Rusii au blocat Marea Neagra, noi suntem blocati cu corvetele…

Ministrul Apărării Vasile Dîncu anunța la începutul anului că până la sfârșitul lui ianuarie se va lua decizia pe contractul corvetelor. La sfârșit de ianuarie, tot Vasile Dîncu anunța încă o prelungire de o lună suplimentară: „Asocierea dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța a mai cerut un termen pentru un răspuns final în jur de o lună de zile. Suntem interesați cu toții ca acest contract să se realizeze, este vorba despre înzestrarea importantă pentru Forțele Navale Române și evident că le dăm voie să negocieze în continuare (ie SNC și Naval Group)”, a declarat Dâncu. Suntem iar la finalul unui termen prelungit la nesfârșit și iar nu avem nicio decizie.

Situația însă nu e așa simplă.

  • Mai întâi prețul. încă de la desemnarea câștigătorului, a existat o frică că Naval Group a mers cu un preț de dumping pentru a câștiga licitația, astfel încât ulterior acest preț să crească cu costuri adiționale după modelul australian sau malaiezian. Numai că MApN a transmis pe toate canalele că va respecta întocmai procedura la virgulă și care prevede foarte clar că prețul întregului program este fix pe toată durata construcției, acesta neputând fi modificat sub nicio formă. Nu pot decât să îmi imaginez că acest fapt nu a fost deloc pe placul francezilor care au încercat pe toate canalele diplomatice să schimbe argumentând creșterea costurilor.
  • Apoi, capacitatea Șantierului Naval Constanța de a construi aceste nave militare complexe la timp. Aici e nevoie de părerea unor navaliști. Dar sper ca printre cititorii noștri să fie și navaliști care cunosc situația celor două șantiere și să lase la comentarii răspunsul lor la întrebarea: care dintre cele două șantiere (Constanța sau Galați) este mai capabil să construiască corvetele la timp cu prima navă fiind livrată în 3 ani? Eu am vorbit cu navaliști plecați din România de la Constanta, Mangalia, Tulcea sau Brăila și care lucrează acum în șantiere din Europa și din Asia. Nu voi descrie ceea ce mi-au transmis. Dar mi-au confirmat analiza mea prealabilă bazată pe două fapte foarte clare: 1. In 2016, un raport al instituțiilor specializate si cele de forța analizau șantierele navale din țară. Acel raport identifica Damen Galati ca fiind cel mai capabil să construiască aceste corvete. 2. După 1990, Santierul Damen Galati este singurul șantier din România care a construit peste 30 de nave militare pentru foarte multe marine din lume. Concluzia o trageți voi.
  • Zvonuri: Șantierul Naval Constanța ar fi de vânzare (sursa) și există diferende mari între Naval Group și Șantierul Naval Constanța, lucru confirmat de Vasile Dîncu pe 31 ianuarie pe care l-am scris mai sus.

Uitându-ne în spate (vreau doar să subliniez că este doar o analiză bazată pe faptele descrise mai sus) putem spune că toată această întârziere a fost de la bun început în favoarea părții franceze, astfel încât să poată să renegocieze condițiile și prețul. Totuși, după o pandemie mai târziu, după o creștere de costuri a materiei prime și după o poziție fermă a MApN de a respecta procedura de achiziție, rânduiala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Ce soluții are acum Naval Group? Mai ales acum cu o nouă conducere la MApN care își dorea clar o deblocare a situației pentru a pune punct într-un fel sau altul a acestei proceduri.

Informațiile pe surse. Acestea ne zic foarte clar că s-a transmis un mesaj foarte clar către MApN cum că în momentul de față acest program din punct de vedere tehnic nu poate fi implementat. De ce? Pentru că prețul nu poate să crească și navele trebuie construite în întregime în România. MApN-ul nu renunță deloc la aceste două condiții imperative.

In condițiile acestea, sursele spun că programul nu poate fi executat de către câștigătorul licitației Asocierea dintre NAVAL GROUP și Șantierul Naval Constanța. Este nevoie de voință politica pentru a schimba ceva în cele două condiții.

Informația se confirmă prin faptul că Șantierul Naval Constanța și Naval Group negociază deja de două luni și nu reușesc să se pună de acord asupra felului în care să se execute acest program. De ce? Pentru că nu pot decât să ma gândesc la faptul că acea asociere de la început care le-a permis participarea la licitație nu a stipulat exact aportul fiecăruia sau că cele promise atunci între parteneri nu se mai întâmplă acum.

Concluzia noastră: Rusia a blocat nordul Mării Negre și implicit Marea Azov. Noi? Noi suntem blocați cu aceste corvete și e clar că nu se pot realiza în termenii procedurii. Soluția? Anulare sau semnare cu următorii clasați dacă primii nu mai vor să semneze.

Cristian L.

201 de comentarii:

  1. Contractul facut cu Naval Group nu a fost respectat deci trebuie revocat de MApN. Damen Galati a fost de la bun inceput cel mai nimerit santier in stare sa indeplineasca proiectul de construire a celor 4 corvette.

    28
  2. Intreb iar : oare daca ucrainenii detineau trei submarine in mn, cum mai evoluau lucrurile in zona ?

    10
  3. Astăzi este „31 februarie” și MApN oferă un răspuns 🙂 Armata, marina au nevoie urgenta de dotări moderne. Declarații în presă că avem un număr de nave, plus un submarin, nu ajută … Acel submarin nu a mai ieșit într-o misiune de 25 de ani. Navele se pot construi în două șantiere concomitent – Galați și Tulcea. Dacă partenerilor francezi le pasă de noi, ar trebui să găsească soluții rapid.

    5
    • Daca francezilor le pasa de noi? Haios asta… Dar noua… Noua ne pasa de noi? Cred ca asta e intrebarea corecta… Doar ca e intrebare cu raspunsuri surpriza din pacate…

      27
  4. Trebuie sa multumim din suflet Parlamentului Romaniei din 2017 si majoritatii care a fost, pt ca a sabotat dotarea Marinei Romane si in special tov dragnea si tariceanu

    66
  5. Daca nici acum cand bate rusul cu bocancu in usa ei nu sunt hotarati , ce sa mai comentam …Daca rusii ajung pana pe bratul Chilia noi cu ce ne aparam zona noastra maritima?? Deja incep sa fac urticarie cand aud de subiectul asta si incep sa joace si niste pitici pe creier…IMPOTENTA DECIZIONALA SI POLITICA !!!! NU AVEM COJONES !!!

    13
  6. Salut. Intreb si eu daca Dragnea ar fi purtat pe banca acuzatiilor, condamnat la 20 de ani, ar mai fi politicieni care sa aiba curajul sa anuleze contracte militare care respecta regulile.

    31
    • Despre asta este vorba. !! Aici se rezuma totul, orice alte discutii, speculatii, simulari sunt inutile

      6
    • Nu ar fi condamnat atât de mult pentru că s-ar deschide cutia Pandorei. Aproape oricare dintre băieții deștepți putând la un moment dat beneficia de același tratament. Așa că 2-3 ani cu executare este suficient că să-și bage unii mințile-n cap, să-și piardă influența etc.
      Să fim serioși, toate condamnările de până acum au fost politice, dacă ținem cont de ridicolul acuzațiilor aduse. Dacă s-ar fi săpat un pic mai serios s-ar fi găsit chestii mult mai grave.

      9
  7. Solutii juridice exista, vointa politica nu prea. Franta ne-a inchis gura cu acel grup de lupta. Ar trebui sa le spunem ferm ca avem nevoie de nave, avem, nevoie de ele ieri si sa alegem dracului odata Galatiul si Damen

    9
    • Exact, problema este, in acest moment, la politic. Insa cred ca vor sa-i determine pe francezi sa renunte de buna voie, nu sa declare ei licitatia anulata.
      Pentru nave e prea tarziu deja. Paradoxal, nu mai e nicio urgenta. Trebuia sa le avem acum.

      20
      • Corect, în momentul ăsta avem mai degrabă nevoie de mai multe avioane și MBT-uri, rachete AT și drone de atac decât de corvete.
        Insula Șerpilor fiind ocupată deja devine problematică povestea cu Zona Economică, oricum am suci-o, corvetele nu ar face nici o diferență.

        9
        • In opinia mea, ar fi facut o diferenta daca le aveam astazi. Dar cum nu le avem…
          In povestea cu ZEE vom avea nevoie de nave, tot in opinia mea, nu le vei putea inlocui cu nimic altceva. Chiar daca, teoretic, rusii privesc cu respect la NATO, asta nu inseamna ca nu ne pot face tot felul de mizerii in zona gri, mizerii care nu pot fi calificate ca agresiune. Dorim sa exploatam gaze in ZEE asa ca trebuie sa fim pregatiti sa ne aparam avutul cu o bata decenta.
          https://www.youtube.com/watch?v=RcN9E92Agpc
          Sa nu uitam, daca Ucraina pierde accesul la mare, ne vom invecina de facto cu Rusia care va simti nevoia sa-si arate muschii pe modelul cu trecerea distrugatorului britanic pe langa Crimeea. Suficient ca sa intimideze o nava civila care face foraj de explorare.

          16
        • Pun pariu ca peste un an de zile avand granita cu novaya rossia pe bratul Kilia si care va face Romaniei f multe probleme si mizerii dotarea cu tehnica militara calitativa cantitativa si moderna a ArmRo va fi aceeas ca astazi chiar cu 2,5% din PIB Romaniei pt ArmRo ! De ce? Pt ca baietii destepti din system tradatori de neam sintara, unii din ei chiar kgb-isto bolshevici (guv.ro si mapn.ro) trb sa-shi traga shpagile si comisioanele din achizitiile din banii publici. Nu ii intereseaza pe ei ca tara Romania este in pericol. Nu-shi fac ei stocu de bani nu se face nimik pt Romania si in cazul de fata pt ArmRo. Vor arunca ca si acum pastila zvonistica idioata si tampita ca ne apara NATO si scutu de la Deveselu. Sper sa ma inshel dar nu prea cred !!!!

          2
  8. Fix ce s-a mai spus: n-are treabă SNC-ul cu newbuilds, cu atât mai puțin nave militare complexe!
    Singurul șantier capabil să construiască nave militare este Damen GALAȚI! Nici măcar Damen Mangalia, fostul DMHI n-are treabă cu așa ceva.

    15
    • P.S.1: Sunt navalist.
      P.S.2: N-am treabă cu Damen, deci sunt pur şi simplu obiectiv.
      P. S. 3: Nu cred că va fi ales totuși Damen în condițiile în care Franța face presiuni politice iar Olanda e cam zero în materie de „force projection”.

      12
      • Solutia, deci…?? Fincantieri cu https://www.youtube.com/watch?v=c7nhqcnCGrc

        Pot fi construite in tara, simultan la Vard Braila & Tulcea, cate doua la fiecare santier, ca sa se completeze mai rapid comanda…

        Iar optiunea de armament, nu va fi limitata la MBDA-ul frantuzesc! Se va putea instala armament de fabricatie americana pe ele… NSM, AEGIS, CIWS Phalanx, RIM-174 Standard ERAM, torpile, sonar, alea alea… s.a.m.d.

        5
      • 1 și 2 no coment !
        3 ) Poporul roman plătește tribut impotentei și arogantei clasei politice ! De ce spun asta ? Simplu . În prima fază guvernul Cioloș atribuise Damen contractul corvetelor, dar mizeriile PSD au decis sa plătească olandezilor o polița pentru faptul ca s-au opus întrării României în spațiul Schengen, și au început o campanie de dezinformare mizerabila, conform căreia olandezii se temeau ca vor pierde din tranzitul maritim de mărfuri în dauna portului Constanța! Nimic mai fals…Idioții din guvern nu aveau și nu au nici cele mai elementare cunoștințe geografice și cred ca în viata lor nu au auzit de Amsterdam, Rotterdam din Olanda, Anvers în Belgia, Le Havre în Franța sau Hamburg în Germania…de ce mama naibii cineva ar dori sa ocolească cele mai mari porturi la Mediterana sau Marea Nordului ptr. Constanța ca apoi sa trimită pe rutier în lipsa autostrăzilor la peste 4-5000 km mărfuri în vest…?
        Olanda cam zero în force protection…??? Hmmm
        Departe rău de tot de realitate…până una alta spațiul aerian romanesc pe segmentul SHORAD este aparat cu Hawk … de la Olandezi…Hawk, la care ei au renunțat cu mult timp în urmă…
        În continuare mulți romani cred și considera Olanda o tara de linia a-II-a în NATO. Nimic mai fals decât atât…chiar dacă este o tara mică ca suprafață Olanda are una din cele mai puternice, bine echipate, antrenate și experimentate armate din NATO.
        Ca relațiile noastre cu ei sunt aproape zero asta este altceva…dicționarul explicativ al limbii olandeze nu conține cuvintele șpagă sau ciubuc și nici definițiile lor…ca sa înțelegem și mai bine în Olanda nu există „tips”…nicăieri, nici măcar la restaurant, taxi sau frizer…asa că suntem departe rău de adevăr…

        3
        • „Olanda cam zero în force protection…”

          Force PROJECTION, nu e totuna cu PROTECTION… sunt concepte diferite!

          „dicționarul explicativ al limbii olandeze nu conține cuvintele șpagă sau ciubuc și nici definițiile lor…”

          Ai fi surprins! Vorbacesc din experienta proprie! Faptul ca in Gorlanda, nu se lasa „tip” pe la cefenele si restaurante, asta nu reflecta realitatea de mai de sus…!

          Maharii mari dau si accepta „incentives”, non-stoppler!

          7
        • Olanda vs Franța, în materie de force projection ?
          Seriously?
          Două LPD-uri, 7, parcă, fregate și ceva nave de suport vs un portavion nuclear, mutat zilele astea mai aproape, btw, o tonă de nave de luptă și submarine nucleare.
          Trecând peste faptul că toată armata franceză este literalmente de zece ori mai mare decât cea olandeză.
          Doi la mână, dacă am menționat că nu am treabă cu Damen nu înseamnă că nu cunosc first hand Olanda și mercantilismul batavilor! 😉
          Totul are un preț, fără sentimente, it’s just business.
          Nu pot să spun că m-aș baza pe francezi 100% dar în mod cert mai MULT decât pe olandezi.

          7
    • Bine punctat, Garett. In momendul de fata Damen galati e singurul santier cu experienta relevanta in domeniul constructiilor militare. Nu avem timp de experimente.
      P.S. Salutari de la Wotan. 😉

      3
      • Imho nu avem timp nici de corvete și realmente avem alte priorități.
        În primul rând se vede destul de clar importanța mobilității și conceptului de gherilă urbană în contextul războiului defensiv.
        Avem Patriot, ne trebuie într-adevăr SHORADs, avem Spike dar ne mai trebuie și ceva ultraportabil. Ne trebuie elicoptere, și de transport, se vede cât de inadecvate sunt Pumele, și de atac REALE, nu gluma de EC145 propuse.
        Ne trebuie MBT-uri moderne, deja tragem de prea multă vreme de Bizon, a.k.a. „T-55 reloaded”.
        Ne trebuie multe…
        Inclusiv nave militare moderne, e drept, dar nu mai sunt neapărat o urgență.
        Salutări și ție, doar aici ne mai găsim, „dincolo” nu mă mai interesează! 😉

        2
  9. Din păcate,totul durează prea mult iar noi nu cred că avem timpul necesar.. ar trebui recuperat tot ce nu s-a facut in 30 de ani..

    1
  10. Dragi pretini și tovarăși.
    Partidul nostru a făcut totul pentru dezarmarea armatei . Pardon înarmarea ei.
    Va asigur tovarășe Putin că nu vom precupetii nici un efort sa traducem in fapte indicatile dumneavoastră prețioase.
    De 5 ani reușim glorios să blocăm proiectul corvetelor. Așa cum a fost cerut.
    Va vom oferii tot ce doriți.
    Gazul din MN, schițe HIMARS, manuale Patriot.
    Văd că din F16 nu doriți nimic. Aveți de la alții ? Am înțeles.

    Între timp nu ne atacați.
    Oricum noi ne omoram singuri.
    Și sârg , constant și garantat.

    „Putin și poporul rus libertate a adus”.
    Rugam trimiterea unei lazi de caviar colegilor că ultima livrare a fost consumată la restaurantul militar.
    Congresul e in picioare. Minute in sir se striga numele lui Putin.
    Iliescu varsă o lacrimă și doamna Firea care împinge căruciorul ultimului tătuc român șterge delicat lacrima de pe obrazul senilului .

    Oricare asemănare cu realitatea e întâmplătoare. Dar planificată.
    RIP cei 7 români morți.
    Să zbori doar 80 ore / an e un succes. Și pe niște rable.
    Oare cat zburau anual și câți mureau daca se măreau pensile militare cu 40 % ?
    Stima noastră și mândria PSD – Румыния !!!!!

    26
  11. Americanii retrag 4 Independence Class luna asta Fort Worth , Detroit ,Little Rock si inca una .E vorba de nave intrate in serviciu in 2012 ,2016 ,2017.Si cea mai buna solutie ,sa le inchirieze si sa cumpere proiectu de la Lokeed sa-l dea la pilit lu Damen sau Vard ,sa iasa customizat pt.Romanica .Navele astea au 3500 de tone ,ele sant fregate dupa standarde franceze ,si costa mai putin ca un gowind de-al lor.

    5
    • No..hell, no!
      No, thanks, but no!

      14
    • Am insirat de atatea ori argumentele contra… Voi chiar nu intelegeti nimic?

      12
      • Sa traiti, am inteles Dom’ Comandor Nicolae! Drept dovada… nu am mai postat nimic in legatura cu clasa Independentelor de la Americani(alea de 3500 tone deplasament)!

        Am schimbat placa cu alea de 3000 de tone de la Fincantieri! Sper din tot sufletul, sa fie mai mult pe placul dvs. Dom’ Comandor! ?

        9
    • Nu e ca și cum n-am mai avea „fregate” înarmate doar cu un tun…

      7
    • asta ar fi cea mai proasta solutie posibila! Navele alea nu a probabilitatea de supravietuire la lovire foarte mare, au o groaza de hibe, lasati proectele de care USA nu e mandra in pace!

      2
      • Da’ scuzati intrebarea cacademica care pizda ma-si are?

        Un pic de istorie Tirpitzu facea sa se cace pe ea Marina Majestatii Sale . A sfarsit ca un obletete – cu burtat-n sus!!!

        Clasa Yamato : 71,111 t! Turela 650 mm blindaj, 400 flancuri!!! Si ?
        SI ?
        Sub o avalansa de bombardiere in picaj si avioane torpiloare cei 2 colosi superblindati dispar ….

        Asa ca ce pretentii ai de la niste .. curvistine de curvete? Un 155 norocos si gata lista de eroi ca vaca la abator …..

        * ca vaca … umor cazon . Ca in gnl ala de te omoara iti este incacceibil. Iar pe ala de il omori ….. esti la fel de erou precum parlangiul …

        7
        • aici nu ai inteles despre ce supravietuire vorbesc, de asta de exemplu design-ul LM a fost refuzat de la competitia fregatelor, diavolul este in detaliu, cele 2 axe ale eliciilor de exemplu sunt aliniate daca vine o racheta din lateralul navei esti pa! Si asta este doar una dintre probleme.

          1
    • Doar daca vrei niste nave permanent la cheu, langa submarinul Delfinul.

      9
  12. Slava PSD ului, cel mai bun agent al lui putin in Romania.Daca ramanea decizia lui ciolos aveam acum toate corvetele.Toti pesedeii trebuie trimisi in rusia.Deportati cu tot cu familii

    32
    • ba eu am indei putine si fixe.

      Ce facem cu aia care au refuzat sa avem elicoptere BELL A H 1 „Dracula” ?

      Da vezi ti … un AH poa la lanseze ceva contra unei nave de suprafata .. insa ca curevetica sa lipte pe Jijia nu prea se poa …

      Da ia priveste alaturi – la Kiev crezi ca niste fregate at fi fots extrem de utile ?

      14
  13. Momentan mai bine amana corvetele. Banii aia sunt mai utili acum pentru achizitii de urgenta la cheie. Proiecte din astea cu construit xyz care sa intre in uz peste ani de zile trebuie sa astepte.

    9
    • Si eu le-as anula, dar pentru alte motive… 🙂 A venit poate momentul sa ne gandim la alta structura pentru FNR.
      Crezi ca achizitiile de urgenta la cheie iti vin maine? Ah, daca luam direct din stocurile SUA vor veni ceva mai repede, dar in niciun caz peste noapte. (aici nu ma refer la chestii gen Javelin, Stinger si similare)

      5
      • pai s-a mai discutat pe aici tangential o alta structura pentru FNR cu destule sugestii e.g. Visby, submarine in loc de corvete, mine moderne eventual intrarea intr-un program de drone autonome submatine…

        dar s-a tinut de conceptul cu fregate/corvete…

        personal vad o structura de genul 6 – 8 corvete usoare gen Visby, elicoptere moderne bazate la sol cu capabilitati de SAR, achizitii tinte, desant, ASuW (trebuie marit numarul spre 20 poate mai mult), inarmarea fregatelor, 3 submarine si program de drone submarine cu americanii

        7
        • Nu stiu care ar trebui sa fie acea structura. Ucrainei ii fusese recomandata o flota formata din nave mici purtatoare de rachete (asa numita mosquito fleet) dar asta nu i-a impiedicat sa semneze pentru 4 corvete de clasa ADA.
          Actuala flota ruseasca a Marii Negre nu este pe atat de puternica precum tot canta unii si altii pe aici. Aparent nici aviatia rusa. Am tot repetat diverse pe aci’, dar unele au trecut ca voda prin loboda. Asa cum tot repet ca nu poti face treaba cu elicoptere bazate la sol, ele trebuie operate de pe nave… 🙂
          Marina necesita bani pentru achizitii si personal extrem de calificat, este o arma scumpa.
          Prima chestie care trebuie facuta, si gheneralii nostri pot solicita acces la date confidentiale despre bugete de achizitii, intretinere si operare, este sa ne hotaram ce bani suntem dispusi sa alocam pe termen lung marinei si ce vrem de la ea. Optiuni exista, buget nu prea.
          Deci, ce vreau de la marina? x, y, z. Cum pot indeplini aceste obiective? Pai tre’ sa cumpar si sa operez mijloacele tehnice x, y, z. Imi permit? Nu/Da. Daca nu-mi permit, atunci caut solutii alternative si-mi schimb strategia de achizitii corespunzator tinand seama de ce este absolut obligatoriu: minare/deminare, capacitatea de lovire a mijloacelor tehnice ale inamicului, asigurarea apararii AA a navelor.
          D-abia dup-asta poti sa incepi sa insiri mijloace tehnice…

          9
          • Dacă vrei marină militară, trebuie să ai marină comercială care să producă banii de întreținere și operare.

            2
            • De unde si pana unde? Ce legatura este intre marina comerciala privata (ca statul roman nu mai are nave comerciale in mod direct sau indirect prin societati controlate) si marina militara de stat? As zice ca mai degraba trebuie sa ai o economie puternica pentru ca banii vin de acolo.

              5
              • Dacă vrei să faci bani mulți și rapid atunci te apuci de comerț.
                Dacă ai o navă care transportă 10000 de containere, la fiecare container câștigi 100 euro și ai 2 transporturi pe lună, înseamnă 24milioane pe an. Cu 40 nave ai 1miliard pe an.
                Prețul de transport al unui container este de cel puțin 1500euro, am socotit doar o parte din banii ca profit. Ai bani să amortizezi nava comercială, întreținere, echipaje, cheltuieli neprevazute etc.
                PS. După cum am explicat și altă dată, economie puternică nu înseamnă și bani mulți. De ce? Pentru că firmele (corporațiile) sunt experte în „optimizare fiscală” adică modalitățile legale de a scoate profitul din țară înainte de impozitare.
                Impozitele pe salarii sunt pistol cu apă față de sumele din impozitul pe profitul corporațiilor și a firmelor mari.
                Banii din TVA asigură cei mai mulți bani la stat dacă sunt colectați cum trebuie, însă sunt cu mult sub 50%.
                Daca vrei să ai bani mulți ca stat atunci este necesar să existe firme de stat (100 % capital de stat) și firme mixte ( 49-51 % capital de stat).

      • Da, ai zis bine, cele 4 corvete si cuplul regal ne-ar fi fost folositoare daca le aveam acum. Din pacate nu le avem, iar sa le avem peste 7 ani, nu ne vor mai folosi aproape deloc.

        Ce ne-ar mai fi trebuit acum si probabil ca ar trebui sa fie pe o lista de achizitii cu prioritate sunt:
        1) SUBMARINE (imaginati-va 3 submarine prin Marea Neagra ca forta de descurajare)
        2) triplat numarul de baterii NSM, dispersate si cu suficienta munitie, bine protejate stratificat (patriot + shorad/vshorad)
        3) Munitie pentru bateriile de coasta cat pentru un conflict cu rusia de intensitate medie spre mare.

        Si o intrebare poate stie cineva – pe cele 3 fregate ACUM nu se pot monta …ceva rachete antinava ? si rachete sol-aer ??? Pot fi upgradate in vreun fel (chiar si improvizatii) atat cat sa constituie un factor de descurajare imediat ????

        3
        • pentru ce se poate monta minimal pe fregate, Tetaluri sau Tarantule (se pare ca pe Tetal nu prea merita, in fine, ideea ar fi fost sa demontezi apoi echipamentele si sa le montezi pe nave noi cand ti se livreaza):
          https://www.rumaniamilitary.ro/planuri-la-pontul-euxin
          https://www.rumaniamilitary.ro/buletin-naval-nsm-si-lcs

          alta varianta ar fi fost inlocuirea directa cu nave occidentale proaspat decomisionate + un minim de modernizari la ele.

          Submarinele vor lua mult timp sa fie livrate si operationalizate.

          Pentru bateriile de coasta iti trebuie si UAV-uri sa faca descoperirea in larg.

          2
        • Ba da, dar trebuie integrate cu celelalte sisteme ale navei. Iar asta dureaza. In cazul LCS Independence, s-a montat NSM dar inca nu sunt integrate complet cu CMS-ul navei.
          In mod normal, daca azi dai comanda, ar dura cam 8-12 luni sa le ai pe nave pentru ca Batch 2-urile le aveau initial acolo unde astazi este turela de 76mm.
          Uite aci’: https://www.rumaniamilitary.ro/noutati-despre-modernizarea-fregatelor-type-22r
          Ramane totusi cel mai rapid mod de a pune niste dinti pe navele noastre. Doar ca modernizarea T22 e prinsa in licitatia corvetelor… Si desi suna bine la inceput, s-a dovedit gresit in final.

          2
        • Eu sunt pentru shorad-vshorad, modernizarea de urgenta la tunurile antiaeriene de 35 și la ghepardu-ri, achiziția și a altor sisteme antiaeriene, artilerie auto propulsata, radare mai multe, ca pe astea ti le distruge rusu, rachete antinava, ceva elicoptere de atac și naval, modernizarea majestatilor și a a
          fregatei Mărășești. Multe sisteme, antiaeriene și antitanc, pe masini 4×4…. Asta vad urgenta și drone inarmate nu corvetele,care vor veni când vom fi la pensie

          4
    • Si tu ai dreptate, un mai mare impact are acum cumpararea de 2000 de NLAW sau alte arme ghidate care sa acopere necesitatea armamantului anti tanc cu lansare de catre un singur om. Numai Spike LR pe trepied nu e suficient.
      Poate cumparam MICA VL de la francezi pentru SHORAD si poate tot in regim de urgenta o sa cumparam si macar 500 de Stinger pana o sa se produca ceva si mai modern in vest.

      10
  14. Oameni buni, o punem și noi de un protest la guvern? Că suntem relativ in fundul gol. Achiziții limitate, tehnică veche, context nasol.

    Ar trebui că guvernul să simtă că societatea își dorește mai mult de la ei pe partea de dotare militară. Știu că sunt unii pe aici care datorită funcției nu pot sa facă asta dar noi ceilalți o putem face. Mi se pare o datorie civică.

    14
  15. Trebuie pornit de la ipoteza urmatoare: Romania isi permite un imprumut de 20 mld euro pe termen lung(30 ani). Apoi trwbuie capacitati navale in termen cat mai scurt(zile/luni). Stop gap type 23 echipate pana in dinti cu de toate. Cumparat fregate din fortele franceze italiene spaniole cu plata premium pt livrarea din fortele navale(aici trebuie tupeu dar realizabil daca se plateste un premium la pretul total), mai e intrebarea daca le lasa turcaletii sa intre in m. neagra. Urgentarea rachete nsm si/sau cumpararea unui alt complex harpoon de pe stocul american. Se pot face multe, find in UE avem finantari, avem parteneri, aliati doar ca avem tembeli in fruntea statului. Nu stiu ce dracu face Ciuca fost sef de stat major…

    4
    • Ciuca face politica si cu asta cred ca am spus totul…

      16
    • @DinOradea
      Ciucă respectă algoritmul coaliției de guvernare.
      Foamea este mare!
      Părerea mea, hâc…

      8
    • Ok , cumperi fregate din „stocurile” aliatilor.
      Pe repede inainte.
      Ce obtii???
      O suma de sisteme de arme , pe care o sa trebuiasca sa pregatesti operatorii si tehnicienii.
      Adica operationalizare.
      Cat dureaza????
      Ce obtii cu asta???
      Pripeala e mama prostiilor.
      Daca ai avea nevoie de ele azi si nu le ai , sa le cumperi maine , azi tot nu le ai.
      Capacitati navale la Marea Neagra trebuiau demult.
      Dar unii nu se hotarau ..daca era vorba de atacuri la saturatie , daca vor submarine nucleare ..sau daca navele sunt „sitting ducks”.
      Pierderea simtului realitatii …e o boala grea in orice parte.
      Ori ca vrei sa cumperi in pripeala…ori ca unul s-a crezut stapanul continentului …si acum e disparut prin buncare.

      Luciditate.
      Noi avem nevoie de multe chestii esentiale.
      De la elicoptere ptr cei de la malul marii.
      Rachetele antinava.
      Corvetele.
      Centre care sa coordoneze fortele astea in lupta.
      Drone. Etc.
      Dar nu chestii luate pe repede inainte fara a gandi.
      Adica …avem la politia de frontiera nave capabile sa stea pe mare agitata si nu avem elicoptere de salvare , capabile sa zboare in orice conditii meteo …si corvete ce scot elicea din mare ..pe mare mai agitata si o fregata care se da peste cap , cand ia o „curba”.
      Poate nu ar strica o gandire mai pragmatica.

      9
      • Din punctul meu de vedere, in ceea ce priveste marina, suntem din nou in 1859. Sau 1914, daca vrei.
        Dupa cum spui si tu, acesta este momentul pentru a construi temeinic pentru viitor, eliberat de orice constrangeri date de structura existenta astazi.
        Un plan pe termen lung. Viziune. Acum, mai mult ca niciodata, avem acces la informatii si noi tehnologii, unele in curs de implementare, altele deja implementate.
        Avem acces la experienta unor tari cu traditie maritima.
        Avem nevoie la marina de cineva creativ, inovator si, totodata, un bun manager. Un om cu experienta in marina dar totodata un om rupt de tarele trecutului. Si nu in ultimul rand, un om curajos, capabil sa spuna adevarul verde-n fata.
        Cand il gasiti (poate niciodata) sa-mi spuneti si mie… 🙁

        13
        • Bro,io is mai cinic.Desi cred cu fanatism in ideea de natiune,de stat national roman,mai cred si ce imi vad ochii.Statul roman actual e tinut in viata de aparate.E copt de putred.Armata e prafao ca material uman in pozitii ce implica semnatura iar aia care sunt militari pt o leafa pe 15 a lunii ii depasesc considerabil pe aia care sunt nascuti pt razboi.
          Deci e un paradox:natiunea are oameni care pot face ceva sustenabil si maret,dar lipsa unei organizari statale ca lumea o impiedica.Nu rusii,nu vestul,nu martienii.
          Aceasi labari ar trada cu maxima nonsalanta,daca ar putea.Daca nu ar fi vb ca inamicii sunt rusii,aproape ca i-as invita sa distruga statul actual,pt a fi cale libera pt nasterea unuia mai bun.

          Da,exista unii care sa-ti faca flota tipla,dar nu il vei gasi printre amirali,comandori,ba e posibil sa nu-l gasesti in Fortele Navale.Sau chiar in MAPN.

          26
          • E o problema mare , asta , mentionata de tine.
            Lideri …fie ca vorbim de manageri , etc ..in domeniul civil , armata.
            Oameni ..in primul rand pragmatici.
            Rupti de prejudecati , tare , etc.
            Eu nu sunt pesimist , dar am senzatia , ca uneori ne miscam prea incet.

            3
          • @Mihais
            Maitre, îți răspund aici, și off-topic, pentru că nu știu unde să mai scriu.
            Spuneai zilele trecute de alergat cu Toyote cu Spike prin spatele rușilor, și ambuscat coloana aia de 64 de km.
            Știi cine ar fi fost potrivit pentru treburi d-astea?
            Generalul Tomescu, general de tancuri, meseriaș. Petrescu și Berdilă joacă în liga mică pe lângă el, dar na, așa-i în tenis.
            Când l-am avut comandant de batalion, într-o săptămână, două de aplicație, luptam de la Vama veche la Isaccea și de la Agigea la Hârșova și Cernavodă, exact pe scenariile astea de se întâmplă acum. Numai mobilitate și alergătură. La brigadă îl aveam pe generalul Bălăceanu, alt meseriaș tras pe linie moartă, care folosea alte subunități pe post de opfor ca să ne creeze mizerii pe traseu. EXACT ce se întâmplă acum în Ucraina.
            Apoi, s-au schimbat comenzile, și am revenit la pifanterie clasică. Săpat tranșee și tras la ținte.
            Din păcate, generalul Tomescu a trecut în rezerva acum 2 sau 3 săptămâni, de la Comandamentul multinațional de la Sibiu.
            Păcat că oameni ca el se irosesc aiurea.
            Părerea mea, hâc…

            30
            • In coloana aia ar trebui tocat cu MLRS-uri, vad ca au si cu bataie mai lunga ucrainenii, doar ca nu cred ca au prea multe.

              8
            • Chief,sper ca motivul trecerii dansului în rezerva sa nu fie ce am auzit ca e,adică chestiuni de sănătate.

              Legat de razbelu ăstora,paradoxul e ca cu cât rusii o iau mai tare la nivel tactic,creste nivelul de escaladare.Ce cred io ca o sa vedem o sa fie uz tot mai mare de caucazieni,cazaci și alții de teapa lor.

              Problema rușilor devine ca au prea puține forte,înșirate pe câteva drumuri,fără nici un control în afara acestor drumuri și care se mișcă încet sau deloc.
              Logica inițială era ,cred,sa ocupe centrele importante.Ei credeau,probabil,ca fără cine știe ce lupte.Logica corecta era
              1.sa distrugă cât mai mult din forțele ucrainene dacă le prindeau în câmp deschis,sa izoleze armata Donbasului,sa blocheze restul în incercuiri în orașe.Aveau avantajul primei lovituri.
              2.Unitatile care asediau marile orase,gen Harkov,ar fi lăsat forte de supraveghere pe drumuri sa anunțe pe toată lumea cine e noul boss,ar fi patrulat și ar fi avut PO între drumuri,ținând grosul în rezerva pt când garnizoana asediat ar fi încercat sa iasă.
              3.Nu aveau ce sa caute în orașele mari.Puteau sa negocieze,sa amenințe,sa dea lovituri de precizie,sa meargă la pont în caz de aflau ca locul e părăsit de ucraineni,dar lupte urbane niet. Lucru îndeobște realizat.
              4.Cat timp eșalonul 1 cauta forțele de manevra adverse ori izola un punct de neocolit altfel, eșalonul 2 o calcă spre Kiev urmand
              aceleași proceduri în caz de întâlneau opozitie:lupta de întâlnire,dacă nu era posibil succesul astfel incercuire și izolare.
              Scopul fiind sa ajungă cu 20 de btg în față Kievului pana mai acum 2 zile.Inca 10 în rezerva,vreo 10 sa securizeze vestul capitalei,vreo 40 în diverse misiuni ca la pct 2.In S încă vreo 40,plus localnicii din Donbas.Cu rusii în spatele ucrainenilor în maxim 2-3 zile.
              Asta le deschidea cheia victoriei decisive în S,care nu putea sa nu influențeze politicul din Kiev și amenință capitala cu o forță copleșitoare.Game,set,match.Ar fi durat un pic mai mult de 2-3 zile,dar pana acum aveam un deznodământ.

              Băieții or mers invers,sa ocupe orase,sa dea bine la știri.Asta creează o problema majora,cere timp.Si cere forte de ocupație.Si se lasă cu bătaie.Alte pierderi,alt timp,basca nasoleala politică. Și nu contribuie cu nimic la succes pt ca cele 2 chei ale victoriei sunt distrugerea armatei si/sau influențarea politicului,iar asta e bine influențat când ii sparg omuleții verzi ușa,la propriu.

              Exista forte, spațiu,timp și miscareIntre cele 4 elemente sunt o grămadă de relații.Cu cât ăștia stau mai împrăștiați pe șoselele Ucrainei mai mult timp,cu atât inițiativa trece de fapt la ucraineni.E simplu și logic de ce.Ai forte puține raportat la spațiu,ai succes cât ești mobil.Te-ai oprit sau inamicul e mai mobil,inițiativa trece la el,pt ca el se poate concentra pe un punct anume și te poate învinge pe părți.Cu atât mai mult când știe demult direcțiile tale.Asta însă cere un pic de timp.

              Rusii pierd echivalentul unui batalion pe zi în tehnica.Nici o idee despre pierderile în personal reale.Oficial au zis vreo 500 de morți și cam 1500 răniți.Exista istoric vb praguri psihologice dincolo de care unitățile devin incapabile de lupta.Fiind vb de psihologie,nimic nu e bătut în cuie,dar la 30% pierderi deja restul sunt buni de nimic.Daca timpul în care se produc pierderi e f scurt,5-10 % opresc un atac.Impactul psihologic e mai mare .
              Ținând cont ca rusii nu par motivați as merge pe maxim 15% din totalul forței lor inițiale,adică aprox echivalent 18 batalioane în tehnica și 15000 personal, deci vreo 4000 morți și restul răniți.
              Dacă 15% nu e destul,30% ii rupe cu siguranță, sovieticii lui Stalin sa fie,ceea ce nu-s.Mai e de luat în calcul ca probabil au pierderi mai mari decât au zis.

              Una peste alta,rusii mai au 10 zile sa câștige războiul prin distrugerea armatei ucrainene și influențarea conducerii politice.Dupa asta,armata lor devine mental incapabila de lupta.

              13
              • Nu exista posibilitatea ca politicul s-o faca pe „comandantul suprem” in loc sa-i lase pe aia care se pricep sa-si vada de treaba? Asta ar explica poate miscarile militare haotice sau, cum sa le zic, irationale.
                Parca au aratat mai bine in Siria.

          • @Mihais
            Fratele meu anti-marina! 🙂 Sunt 100% de acord ca structurile actuale nu au cum sa produca omul de care avem nevoie, si nu doar la FNR.
            Din nefericire, desi o disolutie completa a statului de azi ar putea crea premisele unuia nou mai bun maine, suferintele adiacente generate tururor ar fi extrem de greu de inghitit.
            Frustarile lui sharky de mai jos le-am mai vazut la altul, mai apropiat de sufletul meu, in anii ’90.
            Dar sa fim „optimisti”: sistemul a invins din nou.

            4
            • Sa stam relax.Daca rusii iau bătaie în Ucraina,singura forță militara în Ro va rămâne batalionul de protocol .

              Revoluția va începe la rusi,oligarhii vor promite fesebistilor marea cu sarea pt protecție și influenta,pana când niște generali sau colonei apreciați din VDV vor decide ca de fapt ei sunt singura forță reala,iar Moscova tocmai ce ia foutout degeaba.Puterea politica iese pe teava lui AK.

              Gloata rusa va urma pe cine i se pare ca aduce stabilitate,ceea ce va duce probabil la secesiuni în baza influentelor locale iar China și Vestul vor începe o goana pt resurse cum nu s-a văzut din 1880 în Africa.

              Tot haosul asta pt bugetache romanesc va însemna că nimeni nu-i baga în seama,deci pot continua liniștiți cu disoluția lenta a națiunii prin alungarea ei peste granițe.

              Partea buna e ca vom avea toți câte o amanta rusoaica.Partea proasta e ca vom manca mai scump.Ce efecte va avea creșterea prețului la haleala pt cele 5 miliarde de fomisti ai planetei nu cere prea multa imaginație de aflat.

              Dacă rusii câștiga în Ucraina,lucru care e INCA posibil,o sa fie asa de praf decenii de acum încolo,încât bugetache romanesc iar va sta relaxat.
              Dacă rusii vin totuși peste noi,bugetache mai avuți,adică șefii o taie în Maldive,iar aia mai mici se grăbesc sa pupe în cur ostasul rus,doar-doar vor fi ei noii șefi.
              Deci da SISTEMUL înfrânge.

              Exista o singura posibilitate de a schimba rezultatul,dar e alta discuție.

              Eniuei,ce zice Sharky am mai auzit cu aceleași cuvinte de la o groaza de amici.Si care nu se cunosc între ei,încă.
              Partea buna e ca sunt destui.Partea proasta e ca nu semnează și nu vor semna nimic,vreodată.Partea mai proasta e ca nu-s destui în sistem.

              Partea buna dacă cumva se lasă totuși cu nasoale e ca oamenii ăștia totusi exista.

              9
              • Esti optimist ca o raza de soare primavara! 🙂
                O sa sune pro-rus ce zic acum, dar o Rusie in degringolada imi da fiori reci pe spate (vezi anii ’90).
                In ceea ce ne priveste, nu mai am prea multe sperante.

                2
                • @nicolae ” … o Rusie in degringolada imi da fiori reci pe spate (vezi anii ’90) … „. N-aș zice … dacă Rusia nu era în degringoladă în anii ’90 și acu’ ridicam osanale mărețului conducător soț al tovarășei Nina din Kazan și împlinirilor unicului partid FDSN de a fi membri în Uniunea Euro-Asiatică, chit că doar o parte din noi – cei din Republica Democratică Populară Valahia și Republica Moldova Unită … cei din Ardeal ar fi rămas capitaliști cu forinți …
                  @mihais. Nu am multe tangențe cu domeniul militar, și de aceea te rog să-mi explici și mie ce crezi tu că vor rușii. Eu cred că scopul poate fi devoalat de imaginea de ansamblu a acțiunilor tactice.
                  Opinia mea : dornic de a satisface delirul propriu paranoid, necesitatea de alimentare a viselor imperiale ale rusului de rând, presiunea extremismului religios al lui Kiril, dar și presiunea lui Zelenski de a fi un Saakashvili învingător, Putin și gașca lui de pupincuriști, oligarhi și securiști s-au angajat în nebunia asta mizând integral pe performanța lor dovedită în războiul politico-mediatico-psihologic (Crimeea, Brexit, North Stream 2, Siria, Erdogan, negaționism COVID – absolut toate victorii tactice colosale, atât de mari că au dobândit relevanță strategică). Dealtfel, am impresia că gândirea militară rusă e tributară prevalenței conceptului tacticist asupra celui strategic (un fel de doctrină „Succes” Jhukov-style.
                  Similar acum în Ucraina – nu au obținut rezultate cu zăngănitu’ armelor 8 luni, au intrat cu tupeu. La ce se așteptau rușii ? În mod cert nu la curajul lui Zelenski și coeziunea occidentală cu cauza ucraineană mai rapidă decât avansul trupelor lor. Ei sperau să-l facă să cedeze prin presiunea pe Kiev, poate cu noroc să-l dea și jos – argument : asaltul inițial asupra Kievului a fost cu „zgomot” – dintr-o singură direcție (dinspre Pripiat), doar cu aviație + artilerie + trupe speciale – dacă vroiau să intre de-a binelea în Kiev, nu păstrau 50% rezerve ci atacau cu toate forțele, nu stăteau 3 zile cu grosul armatei la 50 km de Kiev (exact cât să nu intre orașul în raza artileriei grele, pentru că dacă ar fi avut tunurile la 30 km de oraș și nu le-ar fi folosit ar fi arătat că nu vor să le folosească), ar fi dezvoltat și o altă direcție de atac către Kiev pe malul stâng al Niprului.
                  Ce au arătat rușii că vor – ne uităm iar pe hartă : în sud s-au oprit la Kherson dar invadează spre nord-est pe malul stâng al Niprului pe tactica Erich von Manstein cu manevre de creare de pungi. Ciudat că nu reușesc să închidă aceste pocket-uri (ei prea incompetenți în tactica blitzkrieg sau ucrainenii admirabili în aplicarea tacticii „dig in and hold” de tip Bastogne sau amândouă sau nu-i interesează – o forță de infanterie cu mobilitate mică blocată într-o pungă rămâne out of game deci nu e necesară imediat alocarea de resurse pentru neutralizarea ei), dar oricum evoluează ca și cum ar avea un scop moderat – doar ocuparea estului Ucrainei, sperând în închiderea rapidă a conflictului cu o înțelegere cu niște ucraineni terifiați de asaltul asupra Kievului, la care Vestul să zică „asta e, business must go on”.
                  În dezvoltarea actuală nu înțeleg ce vor trecând dincolo de Kherson și momentan atingând Mykolaiv-ul – vor să scoată din tranșee armata ucraineană masată la linia de contact Donetsk – Lugansk (care pentru Odessa ar renunța la poziții – azi, Zelenski spunea „Odessa noastră”) sau chiar vor tot litoralul ucrainean, deci implicit și Republica Moldova ?
                  Mă frământă asta pentru că Maia Sandu, cât de simpatică și bine intenționată o fi, are jumătate din forța militară transnistreană, și o cădere a Moldovei sub ocupație rusă înseamnă dezastru pentru România. Scriam aici mai demult că o unire s-ar merita pentru rumânu’ de rând în primul rând pentru revigorarea spiritului național, revigorare pentru care s-ar merita plătit maxim 5 % din PIB pe maxim 5 ani (costul direct de integrare). O cădere a Basarabiei în schimb ar însemna cedarea în fața Rusiei, adică sărăcie + corupție sau rezistența în fașa Rusiei cu preț de buget militar de 4 % din PIB vreo 10 ani aruncat pe importuri, multe inutile sau insuficiente, la prețuri sfidătoare, cedări economice masive pentru cumpărarea sau mimarea cumpărării protecției politice a Vestului, menținerea inechităților de supravalorizare a unui aparat bugetar ineficient, jaf statal Afganistan-style, deci tot sărăcie + corupție.
                  De ce nu sunt foarte optimist ? Pentru că indiferent de apucăturile dictatoriale autocratice ale liderilor săi, Rusia (exceptând exclusiv epoca Stalin – ce-i al lui e-al lui) a avut dintotdeauna de la Ecaterina încoace o conducere colectivă capabilă de acțiuni coerente și raționale. Exceptând ipoteza unui ceai cu Noviciok sau plutoniu pentru Putin în câteva săptămâni care ar duce la degringolada Rusiei, o pensionare calculată a lui Putin, fie de la etaj, fie cu covor roșu, într-un termen de peste câteva luni (care se va produce în mod cert), ar însemna timp de coagulare a unui nou grup cu rol de lider cu menținerea conceptului imperialist rus. Aceasta, consecutiv cu o atitudine condescentă a Vestului față de noua conducere rusă pentru reîncălzirea relațiilor, ar duce la chinuri mari pentru noi.
                  Și iată cum o evaluare a știrilor de pe front poate duce la decizii investiționale și de viață pentru noi.

                  2
              • „Dacă rusii vin totuși peste noi,bugetache mai avuți,adică șefii o taie în Maldive,iar aia mai mici se grăbesc sa pupe în cur ostasul rus,doar-doar vor fi ei noii șefi.”

                deprimant dar adevarat….

                3
          • @all
            Băbăeți, vreți schimbare, în armată, pe bune?
            În societatea civilă nu mă bag, nu e de competența mea.
            Răspunsul ăsta am vrut să-l pun la articolul ăla cu reînființati Dacica, dar am zis atunci să tac
            Bun, să începem:
            1. După ce se termină tot războiul ăsta, dat o testare pe bune cu tot personalul militar, de la ministru până la ultimul soldat prost. Pentru testare aduci o firmă de contractori civili, gen Blackwater, băieți care știu joaca. Dacă face Armata Română comisii de testare, nu rezolvi nimic.Garantez că 70% pică cu brio, pentru că ei nu-și știu nici măcar atribuțiunile din fișa postului. Lă ăia mici nu le poți imputa asta, pentru că în 90% din cazuri nici ei nu mai știu pe ce funcții sunt încadrați, datorită cumulului de funcții.
            Cu cei rămași încadrezi una, două, trei brigăzi, pe bune, 100%, restul PA!
            2. Închizi TOATE instituțiile de învătământ militar românesc, de la liceu militar la U. N.Ap.
            Se face carte, dar nu se învață meserie.
            Dacă până prin ’93 mai ieșeau ofițeri în adevăratul sens al cuvântului, după calitatea a început să scadă. Până prin 2000 erau bunuți, după 2000, slăbuți, după 2010, purtători de grade. Excludem un 10% care chiar iși merită gradele obținute. După 2014 încoace, am ajuns ca sublocotenenții să nu aiba habar de tehnica din dotare, după absolvirea școlii, ceea ce înainte nu se întâmpla. Vine din Academie, stă 2 saptamăni ascuns prin unitate, și apoi pleacă 3 luni înapoi, să învețe să devină comandant de pluton. Așa ceva nu se întâmpla înainte.
            Sublocotenent de comunicații nu știa diferența dintre stațiile pe US și pe UUS, și care-s alea.
            Sublocotenent de AA nu avea habar de tipurile rachete AA din dotare, și de diferențele dintre ele.
            De maistri și subofițeri nu mai vorbesc.( la ei nu ar fi problemă așa mare, pentru dacă ai ofițeri competenți, ai și subofițeri competenți. Problema e când ai subofiteri competenți și ofițeri care nu îi înțeleg.)
            În schimb, toți vin îndoctrinați că cei de sub ei sunt niște c@c@ți care trebuie foutouți.
            Am văzut asta în prea multe cazuri, ca să fie un accident. Nu mai spun de experiența mea.
            3. Vrei să formezi personal? Suntem cu americanii, da? Vorbim cu ei, și timp de 15-20 de ani, până se schimbă mentalitățile, trimitem studenți la West Point, Annapolis și Colorado Springs, iar pe cei mari la War College( pentru că și UNAp-ul ăla colcăie de „știință militară”)
            Dacă nu facem asta, o să ne bălăcim la nesfârșt în aceeași mocirlă, și nu o să realizăm nimic.
            Părerea mea, hâc…
            P.S. îmi cer scuze dacă am părut incoerent și m-am lungit, dar mă freacă nefasta printre rafturile unui supermarket care fură, și-mi amestecă ideile.

            47
            • cam da, poate o parte scoliti si la franci, sa reinodam traditia ante-comunista…

              9
              • @M.Z.
                Ăla cu școlile a fost doar un exemplu, pot să trimită și la Saint-Cyr, la Sandhurst, la Kingston, whatever, unde consideră ei că e mai potrivit.
                Părerea mea, hâc…

                7
            • „Pentru testare aduci o firmă de contractori civili, gen Blackwater, băieți care știu joaca.”

              Eu de mult vreau sa zic ceva asemanator dar am zis sa tac din gura si nu doar pentru testare ci si pentru cursuri si aplicatii practice.
              Erau unii pe la niste firme americane care erau brici fosti delta fosti devgru fosti berete verzi (care la instructie de bastinasi exceleaza) cu cunostinte si experienta foarte vasta.
              Sa ai armata pregatita de aia e chiar ceva.

              Bine avand in vedere ca suntem in nato si parteneri strategici putem sa mergem direct la americani daca nu se vrea sa strice imaginea sa ne antreneze contractori.

              7
            • ” Închizi TOATE instituțiile de învătământ militar românesc, de la liceu militar ”

              Cea mai buna oportunitate pentru a se trece la filiera indirecta .
              Absolventi de fabrici de diplome cu carte putina si pile multe .
              Cu cunostinte putine si cunostinte multe . Nu acelasi fel de cunostinte .
              Nu ca n-ar fi fost si pana acuma .

              Absolventii ATM pleca in sectorul civil de cele mai multe ori inainte de gradul de capitan , din ce se vede .
              Primii militari trimisi la studii in USA , selectati cum se cuvine pe acele vremuri , au fost marginalizati la intoarcere, au plecat singuri din armata .
              In loc sa ii treaca in invatamantul militar macar , ca aveau ce transmite mai departe .
              Mai bine s-ar orienta invatamantul militar catre razboiul tehnologizat .

              Oricum, nici viata civila nu-i mai breaza .
              Tot incapabili cu pile / activisti politici .

              3
              • @nicușor
                Am zis eu că nu te suporți până nu te bagi în față, să nu ia nimeni o palmă fără tine.
                Nu ai înțeles nimic din ce am vrut eu să spun.
                Unde ai văzut că am zis eu de filiera indirectă?
                Te rog frumos, stai în banca ta și laudă-ți produsele mirobolante, dar ocolește-mă.
                Eu așa încerc să fac, dar uneori nu mă pot abține când te văd cum o iei pe câmpie.
                Părerea mea, hâc…
                P.S. și dacă tot te-ai băgat în seamă, vezi că generalul Croitoru, a publicat o scrisoare deschisă în care cerea F-16 noi pentru aviație, nu Gripen. Drept urmare, Ciorogârla! ?
                Părerea mea, hâc…

                12
                • Vezi ca nu esti original…asa ca nu ar trebui sa folosesti „parerea mea, hac…”

                  Mi-ai „furat” una din ideile putine si fixe: dat toti afara din Armata si refacuta de la zero de catre Americani. 🙂
                  Cand ziceam si de FNRo sa zboare toti, imi sareati in cap, ca se pierd capabilitati umane nemaivazute si nemaipomenite.

                  And, btw, vezi ca satul „Canada” din Romania chiar exista …este MK din Dobrogea…sa pierzi in halul ala atatia oameni…daca nici acum, nu pica capete suntem de rasul curcilor.

                  Deja Armia romana incepe sa-si arate valoarea, nefiind atacata de nimeni. 9 elicoptere pierdute in ultimii 10 ani si 4 avioane in ultimii 5 ani…aproape 1 zburatoare pe an.

                  • @Reis
                    No shit, Sherlock!?!?
                    Ai înviat???
                    Vezi tu, iar demonstrezi că nu ești atent, sau, poate atunci nu erai prin zonă.
                    Prima dată când am spus asta a fost prin 2014, după ce au intrat rușii în Crimeea, dar atunci am dat-o mai elegant, gen „singura șansă ca să ne revenim e să vină un război, să moară 75% dintre noi, iar cei 25% rămași să restarteze tot, pe baze noi. Problema e că cei 25% rămași să fie tot ăia de sus, ceea ce face ca succesul restartului să nu fie garantat!”
                    Cât despre accidente cu avioane și elicoptere, atâta timp cât se zboară, vor avea loc și accidente. Dă o geană pe rata accidentelor de aviație prin armatele lumii, și vezi cam pe unde suntem.
                    Nu vrei accidente? Nu mai zbura!
                    Părerea mea, hâc…

                    8
                • Cine sa insanatoseasca Romania ?
                  Tu ?
                  Tu ma ?
                  Cel care tacea ( nu mai spun cum ) in fata abuzurilor ?
                  Te uitai cum mananca mai-marii in speranta ca-toi vor cadea si tie cateva firimituri ?
                  https://www.rumaniamilitary.ro/aprilie-2021-permiteti-sa-raportez#comment-437719
                  Acolo faceai pe strutul , bagand capul in nisip , aici esti viteaz ?
                  Nu ai avut valoarea sa deschizi gura atunci , aici dai lectii .
                  Dar de fapt asa merge toata Romania .

                  Cat despre ” produsele mirobolante ” , ai fost odata sincer , cand ai spus adevarul despre TAB-uri , si anume despre cel care a rezistat exploziei IED .
                  Apoi ai revenit la ” politica oficiala ” .

                  Ca sa nu mai spun ca au fost pe site ofiteri-ingineri , ingineri , care explicau realitatea . Ba a scris un comentariu si ministrul apararii nationale in functie atunci ,.
                  Insultati toti , alungati , acuma ne da lectii de tehnica militara de birt ” sergentul-major ”

                  Cu ” stai in banca ta ” , ” ocoleste-ma ” e alta .
                  Daca tu accepti sa fi mintit in fata si sa taci , sperand ca sa-ti faci viata comfortabila / sa ajungi si tu sa ii minti pe altii , sa nu crezi ca toti sunt ca si tine .
                  Eu cu atat mai putin.
                  Eu sunt Nicusor, nu Sharky .

                  Si pana aici , la controversele avute , tu ai inceput scandalul , recte sa ma combati cu comentarii de birt . De fapt , vad ca aceasta e limita dumitale in domeniul tehnic .
                  Comentariile sunt pe site , se pot citi .
                  Asa cu TAB-urile, asa cu artileria de coasta, asa cu MLI .
                  E totusi bine ca ai intrebat despre vanatoarele de submarine .
                  Pe la noi este o vorba : de unde e nici Dumnezo `nu cere

                  Si cum vad ca deja e a doua oara cu amenintarile , deja trebuie discutat altfel .
                  Nu fizic , pentru ca recunosc deja stilul tau si am mai avut probleme.Te ataca in haita , apoi cand ii prinzi unul cate unul sa le ceri explicatii incep sa guite si sa faca pe neprihanitii .

                • Despre cumpararea de avioane , Sharky , ca sa stie si ceilalti cititori ai site-ului , in conducerea aviatiei militare inafara de grupurile care doreau F-16 sau Grippen, mai era un grup care dorea Mirage .
                  Daca tot te-ai bagat in seama

                • Am o intrebare Sharky, ca acum esti vajnic erou .
                  Cam ce ati facut pentru a contracara distrugerea industriei romanesti voi cei platiti pentru apararea tarii , sub toate aspectele ?

                  Culmea , intr-o Romania cu atatea forte armate si de siguranta nationala noi metalurgistii am fost cei care am luptat cu rusii .
                  La noi in uzina , dupa venirea lui Basescu la putere , rusii au prins curaj ( se scapasera rapid de directorul roman care chiar voia investitiile asumate prin contract ) si au inceput sa opreasca si sa ” conserve ” sectii , scotand si taind cate un utilaj-cheie de pe fluxuri .
                  Cand s-a ajuns la oprirea otelariei , am iesit in strada , am blocat drumul si pe la 9 dimineata am dat cu pungile de lapte primite de sch. 3 dupa conducerea rusa .
                  I-au scos din mainile noastre ” fortele de ordine ” .
                  Baietii cu pensii nesimtite .
                  Uzina a sfarsit taiata , azi mai sunt niste ramasite .
                  Noi ne-am imprastiat prin lume .

            • Ar fi foarte OK, dar nu se va intampla, poate pe masura ca vin la butoane noile generatii nascute dupa 1990 sa vedem modificari mai de substanta in societatea noastra balcanizata (inclusiv armata)

              Eventual daca pune NATO un general in fruntea MAPN pe model Genral Berthlot acum 100 de ani, pe dancu cred ca l-au pus la minister sa-i faca de rusine pe ardeleni…

              https://en.wikipedia.org/wiki/Henri_Mathias_Berthelot

              3
        • Dupa mine as pleca pe cateva coordonate.
          -forte speciale , cu tot ce intra ptr suportul lor imediat in lupta
          -comanda , control , inteligenta
          -platforme flexibile care sa asigure o baza capabila ptr sustinerea avansata si pe orice vreme real.
          -mijloace capabile sa asigure lovirea in adancime. Aici primii pasi au fost facuti. Atat ptr ceea ce numim rachete de „croaziera” , cat si balistice.(atat NSM cat si HIMARS).
          Ar trebui facuti pasi si ptr partea de descoperire „nemijlocita” ..cum o numesc militarii. Adica , din diverse surse cu baza la sol , in aer , sau pe/sub apa.
          Informatia e putere.
          Capacitatea de a iti controla/coordina fortele e esentiala.
          -nu in ultimul rand …resursa umana. Trebuie programe de recrutare/antrenament pe bune.
          Institutiile statului ..fie ca vorbim de politie , armata ..orice , nu sunt un azil ptr inadaptati/incapabili/etc.
          Trebuiesc programe ptr a intra in sistem …pe bune , programe de a tine resursa antrenata …pe bune.
          Poate ca asta ultima ..e esentiala …si gheneralii romani ..daca ar avea putin respect ptr uniforma , ar intelege ca armata ..nu e un „loc caldut” ptr copii/rude/etc ..daca nu au vocatie militara.

          Chestia cu resursa umana …poate e cel mai important aspect …si ar fi baza pe care poti „reconstrui” toate institutiile astea ale statului …si modul de a retine parte din resursa valoroasa a tarii…sa performeze aici si nu in alta parte.

          5
      • Asa e cum zici si ai solutia stop gap type 23, ai fregate la reparat type 22 si echipajul care e instruit pe type 22 care nu sunt specialist sunt asemanatoare. Poti sa ai echipaj mixt cu aliatul britanic pentru sistemele critice care sunt greu de gestionat in timp scurt, poate mai sunt si alte abordari care imi scapa si cei cu scoala naval le pot pune in practica. Tot e mai bine decat „contractul corveta” care il terminam in 7 ani. La fel se poate proceda si cu complex de rachete harpoon, le iei din stoc, americanii le opereaza si noi stam shadow si invatam cum se facea treaba.

  16. Eh, cum sa atribuie ministerul PSD-ului, un contract care sa nu fie câștigat de șantierul unui PSD-ist? Aiurea.
    Mai probabil să cedeze ministerul șantajului decât invers. Sange-n instalație să-i refuze pe franci n-au
    Dar mai probabil e că „o sa ne obișnuim cu prezenta rusească”.
    Sa ii f** in g*** de ageamii înfometați…

    24
  17. Parere strict legata de partea tehnica – Naval Group a mers pe pretul cel mai mic si fiindca a avut cartite in MApN. Din start licitatia a lasat foarte multe semne de intrebare daorita faptului ca au facut MApN-ul un caiet de sarcini tare prost care nu tinea seama de ce caracteristici tehnice vrem pe nave si pana la urma acestea sunt la fel de importante ca si pretul. Ar trebui sa se uite mai des MApN-ul la licitatia de F 16 poloneza ca sa inteleaga ceva.
    Deci cu toata deplasarea de trupe in Romania la primele 4 corvete ar trebui trantita usa in nas atata timp ca NAval Group nu are aici santierul propriu, ne-am incurcat destul cu ei, punem punct.
    Apoi – daca chiar merita deranjul facem 2 Gowing 2500 aici cand o sa aiba santier naval – asta inseamna ca peste 4 ani sau asa putem sa inlocuim Marasestiul cu astea 2 nave noi, propunere de win-win ca sa nu ramana Franta cu buzele umflate.
    Sigur pentru fregate FREMM pare cea mai capabila platforma europeana si ar avea prima sansa pe viitor.
    Tulcea nu a facut nave militare dar intre timp a facut o droaie de nave civile, nu e chiar asa mare saltul pe cat ne pace sa credem, si nu ar fi rau ca sa mai avem un santier naval care sa poata face nave de lupta.
    End of story!

    5
    • Nope: Ca sa faci nave militare ai nevoie de acreditari, personal specializat si licente, presupunand ca ai echipamentele specializate si acces la furnizori de materii prime sensibile.

      DAMEN e singurul care le are pe toate

      6
      • esti sigur uiti ca exista Fincantieri la Vard Tulcea!

        2
        • da, dar nu au acreditarile necesare…
          nici experienta DAMEN in domeniul militar

          7
          • Fincantieri sau Tulcea? Daca este vorba de companie atunci te inseli, daca este vorba de Tulcea atunci ai dreptate, oricum implementarea se face mult mai repede dacat cred unii.

            • …Tulcea, evident!
              vorbim de santierele navale romanesti.
              Implementarile se fac repede daca ai oameni acreditati, scoliti si acceptati de structurile militare. Nu orice dorel are acces la tehnologii sensibile. Masurile de securitate sunt draconice.

  18. Articolul discuta despre Naval Group si contractul cu „probleme” si apoi pune un clip mare cu SIGMA 🙂
    Puneti si unul cu GOWIND, macar mimati ca sunteti impartiali.
    Pun eu unul sa fie ex aequo
    https://www.youtube.com/watch?v=hERvmi8jl5A

    3
    • La momentul asta, sa fi obiectiv inseamna sa-ti urmaresti interesul de a avea cat mai repede la dispozitie armament modern…

      in mod normal licitatia asta nici nu trebuia sa aiba loc, trebuia sa facem cu Damen corvete

      16
    • Pai clipul cu Damen este al nostru, de pe canalul nostru de Yotube si din acest motiv l-am pus. Al doilea motiv ar fi ca Damen chiar poate construi navele, Naval Group nu…
      Deja am trecut de perioada romantica in care inca mai credeam ce nu vedeam cu ochi si ne inchipuiam ce nu era real…

      18
  19. Am vrut sa spun Freedom Class.@RM ,nicolae MAREA E IN CLOCOT LA ORA ASTA .Vapoarele astea pot sa ajunga inainte sa-si miste francezii basaurile la semnat contractu .Franta s-a proclamat natiune lider in zona asta ,au venit cu avion …ucrainean si avion american ,a doua zi primu francez s-a incapacitat ,asta imi aduce aminte de ingineru francez care s-a spanzurat pt.ca fusese detasat la Pitesti.Ba ,voi nu vedeti ca imparatu i gol? Francezi vor sa ne shmachibum sa ne ia si banu .

    3
  20. Momentan, cred ca vremea corvetelor construite in Ro a trecut (azi ar fi fost gata toate 3) . Au fost „evitate” in 2017…. mai departe ma autocenzurez. Sunt si prea multe „coincidente” .
    Eu as merge pe ce se poate achizitiona brusc. subit si dintrodata : Cateva vedete cu rachete antinava si antisubmarin protejate, antiaerian dela coasta. Cred ca cineva din NATO ar putea ceda(vinde). Ar ocoli si stramtorile venind pe Dunare(Ungaria ?). Dar ideologul dela MApN va evita si atat. Situatia bateriilor de coasta ? Sunt „evitate” si ele ?

    3
  21. Sigma era mult mai bine si echilibrat inarmata, era practic o fregata usoara . Cu doua serii de cate 3 asemenea nave puteam spune ca avem marina militara. Poate totusi vor fi in final alese navele olandeze.

  22. Parcă suntem în 1939, când ne-am trezit și noi că suntem dispuși să dăm oricât pentru înarmare, dar nu mai aveam timp.
    Ar trebui după părerea mea să ne axăm acum pe ce se poate aduce repede, anume baterii de coastă cât mai multe și cu rază cât mai mare.

    4
  23. Tocmai ce a declarat incompetentul de Dancu la Digi24, ca din PIB ul alocat armatei, peste 30% va fi alocat inzestrarii. Mai mult, cica au inceput sa grabeasca achizitiile si ceea ce era programat sa fie achizitionat in 2026, 2027, etc vor sa fie luate mai repede (nu a dat detalii). Dar mi a placut ca a spus faptul ca MIG urile sunt vechi si ca mai marii jenerali, idiotii de la conducere au pus mereu in pericol pilotii atunci cand au permis ca acestia sa zboare pe/cu ele.
    Ah, tot mai multe canale de stiri internationale dau ca fapt cert impunerea legii martiale in Rusia dupa sesiunea extraordinara a consiliului de securitate de astazi.

    4
    • 30% din peste 6 mld. € înseamnă undeva la vreo 2mld pentru înzestrare. Și restul de 4 mld undepulamea se duc? La solde, salarii și pensii? Cred ca imparteala ar trebui sa fie: 3 mld la înzestrare, 1.5 mld la infrastructura și operare, și poate 1.5 mld la salarii și pensii. Se pot cere cu împrumut eventual niște ofițeri dela secția de planificare a MDef și SMG din Grecia. Sau din Finlanda.

      6
    • Da dar din pacate oamenii aia morti ieri, au murit cand era ministru el. Ce face ca:
      1. Sa nu se mai repete.
      2. Cei vinovati daca sunt, sa plateasca.??

      5
  24. O sa ma injurati, dar eu cred ca ar trebui anulat programul corvetelor. Din doua motive, unu ca nu erau suficient de bine inarmate si doi, ca navele NATO care teoretic le-ar putea apara nu vor fi in MN (cum spera toata lumea) in caz de conflict cu Rusia.
    Asa cum ziceam in urma cu ani de zile, avem nevoie de fregate (usoare), cu minim 32 MK41 VLS. O nava echipata cu 20 SM-2 block IIIC (nu cred ca SUA ne-ar vinde SM-6) plus 48 ESSM block 2, plus 21 RAM block 2, ar face fata (temporar) atacurilor rusesti chiar si singura.

    6
  25. dragi colegi de frustrare, radical vorbind si direct pe sleau:
    – achizitii cu livrare peste 5-7 ani sunt utopii si nu fac altceva decat sa lungeasca la infinit boala.
    – solutia corecta este achizitie la cheie din stoc cu linie de credit pe xx ani. Ca sunt caldarile libertatii ca sunt nave de alieni, nu are nici o relevanta. Chichite tehnologice si discutii interminabile nu au relevanta cand compari 0 cu orice alta numar pozitiv. Eu sustin solutia americanilor si cred ca daca vrem in cateva luni vin deja primele 2, mai departe cand vor veni si celelalte mai vedem cum carpim problema de reductoare.
    – vorbiti de Damen si NG, dar omiteti ca solutia initiala de modernizare au fost turcii, o sustin si pe asta in MN pentru NATO turcii sunt the best of, uitati acum in Ucraina, in razboi au livrat dronele comandate. Ii doare in pix de ivani. Dar asa suntem noi romanii, capra raioasa.
    – toti pe aici vorbiti de offset, multi cred far a sti ce inseamna. Eu atata intreb, a cautat vreunul un search pe google sa vada care a fost evolutia actiunilor SNC de la primul zvon de castigare licitatie si pana acum? Cautati si pe urma mai vorbiti pe aici.
    – ce relevanta strategica are faptul ca produci coca unor nave de lupta (partea hard) in un santier naval din Ro cu capital privat care oricand poate fi vandut sau bagat in insolventa? Nu faci altceva decat sa cresti valoarea unui operator privat.
    – vorbiti de Damen, sunt buni oamenii, dar sa distingem 2 aspecte clare, faptul ca o fabrica care DEJA produce acel obiect in RO va mai fabrica si pentru armata nationala acelasi produs NU este crestere de capacitate industriala, inseamna doar ca-i dai si tu de munca.

    Solutia este simpla si se poate rezolva in scurt cu bani pe datorie. Contract G2G cu US pentru cele 4 nave ale libertatii, rimele 2 livrate rapid + upgrade de armanent rapid pentru cele 2 altete regale (cu astea incepi) cu NSM. JSM obligatoriu pentru F16 care vor veni. Nu stiu daca se poate pune NSM si pe hardughia de Marasesti, dar la cat de grele sunt Styx urile, sigur merge.
    NSM este in sine o racheta navala dar care poate lovi si tinte de la sol. Cu asa ceva pui in sah flota din MN care da cu Kalibr acum. Cu Exocet nu faci ce faci cu un NSM.

    Restul cu industria vrejului si sudarea de table locala sunt povesti, ce mare avantaj strategic ai daca ai inca un santier care stie sa sudeze niste tablarie? ZERO, nici macar partea energetica nu stim sa o producem, nu mai vorbest de echipamente de navigare sau armament.
    Iar cu galicii, sa li se dea un contract pe partea de AA si ceva elicoptere si cu asta se inchide mustaria pentru toata lumea.

    13
    • O sa incep prin a-ti reaminti ca navele nu prea se gasesc pe stoc, disponibile imediat la vanzare… 🙂
      Referitor la LCS-uri, nu sunt chichite. In cateva luni nu vor veni si, mai mult decat atat, daca nu le repara transmisia, nici macar nu pot veni prin forte proprii pana la noi. O nava care sta mai mult in reparatii la cheu este egala tot cu 0… Bine ar fi sa nu uiti asta.
      O nava pe care nu-ti permiti s-o operezi si o tii mai mult la cheu tot egala cu 0 este… Bine ar fi sa nu uiti nici asta.
      Constructia in tara are mai degraba legatura cu Montreaux si cu securitatea livrarii. Faptul ca astazi n-avem nave are legatura cu organizarea defectuoasa a licitatiei – armata si cu factorul politic – amanarea la nesfarsit a unei decizii. Una e sa trimiti cu trenul sau pe Dunare subansamble pe care sa le integrezi aici si alta e sa trimiti toata nava prin stramtori…
      Damen lasa niste bani la bugetul de stat, sustine o industrie orizontala si da de lucru unor oameni. Este absurd si stupid sa nu-i dai de lucru cu atat mai mult cu cat iti poate proiecta ce vrei de la 0 daca ai idei care nu se inscriu in gama lor actuala.
      Dar, dupa cum am spus si mai sus: inainte de a discuta despre ce mijloace tehnice vrei sa achizitionezi (adica sa pui carul inaintea boilor), mai bine am vedea ce vrem de la marina si ce ne permitem sa facem. Dupa, putem intra in discutii despre „chichite” tehnice.
      Zice si niko mai sus si, in opinia mea, zice bine: putina luciditate n-ar strica pentru ca astea bunuri cu durata de viata de 40 de ani. Nu chestii luate pe repede inainte fara a gandi.

      14
      • @nicolae, nu te combat cu aproape nimic, recunosc ca nu sunt un cunoscator al domeniului. Dar situatia de fapt exista si orice solutie de inarmare va necesita timp in functie ce te-ti propui. Intrebarea e simpla, il avem sau nu.
        Scopul oricarui proiect este dictat de necesitate, daca scopul este: sa cretem actiunile cuiva, sa intoarcem banii la buget, sa luam cel mai ieftin lucru facut in conditii indoielnice in nn ani, sa fie rapid ca ne arde buza, sa servim un interes national catre o tara protectoare, sa dezvoltam social o localitate unde nu mai exista de lucru, sa dezvoltam o capacitate locala etc.
        Eu asta nu vad clar, ce se vrea in definitiv. Niciodata nu poti face ceva si sa rezolvi totul, din punctul meu de vedere totul a plecat prost pentru ca peste o cerinta URGENTA a armatei s-au suprapus interese economice si politice iar la final a iesit un kkt total.
        Nu spun ca navele libertatii sunt perfecte pentru scop, cam scumpe si cu multe bube in cap, dar pragmatic vorbind, ce solutii mai exista pentru a crea o capacitate in un timp rezonabil, asta acum cand toti cauta prin depozite si parcul rece ce mai au?
        Am vazut ca Germania trimite Strela din dotarea DDR, deci baietii cu cap nu au aruncat la gunoi. Radeau pe aici unii de F16 block6 norvegian ca e tigaie veche si ca matura cu el Su35 si F35 e cool si la moda, da perfect, dar ucrainienii dau pagube rusilor cu Mig 29 de +30 de ani. Unii strambau din nas ca ce sa facem noi cu pingunii norvegienilor daca-i livrau aia in batch cu avioanele, ca sunt gioarse, ehe ce bun era pinguinul daca-l aveau ucrainienii azi agatat sub un F16.
        Doar opinie personala, in acest moment timpul este parametrul principal al acestui proiect, cu mult in fata celorlalte criterii, de aceea trebuie regandit totul din acest punct.

        3
        • „Nu spun ca navele libertatii sunt perfecte pentru scop, cam scumpe si cu multe bube in cap”
          tocmai ca alea nu sunt solutia:
          – scump de reparat
          – scump de adus la nivel de operare,
          – nefiabile
          – va lua mult timp sa le operationalizezi
          Dece sa le mai iei?

          Toata chestia deja seamana a lobby buy american, orice, scump si prost, doar sa luam repede ceva.

          1
        • Man, daca maine teleporteaza americanii 4 LCS-uri la Constanta, cam cat crezi ca ne ia sa intelegem ce-i cu ele? O sa razi, poate, mie imi plac. Dar pur si simplu consider ca nu-s tocmai ce ne trebuie noua. Poate ma insel.
          Revin, in acest moment, avem ocazia sa reconstruim marina pe baze noi pentru urmatorii 50 de ani, daca tot n-avem navele alea acum.

          2
    • Total aiurea ce spui tu acolo, este vorba de profesionalizarea unor oameni, poate sa vina in viitor un contract care duce la alte nave SIGMA construite local, nu este vorba doar de sudarea de table, se vede faptul ca nu ai legatura cu industria producatoare din domeniu.
      Stii cate inveti doar fabricand in serie un produs la care strangi ceva suruburi si are un PCB? Sa iti spun eu? Foarte multe. Daca niciodata nu incerci nu vei face niciodata nimic, o sa tot scoti bani din tara pe tot felul de prostii, nu o sa ai industrie cu nimic mai buna ca sia acum, nu o sa sprijini R&D-ul, o sa fii doar o tara care asigura ceva servicii IT poate si cam atat.
      Nu ne permitem sa luam totul of the shelf ca saracim si atunci p**la armata scuza-mi expresia. Daca le construim local dam de lucru unor oameni care altfel sunt potential someri si nici nu o sa fim capabili sa intretinem apoi navele.

      7
    • Si Exocet poate lovi tinte terestre.

      3
    • Cand dai de munca unui santier privat sau de stat, pastrezi capabilitatea aici. la fel se incearca si la Craiova: sa mentii capabilitatea de constructie si reparatie a unui avion in tara. Iar asta inseamna urmatoarele: proiectare (MEGA – tot grupul Damen isi face proiectarea tuturor navelor din toata lumea cu ingineri de proiectare la Marine Engineering Galati cu ingineri romani, fregatele nemtesti se proiecteaza in parte si la Galati)+ productie – ai ingineri de productie, sudori, electricieni (ingineri din Galati pleaca in toata lumea sa faca integrare) + export. Cum ar fi sa repari o nava in Turcia, in Italia sau in Franta pentru ca nu ai capabilitate in tara, ca nu ai oameni care sa stie ce sa faca? Nu ti-ar intarzia tie capacitatea logistica si toata capacitate de reimprospatare a echipamentului militar? Raspunsul tau ca „produci doar coca” sau doar sudezi, nu arata decat faptul ca nu stapanesti notiuni de baza. O nava militara, structura ei, este total diferita fata de una civila. Un sudor navalist cu experienta se pregateste in ani de zile. Un exemplu si o analogie simpla: cum ar fi sa inveti tu sa sudezi…cati ani iti ia sa inveti asta? daramite sa inveti sa sudezi cu oteluri speciale de o anumita duritate si grosime?

      7
      • Nu te combat referitor la constructia unei nave militare ca nu stiu, dar vorbesti de sudor, degeaba pregatesti o persoana sa faca o activitate daca nu o mentii si nu o platesti pe masura. Nu cred ca SNC are capacitatea de a produce pe banda nave militare pentru export.
        Si inca un aspect, discutam despre o companie privata care-si poate angaja orice om, capabilitatea aia nu este comoara natiunii ci poate fi un indian sau vietnamez.
        Iar despre Damen, oamenii sunt super ok, dar in cazul lor nu poti spune ca dezvolti o capacitate ci doar ca produci un obiect pentru care exista knowledge in tara si ca intorci o parte din bani in taxe, este un ideal frumos dar nu mai exista timpul pentru asa ceva, se putea face in prima faza cand se incredintase contractul.

      • Tata pregatea sudori care faceau suduri aprobate dupa „fotografii” cu raze gama… daca-mi aduc bine aminte termenii. Sudori folositi la constructia excavatoarelor gigant din minerit unde stresul pe structura metalica era urias. Poate mai gasiti specialisti-instructori printre ei?

  26. Mda, vorbim sa vb vorbe, chiar daca am semna contractul rasalaltaieri in cat timp vor veni navele si operationalizate?!!….daca mai vrem ceva sa luam ceva la marina , 2-3 sub-uri second de la francezi strict pt descurajare si punct, vremea licitatiilor pt nave noi pare-se ca a cam trecut.

    Io as pune accent pe apararea teritoriala si as incepe de la simplu la complex, la simplu as incepe cu proviziile de hrana, echipament complet pt militar, vesta antiglont, casca si o adaptare rapida a PM/PA-ului la 5,56 ca 7.62 si 5.56 nu poti lua decat de la dusman, apoi aparatura de termoviziune si szisteme de ochire zi/noapte AK-ului, apoi munitie cat mai multa pt APRA/LAROM si toate gurile de foc de artilerie inclusiv tancuri……toate astea le poti face-n TARA!!

    La complex as incepe cu Javelin, Stinger, Himars, bateriile de coasta si sa speram SHORAD si Patriot.

    Dar-ar Domnul macar jumate sa aven in caz ca , schimarea de calibru trebuia facuta de alaltaieri…..da stiu , mai unii intre voi care mai visati la 6,8 si la pistolul cu energie dirijata

    4
  27. Programul asta trebuie anulat. Trebuie comandate niște bărci de atac (gen cea propusa de @nicolae în articole anterioare sau obsesia nea Mark VI) înarmate cu rachete AN și +45 noduri. În număr mare care sa atace în roiuri și cu echipaj redus. Ceea ce experții americani recomandasera ucrainenilor.
    După asta, ne putem uita în viitor pentru fregate bine înarmate și scumpe.

    4
  28. @admin, scuze de off topic, dar toata lumea vorbeste de Art. 5 din tratatul NATO, dar hai sa ne uitam si la Art. 3 din acelasi tratat:

    ARTICOLUL 3
    Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Partile, separat sau
    împreuna, prin intermediul auto-ajutorarii si al sprijinului reciproc continue, îsi vor
    menine si îsi vor dezvolta capacitatea individuala si cea colectiva de rezistena
    în fata unui atac armat. ”

    Si propaganda care se duce direct la :
    „ARTICOLUL 5
    Parile convin ca un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în
    Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor i, în
    consecina, sunt de acord ca, daca are loc asemenea atac armat, fiecare dintre
    ele, în exercitarea dreptului la auto-aparare individuala sau colectiva recunoscut
    prin Articolul 51 din Carta Naiunilor Unite, va sprijini Partea sau Parile atacate
    prin efectuarea imediata, individual sau de comun acord cu celelalte Pariti, a
    oricarei aciuni pe care o considera necesara, inclusiv folosirea forei armate,
    pentru restabilirea si meninerea securitaii zonei nord-atlantice.
    Orice astfel de atac armat si toate masurile adoptate ca rezultat al acestuia vor
    trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste masuri vor înceta dupa
    ce Consiliul de Securitate va adopta masurile necesare pentru restabilirea i
    meninerea pacii i securitatii internationale. ”

    Deci ce au facut idiotii astia ai nostrii pentru Art.3? Ordinea este corecta, daca nu s-ar respecta Art. 3, Art. 5 ramane fara obiect.

    2
  29. cea mai proasta conducere politca si militara ,o pacaleala si minciuna tot mai scumpa pentru noi.
    sub johanis ,ciuca,psd-pnl am devenit de facto vecini cu russia…cu economia gafaind ,fara reforme si cu armata pe butuci.
    asta e realitatea .

    18
  30. Pai imaginati-va stimate domn,

    A iesit un burtos si a spus cam asa …n-avem nevoie de Corvete , ne trebuie curvete!

    1
  31. BREAKING: Estonian owned cargo ship ‘Helt’ sinks off the coast of Ukraine. There are reports that the vessel hit a mine.

    2
  32. Presa italiană scrie că se pregătește o debarcare rusă la Odessa.
    Desant marin cu 13 nave de debarcare .
    Cam 3.600 infanteriști marini ruși cu toată tehnica aferentă.
    Niste ziare ( mai mici) toarnă gaz peste foc.
    Cică și aia din Transnistria vor intra îl lupta. Să facă joncțiunea cu trupele debarcate.

    Adică Ucraina pierde toată ieșirea la Marea Neagra.
    Se știe ce înseamnă pentru RO ?

    5
  33. iubitorul de dragoni

    Din punctul meu de vedere, ținând cont ca am fost în mai toate șantierele navale, singurul care poate sa se încadreze în durata prevazuta în contract este Damen Galați.
    Radiografia exacta a dotării armatei romane este materializata în tragicul incident aviatic, suntem doar utilizatori de tehnica veche, îmbătrânit în care oamenii în general se zbat din răsputeri sa o întrețină în stare operativa.
    Pana acum 10 zile toți se întrebau la TV de ce avem nevoie de armata, de ce le oferim 2% din PIB, „norocul” nostru este ca Rusia s-a răsculat, și acum acei oameni inghit în sec și discuta la TV cum de mai folosește armata tehnica veche de 40 ani.
    Problema ca toți care ajung sus uita de unde au plecat, iar politicienii nu știu ce e aia armata, ei își schimba mașinile de serviciu, care nu sunt cele mai ieftine odată la 5 ani.

    6
  34. https://time.com/6153834/airpower-nato-pilots-ukraine-invasion/

    Ar merita sovieticii să fie tratați cu aceeași pastilă.
    Cum ar fi niște HIMARSuri și f15-16 și drone predator fără insemne, care să le facă varză coloanele ălea kilometrice?
    Și dacă plâng, să li se răspundă cu „nu știm domne cine-s ăia, ai noștri nu-s în nici un caz, or fi ruși anti-Putin cel mai probabil”

    8
  35. Se zice ca Putin ar fi facut o criza de nervi,pifanii lupta(vorba vine),iar marina arde gazul pe banii statului.Nu a indraznit nimeni sa-i spuna care e actuala stare de spirit in marina.Acolo sant baieti cu mai multa scoala,mai plimbati prin lume,mai putin spalati pe creier ca trupetii.
    Deci probabil ca impinsi de la spate vor face o debarcare.Acuma sa vedem ce va iesi dintr-o actiune in care comandantii sant plini de greata,iar trupa nu prea are chef ..

    6
  36. Avem nevoie de artilerie si rachete.
    Urmatorul razboi va fi cistigat de puterea care stapineste spatiul aerian si spatiul cosmic.
    Un automat de infanterist este bun, dar insuficient

  37. Eu nu inteleg o chestie. Dronele Bayraktar nu sunt o mare filosofie, industria romaneasca ar putea produce cu siguranta chestii similare. Puterea unei drone sta in software-ul pe care il are. Chiar si pornind de la componente oarecum comune se poate ajunge iterativ la ceva absolut zburabil, poate mai ok decat Bayraktarul (aripa zburatoare, mai multe puncte de acrosare, etc.). Par a fi bune dronele astea dar nu stiu de ce am impresia ca sunt facute in ceva garaj… Ma gandesc ca la Aerostar sau la Craiova sau Brasov s-ar putea produce niste jucarii de astea.

    7
  38. US Army Announces Mandatory Training on Pronouns and Gender Dysphoria — While Russia Invades Ukraine, Surrounds Kiev
    https://www.thegatewaypundit.com/2022/03/us-army-announces-mandatory-training-pronouns-gender-dysphoria-russia-invades-ukraine-surrounds-kiev/

    4
  39. De la început vreau sa subliniez ca marina nu e punctul meu forte. La cum se arata situația in acest moment la capitolul dotare, datorita clasei noastre politice, aici ma refer la toate partidele, e cam egala cu zero. Si. nu cred sa mai fie timp de stat dupa nave noi.
    Asa ca următoarea întrebare pt cei care sunt mai pe subiect:
    – Clasa Ticonderoga si /sau Hazard Perry nu ar fii bune? Hazard Perry au si polonezii, turcii, se oferisera si la ucrainieni.
    In teorie americanii retrag anul asta 5 Ticonderoga modernizate, iar la australieni mai au Hazard Perry modernizate recent trase pe dreapta.

  40. Avem nevoie de absolut tot,incepind cu o noua arma de asalt si terminind cu ce doriti oricare dintre dvs.Problema este ca nu avem oamenii care sa urmareasca realizarea de achizitii sau realizarea vreunei urme cit de mici de productie a unui produs militar(Cugirul e ultima dovada).Aseara la Gidea in platou erau trei generali,pe urma cel care a intervenit de la fortele aeriene ce credeti ca era?GENERAL!!! Va jur ca daca nu era situatia atat de tragica imi venea sa rad.Romania mai mult ca sigur are o armata de 1.5-2 milioane de oameni altfel nu se explica.Oameni buni cu toata aprecierea pe care o am fata de tot ce faceti pe acest site,mi-e teama ca va hraniti cu iluzii;analizati doar ce sa intimplat cu corvetele,transportoarele blindate,avioanele de vinatoare ca sa ma raportez la cele mai cunoscute exemple si veti gasi raspunsul la ce se va intimpla in viitor.2,5%din pib?Stiti oare cat de mici sint pensile militare?

    9
    • Teoria mea e ca , pe langa incompetenta si lacomie, statul roman si armata romana sunt infiltrate la greu de KGB. Asta explica de ce niciun program de inzestrare nu merge cum trebuie sau de ce totul merge „cu frana trasa”

      18
  41. Tot ma uit pe harti si pe diverse sursa, se pare ca toata lumea asteapta Odessa. Cineva imi povestea azi ca un american expat si-a cumparat brusc bilete de avion si-a zis ca daca intra in Moldova el pleaca acasa (avand imobiliare multe aici).

    Insa divaghez. Zic ca ma uitam pe harta dupa ce am vazut stirile cu convoiul ala de debarcare spre Odesa.

    https://zoom.earth/#view=46.690755,32.624617,12z
    https://pbs.twimg.com/media/FM9IPPpX0AAFgRJ?format=jpg&name=large

    Au luat rusii Kersonul dar nu e asa roz pentru ei, e doar un pod acolo pentru Nipru care poate disparea oricand. Si la Odesa e foarte foarte liniste.

    3
  42. Heart-breaking drone footage shows sheer devastation of Borodyanka near Kyiv
    https://www.youtube.com/watch?v=5fmqcXKkty4

    2
  43. https://twitter.com/NavyLookout/status/1499451969144037384?cxt=HHwWkIC5qePnj88pAAAA

    Ukrainian Navy flagship and sole frigate Hetman Sahaidachny apparently deliberately scuttled by crew in Mykolayiv harbour to avoid capture

    2
  44. capatu satului

    fara suparare,
    la mintea mea, titlu e gresit,

    noi ca tara nu suntem blocati cu corvetele,
    suntem blocati cu conducerea,
    blocaju ii la conducerea zero barat,
    si este regretabil ca exista inca multi care gasesc justificari pt somnu conducerii zero barat:
    ca n-are santieru capacitate, ca ii doare pe unii la pix,
    ca pretu tb smenuit in sus, etc etc

    ca natiune suverana tb sa iti stii interesu strategic,
    dar daca nici aia de la semege nu stie,
    ca orcum aia de la semege are factoru uman la ei si ar fi pacat sa-l piarda

    sunt natiuni evropene care au femei ca ministru al apararii,
    dar femeile astea ministru de aprarae, dau clasa in somn ministrilor nostrii,

    oricum tb sa recunoastem ca inzestraea si starea inzestrarii si a capacitati de lupta este pe masura capacitatii si a factorului uman din semege si ministeru de somn,

    asa-i problema noastra pt starea inzestrarii si a capacitatii de lupta,
    incapacitatea conducartorilor militari si civili – de la toate esaloanele

    9
  45. E ….

    ca cum ziceam eu am niste idei FIXE …..

    Se pare ca muscalii misca spre Odesa …

    Si cum ziceam … daca am aavea si ceva dotare – nu, nu curvete! – am putea incerca ceva … „sa protejam” Buceagu’ . Nu, nu gresiune m nu dam in bobulatia ocarineana, nu .. Ci oar constatma ca izsa poponatie e lasata cu jopa goala ca aria ei nu porea mia e asa ca incercam sa ii ipumutam noi o textila cu care sa isi acopere ucioe cam ofitlite .. Pe urma vazand si facand … cu nezdruncinata incredere ca pe ce a pus Ursu laba (Odesa) asa ca sititaia tranzitproe poa va qsteota Judcata de Apoi…..

    Si intre timp ii felicitam. pe cei 2 Licirici ca au asigurat ursului posesia Insulei Serpilor …..

    3
  46. Nu vi se pare o fractură de logică faptul că un evreu practicant este conducătorul unei țări profund ortodoxe , a două grupări naziste si a unei legiuni de mercenari care cred in Valhalla ?
    La Ucraina mă refer. Ăia care până acum 2 luni nici nu știau cum ne cheamă.

    3
    • Intreaba-l pe Gaspadin Gasputin, Eroul Federatiei Ortodoxiei, de ce trimite Sardaukadirovi musulmani din Cecenia sa omoare ortodocsi in Ucraina…daca tot ne legam aiurea de religie…

      16
    • Iti tii banii in euro , sau in ruble??
      Nu de alta da sa stii in ce banda esti.
      Cat de curand …mi se pare mie ca o sa vedem prin Rusia ceva de genul conversatiei lui Ramsey Bolton cu fosta lui sotie.
      Replica aia celebra…”you haven’t feed them 7 days”.
      Pana si dragostea trece prin stomac.
      Sa vedem cat il tine pe „el presidente” ..pana cand cateilor li se face foame.

      Tie nu ti se pare ..o fractura de logica , ca un fost spion , ajuns presedinte pe viata ..ameninta cu arma nucleara pe toata lumea , trage indiscriminat cu artileria in orase…si dupa aia ii numeste pe ucrainieni frati.
      Asta dupa ce recita poeme…si tinea lumea in suspans cu anunturile despre invazie.
      Mie imi aduce aminte de un personaj din „Tacerea mieilor”.

      5
    • Tie nu ti se pare o fractura de logica ca un presedinte declarat ortodox vrea sa denazifice o tara folosind exact aceleasi metode de atac naziste din 1939-1940 si distrugand cu rachete un monument inchinat memoriei evreilor morti in Holocaust!

      4
      • Ați fost sau ați avut contact direct cu Ucraina? Țara aceasta a fost si este condusă tot de o mafie care își plătește mercenarii cu bani furați de la oamenii de rând.
        Șmecherii lor sunt deja in Germania,Italia…iar proști , alimentați cu multă vodka si cântece patriotice ies in fața tancurilor strigând slava ucraina.
        Chiar nu înțelegeți că ăștia se vor omorî si apoi se vor lua în brațe?

        • Cam mult sange intre ei ca sa se ia in brate prea curand. Si nu inteleg ce vrei sa spui, are asta vreo legatura cu faptul ca fara un motiv serios imperiul rus a invadat brutal o tara recunoscuta international fara sa aiba un motiv serios de razboi? Iti doresti granita cu imperiul sau preferi un tampon intre noi si el? Tin sa-ti reamintesc ca atat timp cat au fost aproape de noi ne-au facut numai bucurii.

          3
          • Nu vreau graniță cu Rusia. Vreau ca rușii să se oprească la Nipru, Ucraina să invadeze Transnistria și să o țină ei iar Moldova să se unească cu România.
            Transnistria ca si Gagauzia sunt capcane întinse statului român.

            1
        • chiar voi nu intelegeti ca atunci cand faceti propaganda aici vorbiti cu zidurile ca numai cominternistii nu au o ruda omorata de voi

          3
  47. transnistria se activeaza , vrea independenta.
    incepe..!

    2
  48. China Wants this War More than Russia! Celebrates the Invasion Online!
    https://www.youtube.com/watch?v=kxprOQuVamE

  49. Cu respect, consider ca dezastrul in achizitii in toate armele, este sabotaj

    3
    • Pai nu e sabotaj:

      Art. 394

      Trădarea

      Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

      a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;

      b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;

      c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;

      d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,

      se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

      si

      Art. 398

      Înalta trădare

      Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

      La noi procurorii sau cel putin rezultatele muncii lor sunt o gluma lesinata. Sunt prea ocupati cu pensiile speciale. Care pensii am inteles eu bine, insumeaza aprox DOUA MILIARDE de euro anual? Am cautat pe net, dar nu mai gasesc. Informatia e imprastiata, probabil intentionat. Ponta le-a dat inapoi. Pensiile.

      4
      • Păi conform alineat „b” de la articol 394,
        Intra la răcoare foarte mulți, că ar trebui constrit o pușcărie doar pt ei….

        „La noi procurorii sau cel putin rezultatele muncii lor sunt o gluma lesinata”
        Corect +1!

    • De ani de zile aud aceeași placă stricată, că e corupție, trădare, sabotaj, hoție, că ar trebui să intre la bulău cutare sau cutare. Perfect de acord, din gură e ușor, problema e cum se poate face asta? Că doar n-o să se bage rechinii între ei la răcoare. Doar așa din când în când mai calcă vreunul pe bec sau uită tabla împărțirii și îl mai bagă, dar doar așa pe termen scurt să-și bage mințile-n cap.

      • Intrebarea e una fireasca si de bun simt. Din pacate, fara o interventie directa americana, nu prea cred ca mai avem vreo alta sansa.

        In afara de aceea ce o pomenesc sper ca macar pe jumatate in gluma unii, si anume, Marele Reset, gen explodeaza Romania si raman elementele curate care se apuca de reconstruit pe baze corecte ( ceva de genul repar masina dandu-i foc). Mie personal nu imi place.ideea.

        Primul pas ar fi eliminarea articolului din lege ce da voie SRI sa detina firme. Legea 42 a fost modificata in acest sens de bombonel, atentie, prin Hotarare de Urgenta. Asa s-au pus bazele sistemului oligarhic din Romania.

        Apoi, nu se poate ca unul dintre cei mai bogati oameni din Romania sa fie gen. Opris despre care zic unii ca desi pensionat conduce STS prin interpusi. Ei au facut si controleaza SEAP. Si uite asa de aici avem un ditamai generator de coruptie. E doar un exemplu.

        Sunt mai multe chestii unele chiar hilare, cum ar fi, seful SVR are ferma de bitcoin in Ploiesti ( sau Pitesti? dracu’ ca le tot confund, anyway acolo la voi la mitici 😛 )

        In rest ce sa zic,

        HAI ROMANIA!

        3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *