te supara, dar esti naiv daca crezi ca deciziile stratgice se iau pe ochi frumosi.
Noi am castigat acolo aproape tot ce ne-am propus pt ca aveam in spate o armata bine echipata, antrenata si mai important, gata de lupta. Aliatii nu aveau nimic in zona, doar o armata franceza obosita, pe jumate bolsevizata si care nu dorea sa lupte pt castigurile teritoriale ale altora. De aia nu au facut o miscare ofensiva in fata noastra nici in 1919-20 cand i-am sfidat pe toti tinand Budapesta ocupata.
Adevarul e ca nu aveau ce sa ne faca
Daca ati urmarit u atentie conferinta, ati observat ca cine nu a fost in stare sa-si protejeze cu arma in mana ce a obtinut la conferinta, a luat-o in freza. Cel mai bun exemplu sunt grecii, care au fost vedetele conferintei, printr-un diplomat foarte bun, primul lor ministru Venizelos, dar un strateg prost. Armatele grecesti au fost invinse fara drept de apel in Anatolia si au pierdut tot litoralul. Noi am sters pe jos cu ungurii in timp ce ii tineam la respect si pe rusi, ucraineni si sarbi.
Pt cine doreste exista o carte excelenta, Fauritorii pacii – Margaret MacMillan care trateaza pe larg subiectul si vorbrste si de rolul Reginei si al lui Bratianu
Hei, uite o dezbatere care imi place :), serios. Fiecare a avut rolul sau, dar probabil determinant a fost rolul lui Bratianu din timpul razboiului, facand astfel sa nu fim invinsi de germani si sa terminam cu fruntea sus razboiul. Dupa, au fost negocieri si fiecare a contribuit cum a putut. Pana la urma importanta rolului fiecaruia poate fi o chestiune subiectiva de analiza din parte fiecarui individ. Important este ca atunci, clasa politica a actionat impreuna pentru scopul final. De asemenea, importanta a fost slabiciunea imperiului rus.
Nu exagerez deloc – doar aduc lumina si indreptare asupra personalitatii cea mai reprezentativa pentru istoria Romaniei din secolul 20.
Faptul ca vorbesti de armata, armata aia a fost rupta in fund si ataca in camasi in 1917 – de ce? Nu doar pentru promisiunea de improprietarire dupa razboi ci si pentru Regina Lor pe care o adulau. nici un alt om politic din Romania nu a reusit o asemenea comuniune cu poporul astfel incat acesta sa il aduleze si sa il planga atat de amarnic la trecerea in nefiinta. O straina venita in Romania, a ajuns sa iubeasca la nebunie Tara Asta si poporul , neprecupetind nici un efort in timpul razboiului si nici dupa pentru a-i fi mai bine. Pentru Numele lui Dumnezeu, femeia asta si-a dat INIMA acestei tari. Ce sa mai adaug sa va fac sa cititi si sa vedeti ai alta fata a acestei femei decat cea infierata de catre comunisti si asa zisii republicani?
Regina Maria e peste tot, pe front. Nu ține seama de tifos, de apa infestată, de condițiile crunte. Vizitează – fără a se vaccina, ”Muribunzii nu au timp de injecțiile noastre – tranșeele. Cere că guste direct din ciorba ostașilor. Trasă, toată, în alb, merge în spitalele de campanie, alină sufletele ciobite, citește rugăciuni soldaților aflați în suferință. Devine ”Mama răniților”. Are un devotament imens, iubește, sincer, eroii. ”Juraseră să reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care încă era al nostru”, notează.”
.
.
„1917.
Noiembrie. 26. După semnarea Armistițiului de la Focșani, cu Puterile Centrale, Regina Maria prinde a se război cu toată lumea: cu Regele Ferdinand, cu Ion I.C.Brătianu, cu Barbu Știrbey. Considera armistițiul un ”angrenaj în care ne-am prins mâna”.
1917.
Regele Ferdinand și guvernul caută o pace separată.
1918.
Este unul dintre cele mai interesante momente ale istoriei noastre. Regina Maria îi înfruntă pe toți: ”A urmat o scenă teribilă, în care i-am spus Regelui că își vinde sufletul și onoarea și, odată cu acestea, o onoarea familiei și țării sale”, spune Majestatea Sa. Îi ia la țintă și pe Brătianu ori Barbu Știrbey: ”Trebuie să ți se spună (n.r. – către Regele Ferdinand) odată că cei din jurul tău te-au prins într-o plasă de dezonoare”…După război, oamenii politici aveau să recunoască, în unanimitate, că ”În acel moment al istoriei, Maria a fost singurul bărbat al României”
.
.
1919.
Februarie. ”Aș vrea să pleci la Paris, să pledezi cauza. Brătianu (n.r. – Ion I.C.Brătianu, prim – ministrul de atunci) nu e băgat în seamă de către cei grei. Tu ai ardoare, entuziasm, țara are nevoie de tine. Ești de acord?” Dialogul are loc în spatele ușilor închise, între ”Nando”, Regele României, și Regina Maria. Unirea e făcută ”de facto”, dar, pentru că semnaserăm o pace separată cu Germania, aliații nu digeraseră asta. Era nevoie de o minte luminată, dar și de o mână forte…
Pe 5 martie 1919, Regina Maria e deja la Paris, unde e în toi faimoasa Conferință de Pace. Pe 6 martie cere audiență la prim – ministrul Franței, Georges Clemenceau, o personalitate imensă.
”Avea o alură deosebită, o adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o doamnă și se impune întotdeauna”, scrie Mordacq, generalul. Pe ceas, întâlnirea trebuie să dureze o jumătate de oră. După 120 de minute, ușile sunt tot încuiate…
Clemenceau e direct:
”Doamnă, uitați că țara dumneavoastră, semnând o pace separată, a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale”…
”Domnule prim-ministru, știți bine că România a fost obligată să semneze pacea din cauza dezertării Rusiei și a izolării în care se găsea la sfârșitul anului 1917”
”Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră!”
”Transilvania până la Tisa și tot Banatul!”
”Dar, doamnă, cereți partea leului!”
”De aceeea, domnule prim-ministru, leoaica se adresează vărului ei, Tigrul” (n.r. – porecla lui Clemenceau).” https://www.ferratum.ro/regina-maria-intregitoarea-mama-ranitilor
„Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria:
Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituţional într-un element esenţial al vieţii naţionale însăşi.39”
Pun si un link sa-mi sprijin afirmatiile – nu este romanesc:
” The queen’s flamboyant style (hats, veils, brocade and furs) was regularly noted as the paper charted her movements from Paris to London, where she and her daughters stayed in the same Buckingham Palace suite that President Wilson had recently vacated. Punch made Marie’s claims for ‘starving’ Romania front-page news and the Mirror framed her as an anti-Bolshevik feminist pin-up. Marie successfully scored political points for her hungry country, compensating for Romania’s sidelined status at the Conference (deeply unpopular Brătianu was incensed he should have one fewer delegate than Belgium and Serbia). Britain’s First Lord of the Admiralty, Walter Long, declared she had ‘been the most astonishing propagandist he had ever seen’. It is telling that after four years of diplomacy and propaganda in a man’s world, it was Marie who sounded a note of caution: ‘One woman’s word cannot change the face of such big events.’ Perhaps not, but Romania, which doubled in size in the aftermath of the war becoming the fifth biggest country in Europe, could not have hoped for a better ambassador.”
Da frumos spus, elegant si politicos. Doar ca, Bratianu nu era suportat ca cerea prea mult la negocieri iar Maria oentru ca cerea aceleasi lucruri marca puncte? Autorii articolului au mici probleme cu logica. Concret care sunt punctelr marcate de regina? La modul general a facut lobby. Ok are contributia ei nici n-am negat asta dar faptic ce avem.
Treaba asta cu simpatiile si antipatiile tine de tabloide si barfe fin culise. In 1919-1920 suntem in plina epoca „realpolitik” in care negocierile se poarta pe interese concrete nu pe simpatii si antipatii sau pe zambete cuceritoare. La noi a contat mult pericolul bolsevic, si faptul implinit cu armata romana dincolo de linia Apusenilor care i-au oferit lui Bratianu niste argumente mult mai solide la negocieri decat argumentele dreptului istoric.
E un jurnal personal, negândit pentru publicare, e extrem de interesant, mai ales versiunea completa, dacă ai ocazia- citește-l!
Sunt multe de zis, vei descoperi o alta fata a Reginei, raportarea fata de familie, oamenii politici, inclusiv relația cu Brătianu…
Bun Reis hai ca depsim putin cadrul discutie, si reexplic inca o data ce am scris ca am impresia ca nu m-ai inteles. Discutia era limitata la cei doi, si nu stiu daca are sens sa extrapolam, daca tinem firul academic al discutiei.
In primul rand departe de mine sa exclud pe cineva, cu atat mai putin pe Regina Maria din a-si lua meritele pentru Marea Unire. Eu sunt cel care trebuie sa incep propozitile cu „nu sunt monarhist” ca, tot cu argumente istorice, cred ca am pus intr-o lumina cat se poate de favorabila casa regala a Romaniei, inclusiv pe Carol al II-lea ca nu a gresit doar. Inclusiv in prezent cand afirm cu toata taria: principesa Margareta este cel mai abil ministru de externe al Romaniei.Si repet ce am spus cand i-am luat apararea lui Carol al II-lea, vedeti ca nici succesul nici esecul nu au un singur artizan.
Asadar Regina a avut un merit cert, dar nu putem sa-i atribuim doar un merit ei. Am avut o clasa politica care in momentul astral al Romaniei a stiut sa-si depasasca orgolile, relatine dintre Bratianu si Maniu find nu tocmai bune. Si nu sunt sigurii, fara Pan Halipa spre exemplu nu puteam noi povesti de Romania Mare.
Nu am spus nici ca nu putem sa ne atingem de acesti oameni, ba din contra am zis sa nu romantizam personaje, au greseli categoric ambii insa de la aceste greseli la acuzatile nefondate care li se aduc in mai multe articole care nu au fundament academic si nici stintific e cale lunga.
Se poate chiar sa fi fost discutii cu tezaurul, dar autorul imi prezinta niste certitudini pe care… nu-s. Sa ma pun in locul lui Bratianu in 1916, familia Romanov a sarbatorit 300 de ani de domnie, iar perioada 1878-1917 a fost singura perioada din istorie cand am avut o relatie foarte buna cu ei garantata de cei doi monarhi. Ba mai mult de atat pe principele Carol batranul rege Carol I a incercat sa-l casatoreasca cu Olga Romanov insa nu a fost sa fie: https://kingofromania.com/2017/08/10/the-russian-queen-of-romania-that-almost-was/
In conditile aceste previzunea caderii acestui imperiu era infima, atunci pe ce certitudine se baza Bratianu?
Ca sa o iau pe scurtatura, nu vreau istorie „noua” rescrisa si incetul cu incetul.Nu vreau istore nationalista, vreau sa analizam greselile trecutului dar nu vreau nici acuzatii nefondate doarece minciuna repetata de mai multe ori devine adevar, si sti sigur cine a spus fraza asta.
Problema cu toți oamenii „mari” de stat ai Romaniei, e că la un moment dat li s-a urcat puterea la cap și au vrut să pozeze in tătucii acestei țări. Toți au fost încăpățânați și chiar despotici spre finalul carierei lor, nici unul nu a știut când sa se dea la o parte. Toți acești oameni „mari” ai României de fapt au fost mici, da au știut să se descurce in politica dâmbovițeană chiar balcanica dar la nivel geostrategie, mai mare au gresit. Revenind la regina Maria: ea a adus finețe, prestigiu, tact și acel ” je ne Sais quoi” specific unei femei. Ea a deschis usile, a făcut lobby și a pus la aceeași masă 2 părți care până atunci erau una la minus infinit și cealaltă la plus infinit. Tocmai că sunteți și patron ar trebui să știți ce mult înseamnă lobby-ul și accesul la mari afaceriști intermediat. Pe cont propriu, poate nici de portar nu ați trece. In zilele noastre cu exagerarea de rigoare un astfel de om e Tiriac.
PS. Nu știu franceza, așa că îmi cer scuze daca nu am scris corect.
Da Reis, au gresit dar nu precum ne indica articolul de mai sus. Spre exemplu Bratianu i-a zis Reginei ca daca il mai freaca la cap cu problemele lor dinastice declara in maxim 10 ani republica. In contracarere vine Iorga care mai ca-l baga in locul de origine pentru declaratia asta.
Repet, nu contest nimic cu privire la Regina.
De acord si cu capitalul, sa-i spunem ca afaceristi au ajuns in Romania sa aiba o conotatie negativa.Insa tot cu privire la Carol al II-lea, afacerea Skoda. Concuzia afacerii a fost ca nu sunt suficiente probe sa acuzam pe cineva in afara de cehul ala, drept urmare din acel moment a aparut o uriasa neincredere fata de politica portilor deschise. Carol a contracarat si o mare parte din productia de armament a facut-o prietenul sau Malaxa sustinut financiar de Auschnitt. A facut bine? Sau rau? Ca fortat a dezvoltat enorm industria romaneasca ajungand la recorduri de productie in 38? Si intreb sincer, ca nu sunt nationalist deci nu inseamna ca daca am produs in tara am facut-o musai bine.
Inca o data repet, noi nu avem certiduini istorice care sa indice clar faptul ca a doua varianta era mai buna. Daca judecam stind cursul istoriei 100 de ani mai tarziu, nu-i ok ca la vremea respectiv nu putea prevede nimeni vitorul lor, al oamenilor epocii, respectiv trecutul nostru.
Referitor la afacerea SKODA…oops, cine a indus in eroare si a mintit? Cumva „marii experti militari”? Iar Maniu a picat de papagal? Inteleg ca se vehiculeaza ca afacerea a venit la ordin din partea Elenei Lupescu si a camarilei regale. Dar ajungem la faza cu ordinul in armata RO, daca tu ai coloana vertebrala nu il executi…Dar uscaturi si cozi de topor, o sa se gaseasca mereu – principalul e sa le evidentiem si prin oprobiul public aceste fapte sa nu se mai intample…dar si in zilele noastre „strict secret” e pe orice dosar cu sina chiar si de achizitie de H.Igienica in MAPN.
„n luna mai 1929, Seletzky a prezentat oferta uzinelor Škoda pentru furnizarea de armament statului român. Primul ministru Iuliu Maniu și ministrul apărării naționale, generalul Henri Cihoski, împreună cu o serie de ofițeri superiori de specialitate, au discutat oferta și au decis să comande la uzinele Škoda o parte din munițiile și armamentul necesare înzestrării țării. Separat, piesele de artilerie grea, urmau să fie comandate în Franța. În urma unor atenții consistente, Seletzky a reușit ca delegația de experți militari, care fusese trimisă în Franța, să comunice conducerii Ministerului Apărării Naționale informația falsă că tunurile fabricate la uzinele franceze “Schneider” erau cu circa 60.000 dolari mai scumpe decât cele oferite de Škoda”.”
Revenind la judecata dupa 100 ani, da, ea trebuie facuta la rece, cu toate dovezile pe masa. Daca vrem sa devenim civilizati, trebuie sa clarificam trecutul, sa nu mai fie urme de indoiala, precum fac englezii.
Englezii de ce pot face in 2000 comisie de ancheta asupra cauzelor scufundarii portavionului Glorious de catre Scharnhorst si Gneisenau, in 1940, in timpul invaziei Norvegiei?
Noi nici astazi nu vorbim de Turtucaia, Odessa, Cotul Donului, Oarba de Mures.
9,9 din 10 Romani nu au auzit de acele nume.
Eu sunt de acord, am spus de multe ori ca esecurile istorice trebuie sa la analizam si nu sa ne facem ca nu exista. Trebuie sa vorbim de ele, in mod deosebit de anii 30 in care democratia a dat eroare.
Despre generalul Henri Cihoski pregatesc un articol, si in afacerea scoda el nu a fost acuzat niciodata. A fost acuzat col. Sica Gerogescu si avocatul Boila, ambii find exonerati din lipsa de probe. Col Georgescu s-a sinucis.
Si inca ceva asa scurt: demitizarea istoriei este o solicitare imperiativa a societatii academice romanesti de cam 30 de ani. De ce este blocat constant acest proces, am niste idei cat-de cat.
Cu toate acestea Turtucaia este o certitudine, nu prezumtie. Ce avem mai sus este o prezumtie prezentata ca o certitudine generata de luxul trecerii vremii.
Nu trebuie luati in considerare doar israelienii, da am colaborat foarte bine cu ei in domeniu militar dar sunt si alti producatori aliati cu care trebuie sa facem comert.
Iata de exemplu ce au facut britanicii cu un produs derivat din Hermes 450.
Thales Watchkeeper WK450 are sisteme de surveillance in plus fata de Hermes 450, britanicii mai simandicosi considera necesare asftel de capabilitati si le-au implementat la dronele lor: https://en.wikipedia.org/wiki/Thales_Watchkeeper_WK450
Ministrul Ciuca este bine informat si probabil ca joaca inteligent, sunt cateva drone din clasa Predator ce ni se potrivesc foarte bine.
De asemenea si europenii au drone si proiecte in desfasurare, EADS, Dassault etc. trebuie colaborat si cu Europa in domeniu militar pe anumite paliere ce ne sunt vecini.
https://www.stiridiaspora.ro/premierul-italiei-anun-despre-romania_412685.html
….În acest context, premierul Giuseppe Conte a anunţat că a ajuns la un acord pentru distribuirea extracomunitarilor în Luxemburg, Germania, Franţa, Portugalia, România şi Malta, informează cotidianul Corriere della Sera şi agenţia de presă Adnkronos.
….La începutul lunii ianuarie, opt state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România, au decis să preia 176 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană şi aflaţi în Malta, a informat publicaţia germană Die Welt.
Unul dintre efectele protestelor din Belarus este persecutarea, de către putere, a industriei IT.
Conform polonezilor de la Defence 24 mare parte e experților IT bielorusi pleacă din țară iar atât Polonia cât și Ucraina au dezvoltat politici de atragere a acestora.
Uite așa se auto-afundă o țară in „epoca de piatra” pentru că un colhoznic tine de putere cu orice preț.
Categoric aia se va intampla,Polonia e de departe marea castigatoare a ultimilor ani,iar forta de munca are acum la dispozitie cat doreste,Ucraina e o tara de 40 de milioane ,Belarusul aproape 10,ce poti sa iti doresti mai mult?Iar BElarusul va deveni o epava,oamenii educati de acolo vor pleca,vor ramane serviciile babuinizate ale lui Lukashenko,pensionarii si oamenii necalificati o parte,ca multi o vor taia spre agricultura ,constructiile etc etc poloneze.Iar Rusia va fi obligata sa intretina epava asta din considerente geostrategice,cum face si cu sudul Ucrainei si Crimeei.E o bomba cu ceas economica ,singura intrebare e cand va exploda,nu daca.
Pai, inclusiv la marile fabrici din Minsk au început arestări și persecuții (cele 2-3 care contează și înseamnă cam 80% din producția industrială a țării) iar muncitorii calificați probabil vor lua calea Poloniei (sau mare parte dintre ei). Mai ales că polonezii sunt mai mult decât dispuși să-i primească. Și vorbim de o pătură subțire de oameni calificați în Belarus, practic puținii oameni care duc in spate aproape toată economia acestei țări.
wow, asta ar fi cea mai mare lovitura a Poloniei. In Minsk exista un parc tehnologic IT ce are business de aprox 2 mld eur pe an. Au IT-sti de foarte buni.
Puterea a început să ii hăituiască pentru că ei au organizat mare pare din comunicarea și platformele online ale protestelor.
Iar Polonia îi așteaptă cu brațele deschise.
…”Nu ne vom opri numai la sectorul construcțiilor. Am semnat un contract de 275 de milioane de lei pe patru ani cu Avioane Craiova pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard și intenționăm să mai semnăm unul pentru revitalizarea celor 10 avioane IAR-99 ȘOIM. Vom da, astfel, o gură de aer proaspăt județului Dolj și industriei aeronautice românești. ” https://www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca/
Faza cu „Soimii” imi aduce aminte de un banc (sau chiar anecdota, nu-mi aduc aminte) de pe vremea lui Ceausescu:
Se duce Nea’ Nicu in Canada sa discute cu aia despre centrala, le explica el ce vrea, etc.
La care aia il intreaba:
– Domnule, Ceausescu, mai lamuriti-ne o data: vreti sa faceti o centrala nucleara care sa serveasca economia nationala sau vreti sa faceti o economie nationala care sa serveasca centrala nucleara?
Dupa Fabrica de Avion pt Rombac, acum avem Fabrica de Avion pt IAR-99. Si ne mai plangem de populism si alea, alea.
Mi-e teama sa mai anticipez. S-ar putea sa faca exact cum nu foresti. Adica pauze lungi si dese intre loturi. Cred ca ajung bunic pana completeaza ai nostri minimul cerut de 48.
eu tot sper ca atunci cand Miss Hewson a venit in Romania si a purtat discutii cu inalti oficiali a avut legatura totusi cu 62 de miliarde acordate la FMS
Mda, se pare ca idiotul util Donald, marioneta lui Putin, e pe faras. A reusit sa bifeze cu succes mai toate punctele enuntate de Dughin inca din anii 90′, despre ce si cum trebuie sa actioneze serviciile rusesti in SUA, si cum sa directioneze politicile interne si externe americane.
Izolarea SUA pe plan international, incurajarea la maxim a disensiunilor interne, cam totul a fost realizat mai mult sau mai putin, si cred ca Trump va plati pana la urma pentru rolul nefast jucat aici.
Sper ca totusi democratii au inteles lectia si vor renunta la unele idei prea aiurite din sfera corectitudinii politice impinse dincolo de limitele bunului simt si normalitatii, si care au dus partial la pierderi semnificative la vot.
Sper ca si republicanii si-au invatat lectia si vor elimina dintre ei pe toti cei santajabili si cu probleme. Nu e normal ca o delegatie de senatori americani sa mearga la Moscova chiar pe 4 iulie, si sa incerce sa blocheze toate anchetele privind investigarea implicarii Rusiei in alegerile precedente, asa cum nu e normal nici ca Trump sa se intalneasca singur cu Putin si Lavrov si sa nu fie consemnat ce s-a discutat oficial.
Sper, de fapt sunt destul de convins, ca americanii abia asteapta sa-si ia revansa, ceea ce e un lucru bun pentru noi, ca orice se aduna contra Rusiei. De asta cred si ca Hillary arfi fost o alegere excelenta pentru Romania in alegerile precedente. Dar si Biden e OK din pct asta de vedere, mai ales ca atat CIA cat si Pentagonul vor vrea revansa zic eu, si vor avea mana mult mai libera impotriva Rusiei
iar iau cate o escadrila?! Parca era clar ca le mai trebuie inca doua, fara a discuta inca despre F-35!
Stai ca m-am prins, e in contextul vizitei omologului portughez… deci probabil va fi tot MLU la foc mic, portughezii fiind intermediarul pentru AMARG, eventual piperat cu cateva din inventarul propriu.
Iulian e pacat ca nu ai lasat comentariile deschise aveai ocazia sa intreci PSR in comentarii la articol 😀 ,sincer e trist articolul respectiv ca se pare ca nu ofera nici o sansa de indreptare a armei respective din M.a.i. parca e din greseala in greseala pana la victoria finala
Doua motive.
1. Este o postare de pe Facebook, neverificata (inca). Chiar daca am incredere in Mihai Demetriade. Nu am putut afla mai multe despre eveniment si am preferat sa citim, sa ne gandim ce reprezinta cu adevarat daca asa a fost si sa asteptam.
2. Nu am posibilitatea sa moderez comentariile si nici dispozitia de a auzi din nou ca ‘particip la un asalt asupra institutiilor statului’ sau ‘discreditez’.
@Iulian uneori am mai dialogat in contradictoriu pe tema fortelor de ordine. Insa daca rezervele tale nu se confirma si stirea este reala ar fi una dintre cele mai grave insulte impotriva memoriei romanilor care au avut de suferit de pe urma securitatii. Este absolut inacceptabil sa omagiezi ca erou al armei un ofiter care a fost partas direct la mizeriile prin care au trecut acei oameni.
Da asta ma intrebam si eu daca este singura situatie de tipul asta. Cazul asta a fost expus public dar cate situatii similare exista, fostii tortionari sunt omagiati ca personalitati ale unitatilor in care au activat?
Evident asttfel de evenimente sunt infectii de-a dreptul purulente care explica macar in parte pasul batut pe loc de Romania in ultimele trei decenii.
@Priam
Popa Danny a uitat să pună între puncte și întoarcerea la calendarul vechi, să fim compatibili cu iubiții lui ruși.
O lovitură ar fi să trecem și cu calcularea zilei Paștele odată cu Occidentul. Așa cum a mai fost prin 1920
Extraordinar! Daca nici dupa ce mutantul ala de la Constanta „a refacut” pastele nu s-a luat nimeni de ei… de ce sa ne mire depasirea oricarui cadru normal-institutional din partea lor.
Nu am cuvinte…
O racheta chinezà a lansat primul nanosatelit propulsat cu un motor electric revolutionar care foloseste iodul solid ca ergol. Nanosatelitul este fabricat de o start-up francezà, ThrustMe, si inventatoarea motorului, Ane Aanesland a primit medalia inovatiei 2019 al Centrului National de Cercetare Stiintificà francez pentru solutia sa elegantà care a înlocuit xenonul.
Bun Ne-Bun dar pare-se ca a castigat Biden deci reiese ca a pierdut Trump…..dupa logica lui Gica Hagi!?
Ce se va-ntampla cu politica externa americana in noua era doar Dumnezeu stie, eu ma astept la relatii mai rele chiar cu Rusia si Coreea de Nord dar vad relatii mai bune cu chinezii…….da cu halatul cat e halatul, adica Ro?
Personal I-I vad pe americani in zona noastra atat pt rusi cat si pt a suplini ,,deficitul ” numit numit Turcia & restul UE care in trecut era musai american iar acum lucrurile s-au cam schimbat…….dar tot ma sacaie problema vizelor care arata adevarata iubire a poporului american pt cel romanescu , spun si eu.
10 ani in care ai reconstruit o baza aeriana ai trimis piloti si tehnicieni la scoala si ti-ai cumparat avioanele in limita bugetului pe care l-ai avut si ai centru de mentenanta Aerostar ,cum lucrarile la campia turzii au inceput mai demult si acum scolesti pilotii si tehnicienii acasa in plus ai Aeorstar deja functional ,teoretic urmatoarele ar trebui sa fie facute operationale mai rapid daca ai banii necesari sa cumperi avioanele si piesele pt upgrade
Se pare că azerii ar fi cucerit Susha („orașul fortăreață” din vârf de munte), care domină înălțimile aflate doar la câțiva kilometri de capitala regiunii.
Orașul a fost sub control armean de 28 de ani și era considerat „de necucerit”.
In urmatoarele zile vor pierde si coridorul Larchin si e game over pentru Armenia.
Cateva sute de T72 si BMP2 si sute de piese de artilerie si voluntari din Armenia adusi cu camioanele si tot degeaba. Dronele turcesti si fortele aeriene azere au muscat din dusman incet dar sigur.
Asta ar trebui sa ne dea multe de gandit avand in vedere ca noi ne bazam pe 56 de TR85 si 90 de MLI84 plus o escadrila de F16 block 15 MLU.
Mda, pe canalul mentionat in trecut de mine vad ca de vreo 2 zile tot pun azerii filmari cu localitati „eliberate” ca dovada a inaintarii trupelor lor. https://www.youtube.com/watch?v=VPFFImi3DQw
Si un film cu pretinsa distrugere a unui punct de comanda. Dincolo de importanta reala sau nu a tintei, observ din nou lovitura initiala urmata de monitorizare si decimarea celor veniti in ajutor sa-i dezgroape si evacueza pe primii loviti. Cinic si eficace. Ma tot intrebam de ce amaratii aia par sa nu invete nimic din experienta anterioara, dar pe de alta parte nici n-am idee cum ar trebui sa procedeze. Ce naiba sa faca? Sa-si lase camarazii fara ajutor dupa ce au fost loviti? Nu cred ca vrea cineva sa fie in pielea lor.
Da, se pare ca intr-adevar au cucerit orasul Susha. |Au aparut filmari din orasul „eliberat” si altele cu decimarea trupelor in retragere, plus discutii despre incercuire (dar nu se specifica marimea trupelor presupus incercuite). https://www.youtube.com/watch?v=So7e9mRblfY
Ucraina – tara devastata de razboi, cu o economie mai slaba si un buget mai mic ca al nostru, ciuntita si cu un picior in groapa dar ajutata de Occident, merge inainte si-si diversifica armamentul si dotarile tehnice, inoveaza (rachete radare, echipament terestru, aerian, AN si AA etc) si exporta, iar noi nu putem!
Va rog sa urmariti articolul urmator:
„https://defence-blog.com/news/army/pentagon-reportedly-awards-contract-to-ukrainian-company-for-new-radar-system.html”
Poate singurul domeniu unde excelam peste ei este softwere.
Unde gresim noi, ce nu intelegem noi romanii si ne bat altii la c… (scuze) in domeniul cercetarii/inovarii si dezvoltarii?
Poate gresesc ca judec (si daca e asa imi cer iertare), insa cam toatele mesajele transmise pe media de companiile romanesti de stat producatoare de echipament militar (incluzand sindicatele aferente), sunt cum ca asteapta contracte cu MAPN pentru productia de echipamente.
Firmele astea sustinute de stat (cu mici exceptii – vezi cine produce SAUR si inca cateva) chiar nu au nimic pe teava cercetat si dezvoltat pe cont propriu? Din media citire cred ca Cugir e un exemplu elocvent (nimic personal) – armele produse si exportate pe baza AK47. Din cate stiu eu – nimic altceva! (In cazul asta, daca au avut si alte propuneri – imi cer scuze). Si pot fi multe alte exemple.
Prin definitie, organizarea unei firme include un anumit segment in ce priveste dezvoltare afacerilor in viitor. Bugetele anuale ar trebui sa includa cercetare/dezvoltare – si totusi nu prea ne mandrim cu mai nimic. Tara-i plina de oameni scoliti, ingineri si profesionisti – oameni care au anumite capacitati ce pot fi folosite la greu.
Unde gresim? Ce nu facem bine, ce nu merge ca si in sectorul IT?
Sa fie incapacitatea intelegerii celor care ne conduc in ce priveste programarea si ca atare nu pot controla sectorul (desi vorbeau la un moment dat sa-l impoziteze), iar sectorul se dezvolta pe masura talentelor, capacitatiilor si oportunitatilor de afaceri? Un om de afaceri, vorbea in urma cu ceva timp de vre-o 500.000 noi locuri de munca in IT… significant!
Daca e asa si generatiile politice si decidente nu sunt in stare sa gestioneze constructiv economia nationala si in particular inovatia si dezvoltarea pe sectorul militar (si nu numai, insa consider sectorul militar ca unul de varf), ce ar trebui sa facem cu oameni astia?
Inteleg ca politicul isi propune candidatii, inteleg ca exista un anumit interes la contracte, dar stau si compar Ucraina cu Romania…
Cum poate Ucraina si noi nu suntem in stare? CUM?
Anual pierdem ingineri si doctori pe banda rulanta (nu am inclus alte categorii insa sunt multe alte profesii), am devenit unul din principalele state europene care furnizeaza forta de munca foarte calificata (si nu numai) in UE si alte state occidentale, insa ne pierdem oamenii valorosi. Si n-o sa-i tina nimeni in tara atata vreme cat nu le oferim oportunitati la adevarata lor valoare. Pur si simplu vor cauta confortul si munca altundeva… Sunt ei de judecat? Eu unul cred ca nu!
Si atunci (daca nu gresesc) ce putem noi face? Ce pot face politicienii pe care ii alegem? CE ar trebui schimbat?
Eu unul sunt plecat de multa vreme din Romania, dar in fiecare Zi a Vietii mele ma gandesc la Casa si Gradina mea, la Orasul si apoi Satul meu, la Dealurile mele, la Muntii mei, la Raurile mele, la Marea mea, la Padurile mele, la Apa mea, la Mancarea mea de acasa atat de gustoasa, la Rudele si Prietenii mei, la Biserica mea!
Credeti voi ca sunt singurul? Sunt absolut foarte integrat in societatea in care traiesc acum si pe care o respect. Insa in fiecare zi a vietii mele ma gandesc la toate cele enumerate mai sus!
Ca si mine sunt atat de multi altii, iar unii poate ca de-abia asteapta sa se intoarca acasa.
Poate Societatea Romaneasca sa faca ceva si sa-i aduca inapoi? Sa le foloseasca experienta occidentala nu doar banii trimis acasa sa suporte familiile sau bussines-ul local?
Eu zic ca poate, insa societatea romaneasca trebuie sa tina cont ca toti cei plecati si stabiliti afara vor avea absolut alte standarde in ce priveste corectitudinea, mediul de afaceri, oportunitatile, justitia, legile, ordinea publica (Vai…!), siguranta publica si financiara, civilizatia si peste toate functionarea guvernamentla si parlamentara corelata cu administratiile locale.
Trecand peste emotiile personale (scuze), intrebarea care ma preocupa e ce putem face pentru companiile de acasa cu ai lor cercetatori/dezvoltatori si ce putem face sa le oferim celor ce vor sa plece de acasa sa ramana sau sa-i aducem inapoi pe cei plecati in asa fel incat sa putem merge inainte si sa ne dezvoltam economic si financiar ca atare?
Peste toate, forta de munca educata si pregatita e cea mai de valoare capacitate pe care o putem avea un Stat! In rest sunt banii de inzestrari, dar astia sunt diponibili peste tot intr-o lume care de-abia asteapta investitii …
Evident totul e o parere personala… insa intrebarIle mele sunt – UNDE GRESIM? CE PUTEM FACE? CUM NE REZOLVAM PROBLEMELE FARA SA STERGEM DE PE FATA PAMANTULUI ATATEA GENERATII CARE S-AU SACRIFICAT PENTRU TARA (CHIAR DACA UNII AU FOST COMUNISTI SUNT OAMENII NOSTRI, RUDELE NOASTRE, POATE PRIETENII NOSTRI – INTRADEVAR MULTI AU DISPARUT, INSA DINOZAURUL E MARE…!)
CUM POATE SOCIETATEA RAMANEASCA SA MEARGA INAINTE IN LUMEA IN CARE TRAIM SI CARE SE MISCA CU VITEZA LUMINII IN CE PRIVESTE CERCETAREA/DEZVOLTAREA SI NU NUMAI!
PS – nici macar nu vreau sa mentionez Laserul De la Magurele ca da boala in Societate fratele meu!
Subiectul este greu/usor sau lung/scurt.
Sa crezi ca totul a fost absolut intamplator de am ajuns asa este…….prea scurt ! A fost primul atac la disciplina in scoala al lui Roman(ala asupritul), in 1990. Apoi atacurile ca scoala e grea, sunt prea multe ore(desi se facuse sapt de 5 zile) si se streseaza copiii !!!. Gramatica se face pe „Ana are mere” nu pe texte din Caragiale sau Eminescu(un „nationalist care trebuie eliminat din programa). Istoria? La ce ne foloseste ? Idem geografia, Constitutia. Geometria in spatiu(aia care te orienteaza) > n-avem nevoie ! Avem nevoie(nu noi ci „ei”) de agramati si de cei care-ti spun ca ei nu se duc sa apere tara, sa moara pt imbogatiti ! Scoala, invatamantul a ajuns un fel de „Tango Corse.(Fernandel) >,…la sieste organisée” pe bani multi ! Si atunci voteaza mai mult asistatii decat cei care au facut cat de cat o scoala serioasa. Voteaza pe aia care le dau ajutoare sa nu munceasca, vouchere, pensii speciale,etc 30% din cei care muncesc sunt afara.
Daca scoala nu e, nimic nu e !!!
Mi-a pierit optimismul (la 70de ani cu toate stampilele de vot) si …. povestea e inca lunga, plus acuzatia de conspirationism e imediat, dupa colt. Sau credeti ca prostia politicienilor se…..reincarneaza ?!
Joaca nu gluma! 🙂 40.000 de militari NATO in Romania, 500 de tancuri/masini blindate si 150 milioane de euro buget. Cam asa il opresti pe Putler si il faci sa se gandeasca de 2 ori pana sa ‘muste’!
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/TR-85 pe wikipedia scrie ca tr85m1 are blindaj 780+20 adică 800mm cum e posibil ? Eu stiu ca avea 320+20 adica 340.. ma poate lămuri cineva ? A aflat cineva date mai speciale ? Sau a fost modificat de vre-un copil.. desi sunt sanse ca aveam know-how de la tr125 si echipamentele necesare. Si tancul cantereste peste 50t
Clickbait – nu reiese asa ceva din articol. „Blocarea” candaturii.
Atentie ca v-am mai zis, inamicul numarul unu al Romaniei este Germania si Sparanghela Maerkel si suntem colonie la americani. Ce tot atata vectori ocidentali.
Nu,nu ,astia nu sunt trompete rusesti de la podul,sunt doar fanatici trumpisti,cred ca cei mai mari din presa din Romania,iar Germania e normal sa isi sustina candidatul si sa faca presiune pt a si-l promova,insa ce e interesant e ca am devenit extrem de bine sprijiniti de latura anglo-saxona,avem al doilea om in NAto pus tot cu ajutorul lor,acum vad ca incearca sa il impuna si pe Diaconescu,asa ca sa lasam plangerile ca vai ce sarmani suntem si vai ca nu ne baga nimeni in seama.ROmania in ultima perioada chiar joaca foarte bine la nivel international.In legatura cu titlurile din presa noastra,atat ii duce capul,90% sunt aberatii.
Dane stai linistit, zic doar ca tre’ sa facem mare slalom pe perioada campaniei electorale intre tot soiul de fake news-uri si clickbaituri.Asta spun ca ii normal sa isi sustina candidatul ca asa a fost si in situatia LCK. Cel mai bun a castigat.
Spun doar ca nu putem afirma ca „blocheaza” candidatura, ceea ce ar presupune ca al nostru nici macar nu are o sansa. Nu, Diaconescu are o sansa chiar buna si doamne da sa si iasa.
Si apropo, imi place Cristian Diaconescu si alaturi de Iulian Fota imi pare a fi singurii din Romania care articuleaza chestiuni geopolitice in mod echitabil si atat cat pot pricepe eu, corect. Stiam doar ca este primul pe lista la Senat la PMP.
Si ti-am dat si un like ca ai articolat foarte bine chestia asta: „asa ca sa lasam plangerile ca vai ce sarmani suntem si vai ca nu ne baga nimeni in seama.Romania in ultima perioada chiar joaca foarte bine la nivel international”.
Foarte corect si Germania ne-a sustinut in anumite dimensiuni acolo unde si normal interesele coincid. As mai vrea sa evoluama aceste relatii si sa devenim puterea aia regionala la care tot visez eu.
De asta semnalez articolele astea cu stegulete rosii, ca sa dezvoltam tot mai multe relatii votand in directia unor partide cu vocatie europeana si proiecte concrete europene. Exact din contextul expus de tine mai sus, avem un loc bun acum, care poate fi mai bun, dar nu este cazul euroscepticisme si sentimente antinato.Din contra, avem un fundament cu care putem deveni mai puternici.
cum am spus,90% dintre titlurile din presa,nu are rost sa iti bati capul cu ele,sunt facute doar pt clickait pt ca din asta traiesc,iar in genere articolul prezinta niste banalitati de doi lei sub forma de stiri bomba+incercarea de a da o conotatie negativa la orice fapt banal,asta e deja ceva tipic prin presa de la noi,eu nici nu imi bat capul cu asta,ce mi s-a parut interesant ,e ca anglo saxonii ne sprijina la greu in ultima perioada,ceea ce ma bucura,pt ca aveau de unde alege.ASta nu inseamna ca trebuie sa devenim anti europeni,anti germani sau francezi,ba din contra,e foarte bine cum jucam la nivel international,sa nu uitam ca Ciolos e presedintele la REnew Europe,care are un rol cheie in UE,fara el nu faci majoritate si de aici avem o putere de negociere si de a participa cu adevarat la politica europeana extrem de importanta.
NU avem ce sa cautam cu partide anti-ue sau aberatia suprema anti Nato,dpmdv toate partidele romanesti trebuie sa fie pro-europene si membrii lor sa se bata sa ajunga la cat mai multe functii cheiei sau pozitii,de genul lui Ciolos,sa fii Gica Contra gen FIdesz lui Orban nu te ajuta absolut la nimic,iar noi nu avem de nici o culoare geostrategia Ungariee,nici mentalitatea revansarda impotriva Europei,noi avem cu totul alta istorie in spate si alte interese.
+matca noastra istorica naturala e in Europa de vEst,de acolo venim,acolo sunt inceputurile noastre,e mediul nostru natural acolo si trebuie sa ajungem din ce in ce mai importanti in cadrul UE,asta fara discutii,iar in ultimul timp jucam inteligent,sper sa ne tina si la fel ca tine,imi doresc sa devenim o forta,cel putin regional ,eu zic ca se poate,singurii pe care nu cred ca putem sa ii depasim ,sau cel putin nu in urmatorii 10,20 de ani sunt polonezii.
Am comentat si eu mai sus, sunt deja filmari din orasul „eliberat” https://www.youtube.com/watch?v=So7e9mRblfY
Plus filmarile deja obisnuite cu Osa – vanatorul vanat, episodul X (vreo 12-13 am vazut eu pana acum); daca nu raman armenii fara Osa sau nu se semneaza un nou armistitiu presupun ca azerii vor incepe sa le imaparta pe sezoane.
Am gasit una interesanta cu un Tor vanat. Aici nu mai vorbim de sisteme vechi. Din cate vad este din 2016 si intrat in dotare anul trecut. Filmarea are toata desfasurarea vanatorii, de la supraveghera sistemului activ la acel moment, trecand prin relocarea acestuia si incercarea de a-l adaposti, pana la distrugerea lui. https://www.youtube.com/watch?v=C0pcbeSm0Sw
@Niculae- sistemul pare a fi cel (sau apropiat de cel) pe care rusii il testeaza pentru dotarea fortelor navale.
Am citit ca au testat unul de pe puntea heli a unei Grigorovici, fara alte “integrari”. Viitorul AA pe navele mai mari este Poliment Redut sau pe cele mici Pantsir.
N-am urmarit conflictul din NK, dar tu ai fi in masura sa scrii un articol, pari mult mai bine informat decat mine. 🙂
Da, despre acel sistem e vorba. N-am idee la ce concluzii au ajuns, nici cat de performant este, dar vechi sigur nu e.
Nu sunt la curent deloc. Ce mai prind pe canalele de stiri, plus ca m-am uiat la filmulete azere, care pot avea scop didactic vizavi de cum arata in realitate un baraj de artilerie, un atac cu arme ghidate etc, dar numai sursa obiectiva pentru situatia politica sau militara in zona nu sunt.
Mai mult, interesul meu se opreste la aceste filmari, altfel nu prea am fost curios sa vad ce si cum cu galceava astora; sunt pusi pe harta de multi ani, n-au facut decat sa se intarate de multa vreme si acum s-au incaierat. Dat fiind istoricul si inversunarea cu care nici unii nu-si doresc pacea, indiferent de rezultatul incaierarii actuale (unde mie imi pare ca armenii si-o fura rau de tot). cred ca urmeaza si altele, asa ca poate scriem un articol peste cativa ani, cand noile evenimentele ne prind mai interesati si mai pregatiti.
Nimic special.Cand am cautat (o singura data) am gasit fie unele vadit filo-armene, fie invers. Mai urmaresc sporadic pe main-med (the big four, plus EN si BBC). Pe you tube am urmarit canalul asta care pare (sau se vrea) oficial azer, si am vazut ca mai toate filmuletele cu atacuri azere din alte parti/surse, provin de aici, asa ca am inceput sa arunc un ochi, o data la cateva zile distanta. Unele atacuri sunt foarte interesante sub aspect didactic, vederea de sus cu unghi larg imi permite sa vad unele lucruri (precum baraj de artilerie, efeect la tinta al reactivelor, decimare, sead etc) pe care pana acum doar mi le imaginam (sau le mai vazusem, dar nu asa de clar, cu atatea detalii). O sa atunc chiar acum o privire la calea data de tine.
Am prins si eu un specimen din asta de invatatoare si asta dupa 89. Am inceput clasa intai in 1996, pana in clasa a 4-a a fost teroare cu aia, daca gresea unul ne plesnea pe toti cu indicatorul de lemn in palme de nici stiloul nu mai puteai sa il ti in mana, odata mi-a dat sangele.
Tin minte ca intr-o zi cand eram clasa a 3-a, am calculat cati ani de scoala mai am si am inceput sa plang :))
Odata incepuse sa plesneasca o colega si fata terorizata a luat stiloul si i l-a infipt in mana. :))
Toata viata am urat scoala din cauza invatatoarei aleia, sper ca a putrezit de mult in pamant.
Se pare că marii câștigători ai acestui acord sunt azerii.
Câștigă 9 „raioane” și nu au nici o obligație de a părăsi teritoriul cucerit în enclava (deci, probabil vor pastra orașul strategic Susha).
Mai primesc si un coridor între teritoriul azer și Nahicevan.
In plus, introduc în mod oficial și trupe turce în enclavă.
Acord mult mai defavorabil pentru armeni decât precedentul proiect de acord de la Paris (unde armenii nu pierdeau decât cele 9 raioane azere din jurul NK).
„Conform proiectului de acord, Armenia se va retrage imediat din cinci din șapte raioane ocupate care înconjoară Nagorno-Karabah, odată ce ambele părți sunt de acord cu condițiile armistițiului.
Conform condițiilor de încetare a focului, Erevan va ieși din celelalte două raioane în 15 zile.
Proiectul de acord nu impune ca Baku să părăsească teritoriile recent capturate, dar ar pune capăt ofensivei Azerbaidjanului împotriva Nagorno-Karabakh, care este acum parțial controlată de Baku.
Într-o mișcare semnificativă, ambele părți vor fi de acord cu stabilirea a două coridoare.
Un drum care duce de la Armenia la Nagorno-Karabakh ar asigura inițial accesul Erevanului în regiune. În schimb, Armenia va permite crearea unui al doilea coridor care să facă legătura între teritoriul azer Nakhcivan și Baku.”
Da, așa este. Mai simplu spus: doua districte și două regiuni (in plus, azerii păstrează ce au cucerit militar din enclavă, inclusiv Susha, la câțiva km de capitala enavei).
Adevărul e … cam pare o capitulare necondiționată a Armeniei.
Precedentul acord de la Paris (respins chiar de ei) le era mult mai favorabil, păstrând enclava intactă.
////////
„Conform documentului citat de agenţiile de presa, armata azeră rămâne la pozițiile sale actuale, iar Armenia dă înapoi Azerbaidjanului districtul Kalbajar (până la 15 noiembrie) și districtul Lachin (până la 1 decembrie), păstrând doar coridorul Lachin (lățime de 5 km ), care va asigura comunicarea între Nagorno-Karabakh și Armenia și, în același timp, nu va atinge orașul Shusha.
Armenia redă, de asemenea, Azerbaidjanului regiunea Agdam și teritoriile deținute în regiunea Gazakh.”
Si rusii ies câștigători, vor controla Karabakh-ul (inteleg ca armenii trebuie sa isi retraga militarii de acolo) si un coridor de lat de 5 km care îl unește cu Armenia dar care va ocoli într-adevăr Șușa… nu inteleg ce statut va avea Karabakh-ul in componenta Az, probabil statut de Transnistrie
Nu doar rușii … și turcii, căci și ei intră militar în bucata de Karabah necucerită militar de azeri.
Iar „coridorul Lacin” (acum lat de doar 5 km) vine la schimb cu un coridor (probabil de aceiași lățime) între teritoriul azer și enclava Nahicevan (cred că e prima dată când azerii au legătură directă cu enclava Nahicevan, până acum legărura se făcea prin teritoriul turc).
Să sperăm că s-a încheiat războiul și nu vor mai fi pierderi de vieți.
Va fi interesant ce vor face azerii cu Șușa. Vor primi înapoi etnicii armeni refugiați, îl vor popula cu azeri sau va rămâne doar un avanpost militarizat…?
PS: normal ar fi ca azerii să-i primească pe etnicii armeni care locuiau în Șușa la începutul conflictului. La urma-urmei … e casa lor. Ar putea conviețui și armeni și azeri în oraș și ar putea fi un pas către reconciliere.
Da, un final logic.Conflictul armat nu mai avea sens pentru niciuna dintre parti, daca atat azerii cat si armenii intuiau ce urma sa se intample in urmatoarele zile. Ar fi fost nefiresc (dar nu imposibil),sau nebunie, ca ambele parti sa continue luptele desi stiau amandoua rezultatul dinainte. Liderul NK a fost concis: ramaneau cu putin acum sau nimic peste cateva zile. Probabil omul a trecut prin multe in ultima vreme, si nu impartaseste fervoarea conationalilor din Baku care tipa ca razboilul nu trebuia oprit. Sunt curios ce-ar avea de spus Xeno ; ultima oara anunta degringolada azera, retragerea de pe toate fronturile si pierderile masive ale acestora, precum si mari coalitii internationale doritoare sa-i urecheze pe aceeasi azeri. O daruire demna de o cauza mai buna.
Si mai curios sunt daca ajung la pace macar de data asta, sau merg pe varianta armistitiului pana la urmatorul conflict.
Se pare că fost un atac aerian azi noapte langa Baku. Apărarea AA at fii doborât și ea ceva, au apărut poze cu bucăți de rachetă. Baraj 8 contra Kalibr?
Toată povestea cu pacea cam miroase. De ce ar fii tras azerii contra unei coloane de pe teritoriul armean? Coloana rusă nu era anunțată azerilor?
Iar la câteva ore apare și pacea.
Soția premierului armean acuză o provocare, i s-a cerut să-și retragă detașamentul din NK și să revină la Yerevan. A avut cap să își sune soțul și să nu se miște.
Între timp la Yerevan e revoltă/revoluția de aud focuri de armă. Parlamentul e luat cu asalt și președintele Parlamentului a fost luat la bătaie. Hei, asta nu e o idee așa rea. Ciolacu, unde ești?
Sursele nu sunt tocmai 100% cusher, dar imaginea de ansamblu e destul de clara
Da, se pare – din mai multe surse – că ar fi revoltă în Armenia, tratatul fiind perceput ca o „capitulare necondiționată” (probabil pentru că doar armenii au obligații: cedează teritorii pe care le controlau din ’92, cedează un coridor către Nahicevan iar azerii nu au nici o obligație de a se retrage din teritoriile cucerite în enclavă).
SUA are o contributie importanta la dezvoltarea sistemelor anti-aeriene si anti-balistice israeliene, i-a ajutat pe evrei si cu bani si cu know-how si la rachetele anti-balistice Arrow, cat si la Iron Dome si David’s Sling.
Rafael a dezvoltat Stunner (SkyCeptor) cu ajutorul Raytheon.
De asta m-a mirat tupeul israelienilor cand au refuzat sa dea americanilor codul sursa pentru Iron Dome. Cred ca au vrut sa obtina suport de la ei pentru altceva si au mers pe santaj.
Bine ca s-a oprit macelul. Deja nu mai era o confruntare, armenii era sitting duks. Daca sunt destepti, azerii pot incepe o adevarata reconciliere. Dar, tare imi e ca ura este mai mare decat ratiunea.
Rămâne la armenii care traiesc acolo eu as spune; de jure e tot teritoriul Azerbaidjanului (nu a primit vreun statut si nici n-a fost cedat Armeniei), dar care va fi controlat de ruși urmatorii 5 ani cel puțin. Desigur ca mai buni ar fi fost acolo pacificatori ONU, da probabil atat s-a putut.
Deja pierduseră culoarul Lacin și Sușa iar unele relatari vorbeau despre lupte la intrarea in Stepanakert (care era complet încercuit).
Așa acordul a „salvat” o enclavă Karabah mult mai mică (Stepanakert și câțiva kilometri în jur).
Se pare că azerii mai au pretenția ca in „enclavă” (Stepanakert adică) să rămână doar armenii care locuiau în 1992 acolo și/sau descendenții lor nu și populația colonizată după 1992-1994.
În plus, doresc ca in teritoriile proaspăt retrocedate să se întoarcă (sub supravegherea ONU) familiile azere și/sau descendenții lor care locuiau acolo înainte de 1992.
,,10 noiembrie 2020 la 13:33
infrangere mare pentru armeni”
Infrangerea e si mai mare pentru Rusia, in acest conflict, Rusia a fost umilita de Azerbaijan si Turcia. Aviz aliatilor rusilor.
Cam la nivelul asta a ajuns marea armata rusa, sa fie umilita de azeri, le dorim la mai mare.
Singura alternativa reala a rusilor era o invazie terestra plecand din Cecenia, taind Azerbaidjanul in doua pina in Nagorno Karabach. Desi dpdv militar puteau sa faca asta, politic vorbind ar fi fost niste costuri foarte mari.
Asa au salvat ce se putea salva. Oricum razboiul nu s-a terminat, a luat doar o pauza de 5 ani. Ani in care va asigur ca rusii nu vor mai fi prinsi nepregatiti.
Rusia a pierdut masiv datorita razboiului astuia. La momentul asta, cu exceptia Armeniei influenta Rusiei se termina exact la granita ei. Dincolo de granita incepe influenta Turciei. Pe turci ii maninca rau de tot in fund si o sa si-o ia. Eu zic ca in mai putin de 5 ani, dar clar dupa ce acordul asta expira Armenia o sa incerce sa isi recupereze teritoriile pierdute.
Paralela care imi vine mie in minte este cu Germania la finalul primului razboi mondial.
paralela nu prea e corecta. decalajul intre azeri si armeni va creste in continuare. Armenia e o tara mica si saraca, care a castigat in anii 90 doar pt ca azerii inca nu erau bogati si au avut trupe ruse de partea lor. decalajul militar va creste pt ca veniturile azerilor sunt mult mai mari decat ale armenilor. nu exista termen de comparatie.
rusii nu le vor da arme pe gratis, iar armele lor nu sunt cine stie ce, dupa cum se vede.
nu e chiar asa rau pentru rusi:
– Armenia devine complet dependenta de ei,
– Cresc numarul de trupe ruse in Armenia,
– Desfasoara si casti albastre in Nagorno Karabakh
– azerii s-ar putea sa faca cedari catre rusi pe diverse paliere
-asta inseamna trupe rusesti mai aproape de Turcia si georgienii izolati si cu curul in M. Neagra, mai ales ca pe moment si turcii fac ochi dulci rusilor.
Corect!
Le doborara si un elicopter de lupta!
Cat o mai suporta țarul aceste umiliri!?
Cand turcii au luat in colimator nava franțuzeasca raspunsul a venit imediat sub forma a doua avioane misterioase care au distrus ce transportasera turcii!
judeci simplist. Atat azerii cat si armenii sunt parte a fostului stat sovietic. Rusii au vandut armament si alte produse ambelor parti.
Un elicopter doborat si 2 piloti morti e un pret modest pentru perenizarea trupelor ruse atat in Armenia cat si pe post de pacificatori in Nogorno Karabach. Iar doborarea elicopterului si medierea in negociere le ofera rusilor atuuri si fata de azeri, care sunt interesati sa ramana in gratiile rusilor si le vor cumpara bunavointa, mai ales ca dupa incident pretul bunavointei a crescut muuult.
Daca totul merge bine, in timp si azerii s-ar putea re-apropia de rusi, mai ales daca turcii ies din schema pe motive de probleme interne mari, nu doar externe vs UE si SUA.
Ii doare pe rusi la tenisi de cei doi piloti morti si un Mi-24. Ceea ce e de notat insa e scuipatul trantit de turci in fruntea rusilor. E ca si cum s-ar dus in vizita la Putin si-ar fi piscat-o pe gagica-sa de fund. Le-au facut pilaf „aliatul” adica pe armeni. Asta scade destul de mult credibilitatea rusilor in zona. Sa vedem cum vor evolua lucrurile. Pe mine chiar incepe sa ma mire lipsa de reactie a rusilor la impertinentele lui Erdogan. Daca in Siria/Libia mai era de inteles, chiar in coasta Rusiei e hmmm…
Daca turcii i au scuipat in frunte, prin acordul proaspat semnat de armeni, azeri si rusi, turcia tocmai ce si a luat de la putin un sut fix in cur. Au investit in azeri o gramada si la semnarea acordului au fost tratati cu sictir.
The proposed upgrade package includes up to 50 F-35 Lightning II aircraft, valued at $10.4 billion; up to 18 MQ-9B Unmanned Aerial Systems, valued at $2.97 billion; and a package of air-to-air and air-to-ground munitions, valued at $10 billion.
Calitati exceptionale!
Sa ramana Dacia pentru bosi, dotate cu teleoperabile si aruncatoare sa-i apere de toate cele, restul – sute si sute sau mii! de MLTV sa mearga la trupe, ca ei au nevoie de asemenea echipamente …
Doamne ajuta!
Mi se pare ciudat faptul ca in ultima perioada Newsweek au devenit foarte activi cu dezvaluiri despre achizitiile militare.Parca nu demult tot ei au mai facut niste dezvaluiri. Treaba asta nu este facuta la intamplare.
Programul are mare întârzieri, pentru care s-a și platit o penalitate, iar despre respectarea obligației contractuale de a „produce” local nu se mai aude nimic. Ce sa aibă cu Ciucă, că nu are implicare directă în partea asta, ci doar în receptarea TB-urilor?
da, contractul are o mare problema: este facut cu incredintare directa catre americani si turela chiar se fabrica la noi, in afara de tun si mitraliera.
daca se facea incredintare directa pentru nemti si francezi, cum au facut ungurii pentru airbus H225M, H145M si pentru Lynx cu turela fabricata in Australia, nu mai era absolut nicio problema.
un articol prost si cu o gramada de greseli. titlul spune una si daca stai sa citesti prostiile lor acolo scrie ca „solicită informații pentru a clarifica modul în care obligațiile de cooperare industrială asumate de GDELS sunt puse în aplicare”. exact moare m…UE de grija noastra ca nu producem Piranha
Inițial, turela a fost testată la începutul anului 2019, în Slovacia, dar rezultatele la tragerile de precizie la 1500 m au fost total neconforme. Ulterior, testele au fost reluate în Norvegia, acolo unde cu ajutorul unor muniții speciale au trecut testul.
GDELS vrea să schimbe și sistemul de comunicații, sistem care trebuia produs obligatoriu în România. Conform informațiilor furnizate de MApN, GDELS „a propus o nouă soluție pentru sistemul de comunicații și informatică”.
Mda’
S-ar putea sa fie o crestere puternica a cererii de Leopard 2 la nivel european si nu numai. Daca am comanda peste 350 de unitati (cu schimbarea intregului parc invechit pe care il avem – toate T-urile trimise la Cincu ca tinte sau la topit), am putea cere/face o fabrica in Romania (cu participare financiara romaneasca) si chiar exporta… Sigur ca detaliile de cat si cum se pot negocia.
Pana vine noul MBT franco/german (preconizat sa fie disponibil in 2030) o sa mai treaca ceva timp, probabil cu o disponibilitate de productie efectiva dupa 2033 (parere personala), insa v-a fi o coada sanatoasa de comenzi/livrari… In 13 ani tot blocul Central si Estic v-a trebui sa-si schimbe tehnica, si vor fi multe tari! Pe langa ele de ce nu, am putea produce chiar si pentru briti, ca suntem mai ieftini, Way mai ieftini! Si pentru multi altii.
Da, costul este mare pntru 350 de unitati (nu pomenesc logistica, operationalizare etc), insa s-ar putea ca pe termen lung sa fim foarte castigati – ne creeam o baza industriala (pe orizonlala si verticala) care poate sustine noul MTB in viitor – fara discutii, mai ales ca suntem mai cheap decat tarile occidentale. Si am avea baza de plecare si luati in calcul pentru noul MBT.
In plus, daca ungurii produc Linx, noi am putea produce killer-ul lor…
Sigur, trebuie sa ne modernizam odata infrastructura (cel putin calea ferata) sa putem misca eficient mijloacele…
Ok,nu sariti la beregata si nu dati cu parul, ca tocmai beau o bere si am tot felul de inchipuiri…!
desigur insa ei nu au luat de 4 ani de cand au facut RFI nici astea:
„III. COSTURI ESTIMATE DE ACHIZIŢIE
Pentru estimarea costurilor se va avea în vedere următorul necesar de tancuri:
– tanc principal de luptă şi derivate – 276 buc.;
– simulator pentru executarea instrucţiei privind conducerea şi tragerea – 20 buc.
– perioada de garanţie să fie minim 24 luni;
– durata normală de exploatare să fie minim 20 ani.
Furnizorul va transmite o estimare pentru varianta de produse noi – pentru tancul principal de luptă, pe fiecare derivat în parte dezvoltat până în prezent (tractor de evacuare-reparaţii, pod mobilde asalt, dragor de mine etc.) şi pentru simulatoare (simulator instrucţia tragerii cu armamentul depe tanc – nivel echipaj şi pluton; simulator instrucţie tactică – nivel echipaj şi pluton; simulator conducere tanc – nivel echipaj).
Furnizorul poate transmite o estimare pentru varianta de produse obţinute prin modernizareaunor generaţii anterioare, dacă există excedent şi disponibilitate pentru a asigura un număr minim
de 276 buc.”
PS- cu vreo 10-15 minute inainte de astea, primii o updatare Windows cat roata carului…nici nu mai tin minte cu cate saptaluni 🙂 in urma s-a mai intamplat.
Mda , se pare ca si-au gasit un aliat in Germania.care este mai ingaduitoate cand Viktor se intalneste cu Vladimir. Cu americanii nu prea merge asa . Plus ca americanii ii cunosc foarte bine pe ai nostrii de prin Afghanistan. Ungurii nu prea au avut nisip in bocanci..
„The Boeing Co., Defense, Space & Security, St. Louis, Missouri, has been awarded a $9,800,000,000 indefinite-delivery/indefinite-quantity contract for F-15 support for Saudi Arabia. This contract provides for modernization and sustainment of the F-15 Saudi fleet to include such efforts as hardware, software, and interface design, development, integration, test, subsystem and structural component production and installation of future modifications and enhancements to the F-15 Saudi weapon system as well as product support.”
Bai frate, mor cu scuza asta a lor: ne obliga legea. Legea pentru ei este o guma si oricum modul cum interpreteaza ei legea ii comic. Dupa logica lor un toti cei cu serviciul obligatoriu trebuie inmormantati cu onor. De aia se face solicitatare in civil sau raport in sistem. Ca ala se aproba sau nu in functie de particularitatile fiecarei spete. Iar neaprobarea nu trebuie sa cada pe cele 3 conditii clare exprimate in regulament. Alea sunt conditii la care nici macare nu se intocmeste raportul.
Bai frate ce Gigi Duru sunt ei pe regulamente. Acelasi regulamente care iti interzic o multitudine de practici care exista fara probleme in continuare. Stiu baietiic are sunt, nu le mai listez eu.
https://www.mapn.ro/inforadar/fake_news.php
Eu zic ca asta ar trebui trecuta la lectura obligatorie.
Citam
„Republica Moldova, există două mitropolii. Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM), aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, este una dintre ele, iar cealaltă este Mitropolia Basarabiei, aflată sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române. BOM are şi ea o parte de contribuţie în răspândirea fake news-urilor pornite din Rusia. Într-o scrisoare trimisă autorităţilor de mitropolitul Vladimir, conform Radio Europa liberă, acesta îl acuză, în ton cu dezinformarea din ultimele două luni, pe Bill Gates, de a fi principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă. Prelatul îl acuză pe Bill Gates de moartea a jumătate de milion de copii în India, în urma vaccinării fireşte, o minciună grosolană. De numele lui Bill Gates se leagă o întreagă campanie de dezinformare, care, de curând, a inclus-o şi pe soţia sa, Melinda Gates. Un site rusesc, analizat de euvsdisinfo.eu, promovează, în mai multe articole, imaginea Melindei Gates ca fiind satanistă, pe motiv că ar fi purtat un crucifix cu capul în jos, la un interviu televizat la care a participat de curând. Ca urmare a articolelor de acest fel, traficul pe site-ul rusesc a crescut de peste 400 de ori, spune site-ul Uniunii Europene care deconspiră cele mai răspândite fake news-uri care circulă în UE.”
M-am ferit sa vrobesc de subiect si as dori sa separ din start institutia de credinta si religie in sine. Totusi trebuie analizate serios aceste miscari din cadrul bisericii, si in Moldova(republica) dar si la noi.
dar de ce sa te feresti de subiect,e unul din elementele de influenta majora pe care rusii il au la noi ,prin biserica,cu toate ca Daniel a avut o pozitie corecta si contrara Moscovei in cazul Ucrainei,are in cadrul bisericii o gramada de conserve kgbiste si portavoci a dezinformarii,doar urmareste-l pe retardul sef de la Constanta ,ce face si ce declaratii da.
Ma feresc Dane din buna credinta. Sunt botezat ortodox si dau pe la biserica din cand in cand. Au un var popa ortodox foarte apropiat de mine, fost preot protopop deoarece si-a dat demisia din functie. Nu intru in detalii.
Te rog sa ma crezi ca pana in acest moment nu mi-am dat seama cum sa pun problema astfel incat sa nu jignesc multi oameni. Dar vad ce se petrece in jurul meu.
Cred ca este foarte greu sa discutam de subiectele avand in vedere profilul poporului nostru dar cand deja aici apare in loc de practica unei religii un vector de comunicare al Kremlinului, avem o mare problema.
https://www.janes.com/defence-news/news-detail/croatia-receives-best-and-final-fighter-bids
The Ministry of Defence (MoD) announced that bids from the United States for the Lockheed Martin F-16V Block 70/72 Fighting Falcon, from Israel for surplus Block 30 aircraft, from France for surplus Dassault Rafales, and from Sweden for newbuild Saab Gripen C/D were all received. The Croatian government received offers from each competitor earlier in September, but allowed each bidder the opportunity to submit its best and final offer by 11 November.
Croatia is looking for 12 fighters to replace its ageing MiG-21s on a one-for-one basis (although only between three and six are understood to still be operational despite the fleet being overhauled in Romania in 2003 to 2004 and receiving a minor upgrade in Ukraine between 2013 and 2015).
Putem lua cele 12 MIG-21 Lancer Bis ale croatilor 🙂
Am o anumita impresie ca in curand o sa spunem Adio! la trolebuze/autobuze/tramvaie etc marca „Made in Turcia”! https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2020/11/israel-us-greece-cyprus-turkey-defense-minister-benny-gantz.html
Nu stiu, cumva ma afecteaza pentru ca practic Turcia a fost un aliat economic de nadejde in ultimii zeci de ani, parca pierd ceva din mine… Si atat de multi romani au beneficiat de comertul lor cu amanuntul plus diversitatea, aurul ieftin, vacante de lux etc.
Imi aduc aminte ca a 2 mea pereche de blugi primiti (cu multi zeci de ani in urma, pe vremea comunistilor) a fost cumparata din Turcia. Cand in Romania cumparai doar pantaloni de stofa sau comandati…
Sper ca or sa treaca cat de curand peste hopul asta pe care il au () si ca vom fi iarasi prieteni!
Altfel, vom sfarsi prin a fi unii din cei care i-au pus pe butuci, ca deh’ Alianta/Politica/Geostrategia…
Doar o parere
Repet, nu sunt monarhist, dar cat a facut asta pentru imaginea externa a Romaniei nu a facut toate campanile penibile cu frunzulite si standuri cu slanina si tuica pe la Bruxelles.
Ambasadrul roman onorific Charles si ministrul de externe onorific Margareta, adica un „strain” si pseudo-straina care pana la 40 de ani nu au vazut nici unul din ei pamant romanesc au facut mai mult decat romanasii astia verzi ai noistrii de pe aici, de se bat cu caramida in piept.
Food for thaught, si nu-i chiar de pe jos sa ai in „coltul tau” pe Regele Angliei to be…
Noi avem două foi de parcurs. Acum noi nu știm exact ce scrie în ele. Poate scrie H215, poate scrie Viper + Venom. Poate ambele, poate scrie Black Hawk, și Apache. Pana mea, certitudini nu există. Ba da. Se numesc Puma și nu sunt pantofi sport sau mli-uri.
dar stiu ca astia de la Airbus n-au deloc imaginatie. In afara de H215, de care Romania tot spune ca n-are nevoie, chiar nu stiu sa propuna si altceva?
@ Eroul Bula si nicolae:
Pt voi, in primul rand – pasionatii de nave – o veste buna.
Spargatorul de gheata Perseus, proprietatea AFDJ, este in overhaul la Santierul Naval Mangalia – Damen.
Din sursa sigura, am aflat ca schimba TOT de pe el, in afara de tabla 🙂
Motoarele vor fi ABC.
Bine macar ca astia de la guvernare dau comenzi santierului unde sunt si actionari.
Oricum, au comenzi la santier, in perioada asta sunt incarcati si trebuie sa dea drumul la nave din doc.
Chiar mai mult decât medievalà. Credinta în Isus Cristos e anterioarà evului mediu. Si au fost o multime de martiri care au plàtit cu viata credinta lor. Ca cei care îsi pierdeau viata în arenele romane sub hohotele pânà la lacrimi ale spectatorilor.
Snagoveanu nu este chiar un exemplu de piosenie si umilinta. Si chiar daca a fost spalat de justitie are pe el mai multe pete decat un dalmatian, numai daca ma gandesc la ce foloase tragea din impartirea parohiilor si nu doar.
MA INTRB DACA SF.ANDREI LA PRINS NOU NASCUT PE SCORILO TAC-SU LUI DECEBAL?DECI DACII INCA INAINTEA LUI SCORILO AU DEVENIT CRESTINI?SAU POATE NU S-AU CRESTINAT DECIT LUPII DIN PADURE CACI SFINTUL A PLECAT IN GRECIA LA PATRAS SA MOARA.–CE ESTE CU ACEASTA POVESTE IN CARE NIMIC NU SE LEAGA!!
ANALIZĂ Tehnologie, comando și Turcia. Cum a câștigat Azerbaidjan în Nagorno-Karabah
Azerbaidjan a luat lecții de la Turcia, membră NATO, folosindu-se de experiența sa în Afganistan, Siria sau Libia, pentru a obține o victorie rapidă în războiul din enclava Nagorno-Karabah.
Analiștii spun că trei factori explică de ce Azerbaidjan a avut succes pe câmpul de luptă acum, spre deosebire de războiul de acum aproape 30 de ani, când a pierdut în fața Armeniei: tehnologia, tacticile și Turcia. https://romania.euro…h/30950259.html
ANALIZĂ Tehnologie, comando și Turcia. Cum a câștigat Azerbaidjan în Nagorno-Karabah
Azerbaidjan a luat lecții de la Turcia, membră NATO, folosindu-se de experiența sa în Afganistan, Siria sau Libia, pentru a obține o victorie rapidă în războiul din enclava Nagorno-Karabah.
Analiștii spun că trei factori explică de ce Azerbaidjan a avut succes pe câmpul de luptă acum, spre deosebire de războiul de acum aproape 30 de ani, când a pierdut în fața Armeniei: tehnologia, tacticile și Turcia.
Trec peste faptul că unii mult mai mici decât noi chiar fac ceva, prețul pe aparat ar fi cam de 53 de milioane USD. Acum mi se par cam scumpe, dar depinde si de ce pachet au luat pentru ele.
„Nu, actualul guvern nu are nicio vină pentru situația în care se află acum spitalele din România. Pentru asta vinovați sunt toți cei ce s-au perindat la putere de-a lungul timpului și noi toți, căci noi am acceptat să ajungem aici. Cosmetizarea situației actuale a spitalelor, a locurilor din ATI, a ceea ce e în stare sistemul nostru de sănătate nu poate fi imputată, însă, altcuiva”, adaugă Oana Gheorghiu.
Concluzia co-fondatoarei Asociației Dăruiește Viață este că „Tare bine ne-ar prinde un lider curajos, care să ne spună verde în față unde suntem cu adevărat și cât de rău urmează să mai fie. Așa poate ne-am trezi cu toții, am înțelege că nu e de glumă și poate am deveni mai exigenți cu cei care gestionează banul public, adică taxele pe care le plătim.”
improbabil pt ca Himars nu cred ca a fost cumparat sa inlocuiasca Larom ci sa il completeze ,foarte probabil daca se mai pot face noi modernizari se vor face ca doar RFI a fost pt asta :
„REQUEST FOR INFORMATION (RFI)
Multiple launcher rocket system with high range (150 kilometers)
This RFI is for information and planning purposes only. There is no obligation of the Romanian Ministry of National Defence to issue a request for proposal or award a contract. Data provided in the responses to this RFI is confidential, and the Ministry of National Defence is committed not to disclose it to a third party.
I. General apects
Romanian Ministry of National Defence intention is to purchase gradually the necessary systems and subsystems in order to ensure for the inventory of three battalion type unit, modern self propelled artillery systems which will enable the interoperability with the similar systems from the armed forces within NATO members countries.
Schedule: 54 Multiple Launcher Rocket Systems with high range-150 kilometers for three artillery battalion type unit between 2019 to 2025.”
tocmai pt ca in RFI exista cerinta asta :”MLRS with high range (150 kilometers) shall achieve the fire support in depth from 45 kilometers to 150 kilometers, shall use an extended range of rockets with strike
accuracy of maximum 10 meters (CEP)” adica de la 45 de km sa inceapa raza de actiune cine loveste pana la 45 KM ?
Pài ce sà spunà ? Cà sunt coerenti în politica lor independentà în apàrarea intereselor nationale.
Erau exclusi de la fonduri din cauza clauzei de atribuire doar la bàietii ascultàtori, cei care dau jos cu crestinismul si admit paraziti si ràufàcàtori pe teritoriul lor.
Si ungurii astia mari crestini mai sunt cand jumatate din populatie nu are o afiliere religioasa, iar cei care merg la biserica reprezinta cam 10%-15% din populatie.
Dacà te referi la recensàmântul din 2011 unde 27% din interogati nu au vrut sà ràspundà ce religie au, e asa. Dar nu au ràspuns cà nu au afiliere religioasà.
Totusi, ce fel de armata e aceea care nu-si ridica mortii? Rusii au venit la cateva zile dupa ce cazuse orasul, era liniste deja de cel putin o zi, ar fi avut timp.
Ingrozitor, dar asta e razboiul. de aceea trebuie sa ne pregatim bine, ca sa nu trecem prin asa ceva.
Toata lumea pare sa aiba drone de atac, in cazul etiopenilor mesterite local. Asta ne spune ca daca ai un pic de vointa si ceva bani, poto sa-ti faci ceva.
De exemplu mai toate partile sensibile ale dronelor turcesti sunt produse de firme occidentale, deci accsibile si nou. Daca ar exista un pic de competenta manageriala s-ar putea face un Bayaktar si la noi. Drona nu e ceva nou, sa fim seriosi http://www.msn.com/en-us/news/world/ethiopia-resists-mediation-as-it-bombs-tigray-capital/ar-BB1b4TJf?ocid=ientp
Stii cum este la noi? Daca incerci sa faci in sistemul de stat nu reusesti nimic din mii de motive incepand cu lantul birocratic, continuand cu piedicile puse de diversi colegi sau sefi de proiecte care se tem ca daca tu faci ceva se va vedea ca ei nu-s in stare de nimic, trecand pe la diversi directorasi care de la inaltimea functiei vor considera ca trebuie sa te scuipe in cap ca sa stii cine sunt si incheind cu neacordarea finantarii pentru un proiect din start esuat.
In sistemul privat tehnic poti reusi daca găsesti finantare dar risti sa-ti pierzi banii ca statul oricum nu-ti da comenzi decat daca ungi niste balamale si pentru ca cine-l reprezinta va considera ca mai bine cumpara direct din afara si va ignora realizarea ta.
Deci….
A „apărut” știrea când a ieșit comunicatul cu demiterea șefului poliției locale, ăla cu rapoartele de supraveghere din Piața Victoriei, precum și ADPS1 și direcția investiții.
Sunt curios ce se întâmplă în continuare.
Sorry, dar inclusiv filiala USR Cluj recunoaste ca Daniel Dobos a fost condamnat penal, din aceasta cauza fiind exclus din partid. Probabil fake news-ul este ca acest om ar fi propus sa preia sefia politiei locale, dar partea cu condamnarea este reala, daca ar fi sa luam de bun comunicatul USR.
Posibil. Oricine poate fin condamnat penal, dar am rezerve in crede ca pentru omor, fapta grava in mod cert. Ce nu gasesc este condamnarea pentru omor.
Poti fi condamant si pentru furt, evaziune si alte asemnea sporturi practicate de ai nostrii cand au plecat peste gard. Cred ca este cazul si aici.
Dar ai perfecta dreptate, au gresit usr cand l-au bagat pe fir. Indiferent pt ce ii condamnat, nu are ce cauta acolo cu atat mai putin la aia care si-au facut reclama din „fara penali in functii publice”.
Bài, v-am spus sà puneti firul rosu la rosu si firul albastru, la albastru !
Lansatorul Vega, care a dat chix recent, a fost victima unei erori umane, de inversare de fire, la etajul unde sistemul de propulsie era furnizat de o firmà ucrainianà.
Ce fain ca americanii au voie la asemenea hobby ( tunuri de orice cal ). Daca si noi aveam voie, iti dai seama ca pe 10 August vineam cu un Flak 88 in fatza Parlamentului , he he
– https://youtu.be/n6fdjLLZE1w
– https://youtu.be/T7fhBm1ouSU
Tun rotativ calibru 20 mm, versiunea terestrà a Phalanx-ului (Land Phalanx Weapon System), ghidat prin radar. Împotriva rachetelor si proiectilelor de artilerie (C-RAM).
Corect, boborul e bun doar sa confirme prin vot „elitele si elitismul” (deh, boborul e prost si pune botul la populism) are nevoie de elite (doar ele stiu ce e bine pentru bobor). Pana una alta, maghiarii si lesii absorb investitii straine si le merge treaba, politicienii lor sunt alesi democratic si mecanismul de veto este ceva legal prevazut de UE, dar nah, asa e cand nu ne place rezultatul, populism, boborul, elitele. Bine dracu ca suntem un etalon in anticoruptie, stat de drept si economie.
TRUMP da afara pe directorul US cybersecurity official as agency refutes voter fraud – as it happened
– deci, daca nu gasesti fraude la votari, esti concediat..??
@ Articolul este tras de par. Am trait 4 ani in State si cunosc PR .si influenta ce poate avea mai ales in societatea White trash. Articolul imi aminteste de un banc german
– un tip conduce masina pe Autobahn si aude pe tipa de la radio anuntand ” atentie mare pe Autobahnul 44, nu depasiti !! o masina vine in contra sens „.
– soferul se enerveaza si striga la radio ” mincinoaso, nu este o masina contra sens, sunt sute de masini”….
– asa si cu Trump, toti sunt contra lui, CIA, FBI, NSA, DNE, DIA, Sorros, Illuminati, Masonii si aliens ?. Toti au contribuit ca el sa piarda alegerile.
– iar de 2 zile ii trece prin cap sa loveasca militar Iranul. Noroc ca Pentagonul il ignora.
In caz de razboi se poate impune articolul 47, cod 606. Care este o lege foarte puternica SI poate sa mai treaga cateva luni bune de presidentie , pana ce curtea suprema aproba plangerea lui Biden.
.https://www.law.cornell.edu/uscode/text/47/606
editat* Pana una alta se tot gasesc nereguli, nu stiu daca suficient de mari ca sa rastoarne rezultatul dar, suficient de multe incat sa existe dubii rezonabile (daca pricepi ce inseamna) ca sistemul are probleme. Deci, poate sa urmeze caile legale ce sunt disponobile, inclusiv CS, nu este ceva unic in istoria electorala americana. Cine gandeste diferit e conspirationist si prinde ozn-uri, nu ma comuistule travestit ? Tu cum esti ma, ozn-istule, cand o dai cu 47/606 ? Cine face scandal in strada si ameninta cu haosul, republicanii sau blm/antifa sustinuti de democrati ? Apropo, editat*, cand au ascuns numarul soldatilor din Siria fata de Trump a fost ok, nu ? Idiotii de tipul tau vor razboi, apreciaza tampitii si ii premiaza cu nobelul pacii. Iranul a fost ajutat de Olaba (cu birocratii aferenti) si prostovanii din UE, Trump a schimbat foaia, la fel ca si in cazul rusiei. Asa tampit cum il cred unii, a facut pentru OM mai mult ca toti cei dinainte si rahatul ala international, numit onu. Articolul e tras de par pentru ca a stat in State si cunoaste PR…?♂️ logic si argumentat.
@ Mai RTI, mai extraterestrule, te dai trumpist dar fara cunostiinta de cauza, doar ca iti place teoria conspiratiei. Trump este socat .ca are orgoliu prea mare pentru o infrangere.
De ce nu a lovit Iranul in cei 4 ani si vrea acuma in ultimii 50 de zile ce mai are ?
– precautia contra covidului a fost dezastroasa. Mai si facea misto de covid.
– dorea sa desfiinteze paragraful asigurarii medicale , ca asigurarea sa aibe posibilitatea sa iti taie plata sau sa iti desfiinteze contractul daca erai prea mult bolnav SI asta gasesti normal , behaitule ??
– atatea dovezi de fraude electorale exista, incat nici una nu a fost apt ptr prosecutor, judecatorie sau FBI
– SI republicanii , o mare parte sau saturat sa- l voteze .ca presedinte, dar au votat deputati in Senat Daca voturile erau fraudate, nu primeau republicans 51 % locuri si democratii 49% in Senat, mai prostovane.
– esti un roman prost , dar cum se zice ” prost la prost se trage”. Deci nu este de mirare ca plangi dupa Trump. Si daca Trump ar fi arfimat ca Pamantul este plat, si tu behaiai la fel. Banuiesc ca esti de parerea lui cand Trump afirmase ca trupele revolutionare in 1775 au eliberat aeroporturi… Da in colo de treaba. Sau afirma sa te injectezi cu dezinfectant…. SI banuiesc ca te umflii in pene si afirmi ca nu este adevarat, well tot prost ramai.
– din ianuarie 6 cazuri de proces il asteapta pe Trump si la activ sunt 4 plangeri penale
( trage un google daca vrei sa stii..)
– Trump a folosit un scam , Trump University , unde cerea bani ptr cursuri care nu existau si nici profesori. A fost dat in judecata de 6000 de persoane, victime si trebuie sa plateasca $ 25 mil!, ( unde platise doar 23%) si 1 mil daune la ministerul educatiei.
– SI nu ma lua ca nu este adevarat, ca tot internetul minte, asai domnule RTI,sau cum te cheama colegii de aici, R.T.?
– Eu vorbesc din cunostiinte. Tu vorbesti doar ca sa te aflii aici pe acest forum si behai sperand sa fii aplaudat.
Cum sa semnalizezi, in cazul in care ai dubii ca oamenii nu se prind, by Adi.
1. Nu a lovit Iranul pentru ca nu vrea razboi cu orice pret, a mers pe sanctiuni, a dat liber perciunatilor si a coalizat sunnitii. Vrajeala MSM se bazeaza pe „…, the Times reported, citing unnamed administration officials.”
2. USA este stat federal si fiecare guvernator hotaraste pentru statul lui, cunoscatorule, ce a tinut de el a facut (printre primii). Cand democratii spuneau ca e totul ok prin februarie, asta spunea de pericolul chinezesc si vrajeala oms. Apropo, omul a avut hapciu19, deci stie cum si ce face aceasta gripa noua.
3. Pune dracu mana si citeste, vorbesti aiurea, habar nu ai cum functioneaza sistemul asigurarilor de sanatate.
4. Inca nu au terminat de numarat peste tot, unii fac deja renumararea voturilor si altii se pregatesc sa faca la fel. Ce bine cunosti mecanismul american…fbi sunt onestii de la organizatia aia cu russia colussion ?
5. Ai priceput tu ceva dar e pe dos, cine a votat cu el a votat si pentru Senat si Camera, problema e la Bideu, au votat cu el dar au uitat sa voteze si cu reprezentantii democrati prezenti pe buletin, blue wave my ass.
6. Doar o voma comuista, daca ai alta parere esti ….etichete la alegere, tipic comuist (ca democratii si listele). Tu ce esti ma, venusian ? Apropo, vezi cate aberatii a debitat si Bideu, asa ca sa pari echidistant.
7. Asa si ? Sa vedem ce zic judecatorii. Probabil procesele vor sfarsi ca si vrajeala cu rusii, ventilau rahatul asta inca din 2017.
8. Nu tot, doar 90% din MSM si platformele sociale https://youtu.be/q1NcphoZF0o
9. E parerea ta dar realitate te contrazice, editat* si autointitulat cunoscator.
„What the agency failed to disclose, however, is that Dominion Voting Systems is a member of CISA’s Election Infrastructure Sector Coordinating Council, one of two entities that authored the statement put out by CISA.”
Se mananca mult kkt aici. Iti spune clar comunicatul cine sunt autorii.
Si prin omisie te face sa crezi cu guvernul (la toate nivelele) nu se ocupa cu nimic din chestia asta. Te trezesti ca Government Coordination Council is there just for shits and giggles.
:))) de incredere in nici un caz,sunt prorusi la maxim si abereaza la greu,dar traduc tot felul de stiri de pe la rusi sau turci mai obscure si il mai citesc sa mai vad ce abereaza,dar stirea asta cred ca e adevarata,ca de asta am si pus-o pt ca asta o sa se cam intample de acum incolo in NK,Erdogan a carat din Siria o gramada de oameni pe care nu ii va retrage din zona,iar aia vor fi un adevarat cosmar pt rusi.
Uitati dragi brigadieri si mareti aparatori ai patriei, dorinta v-a fost indeplinita:
Va raman doar bani pentru salarii, pensii si VIN:
P.S Daca voi nu aveti pretentii, atunci sa nu va mire ca politicienii nu va dau nici un chibrit.
„Bugete diminuate
• Ministerul Apărării Naționale: -2 miliarde lei. În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli de capital (-1.596,9 milioane lei), transferuri între unități ale administraței publice (-79,2 milioane lei), cheltuieli de personal (-136,9 milioane lei), bunuri și servicii (-100 milioane lei) și asistență socială (-80,9 milioane lei). În aceste condiții bugetul rectificat al Ministerului Apărării Naționale va fi pe partea de credite bugetare de 21.836,3 milioane lei, din care 19,171,4 milioane lei de la bugetul de stat, 2.664,4 milioane lei venituri proprii și 0,5 milioane lei fonduri externe nerambursabile, respectându-se angajamentul de alocare pentru acest minister a unui buget de 2% din PIB;”
sunt f multe firme care au activitatea economica redusa cu 50%, HORECA pauza( nu ca le plang de mila, de de pretul unei cesti de cafea aproape ca imi iau 250 de grame de cafea lavazza..), cam nema colectare la bugetulde stat. in aceste conditii e normal sa taie din cheltuieli. De la transporturi clar ca nu o sa taie pentru ca asigura dezvoltarea tarii, de la sanatate care si asa e pe butuci nu poti. Atunci tai investitile care nu aduc plus economiei nationale( costurile la mai, justitie, mediu sunt cam fixe, nu prea poti taia..)
Razvan, tie iti mai pasa de fotbal? :))
Inainte eram obsedat, la preliminariile Euro 2008 nici nu ma puteam uita la meciuri de emotie, ieseam afara.
Acum nu mai am nicio treaba cu fotbalul, ieri faceam o tura la TV si am dat intamplator de Romania-Irlanda de Nord, uitasem ca joaca.
Cred ca nici trei jucatori de la Real Madrid nu mai sunt in stare sa numesc. De exemplu, nici nu mai stiu la ce echipa e cocalarul de Neymar.
Nu stiu cum am ajuns sa nu mai imi pese deloc de fotbal, dar tare bine ma simt. Nici macar finalele UCL nu ma mai intereseaza.
PS: Am un unchi care in anii 90 si inceputul anilor 2000 a jucat la Farul, Universitatea Craiova, Dinamo si FC National. Danut Moisescu il cheama, poate cei pe la 40-50 de ani sau mai in varsta or fi auzit de el.
Si eu am fost destul de talentat la fotbal, daca ma inscriam de mic probabil as fi jucat macar in Liga 1 :))
Tin minte ca pe la 12 ani am fost cu doi prieteni sa ne inscriem la Farul, si am vazut cum un antrenor le tragea palme si ii baga in toti mortii pe niste juniori si am plecat acasa :))
Nu chiar…dar e 2020, ce naiba sa faci dupa ce stai cu ochii pe scoala de acasa a lu’ al mic? 🙂
Mai belesti ochii si pe programele de sport…
PS – tot cu Craiova lui Mititelu tin, nu cu CSU Olgutei…
„Trecând în revistă mai bine de o sută de CV-uri de parlamentari – o simplă mostră care dă seama de vastitatea corupției autohtone –, Valeriu Nicolae pare să spună pentru prima oară un adevăr pe care îl ignorăm știindu-l: România se află pe mâna unei uriașe armate de impostori. Cartea pune de fapt în scenă o perplexitate: este oare adevărat ce trăim? Dând astfel glas unei stupefacții care ne încearcă pe toți, autorul a devenit o voce care răsună în vinovata noastră tăcere.
Cât privește liniștea instalată în toate partidele în fața acestor pagini ale rușinii, ea vorbește de la sine despre punctul dramatic în care se află viața politică de la noi. Cum oare de nici un partid nu a simțit nevoia să-și facă din cele câteva sute de pagini care strigă la cer muniție de campanie? Parafrazându-l pe autorul cărții: poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm: tăcerea mormântală care urlă.
Gabriel Liiceanu
19 octombrie 2020
NOTE
1 Textul acesta reprezintă prefața cărții lui Valeriu Nicolae, Nu tot ei!, aparută la editura Humanitas, 2020
1. Întrucât analiza din această prefață o continuă pe cea a unor capitole din volume proprii sau a unor articole publicate în periodice („Din nou despre lichele“, „Răul României de azi“, „Primejdia care ne paște“, „Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze“), primele ei paragrafe sunt reluate din aceste texte pentru a obține continuitatea unui fir al gândirii pe tema „ce se întâmplă cu noi“.”
„Legea pensiilor militare a produs o mare efervescență în rândul pensionarilor militari, aceștia identificându-se cu rezerva (armatei, n.r.) ce ar salva țara în cazul unei agresiuni. Cu tot respectul pentru activitatea tuturor celor care au fost militari activi, indiferent de postul ocupat, ar trebui să fim sinceri și să recunoaștem că după ce ieșim la pensie pierdem treptat legătura cu organizația militară, deprinderile dispar, iar reîmprospătarea nu este posibilă din cauza resurselor, insuficiente chiar și pentru instrucția corespunzătoare a celor activi. Dorința de a ne apăra țara nu este suficientă, iar o prea mare implicare în probleme care nu mai sunt în responsabilitatea noastră poate fi chiar păguboasă pentru instituție.” – General (r.) Ștefan Dănilă
Băbăieți… din gura fostului sef SMG ii nasoala treaba.
Negativ, foarte negativ.
Teoretic sumele ar trebui sa fie echivalente la 2% din PIB-ul din 2018, insa partea de achizitii sigur se va eroda pentru ca de atunci au crescut cheltuielile.
Si ca sa ajungem la practic, estimarile pe care s-a facut rectificarea bugetara sunt inca bine optimiste, se vor trezi ca nu vor avea cateva zeci de procente din executia aia la sfarsitul anului, si atunci maximul ar fi sa plateasca ratele anuale la HIMARS si Patriot plus poate ceva maruntis. Sa vedem daca reusesc.
Altfel pot aparea intarzieri si in astea doua programe majore. Probabil, in disperare de cauza, statul roman se va imprumuta pe piata ca sa isi astupe gaurile de colectare la buget. Sa vedem si cat.
Intram incet-incet in bucla aia perfecta de imprumut care a dat de pamant cu grecii.
Practic ne imprumutam 15 miliarde euro ca sa platim firme straine pentru echipamente militare, ceea ce inseamna ca pe urma trebuie sa ii restituim cu dobanda si in plus PIB-ul nostru e penalizat cu 1,5 mld euro/an in cauza acestor achizitii de import.
Era prima transa pentru corvete…ghici-ghicitoare, cine o sa traga paiul scurt anul viitor? FNR? deci anul Marinei se muta in anul Marinei Stelare 2320…
Zic ca e semn bun ca israelienii baga bani intr-o reclama ca asta. Nu e pentru decidenti, ci pentru average Joe, ca sa tolereze mai bine o eventuala achizitie in maniera asta.
Al treilea general american – fost comandant al SACEUR , trage semnale de alarma privind Marea Neagra iar Mapn doar cu vinu’.
„Securitatea la Marea Neagră – „Situația a devenit și mai îngrijorătoare”
Întrebat ce poate face o țară precum România pentru a sprijini eforturile NATO în zona Mării Negre, Scaparrotti a ținut să evidențieze progresele pe care țara noastră deja le-a făcut, dar a subliniat și că situația din Marea Neagră a devenit „mai îngrijorătoare” și față de perioada când era el la conducerea forțelor aliate.
„România a făcut pași foarte îndrăzneți. Modernizarea forțelor și îmbunătățirea infrastructurii ajută NATO și SUA să staționeze, să mobilizeze și să direcționeze forțe militare. Modernizarea militară ajută foarte mult pentru amenințările din zona Mării Negre”, a spus Scaparrotti.
„Marea Neagră e o zonă strategică, e de o importanță evidentă pentru Rusia. Situația a devenit și mai îngrijorătoare chiar și față de perioada când eu eram SACEUR. Vedem o sporire a forțelor rusești, împreună cu modernizarea lor. Vedem o Rusie mult mai hotărâtă și insistentă din acest punct de vedere”, a spus Scaparrotti.
Acesta a mai subliniat și faptul că în ultima perioadă există și situația delicată cu Turcia care „face cooperarea din cadrul Alianței mai dificilă decât ar trebui să fie”.
„Stabilirea forțelor rotaționale aeriene și navale în zonă, punerea la punct a unui cartier general de coordonare NATO în zona Mării Negre, atenția pe care a primit-o zona Mării Negre, planificarea strategică pentru apărare și descurajare – toate sunt pași importanți pe care NATO i-a luat. Știm destul de bine de ce avem nevoie”, a mai detaliat Scaparrotti.”
Radio Danemarca spune cà NSA americanà a procedat la o missiune de spionaj, cu ajutorul serviciilor daneze, în detrimentul Norvegiei, Suediei si Finlandei.
Ministrul norvegian al apàràrii va purta convorbiri cu omologul sàu danez cu privire la aceasta.
Nici o zi fara me-a-i. Nu e tocmai meai da’ tot aia, ca orice grup de peste 3 indivizi in uniforma (preponderent albastra) si cu statut incert incep sa aiba vise, aere, atitudine si pretentii de structura in domeniul antiterorist si de securitate nationala. Azi, facultatile de militie locala.
340 de pagini?! 🙂 la ce e acolo, cresteri la nu-stiu-ce valoare in lei a salariului mediu in Ron, crestere care de fapt poate fi ZERO in real daca in acelasi timp, leul se devalorizeaza fata de euro 🙂
Mi-a placut si asta ” Creșterea ritmului anual de absorbție a fondurilor europene în perioada 2021-2023, aferente exercițiului financiar 2014-2020; „… cam cu cat 1%, 1 euro? nu e nici o tinta, macar aproximativa acolo.
stai ca am gasit la pg.44: ” menținerea unei rate anuale de absorbție care să conducă către o absorbție de 100% la sfârșitul anului 2023; ” 🙂
Un comentariu diferit si totusi cu implicatii in indutria de aparare si conotatii economice ca atare – In America, in situatii dedicate (in general pt constructii sau situatii deosebite … ) li-i se spune – Porta Johnes (portabile)
Punem unele din astea la politicieni in curte, altele la sedii de partide, altele la senat/parlament/ministere si altele la casele de vacanta a tuturor celor mentionati si mai castigam o zi de vacanta! https://www.rfi.ro/special-paris-127644-19-noiembrie-ziua-mondiala-toaletelor
Ok cu ziua mondiala a toaletelor, dar considerand o gramada de zile libere acordate in ultimul timp de statul roman (pe tot felul de motive- religioase/sociale/nationale/politice interne si externe,politici europene etc), unde o sa ajunga economia nationala care ar trebui sa duduie intr-una din cauza inapoierii economice?
Unde este prietenul nostru turc (Yilmaz parca) care tot il ridica in slavi pe Erdogan si al sau complex militar (high end)? Parca ne zicea ca nu au nici o problema in a dezvolta tancul, avionul si ce mai fac ei…
Eeh, ce ti-e si cu autocratii astia. Injura Vestul (Coreea de sud face parte si ea de acolo) si se roaga de ei sa ii ajute cu tehnologie.
In alta ordine de idei, ii apreciez pe turci ca nu se dau batuti si ca incearca sa dezvolte (spre deosebire de ai nostri care sunt pamant uscat).
In May, I introduced legislation to temporarily restrict acquisitions of U.S. companies and assets by the People’s Republic of China (H.R. 6706). The legislation was largely in response to discussions about so-called predatory investments by the Chinese government and China’s propensity to act most aggressively when its enemies are most vulnerable. As soon as tomorrow, yet another American company with sensitive intellectual property may be purchased by individuals with troubling and opaque connections to Chinese officials and even former officials of the Chinese Communist Party, or CCP.
This is just one example of a disturbing trend that is happening across this nation as companies and Americans continue to struggle amid the COVID-19 pandemic, and a key example for why Congress must pass H.R. 6706.
GE Research, Niskayuna, New York, has been awarded a $14,313,300 cost contract, including options, for the Defense Advanced Research Projects Agency’s Atmospheric Water Extraction (AWE) program. In Phase 1 of the program, GE Research proposes to develop and select promising water extraction materials. The key objective will be to fabricate an Air2Water prototype device for the production of potable water that will be powered by readily-available fuel and builds directly from pioneering sorbent materials for water harvesting from desert air. Work will be performed in Niskayuna, New York (77%); Berkeley, California (18%); Chicago, Illinois (3%); and Mobile, Alabama (2%), with an estimated completion date for Phase 1 of November 2022. Fiscal 2020 research, development, test and evaluation funds in the amount of $858,975 are being obligated at time of award. The Defense Advanced Research Projects Agency, Arlington, Virginia, is the contracting activity (HR001121C0020).
Cica azerii ar fi capturat peste 500 de vehicule si piese de artilerie in Nagorno. Au si pus poza cu trenuri care le transporta spre Azerbaidjan.
Noi avem 500 de blindate functionale in toate armata?
30DX (30FFM) – o noua clasa de fregate japoneze, arata bine.
Doua deja au fost lansate dintr-un total de 22 planificate. Japonezii se misca destul de bine, vor sa construiasca cate doua pe an. https://en.wikipedia.org/wiki/30DX_frigate
Program de guvernare pnl https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/11/PNL_PROGRAM_DE_GUVERNARE_2020-2024-BT.pdf
Pe la pagina 325/340, aflăm că pe următorii 4 ani știm ce vom face. Nimic nou. Poate vom începe și alte programe în afara corvetelor, bateriilor de coastă, al treilea batalion de Himars ( deci 2 au fost plătite), 2 programe pentru Soim, camioane, și vom aloca bani la Acttm/MAPN pentru cyber cbrn și UAV… Abia acum își propun să aloce…trist.
Vom mai avea surprize plăcute? Își lasă o portiță în program, dar eu sper ceva la shorad/vshorad și tbt atât. Încă odată, trist program pe partea asta.
Stie cineva mai multe amanunte? https://www.globalsecurity.org/military/library/news/2020/11/mil-201120-nato02.htm?_m=3n%2e002a%2e2930%2edm0ao0emxj%2e2pi3 adaugat de ADMIN:
NATO Allies Canada and Romania and NATO partner Australia joined the Maritime Unmanned Systems Initiative on 20 November 2020. The Maritime Unmanned Systems Initiative aims to strengthen the ability of navies to operate in a multinational context above, on, and under the water, in an increasingly complex maritime domain.
Maritime Unmanned Systems Initiative now has 17 members: Canada, Romania and Australia, as well as Belgium, Denmark, France, Germany, Greece, Italy, the Netherlands, Norway, Poland, Portugal, Spain, Turkey, the United Kingdom and the United States.
ASTER-30 + RAM pe corvetele pt. Qatar 🙂
„The armament package include a 76/62 mm Multi-Feeding Super Rapido main calibre gun and a 16-cell VLS (identified by Naval News as two 8-cell Naval Group A50 systems) for surface-to air missile in the bow area. The VLSs are to operate MBDA Aster 30 Block 1 munitions, according to MBDA press statement released with contract award as part of the MBDA SAAM-ESD missile system including a C2 suite and working together with the ship’s 3D multi-function radar. Naval News has identified the latter as the Leonardo Grand Kronos Naval AESA radar positioned on top of the main mast similarly to the SAAM-ESD family of systems installed on board Italian and foreign navies’ vessels. The ship is also equipped as showed by empty canisters for two 4-cell launchers for MM40 Exocet Block 3 anti-ship missiles positioned amidship between the two funnels and self-defense weapons and the anti-torpedo decoy launchers.
The corvette also features a close in weapon system (CIWS) based on RAM Mk 49 guided missile launcher on top of the hangar with a 21-cell for the RAM missiles, of which the QNEF has acquired the RAM Block 2 version. Inner-layer protection against both conventional and asymmetric air and surface threats is provided by two Leonardo Marlin-WS 30 mm remote controlled gun systems as identified by Naval News and positioned on both side of the ship.”
„Proiectul prevede demararea lucrărilor pentru un drum de mare viteză pe traseul Vama Petea , Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava. Termenul de execuție al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a legii.
Lucrările de construcție la Autostrada Nordului ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2021.”
„În urmă cu doi ani, a fost adoptat proiectul Autostrăzii Unirii care ar urma să lege Tărgu Mureș de Iași. De la adoptarea legii, autoritățile nu au depășit încă etapa studiilor de fezabilitate.
În Parlament se mai află și proiectul Autostrăzii Sudului care leagă Capitala de Lugoj.”
Foarte interessant reportajul rusesc (comentarii si subtitluri în englezà) despre T-50/Su-57. Bun, e fàcut de rusi, dar sunt foarte multe detalii vizuale.
„…scafandrii noștri au văzut cum e construită noua corveta egipteană, particularitatiele construcției de sub waterlinie le-au discutat dupa pe litoral”
Mama lor de faraoni o sa le vanda toate secretele
faina chestie, bravo egiptenilor. Dupa asta ar trebui ca NATO sa le bage cateva ciuble.
Dupa chestia asta ar trebui sa ne permita daca e sa continuam cu contractul pentru corvete, ca sa schimbam toata configuratia fata de egipteni. Sper ca electronicele nu le-au aprins si lasat pe mana rusilor, desi ce poate fi sigur la faza asta?
Chiar sunt curios…
Oooo , ce misto …Au avut timp rusii sa studieze barcuta . Nu stiu cum ne-am incurcat noi cu frantujii astia…mai deunazi construiau nave pentru rusi . Ar trebui anulat contractul . De unde stim ca astia nu au dat totul pe goarna ..Ai dracului arabitoi . Intodeauna au jucat la doua capete .
Mda, deci este posibil ca puncte slabe ale corvetei Gowind sa devina cunoscute prietenilor rusi. Incep sa le dau dreptate celor care vorbesc de anularea licitatie si revenirea la Sigma. Mie personal imi place Gowind dar atunci cand adversarul are posibilitatea s-o obseve indeaproape si in detaliu mi se cam pune un nod in gat.
Lucrul asta se va intampla cu orice nava ne-am lua, egiptenii doar le-au usurat treaba rusilor.
In plus, ca sa ne dam seama de ce vor masura rusii, e de vazut ce tip de exercitii vor desfasura. Sunt convins ca nici egiptenii n-au dat chiar totul pe tava, cum ar fi mijloacele de razboi electronic, ca sa dau un exemplu facil.
Dar sigur a fost un Kilo pe acolo sa masoare semnatura acustica a navei egiptene. Totusi, ale noastre vor avea diesel-electric nu doar diesel.
Corect!
In plus nu am semnat inca contractul si mai putem detaila unele dotari pe care nu le au egiptenii. Si apoi, contractul se poate amenda in timp, in functie de situatie si cerintele MAPN.
Apoi, navele livrate tarilor non partenere Nato s-ar putea sa aiba o alta configuratie in ce priveste tehnica (sigur in afara de „shape” si alte chestiini comune), iar astea nu vor fi pupate de rusi prea curand … Probabil ca egiptenii sunt in curs de noi achizitii militare de la rusi si au oferit un anumit avantaj rusilor pentru jocul de sah (in general). Eu unul sunt convins ca egiptenii mai intai au cerut voie si apoi au venit la MN ca sa aiba o intalnire „prietenoasa” cu vecinii nostri. In ziua de azi nu faci greseli, mai ales ca folosesc tehnica militara europeana si americana la greu.
Occidentul a avut de-a lungul timpului acelasi „approach” – vezi tancuri, S300 + (poate chiar S400 de la turci), aviatia sovietica si mai nou cea ruseasca,elicoptere, sistemele de rachete sol/sol, sol/aer, politici, tehnologii, materia prima samd
Eu unul nu asi trepida de furie, Nato stie sa-si protejeze interesele si sunt sigur ca si francezii, chiar daca exista indoieli in ce priveste apropierea lor de rusi. E suficient sa ne uitam la confruntarea Greco/Turca – francezii nu au avut asolut nici un dubiu sa intervina direct – la fel in Libia. Insa ce i-a impiedicat sa intervina direct a fost tratatul Nato. Altfel, turcii o luau in bot urat de tot cu toate submarinele/fregatele/corvetele so dotarile lor.
Sigur, nu putem indeparta indoelile generate de confuziile comunicarilor lor in general, insa de departe nu sunt prosti! Noi chiar ne dorim armamentul si capabilitatile lor… chiar foarte mult! Corect?
eu zic ca iti faci iluzii,eu tind sa cred ca agenturile straine CIA si statu’ paralel SIE se coalizara sa buleasca programul de achizitii militare a lu’ dragnea facut pe baza de spaga ,samp-t cangi ,racheti di coasta cangi , curveti cangi ,si asa ne treziram noi ca venira ce isi dorea unchii si matusili si tatii ,sa vina americanii cu dotari di tati
wtf!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! nu mai au nevoie muscalii de spioni le-au dat idiotii astia tot ce le trebuia
sa-si ia curveta si sa si-o bage in dos domnu macrou
Nu trebuie sa fim suparati pe francezi. Stiam de la inceput ca au vandut corvete catre Egipt (NB la momentul in care s-a facut caietul de sarcini) si se stia ca Egiptul este si cu, si cu….. Si nu ar fi fost mare problema, daca desteptii nostri ar fi cerut armament si senzori personalizati. Macar ca avem propulsia ai diesel electrica. Dar, scuze, vorbesc ca si cum am avea corvetele…. 🙁 .
Stiu ca suna ciudat si este off topic, dar avand in vedere pregatirea si modul de gandire a persoanelor ce frecventeaza acest site, am zis ca poate ar fi interesant de vazut rezultatul unui poll cu intrebarea: „Tinand cont de informatiile actuale legate de evolutia celor mai avansate variante de vaccin anti-Covid , daca maine ar fi disponibil unul dintre acestea, v-ati vaccina? „
„În ceea ce privește o posibilă viitoare comandă din partea României, pentru începerea producției, rămâne valabilă și cifra de 16 elicoptere?
Georges Durdilly: Airbus nu impune României această condiție – comanzi 16 elicoptere și începem producția!…dar pentru a fi sustenabil, comanda minimă trebuie să fie de 16 elicoptere. Această comandă ne va permite să operăm transferul de tehnologie și know how-, să angajăm personalul de care avem nevoie și să îl instruim.”
Astia chiar nu se lasa si vor comanda minima de 16 elicoptere, asta sa fi fost si motivul pentru care nu au participat la licitatia MAI? Sau vor o comanda doar de la MApN?
la licitatia de la MAI nu a participat NIMENI! Pentru ca nu se putea incadra nimeni. A fost in presa acum cateva luni. Cauta si tu inainte sa iti dai cu parerea!
Dupa ce scoate porumbelul ca o sa fie o linie de asamblare iH225M nu fabrica, o da cu Romania o sa devina producator de elicoptere.
Dupa el : „modelul H215M, acesta este un elicopter multirol de atac, versatil, din categoria mediu-greu , care a fost testat în luptă”
Autobuzul ala e elicopter de atac.
Un dobitoc, ne ia de prosti si de lumea a treia.
Sper sa ia Black Hawk si MAI si MAPn.
Si boul asta sa isi bage elicopterul de atac undeva si sa plece sa ne lase in pace.
Cu H215 de atac a incurcat borcanele.
Mai jos spune ca ofera pentru rolul asta H-145M, cum au oferit si la unguri si sarbi, care au si luat. La sarbi H145M inlocuieste Gazelle.
„Pentru elicoptere de atac, luând de asemenea în calcul o viitoare extindere a parteneriatului cu IAR, Airbus propune soluția cea mai bună și mai eficientă din punct de vedere al costului – H145M, un elicopter de luptă modern”
Vezi si dictonul lor: „Italy is Sea”; Aviatia lor e ok, terestru cine sa-i invadeze? iar marina ramane sa o actualizeze…la noi e cam invers…Aviatia varza – deci prioritatile 1,2,3, Terestru – jale – iar Marina – gaura neagra…
Ajutati-ma si pe mine cu o chestie, eu nu-mi amintesc (zahar din Coca-Cola si pizza): a postat cineva / s-a discutat vreodata pe aici de vreun S-Tank…dotat si cu turela de 30 mm si cu AT? 😀
Asa, asa??Merg fain cu testoasa plata suedeza initiala! Ce pacat ca n-au continuat si au mers pe Leo 2 produs local. Testoasa lor se simtea foarte bine in padure fiind experta in ambuscada?Dedicatie sovietskii armia!?
„Trebuie precizat faptul că lansatoarele HIMARS au o bătaie de aproximativ 300 de kilometri, ceea ce înseamnă că acestea pot lovi ținte din Crimeea, în special din Sevastopol, care se află în partea de sud-vest a peninsulei.”
Cum anume face HIMARS chestia asta? De la Sulina? 🙂
Aia 300 de km oare sunt distanta maxima sau pot fi si 300+? Intrebarea e retorica, dar nu m-ar surprinde daca Sevastopol poate fi atins chiar de la capul Midia.
Sunt convins ca stiu mai bine ca noi care sunt distantele intre litoralul romanesc si Crimeea. In plus HIMARS la ora actuala nu poate vana nave (inca), deci tintele exercitiului au fost terestre. Cel mai probabil Crimeea si Transnistria
The NATO alliance survived four years of U.S. President Donald Trump due largely to strong congressional support and cleaver leadership by Secretary General Jens Stoltenberg. After the bell ringing and fireworks end in European capitals to welcome President-elect Joe Biden, the alliance will need to realize that it can not go back to business as usual. The world has moved on during those four years and the alliance will need to continue to rejuvenate in order to remain relevant. https://www.defensenews.com/opinion/commentary/2020/11/24/four-factors-to-consider-in-keeping-nato-relevant/
Si alde „fireworks” in London de 5 Noiembrie, au fost pentru Guy Fawkes Night (pentru cei care nu stiu despre el….ala cu masca Anonymous)…nu pentru „president-elect Biden”. Cred ca articolul a fost scris de Mircea Geoana, inca are cosmaruri din 2009.
In urma cu ceva vreme au fost cateva articole in presa internationala facand referire la faptul ca un avion american de detectie a submarinelor rusesti a avut o traiectorie foarte precisa in ce priveste locatia submarina a rusilor la momentul dat (parca a fost in Pacific).
Eu cred ca deja au dezvoltat si experimentat tehnologia, si de fapt in momentul asta americanii au o idee foarte precisa in ce priveste locatia adversarilor, inclusiv a chineziilor
Doar o parere
Altfel, e un concept bestial!
Tocmai ți-au zis ăștia de la Tass ca au livrat primul grup propulsor, crezi ca mint? Clasa Grigorovich nu mai construiesc ca nu au motoare, Gorshkov au 3 terminate, 5 in construcție din 15 planificate, probabil o sa le pună pânze după capul tău. Ești asa un nevinovat încrezut ca aproape mi-e mila de tine..
Sa fim seriosi – n-au decis nimic, au discutat doar detalii si planul de extindere pentru fiecare baza in parte.
Deciziile au fost luata cu luni in urma (vazi toate stirile a vremea respectiva) si presa a duduit ca atare … https://www.caleaeuropeana.ro/ministerul-apararii-nationale-cere-aprobarea-parlamentului-pentru-transformarea-bazei-militare-mihail-kogalniceanu-in-cea-mai-mare-baza-a-nato-din-europa-de-est/ https://romania.europalibera.org/a/punctul-strategic-al-nato-campia-turzii-de-ce-baga-sua-banii–baza-aeriana-de-langa-cluj/30724262.html
Nu stiu cum a aparut stirea cu titlul asta in presa, insa e evident ca titlul nu reflecta realitatea.
De ceva buna vreme (ani) am observat un „common pathway” la titlurile stirilor romanesti, in care o persoana da titlul stirii cu „burtica lui cutare creste si o sa nasca in curand – (sa le dea Dumnezeu sanatate) dupa care scrie de investitiile in aparare, pe care nu le cunoaste absolut deloc … Iar altii copiaza (cum e cazul de fata) si uite asa avem decizii de extindere luate de ofiteri …Nu intru in amanunte cum/ce si de cine se poate aproba ca ma ia durerea de cap!
Apropo, persoana care scrie de burtici si alte chestii trebuie sa dispara din mediul on line, iar oameni tineri ar trebui sa-i i-a locul, oameni instruiti … Ori macar sa stea la burtici!
a nu are rost sa discutam despre astia din presa,multi sunt redusi mintali ,titlul e de noaptea mintii,nu militarii romani si americani decid asa ceva,ce se chinuie amaratii astia sa scoata in evidenta e faptul ca in ultima perioada ,au fost tot felul de vizite din partea inaltilor functionari din armata pt a trece la etapa practica a celor decise in urma vizitelor lui Johannis in State.UN lucru e cat se poate de clar,Romania va deveni elementul cel mai important pe flancul e SUD ESt al Nato si ca in strategia americana,noi si polonezii reprezentam singurele tari din zona in care SUA va investi,atat militar cat si economic.
Are cineva vreo idee Ce de intampla cu cei 2% promisi apararii?
Cei 35% pt inzestrare vor fi fost cheltuiti pana la sfarsit de an sau ii iau inapoi…???
Ca si plata Nu vrajeli sau armament platit doar Iveco imi vine in cap,si poate F16 alea 5 din Portugalia ,restul Patriot,Piranha 5 erau deja platite care au venit …..Deci unde s a dus 1-2 miliarde € pt inzestrare???
La Craiova Nu s a platit nimic inca,JLTV doar PDF momentan,la fel si NSM,corvetele in tribunale ?♂️,de Shorad/VShorad tot voteaza prin psrlament,ba 21,bs 27 de barerii….sa ia si 15 ….numai sa ia draq ceva pana la sfarsit de an,o plata extra pt Patriot /Himars macar sa faca
A scazut PIB au scazut si cei 2%. Bugetul aparatii, subtiat cu 2 mld (din care 1.5 la achizitii) reprezinta 2.07% din ultima estimare de PIB. % de achizitii devine 30% in loc de 35% buget initial. Sa vedem daca ii cheltuie si pe astia. La Octombrie cheltuisera 3.5mld RON din 6.4mld (ultima varianta de buget).
„Vrem ca UK să fie un lider mondial în energia prin fuziune și să capitalizeze potențialul ei uimitor de sursă curată de energie care ar putea dura sute de ani”, a declarat Amanda Solloway, ministrul științei din UK. „Alimentarea dispozitivului MAST este un moment de reper în acest experiment național de fuziune și ne duce cu un pas mai aproape de obiectivul de a construi prima centrală energetică de fuziune din UK până în 2040”.
Ne intrebam ca Romania incotro acum cateva zile. Pai uite aici: https://www.youtube.com/watch?v=JVkqDAP7gAk Bravo PNL iara demonstrati ca sunteti dobitoci.
„Ai trudit visand,ani de zile copile
Sa obtii ce altu’ ia, într-o zi pe pile.”
Cantautorii Ombladon si Raku – Egali din nastere
Dati-mi voi va rog stimati colegi, pentru cei care nu au avut rabdare sa ia clipul la purecat. Un baiat, din familie nevoiasa munceste pe branci, vinde ziare in timpul facultatii ca nu avea bani de mai nimic si termina facultatea. Ajunge pe un post de inginer debutant la Tg Mures. In 13 ani, plecand de la inginer debutant trece prin toate treptele profesionale si ajunge director al instutiei ocupand postul prin concurs, fara numire deci. Nu este membru al unui partid politic si nu a fost niciodata.
Vin niste ciucalai de la Bucuresti si il forteaza sa isi dea demisia cu amenintari si tot felul de nemernicii. Pun in loc un mare intelighent care pe langa lipitor de afise a mai vandut si aparate de cafea. Biznis serios ce mai, un adevart liberal-deschizator-de-drumuri.
Omul isi varsa supararea pe facebook si vin baietii de la recorder. Si incepe taraboiul, fix inainte de alegeri. Ca daca esti prost, la liberali ma refer, ai si momente propice in care sa fi prost gen cateva zile inainte de alegeri.
Omul asta raspunde de baraje printre altele, dupa incendii hai si cu o inundatie, nu?
Intrebarea ramane, ca aici nu-i mai vorba de partide ci de methne vechi „rumane”: cum bai frate sa nu ardem ca sobolanii prin cluburi si spitale, sau naiba stie ce catastrofe ne mai pasc, cand pui astfel de oameni in functii la nici o luna dupa ce tot din cauza incompetentei au murit oameni arsi (iara!!!!!).
Ciucalaii aia 2 (de fapt toti cei implicati), trebuie sa fie cercetati penal, pentru abuz in serviciu si amenintari. Cum ‘zda ma-tii, TU care esti pus sa faci controale, tocmai ca legea sa fie respectata sa faci asa ceva?
Marius, daca iei dedicatii, din partea mea, intreaba-i de tezaur. Si de actele complete de la NKVD in legatura cu prizonierii romani de razboi. Sti tu aia „disparuti”.
Jegurile alea au fost intotdeauna bune la a rasuci si amesteca faptele/realitatea/istoria… Orice spui/declari ei pot sa intoarca impotriva ta spre a le servi propriilor interese.
Tare mi-ar placea sa mai vad un val de revolutii prin republicile federatiei lu peste… Sa vina noile generati de chinezi ultra-nationalisti si sa le-o dea la gioale in Siberia, scapam de un drac si apare altul dar macar aia sunt la mama naibii pe alt continent.
„Bogdan Botezatu a tranșat problema: „Ca români n-am stat noi foarte bine niciodată la capitolul hacking. Avem, într-adevăr, criminalitate informatică, dar cea mai mare parte din ea este criminalitate informatică de rang inferior; oameni care cumpără cărți de credit de pe internet, scriu datele pe carduri goale și le trimit în Statele Unite ale Americii ca să scoată alți băieți bani din bancomate. Sau operează rețele de phishing, înșelătorii cu carduri, numere de telefon, cartele SIM. Toate acestea intră la criminalitate, dar nu e cybercrime state of the art, să spui că sunt hackeri români care dezvoltă amenințări informatice sau descoperă vulnerabilități și le exploatează. Sunt cel mult găinării ce fac ai noștri”, a explicat Bogdan.”
Inca o data – cum de ei pot si noi nu?
In ultimul an, eu unul am observat atat de multe initiative ucrainene in ce priveste cercetarea si inovarea incat imi vine greu sa inteleg unde ne aflam noi. Suntem atat de absenti… Saur 3 e tot ce putem oferi MAPN? Nici nu ma mir de ce au respins oferta!
Unde sunt industrile de profil? Unde sunt sidicatele romanesti care plang mereu ca nu au de lucru? Ca nu au investitii? Unde este inovarea romaneasca? Ce fac oamenii astia platiti bine sa reprezinte industria si mai ales masa lucratoare? Pana la urma care e rolul sindicatelor in Romania?
Mai baieti, cu ce veniti in fata in afara de plangeri? Va rog sa va explicati existenta, cum ajutati cercetarea si inovatia romaneasca! Va rog inca o data sa va explicati existenta!
Foarte probabil ca eu unul nu inteleg foarte bine care va este rolul, dar altfel va rog sa-i lasati pe altii sa reprezinte industria de profil si sa mearga inainte!
Oameni tineri, deschisi si capabili! Restul (cu tot respectl), e timpul de pensionare, e timpul sa va bucurati de copii si nepoti, sa va bucurati de familie… E timpul sa va retrageti si sa-i lasati pe altii sa mearga inainte. Evident, nu inainte de a va impartasi cunostintele cu cei ce va vor urma si pana la urma sa-i multumiti lui Dumnezeu pentu tot ce v-a oferit!
.Lasat-ii pe cei tineri sa ne reprezinte si sa decida!
Altfel, asteptam noua generatie …
Va rog sa plecati – indiferent de pozitia sociala, bucurati-va de familie…
@Gabrielus, esti intr-o mare confuzie!
Saur3 nu e produsul industriei de profil ci o colaborare cu ACTTM (MAPN) pentru ceea ce s-a numit ulterior proiectul TBT 8×8, exact pe cerintele armatei. Si nu i s-au alocat nici macar 2 milioane de euro in toti anii in care s-a ajuns de la proiectarea pana la testarea solutiei de protectie la Jegalia.
Daca te referi la Saur1 si Saur2, alea au fost finantate in mare parte din resursele financiare firave ale Automecanica, cu o parte din banii de salar ai oamenilor care mai lucrau acolo.
Si, oricat de aberant ti s-ar parea, inclusiv sindicatele s-au implicat pentru a obtine produsele si a le promova la vanzare.
Au facut asta intr-o perioada in care statul roman le dadea banii de salar cu intarzieri de cateva luni sau cand MApN-ul (tot statul roman) le platea lucrarile uneori abia la sfarsitul anului… sau cand aveau chef politicienii care faceau bugetele.
Si in toti anii astia, statul roman, proprietar si al Automecanica si celorlalte intreprinderi de la Romarm pri Min. Economiei, nu a alocat bani pentru retehnologizare si nici nu le-a permis sa deschida posturi ca sa angajeze tineri acolo unde aveau personal imbatranit care trebuia sa plece la pensie. Pe masura ce plecau, statul reducea treptat din posturi. Iar cand au deschis in final cateva, acum cativa ani, au oferit salarii de mizerie.
Deci sa compari produse dezvoltate cu cateva sute de mii de euro cu tot cu doua demonstratoare cu programele de dezvoltare de la altii de sute de milioane de euro imi pare extrem de naiv.
La banii dati pe dezvoltarile respective, transportoarele respective au iesit foarte OK ca si performante. Ca nu erau ce vroia MApN, desi au fost produse imbunatatite derivate din cele operate de MApN, e alta discutie.
Si apoi atat la Saur1 cat si Saur2 a fost sabotat exportul. Saur1 a fost construit pentru export in Irak, dar afacerea a cazut din cauza unor corupti din ministerele noastre si apoi irakienii au luat de la ucraineni.
1.) Saur 2 a fost oferit ca si contracandidat la Piranha IIIC, cand dupa primele cateva zeci importate, restul de cateva sute de Piranha trebuiau produse in tara la Moreni. Dar oferta Saur2 nu a fost primita de MAPN. A durat ani de zile de rugaminti pana ce Saur 2 a fost acceptat in teste de MApN si omologat, fiind refuzat pe motiv de protectie care se dorea nivel 3 STANAG de baza. Doar ca Piranha IIIC care intre timp incepuse sa fie achizitionat pe motiv de desfasurare in Afganistan, avea protectie de baza similara si a fost luat fara kit-ul antimina, deci nu au iesit cu ele din baze in patrulare. A, si cica trebuia sa atinga 120km/h pe drum drept. Pentru a raspunde noilor cerinte (TBT8x8 Saur 3) ar fi fost nevoie de un al treilea prototip, pentru care Moreni nu mai avea fonduri. Culmea, nici Piranha 5 nu atinge viteza aia si nu e nici amfibiu, cum erau cerintele respective.
2.) Subestimezi capacitatea de lobby a corporatiilor straine. Saur 2, prezent in poligon la o tragere cu mitraliera .50 cal de pe Piranha IIIC, nu a fost lasat sa traga demonstrativ folosind turela de conceptie romaneasca, desi tot uzina ar fi platit munitia, nu MAPN.
3.) Uzinele romanesti nu au avut capacitate de dezvoltare proprie, lucrand cu diverse institute de proiectare in perioada comunista. Dupa 1990 au fost separate iar mare parte dintre institutele de proiectare au fost inchise. Moreni a produs inainte sub licenta, deci este exceptional ca au reusit sa dezvolte singuri linia Saur, pe langa fondurile foarte reduse.
4.) Cat despre aia batrani care trebuie sa plece sa va lase pe voi, astia tineri, te-ai intrebat vreodata cum e cu varsta de pensionare, cu necesitatile de angajare ale marilor investitori sau cum generatii tinere reduse sub 150.000 nou/nascuti pe an le vor inlocui pe cele care se apropie de pensie si care era de 300-500.000 nou nascuti/an? Cum le veti asigura pensia? Statul roman nu ii va lasa sa plece. Apropos, de ani buni se chinuiau sa angajeze tineri in industria de aparare.
5.) Deci singura sansa e ca voi astia tineri (ca eu nu ma mai consider asa tanar) sa faceti ceva in afara de meseria de politician, vanzator sau paznic, e sa va angajati la o corporatie straina, care o sa va dea de lucru cat o sa aibe interese local, dupa care o sa plece. Iar voi sa incercati sa va angajati la alta sau poate chiar sa va reprofilati ca meserie.
Deci, mult succes va doresc!
punctul 5 marius e in mare parte de ce suntem asa de inapoi ,pt ca multi oameni de piata muncii nu gandesc asa, pt ca eu in 20 si ceva de ani de munca trebuie sa iau contractele de munca la rand sa le numar ca sa mai stiu pe unde am fost angajat ,pt ca nu intotdeaunda din varii motive reusesti sa muncesti in capitalism cativa ani la o singura firma ,nici unde sunt angajat acum nu stiu daca o sa muncesc urmatorii 3-4 ani de zile ,pt ca intotdeauna va exista un competitor atat ca forta de munca cat si ca firma si nu intotdeauna se pastreaza conditiile de munca si salarizarea si sincer nu am nici o nesiguranta in privinta asta pt ca zicerea aia cu :”Meseria e bratara de aur ” chiar e adevarata
Interesant! Cu exceptia helo medevac, celelalte 2 BH pot fi echipate in configuratie gunship, ceea ce reprezinta un mare plus pentru operatiunile de cercetare.
Legat si de ce zicea ambasadorul american zilele trecute, vad ca exercitiile anticipeaza achizitia de BH. Sa fie primit!:)
Oricum prezenta BH in configuratie gunship pe MK este de bun augur.
poate n-ar fi rau ca patrirahia in vremurile astea tulburi sa indemne poporu credincios la rugaciune si cainta,
faptu ca tara a fost in genunchi in 40 si in 89 nu a fost un lucru prea rau,
ne-a facut sa vedem unde suntem de fapt,
dar la arhiepiscopia de la malu marii e din nou mare bairam,
ca acolo nu ajunge nici o lege,
aia e, chiar si-asa,
o fi poate de la apropierea fata de biserica rusa, distanta mai mika fata de teritoriu rusesc
pt necunoscutori, ma simt obligat a sublinia ca in fata CEDO in cauza Pastorul cel Bun impotriva României atât biserica de carton cat si statu de mucava rumân au aratat ca biserica este total separată de stat si are propriile reguli,
asa ca statu nu are nici un drept in biserica
preotii au castigat prima data http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2018/12/Sindicatul-Pastorul-cel-Bun-impotriva-Romaniei-rez..pdf
dar au pierdut in fata marii camere cu ajutoru statului de mucava ruman https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22display%22:[%220%22],%22languageisocode%22:[%22RUM%22],%22appno%22:[%222330/09%22],%22documentcollectionid2%22:[%22GRANDCHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-142127%22]}
recent, purtatoru de cuvant de la patrarhie spune cu predicat ca ei nu-l mai pot tine in frau pe ala de la malu marii si sa intervina guvernu,
io nu ami inteleg nimik, pai daca esti biserica separata de stat ca asa ai spus la CEDO, dupa cativa ani te razgandersti si ceri statului sa intervina,
Se falsifica istoria. SI nu stiu de ce ..
– Nu mentioneaza ca la podul Decebal ( TM) armata a tras. 12 militari cu 2 ofiteri. Pozitia era, 1 tanc si un TAB care blocau podul..Ofiteri au fost avansati in grade dupa 91.
– Nu se mentioneaza ca la Arad sau prins 2 rusi civili, dotati cu pistoale Macarov, apoi sa primit ordin sa fie transportanti cu escorta la Bucuresti…( 25 dec).
– de reteaua R nu apare nici o vorba…
Sunt curios daca anchetatorii vor vrea sa ii indentifice si pe cei care au dat spaga sa isi cumpere permisele. Normal ar fi ca toate acele permise sa fie anulate iar posesorii lor sa suporte consecintele legale pt dare de mita. Sunt un real pericol public pe sosele daca sunt lasati in pace. Deci pentru asta platim pensii speciale, sa stea politia cu spaga de milioane in galeti si ligheane. RUSINE
Deci consorțiul european care produce elicopterele militare NH 90 a semnat cu agenția NATO NAHEMA ( agenția care se ocupa de elicoptere militare ) un contract pentru 31 elicoptere NH 90 în varianta navala multirol . Adică transport , antisub, antinava.
Cost = 2,7 miliarde euro ( nu se plătește TVA la achiziții militare. Doar în RO se cere așa ceva )
Beneficiar al contractului , marina germana. Așa din 2025 vor înlocui elicopterele SEA LYNK cu NH 90 (MRFH) SEA TIEGR.
But the crashes raise serious questions over the acquisition of these fighter jets for $991 million. Experts speculate that India may not buy more MiG-29k or even MiG-35 for the IAF. They say the better options for India are Rafale fighter jets or F-18.
Adevarul e ca doar F-18 mai lipsea din ghiveciul indian. Pe de alta parte, daca rata de disponibilitate de acolo e adevarata, portavionul indian e in gurul gol.
Decizia logica ar fi sa cumpere Rafale naval. Daca ne uitam la dimensiuni si greutate sunt destul de similare cu Mig29K, deci portavioanele nu ar avea nevoie de mari modificari probabil
Nu te agita, era o ironie, și mie îmi pare bine că l-au preluat și au comenzi….
Cât mai multe le urez !
Asemenea șantierelor Brăila si Tulcea….competiția face bine….
Știu, Dane, că era o ironie…
Tocmai de aia, mă bucur că le merge și că exporta ceva și județul ăla, cu plus valoare adăugată.
De s-ar putea privatiza și SN Mangalia, fostul militar…
Mă bucur și pentru Brăila, Tulcea și Galați, și plâng după potențialul irosit al SN Constanța.
Supărarea mea vine din alta epocă, aia in care holenderii ne-au facut foarte mult rău , iar noi am stat cuminți la locul nostru , pentru ca asa era ordinul .
Voi , astia mai mici nu puteti intelege .
Poate ca vreodată acele momente vor deveni publice …
E cam la fel cu bombardamentul american din 4 aprilie 1944 .
Acum americanii sunt cei mai buni aliați …
Americanii aia s-au trezit cu o declarație de război de la un stat mic de prin sud-estul Europei. Vreo 6-8 luni nici nu au reacționat la ea, asta așa, că să înțelegi cat de important a fost momentul pentru ei.
Și ulterior au început să ne bombardeze…
Iar unul ii acuza peste câteva zeci de ani de asta.
E bine că acum ne sunt aliați.
Cu Olanda ai o obsesie.
Priam – nu are cu Olanda, sau nu doar cu Olanda, probabil n-ai prea fost atent la toate postarile. Ii uraste pe toti „din zona”, si pe europeni in general (acum imi dau seama ca asta presupune ca pe noi nu ne considera europeni). Acum vad ca si cu americanii are ceva. Si oricum, tu asta mic (ca si mine bineinteles) nu poti intelege adevarul suprem detinut doar de putinii initiati. Asadar nu e vorba despre faptul ca n-ai aflat inca, sau nu poti cauta acum sa te informezi, ci doar de faptul ca nu ai capacitatea de a intelege (asta doar asa, ca sa justific de ce am zis „initiati” si nu norocosi sau cunoscatori).
totusi intelege cineva ce rau ne-au facut odata si odata hollendarii? Marturisesc ca nu am inteles, desi presupun ca se refera la Schengen? ca alt moment de interactiune nu am avut
Probabil e suparat pe contrele informative NATO/Olanda-Romania de pina in 89, pe cum be-at exploatat olandezii Duca ‘89, pe Secretarul General NATO Dirk Stikker, pe prostia aia cu Constanta vs Rotterdam, pe Schengen. Nu stiu. Poate ne lamureste.
Orice comunist care se respectă urăște cu elan muncitoresc Olanda, pen’că i-ai bătut pe ruși, la Euro, în 1988…
Van Basten a dat un gol din întoarcere..
There are some rumors that another exercise will be held by the end of the year, where they will shoot with the M-84AS1 tank indirectly at the target.
Does that mean they will use the tank as artillery? What do you think?
Nu mai putin de 15 companii si asocieri de firme din Europa, China si Turcia au depus oferte la cea mai mare licitatie de autostrada din Romania de pana acum: peste 1 miliard de euro pentru lotul 3 din A1 Sibiu – Pitesti.
Cei 37,4 km de la Tigveni la Cornetu contin primul si cel mai lung tunel montan care va fi construit in Romania – tunelul cu galerie dubla de 1,7 km de la Poiana. Contractul, cu o durata de proiectare si executie de minim 57 de luni si maxim 77 de luni prevede, pe langa tunel, si realizarea a 48 de poduri si viaducte de autostrada, un ecoduct, doua noduri rutiere si numeroase alte lucrari.
Eu pot doar sa visez ca se va realiza, deja porțiunea de la Boita la Tălmaciu e in lucru și progresele sunt masive.
E adevărat că lotul scos acum la licitație e cel mai dificil, dar macar se întâmplă, amintiti-va de ping-pongul din vremea guvernului Ponta, cu Pitești-Sibiu vs. Ploiești-Brasov.
Following #Azerbaijan’s regaining control of territories occupied by #Armenia since 1993, Azeri army stumbled upon a craft shop where Armenians manufactured “ancient” #khachkars to later place them throughout #NagornoKarabakh to claim they have lived there for thou. of years
Nu m-ar mira ca si altii sa fi facut smenuri d-astea… China, Rusia, etc…
Vezi care era teritoriul locuit de armeni in antichitate, vezi regatul lui Tigranes, regatul armean al Ciliciei si alte formatiuni statale armene pana la invazia triburilor turcesti. Dupa aceea mai vorbim de fake-uri. Pe cand armenii aveau statalitatea lor inclusiv pe teritoriul actual al Azerbadjanului stramosii azerilor isi pasteau caprele pe la est de Marea Caspica. Eu inteleg trendul anti armean din cauza aliantei lor cu Rusia dar nu trebuie sa inghitim tot ce clameaza niste nostalgici dupa imperii islamice in proximitatea noastra.
29 de A/B-uri pentru 100 de milioane?
Oare cate din ele mai sunt un stare să zboare, că aia le iau pentru simularea unor atacuri… Și cât de mult influențează electronică israeliană de pe ele?
Ce durata de viață iar mai avea celulele alea și motoarele? Îmi amintesc de dealul căzut cu Croația, 12 aparate cu revizii făcute și electronică la zi, pentru 500 de milioane…
De acord cu ce spui tu, le-au zburat intens, și nu că să facă politie aeriană cu ele. Și nu ma gândeam la noi, tocmai pentru că au electronică proprietară.
42 de milioane/ buc. pentru niste aparate revitalizate de ei vs. 3.4 milioane/buc pentru aparate vândute că junk, dar de care aia de le-au luat mai cred că le pot zbura, macar unele….
Opinia e una, contra-argumentația alta 😉
Adică cum ar veni articolul zice de ex că Armenia are 8 Su-30SM și opinează că Rusia nu i-a lăsat pe armeni să le folosească.
Dar realitatea este că sînt numai 4 livrate și mai mult ca sigur neoperaționalizate în cele 9 luni pînă la începutul războiului.
E atunci corectă opinia că Rusia a servit victoria AZ & TK pe tavă?
Dacă datele/informațiile pe care îți construiești argumentația sînt incorecte, sînt concluziile potrivite?
Lasand deoparte erorile despre aviatia armeana, este corecta concluzia ca lipsa de pe cer a aviatiei de vanatoare armene a umflat succesul dronelor? Este.
Este corecta analiza tacticilor azere de taiere a comunicatiilor din spatele liniilor armene care a permis artileriei si unitatilor azere sa toace apararea armeana metodic? Este.
Este corecta aprecierea ca rolul dronelor turcesti a fost supraevaluat si ca tehnica israeliana respectiv sistemele Lora si Harop au avut o contributie consistenta la succesul azer? Este.
Este corecta observatia ca apararea AA armeana era depasita tehnic in fata dronelor azere? Ca sistemele radar nu erau ootimizate pentru tinte mai mici si lente ca dronele? Ca MANPAD-urile sunt ineficace contra dronelor? Este.
Este corecta opinia potrivit careia armatele europene trebuie sa-si revizuiasca tacticile si politica de inzestrare? Ca statele mai sarace (ca Romania) ar avea aceeasi soarta ca armata armeana intr-un conflict de tipul asta? Este. Restul discutiei cu rolul Rusiei si cate TB2 a dat jos Krasuka conteaza mai putin in cazul invatamintelor trase din articol.
Sondaje nerelevante… Câți cunosc doctrinele partidelor? Câți au citit macar un program? Și care să aibă capacitatea intelectuală despre cat de realizabil ar fi un astfel de program… Săraca țară! In epoca fake news și a pseudointeligentei… Cu atâtea resurse media împotriva noastră! Iar acum nici școala nu se mai face!
Cu toata cresterea asta a numarului de cazuri COVID19, este vremea de lockdown? Se merita sa tii deschis doar pentru a nu supara lumea de alegeri, sau va fi un efect invers, neluand masuri o sa ti-o incasezi la vot? Ce ziceti?
La mine la serviciu, s-a revenit la măsurile din starea de urgență. De fapt, măsurile sunt ceva mai restrictive decât cele din perioada de urgență.
În rest, cred că nu se va mai vorbi despre lockdown general. Poate va mai fi ceva zonal, în rest, ținând de responsabilitatea fiecăruia dintre noi cât, unde, cu cine socializeaza.
Sunt niște articole în această săptămână, referitoare la faptul că virusul a suferit niște mutații, în sensul creșterii contagiozitatii, și cu o scădere ușoară a letalitatii. Partea proastă este că nu avem încă un vaccin, și nici o molecula de medicament despre care putem spune sigur că omoară virusul. Astea ar fi singurele chestii care ne-ar scăpa cu adevărat de pacostea asta.
https://www.bbc.com/news/health-51665497
Cei care au avut Covid-19 au sapte luni de imunitate. Daca in astea sapte luni se mai intalnesc odata cu virusul,corpul invata sa elimine total aceasta amenintare.Stiti cum e sa ai Covid? Mai usor de 10 ori decat o gripa! 80% nici macar nu stiu ca au avut covid. Il poti confunda cu o raceala banala dusa pe picioare. Sa-i inchida in case numai pe cei care n-au avut. Sau care vor sa stea in case. Deja suntem la faza la care se face imunizarea de turma.Sunt foarte multi care nu se testeaza si il au.Cei care si-au castigat imunitatea naturala sa putem sa traim normal.Sa se faca o notificare sau sa poti dovedi sau cu un certificat.Noi de ce sa mai stam inchisi? Oricum mastile acelea nu te protejeaza iar noi clar nu mai suntem purtatori.
In umila mea părere personala gândesc că :indiferent de alegeri sau cine este la putere (PSD,PNL ,USR,UDMR ,etc,etc) poporul este destul de iritat și halucinant de prost informat ,de către autoritățile incapabile și incompetente . (guvernul actual este total pe lângă situație și dă impresia că nici nu caută soluții cu adevărat ) Un lockdown ar fi posibil ,dar sa fie luat ,cu gândul către cetățeni …nu către interesele de partid … Oug-uri, fara temei legal,date peste noapte sau alte vrajeli de genul nu cred că mai pot fi tolerate,într-un stat de ,drept . Indiferent de câștigătorii viitoarelor alegeri ,este clar că așa cum s-a procedat până acum ….nu se mai poate …. ! Este necesar un pachet de legi clare și constituționale …este nevoie urgenta de un plan economic ( in sprijinul cetatenilor și al firmelor lovite puternic de aceasta criză ,și nu numai …) ,sustenabil și ft,ft bine pus la punct … Toate partidele de guvernământ să-și asume răspunderea (cu capul) pentru faptele și deciziile lor (luate pe ,perioada pandemiei ) …..!
Situati nu este asa de dramatica cu 15000 de cazuri pe zi la 10milioane de locuitori…deci ar cam fi 30000pe zi.Eu zic sa se termine alegerile apoi va fi coerenta momentan la butoane sunt tot psd-istii.ex-daca deschid scolile si se imbolnaveste un singur elev <<criminalii de la pnl))-daca inchid scolile criminalii de la pnl lasa copii fara scoala.
https://www.armyrecognition.com/defense_news_october_2020_global_security_army_industry/nasams_air_defense_missile_system_officially_handed_over_to_lithuanian_armed_forces.amp.html
Cam 2 ani durează de la a dori până la a avea.
La noi cât mai durează până semnam naibii ceva? Sau apărăm patriot cu hawk și osa.. Tu-i mama masii de Pilon de stabilitate și furnizor de securitate ce suntem.
Da, procesele alea pentru corvete cât mama lor mai durează? Cum e cu celeritatea la ele?
pai nu poti anunta pana nu semnezi contractul iar ca sa semnezi contractul trebuie sa bugetezi iar ca sa bugetezi trebuie sa ai buget aprobat iar anul asta nu ai prevazute asa ceva in buget iar pt la anul trebuie intai sa astepti alegerile din 6 Decembrie 2020 sa vezi cine formeaza guvernul si dupa ce buget aloca si pt ce, deci pana prin Martie 2021 nu o sa existe anunturi cu achizitii noi
Corvetele sunt bugetate. Nu poți derula o achiziție publica daca nu ai asigurata finanțarea.
Doamne ferește de încă un an al marinei!!! … Pe de altă parte, prefer cu determinare… Cineva care știe ce vrea și de unde sa ia…
https://youtu.be/jcBkvr_PGaY
foarte probabil cu ce sa bugetat la corvete la sfarsitul anului se platesc niste rate la himars sau patriot sau camioane ca sa cheltuim aproape 2 %
https://www.dcbusiness.ro/ru-ii-la-un-pas-de-crearea-super-soldatului-dotari-rupte-parca-din-jocurile-video_621454.html
Progrese reale sau propaganda iar?
Citeste la ce concluzie au ajuns specialistii din ucraina in legatura cu calitatea UAVurilor rusesti capturate. Asta e situatia reala in Rusia. Restul e teatru de prost gust pentru propria populatie.
Nu reușesc să înțeleg legislația împotriva COVID 19.
Un exemplu.
Două comune de lângă orașelul în care locuiesc, sunt în carantină.Totuși ,elevii care învață în oraș și cei care vin la serviciu, au dreptul să intre în oraș.
În aceste condiții ,mai putem vorbi de o reală carantină?
Nu. Carantina conform definiției este o măsură de restrictionare complete a dreptului de a circula a unei populații potențial infectate. La noi, și nu numai, din cauza faptului că economia e în scădere, se încearcă aplicarea unei măsuri parțiale de carantinare, te lasă la serviciu, școală, magazine, farmacie, etc… cu riscul asumat de menținere a unui nivel (cât mai scăzut se speră) de infectare, astfel încât sistemul medical să nu intre în colaps. In final încearcă să temporizeze rata de infectare, o să vedem cu ce succes.
Un minut de reculegere va fi observat în toate scolile din Grecia, luni 3 noiembrie, în omagiu profesorului francez Samuel Patty, decapitat de un musulman cecen a càrui familie a obtinut azil politic în Franta.
Si în Franta s-a decretat acelasi lucru pentru luni, dar mà îndoiesc cà va fi respectat (practic 30 % din elevii „francezi” sunt de provenientà africano-arabà sau alte tàri musulmane)
https://twitter.com/GreceHebdo/status/1322212414436347909
franța trăiește în capcana perfectă,singuri au construit-o și s-au vârât in ea.
Ca si Anglia, Suedia,Germania…
https://umbrela-strategica.ro/mapn-explica-de-ce-a-anulat-licitatia-pentru-siml-mbda-nu-a-mai-dorit-continuarea/
No, se iveste sansa ca programul F22 sa fie reactivat? Poate chiar imbunatatit? Deocamdata sunt rumours, dar sa vedem ce stiri oficiale vin.
https://umbrela-strategica.ro/administratia-trump-ar-fi-aprobat-vanzarea-de-avioane-de-vanatoare-f-22-raptor-catre-israel-presa/
Prostii. Este o lege federalà care interzice exportul lui F-22. Numai Congresul (Camera reprezentantilor + Senatul) poate anula/modifica aceastà lege, fàrà sà mai vorbim cà linia de productie si asamblare a dispàrut.
https://www.bbc.com/news/world-asia-india-54759863
mama prostilor e mereu gestanta!
???
o fi văzut reclama la emag…
@MariusZgureanu Ce facusi bre ai ajuns pe aici https://www.youtube.com/watch?v=zFhfRMfEdGE
Ochiul Moscovei este ager 🙂
Ce mă intrigă este faptul că Rusia a mizat pe alianțe cu vecinii noștri împotriva noastră, planul medieval de împărțire a influenței prin preluarea Moldovei și cedarea Transilvaniei pt unguri ca populație interesată, sau intervenția prin care ne-a pedepsit retrocedând Cadrilaterul Bulgariei și niciodată nu a jucat o relație cinstită direct cu noi. Deci NATO este o oportunitate istorica pt noi.
” planul medieval de împărțire a influenței ”
Dude.. ai spus-o cu gura ta. Nu mai suntem in Ev Mediu si rusii pot sa-si ia adio de la testamentu lu’ ‘Petru cel Mic’.
Actuala conjunctura geopolica, din fericire, ne e favorabila. Daca nu profitam de ea, suntem niste tampiti.
Am ajuns in situatia in care ne vor altii binele (ca au interese si ei, evident), cu forta, si ma repet, trebuie sa profitam de asta, ca a 2-a oara americanii nu vin.
ps: petrolu o ia in jos la greu (again), adio mother russia…
retrocedarea cadrilaterului a fost facuta la ordinul lui hitler.bulgaria a fost si va fi un land german mai ales ca si acum ei nu mai au banca nationala ci consiliul fiscal german.
de la Europa Libera mi se trage, si nu numai 🙂
ai grije cum bei ceaiul….
doar facut acasa 🙂
Bravo Mariuse si vorba lu’ Psycho, grija mare.
https://youtu.be/JVok2X8mTuM
Mare adevăr. Daca nu a mers pe lei și pe dolari merge și pe ruble… Scuzați sunt beat, a fost sărbătoare . Hâc
https://youtu.be/bA2iMhXBwdA
de la chinezi
„pac pac, bun bum”
https://youtu.be/2jd9p9T7gac
Ma intreb cum l-au mai extras pe Dodon din transportorul pe care l-a condus ca abia l-au indesat acolo. O fi taiat blindajul cu aparate de sudura?
Vorba unui coleg moldovean de peste Prut ”Cap de por nare ce cauta la prezidentiale a dovedit ce piele poarta,,
Mulțumesc!
https://m.facebook.com/photo.php?fbid=3419457554798601&set=a.392040597540327&type=3&theater
să moară dujmanii dă supărare???
a tunat,fulgerat si adunat in ministerul ăsta…de la șef de post la mani-vela totul este o glumă proastă acolo.
Daca vin cu o astfel de poza acasa, patesc ca Dinamo, recte ma bate toata lumea: nevasta, verii mei, nevasta iara, vecinii…
in urmatoarea carantina ghici ce muzica o sa difuzeze la statiile masinilor de politie??ce mândru e tipul din dreapta,chiar si-a tras pozitie….
Baune cultura din astia, dar vorba ta, se vede pe fata lor onoarea de a fi in proximitatea limbricului cantecaci.
Ca roacker cu state vechi, detest profund acesta mizerie denumita pompos „muzica” si acesti „artisti”.
Nu doresc sa se publice comentariul decât după încheierea alegerilor din Moldova … Deși toți stiu
Trădarea e la ordinea zilei
https://www.army.mil/article/240311/ai_software_prototype_expedites_army_sensor_shooter_capabilities
ce dezvolta unii
Nu stiu dacà s-a povestit, dar Grecia urmeazà sà primeascà 20 F-35A dintre care 6 din lotul destinat initial Turciei.
Tot în 2021, primele 6 Rafale.
Rafale si F-35 în aceeasi aviatie, cine si-ar fi închipuit. Si culmea e cà s-ar completa foarte bine.
https://www.meta-defense.fr/2020/10/28/la-grece-devrait-recevoir-20-f35a-dont-6-initialement-construits-pour-la-turquie
Mai povestesc cum Grecia va lua dualismos submarine 214 suplimentare si cà SUA a întàrit colaborarea military si facilitàtile de finantare pentru Grecia.
e articol pregatit.
„Si culmea e cà s-ar completa foarte bine.”
Cum? Ca sa nu fiu rau, recunosc, nu sunt specialist..
… iar vecini lor de peste Egee umbla după piloți cu experiență pe F16 https://eurasiantimes.com/breaking-pakistani-air-force-pilots-flying-turkish-f-16-jets-as-erdogan-attempts-to-fill-the-coup-void-reports/
https://tass.ru/proisshestviya/9825573
Schimb de focuri in Cecenia intre OMON (forte speciale ale politiei) si SOBR, tot speciali dar ai gărzii naționale a Rusiei. Un militar si un civil au fost uciși.
Cat au băut nu se spune in articol.
Not so SOBR, eh?
ba dam tss!
https://m.defenseromania.ro/japonia-a-selectat-principalul-contractor-pentru-viitorul-avion-f-x_606122.html
cine o fi facut Zero ?
Sistemul AA per care ar trebui să-l primească sârbii anul viitor.
O copie chinezească a S75-Dvina (e văzut ca maxim un echivalent al Hawk).
Sârbii au comandat anul acesta 3 baterii.
*Părere personală: nimic impresionant, o copie a unui sistem vechi și fără capabilități anti-rachetă.
https://en.m.wikipedia.org/wiki/KS-1_(missile)
E bun pentru necesitatile si posibilitatile Serbiei. Impreuna cu una bucata Pantsir si Mistral, eu zic ca ii ti pe croati si albanezi la respect.
Se poate sa fie niste surprize aici, pt. ca tovarasii chinezi sunt mai capabili ca rusii pe partea de cercetare. De bani, nu mai vorbim…
China e peste Rusia din majoritate punctelor de vedere, nu numai militar, dar crezi ca le fac o surpriza la sarbi si le dau ceva mai bun sau mai ,,mult” decat au platit si decat scrie in contract?
@ZALMOXIS,
China, precum Rusia, are variante ale sistemelor „de export” (adică „castrate”). Iar KS-3 e varianta „de export” a „Volhovului” șurubărit prin „reverse engineering”. Deci neimpresionant!
@Luci,
De ce ar trebui ca sârbii să țină „la respect” Croația și Albania (state NATO)?
Pe lângă faptul că croații au o armată foarte bine echipată, mai modernă decât a sârbilor (Bradley, PzH2000, Patria AMV, JLTV, drone israeliene etc), sârbii oriunde se uită, cu excepția Bosniei și a Kosovo, văd doar NATO: Croația, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria, România, Ungaria. Deci, nu sunt în măsura să țină pe cineva „la respect” în regiune.
@ Stark
Ma refeream la faptul ca sunt peste cele rusesti, chiar de export fiind.
@ZALMOXIS,
Ah, aici posibil să ai dreptate. Chinezii le-au cam luat fața rușilor în ceea ce privește electronica (ei au mai asimilat și produse occidentale, superioare celor rusești).
Ai dreptate, ma refeream asa de unu vs unu ca si idee, sarbii fiind singuri nu prea sunt relevanti dpdv militar sau politic. Rusia e departe si trebuie sa strabata multe tari UE si NATO terestru sau aerian ca sa trimita ceva ajutor relevant acolo.
https://ziare.com/politica/dezbatere/politica-internationala-este-una-dintre-preocuparile-romanilor-care-au-intotdeauna-solutii-de-problemele-globale-1641294
E ceva ce noi nu stim inca? Parca nu s-au dat inca hotararile definitive in toate procesele care erau in desfasurare.
https://militaryleak.com/2020/11/02/naval-group-awarded-e1-2-billion-contract-to-gowind-corvettes-to-romanian-navy/
Stiu ca e Ruseasca da arata bine si ca dizain dar si ca fabricatie, oare nu omputea sa punem mana pe planuri…https://www.youtube.com/watch?v=SnyK5TKDNa8
si astia au luat tehnologie de la Iveco si altii care au mai fost in evaluari pe acolo.
https://twitter.com/COIN_V2/status/1323283895773777922
Ii macelaresc pe armeni de le sar fulgii. Armenii ar trebui sa-si schimbe tactica imediat, sa ia notite de la vietnamezi si talibani.
In caz de suprematie (nu superioritate) aeriana a inamicului, te ingropi cat mai adanc…Sapat retele de tuneluri subterane, bagat acolo catel, purcel, tunuri, mortiere ce poate fi carat cu carca si razboi de gherila.
Tehnica ce nu poate fi bagata in pesteri si vagauni o bagi naibii in aglomerari urbane, in case, in gropi de gunoi si ii atragi pe inamici in lupte urbane costisitoare. Asa nu mai merge cu urletul subofiterilor „Aviatie inamica, Culcat!”
Te culci si iti pica drept in freza bomba.
Nu merge asa in NK, conteaza foarte mult cine ocupa teritoriul pt iitoarele negocieri de pace. Pana acum armenii au torpilat toate negocierile tocmai cand se putea ajunge la decizie. Acum probabil regreta ca au respins acordul de la Paris (Armenia pastreaza NK si coridorul Lacin si se retrage din districtele azere ocupate) pt ca realitatea din teren arata altfel acum.
Si daca nu ai observat, transeele si gropile nu prea ajuta, rachetele sunt foarte precise
@Dinu,
„Acum probabil regreta ca au respins acordul de la Paris (Armenia pastreaza NK si coridorul Lacin si se retrage din districtele azere ocupate)”
______________________________________________
La asta mă gândeam și eu. Pentru ei era maxim ce puteau obține în condițiile unei inferiorități militare evidente.
Probabil au sperat că îi vor ajuta rușii să contrabalanseze dar s-au cam „țepuit”. Acordul de la Paris era cel mai bun compromis pentru ambele părți și ar fi scutit multe pierderi de vieți omenești…
Nu m-ai inteles…Nu am zis transee si buncare…AM zis TUNELURI SUBTERANE…Sa ia cartita de la metroul nostru si sa sape…E munte, tine tunelul, nu loess ca in sudul Ro.
Nu pot sa atraga inamicul in luptele urbane pentru ca nu au orașe. Șușa – 4000 populație, Lachin – 2000, Stepanakert are 50 mii dar, doar n-o sa cedeze toata țara pe care ei o consideră a lor ca sa lupte in capitala.
Asa vor ramane fara tineri in curand si cand vor trebui sa apere Stepanakert o vor face cu babe si mosi.
De unde isi procura China carnea de porc si de ce…
https://nacla.org/mexico-pork-industry
China is mining gold in Colombia
https://nacla.org/news/2020/05/05/coronavirus-and-colombian-countryside-espanol
AUSTRIA – 6 locatii in Wiena au fost atacate de teroristi. Dupa sunet pare ca fanaticii aveau ak 47.
https://youtu.be/RJCRjSlmrNk
sărbătorile vine,sărbătorile vine !!
Individul se pare că era născut și crescut în Austria, de origine din Balcani (etnic albanez din Macedonia).
ouch!
https://militaryleak.com/2020/10/27/bombardier-stops-delivery-of-engines-used-on-turkish-combat-drones/?amp
https://m.youtube.com/watch?v=wr-drjTqpLg
pentru mani-vela și ministerul de resort,fără număr la girofare !
Nimic despre religion of piss si multikulti austriac, aia deja numara decedatii diversificati ?
fuck,a murit si regele carnatilor in rusia…
La multi ani VM!
La multi ani acestei arme exceptionale a armatei romane.
Si cu al 4-lea elicopter ce s-a facut? A fost dauna totala cand a fost rasturnat de furtuna? Sau urmeaza sa il aduca separat? In articol se spune doar ca a fost avariat.
https://www.hotnews.ro/stiri-defense-24393557-foto-cele-trei-elicoptere-iar-330-puma-trimise-romania-mali-revenit-tara-bordul-unui-avion-antonov-14.htm
e in investigatii la IAR.
Ministrul de externe italian propune un „Patriot Act” à l’européenne
https://www.lorientlejour.com/article/1239333/le-chef-de-la-diplomatie-italienne-propose-un-patriot-act-europeen.html
„Austriacul” (fiindcà era nàscut în Austria) care s-a „dezlàntuit” la Viena este de originà albanezà (familie originarà din Macedonia (de Nord)).
Fusese condamnat la 22 luni închisoare (fàcute doar 8) pentru cà a încercat sà se ducà în „statul islamic”. Pânà la urmà „executat” de politia austriacà.
Election Day in SUA. Majoritatea sondajelor dau castigatori pe Harris – Biden, cu 54% la 46%. Dar se pare ca multi alegatori ai lui Trump se tem sa-si dezvaluie opiniile, ramane de vazut cat de multi. Se apreciaza ca cel mai important „battleground state” este Pennsylvania, unde s-ar putea sa apara acuzatii de frauda electorala.
Incredibila încrâncenarea fanilor ambelor tabere …din afara US (inclusiv România) 🙂
Pe rețele sociale, peste tot.
Se pare că nimeni nu înțelege că oricine ar câștiga nu e „sfârșitul lumii” iar „America” merge mai departe la fel … 🙂
de acord.
La multi ani VM!
Astazi am gasit acest minunat articol.
https://alephnews.ro/guvern/mapn-are-trust-de-presa-dar-scrie-despre-mircea-lucescu-si-meciurile-de-rugby-cheltuielile-depasesc-1-milion-de-euro-anual/
hopa…noi tipam de ani de zile despreTRUST si tāietorii de frunze la câini de acolo.neamuri ,trantori si atarnatori cu functii si grade pe umar pregatiti sa iasa la pensie militara.
ceva mai devreme am intrat site-ul celor de la /T R U S T/ . Oamenii nici macar nu au pagini, tre’ sa iei la rand toate subiectele(de la dragobete, PENSII MILITARE, VA INTEREASAZA, etc.) ca sa poti citi un articol mai vechi de o saptamana.
Au uitat sa aminteasca momentele culturale cu poezie si tot tacamul care desigur fac parte din specificul militar. Ultima data cand am urmarit Pro Patria trei sferturi din stiri erau despre evenimente culturale si doar un sfert despre domeniul militar si al tehnicii de lupta. Cine ii vede isi face impresia ca avem o armata de taurasi Fernando.
Ferdinand
Pe vremea cand eram bididiu vechiul desen animat era cu Fernando. In filmul nou este Ferdinand intr-adevar. Totusi pentru mine referints este primul.
Totusi ai dreptate si primul era tot cu Ferdinand. Nu-mi dau seama de ce am ramas cu Fernando in minte.
https://youtu.be/4J_27JL6B7o
don’t forget the *interviu plictisitor, plin de limba de lemn, de 22 minute cu *
https://newsweek.ro/investigatii/exclusiv-fortele-pentru-operatii-speciale-ale-armatei-vor-fi-inzestrate-cu-blindate-oshkosh-jltv
Cam într-o notă tendențioasă articolul… Tocmai publicații pentru care războiul din NK practic nu există (cum nu a existat nici cel din Ucraina) vorbesc despre achizițiile militare destul de tendențios. Asta înseamnă să nu vezi în jurul tău/în regiune.
@Stark
„Cam într-o notă tendențioasă articolul..”
Il cheama Zoltan (ca sa fiu rautacios).
Deci Zoltan, insinueaza, in mod vadit rauvoitor, ca dupa intotoarcerea lui Ciuca din US, cumparam JLTV. Adica, cineva de prin guvernu americanesc, i-a soptit lu’ nea’ Ciuca la ureche, ca tre’ sa ia musaai JLTV.
Spre ciuda lui Zoltan, le luam si fara licitatie.
So…?
„…le luam si fara licitatie.”
Pentru că e musai și trebuiau „ieri” iar licitația s-ar fi intins pe 2-3 ani cu toate procedurile/contestatiile?
O „mașinuță” care a trecut prin tot procesul de selecție în US e foarte bună și pentru Ro, zic eu 🙂
PS: nu are nici o legătură numele domnului ziarist, stai chill. Și ce dacă îl cheamă Zoltan? (până să comentezi tu, eu nici nu observasem autorul).
” nu are nici o legătură numele domnului ziarist, stai chill. Și ce dacă îl cheamă Zoltan? ”
Hahahah.
Evident era o gluma. Daca-l chema Decebal era acelasi lucru 🙂
O platformă interesantă cu mult potențial. Iar banii cheltuiți sunt o nimica toată pt noi.
Poți s-o folosești în apărare, atac, suport, ISR, EW, îi atașezi un mortier sau un mic howitzer sau poate niște rachete AA.
Păi, e o platformă nouă, abia selectată, după o competiție acerbă, care s-a întins pe mai mulți ani.
E ca și cum am fi luat Humwee în 1987.
JLTV cu sistemul (prototip) „vshorad” de la Boieng arată bestial, apropo 🙂
Este exact stirea pe care am postat-o si noi ieri, o sa actualizez articolul.
Interesant cum Newsweek are acces la o Nota de fundamentare clasificata… Cineva din MAPN da pe goarna la presa, dar nu pare sa deranjeze pe nimeni de acolo…
Pai presa aia e din cercul intim…cerc din care voi nu faceti parte, nu aveti certificat ORNIS…ah, stai trebuie sa fiti strungari ca sa obtineti acel certificat…Tough luck, baieti. Sunteti supracalificati pentru a primi certificat ORNIS. 🙂
Si acum intrebare: newsweek nu pericliteaza siguranta nationala asa cum o face RuMil cand publica documente clasificate de pe gugal?
Ca am impresia ca newsweek nu a luat de pe gugal nota… zic si eu.
Mai baieti, c-asa-i in tenis: pentru unii muma, pentru altii ciuma…
Buna achizitia!
https://www.defenseromania.ro/premierul-ludovic-orban-vizita-oficiala-in-israel-drona-hermes-prezentata-oficialilor-romani-foto-video_606163.html
Taiwanul tot cumpara „flecusete”…
– 6 MS-110 Recce Pods;
– 135 AGM-84H Standoff Land Attack Missile Expanded Response (SLAM-ER);
– 11 High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS) M142 Launchers;
– 100 Harpoon Coastal Defense Systems (HCDS).
https://www.dsca.mil/major-arms-sales/archive-date/202010
Pai, tocmai „flecuștețe” din astea cam fac diferența în ziua de azi, în caz de ceva 🙂
Sunt de admirat taiwanezii. Au si cap, au si bani. Sunt un exemplu de buna practica. Păcat ca nu avem deschisa o reprezentanta comerciala cu ei, cum au altii
+ ceva maruntis: 4 drone MQ Reaper
https://m.defenseromania.ro/in-ciuda-amenin-arilor-chinei-sua-vor-vinde-drone-mq-9-reaper-catre-taiwan_606175.html
Okay, Fort Bragg, okay..
https://youtu.be/5OA8UJ8KHko
* Cred ca toata lumea trebuie sa se apuce de „stiinta micromotoarelor”
https://southfront.org/photographs-surface-of-irans-mysterious-missile-358-was-it-already-used/
** Turcii se pare ca au inteles 🙂
https://www.tei.com.tr/en/products/tei-tj90-turbojet-engine
https://www.dsca.mil/press-media/major-arms-sales/romania-f-16-modernization-and-logistics-support
a aparut si pe paginile rumanesti
https://ziare.com/stiri/eveniment/romania-plateste-175-milioane-dolari-pentru-modernizarea-avioanelor-f-16-1641761
intrebare intrebatoare,
nu erau mai ieftine 20 de grippen noi decat f16 ab mlu care trebuie luate la pila si nu sti la ce pret vei ajunge in final,
povestea cu daca dai bani banii pe jafuri third hand nato se obliga sa ne asigure apararea este din aceiasi gama cu cumpararea fregatelor de nastase la suprapret cu smenu aferent a fost pretu intrarii in nato
norok cu parchetu jeneral care n-a reusit nici o ancheta cu fregatele
https://www.youtube.com/watch?v=BrdBUw_TEKg&feature=emb_title
editat* de Razvan Mihaeanu – reclama…smechera la Catmobile
In SUA, cateva state au oprit numararea voturilor, pe motiv ca asteapta inca 2 – 3 zile sa vina prin posta.
Configuratia actuala a voturilor il favorizeaza pe Trump, probabil cu 272 la 264, daca am numarat corect…
Gresit. Daca voturile prin corespondenta au fost stampilate cu data de 3 noiembrie si ajung pana pe data 6 noiembrie vor fi numarate. Nimeni nu a oprit numaratoarea.
deocamdata este bideu-trumpescu: 243-214 , biden pare ca se duce spre victorie….
„publicăm astăzi, fără alte comentarii, pentru ca nu cumva să ”alterăm” detaliile tehnice ale unei astfel de operațiuni, partea din raportul contrainformativ care se referă la ”aspecte neconforme din derularea procedurii și contractul de achiziție pentru TBT Piranha 5”.
https://www.national.ro/dezvaluiri/document-raportul-care-arunca-in-aer-ministerul-apararii-701344.html
Am citit articolul și am aruncat o privire pe site. Cam dubios site-ul.
https://www.navalnews.com/naval-news/2020/11/analysis-155mm-wheeled-mobile-howitzers-could-become-anti-ship-artillery/
Că tot se laudă ai noștri că vor să facem și noi echipament militar… încă sper să avem și noi niște ATROM că tot ne avem bine cu Israel.
bateriile de coasta, cal. 130mm, inca sunt folosite la rusi.
https://www.defenseworld.net/news/28243/Indonesia_Wants_F_35_Jets__But_US_Pushing_F_16s_or_F_A_18s_Instead#.X6L_WmmxXqs
Nu știu dacă pur și simplu e un refuz mai elegant sau e ceva tactic/geo-strategic dar americanii le-au spus indonezienilor că pt F35 lista de așteptare e de 9 ani și că trebuie mai întâi să aibă avioane de generație 4 și 4.5 (ei având deja F16 C/D) și că ar trebui să cumpere mai întâi niște F16 block 70/72 de exemplu.
Sau doar cel mai mare stat musulman, asa ca, stai si mai cugeti daca le dai sau nu F35.
Oricum e doar opinia mea.
Dupa momentul istoric cu „chinezoaica” mai avem inca unul ;
Moment istoric pentru finanțele României: În 2021, salariile bugetarilor + pensiile vor depăși, în premieră, veniturile fiscale ale țării 3 nov 2020 https://cursdeguvernare.ro/moment-istoric-pentru-finantele-romaniei-in-2021-salariile-bugetarilor-pensiile-vor-depasi-in-premiera-toate-veniturile-fiscale-ale-tarii.html
despre cum ne taiem singuri craca de sub picioare.
„MASSIVE FRAUD” Rudy Giuliani Says Major LAWSUITS Will Be Happening
https://www.youtube.com/watch?v=6zb-uzUaCmY
https://www.defenseromania.ro/guvernul-vrea-sa-modernizeze-radarele-fps-117_606189.html
https://www.g4media.ro/cum-au-ratat-serviciile-secrete-din-austria-oprirea-teroristului-din-centrul-vienei-penetrate-de-rusi-decuplate-de-la-colaborarea-cu-partenerii-occidentali-zguduite-de-scandaluri-de-coruptie.html
Ok deci nimic… muahahah de ce nu ma mira !? https://www.defenseromania.ro/romania-i-elbit-nu-au-demarat-negocierile-pentru-drone-ciuca-orice-producator-e-o-varianta_606195.html
P5 se pare ca a trecut testele
https://www.defenseromania.ro/ciuca-piranha-v-testatare-prin-trageri-reale-al-doilea-lot-va-fi-fabricat-de-industria-din-romania_606194.html
„Ok deci nimic..”
Evident ca nimic, pentru ca nimic avem. Nu avem cu ce.
Intai pensii si salarii la bugetari si apoi investitii.
Poate doar cu niste imprumuturi americane la dobanda modica, altfel nu vad nici o iesire.
Sau excedent bugetar… 🙂
Nu stiu ce sa zic …. https://www.defenseromania.ro/romania-va-achizi-iona-250-de-vehicule-dacia-duster-army_606196.html
Veorico, iata-te razbunata …
Incantatie pentru Trump
https://www.youtube.com/watch?v=vyZpJX7Ww0M
Baietii de la Ku Klux Klan sunt copii mici …
https://www.themoscowtimes.com/2020/11/05/russia-moves-to-grant-ex-presidents-lifetime-immunity-from-prosecution-a71959
bravo!!! in sfarsit se realizeaza si asta,nu cred ca exista talhar pe lumea asta sa nu isi doreasca asa ceva!Jos palaria!
La naiba, acum o sa le dea idei hotilor nostri din ’89 incoace…
la noi e mai greu dupa ce s-a intamplat in ultimii 4 ani si mai ales dupa 10 august,s-a cam terminat cu regatul unde hotii se credeau imparati,in schimb mama Rusie devine raiul pe pamant pt borfasi,cu conditia sa ajungi borfasul numero 1!Esti practic in rai!
* Muzeul militar are un nou site 🙂
https://www.muzeulmilitar.ro/
https://www.defenseromania.ro/germania-aproba-achizitionarea-de-avioane-de-lupta-eurofighter_606203.html
Decizii eronate ale „Dumnezeilor” vremii – care bantuiesc si astazi Romania:
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/bancherul-mauriciu-blank-si-tezaurul-romaniei-dar-pentru-dumnezeu-nu-l-trimiteti-in-rusia?utm_source=recomandari
Ne-am scartarit la 10 milioane si la vezi doamne ego-ul Rusiei tariste…Bratianu si Titulescu mari iubitori de rusi – pfua…
Romanii nu au invatat niciodata vorba – nu inventa apa calda daca exista – copiaza si imbunatateste…Sa primesti sfaturi de la un evreu in domeniul financiar si tu ca mare boier sa te p…i cu bolta pe sfatul lui. Asta e valabil si azi, doar trebuie sa vezi ce fac evreii bine, sa iei aminte, sa implementezi si la tine in tara si sa incerci sa imbunatatesti.
„Decizia strămutării tezaurului în Rusia a fost una foarte grea, astfel încât Ionel Brătianu a vrut să ceară și părerea bătrânului bancher evreu Mauriciu Blank (1848–1929), director general al faimoasei bănci Marmorosch Blank, finanţist ce contribuise cu sume însemnate la dezvoltarea industrială și a infrastructurii românești în precedentele patru decenii.
Sfatul lui Blank a fost categoric: „Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale, și vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem tezaurul la Londra”. La argumentul lui Brătianu, cum că tezaurul nostru ar putea fi scufundat de submarinele germane pe parcursul transportului din Norvegia în Anglia, Blank propune soluţia închirierii unor seifuri în băncile norvegiene în care să fie depozitat tezaurul. Brătianu nu se lasă și spune că „rușii s-ar simţi jigniţi dacă am prefera Anglia, ţării lor. Și apoi călătoria tezaurului până la coasta Norvegiei și de acolo cu vaporul spre Londra ar costa ca primă de asigurare vreo zece milioane”.
Bratianu poate fi acuzat de putine si nu ca-i iubea pe rusi. Se pare ca tezaurul a avut si garantia aliatilor nu numai a rusilor.
Dovezi care să sprijine afirmația cu ok-ul, sprijinul aliaților pt transfer tezaur in Rusia? Din articol reiese că englezii îl vroiau la Londra. Aștept dovezi cu francezii susținand transfer la Moscova că sa îi urăsc și mai tare.
Nu sunt de acord. Autorul articolului are in mare parte opinii istorice mediane insa asta ma surprinde.
Am observat in ultima vreme un „trend” de defaimare daca pot spune asa a parintilor marii uniri. Articole fara o farama de proba care indica „documente” din arhiva engleza(oare cum a ajuns acolo autorul) il califica pe Maniu drept „spion”. Acum aflam ca Bratianu este macar autorul moral al pierderii tezaurului Romanesc. Parintii Marii Uniri sunt mai nou atacati nefondat, lucru inacceptabil pentru mine.
In contrabalans apar „spalaturi” ale unor persoane din vremurile respective care au gresit fundamental insa Romania Mare i-a iertat incercand sa scriem o pagina noua a istoriei romanesti impreuna. Nu ma ascund de nume, Patriarhul Miron Cristea a blestemat armata romana cand a intrat in Ardeal. Afirmatia o gasiti in cartea „Polittetea ca arma” de Alexandru Paleologu.
@lt, ai dreptate. Mie mi se pare ca atacurile astea put…. a putinisme
Merci VS. Se poate sa vina din est sau poate unii creeaza stiri cu iz de dan senzationescu in direct sa faca trafic pe site-uri. Nu stiu, dar poate fi si cum zici. Izul rusesc este o varinata de analizat la modul serios, un astfel de narativ nu poate decat sa-i avantajeze pe rusnaci.
Si eu sunt ala care a zis, si o voi spune in continuare istoria nu trebuie romantata, unii au fost doar buni si altii doar rai. Maniu si Bratianu au greselile lor, oameni find, dar in niciun caz nu ar trebui puse asemena acuzatii in seama lor, nefondate, ca unul a pierdut de incapatanat tezaurul si altul ca-i „spion”.
Cu tot respectul, domnule…dar gresiti intr-un singur loc si acela foarte important. Sa lasam misoginismele si cat de tari in ooo sunt barbatii acestei tari si faza cu „Parintii Marii Uniri”.
O singura persoana a decis soarta Tarii si ok-ul pentru Marea Unire – Regina Maria…deci ea este singura entitate (Mama si Tata) a Romaniei Mari, precum Isus este Trinitatea.
Dar spalarile pe creier ale comunistilor si istoria deformata had, hidos de catre toti Iuda asa numiti istorici au dus la aceasta perceptie redusa si diminuata spre zero a rolului hotarator avut de Maiestatea Sa Regina Maria a ROMANIEI.
Fara ea, Bratianu si Maniu plecau cu capul plecat de la negocierile de pace…inca din anticamera. Sunt destule articole pe tema aceasta – presedintele USA si premierul francez nu-l inghiteau pe Bratianu fiindca il credeau incapatanat si cerea prea mult pentru o tara asa mica.
P.S Intr-adevar, ar trebui ca istoricii sa se aplece mai detaliat asupra subiectului tezaurului Romaniei – intrand in arhivele BNR, cele de Stat chiar si cele din capitalele Londra si Paris – sa se termine o data cu miturile si basmele din jurul tezaurului – sa se spuna cu subiect si predicat cine, cum si in ce fel a decis, semnat si si-a asumat predarea tezaurului catre rusi.
Vezi „Tezaurul Romaniei la Moscova”- Editura fundatiei Culturale Magazin Istoric- 1999
@Reis o iei pe aratura cu rolul reginei Maria. In mod real rolul ei in negocierile de la Paris a fost marginal. Negocierile reale cu cutitele pe masa le-a purtat delegatia condusa de Bratianu. Toata stima mea pentru regina noastra care a simtit mai multe pentru tara decat simteau atunci si simt si acum multi romani verzi. Totusi nu-i facem cinste atribuindu-i merite pe care nu le are. Daca tu crezi ca o conversatie si cateva zambete i-au facut pe aliati sa ne recunoasca drepturile esti naiv. Negocierile s-au purtat cu harti, amenintari, cedari si compromisuri din ambele parti si cu armata romana la Budapesta. A fost o activitate istovitoare care a durat cam 1 an. Contrar unor trompete lansate de publicatii gen Historia rolul reginei a fost minor.
La cat de necioplit esti, ca deh…nu ai facut scoala de maici…dar nici sa te interesezi despre subiect inainte de a scrie ineptii/prostii – primul lucru la indemana e Wikipedia in limba engleza nu cea in romana:
Ai si trimiteri catre carti si scrieri pe subiectele pe care le-am expus – Regina Maria, cel mai mare om de stat al Romaniei din timpul celui dintai razboi mondial si Conferinta de pace care a urmat. Cu asta voi defila si voi arunca in fata misoginilor si tuturor care minimizeaza rolul femeilor „MARI” ale acestei tari – (ca sa va dau la temelie – chiar si cele 2 femei care strang bani din donatii pentru ridicarea aripii de oncologie a spitalului Marie Curie si in curand pentru construirea intregului spital intra in categoria femei „MARI” – defilati in continuare cu epave depasite gen Basescu, Ponta, Tariceanu, Ciolacu sau Dragnea)
https://en.wikipedia.org/wiki/Marie_of_Romania
”
.
.
In 1918, Marie vehemently opposed the signing of the Treaty of Bucharest, giving rise to her description as „truly the only man in Romania”.
.
.
Because Ferdinand had refused to sign the Treaty of Bucharest and because Romania had been hostile towards the Central Powers until the end of the war, its place among the winning countries during the Paris Peace Conference was guaranteed.
.
Brătianu’s rigidity, combined with French Prime Minister Georges Clemenceau’s reluctance to overlook Ferdinand’s acceptance of the Treaty of Bucharest led to open conflict and the Romanian delegation left Paris, much to the dismay of the „Big Four”. Hoping to resolve the situation, Saint-Aulaire suggested that Marie should be sent to the conference instead. The Queen was delighted at the prospect.”
Deci? Unde e Bratianu? Ala a cedat si a avocat pentru semnarea Tratatului de la Focsani si pe urma de la Bucuresti.
22 ani mai tarziu, au mai fost „MARI” oameni de stat care in 1940 si-au pus palma in coor si au pasat responsabilitatea apararii tarii in fata ultimatumului sovietic.
@Reis, exagerezi mult cu privire la rolul reginei Maria. Da, a avut si ea un rol, mai ales la netezirea asperitatilor generate de pozitia lui Bratianu, in fapt solicitarile Romaniei.
Nu te supara, dar esti naiv daca crezi ca deciziile stratgice se iau pe ochi frumosi.
Noi am castigat acolo aproape tot ce ne-am propus pt ca aveam in spate o armata bine echipata, antrenata si mai important, gata de lupta. Aliatii nu aveau nimic in zona, doar o armata franceza obosita, pe jumate bolsevizata si care nu dorea sa lupte pt castigurile teritoriale ale altora. De aia nu au facut o miscare ofensiva in fata noastra nici in 1919-20 cand i-am sfidat pe toti tinand Budapesta ocupata.
Adevarul e ca nu aveau ce sa ne faca
Daca ati urmarit u atentie conferinta, ati observat ca cine nu a fost in stare sa-si protejeze cu arma in mana ce a obtinut la conferinta, a luat-o in freza. Cel mai bun exemplu sunt grecii, care au fost vedetele conferintei, printr-un diplomat foarte bun, primul lor ministru Venizelos, dar un strateg prost. Armatele grecesti au fost invinse fara drept de apel in Anatolia si au pierdut tot litoralul. Noi am sters pe jos cu ungurii in timp ce ii tineam la respect si pe rusi, ucraineni si sarbi.
Pt cine doreste exista o carte excelenta, Fauritorii pacii – Margaret MacMillan care trateaza pe larg subiectul si vorbrste si de rolul Reginei si al lui Bratianu
Hei, uite o dezbatere care imi place :), serios. Fiecare a avut rolul sau, dar probabil determinant a fost rolul lui Bratianu din timpul razboiului, facand astfel sa nu fim invinsi de germani si sa terminam cu fruntea sus razboiul. Dupa, au fost negocieri si fiecare a contribuit cum a putut. Pana la urma importanta rolului fiecaruia poate fi o chestiune subiectiva de analiza din parte fiecarui individ. Important este ca atunci, clasa politica a actionat impreuna pentru scopul final. De asemenea, importanta a fost slabiciunea imperiului rus.
Nu exagerez deloc – doar aduc lumina si indreptare asupra personalitatii cea mai reprezentativa pentru istoria Romaniei din secolul 20.
Faptul ca vorbesti de armata, armata aia a fost rupta in fund si ataca in camasi in 1917 – de ce? Nu doar pentru promisiunea de improprietarire dupa razboi ci si pentru Regina Lor pe care o adulau. nici un alt om politic din Romania nu a reusit o asemenea comuniune cu poporul astfel incat acesta sa il aduleze si sa il planga atat de amarnic la trecerea in nefiinta. O straina venita in Romania, a ajuns sa iubeasca la nebunie Tara Asta si poporul , neprecupetind nici un efort in timpul razboiului si nici dupa pentru a-i fi mai bine. Pentru Numele lui Dumnezeu, femeia asta si-a dat INIMA acestei tari. Ce sa mai adaug sa va fac sa cititi si sa vedeti ai alta fata a acestei femei decat cea infierata de catre comunisti si asa zisii republicani?
https://radioromaniacultural.ro/portret-regina-maria-a-romaniei-o-personalitate-de-exceptie-a-istoriei-nationale/
„1917.
Regina Maria e peste tot, pe front. Nu ține seama de tifos, de apa infestată, de condițiile crunte. Vizitează – fără a se vaccina, ”Muribunzii nu au timp de injecțiile noastre – tranșeele. Cere că guste direct din ciorba ostașilor. Trasă, toată, în alb, merge în spitalele de campanie, alină sufletele ciobite, citește rugăciuni soldaților aflați în suferință. Devine ”Mama răniților”. Are un devotament imens, iubește, sincer, eroii. ”Juraseră să reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care încă era al nostru”, notează.”
.
.
„1917.
Noiembrie. 26. După semnarea Armistițiului de la Focșani, cu Puterile Centrale, Regina Maria prinde a se război cu toată lumea: cu Regele Ferdinand, cu Ion I.C.Brătianu, cu Barbu Știrbey. Considera armistițiul un ”angrenaj în care ne-am prins mâna”.
1917.
Regele Ferdinand și guvernul caută o pace separată.
1918.
Este unul dintre cele mai interesante momente ale istoriei noastre. Regina Maria îi înfruntă pe toți: ”A urmat o scenă teribilă, în care i-am spus Regelui că își vinde sufletul și onoarea și, odată cu acestea, o onoarea familiei și țării sale”, spune Majestatea Sa. Îi ia la țintă și pe Brătianu ori Barbu Știrbey: ”Trebuie să ți se spună (n.r. – către Regele Ferdinand) odată că cei din jurul tău te-au prins într-o plasă de dezonoare”…După război, oamenii politici aveau să recunoască, în unanimitate, că ”În acel moment al istoriei, Maria a fost singurul bărbat al României”
.
.
1919.
Februarie. ”Aș vrea să pleci la Paris, să pledezi cauza. Brătianu (n.r. – Ion I.C.Brătianu, prim – ministrul de atunci) nu e băgat în seamă de către cei grei. Tu ai ardoare, entuziasm, țara are nevoie de tine. Ești de acord?” Dialogul are loc în spatele ușilor închise, între ”Nando”, Regele României, și Regina Maria. Unirea e făcută ”de facto”, dar, pentru că semnaserăm o pace separată cu Germania, aliații nu digeraseră asta. Era nevoie de o minte luminată, dar și de o mână forte…
Pe 5 martie 1919, Regina Maria e deja la Paris, unde e în toi faimoasa Conferință de Pace. Pe 6 martie cere audiență la prim – ministrul Franței, Georges Clemenceau, o personalitate imensă.
”Avea o alură deosebită, o adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o doamnă și se impune întotdeauna”, scrie Mordacq, generalul. Pe ceas, întâlnirea trebuie să dureze o jumătate de oră. După 120 de minute, ușile sunt tot încuiate…
Clemenceau e direct:
”Doamnă, uitați că țara dumneavoastră, semnând o pace separată, a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale”…
”Domnule prim-ministru, știți bine că România a fost obligată să semneze pacea din cauza dezertării Rusiei și a izolării în care se găsea la sfârșitul anului 1917”
”Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră!”
”Transilvania până la Tisa și tot Banatul!”
”Dar, doamnă, cereți partea leului!”
”De aceeea, domnule prim-ministru, leoaica se adresează vărului ei, Tigrul” (n.r. – porecla lui Clemenceau).”
https://www.ferratum.ro/regina-maria-intregitoarea-mama-ranitilor
„Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria:
Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituţional într-un element esenţial al vieţii naţionale însăşi.39”
https://familiaregala.ro/istorie/regina-maria
Pun si un link sa-mi sprijin afirmatiile – nu este romanesc:
” The queen’s flamboyant style (hats, veils, brocade and furs) was regularly noted as the paper charted her movements from Paris to London, where she and her daughters stayed in the same Buckingham Palace suite that President Wilson had recently vacated. Punch made Marie’s claims for ‘starving’ Romania front-page news and the Mirror framed her as an anti-Bolshevik feminist pin-up. Marie successfully scored political points for her hungry country, compensating for Romania’s sidelined status at the Conference (deeply unpopular Brătianu was incensed he should have one fewer delegate than Belgium and Serbia). Britain’s First Lord of the Admiralty, Walter Long, declared she had ‘been the most astonishing propagandist he had ever seen’. It is telling that after four years of diplomacy and propaganda in a man’s world, it was Marie who sounded a note of caution: ‘One woman’s word cannot change the face of such big events.’ Perhaps not, but Romania, which doubled in size in the aftermath of the war becoming the fifth biggest country in Europe, could not have hoped for a better ambassador.”
https://www.historytoday.com/miscellanies/romania%E2%80%99s-wartime-queen
Da frumos spus, elegant si politicos. Doar ca, Bratianu nu era suportat ca cerea prea mult la negocieri iar Maria oentru ca cerea aceleasi lucruri marca puncte? Autorii articolului au mici probleme cu logica. Concret care sunt punctelr marcate de regina? La modul general a facut lobby. Ok are contributia ei nici n-am negat asta dar faptic ce avem.
Treaba asta cu simpatiile si antipatiile tine de tabloide si barfe fin culise. In 1919-1920 suntem in plina epoca „realpolitik” in care negocierile se poarta pe interese concrete nu pe simpatii si antipatii sau pe zambete cuceritoare. La noi a contat mult pericolul bolsevic, si faptul implinit cu armata romana dincolo de linia Apusenilor care i-au oferit lui Bratianu niste argumente mult mai solide la negocieri decat argumentele dreptului istoric.
@Anla’shok
Ai apucat cumva să citești Maria, Regina României, Jurnal de război, cele 3 volume?
Nu.
E un jurnal personal, negândit pentru publicare, e extrem de interesant, mai ales versiunea completa, dacă ai ocazia- citește-l!
Sunt multe de zis, vei descoperi o alta fata a Reginei, raportarea fata de familie, oamenii politici, inclusiv relația cu Brătianu…
Da o sa-l caut, m-ai facut curios.
Bun Reis hai ca depsim putin cadrul discutie, si reexplic inca o data ce am scris ca am impresia ca nu m-ai inteles. Discutia era limitata la cei doi, si nu stiu daca are sens sa extrapolam, daca tinem firul academic al discutiei.
In primul rand departe de mine sa exclud pe cineva, cu atat mai putin pe Regina Maria din a-si lua meritele pentru Marea Unire. Eu sunt cel care trebuie sa incep propozitile cu „nu sunt monarhist” ca, tot cu argumente istorice, cred ca am pus intr-o lumina cat se poate de favorabila casa regala a Romaniei, inclusiv pe Carol al II-lea ca nu a gresit doar. Inclusiv in prezent cand afirm cu toata taria: principesa Margareta este cel mai abil ministru de externe al Romaniei.Si repet ce am spus cand i-am luat apararea lui Carol al II-lea, vedeti ca nici succesul nici esecul nu au un singur artizan.
Asadar Regina a avut un merit cert, dar nu putem sa-i atribuim doar un merit ei. Am avut o clasa politica care in momentul astral al Romaniei a stiut sa-si depasasca orgolile, relatine dintre Bratianu si Maniu find nu tocmai bune. Si nu sunt sigurii, fara Pan Halipa spre exemplu nu puteam noi povesti de Romania Mare.
Nu am spus nici ca nu putem sa ne atingem de acesti oameni, ba din contra am zis sa nu romantizam personaje, au greseli categoric ambii insa de la aceste greseli la acuzatile nefondate care li se aduc in mai multe articole care nu au fundament academic si nici stintific e cale lunga.
Se poate chiar sa fi fost discutii cu tezaurul, dar autorul imi prezinta niste certitudini pe care… nu-s. Sa ma pun in locul lui Bratianu in 1916, familia Romanov a sarbatorit 300 de ani de domnie, iar perioada 1878-1917 a fost singura perioada din istorie cand am avut o relatie foarte buna cu ei garantata de cei doi monarhi. Ba mai mult de atat pe principele Carol batranul rege Carol I a incercat sa-l casatoreasca cu Olga Romanov insa nu a fost sa fie: https://kingofromania.com/2017/08/10/the-russian-queen-of-romania-that-almost-was/
In conditile aceste previzunea caderii acestui imperiu era infima, atunci pe ce certitudine se baza Bratianu?
Ca sa o iau pe scurtatura, nu vreau istorie „noua” rescrisa si incetul cu incetul.Nu vreau istore nationalista, vreau sa analizam greselile trecutului dar nu vreau nici acuzatii nefondate doarece minciuna repetata de mai multe ori devine adevar, si sti sigur cine a spus fraza asta.
Problema cu toți oamenii „mari” de stat ai Romaniei, e că la un moment dat li s-a urcat puterea la cap și au vrut să pozeze in tătucii acestei țări. Toți au fost încăpățânați și chiar despotici spre finalul carierei lor, nici unul nu a știut când sa se dea la o parte. Toți acești oameni „mari” ai României de fapt au fost mici, da au știut să se descurce in politica dâmbovițeană chiar balcanica dar la nivel geostrategie, mai mare au gresit. Revenind la regina Maria: ea a adus finețe, prestigiu, tact și acel ” je ne Sais quoi” specific unei femei. Ea a deschis usile, a făcut lobby și a pus la aceeași masă 2 părți care până atunci erau una la minus infinit și cealaltă la plus infinit. Tocmai că sunteți și patron ar trebui să știți ce mult înseamnă lobby-ul și accesul la mari afaceriști intermediat. Pe cont propriu, poate nici de portar nu ați trece. In zilele noastre cu exagerarea de rigoare un astfel de om e Tiriac.
PS. Nu știu franceza, așa că îmi cer scuze daca nu am scris corect.
Da Reis, au gresit dar nu precum ne indica articolul de mai sus. Spre exemplu Bratianu i-a zis Reginei ca daca il mai freaca la cap cu problemele lor dinastice declara in maxim 10 ani republica. In contracarere vine Iorga care mai ca-l baga in locul de origine pentru declaratia asta.
Repet, nu contest nimic cu privire la Regina.
De acord si cu capitalul, sa-i spunem ca afaceristi au ajuns in Romania sa aiba o conotatie negativa.Insa tot cu privire la Carol al II-lea, afacerea Skoda. Concuzia afacerii a fost ca nu sunt suficiente probe sa acuzam pe cineva in afara de cehul ala, drept urmare din acel moment a aparut o uriasa neincredere fata de politica portilor deschise. Carol a contracarat si o mare parte din productia de armament a facut-o prietenul sau Malaxa sustinut financiar de Auschnitt. A facut bine? Sau rau? Ca fortat a dezvoltat enorm industria romaneasca ajungand la recorduri de productie in 38? Si intreb sincer, ca nu sunt nationalist deci nu inseamna ca daca am produs in tara am facut-o musai bine.
Inca o data repet, noi nu avem certiduini istorice care sa indice clar faptul ca a doua varianta era mai buna. Daca judecam stind cursul istoriei 100 de ani mai tarziu, nu-i ok ca la vremea respectiv nu putea prevede nimeni vitorul lor, al oamenilor epocii, respectiv trecutul nostru.
Referitor la afacerea SKODA…oops, cine a indus in eroare si a mintit? Cumva „marii experti militari”? Iar Maniu a picat de papagal? Inteleg ca se vehiculeaza ca afacerea a venit la ordin din partea Elenei Lupescu si a camarilei regale. Dar ajungem la faza cu ordinul in armata RO, daca tu ai coloana vertebrala nu il executi…Dar uscaturi si cozi de topor, o sa se gaseasca mereu – principalul e sa le evidentiem si prin oprobiul public aceste fapte sa nu se mai intample…dar si in zilele noastre „strict secret” e pe orice dosar cu sina chiar si de achizitie de H.Igienica in MAPN.
„n luna mai 1929, Seletzky a prezentat oferta uzinelor Škoda pentru furnizarea de armament statului român. Primul ministru Iuliu Maniu și ministrul apărării naționale, generalul Henri Cihoski, împreună cu o serie de ofițeri superiori de specialitate, au discutat oferta și au decis să comande la uzinele Škoda o parte din munițiile și armamentul necesare înzestrării țării. Separat, piesele de artilerie grea, urmau să fie comandate în Franța. În urma unor atenții consistente, Seletzky a reușit ca delegația de experți militari, care fusese trimisă în Franța, să comunice conducerii Ministerului Apărării Naționale informația falsă că tunurile fabricate la uzinele franceze “Schneider” erau cu circa 60.000 dolari mai scumpe decât cele oferite de Škoda”.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Afacerea_%C5%A0koda
Revenind la judecata dupa 100 ani, da, ea trebuie facuta la rece, cu toate dovezile pe masa. Daca vrem sa devenim civilizati, trebuie sa clarificam trecutul, sa nu mai fie urme de indoiala, precum fac englezii.
Englezii de ce pot face in 2000 comisie de ancheta asupra cauzelor scufundarii portavionului Glorious de catre Scharnhorst si Gneisenau, in 1940, in timpul invaziei Norvegiei?
Noi nici astazi nu vorbim de Turtucaia, Odessa, Cotul Donului, Oarba de Mures.
9,9 din 10 Romani nu au auzit de acele nume.
Eu sunt de acord, am spus de multe ori ca esecurile istorice trebuie sa la analizam si nu sa ne facem ca nu exista. Trebuie sa vorbim de ele, in mod deosebit de anii 30 in care democratia a dat eroare.
Despre generalul Henri Cihoski pregatesc un articol, si in afacerea scoda el nu a fost acuzat niciodata. A fost acuzat col. Sica Gerogescu si avocatul Boila, ambii find exonerati din lipsa de probe. Col Georgescu s-a sinucis.
Si inca ceva asa scurt: demitizarea istoriei este o solicitare imperiativa a societatii academice romanesti de cam 30 de ani. De ce este blocat constant acest proces, am niste idei cat-de cat.
Cu toate acestea Turtucaia este o certitudine, nu prezumtie. Ce avem mai sus este o prezumtie prezentata ca o certitudine generata de luxul trecerii vremii.
https://youtu.be/h8yUavzXs6s
Centauro 🙂
https://m.defenseromania.ro/romania-i-elbit-nu-au-demarat-negocierile-pentru-drone-ciuca-orice-producator-e-o-varianta_606195.html
Nu trebuie luati in considerare doar israelienii, da am colaborat foarte bine cu ei in domeniu militar dar sunt si alti producatori aliati cu care trebuie sa facem comert.
Iata de exemplu ce au facut britanicii cu un produs derivat din Hermes 450.
Thales Watchkeeper WK450 are sisteme de surveillance in plus fata de Hermes 450, britanicii mai simandicosi considera necesare asftel de capabilitati si le-au implementat la dronele lor: https://en.wikipedia.org/wiki/Thales_Watchkeeper_WK450
Ministrul Ciuca este bine informat si probabil ca joaca inteligent, sunt cateva drone din clasa Predator ce ni se potrivesc foarte bine.
De asemenea si europenii au drone si proiecte in desfasurare, EADS, Dassault etc. trebuie colaborat si cu Europa in domeniu militar pe anumite paliere ce ne sunt vecini.
https://www.express.co.uk/news/world/1356795/putin-resign-next-year-russia-president-kremlin-health-concerns-vladimir-parkinsons-ont
:))) au si englezii astia un stil de torpilat:))).Cu toate ca ma indoiesc ca are un sambure de adevar,insa niciodata sa nu spui niciodata.
Cica Mapn vrea sa cumpere 120-130 de vehicule blindate Oshkosh JLTV pentru Forțele Speciale, legatura cu un articol de acuma 2-3 zile ? https://www.defenseromania.ro/mapn-va-cumpara-din-sua-vehicule-blindate-oshkosh-jltv-pentru-for-ele-speciale_606208.html
https://tnsr.org/2020/11/frances-war-in-the-sahel-and-the-evolution-of-counter-insurgency-doctrine/
https://www.zdg.md/importante/usatii-acuza-ca-moldovenii-din-federaia-rusa-sunt-intimidai-pentru-a-l-vota-pe-dodon-sunt-ameninai-cu-deportarea/
*moldovenii din Rusia sunt amenințați cu deportarea acasă, în R. Moldova, nu in Siberia 🙂 )
Pe scurt, Usatîi si-a invitat alegătorii sa voteze împotriva lui Igor Dodon in turul II.
https://www.stiridiaspora.ro/premierul-italiei-anun-despre-romania_412685.html
….În acest context, premierul Giuseppe Conte a anunţat că a ajuns la un acord pentru distribuirea extracomunitarilor în Luxemburg, Germania, Franţa, Portugalia, România şi Malta, informează cotidianul Corriere della Sera şi agenţia de presă Adnkronos.
….La începutul lunii ianuarie, opt state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România, au decis să preia 176 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană şi aflaţi în Malta, a informat publicaţia germană Die Welt.
Unul dintre efectele protestelor din Belarus este persecutarea, de către putere, a industriei IT.
Conform polonezilor de la Defence 24 mare parte e experților IT bielorusi pleacă din țară iar atât Polonia cât și Ucraina au dezvoltat politici de atragere a acestora.
Uite așa se auto-afundă o țară in „epoca de piatra” pentru că un colhoznic tine de putere cu orice preț.
Categoric aia se va intampla,Polonia e de departe marea castigatoare a ultimilor ani,iar forta de munca are acum la dispozitie cat doreste,Ucraina e o tara de 40 de milioane ,Belarusul aproape 10,ce poti sa iti doresti mai mult?Iar BElarusul va deveni o epava,oamenii educati de acolo vor pleca,vor ramane serviciile babuinizate ale lui Lukashenko,pensionarii si oamenii necalificati o parte,ca multi o vor taia spre agricultura ,constructiile etc etc poloneze.Iar Rusia va fi obligata sa intretina epava asta din considerente geostrategice,cum face si cu sudul Ucrainei si Crimeei.E o bomba cu ceas economica ,singura intrebare e cand va exploda,nu daca.
Pai, inclusiv la marile fabrici din Minsk au început arestări și persecuții (cele 2-3 care contează și înseamnă cam 80% din producția industrială a țării) iar muncitorii calificați probabil vor lua calea Poloniei (sau mare parte dintre ei). Mai ales că polonezii sunt mai mult decât dispuși să-i primească. Și vorbim de o pătură subțire de oameni calificați în Belarus, practic puținii oameni care duc in spate aproape toată economia acestei țări.
wow, asta ar fi cea mai mare lovitura a Poloniei. In Minsk exista un parc tehnologic IT ce are business de aprox 2 mld eur pe an. Au IT-sti de foarte buni.
…au avut! 🙂
Puterea a început să ii hăituiască pentru că ei au organizat mare pare din comunicarea și platformele online ale protestelor.
Iar Polonia îi așteaptă cu brațele deschise.
https://www.ekathimerini.com/258868/article/ekathimerini/news/hellenic-navy-proposes-purchase-of-us-frigates
https://www.thedrive.com/the-war-zone/37481/the-trump-administration-plans-to-sell-the-united-arab-emirates-armed-reaper-drones
…”Nu ne vom opri numai la sectorul construcțiilor. Am semnat un contract de 275 de milioane de lei pe patru ani cu Avioane Craiova pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard și intenționăm să mai semnăm unul pentru revitalizarea celor 10 avioane IAR-99 ȘOIM. Vom da, astfel, o gură de aer proaspăt județului Dolj și industriei aeronautice românești. ”
https://www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca/
Pai si Soimii au déjà vreo 15 ani de cand au intrat in serviciu, deci au nevoie de revitalizare.
Faza cu „Soimii” imi aduce aminte de un banc (sau chiar anecdota, nu-mi aduc aminte) de pe vremea lui Ceausescu:
Se duce Nea’ Nicu in Canada sa discute cu aia despre centrala, le explica el ce vrea, etc.
La care aia il intreaba:
– Domnule, Ceausescu, mai lamuriti-ne o data: vreti sa faceti o centrala nucleara care sa serveasca economia nationala sau vreti sa faceti o economie nationala care sa serveasca centrala nucleara?
Dupa Fabrica de Avion pt Rombac, acum avem Fabrica de Avion pt IAR-99. Si ne mai plangem de populism si alea, alea.
USS Grayback
https://www.youtube.com/watch?v=ubNbxbwFb1c&feature=emb_title
https://playtech.ro/stiri/inscrieri-in-armata-in-2020-ce-criterii-sunt-pentru-a-te-angaja-in-armata-romana-222266
Se fac inscrieri in armata
https://www.agerpres.ro/social/2020/11/07/video-ciuca-analizam-posibilitatea-achizitiei-in-perioada-imediat-urmatoare-a-unei-noi-escadrile-de-avioane–605215
Mapn mai vfrea o escadrila de f-16, dar de unde ?…Si pana la urma nu vom ajunge la 48 f16…https://www.defenseromania.ro/nicolae-ciuca-avioane-f-16_606226.html
poate de aici : https://www.lockheedmartin.com/en-us/products/f-16.html
Ai nostri au ales sa le cumpere escadrila cu escadrila. Cred ca tot A/B vor. Sa dea Dumnezeu sa nu gaseasca si sa ia macar block 40 sau 50.
eu sunt si pentru ca sa ia la foc mic, dar fara pauze in urmatorii 5 ani, inca doua escadrile + inca un lot semnificativ de rezerva/canibalizare
Mi-e teama sa mai anticipez. S-ar putea sa faca exact cum nu foresti. Adica pauze lungi si dese intre loturi. Cred ca ajung bunic pana completeaza ai nostri minimul cerut de 48.
eu tot sper ca atunci cand Miss Hewson a venit in Romania si a purtat discutii cu inalti oficiali a avut legatura totusi cu 62 de miliarde acordate la FMS
Romania va achiziționa încă o escadrila de avioane f16
Mda, se pare ca idiotul util Donald, marioneta lui Putin, e pe faras. A reusit sa bifeze cu succes mai toate punctele enuntate de Dughin inca din anii 90′, despre ce si cum trebuie sa actioneze serviciile rusesti in SUA, si cum sa directioneze politicile interne si externe americane.
Izolarea SUA pe plan international, incurajarea la maxim a disensiunilor interne, cam totul a fost realizat mai mult sau mai putin, si cred ca Trump va plati pana la urma pentru rolul nefast jucat aici.
Sper ca totusi democratii au inteles lectia si vor renunta la unele idei prea aiurite din sfera corectitudinii politice impinse dincolo de limitele bunului simt si normalitatii, si care au dus partial la pierderi semnificative la vot.
Sper ca si republicanii si-au invatat lectia si vor elimina dintre ei pe toti cei santajabili si cu probleme. Nu e normal ca o delegatie de senatori americani sa mearga la Moscova chiar pe 4 iulie, si sa incerce sa blocheze toate anchetele privind investigarea implicarii Rusiei in alegerile precedente, asa cum nu e normal nici ca Trump sa se intalneasca singur cu Putin si Lavrov si sa nu fie consemnat ce s-a discutat oficial.
Sper, de fapt sunt destul de convins, ca americanii abia asteapta sa-si ia revansa, ceea ce e un lucru bun pentru noi, ca orice se aduna contra Rusiei. De asta cred si ca Hillary arfi fost o alegere excelenta pentru Romania in alegerile precedente. Dar si Biden e OK din pct asta de vedere, mai ales ca atat CIA cat si Pentagonul vor vrea revansa zic eu, si vor avea mana mult mai libera impotriva Rusiei
Din ce inteleg nici astea nu vor fi noi. Oare exista posibilitatea sa le luam SH de la americani?
o noua escadrila de F16
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24404014-ciuca-analizam-posibilitatea-achizitiei-perioada-imediat-urmatoare-unei-noi-escadrile-avioane.htm
iar iau cate o escadrila?! Parca era clar ca le mai trebuie inca doua, fara a discuta inca despre F-35!
Stai ca m-am prins, e in contextul vizitei omologului portughez… deci probabil va fi tot MLU la foc mic, portughezii fiind intermediarul pentru AMARG, eventual piperat cu cateva din inventarul propriu.
Pariez ca tot de la portughezi, aia o sa vina cu contractul pentru F-35 si noi le luam Viperele vechi ca si pana acum.
Biden va fi noul președinte al SUA. ????
Iulian e pacat ca nu ai lasat comentariile deschise aveai ocazia sa intreci PSR in comentarii la articol 😀 ,sincer e trist articolul respectiv ca se pare ca nu ofera nici o sansa de indreptare a armei respective din M.a.i. parca e din greseala in greseala pana la victoria finala
Crezui ca nu vad bine.
Iulian, te rog explica.
Doua motive.
1. Este o postare de pe Facebook, neverificata (inca). Chiar daca am incredere in Mihai Demetriade. Nu am putut afla mai multe despre eveniment si am preferat sa citim, sa ne gandim ce reprezinta cu adevarat daca asa a fost si sa asteptam.
2. Nu am posibilitatea sa moderez comentariile si nici dispozitia de a auzi din nou ca ‘particip la un asalt asupra institutiilor statului’ sau ‘discreditez’.
Daca vrei, Razvan, le poti activa.
Chestie amuzanta, trebuie sa-mi amintesc unde naiba e dracovenia in setari.
Undeva jos.
@Iulian uneori am mai dialogat in contradictoriu pe tema fortelor de ordine. Insa daca rezervele tale nu se confirma si stirea este reala ar fi una dintre cele mai grave insulte impotriva memoriei romanilor care au avut de suferit de pe urma securitatii. Este absolut inacceptabil sa omagiezi ca erou al armei un ofiter care a fost partas direct la mizeriile prin care au trecut acei oameni.
Anla, ne contrazicem pe tehnicalitati; amindoi ne dorim acelasi viitor si avem aceleasi valori.
Referitor la acea stire este o problema grava daca se confirma. Vedem in zilele urmatoare. Vreau doar sa cugetam la ce inseamna daca se confirma.
Nu ar fi singurul ‘eveniment’. Plesita?
Da asta ma intrebam si eu daca este singura situatie de tipul asta. Cazul asta a fost expus public dar cate situatii similare exista, fostii tortionari sunt omagiati ca personalitati ale unitatilor in care au activat?
Evident asttfel de evenimente sunt infectii de-a dreptul purulente care explica macar in parte pasul batut pe loc de Romania in ultimele trei decenii.
Avem subiectul următorului referendum:
https://m.hotnews.ro/stire/24404044
@Priam
Popa Danny a uitat să pună între puncte și întoarcerea la calendarul vechi, să fim compatibili cu iubiții lui ruși.
O lovitură ar fi să trecem și cu calcularea zilei Paștele odată cu Occidentul. Așa cum a mai fost prin 1920
Extraordinar! Daca nici dupa ce mutantul ala de la Constanta „a refacut” pastele nu s-a luat nimeni de ei… de ce sa ne mire depasirea oricarui cadru normal-institutional din partea lor.
Nu am cuvinte…
Apropo, cand l-au „ocarît” pe CTP, ati prins? Urmeaza eventual sa-l picteze ca diavol ca pe Nae Ionescu.
O racheta chinezà a lansat primul nanosatelit propulsat cu un motor electric revolutionar care foloseste iodul solid ca ergol. Nanosatelitul este fabricat de o start-up francezà, ThrustMe, si inventatoarea motorului, Ane Aanesland a primit medalia inovatiei 2019 al Centrului National de Cercetare Stiintificà francez pentru solutia sa elegantà care a înlocuit xenonul.
https://amp.lepoint.fr/2399886
Bun Ne-Bun dar pare-se ca a castigat Biden deci reiese ca a pierdut Trump…..dupa logica lui Gica Hagi!?
Ce se va-ntampla cu politica externa americana in noua era doar Dumnezeu stie, eu ma astept la relatii mai rele chiar cu Rusia si Coreea de Nord dar vad relatii mai bune cu chinezii…….da cu halatul cat e halatul, adica Ro?
Personal I-I vad pe americani in zona noastra atat pt rusi cat si pt a suplini ,,deficitul ” numit numit Turcia & restul UE care in trecut era musai american iar acum lucrurile s-au cam schimbat…….dar tot ma sacaie problema vizelor care arata adevarata iubire a poporului american pt cel romanescu , spun si eu.
Mai intai trebuie sa intram in spatiul Schengen, ptr a vizita US fara viza. ???
https://mobile.twitter.com/DefenceOps/status/1321019381678223361?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1321019381678223361%7Ctwgr%5Eshare_3&ref_url=https%3A%2F%2Fukdefencejournal.org.uk%2Fbritish-warship-ignores-russian-navy-warnings%2F
Mărășești lângă un distrugător britanic. Old vs. New.
https://www.youtube.com/watch?v=gZhcs70nMiA
https://monitorulapararii.ro/prima-escadrila-de-f-16-operationala-in-2023-va-fi-achizitionata-si-a-doua-escadrila-tot-la-mana-a-doua-1-34106
Prima escadrila de avioane f16, va fi operațională in 2023
deci dupa cati ani de la receptie si dupa cati de la semnarea contractului? 2023 …
Mda… Foarte mult. Teoretic, a doua escadrila ar trebui sa fie operațională mult mai repede, piloții pot fi deja pregătiți în avans.
10 ani de la actare.
10 ani in care ai reconstruit o baza aeriana ai trimis piloti si tehnicieni la scoala si ti-ai cumparat avioanele in limita bugetului pe care l-ai avut si ai centru de mentenanta Aerostar ,cum lucrarile la campia turzii au inceput mai demult si acum scolesti pilotii si tehnicienii acasa in plus ai Aeorstar deja functional ,teoretic urmatoarele ar trebui sa fie facute operationale mai rapid daca ai banii necesari sa cumperi avioanele si piesele pt upgrade
da, foarte probabil sa fie mai rapid pentru urmatoarele aeronave F-16…
Insa ideea e ca si la restul sistemelor noi, trebuie sa ne asteptam la timpi proportional similari: F-35, elicoptere, corvete.
si eu sper ca tine sa ajungem o tara normala unde lucrurile au continuitate in toate domeniile si sunt facute cu cap
pai parca pentru elicoptere au deschis niste cursuri anuale iar la corvete vor avea un centru de instruire, probabil activ inainte de dotari …
N are legătură, este dincolo de tematicile paginii… Dar Suceava și o lume întreagă plâng … Un maestru…
https://youtu.be/4gQSR4ioyjA
Se pare că azerii ar fi cucerit Susha („orașul fortăreață” din vârf de munte), care domină înălțimile aflate doar la câțiva kilometri de capitala regiunii.
Orașul a fost sub control armean de 28 de ani și era considerat „de necucerit”.
https://www.bbc.com/news/amp/world-europe-54862180#aoh=16048573995512&referrer=https://www.google.com
In urmatoarele zile vor pierde si coridorul Larchin si e game over pentru Armenia.
Cateva sute de T72 si BMP2 si sute de piese de artilerie si voluntari din Armenia adusi cu camioanele si tot degeaba. Dronele turcesti si fortele aeriene azere au muscat din dusman incet dar sigur.
Asta ar trebui sa ne dea multe de gandit avand in vedere ca noi ne bazam pe 56 de TR85 si 90 de MLI84 plus o escadrila de F16 block 15 MLU.
O sa avem IAR-99 „revitalizate” , drone-killerul balcanic ce-o sa muste din dujmani…
Mda, pe canalul mentionat in trecut de mine vad ca de vreo 2 zile tot pun azerii filmari cu localitati „eliberate” ca dovada a inaintarii trupelor lor.
https://www.youtube.com/watch?v=VPFFImi3DQw
Si un film cu pretinsa distrugere a unui punct de comanda. Dincolo de importanta reala sau nu a tintei, observ din nou lovitura initiala urmata de monitorizare si decimarea celor veniti in ajutor sa-i dezgroape si evacueza pe primii loviti. Cinic si eficace. Ma tot intrebam de ce amaratii aia par sa nu invete nimic din experienta anterioara, dar pe de alta parte nici n-am idee cum ar trebui sa procedeze. Ce naiba sa faca? Sa-si lase camarazii fara ajutor dupa ce au fost loviti? Nu cred ca vrea cineva sa fie in pielea lor.
Da, se pare ca intr-adevar au cucerit orasul Susha. |Au aparut filmari din orasul „eliberat” si altele cu decimarea trupelor in retragere, plus discutii despre incercuire (dar nu se specifica marimea trupelor presupus incercuite).
https://www.youtube.com/watch?v=So7e9mRblfY
Ucraina – tara devastata de razboi, cu o economie mai slaba si un buget mai mic ca al nostru, ciuntita si cu un picior in groapa dar ajutata de Occident, merge inainte si-si diversifica armamentul si dotarile tehnice, inoveaza (rachete radare, echipament terestru, aerian, AN si AA etc) si exporta, iar noi nu putem!
Va rog sa urmariti articolul urmator:
„https://defence-blog.com/news/army/pentagon-reportedly-awards-contract-to-ukrainian-company-for-new-radar-system.html”
Poate singurul domeniu unde excelam peste ei este softwere.
Unde gresim noi, ce nu intelegem noi romanii si ne bat altii la c… (scuze) in domeniul cercetarii/inovarii si dezvoltarii?
Poate gresesc ca judec (si daca e asa imi cer iertare), insa cam toatele mesajele transmise pe media de companiile romanesti de stat producatoare de echipament militar (incluzand sindicatele aferente), sunt cum ca asteapta contracte cu MAPN pentru productia de echipamente.
Firmele astea sustinute de stat (cu mici exceptii – vezi cine produce SAUR si inca cateva) chiar nu au nimic pe teava cercetat si dezvoltat pe cont propriu? Din media citire cred ca Cugir e un exemplu elocvent (nimic personal) – armele produse si exportate pe baza AK47. Din cate stiu eu – nimic altceva! (In cazul asta, daca au avut si alte propuneri – imi cer scuze). Si pot fi multe alte exemple.
Prin definitie, organizarea unei firme include un anumit segment in ce priveste dezvoltare afacerilor in viitor. Bugetele anuale ar trebui sa includa cercetare/dezvoltare – si totusi nu prea ne mandrim cu mai nimic. Tara-i plina de oameni scoliti, ingineri si profesionisti – oameni care au anumite capacitati ce pot fi folosite la greu.
Unde gresim? Ce nu facem bine, ce nu merge ca si in sectorul IT?
Sa fie incapacitatea intelegerii celor care ne conduc in ce priveste programarea si ca atare nu pot controla sectorul (desi vorbeau la un moment dat sa-l impoziteze), iar sectorul se dezvolta pe masura talentelor, capacitatiilor si oportunitatilor de afaceri? Un om de afaceri, vorbea in urma cu ceva timp de vre-o 500.000 noi locuri de munca in IT… significant!
Daca e asa si generatiile politice si decidente nu sunt in stare sa gestioneze constructiv economia nationala si in particular inovatia si dezvoltarea pe sectorul militar (si nu numai, insa consider sectorul militar ca unul de varf), ce ar trebui sa facem cu oameni astia?
Inteleg ca politicul isi propune candidatii, inteleg ca exista un anumit interes la contracte, dar stau si compar Ucraina cu Romania…
Cum poate Ucraina si noi nu suntem in stare? CUM?
Anual pierdem ingineri si doctori pe banda rulanta (nu am inclus alte categorii insa sunt multe alte profesii), am devenit unul din principalele state europene care furnizeaza forta de munca foarte calificata (si nu numai) in UE si alte state occidentale, insa ne pierdem oamenii valorosi. Si n-o sa-i tina nimeni in tara atata vreme cat nu le oferim oportunitati la adevarata lor valoare. Pur si simplu vor cauta confortul si munca altundeva… Sunt ei de judecat? Eu unul cred ca nu!
Si atunci (daca nu gresesc) ce putem noi face? Ce pot face politicienii pe care ii alegem? CE ar trebui schimbat?
Eu unul sunt plecat de multa vreme din Romania, dar in fiecare Zi a Vietii mele ma gandesc la Casa si Gradina mea, la Orasul si apoi Satul meu, la Dealurile mele, la Muntii mei, la Raurile mele, la Marea mea, la Padurile mele, la Apa mea, la Mancarea mea de acasa atat de gustoasa, la Rudele si Prietenii mei, la Biserica mea!
Credeti voi ca sunt singurul? Sunt absolut foarte integrat in societatea in care traiesc acum si pe care o respect. Insa in fiecare zi a vietii mele ma gandesc la toate cele enumerate mai sus!
Ca si mine sunt atat de multi altii, iar unii poate ca de-abia asteapta sa se intoarca acasa.
Poate Societatea Romaneasca sa faca ceva si sa-i aduca inapoi? Sa le foloseasca experienta occidentala nu doar banii trimis acasa sa suporte familiile sau bussines-ul local?
Eu zic ca poate, insa societatea romaneasca trebuie sa tina cont ca toti cei plecati si stabiliti afara vor avea absolut alte standarde in ce priveste corectitudinea, mediul de afaceri, oportunitatile, justitia, legile, ordinea publica (Vai…!), siguranta publica si financiara, civilizatia si peste toate functionarea guvernamentla si parlamentara corelata cu administratiile locale.
Trecand peste emotiile personale (scuze), intrebarea care ma preocupa e ce putem face pentru companiile de acasa cu ai lor cercetatori/dezvoltatori si ce putem face sa le oferim celor ce vor sa plece de acasa sa ramana sau sa-i aducem inapoi pe cei plecati in asa fel incat sa putem merge inainte si sa ne dezvoltam economic si financiar ca atare?
Peste toate, forta de munca educata si pregatita e cea mai de valoare capacitate pe care o putem avea un Stat! In rest sunt banii de inzestrari, dar astia sunt diponibili peste tot intr-o lume care de-abia asteapta investitii …
Evident totul e o parere personala… insa intrebarIle mele sunt – UNDE GRESIM? CE PUTEM FACE? CUM NE REZOLVAM PROBLEMELE FARA SA STERGEM DE PE FATA PAMANTULUI ATATEA GENERATII CARE S-AU SACRIFICAT PENTRU TARA (CHIAR DACA UNII AU FOST COMUNISTI SUNT OAMENII NOSTRI, RUDELE NOASTRE, POATE PRIETENII NOSTRI – INTRADEVAR MULTI AU DISPARUT, INSA DINOZAURUL E MARE…!)
CUM POATE SOCIETATEA RAMANEASCA SA MEARGA INAINTE IN LUMEA IN CARE TRAIM SI CARE SE MISCA CU VITEZA LUMINII IN CE PRIVESTE CERCETAREA/DEZVOLTAREA SI NU NUMAI!
PS – nici macar nu vreau sa mentionez Laserul De la Magurele ca da boala in Societate fratele meu!
Subiectul este greu/usor sau lung/scurt.
Sa crezi ca totul a fost absolut intamplator de am ajuns asa este…….prea scurt ! A fost primul atac la disciplina in scoala al lui Roman(ala asupritul), in 1990. Apoi atacurile ca scoala e grea, sunt prea multe ore(desi se facuse sapt de 5 zile) si se streseaza copiii !!!. Gramatica se face pe „Ana are mere” nu pe texte din Caragiale sau Eminescu(un „nationalist care trebuie eliminat din programa). Istoria? La ce ne foloseste ? Idem geografia, Constitutia. Geometria in spatiu(aia care te orienteaza) > n-avem nevoie ! Avem nevoie(nu noi ci „ei”) de agramati si de cei care-ti spun ca ei nu se duc sa apere tara, sa moara pt imbogatiti ! Scoala, invatamantul a ajuns un fel de „Tango Corse.(Fernandel) >,…la sieste organisée” pe bani multi ! Si atunci voteaza mai mult asistatii decat cei care au facut cat de cat o scoala serioasa. Voteaza pe aia care le dau ajutoare sa nu munceasca, vouchere, pensii speciale,etc 30% din cei care muncesc sunt afara.
Daca scoala nu e, nimic nu e !!!
Mi-a pierit optimismul (la 70de ani cu toate stampilele de vot) si …. povestea e inca lunga, plus acuzatia de conspirationism e imediat, dupa colt. Sau credeti ca prostia politicienilor se…..reincarneaza ?!
Efecte…
https://moldova.europalibera.org/a/populi%C8%99tii-europei-efecte-colaterale-presa-despre-implica%C8%9Biile-victoriei-lui-biden/30937864.html?nocache=1
https://newsweek.ro/actualitate/sefii-armatei-romane-nu-sunt-multumiti-de-tehnica-romaniei-mig-ul-inca-zboara-2020-defense-summit
Hyperloop cu pasageri. asta sa fie viitorul?
https://www.bbc.com/news/technology-54838982
https://adevarul.ro/news/eveniment/romania-vedeta-celui-mai-mare-exercitiu-nato-2021-1_5fa807b95163ec4271a5695e/index.html
Joaca nu gluma! 🙂 40.000 de militari NATO in Romania, 500 de tancuri/masini blindate si 150 milioane de euro buget. Cam asa il opresti pe Putler si il faci sa se gandeasca de 2 ori pana sa ‘muste’!
Se pare ca, din pacate, dobitocii chiar au tinut inmormantarea cu onoruri militare pt acel person sinistru.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24406807-fost-colonel-securitate-despre-care-justitia-spus-facut-politie-politica-inmormantat-onoruri-militare-raspunsul-jandarmeriei.htm
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/TR-85 pe wikipedia scrie ca tr85m1 are blindaj 780+20 adică 800mm cum e posibil ? Eu stiu ca avea 320+20 adica 340.. ma poate lămuri cineva ? A aflat cineva date mai speciale ? Sau a fost modificat de vre-un copil.. desi sunt sanse ca aveam know-how de la tr125 si echipamentele necesare. Si tancul cantereste peste 50t
https://podul.ro/articol/12438/exclusiv-germania-incearc-s-blocheze-candidatura-lui-cristian-diaconescu-la-efia-osce-romania-nu-renun-la-candidatul-su-marea-britanie-susine-poziia-bucuretiului
Clickbait – nu reiese asa ceva din articol. „Blocarea” candaturii.
Atentie ca v-am mai zis, inamicul numarul unu al Romaniei este Germania si Sparanghela Maerkel si suntem colonie la americani. Ce tot atata vectori ocidentali.
Nu,nu ,astia nu sunt trompete rusesti de la podul,sunt doar fanatici trumpisti,cred ca cei mai mari din presa din Romania,iar Germania e normal sa isi sustina candidatul si sa faca presiune pt a si-l promova,insa ce e interesant e ca am devenit extrem de bine sprijiniti de latura anglo-saxona,avem al doilea om in NAto pus tot cu ajutorul lor,acum vad ca incearca sa il impuna si pe Diaconescu,asa ca sa lasam plangerile ca vai ce sarmani suntem si vai ca nu ne baga nimeni in seama.ROmania in ultima perioada chiar joaca foarte bine la nivel international.In legatura cu titlurile din presa noastra,atat ii duce capul,90% sunt aberatii.
Dane stai linistit, zic doar ca tre’ sa facem mare slalom pe perioada campaniei electorale intre tot soiul de fake news-uri si clickbaituri.Asta spun ca ii normal sa isi sustina candidatul ca asa a fost si in situatia LCK. Cel mai bun a castigat.
Spun doar ca nu putem afirma ca „blocheaza” candidatura, ceea ce ar presupune ca al nostru nici macar nu are o sansa. Nu, Diaconescu are o sansa chiar buna si doamne da sa si iasa.
Si apropo, imi place Cristian Diaconescu si alaturi de Iulian Fota imi pare a fi singurii din Romania care articuleaza chestiuni geopolitice in mod echitabil si atat cat pot pricepe eu, corect. Stiam doar ca este primul pe lista la Senat la PMP.
Și Dan Dungaciu… aș adăuga…
Si ti-am dat si un like ca ai articolat foarte bine chestia asta: „asa ca sa lasam plangerile ca vai ce sarmani suntem si vai ca nu ne baga nimeni in seama.Romania in ultima perioada chiar joaca foarte bine la nivel international”.
Foarte corect si Germania ne-a sustinut in anumite dimensiuni acolo unde si normal interesele coincid. As mai vrea sa evoluama aceste relatii si sa devenim puterea aia regionala la care tot visez eu.
De asta semnalez articolele astea cu stegulete rosii, ca sa dezvoltam tot mai multe relatii votand in directia unor partide cu vocatie europeana si proiecte concrete europene. Exact din contextul expus de tine mai sus, avem un loc bun acum, care poate fi mai bun, dar nu este cazul euroscepticisme si sentimente antinato.Din contra, avem un fundament cu care putem deveni mai puternici.
„…artic-U-lat”, mama soarelui de autocorect.
cum am spus,90% dintre titlurile din presa,nu are rost sa iti bati capul cu ele,sunt facute doar pt clickait pt ca din asta traiesc,iar in genere articolul prezinta niste banalitati de doi lei sub forma de stiri bomba+incercarea de a da o conotatie negativa la orice fapt banal,asta e deja ceva tipic prin presa de la noi,eu nici nu imi bat capul cu asta,ce mi s-a parut interesant ,e ca anglo saxonii ne sprijina la greu in ultima perioada,ceea ce ma bucura,pt ca aveau de unde alege.ASta nu inseamna ca trebuie sa devenim anti europeni,anti germani sau francezi,ba din contra,e foarte bine cum jucam la nivel international,sa nu uitam ca Ciolos e presedintele la REnew Europe,care are un rol cheie in UE,fara el nu faci majoritate si de aici avem o putere de negociere si de a participa cu adevarat la politica europeana extrem de importanta.
NU avem ce sa cautam cu partide anti-ue sau aberatia suprema anti Nato,dpmdv toate partidele romanesti trebuie sa fie pro-europene si membrii lor sa se bata sa ajunga la cat mai multe functii cheiei sau pozitii,de genul lui Ciolos,sa fii Gica Contra gen FIdesz lui Orban nu te ajuta absolut la nimic,iar noi nu avem de nici o culoare geostrategia Ungariee,nici mentalitatea revansarda impotriva Europei,noi avem cu totul alta istorie in spate si alte interese.
+matca noastra istorica naturala e in Europa de vEst,de acolo venim,acolo sunt inceputurile noastre,e mediul nostru natural acolo si trebuie sa ajungem din ce in ce mai importanti in cadrul UE,asta fara discutii,iar in ultimul timp jucam inteligent,sper sa ne tina si la fel ca tine,imi doresc sa devenim o forta,cel putin regional ,eu zic ca se poate,singurii pe care nu cred ca putem sa ii depasim ,sau cel putin nu in urmatorii 10,20 de ani sunt polonezii.
Se confirma caderea orasului Shusha, se dau deja lupte langa Stepanakert, de unde civilii fug in masa
https://www.themoscowtimes.com/2020/11/09/nagorno-karabakh-briefing-nov-9-a71883
intreb si eu, oare nu ar fii momentul pt un alt articol? cine mai are surse e rugat sa le posteze
Am comentat si eu mai sus, sunt deja filmari din orasul „eliberat”
https://www.youtube.com/watch?v=So7e9mRblfY
Plus filmarile deja obisnuite cu Osa – vanatorul vanat, episodul X (vreo 12-13 am vazut eu pana acum); daca nu raman armenii fara Osa sau nu se semneaza un nou armistitiu presupun ca azerii vor incepe sa le imaparta pe sezoane.
Am gasit una interesanta cu un Tor vanat. Aici nu mai vorbim de sisteme vechi. Din cate vad este din 2016 si intrat in dotare anul trecut. Filmarea are toata desfasurarea vanatorii, de la supraveghera sistemului activ la acel moment, trecand prin relocarea acestuia si incercarea de a-l adaposti, pana la distrugerea lui.
https://www.youtube.com/watch?v=C0pcbeSm0Sw
@Niculae- sistemul pare a fi cel (sau apropiat de cel) pe care rusii il testeaza pentru dotarea fortelor navale.
Am citit ca au testat unul de pe puntea heli a unei Grigorovici, fara alte “integrari”. Viitorul AA pe navele mai mari este Poliment Redut sau pe cele mici Pantsir.
N-am urmarit conflictul din NK, dar tu ai fi in masura sa scrii un articol, pari mult mai bine informat decat mine. 🙂
Da, despre acel sistem e vorba. N-am idee la ce concluzii au ajuns, nici cat de performant este, dar vechi sigur nu e.
Nu sunt la curent deloc. Ce mai prind pe canalele de stiri, plus ca m-am uiat la filmulete azere, care pot avea scop didactic vizavi de cum arata in realitate un baraj de artilerie, un atac cu arme ghidate etc, dar numai sursa obiectiva pentru situatia politica sau militara in zona nu sunt.
Mai mult, interesul meu se opreste la aceste filmari, altfel nu prea am fost curios sa vad ce si cum cu galceava astora; sunt pusi pe harta de multi ani, n-au facut decat sa se intarate de multa vreme si acum s-au incaierat. Dat fiind istoricul si inversunarea cu care nici unii nu-si doresc pacea, indiferent de rezultatul incaierarii actuale (unde mie imi pare ca armenii si-o fura rau de tot). cred ca urmeaza si altele, asa ca poate scriem un articol peste cativa ani, cand noile evenimentele ne prind mai interesati si mai pregatiti.
Un Mi-24 rusesc a fost doborat in Armenia. 2 morti si un ranit
https://t.me/rian_ru/64238
Hmmm .. https://www.europe1.fr/international/un-helicoptere-militaire-russe-abattu-en-armenie-4004471
Presupun că … cu Barak 8 (raza de acoperire 100 de km).
Azeri au doborat un elicopter rus la grania Armeniei,
Sa vedem reactia vodcarilor
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24407982-ultima-ora-elicopter-militar-rus-doborat-armenia.htm
https://twitter.com/i/status/1325837902069239808
Ups!
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2020/11/09/un-elicopter-militar-rus-doborat-in-armenia-nu-departe-de-frontiera-cu-azerbaidjan-doi-membri-de-echipaj-au-murit–606207
No, amu !
https://www.defenseromania.ro/elicopter-al-fortelor-aeriene-ruse-doborat-la-granita-dintre-armenia-si-azerbaidjan_606253.html
Marius, ce surse de info urmaresti? in afara de caucasus.liveauamap.com?
interesant mai e si acesta https://www.themoscowtimes.com/2020/11/09/nagorno-karabakh-briefing-nov-9-a71883
Nimic special.Cand am cautat (o singura data) am gasit fie unele vadit filo-armene, fie invers. Mai urmaresc sporadic pe main-med (the big four, plus EN si BBC). Pe you tube am urmarit canalul asta care pare (sau se vrea) oficial azer, si am vazut ca mai toate filmuletele cu atacuri azere din alte parti/surse, provin de aici, asa ca am inceput sa arunc un ochi, o data la cateva zile distanta. Unele atacuri sunt foarte interesante sub aspect didactic, vederea de sus cu unghi larg imi permite sa vad unele lucruri (precum baraj de artilerie, efeect la tinta al reactivelor, decimare, sead etc) pe care pana acum doar mi le imaginam (sau le mai vazusem, dar nu asa de clar, cu atatea detalii). O sa atunc chiar acum o privire la calea data de tine.
A little romanian-polish monster. asta e de PSR! sau AR?
LOL, Romanian reverse dong!
REVERSE! 😀
Mai tineti minte ce rezistenti eram inainte de ’89 cand puneam inelul cravatei de pionier la 90 de grade?
Nu am stiut ca era o forma de protest, eu o vedeam ca o solutie anti-pierdere.
Inseamna ca n-ai fost tras de urechi de invatatoare pentru faza asta. Eu…de 2 ori, cred.
Mie imi dadea cu liniarul(de lemn) in palma…
din fibra de sticla 🙂
… albă! Și nu era liniar, ci indicator!
verde in cazul meu, in special la geografie 🙂
Am prins si eu un specimen din asta de invatatoare si asta dupa 89. Am inceput clasa intai in 1996, pana in clasa a 4-a a fost teroare cu aia, daca gresea unul ne plesnea pe toti cu indicatorul de lemn in palme de nici stiloul nu mai puteai sa il ti in mana, odata mi-a dat sangele.
Tin minte ca intr-o zi cand eram clasa a 3-a, am calculat cati ani de scoala mai am si am inceput sa plang :))
Odata incepuse sa plesneasca o colega si fata terorizata a luat stiloul si i l-a infipt in mana. :))
Toata viata am urat scoala din cauza invatatoarei aleia, sper ca a putrezit de mult in pamant.
Aveti idee daca Armata Romana a folosit vreodata – anii ’70- pusti tip AK in 8mm Mauser ptr vreuna din unitatile ei ?
Ideea mi-a venit coroborand ce mi-a spus tata coroborat cu acest filmulet:
https://www.youtube.com/watch?v=HrI_-W2rIX0
daca nici acum nu intervin rusii, cand au un casus beli, nu mai intervin vreodata. in noaptea asta nu doarme nimeni in Azerbaijan
Din cate aud sa terminat razboiul. A fost semnat un acord intre Putin, armeni si azeri Trupele ruse merg in Nagorno.
In acord au fost incluși, de aceasta dată, și turcii.
Așa că vor avea și ei trupe in NK.
Iar Armenia va trebui sa retrocedeze azerilor acele 9 districte „non-Karabah” pe care le țineau sub ocupație din ’92.
Un articol în francezà si englezà cu detaliile acordului de încetare a focului în Nagorny Karabagh
https://www.middleeasteye.net/fr/actu-et-enquetes/haut-karabakh-azerbaidjan-armenie-cessez-le-feu
https://www.middleeasteye.net/news/nagorno-karabakh-ceasefire-deal-azerbaijan-armenia
Se pare că marii câștigători ai acestui acord sunt azerii.
Câștigă 9 „raioane” și nu au nici o obligație de a părăsi teritoriul cucerit în enclava (deci, probabil vor pastra orașul strategic Susha).
Mai primesc si un coridor între teritoriul azer și Nahicevan.
In plus, introduc în mod oficial și trupe turce în enclavă.
Acord mult mai defavorabil pentru armeni decât precedentul proiect de acord de la Paris (unde armenii nu pierdeau decât cele 9 raioane azere din jurul NK).
„Conform proiectului de acord, Armenia se va retrage imediat din cinci din șapte raioane ocupate care înconjoară Nagorno-Karabah, odată ce ambele părți sunt de acord cu condițiile armistițiului.
Conform condițiilor de încetare a focului, Erevan va ieși din celelalte două raioane în 15 zile.
Proiectul de acord nu impune ca Baku să părăsească teritoriile recent capturate, dar ar pune capăt ofensivei Azerbaidjanului împotriva Nagorno-Karabakh, care este acum parțial controlată de Baku.
Într-o mișcare semnificativă, ambele părți vor fi de acord cu stabilirea a două coridoare.
Un drum care duce de la Armenia la Nagorno-Karabakh ar asigura inițial accesul Erevanului în regiune. În schimb, Armenia va permite crearea unui al doilea coridor care să facă legătura între teritoriul azer Nakhcivan și Baku.”
7 raioane, elibereaza imediat 5 si doua mai incolo
Da, așa este. Mai simplu spus: doua districte și două regiuni (in plus, azerii păstrează ce au cucerit militar din enclavă, inclusiv Susha, la câțiva km de capitala enavei).
Adevărul e … cam pare o capitulare necondiționată a Armeniei.
Precedentul acord de la Paris (respins chiar de ei) le era mult mai favorabil, păstrând enclava intactă.
////////
„Conform documentului citat de agenţiile de presa, armata azeră rămâne la pozițiile sale actuale, iar Armenia dă înapoi Azerbaidjanului districtul Kalbajar (până la 15 noiembrie) și districtul Lachin (până la 1 decembrie), păstrând doar coridorul Lachin (lățime de 5 km ), care va asigura comunicarea între Nagorno-Karabakh și Armenia și, în același timp, nu va atinge orașul Shusha.
Armenia redă, de asemenea, Azerbaidjanului regiunea Agdam și teritoriile deținute în regiunea Gazakh.”
Si rusii ies câștigători, vor controla Karabakh-ul (inteleg ca armenii trebuie sa isi retraga militarii de acolo) si un coridor de lat de 5 km care îl unește cu Armenia dar care va ocoli într-adevăr Șușa… nu inteleg ce statut va avea Karabakh-ul in componenta Az, probabil statut de Transnistrie
Am gresit, armenii isi pot pastra trupele in Karabakh, nu si in raioanele din jur, aici e o harta
https://www.timpul.md/articol/razboiul-din-karabah-pare-sa-se-fi-incheiat–painian-a-fost-de-acord-la-concesii-radicale-forele-de-meninere-a-pacii-ruse-vor-intra-in-regiune-armenii-distrug-cladirea-guvernul-din-erevan–harta-160871.html?action=print
Nu doar rușii … și turcii, căci și ei intră militar în bucata de Karabah necucerită militar de azeri.
Iar „coridorul Lacin” (acum lat de doar 5 km) vine la schimb cu un coridor (probabil de aceiași lățime) între teritoriul azer și enclava Nahicevan (cred că e prima dată când azerii au legătură directă cu enclava Nahicevan, până acum legărura se făcea prin teritoriul turc).
Să sperăm că s-a încheiat războiul și nu vor mai fi pierderi de vieți.
Va fi interesant ce vor face azerii cu Șușa. Vor primi înapoi etnicii armeni refugiați, îl vor popula cu azeri sau va rămâne doar un avanpost militarizat…?
Din cate inteleg de aici https://m.adevarul.ro/international/in-lume/acord-ruso-turc-incheia-razboiul-nagorno-karabakh-caderea-cetatii-shusha-1_5faa33725163ec4271b3330f/index.html , azerii nu vor accepta trupe ruse in NK. Trupele de „mentinere a pacii” vor fi dispuse pe frontiera oficiala azero-armeana.
O pozitie inteligenta din partea azerilor. Sa ii accepte pe rusi acolo inseamna sa se impuste singuri in picior.
Da, așa pare! Cred că inițial s-a gresit în presă. Rușii nu intră în NK.
Trupele ruse vor fi pe linia de contact de la frontiera oficială armeano-azeră și pe coridorul (din teritoriul armean) spre enclava Nahicevan.
Iar (conform hărții apărute în Timpul. md) Karabahul autonom se reduce teritorial cam cu o treime (cât au cucerit azerii militar).
Probabil în interiorul teritoriului azer (inclusiv NK) vor intra trupe de menținere a păcii turcești.
PS: normal ar fi ca azerii să-i primească pe etnicii armeni care locuiau în Șușa la începutul conflictului. La urma-urmei … e casa lor. Ar putea conviețui și armeni și azeri în oraș și ar putea fi un pas către reconciliere.
Da, un final logic.Conflictul armat nu mai avea sens pentru niciuna dintre parti, daca atat azerii cat si armenii intuiau ce urma sa se intample in urmatoarele zile. Ar fi fost nefiresc (dar nu imposibil),sau nebunie, ca ambele parti sa continue luptele desi stiau amandoua rezultatul dinainte. Liderul NK a fost concis: ramaneau cu putin acum sau nimic peste cateva zile. Probabil omul a trecut prin multe in ultima vreme, si nu impartaseste fervoarea conationalilor din Baku care tipa ca razboilul nu trebuia oprit. Sunt curios ce-ar avea de spus Xeno ; ultima oara anunta degringolada azera, retragerea de pe toate fronturile si pierderile masive ale acestora, precum si mari coalitii internationale doritoare sa-i urecheze pe aceeasi azeri. O daruire demna de o cauza mai buna.
Si mai curios sunt daca ajung la pace macar de data asta, sau merg pe varianta armistitiului pana la urmatorul conflict.
Se pare că fost un atac aerian azi noapte langa Baku. Apărarea AA at fii doborât și ea ceva, au apărut poze cu bucăți de rachetă. Baraj 8 contra Kalibr?
Toată povestea cu pacea cam miroase. De ce ar fii tras azerii contra unei coloane de pe teritoriul armean? Coloana rusă nu era anunțată azerilor?
Iar la câteva ore apare și pacea.
Soția premierului armean acuză o provocare, i s-a cerut să-și retragă detașamentul din NK și să revină la Yerevan. A avut cap să își sune soțul și să nu se miște.
Între timp la Yerevan e revoltă/revoluția de aud focuri de armă. Parlamentul e luat cu asalt și președintele Parlamentului a fost luat la bătaie. Hei, asta nu e o idee așa rea. Ciolacu, unde ești?
Sursele nu sunt tocmai 100% cusher, dar imaginea de ansamblu e destul de clara
Da, se pare – din mai multe surse – că ar fi revoltă în Armenia, tratatul fiind perceput ca o „capitulare necondiționată” (probabil pentru că doar armenii au obligații: cedează teritorii pe care le controlau din ’92, cedează un coridor către Nahicevan iar azerii nu au nici o obligație de a se retrage din teritoriile cucerite în enclavă).
https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2020/november/9248-russia-resumes-construction-of-project-20380-20385-corvettes.html
Portofoliul Raytheon in ceea ce privește SAM și apărarea anti-rachetă.
Impresionant: Patriot, NASAMS, radarul LTAMDS, Iron Dome (cu racheta Sky Hunter), David Sling (și racheta Sky Ceptor).
https://www.raytheonmissilesanddefense.com/capabilities/missile-defense
si care sunt cu adevarat ale lor dintre alea?
Are importanta că vreo două sisteme sunt de fapt „preluate” de la israelieni, unul de la norvegieni și o rachetă de la britanici? 🙂
Important e că și-au creat poate cel mai complet și competent portofoliu anti … orice zboară.
@Marius Zgureanu & Stark
SUA are o contributie importanta la dezvoltarea sistemelor anti-aeriene si anti-balistice israeliene, i-a ajutat pe evrei si cu bani si cu know-how si la rachetele anti-balistice Arrow, cat si la Iron Dome si David’s Sling.
Rafael a dezvoltat Stunner (SkyCeptor) cu ajutorul Raytheon.
De asta m-a mirat tupeul israelienilor cand au refuzat sa dea americanilor codul sursa pentru Iron Dome. Cred ca au vrut sa obtina suport de la ei pentru altceva si au mers pe santaj.
Harta acordului :
https://pbs.twimg.com/media/EmcyN_GXMAAg8yR?format=jpg&name=4096×4096
Deci armenii pierd cam tot in afara de Stepanakert…
Da, si se pare cà si àsta a fost làsat pentru a compensa un coridor Nashikevan – Azerbaidjan
Bine ca s-a oprit macelul. Deja nu mai era o confruntare, armenii era sitting duks. Daca sunt destepti, azerii pot incepe o adevarata reconciliere. Dar, tare imi e ca ura este mai mare decat ratiunea.
Și zona cu albastru? Rămâne la armeni sau ce ?
Rămâne la armenii care traiesc acolo eu as spune; de jure e tot teritoriul Azerbaidjanului (nu a primit vreun statut si nici n-a fost cedat Armeniei), dar care va fi controlat de ruși urmatorii 5 ani cel puțin. Desigur ca mai buni ar fi fost acolo pacificatori ONU, da probabil atat s-a putut.
infrangere mare pentru armeni
„infrangere mare pentru armeni”
______________________________________
În maxim 2-3 zile ar fi pierdut și Stepanakert.
Deja pierduseră culoarul Lacin și Sușa iar unele relatari vorbeau despre lupte la intrarea in Stepanakert (care era complet încercuit).
Așa acordul a „salvat” o enclavă Karabah mult mai mică (Stepanakert și câțiva kilometri în jur).
Se pare că azerii mai au pretenția ca in „enclavă” (Stepanakert adică) să rămână doar armenii care locuiau în 1992 acolo și/sau descendenții lor nu și populația colonizată după 1992-1994.
În plus, doresc ca in teritoriile proaspăt retrocedate să se întoarcă (sub supravegherea ONU) familiile azere și/sau descendenții lor care locuiau acolo înainte de 1992.
rusii le-au bagat cutitul in spate de la inceput
Mircea, harta aia e incompleta. mai sunt si alte teritorii cedate
https://www.themoscowtimes.com/2020/11/10/russian-peacekeepers-head-to-nagorno-karabakh-after-peace-deal-a71997
hartile se gasesc pe acel link de twitter.
https://www.defensenews.com/global/europe/2020/11/09/italy-plans-new-destroyers-for-2028-delivery/
https://www.defenseworld.net/news/28276/Turkey_to_Test_home_made_Air_to_air_Missile_from_F_16_Jet_in_November#.X6p8bWmxXqs
,,10 noiembrie 2020 la 13:33
infrangere mare pentru armeni”
Infrangerea e si mai mare pentru Rusia, in acest conflict, Rusia a fost umilita de Azerbaijan si Turcia. Aviz aliatilor rusilor.
Cam la nivelul asta a ajuns marea armata rusa, sa fie umilita de azeri, le dorim la mai mare.
Singura alternativa reala a rusilor era o invazie terestra plecand din Cecenia, taind Azerbaidjanul in doua pina in Nagorno Karabach. Desi dpdv militar puteau sa faca asta, politic vorbind ar fi fost niste costuri foarte mari.
Asa au salvat ce se putea salva. Oricum razboiul nu s-a terminat, a luat doar o pauza de 5 ani. Ani in care va asigur ca rusii nu vor mai fi prinsi nepregatiti.
Rusia a pierdut masiv datorita razboiului astuia. La momentul asta, cu exceptia Armeniei influenta Rusiei se termina exact la granita ei. Dincolo de granita incepe influenta Turciei. Pe turci ii maninca rau de tot in fund si o sa si-o ia. Eu zic ca in mai putin de 5 ani, dar clar dupa ce acordul asta expira Armenia o sa incerce sa isi recupereze teritoriile pierdute.
Paralela care imi vine mie in minte este cu Germania la finalul primului razboi mondial.
paralela nu prea e corecta. decalajul intre azeri si armeni va creste in continuare. Armenia e o tara mica si saraca, care a castigat in anii 90 doar pt ca azerii inca nu erau bogati si au avut trupe ruse de partea lor. decalajul militar va creste pt ca veniturile azerilor sunt mult mai mari decat ale armenilor. nu exista termen de comparatie.
rusii nu le vor da arme pe gratis, iar armele lor nu sunt cine stie ce, dupa cum se vede.
nu e chiar asa rau pentru rusi:
– Armenia devine complet dependenta de ei,
– Cresc numarul de trupe ruse in Armenia,
– Desfasoara si casti albastre in Nagorno Karabakh
– azerii s-ar putea sa faca cedari catre rusi pe diverse paliere
-asta inseamna trupe rusesti mai aproape de Turcia si georgienii izolati si cu curul in M. Neagra, mai ales ca pe moment si turcii fac ochi dulci rusilor.
Dar la final mai trimit niste trupe acolo care nu o sa mai plece niciodata.
Corect!
Le doborara si un elicopter de lupta!
Cat o mai suporta țarul aceste umiliri!?
Cand turcii au luat in colimator nava franțuzeasca raspunsul a venit imediat sub forma a doua avioane misterioase care au distrus ce transportasera turcii!
judeci simplist. Atat azerii cat si armenii sunt parte a fostului stat sovietic. Rusii au vandut armament si alte produse ambelor parti.
Un elicopter doborat si 2 piloti morti e un pret modest pentru perenizarea trupelor ruse atat in Armenia cat si pe post de pacificatori in Nogorno Karabach. Iar doborarea elicopterului si medierea in negociere le ofera rusilor atuuri si fata de azeri, care sunt interesati sa ramana in gratiile rusilor si le vor cumpara bunavointa, mai ales ca dupa incident pretul bunavointei a crescut muuult.
Daca totul merge bine, in timp si azerii s-ar putea re-apropia de rusi, mai ales daca turcii ies din schema pe motive de probleme interne mari, nu doar externe vs UE si SUA.
Ii doare pe rusi la tenisi de cei doi piloti morti si un Mi-24. Ceea ce e de notat insa e scuipatul trantit de turci in fruntea rusilor. E ca si cum s-ar dus in vizita la Putin si-ar fi piscat-o pe gagica-sa de fund. Le-au facut pilaf „aliatul” adica pe armeni. Asta scade destul de mult credibilitatea rusilor in zona. Sa vedem cum vor evolua lucrurile. Pe mine chiar incepe sa ma mire lipsa de reactie a rusilor la impertinentele lui Erdogan. Daca in Siria/Libia mai era de inteles, chiar in coasta Rusiei e hmmm…
eu nu cred ca azerii faceau ce au facut, daca nu aveau verde, via turci sau nu, de la rusi.
Daca turcii i au scuipat in frunte, prin acordul proaspat semnat de armeni, azeri si rusi, turcia tocmai ce si a luat de la putin un sut fix in cur. Au investit in azeri o gramada si la semnarea acordului au fost tratati cu sictir.
https://www.contributors.ro/forte-de-pacificare-ruse-si-radicali-islamisti-in-nagorno-karabah-cat-timp-va-rezista-acordul-de-pace/
https://twitter.com/NeilPHauer/status/1325973610905919488
https://www.g4media.ro/fregata-regina-maria-a-intrerupt-participarea-la-o-misiune-nato-din-cauza-numarului-mare-de-imbolnaviri-cu-noul-coronavirus-la-bord.html
Bad news…corona la bord 🙁
si asa aveam probleme sa strangem echipaje complete… numai asta mai lipsea.
http://presamil.ro/trupele-ruse-miscari-suspecte-republica-moldova
Între timp, pacificatorii au tras o fuga la Colbasna sa vada ce a mai rămas bun de traficat acolo
Pompeo confirms US sale of F-35 jets to UAE
vor si Growler si 15 v MQ-9B Reaper
The proposed upgrade package includes up to 50 F-35 Lightning II aircraft, valued at $10.4 billion; up to 18 MQ-9B Unmanned Aerial Systems, valued at $2.97 billion; and a package of air-to-air and air-to-ground munitions, valued at $10 billion.
https://youtu.be/xG1AEIDGaCQ
În curând și în arcul carpatic. Sper să nu ne oprim doar la 100 și ceva de bucăți.
Calitati exceptionale!
Sa ramana Dacia pentru bosi, dotate cu teleoperabile si aruncatoare sa-i apere de toate cele, restul – sute si sute sau mii! de MLTV sa mearga la trupe, ca ei au nevoie de asemenea echipamente …
Doamne ajuta!
Daca se gandeste careva sa isi faca vaccinul rusesc
https://www.themoscowtimes.com/2020/11/11/vaccinated-siberian-medics-get-coronavirus-a72009
https://www.thedrive.com/the-war-zone/37532/army-offers-glimpse-of-new-low-cost-surface-to-air-missile
https://www.lrt.lt/en/news-in-english/19/1272903/lithuania-to-sign-contract-for-black-hawk-helicopters-this-week
https://www.defensenews.com/global/asia-pacific/2020/11/10/first-batch-of-polish-blackhawk-helos-arrive-in-the-philippines/
interesant, lituanienii iau UH-60M direct din SUA, nu S-70i de la polonezi, de langa ei…
se intoarce Fifor la aparare
Premier Sorin Grindeanu
…
Aparare: Mihai Fifor
…
de aici:
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24410352-documente-avalansa-promisiuni-populiste-programul-guvernare-psd-pensii-alocatii-marite-impozite-mai-mici-pentru-familiile-copii-credite-dobanda-subventionata-stat.htm
Se întoarce Anul Marinei, în 20-30 o să avem și corvetele…
Al polonezilor este mai ieftin dar ma gandesc ca sunt niste diferente fata de cel american. Si probabil nu e doar manopera ci si echiparea, poate ?
Filipinejii in schimb iau de la polonezi. Si nu 4-6 ci 16.
Încheierea războiului din Karabah marcată si la Chișinău; azerii au depus flori la monumentul lui Stefan cel Mare si la bustul lui Atatürk 🙂
https://www.publika.md/incheierea-acordului-de-incetare-a-focului-in-karabahul-de-munte-marcat-la-chisinau_3088700.html
Gebirgsjäger-ii nemti ii ajuta pe mongoli sa-si puna pe picioare un batalion de infanterie montana.
https://www.thefirearmblog.com/blog/2020/11/05/potd-mongolian-mountain-rangers/
https://newsweek.ro/investigatii/exclusiv-comisia-europeana-acuza-romania-ca-achizitia-blindatelor-piranha-v-este-ilegala-documente
astia au ce au cu Ciuca.
Mi se pare ciudat faptul ca in ultima perioada Newsweek au devenit foarte activi cu dezvaluiri despre achizitiile militare.Parca nu demult tot ei au mai facut niste dezvaluiri. Treaba asta nu este facuta la intamplare.
Programul are mare întârzieri, pentru care s-a și platit o penalitate, iar despre respectarea obligației contractuale de a „produce” local nu se mai aude nimic. Ce sa aibă cu Ciucă, că nu are implicare directă în partea asta, ci doar în receptarea TB-urilor?
ma refeream la aia de la Newsweek care pe orice articol legat de armata il ataca pe Ciuca,Au avut si articole in care il legau de Oprea si blabla
da, contractul are o mare problema: este facut cu incredintare directa catre americani si turela chiar se fabrica la noi, in afara de tun si mitraliera.
daca se facea incredintare directa pentru nemti si francezi, cum au facut ungurii pentru airbus H225M, H145M si pentru Lynx cu turela fabricata in Australia, nu mai era absolut nicio problema.
un articol prost si cu o gramada de greseli. titlul spune una si daca stai sa citesti prostiile lor acolo scrie ca „solicită informații pentru a clarifica modul în care obligațiile de cooperare industrială asumate de GDELS sunt puse în aplicare”. exact moare m…UE de grija noastra ca nu producem Piranha
Inițial, turela a fost testată la începutul anului 2019, în Slovacia, dar rezultatele la tragerile de precizie la 1500 m au fost total neconforme. Ulterior, testele au fost reluate în Norvegia, acolo unde cu ajutorul unor muniții speciale au trecut testul.
GDELS vrea să schimbe și sistemul de comunicații, sistem care trebuia produs obligatoriu în România. Conform informațiilor furnizate de MApN, GDELS „a propus o nouă soluție pentru sistemul de comunicații și informatică”.
Mdeah… totul la noi trebuie să fie cu probleme.
adica are satcom on the go si producem noi altceva mai bun ,interesant
https://m.hotnews.ro/stire/24412880
Situație gravă.
Britanicii despre tancuri
https://www.forbes.com/sites/davidaxe/2020/11/11/british-army-german-tanks-london-might-not-like-it-but-it-needs-to-buy-leopard-2s/?sh=5c0b06342d7a
Mda’
S-ar putea sa fie o crestere puternica a cererii de Leopard 2 la nivel european si nu numai. Daca am comanda peste 350 de unitati (cu schimbarea intregului parc invechit pe care il avem – toate T-urile trimise la Cincu ca tinte sau la topit), am putea cere/face o fabrica in Romania (cu participare financiara romaneasca) si chiar exporta… Sigur ca detaliile de cat si cum se pot negocia.
Pana vine noul MBT franco/german (preconizat sa fie disponibil in 2030) o sa mai treaca ceva timp, probabil cu o disponibilitate de productie efectiva dupa 2033 (parere personala), insa v-a fi o coada sanatoasa de comenzi/livrari… In 13 ani tot blocul Central si Estic v-a trebui sa-si schimbe tehnica, si vor fi multe tari! Pe langa ele de ce nu, am putea produce chiar si pentru briti, ca suntem mai ieftini, Way mai ieftini! Si pentru multi altii.
Da, costul este mare pntru 350 de unitati (nu pomenesc logistica, operationalizare etc), insa s-ar putea ca pe termen lung sa fim foarte castigati – ne creeam o baza industriala (pe orizonlala si verticala) care poate sustine noul MTB in viitor – fara discutii, mai ales ca suntem mai cheap decat tarile occidentale. Si am avea baza de plecare si luati in calcul pentru noul MBT.
In plus, daca ungurii produc Linx, noi am putea produce killer-ul lor…
Sigur, trebuie sa ne modernizam odata infrastructura (cel putin calea ferata) sa putem misca eficient mijloacele…
Ok,nu sariti la beregata si nu dati cu parul, ca tocmai beau o bere si am tot felul de inchipuiri…!
desigur insa ei nu au luat de 4 ani de cand au facut RFI nici astea:
„III. COSTURI ESTIMATE DE ACHIZIŢIE
Pentru estimarea costurilor se va avea în vedere următorul necesar de tancuri:
– tanc principal de luptă şi derivate – 276 buc.;
– simulator pentru executarea instrucţiei privind conducerea şi tragerea – 20 buc.
– perioada de garanţie să fie minim 24 luni;
– durata normală de exploatare să fie minim 20 ani.
Furnizorul va transmite o estimare pentru varianta de produse noi – pentru tancul principal de luptă, pe fiecare derivat în parte dezvoltat până în prezent (tractor de evacuare-reparaţii, pod mobilde asalt, dragor de mine etc.) şi pentru simulatoare (simulator instrucţia tragerii cu armamentul depe tanc – nivel echipaj şi pluton; simulator instrucţie tactică – nivel echipaj şi pluton; simulator conducere tanc – nivel echipaj).
Furnizorul poate transmite o estimare pentru varianta de produse obţinute prin modernizareaunor generaţii anterioare, dacă există excedent şi disponibilitate pentru a asigura un număr minim
de 276 buc.”
oae ce-ar putea iesi de aici:
https://www.defenseromania.ro/ministrul-apararii-si-seful-statului-major-s-au-intalnit-la-bucuresti-cu-secretarul-fortelor-navale-ale-sua_606297.html?
pai din moment ce tot vin prin rotatie nave americane la Constanta, nu ar trebui sa mai discute si ei?
F’ idioti!
Or sa puna toata planeta pe butuci!
Hack the planet!
Youtube, Comcast, Spectrum, Verizon, AT&T …cazura toate.
PS- cu vreo 10-15 minute inainte de astea, primii o updatare Windows cat roata carului…nici nu mai tin minte cu cate saptaluni 🙂 in urma s-a mai intamplat.
Hack the planet!
Mi-ai facut chef sa revad Hackers.
https://www.g4media.ro/327407.html
Vecinii nostrii unguri inteleg greu: le-a mai explicat odata Friedman ce si cum.
Foarte clar, de data asta. Si e clar ca politica SUA nu se schimba cu privire la Romania.
Mda , se pare ca si-au gasit un aliat in Germania.care este mai ingaduitoate cand Viktor se intalneste cu Vladimir. Cu americanii nu prea merge asa . Plus ca americanii ii cunosc foarte bine pe ai nostrii de prin Afghanistan. Ungurii nu prea au avut nisip in bocanci..
Arabia saudita modernizeaza F15
„The Boeing Co., Defense, Space & Security, St. Louis, Missouri, has been awarded a $9,800,000,000 indefinite-delivery/indefinite-quantity contract for F-15 support for Saudi Arabia. This contract provides for modernization and sustainment of the F-15 Saudi fleet to include such efforts as hardware, software, and interface design, development, integration, test, subsystem and structural component production and installation of future modifications and enhancements to the F-15 Saudi weapon system as well as product support.”
Ucraina cumpara obuziere din Cehia, alo mapn ? https://defence-blog.com/news/army/ukraine-awards-contract-to-excalibur-army-for-26-dana-m2-howitzers.html
https://www.comisarul.ro/articol/un-ordin-dat-de-gabriel-oprea-le-permite-lucratori_1160417.html
In articol este vorba si despre acel securist caruis jandermia i a dat onorul militar.
E oficial.
Cei din conducerea Jandarmeriei sunt niste dobitoci incurabili.
https://www.g4media.ro/exclusiv-ministerul-de-interne-verifica-jandarmeria-cluj-dupa-onorurile-acordate-colonelului-de-securitate-ioan-d-gocan-care-a-anchetat-o-pe-doina-cornea-un-ordin-dat-de-gabriel-oprea-le-permite-lu.html
Mama lor de jeguri. Cat naiba ii mai suporta pamantul?
Bai frate, mor cu scuza asta a lor: ne obliga legea. Legea pentru ei este o guma si oricum modul cum interpreteaza ei legea ii comic. Dupa logica lor un toti cei cu serviciul obligatoriu trebuie inmormantati cu onor. De aia se face solicitatare in civil sau raport in sistem. Ca ala se aproba sau nu in functie de particularitatile fiecarei spete. Iar neaprobarea nu trebuie sa cada pe cele 3 conditii clare exprimate in regulament. Alea sunt conditii la care nici macare nu se intocmeste raportul.
Bai frate ce Gigi Duru sunt ei pe regulamente. Acelasi regulamente care iti interzic o multitudine de practici care exista fara probleme in continuare. Stiu baietiic are sunt, nu le mai listez eu.
https://www.mapn.ro/inforadar/fake_news.php
Eu zic ca asta ar trebui trecuta la lectura obligatorie.
Citam
„Republica Moldova, există două mitropolii. Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM), aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, este una dintre ele, iar cealaltă este Mitropolia Basarabiei, aflată sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române. BOM are şi ea o parte de contribuţie în răspândirea fake news-urilor pornite din Rusia. Într-o scrisoare trimisă autorităţilor de mitropolitul Vladimir, conform Radio Europa liberă, acesta îl acuză, în ton cu dezinformarea din ultimele două luni, pe Bill Gates, de a fi principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă. Prelatul îl acuză pe Bill Gates de moartea a jumătate de milion de copii în India, în urma vaccinării fireşte, o minciună grosolană. De numele lui Bill Gates se leagă o întreagă campanie de dezinformare, care, de curând, a inclus-o şi pe soţia sa, Melinda Gates. Un site rusesc, analizat de euvsdisinfo.eu, promovează, în mai multe articole, imaginea Melindei Gates ca fiind satanistă, pe motiv că ar fi purtat un crucifix cu capul în jos, la un interviu televizat la care a participat de curând. Ca urmare a articolelor de acest fel, traficul pe site-ul rusesc a crescut de peste 400 de ori, spune site-ul Uniunii Europene care deconspiră cele mai răspândite fake news-uri care circulă în UE.”
M-am ferit sa vrobesc de subiect si as dori sa separ din start institutia de credinta si religie in sine. Totusi trebuie analizate serios aceste miscari din cadrul bisericii, si in Moldova(republica) dar si la noi.
e batalie veche si grea in Basarabia pentru vechea mitropolie…
dar de ce sa te feresti de subiect,e unul din elementele de influenta majora pe care rusii il au la noi ,prin biserica,cu toate ca Daniel a avut o pozitie corecta si contrara Moscovei in cazul Ucrainei,are in cadrul bisericii o gramada de conserve kgbiste si portavoci a dezinformarii,doar urmareste-l pe retardul sef de la Constanta ,ce face si ce declaratii da.
https://podul.ro/articol/12529/soft-power-ortodoxia-cea-mai-eficient-arm-a-lui-vladimir-putin-in-romania-rusia-folosete-dialogul-ecumenic-pentru-a-atenua-din-resentimentele-romanilor
Ma feresc Dane din buna credinta. Sunt botezat ortodox si dau pe la biserica din cand in cand. Au un var popa ortodox foarte apropiat de mine, fost preot protopop deoarece si-a dat demisia din functie. Nu intru in detalii.
Te rog sa ma crezi ca pana in acest moment nu mi-am dat seama cum sa pun problema astfel incat sa nu jignesc multi oameni. Dar vad ce se petrece in jurul meu.
Cred ca este foarte greu sa discutam de subiectele avand in vedere profilul poporului nostru dar cand deja aici apare in loc de practica unei religii un vector de comunicare al Kremlinului, avem o mare problema.
https://www.janes.com/defence-news/news-detail/croatia-receives-best-and-final-fighter-bids
The Ministry of Defence (MoD) announced that bids from the United States for the Lockheed Martin F-16V Block 70/72 Fighting Falcon, from Israel for surplus Block 30 aircraft, from France for surplus Dassault Rafales, and from Sweden for newbuild Saab Gripen C/D were all received. The Croatian government received offers from each competitor earlier in September, but allowed each bidder the opportunity to submit its best and final offer by 11 November.
Croatia is looking for 12 fighters to replace its ageing MiG-21s on a one-for-one basis (although only between three and six are understood to still be operational despite the fleet being overhauled in Romania in 2003 to 2004 and receiving a minor upgrade in Ukraine between 2013 and 2015).
Putem lua cele 12 MIG-21 Lancer Bis ale croatilor 🙂
Ucrainienii cu termobarica.
https://coffeeordie.com/ukrainian-rocket-flamethrower/?fbclid=IwAR1y1114mwOOyrWw9-c6B4YMWdXGVeSC43AKJAwX-k6E0hzseYfNlTQ__qQ
A intrat in panica Dodonul ca s-ar putea sa piarda puterea:
„Igor Dodon, amenințări și mesaje de ură în ultima zi de campanie din Moldova: Unirea cu România va însemna război civil, un război cumplit, pentru că noi cu românii nu vom merge”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24416720-igor-dodon-amenintari-mesaje-ura-ultima-campanie-din-moldova-unirea-romania-insemna-razboi-civil-razboi-cumplit-pentru-noi-romanii-nu-vom-merge.htm
https://recorder.ro/regele-pandemiei/
https://www.defence24.pl/amerykanie-szukaja-nastepcy-stingera-gra-o-8-tys-rakiet-
Americanii vor înlocuitor la stinger… poate ne băgăm cu CA 94 cu motor de rachetă antigrindina. Ce pana mea, le furnizăm și noi nițică securitate.
C-27J Spartan Next Generation
https://www.janes.com/defence-news/news-detail/leonardo-lines-up-launch-customer-for-enhanced-spartan-airlifter
Damen OPV pentru marina pakistaneza, de la Damen:
https://ziare.com/stiri/eveniment/corveta-pns-tabuk-construita-la-damen-galati-a-fost-predata-oficial-marinei-militare-din-pakistan-1643787
Am dat de un film din 1988 cu un „Highway Airfield” în Germania.
Aterizàri si decolàri de pe autostradà de F-16, F-15, Phantom F-4, Alphajet, C-160 Transal, A-10…
https://www.youtube.com/watch?v=F_cxkF6qSY8
Ne pregatim …
https://www.upi.com/Defense-News/2020/11/13/US-Army-to-participate-in-artillery-drills-in-Romania/4311605288371/
Si uita ca incepem sa aflam direct ce mai fac vecinii nostrii – buna treaba, cu ce le mai mici costuri pe care le-am putea avea…
https://seapowermagazine.org/all-five-nato-rq-4d-phoenix-drones-are-on-station-at-sigonella-sicily/
Nu stiu eu cate avem in dotare, dar ar trebui una la fiecare militar operativ!
https://www.armyrecognition.com/defense_news_november_2020_global_security_army_industry/theon_sensors_celebrates_delivery_of_100000_systems_and_announces_new_strategic_partnerships.html
Am o anumita impresie ca in curand o sa spunem Adio! la trolebuze/autobuze/tramvaie etc marca „Made in Turcia”!
https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2020/11/israel-us-greece-cyprus-turkey-defense-minister-benny-gantz.html
Nu stiu, cumva ma afecteaza pentru ca practic Turcia a fost un aliat economic de nadejde in ultimii zeci de ani, parca pierd ceva din mine… Si atat de multi romani au beneficiat de comertul lor cu amanuntul plus diversitatea, aurul ieftin, vacante de lux etc.
Imi aduc aminte ca a 2 mea pereche de blugi primiti (cu multi zeci de ani in urma, pe vremea comunistilor) a fost cumparata din Turcia. Cand in Romania cumparai doar pantaloni de stofa sau comandati…
Sper ca or sa treaca cat de curand peste hopul asta pe care il au () si ca vom fi iarasi prieteni!
Altfel, vom sfarsi prin a fi unii din cei care i-au pus pe butuci, ca deh’ Alianta/Politica/Geostrategia…
Doar o parere
Un „Ambasador Roman”, gata sa preia Coroana Britanica!
https://www.dailymail.co.uk/news/article-8947405/Prince-Charles-visits-NATO-rapid-reaction-corps-exercises.html
Doamne Ajuta!
Repet, nu sunt monarhist, dar cat a facut asta pentru imaginea externa a Romaniei nu a facut toate campanile penibile cu frunzulite si standuri cu slanina si tuica pe la Bruxelles.
Ambasadrul roman onorific Charles si ministrul de externe onorific Margareta, adica un „strain” si pseudo-straina care pana la 40 de ani nu au vazut nici unul din ei pamant romanesc au facut mai mult decat romanasii astia verzi ai noistrii de pe aici, de se bat cu caramida in piept.
Food for thaught, si nu-i chiar de pe jos sa ai in „coltul tau” pe Regele Angliei to be…
Cu tot respectul, e cam gata …
http://www.e-politic.ro/revista-presei/donald-trump-a-vorbit-la-fox-news-a-spus-ca-va-face-lucrul-corect-dupa-numararea-tuturor-voturilor-legitime-1486479
Si s-ar ptea sa ne tagem inclusiv Iron Drome, ca tot ne-au facut israelienii propunerea …
https://www.defensenews.com/land/2020/11/13/iron-dome-batteries-activated-to-fill-cruise-missile-defense-gap/
https://umbrela-strategica.ro/durdilly-airbus-vrem-sa-producem-elicopterul-iar-h215m-pentru-armata-dar-si-pentru-alti-clienti/
Noi avem două foi de parcurs. Acum noi nu știm exact ce scrie în ele. Poate scrie H215, poate scrie Viper + Venom. Poate ambele, poate scrie Black Hawk, și Apache. Pana mea, certitudini nu există. Ba da. Se numesc Puma și nu sunt pantofi sport sau mli-uri.
dar stiu ca astia de la Airbus n-au deloc imaginatie. In afara de H215, de care Romania tot spune ca n-are nevoie, chiar nu stiu sa propuna si altceva?
au propus H145M, ca la unguri si la sarbi, care e oarecum unul dintre inlocuitorii Gazelle si Bo105 (H135 fiind celalalt inlocuitor) 🙂
Stai sa ajunga Orban in Germania. N-o sa mai avem loc de atatea foi de parcurs.
?. Da trebuie să reformulez. Noi, până acum, avem doar două foi de parcurs….
https://universul.net/numarul-doi-din-al-qaeda-ucis-de-agenti-israelieni-pe-o-strada-din-teheran/
cam asa arata niste servicii secrete de super top.
@ Eroul Bula si nicolae:
Pt voi, in primul rand – pasionatii de nave – o veste buna.
Spargatorul de gheata Perseus, proprietatea AFDJ, este in overhaul la Santierul Naval Mangalia – Damen.
Din sursa sigura, am aflat ca schimba TOT de pe el, in afara de tabla 🙂
Motoarele vor fi ABC.
Bine macar ca astia de la guvernare dau comenzi santierului unde sunt si actionari.
Oricum, au comenzi la santier, in perioada asta sunt incarcati si trebuie sa dea drumul la nave din doc.
Doar atat raportez.
Multumesc, am vazut-o in iulie la Damen Mangalia… 🙂 Au schimbat si tabla, comanda arata altfel dupa overhaul. Tot atunci am vazut si Antipa in santier, cred ca abia intrase. Am pus atunci pe pagina de FB de la RNHS…
Daca vrei sa citesti mai multe info despre Antipa inclusiv poza din santier: https://rnhs.info/licitatia-de-modernizare-a-navei-pentru-cercetari-maritime-si-scafandri-grigore-antipa/
Cap patrat cu mentalitate medievala
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ips-teodosie-imi-caut-niste-avocati-foarte-seriosi-cum-sa-nu-ajung-eu-la-pestera-in-ziua-sfantului-andrei-1401299
???
Chiar mai mult decât medievalà. Credinta în Isus Cristos e anterioarà evului mediu. Si au fost o multime de martiri care au plàtit cu viata credinta lor. Ca cei care îsi pierdeau viata în arenele romane sub hohotele pânà la lacrimi ale spectatorilor.
Snagoveanu nu este chiar un exemplu de piosenie si umilinta. Si chiar daca a fost spalat de justitie are pe el mai multe pete decat un dalmatian, numai daca ma gandesc la ce foloase tragea din impartirea parohiilor si nu doar.
Mon cher confuzi credinta cu religia. Cacatul asta cu ochi in cel mai bun caz reprezinta religia.
MA INTRB DACA SF.ANDREI LA PRINS NOU NASCUT PE SCORILO TAC-SU LUI DECEBAL?DECI DACII INCA INAINTEA LUI SCORILO AU DEVENIT CRESTINI?SAU POATE NU S-AU CRESTINAT DECIT LUPII DIN PADURE CACI SFINTUL A PLECAT IN GRECIA LA PATRAS SA MOARA.–CE ESTE CU ACEASTA POVESTE IN CARE NIMIC NU SE LEAGA!!
Astia chiar se urasc…
https://www.euronews.com/2020/11/14/nagorno-karabakh-ethnic-armenians-set-fire-to-their-homes-rather-than-hand-them-to-azerbai
https://evz.ro/ucraina-face-shopping-strategic-va-achizitiona-obuziere-dana-m2-restart-pentru-armata.html
Armata română, când va achizitiona obuziere?
Trebuie cv compatibil cu sasiul de Duster…
ANALIZĂ Tehnologie, comando și Turcia. Cum a câștigat Azerbaidjan în Nagorno-Karabah
Azerbaidjan a luat lecții de la Turcia, membră NATO, folosindu-se de experiența sa în Afganistan, Siria sau Libia, pentru a obține o victorie rapidă în războiul din enclava Nagorno-Karabah.
Analiștii spun că trei factori explică de ce Azerbaidjan a avut succes pe câmpul de luptă acum, spre deosebire de războiul de acum aproape 30 de ani, când a pierdut în fața Armeniei: tehnologia, tacticile și Turcia.
https://romania.euro…h/30950259.html

https://romania.europalibera.org/a/analiza-tehnologie-comando-turcia-azerbaidjan-nagorno-karabah/30950259.html
acolo a luptat turcia nu azerii, hai sa fim seriosi
Dacia militarizată, minutul 1:03. 🙂
https://umbrela-strategica.ro/nato-a-primit-ultima-drona-rq-4d-global-hawk-dintr-un-program-finantat-si-de-romania/
Cică avem și noi o bucată de drona. S-a finalizat programul NATO. 5 RQ 4, 15 țări participante, Ro, contributor și beneficiar.
https://monitorulapararii.ro/lituania-a-semnat-un-contract-de-213-milioane-de-dolari-cu-sua-pentru-achizitionarea-a-patru-elicoptere-black-hawk-1-34194
Trec peste faptul că unii mult mai mici decât noi chiar fac ceva, prețul pe aparat ar fi cam de 53 de milioane USD. Acum mi se par cam scumpe, dar depinde si de ce pachet au luat pentru ele.
* Mic upgrade la radare : Mechanical Computer Fire Control reprezinta de fapt „tachymetric target motion prediction” 🙂
http://www.cartula.ro/forum/topic/3171-rachete-si-radare-militare-in-romania/page__st__200
Putina politica –
https://www.jpost.com/israel-news/israel-can-count-on-romania-as-a-good-friend-649170
Chestiunea asta se stie dinainte deCamp David, nu e nici o noutate !!!!
lectii de invatat …
https://romania.europalibera.org/a/analiza-tehnologie-comando-turcia-azerbaidjan-nagorno-karabah/30950259.html
https://m.hotnews.ro/stire/24420988
Maia Sandu ar fi câștigat alegerile.
La cald https://www.youtube.com/watch?v=bnChQbxLkkI
Se pare ca avem un Gowind in Marea Neagra doar ca nu-i al nostru. Este corveta El Fateh a Egiptului.
https://m.defenseromania.ro/trei-nave-de-lupta-ale-egiptului-au-intrat-in-marea-neagra-pentru-exercitii-comune-cu-nave-rusesti_606359.html
Ca sa stie cum sa lupte cu ale noastre.
Nu-i bine.
https://youtu.be/VaYTiEHl0cU
Ăștia-s „prietenii” turcilor, au venit in vizită
„Nu, actualul guvern nu are nicio vină pentru situația în care se află acum spitalele din România. Pentru asta vinovați sunt toți cei ce s-au perindat la putere de-a lungul timpului și noi toți, căci noi am acceptat să ajungem aici. Cosmetizarea situației actuale a spitalelor, a locurilor din ATI, a ceea ce e în stare sistemul nostru de sănătate nu poate fi imputată, însă, altcuiva”, adaugă Oana Gheorghiu.
Concluzia co-fondatoarei Asociației Dăruiește Viață este că „Tare bine ne-ar prinde un lider curajos, care să ne spună verde în față unde suntem cu adevărat și cât de rău urmează să mai fie. Așa poate ne-am trezi cu toții, am înțelege că nu e de glumă și poate am deveni mai exigenți cu cei care gestionează banul public, adică taxele pe care le plătim.”
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24420032-oana-gheorghiu-daruieste-viata-cand-vorbeste-despre-mii-noi-paturi-ati-create-peste-noapte-spun-povesti-adormit-romanul-spitalele-instalatii-sunt-vechi-zeci-ani-adesea-fara-mentenanta-verificare-perio.htm?cfathp
https://www-carscoops-com.cdn.ampproject.org/v/s/www.carscoops.com/2020/11/iranian-carmaker-to-restart-old-dacia-logan-production-without-renaults-involvement/amp/?amp_js_v=a6&_gsa=1&usqp=mq331AQFKAGwASA%3D#aoh=16055300350402&csi=1&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=From%20%251%24s&share=https%3A%2F%2Fwww.carscoops.com%2F2020%2F11%2Firanian-carmaker-to-restart-old-dacia-logan-production-without-renaults-involvement%2F
Mi-ar fi plăcut să contribuim și noi cumva dar probabil nu se poate din motive geopolitice și ar mai fi și chestii ce țin de proprietate intelectuală.
WASHINGTON — The Army has activated two air defense artillery batteries at Fort Bliss, Texas, that will evaluate the Iron Dome system for possible integration into the Army’s air-and missile defense architecture, according to a Nov. 13 statement from the service.
https://www.defensenews.com/land/2020/11/13/iron-dome-batteries-activated-to-fill-cruise-missile-defense-gap/
Se pare ca vom renunta la Larom…
ar fi o prostie
Nu are nicio logica. Batalioanele din Transilvania au Apra-40 si noi renuntam la Larom? Nu cred
improbabil pt ca Himars nu cred ca a fost cumparat sa inlocuiasca Larom ci sa il completeze ,foarte probabil daca se mai pot face noi modernizari se vor face ca doar RFI a fost pt asta :
„REQUEST FOR INFORMATION (RFI)
Multiple launcher rocket system with high range (150 kilometers)
This RFI is for information and planning purposes only. There is no obligation of the Romanian Ministry of National Defence to issue a request for proposal or award a contract. Data provided in the responses to this RFI is confidential, and the Ministry of National Defence is committed not to disclose it to a third party.
I. General apects
Romanian Ministry of National Defence intention is to purchase gradually the necessary systems and subsystems in order to ensure for the inventory of three battalion type unit, modern self propelled artillery systems which will enable the interoperability with the similar systems from the armed forces within NATO members countries.
Schedule: 54 Multiple Launcher Rocket Systems with high range-150 kilometers for three artillery battalion type unit between 2019 to 2025.”
tocmai pt ca in RFI exista cerinta asta :”MLRS with high range (150 kilometers) shall achieve the fire support in depth from 45 kilometers to 150 kilometers, shall use an extended range of rockets with strike
accuracy of maximum 10 meters (CEP)” adica de la 45 de km sa inceapa raza de actiune cine loveste pana la 45 KM ?
Larom?
poate daca avem Acullar de 160mm
COLOGNE, Germany — Airbus is trying to make hay out of its $6.5 billion sale of 38 Eurofighter aircraft to Germany for other procurement competitions in Switzerland and Finland.
https://www.defensenews.com/global/europe/2020/11/12/airbus-hopes-its-65-billion-german-eurofighter-sale-will-shine-for-switzerland-finland/
https://adevarul.ro/locale/constanta/exercitiul-romano-american-rapid-falcon-bazele-militare-constanta-1_5fb28f355163ec4271ed5d23/index.html
https://www.defenseromania.ro/este-oficial-grecia-solicita-achizitionarea-de-avioane-f-35_606386.html
https://www.defenseromania.ro/sua-vor-efectua-exercitii-cu-sisteme-himars-in-romania-alaturi-de-lansatoarele-larom_606387.html
https://www.bbc.com/news/world-europe-54964858
Hehehe…
Cum, tocmai ungurii ? Aia care cumpara o gramada de armament de la nemti ? Nemtii oare ce spun despre atitudinile astea ? Intreb si eu…
Pài ce sà spunà ? Cà sunt coerenti în politica lor independentà în apàrarea intereselor nationale.
Erau exclusi de la fonduri din cauza clauzei de atribuire doar la bàietii ascultàtori, cei care dau jos cu crestinismul si admit paraziti si ràufàcàtori pe teritoriul lor.
Si ungurii astia mari crestini mai sunt cand jumatate din populatie nu are o afiliere religioasa, iar cei care merg la biserica reprezinta cam 10%-15% din populatie.
Dacà te referi la recensàmântul din 2011 unde 27% din interogati nu au vrut sà ràspundà ce religie au, e asa. Dar nu au ràspuns cà nu au afiliere religioasà.
au raspuns ungurii ca romanii. cand sunt intrebati daca sunt religiosi 90% zic da dar ii doare la basca de biserica zic si ei de ochii lumii
Alo, MApN-ul..pe astia nu-i da nimeni in judecata pentru chestii clasificate?
Pai si de asta ce zici ca zice de Mig 21 https://www.youtube.com/watch?v=bU1BCeHB570
https://www.navalnews.com/naval-news/2020/11/italian-navy-foils-two-pirate-attacks-in-gulf-of-guinea/
Iranul a copiat drona-munitie israelianà UVision Hero echipând-o cu un motor ceh si este utilizatà în Idlib inclusiv de armata loialistà sirianà.
https://syria.liveuamap.com/en/2020/15-november-syria-photos-of-the-suicide-drone-used-in-s-idlib
Rezultatul contra-atacului armenesc pentru apàrarea Soushiului, filmat de trupele ruse. Màcel.
https://twitter.com/RestitutorOrien/status/1327599530188152832
alooo,onu-osce ?!
Fara cuvinte. Ingrozitor, armenii au fost carne de tun. Realitatile razboiului
Totusi, ce fel de armata e aceea care nu-si ridica mortii? Rusii au venit la cateva zile dupa ce cazuse orasul, era liniste deja de cel putin o zi, ar fi avut timp.
Ingrozitor, dar asta e razboiul. de aceea trebuie sa ne pregatim bine, ca sa nu trecem prin asa ceva.
De la „Highway of Death ” [Highway 8 in March 1991] Irak nu am mai vazut asa ceva 🙁
Toata lumea pare sa aiba drone de atac, in cazul etiopenilor mesterite local. Asta ne spune ca daca ai un pic de vointa si ceva bani, poto sa-ti faci ceva.
De exemplu mai toate partile sensibile ale dronelor turcesti sunt produse de firme occidentale, deci accsibile si nou. Daca ar exista un pic de competenta manageriala s-ar putea face un Bayaktar si la noi. Drona nu e ceva nou, sa fim seriosi
http://www.msn.com/en-us/news/world/ethiopia-resists-mediation-as-it-bombs-tigray-capital/ar-BB1b4TJf?ocid=ientp
Stii cum este la noi? Daca incerci sa faci in sistemul de stat nu reusesti nimic din mii de motive incepand cu lantul birocratic, continuand cu piedicile puse de diversi colegi sau sefi de proiecte care se tem ca daca tu faci ceva se va vedea ca ei nu-s in stare de nimic, trecand pe la diversi directorasi care de la inaltimea functiei vor considera ca trebuie sa te scuipe in cap ca sa stii cine sunt si incheind cu neacordarea finantarii pentru un proiect din start esuat.
In sistemul privat tehnic poti reusi daca găsesti finantare dar risti sa-ti pierzi banii ca statul oricum nu-ti da comenzi decat daca ungi niste balamale si pentru ca cine-l reprezinta va considera ca mai bine cumpara direct din afara si va ignora realizarea ta.
Deci….
https://embraer.com/global/en/news?slug=1206809-hungary-signs-contract-for-acquisition-of-two-multi-mission-kc-390-millennium-airlifters
Noi achizitii maghiare …
pai ca tot scriam despre brazilience acum cateva zile…
Btw, pot fi folosite si ca aparate de realimentare in zbor, o capacitate la care noi nici nu visam
pai exact despre asta am scris:
https://www.rumaniamilitary.ro/caracal-realimentat-in-zbor-de-hercules
Grippenurile maghiare pot fi realimentate in zbor? F-urile noastre parca nu
La ce le trebuie e buna intrebare
Ba pot si ale noastre, tocmai s-a ras-ras-ras-discutat asta ieri si cu cateva comentarii mai devreme azi, tot aici.
Vezi si articolul asta
https://www.rumaniamilitary.ro/caracal-realimentat-in-zbor-de-hercules
sau bagati si voi cu degetelu pe goagal „F-16 Romania in flight refueling”, daca nu mai stiti cum se zice in romana 🙂
Pentru cine a uitat sau nu a vazut clipul.
Ce naiba fac cu ele? Vor sa cucereasca Ucraina? Cu 14 avioane inchiriate?
https://news.cgtn.com/news/2020-11-17/Huawei-Sales-of-Honor-brand-is-to-save-its-industry-chain-Vu1EtrZEfm/index.html
US Navy destroyer shoots down an ICBM in milestone test
https://www.defensenews.com/naval/2020/11/17/us-navy-destroyer-shoots-down-an-icbm-in-milestone-test/
E real ? https://evz.ro/consilierul-lui-clotilde-armand-are-doua-crime-la-activ-viitor-sef-la-politia-locala-sector-1.html?fbclid=IwAR2td_AQeiQe8sW-PUwWcKvv8zRCZ7arr1YZhHpPy5jsP8G-l69UGQR3R5A
RTI
Eu cred că e ciorba reîncălzită, de activitățile domnului se știe de prin 2016, cu reluări in anii ce au venit în presa de tip luju, activenews, Andronic and Co, inclusiv prietenii de la est, uite și aici:
https://www.google.com/amp/s/ro.sputnik.md/amp/politics/20170407/12034397/ucigas-germania-partid-iohannis.html
PS eu nu găsesc nicăieri vreun comunicat de presă, din care sa rezulte că ăla va fi numit șeful PLS1…
Eu am dat de individ doar la astia, a dat cineva un tweet, din acest motiv eram circumspect.
A „apărut” știrea când a ieșit comunicatul cu demiterea șefului poliției locale, ăla cu rapoartele de supraveghere din Piața Victoriei, precum și ADPS1 și direcția investiții.
Sunt curios ce se întâmplă în continuare.
Pute a fake news dar in momentul in care vad intr-una rticole „agenti secreti ai statului x” stau si ma gandesc cat de prost sa fie un om sa creada asta. Pai daca ii secret…
Alt aspect, ce sa vezi mai dragilor „ca” cunoscator al limbii germane si cu abilitatea de a cauta dosare pe https://dejure.org/ si pe tribunalul Regensburg https://www.justiz.bayern.de/gerichte-und-behoerden/suche/index.php?group=b-landgericht-regensburg&ipath=/gerichte-und-behoerden/landgericht/regensburg/&q=ks+203 … pai nu gasim dosarul in care nenica asta a fost condamnat.
Se poate oare ca maestrul Cristoiu sa fie doar un mancator de rahat si nu de ieri de azi, ci de cam 40 de ani?
Sorry, dar inclusiv filiala USR Cluj recunoaste ca Daniel Dobos a fost condamnat penal, din aceasta cauza fiind exclus din partid. Probabil fake news-ul este ca acest om ar fi propus sa preia sefia politiei locale, dar partea cu condamnarea este reala, daca ar fi sa luam de bun comunicatul USR.
Posibil. Oricine poate fin condamnat penal, dar am rezerve in crede ca pentru omor, fapta grava in mod cert. Ce nu gasesc este condamnarea pentru omor.
Poti fi condamant si pentru furt, evaziune si alte asemnea sporturi practicate de ai nostrii cand au plecat peste gard. Cred ca este cazul si aici.
Dar ai perfecta dreptate, au gresit usr cand l-au bagat pe fir. Indiferent pt ce ii condamnat, nu are ce cauta acolo cu atat mai putin la aia care si-au facut reclama din „fara penali in functii publice”.
My bad, nu am gasit explicit condamnarea, dar am gasit comunicatul USR Cluj. Condamnat pentru omor, corect!
Bravo USR, sunteti dobitoci.
Bài, v-am spus sà puneti firul rosu la rosu si firul albastru, la albastru !
Lansatorul Vega, care a dat chix recent, a fost victima unei erori umane, de inversare de fire, la etajul unde sistemul de propulsie era furnizat de o firmà ucrainianà.
https://spacenews.com/human-error-blamed-for-vega-launch-failure
https://www.youtube.com/watch?v=1jIgFrZhR0s
2 Gowind corvettes for undisclosed customer!?
Ce fain ca americanii au voie la asemenea hobby ( tunuri de orice cal ). Daca si noi aveam voie, iti dai seama ca pe 10 August vineam cu un Flak 88 in fatza Parlamentului , he he
– https://youtu.be/n6fdjLLZE1w
– https://youtu.be/T7fhBm1ouSU
Acuma seara au fost lansate 4 rachete asupra ambasadei americane din Bagdad de catre o grupare iraniana.
Un video cu c-ram in actiune
https://twitter.com/saifsalahalhety/status/1328791209985384448?s=20
Uuuuuh, asta nu vezi des in actiune! Multumiri!
Nu pare ca i-a deviat prea mult traiectoria, dar nu sunt expert in disecarea filmuletelor….
Ce e ala, laser?
Mi-e un pic cam greu sa citesc in limba aia! ?
Tun rotativ calibru 20 mm, versiunea terestrà a Phalanx-ului (Land Phalanx Weapon System), ghidat prin radar. Împotriva rachetelor si proiectilelor de artilerie (C-RAM).
De la Naumescu citire:
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/mai-usor-cu-poporul-pe-scarile-politicii-costul-populismului-cronic-blocarea-bugetului-ue-de-catre-ungaria-si-polonia-si-declinul-calitatii-democratiei
Corect, boborul e bun doar sa confirme prin vot „elitele si elitismul” (deh, boborul e prost si pune botul la populism) are nevoie de elite (doar ele stiu ce e bine pentru bobor). Pana una alta, maghiarii si lesii absorb investitii straine si le merge treaba, politicienii lor sunt alesi democratic si mecanismul de veto este ceva legal prevazut de UE, dar nah, asa e cand nu ne place rezultatul, populism, boborul, elitele. Bine dracu ca suntem un etalon in anticoruptie, stat de drept si economie.
Putere proletariatului?
TRUMP da afara pe directorul US cybersecurity official as agency refutes voter fraud – as it happened
– deci, daca nu gasesti fraude la votari, esti concediat..??
Eu zic sa …”expandezi” putin:
https://ntdca.com/dominion-part-of-council-that-disputed-election-integrity-concerns-in-dhs-statement/
@ Articolul este tras de par. Am trait 4 ani in State si cunosc PR .si influenta ce poate avea mai ales in societatea White trash. Articolul imi aminteste de un banc german
– un tip conduce masina pe Autobahn si aude pe tipa de la radio anuntand ” atentie mare pe Autobahnul 44, nu depasiti !! o masina vine in contra sens „.
– soferul se enerveaza si striga la radio ” mincinoaso, nu este o masina contra sens, sunt sute de masini”….
– asa si cu Trump, toti sunt contra lui, CIA, FBI, NSA, DNE, DIA, Sorros, Illuminati, Masonii si aliens ?. Toti au contribuit ca el sa piarda alegerile.
– iar de 2 zile ii trece prin cap sa loveasca militar Iranul. Noroc ca Pentagonul il ignora.
In caz de razboi se poate impune articolul 47, cod 606. Care este o lege foarte puternica SI poate sa mai treaga cateva luni bune de presidentie , pana ce curtea suprema aproba plangerea lui Biden.
.https://www.law.cornell.edu/uscode/text/47/606
editat* Pana una alta se tot gasesc nereguli, nu stiu daca suficient de mari ca sa rastoarne rezultatul dar, suficient de multe incat sa existe dubii rezonabile (daca pricepi ce inseamna) ca sistemul are probleme. Deci, poate sa urmeze caile legale ce sunt disponobile, inclusiv CS, nu este ceva unic in istoria electorala americana. Cine gandeste diferit e conspirationist si prinde ozn-uri, nu ma comuistule travestit ? Tu cum esti ma, ozn-istule, cand o dai cu 47/606 ? Cine face scandal in strada si ameninta cu haosul, republicanii sau blm/antifa sustinuti de democrati ? Apropo, editat*, cand au ascuns numarul soldatilor din Siria fata de Trump a fost ok, nu ? Idiotii de tipul tau vor razboi, apreciaza tampitii si ii premiaza cu nobelul pacii. Iranul a fost ajutat de Olaba (cu birocratii aferenti) si prostovanii din UE, Trump a schimbat foaia, la fel ca si in cazul rusiei. Asa tampit cum il cred unii, a facut pentru OM mai mult ca toti cei dinainte si rahatul ala international, numit onu. Articolul e tras de par pentru ca a stat in State si cunoaste PR…?♂️ logic si argumentat.
@ Mai RTI, mai extraterestrule, te dai trumpist dar fara cunostiinta de cauza, doar ca iti place teoria conspiratiei. Trump este socat .ca are orgoliu prea mare pentru o infrangere.
De ce nu a lovit Iranul in cei 4 ani si vrea acuma in ultimii 50 de zile ce mai are ?
– precautia contra covidului a fost dezastroasa. Mai si facea misto de covid.
– dorea sa desfiinteze paragraful asigurarii medicale , ca asigurarea sa aibe posibilitatea sa iti taie plata sau sa iti desfiinteze contractul daca erai prea mult bolnav SI asta gasesti normal , behaitule ??
– atatea dovezi de fraude electorale exista, incat nici una nu a fost apt ptr prosecutor, judecatorie sau FBI
– SI republicanii , o mare parte sau saturat sa- l voteze .ca presedinte, dar au votat deputati in Senat Daca voturile erau fraudate, nu primeau republicans 51 % locuri si democratii 49% in Senat, mai prostovane.
– esti un roman prost , dar cum se zice ” prost la prost se trage”. Deci nu este de mirare ca plangi dupa Trump. Si daca Trump ar fi arfimat ca Pamantul este plat, si tu behaiai la fel. Banuiesc ca esti de parerea lui cand Trump afirmase ca trupele revolutionare in 1775 au eliberat aeroporturi… Da in colo de treaba. Sau afirma sa te injectezi cu dezinfectant…. SI banuiesc ca te umflii in pene si afirmi ca nu este adevarat, well tot prost ramai.
– din ianuarie 6 cazuri de proces il asteapta pe Trump si la activ sunt 4 plangeri penale
( trage un google daca vrei sa stii..)
– Trump a folosit un scam , Trump University , unde cerea bani ptr cursuri care nu existau si nici profesori. A fost dat in judecata de 6000 de persoane, victime si trebuie sa plateasca $ 25 mil!, ( unde platise doar 23%) si 1 mil daune la ministerul educatiei.
– SI nu ma lua ca nu este adevarat, ca tot internetul minte, asai domnule RTI,sau cum te cheama colegii de aici, R.T.?
– Eu vorbesc din cunostiinte. Tu vorbesti doar ca sa te aflii aici pe acest forum si behai sperand sa fii aplaudat.
Cum sa semnalizezi, in cazul in care ai dubii ca oamenii nu se prind, by Adi.
1. Nu a lovit Iranul pentru ca nu vrea razboi cu orice pret, a mers pe sanctiuni, a dat liber perciunatilor si a coalizat sunnitii. Vrajeala MSM se bazeaza pe „…, the Times reported, citing unnamed administration officials.”
2. USA este stat federal si fiecare guvernator hotaraste pentru statul lui, cunoscatorule, ce a tinut de el a facut (printre primii). Cand democratii spuneau ca e totul ok prin februarie, asta spunea de pericolul chinezesc si vrajeala oms. Apropo, omul a avut hapciu19, deci stie cum si ce face aceasta gripa noua.
3. Pune dracu mana si citeste, vorbesti aiurea, habar nu ai cum functioneaza sistemul asigurarilor de sanatate.
4. Inca nu au terminat de numarat peste tot, unii fac deja renumararea voturilor si altii se pregatesc sa faca la fel. Ce bine cunosti mecanismul american…fbi sunt onestii de la organizatia aia cu russia colussion ?
5. Ai priceput tu ceva dar e pe dos, cine a votat cu el a votat si pentru Senat si Camera, problema e la Bideu, au votat cu el dar au uitat sa voteze si cu reprezentantii democrati prezenti pe buletin, blue wave my ass.
6. Doar o voma comuista, daca ai alta parere esti ….etichete la alegere, tipic comuist (ca democratii si listele). Tu ce esti ma, venusian ? Apropo, vezi cate aberatii a debitat si Bideu, asa ca sa pari echidistant.
7. Asa si ? Sa vedem ce zic judecatorii. Probabil procesele vor sfarsi ca si vrajeala cu rusii, ventilau rahatul asta inca din 2017.
8. Nu tot, doar 90% din MSM si platformele sociale https://youtu.be/q1NcphoZF0o
9. E parerea ta dar realitate te contrazice, editat* si autointitulat cunoscator.
„What the agency failed to disclose, however, is that Dominion Voting Systems is a member of CISA’s Election Infrastructure Sector Coordinating Council, one of two entities that authored the statement put out by CISA.”
Se mananca mult kkt aici. Iti spune clar comunicatul cine sunt autorii.
https://www.cisa.gov/news/2020/11/12/joint-statement-elections-infrastructure-government-coordinating-council-election
Si prin omisie te face sa crezi cu guvernul (la toate nivelele) nu se ocupa cu nimic din chestia asta. Te trezesti ca Government Coordination Council is there just for shits and giggles.
https://www.cisa.gov/government-facilities-election-infrastructure-charters-and-membership
De unde-i tot scoti pe chirnogii astia?
https://www.aktual24.ro/ce-vor-rusii-pentru-romania-nastase-presedinte-din-2024-guvern-cu-oana-lovin-cerva-chitic-pavelescu-plesoianu-ingrid-mocanu-palada-luis-lazarus-bogdan-duca/
Si una de spitalul 9.
Am citit articolul. Ma simt lovit in cap. Imi vreau cele trei minute din viata inapoi :))).
mai degraba una de tnr sau kamikaze.
Nu, nu este, datele sunt preluate de pe sputinik. Este cat se poate de reala faza: https://ro.sputnik.md/columnists/20201116/32502339/2024–Adrian-Nastase-presedinte-si-guvern-suveranist.html
de ce nu direct iliescu?
ha, ha! silviu brucan, alexandru barladeanu si gen. militaru, astia mai trebuiau la conducere. si tinerelul de 90 de ani , ion ilici iliescu!
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24426443-nava-sua-doborat-premiera-racheta-icbm.htm
https://bulgarianmilitary.com/2020/11/16/russian-peacekeepers-came-under-heavy-fire-from-an-ambush-in-nagorno-karabakh/
Sunt de incredere castravetarii daca chiar or fi bulgari in spatele site-ului?
Ca tot ei, preaslavesc maretele scule sovietice:
https://bulgarianmilitary.com/2020/07/09/russian-s-500-air-defense-system-is-20-years-ahead-of-its-western-counterparts/
:))) de incredere in nici un caz,sunt prorusi la maxim si abereaza la greu,dar traduc tot felul de stiri de pe la rusi sau turci mai obscure si il mai citesc sa mai vad ce abereaza,dar stirea asta cred ca e adevarata,ca de asta am si pus-o pt ca asta o sa se cam intample de acum incolo in NK,Erdogan a carat din Siria o gramada de oameni pe care nu ii va retrage din zona,iar aia vor fi un adevarat cosmar pt rusi.
Daca ii scot vinovati pe unii sau pe altii cine stie ce concesii in ce probleme mai scot.
Este modul lor de actiune.
Uitati dragi brigadieri si mareti aparatori ai patriei, dorinta v-a fost indeplinita:
Va raman doar bani pentru salarii, pensii si VIN:
P.S Daca voi nu aveti pretentii, atunci sa nu va mire ca politicienii nu va dau nici un chibrit.
„Bugete diminuate
• Ministerul Apărării Naționale: -2 miliarde lei. În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli de capital (-1.596,9 milioane lei), transferuri între unități ale administraței publice (-79,2 milioane lei), cheltuieli de personal (-136,9 milioane lei), bunuri și servicii (-100 milioane lei) și asistență socială (-80,9 milioane lei). În aceste condiții bugetul rectificat al Ministerului Apărării Naționale va fi pe partea de credite bugetare de 21.836,3 milioane lei, din care 19,171,4 milioane lei de la bugetul de stat, 2.664,4 milioane lei venituri proprii și 0,5 milioane lei fonduri externe nerambursabile, respectându-se angajamentul de alocare pentru acest minister a unui buget de 2% din PIB;”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24427671-rectificarea-bugetara-3-cine-primeste-mai-multi-bani-bugete-diminueaza.htm
sunt f multe firme care au activitatea economica redusa cu 50%, HORECA pauza( nu ca le plang de mila, de de pretul unei cesti de cafea aproape ca imi iau 250 de grame de cafea lavazza..), cam nema colectare la bugetulde stat. in aceste conditii e normal sa taie din cheltuieli. De la transporturi clar ca nu o sa taie pentru ca asigura dezvoltarea tarii, de la sanatate care si asa e pe butuci nu poti. Atunci tai investitile care nu aduc plus economiei nationale( costurile la mai, justitie, mediu sunt cam fixe, nu prea poti taia..)
https://navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2020/november/9288-thales-to-provide-mission-and-combat-systems-for-four-future-mks-180-class-frigates-of-german-navy.html
alte fregate cu tunuri cu apa ?
Este interesant dacă aveți timp
5-0!
Serbia – Rusia!
Dzeule, pagubelor de la Nationala noastra, egalati odata!
GOOOL!
You, stupid mother…lovers!
Hai cu al 2-lea!
Sho pe ei!..ca sa fim mai linistiti… 🙂
De cati Ali ai nevoie ca sa insurubezi un Bec? 🙂
Aparare avansata dincolo de jumatatea terenului!
Asa va vreau!
Avem nevoie de un stangaci serios ca atacant central sau libero!
Imi amintesc de unu’…Hagi parca! 🙂
Asa se face pressing!
Cu dintii!
Uf…dadu Domnu’!
1-1
Razvan, tie iti mai pasa de fotbal? :))
Inainte eram obsedat, la preliminariile Euro 2008 nici nu ma puteam uita la meciuri de emotie, ieseam afara.
Acum nu mai am nicio treaba cu fotbalul, ieri faceam o tura la TV si am dat intamplator de Romania-Irlanda de Nord, uitasem ca joaca.
Cred ca nici trei jucatori de la Real Madrid nu mai sunt in stare sa numesc. De exemplu, nici nu mai stiu la ce echipa e cocalarul de Neymar.
Nu stiu cum am ajuns sa nu mai imi pese deloc de fotbal, dar tare bine ma simt. Nici macar finalele UCL nu ma mai intereseaza.
PS: Am un unchi care in anii 90 si inceputul anilor 2000 a jucat la Farul, Universitatea Craiova, Dinamo si FC National. Danut Moisescu il cheama, poate cei pe la 40-50 de ani sau mai in varsta or fi auzit de el.
Si eu am fost destul de talentat la fotbal, daca ma inscriam de mic probabil as fi jucat macar in Liga 1 :))
Tin minte ca pe la 12 ani am fost cu doi prieteni sa ne inscriem la Farul, si am vazut cum un antrenor le tragea palme si ii baga in toti mortii pe niste juniori si am plecat acasa :))
Nu chiar…dar e 2020, ce naiba sa faci dupa ce stai cu ochii pe scoala de acasa a lu’ al mic? 🙂
Mai belesti ochii si pe programele de sport…
PS – tot cu Craiova lui Mititelu tin, nu cu CSU Olgutei…
asa eram si eu cu fotbalul. mergeam in galerie la steaua si la nationala. m-am potolit de ani buni
Interesele rusesti si cum ne-au jucat pe degete cu achizitionari strategige in Romania – va recomand articolul!
si link-ul:
https://www.justsecurity.org/73422/trumps-impact-on-nuclear-proliferation/
si incepe taierea bugetului – nu ca nu puteau sa foloseasca bani in alta parte…
https://romanialibera.ro/economie/rectificarea-bugetara-de-la-armata-se-taie-doua-miliarde-de-lei-833528
„Trecând în revistă mai bine de o sută de CV-uri de parlamentari – o simplă mostră care dă seama de vastitatea corupției autohtone –, Valeriu Nicolae pare să spună pentru prima oară un adevăr pe care îl ignorăm știindu-l: România se află pe mâna unei uriașe armate de impostori. Cartea pune de fapt în scenă o perplexitate: este oare adevărat ce trăim? Dând astfel glas unei stupefacții care ne încearcă pe toți, autorul a devenit o voce care răsună în vinovata noastră tăcere.
Cât privește liniștea instalată în toate partidele în fața acestor pagini ale rușinii, ea vorbește de la sine despre punctul dramatic în care se află viața politică de la noi. Cum oare de nici un partid nu a simțit nevoia să-și facă din cele câteva sute de pagini care strigă la cer muniție de campanie? Parafrazându-l pe autorul cărții: poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm: tăcerea mormântală care urlă.
Gabriel Liiceanu
19 octombrie 2020
NOTE
1 Textul acesta reprezintă prefața cărții lui Valeriu Nicolae, Nu tot ei!, aparută la editura Humanitas, 2020
1. Întrucât analiza din această prefață o continuă pe cea a unor capitole din volume proprii sau a unor articole publicate în periodice („Din nou despre lichele“, „Răul României de azi“, „Primejdia care ne paște“, „Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze“), primele ei paragrafe sunt reluate din aceste texte pentru a obține continuitatea unui fir al gândirii pe tema „ce se întâmplă cu noi“.”
https://www.contributors.ro/un-genocid-spiritual/
https://www.desteptarea.ro/disparuti-acum-un-secol-prizonieri-bacauani-morti-intr-un-spital-din-alsacia-in-1917/
Conferința Gândirea MIlitară Românească 2020
„Legea pensiilor militare a produs o mare efervescență în rândul pensionarilor militari, aceștia identificându-se cu rezerva (armatei, n.r.) ce ar salva țara în cazul unei agresiuni. Cu tot respectul pentru activitatea tuturor celor care au fost militari activi, indiferent de postul ocupat, ar trebui să fim sinceri și să recunoaștem că după ce ieșim la pensie pierdem treptat legătura cu organizația militară, deprinderile dispar, iar reîmprospătarea nu este posibilă din cauza resurselor, insuficiente chiar și pentru instrucția corespunzătoare a celor activi. Dorința de a ne apăra țara nu este suficientă, iar o prea mare implicare în probleme care nu mai sunt în responsabilitatea noastră poate fi chiar păguboasă pentru instituție.” – General (r.) Ștefan Dănilă
Băbăieți… din gura fostului sef SMG ii nasoala treaba.
https://www.g4media.ro/ambasadorul-sua-la-bucuresti-in-doar-cateva-luni-romania-va-receptiona-propriile-sisteme-de-aparare-cu-rachete-himars-si-va-deveni-primul-stat-aliat-din-nato-care-si-va-desfasura-in-teritoriu-aceste.html
Frumos sunet, frumoase scule https://ziare.com/rapid/stiri-rapid/trageri-cu-sisteme-larom-si-himars-in-poligonul-capu-midia-1644980
Arata bine LAROM-ul langa HIMARS. De abia astept sa ajunga si ale noastre in tara si baietii si fetele sa se „joace” cu ele.
Referitor la noua rectificare si reducerea bugetului MAPN are cineva vreo idee cum acest lucru va impacta programele de achizitie?
Negativ, foarte negativ.
Teoretic sumele ar trebui sa fie echivalente la 2% din PIB-ul din 2018, insa partea de achizitii sigur se va eroda pentru ca de atunci au crescut cheltuielile.
Si ca sa ajungem la practic, estimarile pe care s-a facut rectificarea bugetara sunt inca bine optimiste, se vor trezi ca nu vor avea cateva zeci de procente din executia aia la sfarsitul anului, si atunci maximul ar fi sa plateasca ratele anuale la HIMARS si Patriot plus poate ceva maruntis. Sa vedem daca reusesc.
Altfel pot aparea intarzieri si in astea doua programe majore. Probabil, in disperare de cauza, statul roman se va imprumuta pe piata ca sa isi astupe gaurile de colectare la buget. Sa vedem si cat.
Intram incet-incet in bucla aia perfecta de imprumut care a dat de pamant cu grecii.
Am vazut si eu in sfarsit cum trag ale noatre cu LAR160.
probabil le-au tras inainte sa expire 🙂
Si au tras doar 3 zgarcitii naibii?
Ajungem sa ne imprumutam pentru a plomba bugetul (din lipsa de colectare) din care apoi o parte vor merge catre fondurile de achizitie militare multianuale, mare parte din import, cam vreo 15 miliarde euro pe o perioada de 10 ani, daca nu mai mult. (cu ipoteza ca 25% din alocarea buget pentru MAPN sa zicem ca ar fi in medie pentru achizitii de echipamente).
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/romania-a-avut-in-2019-un-pib-mai-mare-decat-tari-precum-cehia-sau-portugalia-1303727
Practic ne imprumutam 15 miliarde euro ca sa platim firme straine pentru echipamente militare, ceea ce inseamna ca pe urma trebuie sa ii restituim cu dobanda si in plus PIB-ul nostru e penalizat cu 1,5 mld euro/an in cauza acestor achizitii de import.
Era prima transa pentru corvete…ghici-ghicitoare, cine o sa traga paiul scurt anul viitor? FNR? deci anul Marinei se muta in anul Marinei Stelare 2320…
Dar ce avem noi aici? „La juma de preț” cred ca suna foarte bine pt decidenți…
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/social/p-elicopterele-vechi-primesc-o-viata-noua-1404170
Zic ca e semn bun ca israelienii baga bani intr-o reclama ca asta. Nu e pentru decidenti, ci pentru average Joe, ca sa tolereze mai bine o eventuala achizitie in maniera asta.
Al treilea general american – fost comandant al SACEUR , trage semnale de alarma privind Marea Neagra iar Mapn doar cu vinu’.
„Securitatea la Marea Neagră – „Situația a devenit și mai îngrijorătoare”
Întrebat ce poate face o țară precum România pentru a sprijini eforturile NATO în zona Mării Negre, Scaparrotti a ținut să evidențieze progresele pe care țara noastră deja le-a făcut, dar a subliniat și că situația din Marea Neagră a devenit „mai îngrijorătoare” și față de perioada când era el la conducerea forțelor aliate.
„România a făcut pași foarte îndrăzneți. Modernizarea forțelor și îmbunătățirea infrastructurii ajută NATO și SUA să staționeze, să mobilizeze și să direcționeze forțe militare. Modernizarea militară ajută foarte mult pentru amenințările din zona Mării Negre”, a spus Scaparrotti.
„Marea Neagră e o zonă strategică, e de o importanță evidentă pentru Rusia. Situația a devenit și mai îngrijorătoare chiar și față de perioada când eu eram SACEUR. Vedem o sporire a forțelor rusești, împreună cu modernizarea lor. Vedem o Rusie mult mai hotărâtă și insistentă din acest punct de vedere”, a spus Scaparrotti.
Acesta a mai subliniat și faptul că în ultima perioadă există și situația delicată cu Turcia care „face cooperarea din cadrul Alianței mai dificilă decât ar trebui să fie”.
„Stabilirea forțelor rotaționale aeriene și navale în zonă, punerea la punct a unui cartier general de coordonare NATO în zona Mării Negre, atenția pe care a primit-o zona Mării Negre, planificarea strategică pentru apărare și descurajare – toate sunt pași importanți pe care NATO i-a luat. Știm destul de bine de ce avem nevoie”, a mai detaliat Scaparrotti.”
https://www.hotnews.ro/stiri-defense-24428584-scaparrotti-general-american-nato-marea-neagra-rusia-aparare-romania-biden-sua.htm
Radio Danemarca spune cà NSA americanà a procedat la o missiune de spionaj, cu ajutorul serviciilor daneze, în detrimentul Norvegiei, Suediei si Finlandei.
Ministrul norvegian al apàràrii va purta convorbiri cu omologul sàu danez cu privire la aceasta.
https://www.tellerreport.com/news/2020-11-18-norway-in-talks-with-denmark-after-information-about-espionage-against-nordic-countries.HkMzDdZM5D.html
cam ciudat, ca parca pentru americani mai degraba norvegienii sunt pilonul acolo!
Poate ca nemtii nu protestau degeaba, ieri cand au pus tunurile cu apa pe ei
https://www.youtube.com/watch?v=OWHLnDsOSwA,
avem vreun „neamt”care sa confirme ?
Nici o zi fara me-a-i. Nu e tocmai meai da’ tot aia, ca orice grup de peste 3 indivizi in uniforma (preponderent albastra) si cu statut incert incep sa aiba vise, aere, atitudine si pretentii de structura in domeniul antiterorist si de securitate nationala. Azi, facultatile de militie locala.
In 2016 erau 5 la:
– Spiru Harer
– Univ Ovidius Constanta
– Univ Agora Oradea
– Univ Lucian Blaga Sibiu
– Univ Titu Maiorescu
In 2020 am mai gasit doua la:
– Univ Stefan cel Mare Suceava
– Univ de Vest Vasile Goldis Arad
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/social/p-elicopterele-vechi-primesc-o-viata-noua-1404170
Oare pentru Romania ar putea fi o solutie ?
Depinde ce ofera pe platforme dedicate si disponibilitatea tehnicii retrase. Apoi pretul total …
La inzestrarea armatei, din programul de guvernare al PNL, la pagina 325 nu apare nimic despre elicoptere in intervalul 2020-2024.
https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/11/PNL_PROGRAM_DE_GUVERNARE_2020-2024-BT.pdf
340 de pagini?! 🙂 la ce e acolo, cresteri la nu-stiu-ce valoare in lei a salariului mediu in Ron, crestere care de fapt poate fi ZERO in real daca in acelasi timp, leul se devalorizeaza fata de euro 🙂
Mi-a placut si asta ” Creșterea ritmului anual de absorbție a fondurilor europene în perioada 2021-2023, aferente exercițiului financiar 2014-2020; „… cam cu cat 1%, 1 euro? nu e nici o tinta, macar aproximativa acolo.
stai ca am gasit la pg.44: ” menținerea unei rate anuale de absorbție care să conducă către o absorbție de 100% la sfârșitul anului 2023; ” 🙂
In paginile 325 si 326din programul de guvernare al PNL par sa fie alte prioritati pentru 2020-2024.
https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/11/PNL_PROGRAM_DE_GUVERNARE_2020-2024-BT.pdf
strategic, ne priveste direct …
https://carnegieendowment.org/2020/11/19/new-u.s.-missile-defense-test-may-have-increased-risk-of-nuclear-war-pub-83273
Oare ce a vrut sa spuna Ambasadorul Americii in Romnia in ultima fraza?
Offset pe Himars?
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ambasadorul-sua-romania-va-deveni-primul-aliat-din-nato-aparat-de-sisteme-de-rachete-himars.html
Ma omoara asta cu HIMARS sistem defensiv antiaerian.
oare noi romanii cand o sa propunem si noi o carta ungurilor?
https://www.rfi.ro/special-paris-127611-islam-franta-macron-acorda-15-zile-musulmanilor-pentru-prezenta-o-carta
Un comentariu diferit si totusi cu implicatii in indutria de aparare si conotatii economice ca atare – In America, in situatii dedicate (in general pt constructii sau situatii deosebite … ) li-i se spune – Porta Johnes (portabile)
Punem unele din astea la politicieni in curte, altele la sedii de partide, altele la senat/parlament/ministere si altele la casele de vacanta a tuturor celor mentionati si mai castigam o zi de vacanta!
https://www.rfi.ro/special-paris-127644-19-noiembrie-ziua-mondiala-toaletelor
Ok cu ziua mondiala a toaletelor, dar considerand o gramada de zile libere acordate in ultimul timp de statul roman (pe tot felul de motive- religioase/sociale/nationale/politice interne si externe,politici europene etc), unde o sa ajunga economia nationala care ar trebui sa duduie intr-una din cauza inapoierii economice?
https://ziare.com/international/stiri-internationale/ankara-cauta-cu-disperare-un-salvator-pentru-tancul-altay-turcia-nu-poate-produce-trei-componente-esentiale-1645104
Unde este prietenul nostru turc (Yilmaz parca) care tot il ridica in slavi pe Erdogan si al sau complex militar (high end)? Parca ne zicea ca nu au nici o problema in a dezvolta tancul, avionul si ce mai fac ei…
Eeh, ce ti-e si cu autocratii astia. Injura Vestul (Coreea de sud face parte si ea de acolo) si se roaga de ei sa ii ajute cu tehnologie.
In alta ordine de idei, ii apreciez pe turci ca nu se dau batuti si ca incearca sa dezvolte (spre deosebire de ai nostri care sunt pamant uscat).
motorul, transmisia si blindajul o nimica toata :)))
* Yilmaz , ca nume , apare in comentarii pe site-ul ziarului Adevarul 🙂
** Acum trebuie sa recunoastem ca ne baga in viteza sa ii dam raspunsuri bine documentate :-))))
*** Avea fata de noi avantajul ca stia limba turca ; a spus cateodata si lucruri interesante , cred ca e cam suparat pe noi , sau Doamne fereste sa fie bolnav 🙁 speram sa reapara !
PS de pe cartula luate linkurile !
1)primul link
https://asiatimes.com/2020/10/russia-knocking-turkish-drones-from-armenian-skies/
2)al doilea link
https://www.nextbigfuture.com/2016/10/russia-will-place-gps-jammers-on-250000.html
https://youtu.be/Xor8vImUDv0
„Alo, va sun din parte lui Dodon” 🙂 )
Dod-ON, Dod-OFF!!
In May, I introduced legislation to temporarily restrict acquisitions of U.S. companies and assets by the People’s Republic of China (H.R. 6706). The legislation was largely in response to discussions about so-called predatory investments by the Chinese government and China’s propensity to act most aggressively when its enemies are most vulnerable. As soon as tomorrow, yet another American company with sensitive intellectual property may be purchased by individuals with troubling and opaque connections to Chinese officials and even former officials of the Chinese Communist Party, or CCP.
This is just one example of a disturbing trend that is happening across this nation as companies and Americans continue to struggle amid the COVID-19 pandemic, and a key example for why Congress must pass H.R. 6706.
https://www.defensenews.com/opinion/commentary/2020/11/19/when-chinas-predatory-investments-go-unnoticed/
https://m.zf.ro/info/p-familia-heron-19750195
Despre familia de drone, Heron.
DEFENSE ADVANCED RESEARCH PROJECTS AGENCY
GE Research, Niskayuna, New York, has been awarded a $14,313,300 cost contract, including options, for the Defense Advanced Research Projects Agency’s Atmospheric Water Extraction (AWE) program. In Phase 1 of the program, GE Research proposes to develop and select promising water extraction materials. The key objective will be to fabricate an Air2Water prototype device for the production of potable water that will be powered by readily-available fuel and builds directly from pioneering sorbent materials for water harvesting from desert air. Work will be performed in Niskayuna, New York (77%); Berkeley, California (18%); Chicago, Illinois (3%); and Mobile, Alabama (2%), with an estimated completion date for Phase 1 of November 2022. Fiscal 2020 research, development, test and evaluation funds in the amount of $858,975 are being obligated at time of award. The Defense Advanced Research Projects Agency, Arlington, Virginia, is the contracting activity (HR001121C0020).
Dune much?
https://www.youtube.com/watch?v=Pglb15io068
Filmare 3D cu P5 in poligon. Vad ca n-a postat-o nimeni pana acum…
Oare am fi in stare macar sa fabricam munitia in urmatorii 2-3 ani sau cer prea mult ?
Super fain clipul. Mersi pentru link.
Five European allies sign on to build NATO’s next medium-lift helicopter
https://www.defensenews.com/global/europe/2020/11/20/five-european-allies-sign-on-to-build-natos-next-medium-lift-helicopter/
Altu? 🙂
Da NH90 ce are? (intrebare parsiv de retorica) 😀
nu are carevasăzică adică păcatele mele.
nh90 e un multirol ce cara vreo 2 tone juma. e vorba de elicopter de transport, probabil in locul lui h225 si/sau h215
Eu cred ca vor unul mai rapid…inspirati de americani cu Valor si Defiant…
Se poate si asta sau vreun tiltrotor ca v22 osprey
nu 4 tone?
5,5 tone la H225, care are aproape o tona in plus la masa maxima.
https://www.youtube.com/watch?v=qK_xPf532bw&ab_channel=Zaiafet
https://m.defenseromania.ro/ungaria-cumpara-sisteme-de-aparare-aeriana-nasams_606478.html
Cica azerii ar fi capturat peste 500 de vehicule si piese de artilerie in Nagorno. Au si pus poza cu trenuri care le transporta spre Azerbaidjan.
Noi avem 500 de blindate functionale in toate armata?
30DX (30FFM) – o noua clasa de fregate japoneze, arata bine.
Doua deja au fost lansate dintr-un total de 22 planificate. Japonezii se misca destul de bine, vor sa construiasca cate doua pe an.
https://en.wikipedia.org/wiki/30DX_frigate
arata super
Program de guvernare pnl
https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/11/PNL_PROGRAM_DE_GUVERNARE_2020-2024-BT.pdf
Pe la pagina 325/340, aflăm că pe următorii 4 ani știm ce vom face. Nimic nou. Poate vom începe și alte programe în afara corvetelor, bateriilor de coastă, al treilea batalion de Himars ( deci 2 au fost plătite), 2 programe pentru Soim, camioane, și vom aloca bani la Acttm/MAPN pentru cyber cbrn și UAV… Abia acum își propun să aloce…trist.
Vom mai avea surprize plăcute? Își lasă o portiță în program, dar eu sper ceva la shorad/vshorad și tbt atât. Încă odată, trist program pe partea asta.
Uitai de cele 6 radare pentru Himars…
https://youtu.be/-jEPS4Sjtao
Cică Azerbaidjan-Turkiya 🙂 )
niste ignoranți, nu stiu ca Azerbaidjan e CCC…. CSI.
https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2020/november/9297-parliament-of-germany-approves-budget-to-acquire-31-sea-tiger-naval-helicopters-for-their-frigates.html
S-au supărat nemții!
These days, police anti-terrorist exercises in Serbia.
BOV armored vehicle. Can you recognize the cupola on this vehicle?
https://www.mycity-military.com/slika.php?slika=481985_160592212_FB_IMG_1605921937643.jpg
* TAB-77/mlvm 🙂 unmistakable 🙂
http://www.military-today.com/apc/tab_77.htm
Well done. Sharp eye. 🙂
btr style…
Stie cineva mai multe amanunte?
https://www.globalsecurity.org/military/library/news/2020/11/mil-201120-nato02.htm?_m=3n%2e002a%2e2930%2edm0ao0emxj%2e2pi3
adaugat de ADMIN:
NATO Allies Canada and Romania and NATO partner Australia joined the Maritime Unmanned Systems Initiative on 20 November 2020. The Maritime Unmanned Systems Initiative aims to strengthen the ability of navies to operate in a multinational context above, on, and under the water, in an increasingly complex maritime domain.
Maritime Unmanned Systems Initiative now has 17 members: Canada, Romania and Australia, as well as Belgium, Denmark, France, Germany, Greece, Italy, the Netherlands, Norway, Poland, Portugal, Spain, Turkey, the United Kingdom and the United States.
Fck you!!
http://presamil.ro/schimbari-controversate-la-varful-pentagonului/
editat pentru limba si mesaj subliminal !
* ceva update-uri la istoria sonarului 🙂
http://www.cartula.ro/forum/topic/3171-rachete-si-radare-militare-in-romania/page__st__200
https://clubferoviar.ro/cale-ferata-reabilitata/
https://eurasiantimes.com/after-germany-switzerland-on-course-to-acquire-stealth-f-35-jets-as-us-make-official-proposal/
https://www.navalnews.com/naval-news/2020/11/qatars-new-air-defense-corvette-starts-sea-trials/
ASTER-30 + RAM pe corvetele pt. Qatar 🙂
„The armament package include a 76/62 mm Multi-Feeding Super Rapido main calibre gun and a 16-cell VLS (identified by Naval News as two 8-cell Naval Group A50 systems) for surface-to air missile in the bow area. The VLSs are to operate MBDA Aster 30 Block 1 munitions, according to MBDA press statement released with contract award as part of the MBDA SAAM-ESD missile system including a C2 suite and working together with the ship’s 3D multi-function radar. Naval News has identified the latter as the Leonardo Grand Kronos Naval AESA radar positioned on top of the main mast similarly to the SAAM-ESD family of systems installed on board Italian and foreign navies’ vessels. The ship is also equipped as showed by empty canisters for two 4-cell launchers for MM40 Exocet Block 3 anti-ship missiles positioned amidship between the two funnels and self-defense weapons and the anti-torpedo decoy launchers.
The corvette also features a close in weapon system (CIWS) based on RAM Mk 49 guided missile launcher on top of the hangar with a 21-cell for the RAM missiles, of which the QNEF has acquired the RAM Block 2 version. Inner-layer protection against both conventional and asymmetric air and surface threats is provided by two Leonardo Marlin-WS 30 mm remote controlled gun systems as identified by Naval News and positioned on both side of the ship.”
Yep…dar, ce sa vezi, prefer tot „Formidabilele” mele…la acelasi tonaj…insa si cu 16 celule de Aster-15 in plus.
S-o vedem si pe asta: Autostrada Nordului, alaturi de cea a Unirii si de cea a Sudului:
https://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/autostrada-nordului-promulgata-de-presedinte-307633.html
„Proiectul prevede demararea lucrărilor pentru un drum de mare viteză pe traseul Vama Petea , Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava. Termenul de execuție al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a legii.
Lucrările de construcție la Autostrada Nordului ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2021.”
„În urmă cu doi ani, a fost adoptat proiectul Autostrăzii Unirii care ar urma să lege Tărgu Mureș de Iași. De la adoptarea legii, autoritățile nu au depășit încă etapa studiilor de fezabilitate.
În Parlament se mai află și proiectul Autostrăzii Sudului care leagă Capitala de Lugoj.”
http://newsbv.ro/wp-content/uploads/2015/05/desene-pe-asfalt.jpg
oare sa fie rezultatul acum al : https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32014L0042 ,nici la bone sa numai poti ascunde banii?
oare cand va disparea cimitirul eroilor si garda militara pentru castele favorizate ?!
Tetalurile in actiune:
https://www.youtube.com/watch?v=frMXsMgDUWI
Foarte interessant reportajul rusesc (comentarii si subtitluri în englezà) despre T-50/Su-57. Bun, e fàcut de rusi, dar sunt foarte multe detalii vizuale.
https://www.youtube.com/watch?v=N4-RwreHRRg&feature=emb_logo
nu-s ce limbi straine stiu aia de au tradus da emisiunea se traduce „antena militara” si nu combat approved. 🙂
https://adevarul.ro/locale/pitesti/s-a-stins-viata-unul-ultimii-supravietuitori-fenomenului-pitesti-1_5fba7ac85163ec427122e318/index.html
lui cine ii da onor? ,ca nu cred ca trupele de securitate
„…scafandrii noștri au văzut cum e construită noua corveta egipteană, particularitatiele construcției de sub waterlinie le-au discutat dupa pe litoral”
Mama lor de faraoni o sa le vanda toate secretele
faina chestie, bravo egiptenilor. Dupa asta ar trebui ca NATO sa le bage cateva ciuble.
Dupa chestia asta ar trebui sa ne permita daca e sa continuam cu contractul pentru corvete, ca sa schimbam toata configuratia fata de egipteni. Sper ca electronicele nu le-au aprins si lasat pe mana rusilor, desi ce poate fi sigur la faza asta?
Chiar sunt curios…
Oooo , ce misto …Au avut timp rusii sa studieze barcuta . Nu stiu cum ne-am incurcat noi cu frantujii astia…mai deunazi construiau nave pentru rusi . Ar trebui anulat contractul . De unde stim ca astia nu au dat totul pe goarna ..Ai dracului arabitoi . Intodeauna au jucat la doua capete .
pai egiptenii au si de la americani tehnologie: F-16, Abrams, etc… sunt curios cat au dat din casa.
Mda, deci este posibil ca puncte slabe ale corvetei Gowind sa devina cunoscute prietenilor rusi. Incep sa le dau dreptate celor care vorbesc de anularea licitatie si revenirea la Sigma. Mie personal imi place Gowind dar atunci cand adversarul are posibilitatea s-o obseve indeaproape si in detaliu mi se cam pune un nod in gat.
de curiozitate ce opinie o avea DPA in aceasta materie ca in cazul asta numai e vorba de un site care preia lucruri publice
Lucrul asta se va intampla cu orice nava ne-am lua, egiptenii doar le-au usurat treaba rusilor.
In plus, ca sa ne dam seama de ce vor masura rusii, e de vazut ce tip de exercitii vor desfasura. Sunt convins ca nici egiptenii n-au dat chiar totul pe tava, cum ar fi mijloacele de razboi electronic, ca sa dau un exemplu facil.
Dar sigur a fost un Kilo pe acolo sa masoare semnatura acustica a navei egiptene. Totusi, ale noastre vor avea diesel-electric nu doar diesel.
Da Nicolae dar rusii invata cum sa lupte contra lor. Au modelul tinta in curtea lor fara sa se chinuie prea mult cu spionajul.
Pai si eu ce-am spus? 🙂
Corect!
In plus nu am semnat inca contractul si mai putem detaila unele dotari pe care nu le au egiptenii. Si apoi, contractul se poate amenda in timp, in functie de situatie si cerintele MAPN.
Apoi, navele livrate tarilor non partenere Nato s-ar putea sa aiba o alta configuratie in ce priveste tehnica (sigur in afara de „shape” si alte chestiini comune), iar astea nu vor fi pupate de rusi prea curand … Probabil ca egiptenii sunt in curs de noi achizitii militare de la rusi si au oferit un anumit avantaj rusilor pentru jocul de sah (in general). Eu unul sunt convins ca egiptenii mai intai au cerut voie si apoi au venit la MN ca sa aiba o intalnire „prietenoasa” cu vecinii nostri. In ziua de azi nu faci greseli, mai ales ca folosesc tehnica militara europeana si americana la greu.
Occidentul a avut de-a lungul timpului acelasi „approach” – vezi tancuri, S300 + (poate chiar S400 de la turci), aviatia sovietica si mai nou cea ruseasca,elicoptere, sistemele de rachete sol/sol, sol/aer, politici, tehnologii, materia prima samd
Eu unul nu asi trepida de furie, Nato stie sa-si protejeze interesele si sunt sigur ca si francezii, chiar daca exista indoieli in ce priveste apropierea lor de rusi. E suficient sa ne uitam la confruntarea Greco/Turca – francezii nu au avut asolut nici un dubiu sa intervina direct – la fel in Libia. Insa ce i-a impiedicat sa intervina direct a fost tratatul Nato. Altfel, turcii o luau in bot urat de tot cu toate submarinele/fregatele/corvetele so dotarile lor.
Sigur, nu putem indeparta indoelile generate de confuziile comunicarilor lor in general, insa de departe nu sunt prosti! Noi chiar ne dorim armamentul si capabilitatile lor… chiar foarte mult! Corect?
eu zic ca iti faci iluzii,eu tind sa cred ca agenturile straine CIA si statu’ paralel SIE se coalizara sa buleasca programul de achizitii militare a lu’ dragnea facut pe baza de spaga ,samp-t cangi ,racheti di coasta cangi , curveti cangi ,si asa ne treziram noi ca venira ce isi dorea unchii si matusili si tatii ,sa vina americanii cu dotari di tati
wtf!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! nu mai au nevoie muscalii de spioni le-au dat idiotii astia tot ce le trebuia
sa-si ia curveta si sa si-o bage in dos domnu macrou
Nu trebuie sa fim suparati pe francezi. Stiam de la inceput ca au vandut corvete catre Egipt (NB la momentul in care s-a facut caietul de sarcini) si se stia ca Egiptul este si cu, si cu….. Si nu ar fi fost mare problema, daca desteptii nostri ar fi cerut armament si senzori personalizati. Macar ca avem propulsia ai diesel electrica. Dar, scuze, vorbesc ca si cum am avea corvetele…. 🙁 .
https://stirileprotv.ro/stiri/international/reactia-moscovei-dupa-ce-maia-sandu-a-cerut-retragerea-trupelor-rusesti-din-transnistria-niciodata.html
Care era pe aici cu chiloții uzi când rostea cu voce emoționată numele mărețului conducător?
„Nu” e inceputul oricarei negocieri!
Ma mira ca au raspuns asa repede si prompt ! 🙂
Stiu ca suna ciudat si este off topic, dar avand in vedere pregatirea si modul de gandire a persoanelor ce frecventeaza acest site, am zis ca poate ar fi interesant de vazut rezultatul unui poll cu intrebarea: „Tinand cont de informatiile actuale legate de evolutia celor mai avansate variante de vaccin anti-Covid , daca maine ar fi disponibil unul dintre acestea, v-ati vaccina? „
Nu
NOVA – Light Attack System
https://www.yugoimport.com/en/proizvodi/nova-light-attack-system
Interviu cu Georges Durdilly (Airbus Romania).
https://m.defenseromania.ro/h215m-pentru-romania-cu-linia-de-asamblare-in-tara-airbus-se-declara-pregatit-sa-duca-investitiile-si-transferul-de-tehnologie-la-urmatorul-nivel_606499.html
„În ceea ce privește o posibilă viitoare comandă din partea României, pentru începerea producției, rămâne valabilă și cifra de 16 elicoptere?
Georges Durdilly: Airbus nu impune României această condiție – comanzi 16 elicoptere și începem producția!…dar pentru a fi sustenabil, comanda minimă trebuie să fie de 16 elicoptere. Această comandă ne va permite să operăm transferul de tehnologie și know how-, să angajăm personalul de care avem nevoie și să îl instruim.”
Astia chiar nu se lasa si vor comanda minima de 16 elicoptere, asta sa fi fost si motivul pentru care nu au participat la licitatia MAI? Sau vor o comanda doar de la MApN?
la licitatia de la MAI nu a participat NIMENI! Pentru ca nu se putea incadra nimeni. A fost in presa acum cateva luni. Cauta si tu inainte sa iti dai cu parerea!
Dupa ce scoate porumbelul ca o sa fie o linie de asamblare iH225M nu fabrica, o da cu Romania o sa devina producator de elicoptere.
Dupa el : „modelul H215M, acesta este un elicopter multirol de atac, versatil, din categoria mediu-greu , care a fost testat în luptă”
Autobuzul ala e elicopter de atac.
Un dobitoc, ne ia de prosti si de lumea a treia.
Sper sa ia Black Hawk si MAI si MAPn.
Si boul asta sa isi bage elicopterul de atac undeva si sa plece sa ne lase in pace.
Cu H215 de atac a incurcat borcanele.
Mai jos spune ca ofera pentru rolul asta H-145M, cum au oferit si la unguri si sarbi, care au si luat. La sarbi H145M inlocuieste Gazelle.
„Pentru elicoptere de atac, luând de asemenea în calcul o viitoare extindere a parteneriatului cu IAR, Airbus propune soluția cea mai bună și mai eficientă din punct de vedere al costului – H145M, un elicopter de luptă modern”
da, o sa ia BlackHawk de la polonezi si noi o sa ne exportam iar PIB-ul la altii…
La licitatia din 2019 nu a participat nimemi. La licitatia din 2020 au depus oferte 4 companii. In septembrie trebuia dat rezultatul, dar nu a castigat cine trebuie, ca de obicei.
https://www.economica.net/igsu-achizitie-elicoptere-272-milioane-de-euro-airbus_186806.html
Si tu ttebuie sa mai cauti din cand in cand. 🙂
omul se referea la aia la care nu au depus si de fapt nu a depus nimeni. Dincoace au depus.
https://adevarul.ro/life-style/auto/test-drive-dacia-logan-comfort-tce-90-cvt-1_5fbb61805163ec427128248f/index.html#photo-head
logan3 a primit interior de duster2.
Chiar fain arata.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/rugam-hotii-sa-nu-fure-dupa-ora-1800-mesaj-plin-de-ironii-al-europol-dupa-ce-ipj-harghita-si-a-anuntat-programul-de-lucru-1405978
No’ da-mi pace. Auzi la ei mai, au „program”. Si atunci de ce se mai echivaleaza gradele profesionale cu grade militare si intra pe pensii de serviciu?
https://www.navalnews.com/naval-news/2020/11/new-ships-submarines-and-weapon-systems-for-italian-navy/
Un sumar al programelor majore de înzestrare a italienilor la marină.
Ăștia își cam reînnoiesc totul… bravo lor.
Vezi si dictonul lor: „Italy is Sea”; Aviatia lor e ok, terestru cine sa-i invadeze? iar marina ramane sa o actualizeze…la noi e cam invers…Aviatia varza – deci prioritatile 1,2,3, Terestru – jale – iar Marina – gaura neagra…
https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_179602.htm
https://www.thedrive.com/the-war-zone/37738/americas-elite-flying-unit-that-made-the-recent-long-range-hostage-rescue-in-africa-possible
doar pe ici-colo am citit despre operartiunea asta….
https://www.thedrive.com/the-war-zone/37731/new-report-on-u-s-military-aircraft-mission-capable-rates-is-downright-miserable
subiect atins si de gmt in cateva articole…
http://www.opex360.com/2020/11/23/face-a-la-turquie-la-grece-et-les-emirats-arabes-unis-ont-signe-un-accord-dassistance-mutuelle/
si au plecat chinezii pe luna.
Ajutati-ma si pe mine cu o chestie, eu nu-mi amintesc (zahar din Coca-Cola si pizza): a postat cineva / s-a discutat vreodata pe aici de vreun S-Tank…dotat si cu turela de 30 mm si cu AT? 😀
Da.
Cautai in prealabil dar nimic…screw you, Monday!
Da. Avem un articol despre tancul suedez fara turela in Enciclopedie.
L-am revazut aseara.
M-ai strigat? 🙂
(S)TR(V)-2020
la sfarsitul articolului :
https://www.rumaniamilitary.ro/strv-2020
https://www.rumaniamilitary.ro/wp-content/uploads/2016/09/8.jpg
si pentru cineva vrea tancuri noi:
https://www.rumaniamilitary.ro/tancul-care-era-sa-fie-strv-2000
Yep, asta era.
Asa, asa??Merg fain cu testoasa plata suedeza initiala! Ce pacat ca n-au continuat si au mers pe Leo 2 produs local. Testoasa lor se simtea foarte bine in padure fiind experta in ambuscada?Dedicatie sovietskii armia!?
https://www.defenseromania.ro/presa-rusa-armata-americana-a-simulat-un-atac-asupra-peninsulei-crimeea-de-pe-teritoriul-romaniei_606515.html….Ce vor spune cand vom avea propriul sistem HIMARS..Mai e un pic..
„Trebuie precizat faptul că lansatoarele HIMARS au o bătaie de aproximativ 300 de kilometri, ceea ce înseamnă că acestea pot lovi ținte din Crimeea, în special din Sevastopol, care se află în partea de sud-vest a peninsulei.”
Cum anume face HIMARS chestia asta? De la Sulina? 🙂
Aia 300 de km oare sunt distanta maxima sau pot fi si 300+? Intrebarea e retorica, dar nu m-ar surprinde daca Sevastopol poate fi atins chiar de la capul Midia.
Sunt convins ca stiu mai bine ca noi care sunt distantele intre litoralul romanesc si Crimeea. In plus HIMARS la ora actuala nu poate vana nave (inca), deci tintele exercitiului au fost terestre. Cel mai probabil Crimeea si Transnistria
Sulina-Sevastopol 311km
https://distanta.ro/linie-dreapta/sulina/44.6054434,33.5220842
Sulina – Olenevka 234km
https://distanta.ro/linie-dreapta/sulina/45.395904,32.621484
Deci partea de vest a Crimeei e in raza de la Sulina
eh, ca nu ti-ar place tie sa pui un Himars pe monitoare, o barja sau o fregata 🙂
Pe X-18 Antasena
cred ca asa vrei sa o propulsezi 🙂
https://www.rumaniamilitary.ro/barca-tanc-a-cockerill
https://m.hotnews.ro/stire/24437583
revolta h’artistilor,sil-vu-ple misiu…
2 miliarde in minus la rectificarea bugetara ptr Mapn…n au apucat sa i cheltuie saracii…:)))
https://m.defenseromania.ro/compania-poloneza-hsw-efectueaza-teste-de-mobilitate-cu-rosomak-zssw-30_606502.html
The NATO alliance survived four years of U.S. President Donald Trump due largely to strong congressional support and cleaver leadership by Secretary General Jens Stoltenberg. After the bell ringing and fireworks end in European capitals to welcome President-elect Joe Biden, the alliance will need to realize that it can not go back to business as usual. The world has moved on during those four years and the alliance will need to continue to rejuvenate in order to remain relevant.
https://www.defensenews.com/opinion/commentary/2020/11/24/four-factors-to-consider-in-keeping-nato-relevant/
„survive”…
alliance of…piece of shits!
„survive”?
it’s true oricat ai vrea tu sa nu fie. trump a vrut sa scoata sua din nato.
https://www.nytimes.com/2019/01/14/us/politics/nato-president-trump.html
daca facea asta il mai aparai atat?
Bullshit.
„daca”…penibil.
„After the bell ringing and fireworks end in European capitals to welcome President-elect Joe Biden”
Istoria cu clopotele trase la Paris pentru acest motiv este o minciunà !
Si alde „fireworks” in London de 5 Noiembrie, au fost pentru Guy Fawkes Night (pentru cei care nu stiu despre el….ala cu masca Anonymous)…nu pentru „president-elect Biden”. Cred ca articolul a fost scris de Mircea Geoana, inca are cosmaruri din 2009.
https://eurasiantimes.com/stealth-killer-us-navy-installs-advanced-radars-on-its-poseidon-aircraft-that-can-detect-stealthiest-of-submarines/
In urma cu ceva vreme au fost cateva articole in presa internationala facand referire la faptul ca un avion american de detectie a submarinelor rusesti a avut o traiectorie foarte precisa in ce priveste locatia submarina a rusilor la momentul dat (parca a fost in Pacific).
Eu cred ca deja au dezvoltat si experimentat tehnologia, si de fapt in momentul asta americanii au o idee foarte precisa in ce priveste locatia adversarilor, inclusiv a chineziilor
Doar o parere
Altfel, e un concept bestial!
Indra to lead sensor development for mainland Europe’s next-gen fighter
https://www.defensenews.com/global/europe/2020/11/24/indra-to-lead-sensor-development-for-mainland-europes-next-gen-fighter/
bae tempest
https://ukdefencejournal.org.uk/latest-uk-tech-revealed-for-tempest-combat-aircraft/
Argentina, wtf
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24438370-armata-argentiana-cote-transvestiti-transexuali.htm
https://www.youtube.com/watch?v=ZQDOMbcReI4
https://tass.com/defense/1227213?fbclid=IwAR3eo-L_LuZnYU-SWVv96WVuhUiXO8Bvbfb88CCV8kKcJ41EB-fhdmiSUB4
Din curiozitate, de unde erau motoarele alea importate de pana acum ? Ucraina ? Germania ?
Ucraina
Ucraina
Și Moș Crăciun există. Fac asta din 2014, de când ucrainenii le-au zis ciu-ciu.
Tocmai ți-au zis ăștia de la Tass ca au livrat primul grup propulsor, crezi ca mint? Clasa Grigorovich nu mai construiesc ca nu au motoare, Gorshkov au 3 terminate, 5 in construcție din 15 planificate, probabil o sa le pună pânze după capul tău. Ești asa un nevinovat încrezut ca aproape mi-e mila de tine..
https://www.thedrive.com/the-war-zone/37784/watch-an-f-35-drop-a-b61-nuclear-bomb-in-this-first-ever-declassified-video
Am impresia că americanii au ales acestă lună ca să-i nenorocească definitiv pe ruși.
https://adevarul.ro/news/eveniment/militari-romani-americani-decis-extinderea-bazelor-kogalniceanu-campia-turzii-1_5fbd391a5163ec4271347f93/index.html
Sa fim seriosi – n-au decis nimic, au discutat doar detalii si planul de extindere pentru fiecare baza in parte.
Deciziile au fost luata cu luni in urma (vazi toate stirile a vremea respectiva) si presa a duduit ca atare …
https://www.caleaeuropeana.ro/ministerul-apararii-nationale-cere-aprobarea-parlamentului-pentru-transformarea-bazei-militare-mihail-kogalniceanu-in-cea-mai-mare-baza-a-nato-din-europa-de-est/
https://romania.europalibera.org/a/punctul-strategic-al-nato-campia-turzii-de-ce-baga-sua-banii–baza-aeriana-de-langa-cluj/30724262.html
Nu stiu cum a aparut stirea cu titlul asta in presa, insa e evident ca titlul nu reflecta realitatea.
De ceva buna vreme (ani) am observat un „common pathway” la titlurile stirilor romanesti, in care o persoana da titlul stirii cu „burtica lui cutare creste si o sa nasca in curand – (sa le dea Dumnezeu sanatate) dupa care scrie de investitiile in aparare, pe care nu le cunoaste absolut deloc … Iar altii copiaza (cum e cazul de fata) si uite asa avem decizii de extindere luate de ofiteri …Nu intru in amanunte cum/ce si de cine se poate aproba ca ma ia durerea de cap!
Apropo, persoana care scrie de burtici si alte chestii trebuie sa dispara din mediul on line, iar oameni tineri ar trebui sa-i i-a locul, oameni instruiti … Ori macar sa stea la burtici!
a nu are rost sa discutam despre astia din presa,multi sunt redusi mintali ,titlul e de noaptea mintii,nu militarii romani si americani decid asa ceva,ce se chinuie amaratii astia sa scoata in evidenta e faptul ca in ultima perioada ,au fost tot felul de vizite din partea inaltilor functionari din armata pt a trece la etapa practica a celor decise in urma vizitelor lui Johannis in State.UN lucru e cat se poate de clar,Romania va deveni elementul cel mai important pe flancul e SUD ESt al Nato si ca in strategia americana,noi si polonezii reprezentam singurele tari din zona in care SUA va investi,atat militar cat si economic.
Corect!
Are cineva vreo idee Ce de intampla cu cei 2% promisi apararii?
Cei 35% pt inzestrare vor fi fost cheltuiti pana la sfarsit de an sau ii iau inapoi…???
Ca si plata Nu vrajeli sau armament platit doar Iveco imi vine in cap,si poate F16 alea 5 din Portugalia ,restul Patriot,Piranha 5 erau deja platite care au venit …..Deci unde s a dus 1-2 miliarde € pt inzestrare???
La Craiova Nu s a platit nimic inca,JLTV doar PDF momentan,la fel si NSM,corvetele in tribunale ?♂️,de Shorad/VShorad tot voteaza prin psrlament,ba 21,bs 27 de barerii….sa ia si 15 ….numai sa ia draq ceva pana la sfarsit de an,o plata extra pt Patriot /Himars macar sa faca
A scazut PIB au scazut si cei 2%. Bugetul aparatii, subtiat cu 2 mld (din care 1.5 la achizitii) reprezinta 2.07% din ultima estimare de PIB. % de achizitii devine 30% in loc de 35% buget initial. Sa vedem daca ii cheltuie si pe astia. La Octombrie cheltuisera 3.5mld RON din 6.4mld (ultima varianta de buget).
„Vrem ca UK să fie un lider mondial în energia prin fuziune și să capitalizeze potențialul ei uimitor de sursă curată de energie care ar putea dura sute de ani”, a declarat Amanda Solloway, ministrul științei din UK. „Alimentarea dispozitivului MAST este un moment de reper în acest experiment național de fuziune și ne duce cu un pas mai aproape de obiectivul de a construi prima centrală energetică de fuziune din UK până în 2040”.
https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-24439856-science-news-urias-experiment-din-regatul-unit-obtinut-mult-dorita-prima-plasma.htm
https://www.sciencealert.com/huge-fusion-experiment-achieves-first-plasma-in-landmark-step-towards-clean-energy
Next: Enterprise sau Discovery please, navele din Star Trek.
Test de lansare al bombei atomice gravitationale americane B61-12 dintr-un F-35. De remarcat punerea în rotatie stabilizatoare.
https://www.youtube.com/watch?v=P1JGe1jj9u0&feature=emb_logo
Pe partea de atomice, dar strategice, sa vedem si daca reinnoiesc New Start, care expira la inceputul lui 2021.
Facem curatenie?
https://www.national.ro/social/mapn-dezmembrari-srl-dotarile-armatei-vandute-la-fier-vechi-703478.html
https://i.imgur.com/cH8eMBI.png
Ne intrebam ca Romania incotro acum cateva zile. Pai uite aici: https://www.youtube.com/watch?v=JVkqDAP7gAk Bravo PNL iara demonstrati ca sunteti dobitoci.
„Ai trudit visand,ani de zile copile
Sa obtii ce altu’ ia, într-o zi pe pile.”
Cantautorii Ombladon si Raku – Egali din nastere
Dati-mi voi va rog stimati colegi, pentru cei care nu au avut rabdare sa ia clipul la purecat. Un baiat, din familie nevoiasa munceste pe branci, vinde ziare in timpul facultatii ca nu avea bani de mai nimic si termina facultatea. Ajunge pe un post de inginer debutant la Tg Mures. In 13 ani, plecand de la inginer debutant trece prin toate treptele profesionale si ajunge director al instutiei ocupand postul prin concurs, fara numire deci. Nu este membru al unui partid politic si nu a fost niciodata.
Vin niste ciucalai de la Bucuresti si il forteaza sa isi dea demisia cu amenintari si tot felul de nemernicii. Pun in loc un mare intelighent care pe langa lipitor de afise a mai vandut si aparate de cafea. Biznis serios ce mai, un adevart liberal-deschizator-de-drumuri.
Omul isi varsa supararea pe facebook si vin baietii de la recorder. Si incepe taraboiul, fix inainte de alegeri. Ca daca esti prost, la liberali ma refer, ai si momente propice in care sa fi prost gen cateva zile inainte de alegeri.
Omul asta raspunde de baraje printre altele, dupa incendii hai si cu o inundatie, nu?
Intrebarea ramane, ca aici nu-i mai vorba de partide ci de methne vechi „rumane”: cum bai frate sa nu ardem ca sobolanii prin cluburi si spitale, sau naiba stie ce catastrofe ne mai pasc, cand pui astfel de oameni in functii la nici o luna dupa ce tot din cauza incompetentei au murit oameni arsi (iara!!!!!).
Ciucalaii aia 2 (de fapt toti cei implicati), trebuie sa fie cercetati penal, pentru abuz in serviciu si amenintari. Cum ‘zda ma-tii, TU care esti pus sa faci controale, tocmai ca legea sa fie respectata sa faci asa ceva?
5 More Ways Joe Biden Magically Outperformed Election Norms
https://thefederalist.com/2020/11/23/5-more-ways-joe-biden-magically-outperformed-election-norms/
https://en.topwar.ru/177441-nam-ostalos-tolko-otravit-kolodcy-v-rumynii-podveli-itogi-postsovetskogo-razvitija-strany.html?yrwinfo=1606315497626303-242015997541362890300330-production-app-host-sas-web-yp-172
Russian propaganda never sleep.
Marius te citeaza rusii… Esti in atentia lor. Ai grija ce bei de acum inainte ?. Novaia Zemlia, Novaia Strana, Noviciok….
Dacă doar l-ar cita.. i-au schimonosit articolul cum le-a convenit lor
No’ bun, scriu atunci mai des despre Basarabia, ca ne sunt datori sa ne-o dea innapoi 🙂
Dovada ca baietii stau cu ochii pe noi ….iar RM e citit si urmarit ..
Marius, daca iei dedicatii, din partea mea, intreaba-i de tezaur. Si de actele complete de la NKVD in legatura cu prizonierii romani de razboi. Sti tu aia „disparuti”.
poate republicam?
https://www.rumaniamilitary.ro/tezaur-ce-tezaur-noi-nu-stim-nimic-despre-acest-tezaur-leonid-brejnev
https://www.rumaniamilitary.ro/tezaurul-romanesc-instrainat-la-moscova-trebuie-sa-ramana-o-prioritate
https://www.rumaniamilitary.ro/apce-si-tezaurul-romaniei-episodul-2002
Jegurile alea au fost intotdeauna bune la a rasuci si amesteca faptele/realitatea/istoria… Orice spui/declari ei pot sa intoarca impotriva ta spre a le servi propriilor interese.
Tare mi-ar placea sa mai vad un val de revolutii prin republicile federatiei lu peste… Sa vina noile generati de chinezi ultra-nationalisti si sa le-o dea la gioale in Siberia, scapam de un drac si apare altul dar macar aia sunt la mama naibii pe alt continent.
https://oilprice.com/Latest-Energy-News/World-News/Saudi-Arabia-Urges-The-UN-To-Intervene-As-Houthi-Attacks-Persist.html. Săracii.. să-i apere ONU..
Inoim cadrele …
https://www.cugetliber.ro/stiri-social-comandantul-flotei-trecut-in-rezerva-417017
Si acum ca nou pensionar, dl. amiral de „boteglia” va innoi cadrele PSD Constanta si va „catinda” la alegeri pe 6 Decembrie?
Marius te citeaza rusii… Esti in atentia lor. Ai grija ce bei de acum inainte ?. Novaia Zemlia, Novaia Strana, Noviciok….
Un ceai…
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24442347-axios-armata-israeliana-pregateste-pentru-posibilitatea-trump-loveasca-iranul.htm
… a innebunit psihopatul!
o iesire spectaculoasa 🙂
I have to report.
The modernization of the first batch of 10 tanks M-84AS1 has begun.
„Bogdan Botezatu a tranșat problema: „Ca români n-am stat noi foarte bine niciodată la capitolul hacking. Avem, într-adevăr, criminalitate informatică, dar cea mai mare parte din ea este criminalitate informatică de rang inferior; oameni care cumpără cărți de credit de pe internet, scriu datele pe carduri goale și le trimit în Statele Unite ale Americii ca să scoată alți băieți bani din bancomate. Sau operează rețele de phishing, înșelătorii cu carduri, numere de telefon, cartele SIM. Toate acestea intră la criminalitate, dar nu e cybercrime state of the art, să spui că sunt hackeri români care dezvoltă amenințări informatice sau descoperă vulnerabilități și le exploatează. Sunt cel mult găinării ce fac ai noștri”, a explicat Bogdan.”
https://economie.hotnews.ro/stiri-it-24440693-adevarul-despre-hackerii-romani-eternul-mit-ramnicu-valcea.htm
Bogdan Botezatu…why so jelly?
https://en.topwar.ru/177407-na-ukraine-proveli-prezentaciju-proekta-raketnogo-katera-bogomol.html
Inca o data – cum de ei pot si noi nu?
In ultimul an, eu unul am observat atat de multe initiative ucrainene in ce priveste cercetarea si inovarea incat imi vine greu sa inteleg unde ne aflam noi. Suntem atat de absenti… Saur 3 e tot ce putem oferi MAPN? Nici nu ma mir de ce au respins oferta!
Unde sunt industrile de profil? Unde sunt sidicatele romanesti care plang mereu ca nu au de lucru? Ca nu au investitii? Unde este inovarea romaneasca? Ce fac oamenii astia platiti bine sa reprezinte industria si mai ales masa lucratoare? Pana la urma care e rolul sindicatelor in Romania?
Mai baieti, cu ce veniti in fata in afara de plangeri? Va rog sa va explicati existenta, cum ajutati cercetarea si inovatia romaneasca! Va rog inca o data sa va explicati existenta!
Foarte probabil ca eu unul nu inteleg foarte bine care va este rolul, dar altfel va rog sa-i lasati pe altii sa reprezinte industria de profil si sa mearga inainte!
Oameni tineri, deschisi si capabili! Restul (cu tot respectl), e timpul de pensionare, e timpul sa va bucurati de copii si nepoti, sa va bucurati de familie… E timpul sa va retrageti si sa-i lasati pe altii sa mearga inainte. Evident, nu inainte de a va impartasi cunostintele cu cei ce va vor urma si pana la urma sa-i multumiti lui Dumnezeu pentu tot ce v-a oferit!
.Lasat-ii pe cei tineri sa ne reprezinte si sa decida!
Altfel, asteptam noua generatie …
Va rog sa plecati – indiferent de pozitia sociala, bucurati-va de familie…
@Gabrielus, esti intr-o mare confuzie!
Saur3 nu e produsul industriei de profil ci o colaborare cu ACTTM (MAPN) pentru ceea ce s-a numit ulterior proiectul TBT 8×8, exact pe cerintele armatei. Si nu i s-au alocat nici macar 2 milioane de euro in toti anii in care s-a ajuns de la proiectarea pana la testarea solutiei de protectie la Jegalia.
Daca te referi la Saur1 si Saur2, alea au fost finantate in mare parte din resursele financiare firave ale Automecanica, cu o parte din banii de salar ai oamenilor care mai lucrau acolo.
Si, oricat de aberant ti s-ar parea, inclusiv sindicatele s-au implicat pentru a obtine produsele si a le promova la vanzare.
Au facut asta intr-o perioada in care statul roman le dadea banii de salar cu intarzieri de cateva luni sau cand MApN-ul (tot statul roman) le platea lucrarile uneori abia la sfarsitul anului… sau cand aveau chef politicienii care faceau bugetele.
Si in toti anii astia, statul roman, proprietar si al Automecanica si celorlalte intreprinderi de la Romarm pri Min. Economiei, nu a alocat bani pentru retehnologizare si nici nu le-a permis sa deschida posturi ca sa angajeze tineri acolo unde aveau personal imbatranit care trebuia sa plece la pensie. Pe masura ce plecau, statul reducea treptat din posturi. Iar cand au deschis in final cateva, acum cativa ani, au oferit salarii de mizerie.
Deci sa compari produse dezvoltate cu cateva sute de mii de euro cu tot cu doua demonstratoare cu programele de dezvoltare de la altii de sute de milioane de euro imi pare extrem de naiv.
La banii dati pe dezvoltarile respective, transportoarele respective au iesit foarte OK ca si performante. Ca nu erau ce vroia MApN, desi au fost produse imbunatatite derivate din cele operate de MApN, e alta discutie.
Si apoi atat la Saur1 cat si Saur2 a fost sabotat exportul. Saur1 a fost construit pentru export in Irak, dar afacerea a cazut din cauza unor corupti din ministerele noastre si apoi irakienii au luat de la ucraineni.
Inca niste chestii:
1.) Saur 2 a fost oferit ca si contracandidat la Piranha IIIC, cand dupa primele cateva zeci importate, restul de cateva sute de Piranha trebuiau produse in tara la Moreni. Dar oferta Saur2 nu a fost primita de MAPN. A durat ani de zile de rugaminti pana ce Saur 2 a fost acceptat in teste de MApN si omologat, fiind refuzat pe motiv de protectie care se dorea nivel 3 STANAG de baza. Doar ca Piranha IIIC care intre timp incepuse sa fie achizitionat pe motiv de desfasurare in Afganistan, avea protectie de baza similara si a fost luat fara kit-ul antimina, deci nu au iesit cu ele din baze in patrulare. A, si cica trebuia sa atinga 120km/h pe drum drept. Pentru a raspunde noilor cerinte (TBT8x8 Saur 3) ar fi fost nevoie de un al treilea prototip, pentru care Moreni nu mai avea fonduri. Culmea, nici Piranha 5 nu atinge viteza aia si nu e nici amfibiu, cum erau cerintele respective.
2.) Subestimezi capacitatea de lobby a corporatiilor straine. Saur 2, prezent in poligon la o tragere cu mitraliera .50 cal de pe Piranha IIIC, nu a fost lasat sa traga demonstrativ folosind turela de conceptie romaneasca, desi tot uzina ar fi platit munitia, nu MAPN.
3.) Uzinele romanesti nu au avut capacitate de dezvoltare proprie, lucrand cu diverse institute de proiectare in perioada comunista. Dupa 1990 au fost separate iar mare parte dintre institutele de proiectare au fost inchise. Moreni a produs inainte sub licenta, deci este exceptional ca au reusit sa dezvolte singuri linia Saur, pe langa fondurile foarte reduse.
4.) Cat despre aia batrani care trebuie sa plece sa va lase pe voi, astia tineri, te-ai intrebat vreodata cum e cu varsta de pensionare, cu necesitatile de angajare ale marilor investitori sau cum generatii tinere reduse sub 150.000 nou/nascuti pe an le vor inlocui pe cele care se apropie de pensie si care era de 300-500.000 nou nascuti/an? Cum le veti asigura pensia? Statul roman nu ii va lasa sa plece. Apropos, de ani buni se chinuiau sa angajeze tineri in industria de aparare.
5.) Deci singura sansa e ca voi astia tineri (ca eu nu ma mai consider asa tanar) sa faceti ceva in afara de meseria de politician, vanzator sau paznic, e sa va angajati la o corporatie straina, care o sa va dea de lucru cat o sa aibe interese local, dupa care o sa plece. Iar voi sa incercati sa va angajati la alta sau poate chiar sa va reprofilati ca meserie.
Deci, mult succes va doresc!
punctul 5 marius e in mare parte de ce suntem asa de inapoi ,pt ca multi oameni de piata muncii nu gandesc asa, pt ca eu in 20 si ceva de ani de munca trebuie sa iau contractele de munca la rand sa le numar ca sa mai stiu pe unde am fost angajat ,pt ca nu intotdeaunda din varii motive reusesti sa muncesti in capitalism cativa ani la o singura firma ,nici unde sunt angajat acum nu stiu daca o sa muncesc urmatorii 3-4 ani de zile ,pt ca intotdeauna va exista un competitor atat ca forta de munca cat si ca firma si nu intotdeauna se pastreaza conditiile de munca si salarizarea si sincer nu am nici o nesiguranta in privinta asta pt ca zicerea aia cu :”Meseria e bratara de aur ” chiar e adevarata
Afara cu mosii! Junghiurile sa faca loc tineretului ?.
Ba, deci eu le iau apararea, si ei sunt idioti….:
https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/eus-sustainable-finance-taxonomy-alarms-finnish-industry-and-business/
Care dintre EU și Finlanda sunt idioți?
UE.
https://www.gsmarena.com/france_will_begin_labeling_electronics_with_repairability_ratings_in_january-news-46452.php
VM cercetare desant aeropurtat
https://www.defenseromania.ro/amplu-exercitiu-militar-desfasurat-in-brasov-militarii-romani-si-americani-au-participat-la-wolf-strike-20_606566.html?fbclid=IwAR0XOucb8NMzUj9B62YRrLfe51PnWEfkBgIvZ-jVFg9HO2GUuL0NaZF1Iqo
https://www.facebook.com/5101EagleAssault/?hc_ref=ARSCvveMXCF1nkW4_IlDrW-tmmooIEa_jFXgg4LzUjbZZYO9acmvn5pRwz3VIxf99Kk&fref=nf&__tn__=kC-R
Faini baietii.
Interesant! Cu exceptia helo medevac, celelalte 2 BH pot fi echipate in configuratie gunship, ceea ce reprezinta un mare plus pentru operatiunile de cercetare.
Legat si de ce zicea ambasadorul american zilele trecute, vad ca exercitiile anticipeaza achizitia de BH. Sa fie primit!:)
Oricum prezenta BH in configuratie gunship pe MK este de bun augur.
patriarhia in pozitia copilului
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24443585-patriarhia-romana-reactie-scandalul-ips-teodosie-autoritati-secretariatul-stat-pentru-culte-este-obligat-implice-mediere-datoria-statului-fie-predictibil-relatia-cultele.htm
poate n-ar fi rau ca patrirahia in vremurile astea tulburi sa indemne poporu credincios la rugaciune si cainta,
faptu ca tara a fost in genunchi in 40 si in 89 nu a fost un lucru prea rau,
ne-a facut sa vedem unde suntem de fapt,
dar la arhiepiscopia de la malu marii e din nou mare bairam,
ca acolo nu ajunge nici o lege,
aia e, chiar si-asa,
o fi poate de la apropierea fata de biserica rusa, distanta mai mika fata de teritoriu rusesc
pt necunoscutori, ma simt obligat a sublinia ca in fata CEDO in cauza Pastorul cel Bun impotriva României atât biserica de carton cat si statu de mucava rumân au aratat ca biserica este total separată de stat si are propriile reguli,
asa ca statu nu are nici un drept in biserica
preotii au castigat prima data
http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2018/12/Sindicatul-Pastorul-cel-Bun-impotriva-Romaniei-rez..pdf
dar au pierdut in fata marii camere cu ajutoru statului de mucava ruman
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22display%22:[%220%22],%22languageisocode%22:[%22RUM%22],%22appno%22:[%222330/09%22],%22documentcollectionid2%22:[%22GRANDCHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-142127%22]}
recent, purtatoru de cuvant de la patrarhie spune cu predicat ca ei nu-l mai pot tine in frau pe ala de la malu marii si sa intervina guvernu,
io nu ami inteleg nimik, pai daca esti biserica separata de stat ca asa ai spus la CEDO, dupa cativa ani te razgandersti si ceri statului sa intervina,
https://universul.net/efectul-zdrobitor-pentru-acorduri-si-asul-de-pe-mare-cu-care-administratia-biden-poate-spori-protectia-aliatilor-cum-vor-citi-mesajul-rusia-si-china/
Cine a tras la Revolutie:
https://www.youtube.com/watch?v=qK_xPf532bw
E un clip mai lung, dar absolut necesar de vizionat. Pareri?
Se falsifica istoria. SI nu stiu de ce ..
– Nu mentioneaza ca la podul Decebal ( TM) armata a tras. 12 militari cu 2 ofiteri. Pozitia era, 1 tanc si un TAB care blocau podul..Ofiteri au fost avansati in grade dupa 91.
– Nu se mentioneaza ca la Arad sau prins 2 rusi civili, dotati cu pistoale Macarov, apoi sa primit ordin sa fie transportanti cu escorta la Bucuresti…( 25 dec).
– de reteaua R nu apare nici o vorba…
https://adevarul.ro/news/societate/dna-mai-s-au-luat-harta-procurorii-s-au-enervat-politistii-anuntat-mita-ascunsa-galeti-1_5fbfbf275163ec4271445b8b/index.html
eroii din linia intai,lex $ honor sa moara mama.
Sunt curios daca anchetatorii vor vrea sa ii indentifice si pe cei care au dat spaga sa isi cumpere permisele. Normal ar fi ca toate acele permise sa fie anulate iar posesorii lor sa suporte consecintele legale pt dare de mita. Sunt un real pericol public pe sosele daca sunt lasati in pace. Deci pentru asta platim pensii speciale, sa stea politia cu spaga de milioane in galeti si ligheane. RUSINE
Din cate tin minte, la Arges n-au fost anulate permisele.
Prefectul de Argeș i l-a suspendat lui Piedone.
Ceilalți nu au pățit nimic.
https://epochtimes-romania.com/news/oferta-aur-fost-consilier-al-lui-nastase-acuzat-de-atrocitati-in-timpul-revolutiei-cap-de-lista-la-brasov–308312
votati HAUR cu 2 maini,un mare partid,Simion un mare roman,ura ura ura ,UNirea e aproape!
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/seful-statului-major-al-apararii-testat-pozitiv-la-covid-19-ministrul-apararii-a-intrat-in-izolare-1408055
Seful statului major, testat pozitiv
https://www.portaledifesa.it/index~phppag,3_id,3901.html
Deci consorțiul european care produce elicopterele militare NH 90 a semnat cu agenția NATO NAHEMA ( agenția care se ocupa de elicoptere militare ) un contract pentru 31 elicoptere NH 90 în varianta navala multirol . Adică transport , antisub, antinava.
Cost = 2,7 miliarde euro ( nu se plătește TVA la achiziții militare. Doar în RO se cere așa ceva )
Beneficiar al contractului , marina germana. Așa din 2025 vor înlocui elicopterele SEA LYNK cu NH 90 (MRFH) SEA TIEGR.
https://adevarul.ro/locale/botosani/destinul-tragic-unui-elev-mort-leucemie-fost-anchetat-securitate-dosarul-fost-clasat-1_5fbfad285163ec427143d7cc/index.html
copchilul asta e mai barbat si erou decat toate ministerele astea la un loc care isi cauta validarea si reconfirmarea in plina pandemie covid.
tara de securisti am fost,tara de securisti am ramas…ca tot vine decembrie.
https://evz.ro/doar-cerul-deasupra-lor-zeci-de-refugiati-lasati-de-izbeliste-autoritatile-se-spala-pe-maini.html
https://www.g4media.ro/breaking-seful-programului-nuclear-iranian-asasinat-la-teheran.html
https://eurasiantimes.com/third-indian-mig-29-crashes-in-2020-is-it-time-to-bid-adieu-to-russian-jets-welcome-western-fighters/
Iar s-a întâmplat… indienii mai bine mai dau ceva bani și își iau avioane care să nu fie țepe pentru o țară disperată dupa modernizare.
am o presimtire ca o sa le pice destul de des si alea occidentale… sigur mai rar decat rusoaicele
eu cred ca le-au dat rusii niste ragalii si nu ca nu au tehnicieni. ei zboara cu mirage de mult timp si n-au avut probleme
But the crashes raise serious questions over the acquisition of these fighter jets for $991 million. Experts speculate that India may not buy more MiG-29k or even MiG-35 for the IAF. They say the better options for India are Rafale fighter jets or F-18.
Adevarul e ca doar F-18 mai lipsea din ghiveciul indian. Pe de alta parte, daca rata de disponibilitate de acolo e adevarata, portavionul indian e in gurul gol.
Decizia logica ar fi sa cumpere Rafale naval. Daca ne uitam la dimensiuni si greutate sunt destul de similare cu Mig29K, deci portavioanele nu ar avea nevoie de mari modificari probabil
https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-agenda-edintei-guvernului-romaniei-din-27-noiembrie-2020
Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.
I. PROIECTE DE LEGE
1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/LG-3.pdf
Damen Mangalia lansează la apă 5 nave. Pe noi nu ne interesează produsele lor…
https://m.hotnews.ro/stire/24446329
Nu mai zice de bine vis a vis de Damen, că acum apare „habarnistul” și le urează „de bine”….. 🙂
Cu sau fără urările lui de bine, olandezii au pus pe picioare șantierul ăla.
Și când mă gândesc la Tudose și încerc să îi găsesc un element pozitiv, doar la faptul că statul român are acum 51% din acțiuni îmi vine in minte.
Să facă cat mai multe!
Nu te agita, era o ironie, și mie îmi pare bine că l-au preluat și au comenzi….
Cât mai multe le urez !
Asemenea șantierelor Brăila si Tulcea….competiția face bine….
Apropo de tulcea , s-a inceput constructia lui asta
https://trends.nauticexpo.com/project-326893.html

NB 910
p.s. braila si tulcea e unul si acelasi santier , nu e competitie , sunt detinute de vard ( a fincantieri company)
Știu f bine.
Trăiesc la „malu’ Istrului” ,să zic așa…
Mulțumesc oricum ! 🙂
eu lucrez de ce ani buni pe acolo 🙂
Știu, Dane, că era o ironie…
Tocmai de aia, mă bucur că le merge și că exporta ceva și județul ăla, cu plus valoare adăugată.
De s-ar putea privatiza și SN Mangalia, fostul militar…
Mă bucur și pentru Brăila, Tulcea și Galați, și plâng după potențialul irosit al SN Constanța.
Bosanceanu si Base egal Love
Daca nu isi baga chiorul coada pana acum aveam corvetele in lucuru
Și nu doar cu el, se iubea și cu Mazăre și alții…
Supărarea mea vine din alta epocă, aia in care holenderii ne-au facut foarte mult rău , iar noi am stat cuminți la locul nostru , pentru ca asa era ordinul .
Voi , astia mai mici nu puteti intelege .
Poate ca vreodată acele momente vor deveni publice …
E cam la fel cu bombardamentul american din 4 aprilie 1944 .
Acum americanii sunt cei mai buni aliați …
Americanii aia s-au trezit cu o declarație de război de la un stat mic de prin sud-estul Europei. Vreo 6-8 luni nici nu au reacționat la ea, asta așa, că să înțelegi cat de important a fost momentul pentru ei.
Și ulterior au început să ne bombardeze…
Iar unul ii acuza peste câteva zeci de ani de asta.
E bine că acum ne sunt aliați.
Cu Olanda ai o obsesie.
Priam – nu are cu Olanda, sau nu doar cu Olanda, probabil n-ai prea fost atent la toate postarile. Ii uraste pe toti „din zona”, si pe europeni in general (acum imi dau seama ca asta presupune ca pe noi nu ne considera europeni). Acum vad ca si cu americanii are ceva. Si oricum, tu asta mic (ca si mine bineinteles) nu poti intelege adevarul suprem detinut doar de putinii initiati. Asadar nu e vorba despre faptul ca n-ai aflat inca, sau nu poti cauta acum sa te informezi, ci doar de faptul ca nu ai capacitatea de a intelege (asta doar asa, ca sa justific de ce am zis „initiati” si nu norocosi sau cunoscatori).
totusi intelege cineva ce rau ne-au facut odata si odata hollendarii? Marturisesc ca nu am inteles, desi presupun ca se refera la Schengen? ca alt moment de interactiune nu am avut
Probabil e suparat pe contrele informative NATO/Olanda-Romania de pina in 89, pe cum be-at exploatat olandezii Duca ‘89, pe Secretarul General NATO Dirk Stikker, pe prostia aia cu Constanta vs Rotterdam, pe Schengen. Nu stiu. Poate ne lamureste.
Orice comunist care se respectă urăște cu elan muncitoresc Olanda, pen’că i-ai bătut pe ruși, la Euro, în 1988…
Van Basten a dat un gol din întoarcere..
Van Basten, Gullit….
creca ai dreptate :https://www.youtube.com/watch?v=1d4Cv6lRCz0
3 din 5 sunt lasate de dewoo
https://eurasiantimes.com/south-korea-gets-missile-defense-system-that-is-based-on-us-patriots-russian-s-400s/
Sistem AA cu ADN de patriot și s400.
https://m.adevarul.ro/international/in-lume/rusii-deschid-perspectivaunei-mutari-strategice-globale-negocieri-multilateriale-dezarmarenucleara-participarea-chinei-frantei-uk-1_5fc0c1835163ec42714aa823/index.html
https://eurasiantimes.com/indian-brahmos-goes-global-after-indonesia-brazil-looks-to-arms-its-gripen-jets-with-indo-russian-missile/
Sa mori tu? Acum te gandisi?
https://evz.ro/firmele-autoritatilor-locale-creeaza-monopol-pe-piata-chiritoiu-ar-trebui-sa-participe-la-licitatie.html
asta trebuie sa se hotarasca ori e capitalist ori e comunist ca daca e intre iar 30 de ani dam inapoi nu inainte
asta e de 30 de ani o problema
https://www.airforce-technology.com/news/korean-air-to-provide-service-life-extension-work-for-usaf-f-16-jets/
Ar fi tare ca pe viitor să facem și noi mentenanță pt echipament american din Europa… ar fi mai ieftin decât în UK, Germania, Belgia, etc.
F-16, A10, F-35 și F-22… Ce cvartet…
https://pbs.twimg.com/media/En6NW8ZWEAIDvYI?format=jpg&name=large
Mici noutati la MN.
https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2020/november/9342-russian-navy-commissioned-its-new-patrol-vessel-pavel-derzhavin-project-22160.html
ciudat hangarul ala avansat… aveau loc acolo de inca un corp de suprastructura, cu VLS-uri
https://www.youtube.com/watch?v=bF1eB2OewF8&feature=emb_title
https://www.youtube.com/watch?v=NgmbvauclAM
Pentru ce e furtunul de sub țeava tunului?
posibil sistemul de racire cu apa a tevii:
https://fr.topwar.ru/101239-artilleriyskaya-ustanovka-ak-176ma-stanet-oruzhiem-novyh-korabley.html
sau te referi la elementul conectat la capacul fixat la gura tevii in repaus, care nu mai e prezent cand sistemul e gata de tragere?
fara:
https://www.deagel.com/library/md/2015/m02015022300004.jpg
cu:
http://www.burevestnik.com/images/a190-01_b.jpg?_sm_au_=iVVgn6pr0Lk4k5sQL4NsBK74vLG0t
Da, la ăla mă refeream. Cel din ultima poză.
https://www.youtube.com/watch?v=PMtR4qBcigI
T-72MS
https://www.youtube.com/watch?v=PMtR4qBcigI
T-72MS.
It’s not the latest, but it’s not the oldest either.
Gvozdika 2S1 still alive and striking.
https://www.youtube.com/watch?v=73rVIiU88nU
The Serbian army got the first femail pilot of the Orao J-22 plane.
https://www.youtube.com/watch?v=2I4-IOBCKlQ
https://www.youtube.com/watch?v=_GC0s80Jksc
There are some rumors that another exercise will be held by the end of the year, where they will shoot with the M-84AS1 tank indirectly at the target.
Does that mean they will use the tank as artillery? What do you think?
alive & Kicking
Asta-i aia cu „stricat echilibrul fortelor in regiune”, nu?
https://ziare.com/international/maia-sandu/rusii-nu-pleaca-din-transnistria-moscova-transmite-ca-retragerea-trupelor-va-afecta-reglementarea-pasnica-a-conflictului-1646995
Reglementarea pașnică a conflictului? Păi conflictul a fost creat și menținut de ei.
Cand te plesneste suflul rachetei:
https://www.youtube.com/watch?v=SR6Z85X8i4o
Nu mai putin de 15 companii si asocieri de firme din Europa, China si Turcia au depus oferte la cea mai mare licitatie de autostrada din Romania de pana acum: peste 1 miliard de euro pentru lotul 3 din A1 Sibiu – Pitesti.
Cei 37,4 km de la Tigveni la Cornetu contin primul si cel mai lung tunel montan care va fi construit in Romania – tunelul cu galerie dubla de 1,7 km de la Poiana. Contractul, cu o durata de proiectare si executie de minim 57 de luni si maxim 77 de luni prevede, pe langa tunel, si realizarea a 48 de poduri si viaducte de autostrada, un ecoduct, doua noduri rutiere si numeroase alte lucrari.
Cinci constructori din Europa, cinci din China si cinci din Turcia au depus oferte pentru licitatia de peste 1 miliard de euro pentru lotul 3 din A1 Sibiu – Pitesti. „Autostrada Sibiu-Pitesti mai face un pas important.
https://ziare.com/lucian-bode/ministrul-transporturilor/bataie-pentru-cel-mai-scump-tronson-licitat-vreodata-in-romania-peste-1-miliard-de-euro-pentru-constructia-a-37-de-km-din-autostrada-sibiu-pitesti-1646973
Urmează contestații, schimbări de guvern, scandal, cheltuiți toți banii, paragină.. 77 de luni maxim? Cine dracu mai crede?!
Eu pot doar sa visez ca se va realiza, deja porțiunea de la Boita la Tălmaciu e in lucru și progresele sunt masive.
E adevărat că lotul scos acum la licitație e cel mai dificil, dar macar se întâmplă, amintiti-va de ping-pongul din vremea guvernului Ponta, cu Pitești-Sibiu vs. Ploiești-Brasov.
https://twitter.com/AcknerEzra/status/1331988784007798784
Following #Azerbaijan’s regaining control of territories occupied by #Armenia since 1993, Azeri army stumbled upon a craft shop where Armenians manufactured “ancient” #khachkars to later place them throughout #NagornoKarabakh to claim they have lived there for thou. of years
Nu m-ar mira ca si altii sa fi facut smenuri d-astea… China, Rusia, etc…
misto, urmează să mai vorbim, chiar și rusește, cunosc limba..
https://youtu.be/69JnrqZvd0k
Așa cum cunosc și multe altele..
Vezi care era teritoriul locuit de armeni in antichitate, vezi regatul lui Tigranes, regatul armean al Ciliciei si alte formatiuni statale armene pana la invazia triburilor turcesti. Dupa aceea mai vorbim de fake-uri. Pe cand armenii aveau statalitatea lor inclusiv pe teritoriul actual al Azerbadjanului stramosii azerilor isi pasteau caprele pe la est de Marea Caspica. Eu inteleg trendul anti armean din cauza aliantei lor cu Rusia dar nu trebuie sa inghitim tot ce clameaza niste nostalgici dupa imperii islamice in proximitatea noastra.
3rd Battalion, 15th US Infantry going home.
https://youtu.be/F-f9URKJoWI
Opinci de cauciuc? Turela elbit? Atgm spaic? Tun de 30?!
O fi C4 doar pt alții?!!
https://www.google.com/amp/s/amp.cnn.com/cnn/2020/11/24/asia/china-india-bhutan-doklam-intl-hnk/index.html
Chinezii au construit un sătuc în Butan la graniță, pe șestache așa… e oarecum de formă ca să le dea un casus belli în caz de „ceva”.
unii au pus un bancomat si au luat insula serpilor
https://m.calcalistech.com/Article.aspx?guid=3877557
Israel to sell surplus F-16s to Canadian company for $100 million
29 de A/B-uri pentru 100 de milioane?
Oare cate din ele mai sunt un stare să zboare, că aia le iau pentru simularea unor atacuri… Și cât de mult influențează electronică israeliană de pe ele?
Ce durata de viață iar mai avea celulele alea și motoarele? Îmi amintesc de dealul căzut cu Croația, 12 aparate cu revizii făcute și electronică la zi, pentru 500 de milioane…
La banii ăștia sunt uzate rău, probabil. Mai adăugăm și zona arida din Israel în ecuație.
Pt noi ar fi o grămadă la AMARC, inclusiv C/D dar nu știu dacă e o problemă la americani sau la noi.
De acord cu ce spui tu, le-au zburat intens, și nu că să facă politie aeriană cu ele. Și nu ma gândeam la noi, tocmai pentru că au electronică proprietară.
42 de milioane/ buc. pentru niste aparate revitalizate de ei vs. 3.4 milioane/buc pentru aparate vândute că junk, dar de care aia de le-au luat mai cred că le pot zbura, macar unele….
https://en.globes.co.il/en/article-elbit-wins-96m-european-air-force-training-deal-1001351077
Cine ar putea să fie?
Italia
https://www.defensenews.com/global/europe/2020/11/29/rheinmetall-unveils-new-ground-robot-for-armed-reconnaissance/
https://ecfr.eu/article/military-lessons-from-nagorno-karabakh-reason-for-europe-to-worry/?fbclid=IwAR2RP55zbdoRaTaqrO8A_Pm5Yow8nRckaaKpELeyWBGkIUOrRlqIDi6J0bY
lectii bune de invatat
Bun articol.
Un thread pe twitter care pune la îndoială calitatea unora dintre informațiile și concluziile din acest articol:
https://twitter.com/RALee85/status/1331494279408181248
De aceea exista dreptul la opinie.
Opinia e una, contra-argumentația alta 😉
Adică cum ar veni articolul zice de ex că Armenia are 8 Su-30SM și opinează că Rusia nu i-a lăsat pe armeni să le folosească.
Dar realitatea este că sînt numai 4 livrate și mai mult ca sigur neoperaționalizate în cele 9 luni pînă la începutul războiului.
E atunci corectă opinia că Rusia a servit victoria AZ & TK pe tavă?
Dacă datele/informațiile pe care îți construiești argumentația sînt incorecte, sînt concluziile potrivite?
Lasand deoparte erorile despre aviatia armeana, este corecta concluzia ca lipsa de pe cer a aviatiei de vanatoare armene a umflat succesul dronelor? Este.
Este corecta analiza tacticilor azere de taiere a comunicatiilor din spatele liniilor armene care a permis artileriei si unitatilor azere sa toace apararea armeana metodic? Este.
Este corecta aprecierea ca rolul dronelor turcesti a fost supraevaluat si ca tehnica israeliana respectiv sistemele Lora si Harop au avut o contributie consistenta la succesul azer? Este.
Este corecta observatia ca apararea AA armeana era depasita tehnic in fata dronelor azere? Ca sistemele radar nu erau ootimizate pentru tinte mai mici si lente ca dronele? Ca MANPAD-urile sunt ineficace contra dronelor? Este.
Este corecta opinia potrivit careia armatele europene trebuie sa-si revizuiasca tacticile si politica de inzestrare? Ca statele mai sarace (ca Romania) ar avea aceeasi soarta ca armata armeana intr-un conflict de tipul asta? Este. Restul discutiei cu rolul Rusiei si cate TB2 a dat jos Krasuka conteaza mai putin in cazul invatamintelor trase din articol.
https://m.adevarul.ro/international/statele-unite/testul-interceptare-succes-rachete-balistice-intercontinentale-efectuat-sua-pune-capat-ere-stabilitatii-puterii-nucleare-1_5fc4ef035163ec427163bf64/index.html
https://www.youtube.com/watch?v=g78ArwCJ4Cs
https://www.youtube.com/watch?v=YV36CPI9IB8
daca merge hind creca merge si puma agatat 😀
2 escadrile de Apache pt atac, 4 escadrile de Black Hawk (la care adaugam si cateva pt naval) si o escadrila de Chinook.
Visez si eu….
https://www.defense-aerospace.com/articles-view/release/3/214548/embraer-delivers-first-modernized-e_99-aew%26c-jet-to-brazil.html
Un alt comandant al IRGC a fost executat de drone cand trecea granița in Siria.
https://twitter.com/AlArabiya_Brk/status/1333428851888807937?s=20
https://amp-cnn-com.cdn.ampproject.org/v/s/amp.cnn.com/cnn/2020/11/30/politics/navy-uss-bonhomme-scrap/index.html?amp_js_v=a6&_gsa=1&usqp=mq331AQFKAGwASA%3D#aoh=16068085331600&csi=1&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=From%20%251%24s&share=https%3A%2F%2Fwww.cnn.com%2F2020%2F11%2F30%2Fpolitics%2Fnavy-uss-bonhomme-scrap%2Findex.html
https://www.defensenews.com/global/europe/2020/11/30/european-unions-defense-arm-urges-work-on-common-counter-drone-weapon/
Sondaje nerelevante… Câți cunosc doctrinele partidelor? Câți au citit macar un program? Și care să aibă capacitatea intelectuală despre cat de realizabil ar fi un astfel de program… Săraca țară! In epoca fake news și a pseudointeligentei… Cu atâtea resurse media împotriva noastră! Iar acum nici școala nu se mai face!
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/ultima-ora-uzina-ford-craiova-luata-in-calcul-pentru-primul-automobil-electric-compact-al-americanilor-19634937?utm_source=adevarul&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross
o iesi fum fara foc?
bine ar fi