GANDACI ZBURATORI 20

AERODROMUL KAHILI&ZERO

Continuam…Operatiuni…23 octombrie 1944, sase drone TDR-1 decoleaza avand drept tinta principala navele japoneze aflate in golful Moisuru situat pe coasta de sud a insulei Bougainville, Papua Noua Guinee, la sud de Portul Erventa/Portul Buin si Insula Popotala, tinta secundara fiind zona sudica a Aerodromului Buin/Aerodromul Kahili (in WW II Armata Imperiala numea aceasta locatie de mare importanta strategica Portul Buin/Golful Moisuru. Aici a fost un important loc de ancoraj pentru Marina Imperiala, in zona de coasta aflandu-se si cartierul general al Armatei a 17-a japoneza/Dai-ju nana gun, corp de infanterie condus de generalul Hitoshi Imamura care avea in responsabilitate apararea Bougainville. Aerodromul Kahili, numit de catre japonezi Aerodromul Buin, era situat langa Buin, pe coasta sudica a insulei Bougainville, Insulele Solomon. Aerodromul a fost construit de Marina Imperiala in noiembrie 1942 si a gazduit avioane de vanatoare, transport si bombardiere torpiloare fiind considerata “portavion nescufundabil”. Americanii au inceput sa-l bombardeze din vara lui 1943 neutralizandu-l definitiv pana la sfarsitul lui 1944. Ca fapt divers in Insula Bougainville a fost doborata pe 18 aprilie 1943 aeronava amiralului Yamamoto de catre 6 P-38 Lightnings apartinand 339^th Fighter Squadron si 347^th Fighter Squadron din cadrul 13^th Air Force, Amiralul aflandu-se intr-un tur de inspectie a bazelor japoneze –destinatia era Aerodromul Ballale. Escorta Amiralului era formata din 6 Mitsubishi A3M3, Model 32 “Hamp”/model aparut in toamna lui 1942 si Mitsubishi A6M3 Model 22 “Zeke” apartinand 204 Kokutai decolate de la Lakunai, Rabaul Est. Amiralul Yamamoto zbura cu un Mitsubishi G4M1, Model 11 “Betty” nou-nout construit in martie 1943 la uzina Mitsubishi nr.3 din Nagoya, bombardier apartinand 705 Kokutai cu baza la Aerodromul Vunakanau, Rabaul Vest –bombardierul era inmatriculat T1-323 avand numarul de fabrica 2656. Alaturi de el mai zbura inca un “Betty” inmatriculat T1-326, si acesta apartinand 705 Kokutai, la bord aflandu-se seful de stat major, viceamiralul Matome Ugaki, creierul din spatele misiunilor kamikadze, cel care avea sa zboare si sa-si piarda viata in ultima misiune sinucigasa din Pacific pe 15 august 1945 la bordul unui bombardier in picaj Yokosuka D4Y3 Model 33 “Suisei”/Judy –amiralul Ugaki e considerat de catre istoricii Marinei japoneze ca fiind “ultimul kamikadze”. Spre nenorocul lui Yamamoto si al fortelor imperiale, serviciile de informatii americane au interceptat pe 13 aprilie 1943 mesajul cuprinzand ruta Amiralului si a staff-ului sau, inclusiv fortele de escorta, americanii decodand de mult timp codul naval japonez. Asa a luat nastere misiunea secreta cunoscuta drept “Misiunea Yamamoto” care a dus pe 18 aprilie 1943 la anihilarea celui mai bun strateg IJN. Desi cele 6 Zero-uri din escorta au incercat sa indeparteze atacatorii americani, atacul a avut succes, cele doua “Betty” fiind doborate, cel care il transporta pe Yamamoto cazand in jungla din Bougainville langa Moila Point, la doar cativa kilometri de un drum –se banuieste ca pilotul aeronavei ar fi incercat sa aterizeze de urgent pe acest drum insa n-a avut noroc –iar cel de-al doilea “Betty” a amerizat in largul Moila Point, viceamiralul Ugaki, pilotul aeronavei si un ofiter superior din staff-ul lui Yamamoto reusind sa ajunga la tarm fiind salvati de militari japonezi. Epava aeronavei care il transporta pe Yamamoto se afla si astazi acolo fiind declarata site de razboi si pazita non-stop, se poate vizita doar in grup organizat…). Doua drone au lovit un cargou japonez esuat pe plaja din apropierea aerodromului, cargou folosit drept platforma antiaeriana, distrugandu-l. A treia drona a lovit un alt cargou aflat la ancora in golful Moisuru. Ultimele trei drone au fost pierdute in mare datorita pierderii legaturii cu “mama-bebelus”. Esec. Semi-esec.

26 octombrie 1944, patru drone TDR-1 inarmate cu cate o bomba de 907 kg decoleaza de pe aerodromul Nissan/Green Island avand drept tinta obiective din Rabaul, tinte delimitate sub numele de Zona 10 si Zona 13 –trei drone alocate acestor tinte – si Farul German. Dronele 2 si 3 au lovit cladiri aflate in apropierea tintelor – foarte probabil au lovit in apropierea unui hotel si a unui local frecventat de soldatii japonezi, nu se stie cate victime au facut. Drona nr.4 s-a prabusit peste bateriile AA aflate pe coasta sudica/ sud-vestica a insulelor Duke of York, Papua Noua Guinee din motive tehnice, defectiuni la sistemul TV (insulele fac parte din Arhipelagul Bismarck, grup de insule situate in nord-estul coastei Noua Guinee, vestul Oceanului Pacific. Germanii le numeau Neulauenburg. Foarte probabil, bateriile AA de aici erau tinta secundara conform surselor independente). Drona nr.1 a lovit tinta alocata, Farul German de la Cape St.George, distrugandu-l. Semi-esec si ultima misiune de lupta a TDR-1.

Concret, 45 de drone au fost utilizate de catre STAG-1…19 drone au fost lansate spre Rabaul avand o rata de lovire de 50%, ceea ce e chiar surprinzator pentru o tehnologie aflata inca in fasa!

Pe 27 octombrie 1944, o parte din detasamentul STAG-1 de pe aerodromul Nissan si aerodromul Stirling/Insula Stirling se intorc la Camp Banika. Pe 28 octombrie 1944, doua drone TDR-1 decoleaza de pe aerodromul Stirling zburand dea lungul coastei de sud-vest a Bougainville…Aveau rol de tinte aeriene pentru antrenarea tunarilor antiaerieni ai US Army. Prima drona a fost doborata la a cincea trecere iar cea dea doua la a treia trecere. Foarte probabil, aceste drone fiind ultimele trebuiau “consumate” cumva, asa ca…direct la bum-bum.

Interstate XBQ-4

Pe 26/27 octombrie 1944, desi parea promitator, programul dronelor TDR-1 a fost inchis de catre amiralul King…Interesant e faptul ca Marina l-a oferit “cu arme si bagaje” USAAF inainte de a-l anula insa generalul Arnold a refuzat -25 octombrie 1944. Cert e faptul ca USAAF nu era straina de programul TDR deoarece a si testat in perioada aprilie-decembrie 1943 o drona TDR-1 imprumutata de la Marina sub numele de Interstate XBQ-4. USAAF n-a fost deloc impresionata si a spus pas…

XTD3R-1

  Au existat si variante/propuneri/modernizari ale TDR-1 precum: XTD2R-1/TD2R, varianta TDR-1 motorizata cu doua Franklin O-405-2 de 167 kW/225 CP fiecare. Cele doua/trei prototipuri comandate de Marina au fost finalizate ca XTD3R-1 avand doua motoare Wright R-975 Whirlwind, 333-340 kW/450 CP, 9 cilindri, racit cu aer, motor care echipa inclusiv vanatorul de tancuri M18 Hellcat. Nu au intrat in productie de serie desi Marina lansase o comanda pentru 40 de exemplare de TD3R-1, comanda anulata inainte de debutul productiei. Interesant e faptul ca US Army a intentionat sa comande drone XTD2R-1 sub numele de XBQ-5, insa nu s-a concretizat nimic. Ba chiar au vrut si XTD3R sub numele de XBQ-6 si TD3R-1 sub numele de BQ-6A, insa nimic nu s-a finalizat prin comanda; XTD3R-2, un singur prototip motorizat cu doua Wright R-975-13 de 333-340 kW/450 CP.

Ce a reprezentat proiectul TDR-1 pentru Marina, proiect far’ de noroc? In primul rand a fost o experienta binevenita care a usurat calea urmasilor, pregatind oameni, creand concepte&tactica si “maturizand” tehnologie…TDR-ul era condamnat din “nastere” fiindca la momentul cand era gata de lupta, US Navy&Aviatia Navala dominau deja Pacificul, nemaifiind prioritar. Mai mult decat atat, complexitatea tehnologica, costurile ridicate si rarele succese au atras opozitia conducerii US Navy, printre contestatari numarandu-se amiralii Towers si Nimitz (in raportul oficial al strategilor US Navy, deloc entuziast, raport care a dus la anularea programului scria: “Evident, in stadiul actual de dezvoltare, drona de asalt este mult mai putin precisa si eficienta decat metodele de bombardament clasice, consacrate, obisnuite”). Insa, asa cum mentionam, a fost o experienta valoroasa pentru ceea ce va urma! Sa-i dam cuvantul lui Neal Dikeman al carui bunic, Ray Woolrich, a servit in Pacific ca pilot/operator de drone TDR-1, acesta dezvaluind amintirile acestuia unui reporter in 2021…

Neal Dikeman…”Credeti sau nu, bunicul meu, Willis Raymond “Ray” Woolrich, a fost unul dintre primii piloti, primii operatori de drone din programul secret de cercetare-dezvoltare al US Navy din al Doilea Razboi Mondial, program care a dus la tehnologia dronelor de azi! (n.a.”Ray” Woolrich a absolvit Universitatea Tehnica din Austin, Texas in 1940 –Inginerie Mecanica. In 1941 se inroleaza in Aviatia Navala SUA trecand in  rezerva in 1945 cu gradul de Locotenent-comandor. Are mai multe brevete legate de tehnici si echipamente de refrigerare/frig). Nu ma crezi? Uite aceasta pagina din jurnalul de zbor de la prima misiune reala de lupta, nu de testare, din 27 septembrie 1944, el fiind unul dintre cei patru piloti plecati in misiune…Noteaza in aceasta zi doar un singur cuvant –“Noroc/Succes”…Bunicul meu a fost inginer mecanic, pilot si unul dintre cei mai tineri ofiteri din STAG-1, Special Air Task Force/SATFOR, Marina SUA, in al Doilea Razboi Mondial. Desi SATFOR era destul de mare, peste 1000 de oameni, STAG-1 avea doar doua escadrile a cate 4 echipaje de zbor fiecare. STAG-1 a fost prima unitate operationala drone de lupta/atac din US Navy, brat operational SATFOR si unitate de testare, dezvoltare si operationalizare TDR-1. Ei au testat, dezvoltat, demonstrat si zburat in lupta primele drone de atac din US Navy ghidate TV/radiocontrol timp de maxim doi ani. Testele initiale au inceput pe o varietate de platforme din Oklahoma si apoi pe Lacul Michigan, de pe portavioane, inainte de a fi dislocate in Insulele Solomon, Pacificul de Sud –doua escadroane operationale de drone TDR-1. In final au trecut la misiuni de lupta in 1944 impotriva Guadalcanal, Bougainville si Rabaul. Dronele Interstate TDR-1 au zburat dincolo de orizont/peste orizont, telecomandate, ghidate de televiziune, controlate prin radio-comanda, inarmate cu bombe, atacand instalatii militare si amplasamente antiaeriene japoneze din Insulele Solomon aflate la sute de mile de baza, controlate fiind de operatori aflati la bordul unor TBM Avenger modificate, reusind o rata de lovituri de peste 50% ceea ce este uimitor. Dupa ce acest program a fost oprit, tehnologia a fost data inapoi cu zeci de ani…El pilota si avionul si drona, si a fost extrem de incantat sa vada ca tehnologia dronelor e folosita astazi pe scara larga in scopuri civile, nu numai militare cum a fost atunci, la inceput!”

Robert Newton, operator radio “mama” TBM Avenger ne descrie sumar sistemul…”TDR-ul era controlat prin intermediul unui joystick similar jocurilor video TV de astazi…Ecranul TV era verde si avea in jur de 13 cm diametru. O camera TV era montata in spatele operatorului, aceasta filmand ecranul TV pentru evaluarea ulterioara a rezultatelor misiunii”.

Ei bine, acest proiect a avut si varianta reactiva…Proiect relativ putin cunoscut datorita faptului ca a ramas doar la nivel de intentie si macheta la scara testata in suflerie!

Proiectul s-a nascut pe 29 octombrie 1943 cand inginerii Walter A. Hite, Richard Harvuot si David Williams de la Interstate Aircraft and Engineering Corporation, El Segundo/California inregistreaza patentul cu numarul 11.532 numit “Design pentru un avion ornamental”(!!!). Aeronava avea design neconventional fiind similara cu Northrop N-9M (aripa zburatoare, doua motoare cu piston, primul zbor 27 decembrie 1942), exceptand motorizarea. Interesant e faptul ca semana si cu proiectul german Horten Ho-229/martie 1944, vanator-bombardier cu reactie tip aripa zburatoare…US Navy a numit aceasta aeronava XBDR-1 considerand-o a fi “varianta de inalta performanta a TDR-1”! Si cam asta era…

MACHETA LA SCARA REALA XBDR-1

In 1944, Interstate Aircraft and Engineering Corporation proiecteaza o drona de asalt futurista fara ampenaj motorizata cu doua turboreactoare…Proiectul era destinat US Navy si a fost numit BDR/XBDR. Foarte probabil “BD-for-Assault Drone”, cert fiind faptul ca a fost singurul proiect de aeronava care a primit initialele BD.

La sfarsitul lui 1944 au fost testate doua modele la scara reala in tunelul aerodinamic de la Langley Field la solicitarea Biroului de Aeronautica. Testele au relevant probleme de aerodinamica care au fost rezolvate in cele din urma. Marina a comandat realizarea a doua prototipuri numite BuNos 37636 si BuNos 37636, prototipuri care n-au mai apucat sa iasa de pe planseta deoarece proiectul a fost anulat la inceputul lui 1945.

  INTERSTATE XBDR-1 -IMPRESIE ARTISTICA

VERSIUNEA PILOTATA A XBDR-1 -IMPRESIE ARTISTICA

BDR-1/XBDR-1 avea urmatoarele caracteristici: drona de asalt radioghidata&TV nepilotata (ca fapt divers astazi ii spunem Television Guidance/TGV si e componenta esentiala a armamentului inteligent. In WW II germanii au dezvoltat Henschel Hs-293, americanii GB-4 si Interstate TDR iar britanicii, in 1950, bomba planor Vickers Blue Boar). Surse independente sustin ca avea doar ghidaj TV. Unul dintre cele doua prototipuri, foarte probabil, avea si cabina de pilotaj similara TDR-1; aeronava tip aripa zburatoare fara coada.

Avea totusi un mic stabilizator vertical; motorizat cu doua turboreactoare Westinghouse 9B/Westinghouse J30,  2,38 m lungime, 48,30 cm diametru, greutate uscat 324 kg, compresor cu 10 trepte, combustie anulara, turbina axiala cu o singura treapta, dezvolta 707,58 kgf la 17.000 rpm, anul aparitiei 1943, producator Westinghouse Steam Division/Westinghouse Electric Corporation (ca fapt divers, prima varianta numita Westinghouse 19A a zburat pentru prima data pe o aeronava a Marinei de tip Chance Vought F4U-1 Corsair modificata. aeronava cunoscuta drept FG-1 Corsair pe 19 martie 1943. Din acesta a derivat J32, motor de succes care a echipat McDonnell F2H Banshee/1947, Douglas F3D Skyknight/1948 si Lochkeed P2 Neptune/1947). Motoarele erau dispuse la incastrarea aripilor principale. Exista surse care sustin ca drona urma a fi motorizata cu doua pulsoreactoare dar nu exista certitudine, nu se stie daca a existat aceasta intentie dar conform expertilor, in aceasta configuratie putea fi numita prima racheta de croaziera a US Navy; lungimea aripilor 15,75 m; suprafata aripilor 33,60 mp; greutate maxima la decolare 4899/4900 kg; incarcare pe aripa 145 kg/mp. Am vazut cu ce se ocupa Marina dar oare Aviatia si Armata stateau pe loc? Nicidecum! In randurile care urmeaza vom vedea tehnologie de varf science-fiction pentru jumatatea anilor *40/sec.XX, tehnologie care avea sa-si arate potentialul in Coreea si chiar Vietnam…

ORTHICON versus MINI-ORTHICON

Inainte de a merge mai departe in calatoria noastra ne oprim asupra proiectului MIMO (despre mini-Orthicon, mini-camera TV care intra in scena in 1943 am vorbit deja in capitole anterioare), proiect ultrasecret care a facut posibila dezvoltarea unor sisteme de arme si tehnologii “robotice” ale caror urmasi doteaza toate armatele serioase si responsabile din ziua de astazi! Miniature Image Orthicon/MIMO, camera TV miniaturala a carei dezvoltare de catre RCA a debutat la finalul lui 1943, camera fiind creatia lui Albert Rose, Paul K.Weimer si Harold B.Law (Albert Rose, inginer de top la RCA, fizician absolvent “Magna Cum Laudae” al Universitatii Cornell din Ithaca/New York in 1935 este cooptat de catre RCA in proiecte “sensibile” in 1941/1942. Paul K.Weimer, absolvent al mai multor universitati de top precum cele din Kansas si Ohio, Doctor in fizica si matematica, este cooptat de catre RCA Laboratories Division in proiecte “sensibile” in 1942 pe cand lucra la Universitatea Princeton –ca fapt divers, aici au fost create tehnologii sensibile in WW II. Ei bine, Weimer, foarte probabil, conform surselor independente, a pus umarul la dezvoltarea electronicii si microelectronicii in Franta…Cert e faptul ca in perioada 1959-1960 a activat in Franta la Laboratoire de Physique, Ecole Normale Superieure din Paris avand contributii importante la dezvoltarea conductorilor, semiconductorilor si a echipamentelor de televiziune).

PAUL K.WEIMER -RCA

AN-AXT-7

Tubul MIMO se compunea din trei sectiuni distincte, sectiunea de imagine (foto-catod semitransparent), sectiunea de scanare si sectiunea de multiplicare. Camera avea forma cilindrica, intreg sistemul MIMO cantarea aproximativ 23 kg/camera TV cilindrica+transmitator+sursa de alimentare+antena dipol, avea puterea de 8 W si opera in intervalul 264-372 MHz. A fost montata in “nasul” bombelor si aeronavelor ghidate TV la inceputul lui 1945, sistemul, in inventar, apare sub numele de AN/AXT-7. Dar pana la ROC mai este…Ne oprim asupra Fletcher, Fleetwing si Erco, aeronave ghidate radio si TV dezvoltate pentru Aviatia si Armata americana de companii relativ putin cunoscute!

FLETCHER FBT-2

  Incepem cu Fletcher FBT-2, trainer aparut in 1940 care n-a ajuns in productia de serie datorita lipsei comenzilor din partea Aviatiei, Armatei si Marinei americane. FBT-2 avea urmatoarele caracteristici: constructor Fletcher Aviation Corporation din Pasadena, California, companie infintata in 1941 de trei frati, Wendell, Frank si Maurice Fletcher. Ulterior compania s-a mutat la Rosemead, California. Desi n-a reusit sa introduca FBT-2 in dotarea armatei americane, compania s-a reprofilat spre producerea de aeronave destinate sectorului agricol precum FU-24/296 de exemplare au fost produse si in Noua Zeelanda, multe zburand si-n ziua de astazi, si vehicule amfibii; monoplan cu fuzelaj din lemn, aripa in consola/cantilever, un singur prototip construit care a zburat pentru prima data in 1941; biloc in tandem/dubla comanda, pilot/instructor+copilot/elev pilot; lungime 7,09 m; lungime aripi 9,10 m; inaltime 3,18 m; motorizat cu Wright R-760-E2 Whirlwind, radial, 285 CP/213 kW (320 CP/239 kW la 2200 rpm), 7 cilindri, racit cu aer; viteza maxima 282 kmh; autonomie de zbor 870 km; plafon de serviciu 5800 m; tren de aterizare principal fix+roata de coada.

FLETCHER CQ-1

  Compania Fletcher n-a dezarmat in fata nepasarii Armatei in privinta FBT-2 hotarand modificarea aeronavei-prototip si transformarea/conversia acesteia in aeronava-mama de control drone. A reiesit varianta Fletcher CQ-1/YCQ-1A, aceasta avand tren de aterizare triciclu neescamotabil/roata de bot orientabila, biloc motorizat cu Pratt&Whitney R-985-AN-1 Wasp Junior –radial, 9 cilindri, racit cu aer, 300 CP/220 kW la 2000 rpm. Aeronava era dotata cu echipament de control radio operat de copilot/operator drona. USAAF a fost initial interesata de YCQ-1A comandand 10 exemplare la sfarsitul lui 1941. Pana sa apuce a fi construite toate USAAF s-a razgandit cerand transformarea acestora in drone radio-controlate sub numele de  XPQ-11/XPQ-11A, intentionand sa cumpere 100 de exemplare livrabile in doua transe a cate 50 de exemplare fiecare. Insa nici astea n-au avut noroc, USAAF razgandindu-se din nou…Pe 5 martie 1942, USAAF aloca companiei Fletcher suma de 87.250$ pentru transformarea celor 10 PQ-11A in bombe-planor. Cele 10 exemplare inseriate de la 42-46982 la 42-46901 au fost gata pana in mai 1942 fiind rebotezate XBG-1/BG-1 de catre USAAF. XBG-1/BG-1 avea urmatoarele caracteristici: bomba-planor, primul zbor de test in aprilie 1942, Muroc Army Air Field; motorul a fost anulat in locul acestuia aflandu-se lacasul bombei/incarcaturii explozive de 910 kg. Botul a fost restilizat avand forma conica, aici fiind dispusa si camera TV; pilot-optional; sistemul de radio-ghidaj se afla in cabina din spatele pilotului si fuzelajul central. Energia era furnizata de doua generatoare/dinamuri dispuse sub fuzelaj. Testele au fost dezastruoase, BG-1 avand calitati de zbor nesatisfacatoare…

BG-1 LA MUROC ARMY AIR FIELD 1942

Primele teste au avut loc intre 26-27 aprilie 1942 la Muroc Army Air Field…Trei teste s-au facut “la remorca” unui Douglas C-27 (varianta transport si tractare planor a  bombardierului bimotor Douglas B-23 Dragon, 12 obtinute prin conversie rebotezate UC-67 din 1943), bomba-planor avand pilot la bord (foarte probabil, conform surselor independente, in locul incarcaturii explozive de 910 kg s-a aflat beton). Primele teste cu aeronava-mama de control Fletcher XCQ-1A/CQ-1A/41-38930, unica dealtfel, au avut loc la Technical Service Command in Mines Field, Burbank/California (19 km sud-vest de Los Angeles) pe 23 august 1942, sistemul TV fiind dispus sub/in aripa. Primele teste radio-ghidate&TV au avut loc la Biggs Army Air Field, El Paso/Texas (in WW II aici se antrenau/formau echipajele de B-17/24/29. Exista si astazi, Biggs Army Airfield). Nu se stie cu certitudine cum era operata drona BG-1…Surse independente sustin ca bomba-planor era remorcata de C-27 pana la aproximativ 18 km distanta fata de tinta dupa care era eliberata controlul fiind preluat de operatorul aflat la bordul “mamei”, acesta ghidand-o spre tinta prin radio-control pe baza imaginilor transmise de camera TV din botul dronei. Cert e faptul ca in memorandumul trimis catre conducerea USAAF pe 9 iunie 1943 de catre expertii Engineering Division, bomba-panor XBG-1/BG-1 e declarata “nesatisfacatoare”. Intre timp USAAF s-a hotarat in favoarea Culver PQ-8 Cadet si Culver PQ-14, drone despre care am vorbit in articole anterioare…

USAAF si-a dorit chiar mai mult de la compania Fletcher…Pe 1 aprilie 1942 aloca companiei 83.000$ pentru o varianta mai fortoasa numita XBG-2/BG-2, trei prototipuri comandate avand seriile cuprinse intre 42-46902 si 42-46904, acestea urmand a fi obtinute, foarte probabil, prin conversia nenorocosului XBG-1/BG-1.

Ei bine, noua drona era complet diferita de BG-1 la nivel structural si nu numai, avand autonomie si capacitate de incarcare mai mare, insa despre ea se stiu putine: fuzelaj dublu de BG-1 unite prin sectiuni centrale comune ale aripilor si cozii, deriva dubla; lungime 7,10 m; lungimea aripilor 13,70 m; anvergura aripilor 19,30 mp; greutate gol 1103 kg; greutate maxima la decolare 2962 kg; viteza maxima sau de croaziera 135 kmh; doua bombe a cate 900 kg sub fuzelaje. Nu se stie daca era motorizat, foarte probabil nu era, asta insemnand ca era drona-planor. Cert e faptul ca niciun prototip n-a fost construit deoarece programul  BG-1&BG-2 a fost anulat pe 8 septembrie 1942.  Oricum, compania Fletcher se apucase de prototip cheltuind 16.456& din suma alocata de USAAF -83.000$. Nu se stie daca compania a returnat banii…

Va urma.

 

WW

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://airandspace.si.edu › sov…

https://www.researchgate.net › …

https://owlcation.com › World..

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

http://www.aviation-history.com › …

https://www.nationalmuseum.af.mil › …

https://www.warhistoryonline.com › …

https://www.armyupress.army.mil › csi-books

https://travelforaircraft.wordpress.com/…/interst..

www.evanflys.com/tdr-1

www.aviastar.org › … › USA › Interstate

pwencycl.kgbudge.com/…/TDR_Assault_Drone…

www.designation-systems.net/dusrm/…/bq-4.ht..

www.aero-web.org/specs/intersta/tdr-1.htm

www.secretprojects.co.uk/forum/index.php?…

wap.pilotoutlook.com/aircraft/interstate/tdr-1

www.navaldrones.com/TDR-1.html

stagone.org/?page_id=37

www.elgrancapitan.org/foro/viewtopic.php?…

www.ww2aircraft.net › … › Aviation

stagone.org/

stagone.org/?page_id=20

www.theworldsbestever.com/…/stag–one–special…

stag-1aviation.deviantart.com/

airminded.org/…/22/the-first-air-bomb-venice-..

www.dehavillandmuseum.co.uk/…/de-havilland…

www.vintagewings.ca › Vintage News › Stories

www.fleetairarmarchive.net/…/FaireyIII.html

www.mauriceward.com/ro/istorie-logo

www.airvectors.net/avmoth.html

www.historynet.com/william-billy–mitchell-an-..

mariuszarnescu.com/tag/onestitatea/

www.aerofiles.com/ostfriesland.html

www.pbs.org/wgbh/amex/…/pandeAMEX86.ht…

www.aero-web.org/specs/curtiss/n2c-2.htm

www.qsl.net/w2vtm/mil_television_history.html

www.daveswarbirds.com/usplanes/…/kaydet.ht…

www.stearman.at/boeing_stearman.html

afmc.af.mil

militaryaviationchronicles.com

https://lemelson.mit.edu › vlad…

https://www.qsl.net › mil_telev…

https://www.tvcameramuseum.org ›

https://www.earlytelevision.org › .
https://www.americanairmuseum.com › …

thefrontlines.com

interestingengineering.com

weaponsandwarfare.com